Category Archives: Hagi Gheorghe“Milostiv ca Hagi-Gheorghe”

IAN 19

Posted by Lauren ț iu Dumitru

Deşi făcea mereu nevoinţă aspră, era sănătos şi

mergea atât de uşor, încât ai fi zis că zboară.

Ochii lui erau luminoşi şi totdeauna deschişi.

Faţa lui strălucea şi avea o culoare roşie plăcută.

Gâtul şi capul său se plecau ca spicul copt. Era

de talie mijlocie, slab şi era aproape numai oase,

nervi şi piele, deoarece cărnurile sale le jertfise

lui Dumnezeu, prin asceză făcută cu mărime de

suflet. Se bucura de privegheri şi se hrănea

duhovniceşte din ele. Toţi oamenii se odihnesc

pe paturi, dar Hagi-Gheorghe se odihnea în

strană, stând în picioare. Nu stătea aproape

deloc în chilie, deoarece noaptea priveghea în

biserică, iar ziua vorbea cu oamenii îndureraţi.

Ucenicii lui nu-l oboseau, căci erau maturi

duhovniceşte, cu toate că printre ei erau şi unii

mici de vârstă. Stareţul, cu harisma înainte-

vederii pe care o avea, le citea gândurile

călugărilor săi, precum şi inimile, mai înainte ca

aceştia să-i spună gândurile lor.

Odată a prevăzut şi un accident ce avea să se

întâmple în familia Țarului. De aceea a scris

Țarului ca în cutare zi să nu treacă peste cutare

pod cu trăsura sa. Țarul, când a citit scrisoarea

Stareţului, a zâmbit şi a spus: „Călugărul acesta

vrea ceva de binecuvântare. Trimiteţi-i câteva

ruble!” Însă după şase luni, pe când trecea cu

trăsura, împreună cu familia sa, exact la locul şi

în luna în care prevăzuse Stareţul, aceasta s-a

răsturnat, dar n-au păţit nimic. S-au izbăvit cu

toţii ca prin minune. Atunci Țarul şi-a dus aminte

de cuvintele prooroceşti ale lui Hagi-Gheorghe şi

a înţeles că au fost izbăviţi cu rugăciunile lui.

De atunci, Țarul îl avea la mare evlavie și-i trimitea persoane însemnate ca să-i

ceară sfatul. Aceasta era firesc să creeze invidie

în unii monahi ruşi, care cârteau pentru faptul că

ruşii mergeau la Hagi-Gheorghe, are era grec, şi

nu mergeau să ceară sfat de la ruşi. Mulţi ruşi

care se vindecau cu rugăciunile lui trimiteau

îndestulate binecuvântări Stareţului. Dar pentru

că el trăia împreună cu obştea sa într-o mare

asceză, dădea, la rândul său de binecuvântare

tuturor pustnicilor sau săracilor. De aceea atunci

când cineva împărţea milostenie la săraci cu

dărnicie, obişnuia să se spună: „Acesta-i ca

Hagi-Gheorghe”.

Stareţul însuşi purta numai o singură dulamă şi

întotdeauna umbla desculţ, numai în biserică

purta nişte ciorapi groşi. Bunul Dumnezeu însă îl

încălzea cu multa Lui dragoste, deoarece şi

credinciosul Său rob se nevoia cu mărime de

suflet pentru dragostea Lui. Altfel nu se poate

explica omeneşte, faptul de a trăi cineva sus, la

Kerasia, acolo unde de pe Athon coboară curenţi

foarte reci şi să petreacă iarna aproape gol şi cu

foarte puţină hrană uscată.

Cei care îl cunoşteau pe Stareţ îl cinsteau ca pe

un sfânt, precum şi era de fapt. Mulţi închinători

ruşi luau fotografii de-ale lui Hagi-Gheorghe şi le

duceau în Rusia la bolnavi, care sărutându-le cu

credinţă se vindecau. Fotografiile lui Hagi-

Gheorghe se aflau în iconostasele ruşilor,

împreună cu icoanele sfinţilor. Oamenii

îndureraţi îl chemau în rugăciunile lor, iar sfântul

Stareţ îi ajuta cu harul lui Dumnezeu, aşa cum

fac sfinţii, deşi se afla încă la Kerasia Athonului.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Starețul

Hagi Gheorghe Athonitul, Editura

Evanghelismos, București, 2006, pp. 46-

49. [Cartea poate fi comandată online de la

linkul:http://goo.gl/rla1Yv ].

Notă: Fragmente din textele publicate de

Editura Evanghelismos apar aici cu

încuvințarea Părintelui Stareț Ștefan

Nuțescu, căruia îî mulțumim pentru

îngăduință și dragoste.