Mesajul Președintelui CECCAR și al membrilor …digitale potrivite furnizării de servicii într-o...

1

Click here to load reader

Transcript of Mesajul Președintelui CECCAR și al membrilor …digitale potrivite furnizării de servicii într-o...

Page 1: Mesajul Președintelui CECCAR și al membrilor …digitale potrivite furnizării de servicii într-o economie globală și din ce în ce mai digitală, ... profesionistului contabil,

Mesajul Președintelui CECCAR și al membrilor Consiliului Superior cu

ocazia Zilei Naționale a Contabilului Român

Dragi colegi,

Sărbătorim, astăzi, profesia de contabil, o profesie cu tradiție, a cărei reprezentare îi revine

Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR. În atmosfera

specifică unei aniversări cu atât de bogate semnificaţii, președintele CECCAR, prof. univ. dr.

Robert Aurelian Șova, împreună cu membrii Consiliului Superior, vă adresează tuturor celor care

practicați această frumoasă şi importantă profesie sincere felicitări și succes în viitor.

În anul 1921, Legea de înfiinţare a Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili din

România, ca organism profesional independent, a fost promulgată de însuși Regele Ferdinand I.

După numai 10 ani de existență a Corpului, în anul 1931 România a fost gazda celui de-al VII-lea

Congres Internaţional de Contabilitate, organizat simultan cu al V-lea Congres al Corpului de

Contabili Autorizaţi şi Experţi Contabili din România, preşedinte de onoare al comitetului de

organizare fiind marele istoric, profesorul universitar Nicolae Iorga – în acea vreme, preşedintele

Consiliului de Miniştri.

Pe temelia tradițiilor și a prezentului, privim cu optimism spre viitorul profesiei contabile și

al profesioniștilor contabili membri ai CECCAR, adică cei care dețin competențe profesionale și

digitale potrivite furnizării de servicii într-o economie globală și din ce în ce mai digitală, în care

datele și informațiile sunt disponibile în timp real. Aceasta înseamnă că profesia are, înainte de

toate, oportunitatea de a se reinventa în economia digitală – pentru firmele și practicile

profesionistului contabil, de a se transforma, iar în raport cu clienții, trecerea de la a fi concentrat

pe conformare către a deveni creatori de servicii de înaltă valoare. Astfel, profesionistul contabil,

fructificând avantajul relației privilegiate cu antreprenorii/managerii, în viitor trebuie să joace rolul

de consilier, confident, analist, facilitator și educator pentru clienții săi.

Totodată, împlinirea a 95 de ani de la înfiinţarea Corpului este pentru noi, toţi cei care

practicăm această profesie, un prilej de bucurie, de legitimă mândrie, precum și un moment de

cinstire a celor care au asigurat unitatea şi au dat puterea şi resursele necesare dezvoltării

contabilităţii şi a CECCAR în România.

La mulți ani!

Consiliul Superior al CECCAR