MEDIUL ECONOMIC DIN ROMANIA

Introducere

În Europa de sud-est componenta economică a constituit și va constitui premisa stabilităţii, dezvoltării, integrării și cooperării locale și regionale, fapt pentru care toate statele îi acordă atenţia necesară. Noul peisaj geopolitic și geoeconomic zonal obliga România alături de celelalte țări să înţeleagă actualul și viitorul circuit economic internaţional nu numai ca pe un flux de factori de producţie, dar și ca pe un flux de factori de dezvoltare, de cooperare, de colaborare, de stabilitate și de garanţii internaţionale de securitate în toate domeniile și dimensiunile.

România a intrat în Uniunea Europeana pe penultimul loc în topul dezvoltării economice, cu 35,8% din media comunitară la indicatorul produsului intern brut (PIB) pe locuitor, depasind doar Bulgaria, care a încheiat anul 2006 la 34,2%.

Indicatorul PIB/locuitor din România reprezenta mai puțin de o cincime (18,2%) din media celor 25 de țări membre până la 1 ianuarie 2007. Astfel, PIB-ul României era estimat de Eurostat la 96,9 miliarde euro pentru anul 2006, care corespundea unui indice de aproximativ 4.500 de euro pe locuitor.

PIB-ul celor 25 de state membre ale Uniunii până la inceputul anului 2007 (EU 25) era estimat de Eurostat, pentru 2006, la 11.375 miliarde euro, raportat la o populație de 461 milioane locuitori (24.700 euro/locuitor).

Provocările potenţiale legate de accesul la fondurile structurale ţin de capacitatea structurilor instituţionale și administrative adecvate, pentru gestionarea acestor fonduri, de posibilităţile autorităţilor centrale și locale, ale comunităţilor regionale, de a participa la cofinanţarea proiectelor ce beneficiază de finanţare, de capacitatea administraţiei centrale, regionale și locale, de a apela și la alte credite de la BEI, BERD si alte instituţii financiare.

Accesul la fondurile structurale comunitare dă posibilitatea României să dezvolte echilibrat regiunile rămase în urmă, să modernizeze infrastructura de transporturi și de mediu; să asigure o dezvoltare rurală susţinută, să creeze noi oportunităţi de ocupare a forţei de muncă, mai ales în mediul rural, să promoveze politici sociale care să ducă la standarde de viață de o calitate superioară.

Pentru orice cetăţean și, implicit, pentru mediul de afaceri apartenenţa țării la Uniunea Europeană asigură o îmbunătăţire continuă a calităţii vieţii, prin asigurarea unor standarde înalte în ceea ce priveşte sănătatea, protecţia socială, siguranţa la locurile de muncă, protecţia mediului etc. „Cetăţenia” europeană conferă dreptul de a calatori, de a munci sau de a se stabili în orice stat membru. Un cetăţean al unui stat membru poate vota și chiar candida în statul de rezidență în alegerile locale și pentru Parlamentul European. În acelaşi timp, toţi cetăţenii UE au dreptul la protecţie consulară și diplomatică, atunci când vizitează țările din afara Uniunii.

Şansa istorică a României de modernizare prin alăturarea la UE trebuie judecată și prin prisma nevoii de “adăpostire” față de incertitudinile și volatilitatea din spaţiul economic mondial.

Avantajele economice ale integrării României in U.E. sunt:

- creştere economică;-creşterea investiţiilor străine directe, crearea unor noi structuri de producţie, care să

permită fabricarea de produse finite cu valoare adăugată mai mare și calitate superioară, conform standardelor U.E.;

-creşterea economiilor si investiţiilor populaţiei, micşorarea fiscalității prin politici deimpozitare mai relaxate, extinderea pieţelor de capital ;-dezvoltarea afacerilor și a sectorului privat, stimularea concurenței (scăderea prețurilor) -îmbunătățirea substanţială a standardului de viață al populaţiei.Alături de aceste avantaje apar și următoarele constrângeri principale:- presiunile concurentiale ale pieţei unice;- competiţia dura dintre firmele romaneşti si cele din statele membre dezvoltate;- necesitatea transformărilor tehnologice.Toate acestea duc pe termen scurt la creşterea şomajului, odată cu restructurarea întreprinderilor

si a unor sectoare industriale. Având in vedere ca fluxul exporturilor si importurilor României ,cu UE, la aceasta data variază intre 60-65% respectiv 50-55% din total. Cifrele fiind comparabile cu ponderea comerţului intra-european al multora dintre statele UE. Se poate spune ca cel puţin din punct de vedere economic- exceptând unele bariere netarifare pentru agricultura si citeva sectoare industriale protejate de UE – România este de facto integrata in comerţul comunitar.

Datele statistice din ultimii ani indica o imbunătătire al gradului de acoperire a importurilor prin exporturi pe relaţia UE.

ECONOMIA ROMÂNIEI

Economia României este o economie de piață, conform Constituției din 1991. Conform acesteia, statul este obligat să asigure libertatea comerțului și protecția concurenței loiale. În economia României acționează așadar legea cererii și a ofertei. La baza acesteia se află proprietatea privată care trebuie protejată și garantată.

Principalele industrii ale României sunt cea textilă și de încălțăminte, industria metalurgică, de mașini ușoare și de ansamblare de mașini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcții, chimică, alimentară și cea de rafinare a petrolului. O importanță mai scăzută reprezintă industriile farmaceutică, a mașinilor grele și a aparatelor electrocasnice. În prezent, industria constructoare de mașini (ex: Dacia Logan) este foarte largă și este orientată înspre piață. Industria românească de IT cunoaște o creștere anuală constantă.

Puterea economică a României este concentrată în primul rând pe producerea de bunuri de către întreprinderile mici și mijlocii în industrii precum cea a mașinilor de precizie, vehiculelor cu motor, industria chimică, farmaceutică, a aparatelor electrocasnice și a îmbrăcămintei.

În anul 2009, economia subterană reprezenta circa o treime din produsul intern brut al României, potrivit unor estimări ale companiei A.T. Kearney. Aproape două treimi din aceste sume provin din munca la negru, iar restul din nedeclararea veniturilor obținute.

Industria

Principalele ramuri industriale sunt industria constructoare de mașini, chimică, petrochimică, a materialelor de construcții, de prelucrare a lemnului și industria ușoară.

În cadrul industriei constructoare de mașini se produc utilaje petroliere pentru platforme de foraj terestru și marin la Ploiești, Târgoviște, Bacău, București și Galați, utilaje miniere la Baia Mare, Petroșani și Sibiu, mașini unelte la București, Oradea, Arad, Râșnov și Târgoviște, și produse ale industriei de mecanică fină.

Tractoare se produc la Brașov, Craiova, Miercurea-Ciuc, iar alte mașini agricole la București, Piatra Neamț, Timișoara și Botoșani. Locomotive se produc la București și Craiova, vagoane la Arad, Caracal, Drobeta-Turnu Severin, autoturisme la Pitești, Craiova, Câmpulung-Muscel, autocamioane la Brașov troleibuze la București, nave maritime la Constanța, Giurgiu, Oltenița și aeronave la București, Bacău, Brașov și Craiova.

Înainte de 1990, România producea peste 40.000 de tractoare pe an. În 2001, numărul lor scăzuse la 5.300 de bucăți, iar în 2006 companiile autohtone au raportat fabricarea a 3.300 de unități[10]. După închiderea uzinei din Brașov, în 2007, producția internă din domeniu s-a prăbușit, ajungând la numai câteva zeci de unități anual, producția internă fiind realizată de Mat Craiova și Mecanica Ceahlău.

Industria electronică și electrotehnică este reprezentată prin întreprinderi amplasate în principal în București, Iași, Timișoara, Craiova, Pitești.

Industria chimică s-a dezvoltat în ultimele decenii datorită existenței unei game largi de materii prime existente în țară: cantități de sare, sulf, potasiu, lemn de rășinoase, stuf, gaz metan, produse animaliere. Industria de prelucrare a sării s-a dezvoltat la Borzești, Băile Govora, Râmnicu Vâlcea, Târnăveni și Giurgiu. Acid sulfuric se produce la Baia Mare, Zlatna, Copșa Mică, Turnu Măgurele, Valea Călugărească și Năvodari.

Industria petrochimică produce cauciuc sintetic la combinatele petrochimice de la Brazi și Borzești, mase plastice la Ploiești, Făgăraș, Brazi, Borzești, Pitești, fire și fibre sintetice la Botoșani, Săvinești, Roman, Iași. Industria chimică și industria celulozei și hârtiei sunt reprezentate prin numeroase centre în toată țara. Se produc medicamente și produse cosmetice, coloranți, vopsele și detergenți.

În cadrul industriei materialelor de construcții se produce ciment, sticlă și articole din sticlărie, ceramică pentru construcții, prefabricate, var. Principalele întreprinderi de ciment se află la Bicaz, Brașov, Fieni, Comarnic, Turda. Sticlă se produce și se prelucrează la București, Mediaș, Târnăveni, Dorohoi, Turda, Avrig.

Industria de prelucrare a lemnului dispune de resurse forestiere considerabile. În combinatele de prelucrare a lemnului se produc plăci aglomerate, fibrolemnoase, furnire, placaje, mobilă. Cele mai importante unități se află în zonele montane și submontane, la Suceava, Bistrița, Focșani, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Arad, Târgu Mureș, Reghin, Satu Mare, București, Brăila și Constanța.

Industriile ușoară si alimentară au tradiție în România, deoarece există importante baze de materii prime autohtone. Importante sunt industria bumbacului, industria de prelucrare a lânii, a confecțiilor si tricotajelor la București, Botoșani, industria zahărului, a uleiurilor, a vinurilor, a panificației.

Industria ușoară din România a fost afectată de contextul internațional. Data de 1 ianuarie 2005 a adus pe plan mondial o masură preconizată încă din 1995: abolirea totală a sistemului cotelor la importurile de textile.

Aceasta decizie a Organizației Mondiale a Comerțului, care a supravegheat reducerea constantă a cotelor încă din 1995, când fusese semnat la Marrakech Acordul Textil și Vestimentar, înseamnă că toate țările membre ale OMC își deschid porțile în fața importurilor nelimitate din Asia. Mai ales din China, care este principalul beneficiar al acestei măsuri

economice. Pentru România, această măsură reprezintă o dublă lovitură. În primul rând, piața internă, deja sufocată de mărfurile chinezești, va fi aproape imposibil de recucerit după această eliminare a cotelor de import.

În al doilea rând, exportatorilor români, pentru care Uniunea Europeană era piața tradițională, cu o pondere de 85% din exporturile de textile, le va fi din ce în ce mai greu să-și păstreze această piață de desfacere.

Numărul de angajați din industria textilă era de 360.000 în anul 2007, și a scăzut la 263.000 până august 2009, industria fiind puternic afectată de criza financiară.

Avantajul comparativ cu UE are un trend accentuat descrescător, in timp ce cu restul lumii încă mai avem un uşor avantaj. In ceea ce priveşte industria chimica aceasta va avea de pierdut , in condiţiile in care ,procentul importurilor din UE a rămas constant, insa exporturile de produse chimice a scăzut de mai mult de doua ori in ultimii cinci ani; acest fapt dovedind slaba productivitate si competitivitate al acestei industrii. Industria materialelor plastice, pielăriei si al articolelor din piele , celulozei si hârtiei sunt slab performante, România fiind la acest capitol mai puţin competitiva decât oricare din tarile CEFTA, structura producţiei interne fiind necompetitiva in general, aceste industrii ar mai putea supravieţui numai prin preluarea de către marile companii Vestice.

Industria lemnului si prelucrătoare este intr-o situaţie de avantaj comparativ cu tarile UE, menţinând acest trend prin investiţii in tehnologie si atragere de capital.

Industria de incăltăminte si textila cu o competitivitate destul de ridicata actualmente reprezentând 32,43% din totalul exportului si 47,04% din exportul romanesc către UE dovedeşte ca este viabila, chiar daca majoritatea producţiei este in lohn, gradul de calificare si salarizare al forţei de munca in acest domeniu, o face viabila. In viitor se percepe creşterea productivităţii acestei ramuri cit si scăderea costurilor unitare ale forţei de munca.

Industria sticlei si ceramicii are de pierdut din cauza competitivităţii reduse si din cauza costurilor unitare ale forţei de munca.

In domeniul industriei metalurgice, maşini si echipamente daca se va menţine trendul importurilor de tehnologi România va avea in viitor de câştigat in acest domeniu. Costurile unitare ale forţei de munca in industria metalurgica este cu mult sub media restului industriei. Faptul ca in prezent se exportă multe echipamente dar mai ales subansamble dovedeşte viabilitatea acestui sector deactivitate.

Rezervele de resurse naturale ale României conform estimărilor din anul 2007:țiței: 74 milioane tone (72 mil tep). Producție anuală: 5,2 milioane tonegaze naturale: 185 miliarde metri cubi (159 mil tep). Producție anuală: 12 miliarde metri

cubihuilă: 755 milioane tone (422 mil tep). Producție anuală: 3 milioane tonelignit: 1490 milioane tone (276 mil tep). Producție anuală: 32 milioane tone.uraniu: Rezervele de minereu existente asigură cererea de uraniu până la nivelul anului

2017 pentru funcționarea a două unități nucleare la centrala de la Cernavodă.România este unicul deținător de rezerve de tiței în cantități notabile din zona Central și

Est Europeană. Tot România dispune și de cele mai mari rezerve de gaze naturale din zonă, de circa 2 ori mai mari decât rezervele dovedite ale Poloniei. În schimb, România deține cele mai mici rezerve de cărbune.

Resursele estimate de țitei și gaze naturale ale României sunt de aproximativ un miliard de barili echivalent petrol, valoare care situează România pe locul patru în Europa în acest clasament, după Norvegia, Marea Britanie și Danemarca

Gaze naturale

Începând cu 1 iulie 2008, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a introdus un nou mod de calcul al consumului de gaze, exprimat în unități energetice, respectiv în kWh, înlocuind calcularea consumului în metri cubi.

Astfel că, pe lângă volumul de gaze consumat, pe factură se ia în calcul și calitatea, iar consumul final se stabilește înmulțind volumul de gaze utilizat cu puterea calorifică. Aceasta variază pe teritoriul țării în funcție de zăcământul de unde provine gazul, de depozitul unde a fost înmagazinat sau dacă a fost adus din import. În România, puterea calorifică are o medie de 10,6 kWh pe metru cub și variază cu circa 10%.

Un client casnic consumă, într-un an, circa 1.200-1.500 de metri cubi, din care aproximativ 300 de metri cubi pe lună în perioada rece.

În anul 2009, consumul de gaze naturale al României a fost de 140 TWh (adică 13,2 miliarde metri cubi). Consumul populației a reprezentat aproximativ 20% din cantitatea de gaze consumată în 2009, consumul industriei aproape 72%, restul de circa 8% fiind consum tehnologic și energetic. Producția internă de gaze a României a fost, în 2009, de aproximativ 120,4 TWh.

Energie electricăProducția de energie electrică a României a fost de aproximativ 64,7 TWh în anul 2008,

cu 5,5% mai mult decât in anul precedent[1]. Cărbunele este principala sursă pentru producerea energiei, cu o pondere de 42,5% din total, la fel de mare ca și în 2007. Pe locul 2 s-au plasat sursele hidro, cu un procent de 26,4%, iar energia din surse nucleare a avansat pe locul 3, cu o pondere de 17,3%, în creștere cu 4 puncte procentuale față de ponderea deținută în 2007 din totalul producției.

Principalii producători de energie electrică din România sunt Termoelectrica, cele 3 complexuri energetice din Oltenia (CE Turceni, CE Rovinari și CE Craiova), Hidroelectrica și Nuclearelectrica.

Sectorul producției de energie nucleară este deținut de Statul Român prin compania Nuclearelectrica. Aceasta deține Centrala Nucleară de la Cernavodă, care are o capacitate de 4 reactoare din care doar două sunt instalate, primul din decembrie 1996 și al doilea din septembrie 2007. Statul Român intenționează să construiască alte două reactoare nucleare, printr-o investiție estimată la circa 4 miliarde de euro. Capacitatea centralei este de 5 reactoare însă doar maxim 4 pot fi instalate datorită condițiilor tehnice. Se estimează că până în 2016 Unitățile 3 și 4 vor fi puse în funcțiune.

Cea de-a doua centrală nucleară care va fi construită în România va fi gata până în 2030 (cu zece ani mai târziu decât fusese anunțat inițial), și va avea o putere instalată de 1.000 MW. Unitatea va asigura aproximativ 12 % din consumul național de energie.

În anul 2006, energia nucleară produsă a fost de 5,6 TWh, la o putere instalată de 707 MW.

Rezervele de minereu existente asigură cererea de uraniu până la nivelul anului 2017 pentru funcționarea a două unități nucleare la centrala de la Cernavodă.

În anul 2009, consumul de energie electrică al României s-a ridicat la 55,19 TWh.În anul 2006, numărul de consumatori casnici reprezenta 93,61% din numărul total de

consumatori, iar energia consumată de aceștia reprezenta 35,72% din total energie consumată. La sfârșitul anului 2005 existau 8,6 milioane consumatori de energie electrică, din care 8,04 milioane consumatori casnici. Aproximativ 30% din energia electrică produsă in România este furnizată consumatorilor casnici.

Cei mai mari consumatori de energie electrică din România sunt: producătorul de aluminiu Alro Slatina, combinatul siderurgic ArcelorMittal Galați și combinatul de îngrășăminte Oltchim.

Conform unui raport al grupului italian Enel din anul 2010, furturile de energie electrică reprezintă, în România, 5,4% din consum, mult peste media europeană, de 0,25%. Tot în

2010, conform unei estimări a companiei Nokia, furturile reprezintă aproximativ 20% din consumul anual al României, iar producătorii adună pierderi de aproape 1,4 miliarde de euro anual.

Intensitatea energetică în România, respectiv consumul de energie pentru a produce o unitate PIB, este de aproape trei ori mai mare decât media UE, conform unei estimări din anul 2007. În anul 2010, se estima că pentru producerea a 1.000 euro Produs Intern Brut se consumă de patru ori mai multe resurse energetice decât media în UE.

Aproximativ 80% din grupurile termoenergetice din România sunt instalate în perioada 1970 - 1980, depășindu-și practic durata de viață normată. În ultimii 10 ani au fost modernizate și retehnologizate unele centrale termoelectrice cu o capacitate de aproximativ 10% din puterea instalată. De asemenea, aproximativ 37% din grupurile hidroenergetice și-au depășit practic durata de viață normată.

Potențialul național de economisire de energie este apreciat la 27 - 35% din resursele energetice primare (10 milioane tep/an), adică un echivalent a 3 miliarde Euro.

Pentru reabilitarea întregului sistem energetic sunt necesare, până în 2020, fonduri totale de 31 miliarde de euro.

În viziunea Statului Român, datorită creșterii prognozate a prețului la hidrocarburi (țiței și gaze naturale), principalele opțiuni pentru viitor ar fi producția de energie pe bază de cărbune și energia nucleară. În strategia energetică pentru 2007 - 2020 se pune accentul pe sporirea producției de energie electrică nucleară și pe modernizarea capacităților de producție de energie învechite.

Compania Petrom intenționează să convertească, în următorii patru ani (începând din 2009), între cinci și zece puțuri epuizate de petrol și gaze în furnizori de energie geotermală. Estimările actuale arată că, în România, căldura generată de puțurile epuizate poate acoperi nevoile a 13.000 de locuințe, adică aproximativ 0,6% din necesarul de energie al țării.

Agricultura

România are o suprafață agricolă de 14,7 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate.

Agricultura reprezintă 6% din PIB-ul țării (anul 2007), față de 12,6% în 2004. Circa trei milioane de români lucrează în agricultură, aproximativ 30% din totalul persoanelor ocupate (august 2009), comparativ cu doar 4-5 procente în țările occidentale. Agricultura României este departe de ceea ce se practică în Europa atat ca producție, cât și ca tehnologie. Produsele „made in România” sunt prezente în cantități mici pe piața externă, în timp ce importurile cresc de la an la an, fostul grânar al Europei în perioada interbelică devenind un importator net, pe anumite segemente - exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele și legumele.

Din punct de vedere al mecanizării, în septembrie 2009 situația se prezintă astfel: România dispune de o dotare cu tractoare și utilaje agricole printre cele mai slabe din Europa, încărcătura pe fiecare tractor fiind de aproximativ 54 de hectare, comparativ cu UE, unde media este de numai 13 hectare. Parcul intern de tractoare se ridică la circa 170.000 de unități, din care circa 80% sunt îmbătrânite. Spre deosebire de Occident, unde tractoarele sunt considerate vechi la 3.000-4.000 de ore, în România încărcătura pe tractor ajunge chiar și la peste 12.000 de ore de utilizare.

Problemele majore ale agriculturii din România sunt: lipsa unor investiții majore în agricultură—nu atât din cauza lipsei fondurilor de finanțare, ci mai degrabă din dificutatea accesării acestora—fărâmițarea pământurilor, litigiile legate de proprietate și tehnologia precară. Produsele românești nu corespund întotdeauna standardelor de calitate ale UE, ceea ce și explică lipsa prezenței pe piețele externe, în timp ce mărfurile din import au invadat rafturile magazinelor autohtone.

Dintre companiile străine, au pătruns pe piața româneasca giganți precum Smithfield Foods, cu investiții de câteva sute de milioane de euro, Cargill, Bunge, Glencore, Lactalis și Meggle.

Conform I.N.S., în 2006 au fost cultivate 991.000 hectare cu floarea-soarelui, 191.000 hectare cu soia și 110.000 hectare cu rapiță.

Producția de cereale s-a ridicat, în 2006, la 15,1 milioane de tone, din care cea de grâu a fost de 5,3 milioane tone, iar cea de porumb - de 8,6 milioane tone.

În anul 2007, peste 60% din culturile agricole au fost distruse de secetă, iar România a obținut o producție de grâu de 3 milioane de tone, fiind apreciată de specialiști drept cea mai mică din 1940. În anul 2006, producția a fost de 5,52 milioane tone.

În anul 2008, efectivul de porci se situa între 5 și 5,5 milioane de capete.Datorită Politicii Agricole Comune (PAC), România beneficiază de fonduri pentru

agricultură în valoare de 14,5 miliarde de euro, în perioada 2007-2013, după cum precizează Banca Mondială în Strategia de Parteneriat cu România pentru 2009-2013.

Suprafața fondului forestier a înregistrat o creștere cu 0,9%, până la 6.484.572 milioane de hectare, la 31 decembrie 2007 comparativ cu 31 decembrie 2006. Volumul de masă lemnoasă recoltată în cursul anului 2007, conform reglementărilor legale, a fost de 17.238 mii metri cubi, cu 9,9% mai mare față de anul precedent. În anul 2007, s-au realizat lucrări de împăduriri pe o suprafață de 10.716 hectare, cu 31% mai puțin față de 2006.

In aceste sector economic, pe termen mediu si lung, prin integrare s-au obtinut următoarele avantaje:

- creşterea productivităţii agricole;- stimularea dezvoltării exploataţiilor agricole mijlocii si mari;- îmbunătăţirea accesului produselor agricole pe piaţa U.E. si dispariţia tuturor

barierelor comerciale;

- încetinirea migrării forţei de munca din agricultura.Constrângerile in acest sector de activitate vor fi impuse de aplicarea Politicii Agricole

Comune (reducerea subvenţiilor si a preturilor de sprijin) si de Organizaţia Mondiala a Comerţului in ce priveşte comerţul agricol (necesitatea respectării normelor de calitate, igiena si sănătate ale U.E.), reducerea ocupării forţei de munca din agricultura (prin restructurarea sectorului, prin creşterea productivităţii si atingerea performantei in agricultura ) etc.

Concesiile asimetrice ale Acordului de Asociere cu UE au protejat multe din produsele agricole romaneşti de competiţia cu cele europene, in timp ce concesiile simetrice ale acordului CEFTA au adus deficite semnificative la acest capitol de comert, produsele comerţului extern al României fiind mai puţin competitive decât al principalilor parteneri din cauza diferenţei de productivitate.

Importurile de produse agricole din zona UE reprezintă aproximativ 7% cele din zona CEFTA fiind de 27,34% din total ceea ce ne face sa presupunem ca avem deja de a face cu competiţia europeana prin intermediari – reexportatorii din zona CEFTA - ,ocolind barierele tarifare. Aderarea la UE a tarilor din primul val va face ca deficitul comerţului cu produse agricole sa se inrautateasca rapid ca de altfel si Avantajul Comparativ al României fata de UE.

România are cel mai ridicat nivel al ocupării forţei de munca in agricultura dintre tarile membre UE – 27,9%. Agricultura , a căreiproducţie se bazează pe ferme mici , folosind in mod intensiv munca, va trebui in continuare sa facă fata celei mai mari restructurări de forţă de munca.

Turismul

Turismul reprezintă sectorul economic care dispune de un potențial valoros de dezvoltare ce poate deveni o sursă de atracție atât a investitorilor cât și a turiștilor străini, însă concurența puternică din partea țărilor învecinate (Ungaria, Bulgaria, Croația) și amploarea problemelor legate de competitivitatea turismului românesc îngreunează situația.

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuție importantă la economia țării. În 2006, turismul intern și internațional a asigurat 4,8% din PIB și aproximativ jumătate de milion de locuri de muncă (5,8% din totalul locurilor de muncă). După comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic și în curs rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potențial de extindere. După estimările World Travel and Tourism Council, România ocupă locul 4 în topul țărilor care cunosc o dezvoltare rapidă a turismului, cu o creștere anuală a potențialului turistic de 8% din 2007 până în 2016. Numărul turiștilor a crescut de la 4,8 milioane în 2002, la 6,6 milioane în 2004. De asemenea, în 2005, turismul românesc a atras investiții de 400 milioane de euro.

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuție importantă la economia țării. În 2006, turismul intern și internațional a asigurat 4,8% din PIB și aproximativ jumătate de milion de locuri de muncă (5,8% din totalul locurilor de muncă). După comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic și în curs rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potențial de extindere. După estimările World Travel and Tourism Council, România ocupă locul 4 în topul țărilor care cunosc o dezvoltare rapidă a turismului, cu o creștere anuală a potențialului turistic de 8% din 2007 până în 2016. Numărul turiștilor a crescut de la 4,8 milioane în 2002, la 6,6 milioane în 2004. De asemenea, în 2005, turismul românesc a atras investiții de 400 milioane de euro.

Orașe predispuse de a fi importante atracții turistice pentru străini sunt: Sibiu (Capitală Culturală Europeană în 2007), Băile-Herculane, Brașov, Cluj-Napoca, Sighișoara, Constanța, Iași, Suceava, Târgoviște, Timișoara București etc.

Alte puncte turistice importante ce ar putea fi exploatate mai intens, și mai ales dezvoltate, sunt: Valea Prahovei, Delta Dunării, Litoralul Mării Negre, Maramureșul și Bucovina, Munții Apuseni, Valea Oltului etc.

Un potențial mare îl reprezintă agro-turismul, România fiind una din puținele țări din UE în care se prezervă mediul de tip rural.

În anul 2010, litoralul românesc a atras aproximativ 1,8 milioane de turiști, cu 15% mai puțini decât în 2009

Transporturile

România dispune de 81.693 kilometri de drum public. Aproape 60.000 de kilometri sunt de drum vechi și plin de gropi, iar 22.865 km au trecut printr-un proces de modernizare, cea mai mare parte cu îmbrăcăminți asfaltice de tip greu și mijlociu. Investițiile realizate nu garantează însă șoferilor o călătorie fără griji, pentru că jumătate dintre aceste suprafețe refăcute sunt deficitare și au durata de serviciu depășită.

Din totalul de drumuri, 16.600 sunt drumuri naționale, în jur de 35.000 km sunt drumuri județene și 29.843 km - drumuri comunale. România dispune, în prezent (aprilie 2009), de numai 281 kilometri de autostradă. Cele mai multe drumuri din țară sunt de două benzi și doar 1.280 km dispun de patru benzi de circulație.

România ocupă locul 123 la capitolul calitate a drumurilor, într-un top realizat de Forumul Economic Mondial (FEM)[39]. Înainte României apar țări ca Albania, Bulgaria, statele asiatice Kârgâzstan și Cambodgia și statele africane Burundi, Tanzania și Zambia.

Investițiile României în infrastructură feroviară sunt mult în urma celor mai multe dintre țările europene. În ultimii zece ani s-au primit doar 8-10% din necesarul de bani pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii feroviare. România dispune de 10.785 kilometri de cale ferată, din care doar 4.000 kilometri sunt electrificați.

Piaţa forţei de muncă

În luna octombrie 2010, efectivul salariaţilor a fost de 4162,5 mii persoane, cu 31,6 mii persoane mai mic decât în luna septembrie 2010.România/Year Unit 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014Occupied Persons 1000 9,369 9,092 9,185 9,250 9,330 9,420 9,520Growth % 0.2 -3 1 0.7 0.9 1 1.1Unemployed Persons

1000 575 838 770 745 705 670 635

Unemoyment Rate% 5.8 8.4 7.7 7.5 7 6.6 6.3Source: CNP, 2009

Source: România: Unemployment in România: Employment vs Unemployment Rates in România | România Central 

ŞomajulReprezinta o disfunctionalitate majora a vietii economice si sociale. Rata

somajului exprima numarul de someri raportati la forta de munca disponibila intr-o tara. Ea reflecta capacitatea de a absorbi, respectiv respinge munca din perspectiva volumului, structurii si calificarii acesteia la momente diferite.

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei de Muncă, numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii octombrie 2010 era de 645,5 mii persoane. Comparativ cu luna octombrie din anul 2009, numărul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă a fost mai mic cu 8,4 mii persoane. Din numărul total al şomerilor înregistraţi, femeile reprezentau 43,2%.

Rata şomajului înregistrat în luna octombrie 2010 a fost de 7,1% în raport cu populaţia activă civilă totală (7,1% în luna octombrie 2009). Rata şomajului pentru femei a fost cu 1,0 puncte procentuale mai mică decât cea înregistrată pentru bărbaţi (6,5% faţă de 7,5%).

Rate ridicate ale şomajului s-au înregistrat în judeţele: Vaslui (11,6%), Mehedinţi (11,0%), Teleorman (10,6%), Galaţi şi Gorj (9,9% fiecare), Alba (9,7%), Dolj (9,6%), Buzău (9,5%), Covasna (9,4%), Ialomiţa şi Prahova (9,3% fiecare), Caraş-Severin (8,9%), Giurgiu (8,8%), Harghita şi Vâlcea (8,7% fiecare), Dâmboviţa (8,6%), Hunedoara şi Neamţ (8,5% fiecare), Călăraşi şi Mureş (8,4% fiecare), Brăila (8,3%), Olt (8,0%), Sălaj (7,9%), Bacău (7,8%), Argeş, Suceava şi Tulcea (7,5% fiecare), Vrancea (7,4%), Iaşi (7,2%), Braşov (7,1%). Cele mai scăzute rate ale şomajului au fost în judeţele: Timiş (4,2%), Ilfov (2,8%) şi Municipiul Bucureşti (2,7%).

Câştiguri salarialeCâştigul salarial nominal mediu brut pe economie în luna octombrie 2010 a fost de 1846

lei, iar cel net de 1340 lei. Căştigul salarial mediu brut şi cel net s-au menţinut la nivelul lunii precedente. Faţă de luna octombrie a anului 2009, câştigul salarial mediu nominal net a scăzut cu 2,5%.

În luna octombrie 2010, raportul dintre indicele câştigului salarial nominal mediu net şi indicele preţurilor de consum a fost 99,5% comparativ cu luna precedentă, 90,4% faţă de luna corespunzătoare a anului 2009 şi 112,1% comparativ cu luna octombrie 1990.

Migrația forței de muncăÎn cei mai recenți ani, o bună parte din forța de muncă a migrat în special

în Italia și Spania (aproximativ 2 milioane persoane). Sumele trimise de românii care lucrează în străinătate au fost:

Politica macroeconomică a guvernului îşi propune în domeniul valutar-monetar

Anul 2009 2008 2007 2006 2005 2004

miliarde euro 3 5,1 8,5 ($) 6,7 ($) 4,7 ($) 1,7 ($)

următoarele:reducerea inflaţiei, înfăptuirea stabilităţii interne şi externe a monedei naţionale,

respectiv introducerea unor măsuri de politică economică menite să asigure previziunea evoluţiei cursului monedei;

recâştigarea încrederii în moneda naţională şi creşterea vitezei de rotaţie a banilor;limitarea deficitului bugetar în vederea diminuării ponderii statului în utilizarea

resurselor financiare ale economiei;menţinerea ratelor dobânzii la niveluri pozitive, în termeni reali, pentru a asigura

creşterea şi utilizarea eficientă a resurselor de capital financiar;asigurarea unui nivel competitiv şi realist al cursului de schimb valutar;asigurarea deplinei convertibilităţi a contului curent şi pregătirea condiţiilor de trecere

graduală la convertibilitatea contului de capital;administrarea cu prudenţă sporită şi într-o manieră transparentă a datoriei publice

interne şi externe;practicarea unor dobânzi pentru depozite bancare ale băncilor comerciale la Banca

Naţională a României sub nivelul dobânzii pe piaţa interbancară;diversificarea emiterii de obligaţiuni de stat pe termen mediu, ca instrument al Băncii

Naţionale a României de reglare a masei monetare şi pentrufinanţarea deficitului bugetar.Politica de restructurare a economiei are in prim plan luarea unor măsuri de

consolidare a mecanismelor concurenţiale care să permită României îndeplinirea condiţiilornecesare semnării Acordului European de evaluare a conformităţii. Va fi încurajată activitateaConsiliului Concurenţei pentru a întări capacitatea acestuia de a pune în aplicare legislaţia protecţiei concurenţei.

Dintre măsurile cele mai importante a căror punere în aplicare a început menţionăm:realizarea programului naţional de armonizare legislativă vizând îndeosebi crearea

unui cadru adecvat de participare la piaţa unică a U.E.;dezvoltarea de proiecte specifice pentru valorificarea întregului pachet de asistenţă

europeană în domeniul restructurării si privatizării, pentru desăvârşirea procesului de ajustare structurală, al protecţiei sociale, al dezvoltării infrastructurii si al edificării societăţii civile;

dezvoltarea cooperării şi încheierii de acorduri de liber schimb cu ţările asociate la U.E., ca bază a revigorării comerţului dintre ele. Analiza costurilor şi beneficiilor extinderii U.E. prezintă o măsură importantă pentru România. Studiile efectuate relevă că riscurile potenţiale ale neextinderii sunt mai mari pentru ţările U.E. decât pentru cele candidate, pe când beneficiile extinderii sunt mai mari decât costurile pentru ţările U.E.

România consideră că îndeplinirea criteriilor stabilite de U.E. implică o redresare economică cat mai puternică şi accelerată a ţării, prin mobilizarea factorilor interni, potentaţi de cooperarea cat mai stransă cu ţările comunitare, al căror sprijin îndeosebi financiar şi tehnico-economic trebuie să fie mai substanţial, dar şi de o colaborare multilaterală cu celelalte ţări membre U.E.

Integrarea României în UE sau unionismul european al României deja a condus într-un timp extrem de scurt la rezultate economice palpabile nu numai pentru cetăţenii acestei ţări, dar şi pentru cei din RM şi alte state. România a devenit o ţară tot mai atractivă atât în plan regional, cât şi european şi mondial.

Dezvoltarea economiei nu se va face omogen între sectoarele economice, în nici-unul dintre scenariile posibile de dezvoltare. Este necesara insa gasirea unor soluţii şi măsuri de politică economico-sociale necesare pentru a diminua pierderile (costurile) acolo unde apar sau sunt pronunţate, sau, în cazul cel mai fericit, de a găsi metode pentru a transfera toate diferenţele sectoriale într-o zonă de creştere globală.

Cea mai mare parte a costurilor legate de aderarea României la UE în ceea ce priveşte agricultura şi politica agricolă derivă din competitivitatea şi gradul redus de dezvoltare al

agriculturii româneşti faţă de standardele comunitare. Date fiind preponderenţa suprafeţei agricole în totalul suprafeţei arabile, preponderenţa proprietăţii private şi dimensiunea medie redusă exploataţiilor agricole, se poate afirma că Politica Agricolă Comună (PAC) va avea un efect semnificativ asupra României.

Un factor esenţial în asigurarea creşterii economiei româneşti pe termen lung şi de manieră sustenabilă-durabilă va fi reprezentat de programele care vizează dezvoltarea treptată a capitalului uman. Evident, pe termen scurt şi mediu sunt implicate costuri inerente care apar în sfera sectorului educaţional, a celui de cercetare-dezvoltare, a sectorului de sănătate şi a sectorului infrastructurii informaţionale.

Sectoarele care par a avea de câştigat pe termen lung, datorită proceselor specifice pre sau post-aderării, sunt: serviciile de piaţă, care îşi vor continua procesul de dezvoltare început după 1990 în ritm superior restului economiei, agricultura, datorită eforturilor concertate de restructurare pe care România le va face cu un ajutor financiar şi de capital cognitiv important din partea UE, precum şi sectoarele foarte expuse competiţiei internaţionale care au supravieţuit impactului concurenţial iniţial şi diminuării cererii interne din primii ani de tranziţie.

Dezvoltarea exporturilor şi importurilor va continua în ritm susţinut, ceea ce va mări suplimentar competitivitatea externă a acestor sectoare.

FiscalitateaUnii spun că în România impozitarea este redusă. În ceea ce mă priveşte, am susţinut

permanent contrariul şi că, în consecinţă, avem nevoie de reducerea fiscalităţii. Din rapoartele “Paying Taxes” ale Băncii Mondiale reiese foarte clar faptul că fiscalitatea în România este împovărătoare, sub multiplele sale aspecte: fie că ne referim la cuantumul impozitelor, la numărul acestora sau la timpul necesar achitării lor.

Ultimul raport „Paying Taxes”, care a fost publicat la sfârşitul lunii noiembrie, arată că situaţia României nu s-a îmbunătăţit ci, din contră, s-a înrăutăţit pe parcursul anului 2009. Atenţie, vorbim de poziţia relativă a ţării noastre într-un clasament în care au intrat 182 de ţări.

Doar câteva informaţii:• România se află pe ultimul loc din lume (poziţia 182) din punctul de vedere al numărului de plăţi necesare achitării obligaţiilor fiscale (sunt necesare 113 plăţi) şi, în ansamblu, ocupă un loc foarte prost (poziţia 149) în clasamentul global.• Între ţările din Europa Centrală şi de Est, România se situează la coada clasamentului – în ceea ce priveşte uşurinţa achitării impozitelor• În privinţa timpului necesar plăţii impozitelor, România se situează pe locul 79 în lume, companiilor fiindu-le necesare 202 ore în fiecare an în acest scop

Să remarcăm faptul că poziţia poziţia României în acest clasament s-a deteriorat în ultimii ani. Guvernele de la Bucureşti au vâslit într-o direcţie greşită, ferindu-se să ia măsuri de reducere a fiscalităţii, atât în perioada de boom economic, cât şi în timpul crizei. Dacă actuala tendinţă se va menţine, chiar fără ca guvernele să întreprindă ceva, România va ajunge oaia neagră a planetei, căci restul lumii îşi eliberează economia de povara fiscală. Evoluţia noastră în acest clasament seamănă foarte mult cu evoluţia din perspectiva libertăţii economice unde, chiar dacă am făcut progrese evidente, am regresat relativ la restul lumii. Acest lucru contează, la urma-urmei, dacă ne interesează să acumulăm capital şi să ne dezvoltăm rapid.

PIB-ulProdusul intern brut (prescurtat PIB) este un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unei țări în decurs de un an. Acesta se poate calcula și la nivelul unei regiuni sau localități.

PIB-ul este suma cheltuielilor pentru consum a gospodăriilor private și a organizațiilor private non-profit, a cheltuielilor brute pentru investiții, a cheltuielilor statului, a investițiilor în scopul depozitării ca și câștigurile din export din care se scad cheltuielile pentru importuri.PIB = consum + investiții + exporturi − importuriEconomiștii (pornind de la Keynes) au împărțit termenul de consum general în două părți: consumul privat și cheltuielile sectorului public. Două avantaje ale împărțirii consumului total în acest mod în teoria macroeconomică sunt:

Consumul privat este o preocupare centrală a economiei bunăstării. Investițiile private și subdiviziunile comerciale ale economiei sunt direcționate ultimativ (în curentul principal al modelelor economice) înspre creșterea pe termen lung a consumului privat.

Deoarece este separat de consumul privat endogen, consumul sectorului public poate fi considerat exogen, astfel încât diferite niveluri ale consumului sectorului public pot fi considerate ca făcând parte din domeniul plin de sensuri al macroeconomiei.

Astfel PIB poate fi exprimat:PIB = consum privat + consumul statului+ investiții + exporturi neteexporturi nete = exporturi − importuriComponentele PIB:

Consumul privat - este în mod normal cea mai mare componentă a PIB, reprezentând cheltuielile gospodăriilor în economie. Aceste cheltuieli pot fi clasificate în : bunuri durabile, bunuri perisabile și servicii. Exemple: hrană, chirie, bijuterii.

Cheltuielile statului - sau consumul sectorului public, reprezintă suma tuturor cheltuielilor guvernamentale pentru bunuri finite și servicii. Include salariile angajaților din sectorul public, cumpărarea de armament etc

Investițiile - includ investiții în fabrici, echipamente, inventar și nu include schimburile de active existente. De exemplu: construcția unei mine, cumpărarea de software, cumpărarea de mașini și echipamente. Cheltuielile gospodăriilor pentru noi locuințe fac parte din investiții.

Exporturile - reprezintă exporturile brute ale unei țări, incluzând bunuri și servicii, destinate consumului într-o altă țară

Importurile - reprezintă importurile brute.Notă: În calculul PIB se iau în considerare doar bunurile și serviciile destinate consumului final. Exemplu: un calculator = bun finit, un microprocesor este un bun intermediar.Dacă din PIB se scad deprecierile se obține produsul intern net.PIB-ul pe cap de locuitor este PIB-ul împărțit la numărul locuitorilor. Acesta este adesea dat ca ajustat, însemnând că este astfel calculat încât nivelurile diferitelor prețuri sunt mascate în diferite țări. Astfel poate fi comparată eficiența diferitelor țări.Deoarece PIB-ul combină suma tuturor activităților care se pot evalua în bani și nu a folosinței acestora (sau chiar a distrugerii acestora) este un mijloc condiționat de măsurare a bunăstării și a calității vieții. Pentru acest scop se recomandă alte metode de calcul, cum ar fi  Human Development Index (HDI).

Inflatia

Exista unele tare majore ale economie, ce depasesc prin impact, dar si prin mediatizare, orice alte aspecte. Inflatia si somajul sunt de departe primele pe aceasta lista. Inflatia consta intr-o crestere a nivelului general al preturilor , crestere autointretinuta si fundamentata pe mecanismele macroeconomice. Tensiuni inflationiste pot aparea in orice economie si la orice moment, inflatia este insa un proces generalizat de deteriorare a situatiei economice, intermediata de bani. Exista mai multe teorii cu privire la cauzele inflatiei : 1. Inflatia prin cerere 2. Inflatia prin costuri 3. Inflatia ca factor psihologic 4. Inflatia ca factor de structurare a economie nationale 5. Inflatia in baza cauzelor exclusiv monetare Inflatia prin cerere reproduce la macroscara mecanismul cererii si ofertei, mecanism microeconomic, dupa urmatorul scenariu : cererea ce nu poate fi satisfacuta antreneaza raritatea, care atrage in toate situatiile cresterea preturilor, implicit inflatia. Inflatia prin costuri consta in cresterea partii obiective din structura preturilor, crestere datorata unor factori endogeni (salariile) sau exogeni (costurile materiale generate de cresterea preturilor hidrocarburilor, de exemplu). Inflatia prin costuri se distinge de inflatia prin cerere prin aceea ca nu se poate auto intretine. Inflatia ca factor psihologic actioneaza cu precadere prin intermediul unor grupuri sociale defavorizate (someri, pensionari, bugetari, etc.) care induc o stare de spirit negativa in intreaga societate. Inflatia ca factor de structurare a economiei nationale  presupune ca exista anumite actiuni stimulate de catre stat in sensul multiplicarii mecanismelor de protectie sociala, de influentare a anumitor sectoare, de stimulare a competitivitatii in anumite domenii (export, de exemplu) etc. Inflatia din cauze exclusiv monetare se refera la emisiunea baneasca dincolo de necesarul de intermediere al fluxurilor economice, emisiune de regula generata pe criterii politice. Daca inflatia se regaseste in proportii controlabile, ea poarta denumirea de inflatie taratoare sau rampanta si in anumite situatii poate avea o influenta pozitiva, in sensul ca daca nu erodeaza puterea de cumparare intr-o masura semnificativa, poate fi un factor de resistribuire in economia nationala. Inflatia galopanta insa, specifica situatiilor in care controlul asupra evolutiilor economice este minim, consta in depasirea oricaror bariere logice pentru constructia economica.

Formele investitiilor internationala reprezinta modalitatile concrete prin care un agent economic realizeaza o investitie internationala, adica ori de cate ori:

cumpara actiuni de pe o piata straina sau emise de o firma din alta tara; cumpara obligatiuni de pe o piata straina sau emise de o firma straina; construieste “pe loc gol” o societate noua sau deschide o filiala in alta tara; acorda un credit financiar unui agent economic dintr-o alta tara sau unui agent

economic strain ce opereaza in propria tara; preia (achizitioneaza) o firma straina sau fuzioneaza cu o firma straina; participa cu capital investitional la construirea de societati mixte; incheie contracte internationale de leasing sau franchising.

Din cele prezentate se poate deduce si definitia termenului de investitie internationala, care este acea investitie care incorporeaza un element de extraneitate.

Sunt multe elemente care conditioneaza dorinta investitorilor de a incepe o afacere de amploare, intr-o tara sau alta. Este vorba nu numai despre regimul fiscal, dar si despre anumite facilitati oferite de autoritati, despre costul fortei de munca, dar si de calificarea acesteia, de infrastructura existenta, iar aici nu intra numai drumurile, ci si retelele de canalizare, de gaze naturale si de electricitate, mai intervine aici si stabilitatea legislativa, dar si politica. Nu in ultimul rand, conteaza atitudinea societatii, a localnicilor, fata de investitia in sine.

Ce ar fi de facut, in continuare? in primul rand, sa nu uitam ca suntem a doua piata din regiune, dupa Polonia, dar singura ruta directa din Europa, catre alte mari piete asiatice, avantaje de care nu am prea stiut sa profitam pana acum. Pe de alta parte, ar trebui sa asiguram un echilibru al investitiilor straine directe, in toate regiunile tarii. Altfel, riscam sa adancim decalajele existente deja. in general, Regiunea Bucuresti-Ilfov atrage cel mai mare volum de investitii straine, in vreme ce – la polul opus, cam de 50 de ori mai putin – se afla Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, care cuprinde judetele Suceava, Botosani, Neamt, Iasi, Bacau si Vaslui. O alta regiune care i-a atras pe investitorii straini este si vestul tarii. si revin aici la ceea ce scriam mai sus, privind elementele care conditioneaza sosirea acestora in Romania. Un investitor vine acolo unde exista infrastructura si forta de munca inalt calificata, pentru a avea un punct de plecare in dezvoltarea afacerii sale, ceea ce exista in Bucuresti si in marile orase din Transilvania, mai mult decat in Moldova. Pe de alta parte, ne laudam in anii trecuti ca avem una dintre cele mai ieftine si bine pregatite forte de munca din spatiul european. si era atu-ul tarii noastre. Ei bine, acest avantaj incepe sa dispara, odata cu descoperirea de catre investitorii straini in Romania a muncitorilor asiatici, care – desi nu sunt asa de bine pregatiti – sunt constiinciosi si nici nu cer prea multi bani. Importul acesta masiv de forta de munca mai ieftina, duce acum la distrugerea treptata a industriei romanesti a confectiilor, de pilda, mai ales in conditiile in care a cam trecut vremea lohn-ului. Solutii? O prima etapa se impune: prin programe europene sau guvernamentale, ar trebui sa asiguram atat dezvoltarea si modernizarea infrastructurii, cat si pregatirea profesionala a fortei de munca, in domenii de interes pentru potentialii investitori, in regiunile defavorizate, precum judetele amintite, din Moldova. Nu in ultimul rand, guvernantii nostri ar trebui sa gaseasca mijloace de a pastra in tara muncitorii cu inalta calificare, care – acum – se duc prin Europa, dupa un salariu mai bun si conditii superioare de lucru. Ar fi primii pasi in a-i atrage pe investitorii straini si in alte zone mai sarace ale tarii. Au fost doar cateva idei, dar mai sunt multe de spus. De la asigurarea unei stabilitati politice si legislative – mai ales in materie fiscala – pana la eliminarea coruptiei si a birocratiei, sunt tot atatea cai de a transforma Romania intr-o destinatie din ce in ce mai

cautata de investitorii straini. Pacat ca nu am invatat, inca, sa transformam potentialul investitional si atractivitatea naturala a tarii, in certitudini aducatoare de valuta!

Balanta de plati este un instrument economico-statistic in care se includ si se compara incasarile si platile realizate de o tara, din relatiile sale economice, financiare si monetare cu alte tari, pe o anumita perioada, de obicei un an. Fundamentata pe principiul contabilitatii in partida dubla, balanta de plati externe - denumita de regula balanta de plati, cuprinde in activul ei incasarile, adica creantele exigibile in perioada respectiva, iar pasivul ei platile, adica datoriile exigibile in aceeasi perioada, indiferent daca operatiunile comerciale sau financiare care le-au generat au fost executate in aceasta perioada sau intr-una anterioara. Balanta de plati externe se intocmeste global, bilateral sau regional, respectiv pentru relatiile unei tari cu celelalte tari ale lumii, pentru relatiile ei cu o alta tara sau pentru relatiile ei cu un anumit grup de tari. In scopul asigurarii comparabilitatii internationale, posturile din balanta de plati externe se pot structura in doua grupe: - Grupa I, numita Balanta Curenta (sau Contul Curent), include: a) balanta comerciala; b) balanta servicilor; c) balanta veniturilor; d) balanta transferurilor unilaterale; - Grupa II, numita Balanta miscarilor de capital (sau Contul de Capital) include: a) balanta miscarilor de capital pe termen scurt; b) balanta miscarilor de capital pe termen lung; c) balanta rezervelor valutare internationale.

Componente2009 (ianuarie -

octombrie)2010 (ianuarie -

octombrie)*

  Credi

t  Debi

t   Net 

   Credi

t  Debi

t   Net 

  

milioane euro

1. CONTUL CURENT36 51

840 31

1-3 79

341 01

445 95

2-4 93

8

    A. Bunuri şi servicii29 89

135 68

4-5 79

335 51

640 89

4-5 37

8

        a. Bunuri fob (export fob - import fob)23 97

029 59

4-5 62

430 36

035 14

4-4 78

4

        b. Servicii 5 922 6 088 -166 5 154 5 750 -596

            - transport 1 732 1 640 92 1 549 1 719 -170

            - turism – călătorii 789 889 -100 677 947 -270

            - alte servicii 3 403 3 559 -156 2 926 3 083 -157

    B. Venituri 1 005 2 572-1 56

7 872 2 877-2 00

5

        a. din muncă 414 36 378 387 48 339

        b. din investiţii directe 20 729 -710 13 929 -916

        c. din investiţii de portofoliu 472 279 193 387 425 -38

        d. din alte investiţii de capital (dobânzi) 100 1 529-1 42

9 84 1 476-1 39

2

    C. Transferuri curente 5 619 2 0523 56

7 4 628 2 1832 44

5

        a. administraţie publică 1 965 1 260 705 1 499 1 290 209

        b. alte sectoare 3 658 7912 86

7 3 131 8932 23

8

2. CONTUL DE CAPITAL ŞI FINANCIAR66 65

662 12

84 52

755 50

451 01

54 48

9

    A. Contul de capital 628 258 370 476 243 233

        a. Transferuri de capital 517 232 285 446 194 252

            - administraţie publică 331 122 209 232 66 166

            - alte sectoare 186 110 76 216 126 90

        b. Achiziţionarea/Vânzarea de active nemateriale – nefinanciare 111 27 84 30 49 -19

    B. Contul financiar66 03

061 86

94 16

055 02

750 77

34 25

4

        a. Investiţii directe11 19

8 8 2362 96

1 5 595 3 5862 00

9

            - în străinătate 132 80 54 141 279 -138

            - în România11 06

6 8 1592 90

7 5 454 3 3102 14

4

        b. Investiţii de portofoliu 1 177 923 254 3 571 2 774 797

            - active 500 610 -110 1 031 1 204 -173

            - pasive 682 306 376 2 540 1 569 971

        c. Derivate financiare 306 385 -79 366 386 -20

            - active 306 0 306 366 0 366

            - pasive 0 385 -385 0 386 -386

        d. Alte investiţii de capital50 70

948 21

32 49

642 82

637 73

95 08

7

            - Active11 44

213 74

5-2 30

312 88

213 00

8 -126

                1. Împrumuturi şi credite pe termen lung 139 195 -56 343 248 95

                    - Credite comerciale 50 15 35 133 21 112

                    - Credite financiare 88 178 -90 209 229 -20

                2. Împrumuturi şi credite pe termen scurt 1 286 2 022 -736 1 602 2 596 -994

                    - Credite comerciale 1 161 1 764 -603 1 359 2 050 -691

                    - Credite financiare 126 257 -131 242 545 -303

                3. Numerar şi depozite 9 72311 26

2-1 53

910 81

1 9 997 814

                4. Alte active 291 265 26 127 165 -38

                    - pe termen lung 110 137 -27 9 22 -13

                    - pe termen scurt 180 127 53 116 142 -26

            - Pasive39 26

834 47

04 79

829 94

524 73

05 21

5

                1. Credite şi împrumuturi de la FMI 6 769 06 76

9 4 247 04 24

7

                2. Împrumuturi şi credite pe termen lung 9 308 5 5593 74

9 7 066 7 900 -834

                    - Credite comerciale 46 610 -564 7 586 -579

                    - Credite financiare 9 261 4 9494 31

2 7 058 7 315 -257

                3. Împrumuturi şi credite pe termen scurt 4 708 8 013-3 30

5 5 609 4 4111 19

8

                    - Credite comerciale 1 464 2 568-1 10

4 2 401 1 717 684

                    - Credite financiare 3 247 5 443-2 19

6 3 208 2 694 514

                4. Numerar şi depozite15 70

019 33

8-3 63

811 62

611 08

4 542

                5. Alte pasive 2 781 1 5641 21

7 1 399 1 332 67

                    - pe termen lung 2 644 1 2841 36

0 1 310 1 075 235

                    - pe termen scurt 137 281 -144 89 260 -171

        e. Active de rezervă ale BNR, net ("-" creştere; "+" descreştere) 2 641 4 110

-1 469 2 667 6 290

-3 623

3. ERORI ŞI OMISIUNI 993 1 730 -737 1 295 846 449

*) Date provizorii

În privinţa datoriei externe, aceasta poate fi definită ca fiind suma în valută contractată de o ţară cu alte ţări şi/sau organisme financiare internaţionale. Ea se formează, în principal, ca urmare a împrumuturilor externe.

Dicţionarul de Relaţii Economice Internaţionale operează o distincţie între cei doi termeni, considerând că datoria externă este datoria publică externă contractată şi/sau garantată de guvern, pe termen mediu şi lung (scadenţa mai mare de un an). În această optică, datoria externă apare ca o componentă a datoriei publice, iar definiţia menţionată mai sus poate fi considerată o definiţie a datoriei externe în sens restrâns.

O definiţie a datoriei externe în sens larg este cea cu care operează Banca Mondială, conform căreia noţiunea de datorie externă include:

• împrumuturi publice (public loans) = obligaţii ale debitorilor publici (guvern, agenţi guvernamentali, instituţii publice autonome);

• împrumuturi garantate de către stat (public guarantated loans) = obligaţii externe ale debitorilor privaţi, garantate de către stat;

• împrumuturi private negarantate (private nonguarantated loans) = obligaţiuni externe ale debitorilor privaţi negarantate de către stat;

• credite de la F.M.I. (use of I.M.F. credit) = credite de la F.M.I. în afara celor rezultate

din tragerile ordinare, inclusiv modalităţile extinse de finanţare (stocuri-tampon, finanţare compensatorie, modalitate extinsă de finanţare, facilităţi pentru petrol);

• datorii pe termen scurt (short-terms debt) = datoriile pe termen scurt, publice şi private (datorită dificultăţilor privind obţinerea de informaţii nu se poate face distincţie între cele două categorii), negarantate de către stat.

Din această enumerare se constată faptul că Banca Mondială operează, de fapt, cu conceptul de datorie externă totală, în care sunt incluse totalitatea împrumuturilor publice, împrumuturilor private garantate de către stat, împrumuturile private pe termen lung negarantate de către stat, creditele luate de la F.M.I, creditele pe termen scurt. O prezentare grafică a conţinutului datoriei externe poate arăta astfel:

T4/2009

T1/2010

T2/2010

T3/2010

oct. 2010

milioane euro - sfârşitul perioadei

Datorie externă pe termen mediu şi lung65 816

,370 156

,671 212

,871 673

,271 331,

0

      I. Datorie publică directă11 984

,315 346

,715 378

,615 576

,815 558,

8

           - Instituţii multilaterale (credite financiare)7 758,

910 126

,410 432

,311 387

,111 355,

3

           - Instituţii bilaterale (credite financiare) 56,2 58,8 62,8 60,9 58,6

           - Emisiuni de obligaţiuni2 773,

33 790,

23 544,

22 848,

3 2 868,4

           - Bănci private 811,3 806,2 773,4 761,7 767,3

           - Altele 27,9 565,0 565,9 518,8 509,1

           - Angajamente externe preluate la datoria publică conform Ordonanţei 64/2007 556,7

      II. Datorie public garantată1 517,

21 854,

21 838,

01 748,

1 1 738,4

           - Instituţii multilaterale (credite financiare) 636,4 964,4 965,9 940,7 934,5

           - Investiţii de portofoliu 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

           - Altele (credite financiare, comerciale, s.a.) 880,8 889,8 872,1 807,4 803,9

      III. Datorie privată (negarantată public)39 386

,838 390

,739 073

,237 721

,837 624,

2

           - Instituţii multilaterale (credite financiare)1 547,

71 727,

61 710,

02 137,

2 2 240,9

           - Investiţii de portofoliu 177,0 183,7 120,2 146,3 147,1

           - Linii de finanţare 12,2 12,4 12,5 12,3 12,2

           - Altele (credite financiare, comerciale, s.a.)37 649

,836 467

,137 230

,435 426

,035 223,

9

      IV. Depozite pe termen mediu şi lung ale nerezidenţilor

7 242,5

7 443,6

7 284,2

7 670,0 7 490,7

      V. Împrumuturi de la FMI5 685,

57 121,

57 638,

78 956,

5 8 918,9

Datorie externă pe termen scurt15 403

,316 777

,016 714

,317 645

,318 043,

0

Cursul de schimb valutar este raportul cantitativ dintre două monede care se stabileşte pe piaţa valutară. Prin curs valutar sau curs de schimb se înţelege „preţul” unei unităţi monetare naţionale sau internaţionale exprimat într-o altă monedă cu care se compară valoric, respectiv preţul la care o moneda naţională poate fi schimbată cu o altă monedă naţională ori internaţională.