Invitaţie la joc…

ATELIER LITERAR

REVISTA CENACLULUI

„MIHAI EMINESCU”

NR. 25

2012-2013

Şcoala Nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino”

Pucioasa - Dâmboviţa

ISSN 2343-8444

ISSN-L 2343-8444

1

CUPRINS

Ciuciuc Denisa - Bogăţiile toamnei ---------------------------------------------- 3

Cantaragiu Carina - De-aş fi magician ---------------------------------------- 4

Cantaragiu Carina - Chipul frumos al poveştii -------------------------------- 5

Cvintete ------------------------------------------------------------------------------- 6

Costache Fabiana - Dacă… ------------------------------------------------------- 10

Stoica Laura - De ce iubesc eu România?--------------------------------------- 11

Cantaragiu Carina - Iubesc România! ------------------------------------------ 12

Duca Andrei - De ce iubesc România? ----------------------------------------- 13

Geală Ioana – Te iubesc, România! --------------------------------------- 14

Necula Teodora - De ce iubesc eu România? ---------------------------------- 15

Duţă Radu - De ce iubesc eu România? ----------------------------------------- 16

Măntoiu Vlad - De ce iubesc România? ----------------------------------------- 17

Popescu Alexandra - Dincolo de zare ------------------------------------------- 18

Bădoiu Andreea - Peisaj de basm ------------------------------------------------ 19

Bădoiu Andreea - Peisaj hibernal de vis ---------------------------------------- 20

Manta Ştefania - Pucioasa - oază de linişte pe plaiuri mioritice ----------- 21

Necula Teodora - Draga mea prietenă ------------------------------------------ 23

Florescu Beatrice - Dragă Vanessa ---------------------------------------------- 24

Bădoiu Andreea - Toamnă de chihlimbar -------------------------------------- 25

Popescu Alexandra - Cum văd eu lumea de astăzi ---------------------------- 26

Popa Jessica - Cum văd eu lumea de astăzi ------------------------------------ 27

Barbu Karma - Prezentul ne oferă un viitor ---------------------------------- 28

Paşcu Teodora - Ȋn lumea mea -------------------------------------------------- 29

Dron Luiza – Incursiune în lumea mea ----------------------------------------- 30

Florescu Beatrice - Cum văd eu lumea de azi... ------------------------------- 33

Cuculea Andra - Cum văd eu lumea de astăzi -------------------------------- 34

Tănăsescu Diana - Cum văd eu lumea de astăzi ----------------------------- 35

Coman Iosif - Cum văd eu lumea de astăzi ----------------------------------- 36

Mihăilă Antonio - Cum văd eu lumea de astăzi ------------------------------ 37

2

Sȋrbu Andreea - Cum văd eu lumea de astăzi -----------------------------

38

Diaconescu Şerban - Cum văd eu lumea de astăzi ------------------------- 39

Dan Maria - Cum văd eu lumea de astăzi ------------------------------------ 40

Ciuciuc Denisa - Cum văd eu lumea de astăzi ------------------------------ 41

Albinaru Mădălina - Cum văd eu lumea de astăzi-------------------------- 42

Florea Denisa - Cum văd eu lumea de astăzi -------------------------------- 43

Brebeanu Ana - Cum văd eu lumea de astăzi ------------------------------- 44

Gheaburcu Romeo - Cum văd eu lumea de astăzi ------------------------- 45

Manta Ştefania - Cum văd eu lumea de astăzi ------------------------------ 46

Brȋnzică Octavian - Cum văd eu lumea de astăzi -------------------------- 47

Lobonţi Dragoş - Cum văd eu lumea de astăzi ------------------------------ 48

Duca Andrei - Cum văd eu lumea de astăzi --------------------------------- 49

Duţă Robert - Lumea ȋn care trăiesc ------------------------------------------ 50

Cantaragiu Carina - Dor de frunze ------------------------------------------- 52

Sprinceană Sebastian - Plaiurile mele natale -------------------------------

Manta Ştefania - Puterea magică a cuvântului-----------------------------

Manta Ştefania - Întâmplări din livada mea---------------------------------

Manta Ştefania - O întâmplare a ființei mele--------------------------------

Manta Ştefania - Un suflet de gheaţă - o inimă arzătoare -----------------

53

55

57

57

58

59

3

Bogăţiile toamnei

Venise toamna. Prin streşini ploaia ţârâia tristă, salcâmii fâşâiau de jale, deoarece le

era dor de ciripitul păsărelelor. Şi copiii erau amăgiţi şi nu cred că din cauza începerii şcolii,

ci pentru că nu mai întâlneau soarele cel năzdrăvan. Vântul bătea cu putere, păsărelele plecau

în locurile calde, florile cădeau la pământ, găseam frunze moarte, tot ce nu ne-am fi dorit. O

plapumă de brumă se aşezase pe covoraşul verde. Natura era aproape moartă.

Încercam să privesc şi partea bună a toamnei şi reuşisem. Arome dulci şi amărui

dădeau năvală prin oraş, pluteau suflete printre pomi ca nişte îngeri păzitori, merele, perele,

ba chiar şi nucile jucau o horă prin grădini, de nu uitai tot anul. Merele erau pline de dulceaţă,

perele nici nu mai spun, iar nucile râdeau cu gura până la urechi. Bunicii, copiii, părinţii

curăţau de zor prin livezi, adunând un morman de frunze calde. Copiii se căţărau în vârful

pomilor pentru a culege cele mai bune fructe. Grădina, şi ea trăia transformări. Oamenii

strângeau de zor legumele. Vânăta zâmbea, cartoful dansa, ardeiul glumea. Căsuţele porniră la

joc printre frunzele frumos colorate. Vedeai cum furnicuţele îşi depozitau hrană şi cum

munceau de zor, greieraşul încă mai cânta la mandolină, fără a avea griji. Îl vom vedea noi

mai încolo, bătând din uşă în uşă. Are să vadă el! Natura îşi îmbrăcase haina multicoloră,

formată din culorile: roşu, galben, vişiniu, portocaliu, maro şi puţin verde. Natura parcă

înviase.

Toamna s-a dovedit a fi prietenoasă, în ciuda legendelor spuse despre vânturile şi

ploile ei! Acum o privesc cu alţi ochi!

Ciuciuc Denisa,

clasa a V-a C

4

De-aş fi magician.....

Ala, bala, portocala,

Stăm cu toţii alandala

Ia ghiceşte tu acum,

Cine va sosi prin fum?

Aşa suna unul dintre jocurile copilăriei mele. După ce rosteam cuvintele magice,

scoteam din pălăria bunicului o frunză, o acadea sau o păpuşă. Toţi mă aplaudau şi mă

simţeam ca o prinţesă a magiei.

M-am gândit de multe ori ce bine ar fi să pot să fiu şi în realitate un magician care să

schimbe totul în bine. Cu o baghetă aurie şi sclipiri de diamant aş putea să vindec toţi

bolnavii, să-i scap de suferinţă. Aş opri războaiele şi i-aş pedepsi pe cei răi, în lumea mea,

fiecare primindu-şi răsplata pe loc pentru cele făcute.

Aş vrea să pot să transform iarna argintie cu pomii dănţuitori numa-n dantele, în

primăvara firavă cu ghiocei în păr; toamna cu apusuri ca sângele, în vara albastră cu soarele

ca o floare mare prinsă-n păr.

Aş face să dispară sărăcia, ura, necazurile şi toate cele rele. Dar lumea în care am trăi

ar fi una perfectă, prea bună pentru nişte muritori de rând ca noi. Ar lipsi provocările,

încercările, greutăţile care ne fac mai puternici, mai buni, mai încrezători.

Aşa că, prefer ca magia să rămână doar un joc al minţii, al copilăriei, un exerciţiu al

speranţei.

Ala, bala, portocala

Stăm cu toţii alandala...

Cantaragiu Carina,

clasa a V-a C

5

Chipul frumos al poveştii

Este o zi mohorâtă de iarna. În casă, lemnele trosnesc în şemineu, aruncându-şi limbile

ascuţite de foc peste tot. Cuibărită în poala mamei, ascult visătoare o poveste care poate o să

mă facă să uit că sunt bolnavă. Uşor, mă las purtată de melodia dulce a glasului matern în ţara

basmelor, a oamenilor frumoşi care întotdeauna ies învingători, a răilor care-şi primesc

răsplata. Este o lume ideală în care, dacă ai noroc, întâlneşti o Zână Bună cu zâmbetul ca

argintul, presărând deasupra petale fine de tufănică; poţi să te faci floare, fluture sau să

porneşti într-un zbor înalt şi să ajungi sus, tot mai sus, devenind pentru o oră, o zi, Prinţesa

Văzduhului, a Norilor, a Florilor.

Mama îmi citeşte în continuare. Despletind petale de aur tremurătoare pe creştetul

meu, îmi spune poveşti despre culori îngemănate-n curcubeie pe care geana cuminte le fură şi

le ascunde în vis... E atât de bine să poţi să te transformi, să fii puternic, să înţelegi că menirea

omului pe pământ este să facă bine, să-i ajute pe ceilalţi, să iubească pe Dumnezeu...

Lume a poveştilor, vino pe pământ cu tot farmecul tău! Fă-ne să te iubim şi să facem

să fii iubită mult!

Cantaragiu Carina,

clasa a V-a C

6

Ploaia

Ploaia

Tristă, rece,

Alungând, speriind, înfiorând,

E o iluzie neînţeleasă.

Mister.

Necula Teodora, Cuculea Andra, Cantaragiu Carina,

clasa aV-a C

Norii

Norii

Pufoşi, cenuşii,

Plutind, plângând, acoperind,

Dansează mândri pe cer.

Schimbători.

Sârboiu Diana, Ana Mihaela,

Martoncă Luiza, Nastasia Florentin,

clasa a VIII-a B

Ploaia

Ploaia

Rece, tomnatică,

Picând, udând, răcind,

Purifică natura colorată.

Vreme.

Vasile Patricia, Necula Andreea

Voicu Andreea, Ungureanu Larisa,

clasa a VIII-a B

7

Vântul

Vântul

Jucăuş, zburdalnic,

Răcorind, vâjâind, cântând.

Aduce toamna sufletelor noastre.

Foşnet.

Ciuciuc Denisa, Duca Andrei

Brebene Alexandru, Iosif Albert,

clasa a V-a C

Toamna

Toamna

Ruginie, misterioasă,

Emoţionează, pictează, schimbă,

Stăpâna sentimentelor de melancolie.

Suflet.

Burtescu Ştefania, Niţă Bogdan

Stoica Laura, Dan Elisa,

clasa a VIII-a A

Toamna

Toamna

Trecătoare, ploioasă,

Venind, plângând, strigând,

Aduce frumuseţe în natură.

Regină.

Geală Ioana, Olteanu Sorin,

clasa a VIII-a A, a VII-a B

8

Pasărea

Pasărea

Delicată, gingaşă,

Zburând, cântând, plecând,

Aduce mereu liniştea sufletească.

Miracol.

Bădoiu Ştefania, Popa Elena,

Enache Alice,

clasa a VIII-a B

Păsările

Păsările

Colorate, fragile,

Ciripind, cântând, amuzând,

Revarsă armonii peste noi.

Divinitate.

Briceag Alice, Mateoiu Cornel,

Neacşu Nadia, Porojan Valentin,

clasa a VIII-a B

9

Frunzele

Frunzele

Ruginii, argintii,

Plutind, foşnind, visând,

Zboară în vântul arămiu.

Vals.

Brebeanu Alexandru, Grancea Cosmin,

Teodosescu Mihai,

clasa a VIII-a B

Frunzele

Frunzele

Uşoare, mici,

Zburând, căzând, sfărâmând,

Cad pe pământul reavăn.

Covor.

Cucuteanu Eduard, Dumitrache Marian,

Ana Sergiu,

clasa a VIII-a B

10

Dacă…

Dacă pietrele ar şti să cânte,

Mi-ar plăcea să le ascult.

Dacă noi am zbura,

Aş crede că visez.

Dacă o stea aş avea,

Aş fi mândră de ea.

Dacă un înger aş vedea

Să vorbesc cu el aş vrea.

Costache Fabiana,

clasa a V-a C

11

De ce iubesc eu România?

România, cu Mioriţa ei cea dragă, cu munţii străjeri sfinţi, cu ape cristaline şi frumos

curgătoare, reuşeşte să ne facă să avem sufletul plin de dragoste pentru patria noastră.

Admirabila Românie pitorească ne-a făcut să iubim mult mai mult ţara, frumuseţile şi

bogăţiile ei, locul unde s-a derulat istoria acestui neam. Românii au trecut prin foc şi sabie

pentru maiestuoasa poezie a vieţii unui neam, pentru România. Un colţ din natura ţării ne dă

sentimentul de libertate, de prospeţime. Sensibilitatea culorilor florilor ne duce cu gândul la

faptul că un pictor divin a binecuvântat România cu atâta frumuseţe şi gingăşie. Stimaţii

paznici ai naturii, munţii, dăinuiesc de secole ca martori ai patriotismului românilor, care şi-au

dat viaţa pentru ţara lor.

Pe această lume sunt nenumărate ţări frumoase şi înfloritoare, însă prea puţine în ziua

de azi îşi mai respectă tradiţiile. Scumpa noastră patrie, ţara sufletului meu, ţară ce va dăinui

pe veci în inimile românilor este una dintre statele în care oamenii îşi iubesc tradiţiile și se

străduiesc să le păstreze.

Iubesc România pentru că frumuseţea ei eternă ne face să rămânem de-a pururea

credincioşi acesteia. Cinstim românii pentru că, prin tot ceea ce au făcut, ne-au determinat pe

noi să fim uniţi azi ca fraţii, la bine şi la rău!

Iubeşte şi tu România nemuritoare şi plină de frumuseţe, România curată, sfântă,

binecuvântată!

Stoica Laura-Ştefania,

clasa a VIII-a A

12

Iubesc România!

În viaţa unui om există mai multe feluri de iubire: iubirea pentru Dumnezeu, pentru

părinţi, familie, pentru ţară, pentru prieteni, pentru cărţi sau obiecte dragi.

Când îţi iubeşti familia, prietenii, locurile și obiectele dragi, înseamnă că-ţi iubeşti

ţara.

Iubesc România pentru că este locul în care m-am născut, am crescut şi învăţ în fiecare

zi o lecţie de şcoală şi de viaţă.

Iubesc România pentru munţii semeţi, câmpiile cu grâne aurii, apele limpezi şi marea

ce mă îndeamnă mereu la visare.

Iubesc România pentru trecutul său tumultuos - străbunii viteji şi statornicia lor pe

acest pământ, legendele scrise cu sânge în cartea istoriei.

Iubesc România pentru oamenii de geniu pe care îi dă în diferite domenii: sport,

literatură, arte, medicină, şi care ies mereu câştigători la toate concursurile internaţionale.

Iubesc România sub soarele cald de vară, gustând roadele toamnei, parfumată de

mireasma primăverii și fermecată de colindele de Crăciun.

România, te iubesc!

Cantaragiu Carina,

clasa a V-a C

13

De ce iubesc România?

Eu iubesc România deoarece aceasta este ţara unde m-am născut şi am crescut. De aici

am cele mai frumoase amintiri pe care le poate avea un copil.

Acest pământ ni l-au lăsat nouă, strămoşii, drept moştenire. Pentru el s-au luptat cu

vitejie şi au murit, pentru el, dar şi pentru popor. Aici este ţara noastră, cu oameni viteji şi

iubitori, o ţară cu un trecut zbuciumat. Noi n-am plecat nicăieri, n-am râvnit alte meleaguri şi

am rămas statornici în ţara noastră.

Cetăţile şi mănăstirile ridicate de Ştefan cel Mare sau de Mircea cel Bătrân, urmele

bătăliilor lui Mihai Viteazul ori ale lui Vlad Tepeş vor sta de-a pururea mărturie pentru

dragostea de neam.

Acest pământ roditor este vegheat de munţi semeţi, ce ascund în adâncurile lor bogăţii

neasemuite. Poporul român a fost şi este un popor ospitalier, ce şi-a fixat rădăcinile pentru

vecie pe aceste meleaguri atât de îndrăgite de el, cât şi de cei ce ajung să ne viziteze ţara.

Este o mândrie să fii român, să te naşti într-o ţară frumoasă şi să fii înconjurat de un

popor harnic şi viteaz!

Duca Andrei,

clasa a V-a B

14

Te iubesc, România!

O ţară din centrul Europei, o ţară cu monumente istorice, o ţară cu obiceiuri străvechi,

aceasta este România. Sunt mândră că m-am născut în aceste locuri pline de farmec, de

frumuseţe naturală şi, de asemenea, mă bucur că strămoşii mei au fost dacii şi romanii.

Îmi iubesc ţara pentru că aici am făcut primii paşi, dar şi pentru faptul că românii sunt

nişte persoane speciale. Chiar dacă îmi place să călătoresc în alte ţări, tot mai bine este în ţara

mea. Îmi admir locul natal pentru că este România lui Eminescu, a lui Brâncuşi, a lui Eliade, a

lui Nicolae Iorga și a multor altora. Iubesc România, mai presus de orice, pentru peisajele

minunate pe care ni le oferă, pentru bucuria de a privi lucrurile de sus, de pe un vârf de munte,

de a asculta ecoul din adâncul unei peşteri, pentru al doilea fluviu al Europei, Dunărea, care

mângâie cu aproape jumătate din cursul său graniţa sudică a ţării noastre, pentru privilegiul

acestui fluviu de a-și vărsa toată bogăţia lui pe teritoriul românesc.

Mai presus de tot ceea ce am spus, îmi admir ţara enorm pentru că ”Te iubesc!’’ sună

cel mai frumos în limba română.

Geală Ioana,

clasa a VIII-a A

15

De ce iubesc România?

Oare de ce te iubesc,

Ţara mea unde trăiesc?

Şi de ce nu vreau să plec

Prin alte ţări să mai trec?

Asta este ţara mea

Şi vreau să fie şi a ta.

Aici dacă poposim,

Împreună o să fim.

Avem dealuri, munţi, câmpii

Şi struguri mulţi în vii.

Multe flori sunt pe câmpie

Ca şi cusături pe ie.

Ţara mea, eu te iubesc

Cu tine eu mă fălesc.

Sper să fii mândră de mine

Şi în viaţă să fim bine.

Necula Andreea Teodora,

clasa a V- a C

16

De ce iubesc România?

Iubesc România, pentru că aici m-am născut. Iubesc România, pentru că aici am

crescut. Iubesc România, pentru că aici trăiesc.

Limba în care pot să mă exprim cel mai bine este limba română. Gândesc, simt şi

iubesc româneşte.

Trăiesc din plin bucuria celor patru anotimpuri, sunt vrăjit de sărbătorile româneşti,

sunt fascinat de frumuseţile ţării. Ce poate fi mai minunat decât un răsărit şi un apus de soare

la malul Mării Negre? Sau ce te poate îmbia mai mult decât mirosul de cozonac proaspăt din

Ajunul Crăciunului?

Se apropie deja ziua ei, a României. Simt că trebuie să ne bucurăm cum se cuvine, că

trebuie să strigăm într-un singur glas: TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

Duţă Radu,

clasa a V- a C

17

De ce iubesc România?

De ce iubesc ROMÂNIA? Este simplu. Găseşti răspunsuri peste tot în ţară. De

exemplu: SFINXUL, BABELE, PARCUL NAŢIONAL “ŞAPTE SCĂRI”, BUCEGIUL,

ARADUL, BRAȘOVUL şi multe altele.

Chiar dacă unii oameni urăsc această ţară, eu o iubesc. Ştiu că are şi multe defecte, dar

este ţara natală a multora dintre noi, așa că trebuie IUBITĂ.

Toată lumea se uită numai la cine este preşedinte sau la cine este ministru, dar nu e

aşa. Ar trebui ca lumea să privească şi partea bună a lucrurilor, nu numai partea rea. Se uită

cineva la lucrurile care se întâmplă cu adevărat? Răspunsul e unul singur: “NU”.

Chiar dacă ţara noastră e săracă pe lângă altele, noi avem o bogăţie de peisaje sau de

trasee montane. România are şi defecte, dar cu toate astea trebuie să iubim această ţară.

Şi gândiţi-vă că împreună putem face o ţară mai bună!

Măntoiu Vlad,

clasa a V-a B

18

Dincolo de zare…

Dincolo de nori, dincolo de albastrul cerului, dincolo de stele, se află un tărâm

nemaiîntâlnit. Cât aş vrea să-l vizitez!

Acolo nimic nu te poate supăra, nimic nu te poate întrerupe. Totul este minunat,

nemaivăzut. Acolo prietenii adevăraţi te întâmpină la tot pasul, nişte îngeraşi îşi decorează

calea cu petale de flori care te îmbie cu parfumul lor puternic.

Plante aurii se înalţă spre cer şi se leagănă în lina adiere a blândului vânt.

Te laşi purtat pe braţele razelor de soare, te minunezi de tot ceea ce vezi. E ca într-un

vis, un vis foarte frumos.

Orice este învăluit în pace, în linişte sufletească. În acea lume minunată, cei care

trăiesc acolo nu ştiu ce e ura, răutatea. Acolo toată lumea e liniştită, binevoitoare, dispusă să

te ajute mereu.

Îmi cobor privirea. În faţa mea nori sterpi coboară-n depărtare, câmpia de paragină şi

scrum întinde braţe lungi de colb în drum, iar vântul… Geme vântul prin porumb.

Totul e trist, negru de atâta ură. Putem schimba această lume! Putem, dar împreună. Să

renunţăm la invidie şi duşmănie! Să ne afundăm în pace şi să creăm aici, pe pământ, un mic

rai, un mic paradis…

Popescu Alexandra,

clasa a V-a C

19

Peisaj de basm

Ninge, ninge mereu. Fulgi mari plutesc în văzduh şi se aştern precum un covor din ce

în ce mai pufos. Zăpada scânteietoare împodobeşte copacii cu ghirlande ce par ca nişte

figurine de zahăr.

Deşi iarna este cumplită şi viscolul frământă lumea, derdeluşul este plin de copii

veseli, cu obrajii aprinşi. Casele pitite sub căciuli mari şi albe sunt înconjurate de un câmp de

cristal.

Este un peisaj mirific. Covorul moale şi pufos de zăpadă domină pământul care pare

mort. Singurele urme de viaţă le reprezintă copiii zglobii, fumul care se ridică deasupra

caselor şi instalaţiile luminoase ce împodobesc străzile. Acestea simbolizează sărbătorile de

iarnă care aduc bucurie şi iubire în sufletele noastre.

Iarna este ca o zână albă ce soseşte pe meleagurile noastre, în sania ei de argint trasă

de reni. Ca o adevărată războinică pune stăpânire pe pământ. Cerul este posomorât, iar soarele

devine prizonier în spatele draperiilor de nori grei şi ameninţători. Iarna aşază peste întinderi o

dantelă albă, strălucitoare, ţesută mărunt cu miliarde de cârlige si ace.

Ninge, ninge mereu...

Bădoiu Andreea,

clasa a V-a C

20

Peisaj hibernal de vis

A venit iarna în caleaşca ei argintie. Cerul şi-a aşternut plapuma de gheaţă. Norii

plumburii plâng neîncetat cu lacrimi de cristal. În jur, totul este alb. Numai straşnicul brad stă

mândru şi verde. Razele soarelui de-abia se zăresc, străpungând norii pufoşi. Pe jos este o

plapumă de zăpadă strălucitoare. De departe se aude urletul lupilor singuratici. Urşii deja

hibernează.

Gospodinele sunt pregătite pentru ger. În cămări ele au aşezat cu hărnicie şi

îndemânare borcanele cu murături. Magiunul şi compoturile stau şi ele liniştite pe rafturi.

Copiii se aşază lângă sobă. Părinţii sau bunicii le citesc cu mare drag. Ei ascultă cu

multă atenţie. Unii, cu năsucurile roşii, pleacă pe pârtie. Magia derdeluşului îi minunează.

Ajunşi acolo, se aşază pe săniuţele lor multicolore şi se duc până la vale. Săniuţa alunecă lin

pe pârtia de cristal. După câteva ore de joacă, se întorc obosiţi. Se duc la culcare, iar bunicii le

citesc cu sârg. Ei adorm liniştiţi pentru că mâine o vor lua de la început.

Animalele se ascund pe unde pot de răutatea gerului. Ele încearcă din răsputeri să

găsească ceva de mâncare. Numai ursul stă liniştit în bârlogul lui cu apă şi hrană.

Păsările călătoare au plecat de mult în ţările calde, lăsându-şi cuiburile goale pentru că

la primăvară se vor reîntoarce.

Iarna are magia ei fermecătoare şi o iubesc pentru că e atât de specială!

Bădoiu Andreea,

clasa a V-a C

21

Pucioasa - oază de linişte pe plaiuri mioritice

Noiembrie... nostalgie, emoţie, culoare, vuiet…

Într-o frumoasă zi de toamnă, cu o ceaşcă fierbinte

de ceai în mână şi cu jurnalul meu de aur, privesc pe

geamul de cristal către oraşul natal, Pucioasa. Un loc unic

în lume, cu oameni prietenoşi, cu locuri fascinante - aşa

pot descrie acest leagăn al copilăriei mele.

Îmi place să prezint oraşul meu ca pe o hartă, așa

cum fac în orele de geografie și, totodată, să presar și un strop de inspirație literară. Pucioasa

este înconjurată de două râuri cristaline, Ialomiţa şi Bizdidel, în care soarele copt se

oglindeşte în fiecare toamnă. Cele două ape curgătoare par a împodobi cu o salbă de safire

ţinutul de basm. Dealurile subcarpatice, arcuite, veghează ca o cetate oraşul bătrân. An de an

sunt pline de livezi cu pruni, meri, peri ce răspândesc arome plăcute la venirea sezonului

autumnal. Terasele cu viţă-de-vie completează această bogată vegetaţie arămie şi-i bucură pe

locuitorii oraşului meu, făcându-i mândri de roadele lor.

Trecând prin Pucioasa, nu poţi să nu remarci un parc legendar, vizitat şi apreciat de

multe personalităţi ale vieţii artistice, venite aici pentru odihnă. Teii înalţi, cu scorburi bătrâne

în care se adăpostesc veveriţe zglobii, aleile odihnitoare, verdeaţa, trilurile păsărilor te

ademenesc cu farmecul lor aparte, atragându-te în fiecare zi să le descoperi misterul.

Străzile Pucioasei sunt pline de trecători grăbiţi şi şerpuiesc de-a lungul străzii

principale, numită şi Strada Regală. Aici, an de an, locuitorii şi turiştii sosiţi la Băile Pucioasei

se bucură de Serbările oraşului nostru, admirând mai ales parada costumelor de epocă, ce te

fascinează şi te transpun în vremurile de odinioară.

Nu poţi vorbi de Pucioasa fără a aminti şi de Muzeul de etnografie, o adevărată

comoară plină de tradiţii, care adăposteşte costume populare frumos croite, unice în Muntenia

şi pe care grupul folcloric al oraşului le poartă cu mândrie, dansând hore tradiţionale la

festivaluri din ţară şi din străinătate.

Un alt obiectiv turistic al Pucioasei, mult iubit de

mine, este Muzeul aeronautic ,,Henri Coandă”. Acolo

sunt expuse machete ale avioanelor, dar şi un exemplar

impresionant, în mărime naturală, al unei aeronave.

22

Acesta a fost realizat în întregime de un profesor dăruit şi pasionat de aeromodelism, un om

ce a format caractere şi a modelat sufletul multor copii veniţi să înveţe ce înseamnă

aeronautica.

Multe aş mai putea povesti despre plaiurile natale, acele locuri minunate care mă

impresionează ori de câte ori vorbesc despre ele, care mă atrag ca un magnet atunci când sunt

departe de ele și despre care voi continua să scriu în jurnalul meu de aur din care v-am

destăinuit doar aceste câteva gânduri.

Vă invit la Pucioasa, oraşul staţiune, să vă bucuraţi de peisajul încântător, de

splendoarea unui lac de acumulare, de liniştea parcurilor, dar mai ales de ospitalitatea şi

frumuseţea interioară a fiecărui locuitor!

Manta Ştefania,

clasa a VIII-a A

23

Draga mea prietenă,

M-am întrebat adesea cine mi-ar putea fi prietenă cu adevărat. Am încercat să enumăr

calităţile pe care le-ar putea avea un prieten adevărat şi mi-am dat seama că o singură

persoană are aceste calităţi. Aceea eşti tu, mamă.

Eşti alături de mine în fiecare zi şi îmi veghezi zborul spre sensul vieţii. Îmi pot lua

avânt numai dacă ştiu că tu eşti bine şi eşti lângă mine.

Încă de mică te-am simţit prin preajmă. De la primul gângurit, de la primele cuvinte,

primii paşi, prima căzătură, prima îmbolnăvire, prima serbare, primele note, ai fost un înger

care mi-a călăuzit paşii în permanenţă.

Dacă ar trebui să te descriu aş spune că „pentru mine eşti cea mai frumoasă de pe

pământ”. Braţele tale mă sprijină la nevoie, cuvintele tale îmi dau avânt spre mai departe,

mângâierile tale îmi dau putere de a răzbate.

Atunci când mă aflu în dificultate, vorbesc cu tine şi obstacolul este trecut.

Sper ca drumul parcurs de mine în viitor să-ţi aducă bucurie pe chip şi să te sprijine

sufleteşte.

Sunt un copil fericit care îi mulţumeşte lui Dumnezeu că exişti, care îţi mulţumeşte

pentru căldura şi prietenia sinceră pe care mi-ai dăruit-o.

Cu drag,

a ta fiică,

Teodora

Necula Andreea Teodora,

clasa a V-a C

24

Dragă Vanessa,

Astăzi este o zi minunata ! Afară ninge cu fulgi mari pufos i. Stratul alb de nea s -a

aşternut peste sat ca o plapuma călduroasa.

Săptămâna trecuta a fost o săptămâna fulger. Am avut primele teze şi as fi vrut sa fii si

tu. Îmi e dor de clipele petrecute impreună cand ne dadeam împreuna cu sania, ne bateam cu

bulgări şi ne distram de minune. Îmi amintesc cand iţi aratam caietele şi tu iţi aminteai de tine.

Sper ca nu ai uitat nici dezastruoasa noastra petrecere în pijamale, pe baza careia am râs luni

de zile şi batăile cu supa prin casă. Bine, că astea sunt doar put inele trăznăi pe care le făceam

împreună. Îţi mai amintes ti cand i l alergam pe bunicul meu pa nă i l oboseam? Era caraghios

rău!

Îmi e dor de clipele petrecute impreună şi sper sa ne revedem curand!

Cu drag,

a ta prietena,

Betty

Florescu Beatrice,

clasa a V-a C

25

Toamna de chihlimbar

A venit toamna cu alaiul ei de frunze ruginii. Cerul este acoperit cu o plapumă groasă

şi fină de nori negri. Norii fumurii plâng cu lacrimi cristaline. Soarele doarme la sânul mamei

lui, nemaiîncălzind pământul. Copacii sunt aproape goi. Printre ei plutesc suflete.

A venit noiembrie şi crengile dantelate pline de rochii ruginii, galbene și roșii îmi bat

în geam cu veselia unui copil ce se bucură de un nou început. Deschid fereastra şi inspir până

în adâncul fiinţei mele aerul proaspăt şi filtrat al toamnei, care îmi aduce o beţie, o beţie a

nemuririi. Visez. Atâta frumuseţe încape în grădina mea?! Şi câtă gingăşie pot purta

crizantemele! Apoi tresar deodată şi observ că bătrânul copac din faţa casei a dispărut.

Păsările călătoare au plecat de mult în ţările calde, lăsându-şi în urmă vechile cuiburi.

Gospodinele au aşezat cu hărnicie şi îndemânare murăturile. Şi compoturile stau

liniştite pe rafturi.

Copiii au început şcoala. Ei sunt emoţionaţi şi păşesc sfioşi spre centrul oraşului.

Acolo vor deveni şcolari.

Ador toamna cu bogăţiile ei nemărginite!

Bădoiu Andreea,

clasa a V-a C

26

Cum vӑd eu lumea de astӑzi

Cu toate relele ei, lumea pe care o vӑd, prin ochii mei de copil, e minunatӑ. Ce e

drept, orice grӑdinӑ are uscӑciunile ei, dar familia îmi e aproape. Ea mӑ ajutӑ sӑ desluşesc

lucruri pe care nu le pricep. Îmi sunt alӑturi şi prietenii care nu mӑ lasӑ la greu. Descopӑr

lucruri noi în fiecare zi.

Lumea în care locuim e unicӑ. Îmi plac florile de primӑvară, care mӑ îmbie cu

parfumul lor, îmi plac animalele, pӑdurile care toamna se îmbracӑ în nuanƫe de maro,

portocaliu şi roşu, ador câmpurile de porumb şi grâu, iubesc bebeluşii, care sunt miracole,

mӑrile şi oceanele, lacul Snagov care mӑ impresioneazӑ cu peştii, pӑsӑrile şi tot ceea ce îl

înconjoarӑ. De fiecare datӑ, natura îmi oferӑ un loc în primul rând la spectacolul ei. Mereu am

sӑ iubesc lumea în care trӑim.

Aceastӑ minune a universului mӑ fascineazӑ. De la exterior, aceastӑ planetӑ pe care

trӑim pare simplӑ: un cerc colorat în albastru. Dar, pe mӑsurӑ ce ne apropiem, descoperim cӑ

nu e aşa de uşor sӑ locuim pe Pӑmânt. Nu suntem singuri, suntem înconjurați de miliarde de

oameni. Uneori, printre toți oamenii ce te înconjoarӑ, nu reuşeşti sӑ gӑseşti pe nimeni care sӑ

te înțeleagӑ. Uneori, pare cӑ şi cei mai buni prieteni te pӑrӑsesc. E greu sӑ gӑsim un om căruia

sӑ spunem deschis unele lucruri, e dificil sӑ ne ajutӑm reciproc. Ṣtiu cӑ am prea mari aşteptӑri

de la omenire, cer prea mult. În unele zile aş vrea sӑ schimb multe, alteori totul mi se pare

perfect.

Lumea în care locuim mӑ minuneazӑ. Sunt fericitӑ cӑ am lângӑ mine familia, colegii,

prietenii, profesorii. Fӑrӑ ei nu aş fi putut sӑ ajung unde sunt. Iubesc lumea de astӑzi, Sunt

mulțumitӑ cӑ este fermecatӑ, ca într-un basm. De altfel, în basme apar şi lucruri rele, dar, dacӑ

eşti un erou, le vei depӑşi.

Popescu Alexandra,

clasa a V-a C

27

Cum văd lumea de astăzi?

Lumea s-a schimbat foarte mult. Se întâmplă uneori să nu o mai recunosc.

În trecut oamenii erau mai înapoiați, dar acum au curajul de a face tot ce vor.

Acum avem mai multă tehnologie, putem să ne uităm mai mult la televizor, avem

mereu lumină și curent și ne putem baza pe noi.

Copiii ies veseli în parc și se distrează. Părinții au și ei servicii bune și nu se mai tem

atât de mult că nu au bani.

Înainte, toată lumea mânca sănătos și nu era bolnavă, dar acum oamenii mănâcă tot ce

vor, fără să țină cont că s-ar putea îmbolnăvi.

Copiii erau cuminți, silitori și ascultau de părinți, dar în prezent unii copii sunt diferiți.

Totul este complet diferit. Eu văd lumea uneori frumoasă, alteori urâtă. Este bine că

totuși oamenii au din ce trăi și mă bucur că fac parte din ea și că împreună putem face o altă

lume mai frumoasă.

Popa Jessica,

clasa a V-a C

28

Prezentul ne oferă un viitor

Sunt româncă şi îmi iubesc ţara, dar şi întreg pământul, şi apreciez toate eforturile

făcute de oameni pentru a trăi intr-o lume mai bună şi mai puternică.

Admir frumuseţea locurilor vizitate de turişti, toate muzeele, turnurile semeţe şi toate

grădinile botanice. Îndrăgesc sărbătorile distractive, concertele luminoase şi spectacolele

zgomotoase ale vedetelor din show-biz.

Am convingerea că toţi copiii din aceste timpuri vom reuşi să ne creăm un viitor

luminos, deoarece prezentul este unul minunat. În şcoli, noi învăţăm cum să ne descurcăm în

viaţă, iar profesorii îşi respectă meseria şi iau în serios munca.

Îmi place modul în care reuşim să ne planificăm timpul şi modul în care sunt pedepsiţi

cei ce nu ştiu să aprecieze o lume bună şi fac tot felul de gesturi necugetate. Această lume

corectă ştie să îi facă să plătească pentru toate greşelile făcute.

Îmi place lumea asta fiindcă în ea simt că trăiesc, în ea mă simt minunat şi toate visele

mele devin realitate.

Cu toate acestea, sunt şi lucruri pe care le-aş schimba. De exemplu, aş prefera ca peste

tot să fie curat, ca toţi oamenii să folosească coşurile amplasate pentru gunoaie şi să se

implice în reciclarea selectivă. Dacă lumea ar fi mai bună decât este acum, cu siguranţă am

putea fi mai prietenoşi, am putea să fim egali...

Iubesc această planetă şi îmi doresc ca toţi ceilalţi să simtă ce simt eu: o imensă

bucurie roz, o speranţă infinită pentru un viitor frumos!

Barbu Karma,

clasa a VI- a C

29

În lumea mea

Cum văd eu lumea de azi? Este o întrebare dificilă. Lume pentru mine înseamnă ţara

în care m-am născut şi, desigur, familia mea.

România e o ţară care s-a schimbat enorm. Acest lucru îl afirmă frecvent adulţii. În

unele oraşe nu se mai respectă tradiţiile, iar în altele nici nu se mai cunoaşte termenul

,,tradiţie”. Totuşi, în multe sate ne mai bucură oamenii cu tradiţii, astfel încât să le readucem

în inima noastră. Şi tot oamenii mari constată că „de la munca în echipă au ajuns la ceartă

cumplită”. Dar de ce? De ce nu suntem ca pe vremuri? Răspunsul e simplu: atunci nu aveau

atâtea posibilităţi materiale şi oamenii erau mai toleranţi: când nu le ajungea ceva, ei

economiseau şi încercau să se înţeleagă unii cu alţii. Dar acum? Cum de s-a schimbat? Acum

adulţii mărturisesc cu atâta resemnare că ei şi-au creat viitorul cum au dorit, dar, din păcate,

nu a ieşit cum au visat.

Cu toate acestea, eu văd România ca pe o ţară a minunilor. E lumea în care m-am

născut şi în care trăiesc, învăţ, socializez şi iubesc. E locul în care unele vise se îndeplinesc,

iar altele mor. E ţara unde o picătură de tandreţe, de dragoste contează.

Asta e România şi va fi întotdeauna cum vrem noi! E lumea în care se poate, e ţara

care va evolua mult mai mult decât ne-am dorit, dar numai cu voinţă, putere şi prietenie. Orice

vis se poate îndeplini aici, orice. Aşa văd eu România, o ţară a minunilor, o ţară care s-a

schimbat enorm, o lume în care visele pot deveni realitate!

Lumea înseamnă şi familia mea. Ai mei sunt totul pentru mine. Părinţii şi fratele meu

mă susţin mereu şi sunt alături de mine la bine şi la greu. Ei îşi împart dragostea şi distracţia

cu mine şi îşi fac mereu timp pentru mine. Îşi respectă întotdeauna promisiunile şi mă ajută,

dar, ceea ce este mai important este adevărul că EI MĂ IUBESC aşa cum sunt!

Paşcu Teodora,

clasa a VI- a C

30

Incursiune în lumea mea

Visurile…

Visurile sunt tot ceea ce am. Dacă nu aş mai putea visa, nu aş mai putea trăi. Nu aş

reuşi să mă proiectez în afara acestui cerc vicios, numit viaţă. Nu aş putea supravieţui în

războaiele purtate cu mine însămi. Dacă nu aş fi capabilă să visez, nu aş avea nimic. Aş

rămâne doar un suflet pustiit, aflat în imposibilitatea de a depăşi singurătatea.

Viaţa mea... Aş putea exagera şi să o descriu ca fiind un şir interminabil al succeselor

sau un vast teritoriu care cuprinde siguranţa şi bunăstarea. Dar refuz să mă mint, refuz să mă

amăgesc. Trăind în propriile vise, am uneori tendinţa să le confund cu realitatea, iar când

acest fenomen sufletesc se produce, devin confuză şi dezamăgită din cauza impactului

neprevăzut cu adevărata lume în care trăiesc. Mă trezesc brusc într-o lume în care nu mă pot

descurca. Într-o lume în care nu pot ţine pasul. Simt că totul se mişcă mult prea repede pentru

mine şi, cu cât mă străduiesc mai mult să avansez, cu atât mai mult rămân în urmă. Mă simt

singură, pentru că nimeni nu e dispus să mă aştepte. Fiecare avansează în ritmul propriu, dar

din păcate, unii se poticnesc şi nu mai reuşesc să facă niciun pas mai departe. În jungla urbană

în care trăiesc se aplică o singură lege: supravieţuieşte doar cine poate!

Mi-aş dori să mă pot bucura de viaţa ce mi-a fost oferită, să pot accepta mai uşor

oamenii cu care convieţuiesc. Recunosc, însă, că nu sunt o persoană atât de tolerantă. Nu iert

greşelile săvârşite de oamenii la care ţin. Nu accept tipurile de caractere care sunt total diferite

de caracterul meu, iar veşnica întrebare pe care mi-o adresez este: „Pe mine cine mă acceptă,

de fapt?” Îmi permit cu atâta lejeritate să-i critic pe alţii, dar nu ţin cont şi de părerea altora

despre mine. Mi-am impus să cred că nu contează decât dacă eu mă simt cu adevărat bine în

pielea mea, dar am ajuns să mă îndoiesc şi de acest lucru.

Obişnuiam să cred că, fiind nepăsătoare şi ignorând lumea de afară, m-aş scuti de o

povară. M-aş proteja împotriva dezamăgirilor, a pericolelor sau a altor factori de stres. Încă o

dată mi-a fost demonstrat contrariul. Nu sunt capabilă să ignor cu adevărat. Atâta timp cât în

spatele ignoranţei se ascund îngrijorarea şi frământările, nu o să reuşesc niciodată să fiu

nepăsătoare!

Aş prefera să nu mai fiu atât de negativistă. Nu-mi detest viaţa, nu-mi detest existenţa,

dar detest ceea ce a devenit lumea mea. Nu mă încântă faptul că am renunţat la aşa-zisele

infantilităţi doar pentru a mă integra în societate. Am renunţat la permanenta mea bună

31

dispoziţie, pentru a nu părea imatură în faţa celorlalţi. Indiferent la câte lucruri aş renunţa, nu

aş fi niciodată acceptată cu adevărat. Mereu va fi nevoie pentru revizuiri comportamentale sau

caracteriale. Acestea ar însemna să mă adaptez continuu la un caracter care nu îmi aparţine,

doar de dragul de a mă integra. Nu vreau să mă ascund în spatele unei identităţi false, dar deja

a devenit dificil să-mi deosebesc adevărata personalitate de cea pe care am adoptat-o. Iar dacă

eu nu mă mai recunosc, nu am pretenţia să mă recunoască alţii!

Acum mă pot bucura doar de universul meu paralel, de acel univers în care pot fi eu

însămi, în care sunt într-o perfectă armonie cu propria persoană. Vreau să mă bucur încă de

acel colţişor al vieţii mele, de relaxare. Cu toate acestea, nu pot să nu mă gândesc că va veni o

zi în care voi fi nevoită să renunţ la acel mic refugiu. Voi fi nevoită să-l dau uitării şi să nu

mai dau bir cu fugiţii aşa cum fac în prezent, de fiecare dată când mă simt constrânsă de

situaţie. Mă străduiesc să percep schimbările ca fiind parte din viaţa noastră, dar nu pot

renunţa la normalitate şi mă alin cu această percepţie. Dacă mi-aş dori cu adevărat stabilitatea

într-o lume atât de dezechilibrată, ar trebui să încerc să o menţin, dar şi eu mă înclin după cum

bate vântul, la fel ca şi restul populaţiei.

Mă înspăimântă schimbările, dar, dacă aş avea posibilitatea să schimb ceva la această

lume, aş începe cu conceptul de egalitate, concept care lipseşte cu desăvârşire din mentalitatea

oamenilor. Fiinţele umane sunt libere şi egale în demnitate şi în drepturi pe hârtie, dar nu sunt

tratate toate ca atare. Nu există respectul, nu există solidaritatea, nu există mila. Putem

schimba ceva, dar acest lucru se poate întâmpla decât dacă ne dorim cu adevărat o schimbare.

Dar nimeni nu ia atitudine, iar asta mă face să cred că nimănui nu-i mai pasă.

Am învăţat că, oricât aş fugi de realitate, aceasta nu mă lasă să mă îndepărtez prea

mult. De fiecare dată ajung să mă izbesc cu putere de ea. Încerc să-mi deschid larg ochii şi să

privesc cu optimism labirintul acestei comunităţi. Găsirea capătului acestuia necesită răbdare,

atenţie şi intuiţie. Mai întâi de toate, am nevoie de răbdare, pentru că totul trebuie parcurs pas

cu pas. Atenţia este necesară pentru a fi vigilentă şi concentrată asupra drumului pe care îl am

de parcurs, iar intuiţia mă poate ajuta să evit unele capcane pe care le întâlnesc pe drumul

meu. Acest drum îl voi parcurge singură, pentru că este sarcina mea să înţeleg cu adevărat

dificultatea traseului. Iar dacă voi învăţa ceva, va fi în avantajul meu!

De atâtea ori am vrut să par curajoasă, dar adevărul este că mereu mi-a fost teamă de

exteriorul acestei lumi. Nimic nu-mi inspiră siguranţă. Totul îmi pare doar o ceaţă

tulburătoare. Simt că sunt numai la câţiva paşi de pericolul care pândeşte oriunde. Simt ura şi

răutatea oamenilor necruţători. Simt suferinţa şi teama oamenilor neajutoraţi. Simt că nimic

nu este în echilibru, iar acest lucru mă face să mă simt şi mai instabilă decât sunt cu adevărat.

32

Lumea în care trăiesc nu este un loc de basm, dar nu este nici un infern. Momentan, nu

am capacitatea să apreciez cu detaşare şi ceea ce am trăit reprezintă o experienţă infimă. Sper

ca, o dată cu trecerea timpului, să încerc a privi lumea dintr-o altă perspectivă şi să accept că

realitatea nu este chiar pe placul tuturor, dar că suntem nevoiţi să o acceptăm. Sunt persoane

mai modeste, mai recunoscătoare şi mai optimiste care se bucură de ceea ce au şi ignoră

factorii negativi. Dacă am reuşi cu toţii să ne concentrăm perspectiva asupra acestor lucruri,

probabil ne-am acomoda mult mai uşor nivelului actual de trai. Dacă ...

Dron Ioana Luiza,

clasa a VIII- a C

33

Cum vad eu lumea de azi…

Părerea mea este că lumea s -a schimbat foarte mult in bine . Comparativ cu cateva sute

de ani in urmă , ți se pare că cea de acum nu -i planeta ta . Închizi ochii , visezi si te gandesti

dacă ceea ce zăresti e real . Da, este adevarat , este locul unde eu m -am nascut , plaiul Țării

Românesti.

Îmi place , deoarece aici pot veni oricand sa spun ACASA , să mă simt iubită , să îmi

realizez visul de a ajunge designer. Cu toate ca acest loc mai are si defecte, nicio tară nu e ca a

mea. Pot spune ca, oriunde as calatori , mă voi întoarce mereu în locul u nde am copilarit. Este

țara unde eu pot primi o educatie, pot participa la concursuri sportive , mă pot dezvolta , eu ca

persoană. Văd acest loc ca fiind unul linistit și nu am mă gândesc a pleca și a nu mă mai

întoarce, fiindcă doresc să stau mereu alaturi de familia mea.

Iubesc vegetatia, animalele, apele, într-un cuvant: bogățiile ei. Îmi place că oriunde , în

orice judet as calatori , voi avea lucruri minunate de vazut , voi gasi mereu ceea ce vreau. Îmi

place ca imi oferă posibilitatea de a avea o mare, să pot înota în valurile ei spumate . De

asemenea, am muntii, unde iarna pot schia si mai ales am un fluviu si Delta Dună rii unde pot

pescui o multime de specii de pesti . Pot savura mancarurile traditionale românești, pot purta

portul national cu mandrie si pot povesti despre marii voievozi romani , dar mai ales despre

Mihai Viteazul care a facut prima unire a romanilor.

Sunt mandră de poporul meu și de bogă țiile sale, sper sa nu fiu nev oită niciodata

să plec. M-am nascut și voi muri pe plaiul Țării Românești.

Florescu Beatrice,

clasa a V-a C

34

Cum văd eu lumea de astăzi?

Lumea de astăzi... un univers al tehnologiei.

Peste tot suntem înconjuraţi de caculatoare, TV...

Deşi ni se par utile, ne irosim viaţa cu acestea. De ce să ne jucăm pe calculator, când

putem practica jocuri creative? Deseori folosim Skype-ul pentru a vorbi cu cei dragi care se

află la distanţe foarte mici faţă de noi. De ce să nu facem o mică plimbare până la ei? De ce să

nu le vedem expresiile corpului şi de ce să nu simţim bucuria unei îmbrăţişări călduroase?

Folosind celelalte căi de socializare, s-ar putea să nu cunoaştem persoana cu care vorbim. De

aceea este indicat să le evităm.

Televizorul este cel care ne distruge ochii şi imaginaţia.

Dar mă întreb, de ce avem atâtea lucruri care, din păcate, dacă nu suntem atenţi, ne pot

face rău? Trăim într-o epocă în care ne permitem foarte multe, dar la ce bun dacă poluăm

mediul, dacă cei mai buni prieteni ai noştri sunt scaunul și lenea? Sincer, mă gândesc la

modelul meu de viaţă. Nu am petrecut niciodată o oră la calculator pe zi, decât dacă trebuia să

scriu un referat şi nu găseam o carte din care să mă inspir. Mă relaxez în timpul liber citind,

distrându-mă în natură. Şi rezultatele sunt clare: sunt o fire deschisă, am emoţii puternice, iar

sănătatea și pofta de viaţă sunt la maxim. Copiii pe care îi ştiu că au calculatorul drept cel mai

important prieten au probleme de comportament și nu-şi exprimă bine sentimentele, opiniile.

De aceea, recomand tuturor să lase tehnologia și să adopte o viaţă sănătoasă!

Lumea de azi merită să primească bucuria noastră de a trăi prin mişcare, toleranţă,

creativitate, muzică, prietenii colorate! Daţi universului ceea ce merită!

Cuculea Andra,

clasa a V-a C

35

Cum văd eu lumea de astăzi?

Îmi doresc să ajung un om mare, așa că în fiecare seară mă culc cu gândul că a doua zi

voi fi mai mare cu o zi și voi fi mai aproape de visul meu.

Acest vis este încurajat de bunica mea care odinioară îmi povestea copilăria și viața ei

minunată. Era o lume cu oameni simpli, dar curați sufletește, copii bine educați și respectuoși,

cu bun simț, silitori și încrezători. Ascultând-o pe ea, am realizat cât de mult s-a schimbat

lumea de azi față de lumea de ieri. După părerea mea, lumea de astăzi a evoluat foarte mult.

Laptopurile, telefoanele mobile performante, școlile moderne, oamenii intelectuali, acestea

sunt lucruri care mă bucură și mă duc într-o lume mai modernă. Dar o parte din lumea de azi

o văd cu tristețe. Văd oameni care se lasă educați de televizoare, oameni preocupați de bani și

de persoana lor, care au lipsă de interes față de alte persoane, majoritatea prietenilor, religie și

familie. Sunt foarte puțini oameni buni care nu sunt băgați în seamă și sunt considerați

“fraieri” de oamenii răi. De aceea, mi-aș dori să ajung departe și să-mi păstrez curățenia

sufletească moștenită de la bunica mea, dar să fiu și în pas cu partea bună a lumii din ziua de

azi.

Aș dori ca toți copiii să înțeleagă că noi suntem viitorul și că noi facem lumea. Dacă

vom fi responsabili, vom avea de câștigat.

Tănăsescu Diana,

clasa a V-a B

36

Cum văd eu lumea de astăzi?

Uneori lumea este fericită, alteori oamenii devin triști. Lumea de astăzi este de obicei

pură și distractivă, o floare fericită. Lumea știe să se facă remarcată şi, oricât de bătrâni am fi,

fericirea din jurul nostru ne întinerește.

Lumea are și o parte mai rea, în care oamenii sunt mincinoși și răi. După părerea mea,

ziua 95% dintre oameni sunt buni și sufletiști, iar noaptea 20% dintre oameni sunt răi. Unii

oameni, după ce fură prima oară, își învață lecția și a doua oară nu mai fac aceste lucruri

murdare. Alţii, însă, nu se învață minte și nu se opresc din furat. Unii oameni sufletiști îi

încurajează pe cei puțin mai răi să nu mai fie așa și să devină mai buni.

În concluzie, lumea de astăzi este frumoasă și iubitoare. Oamenii buni sunt oameni

sufletiști, iar oamenii răi sunt mai duri, dar tot au o inimă și în adâncul ei se află o inimă de

aur, plină de voinţă și curaj.

Coman Iosif,

clasa a V-a B

37

Cum văd eu lumea de astăzi?

Lumea de astăzi este modernă. În trecut, copiii învățau bine și se jucau pe afară, dar în

prezent nu mai pot pleca din faţa calculatorului. Fantasma trecutului s-a spulberat.

Totul s-a schimbat, părinții noștri se miră când ne văd că știm să umblăm pe calculator

și telefon. Își amintesc că pe vremea lor nu era o aşa tehnologie.

Îmi amintesc când străbunicul meu îmi povestea cu atâta răbdare despre vremurile din

trecut. Oamenii nu aveau energie electrică sau televizor, singura lor sursă de lumină era lampa

cu gaz. Ei făceau focul cu lemne aduse cu greu din pădure.

Munceau la boieri numai pentru a câștiga mâncare pentru o zi. De la vârste mici,

doisprezece, treisprezece ani, munceau ca slugi la oamenii cu bani cărora le cărau apa de

la fântâni cu ajutorul cobiliței și al găleților.

Pentru a putea ține legătura cu cineva drag, trebuia să compună scrisori, dar nu

știau dacă acea corespondenţă va ajunge sau nu la destinatar.

Ei mâncau legume și fructe numai din grădina lor, nu se găseau atâtea mâncăruri

dăunătoare organismului, ca în zilele noastre.

Atunci numai cei bogați își trimiteau copiii la şcoală.

Din spusele străbunicului meu, era mai bine pe atunci! Cu toate acestea, eu văd lumea

de astăzi modernă, în progres și mult mai confortabilă pentru noi.

Mihăilă Antonio,

clasa a V-a B

38

Cum văd eu lumea de astăzi

Cum este lumea de astăzi? Este o lume diferită, ciudată!

Lumea mea are un fond negru, pe care se zăresc pete mari și mici de culoare. Într-un

colț, în zona trăsăturilor de caracter, am un curcubeu, dar culorile lui sunt alb, galben, roșu,

violet, albastru, gri și negru. Curcubeul meu este negru.

În latura cea opusă, cea a sentimentelor, am un boboc de trandafir cu petalele roșii și

catifelate. Încă nu a înflorit, nu și-a arătat potențialul, dar eu, udându-l zilnic cu zâmbete și

amintiri, îl ajut să crească. Vrei să mă ajuți ?

Planșa de hârtie pe care desenez, mintea mea, are forme geometrice, perne moi, note

muzicale și fel și fel de lucruri pe care umanitatea încă nu le înțelege. Evident, eu le înțeleg,

pentru că sunt ale mele, dar încă nu reușesc să le explic în cuvinte.

Pe firul gândurilor mele merge un păianjen, mic, mic, cu ochi mari și roșii, strălucind

în întuneric. Se oprește din când în când să-și țeasă un alt fir de pânză, pe care îl lasă să cadă,

apoi își continuă drumul. Am încercat să iau acest păianjen în mână și el a fugit, probabil s-a

speriat de fața mea atât de albă.

Acolo, însă, unde stau eu este o scenă. Stau așezată pe ea, în mijloc, urmăresc fel și fel

de actori cum se învârtesc în jurul meu, vorbesc cu mine, își citesc rolurile și unii dintre ei

încearcă să înțeleagă ce spune, de fapt, scenariul. Unii reușesc să fie atenți la drumul lor și să

joace totul cu bine; alții, mai puțin norocoși, nu se uită pe unde merg și cad de pe scenă.

Eu stau în mijloc și privesc. Privesc spre o lume minunată, o lume cu prinți, prințese și

zâne. În brațe țin o planșă de hârtie pe care sunt desenate fel și fel de lucruri ciudate. Văd un

curcubeu în depărtare. Văd un trandafir înflorind. Țin în mână scenariul destinului meu.

Sîrbu Andreea,

clasa a VII-a A

39

Cum văd eu lumea de azi

Omenirea a evoluat de-a lungul timpului, şi-a însuşit toate invenţiile şi descoperirile

multor savanţi. Azi a ajuns la vârful dezvoltării sale. Cu siguranţă că tot ceea ce ni se pare

nouă astăzi extraordinar peste câteva sute de ani va fi doar istorie.

Lumea de azi este grăbită şi într-o continuă mişcare. Un adevărat furnicar în care

fiecare aleargă să-şi îndeplinească misiunea. Oamenii se întrec pentru a construi cea mai

înaltă clădire, cel mai performant avion. Savanţii caută antidotul pentru vindecarea unor boli

incurabile. Nimeni nu mai concepe viaţa fără televizor, computer, tabletă şi telefon. Din

păcate, însă, oamenii nu mai au timp să se bucure de lucrurile mărunte care îi înconjoară: o

floare, o pasăre, un peisaj.

Cu toate că lumea de azi a ajuns la o asemenea dezvoltare, sunt totuşi locuri în lume cu

sărăcie extremă şi boli. Mii de companii umanitare sunt în derulare pentru ajutorarea acestor

semeni ai noştri.

Nu putem omite faptul că omenirea este zguduită de războaie în care o mulţime de

oameni sunt răniţi sau morţi. Conflicte economice, religioase şi politice tulbură lumea în care

trăim.

Cu bune, cu rele, trăim şi ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară şi de tot ceea ce

realizăm, de succesele zilelor noastre.

Diaconescu Şerban,

clasa a V-a C

40

Cum văd eu lumea de azi

Până la urmă… ce este lumea în care trăim? Este o lume pe care o vedem, o auzim, o

mirosim, o gustăm, o putem atinge… O lume pe care o memorăm, o simțim… O lume pe care

o vom raporta întotdeauna în spațiu, la trecut, la prezent, la viitor și la persoana noastră, la

experiența noastră de viață, acumultă în timp.

Lumea a tot evoluat și sigur va continua să evolueze. În prezent, pentru mine, lumea

este un loc sigur, un loc mirific unde în fiecare zi iau naștere milioane de suflete, fie ele de

plante, fie de necuvântătoare sau de oameni. Oamenii, ființe bune, rele, egoiste, modeste încă

mai dăruiesc șanse la un trai mai bun.

Lumea este ca o grădină, iar oamenii sunt florile, fiecare diferită în felul ei. Lumea

este ca o câmpie, iar eu sunt centrul acesteia. Mă simt înconjurată de iubire și prietenie, trăiesc

într=o lume ca de basm. Dar, ca în orice basm, există și un balaur, care împrăștie numai nori

negri, numai ură, care astupă soarele magnific. Privită prin ochii unui om simplu, viața pare

simplă, dar ea este mult mai complicată. Lumea aceasta în care trăim este ca și o piatră

neșlefuită. La fel și viața. Ea trebuie trăită, trebuie citită ca o carte, fără să știi ce va urma,

deoarece timpul îmbătrânește în pripă.

Dan Maria,

clasa a VII-a A

41

Cum văd eu lumea de astăzi

Cei mai mulţi dintre voi vă gândiţi doar la tehnologia aceasta foarte avansată şi uitaţi

de lucrurile frumoase ce ne încântă cu adevărat. Aşa că, luaţi-vă câteva minute pentru a

asculta părerea mea.

Cer senin, păsărele, flori gingaşe, soare blând, iarbă verde... acestea sunt lucruri

simple, ce ne bucură necontenit. Cerul senin parcă este o oglindă fermecată ce şopteşte.

Păsărelele sunt un cor de cristal în văzduh și ne fac inimile să tresară. Florile gingaşe ne salută

cu vocile lor subţiri şi ne fac să uităm de orice supărare. Soarele blând ne dezmiardă exact ca

o bunică înţeleaptă. Întreaga natură, așezată pe un covoraş verde, neatins ne îndrumă s-o

iubim.

Îmi doresc ca perechile de ochi ce vi le-am dăruit să fie de mare ajutor de acum încolo.

Bucuraţi-vă de natură și de viaţă aşa cum sunt ele! Lumea de azi e aşa cum ştim să ne-o

croim!

Ciuciuc Denisa,

clasa a V-a C

42

Cum văd eu lumea de astăzi?

Văd lumea de astăzi ca pe o floare ce înainte era doar un boboc. Acesta, cu timpul,

după ce a fost udat şi îngrijit, a devenit o plantă minunată.

Lumea de astăzi nu o să mai fie ca cea de ieri, aşa cum floarea nu va mai fi din nou

boboc. Acum este foarte simplu să-ți exprimi părerea, să fii tu însuţi şi să dovedeşti multe cu

ajutorul unei cărţi, al unui telefon sau al unui calculator. Dar, se pare că nici lumea de mâine

nu va mai fi cea de azi. Se pot schimba multe lucruri într-un timp foarte scurt, fără să ne dăm

seama. Sau, ne dăm seama, dar nu luăm în considerare acest lucru, apreciindu-l ca fiind o

mare întâmplare .

Cu cât avansăm mai mult, cu atât acumulăm cunoştinţe noi, dar mai şi uităm unele

lucruri, fără să observăm sau fără să ne pese de ceea ce cred alţii. A avansa înseamnă că

lumea a făcut un nou pas înainte. Oare de ce noi, oamenii, nu vedem niciodată cât de mulţi

paşi facem într-o zi? Niciodată nu mi-am mai pus această întrebare, fiindcă nu credeam că

există vreun răspuns, însă acum am aflat. Noi credem că suntem prea obosiţi şi stresaţi pentru

a înţelege.

Un alt lucru pe care l-am observat este faptul că unii oameni vorbesc mereu despre

defectele noastre, dar fiind preocupaţi de acest lucru, nu şi-au dat seama că lumea este prea

frumoasă pentru a fi urâţită. Marea noastră problemă este că, marea majoritate, vedem doar

părţile negative ale lumii şi ne îngrijorează faptul că unii oameni nu sunt responsabili. Este

bine să fim productivi, să semnalăm greşelile lor şi să îi ajutăm să se schimbe. Dacă ar fi să

ne luăm după persoanele pesimiste, ar însemna că lumea este o închisoare, iar noi suntem

prinşi în ea. Însă nu este deloc aşa. Lumea de azi e o floare care nu o să se închidă niciodată

dacă o îngrijim cum trebuie. Şi, dacă aceasta este floarea, noi suntem parfumul, esenţa şi

iubirea din ea.

Sper că în viitor oamenii vor descifra mesajul meu, pentru că acum este puţin cam

complicat...

Albinaru Mădălina,

clasa a V-a B

43

Cum văd eu lumea de astăzi

Lumea reprezintă pentru mine totalitatea locuitorilor acestei planete minunate care se

numeşte TERRA. Odată cu descifrarea literelor, eu am început să citesc reviste şi foarte multe

cărţi despre formarea şi etapele de dezvoltare ale omului din diferite zone ale globului.

Oamenii erau simpli, prietenoşi, sănătoşi şi foarte sociabili. Elevii, în şcoli, învăţau

foarte greu şi prin diferite metode, literele şi cifrele. Bătrânii mergeau foarte des la biserică

pentru a se ruga la DUMNEZEU. În ziua de astăzi lumea a evoluat foarte mult şi suntem

ajutaţi de foarte multe tehnologii noi (calculatoare, telefoane, tablete, lasere etc.). Astăzi

lumea se află într-o permanentă căutare de soluţii pentru ca locuitorii tuturor continentelor să

trăiască decent.

Eu văd lumea de astăzi ca pe o construcţie la al cărei progres vreau să contribui și eu

în viitorul apropiat. Un loc special în cadrul construcţiei îl ocupă ţara mea, ROMÂNIA, ţara

unde m-am născut, trăiesc şi locuiesc. Vreau ca, atunci când voi fi mare, după terminarea

studiilor, ţara mea să îmi ofere posibilitatea să îmi exprim toate cunoştinţele dobândite în

timpul anilor de studiu şi să fiu alături de prieteni, de familie şi de părinţi. Cu speranţa că aşa

va fi în viitor, eu studiez şi mulţumesc anticipat tuturor profesorilor pentru tot ceea ce ne

învaţă.

Aşa văd eu lumea de astăzi!

Florea Denisa,

clasa a V-a B

44

Cum văd eu lumea de azi

În ziua de azi, lucrurile s-au schimbat, ele sunt mai diferite decât cele din trecut. Din

punctul meu de vedere, unele s-au schimbat în rău, altele în bine.

În primul rând, tehnologia a evoluat și este un lucru bun. Față de trecut, acum avem

mașini, avioane, calculatoare și electrocasnice, dar cel mai important, internetul, prin care noi

putem comunica cu oricine fără să plătim prea mulți bani. Toate acestea au fost create pentru

a ne ușura viața, ceea ce mă face să cred că în ziua de azi viața a devenit mult mai ușoară cu

ajutorul tehnologiei. Oamenii bătrâni spun ce greu au trăit ei, că nu aveau televizoare sau

telefoane, spălau la mână, nu aveau mâncare bună, la școală munceau și mai spun că azi noi

trăim bine, față de cum trăiau ei.

În al doilea rând, pe lângă cele menționate anterior, cred că viața din trecut era mult

mai frumoasă, deoarece totul era mai simplu, mai liniștit, mai natural. Lumea de azi e foarte

agitată și artificială, deoarece tot ce înseamnă natural a cam dispărut. Lumea nu mai e la fel.

Pe toate locurile verzi acum domină clădiri, în apele cristaline se numără gunoaiele, iar în loc

de liniște profundă sunt zgomote. În ziua de azi chiar și oamenii sunt mai răi, se gândesc doar

la ei. Mulți părinți nu stau acasă cu familia lor, fiindcă trebuie să plece în alte țări ca să facă

bani. Copiii nu se mai joacă pitita și alergata. Acum ei stau la calculator, vor telefoane și

multe haine. Din acest punct de vedere, cred că lumea e foarte obositoare, oamenii sunt

stresați și nemulțumiți.

Concluzia mea este că tot ce se întâmplă în ziua de azi duce la distrugerea

planetei, dar duce și la distrugerea vieții noastre. E un secol al vitezei și cei mai mulți au uitat

să se bucure și să profite de momentele frumoase din viața lor.

Brebeanu Ana-Maria

clasa a V-a B

45

Cum văd eu lumea de azi

Nu ştiu alţii ce părere au despre lumea şi vremurile pe care le trăim. Nici eu nu ştiu

prea bine, însă ştiu că mie mi-e bine în sânul familiei mele, ştiu că am fost şi sunt crescut cu

multă dragoste şi răbdare şi vreau ca părinţii mei să fie mândri de mine când voi fi mare.

Dacă stau să mă gândesc bine, constat că nu toţi oamenii sunt la fel. Deci nu putem să

vedem lumea cu aceiaşi ochi şi nu se poate să ne fie tuturor la fel de bine sau la fel de rău.

Unii sunt simpli muncitori, alţii sunt medici sau profesori, actori, şomeri sau grădinari. Avem

preocupări diferite şi fiecare preocupare îţi asigură un venit, iar acesta e în funcţie de

preocupare. La unii mai mult, la alţii mai puţin, iar la unii deloc. Asta m-a dus la concluzia că

venitul ne face diferiţi pentru că un inginer poate fi şomer, un medic pleacă în Anglia, iar un

om repetent poate fi proprietarul unui magazin.

Lumea trebuie să fie frumoasă pentru toţi, dar pentru asta trebuie să fie liniştită. Ca să

fie bine, oamenii trebuie să fie educați, sănătoși şi să aibă o preocupare.

Gheaburcu Romeo,

clasa a V-a B

46

Cum văd eu lumea de azi

2013… secolul 21… tehnologii avansate… Așa pot descrie, prin doar câteva cuvinte,

lumea care ne înconjoară.

Universul nostru este învăluit de un nor dens de fum care distruge orice. Poluarea este

pretutindeni, ne sufocă, distruge natura. Copiii petrec ore în șir în fața televizoarelor,

calculatoarelor, telefoanelor, tabletelor. Ei nu știu ce este o carte, nu mai au pasiunea cititului.

Deși nu realizează acest lucru, această lume pe care ei și-o creează, o lume IT, nu îi dezvoltă,

ci îi distruge. Devin să fie niște cyborgi care trăiesc în lumea lor, devin stingheri, fără

sentimente, fără inimă.

Din ce în ce mai mulți oameni devin hoți, mincinoși, trădători. Încet, încet tot

universul va fi plin de acești oameni, dacă nu reușim să schimbăm acestă lume.

Pentru unii copii să ai un telefon performant, să ai bani și să fii popular este cel mai

important. Însă alții se bucură atunci când au o familie, câteva jucării, o carte. Din ce în ce

mai mulți copii sunt abandonați, distrugându-le viața.

Această lume în care trăim ne oferă atât beneficii, cât și pagube. Doar noi, cei care ne

dăm seama de aceste pierderi uriașe ale umanității, putem schimba ceva! E greu, însă acesta e

adevărul! Așa văd eu lumea de azi!

Manta Ştefania,

clasa a VIII-a A

47

Cum văd eu lumea de astăzi

Lumea, în ziua de astăzi, este mult mai evoluată în comparație cu două-trei mii de ani

în urmă. În epoca Antică, când oamenii scriau pe piatră şi mâncau tot felul de vietăți pe care

le găseau pe pământ, totul era simplu.

S-au inventat multe obiecte care i-au ajutat pe oameni să-şi facă munca mai uşoară şi

traiul mai bun, cum ar fi: roata olarului, locomotiva cu aburi, becul electric, ceasul etc.

Atunci, oamenii nu aveau cum să comunice, de la distanțe foarte mari, dar acum s-au inventat

cele mai bune tehnici de comunicare verbală şi nonverbală.

Eu cred că, dacă ne aflam în acele vremuri îndepărtate, pământul nu ar mai fi fost aşa

de poluat din cauza tuturor fabricilor şi a autovehiculelor care emană fum şi poluează aerul.

Cu toate acestea, construirea lor oferă unor oameni un loc de muncă.

Odată cu evoluția ştiințifică, a mai evoluat şi medicina care îi permite omului să-şi

recapete sănătatea in situații dificile. Nivelul de învățământ este mult mai ridicat decât în

trecut, pentru că societatea impune acest lucru. Chiar de la nivelul preşcolar, copiii învață

lucruri esențiale despre alimentația sănătoasă și educația pentru sănătate, comportamentul în

societate, despre cum să păstreze mediul mai curat, educația rutieră, oferindu-le astfel un

bagaj de cunoştințe minim necesar trecerii la o altă etapă de învățământ.

Așadar, oamenii din întreaga lume se zbat pentru ca evoluția societății să nu afecteze

omenirea. Aşa văd eu lumea, cu mici defecte, dar cu perspective frumoase de evoluție

continuă!

Brînzică Octavian - Constantin

clasa a V-a B

48

Cum văd eu lumea de astăzi

Nu ştiu alţii ce părere au despre lumea şi vremurile pe care le trăim, dar eu sunt foarte

dezamăgit. Nici eu nu pot să mă dumiresc prea bine şi de aceea nu cred că pot oferi o judecată

dreaptă, însă ştiu că mie îmi este bine în sânul familiei mele, ştiu că am fost şi sunt crescut cu

multă dragoste şi răbdare şi vreau ca părinţii mei să fie mândri de mine când voi ajunge mare.

Într-una din zilele săptămânii trecute, pe când învăţam la istorie despre geto-daci

pentru un test, atenţia mi-a fost atrasă de sunetul şi imaginile produse de televizor, fiindcă îl

uitasem pornit. Era setat pe canalul de ştiri.

Profitând de puţină odihnă, stăteam foarte atent să ascult ştirile. Am rămas uimit de ce

auzeam: furturi, crime şi agresivitate. Repede am închis televizorul şi cu lacrimi în ochi am

continuat să învăţ la istorie.

În acel moment, m-am întristat de ceea ce am văzut în ţara noastră. Tare mi-aş dori să

revenim la o viaţă mai frumoasă şi mai plină de bucurii decât să stăm cu grijă la ce ni se va

putea întâmpla mâine.

Lobonţi Dragoş,

clasa a V-a C

49

Cum văd eu lumea de astăzi

Lumea de astăzi este diferită faţă de lumea din trecut. Oamenii nu prea mai citesc cărţi,

dar recurg la violenţă. Şi calculatoarele sunt folosite prea mult şi nu în scopuri bune.

Tinerii din ziua de azi se informează din ce în ce mai puţin şi cauza ar fi aparatele

electronice care au apărut în ultima vreme. Într-adevăr, ştiinţa s-a dezvoltat foarte mult, dar

aceste aparate nu sunt folosite cum trebuie.

Oamenii ar trebui sa fie mai buni, mai înţelegători şi mai îngăduitori. Aşa, cărămidă cu

cărămidă, vom construi cel mai durabil zid: înţelegerea şi pacea.

Persoanele bune au o inimă largă şi un suflet deschis. Mie nu mi-ar plăcea să fiu

violent sau să stau tot timpul la calculator, dar ador să citesc, să fac ceva educativ. Aşa ar

trebui sa fie toţi copiii lumii.

În parcuri și în săli de sport ar trebui să fie din ce în ce mai mulţi copii, pentru a face

mişcare, a avea o viaţă sănătoasă, un trup frumos și o minte dezvoltată armonios. Aşa vor

creşte sănătoşi şi vor avea o bătrâneţe liniştită.

Orele de la şcoală ar trebui să mai fie îmbinate şi cu ore de distracţie şi jocuri.

Îmi doresc să trăiesc într-o lume mult mai bună. Copiii care au respect, au şi suflet.

Copiii care au suflet, au şi îngăduinţă. Aşa că trebuie să aveţi stimă, dragoste și îngăduinţă ca

să deveniţi buni adulţi!

Duca Andrei,

clasa a V–a B

50

Lumea în care trăiesc

Oameni, peisaje, clădiri, sentimente, creaţie... Aceasta este lumea mea. O lume în care

am păşit cu încredere acum 12 ani, în care trăiesc, învăţ, locuiesc, mă bucur de cei dragi și

încerc să fac faţă dificultăţilor vieţii. Este ceva strămoşesc, ceva unic! Nu este uşor, dar dacă

ştii să păşeşti cu optimism, vei reuşi.

În această lume minunată pornesc alături de familia mea, mama şi tata. Ei mă

veghează în drumul vieţii, îmi călăuzesc paşii spre succes. Dragostea, înţelegerea și sprijinul

lor îmi dau siguranţa că voi reuşi. Ei reprezintă un model prin tot ceea ce fac.

O a doua familie pentru mine este şcoala. Aici am multe amintiri frumoase: scrierea

primelor cuvinte, primul calificativ obţinut, serbările şcolare, activităţile extraşcolare, premiile

obţinute la concursuri şi olimpiade, primii mei prieteni. Aş vrea ca toţi copiii să trăiască

aceeaşi viaţă frumoasă și plină de surprize pe care am trăit-o şi eu aici. Aceasta este o şcoală

specială deoarece toţi copiii sunt educaţi şi informaţi .

Una din piesele puzzle-lui vieţii este şi peisajul, locurile minunate pe care le avem la

noi în ţară. Frumuseţea acestor peisaje se schimbă în funcţie de roata anotimpurilor.

Primăvara, totul se îmbracă de sărbătoare. Copacii îşi pun straiele pline de flori

multicolore şi emană un miros îmbietor. Dealurile îşi iau o haină în nuanţe de la verdele crud,

până la verdele copt. Se zăresc păsărele care întregesc tabloul naturii, iar glasul lor le anunţă

prezenţa. Fluturii aduc culoare în mijlocul naturii. suflarea se bucură de acest anotimp.

Aşa cum este ordinea firească, după primavară, vara îşi face apariţia. Căldura

dogoritoare ne provoacă să căutăm răcoarea prin pădurile din împrejurimi.

Toamna, cu acest peisaj feeric, îmbogăţeşte paleta de culori specifice. Se zăresc copiii

bucuroşi, cu ghiozdanele în spate, care păşesc către şcoli. Clădirile s-au întristat la apariţia

norilor, iar oamenii încep să simtă răcoarea. Copacii îşi plâng frunzele care îi părăsesc.

Pământul s-a acoperit cu un covor de toamnă. Nici măcar frigul, care începe să-şi facă simţită

prezenţa, nu-i opreşte pe copii să se bucure de viaţă. Totul se pregăteşte pentru marea

schimbare, iarna.

Baba Iarnă aduce cu ea fulgi sclipitori de zăpadă şi aşază ghirlande de ţurţuri la

streaşinile bătrânelor case. Copiii micilor ecrane precum I-phone, I-pad, laptop și calculator

au uitat complet de jocurile copilărești cum ar fi: țurca, de-a v-ați ascunselea și alte jocuri care

în trecut îi făceau pe părinții noștri fericiți. Așadar, pe copii îi văd total diferiți.

51

Bunicii noștri ne povestesc cum pe vremea lor nu era atâta agitație și timpul parcă

trecea mai încet. Electricitatea funcționa doar la anumite ore, iar televiziunea nu exista. Totul

era foarte diferit. Copiii se împăcau cu jocurile lor, iar acum se întrec în diferite jocuri pe

internet.

Și în alimentație era o mare diferență. Nu erau atât de multe lucruri prin magazine, dar

nici magazine nu erau foarte multe. Mâncarea era mult mai gustoasă pentru că oamenii nu

foloseau îngrășăminte chimice din ziua de astăzi atât de dăunătoare omului.

Copiii mergeau la școală pe jos foarte mult și nu erau atât de preocupați de

îmbrăcămintea pe care o purtau. Stilourile și pixurile nu erau pe vremuri. Atunci se scria cu

pene de gâscă. Iar dacă stăm să ne gândim bine, s-au format pe vremuri foarte multe persoane

importante cum ar fi: Eminescu, Creangă, Ispirescu și mulţi alții.

Acum toți se bat pe posturi cât mai mari, dar doar ca să câștige ceva bani.

Să sperăm că nu vor mai veni vremuri rele pentru noi, oamenii, că nu vor mai fi atât de

multe boli fără leac, iar populația nu va fi mai atât de nefericită. Să sperăm ca grija zilei de

mâine nu va fi o povară.

Duţă Robert,

clasa a V-a C

52

Dor de frunze

Este primăvară. Merg cu părinţii mei la bunici, deoarece este vacanţă.

Nu îmi place acolo. Bunicul și bunica stau fiecare într-un fotoliu, părinţii fiecare pe un

scaun, iar copiii sunt ca nişte prizonieri între ochii părinţilor şi ochii bunicilor. Privesc

plictisită pe geam. Dar, ce să vezi primăvara, decât păsărelele care vin înapoi cu puii lor,

puţine flori, că de-abia a venit anotimpul acesta!

Cum stăteam şi eu aşa, îmi aduc aminte că bunicii aveau o pădure veche în spatele

casei, unde nu aveam voie să merg atunci când eram mică. Bănuiesc că nici acum nu îmi este

permis şi chiar mă întreb de ce oare.

Le spun părinţilor că merg să iau ceva de mâncare, ies pe uşă şi ajung în locul interzis.

Nu ştiu de ce, aveam senzaţia că o să merg acolo şi o să mă trântesc pe o grămadă de frunze.

Dar am uitat că e primăvară şi că pomul înfloreşte cu verdeaţă. Of, frunzele! Nu puteau şi ele

să cadă primăvara? Frunzele astea sunt toate nişte obraznice şi jumătate! Dar nu înţelegeam că

fiecare anotimp are frumuseţea lui şi că natura trebuie să-şi urmeze cursul.

M-am întors în casă, supărată, fără mâncare, fără nimic. Mi-era dor de frunze. Cu toate

acestea, toamna nu le prea apreciam. Acum nu ştiu ce am, pentru că niciodată nu mi-a mai

fost dor de frunze sau de toamnă.

Bine a fost că parinţii au spus că ar trebui să plecăm. Am uitat de gândurile mele, dar,

în inima mea, duc dorul fiecărui anotimp în parte.

Cantaragiu Carina,

clasa a V-a C

53

Plaiurile mele natale

Era o zi călduroasă de toamnă. Împreună

cu unul dintre prietenii mei am plecat într-o

drumeţie spre crucea de la carieră. Crucea de pe

deal reprezintă un simbol al oraşului Pucioasa,

aceasta putând fi văzută din orice colţ al oraşului,

întâmpinându-i chiar şi pe cei în trecere.

Deodată, un porumbel îmi atrage atenţia şi mă face să-l urmăresc cu privirea. În acel

moment, remarc măreţia acestui oraş, Pucioasa, înconjurat de dealuri şi munţi, parcă aflat într-

o ambarcaţiune. De asemenea, văd şi blocurile acestuia ridicându-se din verdeaţă, vrând parcă

să întâmpine soarele arzător. Atunci rămân blocat şi-mi amintesc, ca-ntr-un film dat pe

derulare alertă, toate peripeţiile şi momentele petrecute în aceste locuri pe care eu le numesc

PLAIURI NATALE. Prietenul meu, văzându-mă în această stare, m-a întrebat ce se întâmplă,

iar eu am început să-i povestesc tot ce vedeam. Acel moment a fost una dintre puţinele dăţi în

care „gândeam cu voce tare”.

Îndreptându-mi privirea spre partea sudică a oraşului, zăresc cu o oarecare dificultate

strada şi cartierul în care am copilărit. Îmi aminteam totul de parcă m-aş fi întors în timp.

Eram mic, de vreo cinci-şase ani, iar totul în jurul meu era în plină activitate: adulţii vorbeau

discret pe bănci, adolescenţii goneau pe biciclete, iar eu şi copiii de vârsta mea ne jucam

gălăgios, trezind totul la viaţă. Cu această ocazie, îmi aduc aminte şi de magazinul din

apropiere, la care mama m-a trimis pentru prima oară să cumpăr pâine şi de corcoduşii în care

mă căţăram în primăverile târzii.

Printre acoperişurile blocurilor zăresc şi Şcoala Nr. 4. Acest loc este şi mereu va fi

strâns legat de plaiurile mele natale, deoarece aici m-am dezvoltat şi m-am maturizat. Dar,

aducându-mi aminte de şcoală, nu pot să nu caut cu privirea şi grădiniţa. Îmi răsună în minte

glasurile zglobii ale colegilor pe care i-am lăsat în urmă, momentele în care ne jucam şi

coridoarele imense care, la vremea aceea, păreau prea lungi pentru mintea mea de copil.

Uitându-mă spre centru, văd cum se ridică falnic din verdeaţa dealurilor hotelul Ceres.

Mereu am admirat acest hotel pentru aspectul său desprins parcă dintr-un film din Miami

Beach. Aici mi-am corectat problemele ortopedice de la cele mai fragede vârste. Imediat

zăresc biserica oraşului. Turlele impunătoare şi crucile din vârful acestora răsar dintre molizii

54

cei înalţi, parcă veghind asupra oraşului, ferindu-i pe locuitorii acestuia de necazuri, de

ghinion.

Încerc să caut cu privirea parcul oraşului. Nu, nu-l găsesc, dar cu paşii minţii pătrund

uşor în verdeaţa acestuia. Acesta este sufletul oraşului, mai ales vara, când este plin de oameni

cât vezi cu ochii, mai ales în zile de sărbătoare. Identific siluetele leagănelor care parcă-şi

deschid braţele, primind prietenoase copiii ce abia reuşesc să se suie-n ele. Remarc cu

uşurinţă agenţia CEC Bank, unde adesea mergeam când eram copil. Acest loc îmi trezeşte

multe nostalgii: de la dăţile în care veneam să-mi vizitez mama, până la perioadele în care-mi

făceam temele aici. Atâta timp cât va exista această bancă îmi voi aminti mereu de mama mea

şi de cum avea grijă de mine făcându-şi, totodată, şi datoria la serviciu. Imediat văd şi barajul

oraşului Pucioasa. Mare şi sclipitor sub razele soarelui, acesta este locul ideal pentru a găsi

linişte, departe de forfota oraşului.

Aceste momente m-au făcut sa realizez că Pucioasa, deşi un oraş mic, reprezintă

punctul meu de pornire în viaţă şi că pe aceste meleaguri se află înrădăcinată, de fapt, fiinţa

mea spirituală.

Sprinceană Sebastian,

clasa a VIII- a C

55

Puterea magică a cuvântului

Noapte liniștită de mai. O stradă se întinde șerpuind printre casele întunecate de

cărămidă arsă. Pașii trecătorilor grăbiți sună platonic pe dalele de piatră umedă și rece. Pe o

bancă, sub candela aprinsă a lunii, stă o ființă aparte, cu ochii pierduți în depărtarea

infinitului. În spatele acelei măști triste, simt că se ascunde o lume tainică, un suflet

interiorizat, dar blând, cald, o carte nedescoperită încă. Și umbra sa străvezie, efemeră,

proiectată pe neașteptat în reflexia lunară, adâncește parfumul de mister. În jur, totul e-nvăluit

de o negură adâncă.

Mă apropii de această ființă divină, cu teamă și emoție în suflet. Să mă așez pe bancă

alături de acest chip etern? Am ocupat un loc lângă el și parcă o biată clipă a tremurat și ea de

frică. Nu reacționează deloc fata de cristal: niciun gest, nicio mișcare, niciun surâs… Oare e o

statuie?

- Bună! Cum te cheamă? întreb eu.

De ce oare nu răspunde? Nu știe să vorbească sau poate nu cunoaște încă limba sacră,

limba română. Încerc încă o dată.

- Vrei să fim prietene?

Și la cuvântul ,,prietene” parcă lumea s-a schimbat: cerul a strălucit, pământul s-a

cutremurat, iar mica ființă a zâmbit. Pe buzele mari, deschise, a înflorit cel mai frumos surâs,

iar cu extaz a strigat cât a putut de tare:

- Da!

- Mă bucur! Dar de ce nu ai răspuns de la început? Nu cunoști limba română?

- Ba da! E limba mea maternă, e lăcașul meu de fericire, e steaua mea de aur! Ea îmi

dă puterea să înving orice obstacole, dar acest simplu cuvânt ,,prietenie” m-a făcut să sparg

gheața ce a fost presărată de condeie sfinte peste inima mea!

- Această vrajă a oprit timpul în loc pentru tine? A creat a lumilor risipă? Te-a făcut

pe tine, înger al cuvântului, să îngheți pe aceste meleaguri sacre?

La aceste cuvinte, ființa nemaivăzută a început să se înalțe pe cer, din ea căzând un

praf de stele magic. M-am întristat văzând că prietena mea pleacă, dar am găsit o cutiuță

făcută din acel praf strălucitor. Am deschis-o și am văzut un mesaj: ”Menirea mea pe lume era

să găsesc o ființă pentru care limba română și cuvântul reprezintă călăuza cea mai de preț a

56

vieții. Și te-am găsit pe tine! Încă din primele cuvinte mi-am dat seama că tu ești cea pe care o

caut, dar am așteptat cuvântul magic prietenie”!

Acest mesaj m-a făcut să observ puterea magică a cuvântului și frumusețea limbii

mele. Îngerul de sticlă mă va păzi mereu, iar eu îi voi grăi cuvinte sacre în schimbul

ajutorului.

Manta Ştefania,

clasa a VIII-a A

57

Întâmplări din livada mea

O nouă zi a sosit. Mă trezesc odată cu primele raze de lumină. Deschid geamul aburit

şi un vânt rece îmi ia făptura și mi-o plimbă prin cer. Degeaba ȋncerc să mă zbat să ies din

temniţa răcoroasă, căci vântul nu-mi dă drumul.

- De ce nu mă laşi să plec? Vreau să mă întorc acasă, în camera mea călduroasă.

- Nu-ţi voi da drumul! Mai întâi trebuie să vezi un spectacol!

- Dar de ce eu?

- Fiindcă tu ai fost aleasă de Zâna Toamnă!

Am rămas fără cuvinte și am aşteptat să văd ce surpriză mi se pregătea. Am fost

surprinsă atunci când am ajuns în livada casei mele, pe crengile bătrâne ale copacilor. Am

simţit cum în jurul meu foşneau frunzele ruginii. M-am uitat de jur împrejur, dar nu am

observat nimic. Apoi am vrut să mă dau jos din copac, dar am amuţit. Toate frunzele

sclipitoare erau pe mine, îmbinate într-o mantie arămie. Pe cap purtam o coroniţă parfumată

din tufănele amorţite. Pe braţ aveam un coş frumos împletit şi plin cu fructe coapte din livada

mea. Dintr-o dată am simţit că un spirit se află lângă mine.

Nu mi-a venit să cred atunci când în faţa mea a apărut o zână spectaculoasă. Părul ei

roşcat, ochii maronii și rochia sclipitoare o făceau specială. S-a prezentat şi am aflat că era

însăşi Zâna Toamnă. Mi-a spus că sunt sora ei de mult pierdută şi că sunt o adevărată zână.

Acestea au fost ultimele cuvinte auzite, apoi a dispărut. Degeaba o strigam din

răsputeri! Ea plecase, dar mi-a lăsat în inimă o bucurie enormă şi m-a făcut să-mi preţuiesc

livada ca pe o sfântă casă în care ne întâlnim mereu! Livada va fi locul sacru în care voi putea

vorbi cu sora mea!

Manta Ştefania,

clasa a VIII- a A

58

O întâmplare a ființei mele

Motto: ,,Oare câte bătăi de inima pot umple

nimicul, tăcerea și tot universul?”

M-am îndrăgostit...

De cine? De o carte. Una frumoasă, cu coperți roșii, cu pagini de aur. Cuvintele

magice m-au fermecat.

Ieri, după-amiază, cu o ceașcă aburindă de ceai in mână, stând la șemineul unde

flăcările puternice se zbat să iasă din închisoarea fierbinte, m-am hotărât să citesc cartea de

care m-am îndrăgostit. Am deschis-o și am început firul poveștii. Așadar am pornit într-o

călătorie printre stele ca argintul pur. Am mers ce-am mers, am urcat, am coborât, am zâmbit,

am plâns căci aventura mea a fost una plină de peripeții. Eram un fel de războinică şi trebuia

să ajung la castelul de cleștar al lunii. Acolo cineva mă aștepta la un balcon. Un cavaler, cred

eu. Nu prea i-am acordat atenție, căci odată ajunsă acolo, povestea se încheiase.

Dar de ce îmi pulsează și acum atât de tare inima? Să mă fii îndrăgostit de această

carte banală? De sufletul ei? Dar, dacă m-am îndrăgostit de cavalerul chipeș? Ochii lui

albaștri în care pluteam cu atâta fericire în inimă, părul lui castaniu, fluturat de o briză ușoară,

mâinile lui fine care mi-au mângâiat chipul speriat... Să mă fi fermecat acesta? Nu, nu e

posibil! Nu mă pot îndrăgosti de un personaj! Ar fi absurd! Sigur m-am atașat de sufletul

tandru al cărții. Dar, dacă e așa, de ce îl mai am în minte pe cavaler? De ce mi-aș dori să-l mai

văd măcar odată, să-i simt din nou mâinile calde ce-mi alină supărările? Mi-e dor de el! Aș

porni din nou în acea călătorie înspăimântătoare. Dar dacă nu mai e acolo? Poate mă caută și

el pe mine, dar nu mă găsește, căci eu sunt departe, dar sufletul e lângă el, îi simt supărarea.

Ce să fac acum? Nu voi putea trăi fără el. Lacrimile îmi vor invada sufletul zi de zi, ceas de

ceas... Și totuși, de ce să plâng pentru un simplu personaj? Poate o ființă imaginară să mă facă

să sufăr atât de mult! Iată că poate!

Gata! Trebuie să-mi revin! Sufletul mi-e plin de melancolie, de nesiguranță, de emoții.

Gândul mi-e numai la el; la cavalerul chipeș care va dăinui veșnic în inima mea. Vom fi doi

îndrăgostiți care se iubesc la depărtare de o carte, de o poveste! Vom fi doi îngeri ce ne vom

proteja unul pe celălalt!

Manta Ștefania,

clasa a VIII- a A

59

Un suflet de gheaţă - o inimă arzătoare

Iarnă sclipitoare… Miros de gheaţă… Acest anotimp hibernal aduce multă tristeţe în

sufletul meu. Fuga crivăţului îmi flutură părul amorţit. În ochii mei, puri, un paradis de scântei

îmi apare. O zână frumoasă, ca de cristal, cu limpezi mâini, cu o rochie sclipitoare dansează

pe ritmul cadent al al fulgilor de nea.

Privesc atent pe geamul aburit, făcând cu mâna tremurândă cercuri prin care să privesc

zeiţa de gheaţă ce acoperă pământul cu o feerie de argint. Copacii plini de ţurţuri par a fi

candelabre de cristal menite să preschimbe natura într-un loc sfânt. Cuprind cu ochii mei

mari, cu gândul şi cu sufletul întreg peisajul divin. Zăresc din nou acel chip ce parcă mă

cheamă la el. Ca printr-o magie, o forţă ascunsă mă scoate din lăcaşul călduros şi mă duce

afară unde trebuie să mă lupt cu gerul. Zâna iernii mă-nalţă către imperiul sacru, de unde

grădina mea este un adevărat rai. Pătura strălucitoare de zăpadă protejează pământul adormit.

Pe lacul îngheţat se reflectă fiinţa mea bonomă. Chipul meu nu mai este trist. Credeam că

iarna e un simplu anotimp geros, mohorât, ce aduce numai supărare. Am aflat însă de la zâna

iernii că este un moment unic în an plin de fericire, extaz, frumuseţe.

Mi-aş dori să pot să zbor, să găsesc şi alte minunăţii ale anotimpului hibernal, dar

încep să cobor din nou în grădina mea, acum plină de magie. Dacă aş mai ruga-o pe zână

să-mi prezinte şi alte elemente sacre ale iernii, mi-ar îndeplini dorinţa? Dar unde a dispărut

fiinţa magică? Pe jos găsesc bucăţi de cioburi. Pe fiecare, ca şi cum o foaie de indigo mi-ar

citi gândurile, sunt scrise cuvintele speciale ce conturează chipul acestui anotimp. Dar de ce

s-a transformat zâna fermecată în bucăţi minuscule de sticlă? Oare am greşit cu ceva?

Din depărtare, un vânt aspru mă loveşte în faţă şi îmi aduce o scrisoare firavă. Citesc

degrabă cuvintele scrise caligrafic pe o hârtie de fulgi de nea, cu o peniţă de gheaţă:

”Dragă fiinţă sensibilă,

Rolul meu a fost să îţi arăt câte minunăţii îţi poate oferi iarna! Acum, că ţi-ai dat

seamă de candoarea ei, am fost nevoită să plec spre alţi copii trişti! Te rog să păstrezi o bucată

de gheaţă - e o parte din sufletul meu! Atâta timp cât inima şi sentimentele tale vor fi pure,

bucata de gheaţă nu se va topi!

Cu drag,

Zâna iernii”

60

Cuvintele magice îmi vor rămâne odată cu anotimpul hibernal în sufletul meu.

Parfumul iernii va fi mereu în jurul meu!

Ţurţurii lungi şi zăpada sclipitoare vor dăinui pe veci în inima mea! Iarna va rămâne

tot timpul alături de mine!

Manta Ștefania,

clasa a VIII-a A

COLECTIVUL

DE REDACŢIE

PROFESORI

COORDONATORI

Ciuciuc Denisa

prof. Manta Georgiana Cantaragiu Carina

Costache Fabiana

Stoica Laura

Dincă Andrei

Geală Ioana

Necula Teodora

Duţă Radu

Măntoiu Vlad

Popescu Alexandru

Bădoiu Andreea

Albinaru Mădălina

Florea Denisa

Brebeanu Ana

Gheaburcu Romeo

Manta Ştefania

Brȋnzică Octavian

Lobonţi Dragoş

Duca Andrei

Sprinceană Sebastian

Florescu Beatrice

Barbu Karma

Popa Jessica

Paşcu Teodora

Dron Ioana

Cuculea Andra

Tănăsescu Diana

Coman Iosif

Mihăilă Antonio

Sârbu Andreea

Diaconescu Şerban

Dan Maria

prof. Prunache Mirabela

prof. Bucur Violeta

prof. Ducu Carmen

TEHNOREDACTARE

Contanu Constantin - informatician

ISSN 2343-8444

ISSN-L 2343-8444