Migrant in Romania nr 11

Migrant în România - nr. 11, 2011 1

Oficiul Român pentru Imigrari

Direcţia Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale

Proiect finanţatde Uniunea Europeană

Ministerul Administraţiei şi Internelor UnIUnEA EUROPEAnă

MigrantRomâniaînwww. migrant.ro

nr. 11 / 2011

Haj-ul la musulmanipagina 14

Ahmed Rashidi – singurul lector nativ de

limba arabă din Româniapagina 22

Labirintul resortisant al muncii

pagina 26

Migrant în România - nr. 11, 20112

Revista este disponibilă şi online la www.migrant.ro.

Exemplare tipărite pot fi comandate la Institutul Intercultural Timişoara

sau la Punctul Naţional de Contact pentru Resortisanţii

Ţărilor Terţe, Str. Povernei nr. 28-30, et. 1, ap. 3,

Sector 1, Bucureşti

Revista Migrant în România este editată de

Institutul Intercultural Timișoara (coordonator) în colaborare cu LADO filiala Cluj, Centrul pentru Resurse Civice – Constanţa şi Asociaţia ADIS – Bucureşti

Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8, 300173 TimişoaraTel. 0256 498 457, Fax. 0256 203 942E-mail: [email protected] Site: www.intercultural.ro

Acest număr este realizat în cadrul proiectului „România

interculturală“. Contract nr. ref.: IF/10.01-04.01,

finanţat de Uniunea Europeană prin Programul General

„Solidaritatea şi gestiunea fluxurilor migratorii“,

gestionat în România de Oficiul Român pentru Imigrări.

Comitetul de redacţie:Daniela Cervinschi, Daniela Crăciun, Romina Matei, Oana Neştian, Mbela Nzuzi, Călin Rus. Grafica: Codruţ Radu Contact: [email protected]

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor revine în exclusivitate autorilor. Aceştia păstrează drepturile de autor pentru articolele publicate. Comitetul de redacţie primeşte propuneri de contribuţii la Revista „Migrant în România“. Detalii pe coperta 3 sau la www.migrant.ro


Cu acest număr intrăm într-o nouă fază a dezvoltării revistei noastre. Vom continua să refectăm în paginile revistei activităţi privind migraţia, realizate de organizaţii neguvernamentale sau de instituţii publice, vom prezenta în continuare poveşti de viaţă şi informaţii despre diferite comunităţi ale cetăţenilor originari din alte ţări şi care locuiesc în România, precum şi articole de opinie ale unor specialişti şi informaţii despre ceea ce se face la nivel european şi în diferite ţări ale Uniunii Europene pentru susţinerea integrării imigranţilor. Pe lângă asigurarea acestei continuităţi, vom fi confruntaţi cu cel puţin trei noi provocări în legătuă cu care vă solicităm sprijinul.

Prima noutate, cea mai simplu de gestionat pentru noi, este colaborarea cu o echipă de tineri entuziaşti, dar deosebit de competenţi ce vor edita următoarele numere ale revistei Accent basarabean, ca supliment al revistei Migrant în România. Ne dorim ca această colaborare să permită atât consolidarea echipei de redacţie a tinerilor basarabeni şi ca aceştia să menţină o comunicare deschisă cu toate organizaţiile studenţilor şi tinerilor din Republica Moldova care locuiesc în România, fie că sunt la studii, fie că lucrează, indiferent dacă au obţinut sau nu cetăţenia română. Solidaritatea în rândul lor poate fi un important element de susţinere pentru integrarea celor mai recent veniţi în România şi sperăm că revista va reprezenta un forum de exprimare deschisă a opiniilor lor şi de discutare a problemelor comune.

O provocare mult mai complexă o va reprezenta în perioada următoare editarea a două suplimente speciale în limbi ale comunităţilor de imigranţi. Un supliment va fi publicat în limba arabă şi invităm, pe această cale, pe toţi cei care doresc să contribuie la realizarea acestui supliment să ne contacteze. Invităm de asemenea contribuţii din partea celor care doresc să se adreseze prin intermediul suplimentului nostru comunităţilor arabe din România. Limba în care va fi editat cel de-al doilea supliment special nu a fost stabilită şi aşteptăm sugestii din parte cititorilor revistei Migrant în România în această privinţă. Vom acorda desigur prioritate popunerilor care vin din partea organizaţiilor care reprezintă comunităţile de imigranţi şi care se oferă să contribuie activ la realizarea conţinutului suplimentului. Ne dorim ca suplimentul să fie al lor, să răspundă cât mai bine nevoilor membrilor comunităţii respective.

Dar, fără îndoială, cea mai mare provocare o va reprezenta încercarea de susţinere a iniţierii în premieră în România a unei reţele naţionale sau a unei structuri federative a organizaţiilor ce reprezintă comunităţile imigranţilor. Astfel de structuri federative există în mai multe ţări europene şi ele reprezintă principalul interlocutor al autorităţilor naţionale în cadrul consultărilor legate de politicile publice ce vizează sau afectează imigranţii. În România am putut constata nu doar faptul că există în prezent puţine contacte între organizaţiile ce reprezintă comunităţi

de imigranţi, ci şi o implicare relativ redusă a acestor organizaţii în spaţiul public. De aceea, suntem conştienţi de dificultatea constituirii unei asemenea structuri dar, având în vedere beneficiile pe care le-ar putea aduce în privinţa reprezentării intereselor cetăţenilor străini rezidenţi în România, considerăm că este oportună iniţierea unui asemenea demers. Ne dorim ca în perioada următoare să vedem o structură autonomă, deschisă, transparentă şi care să funcţioneze pe principii democratice şi care să intre în dialog cu autorităţile publice, cu organizaţiile neguvernamentale ce activează în acest domeniu, dar şi cu mass-media. Suntem deschişi oricăror sugestii şi propuneri de colaborare în acest sens. Invităm să ni se alăture atât organizaţii ce reprezintă cetăţeni originari dintr-un anumit stat, dar şi organizaţii ce reprezintă cetăţeni proveniţi din mai multe ţări, inclusiv organizaţii constituite pe criteriul apartenenţei religioase sau lingvistice.

Invitaţie la colaborare

editorial

Călin RusDirectorInstitutul Intercultural Timișoara


ProieCt

România

Oana NeștianInstitutul Intercultural Timișoara

Institutul Intercultural Timişoara continuă eforturile în domeniul integrării migranţilor cu proiectul România Interculturală. Acest proiect se desfăşoară în perioada iulie 2011- iunie 2012 şi este co-finanţat prin Fondul european pentru integrarea resortisanţilor ţărilor terţe, administrat în România de Oficiul Român pentru Imigrări.

Parteneri:Institutul Intercultural Timişoara (coordonator)Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului – Filiala ClujCentrul pentru Resurse Civice – ConstanţaAsociaţia ADIS - Bucureşti

Scopul acestui proiect este dezvoltarea mecanismelor de consultare a comunităţilor de străini cu autorităţile publice şi societatea civilă. Prin varietatea metodelor de consultare, formare şi informare folosite acest proiect urmăreşte contribuirea la crearea unui mediu intercultural, a unui climat adecvat în rândul populaţiei româneşti cu privire la migraţie, destinat să faciliteze integrarea şi coeziunea socială.

Prin intermediul proiectelor anterioare desfăşurate în scopul facilitării integrării migranţilor şi realizării unui mecanism de consultare au fost identificate o serie de nevoi, atât ale migranţilor, cât şi ale autorităţilor cu competenţe în domeniu:l necesitatea stabilirii unor relaţii

pozitive şi diminuarea distanţei sociale dintre instituţii şi migranţi;l necesitatea existenţei unui cadru

organizat dar în acelaşi timp adaptat din punct de vedere cultural pentru exprimarea problemelor şi nevoilor migranţilor în relaţia cu autorităţile, dar şi pentru comunicarea autorităţilor în relaţia cu migranţii;l necesitatea obţinerii de informaţii

cât mai diverse şi prin surse mai variate cu privire la oportunităţile de integrare;l existenţa unor oportunităţi

de promovare a specificului cultural al comunităţilor de migranţi şi recunoaşterea existenţei acestora în rândul societăţii şi publicului larg;l existenţa unor multiplicatori în

rândul comunităţilor, unor persoane resursă care să reprezinte cu succes „vocea” migranţilor în dialog cu autorităţile şi cu societatea civilă;l dezvoltarea capacităţii

organizaţiilor de migranţi să participe la viaţa socială, culturală şi comunitară.

Activităţile principale ale acestui proiect, prin care se va contribui la satifacerea acestor nevoi identificate sunt prezentate în continuare.

Site-ul Migrant în România www.migrant.ro funcţionează ca o platformă pentru comunicare, informare şi consultare. Pe acest site pot fi găsite ştiri de interes despre şi pentru migranţi, informaţii cu privire la situaţia migranţilor din România, precum şi evenimentele organizate de către şi pentru migranţi. Informaţii despre toate activităţile realizate în cadrul acestui proiect vor fi postate în mod regulat. Site-ul conţine şi un forum de discuţii deschis publicului.

Revista Migrant în România îşi propune atât să informeze publicul larg despre fenomenul migraţiei, cât şi să ofere migranţilor informaţii utile care să

îi încurajeze în eforturile de integrare. Revista are o apariţie trimestrială şi este disponibilă pe suport hârtie şi electronic pe site-ul www.migrant.ro. Fiecare număr al revistei este distribuit împreună cu suplimentul Accent Basrabean. Vor exista de asemenea, în cadrul proiectului 2 suplimente în limbi de interes pentru migranţi, respectiv turcă şi arabă.

Reţeaua de mediatori interculturali va fi constituită din câte 6 persoane în fiecare din localităţile în care se desfăşoară proiectul (Timişoara, Cluj, Iaşi, Constanța şi Bucureşti) şi vor avea rolul de a asigura o mai strânsă legătură între membrii comunităţilor de migranţi şi autorităţile publice, respectiv societatea civilă; vor acţiona ca un un liant, reprezentând, în acelaşi


interculturalătimp „vocea” comunităţilor lor în situaţii relevante, dar şi „traducerea” informaţiilor şi legislaţiei pentru membrii comunităţii. Aceste persoane vor participa la un curs de formare la nivel naţional, urmând să contribuie apoi la realizarea unor cursuri de formare la nivel local. Nevoia realizării unui curs de formare în domeniul comunicării interculturale a fost identificată în repetate rânduri în cadrul seminariilor locale şi naţionale realizate în cadrul proiectului Integrare şi coeziune socială pentru resortisanţii ţărilor terţe şi al proiectului Migrant în România. Aceste cursuri vor avea ca scop dezvoltarea abilităţilor de comunicare interculturală şi de interacţiune între autorităţile publice şi migranţi, atât de necesare într-o societate pluralistă în care este necesară dezvoltarea înţelegerii şi respectului reciproc. Cursurile vor pune de asemenea bazele pentru o colaborare eficientă între mediatori, autorităţile locale şi societatea civilă locală.

Seminariile locale de consultare cu migranţii vor continua să aibă loc trimestrial în cele 5 oraşe. Temele de discuţie vor fi stabilite de grupul local de iniţiativă, în funcţie de interesele comunităţilor de migranţi din localitatea respectivă. În cadrul acestor seminarii se va asigura o comunicare deschisă a problemelor şi nevoilor migranţilor şi se vor sprijini demersurile acestora de integrare. De asemenea se urmăreşte informarea membrilor comunităţilor de migranţi cu privire la drepturile şi obligaţiile acestora pe teritoriul României. Rapoartele acestor seminarii vor fi disponibile

pe www.migrant.ro. Rapoartele tuturor seminariilor desfăşurate în cadrul proiectelor anterioare sunt, de asemenea, disponibile.

Ca în fiecare an, şi în 2012 va avea loc la Bucureşti o conferinţă naţională de consultare cu comunităţile de migranţi. Această conferinţă va reprezenta o oportunitate de împărtăşire a experienţei între actorii de la nivel local din diferite regiuni din ţară. Se urmăreşte asigurarea unei comunicări libere şi deschise între toţi participanţii la eveniment, diseminarea ideilor, formarea de opinii şi elaborarea de strategii în vederea îmbunătăţirii situaţiei lor. Între invitaţi se vor afla autorităţi relevante de la nivel central. Cu această ocazie va fi discutată şi sprijinirea comunităţilor de migranţi pentru crearea unei federaţii a organizaţiilor de migranţi, care să reprezinte un interlocutor reprezentativ şi bine informat în relaţia cu autorităţile şi societatea civilă. În acest sens, se vor realiza demersuri pentru sensibilizarea comunităţilor de migranţi cu privire la importanţa acestui demers, oferindu-le sprijinul în crearea unui structuri care să răspundă nevoilor lor.

Studiu-raport privind oportunităţile de integrare ale migranţilor va urmări realizarea unei prezentări clare, succinte şi accesibile a oportunităţilor de integrare ale migranţilor în România; analiza cadrului legislativ şi instituţional actual privitor la integrarea imigranţilor în România; exemple de bune practici din România şi Europa; analiza datelor statistice ce pot facilita înţelegerea percepţiilor şi atitudinilor populaţiei majoritare cu privire la integrarea migranţilor, respectiv a percepţiilor şi atitudinilor migranţilor faţă de oportunităţile de integrare existente; propuneri de politici şi acţiuni pentru crearea unui mediu intercultural destinat să faciliteze integrarea şi coeziunea socială. Activitatea desfăşurată la nivel local de mediatorii interculturali, ce va fi atent monitorizată şi analizată de personal de specialitate din echipa de proiect, va reprezenta o sursă importantă de informaţii pentru studiu.

Orice contribuţii în sprijinul activităţilor pentru integrarea migranţilor sunt binevenite. Mai multe informaţii şi detalii de contact găsiţi pe site-ul www.migrant.ro


Iulia Borza

aNaliZĂ

Tolerat în România …Uniunea Europeană este întemeiată

pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii; (...) pe principiile democraţiei şi statului de drept. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale, instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie.

În multe țari ale Uniunii Europene printre care se număra și România, există însă o categorie de oameni atât de puternic marginalizată, atât de departe de centrul proceselor decizionale, încât puține sunt persoanele sau instituțiile conştiente sau interesate de existența lor.

Sunt oamenii cu statut de tolerat. Persoane a căror prezență este acceptată pe teritoriul unei ţări şi... atât. Aceşti oameni, deşi în fața Cartei Drepturilor Omului sunt egali printre egali, în cadrul legal al Statului Român ajung sa fie privați în cele din urma până şi de speranța sau perspectiva unui trai decent.

Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, (...) reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României, materializată prin eliberarea unui document de tolerat. Statutul de tolerat nu anulează însă obligația străinilor de a părăsi teritoriul României odată cu dispariția cauzelor pentru care a fost inițial acordată. La încetarea motivelor care au stat la baza acordării tolerării străinul va fi îndepartat imediat de pe teritoriul României, fără a fi notificat în prealabil.

Drepturile, dar mai ales obligațiile migranților cu statut de tolerat sunt prevăzute prin Legea 157/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Unele dintre acestea sunt prezentate în cele ce urmează:

- Străinul este obligat să se prezinte periodic, la un interval de 60 de zile sau ori de câte ori este chemat, la formaţiunea teritorială a Oficiului

Român pentru Imigrări care i-a acordat tolerarea şi să anunțe orice schimbare a reşedinței.

- Pe perioada cât li s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul României, străinii au acces la piața forței de muncă, în condițiile prevăzute de lege pentru cetățenii români.

- Dreptul la munca acordat străinilor cărora li s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul României încetează de drept în toate situațiile în care încetează tolerarea.

- În situația nerespectării obligațiilor prevăzute poate fi dispusă măsura luării în custodie publică a străinului.

Străinii având statutul de tolerat nu beneficiază de asistență medicală sau socială, sunt de cele mai multe ori puşi în incapacitatea de a-şi asigura minimul necesar în îndeplinirea nevoilor de bază. Până la data de 1.09.2011 aceştia nu beneficiau nici măcar de dreptul elementar la muncă. Statul Român a încercat să elimine această discriminare prin modificarea legislației în vigoare, acordându-le toleraților posibilitatea de a munci. Este cu siguranță un pas important pentru îmbunătățirea vieții acestora, însă doar prin schimbarea acestui articol de lege, cel mai probabil situația toleraților nu se va schimba automat, accesul practic pe piața muncii depinzând încă de mulți alți factori.

Conform JRS România (Jesuit Refugee Service Romania) majoritatea persoanelor cu statut de tolerat intră într-o spirală a sărăciei ce se poate

întinde pe perioade de doi până la trei ani, perioadă în care starea fizică şi mentală a acestora se agravează treptat devenind de cele mai multe ori cronică. Ajung să sufere de malnutriție, depresii severe, tuberculoză, să aibă - conform propriilor mărturii o înfățişare incompatibilă cu găsirea unui loc de muncă, fie el şi pe piața neagră. Persoanele cu statut de tolerat pot beneficia doar de consult medical de urgența şi de maximum trei zile de spitalizare gratuită astfel încât este puțin probabil ca suferințele psihice sau fizice ale acestora să fie tratate în cadrul sistemului sanitar românesc.

Singurul ajutor de care aceştia se bucură este dat de prea puținele ONG-uri, care încearcă pe cât posibil


Tolerat în România …

să substituie rolul statului şi să acopere uriaşele neajunsuri ale sistemului. Pe toată perioda în care un individ deține statutul de tolerat, acesta depinde în mare măsură de ajutorul asociațiilor caritabile care îl aprovizionează cu un minim de alimente necesar supraviețuirii.

JRS Europa a prezentat în raportul din 2007: Report on Destitute Forced Migrants realitatea socială şi legală a migranților aflați în nevoie. În cadrul raportului a fost analizată starea migranților din opt state europene. În raport a fost inclusă şi România prezentându-se unele aspecte ale vieții de tolerat, aspecte ce vor fi preluate şi în acest text pentru o mai bună evidențiere a situației persoanelor tolerate in România.

Prezentat în raport ca fiind un caz ilustrativ al unui migrant lipsit de orice

fel de sprijin din partea statului gazdă este cazul lui Yusef, o persoană din Somalia ajunsă în România.

Acesta a solicitat în anul 2002 azil pe teritoriul României. Cererea i-a fost respinsă. Neputând fi îndepărtat de pe teritoriul statului român, şederea i-a devenit tolerată din anul 2003. Statutul i-a fost menținut pentru mai bine de doi ani şi jumătate.

În perioada în care a aşteptat răspunsul solicitării azilului, Yusef a fost cazat într-un centru special amenajat. În momentul în care statutul i-a fost schimbat din solicitatnt de azil în tolerat pe teritoriul României, acesta a fost nevoit sa părăsească centrul şi să locuiască pe străzi, fiindu-i interzis dreptul de a munci şi, în consecință, dreptul de a-şi asigura o locuință şi un trai decent. În această perioadă starea fizică si psihică a lui Yusef s-a deteriorat treptat. Pentru o perioadă de timp i-a fost oferită cazarea la JRS România. Din cauza problemelor mentale dobândite în urma traiului anevoios şi a lipsei unui tratament corespunzator Yusef a fost nevoit să părăsească şi centrul JRS România ajungând din nou pe străzi: „Yusef had to leave JRS Romania’s accommodation centre one month before the interview took place because of his deteriorating mental health, which had a negative impact on the other residents at the centre.”

Yusef, deşi deținea statutul de tolerat şi a fost nevoit să se prezinte Oficiului Român pentru Imigrări lunar

pentru a-şi face cunoscut „domiciliul”, a fost tratat de către instituțiile statului asemănător migranților aflați ilegal pe teritoriul României, neavând drepturi în plus față de aceştia. În momentul interviului Yusef recunoştea că singura soluție de a ieşi din această spirală a sărăciei şi a degradării umane este aceea de a obține permis de şedere şi permis de muncă pe teritoriul României: „(...) how does the Romanian State expect us to live, if we cannot work? I am looking for an illegal job now at the construction sites. I need money. What do I need to do otherwise? (...) I think I can make it here. I got used to Romania; I have learned the language. I want to have a chance.“ (Report on Destitute Forced Migrants)

Cadrul legal al Statului Român împinge persoanele cu statut de tolerat într-o situație de discriminare, stigmatizare şi izolare. Tolerații României nu se bucură de libertatea, securitatea sau justiția promise de spațiul european. Sunt oameni fără protecție socială, fără siguranța zilei de mâine, fără perspectiva unui trai decent si de cele mai multe ori fără posibilitatea reală de a se întoarce în țara natală. Persoanele cu statut de tolerat pe teritoriul României sunt oameni invizibili, privați de multe drepturi, îngropați în obligații, sunt oameni care mor în tăcere după cum spun chiar ei...


În labirintulfără permis de

aNaliZĂ

Până în 2002, România postdecembristă nu era decât o ţară de tranzit, marea majoritate a străinilor tranzitând-o pentru a ajunge în statele Europei comunitare.

Amintirile dureroase născute din mariajul forţat cu marele frate sovietic, pierderile de teritoriu de după cel de-al Doilea Război Mondial, ca şi împărţirea Republicii Moldova în 1992, sunt toate sechele încă vii în spiritul românilor. Acestor factori de securitate li se adaugă o mare instabilitate economică (o inflaţie galopantă) şi o politică la limită ostilă imigraţiei. În orice caz, una care nu încurajează nici o dorinţă a străinului de a se instala în ţară.

A trebuit să treacă 1 ianuarie 2002, dată la care s-a abolit viza pentru cetăţenii români care doreau să ajungă în ţările membre ale spaţiului Shengen, pentru ca România să înceapă să devină o ţară de imigraţie. Convinşi că ţara va adera, cu siguranţă, la Uniunea Europeană în câţiva ani, străinii au început să se instaleze puţin câte puţin, conştienţi că un permis de şedere româneasc va deveni „Sesam-ul” care le va deschide larg porţile întregii Europe . Turismul, afacerile, studiile, toate motivele şi pretextele sunt bune pentru a intra pe teritoriul românesc. Din nefericire însă, pentru mulţi dintre ei, visul este departe de realitate.

Astăzi România numără sute de persoane clandestine. Unii dintre ei, pentru că părinţii nu au mai ajuns să le plătească taxele de înscriere la facultate. Alţii pentru că nu au avut nici o intenţie de a ieşi din ţară odată ce viza le-a expirat. Un mare număr dintre străinii fără permis de şedere în curs de valabilitate îl reprezintă cei respinşi, adică cei a căror cerere de azil a fost respinsă definitiv .

Conform Oficiului Român pentru Imigrări, dintr-un total de 15.091 de cereri de azil depuse la Ministerul de Justiţie între 1999 şi 2007, 11.568 au fost respinse. La aceasta se adaugă faptul că

fiind părintele unui copil conceput cu un cetăţean român, aceasta îi dă dreptul să îşi reglementeze situaţia.

I. S. este de origine congoleză. Ea trăieşte în România de 4 ani. La venirea sa aici, a introdus o cerere de azil pe lângă autorităţile mandatate. După aproape 3 ani de procedură, ea a primit o scrisoare de la O.R.I., care o informează că, „în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) din legea nr. 122/2002, privind azilul în România, întrucât procedura de azil s-a încheiat, urmează să părăsească teritoriul României în 15 zile de la data primirii sau să îşi reglementeze dreptul de şedere, în conformitate cu prevederile ordonanţei Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.”

Problema este că majoritatea zdrobitoare a solicitantilor de azil ale căror cereri au fost respinse nu părăsesc România, ci preferă să se adauge listei clandestinilor deja existenţi. În consecinţă, ei ignoră prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194/2002 atrăgându-şi astfel sancţiuni contravenţionale în conformitate cu art. 135 din acelaşi act normativ. Ei sunt conştienţi că în ziua în care vor fi interpelaţi de poliţie, vor fi nu

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (O.U.G.) 194/2002 şi diferitele modificări şi adăugiri pe care aceasta le-a suferit au complicat şi mai tare sarcina străinilor. Vă las să faceţi socoteala cu numărul de străini care au rămas ilegal în ţară din momentul în care ţinta Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) era repatrierea a vreo 100 de voluntari pe an. În fiecare an legea a suferit mai multe modificări, până în punctul în care străinul nu mai ştia „cărui sfânt să i se dedice“. Informaţiile nu erau disponibile decât în limba română, iar viza de şedere propusă străinilor care realizează o activitate comercială avea o valabilitate de trei luni.

O parte a străinilor fără permis de şedere în curs de valabilitate în România are dreptul la o reglementare a acesteia, însă ei ignoră, din păcate, legea şi, prin urmare, drepturile lor.

Acesta este, de pildă, cazul lui L. D., un african intrat reglementar în România cu o viză de lungă şedere pentru a se angaja într-o societate bucureşteană. Din păcate, el a ajuns în ţară cu 10 zile înainte de expirarea vizei sale de 90 de zile. Or, conform O.U.G. 194/2002, cererile de prelungire a dreptului de şedere temporară se depun de către solicitanţi, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat şederea, la formaţiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări de la locul de reşedinţă.

În loc să se întoarcă acasă înainte de expirarea vizei sale, după cum i-a sugerat administraţia societăţii care urma să îl angajeze şi să solicite apoi o nouă viză pentru acelaşi scop, el a preferat să încerce să găsească o altă soluţie. Sunt 4 ani de când, căpătând un statut ilegal, L. D. trăieşte clandestin în România. Între timp, a devenit tatăl unui copil de 1 an, din relaţia sa cu o româncă. Până în aprilie anul acesta el a trăit cu teama în suflet, ignorând complet faptul că

Amadou NIANG

Asociaţia Cultura Păcii


doar expulzaţi din România, ci vor primi şi o interdicţie de şedere, cu o durată de până la 5 ani pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Coşmarul care îi urmăreşte în fiecare zi pe străinii în situaţie ilegală rămâne teama de a cădea în plasa poliţiştilor cu ocazia unui control de rutină.

Străinul fără formă de şedere legală în ţară trebuie, de asemenea, să-şi găsească mijloace pentru a-şi asigura supravieţuirea cotidiană, să îşi plătească la zi hrana şi chiria. Dacă unii ajung să găsească ceva de lucru la negru, alţii, mai prudenţi sau temători, optează să trăiască din ceea ce le trimit părinţii sau prietenii care se află de cealaltă parte a Europei. În sânul comunităţii africane cu şedere ilegală, femeile se descurcă mai bine decât bărbaţii. Ele găsesc întotdeauna mai uşor găzduire. Mai mult, cele care ştiu să ţeasă rasta îşi găsesc destul de uşor cliente, românii fiind, în general, dispuşi să se deplaseze la adresa prestatorului.

Această situaţie de insecuritate şi teamă permanentă îi duce pe mulţi dintre străini la depresie. Problema este astfel mult mai gravă decât simpla lipsă a actelor şi a banilor, pentru că ei nu se tratează. Acesta este cazul lui A. B.,

care trăieşte în pădure de peste 2 ani.Totuşi, nimic nu îl predestina acestui

destin. După doi ani de studii, s-a trezit lefter. Ţara sa, Coasta de Fildeş, se găsea într-o situaţie relativă de război civil. Activităţile economice fiind deci blocate, mama lui s-a aflat în incapacitate de a-l mai susţine. De fapt, anumite bănci şi-au închis porţile începând din februarie. De vreme ce mama sa care îi finanţa studiile nu a mai putut să o facă, A. B. a fost exmatriculat şi, dintr-o dată, s-a trezit fără permis de şedere.

Situaţia în ţara sa a fost atât de dificilă încât la sfârşitul lunii februarie, trei bănci străine şi-au închis agenţiile. E vorba de B.I.C.I.C.I. (grupul francez B.N.P. – Paribas), Citibank (S.U.A.) şi Access Bank (Nigeria). Filiala din Coasta de Fildeş a băncii franceze Société Générale, S.G.B.C.I., una din cele mai importante instituţii din sectorul bancar al ţării, a fost cea de-a patra bancă ce şi-a închis porţile din 14 februarie 2011.

„Cu regret vă informăm că S.G.B.C.I. este obligată să-şi suspende provizoriu activităţile începând cu data de 17 februarie 2011”, afirmă banca printr-un comunicat publicat pe site-ul său de Internet. „Ne dorim în

mod evident să redeschidem reţeaua noastră în condiţii de funcţionare normală, cât mai rapid posibil.”, concluzionează conducerea. Două zile mai târziu, Standard Chattrered (Marea Britanie) i-a urmat exemplul.

După scrutinul din 28 noiembrie 2010, Coasta de Fildeş a fost sfâşiată între şeful de stat, Laurent Gbagbo, care a pierdut alegerile, şi Alassane Ouattara, recunoscut ca preşedinte ales şi susţinut de o mare parte a comunităţii internaţionale, inclusiv de fosta putere colonială franceză. Tabăra lui Ouattara a încercat să taie sursele de venit ale regimului Gbagbo, care făcea eforturi să pună pe picioare un sistem bancar viabil la scala Coastei de Fildeş, după gravele şocuri cauzate de ruptura cu Banca Centrală a Statelor Africii de Vest (B.C.E.A.O., cu sediu la Dakar), ceea ce a antrenat în mod notabil o mare lipsă de lichidităţi.

Aflat în incapacitate de a-şi plăti un loc cu chirie, A. B. s-a reconvertit în tăietor de lemne în pădure, unde şi doarme. De ani de zile, el suferă de tulburări psihologice. Şi nu este singurul. Mai rău, şi alţi străini mai puţin norocoşi au dezvoltat tulburări psihologice sau au fost omorâţi de boală. Din păcate aceste persoane nu au acces la sistemul de asigurare de sanatate publică, chiar dacă au cu se să cotizeze, contribuţia lunară la Casa Naţională de Asigurare de Sanatate fiind doar de 33 Ron.

La începutul lui martie 2010, Juliette Poirson, coordonatoare la Médecins du Monde din reţeaua HUMA, a fost în misiune în România, pentru a dezvolta un proiect de studiu privind accesul la îngrijire a celor fără acte şi a solicitanţilor de azil în Europa. Proiectul în România este împlementat de A.R.C.A. , iar după cercetare, a prezentat un raport. Să sperăm că acesta va fi urmat de măsuri concrete, cum ar fi luarea în îngrijire a acestui grup vulnerabil.

cotidian al străinilor şedere în România


oPiNii

suniți şi şiiți, care interpreteză diferit învățăturile Coranului. S.U.A a fost acuzată de tradiționaliştii arabi, că încurajează şi susține secularizarea lumii islamice, iar acest fapt este cel mai evident în Turcia! După exact 10 ani de la încheierea Războiului Rece, avea să izbugnească un nou conflict internațional: Statele Unite vs Jihad!

George Friedman, vine din nou să contrazică susținătorii unui război lung şi de uzură scriind în Următorii 100 de ani: „Analiştii vorbesc despre un secol de conflict care va domina lumea... De fapt, ceea

ce se întamplă în lumea islamică nici nu va conta foarte mult în cele din urmă. Presupunând că traiectoria ascendentă a puterii Statelor Unite va rămâne intactă, anul 2020 ar trebui să găsească administrația americană răspunzând unor astfel de provocări!“

Politica externă a americanilor este foarte sensibilă în privința armonizării relațiilor dintre creştini şi musulmani şi încearcă să găsească o cale de dialog şi cu evreii. Administrația Barak Obama a promis că în cel mai scurt timp va demara negocierile cu Israelul pentru formarea Republicii Palestina. Este foarte posibil ca o

Provocările noului mileniu:Jihad vs Cruciade?

Secolul XXI nu va fi scutit de conflicte planetare. El a debutat cu teribila ciocnire între sistemul valoric occidental şi cel fundamentalist-islamic, prin atentatele de la World Trade Center şi de la Pentagon pe 11.09.2001. Scopul al-Qaeda a fost să demonstreze vulnerabilitățile Jandarmului Mondial, şi prin aceasta să-şi întărească propria putere în mediul islamic, prin subminarea guvernelor „colaboraționiste cu imperialismul american“, cum îi acuză Osama Ben Laden, într-un mesaj difuzat de Al Jazeera. Prin destabilizarea unor țări ca Arabia Saudită, Pakistan, Egipt şi Indonezia, mult prea dependente de Washington, al-Qadea îşi propunea o soluție de reunificare a intereselor arabe şi islamice sub steagul ei! Pentru asta, trupele de guerilla, adevărați terorişti, au luat în stăpânire Afghanistanul unde şi-au creat o bază de operațiuni, extrem de greu penetrabilă.

Sfârşitul Războiului-Rece, din 1991 a lăsat trei zone de democrație între interesele Vestului şi cele ale U.R.S.S. Prima a fost secțiunea europeană care se întindea din Norvegia, până la granița ceho-germană. A doua, cea asiatică, ținea de la insulele Aleutine până la granița dintre Japonia si China, iar cea de a treia secțiune, din nordul Afghanistanului până în Iugoslvia. Să nu uitam că linia de demarcație a conflictului S.U.A-U.R.S.S trecea printr-o regiune preponderent musulmană: Azerbaidjan, Uzbechistan, Turkmenistan, Kîrgiztan, Kazahstan. După prăbuşirea sovieticilor, aceste regiuni au intrat în comunicare cu al-Qaeda şi alte nuclee de fundamentalism islamic, în incercarea evidentă de a reface Califatul (Imperiul Islamic). După destrămarea U.R.S.S, Federația Rusă a avut mult de tras în Războiul din Cecenia.

Însă, în lumea musulmană se întâmplă cutremure interne şi lupte foarte strânse între tradiționalişti şi modernişti, dar mai ales între


reajustare a influenței israeliene în regiune să detensioneze situația din Orientul Apropiat, fapt ce va confirma optimismul geostrategului Friedman!

Lumea musulmană va rămâne instabilă deşi, ca falie geopolitică, în momentul de față este ținută sub control, mai ales prin faptul că în esență dogmatică există conflictele interne dintre suniți şi şiiți. Neregăsindu-se într-o unitate conceptuală, musulmanii nu vor avea puterea de a se impune ca un model imperial. George Friedman analizează: „Deşi această instabilitate nu va degenera într-o revoltă islamistă generală, se naşte totuşi posibilitatea ca

Provocările noului mileniu:Jihad vs Cruciade?

Oreste Teodorescu

un stat musulman să profite de ea, prin urmare şi de slăbiciunea altor națiuni, pentru a se afirma ca putere regională.“ Cele mai mari state musulmane din lume sunt Indonezia şi Pakistanul, dar ambele măcinate de conflicte interne şi de granițe puternice. Chiar dacă Pakistanul este o putere nucleară nu-şi va putea emite potențialele pretenții de dominare atâta timp cât este flancat de China şi Rusia la nord, de India la est şi de Afghanistan la vest! Urmează alte trei state musulmane cu potențial: Egiptul (80.000.000 locuitori), Turcia (71.000.000 locuitori) şi Iranul (65.000.000 locuitori). Să pătrundem puțin şi în analiza economică.

Turcia are un PIB de aproximativ 660.000.000 de dolari şi ocupă locul 17 pe plan mondial. PIB-ul Iranului este sub 300.000.000 dolari, situându-l pe locul 29, iar Egiptul se află pe locul 52 cu un PIB de 125.000.000 dolari/an. Turcia a cunoscut o creştere economică foarte importantă în ultimii 5 ani cu cinci până la opt procente anual. Cu o excepție de doi ani, cât s-a aflat în recesiune şi Iranul a avut o creştere cu peste 6% a PIB-ului. Dintr-o perspectivă economică, Turcia, pare candidatul perfect pentru a deveni Tigrul Orientului Apropiat si posibil viitor partener european, ținând cont de faptul ca o parte a Turciei este continentală.

Din punct de vedere militar, Iranul pare a fi cel mai agresiv şi amenințător, însă analiştii geo-politici consideră că tocmai aici se află şi punctul cel mai vulnerabil al țării. În primul rând, Iranul are de luptat pe mai multe fronturi. Deşi sunt un stat islamic, nu sunt arabi, apoi ei sunt şiiți, aflați într-un conflict cvasipermanent cu suniții. Se mai adaugă şi poziția geografică destul de puțin ofertantă. La estul Iranului se află Afghanistanul, la nord e Rusia, înspre vest se află Irakul. Concluzia trasă de specialişti: Nu îi este uşor Iranului să-şi concentreze puterea în regiune. Orice mişcare i-ar costa prea mult,

căci se află în permanență monitorizați de Jandarmul Planetar, S.U.A!

Egiptul s-a străduit cu putere să devină lider regional. Sub Gamal Abdel Nasser, țara s-a reformat şi s-a modernizat pe modelul Turciei lui Attaturk, însă după acordurile cu Israelul de la Camp David, în 1978, Egiptul a încetat să-şi mai extindă dominația. Cu privire la această țară, să-l lăsăm tot pe Friedman să se exprime: „Dată fiind economia şi relativa sa izolare şi insularizare, este greu să vezi Egiptul o putere locală, indiferent cât de mult timp i-ar lua acest proces. Mai probabil ar fi să intre sub sfera de influență a unei alte națiuni, fie că ar fi vorba despre Turcia, America sau Rusia, aşa cum i-a fost, de altfel, soarta secole de-a rândul.“

În cele din urmă, va fi o confruntare între tipare, între modele sociale şi valori spirituale. Să sperăm că politicienii în mâinile cărora se află destinele milioanelor de oameni, captivi, fără voia lor într-un razboi nevăzut, dar devastator, vor găsi soluții viabile de a guverna în pace, în armonie sub stindardul conceptului: “Unitate în diversitate”. Civilizația umană este un puzzle. Trebuie să ai o viziune de ansamblu ca s-o cuprinzi în întregime. Cultura islamică, alături de tiparul creştin, ambele influențate hotărâtor de iudaism, sunt singurele domenii în care înțelepții lumii pot găsi motivele păcii planetare.

“Shalom Alehaim, Pace Ție, Sallam Allecum!“


StUdii

Cine sunt imigranţii din ţările non-UE? (numiţi în documentele oficiale - resortisanţii ţărilor terţe). De multe ori îi observăm pe stradă, în universităţi, în mall-uri - sunt necunoscuţii de lângă noi, despre care de multe ori avem idei preconcepute.

Există foarte puţine studii privind situaţia străinilor, majoritatea dintre ele sunt realizate de către Fundaţia Soros prin programul Migraţie şi Dezvoltare. Lipsa interesului privind această tematică este justificată prin faptul că România nu înregistrează un număr foarte mare de imigranţi, încât să îşi facă probleme privind integrarea lor, dar se consideră că peste câţiva ani România va avea soarta altor state membre, care nu demult erau ţări de emigraţie şi au ajuns în scurt timp ţări de imigraţie.

În România s-au pus bazele unui sistem de gestionare a imigraţiei odată cu pregătirea aderării la UE, s-a adaptat legislaţia la normele europene în vigoare, vizând imigraţia şi au fost preluate principiile UE de integrare şi transpuse în politica naţională de integrare a străinilor din ţările terţe. Dacă în anii de pre-aderare România punea mai mult accent pe securizarea frontierelor şi a combaterii migraţiei ilegale, începând cu anul 2007 a început să gestioneze migraţia prin prisma dezvoltării şi efectelor benefice ale acesteia şi anume, integrarea imigranţilor din statele terţe. Principalul instrument financiar pentru proiectele adresate integrării străinilor din spaţiul non UE este Fondul European pentru Integrarea Resortisanţilor Ţărilor Terţe care face parte din Programul „General Solidaritatea şi Gestionarea Fluxurilor Migratorii”. Aş putea să clasific programele de integrare în România în două tipuri generale: programele guvernamentale, care cuprind cursuri de limba română şi orientare culturală, dar care se adresează mai mult refugiaţilor şi programele de integrare oferite de ONG-uri finanţate prin Fondul European de Integrare. Dacă prin Programul Anual 2007 a fost finanţat un singur proiect,

Sunt sau nu eficiente programele de integrare adresate migranţilor non-UE în România?

deja prin Programul Anual 2008 au fost finanţate 7 proiecte de integrare, prin Programul Anual 2009 au fost finanţate patru; încet, încet societatea civilă devine conştientă de rolul său în implementarea proiectelor de integrare adresate străinilor. În aceste condiţii apare întrebarea dacă aceste proiecte de integrare răspund cu adevărat nevoilor străinilor din România. Sunt oare ele eficiente? Am încercat să răspund la această întrebare prin realizarea a 10 interviuri cu participanţii la unul dintre proiectele de integrare şi anume Integrare şi coeziune socială pentru resortisanţii ţărilor terţe.

Respondenţii au fost selectaţi în aşa fel încât să reflecte toate comunităţile de străini participante în proiectul acesta la nivelul oraşului Cluj-Napoca. Ţările de provenienţă ale acestora sunt: Tunisia, Republica Moldova, Siria, Egipt, Palestina.

În proiectul coordonat de Institutul Intercultural Timişoara, atunci când respondenţii au fost rugaţi să îşi amintească ce teme au fost discutate la seminarii şi să îşi expună părerea asupra actualităţii şi utilităţii tematicilor, au declarat că s-au ocupat mai mult şi s-au interesat mai mult de problemele propriilor comunităţi. La seminarii, fiind prezenţi reprezentaţi din comunităţi diferite de străini, se discutau probleme diferite, caracteristice comunităţilor prezente. Printre tematicile amintite de respondenţi s-au numărat: reglementările legate de permisul de şedere pentru studii, dreptul la muncă al studenţilor şi al persoanelor membre de familie a unui cetăţean român, iniţiative culturale, aspecte legislative privind obţinerea cetăţeniei. Unii dintre respondenţi au menţionat că la seminarii alţi participanţi prezentau probleme concrete care îi vizau pe ei personal sau pe cineva din comunitatea pe care o reprezentau.

Studenţii moldoveni au adus în discuţie mai mult problema permiselor de şedere, reprezentanţii sirieni au adus în discuţie problema obţinerii cetăţeniei, reprezentaţii tunisieni, fiind studenţi, au adus în discuţie problema taxelor de studii prea mari ale Universităţii

de Medicină şi Farmacie, politica discriminatorie a Universităţii faţă de tunisieni. Reprezentatul egiptean a adus în discuţie dreptul la muncă pentru străini. Surprinzător, deşi au trecut doi ani de la implementarea proiectului, respondenţii îşi mai aduc aminte problemele discutate, acest lucru se poate explica prin simplul fapt că discuţiile cu privire la problemele străinilor au fost continuate în cadrul altui proiect în care au fost preluate aceste activităţi.

Când am discutat cu respondenţii despre utilitatea seminariilor şi dacă au aflat informaţii relevante în cadrul acestora, răspunsul majorităţii a fost că da, au fost utile, o bună ocazie de a pune întrebări şi de a primi răspunsuri la ele, fiind prezenţi şi reprezentanţi ai ORI, şi de a cunoaşte problemele celorlalte comunităţi, un mediu bun de ajutor reciproc.

R.1.4: „Eu ţin minte că la unul dintre seminarii, am adus în discuţie problema mea, găsirea unui loc de


Sunt sau nu eficiente programele de integrare adresate migranţilor non-UE în România?

muncă în calitate de student, fiind prezent la seminar un om de afaceri sirian, mi-a spus că mă va ajuta să îmi găsesc de lucru şi angajatori dispuşi să angajeze studenţi străini“. Respondenţii însă au identificat şi

aspectele mai puţin bune ale seminariilor precum, unii dintre liderii comunităţilor monopolizau discuţiile şi nimeni nu intervenea pentru a destinde spiritele, se ajungea să se discute probleme sensibile, se spuneau aceleaşi lucruri, de la un seminar la altul se încerca găsirea de soluţii, dar nu se puneau în practică, unii dintre participanţi nu doreau să îşi expună problema în public.

R.1.5: „Seminariile au fost utile şi multe dintre problemele discutate m-au interesat. Din păcate în cadrul acestor seminarii, s-a pus mai mult accent pe prezentarea problemelor deja existente şi ştiute, decât pe nişte discuţii libere între participanţi prin care să fie

identificate acele probleme despre care organele din România nu ştiu“.

Unii dintre respondenţi consideră că din moment ce au învăţat limba se consideră deja integraţi în societate şi au putut să participe la aceste proiecte pentru că sunt deja integraţi, mai ales în cazul studenţilor moldoveni participanţi în proiect, aceştia au declarat că seminariile la care au participat au fost un cadru bun de a-şi expune problemele, dar nu un instrument de integrare în societatea românească, pentru că ei sunt deja integraţi din punct de vedere cultural, legal, lingvistic. Unii au considerat că prin activităţile proiectului s-au integrat indirect în societate, prin informaţiile primite la seminarii, prin ocazia de a cunoaşte alţi membri ai comunităţilor de străini, reprezentanţi ai instituţiilor. Un respondent a răspuns că şi-a făcut prieten un român angajat la un ONG din Cluj şi cu care ţine legătura şi acum. Un alt tânăr a declarat că prin intermediul seminariilor s-a implicat într-o organizaţie de studenţi de la Cluj.

R.1.1: „Da, deoarece astfel am ştiut cum trebuie să procedez în diferite situaţii cu care încă nu mă confruntasem. Am cunoscut noi oameni cu care ţin şi acuma legătura pentru că au ştiut să mai tot posteze evenimentele viitoare. Am înţeles mai multe despre situaţia studenţilor străini din diferite ţări şi am aflat despre cerinţele statului roman faţă de noi, precum şi acţiunile pe care trebuie să le fac când ajung aici“.

Privind celelalte servicii oferite prin proiect, site-ul, şi revista, respondenţii au declarat că ştiu de existenţa lor, au accesat site-ul dar mai degrabă pentru a se ţine la curent cu programul seminariilor, decât pentru a afla informaţii privind legislaţia românească sau pentru probleme de interes, preferând mai degrabă să se informeze direct de pe site-urile instituţiilor cu atribuţii în domeniile în care au

probleme. Basarabenii au răspuns că au accesat site-ul foarte rar, pentru că pentru majoritatea întrebărilor la care nu aveau răspuns accesau site-ul organizaţiei de basarabeni din oraş sau de pe alte site-uri mai mediatizate şi de la prieteni.

Având în vedere analiza de mai sus câteva concluzii se pot desprinde: respondenţii consideră că seminariile sunt utile, creând un mediu de cunoaştere şi ajutor reciproc. Prin faptul că problemele migranţilor sunt puse pe agenda statului român, aceste seminarii sunt o bună ocazie de a pune faţă în faţă oficialii cu străinii, la un astfel de eveniment este mai probabil ca oficialul să îţi răspundă la întrebare decât dacă te adresezi direct instituţiei.

Pe de altă parte o problemă a acestor seminarii este tendinţa unor participanţi de a monopoliza discuţiile sau faptul că unele dintre probleme nu intră în atribuţiile instituţiilor prezente. Acţiunile proiectului i-au ajutat pe migranţi să se integreze prin informaţiile pe care le aflau, prin interacţiunile cu ceilalţi participaţi şi relaţiile pe care le stabileau. Participanţii basarabeni se consideră deja integraţi, aceste seminarii având mai mult rolul de expunere a problemelor.

Daniela CervinschiLADO [email protected]


Ce înseamnă haj?

În limba arabă, cuvântul haj înseamnă o călătorie către o destinaţie. Dar din punct de vedere al dreptului canonic, hajul înseamnă al cincilea stâlp al Islamului. Musulmanul este obligat să facă acest haj măcar o dată în viaţă (CORAN; suratul 2, versetul 196-197. Sura 3, verset 97, sura 22, verset 27). Hajul şi umra sunt pelerinaje. Când vorbim de haj, ne referim la această călătorie, la acest rit pe care un musulman este obligat să-l facă o dată în viaţă, dar într-o perioadă şi într-un timp bine determinat, prestabilit. Călătoria către Cabaa – Moscheea sacră din Mecca şi ritul în jurul ei în luna a 12-a din calendarul lunar (hejirii). În credinţa noastră, haj-ul s-a născut când allah subhanala i-a poruncit lui Abraham pacea asupra lui, tatăl tuturor profeţilor, cum credem noi. Dar în Islam, în religia musulmană, hajul a devenit o obligaţie în anul al 9-lea de refugiu a profetului (Mohammed S.A.W) în Medina. În credinţa noastră, în religia noastră, hajul este ultima obligaţie. Profetul Mohammed (rasulullah salalahu aleihi wasalam) a făcut hajul o dată înainte să moară.

Pelerinajul avea loc în Peninsula Arabică, actuala Arabie Saudită. Ritul hajului se face între Mecca, Muzdalifa, Mina şi Arafat, nişte zone în jurul cetăţii Mecca, aproximativ la 18 km, extins spre Munţii Arafat. Muzdalifa este în Maşaar Al haram, ritul cel sacru. Pe urmă avem Mina unde se aruncă pietrele şi unde se face şi sacrificarea jertfei, cum a făcut şi profetul Abraham (fiecare pelerin taie un berbec). Tot acolo se află Cabaa, moscheea sacră. În sfârşit, la Arafat se duc pelerinii în ziua a noua. O zi foarte importantă a hajului. Cine pierde această zi îşi pierde tot hajul. Între aceste destinaţii, pelerinul mai trebuie să treacă prin anumite locuri. De obicei musulmanul care se află în pelerinaj, după ce efectuează acest rit mai face o vizită, un pelerinaj la moscheea Profetului la Medina. Acest loc se află la vreo 450 km în nordul Meccăi.

Cât timp durează?

Pelerinajul durează din ziua a opta până în ziua a treisprezecea din luna de Haj, o săptămână în care se fac toate aceste rituri de haj sau pelerinajul cel mare, la Mecca şi în

Haj-ul la musulmani

Cum şi de unde a pornit ideea de haj?

Hajul se efectuează într-o perioadă fixă a anului. Intervalul lui începe din luna a 10-a a calendarului Islamic, din luna saua, după ramadan, şi se termină la jumătatea lunii a 12-a, numită luna al thu Al Hijja (luna pelerinajului) când musulmanul poate să facă o călătorie pentru pelerinaj în acest interval cu condiţia să cuprindă perioada minimă care începe din ziua a 8-a până la ziua a 13-a. Musulmanii folosesc şi calendarul lunar şi calendarul solar, respectiv calendarul musulman şi calendarul gregorian. Tot ce e măsurat ca timp în an şi luni este după calendarul lunar. Dimpotrivă, folosim calendarul solar pentru tot ce este măsurat pe zile şi săptămâni. Orele noastre de rugăciune sunt fixate după cel solar (rotaţia pământului în jurul soarelui). Anul lunar este fix, iar anul solar este teoretic. Deci noi musulmanii le folosim pe amândouă.

În ce perioadă a anului are loc hajul?

Interviu cu dl Dr. Ahmed Nakechbandi Ahmed Mazhar

Haj-ul este unul dintre cei cinci stâlpi sau cele cinci obligaţii pe care trebuie să-l îndeplinească orice adult musulman măcar o dată în viaţă. În fiecare an, sunt peste două milioane de musulmani din toată lumea care merg în pelerinaj la Mecca şi teritoriul sacru în Arabia Saudită. Lor li se alatură peste 400 de fideli români sau străini stabiliţi în România. În acest an, haj-ul va avea loc în noiembrie. Pentru a afla mai multe despre acest rit care se perpetuează de peste 2000 de ani, am stat de vorbă cu dl. Dr. Nakechbandi Ahmed Mazhar, Preşedintele Fundaţiei Islamice şi al moscheii „Semiluna“ din Bucureşti.

iNterviU


jurul ei. Musulmanul are obligaţia de a face haj-ul o dată în viaţă. Din tradiţia noastră, din cultura noastră, Allah Cel Mare i-a poruncit lui Abraham – pace asupra lui – să facă o jertfă, i-a poruncit să-l jertfească pe băiatul lui cel mai mare, Ismaeil (Abraham îmbătrânise şi nu avea copii şi Dumnezeu i-a dat un copil de la una dintre cele două soţii – Hajar). Şi pe urmă l-a luat la Mecca (pentru că el stătea în zona Palestinei, lângă Heron). I s-a poruncit să-şi ia familia şi să meargă lângă Mecca şi să clădească Kabah şi lumea va şti să vină în acea zonă. „O, Ismail, Dumnezeu mi-a poruncit să te dau ca jertfă”, spune Abraham adresându-se fiul lui. Şi Ismail a răspuns: „Dacă Allah ţi-a poruncit, eu sunt răbdător, sunt supus.” Şi Dumnezeu i-a spus să-şi jertfească copilul. Acest lucru înseamnă supunere totală faţă de porunca lui Dumnezeu. Noi (musulmanii) în fiecare an îi mulţumim lui Dumnezeu şi manifestăm supunerea noastră faţă de El. Dumnezeu i-a mulţumit pe amândoi, Abraham şi fiul, schimbând jertfa în sacrificarea unui berbec. Este un gest de mulţumire faţă de Dumnezeu care a completat pentru noi toate religiile, pentru că în pelerinajul lui, profetul Mahomed când a ţinut slujba de adio şi predica de adio de la muntele Arafat, Dumnezeu a grăit în Suratul 5 verset 3 din Coran care spune „(...) am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi (...)” şi Dumnezeu spune că a terminat şi pelerinajul şi toţi stâlpii Islamului. Am avut posibilitatea să venim să aplicăm aceste rituri şi noi credem că toţi profeţii erau lumină, pentru că sunt trimişi de Dumnezeu.

Ce semnficaţie are sacrificiul lui Abraham, fiindcă ritualul se petrece în fiecare an în toată lumea?

Pentru fiecare musulman aceasta este ziua de sărbătoare şi este importantă nu doar pentru cei ce fac haj. A doua zi după ziua a zecea (arafat) din luna de haj reprezintă ziua de sărbătoare mare pentru toţi musulmanii. Unii sărbătoresc cu rituri la Mecca, iar alţii sărbătoresc în restul lumii, fiecare pe unde se află, rememorând acest eveniment – supunere faţă de Dumnezeu, finalizarea legislaţiei şi împlinirea harului lui Allah, manefastând mulţumirea prin respectarea tradiţiei lui Abraham. Această jertfă să fie un dar, o binecuvântare de la tine pentru toţi.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească un musulman pentru a efectua haj-ul?

Orice musulman (bărbat sau femeie) adult, apt mental, care nu are probleme cu siguranţa (drumului) şi de întreţinerea familiei lui în perioada de pelerinaj este obligat să facă acest lucru. Dacă îndeplineşte condiţiile pentru a face acest lucru, înseamnă că este obligat. Dacă nu îndeplineşti aceste condiţii, înseamnă că nu ai această obligaţie. Deci un fidel care îndeplineşte toate condițiile, dar nu are bani, nu este obligat. Unul care are de toate şi e bolnav, nu poate, tot nu are obligaţie. Unul care are de toate şi este sănătos, dar nu are siguranţa de drum, nu are viză de exemplu, tot nu este obligat.

Cum se desfăşoara haj-ul?

Zona este limitată – o zonă cunoscută, într-o perioadă cunoscută, în condiţii cunoscute. Perioada cunoscută o ştim, la fel condiţiile, dar cum se îndeplineşte? El (pelerinul musulman) trebuie să ştie demarcajul care se numeşte mowaqeet – fiecare, când vine din orice colţ al lumii, ştie de unde începe zona sacră. Înainte de marcajul unde începe zona sacră, el

trebuie să aibă intenţia să facă haj. Şi sunt trei modalităţi: împreună, separat sau în acelaşi timp, Se face această intenţie, se îmbracă ihramul cu hainele de sacralitate şi de atunci începe haj-ul; din acest moment, anumite gesturi şi anumite lucruri sunt interzise în ritul haj-ului. Când spunem că este ihram ne referim că pelerinul intră în sacralitate – nu ne putem da cu parfum, nu mai putem întreţine relaţii conjugale, nu ne mai putem oficia căsătorii, nu ne mai putem tăia părul sau unghiile sau nu mai putem vâna. Până la încheierea perioadei de haj.

Ce deosebeşte haj-ul de umra?

La fel ca haj-ul, şi umra este tot o călătorie către o destinaţie în scopul de a vizita zone sacre. Spre deosebire de haj, nu este limitată în timp. Se poate petrece oriunde şi oricând. Dacă haj-ul se petrece într-o perioadă fixă, umra se poate efectua în orice perioadă, dar ca rituri, diferenţa dintre haj şi umra constă în faptul că haj-ul are zonă de rituri şi în Mecca, şi în jurul ei, iar umra se face numai în Mecca.

Câţi musulmani din România efectuează haj anual?

Noi, musulmanii străinii din ţară, am început, pentru prima dată, să mergem în pelerinaj în 1996 cu un grup de 13 persoane. Apoi cu 21, 23, 30 de pelerini. Şi în fiecare an se măreşte numărul lor. Acum, în ultimii ani, peste 400 de musulmani merg anual în pelerinaj. Pe lângă aceştia, sunt alţii care merg la umra. De la 1 august a plecat un grup de pelerini.

Haj-ul la musulmani

Interviu realizat de Amadou Diouma Niang, Asociaţia Cultura Păcii


eUroPa

migranţilor decât pentru populaţia generală în Europa, iar în cazul femeilor procentul este şi mai mare. În acelaşi timp, există numeroase cazuri în care migranţii sunt supracalificaţi pentru job-ul pe care îl au. Un prim pas propus de Comisie ar consta în identificarea mai precisă a nivelului educaţional şi experienţei în muncă a migranţilor, precum şi a nevoilor lor de formare. Este necesar, de asemenea, ca informaţia cu privire la locurile de muncă disponibile să fie transparentă, iar rolul migranţilor ca antreprenori, creativitatea şi abilităţile lor inovative să fie sprijinite. Nu în ultimul rând, trebuie organizate programe pentru a sprijini intrarea pe piaţa muncii a migranţilor nou-veniţi.

Reorganizarea sistemului educativ – nivelul educaţional al migranţilor este în general sub nivelul cetăţenilor UE. Tinerii migranţi se confruntă cu un risc mai mare de abandon şcolar. Recrutarea profesorilor migranţi, cursuri de limbă pentru părinţi, programe speciale pentru şcoli din zone dezavantajate, sisteme de mentorat şi acces la cursuri de formare continuă sunt câteva exemple de acţiuni cu potenţial de succes.

Asigurarea unor condiţii de viaţă mai bune – politicile publice trebuie să asigure reducerea izolării persoanelor cu o formă de protecţie internaţională şi respectarea drepturilor acestora, dar şi să ofere, în acelaşi timp, cursuri de limbă, acces la locuinţe şi servicii de sănătate care să promoveze integrarea şi să fie adaptate la specificităţile culturale ale acestora.

Folosirea mai eficientă a fondurilor europene

Recomandări pentru Statele Membre:• Oferirea de cursuri de limbă care să

reflecte diferitele nevoi ale migranţilor în diferite etape ale procesului de integrare

• Organizarea de programe de orientare culturală şi civică pentru migranţii nou-veniţi, în care să se acorde o atenţie specificială nevoilor femeilor, pentru promovarea participării lor pe piaţa muncii

• Crearea de măsuri pentru analiza nevoilor individuale şi pentru validarea

În 20 iulie 2011, Comisia Europeană a făcut publică Agenda europeană revizuită pentru Integrarea Resortisanţilor Ţărilor Terţe. Agenda este o contribuţie la dezbaterile cu privire la modalităţile cele mai eficiente de înţelegere şi sprijinire a integrării, evidenţiind necesitatea unor abordări cât mai variate, care să ţină cont de provocările migranţilor în diferite contexte. Atitudinea Europei faţă de diversitate trebuie să fie pozitivă şi trebuie să existe modalităţi solide de garantare a drepturilor fundamentale şi a egalităţii, bazate pe respectul reciproc al diferitelor culturi şi tradiţii.

Integrarea ca modalitate de realizare a potenţialului migraţiei

Migranţii din ţările terţe reprezintă aproximativ 4% din totalul populaţiei Uniunii Europene. Dezvoltarea Europei este influenţată puternic de evoluţiile demografice, incluzând îmbătrânirea populaţiei, expectanţele de viaţă crescute şi scăderea populaţiei cu vârstă de muncă. Migraţia legală este considerată o modalitate de a face faţă acestei situaţii, alături de maximizarea folosirii forţei de muncă şi abilităţilor deja existente în UE şi de creşterea productivităţii economiei.

Strategia de creştere economică Europa 2020 şi Programul de la Stockholm evidenţiază potenţialul migraţiei pentru crearea unei economii competitive şi sustenabile şi stabilesc ca obiectiv politic integrarea eficientă a migranţilor legali, susţinută de respectul şi promovarea drepturilor omului.

Există deja un cadru de cooperare la nivel european în domeniul integării, şi anume Principiile comune de bază pentru politicile de integrare în Uniunea Europeană,

Oana NeștianInstitutul

Intercultural Timișoara

Agenda europeanăresortisanţilor

acceptate de Consiliul European în 2004. Aceste principii subliniază faptul că integrarea este un proces dinamic, în dublu sens, de acomodare reciprocă a migranţilor şi a societăţilor în care aceştia se stabilesc. Toate acţiunile prezentate de către Comisia Europeană în Agenda comună pentru integrare din 2005 au fost realizate. Cu toate acestea, contextul social, economic şi politic s-a schimbat şi nu toate măsurile de integrare au reuşit să atingă obiectivele propuse.

Studiile arată că cele mai importante provocări la nivel actual includ:• Rata scăzută de angajare a migranţilor, în

special în cazul femeilor• Creşterea şomajului şi a situaţiilor de

„supra-calificare” • Creşterea riscului de excludere socială• Decalajul cu privire la rezultatele şcolare• Temerile generale cu privire la nivelul

scăzut de integrare a migranţilor

Integrarea este o responsabilitate împărtăşită

Acţiunile propuse în cadrul Agendei europene pentru integrare se centrează pe următoarele domenii:

A. INTEGRAREA PRIN PARTICIPAREIntegrarea presupune implicarea

societăţii gazdă în procesul de acomodare a migranţilor, respectul drepturilor şi culturilor lor şi informarea lor despre obligaţiile pe care le au. În acelaşi timp, este necesar ca migranţii să-şi manifeste dorinţa de integare şi respect al regulilor şi valorilor societăţii în care trăiesc.

Contribuţia socio-economică a migranţilor

Dobândirea cunoştinţelor lingvistice – cursurile de limbă şi programele de orientare culturală trebuie să fie accesibile atât din punct de vedere financiar, cât şi geografic. Cursurile trebuie să fie adaptate nivelului participanţilor şi condiţiilor de învăţare.

Participarea pe piaţa muncii – rata şomajului este cu 10% mai mare în cazul


pentru integrarea ţărilor terţe

calificărilor şi experienţelor profesionale• Crearea de politici publice specifice

pentru creşterea participării pe piaţa muncii a migranţilor

• Dezvoltarea abilităţilor de management al diversităţii în rândul profesorilor; angajarea profesorilor migranţi; integrarea copiilor migranţi în sistemul de educaţie timpurie

• Acordarea unei atenţii speciale nevoilor grupurilor vulnerabile de migranţiRecomandări pentru Comisia

Europeană:• Oferirea posibilităţii de schimburi de

experienţe la nivel practic şi politic în domeniul angajării, educaţiei şi politicilor sociale

• Folosirea mai eficientă a instrumentelor financiare destinate sprijinirii participării migranţilor

Drepturi şi obligaţii – egalitatea de şanse şi dobândirea unui sentiment de apartenenţă

Recomandări pentru Statele Membre:• Stabilirea de măsuri pentru

implementarea practică a principiului egalităţii de şanse şi pentru prevenirea discriminării atât la nivel instituţional cât şi general

• Acţiuni pentru reducerea obstacolelor din calea participării politice a migranţilor şi implicarea migranţilor în conceperea şi implementarea politicilor de integrareRecomandări pentru Comisia

Europeană• Implementarea adecvată şi

completă a directivelor în domeniul non-discriminării şi migraţiei legale

B. DEZVOLTAREA ACŢIUNILOR LA NIVEL LOCAL

Autorităţile locale sunt responsabile pentru o gamă largă de servicii şi activităţi. Rolul acestora în facilitarea interacţiunii dintre migranţi şi societatea locală este deosebit de important.

Acordarea unei atenţii sporite zonelor urbane dezavantajate – pentru a le oferi oportunitatea de a-şi dezvolta activitatea

economică şi culturală pentru a contribui la coeziunea socială.

Cooperarea multi-laterală – eficienţa integrării depinde de colaborarea între instituţiile europene, Statele Membre şi actorii de la nivel local, regional şi naţional. Comitetul Regiunilor are un rol important în sprijinirea acestei colaborări.

Sprijinul financiar al Uniunii Europene pentru acţiuni la nivel local–în scopul creşterii accesului pe piaţa muncii, al nivelului de educaţie, al incluziunii sociale şi cetăţeniei active. Statele Membre trebuie să asigure dezvoltarea unor strategii coerente de integrare şi implementarea lor cu implicarea eficientă a tuturor actorilor de la nivel local şi regional. Comisia Europeană trebuie să sprijine implicarea actorilor de la nivel local şi regional în definirea politicilor de integare în cadrul programelor UE, printr-un parteneriat strategic cu Comitetul Regiunilor şi reţelele europene ale oraşelor şi regiunilor. Este nevoie de o mai mare coordonare între programele care sprijină acţiunile la nivel local, cum ar fi Fondul european pentru integrarea resortisanţilor ţărilor terţe, Fondul european pentru refugiaţi, Fondul Social European şi Fondul european regional pentru dezvoltare.

C. IMPLICAREA ŢĂRILOR DE ORIGINEAcţiuni în scopul integrării realizate

înainte de plecare – oferirea de informaţii cu privire la vize, permise de muncă, cursuri de limbă, cursuri de formare etc. Comisia Europeană va lansa în cursul acestui an „EU Immigration Portal”, un website cu informaţii necesare pentru procedurile de aplicare.

Contracte între comunităţile din diaspora şi ţările de origine – promovarea antreprenoriatului transnaţional are ca beneficii atât crearea de locuri de muncă în ţările de origine, cât şi integarea migranţilor şi schimbul economic între ţări.

Migraţia circulară şi dezvoltarea în ţările de origine – sprijinirea migranţilor înainte de plecare şi îmbunătăţirea metodelor pentru recunoaşterea calificărilor şi abilităţilor migranţilor.

Perspectivele UE

Politicile eficiente de integrare sunt fundamentale pentru a asigura atât creşterea economică, cât şi coeziunea socială în societăţi europene din ce în ce mai diverse.

Cooperare, consultare şi coordonare – Reţeaua punctelor naţionale de contact pentru integrare este un cadru în care Statele Membre îşi împărtăşesc practicile în domeniu; Forumul european pentru integrare oferă cadrul pentru reprezentaţii societăţii civile la nivel naţional şi european să se întâlnească, însă este nevoie de o dezvoltare a proceselor consultative, de dezvoltare a unor forumuri la nivel naţional, local şi regional. Website-ul European pentru Integrare (www.integration.eu) oferă informaţii cu privire la activităţile diferiţilor actori în domeniu.

Dezvoltarea unor instrumente flexibile la nivel european – aşa-numitele „Module europene pentru integrare“ reprezintă un cadru de referinţă pentru design-ul şi implementarea practicilor de integare în Statele Membre în 3 arii tematice: cursuri introductive şi de limbă; deschiderea şi sprijinul societăţii gazdă; participarea activă a migranţilor la toate aspectele vieţii colective.

Monitorizarea rezultatelor – în patru arii relevante în domeniul integrării: muncă, educaţie, incluziune socială şi cetăţenie activă. O serie de indicatori comuni au fost identificaţi în aceste arii şi vor fi folosiţi pentru evaluarea acţiunilor realizate în scopul integării şi compararea lor la nivel european.


eveNiMeNt

În data de 31 August 2011, chiar de Ziua Limbii Române şi la 20 de ani de când Republica Moldova şi-a proclamat independenţa şi a reluat relaţiile cu Bucureştiul, la Timişoara s-a inaugurat Consulatul Onorific al acestei ţări. Consulatul Onorific de la Timişoara este singurul consulat onorific al Republicii Moldova din România şi are drept scop acordarea de sprijin şi consiliere pentru toţi basarabenii din regiunea de Vest a României. Potrivit consulului onorific Silviu Sofronie, prin existenţa acestui Consulat Onorific, relaţiile dintre cetăţenii Republicii Moldova şi România vor primi o nouă dinamică, în sensul intensificării schimburilor

„Îmi doresc ca acest consulat sa fie un veritabil centru cultural al basarabenilor de aici, un consulat ce va juca şi rolul de

centru de afaceri pentru intensificarea relaţiilor din mediul economic;

vrem să ne implicăm în dezvoltarea relaţiilor educaţionale şi îmi doresc

intensificarea relaţiilor de colaborare pe plan administrativ prin realizarea unor schimburi de experienţă şi chiar

infrăţirea dintre orase sau comune din această zonă cu cele din Moldova. În

cadrul schimburilor culturale îmi propun dezvoltarea relaţiilor şi a proiectelor

transfrontaliere cu finanţare europeană“, a declarat domnul consul

Silviu Sofronie.

S-a inaugurat primul Consulat Onorific al Republicii Moldova în România

culturale, academice, economice, precum şi realizării unor proiecte în spiritul relaţiei speciale dintre Republica Moldova şi România, conferite de comunitatea de limbă, istorie, cultură şi tradiţii. În aria de jurisdicţie a Consulatului Onorific al Republicii Moldova de la Timişoara sunt cuprinse judeţele Arad, Bihor, Caras-Severin, Hunedoara şi Timiş unde, potrivit statisticilor, trăiesc circa 7.000 de basarabeni. Astfel, noul consulat onorific îşi va desfăşura activitatea la sediul pe de Bulevardul Revoluţiei din 1989, nr. 20, din Timişoara (fostul Palat al copiilor). Profesorul dr. Silviu Sofronie, este noul consulul onorific al RepubliciiMoldova la Timisoara.


Peste 2000 de musulmani s-au întâlnit, marți 30 august 2011, pe stadionul Dinamo din Bucureşti pentru a sărbători sfârşitul Ramadanului, perioadă de curăţare a sufletului şi a trupului. A fost prima dată în România când musulmanii s-au rugat împreună într-un spațiu deschis, atât de mare.

La această sărbătoare extrem de importantă pentru musulmani, Bairam, au fost prezenţi membri ai tuturor comunităţilor islamice din România, pentru a marca sfârşitul sărbătorii perioadei de Ramandan. Pe stadion s-au aflat bărbați şi copii, care au aşteaptat să-şi primească darurile.

Timp de 40 de zile, în timpul Ramadanului, musulmanii adulți s-au abținut de la mâncare şi apă, de la răsăritul soarelui şi până la căderea nopții. A fost o perioadă de abstinență totală de la mâncare, băutură, fumat şi întreținrea de relații sexuale în timpul orelor de post.

Cele mai importante sărbători religioase ale celor circa 50 de mii de musulmani din România sunt Ramazam Bairam şi Kurban Bairam. În

Ramadanul sărbătorit pe stadionul Dinamo

Dobrogea, unde trăieşte o comunitate turco-tătară sărbătoarea se mai numeşte Seker Bairam (bairamul dulce), deoarece pe masa fiecărui musulman se găsesc baclavale însiropate cu miere şi umplute cu nucă, sarailii, halva şi cozonaci, suc şi limonadă, fistic, rahat, halviţă.

Conform tradiţiei, credincioşii işi urează „Bairam Kairl Bolsun!“. Dimineaţa, la ora 7:47, după postul Ramadanului, toţi bărbaţii de cult islamic sunt prezenţi la slujbă, care se oficiază până la ora 8:10, iar la această ceremonie religioasă (Bairam Tas) nu participă decât bărbaţii din comunitate.

Potrivit vechii tradiţii musulmane, după slujbă, bărbaţii merg la cimitirul musulman, unde se pomenesc toţi morţii, în primul rând persoanele decedate în ultimul an. Aceleaşi tradiţii, respectate de musulmani,

cer ca toţi credincioşii să meargă mai întâi la oamenii în vârstă şi la cei bolnavi, să le sărute mâna şi să le ureze ca la sărbătoarea de anul viitor să îi găsească sănătoşi.

Sărbătoarea, care ţine trei zile, este un prilej de împăcare între credincioşii de cult islamic. Cele 30 de zile de post de dinaintea sărbătorii, nu au nici o relevanţă dacă musulmanii nu se împacă între ei de Ramadam Bairam.

Peste 70 de zile după această sărbatoare, urmează pentru musulmani Kurban Bairamul (Ziua Sacrificiului, Crăciunul islamic), iar în ultima săptămînă dinaintea Ramadam Bairamului copiii merg şi colindă casele membrilor comunităţii, iar textele sacre (Luna Ramadamului Sfânt, Slujba de Seară, Rămas Bun) se încheie cu urarea „Să ne dea Allah sănătate, ca la anul să vă urăm Ramadam Sfânt“.

Marian ChiriacInstitutul Intercultural

Timișoara


orGaNiZaŢii

Asociația pentru Apărarea Drepurilor şi Integrare Socială (ADIS) este o organizație non-guvernamentală şi non-profit înființată în anul 2009 ce are ca scop promovarea, apărarea şi susținerea valorilor democrației, drepturilor şi libertăților omului, îmbunătățirea calității veții persoanelor din punct de vedere social, economic şi cultural.

Misiunea ADIS este de a susţine integrarea în viaţa socio-economică şi culturală a individului - în special a diferitelor categorii de migranţi, a tinerilor, dar şi a altor persoane aparţinând unor grupuri sociale marginalizate, defavorizate sau vulnerabile.

Principalul domeniu de activitate al Asociației ADIS este cel al migrației şi integrării sociale a diferitelor categorii de imigranţi, asociația implementând până în prezent 5 proiecte, atât în calitate de beneficiar cât şi de partener.

Printre activităţile desfăşurate până în prezent enumerăm:l Informarea, consilierea şi

asistența socială şi juridică atât a persoanelor cu o formă de protecție, cât şi a altor categorii de migranți în vederea facilitării integrării

acestora în societatea românească;l Orientarea culturală a migranților

– activitățile derulate atât în Bucureşti cât şi în Rădăuți şi Baia Mare au vizat îmbunătățirea cunoştințelor migranților despre societatea românească şi cultura țării gazdă; s-au organizat vizite în grup la muzee, institute şi obiective culturale, expoziții, activități de relaționare şi socializare, proiecții de filme pe diferite

Asociația pentru Apărarea Drepurilor şi Integrare Socială

teme, activități festive cu ocazia unor zile speciale precum: 1 Martie, 8 Martie – Ziua Internațională a Femeii, 1 Iunie – Ziua Copilului, 20 Iunie – Ziua Internațională a Refugiatului.l Organizarea de cursuri pentru

învățarea limbii române s-a realizat atât într-o manieră formală (predate de un lector de limba română), cât şi într-una non-formală (organizarea de ateliere interactive în cadrul cărora s-a folosit metoda PhotoVoice).l Organizarea de cursuri de istoria

şi geografia României săptămânal prin implicarea unui lector de specialitate.l Educație interculturală prin

implementarea de activități de educație non-formală adresate tinerilor voluntari în vederea dobândirii de abilități în lucrul cu migranții; totodată, membrii asociației au promovat diversitatea în rândul tinerilor prin organizarea unor întâlniri cu elevii din liceele bucureştene. Tot în acest sens, s-au realizat şi expoziții foto în şcoli (Şcoala Irakiană şi Şcoala Iordaniană din Bucureşti) şi în Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanții de Azil din Bucureşti


cu fotografiile realizate de tineri migranți şi voluntari pe diverse teme de interes pentru aceştia. l Redactarea de materiale

informative şi de vizibilitate: broşuri pe teme de interes pentru migranţi (traduse in engleză, franceză, arabă), blogul (http://migranti.asociatia-adis.ro) al cărui conținut este creat în special de tineri voluntari şi migranți, o hartă online ce conține cele mai reuşite dintre fotografiile create de migranți şi voluntari şi care a permis localizarea zonei în care a fost realizată fiecare fotografie (http://foto-conversatii.asociatia-adis.ro), postere, insigne şi stickere pornind de la teme precum diversitatea, migrația, combaterea discriminării şi excluziunii sociale.l Informarea actorilor relevanți

pentru domeniul migrației prin organizarea de seminarii, prin însoțirea migranților la diferite instituții în vederea prezentării legislației în vigoare cu privire la această categorie de persoane.

Evaluând activitățile deja implementate în cadrul ADIS, nu am putea spune că migranții ne-au solicitat în mod special doar unele dintre acestea. Ceea ce am observat şi

am vrea să subliniem este importanța asigurării de servicii integrate, care să răspundă în mod cumulativ nevoilor migranților în România.

Activitățile interculturale au fost primite cu entuziasm atât de tinerii voluntari români cât şi de tinerii migranți. Barierele de limbă au fost sparte prin utilizarea unor metode nonformale în care voluntarii români au fost inițiați, iar îmbunătățirea cunoştințelor de limba română s-a realizat cu succes chiar şi într-un mediu mai puțin formal.

Sesiunile de orientare culturală au

Asociația pentru Apărarea Drepurilor şi Integrare Socială

avut impact atât asupra migranților nou veniți în România cât şi pentru cei care au ales țara noastră ca destinație pe termen lung. Indiferent de ocazia pentru care au fost organizate, sesiunile de orientare culturală au avut în mod cert un rol important în facilitarea adaptării migranților în societatea românească.

Ne bucurăm că prin activitățile noastre am putut veni în sprijinul migranţilor în România şi vom continua să ne adaptăm la nevoile reale de integrare ale acestora.


iNterviU

De ce aţi ales să veniţi să predaţi limba arabă în România?

Am ajuns pentru prima dată în România în octombrie 2005. Nu am stat mult, venisem ca şi delegat din partea Ministerului Afacerilor Externe al Egiptului, ca expert în predarea limbii arabe pentru străini. Cum Ambasada Egiptului în Bucureşti acoperă şi Republica Moldova, eu am fost delegat să predau la Chişinău. Am lucrat la Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Am locuit acolo patru ani, dar în tot acest timp am păstrat în permanenţă legătura cu Ambasada Egiptului din Bucureşti şi am vizitat mai multe oraşe mari din România. Am fost la Iaşi, Piatra Neamţ, Cheile Bicazului, Braşov, Oradea, Băile Herculane, toate sunt oraşe foarte frumoase.

Unde aţi plecat după ce s-au terminat cei patru ani?

Nu a fost ca şi cum am terminat patru ani în Chişinău şi după aceea m-am întors, în tot acest timp am păstrat legătura permanent cu Bucureştiul şi cu România. Mi-am făcut relaţii aici, am fost în contact cu Facultatea de Litere a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi a Universităţii Bucureşti şi de aceea din când în când veneam în ţară. Atunci când am ajuns în Chişinău am început să învăţ română cu gândul că mă va ajuta şi în România. Descoperisem că Republica Moldova este o ţară bilingvă, acolo oamenii vorbesc limba rusă şi limba română, aşa că am început să le învăţ pe amândouă, însă apoi am hotărât să mă specializez în limba română.

După Republica Moldova v-aţi hotărât să veniţi în România… De ce aţi ales Timişoara?

Ca să fiu sincer la început am vrut să merg în Iaşi pentru că era cel mai apropiat oraş de Republica Moldova şi pentru că are un centru universitar foarte mare. Însă conjunctura face că în Timişoara am avut prieteni care m-au invitat aici. Eu am venit să vizitez şi am descoperit un oraş foarte frumos, multicultural, cu centru universitar. L-am cunoscut aici pe domnul imam de la moscheea din Timişoara şi pe directoarea Centrului Cultural Româno-

Ahmed Rashidi

Arab, Luiza Mohammed şi am hotărât să rămân aici. Ca şi activităţi, aici colaborez cu Centrul Cultural Româno-Arab, am un parteneriat de colaborare cu Universitatea de Vest, Facultatea de limbi străine, unde ţin un curs facultativ de limba arabă pentru începători. La Universitatea de Vest am deschis în premieră pentru Timişoara un lectorat arab şi am avut onoarea să devin primul lector, şi singurul, care predă limba arabă la UVT. La deschiderea lectoratului a participat şi doamna ambasador a Egiptului în România, Sanaa Esmail Atallah Esmail, a fost un eveniment foarte frumos, de neuitat. UVT a făcut un progres foarte mare cu deschiderea acestui lectorat, iar la primul curs au venit peste 100 de studenţi. Foarte multă lume a fost curioasă şi a vrut să înveţe arabă. De altfel, în România nu mai există specialist în limba arabă care să

fie nativ arab. Există profesori foarte buni în predare de limba arabă în Bucureşti, Iaşi şi Cluj însă niciunul nu este nativ.

Prima grupă de studenţi a întrecut numărul 100. Câţi dintre ei au terminat?

Au terminat cursul mai puţini, în jur de 40, pentru că a fost un curs facultativ, care se ţinea după-masa în jurul orei 17.00. Au dat examen atât de puţini pentru că s-a suprapus cu alte cursuri şi studenţii nu au putut participa integral.

De altfel, pe lângă munca la Universitate mai predau şi cursuri particulare de limba arabă la Centrul Cultural Româno-Arab şi cursuri pentru copiii de la Şcoala Arabă Siriană din Timişoara unde se studiază în limba arabă.


singurul lector nativ de limba arabă din România

Interviu realizat de Daniela Crăciun Institutul Intercultural Timișoara

Care a fost atitudinea studenţilor români care nu au mai avut nicio conexiune cu limba şi cultura arabă?

Din păcate limba arabă are o reputaţie negativă, fiind considerată printre cele mai grele limbi din lume. Această percepţie nu este corectă, limba rusă spre exemplu este foarte grea. Gramatica limbii ruse sau germane este foarte complicată. De română nici nu mai zic… Mi-a trebuit foarte mult timp să învăţ limba română. Araba este foarte uşoară dar depinde de metoda de predare. Eu predau araba de mult timp, este specialitatea mea, iar la Universitate am studiat atât filologie cât şi cultura arabă. Am câştigat experienţă pentru că am lucrat cu mulţi studenţi din fosta Uniune Sovietică, plus Albania, Bosnia, Coreea de Sud, Germania, Italia şi Canada.

Câte limbi ştiţi în total?

Engleză ştiu foarte bine, franceză puţin, italiană înţeleg, dar nu am curaj să vorbesc. În România vorbesc româneşte, iar cursurile sunt în română-arabă. Când lucram în Egipt în acest domeniu veneau mulţi studenţi străini. Îmi place foarte mult să predau şi cursul de astăzi e întotdeauna diferit de cursul de mâine, niciodată nu e copiat. Mi-am făcut o experienţă vastă şi am învăţat şi câte puţin despre culturile şi limbile de origine ale studenţilor mei. Şi eu ţin cursurile foarte uşor şi studenţii mi-au spus că nu s-au gândit că araba e atât de uşoară şi că pot învăţa atât de repede.

Cum v-aţi adaptat în România?

Oamenii din România sunt foarte deschişi. Am fost în Italia înainte, însă aici oamenii parcă sunt şi mai deschişi şi avem multe subiecte comune. Nu mă simt ca

şi cum aş fi într-o ţară străină, în general Europa de Est e mai primitoare. Am simţit că sunt într-o ţară străină doar atunci când am văzut borş roşu şi m-am întrebat: ce fel de mâncare e asta? Este o mâncare tradiţională din zona Moldovei. A fost foarte interesant pentru mine şi am fost foarte atras, am crezut că se găteşte şi cu sânge. Cum nu mănânc porc această mâncare îmi creează un fel de complex. Eu nu mănânc porc şi nu ştiu dacă acesta e roşu din cauza sângelui.

Sunteţi în permanentă legătură cu comunitatea de arabi din Timişoara. Este o comunitate mare, cum v-a primit?

Da, este o comunitate mare, iar majoritatea au venit pentru studii (medicină, farmacie) şi au rămas aici. S-au căsătorit cu românce şi au făcut copii care acum merg la Şcoala Arabă Siriană. E o comunitate unită. În primul rând limba arabă e cea mai importantă legătură. Limba arabă se vorbeşte în 22 de ţări, iar limba literară arabă e înţeleasă în toate aceste ţări. Asta e limba care ne uneşte şi pe care o predau şi eu. Ne înţelegem foarte uşor şi ne întâlnim de sărbători şi nu numai.

Reuşiţi să vă păstraţi tradiţiile în Timişoara?

Da, mergem la moschee, păstrăm Ramadan-ul. Tocmai a trecut sărbătoarea Ramadan-ului, când ne întâlneam cu toţii la moschee, era foarte frumos şi venea foarte multă lume. Pentru noi Ramadan-ul este un fel de post negru, nu bem şi nu mâncăm nimic până când apune soarele. Ne adunăm cu toţii seara la moschee, în timpul Ramadan-ului, facem rugăciunea şi mâncăm împreună. De aceea este foarte frumos în timpul acestei sărbători, mergem în fiecare zi la moschee.

Aţi fost plecat din România pentru o perioadă, de ce?

Am plecat pentru că mi s-a terminat permisul de şedere şi colaborarea mea iniţială de un an cu Universitatea de Vest. A trebuit să mă întorc în Egipt exact în perioada în care a început revoluţia şi a fost o onoare să pot participa ca şi revoluţionar. Eu nu ştiu cum aş fi putut trăi dacă nu eram acolo în timpul revoluţiei.

Deci sunteţi un revoluţionar convins…

Sunt foarte mândru cu această acţiune şi cu ce s-a întâmplat acolo. Am mulţi prieteni peste hotare care mă sunau şi plângeau că nu puteau veni în ţară. Sunt mândru şi mulţumit că am fost în acea perioadă în Egipt şi am putut participa la această perioadă remarcabilă. Am fost acolo vreo 8, aproape 9 luni.

Cum vedeţi viitorul Egiptului?

Urmează alegeri, dar durează mai mult decât atât până să se schimbe totul. Aşteptăm, nu ne grăbim. După o revoluţie stabilitatea vine, dar încet. După revoluţie şi în România au apărut sute de partide, la fel şi în Egipt. Dar sunt optimist pentru că acum oamenii au o voce care se aude. O să mă întorc în viitor în Egipt, dacă nu definitiv, măcar în vizită. Meseria mea mă duce peste hotare, dar tot timpul mă voi întoarce.


aNaliZĂ

Subiectul integrării imigranţilor nu numai că nu este o noutate în Europa, ci reprezintă o preocupare centrală pentru numeroase instituţii, organizaţii şi centre specializate. Pe de o parte, de monitorizarea imigraţiei se ocupă în principal instituţiile statului dar, pe de altă parte, înţelegerea diversităţii care însoţeşte integrarea migranţilor este o provocare căreia to mai mulţi actori economici, sociali şi politici sunt interesaţi să îi răspundă. Iar acest lucru este valabil în aceeaşi măsură pentru state care sunt de mult timp membre ale Uniunii Europene, pentru state care au devenit membre de scurt timp şi pentru state care încă nu sunt în Uniunea Europeană.

Acesta este contextul în care a apărut şi s-a dezvoltat ideea proiectului „Let’s break the ice “ – LBTI (Hai să spargem gheaţa), finanţat prin programul „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, componenta Grundtvig - Parteneriate pentru învăţare (număr de referinţă naţional: GRU-10-P-LP-96-TM-IT).

Partenerii implicaţi pe parcursul celor doi ani de desfăşurare a proiectului sunt: l Turcia - Kumluca

Public Education Center (coordonatorul proiectului)

l Suedia - Immigrant Institute Borås (IMMI)

l Austria - Intercultural Counselling and Therapy Center ZEBRA, Graz

l România - Universitatea de Vest din Timişoara

Ideea principală a acestui parteneriat este dezvoltarea unei reţele destinate grupurilor cointeresate, asociaţiilor, autorităţilor locale, instituţiilor educaţionale, angajatorilor, comunităţilor locale şi imigranţilor înşişi pentru a îmbunătăţi şi a promova integrarea deplină a migranţilor în ţările de destinaţie. Participarea în acest parteneriat va permite

partenerilor să împărtăşească exemple de bune practici precum şi experienţe mai puţin reuşite într-un context internaţional. De asemenea proiectul îşi propune să „inventarieze“ nevoi ale diferitelor persoane sau organizaţii implicate în procesul de integrare a imigranţilor şi să le direcţioneze către cei interesaţi, să implementeze activităţi de orientare pentru a promova integrarea imigranţilor. Prin natura activităţilor sale, proiectul permite instituţiilor şi organizaţiilor participante să construiască o reţea creativă din punct de vedere educaţional şi cultural care să lucreze pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii imigranţilor.

Recent, „caravana” experienţelor de învăţare a ajuns şi la Timişoara. Astfel, în perioada 13-14 octombrie 2011, Universitatea de Vest din Timişoara a organizat cea de-a treia întâlnire de lucru a proiectului LBTI, sub forma unui seminar internaţional cu tema „(I)Migraţie şi integrare. O privire de ansamblu asupra contextului, stării de fapt şi provocărilor în România”

Scopul seminarului a fost oferirea unei imagini de ansamblu a situaţiei curente a imigranţilor din România, cu accent asupra oraşului de pe Bega, urmărindu-se reflectarea cât mai clară şi corectă cu putinţă a situaţiei reale. În acest sens au fost invitaţi atât reprezentanţi ai diverselor comunităţi de migranţi din Timişoara, precum Centrul Cultural Româno-Arab din Timişoara, Liga Studenţilor Basarabeni, comunităţile iraniană, siriană, indiană, cât şi membri ai diverselor organizaţii

non-guvernamentale sau agenţii care desfăşoară activităţi pentru integrarea migranţilor (Institutul Intercultural Timişoara, Asociaţia Serviciul Apel – punctul de lucru din Timişoara, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie). De asemenea, au fost invitaţi reprezentanţi ai unor instituţii de învăţământ (Universitatea de Vest din Timişoara, Institutul Român de Educaţie a Adulţilor) sau autorităţi precum Centrul de tranzit în regim de urgenţă a refugiaţilor din Timişoara.

Concluziile seminarului au subliniat că experienţa României la capitolul imigraţie devine tot mai consistentă de la un an la altul şi tot mai mult axată spre componenta de integrare. În sprijinul autorităţilor statului care au atribuţii în domeniul imigraţiei şi integrării vin atât fondurile europene, cât şi organizaţiile non-guvernamentale cu preocupări în domeniu, care desfăşoară în ultimii ani o multitudine de activităţi de integrare, de la cursuri de limba română sau orientare culturală pentru migranţi până la informare şi asistenţă privind drepturile legale ale acestora.

Din păcate nu toate problemele comunităţilor de migranţi sunt rezolvate într-un termen scurt, nu întotdeauna nevoile migranţilor sunt întâmpinate cu bunăvoinţă, iar discriminarea faţă de „străini” este încă adesea simţită în contexte instituţionale. Sunt încă multe de învăţat. Dar schimbările în bine produse în ultimii ani ne dau tuturor celor implicaţi speranţa că şi în viitor situaţia va urma o traiectorie de evoluţie pozitivă, spre o societate mai integrată.

Seminar internaţionalpe tema migraţiei la Timişoara

Puteţi urmări activităţile proiectului pe pagina dedicată:www.wix.com/lbtitsar/lbti

sau pe reţelele sociale:Facebook: http://www.facebook.com/lbti.tsar

(căutând „Let’s break the ice”)Twitter: http://twitter.com/#!/lbtitsarCirip: http://www.cirip.ro/u/lbti.tsar


Programul Grundtvig

Programul de finanţare „Învăţare pe tot parcursul vieţii” al Comisiei Europene are mai multe componente specifice, fiecare adresându-se unor grupuri ţintă aparte: Erasmus pentru educaţia universitară, Leonardo da Vinci pentru educaţia vocaţională, Comenius pentru învăţământul preuniversitar, Jean Monnet pentru integrare europeană. La rândul său, componenta Grundtvig este axată pe nevoile de învăţare ale adulţilor şi ale organizaţiilor care furnizează servicii de educaţie a adulţilor. Scopul acestui program de finanţare este acela de a dezvolta sectorul educaţiei adulţilor şi de a da mai multor persoane

posibilitatea de a avea experienţe de învăţare, în special în alte ţări.

Lansat în anul 2000, programul Grundtvig urmăreşte să ofere adulţilor mai multe modalităţi prin care aceştia să-şi îmbogăţească aptitudinile, cunoştinţele şi dezvoltarea personală, sporindu-şi astfel şansele pentru slujbe mai bune. Programul se adresează nu numai adulţilor care doresc să înveţe, ci şi profesorilor, formatorilor, organizaţiilor care au activităţi în domeniul educaţiei adulţilor (şi aici pot intra o mulţime de forme de organizare: asociaţii, organizaţii cu activităţi de consiliere, servicii de informare, organisme care influenţează politicile publice, organizaţii non-guvernamentale, firme, grupuri informale, centre de cercetare).

Posibilităţile de finanţare prin programul Grundtvig includ o paletă

Seminar internaţionalpe tema migraţiei la Timişoara

largă de activităţi, legate mai ales de susţinerea adulţilor pentru a călători în străinătate în scopul experienţelor de învăţare, prin schimburi şi alte experienţe profesionale. Alte iniţiative pe scară largă cuprind formarea de reţele şi parteneriate între organizaţii din diferite ţări. Astfel, programul are la rândul său mai multe componente: Parteneriate pentru învăţare – axate, după cum rezultă din titlu, pe realizarea unor activităţi de cooperare între organizaţii care lucrează în domeniul educaţiei adulţilor; Ateliere Grundtvig – care permit adulţilor să participe la ateliere de lucru, seminarii şi activităţi educaţionale care au loc într-o altă ţară europeană decât cea de origine; Iniţiative pentru voluntarii seniori din Europa – finanţează proiecte bilaterale care sprijină iniţiative de cooperare europeană pentru voluntarii seniori, desfăşurate între organizaţii situate în două ţări participante la Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii; Mobilităţi de formare continuă – acordarea posibilităţii de a participa la sesiuni de formare cu durata de până la şase săptămâni, pentru persoane care lucrează în instituţii de educaţie a adulţilor (în sens larg) sau care sunt implicate în formarea unor astfel de persoane; Vizite şi schimburi – contribuie la îmbunătăţirea calităţii educaţiei adulţilor, permiţând personalului care lucrează sau intenţionează să lucreze în acest domeniu să beneficieze de o vizită cu scop profesional într-o ţară participantă la program, alta decât cea din care provine sau lucrează; Asistenţi Grundtvig –permite personalului care lucrează sau intenţionează sa lucreze in domeniul educaţiei adulţilor să petreacă o perioada de 12-45 de săptămâni ca asistent Grundtvig în cadrul unei organizaţii de educaţia adulţilor, într-o ţară participantă la program, alta decât ţara de origine.

Mai multe detalii despre Grundtvig şi Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii puteţi găsi pe website-urile http://www.llp-ro.ro sau http://ec.europa.eu/education/lifelong-learning-programme.

Oana BajkaInstitutul Intercultural Timișoara

Gabriela Grosseck


aNaliZĂ

ro/Munca/73 şi repede îmi dau seama că toată treaba mă depăşeşte şi renunţ. Şi aici, înainte de a începe, se termină cel mai des povestea noastră: cu părere de rău îmi declar imposibilitatea sa-l angajez în faţa legii.

Să presupunem însă că totuşi nu renunţ, am auzit că se poate, străinul însuşi îmi şi dă câteva exemple şi promite că se va implica şi el cu hârtiile, zic OK. Îmi dau seama că trebuie să fac pe deşteptul să-mi iasă socoteala şi să obţin autorizaţia de muncă. În primul rând trebuie să fac dovada încercării angajării forţei de muncă din România sau din Uniunea Europeană sau din Spaţiul Economic European. Ca nici un alt angajator român privat, ştiind deja persoana pe care vreau să o angajez, sunt obligat să comunic la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă postul vacant. Inventez criterii

Labirintul resortisant al munciiAccesarea pieţei de forţă de muncă de un străin dintr-o ţară terţă, din perspectiva angajatoruluiSă presupunem că sunt

un angajator privat şi doresc să angajez un

cetăţean străin din afara Uniunii Europene sau a Spaţiului Economic

European. Poate o fac să ajut pe cineva care nu

îmi este străin dar pentru care a trăi în ţara asta înseamnă ceva. Există

ceva cu adevărat uman în a ajuta pe cineva, mai

ales dacă acel cineva este străin de ţara ta.

Dar poate o fac din alte motive, oricum nu

contează. Este un străin de calitate, cu studii

universitare, un băiat de treabă, dispus să stea şi să lucreze aici pe un salariu

probabil mai mic decât l-ar avea aproape în orice

altă ţară europeană.

pentru postul respectiv, conforme chipului şi asemănării străinului pe care abia aştept sa-l angajez. Le şi zic celor de la AJOFM că vreau să angajez un străin şi mai primesc două formulare să le completez (nu le primeam în mod normal), cică în baza lor postul vacant va fi afişat la nivel european, în reţeaua EURES. Le mai cer celor de la AJOFM o adeverinţă, cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant comunicat de firma mea (valabilă, potrivit dispoziţiilor legale, 60 de zile anterior depunerii cererii pentru autorizaţia de muncă). Mai trebuie să merg la ziar, la un cotidian de largă circulaţie, să public şi acolo anunţul pentru ocuparea postului vacant.

Ajunge şi ziua selecţiei, am doar un concurent (bineînţeles nimeni nu vorbeşte combinaţia de limbi menţionată în situaţia privind

Ştiu că astfel de întreprinderi au o reputaţie proastă, mă înarmez însă cu un pic de răbdare şi mă gândesc că nu ar trebui să fie aşa de greu, mai ales acum, în contextul modificărilor legislative europene şi a migraţiei accentuate a compatrioţilor mei. Dau câteva telefoane la firma de contabilitate şi la nişte prieteni jurişti, mă neliniştesc. Intru pe internet, deschid cu tremur de mouse site-ul Oficiului Român pentru Imigrări, ajung cumva la secţiunea http://ori.mai.gov.ro/detalii/pagina/


Labirintul resortisant al munciiAccesarea pieţei de forţă de muncă de un străin dintr-o ţară terţă, din perspectiva angajatorului

locurile de muncă vacante depusă la AJOFM şi în anunţul din ziar) şi pregătesc pentru dosar procesul-verbal întocmit în urma selecţiei realizate pentru ocuparea postului vacant.

Mă tot uit pe lista de acte necesare pentru obţinerea autorizaţiei de muncă şi mă străduiesc să le pregătesc cât mai repede, două hârtii de la Registrul Comerţului, certificatul de înmatriculare (în copie şi în original) şi Certificatul constatator, mai scot câteva sute de lei din buzunar pentru scrisoarea de bonitate de la bancă. Îmi procur şi certificatul de atestare fiscală privind achitarea obligaţiilor către bugetul de stat – la sfârşitul trimestrului încheiat anterior depunerii cererii. Mă chinui să fac organigrama firmei cu precizarea funcţiilor ocupate şi vacante (nu îmi amintesc să mi-o fi trebuit pentru ceva) şi fişa postului.

Rog sfătos străinul pe care vreau sa-l angajez să tragă o fugă până la el în ţară şi să se întoarcă cu cazierul judiciar sau cu alt document cu aceeaşi valoare juridică, să-şi apostileze sau supralegalizeze diploma de studii. Având în vedere că vreau sa-l angajez pe un post care după Clasificarea ocupaţiilor din România (COR) presupune studii superioare, se pare că trebuie să obţin un Atestat de recunoaştere a diplomelor de studii, emis în baza ordinului Ministrului Educaţiei (oricum acelaşi atestat este necesar şi în cazul în care pentru postul vizat conform COR sunt necesare studii preuniversitare).

Fiind o chestie neanticipată, a durat destul până a revenit din ţara de origine, până s-au tradus şi legalizat actele de studii, mai ales până s-a eliberat şi Atestatul de recunoaştere a studiilor şi până s-a dus cineva la Bucureşti după el, timp în care a expirat certificatul de atestare fiscală şi a trebuit să scot unul nou. De asemenea au trecut mai mult de 60 de zile de când AJOFM-ul a eliberat adeverinţa cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant şi am fost nevoit să mai scot una. Omul a adus şi cazierul judiciar, l-am tradus şi l-am şi legalizat şi pe acela deodată cu actele de studii şi cu eventualele

alte documente care atestau pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională anterioară.

L-am ajutat pe străin să-şi facă curriculum vitae conform formularului anexat legii, care printre altele conţine şi două declaraţii pe propria lui răspundere, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română. I-am zis să-şi facă câteva fotografii şi copii după paşaport.

În punctul acesta am toate documentele, merg cu ele la biroul teritorial ORI, unde primesc un formular tipizat de cerere. Prin formularul respectiv, ca şi angajator, am mai declarat o chestie curioasă şi anume că între străinul selecţionat să desfăşoare activitate în cadrul societăţii mele există / nu există grad de rudenie sau afinitate cu acţionarii/asociaţii/persoanele aflate în conducerea firmei.

După aproximativ 30 de zile am primit vestea că e gata autorizaţia de muncă şi a mai fost nevoie să plătesc 200 de euro, contravaloarea în lei, la eliberarea acesteia. Nu a fost suficientă prezentarea ordinului bancar semnat şi stampilat de bancă, a fost nevoie să merg şi la trezorerie să-şi pună şi ei semnătura şi ştampila şi astfel să confirme încasarea sumelor respective în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat. Pentru aceasta a trebuit să aştept câteva zile să intre şi la ei banii în cont. În cele din urmă am primit autorizaţia în mână şi în sfârşit am reuşit să semnez contractul de muncă cu străinul favorit.

Am aflat că autorizaţia are valabilităţi diferite, şi anume un an sau 60 de zile. Perioada de un an reprezintă perioada valabilităţii dreptului de muncă. Aceasta poate fi prelungită automat pentru noi perioade de până la un an în situaţia continuării raporturilor de muncă cu acelaşi angajator în baza contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, prin prelungirea dreptului de şedere în scop de muncă, şi se atestă prin permisul de şedere care se eliberează în

Marcel BajkaInstitutul Intercultural Timișoara


aNaliZĂ

acest scop. Pentru a fi în posibilitatea de a-l menţine în raport de muncă şi după perioada de un an, am aflat că avem 60 de zile pentru a face primul pas, i-am dat concediu fără plată şi l-am rugat sfătos să plece din nou în ţara de origine şi să viziteze Ambasada României pentru ca să-şi facă viza de lungă şedere pentru angajare în muncă, premergătoare obţinerii permisului de şedere.

După semnarea contractului dar înainte de a-l trimite în ţara lui, a trebuit să mai fac cu străinul o serie de mişcări şi să-l ajut să-şi facă dosarul cu acte pentru viza de lungă şedere. Prima ar fi fost să asigurăm actele ce dovedesc că are unde să locuiască, trebuia să facă un contract cu proprietarul apartamentului în care locuia, fapt ce nu l-a prea înveselit pe proprietar, din cauză că această mişcare presupunea înregistrarea contractului la finanţe, însă a acceptat să facă un contract de comodat în care scria că la el locuieşte cineva gratuit, chiar dacă nu era aşa. Pentru a putea face dovada mijloacelor de întreţinere (pentru a putea plăti străinul) şi contribuţiile la salariul acestuia, în special asigurarea medicală (necesară pentru viză), şi având în vedere că nu are un CNP de România care să poată fi înscris în sistemul electronic de la Casa de Asigurări de Sănătate, a fost necesar să-i fac NIF (număr de identificare fiscală) la Administraţia Finanţelor Publice. Înainte de asta a trebuit să mergem la notar să împuternicească un reprezentant fiscal şi apoi în baza acelor acte notariale şi a dosarului care mai cuprindea copie după paşaport, copie după actele de spaţiu, copie act constitutiv al firmei, copie carte de identitate de la împuternicit şi încă ceva formulare, în câteva zile s-a eliberat şi NIF-ul. I-am plătit un salariu şi contribuţiile aferente, am mers cu el la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate să-i fac rost de o adeverinţă de asigurat şi a plecat la el în ţară.

Ajuns în ţara de origine cu tot dosarul după el, a mai trebuit să scoată încă o dată cazierul judiciar pentru a depune la Ambasada Română actele necesare vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă. A achitat şi taxa de viză de 120 de euro. După câteva săptămâni a revenit în România cu o viză de lungă şedere valabilă 90 de zile şi şi-a reluat activitatea în cadrul societăţii mele.

A rămas ca în baza vizei să-şi mai facă permisul de şedere temporară în scop de muncă, care înseamnă un act de identitate eliberat de autorităţile Române cu un CNP pentru străini. Documentele trebuie depuse cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de şedere acordat de viză.

Pentru acest permis de şedere temporară a pregătit încă un set de acte, printre care un document nou, şi anume actul medical de atestare a stării de sănătate, din care să rezulte că străinul este apt pentru a fi încadrat în muncă şi celelalte care au mai fost cerute, într-un moment sau altul, privind spaţiul de locuit, dovada asigurării sociale de sănătate, autorizaţia de muncă, certificatul de atestare fiscală a angajatorului etc. Pentru viza de lungă şedere trebuia să facă dovada mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului minim garantat, însă pentru permisul de şedere – prelungirea dreptului de şedere, trebuia să facă dovada de salariu mediu brut pe economie (noroc că i-am pus salariu un pic mai mare decât mediu).

Ca fapt divers aş vrea să menţionez că am văzut la un moment dat o chestie interesantă, într-una din numeroasele acte legislative, şi anume în ultima lege adoptată prin iulie anul acesta, prin care se modifică mai multe alte acte legislative, la un moment dat e introdus un concept nou: „lucrător înalt calificat”. Pentru aceşti lucrători se pare că e prevăzută o procedură mai simplă, fără publicarea anunţului în ziar, fără scrisori de la AJOFM cu privire la situaţia forţei de muncă din judeţul pe raza căruia îmi am sediul, fără scrisoare de la bancă privind bonitatea firmei şi fără selecţie pentru ocuparea postului vacant. Sună interesant, însă pentru această categorie este prevăzut ca salariul să fie de cel puţin 4 ori salariul mediu brut pe economie. Oricum, modificarea legislativă a intervenit după ce am făcut majoritatea chestiilor – şi totuşi care ar fi diferenţa între cineva înalt calificat şi cineva a cărei funcţie conform COR trebuie să aibă studii superioare şi de ce unul poate fi plătit cu cel puţin salariul mediu pe economie iar celălalt cu minim de 4 ori salariul mediu pe economie?

Undeva prin cadrul legal se spune clar că şi contractul individual de muncă trebuie să fie avizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Cum de anul acesta ITM-ul

nu mai vizează contractele de muncă, se pare că e suficient ca în dosar să fie pe lângă contract în original şi copie şi un „print screen” din Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, la secţiunea unde se regăsesc datele referitoare la înregistrarea contractului de muncă, bineînţeles ştampilat şi semnat de către mine.

Străinul a predat dosarul pentru permisul de şedere, ocazie cu care i-a fost preluată şi imaginea. A mai plătit 120 euro, contravaloarea în lei. Ciudat însă că a trebui şi să facă dovada că cei 120 de euro in lei au rezultat dintr-un schimb valutar şi a depus printre documente şi chitanţa de schimb valutar. Plus 240 de lei reprezentând contravaloarea permisului de şedere. În maxim 30 de zile străinul ar trebui să primească permisul acela. În cazul în care sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluţionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile. Odată cu permisul de şedere temporară străinul primeşte şi un CNP, ceea implică că acel NIF făcut cu ceva timp în urmă ar trebui anulat şi un nou dosar pregătit pentru la Administraţia Finanţelor Publice.

Şi aici aş vrea să mă opresc, m-am mişcat timp de aproximativ 6 luni printr-o ceaţă supra-reglementată în care lucrurile simple deveneau tot mai complicate, după mai mult de 500 de euro transpuşi în taxe, la care se adaugă, de la publicarea anunţului în ziar, până la deplasări la Bucureşti şi drumuri în ţara de origine, presărate cu zile întregi pierdute în stat la cozi la instituţiile statului, pentru a face totul conform legii. Mă gândesc acum că ar fi fost cel mai uşor să-l trimit în ţara originii de la bun început.

***

Acest articol are caracter orientativ şi este o ficţiune, bazată pe experienţe reale ale unor angajatori şi străini resortisanţi din ţări terţe care au obţinut autorizaţie de muncă în România.

La urma urmei accesul unui străin dintr-o ţară terţă pe piaţa forţei de muncă în România nu este imposibil, dar nici nu este direct şi întâmplător. În faţa statului Român fiecare străin are o cale hărăzită doar pentru el. Problema nu este într-o singură instituţie, problema este că instituţiile împreună în conlucrarea lor ne împing să renunţăm.


Misiunea acestei reţele este de a sprijini colaborarea între organizaţii şi persoane pentru a contribui la îmbunătăţirea vieţii tinerilor africani din diaspora în Europa.

Valorile reţelei sunt:l Promovarea unor modele de

cetăţeni şi lideri responsabili, tineri care să inspire curaj şi să reprezinte o imagine pozitivă a Africii şi a diasporei africane în Europa.l Promovarea schimbărilor pozitive

şi a profesionalismului, cooperarea în condiţii de respect reciproc, într-un mediu de învăţare incluzivl Păstrarea culturilor şi

patrimoniului african şi promovarea diversităţii acestora pentru afirmarea identităţii diasporei africane l Trăirea şi împărtăşirea spiritului

„Ubuntu”, care recunoaşte co-existenţa

umanităţii, aparteneţa, interdependeţa şi respectul pentru ceilalţi

Cele două arii principale de acţiune ale reţelei sunt în domeniul politicilor publice şi în domeniul cercetării.

În ceea ce priveşte politicile publice, ADYNE îşi propune să influenţeze agenda factorilor de decizie din Europa şi Africa în scopul identificării şi definirii politicilor cheie, precum şi transpunerii acestora în practică. ADYNE oferă lidership în toate domeniile relevate care afectează vieţile tinerilor din diaspora africană în Europa şi este punctul de contact principal pentru organizaţiile care doresc să înţeleagă şi să sprijine tinerii din diaspora africană.

În ce priveşte domeniile de cercetare ADYNE evidenţiază apiraţiile, nevoile şi vocea tinerilor africani din diaspora, transmite prin diferite canale mesajul

că tinerii din diaspora africană sunt parte a soluţiilor şi trebuie implicaţi în identificarea acestora, contribuind în acelaşi timp la dezbateri şi dezvoltarea politicilor publice, dar şi la dezvoltarea cunoaşterii publicului larg, prin oferirea de informaţii despre diaspora africană tuturor celor interesaţi.

Persoanele sau organizaţiile care sunt

interesante să devină membri ai reţelei pot afla mai multe informaţii aici:

[email protected]

„My African identity...sometimes of pride, sometimes a cross, sometimes has potentials, sometimes creates opportunities, sometimes a challenge, sometimes hope ...“

The Platform for Intercultural Europe este o reţea formată din practicieni, asociaţii, instituţii locale, regionale, naţionale şi europene cu scopul de a stabili legături sustenabile de la practică la politici şi invers, cu scopul de a asigura coerenţă şi sprijn pentru cei care promovează dialogul intercultural în Europa.

Platforma este o iniţiativă a societăţii civile creată ca răspuns la Anul European al Dialogului Intercultural în 2008. Reţeaua este sprijinită de Fundaţia Cultural Europeană, Culture Action Europe şi finanţată de Reţeaua Fundaţiilor Europe şi de Uniunea Europeană prin Programul EU Culture.

Viziunea reţelei este a unei comunităţi europene echitabile, care valorizează diversitatea, promovează dialogul pozitiv şi oferă fiecărei persoane posibilitatea de a-şi aduce contribuţia la o lume pacifistă, prosperă şi sustenabilă.

Misiunea reţelei este de fi un interlocutor legitim şi eficient între instituţile europene şi organizaţiile

societăţii civile, pentru promovarea valorilor dialogului intercultural. Pentru atingerea acestui deziderat activităţile principale ale Platfomei sunt:l Dezvoltarea înţelegerii conceptelor

care stau în spatele dialogului interculturall Promovarea experienţelor, ideilor şi

nevoilor celor care activează în domeniul Influenţarea politicilor naţionale

şi europene pentru oferirea de sprijin practicienilor în domeniu şi pentru a ajunge la situaţia în care toate politicile publice relevate ţin cont de diversitatea culturalăl Oferirea de oportunităţi

pentru reflecţie, dialog şi învăţare în domeniul interculturalităţii

Una dintre primele activităţi ale reţelei a fost realizarea unui document de referinţă, Rainbow Paper on Intercultural Dialogue. Acest document evidenţiază cinci etape pentru ca interculturalismul să devină o nouă normă umană şi propune cinci seturi de recomandări: educaţie,

dezvoltarea capacităţii organizaţiilor, monitorizarea politicilor, mobilizarea dincolo de graniţe şi oferirea de resurse pentru dialog intercultural. Aceste recomandări se adresează atât organizaţiilor societăţii civile, cât şi autorităţilor publice de la toate nivele din Europa.

Anul acesta, activităţile reţelei se centrează pe una dinte etape, şi anume dezvoltarea capacităţii organizaţiilor pentru dialog intercultural. O atenţie deosebită se acordă abordării cros-sectoriale, aducând împreună oameni cu puncte de vedere sectoriale şi profesionale diferite, pentru a-şi împărtăşi percepţiile. În acelaşi timp, Platforma îşi dezvoltă sectorul de advocacy pentru atingerea dezideratului ca dialogul şi acţiunea interculturală să fie un domeniu transversal în cadrul politicilor publice.

Orice persoană sau organizaţie care aderă la viziunea Platformei pentru Europa Interculturală poate dobândi calitatea de membru. Detalii la www.intercultural-europe.org

Reţeaua europeană a tinerilor africani din diaspora

Platforma pentru Europa Interculturală

orGaNiZaŢii


CUliNar

Mod de preparare

Amestecaţi usturoiul zdrobit cu uleiul de măsline, sucul de lămâie şi condimentele: scorţişoară, ienibahar, sare şi piper.

Lăsaţi aripile la marinat în sosul obţinut cel puţin o oră în frigider.

Carmen Suia

Reţete din bucătăria lumiiMutabbal

Jawaneh Djaj Bil-Toom - aripi de pui cu usturoi – reţetă libaneză

Mutabal-ul ocupă un loc de cinste în bucătăria arabă, fiind nelipsit din meniul restaurantelor cu specific arăbesc din întreaga lume. Reţetele sunt diverse şi diferă de la o regiune la alta, dar ca ingrediente principale întâlnim vinetele tocate mărunt, pasta tahini şi iaurtul. În funcţie de regiune este servit ca aperitiv, garnitură sau salată.

Reteţa clasică este simplă şi ingredientele pot fi modificate în funcţie de preferinţe şi gust.

IngrEDIEnTE

l 2 vinete maril 2 linguri pastă tahinil 2 linguri iaurt grasl 3-4 căţei usturoi zdrobiţi

(sau după gust)l zeamă de lămâie (după gust)l sarel pentru decor: ulei de măsline,

pătrunjel verde tocat, sumac sau boia de ardei.

IngrEDIEnTE

l 8 aripi mari de pui sau 12 aripi mici

Marinadă:

l 8 căţei mari de usturoi curăţaţi şi zdrobiţi

l 2 linguri ulei de măsline l sucul de la o lămâie l 1/8 linguriţă scorţişoarăl 1/2 linguriţă ienibaharl 1/4 linguriţă piper negrul sare - după gust

Mod de preparare

l Vinetele se coc şi se toacă mărunt la fel ca pentru salata de vinete românească.l Se adaugă pasta tahini, iaurtul, usturoiul şi sucul de lămâie.l Se amestecă bine şi se potriveşte gustul de sare.l Decoraţi cu ulei de măsline, pătrunjel verde tocat, sumac sau boia de ardei.

Pentru o variantă picantă adaugaţi ardei iute tocat mărunt.

Pasta tahini - este o pastă obţinută prin măcinarea seminţelor de susan, bogată în vitamine, minerale, proteine dar şi în calorii.

Sumac-ul – numit si „oţetar mirositor” este un condiment roşu-purpuriu cu un gust acrişor-fructat,

Cunoscută şi apreciată pentru bogăţia şi rafinamentul ei, bucătăria libaneză este considerată una dintre cele mai sănătoase bucătării ale lumii. Dintre diversele şi savuroasele sale preparate, am ales o reţetă delicioasă cu un grad de dificultate redus.

obţinut din fructele roşii uscate şi măcinate ale arbustului Rhus Coriaria. Este unul dintre componentele principale ale amestecului de condimente numit zaatar.

Ambele ingrediente se găsesc în supermarketuri şi la magazinele cu specific arăbesc.

Prăjiţi-le la grătar, 10 minute pe fiecare parte sau până când devin aurii sau puneţi-le la cuptor pentru 30 de minute întorcându-le din când în când.

Serviţi cu orez sau/şi sos de usturoi.Pentru un gust mai savuros lăsaţi

aripile la marinat peste noapte.


Institutul Intercultural Timişoara solicită contribuţii la revista Migrant în România.

Articolele trebuie să fie relevante

pentru problematica integrării cetăţenilor din ţări ne-membre UE care locuiesc în România, să aibă între 3000 şi 10000 de caractere şi să fie redactate în limbile română, franceză, engleză sau spaniolă. Sunt acceptate texte ce descriu cazuri individuale, comunităţi, organizaţii, activităţi,

interviuri sau mărturii personale, precum şi alte tipuri de texte.

Textele trebuie transmise de către

autori, aceştia asumându-şi întreaga responsabilitate pentru conţinutul transmis. Autorii păstrează în totalitate drepturile asupra textului transmis, prin transmiterea lui permiţând însă Institutului Intercultural Timişoara să îl publice în revista Migrant în România şi pe site-ul www.migrant.ro. Autorii trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani şi să aibă o formă de şedere

legală în România, indiferent de cetăţenie. Transmiterea articolelor se va face exclusiv în format electronic (.rtf, .txt, .doc, .docx, .odt) pe adresa [email protected] sau prin postare la secţiunea Contribuiţi la revistă de pe Forumul www.migrant.ro.

Comitetul de Redacţie al revistei

va informa autorii ale căror texte vor fi publicate. Aceştia vor putea fi invitaţi să participe la acţiuni locale, naţionale sau internaţionale privind problematica migraţiei.

Articole pentru revista Migrant în România

Invitaţie la colaborare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3românia interculturală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4Tolerat în românia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6În labirintul cotidian al străinilor fără permis de şedere în românia . . . . . . . . . . . . . . 8Provocările noului mileniu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10Sunt sau nu eficiente programele de integrare adresate migranţilor non-UE în românia? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12Haj-ul la musulmani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14Agenda europeană pentru integrarea resortisanţilor ţărilor terţe . . . . . . . . . . . . . . . 16S-a inaugurat primul consulat onorific al republicii Moldova în românia . . . . . . . . 18ramadanul sărbătorit pe stadionul Dinamo . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor şi Integrare Socială . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20Ahmed rashidi – singurul lector nativ de limba arabă din românia . . . . . . . . . . . . . 22Seminar internaţional pe tema migraţiei la Timişoara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24Labirintul resortisant al muncii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26reţele europene . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29reţete din bucătăria lumii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30

CUPriNS

Migrant în România - nr. 11, 201132 Publicaţie �nanţată de Uniunea Europeanăprin «Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe»

în cadrul proiectului „România Interculturală“ coordonat de Institutul Intercultural Timişoara migrant.ro

Nr. 10 - 2011

Publicaţie realizată în cadrul proiectului „România Interculturală“, finanţat prin Programul general „Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii“, Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe - Programul anual 2010

Editor: Institutul Intercultural Timişoara Data publicării: octombrie 2011 Adresa de sesizări: Institutul Intercultural

Timisoara, str. 16 Decembrie 1989, nr. 8. Tel. 0040.256.498.457; Fax: 0040.256.203.942; E-mail: [email protected]; Web: www.migrant.ro

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene“

ISSN 2067 – 6565

Migrant in Romania nr 11

Documents

Transcript of Migrant in Romania nr 11