URSACIUC ADRIAN

Taierea salcamului si secerisul

Scena taierii salcamului

Tăierea salcâmului din romanul Moromeţii, de Marin Preda, este un alt episod memorabil al romanului, atât prin măiestria construirii ei din detalii ce se adună progresiv, prin cuvintele expresive, şi prin simbolistica dramatică, acesta fiind primul semn al declinului familiei Moromete, dar şi al satului tradiţional, rămas parcă fără apărare: „... acum totul se făcuse mic. Grădina, caii, Moromete însuşi arătau bicisnici. Cerul deschis şi câmpia năpădeau împrejurimile”. Chiar şi ciorile se roteau dezorientate, nemaiavând pe ce să se aşeze. Salcâmul tăiat făcea parte din viaţa familiei Moromete, şi, deopotrivă, din existenţa satului, „toată lumea cunoştea acest salcâm”, simbolizând elementul păstrător al tradiţiile»' şi credinţelor strămoşeşti, al stabilităţii ţărăneşti. Inima adevărată a satului era Poiana lui Iocan, locul unde se adunau gospodarii, cei care sunt „nici săraci, nici bogaţi”, între care Moromete, Cocoşilă şi Dumitru al lui Nae, citesc ziarul şi comentează politica ironic şi cu umor, după legi anume, numai de ei „ştiute, în faţa fierăriei lui Iocan „se afla o poiană mare”, unde, în fiecare duminică, aveau loc „adunările Cele mai zgomotoase”, dar „dacă de la ele lipseau Moromete şi Cocoşilă, nu erau prea reuşite”. Moromete era abonat la „Mişcarea”, Iocan la „Curentul”, iar Cocoşilă la „Dimineaţa”, dar dacă ei veneau fără ziare, însemna că erau supăraţi „şi n-aveau chef să discute politică”. Poiana era plină de oameni, „toţi gălăgioşi şi parcă nerăbdători”, întâmpinându-l „de departe cu exclamaţii” entuziaste pe Moromete, care se miră, ca în fiecare duminică: „Ce e, mă, ce v-aţi adunat aicea?!”. Secvenţa comentariilor politice este inedită. Moromete citeşte ziarul „cu glas schimbat şi necunoscut, [...] cu grosimi şi subţirimi ciudate, cu opriri care scormoneau înţelesuri nemărturisite [...] care trebuiau să zdrobească de convingere pe cei care ascultau”, concluzionând fără drept de apel: „trei chestiuni se desprinde de fapt din această situaţie”. Scena tăierii salcâmului închide în sine un dramatism sacrificial comparabil cu moartea unui om. „Salcâmul în discuţie este dublul vegetal al lui Moromete. Destinul unuia este anticipat de destinul celuilalt”, afirmă Eugen Simion (Timpul n-a mai avut răbdare), comentând secvenţa. Tăierea copacului este proiectată pe un fundal vizual şi auditiv ce amplifică dimensiunile actului - înainte de răsăritul soarelui, atunci când femeile îşi bocesc morţii în cimitir. Într-o paranteză cu valoare descriptiv-explicativă, autorul evocă momente din viaţa satului strâns legate de existenţa salcâmului, creând astfel o atmosferă menită să sublinieze dezechilibrul, ruptura ce se produce odată cu prăbuşirea lui: „Toată lumea cunoştea acest salcâm...”, „în fiecare iarnă aici era o hărmălaie...”, „Salcâmul era curăţat în fiecare an de omizi” etc. Copacul „se împotrivi” o clipă, până când, „ca un animal bolnav care fusese ucis”, renunţă la luptă. Printr-un discret proces de metamorfozare, autorul transferă identitatea personajului principal în trupul salcâmului, care „străjuia prin înălţimea şi coroana lui stufoasă toată partea aceea a satului”.

Scena Secerisului

Se incadreaza printre ritualurile specifice satului romanesc din Campia Dunarii prezentat in acest specific, traditional ce se constituie intr-o adevarata monografie rurala.Munca taranilor la camp, la seceratul graului reprezinta pe langa trude interioare a oamenilor de la campie si

1

URSACIUC ADRIAN

un moment de bucurie deplina, de lagatura sfanta cu pamantul , cu ritualurile naturii.Emotia cu care un taran oarecare priveste locul de secerat, evlavia lui ce aminteste de un alt taran al timpurilor interbelice sunt,marturii ale sentimentelor, adevarate pe care acesti oameni din capmia Dunarii, le pot avea.

Secerisul se desfasoara dupa un ritual de sute de ani : "oamenii se trezesc cu noaptea-n cap, pregatesc de-ale mancarii, membrii familiei secera, iar Moromete leaga snopii". Secerisul are reguli precise impuse de traditie , de legile nescrise, ale comunitatii rurale.Culegerea roadelor pamantului se incepe cu cel mai vrednic dintre copii care in mod simbolic da tonul inceperii muncii. El masoara cu pasul statiile :apoi incep sa taie spicele si sa arunce manunchiurile in urma.Tatal leaga manunchiurile in snopi aszandu-i in clai.

O astfel de zi memorabila nu poate fi lipsita de eventuale glume, referitoare la cei mai lenesi pe care Niculae nu le pricepe mintind ca trebuie sa faca altceva .Revolta lui de pe miriste exprima de fapt dorinta lui cea mai mare de a merge la scoala.Femeile se ocupa cu gatitul pentru seceratori.Catrina se invarte grabita in jurul focului pregatind o cratita cu fasole pentru numeroase familii.

Pranzul luat pe camp este un nou prilej pentru tata in a-si afirma autoritatea dar si ironia fata de copii : "frigandu-se cu o lingura de fasole pe care sa repede s-o manance cu pofta, de pe foc,el se repede serios si ironic : "De ce n-ati incalzit si voi fasolea asta ? "Paraschiv care-l crede se repede si el in mancare si desigur se frige la fel de tare ca si tatal.Glumele si voia buna sunt moduri specifice ale taranilor de a privi viata , de a trais au a munci.

Cateodata aceste evenimente campenesti se desfasoara dupa un scenariu mult mai dur, cu batai violente cum este cazul lui Victor Birica(sotul Polinei), venit cu proaspata nevasta sa-si secere graul de pe locul cuvenit ca mostenire.In anul acela recolta era buna si toti erau veseli,entuziasti,iar Catrina ii multumeste lui Dumnezeu pentru aceasta"mana cereasca".Desi Moromete nu munceste prea mult el este cel care face caz de autoritatea sa si isi ia solul in serios.Se gandeste si socoteste daca va iesi suficient grau anul acesta pentru a-si achita toate datoriile.

2