Anul XXI Numărul 7 (295) iulie 2018 Ediţie tipărită în 5.000 de exemplare

- Care credeți că este poziția co-munei Giroc într-un top al comu-nelor periurbane din jurulTimișoarei?

- Incontestabil, Girocul este unreper pentru comunele din întreagațară, nu doar din Timiș. E un exem-plu de administrație la nivel euro-pean.

- În acest context, puteți face ocomparație între alte comune pe-riurbane și Giroc?

- Aș evita să mă lansez încomparații, însă consider că modelulGirocului ar putea fi multiplicat cusucces în orice localitate din Timiș.Cred, oricum, că e un model pentrucelelalte primării.

- Care credeți că a fost rolulautorităților locale girocene îndezvoltarea extraordinară a aces-tei comune?

- Se spune că omul sfințește locul,iar în acest caz vorbim de domnul

Iosif-IonelToma, un pri-mar care a știut mereu săse lupte pentru interesulcetățenilor pe care îi re-prezintă.

Acesta este și motivulpentru care primarul Gi-rocului se bucură de unsucces electoral major defiecare dată, pentru căoamenii simt în viața dezi cu zi că trăiesc într-ocomună cu adevărat aliniată la stan-dardele Uniunii Europene.

- Se poate compara Girocul deastăzi cu un oraș?

- Din punct de vedere al infras-tructurii și al serviciilor publice, Gi-rocul se află la nivelul unui oraș, iarîn plus are avantajul unui nivel redusal poluării, spre deosebire de Timi -șoara, care a ajuns să fie unul dintrecele mai poluate municipii din țară.

- Comuna Giroc este cunoscutăși pentru faptul că a devenit, înfoarte scurt timp, un punct de

referință al vieții cultu-rale județene. Ansam-blul „Ghiocelul” dinGiroc numără astăziaproximativ 250 demembri, aceasta ca sădăm un singur exem-plu. Cum vedeți dum-neavoastră aplecareaautorităților locale spreacest sector?

- Dorința autorităților locale de apăstra tradițiile zonei, folclorul au-tentic și de calitate este salutară șitrebuie încurajată.

Mi-e clar că acest succes al An-samblului „Ghiocelul” este rezul-tatul implicării întregii comunități,iar rolul administrației locale esteacela de a atrage toate aceste energiipozitive pentru promovarea numeluilocalității.

În același timp, un asemenea de-mers aduce unitate și implicare înrândurile unei comunități.

- Cum apreciați că se va conti-nua dezvoltarea acestei comune,

în contextul în care se vorbeștedespre investiții masive în urmă-torii ani, inclusiv din fonduri gu-vernamentale?

- Girocul se va moderniza în con-tinuare, de acest lucru sunt sigur, iarfondurile guvernamentale sunt nece-sare pentru a da un nou impuls viețiieconomice locale.

- Cum credeți că puteți ajutadumneavoastră această comuni-tate din postura de deputat deTimiș în Parlamentul României?

- Tot timpul am răspuns solicită-rilor venite din partea administrațieilocale, a domnului primar Iosif-Ionel Toma, chiar și atunci cânderam consilier municipal.

Ca parlamentar, voi susține marileproiecte de viitor ale Girocului; amun dialog foarte bun cu administrațiadin comună și sunt deschis să sprijintoate demersurile acesteia.

A consemnat Petru Vasile TOMOIAGĂ

GGiirrooccuull,, vvăăzzuutt ddee sseemmeenniiii nnooșșttrrii......Astăzi, deputatul Alfred Simonis

AAnnssaammbblluull „„GGhhiioocceelluull””ddiinn GGiirroocc,, ppee sscceennaa

„„FFeessttiivvaalluulluuii IInniimmiilloorr””,,ddee llaa TTiimmiișșooaarraa

IInn mmeemmoorriiaamm PPeettrruu UUrrșșiiccaa

ȘȘAAHH –– ttrriipplluu ccaammppiioonn îînn LLaass VVeeggaass

pagina 8paginile 3-4-5-6 pagina 8

2 DIALOG CU CETĂŢENIIAAccttuuaalliittaattee

Campanie de colectare adeșeurilor periculoaseÎn ziua de 19 iulie 2018, între orele 8-15, S.C. RETIM

Ecologic Service S.A. a desfășurat campania de colectarea deşeurilor periculoase în comuna Giroc. Cetățenii auavut la dispoziție un container special, care a fost am-plasat la intersecţia str. Aviaţiei cu str. Unităţii.

În categoria deșeurile periculoase intră: ambalajelede la produsele de igienizare, baterii și acumulatori,spray-uri, ambalaje de la vopsele și lacuri (acestea vorfi depuse în ambalaje închise etanș) etc. Deșeurile careNU se colectează: transformatori, condensatori, DEEE-uri și produse cu conținut de azbest.

În perioadele de caniculă și secetă prelun-gită, arderea miriștii, vegetației uscate și a res-turilor vegetale este interzisă. În celelalteperioade, aceste operațiuni se execută numaidupă obținerea permisului de lucru cu foc dela Primăria comunei Giroc și a acordului de laAgenția pentru Protecția Mediului, cu urmă-toarele reguli:

- izolarea zonei de ardere față de dru-muri, construcții, instalații, păduri, culturiagricole, prin executarea de fâșii arate; efec-tuarea arderii doar ziua și în condiții meteofără vânt; asigurarea, până la finalizarea ar-derii, cu personal pentru supravegherea șistingerea eventualelor incendii.

Cetățenii care doresc să se relaxeze la ungrătar, în aer liber, trebuie să țină cont de ur-mătoarele măsuri preventive:

- instalarea corturilor și grătarelorse facenumai în locurile special amenajate în acestsens;

- focul pentru prepararea mâncării seface doar în locurile special amenajate, cât

mai îndepărtate de vegetație și în niciun cazpe timp de secetă excesivă ori în condiții devânt;

- supravegherea permanentă a copiilor,pentru a nu se juca cu focul;

- menținerea curățeniei;- aruncarea hârtiilor, resturilor de mân-

care ori sticlelor numai în locurile specialamenajate;

- la plecare se va stinge focul, asigurându-vă că acesta a fost stins complet.

Cetățenii trebuie să știe că arderea resturilorvegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor ma-teriale combustibile, fără obținerea permisuluide lucru cu foc și fără luarea măsurilor de îm-piedicare a propagării focului la vecinătăți, sesancționează contravențional, în conformitatecu HGR nr. 537 din 6.06.2007 privind stabili-rea și sancționarea contravențiilor la normelede prevenire și stingere a incendiilor, cuamenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei.

Vasile ȚĂPÎRDEA, SVSU Giroc

Reguli pentru prevenirea incendiilor pe timpul verii

Ambrosia, cea mai alergicăplantă din România

Ambrozia (Ambrosiaartemisiifolia) este o plantă anuală, pre-zentă în grădini, în culturile de cereale și de floarea soarelui, res-pectiv în zonele lăsate în paragină, cum ar fi pe margineadrumurilor și a căilor ferate, în apropierea dărâmăturilor pe şan-tierele de construcții, în zone unde s-a depozitat pământ excavat,respectiv pe terenurile lipsite de vegetație și prost întreținute.

Precipitaţiile abundente din ultima perioadă, precum şi tempe-raturile ridicate din timpul zilei, au favorizat creşterea excesivă aburuienilor. Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Giroc,prin reprezentanţii Compartimentului Protecţia Mediului, îm-preună cu Poliţia locală Giroc, a început verificările pe teren încădin luna mai a acestui an. S-a decurs la identificarea proprietarilorde terenuri, a sute de parcele neîngrijite pe care această plantă(ambrozia) este prezentă.

Astfel, s-au trimis 557 de somaţii prin poştă cu confirmare deprimire, privind obligativitatea cetăţeanului de a ierbicida, eradica(smulge)/tăia (cosi) în mod repetat această buruiană, precum şi avegetaţiei ierboase, de pe terenurile aflate în administrare sau înproprietate. Compartimentul Protecţia Mediului a întâmpinatunele probleme privind terenurile ale căror proprietari au domici-liul în străinătate şi figurează cu impozite neplătite pe anii prece-denţi şi ale celor care nu şi-au declarat schimbarea de domiciliula Serviciul Impozite şi Taxe. În urma somațiilor aplicate, unii pro-prietari s-au conformat și au igienizat terenurile, o parte a locațiilorfiind în lucru.

Facem menţiunea că se vor aplica sancţiuni contravenţionaleseparat pentru vegetaţia ierboasă, respectiv pentru ambrozie, con-form legislaţiei în vigoare mai jos menţionate:

- Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrosia -proprietarii sau deţinătorii de terenuri au obligaţia să desfăşoarelucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrosia,denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea insta-lării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea eiîn cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane;

- Ordonanța de Urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului- constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, încare scop: art. 94, lit. r) persoanele fizice și juridice sunt obligatede luarea măsurilor privind salubrizarea terenurilor deținute cuorice titlu, neocupate productiv sau funcțional, în special a celorsituate de-a lungul căilor de comunicație rutiere, feroviare și denavigație.

Primăria Comunei Giroc a contractat o echipă care se obligăsă presteze lucrări de întreţinere şi îndepărtare a vegetaţiei de pedomeniul public al comunei. S-a atenţionat firma contractată săefectueze lucrările de tăiere pe o suprafaţă cât mai extinsă. Lucră-rile de tăiere şi întreţinere pe domeniul privat aflat în intravilansau extravilan nu se pot realiza doar cu acordul proprietarului.

Reprezentanţii Compartimentului Protecţia Mediului, împreunăcu agenţii Poliţiei Locale, continuă verificarea terenurilor de peraza teritorial-administrativă a comunei Giroc care sunt lăsate lavoia întâmplării de către proprietarii ce nu ţin cont de întreținereaacestora și, mai ales, de cosirea buruienilor crescute și în specialcele care afectează sănătatea populaţiei şi îi vor trage la răspunderepe cei care nu stârpesc ambrozia de pe terenurile pe care le au înproprietate.

Cetățenii care dețin în proprietate terenuri sunt rugați să se ală-ture acțiunilor serviciilor edilitare, respectiv să se ocupe de înde-părtarea acestei buruieni puternic alergene de pe terenurile pe carele dețin pe raza comunei Giroc.

Responsabil de mediu, insp. Petronela-Silvana FLOREA

3DIALOG CU CETĂŢENII IInn mmeemmoorriiaamm

IN MEMORIAM PETRU URȘICAS-a născut în 29 iunie 1931, în

comuna Giroc, într-o familie depaori înstăriți, ziși a’ lu’ Boroi.

A avut o viață încercată, deoa-rece la vârsta de 3 ani a rămasorfan de mamă, împreună cu fratele lui de 9 luni, Marinel, pecare l-a iubit până în ultima clipăși care a fost crescut de unchiuldin Sânmihaiu Român. El arămas în grija tatălui și a bunici-lor, în Giroc. Școala de șapte clasea urmat-o în comuna Giroc, în-scriindu-se la liceu. Din cauza originii nesănătoase, a fost silit săabandoneze liceul, învățând

meseria de șofer, pe care a practicat-o până în 1975. Toată viațalui a fost cunoscut ca Petrică a’ lu’ Boroi.

A făcut armata ca șofer al comandantului diviziei, fiind foartemândru de această calitate, iubindu-și țara, Banatul și, mai alea,Girocul.

S-a căsătorit tânăr, la 20 de ani, cu Elena, din Chișoda, care i-a dăruit doi copii: pe Mărioara și, după zece ani, pe Adrian. În1977 a suferit a doua mare pierdere, atunci când soția i-a decedat,în urma unei boli necruțătoare.

Și-a dedicat întreaga viață muncii, creșterii și educației copiilor,de care a fost foarte mândru.

În anul 1979 s-a căsătorit cu Maria, care și-a pierdut soțul într-un teribil accident și împreună i-au crescut pe cei patru copiiai ei: Nelucu, Alexa, Delia și Mărioara.

Din anul 1980 a renunțat la șoferie, fiind ales vicepreședinteCAP și secretar de organizație de bază PCR, muncă pe care adesfășurat-o cu multă tragere de inimă și din care poziție a ajutatmultă lume.

Între anii 1991-1992 a fost primar, poziție de care a fost foartemândru. În continuare, s-a retras, în pensie lucrându-și pământulrămas de la strămoși.

A fost un om foarte activ, inteligent, cu o memorie extraordi-nară, o adevărată enciclopedie, din care a dat ajutor tuturor celorcare i-au cerut sfatul.

Tot timpul a creat bucurie și bună dispoziție în jurul lui, spunând bancuri, vesel și iubăreț de viață.

În anii din urmă, peste 82, au apărut problemele de sănătate,dar a trecut peste ele cu o forță și rezistență nemaivăzute, datorităcaracterului său puternic și îngrijirii deosebite a soției sale Maria.

Cu toate acestea, a avut o bătrânețe frumoasă, înconjurat cudragoste și căldură de soția sa și de cei șase copii pe care i-a crescut, de nepoții care i-au adus lumină în suflet și putere deviață, de strănepoți, prieteni și vecini foarte buni.

Constantin-Lucian VîrtosuL-am respectat întotdeauna pe Petru

Urșica. A fost și primarul comunei pentru oscurtă perioadă. Despre el pot spune numailucruri bune. Îmi pare rău că a plecat dintrenoi. Avea o memorie foarte bună. Oriceinformații doreai să aflii despre vatra satului,de la el le puteai obține. De la el s-a inspirat,mi se pare, și profesorul Gruița când a făcutmonografia Girocului. Deși nu îi știa, mi-a po-vestit despre înaintașii mei, de dinaintea bu-nicilor mei, pe care îi cunoștea. Nu știu din ceacte sau documente a aflat despre ei. A fost unom deosebit. Dacă ar fi toți ca el, ar fi bine. Afost și mereu pus pe glume, șugubăț. Singurrecunoștea că i-a plăcut viața. Când am auzitcă e bolnav, m-am dus la el în vizită, am statde vorbă. Mi-a povestit lucruri chiar și dinviața lui, dar și din cea a comunei.

Gheorghe HaneșEu sunt de 50 de ani în Giroc. Am fost pri-

mar aici mulți ani, iar Petru Urșica era la co-lectiv. A fost vicepreședinte la CAP și secretarde partid și era și la comună, pentru că așa era

sistemul atunci. A fost un bănățean de viță,cum se spune. Familia lor era una mai înstă-rită, au avut pământ înainte de colectivizare,pe care l-au primit înapoi după 1989. PetruUrșica a fost un om foarte de treabă, comuni-cativ, sărea să ajute oamenii care aveau ne-voie. Mereu glumea cu oamenii, dar îi șiatenționa pe cei mai leneși, pe cei care nu par-ticipau la muncă, tot prin glume. A participatși la activități culturale. A fost renumit în co-mună și în cele apropiate, când a realizat mo-mentul cu obiceiul tradițional al nunții dinGiroc. A făcut acest lucru la Căminul Cultu-ral, realizând un tablou coregrafic.

Îmi aduc aminte că erau patru sau cinci bri-gadieri la CAP, iar el întotdeauna venea cuglume sau reproșuri la unul sau la altul, totprin glume. Era un om de treabă. Stătea devorbă cu oricine se întâlnea. Era foarte comu-nicativ. Fiind de aici, cunoștea povestea fiecă-rui locuitor; știa și cine e cumsecade, de treabăși muncitor, dar și care este chiulangiu.

Ne-a părut rău de el când s-a îmbolnăvit șia suferit în toată această perioadă. Dar, ce sepoate face? Aceasta este viața.

Petru AgaSunt, de 82 de ani, girocean. În 1960, când

am venit din armată, m-am angajat la colectiv.Petru Urșica era șofer atunci. De atunci șipână când a venit la Primărie, am ținut legă-tura unul cu celălalt. Îmi aduc aminte că ne-am dus amândoi, cu mașinile, la TurnuSeverin. Ne-am dus să mâncăm, era și ingine-rul cu noi. Inginerului îi era foame, așa că amluat câte zece mititei. Până să plecăm la VânjuMare, inginerul a mâncat doi mici, iar Petrupe restul. Eu cu inginerul am rămas flămânzi.Făceam și concurs cu mașinile, care duce maimulte mașini cu grâu în bază. Eu am avut unMolotov și el un Steagul Roșu. Făceam câteopt drumuri pe zi...

Mai ieșeam și la bufet, nu neapărat să bem,ci mai mult la o vorbă. Odată chiar am fostalungați cu mătura de acolo de către soțiaunui coleg. Ne mai întâlneam și la nunți, undeel era cel care striga darul și-i mai măscăreape cei despre care știa că sunt leneși, că nu leplace munca.

A fost un om bun, muncitor. Pe cine a putut,a ajutat. Nu ne-am certat niciodată.

Prietenii, despre Petru Urșica

RRăămmaass bbuunn,, „„uuiiccaa”” PPeettrriiccăă!!NNeeccuunnoossccuuttuull,, îînn ttrreeccuutt,, ddaarr șșii îînn pprreezzeenntt,, aa ccrreeaatt mmoottiivvee îînnssppăăiimmâânnttăăttooaarree ffaa))ăă

ddee mmooaarrttee..CCuu ttooaattee aacceesstteeaa,, bbăăttrrâânnee))eeaa,, ddaarr mmaaii aalleess bbooaallaa,, dduuccee ggâânndduull sspprree vviiaa))aa ddee ddiinn--

ccoolloo,, uunnddee nnuu eessttee nniiccii bbuuccuurriiee,, nniiccii ttrriissttee))ee..AAffllaatt îînnttrree vviiaa))ăă șșii mmooaarrttee,, ffiiiinn))aa uummaannăă îîșșii ppuunnee oo îînnttrreebbaarree llaa ccaarree ggăăsseeșșttee,, ccuu

ggrreeuu,, uunn rrăăssppuunnss:: ,,,,CCaarree eessttee sseennssuull vviiee))iiii??””.. SSuufflleettuull,, sseettooss ddee ccuunnooaașștteerree,, ccaauuttăă ppaaccee șșii îîmmpplliinniirree.. AAttuunnccii,, îînn aacceellee cclliippee,, oommuull

ssee îînnttooaarrccee ccăăttrree DDuummnneezzeeuu,, ddoorriinndd ssăă ffiiee ccââtt mmaaii aapprrooaappee ddee vveeșșnniicciiaa ttuuttuurroorr vvăă--zzuutteelloorr șșii nneevvăăzzuutteelloorr..

CCiinnee aa ccuunnoossccuutt ggrrooaazzaa ooaammeenniilloorr rrăămmaașșii ssiinngguurrii ppooaattee îînn))eelleeggee mmaaii bbiinnee vviiaa))aa,,îînnllooccuuiinndd mmaarreellee ggooll ccuu aattiittuuddiinnee ooppttiimmiissttăă șșii șșăăggaallnniiccăă..

GGâânndduurriillee ffrruummooaassee șșii gglluummeellee nnuu aauu llăăssaatt ccaa îînnccrree))iirreeaa ffrruunn))iiii ssăă ffiiee vviizziibbiillăă,,ddeeșșii dduurreerreeaa nnuu eerraa mmeerreeuu îînnvviinnssăă.. TToottuușșii,, aa ttrrăăii ccuu eemmoo))iiee îînnsseeaammnnăă aa ffii ppuutteerrnniiccșșii ddee nneezzddrruunncciinnaatt..

DDăărruuiirreeaa ffăărrăă mmaarrggiinnii ppeennttrruu oo ccoommuunniittaattee eessttee eexxpprreessiiaa ssuubblliimmuulluuii uummaann..SS--aa ssaaccrriiffiiccaatt ppeennttrruu aa zziiddii șșii ccrreeaa,, ppeennttrruu aa mmăărrttuurriissii iissttoorriiee șșii nnuummee ccuu

sseemmnniiffiiccaa))iiii aappaarrttee,, ppeennttrruu aa ddeessccooppeerrii vvaalleenn))ee nnooii,, pprriimmeellee ffiiiinndd pprroopprriiiiii ccooppiiii.. AAffaaccee ddiinn ggrreeuuttăă))iillee îînnttââmmppiinnaattee oo pprroovvooccaarree eessttee oo aarrttăă aa ttrrăăiirriiii ccuu aaddeevvăărraatt,, aarreeuușșiitteeii îînn ttooaattee ppllaannuurriillee..

VViiaa))aa ssppiirriittuuaallăă aa ffoosstt ddeetteerrmmiinnaattăă,, îînn mmaarree ppaarrttee,, ddee ttrrăăssăăttuurriillee ddee ccaarraacctteerr,,mmăăssuurraa aacceessttoorraa ffiiiinndd ffaappttaa șșii vvoorrbbaa ddee îînnccuurraajjaarree..

AA vvrruutt ccuu oo cceerrbbiicciiee iieeșșiittăă ddiinn ccoommuunn ssăă--șșii aaffiirrmmee ccaalliittăă))iillee ppee ccaarree ii llee--aa ddaatt îînnddaarr DDuummnneezzeeuu,, ooccoolliinndd cceeeeaa ccee îîii ppuutteeaa ddiissttrruuggee vviiaa))aa..

AA ssuuffeerriitt,, ddaarr aa ggăăssiitt aalliinnaarree,, ffăăccâânndd ddiinn aacceeaassttaa oo vvaalloorriiffiiccaarree aa ffiiiinn))eeii ssaallee.. SSaaccrrii--ffiicciiiillee aauu aavvuutt ccaa ssccoopp,, ddee cceellee mmaaii mmuullttee oorrii,, îîmmpplliinniirreeaa cceelloorr ccaarree ttrrăăiiaauu llâânnggăă eell..

AAcceesstt mmiinnuunnaatt oomm aa ffoosstt ssiinngguurruull ccaarree nnuu aa llăăssaatt nniicciiooddaattăă iimmpprreessiiaa ccăă eessttee ssuu--ppăărraatt ssaauu ccăă ssuuffeerreeaa.. EEssttee oo mmaaggiiee aa vviiee))iiii,, oo ccăărraarree ppee ccaarree nnuu mmuull))ii oo ggăăsseesscc..

CCuu mmiinntteeaa șșii ccuu mmââiinniillee ssaallee aa ffăăccuutt ccaa „„ppiiaattrraa ddee tteemmeelliiee”” ssăă nnuu rrăămmâânnăă iinneerrttăășșii ffăărrăă rroosstt..

OOmmuull ssee pprrăăbbuușșeessttee dduuppăă zzeeccii ddee aannii,, îînnttrr--uunn uunniivveerrss ppee ccaarree,, ccuu ssiigguurraann))ăă,, îîllvvaa lluummiinnaa ccuu aallttee ssppeerraann))ee șșii ccuu oo aallttăă ssppiirriittuuaalliittaattee..

PPiieerrzzâânndd oommuull ddrraagg,, ssiimm))ii ccuumm ddiinnaammiiccaa ssppeecciiffiiccăă ffiiiinn))eeii uummaannee rrăămmâânnee mmaaiissăărraaccăă,, ccuu mmaaii mmuullttee ggâânndduurrii ddeeccââtt zzââmmbbeettee șșii ccuu mmaaii mmuullttăă nneeffeerriicciirree..

OOaarree uunnddee vvaa ffii ffiinnaalluull aacceessttuuii ssuufflleett uurrccaatt llaa CCeerruurrii??OOddiihhnneeșșttee--ttee îînn ppaaccee,, oomm ddrraagg șșii mmiinnuunnaatt!!

DDrr.. IIoossiiff--IIoonneell TTOOMMAA,, pprriimmaarruull ccoommuunneeii GGiirroocc

4 DIALOG CU CETĂŢENIIIInn mmeemmoorriiaamm

Aș începe prin a marca două lucruri pe care mile-a repetat tatăl meu, Petru Urșica, de-a lungulvieții sale: „Adi, în viața mea nu am făcut rău, înmod voit, nimănui. Și, cel mai important lucru,cât timp am avut funcții de conducere, nu ambăgat pe nimeni la pușcărie”. A fostvicepreședinte la CAP, magazioner. I-a sprijinitpe absolut toți, astfel încât să le fie bine. De aceeaa fost respectat și iubit. A încercat, din pozițiileîn care a fost, să ajute. Eu am avut cu el o relațieapropiată și cinstită. A existat un respect extraor-dinar între mine și tata.

Înainte de a pleca, și-a lăsat totul în ordine și adat tot ce a vrut cui a dorit el: soția și copiii auprimit cât și cum a dorit el. Cel mai mic nepot alsău este băiețelul meu Alexandru, în vârstă de 7ani. În 19 mai, când a fost ziua celui mic, l-a che-mat. De 40 de ani nu și-a scos inelul din deget. I-a spus lui Alexandru: „Acesta este ultimul lucrupe care îl am eu - pentru că restul a dat tot. Vreausă-ți dau ție inelul”.

În familia noastră am înțeles cu toții că viața edată ca să te bucuri de ea și să faci lucruri bune.Răutatea nu este caracteristică familiei noastre.Suntem toleranți, buni, conștienți că fiecare vomrăspunde pentru faptele noastre.

Tata nu și-a manifestat iubirea și dragostea.Rămânând de mic fără mamă, el nu a avut partede acea dragoste maternă. Nu a avut cum să cu-noască acest sentiment. Mi-a spus, ulterior, că nua știut ce înseamnă să iubești până nu s-a născutfiul meu Alexandru. A recunoscut: „N-am știut sămă comport cu voi, n-am știut să vă pup”. În ul-timele sale cinci zile, de fiecare dată când mer-geam la el, mă chema să mă sărute. El a ținutfoarte mult la familie și s-a sacrificat pentru ea,dar nu a cunoscut dragostea maternă, la vârsta co-pilăriei.

Am stat mult de vorbă cu tata în nopțile lungiîn care l-am vegheat. A avut o memorie extraor-dinară, pe care și-a păstrat-o până în ultimul mo-ment. Îmi spunea ce prostii făcea când era copil.Și-a adus aminte de o întâmplare cu bunica sa,din timpul războiului. Aceasta avea o cuptoriță,în care făcea focul. Într-un lemn, tata a băgat uncartuș de mitralieră. Când acesta a ajuns în foc șia explodat, i-a sărit oala cu fasole de pe cuptor.Lumea i-a acuzat pe ruși că ar fi făcut acest lucru,dar, de fapt, el era autorul.

A avut o grămadă de întâmplări de viață. Dar,pot spune, întotdeauna firul lui călăuzitor a fostsă nu-l nedreptățească pe celălalt. A creat mereubună dispoziție și bucurie în jurul lui.

El a rămas de mic fără mamă. L-au crescut bu-nicii. Îmi povestea că până după război strângeaubani să cumpere pământ. Erau paori bănățeni dor-nici să aibă. Nu verbul a fi le era drag, ci a avea.Paorii se întreceau între ei care avea iorsagul maimare. Dar, în Banat, niciodată cel care avea nuera considerat hoț. Această atitudine a venit o datăcu Regatul. În Banat, cel care avea era consideratom de vază, muncitor, harnic. O dată cu venireacelor din Regat, lucrurile s-au schimbat. Chiartata i-a zis preotului, la spovedanie, după ce lu-crurile s-au schimbat: „Acum, dacă ai, se spunecă ești hoț, dacă n-ai - că ești prost”.

Tata a lucrat foarte mult încă de mic. A făcutși școala de șapte clase. Apoi a venit schimbareade regim. Ai noștri au devenit, astfel, chiaburi.Eram singurii care aveam două tractoare. Maiaveam o batoză. Moș Ion, bunicul, avea oloiniță.O singură familie, Jebeleanu, avea pământ maimult decât noi. Dar nu aveau utilajele ca ale noas-tre.

Al doilea tractor - care era foarte scump - a fostcumpărat, după cum mi-a spus, pentru că în tim-pul războiului, dacă dețineai unul, te lăsau acasă,să lucrezi pământul. Pe Niță, tatăl tatălui meu, l-au ținut acasă și făcea schimbaș. Adică, se ducea

trei luni să păzească calea ferată în zonă, apoi treiluni venea acasă, să lucreze pământul, pentru căefortul de război trebuia susținut de economie.Atât a plâns baba să cumpere tractor pentru că ce-lălalt copil, Gheorghe, era pe front, în linia întâi.Atât au strâns și au economist până au cumpăratal doilea tractor și au reușit să-l aducă pe Gheor-ghe de pe front. L-au scăpat, practic, de la moarte.

Tata se ducea vara să ajute la batoză, să caresnopii. Mergeau și prin comunele din împrejurimicu batoza.

Până la schimbarea regimului, tata a fost foartecredincios. A fost dus la biserică, unde a cântat șiîn cor. Știa toate cântările. Până să vinăcomuniștii, paorii erau stâlpii comunității. Îmi po-vestea de familia bunicului. Ei erau șase frați. Îmipovestea cum erau vremurile pe atunci: „Cine sescula mai de dimineață lua pălăria și mergea labiserică. Era o singură pălărie bună. Ceilalți numergeau, pentru că nu te puteai duce, ca și azi,îmbrăcat oricum”. Respectul vine și din modul încare te prezinți în fața lui Dumnezeu și a bisericii.Și-a păstrat, apoi, după intrarea în partidul comu-nist, credința în suflet. Avea scaun la biserică,unde slujea părintele Gaiță, cu care a fost colegde bancă și era cel mai bun prieten al său. Fiulmeu cel mic, de când s-a născut, în fiecare dumi-nică a fost dus la biserică. Tata întreba în fiecareduminică dacă a fost la biserică și era foarte feri-cit că răspunsul era afirmativ. Spunea rugăciuniși cânta cântpri cu el, dar tata nu s-a manifestatprecum un credincios. Când i-a tăiat piciorul, eu,credincios fiind, insistam să dau cu mir, iar el îmi

spunea să termin cu prostiile. Pentru mine a fosto dilemă: pe de-o parte, nepotului îi spui sămeargă la biserică, iar pe mine mă gonești. La fels-a întâmplat și când i-au tăiat al doilea picior. Laa cincea operație, ca urmare a unei infecții abdo-minale, i-am dat din nou cu mir. Nu a mai spusnimic de data aceasta. Apoi a intrat în moarte cli-nică, dar a fost resuscitat.... După ce a redevenitconștient l-am întrebat cum a fost. Mi-a spus căa ajuns, împreună cu alți doi, într-un loc în careerau două uși. A venit cineva cu o listă, dar cumnumele lui nu era pe listă, a plecat de acolo. M-aasigurat, pentru că eram nedumerit, că stă bine cucapul. În fiecare noapte, la ora 4, îi luau analize.Era o doctoriță, colegă cu soția mea, Mia, care semira că tata mai trăiește, la cum arătau analizele.Un alt lucru interesant din această perioadă estecă vorbea numai bănățenește, în graiul pe care îlfolosea când a fost mic. Apropierea de Dumnezeus-a produs în ultimele zile ale vieții lui. Într-odimineață l-am adus pe preotul Vlaicu. L-a între-bat: „Tu ai venit din prietenie sau pentru cămor?”. Preotul a zis că din prietenie și l-a întrebatdacă poate să stea de vorbă cu el. Am plecat toțidin salon, au stat o vreme acolo, iar când a ieșit,preotul Vlaicu era tot un zâmbet. Mi-a mulțumitdin suflet pentru acest lucru, iar eu l-am întrebatdacă e mulțumit: „Mulțumit până la Dumnezeu”,mi-a răspuns. S-a lăsat o emoție extraordinară însalon. Și-a cerut iertare de la toți și m-a rugat săle transmit multă sănătate. Seara, mi-a spus: „Dă-mi, te rog, cu mir, că acum cred!”. Apoi a începutsă se roage și pentru prima dată în viața mea l-am văzut făcându-și cruce. S-a dus apropiat deDumnezeu și cu credință.

Așadar, când s-a schimbat regimul, cei careaveau erau dușmanii poporului. Ne-au luat tot. Înacel moment, s-a dus - nu mai știa cu cine - săaducă dintr-un loc un sac de grâu. Nu mai aveaunici ce mânca. Le-au luat și pernele. Nu s-auplâns. Pe fratele lui l-au luat părinții mamei, cânda murit, și l-au crescut. L-au luat din Sânmihai șil-au deportat în Bărăgan, pe la Perieți, în Ialomița.Le-a fost greu, dar nu au spus niciodată că lumeanu continuă. Au luat viața în piept așa cum a fostea. Mi-a povestit tata că atunci când s-au întorsau venit cu vagoane pline cu grâu. Eu cred căorice lucru incorect se dărâmă, nu durează. Oricelucru clădit pe minciună, oricât de sofisticat ar fi,până la urmă se dărâmă. În Bărăgan oamenii aufost duși din motive strict politice, pe baza unordivergențe latente între România și Iugoslavia.Duși în Bărăgan, oamenii au desțelenit pământul,au făcut IAS-urile și au fost plătiți bine. Unchiulmeu poate confirma. Au fost duși ca un fel de co-lonizatori în câmpuri deșarte. Acolo nu era nimic,iar cu ei au înființat localități. I-au luat pe cei maiharnici. Când le-au permis să vină înapoi au venitcu bani, cu grâu. Nu i-au dus la exterminare. Auclădit cu mâinile lor școli la care și-au dat copiii,au avut organizare socială, dar erau obligați săstea acolo. Prin suferința lor au deschis noi ori-zonturi. Pe ei nu i-au dus doar să-i pedepsească,la fel ca la pușcărie, pentru că au fost bogați, cica să beneficieze de ei pentru a desțeleni Bărăga-nul. În plus, s-a detensionat situația din zonanoastră. Aici oamenii bogați aveau influență înrândul celorlalți. Dacă ar fi vrut, le-ar fi luat ca-sele la toți. În anumite situații, s-au făcut din elesedii de CAP. Dar marea majoritate a revenit lacasele lor. Durerile și tragediile acestor oamenisunt, incontestabil, fără margini. Pe unchiul meul-au adus acasă în valiză, pentru că, născut acolo,nu aveau voie să-l aducă în Banat. Și-au luat biletde voie să vină până aici și, pe tren, până laBucurești, unchiul a fost ținut în geamantan.

Tata a trăit războiul. Avea 13-14 ani și a avutniște povești extraordinare. A trăit și avut șansăsă scape din bombardamentele asupra gării de sud

Viața lui Petru Urșica, povestită de fiul său, Adrian

5DIALOG CU CETĂŢENII IInn mmeemmoorriiaamm

a Timișoarei. După instalarea noului regim s-a înscris la

liceu. Neșansa lui a fost că a prins perioada anilor‘50. Faptul că avea „origine nesănătoasă” a făcutîn așa fel încât să fie silit, pe toate căile, sărenunțe la școală. Pentru acest lucru nu l-au ex-matriculat direct, dar i-au făcut viața atât de grea,încât a renunțat singur.

Din toate întâmplările vieții lui, el rămânea cuînvățăminte. Avea o vorbă pe care am preluat-oși eu: ce învățăm din asta? Din orice trebuie săînveți.

Dacă până atunci cei ai lui Boroi eraurespectați în Giroc - era începută colectivizarea -, acum cei care erau nime-n-drum conduceau des-tinele comunității.

Înainte de a pleca în armată s-a căsătorit și oaveau deja pe sora mea.

Tata a plecat în armată. Când a ajuns acolo,inteligența lui nativă i-a spus că trebuie săsupraviețuiască. Și-a spus: „Dacă nu am murit defoame pe vremea cotelor, când căram mâncareacu sacul, exact așa trebuie să supraviețuiesc șiacum”. Fiind șofer, s-a comportat exemplar și erași foarte priceput. La un moment dat, trebuia săfie ales șoferul comandantului diviziei, generalulDragnea. S-a dat un test. Erau trei șoferi. Tata atrecut examenul, dar era o „bubă”: nu era mem-bru de partid. Dacă erai membru, nu te mai în-treba nimeni de „originea nesănătoasă”. Cei carel-au cunoscut ca om l-au propus să fie membru.Plus că generalului îi plăcea foarte mult de el. Autrimis o scrisoare la Primăria Giroc, în care se ce-reau referințe despre el. Aici erau oameni cu bunsimț și i-au făcut o caracterizare bună. A primitgradul de sergent, fiind mâna dreaptă a generalu-lui. S-a descurcat atât de bine, că trimitea baniacasă. În armată a fost marcat de dragostea pentrupământ și pentru bani. A fost un bănățean adevă-rat, care iubea pământul. Spunea întotdeauna căavem o datorie față de pământul nostru și de bă-trânii noștri.

Când a venit înapoi era deja membru de partid.Tata a ajuns secretar de partid la CAP, iar buniculmeu lucra grăjdar... Moșul avea liceul, iar tatamai făcea, cum spunea bătrânul, pe cocoșul. Iarmoșul nu putea zice nimic în fața fiului său. L-am întrebat: „Cum te-ai dus tu la ăștia, când fa-milia noastră a fost întotdeauna cu liberalii?”.Mi-a răspuns: „Atunci aveam o fată. Am văzutcum vine lumea și mi-am zis că nu poți să te ducidecât în direcția în care merge și lumea. Am văzutcum am suferit de foame și am vrut să nu suferede foame și copiii mei”. Eu terminasem liceul mi-litar atunci. M-a luat de după umeri și mi-a spus:„Tu nu erai aici, dacă nu făceam așa. M-am dusla partid pentru ca voi, copiii mei, să aveți un vii-tor”. La învățătură, întotdeauna am fost printreprimii, de la clasa I, când am luat premiul I, pânăla liceu, unde eram în primii 10%, și școala mili-tară, unde am fost în primii 5%. Eu mi-am dedicato parte din viață țării, iar acum am ajuns la mo-mentul în care îmi pot dedica o parte din viață șicomunității care mi-a dat tot. Restul e pentrumine, să mă bucur de viață. Eu nu fug deresponsabilități, iar din ceea ce am acumulat do-resc să împărtășesc și altora. Tata mi-a spus:„Dacă vrei să fii fericit, să nu aștepțirecunoștință”. Deci, alegerea lui a fost cea co-rectă, pentru că dacă nu o făcea, eu nu puteam săajung ofițer în armata română. Eram, poate, unstrungar pe la UMT. Viața mea ar fi fost seacă.

Mi-a spus și atunci, dar și acum, înainte de apleca: „Pe unde m-am dus, principalul lucru afost să nu fac rău la nimeni. Să faci la fel, să-țifaci treaba și să fii drept”. Cu alte cuvinte, să fiiexigent, dar drept.

La CAP, la ora 5 dimineața, pentru că aveamși zootehnie, era acolo. Organiza oamenii - pentrucă, trebuie să spun, îi plăcea să fie și șef, dar erași un bun manager. Acasă, în schimb, nu făceanimic. Nu a construit nici măcar o cocină pentru

porci toată viața. Alții, și răspund pentru ce spun,și-au făcut case de pe urma lui. El a fost mulțumitcă aveam cât ne trebuie pentru a trăi. Casa am re-parat-o eu, în anii din urmă. Nu numai că nu s-aconstruit nimic în plus, dar s-au mai dărâmat,între timp, cocinile făcute de cei bătrâni. Tata, înlocul în care era, acolo punea suflet. Asta l-a aju-tat să trăiască. A ajuns vicepreședinte la colectiv.Nu putea să fie președinte, că trebuia să fie ingi-ner. Președinte era Remus Orbovschi, iar lui îiplăcea că are pe cineva căruia îi plăcea să orga-nizeze munca oamenilor.

Așadar, de la șofer a ajuns magazioner, iarpână în 1990 a fost la CAP.

În 1989, el fiind deja bătrân și venind noul val,l-au schimbat. Nu l-au prins secretar de partidcând a fost revoluția.

Tata a iubit foarte mult Girocul. Cei care auvenit aici nu-l iubesc. Dacă nu ai rădăcinile în-fipte adânc aici, nu ai cum. Tata a iubit Giroculmai mult decât și-a iubit familia, pentru că rădă-cinile sale au fost dintotdeauna aici. Cei care auvenit în Giroc nu și-au putut ascunde invidia cândau văzut ce avem noi, Dar noi le-am strâns de-alungul multor generații. Ei și-au dorit ca într-untimp scurt să ajungă la același nivel cu noi. Sepoate și acest lucru, dar acționând fără scrupule,uitând de morală, cinste și etică. Din păcate, așas-a întâmplat.

Tata s-a implicat foarte mult în viața culturalăa Girocului. Încă de tânăr, a făcut parte din an-samblurile folclorice. Până la 20 de ani a cântatîn corul bisericii. Apoi, s-a implicat în viața artis-tică de la Căminul Cultural. A fost promotorulunor obiceiuri, cum ar fi nunta din Giroc. Vorbeauoamenii la înmormântare că, după ce s-a dus tata,

vor face această nuntă în cerurui, pentru că toțicei care au făcut acel spectacol sunt în cer. El asusținut viața culturală din poziția pe care o aveaîn partid. Și pe mine m-a învățat poezii în grai po-pular. Am zeci de diplome obținute la concursu-rile intercomunale și județene. Când a fost primar,a făcut o vizită, cu o delegație de aici, la o primă-rie din Voievodina. Apoi cei de acolo au venitaici.

Tata mi-a spus: „Viața, întotdeauna, trebuie săo iei în piept”. Ai o menire și trebuie să mergi în-ainte, nu să fugi de responsabilități. Avea o vorbă,când conduceam și îl întrebam dacă vine vreomașină: „Tu conduci, tu răspunzi!”. El, cât a con-dus, o singură dată l-a întrebat pe Ghiury, unungur. Ca o paranteză, tata nu a făcut niciodatădiferență între români, unguri, nemți, țigani; spu-nea un singur lucru: „Să fie om!”. Era laintersecția de la Spitalul Județean. Ghiuri eracoleg cu el, tot șofer. Erau cu Bugeacul. Ghiurystătea în dreapta și îl întreabă tata dacă vine vreomașină. Acesta zice că nu.

Tata nu prea avea vizibilitate bună din cabină.A intrat în intersecție și a făcut accident. Când i-a reproșat lui Ghiury că nu i-a spus că vine omașină, acesta i-a spus senin: „Asta nu mașină,asta tractor”.

De atunci, n-a mai întrebat. A avut un senti-ment al responsabilității foarte ascuțit.

O parte importantă a vieții lui a fost munca lacolectiv. A fost întotdeauna susținătorul creșteriiGirocului, să fie printre primii. A susținut să vinăAvicola aici. A avut acea mândrie a bănățeanului,de a fi primul. Nu pentru el, ci pentru comunitate.Avea sentimentul responsabilității sociale. Ceidin ziua de astăzi avem responsabilitate pentrunoi și pentru cei dragi nouă, dar și una față de co-munitate. Trăim într-o comunitate care mi-a datșcoală, educație, posibilitatea întemeierii unei fa-milii. Îmi spunea: „Adi, corul cântă după cum dădirijorul tonul. Dacă tonul e prost, corul cântăfals”. La el sentimentul de responsabilitate so-cială a fost mai puternic decât cel de responsabi-litate familială.

A devenit apoi primar al comunei Giroc, întreanii 1991-1992. Nu a fost primar ales, ci numit.L-au numit pentru că cineva trebuia să-și asumeresponsabilitatea. A fost atunci împărțirea pă-mântului. El cunoștea totul. În plus, trebuia sănumească o persoană acceptată de comunitate.Înaintea lui au mai fost vreo doi, dar au renunțat;erau vremuri tulburi. Trebuia să fii recunoscut calider, să fii un om puternic, pentru că nu e ușorsă fii primar.

Mai avea el o vorbă, pe care mi-a spus-o chiarși înainte de moarte: „Să nu te faci de rușine!”.Problema lui nu era ce faci, ci să nu te faci derușine. Toate acestea în sensul că nu doar pe tinete faci de rușine, ci întreg neamul.

Bineînțeles, i-a plăcut și să se laude, dar îmispunea: „Adi, numai proștii nu se laudă, că nuau cu ce!”.

Dar, în schimb, nu i-a plăcut niciodată să pri-mească laude nemeritate, le considera lingușeli.Și mai îmi spunea: „Lăcomia nu e bună, să ai câtsă-ți ajungă”. Nu i-au plăcut nici leneșii. Și eu,de mic, am lucrat la el la colectiv, în vacanțe. Șinu i-au plăcut nici cei lacomi.

Cred că fiecare avem un destin. Pe lângă fap-tul că mi-a spus să nu fac nimănui rău cu voia,mi-a mai zis un lucru mare: „Să nu bagi oameniiîn pușcărie”. El pe mulți ar fi putut să-i trimităacolo. Era magazinoner și a plecat prima dată înconcediu.

Cine a rămas în locului lui a trimis doi oamenila închisoare. Când cineva greșea, el îl chema, îidojenea, dar nu îi făcea rău.

Tata, pe lângă faptul că a avut o putere nativă,a avut parte, cum spunea el, de doctori buni. Deaceea a și trăit atât. În urmă cu zece ani a avutprimul infarct și de atunci a fost doar la cei maibuni doctori.

6 DIALOG CU CETĂŢENIIIInn mmeemmoorriiaamm

Petru Urşica, a lu’ Boro, s-a născut în ziuade 29 iunie a anului 1931, la Giroc. A văzut lu-mina zilei într-o familie de ţărani agricultori.Au avut 30 de lanţe de pământ – 19 hectare –pe care le-au lucrat bunicii lui, „oameni să-raci”, după cum îşi aminteşte acum domnulPetru Urşica. „Prin muncă şi zgârcenie, auagonisit aproape 20 de hectare de pământ”,continuă interlocutorul nostru.

Tatăl lui Petru Urşica, Ion, a fost şi el giro-cean, în timp ce mama sa, Mărie, era din Sân-mihaiu Român.

„Aveam doi ani – îşi continuă omul povestea– când am rămas fără mamă. Fratele meu maimic, Marinel, avea doar opt luni. După moar-tea mamei, am fost înfiat de Nicolae Boldu-reanu, fratele mamei, care mai trăieşte şiastăzi, la Sânmihaiu Român. Din cauza lui Ni-colae Boldureanu, fratele meu a fost deportatîn Bărăgan. Eu am făcut şcoala primară laGiroc, după care am făcut patru clase la Liceul«Vicenţiu Babeş» din Timişoara, unde am fostcoleg şi prieten cu viitorul preot Iosif Gaiţă. Lasfârşitul anului patru – pe timpul meu nu s-adat Bacalaureat – am dat un extemporal.Urma, cum ar fi mâine, să dau extemporalul,însă am fost nevoit să merg cu oile, pentru cătocmai ce ne plecase ciobanul. Mergeam dupăoi cu duruţu-n spate şi învăţam la istorie. Şi amluat nota 9. Elevii de astăzi stau cu patru pro-fesori în spate şi abia iau nota 5. După termi-narea liceului am rămas acasă şi m-am ocupatde gospodărie, până la 19 ani, când m-am în-surat. Prima nevastă a fost chişozeancă, din ne-amul lui Degan. Când m-am însurat, am avutşase cai şi trei căruţe. Pe prima soţie a chemat-o Elena, iar în 1951 s-a născut prima mea fată,Maria, căsătorită Cărunta, care a fost vicepri-măriţă la Giroc între 1980 şi 1989 şi care locu-ieşte acum la Timişoara şi lucrează ca asistentămedicală. Prima soţie, Elena, a murit în anul1977.

În anul 1951 m-am dus la S.V.C. Construcţiişi am făcut şcoală de calificare ca mecanic şişofer. Între 1954-1955 am lucrat la Ocolul Sil-vic. În anul 1955 am plecat militar, la unitateadin Oradea. Acolo am găsit un ofiţer din Timi-şoara. Am fost întrebat dacă pot să merg la unexamen, la care erau 16 candidaţi pe două lo-curi, la o unitate din Timişoara. Am dat exa-menul, apoi m-au trimis înapoi la unitate şi aiciam aflat că am reuşit să-l iau. De la Oradea m-au trimis la Timişoara, apoi, de aici, la Lugoj,unde am fost patru luni şofer pe maşina deaprovizionare. Apoi, şoferul generalului Drag-nea, comandantul unităţii, a plecat în concediuşi l-am înlocuit eu. După 18 zile, am rămas şo-ferul comandantului, pentru că acesta aşa a ho-tărât. În anul 1956, într-una din zile, îmi spunecomandantul: «Vezi că plecăm în Rusia». Eltrebuia să meargă la un curs acolo. Eu i-amspus că nu pot să plec, că nu sunt membru departid şi-s copil de chiabur. S-a informat laGiroc şi a aflat că-s băiat bun. Primar la Girocera Petru Ştirban, care mi-a dat referinţe bune.În 24 de ore am primit plicul de la unitate săplec la Bucureşti şi tot în 24 de ore m-au făcutmembru de partid. I-am povestit lui Dragnea,cu toate referinţele, că n-am avut «origine să-nătoasă» şi că, înainte de a pleca în armată,consătenii mei care erau membri de partid mi-au băgat o armă în fân. Însă eu am aflat, de laIlie Creţu, un prieten de-al meu, şi am luat-ode acolo. Mâine zi mi-au spart şura şi au îm-

prăştiat fânul peste tot, dar arma n-au găsit-o.Am aruncat-o în fântână, pe câmp, la Gorişte.Astfel, am plecat în Rusia cu generalul. În anul1967, după 2 ani şi 4 luni, m-am eliberat dinarmată. Am rămas şofer la subdepozitul arma-tei, la unitatea din Calea Girocului. Până înanul 1958 am fost şofer la armată, ca angajatcivil. În anul 1958 am venit acasă şi, fiind mem-bru de partid, pentru că la Giroc erau organi-zaţi de foşti legionari, majoritatea analfabeţi,am fost pus secretar la întovărăşire. Preşedintea fost Lazăr Seiman. Din anul 1958 tata s-amutat în altă casă, peste drum de noi, iar eu amrămas în casă cu bunicii. Am intrat în CAP cu19 hectare de pământ, o batoză de treierat, ma-şină de semănat grâu şi porumb, doi cai şi că-ruţă.

În prima Adunare Generală, la constituireaCAP-ului, am fost propus şi ales ca brigadierla Brigada nr. 3, unde aveam 32 de căruţe şi116 oameni, la care trebuia să le ţin punctajulşi evidenţa. Am fost membru în comitetul decumpărare a vacilor. Ne-am axat pe rase cuproducţie mare de lapte. Eram trei oameni încomisie: eu, Nicolae Socodol, zis Lăică, şiRoman Gruiţa, tatăl profesorului OctavianGruiţa. Am cumpărat cam 400 de vaci. Îmiamintesc o întâmplare din acea vreme: fiindşofer la colectiv, am mers cu camionul la târgla Haţeg să cumpăr vaci, că tovarăşii de la mi-nister au fost acolo şi au spus că vacile dau 10litri de lapte. Pe drum, am făcut pană de cau-ciuc şi, punând altă roată, m-am murdărit. Amajuns la târg, am intrat şi am văzut că eraudouă coloane de vaci. Eu eram pe o coloană,Lăică pe alta. Am găsit şase vaci, cât era capa-citatea camionului. În târg erau şi trei domnicu cravate, de la Bucureşti, care credeau că noifacem afaceri cum fac cei de azi. La un momentdat, am fost chemaţi la biroul târgului, cre-zând, aşa cum spuneam, că facem afaceri. Le-am explicat eu, care eram murdar după cereparasem pana. Ne-au întrebat ce meserie

avem. Le-am spus: ţărani. Ne-au răspuns că nuse poate. S-au legitimat şi au spus că sunt de laminister şi ei au descoperit nouă vaci ca fiindbune, dintre care noi am cumpărat şase. Aucrezut că suntem medici veterinari. Le-am ex-plicat că suntem ţărani şi că ne-am născut îniesle, ca Hristos, şi am învăţat să cumpărămvaci. După aproximativ trei luni, am primit oprimă de 1.800 de lei pentru felul în care amcumpărat vacile.

Am lucrat la Colectivul din Giroc din anul1959, iar în anul 1962 am ajuns vicepreşedintede CAP şi am rămas pe funcţie până în 1989,având şi funcţia de secretar de partid. În anul1982, CAP-ul din Giroc a ajuns să dea lanormă 5 kilograme de porumb, 5 kilograme degrâu şi 30 de lei. La o sută de norme se dădeau10 kilograme de zahăr. Pe suprafaţa de 4.000de hectare, cât a avut CAP Giroc, s-au pus 400de hectare de mazăre – care era culeasă cu omaşină specială a Fructus Timişoara, unde eraconservată – 500 de hectare de grâu, 1.000 dehectare de porumb, 40 de hectare de sfeclă, 60de hectare plante medicinale (în colaborare cufabrica de plante medicinale din Giroc), iar1.100 de hectare erau baza furajeră. La câmpau lucrat trei brigăzi, alcătuite din circa o sutăde oameni, iar la zootehnie munceau 80 de fa-milii de ţigani aduse de la Berechiu, din judeţulArad. Am avut şi 40 de hectare de grădină, 12hectare cu roşii care mergeau la export în Ger-mania, la fel cum erau şi cartofii timpurii cul-tivaţi pe cele 40 de hectare.

Am avut şi anexă, atelier de reparaţii auto,atelier confecţii metalice, patru langoşerii,două puielniţe unde creşteau puii de-o zi, pânăla trei săptămâni, după care îi vindeam.

În fiecare an aveam şi muncitori sezonieridin Maramureş şi Ardeal. Circa 80-90 de mun-citori erau sezonieri la câmp, în sezonul de re-coltat. Mai făceam troc cu gugulanii, noi ledădeam porumb, iar ei ne dădeau mere, pentrucare sunt vestiţi nu numai în Banat.

În anul 1962 mi s-a născut al doilea copil,Adrian, tot cu prima soţie, care, aşa cum amamintit, a murit în anul 1977. Adi a făcutşcoala la Giroc, Liceul Militar la Alba Iulia şiŞcoala de Pilotaj de la Bobocu. A fost reparti-zat apoi la Aeroportul Timişoara.

Din experienţa mea, pot să spun că cine amuncit, o fost cinstit şi şi-a văzut de treabă, aavut şi atunci, ca şi acum. Agricultura era ren-tabilă şi din următorul motiv: grâul a fost 1,5lei kilogramul, porumbul era 1 leu kilogramul,motorina – 90 de bani. Pe un kilogram de grâuîţi cumpărai doi litri de motorină.

Acum, pe multe kilograme de grâu nu poţicumpăra un litru de motorină.

În anul 1980 am cunoscut-o pe Maria, venităla Giroc din comuna Mociu, judeţul Cluj. Ne-am luat, iar în luna februarie a anului 2016 amîmplinit 36 de ani de căsnicie. Şi, vezi, dum-neata?, n-am vândut nici un hectar de pământ,aici în Giroc, deşi am 19 hectare... Şi ştii de ce?!Pentru că eu n-am cumpărat niciun hectar,toate au fost de la Moşu... Dacă n-am cumpă-rat, nici nu vând. Şi mai vreau să spun, acumcând închei o parte din povestea vieţii mele, cătot de la Moşu ştiu că sunt două feluri de proştipe lumea asta: cei care câştigă şi cei care chel-tuie”.

Petru Vasile TOMOIAGĂP.S. Articol apărut în ziarul

„Dialog cu cetățenii” în anul 2016

Despre Girocul de altă datăşi viaţa lui Petru Urşica

7DIALOG CU CETĂŢENII AAccttuuaalliittaattee

Un chișozean la Festivalul Vânătorilor

TimișeniPoligonul „Diana” de la Pădurea

Verde a găzduit cea de-a IX-a ediție aFestivalului Vânătorilor Timișeni, eve-niment organizat de Asociația Județeanăa Vânătorilor și Pescarilor Timiș,președinte Traian Oprea, și Clubul deVânătoare Timișoara.

În prealabil, s-a desfășurat un concursde tir vânătoresc. Duminica trecutăparticipanții au putut admira expozițiatrofeelor de vânat și demonstrații cucâini de vânătoare și proba de lucru.Marea surpriză a festivalului a fost con-cursul de ceaune cu specific vânătoresc,pescăresc și alte preparate. Timișoreniiau avut ocazia să deguste peste 30 deceaune cu preparate făcute de maeștriivânători.

La eveniment au participat atât vână-tori din România, cât și din Serbia și Un-garia.

Printre cei prezențicu ceaune în festival s-a aflat și chișozeanulIulian Ciorogariu, carea pregătit un gulaș demistreț, cârnăciori demistreț și o fasole cuciolan. Pe lângă aces-tea, a pregătit și o porțiede mici vânătorești,dintr-un mixt de carnede căprioară și mistreț.Domnul Iulian Cioro-gariu face parte dinGrupa de vânătoare„Artemis” de laBrestovăț și echipaClubului de VânătoareTimișoara. „Ne prezen-

tăm la diferite concursuri atât aici, cât și în Serbia și Ungaria. Pregătirea pentruacest festival a durat patru zile”, ne-a mai declarat domnul Iulian Ciorogariu.

P. TOMOIAGĂ

Anul acesta, elevii claselor a VIII-a de la Girocși Chișoda au obținut rezultate foarte bune laEvaluarea Națională.

Astfel, la Giroc, din cei 21 elevi care au parti-cipat, 20 au avut medii peste 5, în timp ce laChișoda toți cei 12 elevi participanți au avutmedii peste 5.

Ca urmare, Liceul Teoretic „David Voniga”din Giroc (Giroc și Chișoda) a ocupat locul 14 înierarhia județeană a promovabilității la EN 2018,cu un procent de 96,97%, mult peste medianațională și județeană.

Elevii clasei a XII-a au susținut Bacalaureatulși, urmând exemplul generației precedente, auavut rezultate foarte bune.

Din cei 13 elevi care au participat la examenulde Bacalaureat, zece elevi au reușit să promovezeacest examen, ceea ce înseamnă un procent de76%, peste media națională și cea a județuluiTimiș.

Rezultatele elevilor din Chișoda la Evalua-rea Națională: Alessia-Diana Emmanuele -7,55; Oana Gherman - 8.80; Ioan-AlexandruGolban - 5,67; Oana-Alexandra Hodoroagă -7,77; Daniel-Natanael Magda - 7,55; Alexan-dru-Ioan Mazilu 5,40; Alexandru-Andrei Os-toia 7,52; Adelina-Valentina Palade - 6,47;Johann-Codrin Pîrvu-Hartner - 7,20; Alexan-dru Puiu - 6,50; Andreea-Elena Tcaciuc - 9,45;Alexandru-Rafael Țîmbălaru 6,02.

Rezultatele elevilor din Giroc la EvaluareaNațională: Florian-Dorin-Gavril Albu - 4,95;Radu-Paul Anghel - 8,55; Gloria-Sara Birău -8,27; Riccardo-Valentin Dancu - 8,07; Corne-lia-Partenia Dumitrache - 8,45; Ana-Maria-Emanuela Gorun - 7,15; Giulia-Denisa Goția- 8,92; Michael-Nicolas Henț - 7,02; Raul-Ionel Iancu - 5,52; Lavinia-Ana Jurița - 7,20;Denisa-Ștefania Milin - 6,87; Gabriela Morari

- 5,97; Andrei-David Neamțu - 9,52; Aisha-Ana-Maria Pera - 8,25; Rareș-AlexandruRoată - 6,37; Alexandru-Petru Ruja - 7,67;Raul-Sebastian Sperniac - 8,25; Claudiu-Ga-briel Suhaida - 6,12; Ramona Ungureanu -7,92; George-Mădălin Ursu - 7,50; Adrian-Gabriel Venter - 6,25.

Rezultatele elevilor Liceului Teoretic„David Voniga” la examenul de Bacalaureat:Răzvan-Andrei Gheorghe - 8,96; AdelinVarga - 8,28; Peter-Laurențiu Farcaș - 7,71;Denis-Constantin Băbeanu - 7,61; Andreea-Alexandra Sekereș - 7,58; Marian Stoia-Craul- 7,55; Nicolae-Adrian Holovcici - 7,50; Me-linda-Larisa Pârvan - 7,08; Octavian-FlorinDobrean - 6,93; Alexandra-Adriana Gokler -6,61.

Prof. Nicolae PETCHESCU, director-adjunct, Liceul Teoretic

„David Voniga” din Giroc

LLiicceeuull TTeeoorreettiicc „„DDaavviidd VVoonniiggaa”” ddiinn GGiirroocc,, ppee pprriimmeellee llooccuurrii îînn jjuuddeețț llaa EEvvaalluuaarreeaa NNaațțiioonnaallăă șșii BBaaccaallaauurreeaatt

Absolvenții clasei a VIII-a ai Școlii Gimnaziale

„Iosif Ciorogariu” din Chișoda

Alexandru-Ștefan Ezsias, Ciprian-Adrian Ferenti, Oana Gherman, Ioan-Alexandru Golban, Oana-Alexandra Hodoroagă,Daniel-Natanael Magda, Alexandru-Ioan Mazilu, Alexandru-Andrei Ostoia, Adelina-Valentina Palade, Johann-Codrin Pîrvu-Hartner, Vasile Plotuna, Alexandru Puiu, Andreea-Elena Tcaciuc,Alexandru-Rafael Țîmbălaru, Alessia-Diana Emmanuele.

Diriginte, prof. Boris Babici

Cadrele didactice ale clasei a VIII-a: Marieta Deneș (matematică), Luminița Ivan (limba română), Mihaela Crăciun (limba franceză), Emanuel Nicolescu (limba engleză), Melentina Costa (5zică), Marieta Secoșan (chimie,TIC), Georgina Ianculescu (biologie), Bogdan Muscalu (istorie), Camelia Dinu (geogra5e), Daniel Petrescu (cultură civică), Miloranca Golban (religie), Mioara Leli Lal (educație tehnologică), Nicolae Faur (muzică), Pavel Draghici (desen),Boris Babici (educație 5zică), Ramona Iosif (matematică -opțional).

Dintr-o regretabilă eroare de comunicare, în numărul trecut alziarului nostru au apărut alte nume în locul celor ale absolvenților

de clasa a VIII-a din Chișoda. Facem cuvenita rectificare.

8 DIALOG CU CETĂŢENIIAAccttuuaalliittaattee

Beatrice Tudorașcu1 an și 8 luni, Giroc

Anya-Elisa Paunovici5 ani și 5 luni, Giroc

Gloria-Maria Paunovici3 ani și 2 luni, Giroc

Evelyn Paunovici,10 luni, Giroc

Radu-Ștefan Știubea6 ani și 5 luni, Giroc

Șahistul girocean Mihai Iucu, în vârstă de 12 ani,a participat în 23 și 24 iunie 2018 la un openinternațional de șah în Las Vegas. Mihăiță se afla învizită la unchiul său din America.

După o călătorie lungă cu avionul, pe care a supor-tat-o greu, Mihăiță a avut de luptat simultan cu ad-versarii și cu diferența de fus orar. Spre uimireatuturor, micul șahist român avea să fie premiat latoate probele la care a participat: locul 1 secțiuneaU14 la blitz (șah-fulger), locul 1 secțiunea U14 la șahrapid (doborând o ștachetă așezată cu doi ani mai susdecât vârsta sa) și locul 1 la secțiunea ELO 1500, șahclasic, o limită situată cu 207 puncte peste coeficien-

tul ELO pe care-l avea la înscriere(1293).

Văzând prestația șahistului giro-cean dincolo de ocean, nu ne putemopri să ne gândim la cei care ajun-gând pe Lună purtau costume grele,pentru că era gravitația de șase orimai mică.

Mihai Iucu a avut „răfuieli” curușii anul trecut, la Soci, când îm-preună cu colegii săi din echipașcolară de șah a Girocului, cam-pioană națională la secțiunea gim-naziu (inclusiv peste orașe) în 2015și 2016, a reprezentat România laturneul internațional „Turnul alb”.Au fost invitați cu un an prea târziu;în 2017, Alexandra și Paul Paras-chiv depășeau limita de vârstă im-pusă de ruși, iar Denis Alboni eradeja la liceu, așa că au jucat la Socifără „artileria grea”. Mihai a reușitînsă câteva victorii personale înRusia, pe lângă o victorie și două egaluri cu echipa.

Iată că bătăliile șahiste îl poartă pe Mihai Iucu laantipozi, de la Borodino la Bunker Hill și Princeton,deși Rusia și Statele Unite ale Americii aproape că seating la margine de Alaska. Periplul său șahist îi con-curează pe Ulise și pe Alexandru cel Mare. La vârstade zece ani, Mihăiță câștiga locul 1 general (fără li-mită de vârstă) în openul de la Sânnicolau Mare (cupeste o sută de concurenți), dar și locul 1 secțiuneaU10 în openul Timișoarei (erau 40 de concurenți laacea secțiune, veniți din mai multe județe).

Poate că cel mai pitoresc suc-ces al lui Mihai a fost cel de la bă-tălia (festivalul) smochinilor, înaugust 2017, la Șvinița, pe ClisuraDunării. Acolo este un campionatde șah care se joacă an de an, depe vremea războiului troian, iarprimul campion de șah al Șvinițeia fost, probabil, Decebal, până afost detronat de Traian. La vârstade 11 ani, Mihai a trecut de toți„generalii” cu bărbi cărunte carejucau șah la o dulceață de smo-chine, reușind până la urmă să-lrăpună și pe balaurul local, un bă-trân care câștigase turneul de șahani la rând.

Smochini în Las Vegas? Înmod sigur să fi fost... Din câte mi-am putut da seama într-o scurtăincursiune pe internet, smochinul(fig tree, în engleză) este o culturăimportantă în Nevada.

Nu știm ce l-a inspirat pe Mihăiță. În orice caz, îțitrebuie curaj să-i bați pe americani la șah, într-un orașdeținut cândva de mafie. Mă gândesc că trebuie să fieo cheie ascunsă, undeva.

Până la găsirea explicației, nu pot decât să-miamintesc că o fostă elevă a mea, calificată la mon-diale în Brazilia pe vremuri, a fost sponsorizată săparticipe de către firma de termopane Nevada, careavea sloganul: „Nevada ne-va-da confort!”.

Zamfir MOLDOVAN, antrenor maestru

ȘȘAAHH –– ttrriipplluu ccaammppiioonn îînn LLaass VVeeggaass

Ansamblul „Ghiocelul” din Giroc a urcat din noupe scena celui mai prestigios festival internațional defolclor din România, „Festivalul Inimilor”, de laTimișoara. Primăria Municipiului Timișoara, prinCasa de Cultură a Municipiului, a organizat, între 4și 8 iulie 2018, la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor,o nouă ediție a sărbătorii internaționale a folclorului.

Cea de-a XXIX-a ediție a FestivaluluiInternațional de Folclor „Festivalul Inimilor” s-a bu-curat de participarea extraordinară a unor artiști re-prezentând țări precum Bulgaria, Georgia, Italia,Mexic, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina șiUngaria.

Ansamblul „Ghiocelul” din Giroc a intrat în festi-val vineri, 6 iulie, alături de Grupo Folklórico „Vil-laviciosa – Aires de Asturias” – Spania, FolkloreDance Ensemble „Detelini” – Bulgaria, „DoinaTimișului” – Timișoara, „Aftud – Anatolian FolkDance Group” – Turcia, Akud „Sonja Marinković”din Novi Sad – Serbia și „Timișul” – Timișoara.

V. TOMOIAGĂFoto: Adrian SĂCĂLUȘ

AAnnssaammbblluull „„GGhhiioocceelluull”” ddiinn GGiirroocc,, ppee sscceennaa „„FFeessttiivvaalluulluuii IInniimmiilloorr””,, ddee llaa TTiimmiișșooaarraa