Curs 6

Curs 8Micorizele - generalitatiReprezinta rezultatul unei asociatii simbiotice in cursul careia radicelele celor mai multe plante sunt colonizate de fungi specifici, in cursul perioadelor lor de crestere. Interrelatia implica:

1) asocierea relativ constanta a celor doi parteneri;

2) infectia normala a plantelor de catre fungi, in absenta simptomelor patologice

3) Invadarea excluisiva a cortexului radicular, cu mentinerea sterilitatii meristemului apical si a cilindrului vascular;

4) Absenta leziunilor si mentinerea proprietatilor biologice normale ale celulelor radiculare;

5) Dezvoltarea frecvent marita a plantelor purtatoare de micorize, comparativ cu acelea lipsite de acestea.

Micorizele apar ca un organ morfologic distinct, caracteristic gazdei si fungilor respectivi aflati intr-o relatie simbiotica sau de parazitism reciproc, fiziologic, bine echilibrat.

Raspindirea in natura este foarte larga, peste 80% dintre taxonii studiati sunt purtatori de micorize, prezenta unor plante neinfectate fiind mai curind o exceptie.

Micorizelel lipsesc la Centrospermae, Plumbaginales, Cruciferae, Farinosae, Cyperales, Caryophyllaceae care, prbabil, procduc unele substante antifungice.

Clasificarea micorizelor. Clasifcarea cel mai frecvent utilizata in practica se bazeaza pe raportul dintre hifele fungice si celulele corticale ale radacinii. Pe acest criteriu micorizelel apartin urmatoarelor categorii:

1) Ectomicorize sau micorizele ectotrofe in care fungii produc infectii hifale intercelulare;

2) Endomicorize sau micorizele endotrofe cu localizarea intracelulara a hifelor

3) Ectoendomicorize incluzind ambele tiprui de infectie.Micorizelel nu sunt structuri statice. Ele prezinta o secventa de dezvoltare, de maturare si de senescenta, in care relatia dintre simbioti se modifica.

Ectomicorizele

Sunt asociatii simbiotice rezultate din interactiunea complexa a miceliilor fungice cu adacinile plantelor pentru a forma o unitate morfologica integrata in care fungii ramin permanent localizati extra- si intercelular. Raspindirea ectomicorizelor este foarte larga. Plantele-gazda sunt in special plantele de pe solurile brune sau podzolizate. Au fost descrise la Pinaceae, Fagales, Juglandales, Dipterocarpaceae, Myrtaceae etc. Fungii de ectomicorize apartin urmatoarelor clase: Basidiomycestes, Ascomycestes si Phycomycetes. Fungii de ectomicorize se dezvolta optim la 15-30oC si pH 4,0-6,0. Produc metaboliti pe care ii elibereaza in plante.

Exigentele nutritive ale fungilor de ectomicorize. Sunt, in general, dependenti de glucidele simple si de alti nutrienti potentiali eliminati pe suprafata radacinilor. Din aceasta cauza, cind traiesc liberi sunt dezavantajati in competitia cu alti fungi din sol. Unele date sugereaza ca atunci cind conditiile de mediu o impun prin diminuarea cronica a glucidelor din sol pot avea tendinta de a patrunde in celulele radiculare evoluind spre producerea de micorize ectoendotrofe. Incapabili sa degradeze lignina si numai slab celulozolitici, fungii de ectomicorize difera considerabil de alte grupuri ecologice si in special de cei care descompun litiera.

Specificitatea interactiunii dintre cei doi parteneri este foarte diferita. Unii fungi au o mare specificitate de gazda, in timp ce altii au un spectru larg, putin infecta chiar plante apartinind unor genuri diferite. In mod asemanator, unele plante-gazda pot fi infectate de mai multi fungi diferiti. Ceva mai mult, exista situatii in care aceeasi planta-gazda este infectata simultan de mai multi fungi diferiti.

Modul de formare al ectomicorizelor. Hifele fungice infectante provenite din sporii germinati sau din alte propagule sunt stimulate sa cresca rapid in rizosfera sub actiunea substantelor din exudatul radicular. Ele cresc si inconjura radacina. Inhibitorii din exdat ii imiedica sa intieize o stare patologica. Fungii patund la nivelul radacinilor tinere, sensibile la atac, deoarece straturile de cutina si barierele fizice corespunzatoare se formeaza numai in radacinile mai vechi. Patrunderea s-ar realiza in special, intr-o regiune situata inapoia punctului de crestere a radacinii, descrisa sub denumirea de zona de infectie a micorizelor. In mod normal, fungii de micorize nu invadeaza meristemul, datorita imunitatii lui si mai ales datorita faptului ca este constant reinnoit, avind o pozitie, prin deplasarea sa permanenta in substrat.

Infectia determina modificari importante in dimensiunile relative ale celulelor radiculare si in diferentierea lor. Distanta de patrundere a hifelor este reglata de inhibitorii endogeni. Pa masura ce celulele radacinii infectate se divid si se alungesc, auxina secretata de fungi determina modificari marcate in dezvolatarea morfologica a radacinii. Perii radiculari nu se mai dezvolta, iar cei infectati, rmasi mai scurti, se ramifica.PAGE 1