Mesaje principale Victor Ponta la Consiliul National PSD

8
VICTOR PONTA CONSILIUL NATIONAL, 22 OCTOMBRIE 2011 Mesaje principale: Consiliul National este locul in care militantii participa, comenteaza, se implica activ, asculta si decid liniile fundamentale pentru viitor. Am impus obligatia liderilor partidului sa dea socoteala dar sa si prezinte viziunea lor pentru partid, in fiecare an. Astazi, eu voi face acelasi lucru, si voi spune cine sunt, ce am facut ca lider al dvs, ce vreau si cum vreau sa va reprezint in 2012 - Anul Victoriei Mi-am propus sa nu va dezamagesc pe cei care m-ati sprijinit si sa dovedesc celor care ati fost impotriva ca pot sa fiu presedintele tuturor, si ca pot sa va reprezint cu cinste Din octombrie 2010, am trecut printr-un an greu - al 7lea an de opozitie - un regim fara precedent ca cinism, coruptie si incompetenta. De altfel, o nenorocire nu vine niciodata singura: avem si guvernarea PDL, dar si criza economica Mi-am asumat responsabilitatea de a conduce PSD intr-o perioada foarte grea, dar intr-o noua etapa istorica Partidul avea nevoie de echilibru, dar si de schimbari radicale; de intelepciune dar si de curaj. Nu poti sa conduci un mare partid doar cu masuri caldute, compromisuri, promisiuni nerealiste, negocieri fara finalitate, fara sa superi pe nimeni, fara riscuri sau fara decizii grele si dureroase, dar necesare Eu am decis sa merg pe calea cea grea, nu pe cea usoara, pentru ca stiu ce vreau - nu vreau sa raman cat mai mult presedinte al PSD cu orice pret si in orice conditii, in opozitie sau cu firimituri ale puterii - nu vreau sa nu fac nimic ca sa nu supar pe nimeni, sa ma inteleg cu toti sau sa-i atat pe unul impotriva altuia ca sa nu se uneasca contra mea! Vreau sa transform partidul, sa-l pregatesc pentru noile batalii, sa-l readuc la spiritul de echipa si de determinare pe care il avea cand am intrat eu in PSD - sa pregatim victoria din 2012, dar si greaua responsabilitate a guvernarii de dupa alegeri

description

Mesaje principale Victor Ponta la Consiliul National PSD

Transcript of Mesaje principale Victor Ponta la Consiliul National PSD

VICTOR PONTA CONSILIUL NATIONAL, 22 OCTOMBRIE 2011

Mesaje principale:

Consiliul National este locul in care militantii participa, comenteaza, se implica activ, asculta si decid liniile fundamentale pentru viitor. Am impus obligatia liderilor partidului sa dea socoteala dar sa si prezinte viziunea lor pentru partid, in fiecare an.

Astazi, eu voi face acelasi lucru, si voi spune cine sunt, ce am facut ca lider al dvs, ce vreau si cum vreau sa va reprezint in 2012 - Anul Victoriei

Mi-am propus sa nu va dezamagesc pe cei care m-ati sprijinit si sa dovedesc celor care ati fost impotriva ca pot sa fiu presedintele tuturor, si ca pot sa va reprezint cu cinste

Din octombrie 2010, am trecut printr-un an greu - al 7lea an de opozitie - un regim fara precedent ca cinism, coruptie si incompetenta. De altfel, o nenorocire nu vine niciodata singura: avem si guvernarea PDL, dar si criza economica

Mi-am asumat responsabilitatea de a conduce PSD intr-o perioada foarte grea, dar intr-o noua etapa istorica

Partidul avea nevoie de echilibru, dar si de schimbari radicale; de intelepciune dar si de curaj. Nu poti sa conduci un mare partid doar cu masuri caldute, compromisuri, promisiuni nerealiste, negocieri fara finalitate, fara sa superi pe nimeni, fara riscuri sau fara decizii grele si dureroase, dar necesare

Eu am decis sa merg pe calea cea grea, nu pe cea usoara, pentru ca stiu ce vreau - nu vreau sa raman cat mai mult presedinte al PSD cu orice pret si in orice conditii, in opozitie sau cu firimituri ale puterii - nu vreau sa nu fac nimic ca sa nu supar pe nimeni, sa ma inteleg cu toti sau sa-i atat pe unul impotriva altuia ca sa nu se uneasca contra mea!

Vreau sa transform partidul, sa-l pregatesc pentru noile batalii, sa-l readuc la spiritul de echipa si de determinare pe care il avea cand am intrat eu in PSD - sa pregatim victoria din 2012, dar si greaua responsabilitate a guvernarii de dupa alegeri

1. Am luat decizii organizatorice si structurale foarte grele si delicate - impreuna cu Secretarul General avem raspunderea pentru cum functioneaza judetele si structuri locale. Pentru rezultatele de la anul, organizarea va fi esentiala. Am decis ca, pentru seara votului, nimeni nu mai vine la sediu - numaram si a doua zi sarbatorim!

Un rol major il au structurile noastre: TSD, organizatia de femei, organizatia de pensionari. Trebuie sa recladim increderea ca femeile pot promova pe competenta si tinerii pe cinste si moralitate. Am un cuvant special si pentru pensionari, pentru ca dovedesc curaj si tarie mai mult ca oricare altii in vremuri dificile. Nu in ultimul rand, un rol major il au sindicatele si dialogul social cu acestea.

2. Am luat o decizie grea, mult discutata - dizolvarea conducerii organizatiei PSD Bucuresti - cred ca a fost necesara si utila, si vreau sa spun clar colegilor motivele pentru care am decis asta.

Cel mai simplu ar fi sa ofer explicatia unui conflict intre mine si Vanghelie. Avem o istorie veche de lupta, este un personaj controversat si, probabil, multa presa sau colegi ar fi fost de partea mea. Pana la urma, puteam sa propun CEX excluderea sa in anumite ocazii si as fi obtinut asta la vot. Dar nu asta este adevarata problema. Nu Vanghelie este cuiul lui Pepelea, ci lipsa noastra de decizie, interesul marunt sau personal, sau chiar ipocrizia - organizatia de Bucuresti trebuie sa se schimbe si nu doar presedintele sau!

Cat timp voi fi eu lider, nicio organizatie nu va fi mai presus sau mai prejos de celelalte, ci egala - nu exista mai mare sau mai mic, ci mai performant sau mai neperformant! Nu poti sa ai candidat in 2004 si in 2008 la primarie, care pierde din primul tur, iar sa spui ca este bine! Nu poti sa ramai cu o primarie din sase, si sa spui ca e bine. Nu poti sa te lupti cu Oprescu si sa joci baschet cu Udrea! Nu poti sa-l obligi pe Adrian Nastase sa candideze la Mizil, pe Titus Corlatean la Brasov, pe Corina Cretu la Bruxelles si pe Alexandru Atanasiu nicaieri! Nu poti sa excluzi din partid oameni care sunt membri la organizatia Cluj sau Gorj! Nu poti sa ai voturi la congresele interne cat 7 judete care castiga alegerile adevarate! Asta nu se va mai intampla cat sunt eu liderul PSD.

Vreau sa spun colegilor din Bucuresti, dar sa auda toti cei din tara pentru ca este valabil - ii respect si ii consider o parte esentiala a partidului. SI le mai transmit ca sunt si presedintele lor si ca ma bazez pe ei in luptele de anul viitor! Dar le mai spun ca trebuie sa arate acelasi respect pentru toti colegii din tara, pentru conducerea partidului si pentru obiectivele fundamentale, care sunt ale noastre, ale tuturor. Este nevoie de deschidere catre multi oameni de calitate care vor sa se inscrie si sa activeze in PSD Bucuresti, si este nevoie de responsabilitate fata de rezultatele lor politice!

Inca ceva: vreau o relatie corecta intre mine si fiecare membru de partid. Eu nu vreau sa-l folosesc pe Marian Vanghelie la atacuri impotriva colegilor pe care eu nu am curajul sa-i atac; nu vreau sa-mi finanteze cheltuielile personale si nici sa-mi garanteze toate voturile Bucurestiului la urmatorul congres!

Pe fiecare coleg care isi indeplineste cu buna credinta rolul in interesul partidului, il voi aprecia si il voi sprijini in ceea ce face! Am doar o solicitare directa si personala catre Marian Vanghelie: nu te mai sfatui cu Gusa! Sunt destui oameni intelepti in partid. Iar baschet sa joci doar cu mine, nu cu Elena!

3. Am luat si alte decizii dificile - cu Adrian Severin a fost poate cea mai delicata, cu altii am avut sufletul mai linistit. Dar am vrut sa arat si va cer sa acceptati faptul ca nu mai putem ramane surzi fata de acuzatiile publice! Nu voi ezita sa iau masuri atunci cand faptele sau doar imaginea unui coleg al nostru afecteaza intregul partid si incalca asteptarile romanilor de integritate morala si politica!

Nu am ezitat insa nicio secunda sa apar un coleg atacat injust si abuziv de putere. In continuare cred ca Nicolescu a fost victima unui atac politic si vom sari la fel in ajutorul oricarui coleg in aceasi situatie. Retineti insa: nu blocam si nu criticam justitia! Protestul nostru a fost la adresa PDL. Vreau sa lasam justitia sa se pronunte, si sa nu tacem la abuzurile pedeliste. Stiu ca Adrian Nastase este tinta principala a PDL, si mai stiu ca sunt, in aceeasi situatie si alesi locali mai putin cunoscuti. Trebuie sa spunem: justitie corecta DA, vendeta politica NU!

4. Cea mai importanta decizie luata in acest an a fost, insa, formarea USL! Este o decizie dificila, dar necesara. Pentru putere, “dezbina si stapaneste” este arma principala. Insa oamenii ne-au cerut sa ne unim in interesul lor! Vreau sa adresez felicitari celor intelepti care au construit deja pe plan local!

Va transmit ca USL va rezista! Vom merge impreuna in alegeri si vom guverna impreuna! Vom avea un candidat comun la prezidentiale, cel mai tarziu in 2014. Vom decide in 2016 daca trebuie sa ramanem impreuna inca un ciclu politic, sau putem merge deja normal, separat. Insa, acum, USL trebuie si va lua peste 50% la alegeri!

5. O alta decizie importanta a fost formarea Parteneriatului pentru Bucuresti - Sorin Oprescu este candidatul sustinut de USL. Avem o datorie fata de bucuresteni, sa-l sprijinim in proiectele sale, sa folosim majoritatea in Consiliul General ca sa transformam in bine orasul. Va reamintesc

ca nu trebuie sa folosim majoritatea sa facem jocuri de putere sau afaceri! Aceasta este cea mai buna optiune pentru Bucuresti si un mesaj de unitate si colaborare pt toata tara

Sunt decizii pe care nu le-am luat singur. Multumesc liderilor judeteni, alesilor nostri locali, colegilor mei vicepresedinti. Desi toti au un merit, insa, raspunderea este a mea. Am multumiri speciale celor care dau batalii in Parlament, dar si celor care dau bataliile atat de dure la TV.

La sfarsit, dar nu in cele din urma, pentru acest an le multumesc celor doi oameni care, desi mari lideri si fosti presedinti, nu au stat pe margine, nu au bagat batul in roti sau m-au barfit pe la colturi - ci au fost langa mine cu sfaturi, idei, sprijin, temperare si experienta - Ion Iliescu si Adrian Nastase.

Abia acum incepe discursul, acesta a fost doar inceputul!

Ii admir si respect pe Ion Iliescu si Adrian Nastase, dar eu nu sunt si nu vreau sa fiu Ion Iliescu sau Adrian Nastase. Sunt Victor Ponta, si am datoria sa reprezint a treia generatie de lideri PSD. Vreau sa propun tarii o noua cale de urmat, o viziune si un nou model de societate pentru viitor. Vreau sa castig alaturi de dvs alegerile in 2012, dar si sa tranformam in realitate acesta noua cale!

Oricat am vrea, Romania nu se va mai intoarce la anul 1992 si nici la 2000-2004! Lumea s-a schimbat, tara s-a schimbat si noi trebuie sa ne schimbam, fiind realisti si pragmatici

Cum a ajuns astazi Romania? Cu interlopi si baieti destepti, cu morti in spitale, cu copii analfabeti si batrani care mor de foame. Nu mai exista Romania ca societate: fiecare lupta pentru el; peste tot, doar frica si lacomie

Noi trebuie sa reconstruim Romania. Nu ne putem salva individual, ci doar impreuna. Nu exista salvatori providentiali - exista o tara si un popor care merge cu toti membrii sai in directia buna!

Problemele adevarate ale tarii nu s-au rezolvat, ci s-au amplificat: somaj, saracia, infrastructura, lipsa de autoritate, educatie, lipsa de respect fata de lege! Tratamentul aplicat de Basescu si PDL a esuat, si asta o stiu si ei. IN prezent, suntem mai dezbinati, mai saraci, mai umiliti si speriati si mai disperati.

Noi trebuie sa venim cu solutii, pentru ca ei nu le au. Ei doar ne critica si ne injura pe noi! Saptamana trecuta, la conferinta femeilor din PDL au vorbit doar de mine; Basescu vorbeste

mereu de mine; Boc vorbeste mereu de mine. Ei spun ca sunt slab, ca nu am nicio sansa, dar vorbesc doar de mine! Ei platesc ziare si analisti sa ma critice!

Ei folosesc ANAF, DNA si ANI contra mea! De ce, daca sunt slab? Va spun eu de ce: se tem, pentru ca nu ma pot santaja sau cumpara! Nici pe mine, nici pe Crin!

Oricum, eu nu vreau sa le mai pronunt numele. Ei vorbesc suficient in numele lor!

Ce este important: noi nu suntem la fel ca ei! Dar nici nu trebuie sa devenim ca ei! Trebuie sa facem ce nu au facut ei! Trebuie sa reparam ce au stricat ei! Trebuie sa reconstruim ce au distrus ei! Si mai trebui sa-i pedepsim pentru ce au furat si sa le luam banii inapoi!

In prezent, este foarte greu, mai ales pt ca oamenii nu mai au incredere si speranta. Si trebuie sa le recastigam increderea! Pentru asta, nu este suficient sa criticam puterea! Trebuie sa spunem clar ce vrem sa facem, pentru ce ne vom bate si cum ne-am schimbat!

Va propun un decalog cu angajamente care sa fie asumate de PSD si, apoi, si de USL:

1. Pentru prima data in 20 ani, sa nu mai promitem decat ceea ce putem face!

2. Sa spunem adevarul despre 2012-2016 - lumea este in criza si este nevoie de prudenta, de cumpatare, de echilibru - nu trebuie sa dam tot imediat la toata lumea, dar trebuie sa explicam de ce, pentru cat timp si mai ales sa aplicam criterii corecte, nu politice! Si mai trebuie sa avem grija de locurile munca in aceasta perioada – singurii someri accetabili sunt Basescu si ai lui.

3. Nu vom face agenda politica dupa scandalurile si evenimentele de la tv, ci dupa problemele reale ale oamenilor! Media are rolul si obiectivele sale. Pana la urma, adevaratele probleme si suferinte nu fac rating: oameni cinstiti la 50 ani fara job, copiii buni fara bani de scoala, creditele la banci, tinerii care termina facultatea someri pentru ca posturile sunt blocate. Aceasta trebuie sa fie agenda noastra reala - abia apoi imaginea!

4. Sa spunem clar - problema nu o reprezinta poporul roman, ci conducatorii sai de astazi! Nu romanii sunt de vina pentru criza - ei doar platesc acum pentru greselile altora! Nu politistii sunt rai, ci ministrul lor. Azi romanii muncesc pentru Guvern, ceea ce este in neregula! Guvernul trebuie sa munceasca pentru romani!

5. Trebuie o schimbare fundamentala pentru PSD – vreau sa ii reprezentam, alaturi de pensionari, de bugetari, de agricultori si de cei saraci, si pe cei care muncesc in mediul privat. Dar si pe intreprinzatorii care creeaza locuri de munca. Cei dinamici si intreprinzatori au platit

cel mai mult costul guvernarii haotice a PDL. Iar PSD trebuie sa ii protejeze pe toti cei care muncesc! PDL ramane partidul hotilor, oportunistilor si profitorilor, in orice culoare si orice nume vor avea in 2012!

In noua societate pe care o vrem, nu mai putem redistribui saracia. Trebuie sa incurajam intai sa producem bunastare si apoi sa echilibram! Nu mai putem accepta ca fiecare sa consume mai mult decat are! Dar trebuie sa sprijinim activ orice masura de incluziune sociala - pentru ca un om sarac si respins devine un dusman al societatii!

6. Ei spun ca nu exista alte solutii, decat taieri. Dar mint, pentru ca noi nu trebuie sa marim taxe, ci sa le incasam corect pe cele actuale! Trebuie sa schimbam fundamental mentalitatea fata de acestea! Trebuie sa incepem sa spunem deschis ce facem cu ele, unde ajung banii din taxe si amenzi. Trebuie sa punem panourile cu "Aici sunt banii dvs" in fata sediilor PDL!

Afirm cu tot curajul si toata hotararea - PSD trebuie sa incurajeze mediul de afaceri si sa descurajeze speculantii si afaceristii politicii! Avem un program economic deja lansat. Masurile sunt acolo, si le vom aplica - de la reducerea CAS, la TVA redus la alimente si la incasari mai mari prin combaterea evaziunii.

7. Avutia nationala, cea pentru care parintii nostri au muncit mult, trebuie mai mult pretuita. Nu trebuie sa ne mai vindem tara la taraba! Acum vindem energia si resursele tarii pe castiguri mici si spagi mari! Platim astfel pensia lui Basescu sau a acolitilor sai. Daca nu oprim aceasta tendinta, vor incepe vanda strazile la straini, si ne vor pune taxe de trecere!

Trebuie sa nu mai facem imprumuturi ca sa ne ascundem incompetenta!

Ma oblig sa nu semnez niciun acord cu FMI sau alta institutie internationala prin scrisori secrete! Orice acord trebuie inainte prezentat si dezbatut in Parlament, pentru ca romanii sa stie adevarul despre ce ne angajam!

Avutia nationala este facuta de romani, de firme romanesti. De aceea, statul trebuie sa sprijine firmele romanesti. Pana la urma, cine plateste salarii este prietenul nostru! Cine, nu, cine are are profit fara angajati, din speculatii, trebuie sa plateasca impozit mai mare.

Pentru a proteja avutia nationala, din care fac parte si romanii, trebuie sa aplicam o strategie prin care romanii din diaspora sa revina in tara.

8. Al optulea punct este o decizie grea, dar inevitabila - nu mai putem confunda structurile statului cu structurile de partid! Noi nu trebuie sa ii schimbam pe striperii si manechinele potrocalii cu ai nostri! Noi nu vindem functii la oameni care strang bani pentru partid! Ministrii si secretarii de stat sunt singurele functii politice, dar si acolo primele doua criterii vor fi

competenta si integritatea morala! In rest, pentru toate celelalte functii din administratie raman doar doua criterii - competenta si cinstea!

9. Reamintesc prioritatile noastre - sanatatea + educatia + siguranta personala si combaterea statului mafiot! Niciodata nu am crezut ca gresit ca PSD si PNL au cheltuit bani pentru sanatate, educatie sau politisti. Am facut bine, iar noi trebuie sa oprim catastrofa din cele trei domenii. Nu de acolo se concediaza oameni si nu de acolo se fac economii. Aici includ si justitia. Este nevoie de justitie independenta politic, dar dependenta fata de oamenii cinstiti ai acestei tari trebuie sa functioneze. Cei care au incalcat legea vreau sa ajunga in inchisori. Am depus legea deja si vom vota ca averile dobandite ilicit sa fie confiscate

10. Este nevoie ca tara noastra sa aiba un rolul puternic si demn in Europa si in lume. Noi, PSD si PNL, am integrat Romania in NATO si UE - ei, cei din PDL, ne-au dus in dictatura latino americana. Vreau sa reafirmam ca viitorul Romaniei este Europa. Vreau sa ne batem pt drepturile si interesele noastre legitime, iar daca voi fi prim-ministru, voi merge la Consiliu cu agenda si contributia romaneasca. Vreau sa ne facem prieteni si aliati ca sa ajutam romanii din diaspora. Vreau sa ramanem parteneri strategici ai SUA - dar avem nevoie de relatii normale si inteligente cu tari precum Rusia si China. Vreau sa ne tratam vecinii cu respect, dar sa nu mai acceptam umilintele lui Viktor Orban. Vreau sa ajutam Moldova, dar nu pentru voturi, ci sincer.

Acest decalog este crezul meu pentru Romania. Sunt angajamentele noastre pentru Romania

In final, am si un mesaj pentru partid. PSD s-a schimbat in acesti 2 ani, dar adevaratul test va fi la guvernare. Exista mitul profesionistilor din PSD. El trebuie reconfirmat! Vreau sa promovam competenta reala, nu prietenia, nu cati bani cheltuie in campanie, nu cate voturi aduce la congres! Nici macar vechimea in partid nu poate fi determinanta, desi apreciez militantii adevarati!

Nu voi face niciun compromis si nu voi sprijini niciun candidat daca nu poate sa spuna cum a muncit cinstit si eficient in domeniul sau, iar acum sunteti toti responsabili in fata mea si a conducerii pentru propunerile pe care le faceti!

Retineti cele 3 criterii pentru candidatii nostri - competent, cinstit, caracter!

Va reamintesc si ca mitul competentei nu a fost de ajuns in 2004!

Si aici ajungem la un alt mit construit de adversarii nostri - acela ca am fost un partid corupt sau clientelar. Pentru acest mit, intr-o anumita masura, si noi am fost vinovati, inclusiv pentru ca nu am reactionat curajos si decis.

Azi, romanii cred de doua ori mai mult ca PDL este corupt

Dar este datoria noastra sa fim corecti. Eu, ca fost procuror, nu sunt inca multumit!

Trebuie sa facem mai mult - vreau standarde de integritate mai inalte decat orice a existat in politica romaneasca pana acum. Pentru ca nu se mai poate sa inchidem ochii, iar oamenii nu ar putea intelege!

Eu nu accept coruptia, pentru ca eu nu sunt construit asa. Nu vreau nimic material pentru mine, am un crez si o misiune pentru acest partid si pentru tara. Sunt un om maleabil si inteleg greseli omenesti. Dar urasc necinstea si coruptia! Si va anunt de pe acum: nu voi face niciun compromis in acest domeniu!

Voi pune interesul comun inaintea interesului oricarui membru, oricat de apropiat de mine!

Vreau sa luati foarte serios acest angajament al nostru fata de societate!

Si mai am eu un angajament personal fata de dvs: ma oblig sa fiu primul care respecta regula! Nu voi face eu ceea ce va cer voua sa nu faceti!

Iar daca eu voi calca regula, sau daca voi fi o vulnerabilitate pentru partid, va anunt ca ma retrag si sprijin un altul mai bun! Insa si voi trebuie sa respectati acest angajament si sa-l impuneti colegilor nostri. Iar romani ne vor aprecia pentru asta!