Asteroizii si meteorii

Asteroizi

Asteroizii, numiți și planete minore sau planetoizi, sunt corpuri cerești mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoriții (care pot avea diametrul de până la circa 10 metri), și nu sunt comete. Deosebirea dintre asteroizi și comete se face în momentul în care este descoperit corpul repectiv, după aspectul său vizual: cometele trebuie să aibă o "coamă" perceptibilă (o

"atmosferă" densă), în timp ce asteroizii nu au așa ceva.

Caracteristici Fizice

Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru pâna la roci de numai câteva zeci de metri. Câțiva dintre cei mai mari au formă sferică și se aseamănă cu planete în miniatură. Totuși, în vasta lor majoritate asteroizii sunt mult mai mici și au o formă neregulată. Compoziția fizică a asteroizilor este diversă, și în multe cazuri e prea puțin ințeleasă. Astfel, unii asteroizi sunt corpuri solide de rocă cu un conținut metalic mai mic sau mai mare, în timp ce alții constau într-un conglomerat de roci, format datorită forței gravitației. Asteroidul Vesta este chiar vizibil cu ochiul liber, dar numai din locuri neluminate, în anumite nopți cu cer foarte senin.

• Numită prima planetă pitică, Ceres a fost descoperită în anul 1801 de către Giuseppe Piazzi, inițial fiind considerată o nouă planetă. A urmat apoi descoperirea altor corpuri cerești similare care, cu echipamentul astronomic de pe vremea aceea, apăreau pe cer doar ca niște puncte luminoase, asemănător stelelor, cu un disc planetar foarte mic sau chiar inexistent (totuși, s-au putut deosebi de stele datorită mișcării lor). Acest lucru l-a făcut pe astronomul Sir William Herschel să propună termenul de "asteroid", din limba greacă αστεροειδής, asteroeidēs, bazat pe cuvântul din greaca antică αστήρ, astēr = stea.

• Marea majoritate a asteroizilor cunoscuți se găsește în principala centura de asteroizi, între orbitele planetelor Marte și Jupiter, unde s-a estimat existența a peste 750.000 asteroizi mai mari de 1 km, precum și a milioane de asteroizi mai mici. Unii au luni ce orbitează in jurul lor, sau se găsesc in perechi co-orbitare cunoscute și ca sisteme binare. Recent s-a descoperit că planetele pitice întâlnesc orbitele planetelor, de la Mercur la Neptun - cu sute de obiecte transneptuniane

• Astronomii au neglijat mult timp studiul asteroizilor. Omenirea îi cunoaște de mai bine de 200 de ani, dar ei erau considerați drept produse neimportante din sistemul solar. Astăzi se știe că asteroizii sunt o cheie importantă pentru înțelegerea formării sistemului solar, și de aceea astronomii se interesează mult pentru ei.

• Primul asteroid a fost descoperit din pură întâmplare de către Giuseppe Piazzi, director, la epoca respectivă, al Observatorului astronomic din Palermo, în Sicilia. În ajunul acelui an nou 1801, acesta observa constelația Taurului, când detectă un obiect neidentificat deplasându-se foarte lent pe fondul cerului. Îi urmări deplasarea timp de câteva nopți. Colegul sau Carl Friedrich Gauss utilizã aceste observații pentru a determina distanța exactă a lor pâna la Pământ. Calculele sale au poziționat noul astru între planetele Marte și Jupiter. Piazzi le numi Ceres, după numele zeității grecești care face să iasă seva din pământ și să crească primele fire ale primăverii.

• localizat.

Meteorii

Meteorii

• Meteorii sunt bucati mici de fier si roca rezultate in urma coliziunii dintre asteroizi. De asemenea ei s-au putut forma in urma dezintegrarii cometelor in fragmente. Multi meteoriti cad in atmosfera pamantului, dar majoritatea ard din cauza frecarii inainte sa atinga Pamantul. Acestia sunt numiti meteori cand cad prin atmosfera si meteoriti , daca ei sunt gasiti pe suprafata pamantului.

• Meteorii provin mai degraba din sistemul solar decat din spatiul interstelar. Compozitia acestora poate fi asemanatoare cu cea a asteroizilor, a planetelor sau Lunii. Sunt perioade ale anului cand aceste caderi de meteori se intensifica. Aceste fenomene sunt numite "ploi de meteori" cele mai cunoscute fiind Perseidele care au loc pe 12 august si Leonidele, in luna noiembrie.

Atac asupra pamintului

• Cel mai mare meteorit care a lovit Pamantul in epoca moderna este cel cazut la 30 iunie 1908 la nord de raul Tunguska, in Siberia. Actualmente, cea mai raspandita teorie sustine ca acesta a fost un corp solid cu un diametru de circa 50 m, care a explodat cu o forta echivalenta cu aproximativ 15-30 megatone TNT la aproximativ 6 km deasupra solului.