MOMENTE MARCANTE ALE EVOLUTIEISPECIALITATII AUTO

IN ARMATA ROMÂNIEI

Lt.col. Dan LUCACIUCpt. Ioan VIRCA

Folosirea autovehiculelor in scopuri militare a constituit inca de la aparitia primelor realizari indomeniu o preocupare a conducerii armatelor in vederea cresterii mobilitatii trupelor si maririi puteriide lupta a unitatilor si marilor unitati, prin blindarea si dotarea lor cu armament.

Asemenea orientari si actiuni de dotare cu autovehicule au existat si in Armata României inca dela inceputul secolului XX. Astfel, actiunea de inzestrare debuteaza in anul 1905 când Ministerul deRazboi a achizitionat un numar de 13 autoturisme Mercedes, intr-o perioada in care in toata tara nuexistau mai mult de 150 autoturisme.

Intre anii 1906-1912 organele competente ale armatei s-au preocupat de continuarea inzestrariiunitatilor cu automobile, insa acestea erau insuficiente pentru a se aprecia ca fiind corespunzatoareinzestrarea proprie.

Pentru reglementarea problemelor conducerii si mentenantei autovehiculelor, specialisti dinarmata au luat unele masuri potrivite stadiului de atunci de dezvoltare a parcului auto. In acest sens la15 ianuarie 1909 se infiinteaza la Bucuresti „Garajul Central al Armatei”, caruia ii revenea sarcina de arepara autovehiculele din dotarea marilor unitati. La aceeasi data a luat fiinta „Scoala pentruspecializare auto” cu durata de 6 luni, la care marile unitati erau obligate sa trimita, in prima serie, câteun ofiter, un subofiter si patru soldati „spre a fi instruiti in vederea folosirii lor la conducerea siingrijirea automobilelor”.

In acelasi timp, au fost luate si alte masuri de formare a specialistilor auto, indeosebi a soferilor.Astfel, ofiterii proprietari de autovehicule erau obligati sa-si aleaga din unitatile in care activau câte unmeserias cu meserie inrudita cu cea de mecanic auto, pe care sa-l formeze ca sofer, urmând ca dupa unan de zile acesti militari sa se prezinte la examenul de sofer. Dupa terminarea stagiului militar, erauretinuti meseriasii auto si soferii care consimteau sa ramâna in armata ca subofiteri sau maistri civili.

In perioada la care s-a facut referire, folosirea automobilelor de catre trupele române nu s-acaracterizat prin amploare deosebita, astfel ca la intrarea in primul razboi mondial armata noastradispunea de 210 autoturisme si autocamioane militare si de circa 1.710 automobile provenite dinrechizitii, multe având nevoie de reparatii capitale.

Desi numarul mic de autocamioane disponibile nu a permis efectuarea unor mari miscari detrupe, totusi unitatile de automobile ce au actionat in cadrul marilor unitati deservite au fost apreciateelogios in ceea ce priveste modul in care si-au indeplinit misiunile. Un exemplu in acest sens ilconstituie participarea formatiunilor de transport auto in bataliile de la Marasti, Marasesti si Oituz,actiunile lor fiind evidentiate de generalul Eremia Grigorescu la 10 august 1917 prin Ordinul de zi nr.92, in care se arata „In cursul luptelor crâncene ce s-au dat la Marasesti de catre trupele Diviziei 5Infanterie, am constatat marele concurs dat de Sectia de autocamionete 1/30, atasata Spitalului mobilnr. 5 …”.

La 1 martie 1917, prin Inaltul Decret nr. 245 al Regelui Ferdinand I se infiinta Regimentul deTractiune Automobila, reprezentând actul de nastere a specialitatii auto si inceputul procesului dereorganizare a formatiunilor de automobile din armata României.

Astfel, la 1 octombrie 1921 se infiinteaza Serviciul tehnic de automobile in cadrulComandamentului Trupelor de Comunicatii, ce coordona din punct de vedere tehnic formatiunile autodin armata, inclusiv Regimentul de Tractiune Automobile si cele trei batalioane de automobile ceurmau a fi infiintate la Bucuresti, Iasi si Sibiu.

Dupa 1935, când in bugetul armatei s-au prevazut sume importante pentru dotarea cu mijloacetehnice, s-a putut trece la aprovizionarea masiva cu automobile, a caror sursa principala au fost uzinelecehoslovace si franceze.

S-a reusit apoi, intr-un timp scurt, motorizarea artileriei grele si organizarea, in februarie 1941, aunei divizii blindate care avea in compunere 2 regimente de infanterie usor motorizate, 2 regimente decare de lupta, un alt regiment de artilerie, un grup de specialitati moto-mecanizate, ateliere de reparatiisi formatiuni de servicii.

O situatie intocmita de directia motomecanizarii arata ca la data de 28 august 1944 in dotareaarmatei române existau 2.710 autoturisme, 8.440 autocamioane, 287 de tractoare pe roti si 2.493motociclete.

Actiunea de inzestrare cu automobile din import a continuat si dupa razboi o perioada de timpinsemnata, in paralel fiind create conditii pentru formarea unei productii proprii de mijloace auto.Astfel, in 1954 incepe productia de serie a primului autocamion românesc marca SR-101, la uzinele„Steagul Rosu” Brasov.

In 1959 se realizeaza primul autoturism de teren IMS-59, iar in 1961 M-461. Paralel cu acestea,in 1970 incepe fabricarea familiei de autoturisme de teren ARO 24 (240, 241, 243, 244) si apoi in 1980ARO 10, toate acestea la Câmpulung Muscel.

In 1971 incepe fabricarea in serie a primului transportor amfibiu blindat TAB-71, la Moreni. Secontinua in 1977 cu TAB-77 si in 1979 cu TABC-79, iar in anii urmatori cu transportorul amfibiublindat B 33-Zimbru.

In anul 1977 incepe fabricarea la Brasov a autocamionului DAC 665T, iar din 1981 varianta pepatru roti – DAC 444T, acestea obtinând locuri de frunte la diferite concursuri internationaledesfasurate in perioada respectiva.

In ceea ce priveste realizarea de autocamioane militare si autospeciale, care sa corespundastandardelor actuale, principalul furnizor – Roman S.A. Brasov – a adoptat o noua strategie in urma cucâtiva ani axata pe trei directii principale:

- realizarea de autocamioane si autospeciale noi, la nivel mondial, cu cerere pe piatainternationala;

- realizarea de autocamioane si autospeciale noi, apropiate de cele standard militare românesti.- modernizarea autocamioanelor militare standard.Din partea Ministerului Apararii Nationale au fost lansate o serie de comenzi in acest sens, care

au fost onorate cu succes din partea producatorului.In ceea ce priveste pregatirea ofiterilor de auto, aceasta isi are inceputul in 1948, când ia fiinta

Scoala de ofiteri tehnici auto la Bucuresti. In anul 1956 aceasta scoala a fost comasata cu Scoala deofiteri de tancuri din Pitesti, care initial a fost infiintata la Sibiu in 1948, iar in 1949 a fost mutata laPitesti.

In 1962 s-a hotarât infiintarea Scolilor Militare superioare de ofiteri, cea din Pitesti devenindScoala Militara de ofiteri activi de tancuri si auto „Mihai Viteazul”, cu durata de patru ani, insa dupaevenimentele din Cehoslovacia, in 1969 se revine la durata de 3 ani de invatamânt.

Din 1995, ofiterii auto sunt pregatiti in Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” Sibiu pedurata a 4 ani, urmând inca un an de specializare la Scoala de Aplicatie pentru arma tancuri si auto„Mihai Viteazul” Pitesti.

Pregatirea inginerilor de tancuri si auto se realizeaza in cadrul Academiei Tehnice MilitareBucuresti, infiintata in 1949, prima promotie absolvind in 1953.

In ceea ce priveste pregatirea maistrilor militari si subofiterilor specialitatea auto, odata curedeschiderea scolilor de ofiteri in toamna anului 1947, au inceput sa functioneze si scolile de maistrimecanici auto si subofiteri tehnici auto in Bucuresti. In perioada 1948-1950 au functionat si trei scolipentru pregatirea subofiterilor auto-soferi la Gaiesti-Prahova, Laculete-Arges si Timisoara. In perioada1951-1959 aceste scoli au fost desfiintate.

La 6 noiembrie 1959, Ministerul Fortelor Armate a dat dispozitie Directiei de Tancuri si auto sainfiinteze 4 scoli de subofiteri, din care 2 erau cu profil auto: Scoala militara de subofiteri tehnici autoCraiova si Scoala militara de subofiteri conducatori auto la Simleul Silvaniei. Durata pregatiriisubofiterilor era de un an. Un an mai târziu s-a hotarât reinfiintarea Scolilor militare de subofiteripentru toate armele, iar in organica acestora s-au creat peste 2 ani scolile de maistri militari.

Drept urmare, in 1960 a luat fiinta Scoala militara de subofiteri de tancuri si auto Pitesti, princontopirea celor patru scoli de subofiteri infiintate cu un an inainte.

In anul 1964, scoala si-a schimbat denumirea in Scoala militara de maistri militari si subofiteritancuri si auto, prima promotie absolvind scoala la 23 august 1967.

In prezent, maistrii militari si subofiterii auto sunt pregatiti la Pitesti pe durata a doi ani.Transformarile petrecute in societatea româneasca dupa evenimentele din decembrie 1989, cu

implicatii deosebite asupra restructurarii si modernizarii organismului militar, au generat mutatiiimportante in domeniul specialitatii auto, al intregului sistem logistic al armatei. Pot fi subliniatepreocuparile de perfectionare a structurilor organizatorice de profil din armata, a sistemului de transportin concordanta cu normele N.A.T.O., cu aplicativitate la noile conditii ale economiei de piata, asistemului de invatamânt de specialitate si nu in ultimul rând eforturile de adaptare la cerintele impusede participarea Armatei României la actiuni in cadrul Parteneriatului pentru Pace, precum si la misiuniumanitare si de mentinere a pacii.

Aparuta deci ca urmare a unor cerinte obiective manifestate in evolutia organismului militarromânesc, specialitatea auto si-a datorat si isi datoreaza evolutia pâna la stadiul la care se gaseste astazi,pe de o parte necesitatii asigurarii transporturilor in timp real a efectivelor si materialelor, exigentelorsporite impuse de complexitatea actiunilor militare, cât si intelegerii de catre factorii de decizie aimplicatiilor activitatii desfasurate de specialistii auto asupra intregului domeniu militar.

Bibliografie:

[1] Spiroiu Nicolae si colectiv, Autovehiculele in armata româna. Traditie si contemporaneitate,Editura Militara, Bucuresti, 1991.

[2] Vasiliu Chiriac si colectiv, Motorizarea si modernizarea armatei române, Editura TransportRutier, Bucuresti, 2000.

[3] Vasiliu Chiriac, Automobilul in România. Istorie si tehnica, Editura Flux, Bucuresti, 1994.[4] * * *, Memorator pentru tehnica blindata, de automobile, Partea intâi, Automobile si

tractoare, Bucuresti, 1982.