Modificarea intenționată a scrisului – deghizarea

Considerații generale

Actele scrise au o importanță deosebită în toate domeniile de activitate deoarece acestea servesc la fixarea apariției, modificării sau stingerii raporturilor juridice de tot felul. Acestea atestă faptele şi evenimentele de mare însemnătate.

Astfel, prin urmare scrisul este un proces complex, studierea sa necesitând corelarea eforturilor criminaliştilor cu cele ale fiziologilor, psihologilor, lingviştilor şi al altor specialişti. El trebuie privit în strânsă legătură cu gândirea, fiind un mijloc de fixare al ideilor cu ajutorul semnelor grafice.

Activitate exclusiv umană, scrisul constituie o deprindere intelectuală care se formează în cursul dezvoltării ontogenetice a individului fiind diferit de la o persoană la alta, scrierea fiind un factor nu numai al voinței şi reflexelor ci şi al deprinderilor nervoase şi musculare. În calitate de organ efector, mâna este cea care, răspunzând controlului realizat de sistemul nervos central, în baza deprinderilor motrice create prin învățarea scrierii, realizează acțiunea propriu-zisă de scriere.

„Plecat pentru toată lumea de la acelaşi punct- modelul caligrafic- scrisul, ia, încă de la primele mâzgălituri ale copilului caractere distincte, personale. ” (Boia A., 1944)

Scrierea este puternic şi direct influențată de particularitățile personale şi de specificul activității nervoase proprii fiecărui individ. Grafismul rezultat manifestându-se prin caracteristici generale (dominantele grafice) şi prin elementele specifice de detaliu (construcția semnelor grafice, gesturi spontane).

În domeniul examinării criminalistice a documentelor, probelemele supuse cercetării sunt foarte variate, una dintre acestea fiind problema cercetării scrisurilor intenționat modificate.

Modificarea intenționată a scrisului prezintă două modalități:- deghizarea – schimbarea în mod conştient, deliberat a scrisului cu scopul

de ascundere a identității autorului;- contrafacerea – reproducerea scrisului unei alte persoane, prin copiere,

imitație, urmărindu-se inducerea falsă a impresiei că scrisul astfel obținut aparține titularului respectiv.

1

Deghizarea scrisului

Deghizarea este o modificare voită a scrisului, produsă în mod conştient dar nu la fel ca cea care este produsă de factori naturali cum ar fi factorii psiho-fizio-patologice (exemple: înaintarea în vârstă, boala Parkinson, etc.)

Scrisul nu are un caracter fix, el variază în timp sau poate avea chiar modificări de moment, cu toate acestea nu are loc o transformare totală a sa, se pot păstra anumite deprinderi de scriere a persoanei. Din cauza caracterului de stereotip dinamic pe care îl au gesturile grafice, în scrisurile deghizate se mențin unele elemente din scrisul obişnuit al persoanei, pe baza cărora aceasta poate fi identificată. Astfel cel care realizează scrisul deghizat, în decursul realizării sale, poate reveni fără să vrea la obiceiurile sale grafice.

Principalele modalități de deghizare a scrisului sunt următoarele:- denaturarea caracteristicilor grafice;- scrierea cu caractere tipografice;- scrierea cu mâna stângă.

Denaturarea caracteristicilor grafice

Este cea mai cuprinzătoare categorie de modificare a scrisului deaoarece urmăreşte alterarea celor mai multe elemente grafice.

Caracteristicile scrisului nu pot fi schimbate cu uşurință. S-a observat că majoritatea cazurilor de schimbare intenționată au în vedere caracteristicile care sunt mai evidente aşa cum ar fi structura generală a scrisului, înclinarea, dimensiunea, legarea şi forma literelor. Cei care realizează scrisurile deghizate, de cele mai multe ori, nu observă elementele cu adevărat identificatoare. Prin deghizarea scrisului nu pot fi eliminate toate caracteristicile scrisului obişnuit şi adoptarea unora noi.

Schimbarea scrisului este o operație destul de grea, necesitând un efort deosebit din partea celuia care îl realizează. Acesta trebuie să aibă în vedere menținerea constantă a caracteristicilor adoptate artificial, această constanță fiind mai dificil de menținut în funcție de lungimea textului.

În acelaşi mod controlul vizual reprezintă un efort ce induce starea de oboseală care duce la scăderea atenției, observâdu-se că la un text deghizat partea de început a acestuia este mai reuşită deoarece controlul este maxim, la fel şi unele fraze din cuprinsul textului atunci când realizatorul textului îşi „revine” după ce a observat că sa deplasat de la scrisul natural.

Astfel, execuția controlată atrage modificarea unor caractere speciale (cum ar fi forma literelor) şi încetinirea vitezei de scriere, trăsăturile scrisului pierzându-şi din spontaneitate şi siguranță.

Aceste modificări care se produc independent de voința scriptorului dă scrisului o notă artificială, constituind cel mai bun indiciu de execuție în condiții neobişnuite.

2

Modificarea gradului de evoluție al scrisului

Schimbarea aparentă a scrisului este obținută prin simularea unui grad de evoluție diferit, aceasta poate fi realizată doar în sens regresiv – de la superior la inferior, situația inversă este imposibilă. Ca urmare, persoanele care au un scris neevoluat pot fi excluse ca autor atunci când scrisul în litigiu este evoluat.

Asta nu indică faptul că cei care au un scris neevoluat nu îşi pot deghiza scrisul, nu şi-l pot modifica spre un scris evoluat dar în schimb dacă aceştia îşi deghizează scrisul rezultatul va fi un grafism foarte neregulat, deformat şi inconstant astfel încât identificarea autorului devine uneori imposibilă. Edmond Locard făcea următoarea afirmație: „deghizările cele mai periculoase sunt cele ale semianalfabeților, fără îndoială pentru că scrisul lor normal este deja foarte dificil de identificat”.

O primă deghizare a scrisurilor superioare se realizează prin simularea unui scris infantil, adoptându-se utilizarea unor construcții caligrafice şcolăreşti, caracteristice formei primare a scrisului. Scrisul astfel deghizat va fi unul lizibil şi armonios dar datorită trecerii timpului memorarea caracterelor caligrafice învățate în şcoală va fi inexactă, scriptorul realizând suficiente greşeli care vor trăda deghizarea şi vor duce la identificarea autorului (probe care vor fi cerute să fie scrise în stil caligrafic).

În acelaşi timp, încetinirea vitezei de scriere poate pune în evidență artificialitatea scrisului, acestuia lipsindu-i spontaneitatea caracteristică acestui stadiu grafic.

Un alt semn al contrafacerii îl constituie modul în care sunt legate literele, astfel la scrisurile şcolăreşti predominând întreruperile (execuția separată) iar la cele evoluate deghizate mişcările vor fi continue.

Cel mai frecvent mod de deghizare îl reprezintă simularea scrisurilor inferioare, aici incluzându-se şi simularea scrisurilor dezorganizate (afectate de cauze patologice).

Grafismele persoanelor care au un scris inferior sau afectat de cauze patologice sunt greoi executate şi caracterizate printr-un aspect dizgrațios şi neuniform. Persoanele care încearcă să îşi deghizeze astfel scrisul se preocupă să îşi deformeze cât mai mult propriul grafism. În realitatea caracteristicile ambelor tipuri de scris: evoluat şi inferior nu sunt cunoscute. De aceea, modificarea premeditată a scrisului va avea un caracter arbitrar, simularea fiind evidentă de cele mai multe ori. Astfel, dificultatea mişcărilor, apăsarea excesivă, înțeparea hârtiei, opririle etc. , care sunt specifice persoanelor cu un scris inferior sunt imposibil de redat cu fidelitate şi cu naturalețe de către cei ce au un scris superior. De aici rezultând numeroase carențe, atât în ceea ce priveşte dinamismul gesturilor cât şi a morfologiei literale (de exemplu apariția unor forme superioare de construcție).

3

Aspectul de dezorganizare pe care îl capătă un scris deghizat poate fi imprimat şi prin utilizarea unor tehnici speciale.

Una dintre tehnicile de deghizare este descrisă de A. Naftali, instrumentul cu care se scrie este ținut în poziții anormale şi improprii scrierii. Aspectul grafismului va fi modificat dar nu şi morfologia literală ( se conservă sensul de trasare a semnelor grafice şi detaliile de construcție).

O altă tehnică constă în deghizarea scrisului prin intermediul unor aparate mecanice care produc vibrații şi pulsații.

Pentru a identifica autorul scrisului deghizat este important să se pună în evidență ceea ce este modificat şi ce s-a păstrat din scrisul original. Alternarea fragmentelor de scris evoluat cu altele inferioare este o dovadă categorică a deghizării.

Modificarea înclinării scrisului

Reprezintă una dintre cele mai curente modalități de schimbare intenționată (de obicei spre dreapta). Schimbarea înclinării este uşor de realizat de oricine indiferent de tipul de scris pe care îl posedă.

Totuşi acestă metodă nu este şi eficace, deoarece rareori înclinarea utilizată ca şi factor de deghizare este constantă. De regulă înclinarea se păstrează doar la începutul textului,iar spre sfârşitul textului sau la literele finale ale cuvintelor reapare înclinarea specifică scrisului normal al persoanei respective.

Odată cu alterarea înclinării se produc unele schimbări ale caracteristicilor grafice, fără însă a aduce consecințe în identificarea autorului.

După studii minuțioase A.I. Mantvetova, E.B. Melnicova şi V.F. Orlova au realiazat o sistematizare a tuturor modificărilor de acest gen, şi anume:

1.Atunci când schimbul înclinării se realizează de la dreapta în orientare verticală:a) punctele de intersecție a trăsăturilor literale se deplasează în sus;b) trăsăturile de legare ale literelor şi elementelor acestora devin rotunjite şi mai line;c) distanța dintre unele elemente componente ale literelor se măreşte;d) numărul legăturilor dintre litere se reduce, datorită unei încetiniri a ritmului scrierii.

4

2.Atunci când deghizarea constă în schimbarea înclinării dinspre dreapta spre stânga:a) amplasarea punctelor de începere şi de terminare se modifică, în special raportul dintre ele, datorită schimbării poziției trăsăturilor principale ale literelor;b) dimensiunea elementelor literelor devine uneori alta;c) modul de unire al literelor se poate transforma, cum ar fi înlocuirea buclei printr-un arc sau unghi;d) amplasarea punctelor de intersecție se modifică, în sensul îndepărtării unora de altele.

Tot ca o urmare a schimbării înclinației apare forma de „scară”, pe care o ia linia inferioară a scrisului, datorită tendinței de a începe fiecare cuvânt sub nivelul finalizării cuvântului precedent.

La cercetarea şi aprecierea înclinației trebuie ținut cont şi de faptul că înclinarea este o caracteristicădestul de variabilă şi în scrisul sincer al aceleiaşi persoane, acesta depinzând de felul în care este ținut instrumentul de scris şi de viteza de execuție. Astfel, înclinarea deghizată este diferită de cea obişnuită, deoarece menținerea unei înclinații schimbate este aproape imposibilă.

Modificarea dimensiunii scrisului

Aceasta este destul de răspândită, fiind rezultatul dorinței autorului de a rămâne necunoscut dar şi a faptului că scrisul trebuie să fie vizibil de la depărtare (cazul afişelor, biletelor cu conținut calomnios, etc.).

Modificarea dimensiunii constă în mărirea sau micşorarea înălțimii sau a lățimii literelor, precum şi a distanței dintre acestea.

Prin mărirea literelor nu are loc o reducere a ritmului de scriere la cei care au un scris evoluat, acesta poate creşte parțial la executarea gesturilor ample. Caracteristicile generale şi speciale nu sunt modificate prin simpla mărire a scrisului.

Utilizarea unor litere de dimensiuni mari este adeseori însoțită de îngroşarea trăsăturilor, astfel că amănuntele sunt mascate (pentru cercetarea acestora se foloseşte microscopul)

Deghizarea dimensiunii poate fi realizată şi în sensul de micşorare a dimensiunii literelor. La acest tip de modificare viteza de scriere se micşorează, frânarea şi controlul accentuat al mişcărilor dând grafismului un aspect nenatural. Este practic imposibilă menținerea constantă a înălțimii reduse acest lucru având ca rezultat o creştere progresivă a dimensiunii literelor.

Dimensiunea este o dominantă grafică relativ mobilă, care depinde nu numai de înclinare şi viteză ci şi de spațiul liber destinat scrierii, de tulburări de vedere, de faptul dacă autorul a consumat băuturi alcoolice, etc.

5

Modificarea unor caracteristici speciale ale scrisului

Constă în deformarea literelor şi a unor schimbări voite privind legarea scrisului.

Una dintre aceste modificări este modificarea majusculelor, fie prin încărcarea acestora cu diferite ornamente, fie prin substituirea formelor cursive cu forme tipografice.

Sistematizarea cazurilor de modificări principale de ordin literal:a) executarea contururilor prin trăsături neregulate, imprimând liniilor drepte

un aspect frânt, iar ovalelor şi buclelor un aspect poligonal.b) ornarea literelor, prin adăugarea unor trăsături parazitare, executarea unor

trăsături incipiente, neobişnuite, uneori chiar bizarec) înlocuirea unor construcții literale cu altele de tip complet diferit (în locul

minusculei d caligrafice se foloseşte modelul gotic).

Scrierea cu caractere tipografice

Persoanele care în scrierea lor folosesc în mod obişnuit caracterele tipografice, de obicei, sunt persoanele care exercită profesii cu un anumit specific: desenator tehnic, decorator, proiectant, etc. La scrierea cu caractere tipografice se recurge ocazional la scrierea adreselor de pe coletele, plicurile poştale, a titlurilor sau al altor date de pe formulare etc.

Unii scriptori care încearca să îşi deghizeze scrisul prin utilizarea scrierii cu caractere tipografice cred că în acest mod pot obține o depersonalizare a scrisului şi ca urmare vor avea succes în deghizare. Scrisul tipografic prezintă de cele mai multe ori o serioasă individualitate şi de regulă autorul este uşor identificat. Analiza acestor tipuri de deghizări sub aspectul configurației literelor, a înclinării, a proporțiilor, demonstrează că acestea nu îşi pierd individualitatea.

Semnificativă pentru scrierea tipografică este executarea lentă şi nelegată a literelor precum şi forma liniară a semnelor grafice. Se poate determina cu destulă precizie gradul de evoluție al autorului. Un scris tipografic aliniat, alcătuit din linii armonioase, trasate cu siguranță aparține unei persoane cu un scris evoluat, în timp ce un scris tipografic neregulat, cu trăsături tremurate şi frânte, inegale, cu opriri dese provine de la o persoană cu un scris inferioar.

Dimensiunea literelor are un caracter orientativ, în cazurile scrisurilor deghizate aceasta este foarte variabilă, predominând dimensiunea mare şi foarte mare. Printre alți factori care influențează dimensiunea scrisului: suportul pe care este executat şi scopul urmărit (de a fi văzut de departe).

6

În ceea ce priveşte înclinarea, regula este orientarea verticală (scrisuri pronunțat înclinate în totalitate-caracter ce trebuie reținut).

Dacă textul în litigiu este mai lung se vor studia caracteristicile de ordin topologic, aranjamentul scrisului în pagină şi pe plic, prezența aliniatelor, forma marginilor, etc.

Alte particularități vor fi deduse din examinarea amănunțită a literelor tipografice. În acest scop, A. Osborn recomandă gruparea literelor în trei categorii, în funcție de similitudinea elementelor componenete:

- litere alcătuite din linii drepte şi unghiuri drepte: I, H, L, T, F, E;- litere alcătuite din linii drepte unite prin unghiuri ascuțite sau obtuze: A,

W, V, Y, Z, X, M, N, K;- litere alcătuite în întregime din linii curbe sau linii drepte combinate cu

linii curbe: O, Q, C, G, D, S, U, P, B, R.Condiția necesară pentru a ajunge la o concluzie certă în domeniul

scrisurilor deghizate tipografic constă în existența unui scris de comparație executat de persoana bănuită, în acelaşi mod. În concluzie, deghizarea scisului prin folosirea caracterelor tipografice oferă numeroase posibilități de identificare, deoarece această scriere, chiar atipică, rămâne individuală.

Scrierea cu mâna stângă

Multiplele modificări pe care le suferă aspectul general şi parțial, caracteristicile speciale ale scrisului, ca o consecință a folosirii mâinii stângi, atrag atenția celor care vor să îşi deghizeze scrisul. Deoarece este necesar un anumit antrenament acest procedeu este pus în practică cu o incidență mai mică decât procedeurile anterioare.

Scrierea cu mâna stângă sau sinistrografia, poate fi clasificată în mai multe categorii:

- sinistrografie naturală sau congenitală;- sinistrografie obişnuită, formată prin reînvățarea scrierii cu mâna stângă,

datorită pierderii mâinii drepte;- sinistrografia dobândită prin exercițiu;- sinistrografia ocazională;

Sinistrografia congenitală este proprie celor ce scriu dintotdeauna şi permanent cu mâna stângă. Sensul de scriere al mâinii stângi este tot de la stânga la dreapta ca şi la scrierea obişnuită. Există şi cazuri (rare) unde sensul se inversează (de la dreapta la stânga). Mai sunt şi cazuri (ocazionale), la persoanele cu un nivel grafic redus care sunt puse să scrie cu mâna stângă şi care realizează o inversare a direcției acestuia.

Grafismul rezultat se numeşte scriere în oglindă sau scriere speculară, prezintă însăşi forma literelor inversată, ceea ce face ca citirea să poată fi

7

realizată în oglindă sau prin privirea documentului prin transparență. În cazul în care acest mod de a deghiza scrisul este utilizat, nu apare nici un inconvenient în identificarea autorului deoarece acest scris nu se deosebeşte cu nimic de scrisul normal.

În cazul sinistrografiei obişnuită a celor care trebuie să reînvețe să scrie cu mâna stângă şi a sinistrografiei dobândite prin exercițiu scrisul capătă cu timpul dacă se depun eforturi serioase şi îndelungate toate atributele unui scris bine coordonat. Deosebirea între cele două, constă în faptul că în primul caz sunt necesare exerciții prealabile, în timp ce al doilea caz nu presupune nici un antrenament.

Scrierea cu mâna stângă prezintă multe dificultăți pentru o persoană neobişnuită cu un asemenea mod de execuție deoarece scrierea normală, cu mâna dreaptă, constituie o deprindere bine fixatăa, care intră în conflict cu mişcările mâinii stângi.

În cursul scrierii cu mâna stângă, aceasta este rigidă, lipsită de suplețe, musculatura nefiind deprinsă cu noile mişcări. Există tendința de deplasare spre marginea stângă. O altă caracteristică a scrierii deghizate cu mâna stângă îl constituie răsturnarea axelor spre stânga sau redresarea lor pe verticală. Cauza acestei schimbări este de natură cerebrală şi nu depinde de organul efector (mâna).

Înclinarea nu este constantă, neregularitatea se explică prin imposibilitatea de a deplasa uşor mâna spre dreapta. Ca o consecință a deplasării mâinii „în salturi”, rândului i se imprimă un aspect inegal şi în scară iar literele au un aspect îngrămădit. În ansamblu scrisurile efectuate cu mâna stângă au un aspect neregulat, forțat şi colțuros, datorită tulburării coordonării mişcărilor. Are loc o scădere evidentă a ritmului de execuție, apare nesiguranța (tremurături, etc.), întreruperi frecvente, creşterea variabilă a dimensiunii literelor, accentuarea presiunii, etc.

O caracteristică importantă a scrisului ocazional cu mâna stângă o reprezintă inversarea direcției de trasare a cercurilor şi ovalelor (de la dreapta spre stânga şi de sus în jos). Mai este prezentă şi tendința de a lăsa ovalele deschise şi de a le depărta de bastonata însoțitoare (la a şi la d).

La scrierea cu mâna stânga nu apar de obicei retuşuri, autorii considerând că scrisul lor este suficient de denaturat. În ceea ce priveşte structura literelor, față de scrisul cu mâna dreaptă se remarcă tendința generală de a construi literele mai simplu. Elementele de identificare provenite de la scrisul cu mâna dreaptă se vor găsi într-un volum mai mic în scrisul cu mâna stângă.

Scrierea un timp îndelungat cu mâna stângă, determină o atenuare progresivă a incoerenței mişcărilor, a trăsăturilor, scriptorul căpătând o abilitate mai mare în timp, iar scrisul capătă o stabilitate mai mare. Paralel cu aceasta se înregistrează şi o creştere a caracteristicilor nemodificate, adică transmise, ceea ce duce la facilitarea identificării autorului unui astfel de scris.

8

Se consideră că expertiza tehnico-criminalistică a documentelor este una dintre cele mai solicitate expertize a momentului de față. Aceata are ca obiectiv principal identificarea falsului în acte şi autorul scrisului, fiind un mijloc de probă deosebit de important, atât în rezolvarea cazurilor civile cât şi în descoperirea şi cercetarea activității infracționale.

Expertiza documentelor reprezintă un domeniu vast ce include zone pline de obstacole şi de capcane. Această muncă nu este deloc uşoară, dat fiind faptul că experții trebuie să cunoască extrem de bine categoriile de documente care pot fi falsificate, modalitățile de falsificare, să dea dovadă de perspicacitate şi spirit logic bazate pe deprinderi rezultate în urma unor exerciții contiunui şi îndelungate.

Explorarea acestui domeniu necesită o analiză minuțioasă atât a numeroaselor cazuri de fals în acte cât şi a metodologiei utilizate, şi nu în ultimul rând trebuie avut în vedere numeroasele tehnologii moderne pe care le folosesc făptuitorii în activitățile ilicite.

Bibliografie:

Lucian Ionescu - Expertiza criminalistica a scrisului, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2010Dumitru Ionescu – Falsul in acte, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1994

9

10