Mercantilismul reprezintă prima reflectare teorietică a economiei de piață, printe ideeile promovate se regăsesc:

- bogăția provine din comerț, bogăția provine din ajutorul acordat comerciantului de către stat;

- materiile prime trebuiesc utilizate în industria internă și exportate doar produsele finite;

- balanța trebuie să fie activă adică să se cumpere mai puțin de la străini decât se vinde.

]Factorii ce au dus la apariția mercantilismului

- Apariția statelor centralizate

- Apariția economiei de piață

- Marile descoperiri geografice

Merite

- autonomizarea științei economice

- interesul față de sistemul economiei de piață și problemele economice

]Limite

- supraaprecierea rolului circulației mărfurilor în raport cu producția

- iluzia armoniei de interese dintre statul modern și agenții economici

- preocuparea redusă pentru teoretizare

- ignorarea consecițelor negative ale politicii economice

Evolutia mercantilismului este influentata de cateva evenimente importante ale istoriei universale:

1. Marile descoperiri geografice ce au dat Europei imense resurse de materii prime si chiar forta de munca.

2. S-a produs o mare acumulare de capital, fie prin cresterea veniturilor agricole, fie prin cresterea veniturilor comerciantilor, bani care au fost investiti nu in lux ci la crearea si dezvoltarea manufacturilor, sau a altor activitati comerciale.

3. Reforma religioasa care a modificat modul de gandire a oamenilor;

4. Aparitia primelor statelor moderne Anglia, Franta, Spania. Politica lor nu mai urmarea supravietuirea individului ci extinderea proprietatii statului.

In secolul al XVI-lea problema principala devenea ,,prin ce metode se poate imbogati printul”. Dar printul nu se poate imbogati fara ajutorul poporului lui, asa ca in secolul al XVIII-lea problema devine: ,,cum se poate imbogati natiunea”. In fond problema nu s-a schimbat, cercetarile economice nu au mai fost legate de un ideal moral al justitiei ci de unul politic. Stiinta economica a devenit stiinta politica.

In secolul al XIX-lea gandirea mercantilista a fost interpretata relativ denaturat. Mercantilisti asimiland gestiunea finantelor publice cu cea a patrimoniului privat, au crezut ca statul se poate imbogati vanzand mai mult decat cumpara, si doar o balanta comerciala favorabila putea asigura prospetimea si imbogatirea natiunilor, prin intrarea de metale pretioase. Aceasta gandire a fost considerata de catre economistii de mai tarziu drept nerealista.

Se pot distinge trei perioade in dezvoltarea mercantilismului:

1) Mercantilismul timpuriu (sec XVI) - primele probleme studiate au fost cele monetare, acestiia apreciind o abundenta monetara.Mercantilismul timpuriu îşi găseşte expresia cea mai elocventă în modul de conducere şi administrare a oraşelor-cetate italiene: Veneţia, Genova, Florenţa. Sub impulsul său, se înregistrează o creştere a libertăţilor economice şi politice,opresiunea feudală este atenuată în favoarea dezvoltării agriculturii, a comerţului şi a activităţilor bancare, meşteşugăreşti şi manufacturiere din oraşe. Corporaţiile constituite i-au parte la conducerea vieţii publice.

Analizând această stare de lucruri, economistul german Wilhelm Sombart avea să ajungă la concluzia că, de

fapt, mercantilismul nu poate fi considerat a fi altceva, decât politica economică a oraşului extinsă la un teritoriu mult

mai mare.2) Mercantilismul matur (sec XVII) – politica mercantilista depaseste treptat teoria cantitativa a banilor, asezandu-se pe noi fundamente teoretice. Astfel apare doctrina productiva si concluzia bogatia este masa produselor consumabile, adica o tara este mai bogata cu cat produce mai mult. Baza este pusa pe agricultura.

3) Mercantilismul tarziu (sec XVIII) – studiile economice erau in umbra politicului, dar treptat apare un studiu de ansamblu si independent al economicului. Se trece de la studiiul Imbogatirea Printului spre cercetarea mijloacelor potrivite sa asigure Prospetimea Natiunilor. Mercantilistii incep sa sustina mecanismele economiei de piata si descoperirile tehnologice.

Dinamica gandirii mercantiliste a fost urmatoarea:

1)Incurajarea comertului exterior

2)Excedentul balantei comerciale 3)Intrari nete de aur

4)Sporirea veniturilor bugetare 5)Cresterea puterii natiunii

Mercantilismul dezvoltat (mijlocul sec. al XVII-lea, începutul sec. al XVIII-lea) a exprimat o concepţie mult evoluată cu privire la modul de conducere

şi dezvoltare a societăţii din acea perioadă. Asistăm la o diminuare a factorului administrativ, concomitent cu

accentuarea acţiunii factorilor economiei, prin rolul

esenţial conferit balanţei comerciale. Se constată şi o relaxare considerabilă a comerţului exterior deoarece, activitatea

de import nu mai este atât de restrictivă şi

este promovată ideea creşterii acesteia concomitent cu creşterea, într-o proporţie mult mai mare a exportului, pentru a

se putea asigura permanent o balanţă

comercială activă.

Indiferent de forma pe care o îmbracă, de soluţiile propuse şi de spaţiul geografic în care se manifestă, mercantilismul

prezintă câteva trăsături esenţiale:

a) este primul curent de gândire economică care încearcă să analizeze, sub aspect teoretico-practic, modul de

producţie bazat pe schimbul de mărfuri şi relaţii salariale, în condiţiile în care, intensificarea schimburilor comerciale

externe se desfăşoară în proporţii considerabile şi sunt cele care stau la baza creării de bogăţie, a plusprodusului.

Tocmai din acest motiv, principala formă de sporire a

bogăţiei este considerată acumulare de bani şi de metale preţioase, iar sfera circulaţiei (în speţă comerţul exterior)

este privită ca izvor de bogăţie.

b) promovează intervenţia statului în economie deoarece, schimbul de mărfuri şi acumularea primitivă de capital aveau

nevoie de cadrul normativ propice desfăşurării lor;

c) mercantilismul se leagă strâns de politica economică (comercială) a timpului, ceea ce va justifica şi sub aspect

teoretic, nu numai practic, formarea marilor imperii coloniale adunătoare de metale preţioase, materii prime şi bani;

d) nevoia crescândă de stoc monetar este alimentată şi de necesitatea

satisfacerii unor cerinţe cât mai variate şi numeroase din partea puterii regale şi a acoliţilor ei: de la războaie la o viaţă

bazată pe lux şi consum rafinat;

e) banii sunt consideraţi drept: “un factor de producţie cu acelaşi titlu ca şi pământul”, idee sesizată şi interpretată

ulterior de economistul suedez Eli Heckscher astfel: “banii erau priviţi uneori ca avuţie “artificială”,distinctă de avuţia

“naturală”, unde dobânda de capital era considerată drept plată pentru închirierea banilor, analogă cu renta funciară.

În măsura în care mercantiliştii căutau să descopere motive obiective pentru mărirea ratei dobânzii

(...) ei le găseau în cantitatea totală a banilor”.

Această ultimă idee va deveni ulterior o veritabilă sursă de inspiraţie pentru J.M. Keynes, în formularea teoriei rolului

pozitiv al ratei scăzute a dobânzii.

Fondul comun al ideilor mercantiliste s-au particularizat însă pe zone geografice şi ţări în funcţie de politicile economice

elaborate şi de soluţiile propuse la un moment dat pentru creşterea avuţiei.

În Spania şi Portugalia, economiştii s-au preocupat de conservarea metalelor preţioase provenite din noile continente

cucerite şi de interzicerea scoaterii din ţară a acestora. Prin excelenţă, avem de-a face cu un mercantilism

metalist, în cadrul căruia se întreprind o serie de măsuri prohibitive în domeniul importului de mărfuri străine, măsuri

care au condus la ruinarea economiei.

Mercantilismul industrialist, fondat în Franţa de Jean Bodin, Montchretien şi Colbert, a avut drept obiectiv esenţial,

achiziţia de metale preţioase prin practicarea unei politici de dezvoltare industrială, pe baza reglementărilor şi

interdicţiilor statului. Ideea de bază a mercantilismul industrialist constă în faptul că, puterea politică nu poate fi legată

decât de expansiunea comercială. Dezvoltarea

industrială este privită în cadrul acestui proces, ca un instrument, rolul decisive revenind statului prin aplicarea unor

subvenţii pentru dezvoltarea manufacturilor,

paralel cu aplicarea unor politici protecţioniste riguroase.

Jean Bodin a insistat în lucrările sale pe dezvoltare, aşa cum le numea el, a “marilor activităţi naţionale” şi anume:

agricultura, industria şi comerţul.

Antoine de Montchrétien (1575-1621), în lucrarea sa “ Traité de l’économie politique” (1615) dedicat regelui şi reginei

aprofundează idea valorificării bogăţiilor ţării prin munca cetăţenilor săi, cu concursul statului, a cărui

independenţă trebuie să fie asigurată. Montchrétien face distincţia între bani şi metale preţioase, pe de o parte, şi

bogăţie, pe de altă parte, subliniind că abundenţa

de bani şi metale preţioase creează doar premisa îmbogăţirii ţării, dar nu neapărat o şi îmbogăţeşte . De aceea,

conchide mercantilistul francez, sunt necesare manufacturile, dezvoltarea acestora oferind comerţului mărfurile

necesare

schimbului şi aducătoare de metale preţioase în ţară.

A luptat contra consumului de lux şi a militat pentru creşterea consumului comun, ca factor dinamizator al

creşterii economice.

Antoine de Montchrétien este adeptul ideii comercializării mărfurilor străine în Franţa, numai în măsura în care acestea

vor determina realizarea unei balanţe comerciale active, pentru a se realiza un profit cât mai mare şi, mai ales,pentru a

atrage o cantitate de metal preţios în ţară . El avansează şi idea potrivit căreia, ar fi necesar importul de materii prime

pentru manufacturile franceze, pentru ca avuţia să crească, import ce s-ar putea obţine din banii strânşi pe vânzarea

produselor finite către străinătate.

Mercantilismul industrialist îşi va găsi însă expresia cea mai elocventă în concepţia economică a lui Jean Baptiste

Colbert (1619-1683). “Colbertismul va fi potrivit exegetului francez Luc Bourcier de Carbon, expresia cea mai franceză

a mercantilismului industrialist”.

Personalitate economică complexă, specialist în domeniul administraţiei publice, economiei şi finanţelor, Colbert

consideră industria şi comerţul drept izvoarele fundamentale de bogăţie şi putere pentru Franţa . În acest sens, el a

militat pentru aducerea specialiştilor străini în vederea dezvoltării sectorului manufacturier pentru reorganizarea

finanţelor publice şi private.

Exegeţii săi îi reproşează însă minimalizarea rolului agriculturii în societate, deoarece, pentru Colbert, acest sector al

economiei nu poate fi considerat decât “o cămară” din care vistieria publică îşi acoperă cheltuielile cu luxul casei

regale a lui Ludovic al XIVlea şi cu cheltuielile ocazionate de dezvoltarea manufacturilor statului.

Reacţia firească faţă de asemenea măsuri de tip etatist restrictiv şi administrativ dirijiste a fost liberală. Ea va deveni

ulterior o componentă importantă a curentului fiziocrat, ce a precedat colbertismului.

Mercantilismul comercialist a fost practicat îndeosebi în Marea Britanie,deoarece sursele cele mai mari de bogăţie le

constituiau comerţul şi navigaţia,efectuate sub reglementări stricte îndreptate spre protecţia şi favorizarea expansiunii

acestora. De exemplu, prin Actele de Navigaţie ale lui Cromwell şi Charles al II-lea se asigura protecţia marinei

comerciale engleze în detrimental celei olandeze pentru că, o navă străină nu putea exporta în Marea Britanie decât

mărfuri produse în ţara de origine.

Comerţul exterior englez nu se putea face decât prin intermediul navelor construite în şantierele engleze, care

aparţineau armatorilor englezi şi pe care serveau echipaje şi ofiţeri englezi .

Mercantilismul comercialist englez a fost practicat şi teoretizat cu precădere de: Thomas Mun (1571-1641), Josias Child

(1639-1690), William Petty (1623-1687), acest din urmă gânditor englez făcând deschiderea spre doctrina

economică a liberalismului clasic.

Thomas Mun şi-a formulat concepţia mercantilistă prin intermediul a două lucrări mai cunoscute: “Consideraţiuni

asupra comerţului Angliei cu Indiile Orientale” (1609) şi “Tezaurul Angliei în comerţul exterior” (1664-post mortem).

El face distincţia netă între bani, bogăţie şi metale preţioase, considerând banii drept mijloc de îmbogăţire şi nu de

bogăţie ca atare deoarece, afirma Mun,“cu cât sunt mai intens şi mai raţional folosiţi, cu atât bogăţia poate spori mai

repede, iar tezaurul ţării se umple mai mult” sfieşte să recomande statului englez şi intensificarea

importurilor de mărfuri deoarece, ieşirea banilor peste graniţă poate aduce o bogăţie mult mai mare Angliei

concretizată într-un stoc monetar şi de metale preţioase mai ridicat, la care se pot adăuga şi noi pământuri care prin

rodul lor îi vor spori avuţia.

Prin urmare, avem de-a face cu o viziune dinamică de abordare a operaţiunilor economice, la care se adaugă o analiză,

chiar dacă simplificată, a riscului economic, a necesităţii realizării unor cheltuieli privite ca moment în

strategia economică de obţinere a unui profit ridicat.

A rămas celebră în acest sens comparaţia pe care Mun o face între rolul banilor şi rolul seminţelor: “Dacă noi l-am

judeca pe agricultor numai prin prisma momentului semănatului am putea să-l considerăm nebun. Dar dacă ne

amintim în acel moment şi de secerat, care este scopul activităţii sale, atunci am putea judeca cum se cuvine munca

lui şi belşugul care decurge din ea”.

De aceea, Thomas Mun vede finalizarea unor asemenea eforturi în obţinerea unei balanţe comerciale active deoarece,

scrie el, “mijlocul obişnuit de sporire a avuţiei noastre şi a tezaurelor noastre este comerţul cu străinătatea,

activitate în care trebuie să respectăm regula după care în fiecare an să vindem străinilor mărfurile noastre, de o sumă

mai mare decât suma mărfurilor folosite de noi de la ei”.

Aceasta are un efect dublu asupra avuţiei: pe de o parte se

vinde surplusul de mărfuri şi se încasează metale preţioase de care ţara are nevoie,iar pe de altă parte, se vor cumpăra

acele mărfuri de care ţara are nevoie şi pe care nu le poate produce ca urmare a costurilor de producţie ridicate pe

care acestea lear necesita.

Josias Child, continuator al ideilor lui Thomas Mun, aduce însă unele modificări în modul de realizare a balanţei

comerciale active propunând în acest sens, dezvoltarea comerţului maritim cu Anglia în vederea asigurării supremaţiei

în acest domeniu, a creşterii capitalului comercial, care concomitent cu încurajarea acelor ramuri ce vând produsele

ţării şi asigură materiile prime atât de necesare pentru propriile industrii.

Child este de părere că prosperitatea Angliei nu se poate

realiza decât prin simplificarea şi liberalizarea operaţiunilor comerciale şi scăderea ratei dobânzii la banii împrumutaţi

pentru desfăşurarea activităţilor comerciale. De altfel, Child, considera nivelul scăzut al ratei dobânzilor, semnul

prosperităţii şi nu al decăderii economiei. “Ca să ştii dacă o ţarăeste bogată sau săracă, menţiona el,

nu trebuie să faci altceva decât să vezi care este preţul (dobânda) banilor”.

Prin urmare, putem considera că mercantilismul se bazează pe două principii esenţiale: principiul chrysohedonic sau

dorinţa de a deţine cât mai mult aur, putere şi implicit bogăţie, pentru că, potrivit spuselor lui William Petty:

“aurul,argintul, bijuteriile nu pier; ele sunt bogăţii în toate timpurile şi locurile”; principiul antagonismului de interese

dintre naţiuni, bazat pe stocul monetar, unde banul

constituie “nervul războiului”.

Trei idei mai importante caracterizează modul de gândire mercantilist:

-concepţia cu privire la bogăţie (individuală şi naţională);

- izvorul şi rolul profitului în societate

- concepţia privind banii şi rolul jucat de aceştia în relaţia cu celelalte produse ce fac obiectul vânzării-cumpărării pe

piaţă.

Concepţia mercantilistă asupra bogăţiei, indiferent dacă este privită la nivel individual sau naţional, îşi găseşte expresia

în stocul monetar existent la un moment dat. Sporirea bogăţiei sub această formă devine preocuparea centrală atât a

indivizilor cât şi a statului, acesta din urmă fiind considerat “exponentul birului

public”.