1. . Tema 4. Etapele procesului de cercetare ştiinţifică în domeniul economic. Alegerea temei şi planificarea procesului de cercetare.1. Caracterizarea generală a etapelor cercetării ştiinţifice2. Principii si criterii in alegerea temelor de cercetare3. Formularea scopului,obiectului şi a obiectivelor cercetării.4. Elaborarea planului efectuării cercetării ştiinţifice 4.1 Caracterizarea generală a etapelor cercetării ştiinţificeCunoasterea ştiinţifică, după cum am văzut, este un proces complex. Am arătat căaceasta include un moment al învăţării ştiinţifice si unul al creaţiei ştiinţifice, carese antonomizează si se intercondiţionează permanent.Opiniile diversilor cercetători privind structura procesului de creaţie ştiinţificăvariază, cel puţin la prima vedere, în limite destul de largi.Într-o schemă aparent simplificată M. Stein propune numai trei faze:• Formarea ipotezei (fază pregătitoare);• Testarea ipotezei (fază de investigare propriu-zisă);• Comunicarea (fază de finalizare).Un alt cercetător, G. Wallas propune o clasificare mai larg acceptată de cercetătorisi cu circulaţie frecventă în literatura de specialitate, sub forma a patru faze (maicondensate):a. Pregătirea;b. Incubarea;c. Iluminarea;d. Verificarea.În cercetarea ştiinţifică economică sunt valabile în linii mari cele mai multe dinfazele şi etapele creaţiei ştiinţifice, din alte domenii. Există însă şi o serie departicularităţi implicite şi explicite la care ne vom opri în caracterizarea generalăpe care o vom face fiecăreia din etapele şi fazele cercetării ştiinţifice.a) Alegerea temei de cercetareAlegerea temei de cercetare face parte din faza iniţială, de debut a pregătiriiactului de creaţie stiinţifică.b) Documentarea ştiinţificăÎncă din faza de alegere a temei, mai ales cercetătorul debutant are nevoie sărealizeze o informare-documentare sumară care să-i permită să pună tema în relaţiecu unele din cunoştinţele existente.În faza de documentare, această relaţie teoretico-practică se cere aprofundată subcel puţin trei aspecte:• să cunoască conceptele, noţiunile si categoriile;• să cunoască bine întreaga teorie a domeniului în care se circumscrie tema (opiniipro si contra);• să aleagă indicatorii si metodele de măsurare si analiză.c) Cercetarea ştiinţifică propriu-zisă. Este cea mai complexă etapă a cercetăriiştiinţifice economice. Ea include mai multe subetape, după cum urmează: 12. 2. • analiza critică a lucrărilor de specialitate;• elaborarea si formularea ipotezelor de lucru;• observarea si analiza atentă a realităţii economice;• experimentul si verificarea ipotezelor;• formularea si fundamentarea concluziilor.Asa cum rezultă chiar si numai din enumerarea acestor subetape, cercetareapropriu-zisă acoperă nu numai întreaga etapă de incubare, dar si pe aceea deiluminare.d) Redactarea si susţinerea publică a lucrării ştiinţifice este o etapă constituitădin cele două faze: redactarea si susţinerea publică. Aceste două faze nu apar înclasificările etapelor în diferite domenii stiinţifice pentru că acelea se refereauexclusiv la procesul de creaţie ştiinţifică. Însă este neîndoielnic că redactarea sisusţinerea publică fac obiectul elaborării lucrării de cercetare ştiinţifică în oricedomeniu al ştiinţei.e) Valorificarea lucrării ştiinţifice. Este o etapă de predare a raportului decercetare, de aplicare a rezultatelor obţinute si de acordare a asistenţei despecialitate, a consultaţiilor necesare pentru beneficiar si alţi solicitanţi, deevaluare a performanţelor (eficienţei) la beneficiari. 4.2 Principii si criterii in alegerea temelor de cercetareAlegerea temei de cercetare se face întotdeauna din rândul problemeloreconomice, acelea care reies din confruntarea teoriei cu faptele empirice.Alegerea temei de cercetare (fundamentale, aplicative) se face pe baza unorprincipii generale cum sunt:• temele mai complexe pot fi realizate cu rezultate

bune de mari echipede cercetare ştiinţifică;• temele complexe se pot diviza în teme si subteme mai restrânse pentru aputea fi distribuite unor echipe si cercetători individuali.• cercetătorii pot alege tema de cercetare pe care o doresc, de care se simtatrasi, sau în legătură cu care ei au anumite acumulări;• cercetătorul, pornind de la cele arătate aici, poate chiar să propună tema sauteme de cercetare ştiinţifică;• riscul în cercetarea ştiinţifică este mare, din câte am văzut în paragrafulprecedent. Acest risc poate fi majorat sau, dimpotrivă, diminuat cu ocazia alegeriitemei de cercetare.Aceste principii generale de alegere a temei se concretizează si mai mult, pebaza unor criterii cum sunt:♦ cunoştinţele cercetătorului despre temă;♦ dacă tema de care se simte atras nu îi este prea cunoscută, cercetătorul trebuiesă realizeze o informare prealabilă alegerii temei, atât sub aspect teoretic, cât sipractic (într-o bibliotecă, prin discuţii cu un cercetător sau profesor, cu unspecialist din practică); 23. 3. ♦ înclinaţiile cercetătorului să fie puse de acord cu profilul şi cerinţele temei;♦ importanţa teoretică si practică a temei ce urmează să fie aleasă;♦ încheierea temei la termenul prevăzut în contract sau pentru anumiteevenimente stiinţifice organizate în ţară sau în străinătate;Diminuarea riscului alegerii temei necesită evitarea supraestimării posibilităţilorcercetătorului şi subestimarea complexităţii şi importanţei temei, a posibilităţilorconcrete de informare, documentare si de analiză.Elaborarea oricărei teme de cercetare implică o organizare specială, înconformitate cu complexitatea temei. Organizarea este mai amplă în cazul temelorde complexitate mare si medie si mai restrânsă în cazul temelor cu profil siamploare reduse.În toate cazurile de teme, în organizarea activităţii de cercetare, potrivitprincipiului partenerial, participă atât cercetătorii cât si managerii.Însă, aici gradul de implicare diferă considerabil. Dacă pe ansamblul institutuluisau centrului de cercetare răspunderea, în mod firesc cade pe manager, organizareaactivităţii de cercetare a temei este în principal în răspunderea cercetătorului.Răspunderea este individuală, a fiecărui cercetător, atât în cazul unei teme simpleelaborate de un cercetător, cât si în cadrul unei teme mai complexe elaborată de oechipă de cercetare. Desigur în echipa de cercetare răspunderea principală cadeasupra sefului echipei, însă aceasta nu înseamnă că dispare cumva si răspundereamembrilor echipei, în mod individual.Explicaţia rezidă invariabil în faptul că actul de creaţie este prin definiţieindividual si, deci, si răspunderea nu poate fi decât individuală.Organizarea cercetării în echipă este modelul mai complex, dar care în esenţăcuprinde majoritatea aspectelor care privesc si organizarea cercetării unei teme înmod individual.Organizarea cercetării în echipă are mai multe avantaje, dintre care:• permite scurtarea timpului de elaborare a unei cercetări, ceea ce în anumitecazuri este necesar sau în altele, imperios necesar;• permite formarea mai rapidă a tinerilor cercetători si evitarea descurajăriiacestora, inerente în tot procesul de cercetare a adevărului, în tot actul de creaţie;• se asigură un larg schimb de opinii, ceea ce evită concluzii si soluţii unilateralesi permite o mai bună fundamentare a concluziilor fiecărei părţi si a lucrării decercetare în ansamblu.Din păcate, munca în echipă include si unele dezavantaje pentru cercetătoriiindividuali. Disciplina de echipă, care nu poate fi în nici un fel ignorată, poaterestrânge deseori iniţiativa şi capacitatea de creaţie a cercetătorului membru alechipei de cercetare. De aceea, în cadrul echipei se cer organizate consultări alealtor cercetători din domeniul respectiv, discutarea diferitelor părţi ale lucrăriiştiinţifice pe măsura elaborării lor,

discutarea lucrărilor (părţilor) înainte de predarela conducerea institutului si, desigur, înainte de predarea la beneficiar.Dezavantajele cercetării în echipă se combat şi pe calea limitării acesteia mai alesla temele complexe care reclamă cercetări inter şi multidisciplinare. Echipa de 34. 4. cercetare cuprinde un număr foarte variabil, de la 2-40 membrii, uneori mergând şipână la 100 membrii.Echipa de cercetare este o structură de organizare a muncii cu caracternepermanent, putând reuni cercetători din unul sau mai multe instituţii; eafuncţionează numai pe durata elaborării unei teme de cercetare ştiinţifică. Uncercetător poate face parte din mai multe echipe, după caz.Principiile care stau la baza organizării unei echipe sunt:• Echipa de cercetare trebuie să cuprindă numărul strict necesar de cercetători,alesi după criteriul competenţei în domeniul temei de cercetare, al preocupăriloranterioare;• Echipa de cercetare trebuie să cuprindă atât cercetători cu experienţă, cât sicercetători tineri; tinerii se formează mai usor, pot observa mai repede unele eroricu care alţii s-au obisnuit, pot formula unele teze contradictorii, originale;• Echipele de cercetare dau rezultate bune dacă membrii acestora sunt legaţi prinraporturi de stimă si prietenie; dacă nu, cel puţin să se cunoască si să se respectereciproc;• Echipa trebuie să-si fixeze obiective precise care să fie cunoscute de toţimembrii săi. În cadrul echipei sarcinile de cercetare trebuie să se distribuie clar,fără ambiguităţi, membrilor săi;• Stimularea membrilor echipei, pe lângă formele cunoscute, trebuie să nîncludă,în mod obligatoriu individualizarea si semnarea părţilor realizate individual sauîn colaborare; se evită însusirea muncii altuia, dar, asigură şi o mobilizare afiecărui membru al echipei;• Conducerea echipei de cercetare trebuie încredinţată, în mod obligatoriu, unuiom de stiinţă cu experienţă, cunoscut si recunoscut prin lucrările elaborate, cuautoritate stiinţifică. Este necesar ca cel mai bun cercetător să fie conducătorulechipei, mai ales dacă este si un bun organizator, exigent, capabil de dialog sicomunicare deschisă, stiutor în înlăturarea disensiunilor care în cercetareastiinţifică sunt frecvente;• Asigurarea unei ambianţe democratice, de lucru în echipă. Discutarea deschisă,fără menajamente si adoptarea în echipă a hotărârilor crează atmosfera necesarămuncii în echipă. Abaterile de la acest principiu pot genera lucrări slabe, ca siatunci când lipseste autoritatea ştiinţifică. 4.3 Formularea scopului, obiectului şi a obiectivelor cercetăriiDenumirea temei trebuie să conţină două momente principale: obiectulcercetării şi scopul cercetării.Obiectul cercetării este însăşi problema de cercetare Este raţional ca cercetarea să înceapă cu o întrebare de plan general, care arpermite evidenţierea scopului cercetării. Formularea întrebării principale este unproces de creativitate individuală, deşi se poate recurge şi la ajutor extern, înprimul rînd, al conducătorului ştiinţific. Consultanţa obţinută poate evita situaţiaformulării unor întrebări prea simpliste sau prea complexe, precum şi a întrebărilorla care, deja, există răspuns în cercetările efectuate anterior. 45. 5. Scopul este unic, el fixînd o ţintă, o anumită finalitate. Scopul unei cercetări apare ca o exprimare explicită, clară şi sintetică a orientării fundamentale a demersului ştiinţific care va fi întreprins. Aducem unele exemple de întrebări de plan general formulate în baza temei decercetare: Tabelul I Determinarea scopului cercetării Tema Întrebare de plan general Interacţiunea dintre mediul de Care esre rolul instruirii de tip MBA înafaceri şi instruirea de tip MBA constituirea businessului civilizat? Angajarea personalului prin În ce măsură angajarea prin Internet ainternet noilor lucrători este

mai eficientă comparativ cu metodele tradiţionale? Publicitatea şi valoarea Cum poate publicitatea civilizată,acţiunilor corporative menită să amelioreze imaginea firmei, să influenţeze creşterea cursului acţiunilor ei? În funcţie de natura problemei, scopul unei cercetări poate fi diferit. În cazulunei probleme, pentru care cunoştinţele sînt puţine şi limitate, poate fi suficientăstabilirea unui scop de natură descriptivă – examinarea unor fapte, evenimente,raporturi. Pentru situaţii în care nivelul cunoaşterii teoretice şi practice este maiavansat, scopul poate fi de explicare, anticipare sau dezvoltare a unei teorii. În baza întrebării de ordin general, care indică direcţia cercetării, se formuleazăîntrebări mai concrete, care constituie materia primă pentru formularea obicetivelorcercetării. Obiectivele cercetării fixează ţinte intermediare şi presupun obţinereaunor caracteristici cantitative şi calitative ale rezultatului ştiinţific preconizat. În continuare, prezentăm un exemplu de definire a obiectivelor cercetării încazul temei: „Interacţiunea dintre mediul de afaceri şi instruirea de tip MBA”. Tabelul 2 Determinarea obiectivelor cercetării în baza întrebărilor concrete Întrebări Obiectivele cercetării 1. Ce schimbări în mediul de afaceri 1. Analiza evoluţiei mediului destimulează cererea la instruirea de tip afaceri şi a dinamicii instruirii de tipMBA? MBA. 2. Care din schimbări sînt favorabile 2. Structurarea schimbărilorşi care – defavorabile, de lungă şi de intervenite în mediul de afaceri.scurtă durată? 56. 6. 3. Ce modificări în conţinutul MBA 3. Studierea restructurăriiintroduce mediul de afaceri? conţinutului MBA în vederea adaptării la mediul de afaceri. 4. Cum influenţează instruirea de tip 4. Determinarea impactuluiMBA ameliorarea mediului de afaceri? instruirii de tip MBA asupra ameliorării mediului de afaceri. După cum se poate observa, formularea întrebărilor presupune o creativitateaccentuată, iar formularea obiectivelor – un limbaj formalizat şi foarte concis.Obiectivele cercetării se cer a fi strict corelate cu scopul general al cercetării. Importantă este şi specificarea cadrului cercetării, adică a limitelor în care se vaefectua investigaţia. A menţiona că se doreşte studierea şomajului ar fi o greşealămetodologică. Se cer specificate limitele teritoriale (în tregul teritoriu al RepubliciiMoldova, regiunile sudice sau municipiul Chişinău), temporale (la moment, peparcursul ultimilor 10 ani sau viitorilor 5 ani), categoriile de indivizi cercetaţi(şomeri naturali, ciclici sau cronici). Aceasta va permite obţinerea unor obiecteconcrete de cercetare. Prin stabilirea scopului, obiectului, obiectivelor şi limitelor cercetării esterealizată o structură orientativă a planului de cercetare: ce trebuie atins prinrespectivul demers ştiinţific. 4.4 Elaborarea planului efectuării cercetării ştiinţifice Elaborarea planului de cercetare este o etapă extrem de importantă, deoareceajută la sistematizarea ideilor, la trasarea cîmpului cercetării şi la mobilizareacercetătorului spre o activitate ritmică şi de calitate. Însă ea nu poate fi supusă uneistandardizări rigide, dat fiind faptul că acţiunile şi operaţiile pe care le presupunesînt în totdeauna specifice domeniului şi temei de cercetare. Planul cuprinde, în primul rînd, termenul la care se va încheia cercetarea,precum şi principalele etape şi operaţii pe care ea le presupune. Drept variantă deplanificare a timpului poate servi următoarea: Tabelul 3 Graficul executării temei de cercetareTermenhul Numărul de Sarcina necesară a fi îndeplinităîndeplinirii săptămîni/luni Selectarea direcţiei şi formularea temei de cercetare Familiarizarea cu izvoarele bibliografice şi determinarea obiectivelor cercetării Elaborarea sintezei bibliografice Selectarea metodelor de

cercetare Colectarea datelor primare Analiza datelor colectate Scrierea lucrării (tezei / raportului ştiinţific) 67. 7. Redactarea lucrării Transmiterea lucrării către coordonatorul ştiinţific / organizaţia-client Unii cercetători planifică timpul necesar elaborării lucrării ştiinţifice în bazatabelului Hant Tabelul 3 Tabelul Hant al executării temei de cercetare (pentru tezele de doctorat) Anul I Anul II Anul III Trim. I Trim. II Trim. I Trim. II Trim. I Trim. II Sarcina necesară a fi Trim. III Trim. III Trim. III îndeplinităSelectarea direcţiei şiformularea temei de cercetareDeterminarea obiectivelor cercetăriiDocumentarea bibliograficăElaborarea sintezei bibliograficeSelectarea metodelor de cercetareElaborarea ancheteiOrganizarea anchetăriiIntroducerea datelor în calculatorAnaliza datelorVerificarea şi concretizarearezultatelor cercetăriiConsultarea suplimentară aliteraturii de specialitateScrierea capitolelorTransmiterea materialuluicoordonatorului ştiinţificIntroducerea corectivelorRedactarea finală a textuluiPrezentarea lucrării pentru susţinere Operaţiile specifice fiecărei teme pot fi incluse într-una din etapele enumerate,în funcţie de caracter şi importanţă pentru contextul cercetării. Succesiuneaetapelor nu este obligatorie, iar unele activităţi ce figurează ca etape pot firecomandate pe întregul parcurs al cercetării (de exemplu, documentareabibliografică, colectarea de date). 7

ETAPELE METODOLOGICE ŞI PRINCIPALELE LOR INSTRUMENTE

Din definiţia pe care am dat-o cursului de Metodologie acercetãrii ºtiinþifice am reţinut că aceasta este un ansamblu de etape,metode şi tehnici de investigare ştiinţifică a fenomenului economic.Denumit de noi "Firul Ariadnei", acest ansamblu - etapă cu etapă şifiecare dintre acestea, cu metodele şi instrumentele ei adecvate - faceobiectul tuturor capitolelor care urmează.Numărul de etape şi denumirile lor diferă de la o ştiinţă la alta.În general, specialiştii din variate domenii ale ştiinţei consideră cănumărul de etape se situează între 3 şi 7. Cei mai mulţi specialiştiîmpart metodologia de cercetare ("Firul Ariadnei") în patru etape:. problematizarea sau percepţia problemei;

. incubarea (documentarea-învăţarea);

. iluminarea (explicarea, momentul creativ);

. verificarea ipotezelor şi concluziilor.În ştiinţa economică, specialiştii cercetători sunt de acord asupraa patru etape, însă într-o terminologie diferită, şi anume:249a) alegerea temei de cercetare;b) documentarea-învăţarea;c) explicarea fenomenului economic (sau cercetarea propriu-zisă),cu două subetape importante: formularea ipotezei (momentul creator-constructiv)şi verificarea ipotezei şi a concluziilor ştiinţifice (momentulcritic-valorizator);d) redactarea şi susţinerea publică a lucrării;e) valorificarea lucrării.Etapele cercetării ştiinţifice economice sunt şi trebuie să fieprivite nu numai drept părţi ale metodologiei de cercetare, ci şi dreptcomponente ale managementului activităţii de cercetare ştiinţifică.Precizarea este importantă nu numai pentru că activitatea decercetare implică un management al celor care realizează o muncă decreaţie, dar şi pentru că aceasta se poate realiza individual sau în echipă.Se înţelege că atunci când o lucrare se desfăşoară doar individual esteimportant ca fiecare să ştie să o conducă cu succes la bun sfârşit.Fiecare dintre noi trebuie să ştie să-şi asigure nu numai succesiuneaetapelor (cu metodele şi tehnicile lor), dar şi gestiunea resurselordisponibile, încadrarea în resursele de timp (în termenul de elaborare alucrării) şi în celelalte resurse materiale, umane şi financiare.Alegerea temei de cercetareAlegerea temei de cercetare este etapa I a oricărei investigaţiiştiinţifice; ea nu are nimic formal sau întâmplător. Ea condiţioneazăsuccesul lucrării de cercetare la fel de mult ca şi oricare altă etapă.Vom înţelege acest adevăr din examinarea principiilor şi criteriilorcare stau, de regulă, la baza alegerii temei de cercetare ştiinţifică.Principii generale de alegere a temei de cercetare- temele mai complexe se încredinţează, pentru elaborare, unorechipe mai mari;- temele complexe se pot diviza în părţi distincte şi pot fiîncredinţate unor echipe mai mici sau unor persoane individuale;- cercetătorul poate şi trebuie să-şi aleagă tema care i se potriveşteca aspiraţie, pregătire, ca şi în raport cu resursele disponibile;- cercetătorul poate propune tema de cercetare pe care doreşte săo realizeze;- riscul în cercetarea ştiinţifică este mai mare decât în alteactivităţi; alegerea temei poate majora sau micşora acest risc.250

Principiile alegerii temei se aplică prin utilizarea şi a unui set decriterii, dintre care reţinem:cunoştinţele cercetătorului sunt un criteriu important; o temăpoate să implice un mare volum de documentare-învăţare, iar termenulde realizare a temei nu-i îngăduie să aprofundeze cunoştinţelenecesare;o informare-documentare prealabilă este indispensabilă învederea alegerii temei;înclinaţiile cercetătorului să se potrivească, într-un grad câtmai înalt, cu cerinţele, conţinutul şi natura temei de cercetare;să se aibă în vedere importanţa şi actualitatea teoretică şipractică a temei de cercetare;necesitatea încheierii la termenul stabilit;diminuarea riscului în cercetare, în general, şi în alegereatemei, în special, reclamă ştiinţa de a se evita atât supraestimarea, câtşi subestimarea posibilităţilor cercetătorului de documentare -informare, de analiză şi de verificare a concluziilor.Elaborarea şi administrarea programului de cercetareştiinţifică a temeiEste o activitate de management complexă care are în vedere:stabilirea subetapelor şi a termenelor pentru fiecare în parte; corelareaetapelor şi fazelor cu termenele parţiale şi cu termenul final al temeide cercetare; asigurarea valorificării potenţialului de creaţie alcercetătorului; o bună gestionare a tuturor resurselor disponibile; obună organizare, astfel încât să se evite orice sursă de majorare ariscului oricărei teme de cercetare ştiinţifică.Administrarea programului de cercetare a temei, care este ooperaţiune complexă de definire şi de corelare, se realizează în maremăsură pe baza a trei componente:a. Schiţa proiectului de cercetare. Elaborarea acesteia începedupă alegerea temei de cercetare. Indiferent dacă tema este elaboratăindividual sau în echipă, schiţa proiectului de cercetare cuprinde:- termenul de predare la beneficiar;- principalele operaţiuni de documentare-învăţare;- sursele de informare-documentare importante, greutăţi deobţinere, locul unde se află şi cum pot fi consultate;- timpul necesar celorlalte etape ale cercetării.251b. Proiectul temei. Elaborarea proiectului temei se face dupăterminarea documentării bibliografice, când cercetătorul ajunge sărealizeze şi o primă formulare a ipotezei. Proiectul temei include:- etapele ulterioare de cercetare ştiinţifică;- documentarea directă (practică): date, fapte, informaţii,factorii - cauze care determină fenomenul economic şi formularea deipoteze operaţionale;

- modul de prelucrare a informaţiilor şi termenele de prelucrare;- termenul de verificare a ipotezelor şi de fundamentare aconcluziilor ştiinţifice;- termenul de redactare a lucrării şi termenul de susţinere publică;- operaţiunile de asistenţă, implementare şi termenele necesare;- cheltuielile necesare fiecărei etape;- consumul de timp necesar consultării specialiştilor în diferiteetape de realizare a lucrării;- termenul necesar refacerii şi definitivării lucrării.c. Planul preliminar de structură a lucrării. Elaborareaacestui plan preliminar capătă contur pe măsura parcurgerii etapelorde documentare şi de explicare a fenomenului economic. Planulpreliminar de structură a lucrării cuprinde: principalele teze, idei şiconcluzii; principalele ipoteze confirmate şi neconfirmate; modele deanaliză şi calcul; argumentaţia teoretică şi practică; argumentaţiaeconomică şi social-politică necesară fundamentării concluziilorştiinţifice; sursele de informare şi modul de prelucrare; problemespeciale neclarificate; conturarea structurii lucrării: părţi, secţiuni,capitole, paragrafe.Planul definitiv al lucrării se realizează după modificările care seaduc planului preliminar. Însă planul definitiv al lucrării va fi realizatîn ultima etapă - redactarea şi susţinerea publică a lucrării ştiinţifice.CONCEPTE-CHEIE: problema economicã; alegerea temei;administrarea programelor; schiþa proiectului de cercetare; proiectultemei; planul preliminar de structurã; riscuri în alegerea temei.TESTE GRILĂRãspundeþi cu Adevãrat sau Fals:1. Problema economică apare din confruntarea teoriei economicecu practica economică.Răspuns: Adevărat252Rãspundeþi cu Adevãrat sau Fals:2. Etapele cercetării sunt aceleaşi pentru toate domeniile ştiinţei.Răspuns: FalsCompletaþi spaþiul liber cu termenul/termenii potriviþi:3. Managementul cercetării ştiinţifice reprezintă ____________cu caracter organizaţional, informaţional, motivaţional şi decizional,cu ajutorul cărora se desfăşoară activitatea de cercetare ştiinţifică.Răspuns: ansamblul elementelor