1.2. Particularităţile ştiinţei economice. Principalele concepte ale economiei.

Economia analizează comportamentul indivizilor în procesul de alocare a resurselor limitate, rare şi greu de procurat în vederea acoperirii unor nevoi umane nelimitate în continuă diversificare.

Principalele concepte ale economiei:1. Compromisurile2. Stimulentele3. Schimbul4. Informaţia5. Distribuţia

1. Compromisurile (prima lege a economiei)- reprezintă un acord obţinut prin cedări reciproce (ex. - larea deciziei de a cheltui mai mult pe un bun ne obligă sa cheltuim mai puţin pe alt ceva). Indivizii economiei se confruntă tot timpul cu alegeri. Alegerea variantei optime pentru noi. Alegerea întotdeauna implică compromisuri.2. Stimulentele. În luarea deciziilor suntem influenţaţi de stimulente (prin ce indivizii sînt stimulaţi să facă o alegere). Economiştii iau în calcul stimulentele cu care indivizii se confruntă, pentru a înţelege motivele pentru care indivizii au făcut o alegere sau alta. Exemplu: 1.dacă preţul biletelor la film va scădea, vom dori sa vizionăm mai multe filme. 2. dacă salariile în domeniul tehnic vor creşte, vom fi stimulaţi să urmăm cursurile şcolii politehnice.3. Schimbul – reprezintă înlocuire a unei nevoi cu altcineva sau a ceva cu altceva (o combinaţie dintre produse – informaţii, servicii, produse). Atunci când facem schimburi cu alţii, aria alegerilor noastre creşte.4. Informaţia. Pentru a adopta cele mai bune decizii trebuie să deţinem şi să folosim informaţia. Cât de bine funcţionează pieţele depinde, în mare măsură, de informaţia disponibilă pentru decidenţi.5. Distribuţia. Alegerile pe care la facem – în privinţa educaţiei noastre, a slujbei, a serviciilor şi bunurilor cumpărate - determină distribuţia avuţiei (veniturilor) noastre în societate (repartizarea venitului individului pentru diferite necesităţi).

3.Principalele întrebări de bază ale economiei:1. Ce se produce şi în ce cantitate?2. Cum sunt produse aceste bunuri?3. Pentru cine sunt produse aceste bunuri?4. Cine ia deciziile economice şi prin ce procese? 5. Ce abilităţi decizionale trebuie să aibă antreprenorii=agenţii economici (cei care încălzesc

economia)?

Resursele limitate şi nevoile umaneNevoile umane reprezintă dorinţa noastră de a avea, a şti, a crede şi de a ne însuşi bunuri.Sociologul american Maslow a elaborat o ierarhie (sau teorie) a nevoilor umane – numită piramida

nevoilor a lui Maslow, care ilustrează evoluţia nevoilor umane – de la cele mai simple la cele compuse (nu putem ajunge deodată de la cea de jos la cea de sus): de jos în sus 5) nevoi fiziologice sau primare (hrană, sex, adăpost); 4) nevoi de securitate; 3) nevoi sociale, de comunicare şi participare la viaţa socială; 2) nevoia de a fi respectat; 1) nevoia de realizare.

Trăsăturile n evoil or umane :1) Nevoile umane sunt nelimitate ca număr;2) Nevoile umane sunt concurente, unele nevoi se extind în detrimentul altora, deoarece se înlocuiesc

între ele;3) Nevoile umane sunt complementare, evoluând de cele mai multe ori în sensuri identice;4) Orice nevoie umană se stinge prin satisfacere.

Raritatea. Suntem obligaţi să facem compromisuri din cauza rarităţii. Raritatea reprezintă o problemă fundamentală care afectează toate economiile, deoarece nu există resurse disponibile - pămînt, muncă, capital şi abilitatea întreprinzătorului – pentru a putea produce toate bunurile şi serviciile pe care oamenii ar dori să le producă

Resursele sunt elemente utilizate la producerea de bunuri şi satisfacerea de nevoi.Principalele tipuri de resurse sunt:

1. Resurse naturale (darurile naturii – pămînt, păduri, minerale, animale şi plante native) = (numite de economişti) pămînt

2. Resursele umane (intelectuale şi fizice) = muncă3. Resurse materiale (unelte, maşini, fabrici – tot ce este creat de om) = capital4. Antreprenoriatul (organizarea celorlalte resurse şi coordonarea întregului proces de producţie)Pentru analiza resurselor se foloseşte analiza tabelară. Exemplu – pentru a produce plicuri:

Resurse naturale Resursele umane Resurse materialeSol fertil Manageri Utilaj de tăiatApă Operatori de utilaje Utilaj pentru ambalatCherestea Lucrători în departamentul

întreţineriCamioane

Lucrători în departamentul marketingŞoferi

4. Factorii de producţie şi combinarea tor.

Întreprinzătorii, pentru a produce şi pentru a-şi atinge scopul – de a obţine un profit cât mai mare posibil combină factorii de producţie şi aleg varianta de combinare cea mai favorabilă

Factorii de producţie (F.D.P.) reprezintă acele resurse atrase, alocate şi consumate în procesul de producţie. Factorii de producţie sînt similari resurselor utilizate la producerea de bunuri şi satisfacerea de nevoi, şi sînt de 4 tipuri:

1. Munca (L)2. Capitalul (K)3. Pămоntul (P)4. Abilităţile antreprenoriale Combinarea factorilor de producţie (= calitatea producţiei) reprezintă un mod specific de unire a

factorilor de producţie, privit sub aspect cantitativ, calitativ şi structural. În general, aceasta este o relaţie de tipul Q = f(a,b,c ...), unde a,b,c, ... sunt factorii de producţie utilizaţi.Cel mai adesea, funcţia de producţie se prezintă ca o relaţie a doi factori de tipul Q = f (K,L)unde: K = capital L = muncăQ(Prod)= f(F.p.)- funcţia producţieiDe exemplu, un volum dat de producţieQ, poate fi realizat în trei variante de combinare a muncii (L) şi capitalului (K):1. Q = f(2L+3K)2. Q = f(3L+2K)3. Q = f(4L+2K)

Scopul combinării factorilor de producţie - ridicarea eficienţei economice a activităţii.Eficienţa economică este conceptul general teoretic prin care se exprimă calitatea activităţii economice

(sau calitatea procesului de producţie) de a utiliza în mod raţional factorii de producţie în procesul de producţie şi comercializare a bunurilor economice. Se rezumă la aceea ca veniturile să fie mai mari decît costurile de producţie.

Principalii indicatori utilizaţi pentru a caracteriza eficienţa economică sunt:a) Randamentul factorilor de producţie:Rfp = Valoarea producţiei (venitul obţinut) / Consumul de factori

b) Consumul specific de factori: C.sp.f = Consumul de factori / Valoarea producţiei (venituri)

c) Productivitatea muncii (W) - se determină ca raport între producţia totală (Q) (exprimată în unităţi fizice sau valorice) şi cantitatea de muncă utilizată (L) (exprimată în număr de muncitori (salariaţi), numărul de om-ore sau om-zile lucrate).

W = Q / L

Exemplu de calcul al productivităţii muncii: Q-14.400 lei; L- 100 persoane W = 14 400/ 100 = 144 lei

5.6. Microeconomia ca domeniu al ştiinţei economice.Ştiinţa economică se bazează pe 3 (4) ştiinţe:

1. Microeconomia; 2. Macroeconomia; 3. (Mezoeconomia); 4. Mondoeconomia

1. Microeconomia este ştiinţa ce reflectă legile economice şi mecanismul de funcţionare a agenţilor economici. Microeconomia este teoria de elaborare a deciziilor la nivelul agenţilor economici.

. Microeconomia analizează:- comportamentul agenţilor economici (consumatori sau producători);- piaţa unui produs sau serviciu;- identificarea modului în care sînt satisfăcute interesele individului;- legile economice;- procesul de elaborare a deciziilor la nivelul agenţilor economici;- fluxurile economice din ţară şi din exteriorul ei.

Obiecţii microeconomiei: 1. Consumatorii2. Producătorii 3. Piaţa produselor şi serviciilor4. Întreprinderi5. Organizaţii6. Menaje7. Bănci8. Administraţii

Principiile metodologice ale microeconomiei:1) utilizînd teoria economică, se pot prognoza acţiunile oamenilor;2) la baza acţiunilor membrilor societăţii stau nevoile umane;3) fiecare actor economic are posibilitatea de a alege;4) în activitatea economică are loc coordonarea reciprocă a acţiunilor agenţilor economici;5) primatul economicului asupra politicului şi primatul consumatorului asupra producătorului.

Metodele de studiu aplicate de microeconomie:1) metode generale (proprii tuturor ştiinţelor) – analiza şi sinteza, inducţia şi deducţia, ipoteza, compararea, metoda grafică;( deducţia, a porni de la teze teoretice, de la generalizări spre fapte concrete, unde se pot confirma sau, dimpotrivă, infirma tezele teoretice respective, inducţia, procedeu de cercetare în care seporneşte de la fapte reale, aşa cum sunt ele, spre gândirea abstractă, spre generalizarea ştiinţifică )2) metode specifice – metoda de balanţă, analiza normativă şi pozitivă, analiza marginală, metode

economico-matematice.

Structura microeconomiei:1. Teoria consumatorului, care studiază teoria cererii şi comportamentul consumatorului;2. Teoria producătorului, care studiază teoria ofertei şi teoria concurenţei.

Teoria consumatorului

Piaţă

Teoria cererii

Teoria producătorului

Comportamentul consumatorului

Teoria concurenţei

Teoria ofertei

P

Q

A

B

C1C0

C222

Toate aceste teorii se întîlnesc pe o anumită piaţă, într-o anumită perioadă de timp.

7. Legea Cererii. Elasticitatea cererii.

Cererea – un set de cantităţi (bunuri materiale şi servicii), pe care consumatorul ca agent al cererii, intentioneaza sa-l cumpere intr-o perioada data, care reprezintă o nevoie de consum pe o anumită piaţă într-o anumită perioadă de timp.

Fiecare dintre bunuri are prețul sau, iar intensitatea nevoilor si preferințele consumatorului pentru fiecare diferă.

Cererea - cantitatea dintr-un bun pe care un cumpărător sau toţi cumpărătorii dintr-un spaţiu economic dat intenționează sa o achiziționeze intr-o perioada, la diferite niveluri ale prețului unitar.Cererea este dependentă de preţ (P (în unităţi monetare) - care este oferit pentru o anumită cantitate într-o perioadă anumită de timp) şi cantitate (Q – volumul de bunuri şi servicii cerute la un anumit preţ într-o anumită perioadă de timp).

Legea cererii – o modificarea a pretului unui produs, va determina o modificare in sens invers a cantitatii cerute. Odată cu creşterea preţului cantitatea cerută scade, iar o dată cu micşorarea preţului cantitatea cerută creşte. Legea cererii se reprezintă prin metoda grafică.

Curba cererii (linia cererii) reprezintă o curbă descrescătoare.Punctele A, B – o anumită cantitate de cereri pentru un

anumit nivel de preţ (A+B+...= cererea totală sau globală pentrubunul x pentru o anumită perioadă pe o piaţă).

Factorii de influenţă a (volumului) cererii:1. Preţul;2. Veniturile consumatorilor (dacă veniturile cresc, curba cererii se deplasează în sus şi în dreapta C1 – are loc creşterea cererii, iar dacă veniturile scad – curba cererii se deplasează în jos şi în stînga C2 –micşorarea cererii).3. Factorul sezonier.4. Factorul „la modă”.5. Numărul de consumatori .6. Gusturile şi doleanţele cumpărătorilor.7. Modificarea preţurilor la alte bunuri.

Elasticitatea cererii – modificarea mărimii cererii în funcţie de preţ (C1 şi C2). 3 tipuri de elasticitate: cerere perfect rigidă; cerere infinit elastică; cerere cu elasticitate constantă.

8. Variaţia cererii şi volumului cererii, cererea individuală şi cererea pieţei.

Cererea – un set de cantităţi (bunuri materiale şi servicii), pe care consumatorul ca agent al cererii, intentioneaza sa-l cumpere intr-o perioada data, care reprezintă o nevoie de consum pe o anumită piaţă într-o anumită perioadă de timp.

Fiecare dintre bunuri are prețul sau, iar intensitatea nevoilor si preferințele consumatorului pentru fiecare diferă.

Cererea - cantitatea dintr-un bun pe care un cumpărător sau toţi cumpărătorii dintr-un spaţiu economic dat intenționează sa o achiziționeze intr-o perioada, la diferite niveluri ale prețului unitar.Cererea este dependentă de preţ (P (în unităţi monetare) - care este oferit pentru o anumită cantitate într-o perioadă anumită de timp) şi cantitate (Q – volumul de bunuri şi servicii cerute la un anumit preţ într-o anumită perioadă de timp).Factorii de influenţă a (volumului) cererii:1. Preţul;2. Veniturile consumatorilor (dacă veniturile cresc, curba cererii se deplasează în sus şi în dreapta C1 – are loc creşterea cererii, iar dacă veniturile scad – curba cererii se deplasează în jos şi în stînga C2 –micşorarea cererii).3. Factorul sezonier.4. Factorul „la modă”.5. Numărul de consumatori .6. Gusturile şi doleanţele cumpărătorilor.7. Modificarea preţurilor la alte bunuri.Sunt 2 tipuri de cerere :1. cerere individuala – cantitatea dintr-un bun pe care un cumpărător dintr-un spaţiu economic dat intenționează sa o achiziționeze intr-o perioada, la diferite niveluri ale prețului unitar2. cererea pietii sau totala - - cantitatea dintr-un bun pe care toţi cumpărătorii dintr-un spaţiu economic dat intenționează sa o achiziționeze intr-o perioada, la diferite niveluri ale prețului unitarDeplasarea curbei cererei :Conditii :1. modificarea pretului unui produs substituibil – Ex : X-unt Y-margarina, daca are loc o cresterea pretului produs X, va creste cererea pentru prod Y

2. modificarea pretului unui produs complementar – daca A(autoturisme) si B(anveope) sunt doua produse complementare, si daca are loc o crestere a pretului produsului A, va avea loc o scadere a cererii la bunul B

3. modificarea venitului consumatorului – daca are loc o crestere a venitului, consumatorul are posibilitatea sa achizitioneze mai mult dintrun bun, ceea ce inseamna ca va trece pe o alt curba de consum, sau deplasarea pe aceeasi curba dar dintrun punct in altul datorita modificarii pretului produsului

9. Legea Ofertei. Elasticitatea ofertei. Echilibru de piaţă.Oferta – un set de cantităţi care sînt propuse pe o anumită piaţă de bunuri şi servicii într-o anumită

perioadă de timp.Oferta - cantitatea dintr-un bun economic pe care un producator sau toţi producătorii sunt dispuşi să o vândă în decursul unei perioade, la un preţ unitar.

Factorii de influenţă a ofertei:1. Preţul bunului;2. Modificarea costurilor de producţie3. Concurenţii.4. Progresul tehnico-ştiinţific.5. Factorul sezonier7. Modificarea Preţului la materia primă8.Taxele şi subvenţiile9.Evenimentele social-economice

Legea ofertei – o dată cu creşterea preţului creşte şi cantitatea oferită, iar o dată cu micşorarea preţului se micşorează şi cantitatea. Legea ofertei se reprezintă prin metoda grafică.

Curba ofertei (linia ofertei) reprezintă o curbă crescătoare datorită legii ofertei.Punctele A, B – o anumită cantitate de ofertă pentru un

anumit nivel de preţ (A+B+...= oferta totală sau globală pentrubunul x pentru o anumită perioadă pe o piaţă).

10.11. Variaţia ofertei şi volumului ofertei, oferta individuală şi globală. Echilibrul de piaţă şi modificarea echilibrului.

Elasticitatea ofertei – modificarea mărimii ofertei în funcţiede preţ. 3 tipuri de elasticitate: ofertă rigidă; ofertă infinit elasticăşi ofertă cu elasticitate unitară.

Deplasarea în spaţiu a curbei ofertei este influenţată de urm. fact:- dacă oferta creşte – curba se duce în dreapta şi în jos (O1)- dacă oferta se micşorează – curba se duce în stînga şi în sus (O2)

Echilibru de piaţă – situaţia cînd o anumită cantitate a cererii este egală cu o anumită cantitate a ofertei într-o anumită perioadă de timp (zi. oră) pe o anumită piaţă (obţine beneficii atît producatorul, cît şi consumatorul).

Formula echilibrului de piaţă:Qcerută = Qoferită (sau C = O) – cererea = oferta

Formula deficitului de piaţă: Qcerută > Qoferită

Formula surplusului de piaţă: Qcerută < Qoferită

Echilibrul de piaţă se reprezintă prin metoda grafică

E – echilibrul de piaţă – punctul de intersecţie a cereriişi oferteiC – prezentarea grafică a curbei cereriiO - prezentarea grafică a curbei oferteiSurplus - tot ce se află mai sus de punct. de echilibruDeficit – tot ce se află mai jos de p. de echilibru

În dependenţă de creşterea sau reducerea Qcerute sauQoferite într-o perioadă de timp (influenţată de un factor), punctul de echilibru se poate deplasa la un alt nivel al preţului.

12. 14. Esenţa economică a costurilor de producţie. Costurile de producţie – totalitatea cheltuielilor suportate de către întreprindere în procesul de producţie (fabricare, prestare de servicii) pînă la realizarea sau distribuţia produsului. Nu sînt egale cu cheltuiala de prod.(cheltuiala se suprapune costului doar cînd FP achiziţionaţi se consumă în întregime productiv)Costul de productie este expresia monetara a cheltuielilor legate cu achizita, alocarea si consumu factorilor de productie, de catre o intreprindere, in scopul realizarii procesului productive si a desfacerii bunului.

Dupa modul de reflectare a cheltuielilor : 1. cost contabil sau explicit – expresia cheltuiellor comasurabile baneasti suportata de ag. econ. efectiv peentru materii prime, materiale, combustibil, energie, corespunzind producerii si desfacerii unui bun. Costul explicit - cheltuielile cu furnizori resurselor consumate in productie si se reflecta in contabilitate in conturi, Costul implicit (alternatv sau de oportunitate) – costul alegerii realizate de intreprinzator in privinta resurselor,

2. cost economic – cost explicit + implicit, salariul intreprinzatorului, cheltuieli legate de organizzarea

P

Q

deficit

surplus

E

CO

conducerii firmei, dobinda la capitalul propriu, chiria pt cladirile puse in serviciul firmei, renta pt terenul pus la dispozitie.

Tipurile costurilor de producţie: 1) costuri totale (generale, globale);2) costuri unitare 3) costuri marginale1. Costurile globale – totalitatea costurilor fixe şi variabile ale întreprinderii care sînt suportate pe întreg procesul de producţie într-o perioadă de timp.

CT(sau TC) = CF + CV, undeCF - costurile fixe – cheltuielile care rămîn constante în procesul de producţie sau de prestare a

serviciilor, indiferent de cît producem (exemplu – rata dobânzii oferite de băncile comerciale, costul pentru arenda încăperii).Sunt independente de volumul productiei numai pe perioada scurta, pe termen lung insa, devin variabile.

CV – costurile variabile – cheltuielile care cresc o dată cu creşterea volumului de producţie (cheltuieli pentru materia primă, transport, procurarea utilajului necesar)

CFT = CT – CVT (costuri variabile totale)CVT = CT – CFT (costuri fixe totale)

2. Costurile unitare (medii) – cheltuielile totale suportate de întreprindere pentru a produce o unitate de produs.CTunitar (CTM) = CT / Q CFunitar (CFM)= CFT / Q CVunitar (CVM) = CVT / Q

3. Costurile marginale – cheltuielile pe care le va suport organizaţia pentru a produce o unitate suplimentară de produs fabricat (o unitate neplanificată).

CM = ΔCT / ΔQ = (CT1 – CT2) / (Q2 - Q2), unde Δ este o relaţie (comparaţie) dintre 2 componente

Alte tipuri de costuri:I) Costuri evidente – totalitatea cheltuielilor care sînt menţionate în bilanţul contabil al unităţii economice pentru o perioadă de timp. Costuri neevidente – posibilele oportunităţi sau ameninţări pe care le poate avea agentul economic dacă ar face o altă alegere.II) Cost contabil (explicit) – expresia cheltuielilor măsurabile în formă bănească, suportate efectiv de ag. ec. pentru materii prime, combustibil, energie, amortizare, la producerea şi desfacerea unui bun; Cost economic (costul explicit + costul implicit) - salariul întreprinzătorului, pt. organizarea conducerea firmei; dobînda la capitalul propriu, utilizat оn activităţile ag. ec.; chiria pentru clădirile proprii, puse în serviciul firmei; renta pentru terenul propriu al întreprinzătorului, pus la dispoziţia ag. ec.).

Producţia – procesul prin care unele bunuri şi servicii se transformă în alte bunuri şi servicii cu ajutorul muncii: directă şi indirectă.

Procesul de producţie din cadrul întreprinderii reprezintă o succesiune de activităţi, o corelaţie dintre intrări (totalitatea resurselor uamne, monetare incluse în activitatea economică) şi ieşiri (produse şi servicii).

15. Particularităţile concurenţei perfecte.

Concurenţa - este o lege economică specifică economiilor de schimb, exprima relatiile dintre producatori si consumatoriin vederea asigurarii unor conditii cit mai favorabile pentru producerea si desfacerea produselor.

Funcţiile concurenţei: 1) stimulează aplicarea progresului tehnic, iniţiativei, inovaţiei, creativităţii intre ag. Econ. conducind la

promovarea tehnologiilor si produselor noi si inlaturarea celor depasite;2) favorizează formarea normală şi stabilitatea sau chiar reducerea preţurilor;3) contribuie la satisfacerea mai bună a cerinţelor de consum, oferind consumatorilor posibilitati mai

largi e alegere;

Formele concurenţei: loială (aplicarea de către vânzători a instrumentelor luptei de concurenţă economică) şi neloială (reducerea preţurilor; oferirea unor înlesniri deosebite cumpărătorilor).

Tipurile concurenţei în cadrul microeconomiei:

1) perfectă sau pură – concurenţa dintre un număr mare de producători şi consumatori, astfel incit nici unul din ei nu poate influenta pretul care oferă cumpărătorilor libertate mare în alegerea mărfurilor (se dezvoltă doar în economiile de piaţă şi cele mixte);

2) imperfectă - concurenţa in care producatorii si consumatorii in confruntarea dintre ei sun capabili sa influenteze raportul dintre cerere si oferta precum si pretul bunurilor, dintre un număr limitat de vânzători şi un număr restrâns de cumpărători, ceea ce micşorează posibilitatea alegerii pentru consumatori (caracteristică statelor cu economii dezvoltate).

Trăsăturile concurenţei perfecte:1) atomicitatea participanţilor (un număr considerabil de vânzători şi cumpărători pe piaţă, care nu pot

influenţa asupra volumului de vânzări şi asupra preţului);2) omogenitatea produselor – adica pe piata vin produse absolut identice indiferent ce producator le

produce3) transparenţa perfectă a pieţei – toti producatorii si consumatorii sunt informati si cunosc toate

elementele pietii;4) intrarea şi ieşirea liberă pe piaţă în funcţie de eficienţă;5) perfecta mobilitate a factorilor de producţie –toti producatorii sa poata gasi pe piata liber factori de

productie.

16. Particularităţile concurenţei imperfecte.

Concurenta imperfectă - concurenţa in care producatorii si consumatorii in confruntarea dintre ei sun capabili sa influenteze raportul dintre cerere si oferta precum si pretul bunurilor, dintre un număr limitat de vânzători şi un număr restrâns de cumpărători, ceea ce micşorează posibilitatea alegerii pentru consumatori (caracteristică statelor cu economii dezvoltate).

Concurenta imperfecta caracterizeaza realitatea economica din tarile cu o economie de piata dezvoltata.5 tipuri de concurenţă imperfectă:

1) piaţa monopol istică – piata e compusa din mai mulţi producători şi consumatori fara ca unul din ei sa prepondereze;2) piaţa de oligopol – există 2-3 producători şi mai mulţi consumatori (care nu au din ce alege);3) piaţa de monopol – un producător unic al unui produs omogen se află în faţa unei infinităţi de cumpărători ceea ce ii permite sa controleze piata si sa fixeze pretul 4) piaţa monopsonică – existenţa unui număr foarte mare de producători şi un singur cumpărător (un segment de piaţă – bătrîni, femei);5) piaţa oligopsonică - un număr foarte mare de producători şi cîţiva cumpărători.

Legea concurenţei exprimă relaţiile dintre producători, precum şi dintre producători şi consumatori în vederea asigurării unor condiţii cât mai favorabile pentru producerea şi desfacerea bunurilor materiale şi serviciilor.

17. Maximizarea profitului firmei concurente, analiza venitului total şi costurilor totale.

Profitul – rezultatul financiar pozitiv în formă bănească obţinut de întreprindere. La nivel de firmă, dacă veniturile obţinute depăşesc volumul cheltuielilor totale în desfăşurarea activităţii, rezultatul economic obţinut, pozitiv, îmbracă forma profitului (Pr). Dacă rezultatul e negativ (cheltuielile fiind superioare veniturilor), firma înregistrează pierderi (p).

Pr = VT – CT (VT – veniturile totale, CT – cheltuielile totale)VT = Q x Preţ unitar

VT – venituri in exploatare(din vinzarea productiei de baza) + venituri financiare(aferente dobinzilor) + veituri exceptionale(veniturile din impuritati)Ch T - cheltuielile din exploatare(cu productia de baza, materii prime, combutibil) + chelt financiare(aferente dobinzilor la credite) + cheltuieli exceptionale(provocate de situatii deosebite, plata amenzilor, pagube in cazul inundarii materiei prime)

Funcţiile profitului: 1) mijloc de orientare a activităţii economice; 2) sursă principală de autofinanţare; 3) mijloc de control al eficacităţii firmei;

4) instrument de stimulare economică.

Formele profitului: 1) Profit brut (Prb) - diferenţa dintre veniturile totale (VT) şi cheltuielile efectuate (CT) pentru

obţinerea rezultatului unei activităţi econ: Prb = VT – CT; 2) Profit net - diferenţa dintre profitul brut şi impozitul pe profit: Prn = Prb – IPr. Profitul normal - nivelul minim al Pr, necesar şi suficient pentru ca firma să-şi poată continua

activitatea; Profitul economic (pur) - diferenţa pozitivă dintre VT şi CT, diferenta dintre prof total si cel normal,

atunci cind prof econ = 0 intreprinderea realizeaza profit normal, minim.Profitul contabil vt- cost explicit, profit total, suma dintre cel economic si normal; Supraprofitul - surplusul de Pr peste cel obţinut în condiţii obişnuite de piaţă, datorat unor condiţii

particulare econ (diferenţe de preţ între pieţe); Profit legitim prof ce rezulta din respectarea legilor, venitul meritat ce depinde de de procesele de

productie management Profit nelegitim (ca urmare a încălcării prevederilor legale, creşterii arbitrare a preţurilor).

Pragul de rentabilitate (sau punctul critic) reprezintă analiza relaţiei dintre veniturile totale şi costurile totale ale întreprinderii şi identificarea nivelului de producţie de la care întreprinderea va avea profit. . Prentabilitate (sau Pcritic) – CT = VT (sau profitul întreprinderii =0)

Metoda de determinare a pragului de rentabilitate:

Prentabilitate = CF / Pr – CV (Pr - profit)

18. Definirea macroeconomiei. Metodele de cercetări utilizate în teoria economică

Macroeconomia – activitatea economică la nivelul economiei naţionale; ansamblul formelor de economie din cadrul unei ţări, aflate în unitate şi interdependenţă între întreprinderi, ramuri, zone teritoriale;

• mondoeconomia sau economia mondială – ansamblul economiilor naţionale în interdependenţa lor. Macro povine de la grecescul „makros” care ineamna „mare”. Macroeconomia descrie mecanismul de functionare a economiei nationale si studiaza interactiunea dintre economiile nationale.Economia nationala – reprezinta ansamblul de activitati economice, de sfere, ramuri, sectoare, legate intre ele prin sistemul nevoilor economico-sociale precum si prin relatile si fluxurile care se formeaza intre aceste componente.

Caracteristicile economiei naţionale :1) reproductivă - împărţirea economiei naţionale în sferă productivă şi neproductivă;2) ramurală - dezmembrarea sferei productive pe ramuri;3) teritorială - separarea EN în zone climaterice, raioane economice, unităţi administrativ-terit;4) demografică - repartiţia forţei de muncă după gen, vârstă, studii;5) socială - împărţirea economiei naţionale pe sectoare - de stat, colectiv, privat, mixt;6) tehnică – are un anumit nivel tehnic şi tehnologic;7) organizaţională - împărţirea activităţii economice după principiul dirijării - ramural şi teritorial.

In functie de modul de organizarea a activitatii economice, exista 3 tipuri de sisteme economice :1. economia de piata – in cadrul acestui tip de sistem, cererea de consum determina modul si

volumul ofertei, la rindul lor interactiunea dintre cerere si oferta determina pretul, se presupune ca nu exista interventia statului in viata economica legea cererii si ofertei determina conditiile in care se realizeaza productia. Autoritatea publica foloseste puterea doar pentru a influnta pretul si a proteja consumatorii de situati de monopol.

2. de comanda – in cadrul careia alocarea resurselor este determinata de catre stat, un tip de economie centralizata in care statul este principalul proprietar al bunurilor de productie si subiectul deciziilor macroeconomice. Insa asemenea pieti nu sunt intotdeauna eficiente in promovarea cresterii economice, ele trebuie organizate prin interventia publica, printr-un set de reguli admise sau impuse, poate fi eronata sau inefiienta.

3. mixta – sistemul in care piata determina majoritatea preturilor individuale si a cantitatilor, in timp ce statul prin programe e impozitare, de reglare economica, orinteaza economia in ansamblu.

Probleme ale economiei naţionale studiate de macroeconomia:1. ritmul de dezvoltare a economiei;2. producţia finită;3. producţia şi venitul naţional;4. consumul total5. inflaţia;6. şomajul;7. nivelul general al preţurilor

2 caracteristici ale microeconomiei: 1. Studiază economia statului într-o anumită perioadă;2. Se bazează pe microeconomie

Obiectul de studiu al macroeconomiei – analiza fenomenelor şi proceselor care au loc în cadrul unei economii naţionale.

Obiectivele macroeconomi ei :1. determinarea principalelor agregate economice care să permită cunoaşterea activităţii agenţilor

economici în ansamblul lor;2. studierea relaţiilor dintre principalele agregate economice şi punerea în evidenţă a unor raporturi stabile

între acestea (relaţii dintre venit şi consum, venit şi investiţii etc.);3. analiza principalelor dezechilibrări care pot să apară între agregate: inflaţie, şomaj, deficitul balanţei de

plăţi etc. pentru determinarea cauzelor care le-au determinat şi stabilirii măsurilor pentru atenuarea sau înlăturarea lor;

4. studierea modalităţilor de atingere a diferitor obiective economice.5. asigurarea echilibrului dintre cererea globală şi oferta globală;6. creşterea economică, respectiv dezvoltarea economică durabilă;7. ocuparea deplină a resurselor de muncă;8. alocarea eficientă a resurselolor materiale, umane şi financiare;9. identificarea modalităţilor de asigurare a securităţii economice a ţării.

19. Caracterul ciclic al economiei şi caracteristicile fluctuaţiilor ciclice.Ciclul economic – o durata de timp determinata in cadrul careia activitatea economica pacurge in

evolutia sa anumite faze ce au caracter repetabil sau perioada de la începutul unei crize până la începutul altei crize.

Tipurile de cicluri economice:1) cicluri lungi (Kondratiev) - au o durată de 50 de ani ; 2) cicluri medii (Juglar)cu o durată medie de 10 ani (legate de progresul tehnic); 3) cicluri mici (kitkin) - de 3-4 ani (legate de variaţia stocurilor), care se intercalează în interiorul ciclurilor

medii.

Ciclul economic lung are 2 faze: ascendentă şi descendentă (graficul la pt.17).In faza ascendentă se înregistrează ritmuri relativ ridicate de dezvoltare economică, eficienţă înaltă a

factorilor de producţie, creşterea investiţiilor, a produsului naţional, a venitului naţional şi a nivelului de trai al populaţiei. în plan istoric faza a cuprins anii: 1895 -1929; 1949-1973.

In faza descendentă are loc încetinirea ritmurilor de creştere a producţiei, investiţiilor, profiturilor şi salariilor, prin accentuarea şomajului şi inflaţiei etc. Faza a cuprins anii: 1929-1948; 1973-2000.

Fazele ciclului:I. Recensiunea (se propaga de la nivelul macroeconomic la nivelul

microeconomi)care cuprinde 2 faze : 1. Criza economică – scaderea activitatii economice,o dereglare a echilibrului economic prin: creşterea stocurilor de producţie nevîndute şi reducerea producţiei; scăderea preţurilor sau sporirea lor; şomaj în proporţii mari; diminuarea relativă a investiţiilor; restrângerea creditelor bancare şi sporirea ratei dobânzii;2. Depresiunea – virful negativ al evolutiei economice, fază care succede criza şi se caracterizează prin:

producţia staţionează; şomajul ia proporţii mari sau creşte; multe întreprinderi falimentează; se

diminuează profiturile şi, respectiv, cererea pentru bunurile de consum şi de capital; se reduce nivelul de trai al populaţiei; începe reînnoirea capitalului fix de către întreprinderile care au rezistat crizei.

II. Expansiunea : 1. înviorarea - reluarea creşterii economice ca rezultat al procesului investiţional. Această fază se

caracterizează prin: creşterea cererii, a factorilor de producţie; creşterea veniturilor celor ce lucrează şi a nivelului de trai; diminuarea şomajului; rate reduse ale dobânzii; reducerile de impozite directe şi indirecte duc la încurajarea afacerilor etc. In această fază se pregătesc condiţii pentru trecerea la expansiune.

2. avint – cresterea puternica a activitatii pina la atingerea virfului pozitiv”boom”.De la depresiune la expansiune se trece printrun fenomen denumit relansare. Punctul de relansare e punctul in care factorii care duc la incurajarea cresterii economice devin mai puternici decit obstacolele in calea cresterii economice, acest moment marcheaza sfirsitul fazei de depresiune si nceputul unei noi faze de expansiune. De la expansiune la depresiune se trece prin contractie. Punctul de contractie e punctul in care factorii duc la frinarea variabilelor economice, din acel moment economia incepe sa intre intro perioada de recensiune(daca schimbarea e lenta), daca contactia e brusca in criza.

Factorii ciclului economic :

1. Comportamentul individual în actul de consum influenţează asupra duratei ciclului.2. Comportamentul în cadrul actului investiţional. Investiţiile pot să schimbe corelaţia "producţie-

consum", să sporească sau să reducă perioada fluctuaţiilor economice.3. Inovaţia - mijlocul şi calea de învingere a stagnării producţiei.4. Comerţul exterior - depăşirea importului de mărfuri faţă de exportul lor duce la încetinirea creşterii

economice, iar depăşirea exportului peste import - la înviorarea economică.5. Moneda - sporirea masei de bani în circulaţie fără inflaţie duce la ieftinirea creditelor şi la înviorarea

dezvoltării economice.6. Factorul demografic - influenţează evoluţia ciclică ca resursă de muncă, ca subiect al cererii de

consum al bunurilor materiale.7. Mecanismul de funcţionare a economiei — perfecţionarea sau înlocuirea mecanismului economic vechi

presupune un imbold al creşterii producţiei bunurilor materiale.8. Factorii naturali - explică ciclurile agrare şi ciclurile altor ramuri legate nemijlocit de agricultură.

Fiecare dintre aceşti factori se intercalează şi generează tendinţe în derularea ciclului economic.După cum se ştie, toate fenomenele şi procesele din univers sînt supuse anumitor fluctuaţii, adică unor

schimbări de direcţie, ritm, intensitate etc. Activitatea economică se caracterizează şi ea printr-o evoluţie fluctuantă (oscilantă), având diferite surse şi forme de manifestare.

Fluctuaţiile pot fi întîmplătoare, dar şi repetabile, adică ciclice. Fluctuaţiile ciclice sînt cele care se succed, se repetă după o anumită perioadă de timp.

Clasificarea tipurilor de fluctuaţii economice:1) fluctuaţii sezoniere, ca rezultat al unor factori naturali, sociali, inclusiv al unor tradiţii, obiceiuri. Ei

sunt explicabili şi previzibili (se manifestă într-un timp scurt în agricultură, construcţii, turism);2)fluctuaţii accidentale, întâmplătoare, cauzate de:

a) cataclisme naturale;b)evenimente sociale şi politice deosebite (războaie):c) oscilaţii în aprovizionarea cu factori de producţie;d)o anumită stare de spirit a populaţiei ş.a.

3)fluctuaţii ciclice, determinate de factori economici ce au loc cu o anumită regularitate în timp, la intervale de timp relativ egale.

Asemenea fluctuaţii cu caracter agregat se manifestau la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Începând cu deceniul al treilea al secolului al XlX-lea, fluctuaţiile economice cu caracter de criză au revenit cu o anumită regularitate, luând forma de ciclu economic - unitatea de timp care separă două crize economice sau perioada de la începutul unei crize până la începutul altei crize.

Indicatorul economic constituie expresia numerică a laturii cantitative a fenomenelor şi proceselor economice. El este un instrument de evaluare a rezultatelor unei activităţi econo-mice in ansamblul ei sau doar a unor aspecte ale acesteia.

Fluctuaţiile din cadrul ciclului economic au o deosebită importanţă în elaborarea politicilor macroeconomice. Indicatorii macroeconomici (nivelul producţiei, preţurile, investiţiile, profitul etc.) suferă modificări sincronice în dependenţă de faza ciclului (indicatorii macroecon. în cadrul fiecărei faze – pt.17).

20.Politici macroeconomice si Rolul statului în stabilitatea economica.Rolul statului este de a defini parcursul general al economiei pe care o reprezinta, de a trasa liniile

marcante ale dezvoltarii acesteia, statul trebuie sa aiba atit drepturi cit si obligatii si responsabilitati.Implicrea statului in econom se realizeaza prin mai multe cai :- elaborarea si adoptarea de politici economice si programe corespunzatoare unei anumite tari, pe

termen scurt, mediu sau lung.- Medierea in sopul apararii intereselor societatii,- Participarea efectiva la impartirea venitului si redistribuirea lui- Concentrarea rolului administratiei de stat- Achizitia de bunuri necesare sectoului public.Pricipalele instrumente (pirghii) prin care statul influenteaza pe piata sunt :- reglementarile legislative;- regimul proprietatii;- bugetul de stat (prin relatia venituri-cheltueli publice);- sistemul fiscal;statul isi fundamenteaza actiunile pe citeva onsiderente :- fixeaza regulile jokului in economie;- intervine direct sii ndorect in economie;- coordoneaza finantarile tarii si o buna parte a investitiilor realizate,asigura redistribuirea venitului

national, si monitorizeaza cresterea economica.Politica macroeconomică constituie totalitatea strategiilor şi acţiunilor statului care vizează întreaga

economie naţională şi cu ajutorul cărora sînt realizate obiectivele propuse de acesta.Scopurile (sau obiectivele) urmărite de stat în domeniul economic sînt foarte numeroase – în

ordine ierarhică: în vîrful piramidei obiectivelor macroeconomice ale statului modern se află două scopuri supreme: 1) crearea celor mai favorabile condiţii pentru dezvoltarea economică a ţării; 2) menţinerea stabilităţii sociale, a liniştii şi păcii în societate. Celelalte: asigurarea ocupării depline a forţei de muncă; menţinerea stabilităţii preţurilor; asigurarea creşterii economice; ridicarea competitivităţii economiei naţionale; apărarea mediului ambiant; creşterea profiturilor şi salariilor.

Cele mai importante forme de implicare a statului în activitatea economică:1) Elaborarea cadrului legislativ sau elaborarea „regulilor de joc" pentru agenţii economici. 2) Apărarea concurenţei. Ţinînd cont de efectele pozitive ale acesteia, în ţările dezvoltate statul îşi asumă rolul de apărător al concurenţei, elaborînd nu numai cadrul legal corespunzător, ci asigurînd şi respectarea cu stricteţe a legii.3) Redistribuirea veniturilor, pe diferite căi, cum ar fi: a) subvenţionarea învătămîntului, a asistentei medicale şi a transportului public; b) subvenţionarea preţurilor la produsele de primă necesitate (pîinea, carnea, energia electrică, gazul etc.); c) asigurarea plăţii pensiilor şi a indemnizaţiilor pentru şomaj; d) stabilirea nivelului minim al salariului etc.4) Crearea şi gestionarea unui însemnat sector public, prin intermediul căruia statul are posibilitatea să influenţeze ritmurile şi proporţiile dezvoltării economice.

Instrumentele reglementării economiei de către stat:1. politica bugetară;2. politica fiscală. De obicei, politica bugetară şi politica fiscală formează un tot întreg şi în această

calitate poartă numele de „politica finanţelor publice";3. politica monetară şi de credit;4. controlul preţurilor şi al veniturilor;5. reglementarea administrativă;6. reglementarea cursului de schimb valutar;7. reglementarea activităţii întreprinderilor din sectorul public.

În funcţie de obiectivele urmărite şi de perioada de timp avută în vedere, politicile macroeconomice se împart în două mari categorii:

1. Politici conjuncturale;

2. Politici structurale.1) Politicile conjuncturale sînt acele politici care au drept scop modificarea (sau influenţarea)

variabilelor economice într-o perioadă de timp scurtă (de la cîteva luni pînă la 1-2 ani). Există două tipuri de politici conjuncturale: a) politici de relansare; şi b) politici de limitare.

Politicile conjuncturale mai sînt numite şi „politici de reglementare anticiclice". Obiectivul urmărit de aceste politici: „netezirea" oscilaţiilor ciclice, preîntîmpinarea unor crize economice profunde, a şomajului de masă şi a hiperinflaţiei, prevenirea unor mari dezechilibre.

Politicile conjunctu rale urmăresc, de regulă, patru obiective majore:1. asigurarea creşterii economice , măsurată prin rata de creştere a PIB-ului;2. asigurarea ocupării complete a forţei de m u ncă , măsurată prin nivelul ratei şomajului;3. echilibrul balanţei de plăţi , măsurat prin soldul acesteia raportat la PIB;4. stabilitatea preţurilor , măsurată prin variaţiile indicelui general al preţurilor.

2) Politicile structurale vizează modernizarea economiilor naţionale prin efectuarea unor schimbări profunde şi durabile ale economiei. Ele vizează modificarea structurală a economiei prin intermediul politicilor agrare, sociale, industriale, în domen. transporturilor. Efectele lor se resimt pe termen mediu şi lung. Principalele forme ale politicii structurale: a) programarea economică; b) politica industrială.

Programarea economică asigură o coerenţă a intervenţiei statului în economie. În unele ţări, programarea economică se înfăptuia sub forma planificării indicative (exemplul Franţei) sau obligatorii (exemplul URSS).

Politica industrială constituie un ansamblu de acţiuni intreprinse de autorităţile publice în scopul asigurării unui nivel înalt de dezvoltare şi de competitivitate al întreprinderilor, indiferent de ramura căreia aparţin acestea.

21. Principiile de bază ale măsurării rezultatelor activităţii economice la nivel macroeconomic în sistemul conturilor naţionale. Metode de evaluare a PIB.

În scopul evaluării activităţii economice la nivelul întregii ţări, se folosesc două sist. de calcul: 1) sistemul conturilor naţionale (SCN), numit şi „contabilitatea naţională” (utilizat în st. cu econ. de piaţă dezvoltată, org. ONU şi a alte organizaţii internaţionale, precum şi în RM); 2) sistemul producţiei materiale (SPM).

Sistemul conturilor naţionale are ca sarcină principală sistematizarea multiplelor fluxuri şi fenomene economice şi clasificarea acestora într-un număr limitat de indicatori macroeconomici de măsurare a rezultatelor activităţii unei economii naţionale în ansamblul ei (sau rezultate macroeconomice).

Indicatorii economici (numiţi şi „agregate”) sunt un instrument de evaluare a rezultatelor unei activităţi economice în ansamblul ei sau doar a unor aspecte ale acesteia. Indicatorii macroeconomici reflectă rezultatele unei activităţi oarecare, într-o anumită perioadă de timp, la nivel macroeconomic. Principalii : PIB, venitul naţional sau oferta globală.

Principalul indicator macroeconomic este produsul intern brut (PIB) – creşterea lui indică creşterea economică a statului. Alţi indicatori macroeconomici sînt: produsul global brut (PGB); produsul naţional brut (PNB); produsul intern net (PIN), venitul naţional.

Produsul global brut (PGB) - valoarea totală a bunurilor şi serviciilor create în cadrul unei economii naţionale într-o perioadă de timp (de regulă, într-un an).

PGB = Ci + Cf+ Ib unde: Ci - consumul intermediar; Cf - consumul final de bunuri şi servicii;Ib - investiţiile brute de capital.

Produsul intern brut (PIB) - valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor create în interiorul unei ţări de către agenţii economici autohtoni şi străini, de regulă, într-un an.

2 metode de calcul (trebuie să aibă acelaşi rezultat):1) metoda cheltuielilor sau metoda utilizarii productiei finale: PIB = C + G + Inv + Nx (în economiile deschise, iar în cele închise fără Export net), unde C –

cheltuielile de consum ale populaţiei timp de un an, G – chelt. Guvernamentale pentru 1 an, Inv – investiţiile agenţilor economici, Nx – exportul net (balanţa comercială) = Export total – Import total

Pentru a afla ponderea fiecărui indicator în cadrul PIB – împărţim indicatorul la PIB total şi înmulţim cu 100% (primim cifra în %)

2) metoda veniturilor se evalueaza totalul veniturilor incasate de populatie si firmele din tara in decursul unui an :

PIB = S + D + R + P + TI – Sub, unde S – salariu, D – dobîndă, R – rentă, P – profit, TI – taxe indirecte (accize, TVA, iar taxe directe – impozit pe venit, impozit pe imobil), Sub – subvenţii acordate de stat.

PIB al RM: 61% - comerţ şi servicii; 10% - agricultura; 15%- industria; 14%- altele.

22. Conceptul de PNB, PNN şi formulele de calcul.

Produsul naţional brut (PNB) - valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor create de către agenţii economici autohtoni atît pe teritoriul ţării de origine, cît şi peste hotarele ei.

Produsul naţional brut (P.N.B.) constă în expresia bănească a producţiei finale brute, obţinută de agenţii economici autohtoni, care acţionează în interiorul ţării ori în afara acesteia, în decursul unei anumite perioade de timp, de regulă un an. Dacă se porneşte de la P.I.B., P.N.B. se determină prin adăugarea producţiilor finale brute ale agenţilor economici naţionali care îşi desfăşoară activitatea în afara graniţelor naţionale şi prin scăderea valorii bunurilor realizate de producătorii străini pe teritoriul ţării de referinţă (soldul valorii adăugate brute a agenţilor economici naţionali din străinătate şi cea obţinută de agenţii economici străini din interiorul ţării, exprimată în preţurile pieţei).

PNB = PIB - SVAB unde: PNB = PNB la preţurile pieţei PIB = PIB la preţurile pieţei SVAB= soldul valorii adăugate brute, la preţurile pieţei.

Rezultă că P.N.B. poate fi mai mare, mai mic sau egal cu P.I.B., în funcţie de mărimea (pozitivă sau negativă) a SVAB. Astfel, dacă soldul este favorabil agenţilor economici autohtoni, atunci P.N.B. P.I.B. şi invers. P.N.B. se exprimă în termeni nominali şi în termeni reali. Mărimea P.N.B. în termeni nominali este cea exprimată în preţuri curente de piaţă. P.N.B. real semnifică mărimea pe care acesta ar fi avut-o dacă nu s-ar fi modificat preţurile, comparativ cu anul anterior, de referinţă Raportul dintre P.N.B. nominal şi P.N.B. real este denumit deflatorul P.N.B. Acesta măsoară schimbarea medie a preţurilor bunurilor materiale şi tarifelor serviciilor produse într-un an şi se utilizează pentru a determina modificările reale intervenite în producţie. Aceste modificări sunt surprinse cel mai bine de indicele preţurilor bunurilor de consum (indicele costului vieţii). Produsul naţional net (P.N.N.) reprezintă expresia bănească a valorii adăugate nete a bunurilor şi serviciilor finale obţinute de agenţii economici autohtoni, care activează în interiorul ţării şi în afara acesteia, într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an. Se determină prin scăderea din P.N.B. a amortizării capitalului fix (A) PNN = PNB - A

23. Venitul personal (VP) şi venitul personal disponibil (VPD).

Venitul naţional – totalitatea veniturilor obţinute de totalitatea proprietarilor factorilor de producţie.VN = S + R + D + Profiturile corporaţiei + Veniturile proprietarilor + Investiţii

Venitul personal – VP = VN – Contribuţii p/u asigurarea socială Venitul disponibil = VP- taxele personale ( veniturile ce pot fi folosite pentru acoperirea

cheltuielilor personale si pentru economisire)

Calculul indicatorilor macroeconomici se bazează pe anumite principii : 1. Includerea în indicatorii de rezultate numai a bunurilor ce sînt vîndute pe piaţă. 2. Cuprinderea în calcul numai a produselor şi serviciilor care sînt rezultatul activităţii productive din perioada

pentru care se face calcului. 3. Principiul evaluării rezultatelor în baza veniturilor factorilor de producţie antrenaţi în activitatea economică. 4. Neadmiterea înregistrărilor repetate a bunurilor şi serviciilor produse şi consumate în perioada de calcul în

scopul producerii altor bunuri şi servicii, 5. La calcularea agregatelor economice se ţine seama de teritoriul unde îşi desfăşoară activitatea agenţii econ. 6. Indicatorii din sistemul conturilor naţionale se diferenţiază în funcţie de următoarele criterii: a) în

funcţie de sfera de cuprindere (de natură brută - în producţia finală se include şi consumul de capital fix) sau de natură netă - se elimină din rezultatele agregate atît consumul intermediar, cît şi consumul de capital fix); b) în funcţie de agenţii econ. a căror activitate este luată în calcul - indicatorii interni (care includ toţi agenţii economici ce-şi desfăşoară activitatea în interiorul graniţelor naţionale) şi indicatorii naţionali (calculul include numai agenţii econ. autohtoni, indiferent pe ce teritoriu îşi desfăşoară activitatea); c) în funcţie de preţurile utilizate.

24.25. Piaţa muncii şi caracteristicile ei de bază. Şomajul, esenţa şi tipurile lui. Piaţa muncii – alcătuită din populaţie activă şi inactivă. Populaţia activă – a) populaţia ocupată în

economie pentru a produce bunuri şi servicii; b) şomerii. Populaţia inactivă – a) pensionarii; b) studenţii; c) invalizii; d) copiii pînă la 15 ani.

Şomeri - persoanele din categoria populaţiei active disponibile şi care doresc să lucreze, dar nu găsesc un loc de muncă.

Şomajul - o stare negativă a economici caracterizată printr-un dezechilibru important al pieţei muncii, prin care apare un excedent al ofertei forţei de muncă (cererea de locuri de muncă) faţă de cerere (oferta de locuri de muncă).

Nivelul şomajului se determină: 1) absolut, prin numărul celor neocupaţi; 2) relativ, prin rata şomajului.

Ponderea persoanelor neocupate în perioada în care ele se află în procesul de schimbare a locului de muncă sau a celor care nu se adaptează la condiţiile de muncă poartă denumirea de rată naturală a şomajului.

Rata şomajului este raportul procentual dintre numărul şomerilor şi numărul persoanelor active ori ocupate (în economie), sau dintre numărul şomerilor şi cel al salariaţilor:Rş = Nş / NPA *100% sau Rş = Nş / NPO + Nş (=NPA) *100%

Rş = Nş / S *100%, unde: Rş - rata şomajului; Nş - numărul şomerilor; NPA - numărul persoanelor active în econ; NPO - numărul persoanelor ocupate în econ; S— numărul salariaţilor.

Rata de activitate a persoanelor pe piaţa muncii: Ra = NPA / TP * 100%, unde TA – populaţia totală.

Rata de ocupare în economie: Ro = NPO / NPA * 100%Ocuparea deplină presupune o populaţie ocupată în proporţie de 95% sau o rată a şomaj. de 5%.

Cauzele şomajului:1. Pierderea locului de munc ă de către o parte a populaţiei ocupate ;2. Creşterea ofertei de braţe de muncă (prin afirmarea pe piaţa muncii ca populaţie activă disponibilă a

noilor generaţii sau a noilor segmente mai vârstnice de populaţie care n-au mai lucrat).3. Nivelul scăzut al cererii agregate de braţe de muncă ;4. Modificarea structurii cererii de braţe de muncă ;5. Există şi o cauză a şomajului legată de comerţul internaţional - concurenţa internaţională şi

incapacitatea unor ţări de a se adapta într-un termen scurt la exigenţele acesteia.

Formele şomajului:

I) Din punctul de vedere al intensităţii:1. şomaj total - constă în pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii;2. şomaj parţial - presupune diminuarea perioadei de muncă, în special prin reducerea duratei

săptămânii de lucru sub cea legală;3. şomajul deghizat - se referă la acele persoane care au o activitate aparentă cu o productivitate mică.

2) Conform originii şomajului:1) şomaj conjunctural sau ciclic - ca rezultat al crizelor economice, în timpul crizelor;2) şomaj structural - condiţionat de modificări în structura economiei naţionale;3) şomaj tehnologic - drept consecinţă a înlocuirii tehnicii vechi cu tehnologii avansate;4) şomaj sezonier -în agricultură, construcţii, lucrări publice ;5) fricţional - corespunde perioadei necesare de trecere de la o muncă la alta;6) de discontinuitate – pers. care din motive obiective îşi întrerup activit. (mot. familiale, maternit.);7) flotant - pers. care au pierdut lucrul temporar în legăt. cu schimbarea locului de lucru sau de trai;8) speculativ - lucrătorii-şomeri, care primesc indemnizaţii de şomaj, însă lucrează în sfera serviciilor

sau în comerţ;9) stagnat - lucrătorii care şi-au pierdut calificarea şi trăiesc pe contul lucrului ocazional; 10) imaginar - persoanele care se ocupă de gospodăria auxiliară sau de educarea copiilor.

3) Ţinând cont de ansamblul de cauze complexe:1) şomaj voluntar – pers. care nu sînt în căutarea unui loc de lucru (au mijl. de existenţă, lenoşi);2) şomaj involuntar – pers. care sînt în căutarea 1 loc de muncă (constituie forma dominantă a

şomajului).

Efectele social-economice ale şomajului:1. irosirea unei cantităţi însemnate de resurse de muncă ca rezultat al şomajului cronic;2. sporirea cheltuielilor pe care economia ţării trebuie să le suporte sub formă de indemnizaţii de şomaj;3. factor de scădere a intensităţii dezvoltării economice;4. afectează veniturile şi nivelul de trai, în sensul scăderii lor, şi generează tensiuni sociale.

Politici antişomaj - ansamblu de măsuri luate de către societate şi agenţii economici în vederea atenuării consecinţelor şomajului şi diminuării sau chiar resorbirii acestuia.

Politicile de reducere a şomajului pot fi:a) politici care privesc nemijlocit şomerii (organizarea pregătirii şi calificării şomerilor, facilităţi

acordate de stat pentru întrepr. care creează noi locuri de muncă);b) politici referitoare la populaţia ocupată (au ca scop prevenirea creşterii şomajului printr-o

calificare adecvată, diminuarea şomajului prin crearea de posibilităţi suplimentare de angajare, reducerea imigraţiei);

c) alte politici (contracte de scurtă durată etc.).

26. Esenţa şi formele inflaţiei (modelul inflaţiei prin cerere şi prin ofertă). Curba lui Phillips şi interpretarea ei.Inflaţia reprezintă modificarea permanentă a nivelului preţurilor sau creşterea preţurilor peste un anumit prag

admisibil. Trăsăturile speci fice ale inflaţiei contemporane, care este un proces complex şi cumulativ :

1. un proces de depreciere a banilor (scăderea puterii de cumpărare a banilor aflaţi în circulaţie);2. o creştere generală şi durabilă a tuturor preţurilor ;3. relevă un excedent al masei monetare în circulaţie în raport cu oferta de mărfuri;4. exprimă un dezechilibru monetar-material;5. procesele inflaţioniste se interferează cu numeroase aspecte psihologice;6. disfuncţie acceptată de agenţii economici ca un rău necesar al creşterii economice; 7. inflaţia moderată este controlată de instituţiile bancare;8. proces structural, ce include ansamblul macrosocial.

Din punctul de vedere al pragului admisibil şi al ritmului mediu anual de creştere a preţurilor deosebim următoarele forme ale inflaţiei:

1) inflaţie târâtoare (liniştită) - se caracterizează printr-o creştere medie a preţurilor cu 3-4 % anual;2) inflaţie moderată - creşterea preţurilor între 15-30 % anual;3) criză inflaţionistă – acea perioada de timp de cel putin 2 ani pe parcursul carea rata anuala a inflatiei depaseste 40 %4) inflaţie rapidă - creşterea preţurilor cu peste 10 % anual, fiind însoţită de o creştere economică lentă

sau chiar de stagnare şi diminuare a producţiei;5) inflaţia galopantă - preţurile sporesc cu peste 15 % anual;6) hiperinflaţia - preţurile sporesc cu peste 50 % lunar; formă excesivă de inflaţie, care generează

disfuncţii grave în economia naţională cu efecte sociale negative.Principalele cauze ale inflaţiei (cărora le corespund şi anumite tipuri concrete ale acesteia) sînt:1) creşterea excesivă a masei monetare în raport cu cantitatea de mărfuri existente pe piaţă;2) presiunea cererii agregate atunci cînd oferta agregată rămîne relativ rigidă (inflaţie prin cerere);3) presiunea costurilor de producţie în urma creşterii preţurilor la factorii de producţie, în special a

salariilor (inflaţie prin costuri);4) creşterea afluxului de bunuri sau devize din alte ţări (inflaţie importată);5) condiţii de formare a preţurilor pe anumite pieţe şi sectoare ale economiei (inflaţia structurală);6) cauze de natură politică sau socială (război, revoluţie);7) cauze de natură psihosocială.

Pentru a calcula rata inflaţiei se foloseşte indicele preţurilor de consum (IPC), care stabileşte coşul minim de consum (produse alimentare şi nealimentare, de lux accizate, servicii prestate, consumate de menaje) care satisface cerinţele pentru o anumită perioadă. În RM, IPC constituie media ponderată a preţurilor la: a) produsele alimentare; b) mărfurile nealimentare; c) serviciile prestate,

consumate de menaje, în următoarele proporţii: 50%, 28% şi, respectiv, 22,1%.Rinfl = IPC a per. curente (1) / IPC a per. precedente (0) * 100% sau

Rinfl = IPC 1 – IPC0 / IPC 0 * 100%

Relaţia dintre rata inflaţiei şi rata şomajului este reprezentată de curba lui Phillips. În RM este inflaţie sezonieră (sau rapidă) ~ 10,3%

Indicatorul disconfortului = indicatorul sărăciei = Rşomaj + Rinfl (dacă timp de 3 ani acest indice este în creştere – avem un dezechilibru (sau descreştere) în economie, şi viceversa).

Una dintre dilemele majore ale macroeconomiei a reprezentat-o corelaţia între inflaţie şi şomaj, care este reflectată de curba lui Phillips (vezi graficul).

Curba lui Phillips demonstrează o relaţie inversă între inflaţie şi şomaj. Această curbă are o pantă descrescătoare. Dacă rata şomajului creşte, rata inflaţiei scade şi invers, cu cît rata şomajului este mai mică, cu atît rata inflaţiei este mai mare.

Corelaţia dintre variabilele macroeconomice a fost stabilită în 1958 de A, W, Phillips care a studiat economia Marii Britanii în perioada 1861-1957.

În practică relaţia de compensare între inflaţie şi şomaj de tipul celei prezentate în grafic are loc doar în perioada scurtă. Această relaţie de compensare în perioada lungă nu întotdeauna se manifestă.

Efectele inflaţiei:1. diminuarea puterii de cumpărare a monedei:2. redistribuirea avuţiilor existente şi modificarea sensurilor folosirii lor;3. afectarea negativă a utilizării resurselor economice de care dispune societatea;4. creşterea inflaţionistă a preţurilor, ce diminuează nivelul de trai al salariaţilor, pensionarilor cu

venituri fixe şi reduse;5. antrenarea dezechilibrelor generale în economia naţională;6. impactul asupra relaţiilor economice externe;7. hipcrinflaţia duce la decăderea societăţii în general.Politicile antiinflaţioniste sunt măsuri antihiperinflaţioniste şi urmăresc prevenirea, diminuarea şi

controlul inflaţiei, precum şi protecţia subiecţilor economici de creşterea preţurilor şi diminuarea puterii de cumpărare a banilor.

Politicile antiinflaţioniste cuprind şi măsuri de protecţie socială a subiecţilor economici de creşterea preţurilor şi de diminuarea puterii de cumpărare a banilor:

1. indexarea salariilor, a pensiilor, a altor venituri;2. acordarea de compensări de către stat şi întreprinderi pentru angajaţi etc.

Strategiile antiinflaţioniste trebuie să fie flexibile, să formeze un sistem unitar de măsuri care să se completeze cât mai bine.

27. Analiza situației economice a RM 2010-2014

28. Politica de austeritate şi consecinţele ei. Avantajele şi dezavantajele.

Politica de austeritate reprezintă reducerea cheltuielilor din bugetul public naţional (în cazul cînd se manifestă un deficit în buget pe parcursul a mai mult de 3 ani).

Statul contemporan trebuie să intervină în viaţa economică fiindcă piaţa nu este capabilă să facă faţă, în mod automat, tuturor problemelor cu care se confruntă dezvoltarea economică . Piaţa s-a dovedit a fi incapabilă să aplaneze asemenea dezechilibre macroeconomice cum ar fi crizele economice, şomajul, inflaţia etc. Pe de altă parte, piaţa nu asigură o alocare optimală a resurselor. Aceasta se întîmplă din cauză că în viaţa reală domină nu concurenţa pură şi perfectă, ci concurenţa imperfectă. Or, în urma concurenţei imperfecte, în primul rînd a monopolului, are loc reducerea cantităţii de bunuri produse, ca urmare producîndu-se micşorarea veniturilor şi deci a posibilităţilor de dezvoltare economică. în acest caz, statul este obligat să intervină pentru a apăra concurenţa.

Amestecul statului în activitatea economică este generat şi de faptul că economia de piaţă dă naştere unei enorme diferenţieri de avere, pola rizează societatea în oameni foarte bogaţi şi foarte săraci . Or, veniturile mari nu sînt neapărat rezultatul eforturilor depuse de agenţii economici, ci adeseori al exploatării unor situaţii artificial create prin intrigi, înţelegeri monopoliste, corupţie etc. Pentru a preîntîmpina revoltele sociale, a menţine o pace socială stabilă, fără şi a asigura o creştere economică cu ritmuri înalte, statul s-a văzut nevoit să intervină nu numai în procesul de creare a bunurilor materiale, ci şi în cel al distribuirii veniturilor.

De menţionat că, în perioada de tranziţie la economia de piaţă, statul îndeplineşte şi unele funcţii specifice, de o importanţă trecătoare, cum ar fi: elaborarea cadrului legislativ necesar funcţionării economiei de piaţă, crearea infrastructurii pieţei, privatizarea, liberalizarea vieţii economice.

Intervenţia statului în activitatea economică este condiţionată, de asemenea, de necesitatea gestionării întreprinderilor din sectorul public care vizează, în principal, infrastructura economică. În fine, statul s-a văzut nevoit să îndeplinească tot mai des rolul de arbitru în relaţiile î ntre ceilalţi agenţi economici .

Guvernele tarilor membre ale UE au la dispozitie o paleta foarte restrinsa de in ceea ce priveste masurile de austeritate fiscala aceasta reducinduse la taierea cheltuielilor si cresterea taxelor imaginind astfel o crestere a veniturilor bugetului pe de o parte prin economisire pe de alta prina acumulare. Aceasta masura are ca scop refacerea cit mai rapida a echilibrului bugetar

- reducerea numarulu buetarilor- reduceri salariale pentru consolidarea economica – o reducere a fondului de salarii e necesara dar ea

trebuie facuta diferentiat dupa venit- cresterea TVA-ului ar avea efect negativ in tarile cu venituri mii a populatiei- reforma sistemului de pensii