Metode de evocare a cunostintelor anterioare

Pentru optimizarea procesului de activare a cunoştinţelor actuale, în etapa de evocare se

utilizează diverse metode. Utilizarea acestor metode obligă pe toţi elevii să îşi actualizeze

cunoştinţele despre subiectul abordat; cunostinţele sunt prezentate de fiecare elev fie verbal sau scris

unui coleg, grup sau clasei, necesită resurse scurte de timp, cunoştinţele elevilor sunt reorganizate

într-o schemă nouă. Interesul şi curiozitatea fiind stimulate, elevii devin mai motivaţi pentru învăţare

şi se angajează conştient în sarcina de învăţare.

Evocarea este prima etapă în procesul de formare a competențelor. În timpul evocării se

realizează mai multe activităţi cognitive importante. În primul rînd este creat un context în care

elevul îşi aminteşte ce ştie despre un anumit subiect, începe să se gîndească la subiectul pe care în

curînd îl va examina în detalii. Este important faptul că, prin această activitate iniţială, elevul

stabileşte un punct de plecare bazat pe cunoştinţele, experiența proprie de învățare, la care se pot

adăuga altele noi.

Procesul de învăţare este un proces de conectare a noului la ceea ce este deja cunoscut.

Informaţiile prezentate fără un context sau cele pe care elevii nu le pot corela cu altele deja

cunoscute se uită foarte repede. Cei care învaţă îşi clădesc înţelegerea pe fundamentul oferit de

cunoştinţele şi convingerile anterioare. Astfel, ajutîndu-i pe elevi să reconstruiască aceste cunoştinţe

şi convingeri se identifică neînţelegerile, confuziile şi erorile de cunoaştere. Atunci cînd planificăm a

forma competențe gîndim în primul rînd la condițiile prealabile care vor asigura calitatea procesului.

În acest context evocarea, prin esența ei, oferă posibilitatea de a identifica condițiile prealabile și a

construi ulterior în baza lor învățarea.

Un alt aspect important al evocării este de a-l implica activ pe cel care învaţă. Învăţarea

este un proces activ şi nu unul pasiv. Deseori se întîmplă ca elevii să stea pasivi în clasă, ascultîndu-l

pe profesorul care gîndeşte în locul lor, în timp ce ei stau în bănci luînd notiţe sau visînd cu ochii

deschişi. Elevii trebuie să-şi exprime cunoştinţele scriind şi/sau vorbind. În felul acesta, cunoştinţele

fiecăruia sînt conştientizate şi este exteriorizată “schema” preexistentă în legătură cu un anumit

subiect sau idee. Construind această schemă în mod conştient, elevul poate sa coreleze mai bine

informaţiile noi cu ceea ce ştia deja, deoarece contextul necesar pentru înţelegere a devenit evident.

Comunicînd elevii se sprijină și se completează reciproc, conturînd experiențe comune.

Durabilitatea înţelegerii depinde de procesul de corelare a informaţiilor noi cu schemele

preexistente, deaceea un alt aspect al etapei de evocare este motivarea pentru explorarea subiectului

şi stabilirea scopului propriu în această investigaţie. Interesul şi scopul sînt esenţiale pentru

menţinerea implicării active a elevului în învăţare. Cînd există un scop, procesul de învăţare devine

mai eficient. Există, însă, două tipuri de scopuri: cel impus de profesor şi cel stabilit de elev. O

învăţare durabilă poate fi asigurată dacă elevul este conştient de scopul învăţării. Fără un interes

susţinut, motivaţia pentru reconstruirea schemelor cognitive sau pentru introducerea de noi

informaţii în aceste scheme este mult diminuată. Pornind de la premisa că una din condițiile formării

competențelor este disponibilitatea, evocarea este resursa incontestabilă pentru crearea acestei

condiții.

Modelul „Evocare – Realizarea sensului – Reflecţie” (ERR) (J. L. Meredith, K. S.

Steele, 1995), configurat ca un cadru de gândire şi de învăţare propice dezvoltării gândirii critice şi

integrării creative a informaţiilor şi conceptelor, asamblează în suita cognitivă:

● activităţi de evocare analitică şi de sistematizare a experienţelor şi cunoştinţelor

anterioare pe care elevii le au despre subiectul care va fi abordat în lecţie;

● activităţi de confruntare cu noile informaţii cu scopul înţelegerii şi construirii sensului

acestora;

● activităţi de reflecţie critică asupra cunoştinţelor dobândite cu scopul integrării lor în

schemele din baza proprie de cunoştinţe.

Această structură integrată de predare-învăţare oferă o concepţie despre instruire şi un

mecanism de organizare a activităţii în orice situaţie de învăţare sau într-o lecţie şi se fundamentează

pe următoarele întrebări:

1. Evocarea cunoştinţelor

anterioare

2. Realizarea sensului noilor

informaţii şi experienţe

3. Reflecţia asupra cunoştinţelor noi(învăţarea propriu-zisă)

Care este subiectul? Ce ştiu deja despre el? Ce aştept, vreau şi/sau ar trebui să aflu despre el? De ce trebuie să aflu aceste lucruri?

Ce înţeleg din aceste informaţii noi?

Ce am aflat? Ce mi se pare mai important? Ce semnificaţie au pentru mine noile cunoştinţe?De ce cred asta? Cum integrez noile cunoştinţe în sistemul vechilor cunoştinţe?

În etapa de evocare se produc următoarele procese cognitive:

● evocarea/amintirea cunoştinţelor şi experienţelor anterioare ale elevilor despre subiectul

care va fi studiat;

● analizarea calităţii şi cantităţii cunoştinţelor şi experienţelor anterioare ale elevilor despre

subiectul care va fi studiat; identificarea lacunelor, a erorilor, a aspectelor neclare (confuzii, neînţe-

legeri), a valorii şi a limitelor acestora;

● compararea propriilor cunoştinţe şi experienţe anterioare cu cele ale colegilor;

● sistematizarea/restructurarea cunoştinţelor şi experienţelor anterioare într-o schemă nouă;

● stabilirea interesului şi a scopului pentru explorarea subiectului.

Metode de evocare

Metoda numita „Cercul interior-exterior” poate fi utilizata in evocarea cunostintelor

elevilor, in afara parerilor despre un anumit subiect, in lectii de recapitulare si evaluare.

Etape

1.Etapa organizării colectivului în două grupe egale:fiecare elev ocupă un scaun, fie în

cercul din interior, fie în cercul exterior.Profesorul poate să lase elevilor libertatea de a-şi alege locul

sau poate organiza colectivul, solicitând elevilor să numere până la 2.Astfel, cei cu numărul 1 se vor

aşeza în cercul interior, iar cei cu numărul 2 în cercul exterior, cu faţa către elevii din cercul

interior.Dacă numărul elevilor este impar, la activitate poate participa şi cadrul didactic.

2.Etapa prezentării şi explicării problemei: Profesorul adresează pe rând întrebările, iar

elevii, care stau faţă în faţă şi formează o pereche, îşi expun pe scurt părerea sau încearcă să clarifice

probleme legate de subiectul respectiv.

Fig. 1 Schema metoda cercurilor concentrice

4.Etapa analizei ideilor şi a elaborării concluziilor:

- în acest moment, clasa se regrupează şi se analizează ideile emise;la sfârşitul activităţii elevii oferă

prin feedback ideile principale/constatările, etc., profesorul realizează, împreună cu elevii, o schemă

a concluziilor obţinute.

Avantaje

Metoda ofera prilejul evocarii cunostintelor elevilor, utilizarea informatiilor asimilate in

cadrul explicatiilor, comparatiilor si interactionarii cu partenerul. Mai mult, sunt puse in evidenta

aspecte precum miscarea organizata in clasa, formularea intrebarilor, evaluarea raspunsurilor.

În etapa de realizare a sensului se produc următoarele procese cognitive:

● confruntarea cu noile informaţii sau experienţe;

● formularea şi adresarea întrebărilor despre subiectul studiat;

● formularea răspunsurilor la întrebări;

● analiza informaţiilor şi experienţelor noi (analiză critică, analiza comparativă);

● rezolvarea problemelor diverse;

● procesarea informaţiilor/înţelegerea informaţiilor (identificarea elementelor esenţiale ale

conţinutului, identificarea legăturilor între cunoştinţele anterioare şi noile informaţii, stabilirea

naturii şi semnificaţiei legăturii între cunoştinţele anterioare şi noile informaţii, încadrarea şi

încorporarea într-un întreg închegat a noilor informaţii în cunoştinţele vechi (sinteza), care, în felul

acesta, se modifică şi se îmbogăţesc.

Zlate (1999, p. 309) precizează caracteristicile esenţiale ale înţelegerii:

– caracterul ei conştient (a înţelege înseamnă a încadra un obiect într-o clasă de obiecte, a-i

stabili natura, cauzele, geneza, dezvoltarea, legităţile, a-i pătrunde sensul, iar aceste operaţii se

desfăşoară conştient; Ausubel şi Robinson consideră sinonime înţelegerea şi învăţarea conştientă);

– caracterul mijlocit (ea se bazează pe actualizarea relaţiilor elaborate anterior, relaţii care

mijlocesc procesul actual; procesele cognitive anterioare şi produsele lor sunt un mijloc pentru o

nouă înţelegere);

– caracterul activ (înţelegerea presupune acţiune mintală şi practică, presupune un şir de

operaţii ca analiza, abstractizarea, compararea, sinteza şi, de asemenea, corelarea imaginilor,

cuvintelor şi acţiunilor mintale).

● monitorizarea propriei înţelegeri (revenirea asupra pasajelor neînţelese, formularea de

întrebări, notarea a ceea ce nu înţeleg, nu trec peste ceea ce nu înţeleg, sesizează şi doresc să clarifice

confuzia, neînţelegerea sau omisiunea, stabilesc legături între cunoştinţele anterioare şi noile

informaţii pentru a ajunge la o nouă înţelegere şi pentru a introduce noile informaţii în schemele de

cunoaştere pe care le posedă deja).

În etapa de reflecţie se produc următoarele procese cognitive:

● reformularea cunoştinţelor într-un limbaj propriu;

● atribuirea unei semnificaţii cunoştinţelor noi, într-un context personal;

● restructurarea schemelor pentru a include în ele noul;

● dobândirea unui alt mod de a înţelege;

● formarea unui set nou de comportamente;

● formarea unei convingeri noi;

● conştientizarea valorii propriilor cunoştinţe şi ale celorlalţi;

● sesizarea diversităţii opiniilor şi a faptului că informaţiile şi ideile se schimbă permanent;

● conştientizarea dificultăţilor pe care le au în învăţare şi cautarea soluţiilor pentru a le

depăşi.

Aceste procese cognitive se produc în situaţiile de învăţare în care se precizează clar

sarcina de lucru, resursele de timp şi materiale disponibile, forma de organizare a activităţii,

criteriile, formele şi instrumentele de evaluare, etc. După parcurgerea acestor etape ale cadrului de

învăţare, în aceeaşi lecţie sau în alta, se reîncepe ciclul cu o nouă etapă de evocare în care se caută

răspunsuri la noi întrebări: Ce altceva cred că voi afla? Ce nu am aflat încă din ceea ce doream să

ştiu? De ce este important acest lucru?