1

Universitatea București

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Iustinian” București

Tema:

Despre patimi si mandrie la Cuviosul Paisie Aghioritul

-Disciplina: morală

Coordonator:

Pr. Asist. drd. Georgian Păunoiu

Susţinător:

Sandu Nicusor-Sorin

2010

1

2

Despre Patimi la Sfantul Teofan Zavoratul

Sfantul Teofan Zavoratul este unul dintre marii duhovnici ai Rusiei si a

trait intre anii 1815-1894. Viata sa acoincis cu o perioada tulbure a istoriei

marcata de razboiul din Crimeea (1853). Datorita calitatilor sale scolastice,

misionare si duhovnicesti avanseaza in ierarhia bisericeasca ajungand episcop

in anul 1859 alegand mai tarziu, in anul 1872, dupa Pasti, calea zavorarii. In

perioada de timp care a mai ramas pana la sfarsitul zilelor sale un rol foarte

important l-a ocupat scrierea unor lucrari cu caracter educativ-moral,

comentarii si traduceri.

Trairea sa duhovniceasca si mediul de rugaciune aprinsa in care acesta a

scris, da operelor sale o autoritate intre scrierile morale devenind astfel

normative pentru viata duhovniceasca.

Printre diferitele subiecte abordate de acesta unul intens dezbatut este

cel al patimilor si al pacatului. In viziunea Sfantului Teofan ”patimile sunt ca o

piedica pentru suflet”. Subliniaza astfel importanta negativa a patimilor in

dialogul cu Dumnezeu, acest dialog fiind practic imposibil de realizat de o inima

cuprins de patimi care spune el,”trebuie sa fii constient ca focul inimii nu se va

aprinde atata timp cat patimile inca te stapanesc, chiar daca nu le savarsesti in

mod voit. Patimile sunt ca umezeala din lemnul de foc. Lemnele ude nu ard.”1

Sfantul Teofan mai spune despre patimi ca ele cuprind atat trupul cat si

sufletul. Sufletul insa este cel ce poate elibera trupul caci el insusi se poate

1 Sf.Teofan Zavoratul, Viata duhovniceasca si cum o putem dobandi,pag.234

2

3

elibera pe sine dar numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Acest ajutor este primit de

om insa acesta trebuie sa lupte cu sufletul si trupul impotriva patimilor.

Patimile patrund usor in viata omului dar foarte repede pun stapanire pe

acesta facandu-l rob al pacatului. Robia pacatului, a patimilor este starea de

decadere si de departare de Dumnezeu insa nu este o stare fara de intoarcere

caci ajutorul lui Dumnezeu il poate aduce pe om la calea manturii insa nu si fara

efortul acestuia.

Patimile nu sunt de sine statatoare, ele putand fi inlaturate si alungate

din trupul si sufletul omului insa efectul imediat al patimilor este acela ca devin

pentru om ca o a doua natura, omului devenindu-i foarte greu sa se lepede de

ele, totusi numai dupa inlaturarea lor omul se regaseste pe sine. ”Cand un om

actioneaza influentat de patimi, pare ca actioneaza potrivit naturii sale. Avem

aceasta impresie pentru ca omul odata ce s-a supus patimilor,actioneaza fara

sa vrea potrivit lor si chiar este convins ca nu poate sa faca altfel; ca asa este

normal.”2 Prin urmare patimile distorsioneaza scara de valori morale a

sufletului. Dar patimile sunt izgonite de om prin hotararea de a fi bineplacut

numai lui Dumnezeu,insa aceasta stare si dispozitie de a face Voia lui

Dumnezeu trebuie sa fie profunda si continua. Lupta cu patimile este vesnica

iar vrajmasul nu pierde nici o ocazie de a se strecura in sufletul omului.

Prima treata a luptei cu patimile este privegherea, paza sufletului de

patimi si de vrajmas. ”De indata ce ti-ai luat vederea de la vrajmas si i-ai lasat

drumul liber, asteapta-te ori sa fii ranit, ori sa fii infrant cu totul.”3 O data cu

intoarcerea la viata crestin morala omul este pandit de multe incercari si ispite

menite sa il intoarca pe om la starea de pacatosenie in care vietuia si inainte.

2 Op.cit.,pag 237 3 Op.cit.,pag239

3

4

Privegherea trebuie sa fie insotita si de rugaciune. Rugaciunea este ca un strigat

de ajutor si pavaza impotriva patimilor si a vrajmasului.

Un alt aspect subliniat de Sfantul Teofan Zavoratul este acela ca patimile

patrund treptat in om si inca de la o varsta frageda crescand in intensitate o

data cu trecerea timpului lasandu-l pe om sa se obisnuiasca cu ele. Totusi ele se

manifesta inca de la inceput iar aceste manifestari trebuie sa dea omului un

semnal de alarma si sa se lepede de ele pentru a nu da prilej acestora sa devina

o a doua natura.

Ca raspuns la lupta pe care omul o duce cu patimile, Dumnezeu ii

daruieste harul Sau. Harul lui Dumnezeu este la indemana tuturor chemandu-i

pe toti la mantuire. Asa cum spune si la Efeseni 5,14: ”Desteapta-te cel ce

dormi si te scoala din morti si te va lumina Hristos”; cei pacatosi sunt asemenea

celor adormiti, pentru ca acestia nu mai lucreaza nimic pentru mantuirea lor

aflandu-se in intuneric. ”Un pacatos care se intoarce la Dumnezeu si se

pocaieste este trezit din somnul pacatului, ajunge la hotararea de a se schimba

si la urma se imbraca cu putere pentru noua sa viata prin Sfintele Taine ale

Pocaintei si Impartasaniei.”4

In concluzie putem spune ca in viziunea Sfantului Teofan Zavoratul exista

3 trepte sau etape ale intoarcerii pacatosuluila Dumnezeu: prima este trezirea

din somnul pacatului-adica constientizarea pacatului si robiei patimilor,

surprinderea starii de decadere in care omul a ajuns; a doua este luarea

hotararii de a lepada pacatul si a se face placut lui Dumnezeu-reprezinta

inceputul luptei cu pacatul; cea de-a treia este invesmantarea cu putere de sus

prin Sfintele Taine-reprezinta dialogul,comuniunea cu Dumnezeu.

4 Sf Teofan Zavoratul, Calea spre mantuire sau manualul desavarsitei prefaceri duhovnicesti, pag.104

4

5

Bibliografie

Sfantul Teofan Zavoratul, Calea spre mantuire sau manualul

desavarsitei prefaceri duhovnicesti, Tradusa din rusa de Florentin

Cristea, Ed.Cartea Ortodoxa, 2008

Sf.Teofan Zavoratul, Viata duhovniceasca si cum o putem dobandi,

Tradusa din engleza de Prof. Gratian Lungu Constantineanu, editia

a2a, Iasi 2006

5