POPULAŢIAtrăitoare în Vâlcele la mijlocul sec. XX

respectarea exprimării după familii şi porecle uzuale

Nr. crt.

Numele şi prenumelecap de familie

Porecla Explicaţii /observaţii

Sectorul Lunca1. Caşaş Gheorghe Gârbovu Trăsătură fizică2. Caşaş G. Ion al Gârbovului3. Ţifrea Gheorghe Cârcel hăl mare Poreclă4. Ţifrea Niculai Cârcel hăl nyc Poreclă5. Ţifrea Ion Democratu Băut fiind, se definea astfel6. Rujoi Necule Poliţaiu A fost poliţai la Sf. Gheorghe7. Cichi Joysi Ciucanu8. Brânză Petrea Pleşcan Provine de la meseria de cioplitor9. Caşaş Vasile Vasilii10. Caşaş Ileana Hulănica A locuit pe nulă11. Cucu Neculai Nelcu12. Bicicoi Alexandru Al lu Bicicoi Vladărean13. Bucşa Gheorghe Ghiţa a lu Dobran14. Gheorghe Al plăcintarullui Mic fiind, dorea placinte15. Ţifrea Pavel Pavel al Ţifrii16. Ţifrea Gheorghe Ghiţă al Ţifrii17. Mailat Ion Al Polenichii18. Cucu Gheorghe Ghiţă Popa19. Cuciulaţean

GheorgheGheorghe al clopotarului

20. Cuciulaţean Petrea Petrea lu Persi Pronunţată Persze Magh21. Caşaş Constantin Costache al Dinului22. Caşaş Pavel Titulescu Semăna cu ministrul23. Mămăligoi Ion Toapşi ăl mare24. Ancu Gheorghe Ghiţă alu Toader chioru Invalid de război25. Bicicoi Neculai Culă alu Bicicoi26. Ardelean Gheorghe Alu Pistroi27. Radu Ion Pistroi Soţia Pistoica28. Mailat Maria Mailatoaie29. Nema Gheorghe Filaru Soţia filariţa30. Alexandru Botoradu Sandru lu Botoradu31. Axente Alexandru Sandru Marghioalei Mama era Marghioala32. Nema Aurel Rică pasăre Prindea păsări cu colivia33. Rauca Miron Cantoru Era cântăreţ la biserică34. Dăndărău Alexandru Sandru lu Dandarău35. Mămăligoi Ion Cuţă36. Bucuraş Maria Bucuroşoaie

35

Pe valea Elöpatacului, str. Mărăşeşti37. Mămăligoi Dumitru Mitică38. Mx Radu Niculai Chelemecu Era mic de statură39. Sas Constantin alu David (dahyd)40. Axente Maria ha după Vale41. Axente Valer finatu era agent fiscal42. Ţifrea Ion de pe vale, Ion al Ţifroaii43. Păcurar Ion alu Frunzuliţa44. Ancu Achim45. Goga Neculai Culiţă-al Gogi (gogy)46. Axente Gheorghe hăl cu sae deşte Avea un deget în plus47. Axente Mărghioala Mărghioliţa48. Cucu Ion Ţaides

La podul lui Mămăligoi49. Caşaş Maria Chisghirăiţa Baba colacilor50. Nema Iosif Iosiv alu Culă51. Mămăligoi

ConstantinCosti al Mămăligoaii

52. Ancu Nicolae Pâcc alu poc Tatăl său zicea pâc, pâc la băut53. Bucşa Alexandru Secretaru Era secretar al primăriei54. Ţifrea Maria Ţifroaie55. Cucu Alexandru Croitoru Copii ai croitorului

Drumul orataşului56. Căţeanu Maria alu căţean57. Axente Gheorghe Rongyosu Era croitor, umbla cu haine

petecite58. Vlădărean Mircea al lu bicicoi Tată din fam. Bicicoi, declarat

Vlada59. Örvös Suyana Ghicitoarea Din tarot, era paralizată60. Sas David Tiutica61. Ţifrea Neculai Muscalu Copii a lui Muscalu62. Scurtu Neculai Culă al Scurtului63. Bucşa alexandru Şurlicau Fierar de meserie

La morminte64. Suciu Maria alu hocomeanu Fica învăţătoare65. Cucu Gheorghe Mantosu66. Goga Constantin Costi al Gogyi67. Vlădărean Alexandru Alu Jăndărel68. Goga Mircea Mircea lu Goga69. Brânză Manole70. Bicicoi Maria Dengăloaie71. Brânză alexandru Ucă72. Bodenii Linca73. Nuţica bodenii74. Goga petre Petre al Gogy

36

75. Toma Gheorghe Toapşi ăl mic76. Kaitar Iosiv Coităriţa Soţia

Valea Drugii str. Oituz77. Dama Alexandru Ţigansandor78. Dan Gheorghe Şontorogu79. Nema Aurel Rică al Trachiucă80. Korodi Ilona Moaşa comunală81. Linca Turii Polăcoaica Soţul Poplacu pierit pe front82. Olah Kalman83. Ţifrea Petru hăl de pod84. Ancu Neculai Stâmbu Soţia Strâmboaica85. Ancu Gheorghe alu Chişghirău86. Bicicoi Gheorghe Cârnat Soţia Cârnătoaie87. Mămtoiu Gheorghe88. Bucşa Alexandru Cântoru Soţia Cantoriţa89. Vancea Petre Petrea al Vancii90. Ancu Constantin al Pandurului Soţia Panduriţa91. Ciorogan Nicolae Măcelaru Soţia Ciorogăniţa92. Cuciulăţean

GheorgheClopotaru Soţia clopotăreasa

93. Dobran David Dahyd alu Dobran94. Sas Martin Olog de ambele picioare de pe

front95. Goga Neculai96. Ghişoiu Nicolae Imigrant, căsătorit cu Goga Maria97. Baloga Janos98. Bucuraş Petre Smeritu Soţia Smerita99. Bicicoi Gheorghe Ghiţă alu Bicoi100. Bicicoi Ştefan Ştefan alu Bicicoi Soţia Digdăleasa101. Ancu Gheorghe Layi102. Sidon Ioan103. Mătăfu Petre Laza Rariţii104. Ancu Gheorghe Soţia Lina Bucsii Fost soţ pierdut în război105. Ţifrea Floarea alu Varză106. Sas Gheorghe Soţia Foanta Fonfaita/buza superioara tăiată107. Vlădărean Sofia Anca sofii108. Gancz Iulişca Iulişca lu Ganczi109. Gabor Neculai Culă al Imbrii110. Tohăneanu Alexe111. Ianos orbu Lăutaru 112. Nema Neculai Şup Gardian, când se îmbăta striga sup,

supCentru localităţii

113. Casa satului Primăria114. Angu Gheorghe Gheorghe alu Strâmbu

37

115. Vila Căprioara Clădire construită de CC al Crucii Roşii pentru greci

116. Caşaş Alexandru Sandu lu săndrucă117. Ţifrea Neculai Cârpă pe coşniţă Soţia Măria lu burete118. Goga Gheorghe Ghiţă al Gogăi119. Magy istvan Naghi Pişta Băcan120. Goga Neculai Croitor121. Potcoavă alexandru Caseru122. Caşaş Neculae Grecu Băcan, purta fes roşu123. Caşaş Petre Al Gârbovului Măcelar124. Nema Neculai Nistor125. Nema Petrea Petrea la Şendroaii126. Bucşa Ilie Şurlicău Avea băcănie127. Cucu Alexe Măcelaru128. Cosma Eugen Restaurantor Fost primar FRN front Ren. Naţ.129. Iordache Gheorghe Director al şcolii până l a1940130. Vlădărean Stoian Stoenoaie131. Cirogan Elexandru Şandru lu Ciorogan132. Moldovan Ion Niţă Soţia Niţoaie133. Susana a Nytrului134. Ancu Iona Ion alu Toader135. Simion Gheorghe Inima acră136. Colonel Niculescu137. Teodorescu

AlexandruGeneral din familia Mămăligoi, vila

138. ? ? Csardăşoaia Lasu ciorde???139. Stirbetiu ???? Prefectu de Sighişoara140. Caşaş Ion Poliţaiu141. Toma andrei Ursu Soţia Andreoaie142. Stratilescu General vila143. Mămăligoi

AlexandruŞandru Beldii

144. Toma Nicolae jun. Culă alu Tulai145. Toma Alexandru Sandu Toma146. Macedonschi

DumitruPompieru

147. Toma Aurel Rică al Tomii Al lui Tulai148. Caşaş Gheorghe Ghiţă al Marinaii Fost primar i se zicea149. Arghiriu Vasile Grec rămas prin căsătorie dintre

colonişti150. Ciocan Balint Soţia Balindoaie151. Sediul Primăriei Vila Aldica152. Adami Vilhem Administrator ape minerale153. Franz Mihaly Mecanic dep. ape minerale154. Ferency Arpad Proprietar vila Ferency

38

155. Peter Andras Andi şuşterul156. Kadar Jozef cizmar157. Roman Ferencz Ceasornicar158. Savu Neculai Culă al Giurgiului159. Imecs Ernö Fost primpretor Braşov160. Imecs Jenö Dir. Adm. Băilor161. Lederer Şandor Restaurantor la Coursalon162. Cocaciu Gheorghe Băta Comerciant163. Gyarfas Sandor bucătaru La cantina C. Roşie 164. Ancu Petru Zavaidoc Imita pe cântăreţ frizer165. Savu Gheorghe Frizer166. Paris Ana Parisoaie 167. Sidon Constantin168. Csoma Gabor169. Ötvös Boti Muzicant tambalist170. Stroia Gheorghe Al Împăratului171. Păstina Ilie Preotul satul

Zona Şipoş172. Socaciu Elena a Petrichii173. Socaciu Ion174. Zin Nicolae175. Sandor Ana176. Mailat Anna Mailătoaie177. Iacb Cornel Vila nouă Dir. Spit. Jud.178. Conduratu Emil Ofiţ. Stării Civile Bucureşti179. Ştefan Ciubotăraşu Actor180. Vultur Gheorghe181. Petrea Gheorghe Ghiţă alu Petrescu182. Nema Elena Lina Husarului183. Vlădărean Rafira Fira Cernii184. Bozocean Gheorghe185. Bozocean Frosina Puposa186. ? Sfecloaie Soţia lui sfeclă187. ? Brutăraşu Păcurar la stână, pleca primăvara,

venea iarna188. Piţulica ?189. Rauca Ioan Preot, fiu al satului190. Ötvös Neculae Mili Lăutar191. Nema Constantin Costi al Şămdroaiei192. Savu Ana Anica lu Baba Miklos193. Nema Petrea al Saftii194. Ötvös Bela al lui Mili195. Nema Neculai Culă al Saftei Vegrehaito196. Pigui Gizela Pigoaica ]fica inv. Caşaş Gheorghe Ghiza197. Savu Alexandru Sandru Giurgiului giurgiulică

39

198. Bucşa Alexandru Sandru Bucşii199. Sidon Ioan se.200. Bodeanu Gheorghe alu Colacel201. Vlădărean Florea Flare lui Dengel Pantofar202. Ţifrea Niculai Feder al Ţifroaiai203. Poldea Ioan Fost protopop în America, voluntar

în armata română, venit cu un grup de ardeleni 1917

204. Corbu ? Fiu preot căăsătorit în fam. cucu bărbosu

205. Brânză Constantin Sandru Loanchi Hirlap a avut 11 copii206. Dr. Moga Urmaş al protopop Moga207. Suciu Ioan Hocomeanu Invalid din primul război mondial208. Bucuraş Gheorghe Hopa bucuraş Zicea când era băut209. Brânză Gheorghe Poştaşu210. Brânză Petre jun. Pleşcan 211. Ţifrea Nicolae Nicu Feder212. Zina Ana Silvaiz213. Glăjar Iosif214. Brânză Constantin Troţchi215. Gergely Janos Ianos alu Gergely216. Sas Ioan217. Potcoavă Ion Ioai urechea vere218. Sas Ion Ion al Lizii219. Molnr Feri Moraru220. Molnar Layos Morar la aceiaşi moară făr a fi

neamuri221. Vlădărean Ioan Cuţă al Boicaşului222. Potcoavă Ion223. Bicicoi Alexandru Sandru sofii pădurar224. Cucu Ioan Bărbosu225. Cucu Alexandru Sandru Cucului226. Vlădărean Vasile Vasile al Boiacaşului227. Ötvös Milkos Lăutar şi cărămidar228. Moldovan Micolae Cuţă alu Niţă

40

FAMILIILE (grupare după nume)

Axente 7Ancu 10Ardelean 2Arghiriu 1

Brânză 9Bicicoi 7Bucşa 7Botoradu 1Bucuraş 4Bodeanu 3Baloga 2Bozoceanu 2

Caşaş 11Ciki 1Cucu 8Cuciulăţean 4Căţean 2Ciorogan 3Gabor 2Cioma 1Ciocan 2Conduratu 1Ciubotăruşu 1Corbu 1

Dăndărău 2Dama 2Dan 2Dobran 1

Ferenczy 1Franz 1

Goga 6Ghişoiu 1Gancz 2Gyarfas 1Glăjar 1Gergelz 1

Iordache 2Iacob 1

Lederer 2

Mailat 4Mămăligoi 6Măntoiu 1Moldovan 2Macedonschi 1Molanr 3

Nema 10Nagy 2

Ötvös 4Olah 3

Păcurar 2Potcoavă 3Peter 1Petrescu 1

Paris 1Pastina 1Pigui 1Poldea 1

Rujoi 2Radu 2Rauca 4Roman 1

Scurtu 3Sas 6Suciu 1Sidon 3Simion 1Savu 4Socaciu 4Stroe 1Şandor 1

Ţifrea 14Toma 5Tohăneanu 2

Vlădărean 8Vancea 3Vătafu 1

Zinn 22 2

Înafară de populaţia băştinaşă sau vieţuire mai îndelungată, au fost familii şi persoane venite din alte zone, localităţi învecinate în timpul sezonului estival, precum şi la munca de îmbuteliere a apei minerale.

41

Numele calendaristic/prenumele frecvent la bărbaţi şi femei

Alexandru 20Alexe 3Andrei 4Aurel 2Achim 2

Bela 1

Constantin 9Cornel 2

David 2Emil 2Florea 2

Gheorghe 37Gavril 1

Ioan 23Iosif (-v) 3Ilie 2Ianos 2Kalman 1

Miron 2Mihai 2Mircea 4Manole 1

Nicolae 26

Petre 13Pavel 5

Ştefan 4Şandor 2

Vasile 7Valer 2Valentin 2

Ana AnicaAurica

CorneliaChivaDina

ElenaElisabetaAlvira

FolareaFloricaFiraFrusina

GhizaIleanaIuliscaIuliana

MariaMarghioalaMariţaMagdalena

Olga

ParaschivaValeriaVioleta

42

PORECLE

Antroponomastica – are importanţă folclorică, datorită formării adausului la numele de bază prin supra şi sub nume, epitete care cu timpul devenind binecunoscut, înlocuiesc onomastica oficială.

Poreclele, supranume dar uneori în bătaie de joc cu o caracteristică a specificului exterior, a psihicului sau activităţii sale. Poreclele batjocoritoare sunt supărătoare, adeseori provocând animozitate cu interlocutorul. Nesupărătoare sunt numele gentilice – a lui…., sunt fie matrimoniale sau patronimice sau extinderea numelui.

La vâlcele, adeseori o anumită persoană era mai uşor identificată după poreclă sau numele gentilic.

Porecle supărătoare, care exprimate în faţă puteau isca conflicte: Baba Iojii – Iosif Nema alintat de mama când era copil Bâlbăitu – Gheorghe Petrea avea greutate de exprimare Bârlac – Neculi Ardelean – alu Pistrii, Culă a lui Pistroi Chelemecu – Constantin Cucu – având o gaiţă a învăţat să zică

cocorica. Cârpă pe coşniţă – Neculai Ţifrea pentru că purta mereu o coşniţă acoperită

cu o cârpă de merinde Hoppa Bucuraş – băut fiind când se împleticea spunea hopa Bucuraş Hârlap – Constantin Brânză comenta ştirile din sat Fonfăita – vorbea greoi pe nas, având buza superioară tăiată Inima acră – Gheorghe Simion avea o înfăţişare umilă, cineva i-a zis

hai mă inimă acră să bei o gură de rachiu să te înveseleşti şi tu Pupiţa – Maria Păun când era fată spunea cât de multă plăcere-i

face să se pupe Plăcintaru – Gheorghe Axente pentru că-i plăcea plăcintele Sâsâitul – Nicolae Savu, care susţinea că a fost pocit de către

Frumoasele, car l-au strigat noaptea afară Silvaiz – Zina Ana, care vindea magiun de prune

Aşanumite porecle porcoase erau rostite împotriva unor semeni din duşmănie, care însă nu s-au răspândit: Ţigan Sandor etc.

Prenumele calendaristic cunoaşte prescurtări sau transformări precum:Ioan – Ioniţă, Niţă, NicăNicolae – Neculiţă, Culiţă, Nae, Culă, NicuVasile: VasiiPetru – Petrică, PetreaConstantin – TricăAlexandru – SandruDumitru – MiticăGheorghe – GhiţăŞtefan - Fănică

43

Multe individualităţi sunt cunoscute după poreclă, uneori nici nu se cunoaşte nuleme oficial înscris în acte:

Brutaru, Muscalu, Panduru, Filăru, Husaru, Smeritu, Nistor.Casas Gheorghe – Ghiţă Gârbovu a împrumutat numele urmaşilor săi „al

Gârbovului”Ancu Nicolae Strâmbu – al, a Strâmbului, al, a Muscalului, al Marghioalei, al

Clopotăresii, al Bodenii, al lui Toader, al lui Pistroi.După numele soţului sunt cunoscute: Lina Bucşii, Mailatoaie, Ţifroaie, Nistoroaie,

Ghirăiţa, Dengeloaia, Giurgiulica, Strâmboaica, Filăriţa, Plăcintăreasa. Scurtoaie, Scurtoaica, Cuculeasa, Clopotăreasa, Pigoaica, Niţoaie.

44

COLONIA GRECO-MACEDONEANĂ 1953-1968

În perioada 1953-1968, spaţiul locuibil al staţiunii a fost ocupat de Colonia emigranţilor greci şi macedoneni, membri rezistenţei împotriva ocupaţiei naziste şi după terminarea războiului continuatori ai rezistenţei împotriva trupelor engleze din nordul Greciei.

Înfrânţi, mulţi greci şi macedoneni, membrii sau nu ai Partidului Comunist Grec, au aflat azil în lagărul socialist.

Gheorghe Gheorghiu –Dej i-a luat sub ocrotire! Comitetul Central al Crucii Roşii Române a avut sarcina să organizeze cazarea şi asigurarea celor necesare traiului – pensii, tratament medical, locuri de muncă celor apţi. Mulţi erau invalizi de război, suferinzi de diferite boli.

Dispersaţi în diferite locuri: Oradea, Tulgheş, Florica (Piteşti), începând din 1949 s-a început regruparea familiilor aflate în locuri diferite, cu ajutorul Comitetului Asociaţiei Greco-Macedonene, cu sediul în Bucureşti, au fost cazaţi în vilele goale din Vâlcele 260 familii. Acest fapt s-a datorat semnalării Direcţiunii Şcolii Generale, adresând Min. Învăţământului de a organiza un preventoriu pentru copiii suferinzi de boli digestive în staţiune, unde sunt condiţii de tratament şi şcolarizare.

C. C. al C-R.R. a preluat staţiunea, făcând amenajări în vederea cazării familiilor, ateliere de confecţii haine şi cizmărie, frângherie, spital, cantină, creşă, amenajări la clădirea şcolii, club de jocuri, bibliotecă, magazin alimentar, magazin de produse industriale, toate cu circuit închis. Localnicii protestau când vedeau cum la măcelărie aveau acces doar coloniştii, la fel la magazinul alimentar şi cantină. Au existat chiar confruntări, generând bătăi, violenţe, soldate cu răniţi şi condamnări la detenţie din partea localnicilor.

Transferul coloniştilor de la Florica a fost cauzată de desele confruntări cu localnicii. Fire colerică, grecii nu se înţelegeau bine nici cu macedonenii, care au lături în Grecia. Traicos, învăţător de etnie macedoneană a trebuit să fie demis din învăţământ numai pentru că l-a urechiat pe elevul Trandachis. Învăţătorul Papadopulos Hristos afirma că în Grecia, era interzisă folosirea limbii macedonene, ba chiar erau spionaţi şi la domiciliu.

Copiii au fost cuprinşi în sistemul de învăţământ de la creşă, gradinişă. Şcoală generală de 8 ani. Odată cu venirea coloniei, au fost aduse cadre didactice: Trinadafilidis Ianis – profesor. Traidiflidu Sofia – educatoare. Caţilachi Zambulea – învăţătoare. Papadopulos Hristos l-a înlocuit pe Traicos la l. macedonă. Dintre tinerii care au urmat şcoli medii şi superioare au fost încadraţi Serbinis Iorgos, Bandis Ianula, Panos Socrates.

Elevii greci şi macedoneni, absolvenţi ai şcolii de 8 ani, au fost orientaţi după capacităţile lor spre şcoli medii sau profesionale la Sf. Gheorghe şi uzinele braşovene, o seamă dintre aceştia au urmat şcoli superioare, devenind medici, profesori, ingineri.

Adulţii, foşti membrii ai P. C. Grec, au continuat să se considere ca atare, pentru care motiv s-a decis acordarea cetăţeniei române şi înscrierea in P.M.R. Doleanţele lor erau aduse la cunoştinţa lui Gheorghe Gheorghiu – Dej, unde aveau acces liber reprezentanţii partidului. Organizaţia raională de partid a detaşat un activist permanent la Vâlcele, la fel organizaţia de femei şi U.T.C.

45

Comitetul Central al Crucii Roşii Române: dr. Octavean Belea, adjunct tov-şa Meszaros, veneau aproape lunar în colonie pentru soluţionarea pretenţiilor grecilor, care nu erau deloc putine.

Cursă de autobuz din oră în oră la Sf. Gheorghe, proiecţii cinema, prezenţa lunară a spectacolelor de teatru din Braşov.

Numai opoziţia dârză a autoritaţilor locale au împiedicat defrişarea castanilor din parcul staţiunii, grecii motivând că ţin igrasie vilelor şi afectează sănătatea.

Reprezentanţii grecilor, „stalinişti” convinşiriticat poziţia P.C.R. promovată de N. Ceauşescu, astfel s-a hotăr-t de către C.C. retragerea cetăţeniei române, inclusiv calitatea de membrii de partid, trecuţi fiind la situaţia iniţială de membrii ai Partidului Comuniştilor Greci.

Colonia, din punct de vedere administrativ, a fost condusă de către o direcţiune reprezentată de Kovacs Eugen doar doi ani, urmat apoi de Nicolae Câmpeanu răspunzător de bunul mers al cantinei, aprovizionarea magazinelor comerciale, curăţenia în perimetrul coloniei.

Director al spitalului fiind dr. Korceag Karoly, dir. al Şcolii – prof. Nicolae Moldovan, primar – Kadar Eugen, secretar comunal – Nicolae Ciorogan.

C.C. al Crucii Roşii a finanţat construirea complexului comercial, pe locul fostului restaurant şi sală de spectacole „Caiciolan”, vila Căprioara, vila (în locul vilei Ferency) având la parter biblioteca, punct sanitar, o vilă nouă pe fosta locaţie a primăriei.

Populaţia locală, cu excepţia unor conflicte pe tema restricţiilor la acces în magazinele cu circuit închis a avut în general relaţii bune cu grecii cărora le vindeau lapte, oi, miei, grecii fiind mari consumatori de carne de oaie, porci, iezi de capră, cumpărau produse prihibite pentru câte o familie de localnici. La baruri şi la sărbători petreceau împreună la căminul cultural.

Vârstnicii, bărbaţi şi femei, mergeau cu regularitate la slujba bisericii ortodoxe. Bărbaţii vârstnici purtau în mână şirul de „mătanii” după care se orânduiau rugăciunile cei credincioşi, creştinii înhumaţi de către preot au fost: Zducos Nicolas, decedat in 1955 la 38 de ani, Stavropulos Nicos, Anastasiadis Costas de 72 de ani, Cheschiros Perestera Anastasios Harambos – 80 de ani, Papadopulos Costas – 6 ani, Hadgiudis Pascalis de (1966). Câteva cazuri de înhumare s-au făcut fără preot! După repatriere o singură familie a venit să ducă oseminte în Grecia.

Căsătorii între români si grecoaice: Cucu Gheorghe cu Ermioni Scurtu Mihai, Cuciulătean Vergil cu Cristina, Ciocan Feri cu Sachelariu Roharis Mihai. Scurtu Mihai Roharic şi Ciocan au plecat în Grecia cu soţiile. Nitu Constantin căsătorit cu Bandi Ianula – profesoară. Grecul Arghiris Vasile a rămas în Vâlcele căsătorit cu Toma Terezia şi a invitat-o pe sora sa vitregă la o vizită în Grecia.

Cu excepţia tinerilor, adulţii erau suferinzi de T. B.C., invalizi cu proteze la picior, membre superioare amputate, boli de nervi, Gavrilidis Hristos având amputate ambele palme de la încheietură, antebraţul fiind despicat până la cot se obişnuise să prindă obiectele ca un cleşte de rac.

Modul de viaţă şi obiceiurile tradiţional le-au păstrat, la fel şi sărbătorile religioase ortodocse. Elevii şcolii s-au remarcat la toate concursurile interşcolare cu echipa de dansuri şi gimnastică artistică.

În anul 1968, Crucea Roşie a desfiinţat administraţia şi a dispus transferarea familiilor la Braşov, Brăila, Oneşti, Câmpina. Câteva familii au optat pentru plecarea în

46

Australa, altele au obţinut viza şi au plecat acolo. La împlinirea a douăzeci de ani de exil, guvernul grec i-a graţiat şi astfel marea majoritate au plecat în patria lor. După 1989, mulţi tineri născuţi ori au copilărit pe aceste meleaguri, au revenit să-şi vadă locurile amintirilor.

Din nefericire, au aflat numai ruine locuri virane unde au fost vilele. Intrată sub gestionarea O.J.T. Covasna, au fost câteva încercări de a repune în funcţiune staţiunea, dar s-au perindat oameni care au valorificat ce se mai putea pe căi îndoielnice.

După ce statul român a acordat pensii, ajutoare, condiţii de existenţă emigranţilor, aflu cu stupefacţie din cotidianul România Liberă că în loc să ne mulţumească, guvernul grec a solicitat tot guvernului român despagubire de 15 milioane de dolari pentru pensiile grecilor pe timpul rezistenţei în ţara noastră. Suma acordată de către executivul român. Curată neruşinare! Nu de geaba se spune „de la grec să nu accepţi nici măcar cadou”. Asta când pensionarii noştri pier cu zile ”Bravo naţiune, halal sa-ţi fie!”

La aceasta a contribuit dezinformarea lui I. Ilie şi faptul că Grecia a permis susţinere pe calea admiterii în structurile europene. Grecii au mai obţinut despăgubiri şi pentru averile rămase în România.

47

TABEL Cuprinzând familiile de greci între 1953-1968

Voiagis Gavrilidis 4 persoaneZducos Costas 4 persoanePantazis Anastasia 6 persoaneLambricu Ianis 4 persoaneDiomidis Hristos 3 persoaneCuchidis Ianis 5 persoaneHristodulu Iorgos 5 persoaneSelidis Gheorghis 1 persoanePsilu Despina 4 persoaneCumanis Nicos 6 persoaneAndreu Ilias 5 persoaneZicas Nicos 1 persoanaBibudis Gheorghe 1 persoaneTrifos Dimitris 1 persoaneVasilichii Stamatiu 1 persoaneDurechis Ilias 2 persoaneHudeludis Vanghelis 2 persoaneBibudis Costas 6 persoaneDibuleanos Nicos 5 persoaneUyunis Dimitris 1 persoaneDinis Pavlos 2 persoanePolitis Triada 1 persoanePoloti Ana 2 persoaneHagiudis Apostolea 6 persoaneGavrilidis Anastasias 5 persoaneLazaridu Chiriacula 5 persoaneBibudis Haralabos 2 persoaneParasudis Costas 6 persoaneCanachidis Costas 5 persoaneLafazanis Iorgos 5 persoaneBrusalis Gheorghis 4 persoaneSelidis Petros 2 persoaneSolomoniu Triada 3 persoaneTriandifilidis Ianis 6 persoaneSunda Anastasis 6 persoaneMitis Andreas 4 persoaneFartalas Pavlos 5 persoaneFartala Neranzula 2 persoaneGarabunas Vasilica 4 persoaneCaramanis Nicos 5 persoaneVetas Andreas 4 persoaneTangas Micios 5 persoane

48

Dulgheris Micios 4 persoaneŢergis Ianis 2 persoaneTeodoru Stefania 2 persoane

Anghelcu Vasilica 5 persoaneLevandis Gheorghios 4 persoaneBortos Euripidis 2 persoaneGlufcis Hristos 2 persoaneGlufcis Dimos 3 persoaneZicas Ianis 5 persoaneDulgheridu Peros 2 persoaneLazaridis Stavros 2 persoaneHristos Stavros 2 persoanePascalis Dimos 6 persoaneCaramani Joita 4 persoaneChiriachidis Gheorghios 5 persoaneLeasos Sarandis 3 persoaneCartagis Alecos 3 persoaneGruzudis petros 3 persoaneCulusa Vaia 6 persoane Voiagi Triada 5 persoaneCanachidis Stavros 4 persoaneDocos Dimitris 2 persoaneHagiudis Ilias 4 persoaneHagiudi Postolea 3 persoaneHudeludis Costas 5 persoaneAriangis Dimitris 4 persoaneGherasudis Zisis 3 persoaneZicu Vasilica 3 persoaneDimultis Gheorghis 3 persoaneNusas Tanasis 4 persoaneDelibeis Dimitris 6 persoaneCatilachis Gheorghiios 4 persoaneVAsilachi Elefteria 3 persoaneGherasudis Apostol 1 persoaneStamatidu Alexandra2 2 persoaneStamatidu Maria 2 persoaneAlexiu Eleni 6 persoaneIliu Irini 2 persoaneSamanis Ilias 6 persoaneŞoldas Gheorghios 4 persoaneManzurachis Teofilos 4 persoaneBechiari Triada 4 persoaneAnastasidu Sofia 4 persoanePetridis Petros 3 persoane

49

Cichidis Dimitris 2 persoaneStamatidu Apostolea 2 persoane

Siros VAnghelis 5 persoaneCochinidis Trifos 2 persoaneCaragis Nicos 2 persoaneBuhunachis Apostol 1 persoaneKeandu Ecaterina 1 persoanePerdicachis Tomas 4 persoaneSelidis Stanilis 4 persoaneStamatidu Triada 3 persoaneBandis Peristrina 3 persoaneZaharidis Petros 1 persoaneRegis Ianis 1 persoaneCanachi Hristu 4 persoaneVanghelis Ianis 1 persoaneAnghelini Vasilica 1 persoanăChefalidis Costas 3 persoanePortuzulis Hristos 3 persoaneCatalichis Hristos 4 persoaneZicas Tanasis 2 persoaneChepapcigiu Crina 3 persoaneZaimis Micios 4 persoaneHasotis Cheorghios 4 persoaneDedis Dimitris 4 persoaneEvanghjelidu Hristos 2 persoanePapos Vanghlelis 2 persoaneSiapidis Gheorghios 2 persoaneGLinas Ilias 6 persoaneChefalidu Elena 2 persoanePetridis Stefan 3 persoaneSamargi Chiriachita 4 persoaneSamargi Gheorghios 2 persoaneCiolocopulos Mahalis 6 persoaneMacriani Gheorghios 4 persoaneLiuliu Ianula 6 persoanePetridis Costas 3 persoaneGosis Gheorghe 6 persoaneGosis Gheorghios 2 persoaneZaicu Hermelina 5 persoaneMoscalidu Apostol 3 persoanePapadopulos Hristos 4 persoaneGulumis Apostolos 5 persoaneSterghiu Alexandra 3 persoane

50

Spelos Lamvros 4 persoaneCacarachis Dimitris 4 persoaneCostantinu Sofia 2 persoaneCarolis Nicos 3 persoaneCidicudi Elefteria 2 persoaneCiatalos Hristos 3 persoaneZicos sofia 1 persoaneHrisofideis Petros 2 persoaneCiocochi Vasilichi 2 persoaneGheras Sotiris 1 persoaneCrapi VAsilichi 2 persoaneCutina Olga 2 persoaneChiriachidis Mihalis 5 persoaneZaicu Elefteria 4 persoaneCiacmachis Androns 4 persoaneBleamuti Vasilis 5 persoaneMuschidu Dimitra 2 persoaneTiguli Vasilica 3 persoaneLeopidis Ianis 2 persoaneMiliancos Costas 1 persoane

Specific pentru numele grecilor este terminaţia numelui: numele masculine se termină în is: Nicos Dimitris, sau os: Haralambos Petros Mihalis etc. iar numele feminine în a: Sofia Elefteria etc.

Decedaţii din perioada rezistenţei la Vâlcele sunt înhumaţi în cimitirul ortodox din Sipos (zona de sud a satului).

Tabelul prezentat este extras din registrul agricol al comunei din anul 1963, dar pe parcursul şederii la Vâlcele, s-au produs fluctuaţii: unii au venit, alţii plecaţi în alte zone.

Între grecii, români şi maghiari s-au stabilit bune relaţii de prietenie, mai ales între cei care lucrau în aceleaşi ateliere. În atelierele enunţate au lucrat şi români si meşteri maghiari din Sf. Gheorghe.

Grecii cumpărau produse agroalimentare din comună, cărăuşii le transportau lemne de foc.

Între greci si macedonenei existau tensiuni etnice – macedonenii afirmau că în Grecia erau persecutaţi, fiindu-le chiar interzis să vorbească limba macedoneană. De altfel, se constată şi în prezent tensiuni între Grecia şi Rep. Macedonă.

51

COLONIA RROMĂ

Statistica din anul 1892 consemnează existenţa a 21 de suflete de ţigani fără a consemna gariul lor. La cumpăna sec. XIX-XX, trăiau trei familii Ötvös, Rupi, Dama, vorbitori de limba maghiară, cărămidari, fântânari şi fierari, dar şi lăutari, cântând la petreceri, hore şi la nunţi, erau stabiliţi în vatra satului.

Ţiganii vorbitori de limba română, constituiau o mică colonie la marginea satului pe valea Drugii, trăind într-o cumplită sărăcie în colibe construite din împletituri de nuiele, acoperişul tot din nuiele peste care era aşezat un strat de pământ. Vatră deschisă în mijlocul bordeiului, doar o bucăţică de geam lăsa să pătrundă o dâră de lumină. Igiena corporală sub orice critică, paraziţi de corp şi de cap inoteau mizeria vestimentaţiei. În anul 1950, un delegat al Min. Înv. a explicat „nici într-un vis de coşmar nu puteam crede că mai există aşa sărăcie”.

În deceniul III-IV, câteva familii au edificat construcţii din bârne de lemn cu acoperiş din ţiglă şi pereţi văruiţi.

Ocupaţia – păzitori de vite, ciurda vacilor şi ciurda sterpelor care stăteau până toamna la păşune. Bărbaţii confecţionau mături, împleteau coşuri de nuiele, linguri de lemn, fuse, gavane pentru aluat, vânturişcă pentru făină, valorificate în sat şi împrejurimi, mai ales în schimbul produselor alimentare. Din pădure adunau crengi uscate transportate iarna cu ciocla, vara cu spinarea, folosite la ars cuptorul de pâine.

Culegeau fructe de pădure: ciuperci, fragi, zmeură, mure.Pe timpul muncilor agricole lucrau cu ziua care se angajau s execute praşilele la

porumb şi cartofi, precum şi păzitul lanului de stricăciunile produse de mistreţi. Înţelegerea se făcea pe produse după recoltare în sistemul „a treia sau a cincea”, ce însemna trei părţi din produse reveneau gazdei, iar a patra parte, muncitorului. Se obişnuia şi lucrarea în „parte”, însemnând jumătate gazdei şi altă jumătate muncitorului, acesta presupunând că lucrările de arat, semănat, reveneau în sarcina celui care lucra pământul. Parte dintre cei apţi de muncă erau angajaţi la prăşit rocitul şi recoltatul sfeclei de zahăr din Bod.

O calitate apreciabilă a ţiganilor autohtoni faţă de cei apţi de muncă mai târziu a fost cinstea, nu cerşeau şi nu se atingeau de obiectele ce nu le aparţineau din gospodăriile unde erau primiţi. Pe câmp mai luau un ştiuleu de porumb, mai o lobeniţă, ori câte un cuib de cartofi aşa cum mărturisea Borzoş Toma bătrânul.

Câţiva dintre ei au reuşit să agonisească ceva bani pentru o casă chiar bicelulară, să mobileze încăperea cu cele de trebuinţă, astfel că au fost porecliţi cu numele gazdelor din sat cu numele de Cucu, Grecu etc.

Lingurar Gheorghe – Ghişoi – ţinea câteva capre pe care soţia sa Floarea le ducea în parcul staţiunii oferind lapte proaspăt de capră amestecat cu apă minerală după prescripţia medicului balneolog, cum se folosea la cura balneară.

Tinerii nu erau scutiţi de serviciul militar, unde învăţau puţină carte, se emancipau, dintre care erau apreciaţi de către localnici. Lingurar Gheorghe a căzut pe frontul din Est. Borzoş Toma, Lingurar Gh. Al Opriţei, Lingurar Ion al nemţoaicei, zis Chipu, Lingurar Ion Covăsan, Lingurar Ion Ochiosu, Lingurar Gheorghe Lesă, Borzoş Ion erau solicitaţi la muncile agricole pe primăvara până toamna.

Femeile erau prezente doar la praşilă, cules de cartofi, porumb, secerat, nu erau solicitate la munci casnice. În trecut, casele construite din pereţi de lemn erau lipiţi cu lut

52

galben amestecat cu pleavă, muncă la care erau chemate femei ţigănci. Nu se ocupau cu practici magice, ghicit, farmece. Otvos Susana paralizată din copilărie a învăţat tarotul devenind cunoscută ghicitoare chiar la depărtări mai mari, motiv pentru care miliţia căuta adeseori să îndepărteze clienţii veniţi din alte localităţi. Persecuţiile la care a fost supusă a determinat să se stabilească la Braşov, unde în vârstă fiind, a decedat spre finele sec. XX. Busioc ăl bătrân, în primele decenii ale veacului 20 cunoştea să cânte halada Gruia lui Novac, aşa cum a fost aflată de la Baba Nora de către I. G. Bibicescu publicată în cartea „Poezii populare din Transilvania” (1893). Tot din sec. XIX, se moştenesc vechi colinde de Crăciun şi „Zoritul” de dimineaţa celei de a doua zi de Crăciun. În anul 1973, a fost înregistrată pe Banda de magnetofon de către Nicolae Moldovan jun. „Cantata profana” şi alte colinde vechi.

Colonia rromă pe timpul ocupaţiei HorthystePopulaţia românească redusă datorită evacuărilor şi a migrării peste graniţă, a

îngreunat şi mai mult modul de viaţă al ţiganilor care au emigrat clandestin peste graniţă spre Hagig Belin Vale, Hetea şi Araci. Autoritatea maghiară le-a preschimbat numele devenind kalanyos kocskodar. După deliberarea Ardealului de Nord au revenit în sat, începând să se angajeze muncitori navetişti în industria braşoveană.

În perioada acţiunii de alfabetizare, cadrele didactice au dus o susţinută muncă chiar din cartierul lor, pentru ca paraziţii corporali să nu se transmită elevilor de la şcoală. Ofensiva s-a dus atât cu adulţii cât şi cu copii. A fost închiriaţă o încăpere mai acătări la casa lui Chipu-Ion Lingurar unde cadrele didactice, la lumina lămpii cu petrol îi învăţau buchiile. Cu ajutoarele solicitate de la conducerile Coloniilor de ucenici a şi ale Coloniei de Evrei, constând din săpun, lapte praf şi haine, au fost atraşi către şcoală copii, iar pentru adulţi se ţineau în cartier seri de citit, discuţii despre comportament, igiena şi probleme legate de viaţa lor. Pentru aceasta a trebuit multă perseverenţă. Primăria a decis ca din autoimpunere să se introducă reţeaua electrică, constituind un real progres al nivelului de vieţuire.

53

NIVELUL DE TRAI.

Îmbrăcămintea sătenilor

Îmbrăcămintea exprima: starea materială, anotimpurile, îndeletnicirea, sexul şi vârsta purtătorului, specificul zonei, al etniei. La aceasta se adaogă influenţa meşteşugarilor: croitori, cojocari, cizmari, curelari, sumănari, ciorecari, în cazul nostru români, maghiari, saşi, întrucât unele piese de port erau procurate la bâlciurile anuale din Braşov, Feldioara şi Sf. Gheorghe.

Populaţia localităţii imigrară din alte zone: Ţara Bârsei, Făgăraş, zona Târnavelor a venit cu portul specific care pe la cumpăna secolului XIX-XX a fost înlocuit treptat cu portul orăşenesc cu deosebire portul bărbătesc. Portul femeiesc a suferit o puternică influenţă săsească în primul sfert al sec. XX, deoarece la Bod exista un atelier considerat la modă în timpul acela.

De asemenea, venirea, după primul război, cadrelor didactice din alte provincii cu adus modelul maramei de mătase naturală, a fotei şi a opregului din Banat. Fetele plecate la muncă în alte zone au venit îmbrăcate cu straie mai arătoase decât cele aflate local. Cusutul ornamental se făcea adeseori în mare secret de către fete, pentru a produce surpriză la ieşirea în public. După 1920, portul naţional a devenit tot mai puţin preţuit, astfel că multe ii cusute, înflorate, au ajuns în proprietatea păturii foarte sărace a ţiganilor. Femeile vârstnice păstrau costumul din tinereţe pentru a fi înmormântate cu el.

Prin deceniile 5-7, echipa de dansuri prezentă la multe concursuri a încropit pentru flăcăi cămaşa cu fustanelă ornamentată cu panglică înflorată, doar fetele au împrumutat de la femeile vârstnice iia lăibărică şi androcul original.

Puţinul material ilustrativ foto a rămas de la baronul Orban Balays în a doua jumătate a sec. XIX şi a fotografiilor de perechi sau grup şi din amintirile vârstnicilor reconstituim portul şi îmbrăcămintea pe calea evolutivă, de la opinci, cioareci la cisme de cauciuc şi piesele de îmbrăcăminte de la sekennhend – turkalo – cum numesc maghiarii hainele de import, care au invadat ţara după 1989.

Fibrele sintetice, înlocuitorii pielei, au determinat schimbări în modul de viaţă rural. Şezătorile de tors din lungile seri de iarnă cu tot farmecul lor, mai trăiesc în amintirea nostalgică a vârstnicilor. Vechi obiceiuri se mai pot vedea transpuse pe scenă şi imortalizate pe pelicula sau banda magnetică.

Timpul ne dă zor, nu mai are cine şi nici rost să cultive şi să prelucreze inul, cânepa; torsul manual nu mai este practicat, la fel şi ţesutul pânzei şi al pănurii; a pierit piua de îndesat postavul.

Materia primă, fibrele vegetale şi animale, constituiau grija gospodinei care în apropierea casei semăna primăvara ari cu cânepă şi in: topită în baltă sau la vale, frântă toamna cu meliţa, pieptănată şi pregătită în fuioare pentru ca după terminarea lucrărilor la câmp să fie toarse şi apoi năvădite pe războiul de ţesut, nelipsit din gospodăriile cu oameni harnici. Lâna de la oi era spălată şi apoi dusă la pieptănptoare, pregătită de tors.

După răspândirea pe scară mai largă a bumbacului, se combinau firele cu băteală din fire de cânepă sau numai din bumbac se pregătea „ghiolci” pentru cămăşi de sărbătoare şi lepedeie de pat.

Din pânza ţesută de casă se confecţionau cămăşi, izmene de zi, de lucru, şi cămăşi ii, de sărbătoare.

54

1. cămaşa femeiască cu mânecă prinsă din gât, confecţionată din patru bucăţi încheiate şi încreţită in jurul gâtului, tivită cu obanzică.2. cămaşa cu platcă, zisă Românească, purtată de fete şi femei la sărbători, din pânză de bumbac, ornamentată cu arnici, paiete, dantelă din comerţ. Ornamentată în jurul gâtului, piept şi pe mânecă cu motive florale cusute în cruciuliţe cu arnici negru – doar iia fetelor era cusută cu arnici roşu şi mai rar albastru, având aplicate paiete aurii. Iia de sărbătoare era prevăzută cu mâneci terminate în fodore, evazat, pe când cămaşa de muncă avea pumnişori şi era ataşată de fustă. Iia de vară avea mâneca scurtă cu pava terminată cu volănaşe la nivelul cotului. Iia era adaptată condiţiilor date, cu încheietura la piept pentru alăptat copil şi cu încheietură pe umăr, pentru condiţii normale.

De la mijloc în jos se purta sub fustă din acelaşi material peste care era îmbrăcată fusta încreţită la văcălie.

Bustul era acoperit cu laibarica din catifea tivită cu panglică lată de – cm de culoare galbenă înflorată. Laibarica strânsă la mijloc încheiată cu copci fără a se petrece aripile una peste alta, larg deschisă la gât.

De la mijloc în jos, se purta androc din barson (catifea) de culoare neagră. În anotimpul călduros fusta era din mătase de culoare deschisă. Androcul, fusta se termina jos cu tiv cu două trei rânduri de sinoare şi foarte evazată, încreţită la partea de sus cu despicătură laterală. La nunţi, se purta fusta albă cu dantelă în partea inferioară.

Peste fustă sau androc se aşează şorţul înflorat produs de fabrica din ţesătură fină.

55

OCROTIREA SĂNĂTĂŢII

Localitate cu populaţie redusă numeric, dar şi ca putere economică, nu a avut un cabinet medical, arondată fiind la circumscripţia medicală din Hăghic în perioada interbelică, apoi din 1940-1968 a aparţinut de Ilieni, iar din 1968 de Araci, devenit centru de comună.

Pe timpul sezonului de vară, în staţiune funcţionau două cabinete medicale şi o farmacie. Medicii: Gh. Brătănescu şi Vintilă deserveau şi pe localnici.

Din anul 1950, a luat fiinţă un dispensar medical, deservit de către undru cu medie de pregătire şi o moaşe comunală.

În prima jumătate a sec. XX, a fost moaşe Korodi Ilona, care a întemeiat prima prisacă cu stropi sistematici, de la care gospodarii au învăţat sa nu mai sacrifice familia de albine, trăitoare în coşuri.

Existenţa moaşei a fost benefică: a redus mortalitatea infantilă cu deosebire în familiile nevoiaşe de ţigani.

In perioada prenatală, tradiţia impunea un anumit mod de viaţă şi restricţii de comportament şi alimentaţie: să se ferească de a pofti alimente la care nu putea avea acces – „să nu râmnyască”, să nu mănânce prune îngemănate, să nu se mire de ceva vietăţi pentru ca nou născutul să nu poarte semne, să nu se nască pocit.

Bolile copilăriei: vărsat de vânt, scarlatină, bubat, tuse măgărească, pojar, otită, răceală se tratau empiric cu fierturi din plante. Sperietura se vindecă prin „vărsatul cositorului” deochiul prin descântec cu tăciuni, afumatul cu păr de câine.

Bolile frecvente cunoscute: oftica, boli de inimă, rău la stomac, gălbenare prostată, tac la plămâni, boli luneşti.

Adeseori se spunea – a murit de inimă rea – sau, a avut încurcătură de maţe.Tratamentul bolilor se făcea frecvent acasă cu leacuri băbeşti pentru ca

tratamentul spitalicesc era destul de costisitor.Medicina naturistă cunoştea şi folosea numeroase plante din flora spontană.Aproape în fiecare casă se afla o sticlă cu oţet de mere (sălbatice), folosit cu

succes la scăderea febrei, hreanul cu miere se folosea la spasmelor de tuse, rădăcina de lumânărică plămădită în alcool vindeca gălbenarea, ciuperca „băşina calului” uscată vindeca rănile, tăieturile; frunzele de mesteacăn folosite la bolile reumatice, coaja de porumbar se folosea în combaterea durerilor de dinţi, florile de tei se foloseau la răceală, ceaiul de coada şoricelului, de coada calului, de muşeţel, de izmă, de sunătoare şi încă multe alte plante şi fructe.

Spitalul devenit Centru de Patologie Neuromusculară, dr. Radu Horea, unic în sud-estul European de mare renume pentru tratamentul distroficilor neuromusculari.

După război, vila Dutzi, edificiu nou, a devenit spital pentru tratamentul Coloniei de copii a Min. Muncii, apoi din 1953 sub patronajul Crucii Roşii a deservit Colonia Greco-Macedoneană, când a început cercetările din domeniul patologiei neuromusculare da către medicul Radu Norea, răpus de o boală necruţătoare în floarea vârstei. În tot acest timp, pacienţii localnici au beneficiat de tratament medical ambulatoriu şi spitalizare.

Policlinica şi spitalul din Sf. Gheorghe asigura tratament de specialitate pacienţilor la nevoie.------------------------------------------------------------------------------------------------------------

56

Vindecători pe cale empirică au fost: Alexandru Mămăligoi, cunoscut după numele de împrumut Sandru Beldi, deoarece înaintaşii săi au fost clăcaşi pe moşia grofului Beldi. Născut spre finele sec. XIX, ştia să vindece muşcătura de şarpe, dându-i pacientului să bea o soluţie doar de dânsul ştiută. După primul război mondial, la Valea Crişului, o tânără muşcată de şarpe ajunsă la spitalul din Sf. Gheorghe nu a putut fii salvată, pentru care motiv a ajuns la Vâlcele, unde a fost salvată de către Alexandru Mămăligoi. Cazul s-a produs chiar în săptămâna nunţii. În fiecare an, soţii veneau să-i aducă mici atenţii de recunoştinţă. Numeroase persoane din sat şi împrejurimi au fost vindecate de muşcătură, ajunse în stare foarte critică.

Autorul acestor rânduri, Nicolae Moldovan, trăind în vecini am fost martor la două astfel de evenimente.

Ion Ancu ştia să „tragă la loc scrântelele” şi să pună în atele fracturi osoase. Era priceput veterinar, ştiind să taie increscentele din gura vacii care îngreunau rumegatul, asemenea ştia să înlăture moartea animalului umflat din cauza mâncării trifoiului verde care producea gaze.

57

NIVELUL DE TRAI

Portul Îmbrăcămintea exprima: starea materială, anotimpurile, îndeletnicirile în perioade

istorice diferite, aşa numita moda timpului. Moda timpului a fost schimbătoare, faţă de perenitatea portului popular cu deosebire portul naţional, care diferă ca aspect zonal, dar este specific naţiunii române.

„Haina face pe om” este valabilă pe lângă portul tradiţional şi cu privire la straiele de muncă. Românii foloseau postavul din lână maro de culoare naturală spre deosebire de secui, care foloseau postavul de culoare gri, în ambele cazuri, producţie casnică.

Bărbaţii. În anotimpul rece, pe cap se purtau căciula neagră din blăniţă de miel cu vârful aplecat spre dreapta, scurteică încheiată până la gât, laibar peste cămaşa albă din pânză de bumbac, ţesută în casă, înlocuind tradiţionala ţesătură de cânepă. De la bust în jos, se purtau nădragi (noadrag) tip pantalon, ori pantaloni de cizmă, numiţi, cu prici.

Peste haine se purta bunda, haină mare până la genunchi îmblănită cu guler tot îmblănit. Încălţările erau din opinci pentru munca în pădure, bocanci sau cisme, din piele d evită.

Pe timpul verii straiele din postav au fost înlocuite cu confecţii din ţesături de cânepă sau bumbac, pălărie şi ghete sau opinci.

Straiele femeieşti: basma pe cap, bluză şi laibarică, fustă, ghete. Pe timpul răcoros, purtau o cârpă de haras acoperind capul şi bustul peste care se

înveleau cu o cârpă mare cu franjuri şi androc, ghete cu carâmbul înalt sau cisme. (nu erau paltoane)

Fetele purtau la fel, dar de culoare mai deschisă, ştrampi pe picioare. Femeile şi fetele tinere se purtau după moda preluată de la oraş, astfel a pătruns căciuliţa cu corn din lână legată sub bărbie.

Fetele şi femeile purtau podoabe: cercei în urechi, mărgele la gât. Ghetele au fost înlocuite cu pantofii.

PORTUL POPULAR DE SĂRBĂTOAREFemeile purtau îmbrăcăminte şi podoabe specifice vârstei, mai sobre femeile

vârstnice de colorit închis şi podoabe mai discrete.Găteala capului: femeile măritate purtau pe cap batic de culoare neagră sau maro,

cumpărată de la marchidanii care se deplasau cu faetoane pe sate, de obicei erau preferate basmale din mătase.

Părul împletit în cozi la fete şi coc la femei. Pe cap purta caita (ceapsa).Încălţările constau din strimpfhli (buşi), ciorapi numiţi patent de comerţ lungi

peste genunchi, susţinuţi cu jartele, ghete cu carâmbul înalt încheiate cu nasturi sau cu şireturi, zişi „cu ţug”. Se purtau şi cisme din piele fină de box, de culoare neagră pentru zile festive. În zile de lucru, încălţările ciorapi de lână croşetaţi, ghete sau mai târziu pantofi ori sandale.

Podoaba capului:- pieptănătura părului a fost purtată în funcţie de vârstă - fetele se pieptănau fie cu

cărare la mijlocul capului, părul împletit în două codiţe împletite în trei, terminate cu fundiţă, purtate pe spate sau legate în coroniţă pe creştetul capului, ori prins în cosiţe pe părţile laterale. Femeile măritate purtau conci (coc)

58

În zile de sărbătoare şi ocazii festive se lega pe cap o cepşă (caiţă) de culoare roşie, albastră sau neagră, cusută pe margini cu bentiţă înflorată, cu paiete aurii, peste care se lega basmaua de mătase cumpărată din comerţ sau înflorată policrom adeseori cu buline albe, comercializate de către marchidanii la bâlciuri sau călătorind cu căruţe anume pregătite, trase de cai.

Găteala gâtului – şirag de mărgele din os, piatră semipreţioasă, metale mai uţin soctisitoare, lănţişoare, cruciuliţă. Femeile bătrâne purtau mărgele de culoare neagră, bule sau de forma măslinelor. Mărgelele albe înconjurau de trei ori gâtul se numea urmuz. Salbele din bănuţi de aur sau argint erau o excepţie.

Cercei, inele şi broşe erau cumpărate la târgurile anuale de la Feldioara şi Braşov.Portul şi podoabele femeieşti au depins de moda timpului preluat de către tineret,

astfel au fost purtate fotele bogat împodobite cu aplicaţii de fire aurii şi argintii, a fost purtată pe cap marama de borangic, opregul şi fota de provenienţă din alte zone, cingătoarea ţesută cu alesături policromă.

Pe cumpăna sec. XIX-XX s-a purtat îmbrăcată peste laibar vizica, largă jos şi strâmtă la mijloc din barson (catifea) tivită la mâneci cu panglică.

Paltonul nu a fost folosit pe timp rece, ci era cârpa mare din postav cu franjuri, învelind capul şi bustul, ajungând până la genunchi.

Primăvara şi toamna era purtată „cârpa de haras”, mai uşoară, cu care se învelea bustul, fiind legată la spate.

Portul bărbătesc era mai sobru şi cu mai puţine ornamente şi înflorituri.Cămaşa ţesută casnic din cânepă sau din cânepă amestecat cu bumbac – ghiolci – Croiala – stana faţă şi spate, clini laterali, mânecile prinse de la gât, terminate cu

pumnaşi, lungă până la genunchi se purta peste cioareci, încinsă cu şerpar.La cumpăna dintre sec. XIX-XX, se purta cămaşa cu guler, pumnaşi având pieptul

şi pumnaşii cusuţi cu aţă galbenă de borangic, foarte discret. Flăcăii tineri purtau de tip orăşenesc având pieptul încreţit prin cusătură pe dos.

Peste cămaşă se îmbracă laiharul, scurteica(zabunul). Pe timp de iarnă, se purta un cojocel de blană de oaie, încheiat în faţă sau pe umăr. Tinerii purtau cojocel cusut cu motive florale, în timp ce vârstnicii doar pe piept motive geometrice cu arnici negru.

Cioarecii din pănură albă ţesută în casă se purtau în tot timpul anului în formă de pantaloni şi formă de stranas pe picior cu cisme. Cioarecii au o croială aparte de pantaloni cu clapa ce se deschide în faţă.

Cioarecii simplii fără sinor cunoscuţi sub denumirea de cioareci „rumâneşti” în trecut mai îndepărtat erau îndepărtaţi de toate vârstele cuprinzând: doi craci, turul alcătuit din două „petice”, dragul sau partea din faţă, veaca, adică locul unde se introduce brecinarul, jos cioarecii aveau în partea de jos o manşetă mic când erau purtaţi cu opincica o precizare pentru toate tipurile din zonă – nu aveau sinor negru precum cioarecii ungureşti.

Cioarecii pentru cizme sunt croiţi numai cu un clin alcătuit din două bucăţi şi coboară de-a lungul piciorului se terminau cu nojite tot din pănură care se înfăşurase în jurul glesnei, erau purtaţi de către tineri.

Cioarecii pentru ghete erau croiţi mai largi pentru a depăşi caputa bocancilor, terminaţi cu o manşetă lată de 5-10 cm.

Încălţămintea: opinci, cisme, ghete se încălţau în funcţie de ocazii.

59

Opincile se confecţionau casnic de către gospodar din talpă de vită, bine înmuiată în apă, apoi bătută cu ciocanul pentru a deveni mai densă, după aceea se croieşte după picior se fac găurele cu preducea api cu nojite din piele, se confecţionează ciocul, apoi se înşiră formând încreţituri cureluşele (nojiţele) servesc la legarea opincilor la fluierul piciorului peste obielele din postav. În timpul muncilor la pădure, pe talpă se legau maţe din fier,, ferind alunecuşul.

Cismele cu carâmb înalt se deosebeau de cismele ungureşti prin carâmbul rotund simplu din care motiv astfel de cizme se lucrau la comandă. Cismele de sărbătoare erau confecţionate din piele fină „box” negre. Ghetele se cumpărau la târgurile anuale din Sf. Gheorghe, Feldioara şi Braşov.

Podoaba capului: părul tuns scurt (fără chică) pieptănat cu cărare sau dat peste spate. Nu se purta barbă, ci numai mustăţi stufoase, aranjate în „furculiţă”, care se realiza cu ajutorul unui instrument anume confecţionat „obrăzar” prins pe după urechi.

Bărbaţii purtau iarna căciulă din blăniţă de miel de culoare neagră, ţuguiată, cu vârful îndoit spre dreapta. La sărbători tinerii prindeau pe partea stângă o vrâstă formată din cocarda tricoloră şi o pană de păun sau de curcan. Vara se purta pălărie din postav cu borul destul de larg, sau pălărie din paie de orez albă.

Bustul bărbaţilor tineri: aveau la piept prinsă o vrâstă pusă de fata îndrăgită, formată din rozmarin cu „sic” – poleială de culoarea aurului, la gât se purta cravată, la brâu şerpar din piele înflorat cu ornamente din piele. Şerparul avea un buzunar în care se păstra tutun, iască şi amnarul legat cu şnur din piele. Bărbaţii mai cu stare purtau la buzunarul vestei ceas legat cu lănţişor de argint.

Descrierea portului vechi s-a făcut după descrierea vârstnicilor, inclusiv autorul acestor rânduri, pe baza materialului ilustrativ anexat.

60

ALIMENTAŢIA TRADIŢIONALĂ

În mediul rural, întemeierea unei familii presupunea în trecut, existenţa resurselor necesare traiului: un adăpost, acareturi şi o suprafaţă oarecare de pământ cultivabil, animale de muncă. Nu era considerat un bun gospodar – în rândul oamenilor – cel care nu-şi putea produce necesarul alimentelor trebuitoare. Până la jumătatea sec. XX, se zicea „mâncăm ce avem pe lângă casă”, aceasta fiind: lapte, carne de orătănii, de porc, legume din grădina casei, cartofi, cereale.

Rare erau gospodăriile fără un cuptor de pâine şi o fântână.Flora spontană a contribuit la completarea alimentelor preparate în gospodărie.Plantele culinare culese din flora spontană: hamei, măcriş, chimen, urzici, salată

de pădure, stavie, susai, cimbrişor, floare de soc, floare de tei etc.Fructe de pădure: mere, pere, măceşe, fragi, zmeură, mure, afine, alune, jir

(sămânţa de fag), ghinde, pentru porci, măceşe.Ciuperci comestibile: mânătărci, urechiuşi, ciuciuleţi, ciuperca de pajişte, burete

lăptos, burete vânăt, ciuperca de mărăcine, bureţi de rouă, piciorul căprioarei, ghebe, bureţei păstrăvi, lăptoşi, bureţi negrii (ultimele două specii trăiesc pe trunchiuri de copaci)

Plante medicinale: sunătoarea, floarea de tei, coada şoricelului, lumânărica, coada calului, floarea de salcâm, floarea de muşeţel, floarea de păducel, ţintaura şi nu numai.

Pentru oblojirea rănilor ciuperca – băşina calului – uscată, sporii servesc la fabricarea penicilinei – buretele de iască folosit la producerea focului cu ajutorul amnarului si a cremenei.

Observaţie: am omis denumirile ştiinţifice pentru că nu sunt cunoscute local.Plantele, fructele, ciupercile au necesitat pricepere pentru conservare. Surplusul

valorificat de către familiile nevoiaşe, constituind o sursă de câştig.În apele de munte se prindea păstrăv şi raci.Vânatul: iepurele, mistreţul, căpriorul, ursul, cerbul se înfăptuia cu puşca de către

vânători, legal sau braconaj, dar se foloseau şi curse, capcane, ghilţuri, gropi.Mijloace de conservare: cartofii se păstrau în gropi acoperite, cu un loc de

aerisire; boabele se păstrau în lăzi în podul casei; preparatele din carne de porc se afumau în podul casei, varza murata în butii, zarzavaturile îngropate în nisip, perele aşezate în pleavă.

Din mere pădureţe se prepară oţetul, folosit şi în alimentaţie, cât şi ca medicament pentru reducerea febrei.

Alimentaţia familiei a fost şi este condiţionată de starea materială precum şi de anotimp, de evenimente faste – botez, nuntă, sărbători calendaristice, aniversări, înmormântări, de perioada posturilor şi nu în ultima instanţă de priceperea şi destoinicia gospodinei.

Credincioşii ortodocşi ţineau mult la respectarea zilelor de post miercuri şi vineri. În aceste zile, gospodina nu cocea pâine, feciorii nu mergeau la şezătoare. Zilele de post anual se apropie de 200. În ajun de postul Crăciunului (şase săptămâni) şi postul mare (de 7 săptămâni) vesela de bucătărie era bine spălată cu leşie, sau erau folosite numai oale noi. În multe gospodării se puteau vedea oalele pentru post aşezate pe prepeleac cu gura în jos la colţul casei sau în tinda rece.

MÂNCĂRURI DE POST

61

Pregătite cu sau fără ulei vegetal erau: fasolea scăzută şi mazărea felii, pere uscate, prune uscate, broc de sâmburi (lubeniza) mămăligă felii, tăiţei cu mac, frecăşei cu moare (zeama de varză) linte cu hrean răzuit, pilaf cu orez şi asline, sarmale cu orez în foi de varză, mitărci uscate cu moare, ceapă cu ulei de sâmburi, urzici, salată de pădure, terci de mămăligă cu oţet (lapte de bou)

Mâncăruri la zile mari (zile festive) Naşteri: viitoarea naşă, vecine sau neamuri mergeau la casa noului născut

cu coşul de „radina”, expresie de origine slavă, folosită şi de către maghiari, care prin aspect era recunoscut pe uliţă, astfel că nu era nevoie a întreba femeia, cu ce scop se deplasează. În coş era supă de găină, friptură, plăcinte, o glaja de rachiu.

Botez: supă cu tăieţai şi carne de găină, friptură de găină, cozonaci, băutură, după cum era starea materială şi contribuţia naşilor. Memoria vârstnicilor evocă faptul că se pregătea „masa ursitoarelor” care în număr de şase veneau la miezul nopţii şi se ospătau, ursiind viitorul nou-născutului.

Nunta: meniul ospăţului de nuntă se pregătea de către o bucătăreasă pricepută, ajutată de vecine şi rude, după posibilităţile materiale, dar cu eforturi pentru a respecta tradiţia. Din meniu nu lipseau: supa de găină, friptura de găină, de porc, de viţel, sarmalele, colacul, rachiul şi vinul

Pomana: dacă era în perioada postului sau zi de post, meniul era adaptat condiţiilor date. Coliva din grâu era, este şi în prezent nelipsită, precum „capetele” pâine împletită şi colacii de pomană preparaţi de către „baba colacilor”, care aplica semnul „chistornoc” imprimat pe colaci.Colacii erau pregătiţi de către o femeie văduvă, vârstnică, trăită în respect

pentru canoanele creştine.Pomana „parastas” se face la şase săptămâni, la şase luni, la un an. În trecutul

mai îndepărtat se făcea parastas de pomenire şi la 7 ani. Pomenirea morţilor se face anual la „ziua morţilor” sau sâmbăta morţilor era comemorată prima sâmbătă după Paşti, dar în ultima jumătate de veac s-a preluat obiceiul bisericii apusene, ziua de 1 noiembrie. Pomenirea morţilor se practică în Biserică şa zile onomastice.

Sărbătorile de Crăciun şi Anul NouMâncărurile de Crăciun sunt dominate de preparatele din porc, cozonaci,

colacul pentru Cantor; plăcinta cu mere, cu nucă, cu mac, pentru colindători; sărmăluţele, cârnaţii, cârtaboşii, sângeretele, toba din cap de porc, cătărigile (piftia), ciorba de perişoare.

Mâncărurile de Paşti sunt dominate de preparatele din tradiţionalul miel, cioarba, friptura, drobul, cozonacul şi ouăle roşii ori închistrite (încondeiate), felurite prăjituri.

Pe timpul muncilor agricole, la prăşit, cules, cosit şi cu ocazia clăcilor, era obiceiul să se ia masa: frustuc, amiaza, ojina, cină. În astfel de ocazii nu lipsea slănina cu ceapă şi chita (pâinea), brânza, alimente care constituiau merindea uşor de transportat.

Pâinea din făină de grâu, sau de secară, mămăliga din porumb sau mămăliga din făină de orz, constituia alimentul de bază, în fiecare gospodărie.

Bucătăria s-a diversificat după ce comerţul a făcut să ajungă aici roşiile, ardeii, vinetele, fructele citrice, pepenii, cafeaua, ceaiul rusesc şi produsele aromatice.

62

VIAŢA SOCIAL-POLITICĂ

Dependenţa unei părţi a localităţii de Arpatac şi de alta de Hăghig în sec. XVII şi prima jumătate a sec. XVIII-lea, ca urmare a aservirii populaţiei curţii senioriale respective a avut ca urmare un hiat de informaţii despre viaţa social politică a perioadei mai vechi din existenţa comunităţii locale, cu excepţia „băilor”.

Serviciul din Oastea Chezaro-crăiască nu i-a ocolit cei apti de a face parte din regimentele de graniţă. Varză Neculai, zis a lui Muscalu, din motivul că tatăl lui s-a bătut cu Muscalii la 1848-1849, Costi al Pandurului avea străbun din rândul pandurilor, venit pe aceste meleaguri cu boierii din Ţara Românească. În prima jumătate a sec. XIX, vârstnicii povesteau din cele auzite de la părinţi despre evenimentele din 1848, când au trecut pe aici revoluţionarii secui, spre ţara Bârsei. Nu sunt surse nici orale, nici scrise cum că la vâlcele s-ar fi produs evenimente nedorite faşă de localnici, deoarece în staţiune poposeau mulţi ofiţeri beneficiind de scutiri de taxe balneare, astfel autoritatea, jandarmii au fost îngăduitoare.

Gen. Român Ştefan Stoika, erou al Războiului de independenţă şi luptător pentru realizarea unităţii naţionale, copil fiind la 1853, scrie în memoriile sale „O călătorie de la Bucureşti la Vâlcele”:

„Vilegiatura a debutat cu un incident amuzant; în localitate se afla o unitate a armatei habsburgice ai căror ofiţeri dornici de petrecere, au anunţat într-o neprotocolară formă, că seara va fi o serată dansată şi – să poftească cucoanele – acestea toate românce – socotindu-se ofensate s-au sfătuit, hotărându-se să trimită la serată cameristele îmbrăcate însă, în toaletele stăpânelor lor.

Abea a doua zi a ieşit la iveală farsa, spre hazul general.” (1)Coordonată sanitar de către oficiul din Braşov, situarea în apropierea

Principatelor Române de unde veneau cei mai mulţi pacienţi (prin Braşov) a făcut ca toate legăturile comerciale şi culturale să penduleze spre urbea de sub Tâmpa. Târgurile şi mai ales bâlciurile anuale erau frecventate cu căruţe, trăsuri, festoane, a avut efect benefic pentru propăşirea raselor producţiei de cornute precum Rasa Zimenthal şi vacile brănene adaptate la păşunile de munte.

Activităţile organizate de către ASTRA, biblioteci, conferinţe culturale, răspândirea cărţilor cu sfaturi pentru ţărani, ziarele româneşti au contribuit la ridicare conştiinţei naţionale. Organizarea la Vâlcele a Adunării Generale a Despărtământului ASTRA Braşov şi Trei – scaunelor din 21 iulie 1874, a avut un larg ecou în rândul localnicilor, conştientizând faptul că la Vâlcele este o insulă de conştiinţă românească care trebuie să se afirme ca atare, în mijlocul secuimii.

63

RELAŢIILE INTERETNICE 1940-1944

Întreaga perioadă interbelică a fost dominată de o vieţuire fără asperităţi dintre romani şi secui, chiar a fost o relaţie de întrajutorare şi stimă reciprocă, atât la locul de muncă cât şi cu ocazia zilelor de sărbătoare. Pe timpul sezonului estival, veneau temporar maghiari din alte localităţi. Un incident romană-maghiar a avut loc în anul 1930 când trecerea recruţilor din comuna Belin prin Vâlcele au proferat fraze şi cântece şovine. Câţiva tineri le-au aţinut calea iscându-se o bătaie în care adevărat erou a fost o femeie, Rariţa Axente. În anul 1945, s-a repetat aceiaşi întâmplare tot cu recruţii din Belin şi tot pentru acelaşi motiv, au fost jignire a sentimentului naţional. Din sentimente de solidaritate cu tinerii maghiari bătuţi la Vâlcele, la Simeria au fost bătuţi câţiva oameni români din Vâlcele. Am considerat necesar evocarea acestor evenimente de unde reiese că localnicii maghiari au trăit în deplină armonie alături de români.

Familii maghiare au fost: Imecs Ernö dir. cons. de administraţie a băilor. Imecs Jenö a fost pretor la Braşov, Frenczy Arpad, administrator al exploatării apei minerale, proprietar al vilei omonime a fost Bogdan. Magy Istvan – comerciant, Baloga Janos – tinichigiu, Molnar Ferenc – morar. Total: 6.

Familii mixte, soţul maghiar: Péter András, Olah János, Olah Kalmánn, Kadar Albert – cismar, Roman Ferency – cismar, Dama Sámdor – agricultor, 6 familii.

Familii mixte, soţul român: Zin Nicolae – mecanic, Savu Gheorghe – frizer, Cosma Eugen – restaurantor, Toma Nicolae – agricol 6 familii.

Ţigani vorbitori de L. maghiară Ötvös Milkos senior şi junior, Ötvös Bela toţi muzicanţi. Saşi: Adami Wilhem Franz Mihalz.

Evrei: Lederer Sandor, Izsak Laszlo.Astfel se prezenta situaţia demografică, când a fost impus Diktatul de la Viena

la 30 august 1940 ştire ce a îndurerat întreaga suflare românească. Linia de demarcaţie era trasată între Sf. Gheorghe şi Vâlcele. Prin Vâlcele au început să fie evacuate instituţiile de la Sf. Gheorghe spre Braşov şi Făgăraş, toată lumea fiind convinsă ca localitatea nu va fi afectată.

În ziua de 4 sept. dinspre Sf. Gheorghe au venit numeroase trăsuri cu coviltirul ridicat deşi era vreme bună, din birje coborau numai tineri care se îndreptau spre pădurea de brazi, dând de bănuit autorităţilor locale, crezând a fi ceva de acţiunile maghiarilor din Sf. Gheorghe. Notarul Alexandu Axente, întâlnind în parc un tânăr strein i-a cerut să se legitimeze, în loc de act tânărul a scos revolverul rănind la braţul stâng pe notar, după care a dispărut în pădurea de brazi.

Alarmat, şeful postului de jandarmi a mobilizat în mare grabă şi a distribuit arme grupului de sprijin organizat dintre rezerviştii din comună, cunoscând faptul că după invadarea Cehoslovaciei de câtre Germana şi constituirea serviciului la postul de pândă erau alertaţi în caz de necesitate. Jandarmii însoţiţi de grupul de civili au pătruns în pădure, fiind întâmpinaţi cu focuri de armă. Tinerii s-au retras spre adâncul pădurii lăsând în urmă două cadavre ce au fost transportate la postul de jandarmi. În noaptea respectivă, a continuat o confruntare cu jandarmii la podul de peste Olt din Araci, după care a urmat înlăturarea gărzii militare şi ocuparea Postului „Radio România” de la Bod de către legionari, ce a avut ca urmare, dimineaţa, investirea geneneralului Ion Antonescu în funcţia de Conducător al Statului. Regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său Marele Voievod de Alba Iulia.

64

Plutonierul major Bolocan, fiind rănit, a fost internat la spitalul din Sf. Gheorghe. Legionarii venind să ridice cadavrele camarazilor, aflând că se afla la spital, au decis să se răzbune, numai că plutonierul fiind alertat, a reuşit să se ascundă, salvându-şi viaţa, fără ca să mai ştim de soarta lui.

Localnicii au rămas cu toţii la gospodăriile lor convinşi că localitatea rămâne în continuare aparţinătoare de Patria mamă.

Localnicii maghiari nu au manifestat atitudine ostilă, aparent exista o stare de nelinişte din partea etnicilor români.

Prin Vâlcele au început să treacă spre Sf. Gheorghe etnici maghiari din satele învecinate şi Braşov, un schimb de populaţie voluntar. Au fost făcute câteva înţelegeri de schimb de locuinţe între maghiarii din Braşov şi deţinători de imobile locale.

În ziua fatală 14 septembrie, când era programată intrarea în Sf. Gheorghe a trupelor maghiare cu toţii aşteptam cub tensiune maximă derularea evenimentelor. Oamenii adunaţi în centrul satului şi pe la porţi am văzut apropiindu-se un mic pluton de grăniceri, în frunte cu un sublocotenent, plângând că a trebuit să părăsească poziţia stabilită sub ameninţarea ofiţerului maghiar care a pus în dispozitiv artileria şi va distruge satul în caz că nu vor deplasa la Sud de Vâlcele. „Avem ordin să nu opunem rezistenţă armată!”…, şi chiar dacă am vrea…cu ce să ne opunem!?” astfel spre seară au intrat în sat hovezii şi jandarmii cu pene veniţi cu camioane, bine echipaţi, din păcate prezentând o mare discrepanţă a ţinutei lor şi a bieţilor ostaşi români.

Dezastrul naţional din vara anului 1940 a fost cauzat de politica falimentară, furturile precum „Afacerea Skoda” şi alte afaceri oneroase pe seama bugetului de înarmare, echipamentul jalnic al trupei, alocaţiile de hrană inferioare puşcăriaşilor, vis-a-vis de situaţia corpului ofiţeresc considerat, pe drept, cel mai elegant din Europa la care trebuie adaogat dispreţul faţă de trupete. În astfel de condiţii sociale, nici nu se putea adopta altă poziţie de către Cons. de coroană al României. Căpitanul meu Alecu Constantinescu spunea cu amărăciune la Şc. milit. din Breaza: „În timp ce întreaga Europă se înarmă până+n dinţi, noi facem parade militare şi cumpărăm în loc de armament, odicolonuri şi alte produse cosmetice” aşa cum se spune în prezent – Logistica militară – a lipsit aproape cu desăvârşire, astfel milioane de români au fost abandonaţi şi ajunşi în pribegie, alţi zeci de mii au fost expulzaţi şi mulţi au plătit cu viaţa faptul de a fi români.

După această paranteză, revin asupra derulării evenimentelor sub regimul horthyst.

Adevărul despre forţarea liniei de demarcaţie a constituit-o faptul că fetele Nagy (Erzi, Roszi, Aczi) aflate la Sf. Gheorghe al primirea trupelor s-au urcat în maşinile ofiţerilor spre Vâlcele, văzând că pichetul român se opune trecerii mai departe împreună cu alţi maghiari, au început a implora că vor fi alungate din sat pentru că au participat la întâmpinare şi nu numai ele, ci şi familiile lor vor fi omorâte. Cum femeile au jucat roluri importante în multe ocazii şi aici s-a adeverit. Ungurii au insistat…românii fără sprijin au trebuit să cedeze. Astfel viitorul unei prospere staţiuni balneare a fost alocat.

Trupele maghiare s-au oprit la podul morii, rămânând un pâlc de gospodari pe teritoriul român, chiar gospodarii lui Denes Janos aveau casa pe teritoriul cedat, iar şura şi grajdul în România.

Datorită lui Imecs Ernö – întâmplător eram prezent la întâlnirea cu căpitanul Molnar, comandant al unităţii grănicereşti, între ei fiind un grad de rudenie i-a spus:

65

„Nepoate, nu a-şi dori să se întâmple lucruri neplăcute pentru românii localnici, eu am trăit alături de ei în bună înţelegere, şi dacă vreun maghiar are vreun motiv de răzbunare să nu se ajungă la situaţii neplăcute” (1)

La primărie a fost menţinut mai bine de jumătate de an ca primar Cosma Eugen, bun cunoscător al limbii maghiare. Notarul, în persoana tânărului Toth Lajos, a fost un om ponderat, originar din Dobolii de Jos, fiu de notar, de asemenea bun cunoscător al limbii române. (2)

Pichtul de grăniceri avea comandant pe plutonierul Szekelyhidi, despre care nu se poate afirma a fi fost un dur, a aprobat apropierea de barieră să poată vorbii românii cu neamurile lor.

Prin pădure se practica adeseori contrabanda cu petrol, zahăr şi ţesături din mătase artificială existentă în Ardeal.

Nu rareori patrulele au capturat câte un sau mai mulţi români cărând în spate bidoane cu petrol lampant, deficitar în zonă, zahărul se putea obţine repartizat de Crucea Verde. Pe căi ocolite i maghiarii cu funcţii profitau de pe urma micului trafic ilegal de frontieră.

Nu numai localnicii, dar şi din stele apropiate găseau aici petrol, constituind o sursă de venit pentru familiile nevoiaşe.

Nu la fel era comportamentul jandarmilor, a căror prezenţă rigidă şi autoritară făcea să te treacă fiorii prin vine.

Şeful postului de jandarmi Toth, fiind trimis pe şase luni în Subotita, la înapoiere a afirmat „voi românii sunteţi îngeri faţă de sârbii din Szabatka care trăgeau asupra noastră din podul caselor când treceam pe drum”. Faptul că nu au existat fricţiuni între etnicii români şi maghiari, nu au fost represiuni şi acte de răzbunare, în schimb au avut loc expulzări ale unor persoane considerate „non grata”: Bucsa Alexandru – cantor, fost primar ţărănist, Caşaş Gheorghe – fost primar liberal, Caşaş Nicolae – grecu comerciant, Pigui Petre – funcţionar, Axente Petre – fost pădurar, Fam. Bucşa Gheorghe – fost secretar al primăriei. Toţi au fost ridicaţi noaptea şi cu doar ce aveau asupra lor au fost escortaţi la graniţă, predaţi grănicerilor români. Cadrele didactice, preotul şi alte câteva familii au părăsit comuna anterior venirii autorităţilor maghiare. După declanşarea războiului din Est, rezerviştii au fost chemaţi sub arme. Sub pretextul reinstruirii tocmai la garnizoane din Vestul Ungariei, apoi au fost îmbarcaţi şi expediaţi pe front de unde nu s-au mai reîntors acasă. Acest fapt i-a îndemnat să emigreze chiar mai devreme de primirea ordinelor de chemare la încorporare sau la concentrare. Salariaţii fabricii de ţigarete vâlceni au plecat la Râmnicul Sărat, alături de alţi români.

Ca urmare a situaţiei create, o treime din populaţie a părăsit localitatea, mulţi nu s-au m ai reîntors nici după eliberarea Ardealului, aflându-şi mijloc de trai în altă parte.

Şcoala de 7 ani a fost încadrată cu învăţători maghiari: Boer János – director, Zsilinski Angela – învăţătoare, Ferencz Erszebet – învăţător, nici un cadru didactic etnic român. S-a introdus învăţământul în limba maghiară. Tineretul a fost obligat să participe săptămânal la instruire paramilitară în organizaţia Levente, instruirea făcându-se tot în limba maghiară, instructor fiind învăţătorul Boer, cunoscător al limbii române.

Actele de identitate au fost preschimbate astfel că prenumele au fost maghiarizate – Ion = Janos, Gheorghe = György, Elena = Ilona…dar şi numele de familie: Moldoveanu = Moldovan, Olaru = Fazakas, Lingurar = Kalanyos etc.

66

Obiceiurile tradiţionale, aniversările, datinile străbune nu se putea practica în mod liber. (Colindatul de Crăciun pe la case) Colindătorii au fost alungaţi – hăituiţi de către grăniceri.

Aparatele de radio au fost confiscate. Postul Radio România de la Bod se putea recepţiona cu mici aparate cu galena cu antena instalată în podul casei, astfel eram la curent cu evenimentele din ţară, care ne ţineau moralul ridicat şi speranţa în zile mai bune.

Înălţătoare au fost cuvintele de nădejde rostite de către I.P.S. Nicolae Colan, Mitropolitul Transilvaniei în anul 1942, când a obţinul autorizaţia de a-şi vizita neamurile din satul Araci.

Preot paroh fiind Petruţiu Alexandru, conştient, şi-a asumat riscul rămânând în teritoriul cedat şi în toamna anului 1944 a fost la un pas de plăti cu viaţa curajul său, fiind rănit prin împuşcare.

Fiind previzibilă confruntarea militară, au fost construite cazemate, şanţuri antitanc la care au fost folosiţi evreii la muncă forţată. Nu rareori românii din Vâlcele şi maghiarii din Simeria le-au oferit din solidaritate alimente.

În luna septembrie 1944, o unitate germano-maghiară au executat o tentativă de a ocupa postul de emisiune de le Bod cu scopul de a ajunge la Braşov, a fost oprită de către muncitorii braşoveni denumită „Brigada albastră”, după salopetele albastre. Intrând în bătălie Batalionul Vânătorii de Munte din Braşov sub comanda colonelului Bălan Grigore, românii localnici au dat ajutor mai ales călăuzind înaintarea prin locuri ferite ocolind cazematele. Înainte de retragere, a fost minat podul din faţa Bisericii Ortodoxe, sarcina detonării a revenit unui levent Olah Pavel a cărui mamă era româncă. Detunătura a afectat structura clădirilor din apropiere, inclusiv biserica. Luptele din nordul satului au distrus mai multe gospodării atunci c pierit în incendiu cetăţeanul Nicolae Rujoi, rănit fiind nu a putut părăsi casa în flăcări.

Câţiva români cu atelaje au fost concentraţi la munca de aprovizionare şi transportul muniţiei până în zona Ciucului.

Localitate mică cu a fost Vâlcele a pierdut în primul război mondial 36 de suflete, doi mai mutilaţi, câteva zeci de văduve şi orfani. Pe frontul maghiaro-fascist au pierit 5 ostaşi, alţi patru au reuşit să evadeze, alţi 4 au supravieţuit revenind acasă teferi. În armata română au luat parte 14 ostaşi.

Mulţi dintre refugiaţi s-au angajat la Fabrica de avioane şi la Fabrica de zahăr Bod, fiind mobilizaţi pe loc.

Intervenţia Gărzii lui Maniu în spatele Frontului a degenerat de la scopul iniţial şi intervenţia Comandamentului militar Sovietic (nu este cazul să intru în amănunte) au interzis instalarea autorităţilor române, timp în care pentru menţinerea ordinei a fost înfiinţată Garda civilă, denumită Rongyos Garda – a zdrenţoşilor – compusă din secui fiind un vid de putere fie că au fost ruşi, fie că au fost profitori folosindu-se de haine ruseşti s-au dedat la acte reprobabile: furturi, acte de banditism şi crime cum s-a petrecut la ferma izolată între Vâlcele şi Sf.Gheorghe, soţii Milu Bătrânu fiind împuşcaţi mortal prin fereastră. Copilul lor a scăpat cu viaţă. În fosta criptă Bodor au fost descoperite obiecte furate, fără a fi descoperiţi făptaşii.

După această perioadă nu a mai revenit vieţuirea care a fost până în 1940.Staţiunea balneară a decăzut an de an şi odată cu aceasta mijloacele de

subzistenţă ale populaţiei locale a scăzut neîntrerupt.

67

EPILOGDelirul produs de venirea ungurilor cântând refrenul: „Edes Erdely, it vagyunk,

Erdet elünk is halkunk…” (Drag Ardeal aici suntem, pentru tine trăim şi murim…) sau refrenul intonat de militari: „Ha maid egyszer el induluk, Bukorestben megalunk. Antonesut, Titulesut, eszku, meszku, tolvajeskut, Mindenestöl, kiveryük….” (Când odată vom porni, doar în Bucureşti vom poposi. Antonescu, Titulescu, escu, mescu şi hoţ-escu cu totul îi vom alunga…) … (Soarta a decis cu totul invers, românii au poposit a doua oară la Budapesta.) …

Delirul - zic-nu a durat prea mult înlocuit fiind cu decepţia ungurilor din vâlcele şi nu numai. Nagy Pista ale cărui fiice au implorat grănicerii să „elibereze” localitatea, a trebuit să constate declinul activităţii comerciale destul de profitabilă, anterior.

Din restaurantul „Union” a rămas cu o mică cârciumă. Familia s-a destrămat – soţia a decedat, fetele au plecat, Rozalia măritată după un român a trecut clandestin graniţa, servitoarea i-a devenit concubină. La nici un an a început să blameze regimul hortyst. Ferencz Arpad proprietarul celei mai mari vile a trebuit să accepte faptul că nu-i mai aducea nici un profit. Doar în vara anului 1942 aici au fost cazate fetele unei şcoli din Hamburg evacuate din cauza bombardamentelor engleze.

Aceiaşi situaţia a avut-o vila „Szekely” şi „Dutzi”, după care a rămas în paragină toată staţiunea. Peter Andras (Anti) mergând în pădure pentru a se întâlni cu neamuri din Hăghig, a provocat un incident de frontieră fiind urmărit de grănicerii români care au pătrund din eroare pe teritoriul cedat. Fiind interceptaţi de către grănicerii unguri soldat cu uşoara rană a unui grănicer român. Nu s-au produs incidente de graniţă dovadă că în ambele părţi au existat comandanţi care au ţinut la viaţa şi integritatea corporală a subordonaţilor proprii.

Plutonierul adjutant Rozsa care i-a urmat lui Szekelyhidi a fost o persoană cultă, foarte cumpătată din judeţul Bihor, aparţinător Ungariei. De multe ori ungurii ziceau despre el că ceva afinitate cu românii şi chiar că adevăratul nume ar fi trandafir, rozsa, asta însemnează. Nu pot trece fără să consemnez faptul că acel adjutant a ştiut despre trecerea mea şi a părinţilor frontiera în refugiu, direcţionând patrula în altă zonă.

Patrula era însoţită de un câine de lup, dresat Vadasz (vânătorul), locuind în vecinătatea pichetului câinele mă cunoştea astfel că în două ocazii întâlnit în pădure a încetat lătratul, patrula trecând prin apropiere. Câinele a fost omorât în legitima apărare de către Rauca Miron lovit în cap cu o blană de stânjen astfel a putut scăpa fără a fi arestat.

Ciucăşel Aurel (Rică-pasăre) a reuşit să evadeze din arestul de la Sf.Gheorghe şi să treacă graniţa pentru că a fost suspectat a face spionaj în favoarea României.

În fapt, permiabilitatea graniţei prin pădure, a favorizat vehicularea de informaţii de o parte şi de alta. Au fost folosiţi drept colportori oameni modeşti, refugiaţi dintr-o parte în alta.

În anul 1942 putea fi văzut la pichet un personaj cu înfăţişare de preot, chiar adjutantul Rosza a zis, că este un popă care mâine va fi la Braşov. Nu am putut înţelege – a fost o glumă, sau o cursă întinsă mie să vadă cum reacţionez. Abia atunci când am primit Ordinul de încorporare mi-a zis „Viitorul dumitale este…” schiţând un gest spre graniţă, „când vrei să treci anunţă-mă pentru a dirija patrula în altă rută.” Astfel, în toamna anului 1942, am trecut într-o noapte cu ce am putut lua cu noi, împreună cu

68

părinţii graniţa, ajungând la Braşov. M-am înscris la Şcoala militară din Breaza – Prahova, de unde cu grad de sergent major stagiar am fost trimis pe Frontul din Vest.

După război, Boer Janos, Ferencczy Arpad, Nagy Istvan, Peter Andras, Olah Janos au fost cercetaţi de Tribunalul Poporului din Cluj fiind achitaţi pentru că nu au săvârşit acte grave la adresa românilor.

Olah Pavel vinovat de distrugerea podului a părăsit localitatea pentru mult timp fiind dispărut. De menţionat faptul că tatăl său, Kalman, a adoptat religia ortodoxă, inclusiv copii Pavel şi Fănica, act revendicat după venirea ungurilor.

** *

După şase decenii am scormonit prin sertarele amintirilor, când foarte puţini mai trăiesc. Generaţia viitoare va afla astfel un moment din istoria localităţii şi înaintaşilor care au participat la scrierea istoriei noastre la mijlocul sec.XX.

Alături de cei care au căzut victime nevinovate în cele două conflagraţii mondiale, cuprins în în lista eroilor se cuvine a evoca numele celor care au participat pe câmpul de luptă.

Înrolaţi în armata română: Înrolaţi în armata maghiară: 1. Moldovan Nicolae subofiţer 1. Sidon Constantin evadat 2. Toma Nicolae caporal 2. Moldovan Gheorghe evadat 3. Axente Nicolae soldat 3. Ciucăşel Aurel evadat 4. Bucas Iosif sergent 4. Vancea Pavel 5. Ancu Nicolae sergent 5. Varză Gheorghe 6. Goga Vasile sergent 6. Sidon Ioan 7. Vancea Pavel caporal 7. Savu Alexandru 8. Rauca Miron caporal 8. Cuciulatean Gheorghe 9. Rauca Gheorghe sergent 9. Vancea Alexandru10. Vladarean Alexandru sergent 10. Vancea Petru11. Vladarean Mircea sergent 11. Branza Constantin căzut în război12. Ancu Vasile sergent 12. Lingurar Ion căzut în război13. Mămăligoi Ioan sergent 13. Păcurar Ioan căzut în război14. cosma Iosif soldat 14. Radu Gheorghe căzut în război15. Sidon Constantin sergent 15. Sas Constantin căzut în război16. Brânză Alexandru voluntar17. Brânză Ioan voluntar

NOTA EXPLICATIVĂ1. În anul 1912 de Crăciun, a fost prezentată pe scenă piesa de teatru – Baba

Angheluşa – de V.Alecsandri, actorii au purtat eşarfa tricoloră încinsă în diagonală pentru care motiv jandarmii unguri au escortat întreaga echipă la pretura din Aita Mare, urmând a fi judecaţi. Pretor a fost Imecs Ernö. În timpul interogării Ion Moldovan a răspuns într-o limbă încâlcită, alături de întrebări. Imecs a declarat: „Sunteţi o ceată de nebuni, pieriţi din faţa mea!” Jandarmii nu au mai avut ce face, lăsându-i liberi a pleca acasă. Mai târziu avea să spună că astfel i-a putut face scăpaţi pe români.

69

2. În vara anului 1914 Nicolae Moldovan, tatăl lui Ioan, aflat la Primăria din Dobolii de Jos, notarul de atunci, Toth Lajos, cu o foarfece a tăiat poalele cămăşii purtată peste iţari, în bătaie de joc, fapt care îndurerează la lacrimi pe bătrân. Ajuns acasă s-a jeluit fiilor săi (avea 4 flăcăi voinici). Peste puţin timp a izbucnit războiul, fii fiind încorporaţi şi trimişi la luptă. În anul 1919, Ioan Moldovan, şef al Postului de jandarmi la Valea Crişului, aflând că fostul notar Toth din Dobolii de Jos se află deţinut împreună cu alţi notari şi primari sub cercetare modului cum s-au comportat cu populaţia română, a obţinut eliberarea notarului. Când i-a amintit de fapta din primărie şi că este fiul lui Niculae Moldovan, notarul a replicat: „Dumneata mi-ai dat o lecţie pe care nu voi uita-o, în loc să te răzbuni, mă eliberezi!”După douăzeci de ani, fiul fostului notar de la Doboli a fost numit notar la Vâlcele, şi chiar ziua următoare a venit la tatăl meu spunându-i că tatăl său i-a cerut să aibă grijă ca să nu aibă necazuri din partea noilor autorităţi. Notarul a cerut atât jandarmilor, cât şi comandantului pichetului de grăniceri,să nu aibă neplăceri Ioan Moldovan. Astfel se motivează atitudinea autorităţilor militare cu ocazia emigrării peste graniţă.

3. Nicolae Rujoi pierit în casa incendiată de obuz în toamna anului 1944 a fost urmărit de un destin tragic. În anul 1915 a venit acasă în permisie militară cu arma din dotare. A împuşcat din imprudenţă pe logodnica sa care spăla rufe la pârâu, să o sperie a tras un foc de armă deasupra capului fetei care chiar în acel moment s-a ridicat fiind răpusă năprasnic de glonţul ucigaş. Tribunalul Militar din Braşov l-a condamnat să fie trimis pe câmpul de luptă. Cât timp a trăit, mama fetei blestema: „De glonţ să moară şi focul să-l arză, cum arde inima în mine pentru fiica mea!” Întâmplare sau destin, tocmai aşa i-a fost sfârşitul, cum l-a blestemat mama fetei.

Ucigaşul soţilor Milu Bătrânu, a mărturisit pe patul de moarte crima odioasă.

În anul 1990 gazetele au făcut cunoscută pocăinţa unuia dintre honvezii hortişti venit în nordul Transilvaniei să-şi ceară iertare pentru păcatul de a fi împuşcat oameni nevinovaţi.

Am aşternut pe hârtie toate aceste fapte şi întâmplări pentru generaţiile următoare, nu pentru răzbunare , ci pentru ca să nu se mai întâmple după zicala noastră străbună: „Bine faci, bine găseşti!” Învăţămintele părintelui meu: „Dacă nu-ţi poţi face un prieten, cel puţin nu ţi-l fă duşman!”şi ”Este mai bine să ai un vecin bun, decât o rudă în depărtare”

Am căutat să trăiesc astfel chiar când mă târam prin tranşee cu zăpadă şi noroi. Când ajutorul meu sergent Ion Botoca a fost ucis de către un luptător din Divizia generalului Vlasov, în ultimele zile ale încrâncenării din Cehoslovacia, pierzându-mi cumpătul, am fost gata să-i iau viaţa unui om dezarmat, dar nu am făcut-o.

Dovada că nu am greşit sunt numeroasele distincţii şi Diplome: de „Cetăţean de onoare al municipiului Sf.Gheorghe”, de „Excelenţă a Ligii Culturale Andrei Şaguna, al medaliilor şi decoraţiilor civile şi militare”

70

TABEL NOMINALal persoanelor deportate şi refugiaţilor din localitate

în perioada anilor 1940-1944, în timpul regimului horthyst

Nr. crt.

Numele şi prenumele Ocupaţia Porecla Revenit ?

I. EXPULZAŢI FORŢAT1! RIDICAŢI NOAPTEA

1 Bucşa Alexandru Cantor Da2 Bucşa Gheorghe Pădurar Da3 Caşaş Gheorghe (fost primar) Gospodar Ghiţă al Mărinii Da4 Caşaş Nicolae grecu Comerciant Da5 Pigui Petru Gospodar Soţ Ghizela Caşaş Da

II. REFUGIAŢI6 Axente Valer Agent fiscal Da7 Ancu Ioan Zidar Ion a lu Toader Da8 Ancu Vasile Gospodar Al lui Laii Da9 Ancu Gheorghe Zidar Al lui Kişghirău

PuţiDa

10 Axente Nicolae Gospodar Cula maja Da11 Ancu Nicolae Gospodar Pâcc Da12 Ancu Gheorghe Gospodar A lu Toader Da13 Ancu Gheorghe Croitor Al lu Laii Nu14 Ancu Petre Frizer Zavaidoc Da15 Ancu Rozalia Casnică A lu Potcoavă Da16 Ancu Alexandru Muncitor Baronaşu Da17 Ancu Ileana Casnică Da18 Ancu Marius Muncitor Al lu baronaşu Da19 Bucşa Gheorghe Funcţionar Secretaru

comuneiNu

20 Bucşa Ioana Comerciant Ionica Nu21 Bucşa Valer Tâmplar Al Ilie Da22 Bucşa Alexandru Fierar Al Ilie Nu23 Bucşa Anica Muncitor Soţia lui Alex Nu24 Bucşa Elena Casnică Lina Bucsi cu

famNu

25 Bucşa Iosif Gospodar Sivu a lu Dobran Da26 Bicicoi Natalia Muncitor A lu Cula da27 Bucuraş Maria Muncitor A lu bucuraş Da28 Bucuraş Ion Muncitor Hopa Bucuraş Da29 Bicicoi Constantin Muncitor Al Sofii Da30 Bucuraş Ilarion Muncitor Ilar al

BucurăşoaieiNu

31 Ciuacaşel Aurel Muncitor Rică-pasăre da

71

32 Cosma Iosif Funcţionar Jozsika Nu33 Caşaş Iosif Muncitor Hadi al lui

bogdănelDa

34 Cucu Constantin Funcţionar Cocorică Da35 Cucu Alexandru Funcţionar Al croitorului Nu36 Cucu Gheorghe Funcţionar37 Cucu Gheorghe Actor Da38 Cucu Magdalena Funcţionar Nu39 Cucu Silvia Funcţionar Nu40 Cucu Eliza Muncitor A lu Ghiţă Popa Da41 Cucu Valeria Muncitor A lu Ghiţă Popa Nu42 Căţean Veta Muncitor Veta Oanişii Nu43 Căţean Elisabeta Muncitor Nu44 Brânză Ioan Muncitor A lu poştaşu Nu45 Brânză Alexandru Şofer Al lui Plescan46 Dan Pavel Muncitor Da47 Dan Petru Afiter Nu48 Goga Vasile Muncitor Da49 Glăjar Iosif Muncitor Da50 Gabor Gheorghe Ofiţer Al Imrii Nu51 Goga Constantin Funcţionar Da52 Goga Elena Casnică Gogoaie Da53 Mămăligoi Valeria Casnică A lui Costi Da54 Mămăligoi Ioana Casnică A lui Costi Nu55 Mămăligoi Floarea Casnică A lui Costiq Nu56 Mămăligoi Dumitru Meşteşugar Mitică Da57 Moldovan Ioan Gospodar Niţă Da58 Moldovan Maria Casnică Da59 Moldovan Gheorghe Muncitor Da60 Moldovan Nicolae Profesor Da61 Nema Ioan Funcţionar A lu Trăchiuca Nu62 Nema Aurel Funcţionar A lu trăchiuca Da63 Nema Nicolae Muncitor A lu Nistor Nu64 Nema Gheorghe Muncitor A lu Nistor Nu65 Nema Pavel Muncitor A lu Nistor Da66 NemaVergil Muncitor A lu Nistor Nu67 Păun Maria Casnică Pupiţa Nu68 Păun Jeana Eleva Nu69 Potcoavă Valentin Ofiţer Nu70 Potcoavă Vergil Croitor Nu71 Potcoavă Cornel Muncitor Nu72 Petrescu Iancu Gospodar Cu familia 4 pers. Nu73 Petrescu Horea Muncitor Nu74 Petrea Gheorghe Muncitor Ghiţă a lu

PetrescuDa

72

75 Pastină Ilie Preot paroh Nu76 Rauca Ioan Preot Da77 Rauca Gheorghe Muncitor

tâmplarNu

78 Rauca Miron Cantor Nu79 Rujoi Nicolae Muncitor Da80 Toma Nicolae Muncitor Nu81 Tohăneanu Alexe Gospodar Nu82 Toma Iosif Muncitor Nu83 Toma Constantin Mecanic de

locomotivăNu

84 Ţifrea Pavel Muncitor Nu85 Ţifrea Ştefan Poliţist Nu86 Vlădărean Alexandru Poliţist A lu Dengel Da87 Vlădărean Alexandru Muncitor A lu Ciorogan Da88 Vlădărean Florea Pantofar Nu89 Vancea Pavel Gospodar Da90 Scurtu Ion Muncitor Nu91 Sas Ioan Gospodar Al lui Martin Da92 Sas David Pantofar Nu93 Vlădărean Mircea Gospodar Da94 Sidon Gheorghe Meseriaş Nu95 Sidon Constantin Gospodar Da96 Savu Gheorghe Frizer97 Simion Gheorghe Gospodar Familia 6 pers.

Inimă acrănu

Tabelul a fost întocmit de către Nicolae Moldovan şi Brânză Ioan, foşti refugiaţi, pe baza amintirilor, astfel că este posibil să fie şi alte persoane în această situaţie.

În acei ani de tristă amintire, dimineţile, trecătorul pe uliţă auzea din spatele porţii o şoaptă: „Cine a mai fost evacuat ori a plecat azi noapte?”

Sfântu Gheorghe 23 decembrie 2004

73

EROI AI NEAMULUI

1914 – 1918 1941 – 1945

1. ofiţer CIUCĂŞEL Ioan 1. BRÂNZĂ Constantin2. ANCU Nicolae a lui Ion 2. LINGURAR Ion3. ANCU Nicolae Rendeş 3. PĂCURAR Ioan4. AXENTE Gheorghe 4. RADU Gheorghe5. AXENTE Ioan 5. SAS Constantin6. AXENTE Nicolae7. AXENTE Nicolae8. AXENTE Nicolae9. AXENTE Manole10. BICICOI Petru a lui Gheorghe11. BRÂNZĂ Gheorghe12. BRÂNZĂ Nicolae13. BUCURAŞ Ion14. BUCURAŞ Gheorghe15. CAŞAŞ Constantin16. CAŞAŞ Gheorghe17. CAŞAŞ Ştefan18. CĂŢEAN Petru19. COMAN Ilie20. CUCU Ioan21. CUCU Petru22. DĂNDĂRĂU Gheorghe23. LĂCĂTUŞ Iosif24. LINGURAR Busuioc25. MAILAT Gheorghe26. MĂMĂLIGOI Gheorghe27. NEMA Nicolae28. RAUCA Nicolae29. SAS Constantin30. SOCACIU Dumitru31. ŢIFREA Gheorghe32. TOMA Ioan33.VARZĂ Constantin34. VARZĂ Gheorghe35. VARZĂ Ioan36. VLĂDĂREAN Constantin

REVOLUŢIA ROMÂNĂ – DECEMBRIE 1989

74

Soldat BRÂNZĂ Constantin

75