Circulaţia locală a sângelui, a limfei şi a lichidului tisular are un rol esenţial în menţinerea vieţii prin realizarea respiraţiei tisulare, a aportului nutritiv, a schimburilor celulare şi tisulare, a preluării rezidurilor, în vederea evacuării lor. Circulatia se realizeaza prin: artere (artere de calibru mare, mijlociu, mic, arteriole, acestea formează

circulaţia arterială), ca mijloc de aport al sângelui arterial oxigenat către ţesuturi şi organe;

vene (venule, vene de calibru mic, mijlociu, mare, acestea formează circulaţia venoasă), ca mijloc de evacuare a sângelui venos,neoxigenat, încărcat cu dioxid de carbon.

capilarele realizează unirea celor două categorii de vase în intimitatea ţesuturilor şi organelor, fiind cele mai fine structuri vasculare (nu pot fi observate cu ochiul liber, ci numai la microscop).

In mod obişnuit sângele nu circulă prin toate capilarele existente. Unele din-tre ele (capilare de rezervă) se deschid numai în condiţiile unei solicitări supli-mentare (funcţie mărită, redistribuire a sângelui în organ, inflamaţie, procese de reparaţie etc).Schimburile dintre capilare şi lichidul interstiţial şi cele dintre lichidul interstiţial şi celule sunt guvernate de două tipuri de presiune: pre-siunea hidrostatică şi presiunea coloidosmotică. Presiunea hidrostatică este reprezentată de forţa cu care sângele apasă pe pereţii vasculari, ea descreşte spre capilare şi vene. Ca urmare a acestei pre-siuni apa, ionii şi moleculele cu masă mică părăsesc vasul şi ajung în lichidul interstiţial. Presiunea osmotică este generată de macromoleculele proteice din sânge, acţionează prin reţinerea apei în vas şi favorizează intrarea ionilor şi a altor molecule din spaţiul extravascular în sânge. Cele două tipuri de presiune sanguină suferă variaţii esenţiale în decursul unor stări patologice. Consecinţele cele mai importante ale acestor modificări sunt: creştereapermeabilităţii vasculare, diminuarea shimburilor metabolice, repartizarea anormală a apei în diferite structuri ale organismului etc. Hiperemia (gr. hyper = mai mult, haima = sânge) sau congestia (lat. con-gestio = îngrămădire) reprezintă acumularea în exces într-un ţesut sau organ a sângelui arterial sau venos.

Cauzele care duc la instalarea hiperemiei sunt diverse, de natură fiziologică sau patologică. Fiziologic, orice organ cu o funcţie sporită, accelerată va prezenta o acumulare suplimentară de sânge arterial (hiperemia tubului diges-tiv în timpul digestiei, glanda mamară în timpul lactaţiei, uterul gestant, mus-culatura în timpul efortului). Patologic, hipereremia însoţeşte îndeosebi procesele inflamatorii acute, fi-ind rezultatul intervenţiei mediatorilor chimici care se sintetizeaza in procesul inflamator. Hiperemia arterială sau activă este acumularea în exces de sânge în sec-torul arterial al micii circulaţii, având drept cauze imediate o vasodilataţie re-flexă sau paralizia musculaturii vasoconstrictoare. Macroscopic organele hiperemiate sunt uşor crescute în volum, de culoare roşie vie, iar pe suprafaţa de secţiune, la presiuni uşoare sau spontan în cazul ficatului şi splinei, apare sânge de culoare roşie. În congestia pulmonară frag-mentul de pulmon pluteşte la suprafaţa apei. La examenul histologic, capilarele, arteriolele şi arterele apar ectaziate şi supraîncărcate cu hematii bine conturate şi intens colorate în roşu-portocaliu în coloraţia HEA.În jargon medical, hiperemia activă a pielii este denumită cu termenul de eritem, şi este uşor de diagnosticat la animalele cu piele depigmentată sau în zonele lipsite de păr. La animalele vii sau la scurt timp de la tăiere pielea apare colorată în roşu, difuz sau sub formă de pete, tumefiată. Eritemul, localizat sau generalizat este mai frecvent la porc, în diverse toxi oze, precum şi în pestă, rujet şi salmoneloză (“bolile roşii ale porcului”). Valoarea de diagnostic a congestiei active este redusă , această tulburarecirculatorie precedând, de regulă, fenomenul inflamator. Hiperemia (congestia) venoasă sau pasivă reprezintă acumularea sângelui venos în sectorul circulator corespunzător, ca urmare a diminuării refluxului acestuia. Cauzele stazei venoase sunt foarte numeroase: insuficienţa cardiacă decom-pensată şi afecţiunile pulmonare grave pentru staza generalizată, tromboza, endoflebitele, cicatricile retractile şi tumorile pentru staza localizată.În general, în fazele iniţiale ale procesului, organele cu congestie pasivă suntturgescente, de culoare roşie-albăstruie sau negricioasă, iar pe secţiune apare sânge închis la culoare, crestere in volum si greutate a organului. La examenul histologic, vasele din sectorul venos al micii circulaţii apar di-latate şi tasate cu hematii conglutinate şi prost colorate datorita anoxiei.

Două dintre organele interne principale ficatul şi pulmonul manifestă specific acest process pathologic, ce are o valoare de diagnostic mai mare decat hiperemia activa. Ficatul de stază apare în insuficienţele valvulare ale cordului drept, în peri-cardita traumatică a taurinelor, în stenoza venelor suprahepatice produsă de tumorile voluminoase. Iniţial ficatul apare bombat, cu capsula tensionată şi de culoare roşie-negri-cioasă,iar pe secţiune se scurge din abundenţă sânge cu aspect asfixic. În faze avansate ale leziunii organul capătă o culoare brună şi o consistenţă dură, specifică cirozei hepatice. La nivel structural, în faza de debut se remarcă supraîncărcarea hepatică a venelor centrolobulare şi a capilarelor sinusoide. În fazele tardive hepatocitele se încarcă cu pigment lipofuscinic, porneşte un proces de hiperplazie fibroasă şi de colagenizare Pulmonul de stază este urmarea leziunilor cordului stâng, fiind la ovine, de pildă,expresia localizării miocardice a parazitozelor intramusculare.Într-un prim stadiu, pulmonul este destins, de culoare roşie-violacee sau al-băstruie, cu consistenţă păstoasă, cu sânge închis la culoare pe suprafaţa de secţiune, iar la proba plutirii fragmentul de pulmon pluteşte. În evoluţiile cronice, pulmonul devine brun şi se indurează, iar la proba plutirii fragmentul cade la fundul vasului. La nivel microscopic, iniţial se observă doar o ectazie a venelor mici. În timp sângele extravazează, invadează interstiţiile şi pătrunde chiar în alveolele pulmonare. În spaţiile interalveolare se observă numeroase hemosiderofage, ca celule mari cu citoplasma încărcată cu granule brune în coloraţia HEA. În staza cronică pulmonul se compactizeazăprintr-o hiperplazie fibroblas-tică, cu producere în exces de fibre de colagen Congestia pasivă a pielii mai este denumită şi cianoză(coloraţie albăstrui-violacee a tegumentelor şi mucoaselor ce traduce o desaturare în oxigen a sângelui capilar La animalele imobilizate îndelung pe o parte, ca urmare a fracturilor sau a unor boligrave, apare aşa-numita congestie hipostatică mai uşor de sesizat la organele pereche prin acumularea sângelui în exces pe partea pe care a zăcut animalul. Leziunea trebuie diagnosticată pe cadavre foarte proaspete.