Mesterul Manole

2
Trăsături fundamentale ale dramaturgiei blagiene - "Meşterul Manole" Elemente de hipotext (sursă de inspiraţie) - folclorul românesc, în general, şi balada cu elemente de legendă şi valoare de mit Mănăstirea Argeşului (cu aproximativ 160 de variante) - motive creştine, de exemplu: sicriele de pe Argeş (Zidurile tale s-ar prăbuşi, fiindcă le clatină strigoi neliniştiţi. Într-o zi au dezgropat cimitirul şi ca să nu mai rămâie nici un mort în pământ, au dat drumul sicrielor pe Argeş. O săptămână întreagă au tot venit pe Argeş cele o mie de sicrie – sunînd surd ca buţi hodorogite), deznădejdea (Nu e apă şi nu e foc – sunt puterile […]Doamne, Doamne, de ce m-ai părăsit?), imaginile legate de Apocalipsă (Roţi de foc am văzut învârtindu-se, O noapte fierbinte ca niciodată, Aici e gura Iadului , De şapte ani tot umblă Antihrist prin ţară[…]După alţii Antihrist umblă prin valea Oltului, în chip de vlădică călător şi împarte cu mincinoasă punere de mîni darul preoţiei ), chemarea meşterilor cu numele apostolilor şi mucenicilor (tu, Ioan, nu clătina din cap! – tu, Simion, tu , Gheorghe, tu, Petru şi toţi ceilalţi, fiţi tari…), uşile,uşile. - motive istorice ; - mitologii şi practici magice care circulă în sud-estul european ; - mistere medievale ; - propriul sistem filozofic ; Ideologia expresionistă: - identificarea creatorului cu propria operă ; - personaje cu întruchipare de idei, personaje simbol ; - năzuinţa spre absolut – trăsătură a creatorului ; - conştiinţa apocalipsei - imagini apocaliptice ; - vitalismul şi participarea frenetică - revalorizarea miturilor - caracteristică operei lui Blaga ; Conflictul - unul tragic Conflictul central este unul interior, tragic, determinat de luciditatea meşterului şi necesitatea iraţională de a sacrifica pentru a-şi împlini visul creator. Elementele conflictului sunt aşadar, pe de o parte, pasiunea devoratoare pentru construcţie, pe de alta, dragostea intensă pentru viaţă, pentru frumuseţea şi puritatea ei, toate întruchipate de Mira. Manole este obligat de jocul sorţii să aleagă între biserică- simbol al vocaţiei creatoare, şi Mira- simbol al iubirii, pasiunii, al vieţii şi purităţii omeneşti. Biserica şi Mira reprezintă cele două "jumătăţi" ale personalităţii lui Manole. Fără una din ele, marele meşter este anulat ca om. Astfel se constată un echilibru perfect al forţelor conflictului, de aici şi caracterul lui tragic.Conflictul piesei lui Blaga este tragic pentru că este "fără ieşire", căci la baza oricărei întemeieri durabile se cere o plată, un sacrificiu, iar Manole e nevoit să renunţe la una din iubirile sale, pentru a o vedea împlinită pe cealaltă. "Ieşirea" din conflict nu poate avea loc decât prin moartea eroului, o moarte necesară. Piesa schiţează şi un conflict exterior, de data aceasta unul palid, ce se desfăşoară între Manole şi Bogumil, la începutul piesei, şi între Manole şi meşteri. Constante ale tragicului - Moira (gr.) = soarta - face ca Manole să fie creator absolut şi să fie, totodată, simbolul oricărui creator ;

description

informatii despre mesterul manole si despre viata sa precum si despre a sotiei sale

Transcript of Mesterul Manole

Trsturi fundamentale ale dramaturgiei blagiene - "Meterul Manole" Elemente de hipotext (surs de inspiraie) folclorul romnesc, n general, i balada cu elemente de legend i valoare de mit Mnstirea Argeului (cu aproximativ 160 de variante)

motive cretine, de exemplu: sicriele de pe Arge (Zidurile tale s-ar prbui, fiindc le clatin strigoi nelinitii. ntr-o zi au dezgropat cimitirul i ca s nu mai rmie nici un mort n pmnt, au dat drumul sicrielor pe Arge. O sptmn ntreag au tot venit pe Arge cele o mie de sicrie sunnd surd ca bui hodorogite), dezndejdea (Nu e ap i nu e foc sunt puterile []Doamne, Doamne, de ce m-ai prsit?), imaginile legate de Apocalips (Roi de foc am vzut nvrtindu-se, O noapte fierbinte ca niciodat, Aici e gura Iadului, De apte ani tot umbl Antihrist prin ar[]Dup alii Antihrist umbl prin valea Oltului, n chip de vldic cltor i mparte cu mincinoas punere de mni darul preoiei), chemarea meterilor cu numele apostolilor i mucenicilor (tu, Ioan, nu cltina din cap! tu, Simion, tu , Gheorghe, tu, Petru i toi ceilali, fii tari), uile,uile. motive istorice ; mitologii i practici magice care circul n sud-estul european ; mistere medievale ; propriul sistem filozofic ;Ideologia expresionist:

identificarea creatorului cu propria oper ;

personaje cu ntruchipare de idei, personaje simbol ;

nzuina spre absolut trstur a creatorului ;

contiina apocalipsei - imagini apocaliptice ;

vitalismul i participarea frenetic

revalorizarea miturilor - caracteristic operei lui Blaga ;

Conflictul - unul tragicConflictul central este unul interior, tragic, determinat de luciditatea meterului i necesitatea iraional de a sacrifica pentru a-i mplini visul creator.

Elementele conflictului sunt aadar, pe de o parte, pasiunea devoratoare pentru construcie, pe de alta, dragostea intens pentru via, pentru frumuseea i puritatea ei, toate ntruchipate de Mira. Manole este obligat de jocul sorii s aleag ntre biseric- simbol al vocaiei creatoare, i Mira- simbol al iubirii, pasiunii, al vieii i puritii omeneti. Biserica i Mira reprezint cele dou "jumti" ale personalitii lui Manole. Fr una din ele, marele meter este anulat ca om. Astfel se constat un echilibru perfect al forelor conflictului, de aici i caracterul lui tragic.Conflictul piesei lui Blaga este tragic pentru c este "fr ieire", cci la baza oricrei ntemeieri durabile se cere o plat, un sacrificiu, iar Manole e nevoit s renune la una din iubirile sale, pentru a o vedea mplinit pe cealalt. "Ieirea" din conflict nu poate avea loc dect prin moartea eroului, o moarte necesar.

Piesa schieaz i un conflict exterior, de data aceasta unul palid, ce se desfoar ntre Manole i Bogumil, la nceputul piesei, i ntre Manole i meteri.

Constante ale tragicului Moira (gr.) = soarta - face ca Manole s fie creator absolut i s fie, totodat, simbolul oricrui creator ; Hybris (gr.) = este interpretat n 2 moduri: orgoliu nemsurat sau vina tragic

Manole i dorete la fel de mult s nale biserica n aceeai msur n care o iubete pe Mira, astfel c nu se poate lipsi de niciuna dintre aceste pasiuni ;

Dike (gr.) = norm sau lege instaurat de zei omul nu poate beneficia de atingerea a dou limite sau, altfel spus, n via nu poate avea dou iubiri identice: realizarea profesional i dragostea. Omul nu poate fi creator de absolut ; Ananke (gr.) = fatalitate apariia Mirei, prima, care ia atitudine fa de intenia brbatului i fa de Bogumil (superioritatea fa de Ana) ; Ate (gr.) = rtcirea temporar a lui Manole ncercarea meterului de a sparge zidul i de a o elibera pe Mira ; Phtonos (gr.) = pedeapsa zeilor - pentru izbnda ieit din comun a unui muritor (a fcut o mnstire grozav de frumoas) sau pentru ncercarea de a accede spre cele dou iubiri ;PAGE