Lucian Blaga

Prezentare generala

- poet interbelic care intrerupe sirul poetilor ardeleni centrati pe imaginea satului descris ca un univers pitoresc ( G. Cosbuc) sau ca un univers tragic ( O. Goga) ;

- prin opera lui Blaga se promoveaza o alta imagine a satului ardelean; la Blaga apare satul – idee, spatiu sacru, care “vindeca setea de mantuire”; satul este asociat cu eternitatea: “eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat”; este un spatiu in care se releveaza miracolul, misterul, fiind numit “satul minunilor”; aspectul biografic nu lipseste, insa sacrul este mai degraba o realitate metafizica: “sat al meu ce porti in nume sunetele lacrimei”;

- complexitatea creatiei blagiene rezulta mai ales din simbioza dintre folosofie si poezie, Blaga constituind un sistem filosofic propriu, care reverbereaza in lirica sa;

- “Trilologia cunoasterii” cuprinde conceptia lui Blaga asupra raportului dintre om si univers; “Trilologia culturii” si “Trilologia valorilor” lamuresc o serie de concepte ca: “Spatiul mioritic”, “Metafora revelatorie”;

- elementul particular consta in limbajul poetic care se regaseste deopotriva in filosofia sa, dar si in teatru ( dramele mesterului Manole, Zamolxe, Cruciada Copiilor, Anton Pann, etc.) dar si in romanul sau ( “Luntrea lui Charon”), dar si in opera memorialistica “Hronicul si cantecul varstelor”;

- volume de versuri: “Poemele luminii”- 1919, “Pasii profetului”, “La cumpana apelor”, “La curtile dorului”, “Nebanuitele trepte”, “Ce aude unicornul?”.

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

Aparitie, tema, structura- Deschide volumul de versuri “Poemele luminii”din anul 1919 si are rolul unei profesiuni de credinta; reprezinta o

marturie a poetului asupra mediului in care el se raporteaza la univers.- Tematic totul este o arta poetica diferita de cele tipice intrucat, pe langa definirea creatorului are loc si

prezentarea intre acesta si univers => textul devine un monolog confesiv cu o puternica tenta filosofica.- Poezia poate fi considerata un preambul liric, metaforic, la sistemul folosofic blagian care va fi explicitat in

“Trilologia cunoasterii”.- In filosofia lui Blaga lumea e un univers misterios in care omul traieste in central misterului, iar cunoasterea sa e

limitata; in mod normal omul incearca dezvaluirea misterului, dar intalneste opozitia Marelui Anonim care instituie “censura transcendenta”; Blaga vorbeste despre doua cai de cunoastere: a) Cunoasterea paradisiaca - are loc pe calea ratiunii ( la modul logic) fiind specifica stiintei; scopul ei este sa

lamureasca misterul.b) Cunoasterea luciferica - are loc pe calea intuitiei, a afectului, specifica artei; scopul acesteia este adancirea

misterului ( paradox ) - cunoastere prin integrarea in mister, trairea omului intr-un mister il aproprie de esentele sacre ale omului.

1. Titlul - Reprezinta o structura ampla care fixeaza polii discursului liric: eul liric si “corola de minuni a lumii” - metafora

exprimand universul misterios in fata caruia poetul se defineste ca un “miraculat”; aceasta metafora “in presaentia” ( care este lamurita prin termen) este explicitata in ultimul vers printr-o enumeratie : “si flori si ochi si buze si morminte”.

- Termenul “corola”, imprumutat din registrul stiintific, face trimiterea catre universal vegetal, catre imaginea petalelor de floare care compun imaginea/ simbolul perfectiunii.

- Fiecare dintre elementele componente ale corolei exprima ideea de mister, de intensitati si profunzimi diferite: lumea vegetala ( flori), universal interior/sufletesc ( ochi), misterul rostirii sau al iubirii ( buze) si misterul mortii ( mormintele) => enumeratie in crescendo.

2. Din punct de vedere structural - Poetul are o structura monobloc, unitara, primul si ultimul vers stabilesc o relatie de cauzalitate, ultimul vers

avand rolul unei explicatii, lamuriri; termenul cheie al textului este pronumele “eu “ in jurul caruia se structureaza mesajul, care apare in pozitii cheie in versul de inceput si in cel de final, dar si intr-un vers plasat in centrul poeziei ( “dar eu”).

- Aceasta plasare simbolica a eului este o marca a expresionismului, alaturi de elanul vitalis si obsesia absolutului.- In plan ideatic se remarca antiteza ca procedeu de constructie realizata intre “eu”si “altii” ( “lumina mea”, “lumina

altora”).

- Monologul poetic se poate structura din punct de vedere al continutului cu ajutorul antitezei intre “lumina mea”si “lumina altora”,” eu “si “altii”; termenul “lumina”are un sens metaforic, sugerand ideea de cunoastere.

- Fiecaruia dintre cele doua pronume le sunt asociate verbe, structuri aflate in antiteza, evidentiindu-se astfel modul particular in care artistul/ poetul se raporteaza la univers/ lume, in chip cu totul diferit de altii: a) “Eu” : “nu strivesc”, “nu ucid”, “sporesc”, “imbogatesc”, “iubesc”.

tipul de cunoastere al eului liric refuza violentarea misterului; scopul acestei cunoasteri este de adancire, imbogatire a tainelor lumii.

motivatia acestui tip de cunoastere este iubirea ( iubirea = o forma de cunoastere pe calea afectului > cunoastere luciferica) .

b) “altii” : “sugruma” asocierea cu verbul care desemneaza actiuni violente arata dorinta de a demonta/ dezvalui

misterul lumii > cunoasterea paradisiaca.- Ambele tipuri de cunoastere se exercita asupra universului desemnat prin termeni din campul semantic al

misterului, al lumii, al sacrului ( “corola de minuni”, “taine”, “vraja nepatrunsului ascuns”, “adancimi de intuneric”, “intunecata zare”, “fiori de sfant mister”, “neintelesuri”.

- Poetul se compara cu luna : “lumina mea” - “razele ei albe”; functia acestei actiuni nu este de a revela ci paradoxal de a adanci intunericul, misterul.

- Concluzia: artistul are ca unic scop contemplarea lumii si exprimarea ei in mod metaforic, incifrandu-i sensurile, tainele.

3. Prozodie, aspecte stilistice - Poezia este structurata printr-o enumerare de metafore revelatorii = metafore care ascund un fond profund de

semnificatii, o intreaga conceptie filosofica;- Antiteza ( “lumea mea”, “lumea altora”);- Versul liber cu masura inegala ( intre 2 si 15 silabe) si utilizarea procedeului numit ingambament ( sau

enjambament) => procedeu de versificatie modern, constand in continuarea ideii poetice pe mai multe versuri. - La nivel lexical se observa preferinta pentru cuvintele polisemantice sau pentru termini conotativi.