Mici afaceri de succes_vol I.pdf

download Mici afaceri de succes_vol I.pdf

of 103

Transcript of Mici afaceri de succes_vol I.pdf

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    1/279

     

    1/279

     A8 – Dezvoltarea de instrumente antreprenoriale

    Colectie de succese

    si esecuri in afaceri

    MICI AFACERI

    DE SUCCES 

    - VOLUMUL I -

    Material pregatit de Centrul Roman pentru Educatie Economica in cadrulproiectului „Universitatea Antreprenoriala  – Dezvoltarea si promovarea

    culturii antreprenoriale in conditii de criza si postcriza” (2010-2013)

    CREE, 2013

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    2/279

     

    2/279

    Artizanat - incondeiere oua

    In unele zone ale tarii, vopsitul oualor de Pasti este, de zeci de ani, mai

    mult decat traditie. Transmis din generatie in generatie, mestesugul incondeierii

    oualor s-a transformat in arta. Si, mai apoi, intr-o afacere de familie.

    In nordul Moldovei, cu deosebire in satele de rusi si ucraineni, cam de pe

    la 10-12 ani fetele sunt deja mana dreapta a mamelor la ceea ce ele numesc

    ”inchistrirea” sau „scrierea” oualor de Pasti. Pentru femeile din comuna

    Romanesti a ajuns sa fie mai mult decat o traditie de sarbatoarea invierii

    Domnului Isus Hristos. Este un mod de a castiga un ban. Ca sa-l castige, ele

    incep sa lucreze inca din luna ianuarie, pentru ca, inainte cu cateva saptamani de

    Pasti, sa le poata vinde la oras. ”La inceput faceam “picturi”, cu tus, penita si

    vopsele, apoi am “scris” numai cu vopsele”, povesteste Daniela Vasile. Ea a venit

    la Iasi cu verisoara ei, Mihaela Vulpe, tocmai din satul Moldovita ca sa-si vanda

    aici munca de cateva luni. Cele doua verisoare fac asta de ani de zile,

    continuand traditia din familie. ”La noi, vopsitul oualor este un obicei al femeilor

    din sat. Aproape toate incondeiaza oua. Pe urma le vand pe unde pot, mai alespe la oras”, spune Mihaela Vulpe. 

    Fiind cunoscuta de mult pentru aceasta traditie, comuna Romanesti a

    devenit in timp o piata buna de desfacere a materialelor necesare pentru

    „scrierea” oualor. Vopseaua, cel mai important material, este adusa la targul din

    apropierea manastirii Sucevita de moldovence de peste Prut si ucrainence.

    Basarabencele vand cu lingurita vopseaua sub forma de pulbere, un

    kilogram ajungand la aproape 400 lei. Nu numai vopselele se comercializeaza latargul de langa manastire. Mai este si ceara, cu care femeile traseaza mai intai

    conturul desenului, si lacul, care da stralucire oualor dupa incondeiere. Si, nu in

    ultimul rand, ouale. „Noi inchistrim mai mult oua de rata, pentru ca sunt mai mari

    si mai rezistente decat cele de gaina. Pentru ca ne trebuie cateva sute, mergem

    sa cumparam si din targ sau din alte sate”, spune Daniela Vasile. Mai este ceva

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    3/279

     

    3/279

    important in acest mestesug: instrumentul cu care se „scriu” ouale. Femeile din

    nordul Moldovei il numesc chisita. Acesta este un fel de betisor din lemn, demarimea unui creion, care are fixat la un capat, in pozitie perpendiculara, un varf

    de metal foarte ascutit. O chisita se foloseste pentru „inchistrirea” a doar cinci

    pana la zece oua, dupa care trebuie aruncata. ”In Romanesti este un mester bun

    care vinde chisite. Il cheama Mihai Neculaie. Face asta de cand il stim. In fiecare

    an, cumparam de la el cateva zeci de chisite”, spune Mihaela Vulpe.

    Vopsitul oualor de Pasti ia mult timp, multa rabdare si migala. Fiecare

    femeie ar vrea ca cele care ies din mana ei sa fie cele mai frumoase. Cele douaverisoare din Romanesti spun ca lucreaza o ora si jumatate la incondeierea

    mestesugita a unui ou. Dar si pregatirea acestora le ia destul timp. Ouale trebuie

    spalate foarte bine, golite de continut cu o seringa si curatate bine in interior cu

    apa introdusa tot cu seringa. Apoi, se usuca timp de o zi. Iar de lucrat nu se

    poate decat la lumina zilei. Daniela si Mihaela mai spun ca, pentru desenele

    complicate pe care le fac, se inspira din motivele populare traditionale de pe ii,

    catrinte, camasi si prosoape. In fiecare an, ele incearca sa aduca un model nou,

    deosebit de celelalte.

    Cu doua-trei saptamani inainte de sarbatorirea Pastelui, ele se duc la oras

    sa le vanda. De obicei, merg la Iasi, unde se vand bine ouale incondeiate in

    preajma sarbatorii de Pasti.

    Confectionare peruci

    Fabricarea unei peruci consuma 120 de ore de munca, dar pretul obtinutpe ea nu depaseste 1000 de lei.

    Mircea Paun, unul dintre ultimii peruchieri din Romania, isi practica

    meseria de 20 de ani. Nu s-a imbogatit niciodata vanzand peruci, dar isi

    completeaza salariul primit ca angajat al teatrului.

    Impins de vartejul sortii in anturajul teatrului, un tanar intra, in anul 1988, in

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    4/279

     

    4/279

    sectia de machiaj si perucherie a teatrului. Indemnat atunci de unchiul sau, actor

    de profesie, care i-a prezentat meseria ca una „curata, placuta, unde intalnesti

    lume destul de buna”, Mircea Paun are acum peste 20 de ani petrecuti in culisele

    teatrului. Ajuns seful Departamentului de machiaj si perucherie, Mircea Paun isi

    petrece majoritatea timpului transformand figuri obisnuite in personaje istorice, ca

    Stefan cel Mare sau Mircea cel Batran. Meseria de peruchier a furat-o de la

    Vasile Arghiropol, printre primii romani care au facut peruci.

    Peruchierii ramasi pe la teatre au inceput sa fie cautati de diversi oameni

    cu aceeasi problema: nevoia de o peruca. Astfel de produse se gasesc si inmagazine sau saloane de coafura, importate din China, Japonia sau Taiwan;

    sunt din fibre artificiale si variaza ca pret intre 1200 si 1300 lei. In ciuda

    aspectului reusit, o peruca artificiala se da de gol imediat ce este atinsa. „Peruca

    artificiala nu poate trece drept proteza, firul artificial dupa o spalare se

    deterioreaza, la un pieptanat cade trei sferturi si nu poate fi purtata de prea multe

    ori”.

    O proteza din par natural, lucrata manual, poate rezista purtarii, zi de zi,

    timp de un an. Pe langa investitia de munca si timp, in medie 120 de ore,

    peruchierului ii cresc dioptriile cu fiecare an ce trece. Munca, prin natura ei

    migaloasa, necesita o rabdare de fier. „In primele zile treaba poate merge cu

    spor, dar cu timpul entuziasmul scade, transformandu-se in supliciu cand te

    apropii de o carare sau de un vartej, unde muncesti de trei ori mai mult”.

    In strainatate, meseria s-a rupt de mult de arta, devenind o afacere

    profitabila. Fiecare atelier de perucherie este atasat pe langa un salon de

    coafura, materia prima fiind astfel asigurata. O peruca cu fire de 15 cm, in care

    intra 150 g de par, se vinde la 1.000 euro. „La noi nimeni nu isi permite sa dea pe

    o peruca mai mult de 1000 de lei. Pe de alta parte, parul este greu de obtinut si

    foarte scump. Mai nou, umbla prin saloanele de coafor diversi negustori care

    cumpara parul pe valuta si il duc in Spania”.

    Cauze din cele mai diverse ne lipsesc zilnic de pretioase fire de par.

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    5/279

     

    5/279

    Stresul, poluarea, produc statistic mai multe victime decat bolile grave si

    tratamentul cu citostatice, urmat in unele stadii ale cancerului, are ca efectsecundar caderea parului. Efectul radiatiilor se face si el simtit. ”Am observat ca,

    in ultimul timp, majoritatea clientilor provine din zona de nord-est a tarii, adica din

    Moldova”. Fara a fi macabru, Mircea Paun ne-a impartasit ca putini clienti apuca

    sa poarte o a patra peruca. Mircea Paun stie ca nu se va imbogati din facutul

    perucilor, dar oamenii pe care ii ajuta adauga cate ceva la „salariul cultural” pe

    care il primeste din partea teatrului.

    Industria textila

    Daria Demetriade a fost „motorul”, infiintand o firma de consultanta

     juridica. Lector universitar, absolventa de drept, a considerat, in momentul

    respectiv, ca este domeniul in care se descurca cel mai bine. In scurt timp,

    activitatile s-au extins in industria mobilei, a confectiilor si in cea poligrafica,

    antrenand toata familia.

    Personalitati puternice si distincte, membrii familiei s-au grupat pedomenii. Tiberiu Demetriade s-a alaturat, ca vicepresedinte al Grupului Decox,

    mamei sale. Impreuna conduc fabrica de mobila si tipografia, purtand pe umeri

    responsabilitatea a 300 de muncitori si a familiilor acestora cu totul cam 1.400 de

    persoane. Plata salariilor, momentele grele prin care orice om de afaceri trece

    atunci cand este recesiune fac ca, deseori, noptile familiei sa fie albe.

    Eva Demetriade lucreaza impreuna cu tatal, Mircea. Clientii lor sunt mari

    magazine de confectii din Marea Britanie, pentru care cei doi lucreaza in lohn.Separat, Daria si sotul ei, Mircea Demetriade, si-au deschis un mic magazin. „O

    familie cu bani, ai putea spune. Nu este chiar asa. Afacerile cinstite nu te

    imbogatesc, te ajuta doar sa duci o existenta decenta”, considera Daria. Daca

    toata saptamana membrii familiei sunt superocupati, exista si o zi tabu.

    Duminica. Atunci, in casa parinteasca, au loc mesele traditionale, in jurul carora

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    6/279

     

    6/279

    parintii, copiii si bunica se intalnesc si vorbesc cate in luna si in stele, dar nu

    afaceri. Sunt momentele de respiro care-i ajuta sa-si incarce bateriile pentrusaptamana ce incepe. Nimeni nu absenteaza. Se conformeaza, cu placere, unei

    traditii pe care doresc s-o transmita mai departe.

    Catering

     A te muta din California in Romania, cu atat mai mult cu cat aveai afaceri

    acolo, poate parea romanilor curata nebunie. Nu la fel este pentru Haruki

    Murakami. Spirit liber, Haruki s-a apucat de afaceri doar pentru a putea locui

    oriunde in lume, pentru cat timp doreste.

    Haruki Murakami (50 de ani) a plecat din Japonia in urma cu 12 de ani,

    stabilindu-se in New York. Acolo a inceput afaceri cu restaurante, pe care ulterior

    le-a vandut. Nu restaurantele, ci afacerea in sine. ”Poate parea curios, dar in

     America este o practica frecventa. Pui pe picioare business-ul, apoi il vinzi, pretul

    fiind cam de trei ori totalul vanzarilor pe ultima luna”, explica Haruki. Dar profesia

    lui de baza nu era aceea de businessman. Lucrase in Japonia ca jurnalist,fotoreporter, fusese copywriter. Un impatimit al imaginii, in America avea sa

    lucreze in industria cinematografica, dar, pentru inceput, avea nevoie de un

    suport material sigur. S-a apucat de afaceri, avocatul sau sugerandu-i sa se

    orienteze catre domeniul alimentar. N-a fost deloc o idee rea. A deschis cinci

    restaurante, cam unul pe an. Odata facandu-i un nume, vindea afacerea. Pentru

    el, important era nu atat sa castige cat mai mult, cat il tenta provocarea de a

    putea impune pe piata o noua idee, un nou concept.Dar nu afacerile l-au adus in Romania, ci profesia sa de credinta. Lucrand

    in cinematografie, a venit la Bucuresti pentru niste filmari. In cele sase luni cat a

    stat aici, a avut mari probleme cu mancarea, fiind, de altfel, si un pretentios in

    materie. Desi a batut mai multe restaurante, calitatea preparatelor a fost departe

    de a-l multumi. Inca de pe atunci, se infiripa o idee. La scurt timp, aceasta

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    7/279

     

    7/279

    devenea hotarare si iata-l intorcandu-se in Romania.

    O mai veche atractie a sa pentru zona Transilvaniei si un anume gust alaventurii l-au convins sa ramana. De altfel, nici acum nu cunoaste motivul sigur

    al venirii sale. Cert este ca, de aproape un an si jumatate, locuieste in Bucuresti,

    unde, pentru a se descurca material, a pus pe picioare o afacere. Tot in domeniul

    alimentar, in care se specilizase. Pentru ca nu a gasit deocamdata locul potrivit

    pentru amplasarea unui restaurant, Haruki a preferat sa isi deschida o firma de

    catering, care aduce preparatele direct la client, prin comenzi telefonice. In lista

    de oferte a inclus acele sortimente pe care el insusi le-ar solicita si pe care si-ardori sa le serveasca: de la mancare chinezeasca, japoneza, la feluri frantuzesti si

    chiar... romanesti, in total 35 de feluri.

    Indiferent de sortiment, principiul de baza pentru Haruki ramane calitatea.

     Astfel, nu ezita sa arunce preparatele care i se par ca nu corespund gustului

    stiut. „Este suficient sa ajunga o singura data la client un produs care sa nu ii

    placa, pentru a fi dezamagit”, crede el. Din acest punct de vedere, nu este deloc

    indulgent cu cei opt angajati ai sai, pe care se supara uneori atunci cand lucrurile

    nu ies foarte bine. De altfel, acestia au fost instruiti chiar de Haruki, iar una dintre

    principalele lectii a fost aceea ca nu se admite rabat de la calitate. Cat priveste

    retetele, Haruki se poate lauda cu o intreaga colectie, adunata de la cei cinci

    bucatari-sefi pe care i-a avut in restaurantele din America. La noi, a preferat sa

    fie el insusi bucatarul-sef, pe de-o parte pentru ca ar fi fost foarte dificil sa

    gaseasca unul pe masura pretentiilor sale, pe de alta parte pentru ca nu voia sa

    se iroseasca multitudinea de secrete culinare pe care le stia. Unul dintre acestea,

    pe care a acceptat sa ni-l dezvaluie, este ca ingredientele sunt esentiale pentru

    calitatea produsului final. Daca acestea nu sunt alese corespunzator, gustul risca

    sa fie altul, nu cel dorit. In plus, Haruki nu are in nici un caz de gand sa utilizeze

    conserve, tinand ca mancarea sa fie nu numai placuta gustului, dar si sanatoasa,

    usor digerabila. Deloc de neglijat este si felul in care arata produsul, Haruki

    exersandu-si in aceasta privinta calitatea sa de artizan al imaginii.

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    8/279

     

    8/279

    Desi a investit pana acum peste 33 de mii de euro, pe Haruki il preocupa

    deocamdata nu atat castigul, cat sa mearga afacerea. Or, acum, are zilnic circa150 de clienti, in conditiile in care un numar de 200 de solicitari ar depasi, in

    stadiul actual, posibilitatile firmei. Cat priveste planurile de viitor, prefera sa nu isi

    faca, pentru ca, gandeste el, a-ti dori un anume lucru aduce numai neajunsuri.

    Dupa ce l-ai realizat, iti doresti altceva si tot asa. Daca, fiind foarte tanar, visa sa

    aiba o casa frumoasa, o masina ultimul tip si alte lucruri de genul acesta, filozofia

    lui de viata s-a schimbat dupa ce a implinit 25 de ani. Important pentru Haruki a

    devenit sa fie intotdeauna un bun jucator, considerand ca viata e un joc, si sa nurenunte niciodata la pasiunea de a avea... pasiuni.

    Productie alimentara

    In familia Constantin a existat un preot suferind de tromboflebita care, la

    60 de ani, a fost nevoit sa recurga la un regim alimentar bazat pe cruditati si grau

    incoltit. Rezultatul: amputarea picioarelor cangrenate a putut fi evitata. Convins

    de efectele miraculoase ale regimului, nu l-a mai abandonat pana la sfarsitulvietii. Adica... la 100 de ani. Graul pe care il consuma necesita insa o masina de

    zdrobit. Fiul sau a incropit o morisca pe care a folosit-o pana in 1999.

    Intamplarea a facut ca, intr-o zi, din cauza unei piese in plus sau in minus,

    masinaria sa nu mai scoata grau tocat, ci sub forma de fulgi. Ciprian Constantin,

    nepotul preotului, s-a gandit ca inventia merita mai multa atentie si ca produsul

    finit ar putea fi comercializat chiar in forma respectiva. In 2003 a inceput sa ia in

    calcul posibilitatea unei microproductii. Impreuna cu un coleg de serviciu, MihaiPetre, a construit instalatiile de care avea nevoie pentru obtinerea fulgilor.

    Originalitatea retetei consta in faptul ca produsul nu este prelucrat termic,

    pastrandu-se astfel nealterata valoarea biologica si nutritiva a graului germinat.

     Activitatea productiva a inceput in 2005. Faptul ca au facut totul cu mainile

    lor - instalatii de producere a fulgilor, uscatoare, masini de lipit etc. - i-a scutit pe

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    9/279

     

    9/279

    cei doi asociati de multe cheltuieli. Primele livrari le-au facut cu sacosa prin

    diverse intreprinderi, oferindu-le celor de la contabilitate produsul botezat Grinovitsi asigurandu-i ca vor scapa de constipatie. Doamnele care aveau o munca

    sedentara si, ca atare, tendinte vizibile de ingrasare, au fost primele care au fost

    dispuse sa-l incerce. O data cu aparitia efectelor pozitive, piata a crescut, iar

    Grinovitul a inceput sa se vanda si in magazine.

     Astazi, de la doi-trei angajati si 15 pachete de fulgi pe zi, societatea din

    Braila a ajuns la 80 de angajati si colaboratori si la o productie zilnica de 900 kg.

    Dispune insa de o capacitate de sase ori mai mare, pentru ca acum activitatea s-a mutat intr-un spatiu mult mai amplu, cumparat de la o intreprindere aflata in

    lichidare. Intre timp, firma a trecut si pe producerea de musli, tot dupa reteta

    proprie, folosind in loc de zahar, miere de albine. Anul trecut, vanzarea celor

    doua produse a insemnat un milion de lei.

     Acum, situatia s-a schimbat radical, toata lumea recunoscand virtutile

    acestui aliment de protectie. In 2006, la Salonul International al Inventiilor,

    Cercetarii si Transferului Tehnologic, produsul din grau germinat sub forma de

    fulgi si procedeul de obtinere a acestuia au primit medalia de aur. In urma cu trei

    luni, palmaresul firmei s-a mai imbogatit cu o medalie de aur, obtinuta de asta-

    data in afara tarii, la Bruxelles. ”Nu am fi obtinut toate aceste rezultate fara

    ajutorul profesorilor universitari de la Institutul Politehnic si Facultatea de Chimie

     Alimentara din Galati”, recunoaste Ciprian Constantin. Fiind un aliment cu virtuti

    terapeutice, Grinovitul este distribuit atat la centrele de paine din tara, cat si la

    farmacii, supermarketuri sau reteaua Plafar.

    Filozofia produsului este urmatoarea: investesti la tinerete, pentru a

    economisi la batranete.

    Grinovit a starnit deja interesul strainilor, dornici sa-l utilizeze in industria

    cosmetica. Datorita calitatilor sale antioxidante, graul germinat favorizeaza

    eliminarea toxinelor si intinerirea tesuturilor. Astfel ca societatea a avut si cereri

    pentru export. ”De ce sa-mi bat capul sa fac fulgi, sa fac etichete, sa car pungi,

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    10/279

     

    10/279

    cand pot face masini? Prefer sa gasesc un partener strain, impreuna sa ridicam

    fabrici de producerea fulgilor - fabrici la care sa fiu coactionar - decat sa exportprodusul finit. Este mai simplu si mai avantajos”, conchide Ciprian Constantin.

    Service auto

    Lui Traian Ambrozie ii plac lucrurile clare. Cum ar fi, de exemplu, cuvintele

    proprietarului CNN, Ted Turner: „Condu, executa sau da-te la o parte”. Directorul

    general si actionarul majoritar de la Dacia Service SA a inramat aceste cuvinte si

    le-a pus la vedere, asa incat oricine intra in biroul spatios din sediul firmei din

    Zalau sa le aiba in fata. In afacerile cu masini, un intreprinzator n-are o viata

    tocmai usoara. Zalaul este o piata suprasaturata, cu un numar foarte de masini

    pe cap de locuitor, iar pentru a vinde masini noi si a supravietui, o astfel de

    filozofie pare esentiala. Totusi, inginerul Traian Ambrozie, 49 de ani, a reusit mai

    mult decat sa supravietuiasca din 2003, momentul in care a preluat, impreuna cu

    alti angajati, fostul IATSA, o unitate de service, dealer pentru automobile Dacia.

    In 2004, Dacia Service SA, prin intermediul unei alte firme la care esteactionara, Supreme SRL, a reusit sa castige dreptul de reprezentanta pentru

    automobilele Renault. „Am luptat pentru aceasta reprezentanta. Compania

    franceza a verificat societatea in nenumarate randuri, pana a luat o decizie

    finala”. Vanzarile de automobile Dacia si Renault au reusit sa creasca cifra de

    afaceri a grupului de societati controlate de Traian Ambrozie si sa sustina

    investitiile pentru activitatea de baza: service. In 2007, Dacia Service SA a

    preluat unitatea de stat IATSA 2 din Oradea, miscare care i-a adus lui Traian Ambrozie controlul a aproximativ 60% din piata de service a Oradea. In 2008,

    cifra de afaceri a societatii Dacia Service SA a ajuns la 16 milioane dolari, fata de

    5 milioane dolari, in 2004. Numarul de angajati a ajuns in acelasi an la 400.

    Prin a conduce el intelege a controla. La biroul sau sunt instalate patru

    telefoane, doua telefoane mobile le are, de asemenea, in permanenta asupra sa.

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    11/279

     

    11/279

    O statie aflata pe aceeasi frecventa cu cea a angajatilor este deschisa mereu,

    astfel incat sa poata interveni in orice moment in problemele care apar zilnic.Multi angajati considera sufocant controlul permanent exercitat de catre directorul

    lor. Ordinea instituita de catre Traian Ambrozie este insa suportata, pentru ca

    salariile sunt mari, iar societatea se ingrijeste ca, in schimbul unei sume

    simbolice, fiecare angajat sa primeasca o masa calda pe zi. Traian Ambrozie

    controleaza acum, probabil, cea mai mare parte din afacerile cu autoturisme din

    Zalau.

    IT - asamblare computere

    Daca BlueComp ar fi o companie listata la bursa, ar castiga fara probleme

    titlul de blue chip, spune un analist de la o casa de brokeraj clujeana. Acest lucru

    il stie cu siguranta si Alexandru Pomian (33 de ani), fondatorul si totodata

    actionarul majoritar al societatii, una dintre cele mai puternice companii din

    domeniul tehnologiei informatiei din Oradea. Totusi, tanarul specialist in

    informatica nu se gandeste inca la asta, chiar daca propuneri de intermediere aunor oferte publice a primit chiar si de la case de brokeraj straine. In fapt, spune

    el, n-are atata nevoie de bani incat sa-si imparta compania cu alti investitori.

    Intr-adevar, BlueComp pare sa se descurce foarte bine, chiar si in

    momente in care o economie intreaga merge cu viteza accelerata doar in jos. In

    doi ani, grupul BlueComp (alcatuit din cinci firme), chiar daca a ajuns la o

    anumita maturitate, si-a continuat cresterea cifrei de afaceri in termeni reali, desi

    cu mai putina putere decat in anii precedenti. Cifra de afaceri a grupului atotalizat 1,5 milioane euro, cu 40% mai mult decat acum doi ani, iar in ultimul an

    fiscal, veniturile totale s-au cifrat la 2,1 milioane euro, corespunzator unei cresteri

    de peste 30% fata de anul precedent. Nu este usor pentru o companie de

    marimea celei conduse de Alexandru Pomian sa-si faca drum pe un teren

    dominat de gigantii IT.

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    12/279

     

    12/279

    BlueComp a demarat asamblarea de PC-uri sub licenta Alpis, si in cativa

    ani a reusit sa se situeze printre primele opt firme de asamblare din Romania.Divizia de productie este inca cea mai profitabila din cadrul grupului si detine

    ponderea cea mai importanta in cifra de afaceri a acestuia (37%). Dar Alexandru

    Pomian a atacat si alte segmente de piata, precum cel al sistemelor integrate,

    domeniu in care s-a impus rapid in Transilvania si care asigura acum aproximativ

    un sfert din veniturile totale ale grupului. Aceasta diversificare a activitatii, fara a

    se indeparta insa de activitatea sa de baza, a asigurat grupului BlueComp o

    extrem de mare flexibilitate si posibilitatea de a se orienta spre acei clienti caredispuneau de bani pentru investitii in tehnologie.

    BlueComp este inca doar o forta regionala, cu o raza de activitate care

    cuprinde in special zona Transilvaniei, iar Marcel Borodi n-a reusit sa patrunda

    pe piata bucuresteana, in ciuda mai multor tatonari. In competitia cu concurentii

    sai principali, Sprint Computers sau AGER, omul de afaceri clujean vede un

    mare dezavantaj in faptul ca nu se afla in apropierea unei zone libere, precum

    cea din Giurgiu, care sa-i asigure un cost mai mic de productie pentru

    calculatoare. Alexandru Pomian vede, de asemenea, cum firme romanesti din

    domeniul IT, care au pornit singure, au ajuns sub tutela unui mare concern

    mondial, iar uneori simte lipsa unei asemenea umbrele. Totusi, presedintele de la

    BlueComp nu se gandeste inca sa renunte la gustul independentei, „cel putin atat

    timp cat mai pot creste pe cont propriu ”.

    Cafenea

    La ora 8 dimineata este greu de gasit un loc in picioare la Giorno, asa ca

    taximetristii prefera sa se aseze la rand din timp. Nu este cel mai comod loc unde

    ai putea servi o cafea in Timisoara. Doua tejghele lungi de cel mult trei metri

    reprezinta spatiul alocat pentru degustare, in rest intreaga incapere este

    destinata prajirii, macinarii si ambalarii catorva sute de kilograme de cafea pe zi,

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    13/279

     

    13/279

    pentru marii clienti.

    Pentru Petre Plaiasu, asociatul roman al firmei romano-italiene Giorno,cele cateva mii de lei pe care le incaseaza vanzand espresso la tejghea nu

    reprezinta cine stie ce afacere. El are insa un motiv serios pentru a-si mentine

    mesele. „Aprovizionez cu cafea 400 de localuri in toata Transilvania si vreau ca

    aceia care servesc aici o espresso sa solicite aceeasi calitate in oricare dintre

    localurile in care gasesc marca Giorno”, explica intreprinzatorul. Pare o strategie

    buna.

    La trei ani de la deschiderea prajitoriei de cafea, Petre Plaiasu, 51 de ani,se mandreste ca are drept clientela mai mult de jumatate din barurile si

    restaurantele din Timisoara si o cifra de afaceri pe anul trecut de peste un milion

    de euro. Lui Petre Plaiasu ii place sa vorbeasca despre afacerea sa cu cafea ca

    si cand asta ar face de o viata. In fapt, contactul sau cu lumea cafelei a venit abia

    tarziu. Multi ani, el a fost inginer constructor, apoi sef de santier, fotograf si chiar

    ziarist la o revista literara din Timisoara. Cand a intrat in afaceri, a incercat sa

    mearga pe domeniul pe care-l cunostea cel mai bine: constructiile. A mers prost.

     A profitat de un singur avantaj pe care-l avea de pe urma carierei lui de

    constructor: cunostintele de limba italiana. Intr-o vizita pe care a facut-o in Italia

    s-a prezentat in fata directorilor de la Andrea Spranghetti, o companie de familie

    din Florenta, care se afla in afacerile cu cafea de peste 120 de ani, si le-a propus

    sa investeasca in Romania. Astfel a luat fiinta Giorno, afacere in care partenerul

    italian (prin Magnus SRL) detine 70%, iar restul de 30% este in posesia lui Petre

    Plaiasu si a unui prieten, tot italian, Carlo Bianco. De la inceput, Giorno a atacat

    piata consumatorilor din baruri si restaurante. Petre Plaiasu le-a propus

    proprietarilor de localuri o afacere simpa: Giorno asigura gratuit aparatele pentru

    cafea espresso (la fel si operatiile de service), in schimb, fiecare bar trebuie sa

    utilizeze cafeaua acestuia dupa reteta standard. Metoda a functionat, se pare.

     Aproape 200 de localuri din Timisoara servesc acum cafeaua de la Petre

    Plaiasu, iar reteaua sa se extinde in continuare in toata zona Ardealui.

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    14/279

     

    14/279

    Un nou transport de masini pentru cafea espresso a sosit de curand din

    Italia pentru a se face fata cererilor din Baia Mare, Oradea sau Arad. Din punctde vedere financiar, afacerea s-a dovedit a fi, de asemenea, fara cusur. Cei

    aproape 200.000 dolari pe care Giorno i-a luat in 2005 de la firma-mama din

    Italia, pentru a porni activitatea, au fost returnati, din al doilea an de activitate.

    Cafeaua i-a adus lui Petre Plaiasu nu doar bani. O revista americana de

    specialitate a acordat spatii largi afacerii sale, intr-un material dedicat pietei

    cafelei din Romania.

    Artizanat - olarit

    In acest inceput de mileniu supertehnologizat si informatizat, putina lume

    isi poate inchipui ca mestesugurile traditionale pot starni interesul general si pot

    aduce venituri substantiale unei comunitati. Una dintre acestea este comuna

    harghiteana Corund. Aici, de secole, oamenii se ocupa cu olaritul, sculptura in

    lemn si artizanatul in iasca. Turistul care trece cu masina pe drumul national care

    uneste Miercurea-Ciuc cu Targu-Mures este uimit de numeroasele chioscuriaflate la Corund. Intr-o zona pitoreasca, ei pot descoperi obiecte de artizanat de

    o frumusete rar intalnita. Principala ocupatie a oamenilor este olaritul. Cu acest

    mestesug stravechi, atestat documentar la inceputul secolului al XVII-lea, se

    indeletnicesc astazi circa 3.000 de persoane, in aproape 700 de ateliere. In

    trecut, oamenii s-au dedicat acestui mestesug pentru ca solul era neprielnic

    pentru agricultura. La inceput, se creau obiecte de uz casnic, printre care si

    celebrele oale de lut pentru sar male. De asemenea, ”exportau” produse tipicepentru parastase in Moldova si Oltenia (tavite si cani de lut pentru unica

    folosinta).

    Si acum traditia este respectata, olarii din Corund fiind o prezenta

    constanta la Targurile de Mosi din vechiul Regat. Cu timpul, olaritul a devenit o

    veritabila arta, aparand modele cu picturi traditionale albastre si multicolore,

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    15/279

     

    15/279

    ceramica neagra sau cea verde. Olaritul este astazi o adevarata industrie,

    aducand venituri frumoase celor care il practica. Chiar si acum se folosescmetodele traditionale, cum ar fi colorarea cu substante naturale, de exemplu,

    oxizii. Lemnul, care se afla la indemana, i-a facut pe multi localnici cioplitori. Pe

    vremuri, se faceau traditionalele porti secuiesti monumentale si monumente

    funerare tipice zonei secuiesti. Acum, traditia pare sa apuna. Sculptorii prefera sa

    faca mici obiecte artizanale sau mobilier.

    Un mestesug unic in lume se practica la Corund: prelucrarea de iasca

    (buretele fagului). Din aceasta ciuperca de copac se confectioneaza platouri sipalarii. Localnicii fac sute de kilometri pentru a culege iasca de fag sau de

    mesteacan. Ei pleaca, in fiecare an, in Muntii Gurghiului sau chiar mai departe, in

    Maramures sau Retezat. Ei pot aprecia dintr-o privire care este iasca potrivita. O

    culeg, o aduc acasa si o prelucreaza cu o migala demna de invidie: o taie felii, o

    decupeaza si, pe baza unor tipare din lemn, creeaza modele florale. Originea

    acestei indeletniciri se pierde in negura vremurilor.

    In sezonul turistic, este greu de circulat prin Corund. In fata chioscurilor

    sunt oprite sute de autoturisme si autocare din toate colturile lumii. Cu totii

    cumpara cate ceva, iar artizanii isi fac rezerva de bani pentru sezonul

    extraturistic. De-a lungul soselei, case aratoase, unele cu mai multe etaje, denota

    prosperitate. De altfel, si densitatea autoturismelor personale, unele purtand

    marci de invidiat, reflecta aceasta prosperitate: circa 500 de autoturisme la 6.700

    locuitori. Turistii pot cumpara obiecte de artizanat in functie de grosimea

    buzunarelor. Pretul obiectelor de ceramica variaza intre 3 si 300 lei, iar al celor

    din iasca, intre 8 si 60 lei.

    Jozsa Ferencz este cel mai cunoscut olar din comuna. Fiu al Corundului, a

    pastrat traditia olaritului mostenita din stramosi. Jozsa Ferencz, de 56 de ani,

    este o adevarata enciclopedie ambulanta: cunoaste tot ceea ce se poate sti

    despre locul natal si despre istoricul olaritului. Arata cu o mandrie nedisimulata

    obiecte de lut de folosinta casnica, din secolul al XVIII-lea, de la stramosii lui.

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    16/279

     

    16/279

    Jozsa respecta cu strictete modelele vechi, cele ale ceramicii naive. El creeaza

    obiecte din lut de toate culorile si de toate formele. Din atelierul lui ies farfurii,vaze, oale, candele, oale pentru sarmale. Toate in diferite culori si cu modele

    florale sau zoomorfe inc antatoare. El are si propriile sale secrete de productie:

    modul de ardere si componenta smaltului. De altfel, el este singurul olar din

    Corund care arde lutul la temperatura de 960 grade timp de 14 ore, in timp ce

    ceilalti olari ard lutul la 800 grade. Produsele sale sunt arse de doua ori. Din

    cauza pretului combustibilului, din ce in ce mai mare, beneficiul net pe un obiect

    este de doar 5%. „Cu gaz, cheltuielile ar scadea la jumatate”, a declarat JozsaFerencz. El este ajutat de familie. Alaturi de el lucreaza sotia, fiul si nora, fiecare

    specializandu-se intr-o faza de productie: munca la roata, vopsirea cu modele,

    acoperirea cu smalt. Nimeni din familie nu se gandeste sa practice vreo alta

    meserie. Jozsa Ferencz nu numai ca respecta traditia, dar este si un creator. El a

    conceput un suport de lumanari cu sapte brate, reprezentand „pomul vietii” din

    mitologia secuiasca. O astfel de creatie costa aproximativ de 300 de lei. De altfel,

    a avut peste 25 de expozitii in tara si strainatate si este detinatorul unor premii

    internationale. In creatia sa, el are un slogan: ”Sa ne inspiram doar din izvoarele

    curate!” Viitorul olaritului? „Are viitor. Sunt convins de asta. Totul depinde insa de

    puterea de cumparare a oamenilor”, a raspuns el.

    Pe Andras Marton (43 de ani) l-am gasit in atelierul sau, lucrand impreuna

    cu fiul sau, Andras jr., de 20 de ani. Si mezinul familiei, Kalman (14 ani), a

    indragit meseria de sculptor in lemn, ajutandu-si tatal dupa orele de scoala.

    Familia MArton continua traditia sculptorilor locali. Dar acum a trecut moda

    portilor secuiesti monumentale. Nu mai face decat obiecte mai mici, ca rame,

    cutii, basoreliefuri sau mobilier sculptat. Toate acestea poarta amprenta

    modelelor sculpturale vechi, mostenite din generatie in generatie. Rareori mai

    primeste cate o comanda pentru un monument sculptat secuiesc, caci oamenii

    prefera monumente din fier, beton si marmura. Atunci cand primeste cate o

    comanda, vinde acest produs artizanal cu 600 lei. Materialul preferat este fagul,

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    17/279

     

    17/279

    pe care il prelucreaza cu meticulozitate. De altfel, interiorul casei arata ca un

    veritabil muzeu de sculptura in lemn. Din pacate, vanzarile nu merg prea bine, totdin cauza saraciei cumparatorilor. Asa incat Marton merge anual in Ungaria

    pentru a lucra la amenajari sculpturale traditionale. De altfel, anul trecut a

    castigat pentru o lucrare complexa 2000 de euro. In fata chioscului unde familia

    Marton isi vinde produsele se afla un obiect straniu. Este o masa sculptata dintr-

    un trunchi de copac. Turistii se opresc, privesc ciudatul artefact cu admiratie si nu

    putini ofera sume exorbitante pentru a-l cumpara. „In special strainii mi-au oferit

    sume astronomice. Dar tin enorm la acest obiect si cred ca nu-l voi vindeniciodata”, a spus Marton. Familia lui, cu mic cu mare, continua traditia

    inradacinata de-a lungul veacurilor, transformand prelucrarea lemnului intr-o

    veritabila arta.

    Singurul loc din lume unde se prelucreaza iasca este Corundul. Aceasta

    meserie migaloasa este practicata de numeroase familii din comuna. Una dintre

    acestea este familia Matias. „Mosul” familiei, Ioan, de 89 de ani, plin de vitalitate,

    munceste si astazi. Eva Matias are 43 de ani si a invatat meseria de la sotul ei. In

    trecut, ea confectiona si genti si posete, dar acum acestea nu mai au cautare.

    Lucreaza pe feliile subtiri si fragile de iasca doar platouri, sepci si palarii. Cel mai

    mic platou costa 8 lei, o palarie, 50 lei, iar o sapca, 30 lei. Principalii cumparatori

    sunt turistii germani si maghiari. Turistii romani nu prea sunt amatori,

    necunoscand valoarea de unicat a acestor produse. Modelele sunt traditionale si

    au fost mostenite din generatie in generatie. Vanzarile depind de fluxul de turisti,

    dar Eva Matias nu se plange. Totusi, culegerea de iasca din zonele indepartate

    este din ce in ce mai dificila, din cauza cresterii continue a pretului benzinei.

    ”Este o meserie grea. Trebuie multa munca si migala. Dar, in acelasi timp, este si

    foarte frumoasa ”, mi-a declarat doamna Matias. Datorita respectarii traditiei, a

    staruintei de a perpetua obiceiuri stravechi, este putin probabil ca acest

    mestesug sa dispara.

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    18/279

     

    18/279

    Industrie alimentara - productie de carne

    Lucian Ilies, proprietarul uneia dintre cele mai mari firme private din

     Ardeal, nu se plange niciodata de vremurile actuale. El a stiut, ca nimeni altul, sa

    gaseasca in fiecare criza o noua oportunitate de a castiga in afaceri. Firmele lui

    Lucian Ilies au o cifra de afaceri de peste 13 milioane lei. Lui Lucian Ilies nu i-a

    fost greu sa invete lectia economiei de piata, la o varsta la care cei mai multi se

    gandesc la pensionare. In 2000 a parasit Abatorul pentru a incepe o afacere pe

    cont propriu. S-a dus la banca, a pus casa gaj si, cu un milion, a deschis un

    magazin si a inceput productia de carne, cu o masina manuala de tocat pe care a

    instalat-o in garaj. Primele castiguri semnificative au venit insa nu de pe urma

    acestei activitati, dupa cum recunoaste omul de afaceri, ci mai degraba in urma

    unor mici speculatii. Brasoveanul a fost destul de prevazator pentru a se feri de

    inflatia galopanta si de deprecierea leului cumparand mereu porci, de toti banii

    incasati din vanzari. Numarul porcilor cumparati de Ilies SRL a depasit curand

    capacitatea de industrializare a firmei, iar omul de afaceri a inceput sadepoziteze masiv marfa in halele frigorifice ale Abatorului. Cand preturile au

    explodat din cauza inflatiei si a deprecierii leului, Lucian Ilies a fost printre

    putinele firme care au incasat castiguri substantiale.

     Afacerea sa a inceput sa se extinda. In 2003, activitatea de industrializare

    a fost mutata din garaj intr-o fosta cantina mult mai spatioasa si au fost facute

    primele investitii in ferme de crestere a porcilor. Numarul de magazine din

    reteaua Ilies a crescut, de asemenea, an de an. Acum, Lucian Ilies detine 13magazine in Ardeal, multe dintre acestea situate pe arterele cele mai circulate ale

    oraselor. Dezvoltarea unei retele proprii de magazine s-a dovedit o miscare

    inspirata. In acest fel, productia de carne avea asigurata desfacerea si, cel mai

    important lucru, firma nu era expusa pierderilor ce puteau fi cauzate de intarzieri

    in achitarea facturilor de catre comercianti. In plus, Lucian Ilies a inceput sa-si

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    19/279

     

    19/279

    delimiteze foarte clar afacerile, mutand activitatile de productie, industrializare si

    comercializare pe firme separate, dar aflate in totalitate sub controlul familiei.Pentru fiecare activitate in parte, intreprinzatorul a fixat drept tinta o crestere

    anula a cifrei de afaceri de 30%. 2007 a fost un an tragic pentru fermele de stat

    romanesti, lichidate pe capete, dar pentru Lucian Ilies a insemnat anul unor noi

    oportunitati, pe care n-a ezitat sa le fructifice.

    In aceste momente, grupul Luca industrializeaza 80% din carnea produsa

    in fermele sale, iar 70% din carnea industrializata se vinde prin propria retea de

    magazine. Aceasta integrare i-a permis lui Lucian Ilies pana acum sa vanda lapreturi foarte competitive pe piata (o campanie de atragere a clientilor a fost

    lansata de curand, prin sloganul „Scad preturile”, afisat pe vitrinele fiecarui

    magazin) si sa evite crizele de lichiditati. Cu siguranta insa ca Lucian Ilies n-a

    cumparat fabrica, unde odinioara a lucrat, din pura nostalgie. In fapt, el a

    participat la licitatia de privatizare pe ultima suta de metri (cand, dupa mai multe

    runde, nu s-a prezentat nici un ofertant) si in momentul in care deja demarase

    lucrarile de constructie la o fabrica noua, al carei proiect a fost evaluat la 20

    milioane euro. Este, mai degraba, vorba de acelasi fler care l-a indemnat sa

    speculeze, la inceputul afacerilor, cresterea preturilor la carnea de porc

    Distributie marfuri

     Aurelian Lupascu a inceput sa distribuie marfa cu un motoscuter in 2002.

     Acum, firma sa Please Reale dispune de o adevarata flotila. Este aproape

    imposibil sa nu observi, pe strazile Clujului, autoutilitarele purtand sigla PleaseReale. Acestea par a fi peste tot: la portile magazinelor, ale restaurantelor sau

    intr-un permanent du-te-vino pe strazile orasului. Din aceasta agitatie, specifica

    taximetrelor, Aurelian Lupascu si asociatul sau, Ion Paduraru, ambii in varsta de

    50 de ani, castiga o multime de bani.

    In 2002, fostul inginer energetician Aurelian Lupascu a descoperit o

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    20/279

     

    20/279

    afacere la care putini se gandeau in acea vreme: distributia de marfuri de la

    producatori la comercianti. Ideea i-a venit in Anglia unde, dupa 1989, a emigrat incautare de lucru. Acolo, el a vazut cum patronul restaurantului la care era angajat

    ca barman comanda marfa de care avea nevoie la telefon, printr-un singur apel

    la o firma specializata in serviciile de distributie. Cand s-a intors in tara, a sesizat

    imediat nisa de pe piata si, cu un motoscuter de transport marfa, a inceput

    primele afaceri in domeniul distributiei. De ideea lui a fost entuziasmat un alt fost

    inginer, Ion Paduraru, cu care Aurelian Lupascu s-a asociat in 2003 si care este

    acum director executiv al ceea ce a devenit grupul Please Reale. Primul marefurnizor cu care firma celor doi asociati a incheiat un contract cu adevarat

    important a fost European Drinks. In timp, au reusit sa convinga alte firme mari

    sa apeleze la serviciile lor de distributie, iar acum, printre partenerii Please Reale

    se numara Kraft Jacobs Suchard, Philip Morris sau Interbrew. Numarul de

    furnizori a ajuns, in acest an, la peste 80, iar cel de clienti, la 1.500.

    De la motoscuterul din 2002, Please Reale a ajuns sa detina un parc de

    40 de autovehicule utilitare, dintre care 14 sunt ultimele modele Mercedes -

    Sprinter. Numarul angajatilor a crescut de la sapte oameni in 2002, la 50 in 2006,

    iar acum sunt aproape 200. Banii au inceput sa curga in conturile firmei. Cifra de

    afaceri a atins, in 2008, peste 12 milioane euro, de la 30.000 dolari in primul an

    de existenta a firmei, iar aria sa de acoperire s-a extins de la Cluj in alte doua

     judete, Harghita si Covasna. Succesul celor doi proprietari ai Please Reale nu se

    datoreaza insa doar faptului ca au gasit o nisa pe piata. Ei au facut din activitatea

    de distributie o adevarata filozofie si nu au ezitat sa cheltuiasca bani pentru a o

    face cunoscuta. Ei au reusit, de asemenea, sa creeze o firma bine structurata, in

    care departamentul de marketing este o componenta esentiala, cu sase divizii

    specializate. Cei doi proprietari ai firmei de distributie au tinut sa-si certifice

    experienta in afaceri capatata pe teren. In 2008, ambii au primit diplome MBA.

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    21/279

     

    21/279

    Apicultura

    Dupa cinci ani de munca pasionata, un jurist si o inginera au conceput o

    bautura tonica pe baza de miere de albine si au realizat prin forte proprii o statie

    pilot in care o fabrica.

    Dupa cum sustine producatorul, sortimentul in care adauga triturat de

    larve de trantor este o adevarata „Viagra romaneasca". Gabriel Ionescu a iesit la

    pensie in 2004. Pentru ca nu dorea sa-si petreaca vremea jucand sah in

    Cismigiu, a cautat o activitate utila cu care sa-si omoare timpul liber devenit dintr-

    o data prea mult. In 2005 a cumparat primii stupi. Impreuna cu sotia a inceput

    cresterea cu pasiune a albinelor, dar fara a avea experienta in domeniu. „Am

    pierdut in primii ani contravaloarea unei masini. Un kilogram de miere costa in

    acea perioada 16 lei. Noi l-am produs la un cost de 50 de lei. In schimb, realizam

    ceva util si nu aveam sentimentul ca sunt pensionar”, isi aminteste Gabriel

    Ionescu. O data cu trecerea timpului si cu lecturarea multor carti de specialitate,

    atat domnul Gavril, cat si sotia sa, au devenit experti in apicultura. In perioada in

    care a avut stupi, familia Gavril a incercat foarte multe combinatii de produse destup, plante medicinale si fructe pentru consumul casnic. Abia in 2008 a aparut

    ideea crearii unui produs tonic care sa fie fabricat in scop comercial. Acesta

    trebuia sa devina o alternativa la bauturile racoritoare sintetice care existau in

    acea perioada pe piata. Prin multe incercari s-a ajuns la mai multe retete care

    cuprind: miere, suc de fructe, propolis, laptisor de matca, apilarnil, plante

    medicinale.

    Problema care ramanea de rezolvat o constituia imbutelierea. Produsulfermenta continuu si trebuiau folosite sticle foarte rezistente. “Prima oara cand

    am imbuteliat sucurile, sticlele se spargeau in pivnita. Din cauza presiunii, cand

    desfaceam dopurile, bautura sarea pana in tavan. Si acum avem pe tavan pete

    care ne amintesc de acele momente. Am imbuteliat sucurile in sticle de

    sampanie, iar dopul trebuia legat cu sarma. La un moment dat, am taiat putin

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    22/279

     

    22/279

    dopul si am constatat ca acesta nu mai sare”, declara Gabriel Ionescu. Dupa zeci

    de incercari a fost conceput un sistem de inchidere care permite pastrarea uneipresiuni reduse in sticla, in conditii de igiena. Capacul este gaurit, iar inauntru

    exista o supapa ce permite aerului sa iasa.

    Gabriel si Gineta Ionescu au realizat apoi un dispozitiv de inchidere care

    poate fi adaptat la toate tipurile de dopuri folosite in mod curent. Sistemul de

    inchidere a fost brevetat si poate fi folosit in fabricile de bere, sampanie sau

    bauturi racoritoare, rezolvand problema presiunii cauzate de fermentatie. In 2009

    a inceput productia de sucuri tonice in scop comercial. „In memoria” petelorfacute pe tavan de sucul care a tasnit din sticla a fost ales numele Emico,

    traducerea in limba latina a verbului „a tasni”. In momentul de fata, minifabricuta

    sotilor Ionescu produce 1.000 de sticle cu bautura tonica pe zi. Cererea

    depaseste deja capacitatea de productie. Distribuirea se face deocamdata prin

    magazine specializate cu profil apicol sau farmacii, „ Allbee” fiind un „aliment -

    medicament natural”. Cele trei variante: Tonic, Crazy Love cu apilarnil si Happy

    Life cu laptisor de matca au fost testate la spitalul clinic N. Gh. Lupu din

    Bucuresti de bolnavi de silicoza, de persoane care au suferit intoxicatii

    profesionale sau care au astm bronsic profesional. Rezultatul a fost benefic atat

    in ceea ce priveste starea generala fizica, cat si cea neuropsihica a pacientilor.

    Pe viitor, Gabriel Ionescu doreste sa vanda licenta bauturii Allbee si pe cea a

    sistemului de inchidere atat in tara, cat si in strainatate. Secretul succesului

    familiei Ionescu a fost „furat” de la albine. „Am luat exemplu de la coloniile de

    albine si am incercat sa obtinem, ca si ele, o calitate maxima printr-o organizare

    perfecta”, spune Allbee.

    Industrie textila

    In urma cu opt ani, familia Pravat lansa propria afacere - productie de

    confectii -, cu doar noua angajati si cateva utilaje amplasate in spatii inchiriate.

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    23/279

     

    23/279

    Fara nici un imprumut, doar reinvestind anual castigul, familia Anton are acum o

    fabrica nou-nouta, cu 150 de angajati.”Am inceput cu noua oameni, cu cateva masini, in spatii imprastiate in mai

    multe zone ale Bucurestiului, pentru care plateam chirii foarte mari”, isi aminteste

     Antonela Pravat, expertul in confectii al familiei. Am intrebat cine este „capul”

    afacerii, dar nimeni nu isi revendica acest rol, desi trei membri - Antonela, Mihai

    si fiul lor, Radu - s-au implicat activ in derularea ei. Fiecare a avut si are in

    continuare indatoriri precise: dnei Pravat i-au revenit alegerea utilajelor, instruirea

    personalului, supravegherea productiei, marketingul si chiar designul pentru omare parte din confectii. Dl Pravat se ocupa de furnizori, de spatii, a proiectat si

    condus lucrarile de constructie pentru noul sediu al fabricii, „mica bijuterie a

    familiei”, cum le place sa o numeasca.

    Radu, absolvent de Automatica, n-a „scapat” de informatizarea birourilor,

    de intretinerea echipamentelor si a programelor. Cat priveste alergatura, nimeni

    nu a fost scutit.

    Firma Textcom, caci despre ea este vorba, a fost constituita de cei trei in

    2004, ca societate cu raspundere limitata, cu un capital initial 10.000 euro 1,4

    milioane lei, iar cifra de afaceri in 2008 a depasit 1,6 milioane lei. Investitiile s-au

    facut in timp, toate sursele de venit fiind concentrate in acest scop. Mai ales in

    perioada de inceput, afacerea s-a bazat si pe castigurile aduse de o firma

    aproape le fel de tanara, Startext, importator si distribuitor de multiplicatoare

    digitale. Avantajul era ca firma de comert aducea in timp mai scurt venituri, in

    mare parte reinvestite in Textcom. La inceput, productia era orientata suta la suta

    spre piata interna. Vanzarile au mers bine in acea perioada, dar o serie de

    probleme legate in special de distributie - lipsa unui sistem ferm de contractare,

    plata cu intarziere a marfii - i-a determinat pe proprietari sa se reorienteze. De

    export prin forte proprii nu se punea problema: „O mica firma romaneasca nu isi

    poate permite sa faca o asemenea investitie (cu bataie lunga, e drept!) si sa

    concureze firme recunoscute din Vest, cu activitate de ani de zile”, apreciaza

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    24/279

     

    24/279

     Antonela Pravat.

    In Franta, Germania, Italia, Statele Unite se lucreaza cu un sezon inavans. In ceea ce priveste creatia, decalajul este de circa un an si jumatate.

     Asadar, in aceasta perioada (mai-iunie) se incepe colectia de primavara-vara

    2014, iar in toamna acestui an se va lucra colectia de toamna-iarna 2014. Toate

    acestea, pregatite cu cel putin un an inainte!... Pe de alta parte, la intern, puterea

    de cumparare este, de o buna perioada de timp, in scadere, limitand considerabil

    cererea. Riscurilor generate de o piata nesigura li s-a preferat productia in lohn,

    chiar daca, recunosc cei trei, „nu este sistemul ideal”. Partenerul extern isi aducepropriul material, modelul, iar firma romaneasca asigura executia si livreaza

    produsul finit. Daca in 2005 se lucrau astfel 50% din produse, acum „comenzile

    externe asigura grosul productiei, anume 80%”, precizeaza dna Pravat.

    Dezavantajele sunt cauzate in special de lipsa de activitate intre sezoane. Timp

    de aproximativ doua luni (in aprilie, respectiv, noiembrie), comenzile externe sunt

    pe linie moarta. Pentru a nu opri productia, in perioadele cu pricina sunt

    planificate o mare parte din concedii si se lucreaza mai abitir pentru intern.

    Totusi, volumul este in mod evident scazut, la aceasta contribuind si un factor

    psihologic: fiind mai putin de lucru, randamentul descreste. Desi greu de evaluat,

    pierderi sunt, in stransa legatura cu o serie de alti factori - vanzari la intern,

    durata „golului” de comenzi etc. 

    Cu toate dificultatile inerente, activitatea trebuie nu doar mentinuta, ci chiar

    largita. Nu e doar un hatar, ci o necesitate, intrucat contractantii externi cauta

    capacitati mari de productie, pentru a nu fi nevoiti sa lanseze comezi in mai multe

    puncte, costurile, ca si deranjul, fiind mai mari.

    Cel mai important lucru: din noiembrie 2008, firma are casa noua, dupa

    ce, ani de zile, proprietarii au umblat dupa spatii de inchiriat. “Am pierdut trei ani

    vizitand unitati cu spatii disponibile. In sectorul 6, le-am luat la rand. La o

    intreprindere, am participat la trei licitatii, dar nici una nu s-a finalizat intr-un fel.

     Alta data, aproape ca batuseram palma pentru o hala la UMEB, dar tocmai atunci

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    25/279

     

    25/279

    societatea a fost trecuta pe lista celor in lichidare. Exemplele de acest fel sunt

    numeroase”, isi aminteste dl Pravat. Dezarmati in fata birocratiei si a ofertelorfara capatai, cei de la Textcom au decis sa porneasca totul de la zero, desi zeci

    de spatii raman, in Bucuresti si in toata tara, neutilizate. Fabrica a fost ridicata in

    doi ani, „sef de santier” si proiectant fiind nimeni altul decat dl Pravat. Materialele

    de constructie au fost achizitionate treptat (ca si cea mai mare parte din utilaje),

    totul facandu-se din resurse proprii. Teama de fluctuatia mare a dobanzilor si

    teancul de documente de intocmit a indepartat familia Pravat de ideea

    contractarii unui imprumut. De ajutor le-au fost facilitatile la furnizor (plata in rate),atat in ceea ce priveste materiile prime, cat si utilajele. Rezultatele muncii de

    peste opt ani se fac simtite acum. Daca in 2005 se produceau sub 5.000 buc./

    luna, in 2012 volumul atingea, in medie, 17.000 buc./luna. Dar rezultatul este

    inca slab fata de ambitiile familiei. In urmatoarele trei luni, aceasta va incerca sa

    dubleze capacitatea fabricii, avand in proiect achizitionarea de utilaje pentru inca

    150 de oameni.

    Inventica & productie chimica

    Firma SolRom n-are o gama prea variata de produse, desi vanzarile sale

    se ridica la 200.000 de lei anual. In fapt, sunt doar doua.

    Daca il intrebi pe Moise Romanasu cum se pune o afacere pe picioare,

    reteta lui este urmatoarea: inventeaza un produs, breveteaza-l, si pe urma vinde-

    l. De ce o asemenea recomandare? Pentru ca fostul inginer electronist a facut el

    insusi o frumoasa afacere cu produse noi pe care le-a lansat pe piata. Firma sa,SolRom, infiintata in 2000, a lansat pe piata Oleas (lichid industrial de aschiere

    sintetic), un produs industrial destinat racirii utilajelor de aschiere, care in

    momentul de fata ii asigura peste 70% din vanzarile anuale, cifrate in jurul sumei

    de 200.000 lei.

    Moise Romanasu nu este cercetator, dar are spirit intreprinzator. El s-a

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    26/279

     

    26/279

    gandit, in 2000, sa valorifice cercetarile facute inca din 1985 de fratele sau,

    Nicolae Romanasu. Cu Oleas, Moise Romanasu sustine ca fabrica un produsbiodegradabil care are calitati superioare uleiurilor folosite de obicei de marile

    intreprinderi pentru utilajele de taiere. Dupa brevetarea inventiei si certificarea ca

    produs biodegradabil, de catre Universitatea Tehnica din Cluj, intreprinzatorul

    clujean a inceput o campanie de promovare. Pentru a castiga piata, el a

    organizat permanent, pe cheltuiala proprie, intruniri unde beneficiari si potentiali

    clienti puteau sa schimbe pareri in privinta produsului sau. La un targ

    expozitional, la Satu Mare, el a initiat o alta metoda ingenioasa de promovare.Dupa ce s-a asigurat in prealabil ca ideea sa e aplicabila, presedintele SolRom

    si-a prezentat produsul intr-un bol de sticla in care inotau pesti exotici. Explicatia

    era simpla: Oleas nu este poluant. In acest mod, Moise Romanasu a reusit sa

    atraga o serie de clienti, printre care Dacia sau Roman Brasov. Romuniversol si-

    a crescut cifra de afaceri an de an, in ciuda reculului inregistrat de industria

    romaneasca.

    „Am reusit sa anihilam repercusiunile comenzilor din ce in ce mai

    restranse pe care marii nostri clienti erau obligati sa le faca, castigand clienti noi”.

    Dar, in ciuda faptului ca SolRom a mai lansat pe piata un lichid sintetic de

    protejare anticoroziva, Olasp, (inventat, de asemenea, de fratele

    intreprinzatorului si brevetat la OSIM), firma n-a reusit sa dea marea lovitura.

    In lipsa unor noi resurse financiare care sa-i sustina activitatea de

    marketing pentru largirea segmentului de piata, va fi din ce in ce mai greu pentru

    intreprinzatorul clujean sa-si mareasca firma. El concureaza cu produse

    asemanatoare, chiar daca mai scumpe, oferite de firme internationale precum

    Castrol sau Shell. In plus, fostul inginer electronist s-a aratat putin interesat in a-

    si deschide firma si altor investitori si prefera sa ramana unic actionar. El

    incearca sa mearga pe calea batatorita dinainte. De curand, firma SolRom a

    cumparat dreptul de valorificare a unui medicament in curs de omologare

    inventat de un medic craiovean.

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    27/279

     

    27/279

    Hotel

    Directorul si actionarul principal al celei mai mari unitati hoteliere din

    Oradea a urcat treptele in turism de la zero.

    Codrut Panait obisnuieste sa se laude ca putini sunt oamenii de afaceri

    care vin in oras si nu-si lasa banii la societatea pe care o conduce, Venus SA,

    proprietara celui mai mare hotel din oras, Venus. Dar saptamanile trecute, cand o

    societatea de asigurari de viata si-a inaugurat, cu mare fast, sucursala din Satu

    Oradea, Codrut Panait a trebuit sa asiste la eveniment in localul celei de-a doua

    unitati hoteliere din oras, hotelul Regal. Totusi, in acea seara, Codrut Panait n-a

    avut prea mult timp la dispozitie pentru a regreta ca banii pentru somptuoasa

    masa festiva, oferita cu generozitate de firma de asigurari, intra in conturile

    concurentei. Mult mai important pentru el era sa urmareasca cu atentie incordata

    discursul directorului general al nou-deschisei sucursale, nimeni altcineva decat

    sotia sa, Crina Panait.

    Codrut Panait are 50 de ani, dar nimeni nu-i da mai mult de 40. Infatisareasa tinereasca are, probabil, de a face si cu felul in care Codrut Panait obisnuieste

    sa priveasca viata. Este un pozitivist incorigibil: “Mi-e jena sa spun ca-mi merge

    bine, cand toata lumea se plange, dar pot sa spun ca tot ce mi-am propus in

    viata am realizat”. Directorul de la Venus nu este, intr-adevar, cel mai puternic

    om de afaceri din Oradea si, probabil, nici printre primii zece. El nu se numara

    nici printre aceia care au infiintat o firma in 1990, iar acum au alte cinci. Mai

    degraba i s-ar potrivi caracteristica de self-made man. Si nici nu ezita saaminteasca de unde a pornit pentru a ajunge sa conduca cea mai mare unitate

    turistica din Oradea. “Cand eram muncitor necalificat, un coleg mai in varsta mi-a

    spus ca, daca trag tare, am sanse sa ajung departe in turism, chiar sa conduc un

    minister”, isi aminteste Codrut Panait. Si a tras tare.

     A muncit ca picolo si, dupa ce a facut scoala de ospatari, a servit clienti in

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    28/279

     

    28/279

    Venus sau vara pe litoral. La 32 de ani a ajuns sef de unitate la restaurantul

    Venus. In 1995, a preluat conducerea societatii Aurora. De la 1 ianuarie 1996,cand asociatia salariatilor cumpara de la FPS pachetul de actiuni ale societatii,

    lunga postura de simplu angajat in turism se incheie pentru Codrut Panait. El a

    devenit actionarul principal, presedintele si directorul general al Venus SA. Faptul

    ca, in Oradea, hotelul Venus, cu 110 camere, are de infruntat practic concurenta

    unui singur hotel, Regal, cu 50 de camere, n-ar trebui sa-i dea prea multa bataie

    de cap lui Codrut Panait.

    In Oradea este greu sa scoti bani din turism, totusi Codrut Panait incearcasa atraga la Venus pe toti cei care vin in oras. A incheiat cu toate institutiile

    publice si cu marile societati comerciale din oras acorduri pentru a caza la Venus

    delegatiile oficiale sau de afaceri care viziteaza orasul. „Le fac reduceri la cazare,

    fiindca stiu ca banii ii vor lasa tot la mine, in restaurant sau la bar”. Iar cand

    societatea de asigurari a ales restaurantul Regal pentru ceremonia de

    deschidere a sucursalei sale din Oradea, Codrut Panait si-a pastrat totusi un as

    in maneca: dupa cocteil, el a cazat toata delegatia de la Bucuresti, la hotel

    Venus.

    Cartografie, tipar

    Dupa jurnalistica de investigatie si productia de sicrie, familia Brancu a

    ales tipariturile

    Pentru orice turist, „cartea de vizita” a unei localitati sau zone incepe cu o

    harta. Pana nu demult, piata interna era lipsita de asemenea facilitati menite a-lface pe turistul roman sau strain sa gaseasca, intr-o localitate, ceea ce doreste.

    O asemenea lacuna a fost umpluta de Noemap din Sibiu, care, prin

    editura cu acelasi nume, autorizata de Ministerul Culturii, produce o gama larga

    de harti turistice. Dupa 2000, Marian Brancu si-a inceput cariera de ziarist de

    investigatie la Romania libera si la Radio Europa libera. Cam in aceeasi

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    29/279

     

    29/279

    perioada, sotia sa, Violeta, se „lepada” de ocupatia de baza, cea de inginer

    chimist, tot pentru o meserie conexa mass-media. Ea avea sa ajunga director depublicitate la mai multe publicatii locale si zonale. In 2006, aveau sa puna bazele

    editurii Noemap, care a inceput sa publice un saptamanal publicitar, „Toata

    informatia”, distribuit in cinci judete ardelene. Dupa un an saptamanalul sa dea

    faliment. Cei doi nu s-au lasat descurajati. Primind pe barter, contra publicitate in

    „Toata informatia”, o serie de utilaje de prelucrare a lemnului, au incropit un

    atelier de fabricat... sicrie. Desi afacerea era rentabila, celor doi nu prea li se

    potrivea. Asa incat, in 2007, constatand vidul de pe piata, Violeta si MarianBrancu s-au orientat exclusiv spre producerea de harti turistice.

    Hartile tematice, bazate pe surse topografice oficiale, editate de familia

    Brancu se vand ca painea calda. Cu toate ca au patru angajati permanenti si

    patru colaboratori, cei doi sunt factotum in productia de harti. Ei fac toata munca,

    de la marketing pana la verificarea datelor. „Facem totul prin propriile forte. Si,

    ceea ce mi se pare important, facem fara credite bancare, adaptandu-ne perfect

    la economia de piata. Practic, noi vindem produsul inainte de a-l produce, avand

    o mare credibilitate in fata cumparatorilor de spatii publicitare de pe harti”, a spus

    MArian Brancu. Au ajuns aproape ca soferii profesionisti, parcurgand saptamanal

    pana la 2.000-2.500 de kilometri.

    Desi cifra de afaceri este frumoasa, profitul net este nesemnificativ.

    Cauza: inhibarea bazei turismului si perceperea unei TVA de 24% pe harti, desi

    statul nici asa nu castiga prea mult. Pana acum, firma sibiana a produs harti

    tematice ale Romaniei, in patru variante, sase ale centrelor de judet si 17 ale

    altor orase, toate avand o calitate comparabila cu produsele similare din

    Occident. Familia Brancu spera ca anul acesta sa ajunga la o cifra de afaceri de

    circa 800.000 lei. Acum un an, s-au aflat aproape de a pune la punct o firma

    mixta, cu o importanta firma producatoare de harti din Ungaria. Din cauza

    birocratiei tipic balcanice, dar si a blocajului financiar, afacerea nu a mai putut fi

    definitivata

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    30/279

     

    30/279

    Ei au pregatit 671 de harti tematice si spera ca, pana in anul viitor, sa

    editeze hartile reactualizate ale tuturor judetelor, precum si o harta turisticamultifunctionala a Romaniei. “Viitorul nu este chiar atat de trist si de negru. Sper

    ca vom reusi. Altfel, ce rost ar mai avea sa ne chinuim? Stiu sigur ca, pe baza

    principiilor economiei de piata, vom umple vidul care exista pe piata hartilor”, a

    spus Violeta Brancu, plina de optimism.

    Constructii (renovare) & Tinichigerie

    In opinia publica, imaginea rromilor este destul de... contestata.

    Massmedia vorbeste de scandaluri, crime, factori generatori de conflicte

    interetnice la nivel comunitar etc. Putini stiu insa ca exista si multi tigani care isi

    castiga painea de toate zilele printr-o munca cinstita si grea.

     Andrasz Belin a infiintat la Miercurea Ciuc firma de constructii Zapa-

    Prodcom SRL in 2006, cu un capital social de 1000 lei. Pana sa ajunga la stadiul

    de patron, viata intreprinza torului targumuresean nu a fost prea roz. Parintii lui,

    saraci lipiti pamantului, l-au abandonat imediat dupa nastere. Pana la majorat,viata lui a purtat amprenta orfelinatelor si a caselor de copii. La Casa de copii a

    invatat si o meserie: cea de muncitor in prelucrarea metalelor. Ulterior, avea sa

    termine si o scoala profesionala, la Toplita (Harghita). Dar, aceasta nu i-a placut.

     Asa incat, a inceput sa lucreze in constructii, perindandu-se prin zeci de santiere.

    Dupa 1999 si-a dat seama ca viata de santierist nu este nici roz, si nici

    aducatoare de venituri. Astfel incat, si-a incropit propria sa afacere. Mai mult

    decat atat, angajeaza cu preponderenta rromi, buni meseriasi, carora le da unsalariu decent, pentru a nu fi nevoiti sa se ocupe, asa cum spune el, de

    „furtisaguri si alte prostii".

     Acum, „avutia" firmei se ridica la 300.000 lei. „Tot ceea ce am obtinut s-a

    facut prin munca grea", spune Andrasz Belin. Firma lui s-a specializat in lucrari

    de tinichigerie, reparatii acoperisuri cu materiale hidroizolante din import,

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    31/279

     

    31/279

    zugraveli etc. Cifra de afaceri pe anul 2008 a insumat 3,2 milioane lei, cu un

    beneficiu net de circa 600.000 lei. Si toate acestea, fara nici un fel de creditbancar. „In mare parte, acest beneficiu l-am reinvestit in utilaje si materii prime",

    afirma patronul firmei.

    Majoritatea beneficiarilor sunt institutii bugetare: scoli, gradinite,

    dispensare, primarii. Insa, munca cu bugetarii nu este totdeauna rodnica.

     Andrasz Belin se plange ca, din cauza lipsei de fonduri bugetare, acestia ii

    datoreaza aproximativ 800.000 lei. Cu toate acestea, firma continua sa lucreze si

    sa primeasca zeci de comenzi. “’Ni s-a dus vestea ca lucram bine, ca suntembuni meseriasi. Asa ca, nu trebuie sa mergem noi dupa clienti, ci vin ei sa ne

    solicite”’, declara Andrasz Belin.

    In medie, are angajati 20-25 de muncitori, cu totii rromi. Ei lucreaza

    sezonier, pe baza de contract de prestari-servicii. Singurul angajat cu carte de

    munca, tot rrom, este directorul economic. Salariul mediu lunar al lucratorilor este

    de 1500-2000. Daca exista comenzi multe, acest salariu poate sari simtitor peste

    3000 lei. „As dori sa angajez cat mai multi rromi. Familiile lor au multi copii si cu

    totii au nevoie de o bucata de paine alba. Pe de alta parte, este benefic pentru

    societate ca acesti oameni isi castiga cele necesare traiului printr-o munca

    cinstita si utila”, spune Andrasz Belin. El este extrem de multumit de lucratorii sai

    care, atunci cand e de lucru, nu pregeta sa lucreze chiar si la sfarsit de

    saptamana.

     Andrasz Belin crede ca daca s-ar acorda niste facilitati ar putea angaja

    mai multi oameni, ceea ce ar fi benefic pentru societate si pentru comunitatea

    rromilor. De asemenea, i se pare extrem de suparatoare si agasanta birocratia

    din Romania, care de multe ori pune bete in roate intreprinzatorilor. El considera

    ca daca aceasta ar fi eliminata, intreprinderile mici si mijlocii ar putea munci mai

    profitabil, inclusiv pentru stat, prin impozitele si taxele pe care le platesc.

     Andrasz Belin este optimist din fire. Are o serie de proiecte concrete.

    Proiectul de fezabilitate privind construirea unei fabrici de caramizi ar da de lucru

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    32/279

     

    32/279

    la 30-40 de rromi. Documentatia este deja intocmita si, in scurt timp, va purcede

    la demararea investitiei. De asemenea, doreste infiintarea unui atelier deartizanat (impletituri din nuiele), precum si a unuia de tinichigerie. Un alt obiectiv

    este cumpararea unui sediu propriu, caci cel actual este inchiriat pe o suma

    piperata. „Sunt o fire optimista, spune Andrasz Belin. Tot timpul sper ca anul care

    vine va fi mai bun decat cel care a trecut.” 

    Zapa SRL este singura firma de constructii din tara patronata de un rrom

    si care angajeaza cu preponderenta rromi. Cu toate acestea, patronul nu se

    simte dezavantajat. Atat beneficiarii, cat si furnizorii de materiale de constructii iltrateaza cu respect, ca pe o firma serioasa si de incredere. Mai mult decat atat,

    multi furnizori ii livreaza materie prima pe credit, atunci cand firma nu dispune de

    lichiditati. Din partea numeroaselor asociatii sau uniuni ai rromilor, Andrasz Belin

    nu a primit nimic. “De obicei, liderii lor vin doar dupa sponsorizari”, spune razand.

    Pentru a da muncitorilor si o ocupatie in timpul liber, Andrasz Belin a

    infiintat o echipa de minifotbal si una de tenis de masa, care participa cu destul

    succes la o serie de competitii la nivel local

    Productie instrumente muzicale

     Andrei Pop este cunoscut ca unul dintre cei mai valorosi lutieri din

    Romania. In 1991 avea sa infiinteze firma Dansul SRL. Ulterior, mai avea sa

    puna bazele a inca doua firme, la care este actionar majoritar: Andrei Pop

    Instrumente Muzicale SRL (in 1994) si Dansul SA (in 1997). Aceste firme sunt

    specializate doar pe productia de instrumente muzicale, fiecare avand specific

    propriu: productia de serie, cea profesionista sau cea tip maestru. Cu timpul,

    chiar la iesirea din Reghin spre Toplita, si-a facut simtit prezenta un complex de

    cladiri impozante. Localnicii denumesc cele trei firme, cu respect si admiratie,

    Dansul Company. Viorile de aici sunt recunoscute de mari maestri. Insusi Yehudi

    Menuhin a apreciat vioara pe care Andrei Pop i-a inmanat-o personal. Iar

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    33/279

     

    33/279

    beneficiarii din Germania, SUA, Japonia sau Olanda sufoca firma cu comenzi,

    capacitatea depasind cererea. Cele trei firme produc doar viori si violoncele. Pertotal, toate trei au incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de aproximativ

    950.000 lei, si un profit de 175.000 lei. Aici lucreaza 150 de angajati, salariul

    mediu net fiind de peste 1200 lei. Viorile si violoncelele produse de firmele lui

     Andrei Pop participa la traditionalele targuri si expozitii de profil de la Frankfurt,

    Cremona sau Paris. La targul de la Cremona, viorile Andrei Pop au fost inscrise

    in catalogul mondial de profil.

    O vioara de serie costa 150 euro, una profesionista, 300 euro, iar una demaestru, 1200 euro. La aceasta din urma categorie lucreaza zece dintre cei mai

    apreciati lutieri. Pentru realizarea unei astfel de viori sunt necesare, nici mai mult

    nici mai putin, decat trei luni de zile. Nivelul productiei lunare este relativ

    constant: 1.000 viori de serie, 100-150 viori profesioniste si 10-20 de maestru.

    Firmele au experti care cauta lemn de rezonanta de inalta calitate, precum si un

    violonist care sa incerce pretioasele instrumente.

    Investitiile lui Andrei Pop nu s-au rezumat doar la afaceri strict profitabile.

     A construit o sala de dans sportiv, extrem de aratoasa, si a infiintat clubul Dansul

    viorilor. Tinerii intre 4 si 20 de ani care frecventeaza acest club au obtinut in

    ultimii ani performante remarcabile pe plan national. Indiferent daca este vorba

    de o firma privatizata sau de un atelier de fabricatie de instrumente, aceasta

    industrie si indeletnicire este una foarte profitabila in Romania.

    Turism

    Pe drumul national care uneste Sovata de Odorheiu-Secuiesc se afla

    comuna Praid, cunoscuta, indeobste, pentru celebrele saline. De altfel, Praidul

    este principala localitate din asa-zisul „Triunghi al sariii (Praid-Corund-Sovata).

    Oamenii de aici au inteles sa profite de efectele curative ale resurselor din zona

    si au reusit sa atraga anual sute de mii de turisti romani si straini. Praidul are

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    34/279

     

    34/279

    7.100 de suflete. Are in componenta sase sate, dar in curand, va pierde doua.

    Satele Ocna de Sus si Ocna de Jos se vor transforma in comune. Ca ocuriozitate, unul dintre sate, sas, are o singura casa si un singur locuitor.

    Oamenii locului sunt muncitori, ocupandu-se de meserii traditionale cum ar

    fi exploatarea sarii, agricultura sau prelucrarea lemnului. Ei au descoperit, insa, si

    ocupatii noi: turismul rural si comertul. Roadele muncii lor pot fi vazute peste tot:

    case cochete si curate, pravalii bine aprovizionate si localuri care contrasteaza

    violent cu mizeria din birturile altor comune. La toate acestea, se adauga si

    peisajul extraordinar, tipic pentru zona premontana. Amatorii de inedit pot admiraspectaculos ii munti si rapele de sare. Istoria oficiala a comunei incepe de pe la

    mijlocul secolului al XVI-lea, de cand exista prima datare oficiala. De atunci,

    mineritul a devenit o ocupatie traditionala, transmisa din tata in fiu. Zacamantul

    de sare este urias, avand o suprafata de 3,5 kmp, si se intinde pana la 3.200 m

    adancime. Rezervele de sare de la Praid ar putea satisface necesitatile Europei

    timp de cateva sute de ani, iar pe cele ale Romaniei, timp de mai multe milenii.

    La 80 de metri adancime se afla o baza de tratament. Cel care o viziteaza

    pentru intaia oara ramane inmarmurit in giganticele hale. Aici se afla 1,2 hectare

    de galerie, cu o capacitate de 180.000 mc si pot sta pe scaune peste 2.500 de

    persoane. Doua autobuze fac, fiecare, cate 20-30 de curse pe zi. Salina apartine

    de Intreprinderii Miniere si chiar daca nu aduce mult profit (circa 8%) este in

    permanenta modernizata.

    Pe langa galeriile de tratament, aici se afla un cabinet medical, o biblioteca

    si un spatiu de joaca pentru copii, cu atragatoare jucarii din lemn. In subteran

    exista o sala de concerte, unde Filarmonica din Tg. Mures obisnuieste sa dea

    concerte. Muzicienii sunt entuziasmati de calitatile acustice ale minei. Nu demult

    a fost inaugurata si o capela ecumenica, unde credinciosii tuturor cultelor

    crestine din Romania se pot ruga fiecare la altarul sau la icoana sa. In

    septembrie, in cadrul unei slujbe ecumenice, a fost sfintita statuia din sare, inalta

    de 1,4 metri, a Sfantului Ioan din Nepomuc, patronul spiritual al minerilor de sare.

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    35/279

     

    35/279

    Tot anul acesta, s-a sapat un tunel de 1.200 mc, ca o a doua iesire pentru

    bolnavi. Pe viitor, se intentioneaza modernizarea ventilatiei, deoarece fumul deesapament din zona de intrare poate afecta microclimatul interior. Bolnavii de

    astm vin aici ca la o ultima speranta. Intr-adevar, spun medicii, salina face

    minuni, vindec and peste 80% din persoanele astmatice. Tot de mina apartine si

    strandul cu apa sarata, cu calitati superioare apei din Lacul Ursu, din Sovata. De

    asemenea, unitatea este dotata cu o baza de tratament, unde bolnavii de

    reumatism pot face bai sarate calde, in vane. Strandul, in sezonul estival, este

    luat cu asalt de sute de turisti dornici de inot si plaja. Complexul balnear si detratament de la Praid este unic in Romania, iar faima sa a ajuns in cele patru

    colturi ale lumii.

    In urma cu doua decenii, nu si-ar fi putut inchipui Eva Draghia ca se va

    ocupa de turismul rural. Era inginer mecanic la exploatarile miniere din Valea

    Jiului, apoi s-a intors in comuna natala pentru a-si continua activitatea la mina din

    Praid. In 2000, si-a dat seama ca turismul poate insemna o activitate frumoasa si

    rentabila. In 2001, avea sa infiinteze firma PraTur.

    La inceput, pentru a strange bani, si-a deschis un magazin alimentar.

    Initiativa s-a dovedit profitabila, asa incat banii castigati i-a investit in turism. La

    inceput cu pasi mici, apoi din ce in ce mai indrazneti. Cu timpul, si-a deschis

    restaurantul, intr-o veche casa, pe care a amenajat-o rustic. Aici se pot servi

    mancaruri traditionale. Din 2004, a obtinut licenta de turism international, de

    atunci oferind pachete turistice pentru grupuri de turisti straini.

    Recent, 50 de americani s-au bucurat de salina si de festivalul de dans

    traditional. Cazarea se face, prin asociere, cu 100 de locuinte aflate in retea, a

    caror proprietari trebuie sa plateasca un comision de 20%. Locuintele sunt

    impecabile, dotate conform standardelor internationale. Costul unei camere

    variaza intre 120 si 150 lei, fata de cei care inchiriaza camere la „negru", in

    conditii inferioare, la 50- 60 lei. “Trebuie facuta ordine in turism, spune Eva

    Draghia. Cei care investesc trebuie sa stie ca este o afacere si ca trebuie tratata

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    36/279

     

    36/279

    ca atare.”

     Anul trecut, firma a inregistrat o cifra de afaceri de 230.000 lei, darbeneficiul a fost doar de 60000, deoarece restul profitului a fost reinvestit. Firma

    are in sezon 53 de angajati. In restul perioadei, 21, dintre care 18 cu carte de

    munca. In sezon, angajeaza in special elevi, studenti si someri. Firma a inchiriat

    de la Cooperatia de Consum fostul hotel. Investitia nu s-a dovedit deloc rentabila,

    si hotelul a trebuit inchis. „Nu puteam tine deschis hotelul pentru maximum sase

    saptamani de activitate. De asemenea, necesita investitii de sute de milioane

    pentru schimbarea conductelor de apa calda si a instalatiilor sanitare “ - spunepatroana.

    “Turismul ar trebui sprijinit mai mult, atat prin scutirea de impozite, cat si

    prin facilitati. Noi platim taxe si impozite in prostie. Absolventii institutiilor de profil

    ar trebui incurajati sa-si gaseasca de lucru in turism. De asemenea, cei care se

    ocupa de turismul rural ar trebui sa sustina un examen de capacitate si de

    atestare in domeniu” - a mai adaugat ea.

    Grupurile de turisti vin din ce in ce mai des in zona. Au parte, pe langa

    natura, de plimbari cu caruta, foc de tabara cu lautari, dansuri traditionale. Pentru

    ei, este ceva exotic, considerand ca fac o incursiune in istorie. Firma are si alte

    proiecte, precum construirea unui camping. De asemenea, unic in Europa,

    organizeaza nunti si receptii in salina. „Din cauza unor chestiuni procedurale,

    exista riscul sa pierdem grupuri de turisti. Daca se doreste revigorarea turismului

    intern si international, repet, statul nu ar trebui sa traga pielea de pe noi” - a

    concluzionat Eva Draghia.

    De aceeasi parere este si Victoria Mincan. Ea pune la dispozitia retelei trei

    camere cu zece locuri, doua bai si bucatarie. “Deocamdata, nu se poate vorbi de

    profit. Mergem la calitate, nu la cantitate “ - a spus doamna Victoria Mincan. Ea

    doreste sa abandoneze meseria de asistent medical, pentru a se dedica in

    exclusivitate turismului rural. In pofida dificultatilor si a fiscalitatii excesive,

    turismul rural se prefigureaza ca o intreprindere rentabila atat pentru investitori,

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    37/279

     

    37/279

    cat si pentru comunitatile locale.

    Bar

    In doi ani, Stefan Oancea a deschis patru baruri. Desi investitia in trei

    dintre ele s-a dovedit un esec, multi potentiali patroni de localuri si l-ar dori

    asociat.

     Atunci cand a deschis primul bar in Bucuresti, Stefan Oancea nu se

    gandea ca acesta ar putea deveni vreodata principala sa sursa de venituri. Voia

    un loc unde sa se intalneasca, la o bere, cu prietenii. Muncise timp de sase ani

    ca barman, dintre care doi in Germania, si stia foarte bine cum functioneaza un

    astfel de local. Impreuna cu doi prieteni a gasit o casa si, in 2007, cu o investitie

    de 2800 de euro, a deschis barul. I-au pus numele „Dorian Grey”. Avea de toate:

    atmosfera, clienti si perspective de dezvoltare. Cu toate astea, l-au inchis intr-o

    saptamana. Si asta pentru ca doar atata a rezistat proprietarul care locuia chiar

    deasupra localului. Deranjat de muzica, acesta le-a propus celor trei patroni sa le

    dea un alt spatiu, la doar cateva sute de metri departare. Era o pivnita de 130 demetri patrati, un loc ideal pentru o astfel de activitate. Au mai investit ceva si au

    repornit afacerea. De data aceasta au incercat ceva mai mult. „In Germania sunt

    foarte multe baruri considerate de clienti ca fiind locuri de intalnire. Dupa ce se

    intalnesc, stabilesc programul pentru intrega seara. Astfel, toata seara barul este

    plin”, ne-a spus Stefan Oancea. A incercat sa aplice acest concept de local si in

    Romania. Si a mers, pentru ca, treptat, au inceput sa apara si primii bani, iar

     joaca de la inceput s-a transformat intr-o afacere profitabila. Insa o data cu primiibani au aparut si problemele.

    Discutiile pe tema profitului l-au determinat pe unul dintre asociati sa se

    retraga. Chiar si asa afacerea a mers foarte bine, pana la venirea verii. „Pentru

    acest anotimp era clar ca trebuie sa facem ceva. Vorba lui Basescu: „Iarna nu e

    ca vara!”. „Trebuia sa gasim o terasa”, ne-a spus Stefan Oancea. Si au gasit-o, la

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    38/279

     

    38/279

    doar cativa metri de bar. Impreuna cu proprietarul terenului, a pus pe picioare

    terasa, care s-a numit „Terasa”. Initial ea a fost gandita ca o afacere adiacenta

    subsolului in care era barul si unde sa intre clientii care vor sa stea vara in aer

    liber. Numai ca, intre timp, proprietarul spatiului n-a mai dorit reinnoirea

    contractului, asa ca Stefan Oancea a ramas numai cu terasa. Daca inainte de

    venirea verii se gandea sa gaseasca o terasa pentru vara, acum ii trebuia un nou

    spatiu, unde sa isi continue afacerea iarna. Noul asociat, care a pus la dispozitie

    terenul pentru terasa, si-a oferit casa pentru a dezvolta afacerea. “Pentru prima

    oara am pornit constructia barului intr-un mod profesionist. Am ales mai intainumele si, in functie de acesta, am construit localul propriu-zis”, ne-a spus Stefan

    Oancea.

    Inauntru, peretii erau plini de poze cu Che Quevara sau cu tancuri si

    soldati sovietici care intrau in 1968, in Cehoslovacia. Timp de un an, afacerea a

    mers ca pe roate. Localul a devenit, prin atmosfera, si mai ales prin concertele

    organizate aici, celebru in tot Bucurestiul. Cine se pricepea sa cante se urca pe

    scena si o facea. Si afacerea a mers in continuare foarte bine. Pana cand intre

    cei doi asociati au aparut disensiuni. Stefan Oancea s-a retras si, cum era

    normal, si-a deschis un alt bar. De aceasta data, impreuna cu o ruda. Se

    numeste „Portret” si este frecventat de clientela pe care si-o formase in anii

    anteriori. Acum este cunoscut in toata Romania. I-au venit oferte de asociere in

    vederea constructiei de noi baruri, din toata tara. „Desi pana acum am pierdut

    bani, am invatat cum trebuie sa arate un bar de succes in Romania", afirma

    intreprinzatorul. Dupa parerea lui, in Romania exista o anumita categorie de

    clienti nemultumiti de celelalte localuri. “Cu muzica buna si cu atmosfera, ii atragi

    cu siguranta”, sustine Chera. Desi a pus pe picioare patru baruri pana acum, inca

    nu s-a plictisit. Din contra, atunci cand este intrebat ce vrea sa faca in viitor

    raspunde imediat: „Baruri, pentru ca altceva nu stiu sa fac".

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    39/279

     

    39/279

    Magazin cu haine XXL

     Andreea Manea, o intreprinzatoare din Arad, si-a botezat magazinul XXL

    intr-un moment de lipsa de inspiratie. Numele a atras mai ales persoane

    supraponderale, care i-au transformat complet afacerea.

    De mai bine de doua decenii, sedentarismul face ravagii. Peste tot apar

    oameni grasi, care cu greu se pot integra in comunitate. Si mai greu pentru ei

    este sa gaseasca haine si incaltaminte potrivite. In Occident, atat in marile

    metropole, cat si in orasele de provincie, au aparut magazine specializate pentru

    supraponderali, denumite XXL. Acum doi ani, o intreprinzatoare din Arad punea

    bazele unei firme mixte romano-austriece, Sore SRL.

    Cum nu i-a venit in minte o denumire adecvata, a botezat magazinul, dupa

    un model occidental, Extra Large, fara sa banuiasca faptul ca acest magazin

    avea sa fie invadat de persoane supraponderale. Astfel incat s-a reprofilat.

     Acum, firma aduce haine si pantofi de mari dimensiuni atat de la Viena, cat si de

    la Bucuresti. Pentru un neavizat, marfa nou-nouta tine de domeniul science-

    fiction-ului: pantaloni marimea 64, sutiene marimea 105, pantofi de marimea 51!Marea majoritate a marfurilor sunt comandate de clientii statornici, care nu pot

    gasi produse adecvate in magazinele traditionale. Astfel, comanda este onorata

    in maximum doua saptamani. Dar nu este deloc usor sa traiesti pe... picior mare.

    O pereche de ghete, marimea 51, costa 750 lei.

    “Nu este deloc usor sa fac aprovizionarea. Si in Occident asemenea

    produse sunt greu de gasiti, spune Andreea Manea. De altfel, nu poate face

    rabat la pret, caci si in strainatate astfel de produse costa extrem de scump. Celmai greu se gasesc articole pentru femei... mari. Andreea Manea spune ca este

    o veritabila aventura sa gaseasca pantofi de dama de marimea 43 sau 44.

    Majoritatea cumparatorilor nu sunt, conform unor prejudecati, persoane in varsta.

    Ce mai multi sunt tineri sau de varsta mijlocie. « Din aceasta afacere nu te poti

    imbogati » - spune Andreea Manea, dupa care adauga: „Poti numai supravietui.

  • 8/20/2019 Mici afaceri de succes_vol I.pdf

    40/279

     

    40/279

    De altfel, nu sunt numai patroana, ci si vanzatoare. Chiria mare, costurile de

    aprovizionare, la fel, ma impiedica sa angajez o vanzatoare.” Cu toate acestea,

    magazinul este din ce in ce mai cautat de grasani de toate varstele.