PROGRAMELE ACTUALE DE EDUCAŢIE MUZICALĂ

După ce în 1993 Ministerul Învăţământului aprobase noua Programă de Educaţie muzicală pentru clasele V – X, concepută pe obiective şi capacităţi, amendată de un colectiv de profesori de specialitate desemnaţi de Comisia Naţională de Educaţie muzicală, peste cinci ani au intrat în vigoare alte versiuni consacrate noilor documente curriculare. Noua programă a schimbat denumirea disciplinei din Muzică în Educaţie muzicală, reaşezând conţinuturile în mod logic, ţinând seama de principiul accesibilităţii, istoria muzicii fiind plasată, cum era firesc, la nivelul liceal, iar clasele gimnaziale urmând să abordeze muzica pe genuri, făcându-se o selecţie a conţinuturilor care puteau contribui real la dezvoltarea culturii generale a elevilor, adoptându-se astfel şi principiile generale de eleborare a unei programe eficiente. Dintre principiile specifice metodicii educaţiei muzicale putem enumera câteva mai importante : - informaţionalul a fost redus la strictul necesar interpretării şi receptării muzicii; - transformarea orelor de educaţie muzicală în ore de artă, de muzică, depăşindu-se faza activităţilor în care se vorbea despre muzică; - crearea de motivaţii şi atitudini pentru cunoaşterea frumosului artistic; - dezvoltarea vieţii afective a elevilor; - asigurarea unui caracter dinamic şi deschis al educaţiei muzicale; - posibilitatea realizării unor activităţi didactice guvernate de cele 4 obiective cadru; - formularea unor unităţi de conţinut care permit adaptarea la condiţiile culturale, sociale şi psihologice. Astfel, urmărind modelul francez, îmbinat cu cel românesc formulat de George Breazul şi de generaţia sa (Costantin Brăiloiu, Dimitrie Cuclin, Marcel Botez, Nicolae Lungu), preluând şi elementele valoroase ale metodicilor vechi, s-a conturat o programă ce putea clarifica multe probleme de ordin metodic şi nu numai. În 1996 Consiliul Naţional pentru Curriculum şi Formarea Profesorilor publica un Proiect de reformă a învăţământului preuniversitar ce propunea o bază conceptuală coerentă, în care, obiectivele generale ale ariilor curriculare din domeniile artistic şi umanist ocupau un loc important. Pentru educaţia artistică acestea urmăresc: - cunoaşterea şi aprecierea creaţiilor artistice rpmâneşti şi universale, populare şi culte; - iniţierea în cunoaşterea tezaurului de valori artistice perene ale umanităţii; - cultivarea aptitudinilor de a recepta arte şi de a dezvolta disponibilităţile creatoare şi interpretative; - formarea deprinderilor elemetare de scris – citit muzical; - decodificarea elementelor spacifice ale limbajului artistic; - dezvoltarea afectivă, intelectuală, atitudinală ce stimulează gustul estetic; - cultivarea trăsăturilor de caracter şi de comportament moral. Noile programe grupează disciplinele şcolare în 7 arii curriculare, educaţia muzicală alături de educaţia plastică alcătuind aria curriculară ARTE, ce urmăreşte realizarea celor trei planuri educaţionale ce vizează domeniul artistic.

Programa de educaţie muzicală urmăreşte patru mari obiective :1 - dezvoltarea aptitudinilor şi capacităţilor interpretative punând în valoare funcţia expresiv – comunicativă a muzicii;2 - dezvoltarea disponibilităţilor de receptare a muzicii şi de însuşire a unei culturi muzicale, ajutând elevii să găsească semnificaţiile unor lucrări muzicale, să le aprecieze după anumite criterii estetice, culturale, depăşind faza receptării subiective şi emoţionale;3 - cunoaşterea şi utilizarea elementelor de bază ale limbajului muzical în interpretarea şi audierea muzicii;4 - cultivarea sensibilităţii, fanteziei, imaginaţiei şi creativităţii elevilor prin muzică, aceasta fiind o artă care exprimă emoţii, sentimente, trăiri. Cele 4 obiective în jurul cărora se centrează activităţile specifice educaţiei muzicale se întrepătrund şi formează un tot unitar, realizând astfel procesul complex al educaţiei muzicale. Obiectivele generale şi cele cadru pun accentul pe latura formativă, pe contactul direct cu muzica prin intermediul practicii şi audierii ei. Cele 3 categorii de obiective sunt concepute sub forma unei construcţii piramidale, în vârf aflându-se cele cadru, la mijloc cele de referinţă, iar la baza piramidei cele operaţionale. A. Obiectivele cadru sunt prezentate în mod diferenţiat în programa pentru ciclul primar, în cea de ciclu gimnazial şi în cea pentru clasele a IX –a de liceu. Din programa pentru ciclul primar lipseşte al patrulea obiectiv, consacrat dezvoltării sensibilităţii, fanteziei, imaginaţiei şi creativităţii, apreciindu-se că la acest nivel abia se construiesc temeliile unei asemenea abordări. La clasa a X-a obiectivele cadru sunt înlocuite cu competenţe, mergând pe un paralelism cu artele plastice, se renunţă la două dintre obiectivele de mare importanţă, primul absent şi la ciclul primar, iar cel de-al doilea privind cunoaşterea elementelor de limbaj şi dezvoltarea culturii muzicale. Obiectivele cadru precizează planurile generale pe care se desfăşoară activităţile de educaţie muzicală într-o perioadă mai mare de timp – un ciclu şcolar – şi se prezintă numai d.p.d.v. metodic separat, în practică ele alcătuind un tot unitar. B. Obiectivele de referinţă derivă din cele cadru şi se apropie mai mult de activităţile specifice educaţiei muzicale, prin ele fiind formulate finalităţile activităţilor pe durata unui an şcolar; ele diferă de la o clasă la alta, în funcţie de nivelul de progres al elevilor şi potenţialul lor de interpretare şi receptare. C. Obiectivele operaţionale sunt cele care stau la baza fiecărei lecţii unde trebuie să se regăsească cele 4 paliere ale primei categorii de obiective – practica muzicală – interpretarea, receptarea, cunoaşterea elementelor de limbaj muzical şi cultivarea valenţelor afective ale elevilor. O lecţie obişnuită, de predare, are trei componente de bază : - o piesă (sau mai multe), un fragment în care se găsesc elementele teoretice muzicale vizate, propus pentru interpretare;- o piesă sau un fragment muzical propus pentru audiţie;

- o problemă teoretică extrasă din cântec care trebuie să genereze deprinderi de execuţie sau interpretare şi identificare în audiţie. O parte din obiectivele de referinţă şi unele conţinuturi nu pot fi detaliate ca cele ce operează în sfera cognitivului, dar ele nu trebuie neglijate, de aici derivând importanţa prioritară a valorii estetice, educaţive a exemplelor alese. Programa mai prevede şi activităţile de învăţare, ce propun modalităţi concrete de realizare a fiecărui obiectiv, sunt diversificate pe clase şi pe cele 4 compartimente ale obiectivelor. S-a optat, în general, pentru forme active ce generează o colaborare între educator şi elevi, aceasta ducând la realizarea cu succes a obiectivelor propuse, Aceste activităţi trebuie să ţină seama de viaţa artistică, muzicală a comunităţii, de participările de concerte, la spectacolele muzicale, la slujbele bisericeşti, se pot adăuga şi audierile de emisiuni radio şi vizionări de emisiuni muzicale de televiziune. Programa stabileşte şi conţinuturile – elementele de referinţă ale lecţiilor – prin care se abordează problematica educaţiei muzicale. Aceste conţinuturi se ordonează în spirală, aceasta permiţând aprofundarea unei probleme numai în funcţie de capacităţile elevilor şi de mersul ascendent în cele patru domenii ale educaţiei muzicale. Programa detaliază elementele teoretice, grupate pe marile teme ale limbajului muzical – melodia, ritmul, nuanţele, tempoul, timbrul, elementele primare de polifonie, armonie, structură. Manualele alternative reprezintă o modalitate eficientă de a găsi cele mai adecvate exemple, care să răspundă obiectivelor propuse, eliminând selecţia rigidă a conţinuturilor şi limitarea învăţării la memorare şi reproducere. Pentru fiecare clasă programa oferă sugestii repertoriale pentru interpretare şi audiţie, sugestii ce sunt şi mai pot fi îmbunătăţite de către autorii de manuale şi de activităţile concrete ale educatorilor. Prin abordarea interdisciplinară, educaţia muzicală poate contribui la definirea, completarea şi fixarea corectă a unor noţiuni acumulate la alte discipline: limba şi literatura română, limbile moderne şi clasice, istoria, geografia, matematica, artele plastice. Din această perspectivă elevul urmează : * să-şi cultive aptitudinile de a asculta muzica şi de a cânta formându-şi deprinderi corecte de respiraţie, dicţie, emisie; * să-şi formeze deprinderi de interpretare expresivă; * să-şi dezvolte gândirea logică, imaginaţia şi capacitatea de ascultare, audiere; * să-şi dezvolte deprinderi de scris – citit muzical şi să distingă cele mai importante genuri şi elemente de bază ale construcţiei muzicale; * să cunoască şi să aprecieze tezaurul muzicii populare româneşti, muzicii bisericeşti străbune; * să-şi cultive sensibilitatea pentru frumos, disponibilităţile afective, volitive şi atitudinale; * să-şi cultive trăsăturile de caracter şi de comportament moral, contribuind la formarea propriei personalităţi.

Avantajele noilor programe : - aşezarea educaţiei muzicale pe temelii solide ale tradiţiei învăţământului românesc ţinând cont şi de standardele europene;- dezvoltarea în spaţiul gimnazial a elementelor gramaticale, morfologice şi sintactice şi familiarizarea cu genurile reprezentative ale muzicii;- structurarea obiectivelor în cele trei planuri: obiectivele cadru, de referinţă şi cele operaţionale;- selectarea conţinuturilor după importanţa pe care o au în realizarea obiectivelor, acordând prioritate formării deprinderilorde receptare şi interpretare a muzicii;- introducerea conţinuturilor legate de muzica bisericească, apreciată ca patrimoniu de spiritualitate ortodoxă românească;- asigurarea flexibilităţii conţinuturilor cu deschideri spre un repertoriu cât mai diversificat şi mai apropiat de particularităţile psihologice ale vârstelor elevilor;- abordarea tematică interdisciplinară;- asigurarea integrării sociale şi culturale a disciplinei, prin racordarea la viaţa artistică şi muzicală locală. Concluzionând, putem spune că noile programe corespund unui învăţământ formativ, modern, care nu rămâne ancorat doar la – a şti (savoir) , ci evoluează spre – a şti să faci (savoir faire), a şti să trăieşti (savoir vivre).

PLANIFICĂRILE CALENDARISTICE Reprezintă documente administative şcolare ce reflectă propria interpretare a programei şcolare de către fiecare cadru didactic, ele diferă de la un autor la altul fiind un demers didactic adaptat unei anumite clase de elevi. Planificarea trebuie să acopere întreaga plajă de obiective de referinţă şi de conţinuturi, oferind libertatea profesorului în ordonarea temelor, alegerea repertoriului propus elevilor pentru interpretare sau audiere, selecţia activităţilor de învăţare, etc. Principalele elemente din programă alcătuiesc substanţa planificărilor calendaristice, documente administrative ce organizează conţinuturile pe unităţi de învăţare, pe lecţii, cărora li se asociază unităţile de timp necesare parcurgerii şi realizării obiectivelor vizate, astfel ele răspund la întrebarea când se propune însuşirea unui nou conţinut. Au fost eleborate mai multe forme ale planificărilor, fie derivate din lucrări pedagogice, fie adaptate de la alte discipline. Cele mai importante elemente ale planificării semestriale le constituie cele trei componente ale subiectului: piesa propusă pentru analiză şi învăţare, piesa pentru audiţie şi problema teoretică aferentă, acestea alcătuind un tot unitar. Selectarea repertoriului trebuie să ţină seama de calendarul manifestărilor culturale, religioase şi artistice locale, făcându-se racordul activităţii şcolare cu ce spirituală a comunităţii. Activităţile de învăţare au în vedere formele concrete de realizare a obiectivelor şi trebuie să ţină seama de particularităţile psihice ale elevilor, de capacităţile lor intelectuale şi să antreneze masa de elevi. Activităţile propuse de

programă: exerciţii de cultură vocală ce vizează respiraţia, emisia, dicţia, intonaţia, frazarea, interpretarea, reproducerea înălţimii şi duratei sunetelor şi reprezentarea lor grafică, solfegierea ca activitate complexă, precedată de citirea ritmică, intonare melodică, audiţii muzicale, etc. Următoarele rubrici sunt rezervate obiectivelor de referinţă, formelor de evaluare şi datelor calendaristice. Eleborarea planificării se poate realiza după citirea „pe orizontală” a programei: obiective cadru, obiective de referinţă, dublate de competenţe specifice, conţinuturile disciplinei, activităţile de învăţare şi standardele de performanţă, însoţite de descriptorii de performanţă care permit verificarea realizării obiectivelor (FB : 9 – 10; B : 7 – 8; S : 5 – 6).

MANUALELE ŞCOLARE Una dintre formele de concretizare a programei şcolare o reprezintă manualele şcolare, care necesită nu numai cunoaşterea deplină a specialităţii abordate, dar şi a unor probleme esenţiale de psihologie şi de didactică a disciplinei. Privind prin prisma educaţiei muzicale, manualele îndeplinesc mai multe condiţii: - cuprind informaţii, cunoştinţe şi mai ales material muzical reprezentativ din cele patru tipuri de muzică din creaţia naţională şi universală, ordonate în funcţie de gradul de dificultate şi însoţite de desene, scheme, simboluri, ilustraţii, citate, celebre, etc.; - stimulează interesul şi motivaţia elevilor înlesnind drumul spre autoeducaţie, prin formarea unui stil propriu de iniţiere în domeniu. Autorii manualelor propun primele variante de aplicare a elementelor programei la activităţi concrete de educaţie muzicală, astfel manualele devin cărţi ce cuprind cântece, piese muzicale, fragmente de piese, însoţite de elemente teoretice şi de cultură generală ce se adresează elevilor. Manualele pot fi unice şi alternative. S-a crezut iniţial că manualul unic, introdus de ideologia comunistă ar reprezenta singura soluţie în activitatea educaţională, crezând benefică uniformizarea elevilor. Din fericire, însă, datorită evoluţiei ideologiilor democratice a apărut o nouă formă a manualelor alternative de educaţie muzicală, ce reprezintă cote valorice noi, autorii vechi şi noi având la dispoziţie sugestii tot mai îndrăzneţe şi mai benefice pentru elevi. Diversificarea manualelor alternative are în vedere, în primul rând conţinuturile, mai precis piesele propuse pentru însuşire prin interpretare sau audiere , unitatea lor fiind asigurată de respectarea aceluiaşi set de obiective cadru şi de referinţă şi obligativitatea de a acoperi întrega plajă a unităţilor de conţinut din programă, inclusiv a orelor ce intră în curriculumul la decizia şcolii.Dacă facem o analiză comparativă a celor două tiputi de manuale observăm:

Manualul unic Manualele alternative- se caracterizează prin rigiditatea, sărăcia şi obligativitatea conţinuturilor pentru toţi elevii, ele fiind impuse, având aspect doctrinar;

- sunt flexibile, caracterizate prin lejeritatea ce permite educatorului adaptarea la condiţiile concrete ale elevilor săi, care nu au o evoluţie standard;

- reduce învăţarea doar la reproducere, mamorare, favorizând propaganda ideologică;

- pune accentul pe informaţiile standardizate, dogmatice.

- permite variante de învăţare bazate pe înţelegere şi abordare diferită, considerând că elevii au interese culturale diverse şi ritmuri de dezvoltare neuniforme;- stimulează interpretările alternative şi deplasează accentul pe formarea unor capacităţi şi competenţe specifice.

După această analiză mai putem adăuga şi faptul că manualele alternative sunt selecţionate prin concurs şi dau dreptul cadrului didactic să aleagă dintre mai multe variante pe cea mai apropiată abordării educaţionale concrete; pornesc de la premisa că nici profesorii şi nici elevii nu sunt şi nu pot deveni identici. Principalii autori de manuale alternative sunt profesori şi învăţători cu o bogată experienţă didactică ce transpare din prestaţia pusă la dispoziţia şcolii: Vasile Vasile, Jean Lupu, Aurelia Iacob, Sofica Matei, Elena Văcărescu-Necula, Valentin Moraru, Regeni Rausch, Anca Toader, Vasile Ilieş, Simona Ciurumelescu, Avram Florea şi alţii. Paralel cu perfecţionarea programelor şi manualelor alternative observăm şi o diversificare a materialelor destinate activităţilor educative. Unele manuale se adresează educatorilor, numindu-se manualul profesorului şi poate conţine îndrumări metodice devenind un ghid al acestuia, altele sunt destinate elevilor: suporturi pentru învăţare, fişe de lucru, caietul elevului, etc.