Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în...

12
PUBLICAțIE LUNARă A COMUNEI MIROSLAVA NOIEMBRIE 2018 Numărul 11 Tiraj 7000 exemplare Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Stejarii Argintii”, în parteneriat cu Asociația Casmed Republica și pri- măria comunei Miroslava au organizat în data de 15 noiembrie, la Miroslava o întâlnire de informare și colaborare a reprezentan- ților autorităților locale din zona Centru a Repu- blicii Moldova. La întâlnirea care a avut loc în sala mare de ședințe a primăriei a participat și domnul primar al comunei Miroslava, Dan Niță. Continuarea în pagina 4 Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova Anul 2018 are o semnificație aparte pentru istoria colectivă a românilor, la data de 1 decem- brie împlinindu-se o sută de ani de la momentul unirii tuturor provinciilor istorice locuite de români în cuprinsul aceluiași stat național, România. După această sută de ani de istorie colectivă când contemporanii acelui moment sunt vii doar în amintirile noastre și în cărțile de istorie, mai există și veterani ai acelor vremuri cu care viața a fost răbdătoare și au ajuns să împlinească venerabila vârstă de o sută de ani în anul în care țara sărbătorește Centenarul Marii Uniri, una dintre ei este Catinca Vieru din satul Horpaz. Continuarea în pagina 6 În luna noiembrie, elevii Liceului Tehno- logic Mihail Kogălni- ceanu din Miroslava, Andra Andriucă și Mircea Diaconu, în- drumați de profesorii Casiana Petrescu și Ana Maria Andriucă au participat la cea de- a doua ediție a concur- sului “Identificarea și atestare de produse tradiționale”, organi- zat de USAMV Iași și Direcția pentru Agri- cultură Județeană Iași, unde au câștigat locul II. Continuare în pagina 9 La nivelul comunei Miro- slava, județul Iași se află în vi- goare Hotărârea Consiliului Local Miroslava (HCLM) nr. 171/26.11.2015 privind stabili- rea categoriilor de drumuri din comună. Care sunt categoriile la care se încadrează fiecare stradă din satele comunei Miroslava și cu ce tip de lucrări poate in- terveni Primăria Miroslava conform legii în funcție de ca- tegoria străzii citiți în pagina 2. Catinca Vieru din Horpaz, de o vârstă cu țara: a împlinit o sută de ani Străzile principale și secundare din comuna Miroslava Elevii de la Liceul Agricol, din nou pe podium

Transcript of Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în...

Page 1: Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturor proprietarilor

publicație lunară a comunei miroslava

NOIEMBRIE 2018 Numărul 11 Tiraj 7000 exemplare

Asociația Grupul deAcțiune Locală (GAL)„Stejarii Argintii”, înparteneriat cu AsociațiaCasmed Republica și pri -măria comunei Miro slavaau organizat în data de 15noiembrie, la Miroslava oîntâlnire de informare șicolaborare a reprezentan -ților autorităților localedin zona Centru a Repu -blicii Moldova.

La întâlnirea care a avutloc în sala mare de ședințea primăriei a participat șidomnul primar al comuneiMiroslava, Dan Niță.

Continuareaîn pagina 4

Miroslava, vizitată de primariidin Republica Moldova

Anul 2018 are o semnificațieaparte pentru istoria colectivă aromânilor, la data de 1 decem-brie împlinindu-se o sută de anide la momentul unirii tuturorprovinciilor istorice locuite deromâni în cuprinsul aceluiașistat național, România. Dupăaceastă sută de ani de istoriecolectivă când contemporaniiacelui moment sunt vii doar în

amintirile noastre și în cărțilede istorie, mai există și veteraniai acelor vremuri cu care viațaa fost răbdătoare și au ajuns săîmplinească venerabila vârstăde o sută de ani în anul în carețara sărbătorește CentenarulMarii Uniri, una dintre ei esteCatinca Vieru din satul Horpaz.

Continuarea în pagina 6

În luna noiembrie,elevii Liceului Tehno-logic Mihail Kogălni -ceanu din Miroslava,Andra Andriucă șiMir cea Diaconu, în -drumați de profesoriiCasiana Petrescu șiAna Maria Andriucăau participat la cea de-a doua ediție a concur-sului “Identificarea șiatestare de produsetradiționa le”, organi-zat de USAMV Iași șiDi rec ția pentru Agri -cul tură Județeană Iași,un de au câștigat loculII.

Continuare înpagina 9

La nivelul comunei Miro-slava, județul Iași se află în vi-goare Hotărârea ConsiliuluiLocal Miroslava (HCLM) nr.171/26.11.2015 privind stabili-

rea categoriilor de drumuri dincomună.

Care sunt categoriile la carese înca drează fiecare stra dădin satele comunei Miroslava

și cu ce tip de lucrări poa te in-terveni Primăria Miroslavaconform legii în funcție de ca-tegoria străzii citiți în pa gi na2.

Catinca Vieru din Horpaz,de o vârstă cu țara: aîmplinit o sută de ani

Străzile principale și secundare din comuna Miroslava

Elevii de la Liceul Agricol,din nou pe podium

Page 2: Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturor proprietarilor

2 informația de Miro slavaAdMiniStRAțiE

Reunit în ședinţă de lucru ordinară înziua de 29 octombrie 2018, ora 09:00,în sala de şedinţe a Primăriei comuneiMiroslava, Consiliul Local Miroslava,judeţul Iaşi a votat și aprobat următoa -rele normative locale:

l HOTĂRÂREA NR.205 privindaprobarea proiectului tehnic nr.11/2018și a indicatorilor tehnico – economici aiproiectului: ”Extindere iluminat publicpe str. Iazului, sat Valea Adîncă, com.Miroslava, jud. Iași”

l HOTĂRÂREA NR.206 privindmodificarea și completarea Organigra-mei și a Statului de funcții la nivelululUnității Administrativ-Teritorială Co-muna Miroslava, județul Iași, ca urmarea reorganizării activității în cadrulCentrului de zi pentru copii sat Cornești

l HOTĂRÂREA NR.207 pentrumodificarea și completarea Anexei nr.1la Hotărârea Consiliului Local Miro-slava nr.171/26.11.2015 privind stabi-lirea categoriilor de drumuri din co-muna Miroslava, județul Iași

l HOTĂRÂREA NR.208 pentrumodificarea și completarea Regula-mentului privind activitatea de blo-care/deblocare a roților autovehiculelorsau a remorcilor oprite, staționate sauparcate neregulamentar pe domeniulpublic al Comunei Miroslava, Anexănr.1 la H.C.L. Miroslava nr.236/ 29.11.2017

l HOTĂRÂREA NR.209 privindradierea din inventarul domeniului pub-lic al comunei Miroslava și înscriereaîn inventarul domeniului privat al co-munei a imobilului cu destinația « școa -lă » din satul Găureni, comuna Miro-slava, județul Iași în vederea demolării

l HOTĂRÂREA NR.210 privindînsușirea de către Consiliul Local Mi-roslava a modificărilor și completărilordin inventarul domeniului public al co-munei Miroslava, Anexă nr.1 la H.C.L.Miroslava nr.2/30.01.2018

l HOTĂRÂREA NR.211 privindînsușirea de către Consiliul Local Mi-roslava a modificărilor și completărilordin inventarul domeniului privat al co-munei Miroslava, județul Iași, Anexănr.1 la H.C.L. nr.3/30.01.2018

l HOTĂRÂREA NR.212 privindmodificarea și completarea Programu-lui anual estimativ al achizițiilor pu -

blice pentru anul 2018, Anexă nr.1 laH.C.L. Miroslava nr.264/21.12.2017

l HOTĂRÂREA NR.213 privindconcesionarea prin licitație publicădeschisă a imobilului-platformă beto -na tă în suprafață de 245,29 m.p., iden-tificat ca parte din numărul cadastral62038 situat în extravilan comuna Mi-roslava și aparținând domeniului pub-lic al comunei pentru desfășurare ac -tivități de colectare selectivă deșeuri

l HOTĂRÂREA NR.214 privindrectificarea bugetului de venituri şicheltuieli pentru anul 2018 al S.C.SERVICII PUBLICE MIROSLAVAS.R.L., comuna Miroslava, județul Iași

l HOTĂRÂREA NR.215 privindradierea din inventarul domeniului pub-lic al comunei Miroslava și înscriereaîn inventarul domeniului privat al co-munei a unor construcții aflate în ad-ministrarea Liceului Tehnologic Agri-col ”Mihail Kogălniceanu”-Miroslava,în vederea demolării

l HOTĂRÂREA NR.217 privindintroducerea în inventarul domeniuluipublic al comunei Miroslava ainvestiţiei: “Extindere reţea de alimen-

tare cu apă și branșamente(15 bucăți) înlocalitatea Vorovești, com. Miroslava,jud. Iași”şi darea în administrare şi ex-ploatare către S.C. APAVITAL S.A.

l HOTĂRÂREA NR.218 privindachiziționarea unei cantități de 50 mcde material lemnos în vederea acordăriiunui sprijin pentru încălzirea locuințeiîn perioada sezonului rece 2018-2019persoanelor și/sau familiilor aflate însituații de risc din comuna Miroslava

l HOTĂRÂREA NR.219 privindînchirierea unor suprafețe de terenaparținând domeniului public al comu-nei Miroslava în vederea amplasării depanouri publicitare în comună

l HOTĂRÂREA NR.220 privindmodificarea amplasamentului și a in-dicatorilor tehnico-economici din cad-rul Contractului subsecvent de lucrărinr. 2/2016

l HOTĂRÂREA NR.221 privindaprobarea Studiului de Fezabilitatepentru obiectivul de investiţie „PARCINDUSTRIAL 2 MIROSLAVA”, co-muna Miroslava, judeţul Iaşi

l HOTĂRÂREA NR.223 privindmodificarea obiectului contractului de

concesiune nr.17320/12.09.2012încheiat între Comuna Miroslava șiS.C. VEXEF S.R.L.

l HOTĂRÂREA NR.224 privindaprobarea transformării unor funcții deexecuție vacante din aparatul de specia-litate al primarului Comunei Miroslava,județul Iași

l HOTĂRÂREA NR.225 privindactualizarea Actului Constitutiv alSocietății ”MIROSLAVA INDUSTRI -AL PARC” Societate cu RăspundereLimitată, ca urmare a desemnării nouluiadministrator.

l HOTĂRÂREA NR.226 privindrectificarea bugetului de venituri șicheltuieli al Comunei Miroslava,județul Iași pentru trim.IV 2018

l HOTĂRÂREA NR.227 privindrectificarea bugetului de venituri şicheltuieli pentru anul 2018 al S.C. MI-ROSLAVA INDUSTRIAL PARCS.R.L., comuna Miroslava, județul Iași

l HOTĂRÂREA NR.228 privindaprobarea susţinerii financiare a Aso-ciatiei Sportive pentru Educație, Tine-ret, Cultură și Sport „Știința Miroslava”în anul calendaristic 2018

Hotărâri ale Consiliului LocalMiroslava din luna octombrieie 2018

La nivelul comunei Miroslava, județul Iași se află învigoare Hotărârea Consiliului Local Miroslava(HCLM) nr. 171/26.11.2015 privind stabilirea catego-riilor de drumuri din comuna Miroslava, județul Iași.În luna octombrie a.c. această hotărâre a fost modificatăși completată prin HCLM nr. 207/29.10.2018. Prinaceastă hotărâre s-a modificat categoria unor străzi dincomună având în vedere dinamica dezvoltării urbane.

Conform legislației aflată în prezent în vigoare Uni-tatea Administrativ-Teritorială Comuna Miroslava,județul Iași poate interveni cu investiții privind reali-zarea de utilități (rețele de alimentare cu apă și canali-zare, rețele de energie electrică și gaz, asfaltări și piet-ruiri de drumuri, amenajări trotuare și spațiu verde, ser-vicii de deszăpezire, etc.) doar pe drumurile publice.

Drumurile private care îndeplinesc condițiile tehnicedin Regulamentul Local de Urbanism (RLU), respectivlățimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturorproprietarilor de teren de drum cu drept de servitute,ulterior cu aprobarea Consiliului Local al Comunei Mi-roslava. Procedura se află pe site-ul primăriei comuneiMiroslava http://www.primariamiroslava.ro/cadastru/ca-dastru_17.pdf.

„Noi, ca și administrație publică locală putem faceinvestiții publice doar pe terenul care ne aparține,proprietate publică sau privată. De aceea, rog pe toțicetățenii comunei Miroslava care dețin drumuri înproprietate privată și doresc diverse investiții pentrurealizarea de utilități, să facă demersurile necesare

pentru predarea suprafețelor de teren cu titlu gratuitcătre primăria comunei Miroslava. A venit deja iarna,o parte dintre investiții au fost sistate, urmând a fi re-luate când timpul va permite realizarea lucrărilor deconstrucții. Intervenim pe toate străzile principale șisecundare din comună pentru deszăpezire manualăşi cu utilajele din dotare, în mod prioritar intervenindpentru deszăpezirea intrărilor la instituțiile publice depe teritoriul comunei, punctelor gospodărești, stațiilorde autobuz, a trecerilor de pietoni şi intersecțiilor,apoi a trotuarelor”, a declarat primarul comunei Mi-roslava dl. Dan Niță.

Repartiția străzilor din comuna Miroslava o putețivedea în pagina 3.

Străzile principale și secundare din comuna Miroslava

Page 3: Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturor proprietarilor

3informația de Miro slava AdMiniStRAțiE

nomenclator stradal Comuna Miroslava

Legenda: S= Secundară, lățime – 8m; P=Principală, lățime – 11m

Page 4: Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturor proprietarilor

4 informația de Miro slavaEVEniMEntE

Asociația Grupul de Acțiune Locală(GAL) „Stejarii Argintii” în parteneriatcu Asociația Casmed Republica Mol-dova și primăria comunei Miroslava auorganizat în data de 15 noiembrie a.c.,la Miroslava o întâlnire de informare șicolaborare a reprezentanților autorită -ților locale din zona Centru a RepubliciiMoldova.

La întâlnirea care a avut loc în salamare de ședințe a primăriei a participatși domnul primar al comunei Miroslava,Dan Niță care a declarat în deschidereurmătoarele: „În primul rând doresc săurez un călduros «Bine ați venit în co-muna Miroslava!» colegilor din Repu-blica Moldova! Ne bucură prezențadumneavoastră aici, ne face plăcere săvă împărtășim din experiența noastrăși vă doresc o zi încărcată cu informațiiutile pe care să le puteți utiliza înactivitățile pe care o desfășurați. Miro-slava face parte din GAL Stejarii Ar-gintii alături de comunele Lețcani,Dumești, Popești, Mădârjac și Hor -lești. Teritoriul GAL este vecin direct

cu municipiul Iași, prin comuna Miro-slava și comuna Lețcani. ComuneleMiroslava și comuna Lețcani fac partedin Zona Metropolitană Iași, înființatăîn anul 2004. După finalizarea activi -tăților de aici, vă propun o mică vizităde studiu în comuna noastră undeputeți vedea câteva exemple de bunăpractică (proiecte finanțate atât din

fonduri nerambursabile, fonduri gu-vernamentale și fonduri din bugetulcomunei Miroslava): Sala de sport,Centrul de informare turistică, Parculfotovoltaic, Parcul industrial, PalatulSturza, Biserica din lemn în stil mara -mureșean de la Dancaș”.

Disponibilitatea reprezentanților pri-măriei comunei Miroslava de a prezenta

câteva din proiectele implementate cudiferite fonduri (europene, guvernamen-tale, din bugetul local) poate fi doar unimpuls spre identificarea resurselor fi-nanciare și a posibilităților de partene-riate între reprezentanții celor două țări.

„Sperăm că a fost doar un începutde colaborare între reprezentanții dinRepublica Moldova și reprezentanțiidin teritoriul GAL „Stejarii Argintii”.Echipa Asociației GAL „Stejarii Argin-tii”, deși la început de drum își oferădisponibilitatea de colaborare cu per-soanele care doresc să afle mai multedespre înființarea unui GAL, scriereaunei strategii de dezvoltare locală șiimplementarea strategiei. Mulțumimreprezentanților instituțiilor partenere(CDRJ, Direcția pentru AgriculturăJudețeană Iași, Primăria Comunei Mi-roslava, Primăria Comunei Dumești)că au dat curs invitației și s-au alăturatcu informații relevante dezvoltării teri-toriale pe toate palierele”, a declaratdna Irina Nenerică, reprezentantulAsociației GAL „Stejarii Argintii”.

Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova

În data de 15 noiembrie a.c. a avut locla sediul Agenției pentru Dezvoltare RegionalăNord-Est din Piatra Neamț un focus grup dedi-cat consumului de energie la care au fostprezenți și reprezentanții primăriei comunei Mi-roslava, județul Iași. Întâlnirea de lucru a avutca temă principală «integrarea surselor rege-nerabile de energie (SRE) în consumul deenergie al clădirilor în Regiunea Nord-Est».Planul Regional de Acțiune este realizat în ca-drul proiectului transnațional ENERSELVES –Instrumente de politică pentru autonomia ener-getică a clădirilor având ca obiectiv promovareade noi politici sau îmbunătățirea politicilor exis-tente pentru sprijinirea măsurilor de integrare asurselor regenerabile de energie (SRE) pentruconsumul propriu al clădirilor în vederea asigu-rării unei performanțe energetice foarte ridicatea acestora spre clădiri cu consum de energieaproape egal cu zero (nZEB). Au fost analizate115 fișe de proiect realizate în proiectul ENER-SELVES pentru cele 7 regiuni partenere (douăregiuni din Italia, Malta, Polonia, Suedia, Ro-mânia, Spania).

„Proiectul centralei fotovoltaice din co-muna Miroslava, județul Iași a fost inclus cași exemplu de bună practică în cadrul acestuiproiect transnațional. Au fost mai multeactivități desfășurate, iar acum în cadrul Pla-nului Regional de Acțiune pentru integrareaSRE în consumul de energie al clădirilor înRegiunea Nord-Est primăria Miroslava va fiimplicată în următoarele acțiuni: Stimulareade parteneriate de consultare și diseminareîntre Administrația Publică Locală și Piață,Organizarea de sesiuni de formare profesio-

nală pentru diferite categorii de actori dinpiață, Înființarea unui Ghișeu Unic pentrupromovarea SRE în cadrul autorității publicelocale, Acțiuni privind sprijinirea implemen-tării proiectelor finanțate din Programe deMediu sau ale Agenției Fondului de Mediu.Punctul de pornire este reprezentat derecunoașterea importanței strategice a comu-nicării pentru a împărtăși informații robusteîntre proprietarii de clădiri, constructori și îngeneral toate grupurile de profesioniștiimplicați în procesul de renovare a clădirilorcătre nivel nZEB”, a declarat dl. Samad Ka-zemi, coordonatorul Compartimentului Atra-gere de Fonduri Nerambursabile și Implemen-tare Proiecte din cadrul primăriei comunei Mi-roslava.

În aceiași zi la Agenția pentru Dezvoltare Re-gionala Nord-Est a fost organizată și Conferințaanuală “REGIO 2014-2020 - trenul RegiuniiNord-Est spre Europa” care a constituit pentrubeneficiari, colaboratori și Organismul Interme-diar un prilej de a împărtăși informații actuale șirelevante despre evoluția Programului Opera -țional Regional 2014-2020 la nivelul RegiuniiNord-Est, despre beneficii, provocări și rolulacestuia în dezvoltarea locală și regională.Conferința a constituit totodată ocazia de a aflaprimele repere despre cum va arata Politica deCoeziune după 2020, bugetul și oportunitățilede finanțare pentru perioada 2021 - 2027.

Dimitrie Anghel este una din figurileemblematice ale Miroslavei, alături deOlga Sturdza, Constantin Langa și Mi-hail Kogălniceanu. Nu este niciodatăprea puțin în a rememora per so nalită țilemenționate. Școala ,,Dimitrie Anghel”din Cornești a organizat la finele luniioctombrie, de Sfântul Dimitrie, o întâl-nire cu scriitorul Liviu Papuc, ocazie cucare a fost lansat volumul „Iașul lui Di-mitrie Anghel”. În comparație cu „poetul florilor“, pro-zatorul Dimitrie Anghel a fost trecut pe nedrept în plansecund, deși Nicolae Iorga îl socotea „unul din cei maimari maeștri ai prozei noastre”. Același prozator arămas cumva în umbra vremurilor. Un volum de poeziiși proză a apărut în anul 1957. Câteva decenii mai târziuediția de Scrieri din 1984 e drastic cenzurată. Așadar,volumul lui Liviu Papuc îl readuce în atenție nu pe poe-tul, ci pe prozatorul Dimitrie Anghel care trebuie redes-coperit și de elevii școlii din Cornești.

Întâlnirea scriitorului Liviu Papuc cu elevii școlii „Di-mitrie Anghel” a fost așadar un bun prilej de a aduce înatenție proza celei mai importante personalități literaredin Miroslava. Elevii au susținut și un recital din poeziilelui Dimitrie Anghel. ,,Îi suntem recunoscători lui Di-mitrie Anghel pentru opera sa. Elevii noștri trebuie sacunoască și poeziile și proza lui Dimitrie Anghel”, adeclarat profesoara Florica Zanvettor, directoarea școliidin Cornești. ,,Elevii au demonstrat că, pe viitor, înCornești, poate să apară un alt Dimitrie Anghel. Și spe-răm că așa și va fi” a afirmat scriitorul Liviu Papuc.

Otilia Porumboiu

O carte despre dimitrieAnghel a fost lansată la

școala din Cornești

Locul Miroslavei în Planul Regional de Acțiunepentru integrarea SRE în consumul de energie

al clădirilor în Regiunea nord-Est

Page 5: Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturor proprietarilor

5informația de Miro slava intERViuL Lunii

Anii trăiți printre cărțilebibliotecii m-au apropiat atât deșcolarii satului, cât și devârstnicii pasionați de lectură.

Rep: - Doamna Adriana Ioniță, neapropiem de sfârșitul anului și, inevi-tabil, tragem cu coada ochiului la tre-cut- mai îndepărtat sau mai apropiat.Cine este Adriana Ioniță?

A.I.: - De la o anumită vârstă privimtot mai des în urmă spre a ne aminti depropriile trăiri, de oamenii dragi plecațide lângă noi sau pentru a ne analizaviața.

M-am născut în prima zi a lunii luiCuptor aici, în satul Uricani, într-o fa-milie cu mulți copii, eu fiind al șapteleași mezina familiei. Am crescut lângăvatra părintească, împreună cu frațiimei și am avut o copilărie frumoasă, caîn toate familiile de români cu mulțicopii, limitată doar de restricțiile vre-mii. Am parcurs primii ani de școală însat, la Uricani, fiind prima promoție cușapte clase elementare, urmând apoicursurile Liceului Teoretic de laMoldovița, în județul Suceava.

Rep: - Și totuși, ați renunțat la Bu-covina și ați revenit acasă, la Uricani.

A.I.: - După terminarea studiilor li-ceale m-am grăbit la măritiș, dar nu re-gret nici o clipă, deoarece am fost bine -cuvântată cu doi copii buni, Mihaela șiTraian, de care sunt foarte mândră.

Am obținut post de învățător lașcolile din Dumești, Vorovești și Uri-cani. După trei ani, am fost încadrată cabibliotecar în cadrul Primăriei comuneiMiroslava, ani trăiți printre cărțile bib-liotecii și unde am putut să mă apropiide școlarii satului, dar și de vârstniciiiubitori de lectură.

Rep.: - Lumea cărților este fasci -nantă și, probabil, experiențele trăitev-au marcat existența.

A.I.: - Da, aveți dreptate, nu am cumsă uit cei șase ani de la bibliotecă. Mi-lamintesc, parcă ar fi azi, pe moșul GhițăCatrina, cititorul care avea fișa plină detitluri împrumutate, care citea foartemult și când mergea cu animalele pepășune în Lunca Bahluiului. Nu aveaicum să nu-l remarci, fiind un cititor cureplici istețe, un adevărat analist, un cri-tic exigent și care mă provoca mereu ladialog pe tema cărților citite. Dar ve-neau foarte mulți cititori din rândul ele-vilor și care mă făceau părtașă la bucu-ria și mândria lor, când obțineau rezul-tate deosebite la diverse concursurișcolare pe teme literare și artistice.

Rep.: - Au trecut totuși peste 40 deani de atunci, vă amintiți acele vre-muri și pe oamenii care atunci aupornit în viață?

A.I.: - O, da, cum să nu-mi amintescde „Prietenii Cărții”, de membrii echi-pei de dansuri, soliști vocali, toate cu-prinse în concursuri și spectacole carese desfășurau între școlile din comună.Mulți dintre „cititorii” mei au urmatfacultăți, iar astăzi dețin funcții de con-ducere cu mare răspundere în viațaeconomică, socială, medicină,învățământ, administrație publică, decare sunt foarte mândră ca de copii mei.Permiteți-mi să vă spun câteva nume,care îmi vin acum în minte și anumemuzicianul Mihai Timofti, de la Filar-

monica din Bacău, Ioan Nani, directorulactual al Fabricii Antibiotice Iași, SandaVeringa, judecător în Piatra Neamț,Aneta Pricop, profesor de matematicăla Liceul „Mihail Kogălniceanu” șimulți, mulți alții. Sunt mulți ca ei, nupot să-l omit aici pe actualul primar alComunei Miroslava, domnul Dan Niță,nume care face cinste comunei. Măopresc, deoarece nu vreau să ocup preamult spațiu tipografic, poate vom maidiscuta pe parcursul altui interviu.

Rep.: - Doamna Adriana, dacă v-aș cere să faceți o radiografie a locu-

rilor natale și a trecerii prin timp,cum au fost acele timpuri comparativcu ceea ce este azi?

A.I.: - Este total diferit. A fost greuîn acele timpuri. Satele nu aveau nicimăcar ulițe pietruite, nu putem discutadespre străzi asfaltate ca astăzi. Nu eraapă curentă și nici electricitate care dince-mi amintesc a apărut abia prin 1971-1972.

Rep.: - Și totuși, de ce nu ați rămasla bibliotecă?

A.I.: - În anul 1974, din ordinul luiCeaușescu, au fost desființate toate po-

sturile de bibliotecar comunal din țarăși uite așa, am fost nevoită să-mi cautalt loc de muncă. Timp de 30 de ani, ammuncit cu drag la SEDCOM, fostulCentru de Librării, de unde am ieșit lapensie. Nu a fost deloc simplu, a trebuitsă mă perfecționez, să-mi completezstudiile în domeniul contabilității.

Rep.: - Ce este fericirea, stimatădoamnă? Care ar fi coordonatele ace-steia?

A.I.: - Vedeți dumneavoastră, noțiu -nea de fericire a evoluat în timp odatăcu tehnologia și societatea. Atunci, înacele timpuri restrictive viața oamenilorse desfășura linear, în natură, într-o co-muniune perfectă cu ea. Erau fericițicând adunau o recoltă bogată, dacă oileaveau miei sănătoși și mari pentru Paștiși dacă la Crăciun aveau în gospodărieporci mari cu care să îndestulezeîntreaga familie. Ce fericiți erau săteniicând primeau în curte „Capra”și peurători, spre bucuria copiilor fascinațide personajele din acel teatru popular.Mai simplu spus, erau doar ei și Dum-nezeu. Nu erau afectați de „bineface-rile” internetului și a televiziunii, eraufericiți în felul lor și punct. Că vrem sărecunoaștem sau nu, azi avem alte mo-tive de fericire care vin să completezepe cele din anii tinereții mele.

Rep.: - Ne întoarcem la locuriledum neavoastră natale, în comunaMiroslava și la ceea ce este astăzilumea satului cu evoluția și bineface-rile civilizației.

A.I.: - Satul Uricani, ca de altfel toatăcomuna, s-a dezvoltat din toate punc-tele de vedere. Factorul economic aschim bat perspectiva socio-urbană a co-munei care, astăzi, cu mândrie o spuneste cea mai mare din Moldova. Nu îmiimaginam în urmă cu 40 de ani că vorfi parcuri industriale în zona Uricani-Brătuleni cu sute de firme, care să asi-gure un loc de muncă, inclusiv pentrulocalnici. Ce să vă mai spun, nici nuștiam despre parcurile foto-voltaice și,iată, că azi avem unul la noi în comună,la Ciurbești.

Dacă în copilăria mea curtea școlii,maidanul sau imașul comunal eraulocul unde puteam să facem mișcare,astăzi avem la Miroslava o bazăsportivă performantă, iar zonelerezidențiale au schimbat fața satelorcomponente ale comunei. Sunt delegatsătesc în Consiliul Local Miroslava șivăd progresul și dezvoltarea adminis -trativă a comunei noastre.

Rep.: - Suntem la apogeul anuluiCentenar și se simte efervescențaacțiunilor care marchează acest eve-niment. Ce gânduri aveți pentru co-muna dumneavoastră, pentru ro -mâni și pentru România, doamnăIoniță?

A.I.: - Am ajuns la încă un final dean cu împliniri, cu realizări mai marisau mai mici și, așa cum îl cunosc peconsăteanul meu, pe primarul Dan Niță,sunt optimistă că nu ne vom opri aici.Transmit un gând bun tuturor românilorde aici, din țară și de pretutindeni și spersă văd că tot mai mulți dintre româniiplecați dincolo de hotare se întorcacasă. Să știți, vorba aceea străveche,cum că „nicăieri nu-i ca acasă”, nu estedoar un slogan, este o certitudine!

Mona POPOVICI

Oamenii locurilor – Adriana ioniță

Page 6: Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturor proprietarilor

6 informația de Miro slavaîn LuMEA SAtuLui

În unul dintre cele mai vechi sateleale comunei Miroslava, Horpaz, îșipoartă frumos bătrânețile CatincaVieru, femeia care pe 9 noiembrie a îm-plinit frumoasa vârstă de 100 de ani.Anul acesta, cu ocazia împlinirii unuisecol de viață, Catinca Vieru a fost săr-bătorită cum se cuvine atât de nume-roasa familie cât și de către autoritățilelocale prin intermediul consilierilor lo-cali Vicol Adrian și Radu Lupu care auvizitat-o pe femeie de ziua ei oferindu-i o diplomă și un tort aniversar. Cei doiconsilieri locali au găsit-o pe femeie înmijlocul familiei numeroase și alăturide Preotul Paroh Adrian Amazilițeicare a ținut să îi fie aproape femeii laaniversarea venerabilei vârste de unveac.

Născută cu doar două zile înainte desfârșitul Primului Război Mondial, maiexact pe 9 noiembrie 1918, tanti Ca-tinca vorbește astăzi despre viața și fa-milia sa ca și cum totul s-ar fi întâmplatieri.

Povestea Catincăi Vieru, ce provinedintr-o familie cu 6 copii, cinci fete șiun băiat, a început în satul Ciurbești,unde a locuit 31 de ani, astfel că în pe-rioada celui de-al Doilea Război Mon-dial (1939-1945), bătrâna încă mai lo-cuia cu părinții. Al Doilea Război Mon-dial (1939-1945) este o perioada desprecare bătrâna vorbește cu mare tristețeîn suflet, asta datorită întâmplărilor ne-fericite la care a luat parte. În perioadarăzboiului, casa în care locuia alături defamilia sa a ars, ei fiind nevoiți să pleceîn refugiu, de unde s-au reîntors în anul1944. La întoarcere, timp de 2, aniaceștia au locuit la o soră de-a Catincăi,timp în care împreună cu o soră a „vă-lucit 23 de care cu lut și pleavă”, casaîn care s-a mutat în 1946 alături de în-treaga familie, cu toate că, spune bă-trâna „de Sfântul Dumitru eram încasă cu pământ pe jos”.

Bătrâna povestește cu tristețe în su-flet că singurul ajutor pe care l-au pri-

mit în ceea ce privește construireacasei, au fost câteva lemnele din pădureaduse de vecini. Începuse foametea șilumea se descurca foarte greu, însășibătrâna spune că în acea vreme „semânca cu porția”, iar una dintre mân-cările de care își aduce aminte și acumeste mămăliga cu ovăz.

Trei ani mai târziu, pe 6 februarie1949, Catinca Vieru s-a căsătorit cuVieru Petru, despre care bătrânapovestește că era „un om iute și credin-cios”.

Bătrâna povestește că pe soțul său,care provine de asemenea dintr-o fami-lie numeroasă, cu 5 copii, 2 fete și 3băieți, l-a cunoscut prin intermediulunei femei de la din sat, care se pare afost inspirată în momentul în care le-afăcut cunoștință căsnicia lor fiind unafericită. Despre nuntă femeia îșiamintește că a fost una mică, în familie,într-o zi de duminică dar frumoasă șiplină de obiceiuri tradiționale.

Imediat după căsătorie, proaspăta fa-milie s-a instalat în Valea Adâncă, îm-preună cu părinții soțului. După apro-ximativ 3 ani, în 1952, Catinca și Petru,care aveau deja 2 copii, s-au mutat înHorpaz, în casa situată pe a douastrăduță la dreapta, la intrarea în sat, înpartea dinspre centura Iașului. În timpfamilia a crescut, cu încă trei copii, înprezent bătrâna mândrindu-se cu cei 5copii, 13 nepoți și 7 strănepoți pe careîi are și care i-au fost alături la împli-nirea frumoasei vârste de 100 de ani.

Astăzi, Catinca Vieru, care o bunăparte din viața ei a muncit la colectiv(CAP), iar după `89 s-a ocupat de gră-dinărit, își petrece mare parte din timpspunând „rugăciuni ziua și noaptea”.Așa bătrâna a ajuns să povestească șidespre cei doi nepoți ai săi călugări, darși despre despre legătura strânsă pecare o are cu preotul din sat, care treceîn fiecare săptămână să o vadă.

Diana LUPU

Catinca Vieru din Horpaz aîmplinit o sută de ani

Page 7: Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturor proprietarilor

7informația de Miro slava iStORiE

Puțină lume știe astăzi faptul că dom-nul Constantin V. Oescu și-a început ca-riera didactică la Miroslava.

S-a născut în localitatea FântânaMare din județul Suceava. Studiile li-ceale le face la Botoșani, până în anul1910. Vine apoi la Iași unde se înscriela cursurile Facultății de Științe, secțiaȘtiințe Agricole, din cadrul Universității,,Alexandru Ioan Cuza”. Absolvă cur-surile în anul 1914 și este oprit de cătreprofesorul Alexandru Popovici ca asis-tent la Catedra de Botanică.

În anul 1920 a răspuns invitației de adeveni profesor și director al ȘcoliiAgricole de la Miroslava întemeiată la1 noiembrie 1919 în cadrul Orfelinatu-lui de băieți ,,Principesa Olga Mavro-cordat Sturdza”. Orfelinatul a adăpostit,crescut și educat până în anul 1934copii orfani ai Primului Război Mon-dial. Organizarea lui a fost posibilă da-torită generoasei donații făcute deprințesa Olga Sturdza (a donat palatulși moșia primită drept moștenire lamoartea tatălui ei, Principele AlexandruMavrocordat, în anul 1907) animată desentimentul înalt al ocrotirii orfanilor lanivel național. Din inițiativa ei seînființase la Iași, încă din anul 1917,Societatea ,,Ocrotirea Orfanilor dinRăzboi”. Sub egida acesteia s-au înte-meiat, mai întâi în Moldova și apoi înRomânia Mare, 117 orfelinate.

Vreme de un deceniu (1920-1929)domnul Constantin Oescu a desfășurato activitate excepțională. A organizatferma școală după model familial fran-cez, necesară întreținerii elevilor orfani.Astfel, amenajează crescătoria de porciși de păsări, cea pentru animale mari(bovine și cabaline). Construiește o serăde flori și una de zarzavaturi, înteme-iază o pepinieră de pomi fructiferi și dearbori ornamentali, o plantație de tran-dafiri. Înființează o livadă și planteazăo suprafață amplă cu viță de viesusținută de spalieri, cu soiuri specificezonei Iași. A amenajat o remiză pentrumașinile agricole. În incinta palatului aamenajat un muzeu agricol bine înzes-trat. A înălțat o nouă clădire în care aamenajat patru săli de clasă și dormi-toare pentru elevii orfani. A amenajat osufragerie pentru elevi și o casă pentrupersonalul care își desfășura activitateaîn școală.

A întocmit planul de învățământ alșcolii agricole, ca școală specială deagricultură, unică în spațiul Moldovei,precum și programa școlară de specia-

litate. Acestea au fost însușite ulteriorde toate școlile inferioare de agriculturădin țară. Ca profesor a predat elevilorbotanica iar la Școala Normală din Iași,științele naturii.

Munca sa și a elevilor orfani a fostrecunoscută și gratificată de către auto -rități.

Astfel, la Expoziția agricolă de in-dustrie casnică din anul 1923 Școalaagricolă de la Miroslava a obținut me-dalia de aur pentru creșterea cornutelormari moldovenești. A urmat medalia deargint la Expoziția Ministerului Agri-culturii deschisă la Iași, pentru creștereacailor jumătate de sânge englezesc.

Între anii 1930-1941 a condus Labo-ratorul de fitopatologie și fiziologie dincadrul Stațiunii de ameliorare a plante-lor. Aici se distinge prin cercetarea unornoi domenii. A întocmit studii bine do-cumentate despre flora microbiană aDepresiunii Jijia, a contribuit lacunoașterea botanică și agronomică agrâului, ovăzului și fasolei. A inițiat stu-dii în domeniul științei sistematicii(producerea hibrizilor la cereale).

În anul 1942 Universitatea ,,Al. IoanCuza” i-a acordat titlul de doctor magnacum laude în științele naturii. A fostnumit profesor titular la catedra de bo-tanică a Facultății de Agronomie, postpe care îl va onora până la pensie.

Distant și apropiat în același timp, sebucura de o mare autoritate în rândulstudenților săi.

A deținut funcția de decan alFacultății de Agronomie din Iași întreanii 1944-1948. A fost nevoit să în-frunte anii grei ai pribegiei provocate de

al doilea război mondial (1939-1945).Facultatea de Agronomie și-a întreruptcursurile imediat după Crăciunul dinanul 1943. În anul următor a fost eva-cuată la Geoagiu, județul Hunedoara.La 15 ianuarie 1945 cursurile au fost re-luate în localul liceului ,,Aurel Vlaicu”din Orăștie. În aprilie 1945 Facultatearevine la Iași reluându-și cursurile.

Își încheie cariera didactică,științifică și de mentorat în cadrul Ca-tedrei de pomicultură, dendrologie și ar-hitectură peisagistică, un domeniu noude cercetare pe care îl explorează vremede doi ani de zile (1956-1958). Predădisciplina Floricultură, Dendrologie șiArhitectura peisajelor. Desfășoară oamplă activitate de documentareștiințifică alături de fostul său asistentce și-l asociase în anul 1950, MandacheLeocov. De altfel acesta îl caracteri-zează foarte frumos pe maestrul său,spunând: „Domnul Constantin Oescu afost un mare botanist”. Ulterior, disci-polul său, Mandache Leocov, va dez-volta Grădina Botanică din Iași, „ceamai frumoasă grădină botanică din Eu-ropa” (al cărei director a fost în pe-rioada 1973-1990, fără a fi remunerat),amenajează Parcul Expoziției dinCopou, salvează ,,teiul lui Eminescu”,reamenajează spațiul verde din jurulUniversității Agronomice ieșene, etc.

Dl Constantin Oescu a fost pasionatde arheologie. În timpul vacanțelor afăcut săpături arheologice la Șantierulde la Șcheia, jud. Vaslui și cel de la Băi-ceni, jud. Iași.

Fiind un mare cititor de literatură ascris cartea ,,Șturlubaticul Ionică” in-spirat de „Amintiri din copilărie” alelui Ion Creangă.

S-a stins în luna iunie 1973 la Iași.În prezent îi sunt recunoscute

performanțele în domeniul cercetăriiștiințelor agricole, în sistematica expe-rimentală și genetica agricolă. A inițiatși a condus observațiile necesare întoc-mirii stărilor fitosanitare ale culturiloragricole. A inițiat cercetări în fiziono-mia cartofului. A lăsat numeroase studiireferitoare la sistematica ovăzului.

Și nu în cele din urmă a fost și va ră-mâne, împreună cu Principesa OlgaMavrocordat Sturdza, o efigie a ȘcoliiAgricole de la Miroslava, o școală răsă-rită din durerea neamului românesc.

Bibliografie:1. Prof. V.Cireașă,T. Ion, Viața și activitatea

Profesorului Constantin V. Oescu, în Un veacși jumătate de învățământ agricol laMiroslava.1831-1981,pag.244-252

2. Botoșineanu,Cătălin, Ocrotirea orfanilordin război și rolul prințesei Olga Sturdza. Preli-minarii, pag.17.Studiu nepublicat.

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Manda-che_Leocov

4. Scurt istoric al USAMV-Iași-Portalul.

Constantin V. Oescu, primuldirector al Școlii de la Miroslava

Profesor doctor Constantin V Oescu

Potrivit Legii 231/2018 cererile privind atribuirea su -prafeței de teren aferent casei de locuit și anexei gos -podărești atât pentru terenurile edificate de către fosteleCAP-uri cât și pentru cele care nu au fost cooperativizatese pot depune către Comisia Locală de Fond Funciar.

Pentru terenurile aferente construcțiilor edificate decătre fostele CAP-uri sunt prevăzute îndeplinirea cu -mulativă a următoarelor condiții:

1. Sunt deținători de construcții de la data dobândirii șipână la data solicitării înscrierii dreptului de proprietate;

2. Fac dovada că imobilul este înregistrat în regi-strul agricol și a plății impozitelor și taxelor în confor-mitate cu prevederile legale;

3. Pentru terenul aferent construcției nu a fost con-stituit sau reconstituit dreptul de proprietate;

4. Terenurile nu sunt în proprietatea publică sauprivată a unităților administrativ teritoriale.

Pentru terenurile aferente locuinței care nu au fostcooperativizate sunt prevăzute îndeplinirea următoa -relor condiții:

1. Solicitanții figurează în registrele agricole sau re-gistrele cadastrale și în evidențele fiscale;

2. Dacă terenul este în proprietatea statului român șipersoanele solicitante au calitatea de proprietari aiconstrucțiilor de pe terenurile care fac obiectul prezenteilegi;

3. Nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau con-stituire a dreptului de proprietate de către alte persoane.

Termenul de depunere a cererilor este de 120 de zile dela data intrării în vigoare a legii, respectiv 9 august 2018.

Cine poate depune cererile privind atribuireasuprafeței de teren aferent casei de locuit

Page 8: Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturor proprietarilor

8 informația de Miro slavaEduCAțiE

Elevii din cadrul Liceului TehnologicAgricol „Mihail Kogălniceanu”, Miro-slava - județul Iași, manifestă un interesdeosebit pentru dezvoltarea de aplicațiimobile în scopul învațării. Deși intere-sul acestora este rezultatul aprofundăriiinformațiilor transmise la orele de curs,un rol important îl au proiectele euro-pene în care liceul din Miroslava a fostimplicat de-a lungul timpului, atât în ca-litate de partener, cât și în calitate de co-ordonator.

În prezent liceul implementează unproiect Erasmus+ «Mobile applica-tions to ease learning for students»(Proiect de parteneriat strategic,KA2). În intervalul 22 - 26 octombrie2018, a avut loc, în Istanbul-Turcia,cea de-a treia activitate de învățare.Li ceul din Miroslava a fost reprezen-tat de 5 elevi, locuitori ai ComuneiMiroslava și au fost însoțiți de profe-sorii Ana Maria Dumitrescu și AnaMaria Andriuca.

„Săptămâna a fost una marcată deevenimente și experiențe unice atât deînvățare cât și cultural-artistice. Eleviidin cele 4 țări participante (Grecia,

Polonia, Turcia și România) se vorîntâlni pentru ultima dată în cadrulacestui proiect în Grecia, în luna mar-tie 2019” a precizat coordonatorul pro-iectului prof. Ana Maria Dumitrescu.

Dincolo de profilul proiectului, cent-rat pe dezvoltarea aplicațiilor mobile,activitățile cuprinse în program au asi-gurat diversitate, prin alternanța dintreformal si non-formal, ceea ce a permiso conexiune permanentă între elevii șiprofesorii din țările participante. Expe -riența a fost un prilej de a relaționa cuelevi din alte țări, de a face schimb deidei și de bune practici și de a recu -noaște diferențele culturale dintre cur -sanți. Participarea la această mobilitatea oferit posibilitatea de a descoperi cul-tura și civilizația turcă și obiceiuri spe-cifice locuitorilor din Istanbul. A fost ooportunitate pentru a vizita obiective deinteres cultural și turistic precum: In-sula Prinților, Palatul Topkapi, Cated-rala Hagia Sophia, Marele Bazar, Baza-rul de mirodenii, de a efectua ofrumoasă croazieră pe Bosfor și oimpresionantă excursie la MareaNeagră.

„Suntem bucuroși de reușita ace-stui proiect și sperăm în viitoarecolabo rări. Am discutat cu reprezen -tanții in sti tuțiilor participante despreposibilitatea implementării unor noiparteneriate strategice. Proiectele E -

ras mus+ au un impact deosebit în co-munitate, iar elevii noștri sunt foarteîncântați”, a declarat prof. ConstantinTimu, directorul Liceului TehnologicAgricol „Mihail Kogălniceanu” dinMiroslava.

Generația Erasmus+ de la Liceul Miroslava

Creșterea semnificativă a utilizăriidispozitivelor mobile, în special înrândul copiilor, alături de proliferarearețelelor sociale, varietatea aplicațiilor șicostul relativ redus al Internetului, aduceprovocări permanente atât pentru copii,dar și pentru părinți.

Studiile realizate de către OrganizațiaSalvați Copiii arată că fenomenul de cy-berbullying este unul prevalent în rândulcopiilor și tinerilor, 69% din copiiiromâni declarând că au fost martorii uneiastfel de situații. Cyberbullying-ul esteun comportament agresiv intenționatcare este menit să provoace disconfortsau durere, implică un dezechilibru deputere și tărie între agresor și victimă șise manifestă repetitiv, regulat prin inter-mediul dispozitivelor tehnologice. Spredeosebire de situațiile clasice de bully-ing, în care comportamentul se opreștela un moment dat, iar situația umilitoaresau agresivă se încheie, hărțuirea onlinepare să fie fără sfârșit.

Având în vedere impactul emoțional,social și cognitiv pe care fenomenul decyberbullying îl poate avea asupra dez -voltării psihologice a copiilor, Organiza -ția Salvați Copiii a lansat inițiativanațională Dă BLOCK agresivității! Și„glumele” dor. Stop cyberbullying! Pro-iectul educațional a fost lansat în cadrulprogramului european Ora de Net șisusținut de Ministerul EducațieiNaționale și de Orange România. Acestase derulează în perioada 9 octombrie – 9decembrie 2018 și se adresează cadrelordidactice din învățământul primar, gim-nazial și liceal.

Pentru a reduce și combate fenomenulde cyberbullying, echipa Ora de Netpune la dispoziția cadrelor didactice unpachet de resurse care conține atât oserie de clipuri video care abordeazăacest subiect, cât și planuri pentru 3 lecțiicare pot fi implementate la clasă cu ele-vii.

Mai multe informații despre inițiativăpot fi găsite la www.oradenet.ro/block-agresivitatii.

Înscrise în programul de voluntariatOra de Net, cadrele didactice din ȘcoalaGimnazială „Colonel C. Langa” Miro-slava au răspuns cu interes propunerii dea se implica în derularea activitățiieducaționale cu scop de consultare a co-piilor cu privire la experiențele lor onlineși au susținut activități specifice înșcoală.

Acestea au promovat utilizarea utilă,sigură și creativă a Internetului de cătrecopii și au oferit oportunitatea de aînțelege mai clar modul în care tineriialeg să interacționeze cu mediul online,ce le place, ce le este folositor și,totodată, ce este neplăcut sau inconfor-tabil pentru ei.

D-na profesor Oana Carmen Dumitriua lucrat cu un grup de 50 de elevi din cla-sele a V-a și a VI-a. „În prima etapă aproiectului ne-am stabilit regulile, amdiscutat despre rolul Internetului înviața noastră, ne-am reamintit ce estebullying-ul, am discutat despre cyber-bullying. Împreună am realizat o hartamentală a acestui fenomen, fixand ele-mentele cheie. Am stabilit existența

unor roluri: agresor, victimă, martor.Am împărtășit situații pe care lecunoaștem din existența noastră pentrua vedea că cyberbullying-ul este un fe-nomen prezent în viața noastră. Apoiam realizat postere pe care le-am expusîn școală pentru a îi face conștienți șipe ceilalți colegi. În etapa a doua ne-am hotărât să găsim soluții simple învederea reducerii fenomenului de cy-berbullying în viața noastră. Ca vic -timă: raportează și blochează. Ca mar-tor: anunță și blochează. Ca agresor:conștientizează, șterge și oprește-te.Apoi am creat texte cu impact și ampropus sloganuri care să atragă aten -ția: «Postează responsabil!», «Mai bineblochează!», «Nu posta astăzi ce te varăni mâine!». Am vizionat cu interesmaterialele propuse și am discutat des-pre situații reale de cyberbullying încare au fost implicați copiii.” (prof.Oana Dumitriu)

Clasele a VII-a A și B și a VIII-a B aulucrat cu d-na profesor Daniela Vlăduț.Elevii au învățat, prin intermediul unormetode de lucru non-formale și prin uti-lizarea unor resurse digitale, cum să ac-ceseze într-un mod responsabil interne-tul, care sunt aspectele de care trebuie să

se ferească atunci când navighează pe in-ternet și cum pot contribui, fiecare dintreei, la crearea unui mediu online sigur. Aufost vizionate materialele prezentate deambasadorul campaniei, Alina Eremia șide vlogerii Zmenta și Anne-Marie Che-lariu. Elevii au fost informați și desprecele două puncte de sprijin, unice înRomânia, pentru situațiile de risc dinmediul online. Prin ctrl_ajutor, linia deconsiliere online și telefonică privind ne -plăcerile întâmpinate online, pot benefi-cia de sfaturile utile ale specialiștilorOra de net, iar la linia de raportareesc_abuz, se pot semnala cazurile deconținut ilegal sau materiale înfățișândabuzuri asupra minorilor. Acestea suntanalizate și transmise spre investigareautorităților competente. Ajutor pot saprimească și la 031-80 80 000 - numărapelabil gratuit în Digi Tel și Digi Mobil,zilnic, între orele 10 - 17, la adresa de e-mail [email protected] sau prin mesajdirect în mesageria paginii de FacebookOra de Net.

Copiii au identificat căi, norme, regulide urmat pentru a se proteja de efectelecyberbullying: să nu posteze informațiipersonale în spațiul online, să nu comu-nice parolele de pe diferite conturi altorpersoane și la orice semn de hărțuire săceară ajutorul adulților.

Atelierele din acest an au încurajat fo-losirea noilor tehnologii în procesuleducațional, interacțiunea și lucrul înechipă. Totodată, au identificat oportu -nitățile de dezvoltare pe care universulonline le oferă.

Considerăm că Ora De Net este oracea mai interactivă, la care toți copiiiparticipă cu plăcere, fără absențe. Copiii,dar și părinții, pot învăța alături de pro-fesorii voluntari și de personaje apro-piate generației lor, despre comporta-mentul constructiv în mediul online șidespre interacțiunile de pe internet.

Director adjunct,Prof. Daniela Vlăduț

dă BLOCK agresivității! Și „glumele” dor. Stop cyberbullying!

Page 9: Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturor proprietarilor

9informația de Miro slava EduCAțiE

În luna noiembrie, elevii LiceuluiTehnologic Mihail Kogălniceanu dinMiroslava, Andra Andriucă și MirceaDiaconu, îndrumați de profesorii Ca-siana Petrescu și Ana Maria Andriucăau participat la cea de-a doua ediție aconcursului “Identificarea și atestarede produse tradiționale”, organizat deUSAMV Iași și Direcția pentru Agricul-tură Județeană Iași, unde au câștigatlocul II. A fost o ediție cu multe noutăți,un bun prilej pentru ca savoarea buca-telor tradiționale românești să fie apre-ciată la adevărată valoare gastronomică,deoarece au fost puse în lumină rețeteculinare cu o vechime de mai bine de 30de ani. În competiție au fost înscrise 34de produse, care au un real potențial dea fi atestate drept tradiționale.

Evenimentul și-a propus promovareași încurajarea consumului de produsealimentare românești realizate conformrețetelor tradiționale. Totodată, s-a ur-mărit stimularea spiritului antrepreno-rial al elevilor prin valorificarea supe-rioară a producțiilor agroalimentareobținute în fermele de mărime medie șimică.

Produsul tradițional cu care s-a prezen-tat echipa Liceului a fost reprezentat deciorba ciobănească „Sârbușcă”. Prepara-tul ales a fost descris de autoarea ElenaHerovanu într-o carte de bucate intitulată„Îndrumări practice pentru tinerele gos-podine” din anul 1964. Sârbușcă este ociorbă de origine ciobănească din zonaNeamțului ce folosește zerul din lapte camaterie primă pentru acrit.

„Rolul nostru, al tinerilor, este degăsi și de a aduce în atenția consuma-torilor aceste produse tradiționale. Ne-am dorit să folosim un preparat caresă promoveze tradiția și în același timpsă fie o soluție pentru folosirea zeruluirezultat din urma producerii brânzeiîn laboratoarele de industrie alimen-tară ale liceului nostru. «Sârbușcă» vafi introdusă în meniul saptămânal lacantina liceului și cu siguranță va aveaun real succes”, a declarat Andra An-driucă, elevă în clasa a X-a.

Tot în cadrul cadrul concursului, liceula fost reprezentat de elevul George Lungucare a participat cu un produs handmadeunic: sticle îmbrăcate în scoarță de copacși decorațiuni pentru acestea.

Elevii de la Liceul Agricol dinMiroslava din nou pe podium

În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteșteSoborul Sfinților Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilorcerești celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu îiprăznuim doar pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, cipe toate cetele îngerești care nu s-au despărțit de Dum-nezeu. Lumea îngerească a fost creată de Dumnezeu dinnimic, nu din ceva preexistent și nici din ființă Să. Refer-atul biblic despre creație nu vorbește în mod precis desprecrearea îngerilor. Sfinții Părinți afirmă că la creație nu sevorbește explicit despre îngeri din două motive: evreii,înclinați spre idolatrie, ar fi căzut ușor în rătăcirea idolatrăa popoarelor vecine și că în cartea Facerii se urmăreștenumai înfățișarea începutului lumii văzute.

În ceea ce privește ierarhia îngerească, Dionisie Are-opagitul vede cetele îngerești în număr de nouă, așezateîn câte trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi,Scaune; Domnii, Puteri, Stăpânii; Începătorii, Arhan -gheli, Îngeri. Biserica și-a dat consimțământul asupraacestei ierarhii prin introducerea ei în picturăbisericească.

Pentru că îngerii sunt netrupesti, la ei nu se poatevorbi de sex și nici de o transplantare a speciei (Fac6,2), deci, ei nu se căsătoresc, nu se înmulțesc (Matei22,30) și nici nu mor (Luca 20, 35-36). Îngerii își trans-mit unii altora propriile lor gânduri și hotărâri fără sărostească cuvinte. Însă, pentru îndeplinirea slujbei lor,

pot lua înfățișare omenească (ÎI Reg 6,17), pot săvorbească, să mănânce, să apară îmbrăcați și uneoripurtând aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3;Apoc. 14,6).

Lucrarea principala a îngerilor este aceea de a-l întăriși susține pe om în a transfigura lumea.

Sfântul Arhanghel MihailÎn limba ebraică, numele sau înseamnă "Cine este

că Dumnezeu?". El este cel care "strigă": "Să luămaminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer,cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întunerics-a făcut. Că cine este că Dumnezeu?", și așa s-a în-tocmit soborul, adică adunarea și unirea tuturor înger-ilor. Pe seama să se pune și călăuzirea lui Lot și a fam-iliei acestuia la ieșirea din Sodoma, precum și protecțiaspecială a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pecei trei tineri din Babilon, îl sprijină în lupta peGhedeon, îl mustra pe vrăjitorul Valaam și îl elibereazădin închisoare pe Sfântul Apostol Petru. ConformScripturii, toți morții vor ieși din morminte la glasultrâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail. În iconografie,Arhanghelul Mihail este reprezentat purtând în mânao sabie de foc, semn că el pedepsește păcatul. SfântulArhanghel Mihail este pomenit în cărțile VechiuluiTestament că fiind prezent mai ales acolo unde Dum-nezeu pedepsește nedreptatea. Din acest motivArhanghelul Mihail se arată a fi un înger al dreptățiiDumnezeiești.

Sfântul Arhanghel GavriilÎn limba ebraică, Gavriil înseamnă "bărbat-Dum-

nezeu". Numele sau conține concentrat vestea că Dum-nezeu Se va face bărbat, că va asumă firea omenească.Vestește Sfinților Părinților Ioachim și Ana naștereaMaicii Domnului, îi descoperă lui Zaharia naștereaÎnaintemergătorului. Păstorilor le arată că li S-a născutPrunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întărește că să nuse îndoiască de nimic, călăuzește Sfânta Familie înEgipt și aduce femeilor mironosițe vestea ÎnvieriiDomnului.Arhanghelul Gavriil este reprezentat îniconografia ortodoxă purtând în mâna o floare de crinalb, că simbol al bucuriei și binecuvântării.Arhanghelul Gavriil este îngerul bunătății șimilostivirii lui Dumnezeu.

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Page 10: Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturor proprietarilor

10 informația de Miro slavainfORMAții utiLE

l Program audienţeprimar Niţă Dan -

Joi: între orele 12.00 -14.00

l Program audienţesecretar

Ursanu Ancuţa - Miercuri: între orele

09.00 - 12.00

l Program audienţeviceprimar

Bulbaşa Vasile - Vineri: între orele

09.00 - 12.00

l Program audienţeconsilieri locali - în

ultima joi din fiecare lunăîntre orele 08.00 - 12.00l Program RegistraturăGenerală şi Ghişeu UnicLuni - Miercuri: între orele

07.30 - 16.00; Joi: întreorele 7.30 - 18.00 Vineri:între orele 07.30 - 13.30

l Poliţia locală acomunei Miroslava

serviciu apelabil 24/24hTel.: (+4) 0751.251.513

Program audiențe

Redactor șef: Mihaela Vechiutipografie: Adevărul Holding SAtelefon: 0746.029.536Email: [email protected]: 2601 – 3568www.primariamiroslava.ro

l Secretariat Primăria Comunei Miroslava:Tel: (+4) 0232.295.680Fax: (+4) 0332.424.444Fax: (+4) 0232.236.860E-mail: [email protected]

l Poliţia locală a comunei Miroslava serviciuapelabil 24/24 h Tel: (+4) 0751.251.513E-mail: [email protected]

l Centrul de Informare Turistică, e-mail: [email protected], telefon 0232240510.

l Serviciului de Gestionare a Câinilor fărăStăpân, telefon 0746396051.

l SC MIROSLAVA INDUSTRIAL PARC SRL,www.miroslavaindustrial.ro, e-mail:[email protected], telefon0745882888.

l Asociaţia Sportivă „Ştiinţa Miroslava“Str.Stadionului, nr.1, Uricani, Miroslava, județul Iași, www.stiintamiroslava.ro, e-mail: [email protected], telefon 0232295680.

Dezvoltarea continuă a comunei Miroslava șicreșterea considerabilă a gradului de construire alocuințelor, dar mai ales realizarea de blocuri noi,au determinat înființarea de asociații de proprietarila nivelul U.A.T. Miroslava.

Având în vedere că prevederile legale în vi-goare nu permit suplimentarea OrganigrameiU.A.T. Miroslava, în sensul înființării comparti-mentului specializat în sprijinirea, îndrumarea șicontrolul asociațiilor de proprietari, pentru a se

asigura, la cerere, informarea asociațiilor și pro-prietarilor din condominii despre cadrul normativprivind organizarea și funcționarea asociațiilor deproprietari, doamna Cardaș Adriana - polițist localîn cadrul Biroului Poliție Locală Miroslava - a fostdesemnată prin decizia nr. 429/2018 persoanăresponsabilă cu sprijinirea, îndrumarea și controlulasociațiilor de proprietari la nivelul Unității Ad-ministrativ-Teritoriale Comuna Miroslava, județulIași, conform art.10 din Legea nr.198/2016.

Nașteri

l Cristea ElisabethGeorgette

l Murgescu Jessica Marial Verdeș Elisabeta

Căsătorii

l Berbece Vlad Adrian șiTănasă Petronela

l Țuțu Alin Răzvan șiFrățianu Mariana

l Condurache Robert șiBartic Diana

l Popovici Eduard șiBulboacă Ioana Simina

l Vicol Petru Bogdan șiBulai Simona

l Moldan ConstantinMihai și Morariu OanaLoredana

l Bîrleanu Gabriel Ionuț șiIrimia Adriana

Decese

l Pamfil Toader, Ciurbești,67 ani

l Podaru Dan, ValeaAdâncă, 76 ani

l Vicol Rodica, Balciu, 67ani

l Porfir Mariea, Uricani,94 ani

l Ilieș Gheorghe, ValeaAdâncă, 72 ani

l Padu Panaite Pavel,Proselnici, 61 ani

date de contact utile din comuna Miroslava

l Sun Residence este unproiect ambițios ce îșipropune săimpresioneze prin bungust și calitate.

l Sun Residence Cug estesituat în spatelemagazinului Selgros,într-o zonă liniștită șiaccesibilă.

l Sun Residence Veche 73este o zona rezidențialăce se bucură cu unnumăr de peste 50 deapartamente vândute.

Complexul este situatpe Stradă Veche, ValeaAdâncă, la doar 2minute de Aleea TudorNeculai.

l Vă oferim căminul ideal,încadrat într-un peisajdeosebit, pentru a vacrea o viață relaxantă,confortabilă.

l Un avantaj îl reprezintăconexiunea rapidă cuunul din cele maiimportante cartiere dinIași, distanță până în

Podu Roș poate fiparcursă în doar 5minute cu autoturismul.

l Complexul oferă ovarietate deapartamente cu 1-2-3camere la prețuriaccesibile.

l Blocurile au carteatehnică a construcției cudetalii pe fiecare etapă alucrărilor.

l Birou vânzări – StrVeche, nr. 73, ValeaAdâncă, Miroslava

date înregistrate laStarea Civilă

în luna octombrie 2018

Vă aducem la cunoștință că s-a finalizat licitațiapentru desemnarea operatorului de colectare șitransport a deșeurilor menajere din comuna Miro-slava. Câștigătorul licitației este S.C.GIREXIMUNIVERSAL S.A.

În conformitate cu Regulamentul de Instituire șiAdministrare a Taxei Speciale de Salubrizare și aplanului tarifar aferent, taxa colectată de la populațieva fi în primă instanță de 4.2 lei/persoană/lună,plătibilă trimestrial, iar pentru agenții economici,taxa va fi de 366 lei/tonă de deșeu colectat.

După ce Regulamentul va fi adus la cunoștințapublicului prin publicare pe site-ul Primăriei Miro-slava și la afișierul Primăriei și va fi aprobat înședința de Consiliu Local din luna decembrie, fie-care gospodărie și agent economic din comunanoastră va primi o declarație de impunere, care vafi completată și trimisă la sediul Primăriei Miro-slava pana la 31.01.2019. Dacă după acest termennu sunt depuse declarațiile completate, impunerease va face conform datelor înscrise în registrul agri -col al Primăriei.

Anunț instituire taxă de salubrizare

Cu ocazia CentenaruluiMarii Uniri, Primăria Co-munei Miroslava în colabo-rare cu Clubul SportivȘtiința Miroslava, secția dehandbal, organizează CupaUnirii la handbal fete ju-nioare, eveniment ce vaavea loc în data de 30 noi-embrie la sala de sport dinMiroslava.

La acest eveniment C.S.Știința Miroslava a invitatun număr de 4 echipe de laȘcoala Gimnazială Ștefan

cel Mare din localitateaDancu, Școlile Gimnaziale„Ion Simionescu” și „TituMaiorescu” din Iași, pre-cum și echipa ClubuluiSportiv Școlar Unirea dinIași.

Competiția va începe laora 10 iar festivitatea depremiere este programatăîn jurul orei 15. Vă aștep -tăm să încurajăm împreunătinerele speranțe ale acestuisport de tradiție în zonaIașului.

Cupa „unirii” la handbal

u.A.t. Miroslava a desemnat responsabil cuasociațiile de proprietari

Page 11: Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturor proprietarilor

11informația de Miro slava SPORt

O performanță extraordinară a reușitechipa noastră de suflet, o lunăcalendaristică marcată de victorii pelinie! În perioada 19 octombrie – 18noiembrie a.c. echipa de fotbal C.S.Știința Miroslava a reușit să se impunăîn toate partidele pe care le-a disputatîn acest interval de timp.

Acum mai bine de o lună, în de-plasarea de la Focșani contra echipeilocale C.S.M Focșani, băieții noștri s-au impus la limită, scor 1-2. După oprimă repriză încheiată cu scor alb, încare Știința s-a apărat exact în situațiileîn care focșănenii puteau să înscrie,miroslăvenii au marcat pentru 0-1 prinNemțanu, cu un șut de la 30 de metri șis-au desprins după autogolul luiPanaite. A redus din handicap Predoiu,în minutul 77. Partida poate fi vizionatăintegral pe canalul youtube:https://www.youtube.com/watch?v=1qiyLDd_Rp8

Pe 27 octombrie C.S. ȘtiintaMiroslava primea vizita echipei ForestaSuceava, o cunoștință mai veche anoastră, având în vedere că cele douăechipe s-au întâlnit și anul trecut înLiga a 2-a a campionatului intern, la fi-nalul sezonului ambele echipe retro-gradând în Liga a III-a. De această datăȘtiința Miroslava a reușit să dea o lecțiede fotbal echipei vizitatoare, im-punându-se cu un neverosimil scor de4-0, pe fondul unui meci avut ladiscreție din primul până în ultimulminut. Alexandru Marin a fost omulmeciului, cu un hattrick realizat înminutele 23, 58 și 69, golul al 3-leafiind reușit de Iovu în minutul 64.https://www.youtube.com/watch?v=3GlXqpxOA34

Etapa din 3 noiembrie este una careaduce o surpriză de proporții având învedere că una dintre cele mai vechi

echipe din zona Moldovei, cu o tradițiede peste 50 de ani pe scena fotbaluluiromânesc, îsi anunța retragerea dincampionat. Este vorba de C.S.MRoman, o echipă care de-a lungul anilora avut un cuvânt greu de spus atât lanivelul Ligii a II-a, dar și la nivelulLigii a III-a.

Etapa a 12 -a a campionatului Ligiia III-a, seria I, aduce față în față echipanoastra și A.C.S K.S.E Târgu Secuiesc.Formația noastră face din nou un mecibun, reușind să se impună fără mariemoții cu scorul de 2-0, goluri reușiteîn repriza secundă de Răzvan Gorovei(55’ - penalty) și Eduard Sandu (78’ -după o gafă imensă a portarului echipeioaspete). Golurile: https://www.you -tube.com/watch?v=5nNtUjfn91s

Ultimul meci pe care Știința l-a jucatîn acest interval de timp a fost și cel maidisputat și a consfințit o victorie deprestigiu în deplasarea de la Buzău,contra echipei locale AFC Metalul. Afost un meci care s-a jucat cu garda jos,cum spun pugiliștii, având în vedere căocaziile de gol au alternat de la o poartăla cealaltă. A fost meciul în care erou afost portarul echipei noastre, Jan Turiță,cel care și de această dată a fost cel cea dat siguranță echipei, în zi de grație,păstrând poarta intactă până la finalulmeciului cu paradele sale de senzație.Iar când Jan a fost bătut, s-au opusbarele porții. Știința Miroslava reușeștesă se impună, la limită de această dată,grație golului marcat de golgheterulechipei, Alexandru Marin, din pasa

perfectă venită de la experimentatulDenis Botezatu. Rezumatul partidei:https://www.youtube.com/watch?v=KsSPAY3SGYM

Știința Miroslava ocupă în acest mo-ment locul al 3-lea în seria I a Ligii aIII-a, cu un total de 28 de puncte și maiare de disputat 2 partide din acest turde campionat, urmând să primeascăvizita echipei Sporting Liești, iar în ul-tima etapă să se deplaseze la Galațipentru a întâlni un nume cu tradiție, nu-mele singurei echipe de fotbalcampioană a țării din Moldova, dus maideparte de suporterii devotați, echipăpretendentă la promovarea în eșalonulsecund, A.C.S. Suporter Club OțelulGalați. Mult succes, băieți, Miroslavavă susține!

Urmare a activităților zilnicedesfășurate pe linie de circulație pe razăcomunei Miroslava și a problemelor cucare ne am confruntat, lucrătorii Com-partimentului Circulație din cadrulBiroului de Poliție Locală Miroslava, auînaintat mai multe propuneri ConsiliuluiLocal Miroslava, pentru modificarea șicompletarea Regulamentului privind ac-tivitatea de blocare/ deblocare a roțilorautovehiculelor sau a remorcilor oprite,staționate sau parcate neregulamentar pedomeniul public al Comunei Miroslava.

Redăm mai jos prevederile acestuiregulament aprobat prin HCL 208/ 29 102018, cu precizarea că acesta este învigoare și urmează a fi pus în aplicare decătre lucrătorii Compartimentului Circu -lație.

Condiții privind blocarea/deblocarearoților în zone unde oprirea, staționareasau parcarea este interzisă:

Art.2.(1) Activitatea de blocare/de-blocare a roților autovehiculelor sau re-morcilor se efectuează exclusiv pe razăcomunei Miroslava, în locurile undeoprirea, staționarea și parcarea sunt in-terzise prin lege, precum și pentruoprirea, staționarea și parcarea : pe tro-tuare, pe spații verzi, în stațiile destinatetransportului public local de călători,șiîn parcuri.

(2) Staționarea vehiculelor se admitenumai în interiorul parcelei -în afară

circulației publice, astfel că posesorii devehicule trebuie să le parcheze în curți,garaje sau spații anume destinate acestuiscop.

(3) Personalul din cadrul Birouluide Poliție Locală Miroslava împuter-nicit de către primarul comunei Miro -slava pentru constatarea faptelor con -travenționale și aplicarea sancțiunilorreglementate în prezentul Regulamentva dispune și măsură blocării roțilorautovehiculelor oprite, staționate sauparcate neregulamentar, va asista laaceste operațiuni și aplică sancțiuni in-clusiv cele prevăzute de O.U.G. nr195/2002 conform competenței pre -văzute de lege.

Art.3.(1) Activitatea de blocare și de-blocare roți, se va desfășura de regulă înzilele lucrătoare între orele 08:00 -16:00,vehiculul rămas blocat după orele 16:00urmând a fi deblocat după orele 08:00 azilei următoare.

(2) Pentru deblocarea roții autove-hiculului, contravenientul va trebui săachite pe loc tariful de deblocare ,respec-tiv - 100 RON/vehicul.

(3) În cazul distrugerii, deteriorăriisau aducerii în stare de neîntrebuințare adispozitivului de blocare roți, se vor dis-pune despăgubiri civile egale cu un coe-ficient de 1,25 aplicat la valoarea dispo -zitivului.

Sancțiuni și contravențiiArt.4. Constituie contravenții și se

sancționează cu amendă contravențio -nală, următoarele fapte săvârșite de cătrepersoane fizice și/sau juridice:

1) Parcarea autovehiculelor pe trotu-are, spații verzi sau în parcuri, sesancționează cu amendă de la 100 la 500lei.

2) Crearea de restricții de circulație pecarosabil, prin parcarea sau staționareade autovehicule sau mijloace cutracțiune animală, dacă acestea duc la în-greunarea circulației, se sancționează cuamendă de la 100 la 500 lei.

3) Parcarea autovehiculelor de trans-port marfă sau călători în afară incintelorfirmelor cărora le aparțin se sancționeazăcu amendă de la 200 la 1000 lei.

4) Expunerea spre vânzare a autove-hiculelor pe domeniul public al comuneiMiroslava cu excepția locurilor specialamenajate în acest sens, se sancționeazăcu amendă de la 500 la 1500 lei.

5) Blocarea cailor de acces îninstituțiile publice prin parcareaneregulamentară a autovehiculelor sau amijloacelor cu tracțiune animală, sesancționează cu amendă de la 100 la 500lei.

6) Blocarea autovehiculelor oprite,staționate sau parcate cu un alt autove-hicul sau prin orice mijloace de către

deținătorii sau utilizatorii acestora, pre-cum și folosirea excesivă a mijloacelorde avertizare sonoră, se sancționează cuamendă de la 200 la 1500 de lei .

7) Neeliberarea carosabilului sau alocurilor de parcare la solicitarea person-alului angajat în cadrul Biroului dePoliție Locală, împuternicit de către pri-marul comunei Miroslava în vedereaefectuării curățeniei sau de deszăpezire,constituie contravenție și se sancționeazăcu amendă de la 200 la 1500 de lei.

8) Circulația autovehiculelor, utila-jelor agricole și vehiculelor cu tracțiuneanimală pe drumurile publice fără a ficurățate se sancționează cu amendă de la100 la 500 de lei.

9) Oprirea, staționarea sau parcareaautovehiculelor în intersecții,pe treceride pietoni,în stațiile destinate mij -loacelor de transport în comun, sau lamai puțin de 25 m de intersecție, sesancționează cu amendă de la 200 la1000 lei.

10) Oprirea, staționarea și parcareavehiculelor pe carosabil în timpul se-zonului rece, dacă prin această seîngreunează ,sau se blochează activitateautilajelor de deszăpezire, se sancționeazăcu amendă de la 200 la 1500 lei.

11) Distrugerea dispozitivului de blo-care a roților se sancționează cu amendăde la 1000 la 2500 lei.

Victorii pe linie pentru Știința Miroslava!

Regulamentul de blocare al roților pentru mașinile parcate neregulamentar

Page 12: Miroslava, vizitată de primarii din Republica Moldova · lăaimea minimă pot fi predate în domeniul public al co-munei Miroslava numai cu acordul notarial al tuturor proprietarilor

1 Decembrie 2018ă ă,

Program: 10:00 Program artistic susținut de elevi 11:30 Slujbă de comemorare a eroilor / Depunere de Coroane / Cuvântul invitaților Hora Unirii Masă tradițională 13:00 Concert extraordinar de muzică patriotică “Țara mea cântă” - Ansamblul vocal-instrumental Armonia Lucis 14:00 Spectacol de dans și muzică populară Hora Moldovei / Beatrice Duca / Eliana Agafiței

Vă așteptăm la Sala de Sport!