METODA CARR ŞI SHEPHERD (REEDUCAREA MOTORIE)

-dezvoltat în Australia de kinetoterapeuţii Janet Carr şi Roberta Shepherd-ele consideră că metodele de poziţionare şi echilibru propuse de Bobath nu sunt valabile pentru adulţi-tratamentul trebuie să ajute pacientul să îşi controleze activităţile pentru anumite funcţii.Se ţine cont de mişcările şi activităţile pe care pacientul le realiza înainte de accident.-ele consideră că activitatea zilnică trebuie să înceapă imediat ce condiţia medicală a pacientului o permite, deci trebuie să ţinem cont de motivaţia mişcării. Deci astfel problema trece din mişcarea subcorticală la implemetarea ei conştientă-se aplică la pacienţii adulţi cu leziuni SNC-tratamentul nu se adresează direct spasticităţii, deoarece consideră că pacientul va învăţa singur să îşi controleze contractira excesivă.-pacientul se va concentra asupra mişcărilor dorite-rolul terapeutului este de a corecta erorile care apar când se execută mişcările-metoda consideră că encefalul are capacitate de reorganizare şi adaptare pentru că învăţarea e un proces cognitiv cu 2 componente: identificarea mişcării dorite şi organizarea informaţiei în secvenţe corecte pentru a o realiza.-mişcările se repetă până se execută corect.-nu se folosesc exerciţii ci activităţi din viaţă, de bază.

Sunt 4 etape ale programului:

1. Analiza funcţiei

-pacientul în poziţie optimă pentru desfăşurarea activităţii-se cer pacientului să facă activităţi simple,pe care le-a făcut înainte-exemplu de activităţi. Spălare pe mâini, apucarea furculiţei-kinetoterapeutul trebuie să cunoască foarte bine aceste activităţi, ce artoculaţii sunt necesare pentru realizarea activităţii, componentele motorii, şi să descompună activitatea pentru a vedea ce nu se realizează bine.

2. şi 3. Antrenamentul componentelor lipsă şi practica activităţii.

Principiile după care se desfăşoară aceste stadii sunt: -precocitatea, -alegerea poziţiei avantajoase, -activitatea musculară încorporată în activităţi cu sens, -recuperarea nu este de la proximal la distal neapârat-mişcarea pasivă este pentru a ajuta pacientul să înţeleagă mişcarea-pacientul contractă muşchii doar în mod corect-mişcările mari ale extremităţii superioare nu sunt permise pentru că ele maschează mişcarea analitică-obiectivul kinetoterapeutului nu este creşterea forţei musculare ci controlul activităţii pentru funcţi cerută-mişcările bilaterale sunt permise când pacientul câştigă controlul asupra membrului lezat

Tehnicile folosite:-explicarea şi demonstrarea componentelor mişcării cerute-controlul vizual al mişcării (în oglindă)-întărirea verbală concisă, continuă, în timpul mişcării şi după-corectarea pe tot parcursul mişcării

-pacientul nu pierde vremea cu ceea ce poate face. Se merge pe principiul progresivităţii de la uşor la greu 3. Transferul învăţării-permit transferul de la terapie la activitatea zilnică