Metodica Invatarii Probelor de Aruncari2 (2003)
Transcript of Metodica Invatarii Probelor de Aruncari2 (2003)
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI INSPECTORATUL JUDEŢEAN CLUJ
LICEUL TEORETIC “LIVIU REBREANU” TURDA
Lucrare de specialitate susţinută în cadrul examenului de certificare a competenţelor profesionale
2014
Filiera: Vocaţională
Profil: Sportiv
Specializare: Instructor sportiv
Elev: Îndrumător:
Mocan Bogdan Gabriel Pop Cosmin Bogdan
Aruncarea Greutăţii
CUPRINS
CAPITOLUL I
Motivarea alegerii temei - pag. 4
Definiţie – pag. 4
CAPITOLUL II
Tipuri de aruncări – pag. 5
Etapele aruncărilor – pag. 6
Caracteristici – pag. 8
Metodica predării aruncării greutăţii – pag. 10
Prevederile regulamentului de concurs – pag. 11
Exerciţii, greşeli şi indicaţii metodice – pag. 13
CAPITOLUL III
Campioni români – pag. 18
CONCLUZII -pag. 19
BIBLIOGRAFIE – pag. 20
CAPITOLUL I
Motivarea alegerii temei
Am ales această probă deoarece este spectaculoasă şi cu un grad ridicat de tehnică. Atleţii
trebuie să aibă o anumită constituţie fizică precum şi o bună pregatire fizică şi teoretică.
Aprofundarea cerinţelor legale de această probă, m-a făcut să înţeleg mai bine şi să apreciez mai
mult aruncarea greutăţii.
Definiţie:
Aruncarea greutaţii este o disciplină sportivă care aparține de atletism. Greutatea este o
bilă de metal cu diametrul între 110 - 130 mm, care cântărește 7,26 kg la bărbați şi 4 kg la femei.
Tehnica este aruncarea bilei cu o mână de la umăr dintr-un cerc cu diametrul de 2,135 m.
Disciplina sportivă este cunoscută din antichitate, fiind amintită în Iliada lui Homer. Probabil
deja anterior a existat proba de aruncare a unei greutăți mai mari, ca o demonstrație a forței
masculine. Mai târziu obiectul aruncat devine confecționat din metal. În anul 1860 bila aruncată
cântărește 16 pfunzi (7,257 kg). Ea fiind aruncată dintr-un pătrat cu latura de 7 picioare (2,135
m). Din anul 1906 se va arunca dintr-un cerc cu același diametru de 2,135 m.
CAPITOLUL II
Tipuri de aruncări :
Aruncarea tip azvârlire (figura 1) în care forţa atletului este aplicată asupra obiectului,
deasupra umărului, prin tracţiune liniară, dinapoi spre înainte. Braţul care efectuează tracţiunea,
se afla înaintea obiectului de aruncat, până în momentul eliberării (aruncarea mingii de oină şi a
suliţei).
Figura 1. Aruncarea tip azvârlire
Aruncarea tip impingere (figura 2) în care forţa atletului este aplicată sub forma unei
presiuni, ce se exercită asupra obiectului dinapoi spre înainte şi de jos în sus, mâna aruncătorului
fiind situată înapoia şi dedesubtul obiectului (aruncarea greutăţii).
Figura 2. Aruncarea tip împingere
Figura 3. Aruncarea tip lansare
Precizăm faptul că, în probele de aruncări din atletism, conform regulamentului de
concurs, obiectele se eliberează cu un singur braţ (mingea de oină, suliţa, greutatea şi discul) şi
cu ambele braţe (ciocanul). Traiectoria descrisăa de obiecte în timpul zborului este o parabolă, a
cărei lungime depinde de mai mulţi factori, respectiv: viteza iniţială, unghiul de lansare,
înălţimea de eliberare, rezisţenta aerului.
Etapele aruncărilor
Fazele (etapele) aruncărilor atletice: probele de aruncări din atletism sunt componente
motrice aciclice şi se compun din trei părţi: pregatirea si acomodarea; elanul; efortul final (de
aruncare).
Pregătirea şi acomodarea se referă la felul în care se efectuează priza sau ţinerea
obiectelor de aruncat (mingea de oină, greutatea, suliţa, discul, ciocanul). Acomodarea se referă
la formarea deprinderii de a purta şi acţiona asupra obiectelor de aruncat, care au forme, mărimi
şi greutăţi diferite. ÎIntre aruncător şi obiect se formează o relaţie strânsă, care determină acţiuni
interdependente, ce conduc spre sintagma „sistem aruncător-obiect”.
Elanul reprezintă deplasarea aruncătorului, pentru a imprima o viteză prealabilă
obiectului şi a realiza o poziţie favorabilă efectuarii efortului final. .
Scopul mişcărilor care alcătuiesc elanul este:
- de a asigura o viteză anume obiectului ce urmează a fi aruncat;
-de a pune aruncătorul într-o poziţie favorabilă efectuării cu maximă eficacitate a
efortului final. Elanul aruncărilor se caracterizează prin formă şi viteză.
Forma elanului este determinată de tehnica de aruncare, de forma obiectului cât şi de
prevederile regulamentare. Astfel, se disting două forme de elan:
-elan liniar efectuat în practică sub forma de alergare (exemplu la aruncarea suliţei) şi
săltare (exemplu la aruncarea greutăţii). .
-elan circular efectuat în practică sub formă de piruete (exemplu la aruncarea
ciocanului, a discului si a greuăţii).
-viteza elanului depinde de capacitatea aruncătorului de a stăpâni efortul de aruncare pe
fondul unei anumite viteze de alergare; în general viteza trebuie să fie optimă, pentru ca atletul să
poată controla mişcările pe care le efectuează în efortul final. Pentru ca un elan să fie corect
efectuat, trebuie să se respecte următoarele cerinţe:
-deplasarea pe sol să fie rapidă, cu timp de sprijin pe sol cât mai scurt;
-trenul inferior să devanseze trenul superior al corpului;
-viteza de deplasare să permită controlul asupra mişcărilor şi acţiunilor. .
Efortul final are ca scop principal adăugarea la viteza dobândită în timpul elanului, a
unei viteze pe care o imprimă atletul (braţul, braţele). Astfel efortul final implica trei forme de
miscare:
-mişcarea de ridicare prin care corpul aruncătorului şi obiectul trec din poziţie joasă în
poziţie înaltă;
-mişcarea de translaţie (înaintare) prin care masa corpului şi a obiectului trec de pe
piciorul drept pe piciorul stang (pentru dreptaci);
-mişcarea de rotaţie prin care axa bazinului şi a umerilor se rotesc de la dreapta la
stânga (pentru dreptaci).
Pentru ca efortul final să fie eficient este necesar să se respecte următoarele cerinţe:
viteza acumulată de obiect în faza de elan, trebuie păstrată (nu va fi micşorată prin pauză, înainte
de începerea efortului final); deviaţia unghiulară cât mai mică, creează premize favorabile unei
accelerări maxime a obiectului; traiectoria obiectului aruncat, nu trebuie prelungită în defavoarea
unghiului optim şi a înălţimii maxime de lansare; mişcarea de rotaţie are loc o dată cu mişcarea
de ridicare-translaţie; forţele care intră în acţiune sunt produse în ordine de: contracţia maselor
musculare mari ale membrelor inferioare, ale bazinului şi trunchiului. Efectul lor creşte, în
măsura în care atletul reuşeste „să depaşească” mai mult obiectul (trenul inferior depăşeste trenul
superior); mişcarea de aruncare propriu-zisă, începe din poziţii de sprijin pe un picior îndoit, dar
acest moment trebuie redus cât se poate de mult, iar atletul să realizeze trecerea cât mai rapidă în
sprijin bilateral, sprijin corect pentru efortul final.
Caracteristici: scopul prestaţiei aruncătorului de greutate este de a proiecta sfera
metalică, pe o traiectorie de zbor cât mai lungă. Mecanismul de bază al aruncării cu elan,
respectiv structura tehnică, constă în: faza de pregatire pentru aruncare; faza elanului (săltare
liniară); faza efortului final de aruncare; faza de restabilire dupa eliberarea sferei metalice.
Veriga de bază a liniei tehnice a aruncării greutăţii o constituie, modalitatea tehnică de
eliberare a sferei, prin presiune aplicată asupra obiectului.
Pregatirea pentru aruncare conţine următoarele acţiuni:
Priza-sau ţinerea greutăţii. Se cunosc trei moduri de a realiza priza pe greutate, în funcţie
de aşezarea degetelor pe ea:
-degetul mare şi degetul mic se află în lateral, celelalte răsfirate lejer pe greutate, egal
depărtate între ele (figura 4 );
Figura 4. Priza aplicată pe sfera metalică
-cele trei degete uneori şi cel mic, sunt lipite şi aşezate pe greutate, cel mare lateral, priza
aplicată mai ales de fete;
-degetele arătător, mijlociu şi inelar sunt răsfirate pe greutate, iar degetul mic îndoit este
„sub” greutate. Presiunea sferei metalice este resimţită la baza degetelor. După fixarea fermă a
prizei, mâna se flectează din articulaţia pumnului sub presiunea greutăţii şi este dusă sub bărbie
în spaţiul clavicular, cu degetele orientate spre gât; cotul se aflaă sub nivelul umerilor, (figura 5)
asigurand astfel relaxarea bratului.
Figura 5. Aşezarea greutăţii la nivelul spaţiului clavicular
(A - poziţionare corectă B – poziţionare incorectă)
Poziţia iniţială a aruncătorului este stând pe toată talpa piciorului drept, cu spatele spre
direcţia de aruncare, la marginea departată a cercului faţă de terenul de aruncare. Piciorul stâng,
puţin în urma celui drept, „controleaza” solul cu vârful şi asigură echilibrul general; trunchiul
este în uşoară extensie, iar braţul stâng semiîntins este dus oblic-sus, relaxat.
Gruparea se realizează din poziţia iniţială: aruncătorul apleacă trunchiul înainte iar
piciorul stâng cu genunchiul flexat ajunge lângă piciorului de sprijin (drept), care preia greutatea
sistemului aruncător-greutate, în acest fel realizându-se „gruparea”, din care începe acţiunea de
impulsie. În această fază sfera metalică se află în punctul cel mai jos al traiectoriei sale, iar
unghiul format de trunchi şi de coapsa piciorului drept, este de aproximativ 50°. Axa umerilor
este paralelă cu solul şi perpendiculară pe direcţia de aruncare, iar mâna stângă, are rol de
echilibrare.
Elanul este o săltare razantă, executată pe piciorul drept, spre mijlocul cercului de
aruncare şi are două faze, respectiv: impulsia- avântarea şi săltarea.
Impulsia şi avântarea reprezintă faza în care, se produce prima accelerare. Aceasta se
realizează printr-o împingere în sol, efectuată de piciorul drept şi susţinută de piciorul stâng, care
se avântă pe direcţia elanului. Impulsia o execută piciorul de sprijin şi se face printr-o extensie
energică din articulaţia genunchiului, evitând însă ridicarea excesivă a centrului de greutate.
Trebuie subliniat faptul că, acţiunea de impulsie are rol mai mare decaât avântarea. În această
fază, are loc o rulare de pe pingea pe călcâi. Impulsia se realizează sub un unghi de aproximativ
60°. Axa umerilor rămâne paralelă cu solul, iar bustul se ridică progresiv. Unghiul traiectoriei pe
care se mişcă greutatea este crescut cu 15o-25o. Greutatea parcurge un drum de 70-90 cm.
Săltarea începe din momentul în care aruncătorul întrerupe contactul cu solul, prin
piciorul drept (terminarea rularii) şi ţine până la reluarea contactului cu solul tot pe piciorul
drept. Săltarea trebuie să fie cât mai scurtă şi razantă, pentru a micşora la maximum oscilaţiile pe
verticală. În aceastaă fază, aruncătorul urmăreşte trimiterea trenului inferior înainte (depăşind
obiectul) şi menţinerea greutăţii la distanţă. Reluarea contactului cu solul are loc pe pingea.
Traiectoria greutăţii se ridică în continuare, faţă de faza de impulsie cu circa 15°-20°.
Greutatea mai parcurge un drum de aproximativ 35- 45cm. Piciorul drept execută o mişcare de
rotaţie spre interior, piciorul stâng este avântat spre direcţia de aruncare, dar axa umerilor se
menţine perpendiculară pe direcţia de aruncare.
Efortul final (de aruncare) are loc al doilea moment de accelerare a vitezei greutăţii.
Începutul efortului se realizează din sprijin unilateral, când are loc o mişcare complexă de
ridicare-rotare-înaintare, în direcţia aruncării.
Sprijinul unilateral se realizează pe pingeaua piciorului drept care „aterizează” pe sol, cu
vârful răsucit spre interior. Sprijinul unilateral trebuie să dureze cât mai puţin şi se termină o dată
cu aşezarea piciorului stâng pe sol. Axa umerilor se menţine relativ perpendiculară pe direcţia de
aruncare; axa bazinului este întoarsă evident spre direcţia de aruncare. Talpa piciorului drept este
în pronaţie si formează un unghi de aproximativ 120°cu direcţia de aruncare. Unghiul dintre
trunchi şi coapsa piciorului drept este de aproximativ 90°. Braţul stâng „acoperă” pieptul,
controlând poziţia închisă. Capul şi privirea rămân orientate spre înapoia cercului.
Sprijinul bilateral constituie faza în care are loc „marea accelerare”, în care se imprimă
80-85% din viteza iniţială a greutăţii.
Metodica predării aruncării greutăţii -la prima vedere, aruncarea pare simplă,
dar având în vedere faptul că elanul se desfaşoară pe un spaţiu foarte restrâns (2,135m) apar
dificultăţi în desfăşurarea acţiunilor, mai ales că acestea trebuie să se desfasoare în viteza
maximă. Învaţarea tehnicii aruncării greutăţii, trebuie să urmeze după etapa de iniţiere, respectiv
după însuşirea aruncării tip împingere (cu mingea medicinală cu ambele braţe şi cu un braţ) şi
respectă succesiunea metodică prin:
-însuşirea prizei şi obişnuirea cu sfera metalică;
-învăţarea aruncării de pe loc.
Însuşirea prizei şi obişnuirea cu sfera metalică- sistemul de acţionare: stând depărtat
trecerea sferei dintr-o palmă în alta, înaintea trunchiului; stând depărtat, trecerea sferei în jurul
corpului, prin înainte şi înapoi, din palmă în palmă; aşezarea sferei metalice în palma opusă
braţului de aruncare, cuprinderea bilei cu mana aruncătoare, urmată de fixarea ei la nivelul
supraclavicular; stând cu sfera metalică fixată la nivelul umărului, răsucirea trunchiului la stânga
şi dreapta, cu păstrarea poziţiei obiectului; stând cu sfera fixată la umăr, întinderea şi îndoirea
braţului; stând cu sfera fixată la umăr, aplecarea trunchiului, urmată de împingerea sferei spre
sol.
Aruncarea de pe loc - sistemul de acţionare: stând depărtat, cu faţa spre direcţia
aruncării, împingeri ale greutăţii cu 2 mâini de la piept; acelaşi exerciţiu, cu angrenarea
picioarelor prin flexia şi extensia acestora ; stând depărtat, cu faţa spre direcţia aruncării,
împingerea greutăţii cu o mână de la umăr; acelaşi exerciţiu, rotind în prealabil umerii spre
dreapta; stând depărtat, cu latura stângă spre direcţia de aruncare, împingeri cu o mână de la
umăr ( se va urmări aşezarea picioarelor pe sol, astfel încât vârful piciorului dinainte să se afle
pe linie cu călcâiul piciorului dinapoi); acelaşi exerciţiu cu îndoirea piciorului drept; stând
depărtat cu trunchiul jumătate întors spre direcţia de aruncare, împingeri cu o mână de la umar;
stând cu spatele spre direcţia de aruncare, împingere cu o mână de la umăr; aruncarea greutăţii
fără elan, sub formă de concurs.
Aruncarea cu elan - sistemul de acţionare: săltari razante, fără obiect, având spatele
orientat spre direcţia elanului efectuate în afara cercului; acelaşi exerciţiu, simulând şi efortul
final; săltări razante pe piciorul drept, cu greutatea sprijinită lângă gât, efectuate din cerc;
aruncări cu săltare liniară din cerc; aruncări cu elan sub formă de concurs.
Indicaţii metodice şi greşeli frecvente: exersările se efectuează numai la comanda
profesorului; formaţia de lucru este perechi sau linii faţă în faţă; partenerii sunt egali ca forţă;
distanţa dintre executanţii aşezaţi în linie este de minim 3m; toţi subiecţii care se afla în posesia
sferei metalice (pe aceeaşi linie) aruncă simultan; se observă foarte atent fiecare serie de
aruncări; recuperarea obiectelor se face numai la comandă profesorului, după ce acesta s-a
asigurat că toţi subiecţii şi-au efectuat aruncarea; exersările din cerc se efectuează individul,
subiecţii asteptandu-şi rândul la aruncare în partea posterioară a cercului.
Prevederile regulamentului de concurs Aruncările se efectuează dintr-un cerc betonat (figura 6) având un diametru de 2,135m; în
jumatatea dinainte a cercului este plasată o opritoare (prag) care măsoară 1,21-1,23m. Sfera din
metal (greutatea) cu care se execută aruncarea este netedă şi cântareşte 7,260kg la bărbaţi,
respectiv 4kg la femei. Greutatea este eliberată în sectorul de aruncare, format în spaţiul delimitat
de un unghi de 34,92°, care are vârful în centrul cercului. Sectorul de aruncare poate fi iarba.
Figura 6. Cercul pentru aruncarea greutăţii
Ordinea in care se desfăşoară aruncările este stabilită prin tragere la sorti; concurentul isi
incepe aruncarea dintr-o poziţie statică şi părăseşte cercul după ce sfera a atins sectorul de
aterizare, ieşind prin partea posterioară a cercului. Fiecare concurent are dreptul la 3 încercări:
după un tur de trei aruncări, primii 8 atleţi au dreptul la trei încercări suplimentare. Timpul
acordat efectuarii unei încercări este de 1 minut. Cea mai lungă aruncare, incluzându-le şi pe cele
suplimentare, este luată în considerare în alcătuirea clasamentului final. Măsurarea fiecărei
aruncări (figura 6) se efectuează imediat după efectuare, de la urma cea mai apropiată de cerc,
lăsată de obiect (cota “0”), până la marginea internă a circumferinţei cercului, dar trecând banda
ruletei prin centrul cercului. Aruncările sunt valabile dacă obiectul cade în interiorul sectorului
de aterizare; călcarea sau atingerea (figura 7.) cu orice parte a corpului a părţii superioare a
opritoarei, a solului sau a părţii superioare a cercului de metal se va considera o greşeală.
Figura 7. Cercul de aterizare
Exerciţii, greşeli şi indicaţii metodice
1. Învaţarea mecanismului de tip împingere: împingerea mingii medicinale cu două
mâini de la piept, înainte şi în sus; stând depărtat cu faţa spre direcţia de aruncare, greutatea
fixată în spaţiul cuprins între regiunea supraclaviculară şi muşchiul sternocleido-mastoidian şi
mandibulă, împingerea în jos şi înainte; din aceeaşi poziţie împingerea pe verticală, de la umăr
urmată de o mişcare activă din articulaţia pumnului, pentru a se mări eficienţa se va efectua
flexia şi extensia membrelor inferioare.
2. Exerciţii pentru obişnuirea cu greutatea: ducerea greutăţii în jurul corpului, prin
trecerea ei dintr-o mână în alta; trecerea greutăţii printre picioare, trunchiul aplecat pe un traseu
în formă de opt; trecerea greutăţii dintr-o mână în alta cu o mişcare scurtă din articulaţia
pumnului; trecerea greutăţii înaintea bazinului dintr-o mănâ în alta sub forma de cernut; apucarea
greutăţii de deasupra, eliberarea pe verticală şi prinderea înainte de a cădea pe sol. .
3. Învăţarea prizei la greutate: luarea greutăţii de pe sol cu ambele mâini ridicarea ei la
nivelul pieptului, asezarea ei în mâna braţului aruncător, la rădăcina degetelor şi fixarea în
regiunea supraclaviculară şi efectuarea de mişcări de aplecare răsucire îndoire, pentru a verifica
stabilitatea prizei.
Împingerea greutăţii cu două mâini de la piept, înainte şi în sus.
Împingerea greutăţii cu o mâna în jos şi înainte.
4. Învăţarea aruncării fără elan -
Exexerciţii de bază: aruncări din stând depărtat lateral cu faţa spre direcţia de aruncare
folosind progresiv tot mai pronunţat flexia genunchilor, răsucirea trunchiului spre braţul
aruncător şi depasirea obiectului; aruncări din stând depărtat lateral cu latura opusă braţului
aruncător spre direcţia de aruncare cu îndoirea genunchiului de pe partea braţului aruncător
înclinarea trunchiului şi umerilor; aruncări din stând depărat cu spatele la direcţia de aruncare,
poziţia fundamentală de începere a efortului final.
Exercitii suplimentare imitarea efortului final al aruncării: cu ajutorul unui partener
aşezat în faţa executantului, care opune rezistenţă, palmă în palmă; cu o bară ţinută pe umeri,
fără intervenţia braţului aruncător se vizează preponderent acţiunea picioarelor şi umerilor.
Aruncari din poziţie fundamentală cu greutăţi mai mari, urmărindu-se: menţinerea cotului
înapoia obiectului; perceperea momentelor de presiune a picioarelor pe sol; dezvoltarea forţei de
împingere pe sol; la aruncările fără elan se insistă pe rolul activ al picioarelor şi soldurilor şi nu
pe cel al trunchiului şi bratelor.
5. Învăţarea aruncării cu elan -o primă etapă pentru învaţarea elanului, săritura razantă,
pregătitoare pentru efortul final, dar fără eliberarea obiectului; a doua etapă în care se urmăreşte
asociarea elanului cu efortul final.
Exerciţiile de bază:pe o linie trasată pe sol: săltări, alunecări cu spatele la direcţia de
aruncare fără obiectul de aruncare; aceleaşi mişcări cu imitarea efortului final; săltari alunecari
cu spatele la direcţia de aruncare cu greutatea la gât fără aruncare; aruncări cu elan: grupare,
impulsie, săltare, alunecare spre direcţia aruncării, aruncare.
Priza greutăţii şi fixarea ei in regiunea supraclaviculară
Aruncare din stând cu umărul opus braţului de aruncare pe direcţia de aruncare
Aruncarea greutăţii din poziţia de început a efortului final
Din stând cu spatele la direcţia de aruncare efectuarea săltării razante
Exercitii suplimentare: efectuarea a 2-3 elanuri succesive legate fără obiectul de
aruncare; efectuarea aceluiaşi exerciţiu cu obiectul de aruncare; repetarea elanului, fără efortul
final, cu ajutorul unui partener care îl ţine de mână, reţinându-l pentru ca umerii să rămâna în
urma picioarelor; exersarea săltării cu o bară ţinută pe umeri.
Greşeli frecvente: în faza de începere a elanuluişi în momentul aterizării după săltare se
execută o flexare exagerată a trunchiului în loc de flexarea piciorului de impulsie; în timpul
săltării se trage braţul de pe partea opusă braţului aruncător provocând întoarcerea prematură a
trunchiului în direcţia aruncării; traiectoria săltării este prea înaltă; după alunecare laba piciorului
de impulsie nu aterizează oblic în pronaţie.
Indicaţii metodice: aruncările integrale se vor desfăşura cursiv fără mişcări bruscate sau
opriri între elan şi efortul final. Cele mai multe aruncări se vor baza pe efectul dinamic al
picioarelor şi nu pe efortul braţului aruncător.
CAPITOLUL III
CAMPIONI ROMÂNI
Atleta Anca Heltne a câştigat proba de aruncarea greutăţii din cadrul Grand Prix-ului IAAF
World Challenge ''Seiko Golden'', desfăşurat la Tokyo, cu o încercare care a măsurat 18,43 metri.
Lenuta Bucureană confirmă si în concursurile atletice de seniori ale României. Vineri, 24
februarie, junioara II a Clubului Sportiv Ceahlăul a concurat în proba de aruncare a greutătii a
Campionatelor Nationale de Atletism în sală rezervat seniorilor si tineretului. Medalia de bronz
în concursul de tineret a fost cîstigată de pietreancă în urma unei aruncări de 13,77m
CONCLUZII
În opinia mea pe lângă exerciţile aruncării greutăţii sunt inportante cele suplimentare
precum:
-efectuarea a 2-3 elanuri succesive legate fără obiectul de aruncare;
-repetarea elanului, fără efortul final, cu ajutorul unui partener care îl ţine de mână;
-exersarea săltării cu o bară ţinută pe umeri;
Mai pot apărea şi greşeli frecvente, acestea se pot remedia în felul următor:
-în faza de începere a elanului şi în momentul aterizării după săltare se execută o flexare
exagerată a trunchiului in loc de flexarea piciorului de impulsie;
-în timpul săltării se trage braţul de pe partea opusă braţului aruncător provocând
întoarcerea prematură a trunchiului în direcţia aruncării;
-traiectoria săltării este prea înaltă;
-după alunecare, laba piciorului de impulsie nu aterizează oblic în pronaţie.
BIBLIOGRAFIE
1. Alexei Mircea - Metodica invatarii probelor atletice - Editura Napoca (2005)
2. Ioana Melania Craciun, Petru Albu, Maria Ana Calin, Delia Monica Grumaz -
Atletism curs de baza – Editura Risoprint – Cluj-Napoca 2010
3. Nicolae Marasescu" - Istoria atletismului românesc – Editura pentru Sport –
Bucuresti 2012