Medierea conflictelor

3
MEDIEREA CONFLICTELOR Majoritatea părinţilor se împotmolesc atunci când vine vorba să îi împace pe copiii care se ceartă între ei. Un mediatorîn acest caz părintele– ii ajută pe copii să găsească o rezolvare pe care să o accepte reciproc. Medierea îl scoate pe părinte din rolul celui care trebuie să rezolve problema şi îi ajută pe copii să îşi rezolve propriile conflicte. Impunerea de reguli corecte şi rezonabile este esenţială pentru controlul disputelor dintre copii. Lucraţi împreună cu copiii dumneavoastră, pentru a stabili reguli. Ar fi indicat să le scrieţi undeva şi să le afişaţi la vedere. De exemplu: Să nu se vorbească urât, toţi să stea jos în timpul discuţiei şi nimănui nu îi este permis să îl întrerupă pe cel care vorbeşte. Nimeni nu poate asculta efectiv atunci când este foarte nervos, prin urmare, puteţi include regula celor 5 sau 10 minutede pauză, pentru a-i separa pe cei care se ceartă şi a le oferi prilejul să se liniştească. Nu pedepsiţi copiii în moduri tradiţionale – nu este vorba despre pedepse. Lăsaţi-i să se ducă unde vor, atâta timp cât asta îi ajută să se calmeze. Reamintiţi-vă şi respectaţi regulile, de fiecare dată când vă pregătiţi pentru medierea unui conflict. Definiţi problema sau disputa Asiguraţi-vă că fiecare parte implicată în conflict are ocazia să îşi expună versiunea. Într-un moment de respiro al disputei lor, puteţi să vorbiţi cu fiecare copil in parte pentru a va spune versiunea sa. Cand sunteti apoi toti impreuna, ajutati-va de cuvintele lor reformulate pentru a gasi motivul disputei. Solutii gasite de comun acord Copiii respecta mult mai mult o decizie cand vin ei insisi cu aceasta idee, asa ca incurajati- va copiii sa vina cu idei pentru rezolvarea problemei. Fiti insa pregatiti sa va luptati cu deciziile lor daca acestea nu sunt fezabile. In mijlocul disputei, copiii pot fi foarte usor capabili sa nu isi mai vorbeasca niciodata, dar dumneavoastra fiind vocea

Transcript of Medierea conflictelor

Page 1: Medierea conflictelor

MEDIEREA CONFLICTELOR

Majoritatea părinţilor se împotmolesc atunci când vine vorba să îi împace pe copiii care se ceartă între ei. Un mediator– în acest caz părintele– ii ajută pe copii să găsească o rezolvare pe care să o accepte reciproc. Medierea îl scoate pe părinte din rolul celui care trebuie să rezolve problema şi îi ajută pe copii să îşi rezolve propriile conflicte. Impunerea de reguli corecte şi rezonabile este esenţială pentru controlul disputelor dintre copii. Lucraţi împreună cu copiii dumneavoastră, pentru a stabili reguli. Ar fi indicat să le scrieţi undeva şi să le afişaţi la vedere. De exemplu: • Să nu se vorbească urât, toţi să stea jos în timpul discuţiei şi nimănui nu îi este permis să îl întrerupă pe cel care vorbeşte. • Nimeni nu poate asculta efectiv atunci când este foarte nervos, prin urmare, puteţi include regula celor 5 sau 10 minutede pauză, pentru a-i separa pe cei care se ceartă şi a le oferi prilejul să se liniştească. • Nu pedepsiţi copiii în moduri tradiţionale – nu este vorba despre pedepse. Lăsaţi-i să se ducă unde vor, atâta timp cât asta îi ajută să se calmeze. • Reamintiţi-vă şi respectaţi regulile, de fiecare dată când vă pregătiţi pentru medierea unui conflict. Definiţi problema sau disputa Asiguraţi-vă că fiecare parte implicată în conflict are ocazia să îşi expună versiunea. Într-un moment de respiro al disputei lor, puteţi să vorbiţi cu fiecare copil in parte pentru a va spune versiunea sa. Cand sunteti apoi toti impreuna,

ajutati-va de cuvintele lor reformulate pentru a gasi motivul disputei. Solutii gasite de comun acord Copiii respecta mult mai mult o decizie cand vin ei insisi cu aceasta idee, asa ca incurajati-va copiii sa vina cu idei pentru rezolvarea problemei. Fiti insa pregatiti sa va luptati cu deciziile lor daca acestea nu sunt fezabile. In mijlocul disputei, copiii pot fi foarte usor

capabili sa nu isi mai vorbeasca niciodata, dar dumneavoastra fiind vocea

Page 2: Medierea conflictelor

ratiunii trebuie sa va implicati si sa le sugerati sa incerce sa se impace. Acorduri si obligatii Continuati discutia pana cand copiii ajung la o solutie buna pentru ambele parti. Daca nu sunt la un acord, incercati sa gasiti una impreuna. Dureaza mai mult la inceput, dar cu cat copiii ajung la un acord privind mersul lucrurilor, cu atat e mai usor sa renunte la conflict si nici unul din ei sa nu aiba resentimente. Nu va bagati in cearta lor Poate vreti ca si copiii dumneavoastra sa poata respecta reguli si sa isi rezolve probelemele ei insisi, mai ales atunci cand aveti multa treaba. Dupa ce ati fost mediator pentru 3 sau 4 argumente, incercati putin sa nu va implicati. Cand vedeti ca se cearta le puteti spune: “Hei, inteleg ca aveti niste probleme. As vrea sa vi le rezolvati. Daca aveti nevoie de ajutor, sa imi spuneti”. Aceasta le va arata copiilor ca stiti de disputa lor si ca ii considerati capabili sa gaseasca ei singuri o rezolvare. Incercati sa nu le aduceti argumente Studiile au aratat ca majoritatea parintilor rezolva certurile dintre copii ignorandu-i sau intr-o modalitate autoritara, care insa nu ii ajuta pe copii sa deprinda arta rafinata a compromisului. Parintii ar trebui in schimb sa le traseze copiilor strategiile care ii ajuta in certurile lor sau sa ii sustina sa treaca peste disputa lor cu mai mult calm. Fiti proactiv Este important sa aveti cateva idei despre cum sa aduceti un argument, dar puteti sa ii ajutati pe copii sa evite harjonelile impunand un set de reguli pentru activitatile si lucrurile comune. Aceste reguli pot include cum timpul la calculator e impartit, care sunt asteptarile fata de impartirea jucariilor sau cine va alege emisiunea de la televizor. Fiti un bun model Modul cum va purtati cu sotia/sotul, cu prietenii, cu vecinii si chiar cu strainii ii va invata pe copiii dumneavoastra cum sa se comporte. Daca parintii se enerveaza repede si se cearta mult, copiii pot ajunge sa faca la fel.

Page 3: Medierea conflictelor

Promovati traditiile pozitive ale familiei Alcatuiti activitati care sa ii incurajeze pe copii sa se distreze impreuna, asta pentru a vedea ca relatia lor este mai mult decat o cearta permanenta. Mergeti impreuna cu rolele, cu saniuta sau jucati-va cu ei. O traditie a familiei precum un joc este o modalitate foarte buna pentru a controla disputele intre copii, asta pentru ca jocurile

dintre membrii familiei ii ajuta pe copii sa isi rezolve problemele si sa-si stapaneasca emotiile, doua calitati de care vor avea nevoie mult timp chiar si dupa ce renunta la jocurile video.