Mecanismele cognitive primare (senzatii, perceptii, reprezentari)

Pentru a se ajunge la interactiuni adaptative cu mediul , se parcurge un traseu sinuos, care implica intreaga viata psihica: sesizarea particularitatilor fizice ale stimulilor, transformarea acestora in experienta subiectiva, extragerea semnificatiilor (procesarea informatiilor), surprinderea relatiilor, realizarea de judecati, rationamente, implicarea mecanismelor reglatorii, energizante si integrative. Se observa asadar ca forma primara a legaturii informationale a omului cu realitatea se concretizeaza prin intermediul registrului senzorial ( prelucrarea initiala- senzatiile, prelucrarea aprofundata, perceptiile). Altfel spus, auzul, vazul, mirosul, gustul sunt fundamentale , intrucat prin intermediul lor sunt cunoscute insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor.

Daca senzatiile sunt procese pishice elementare, nu inseamna ca sunt lipsite de insemnatate in invatarea scolara. Aceasa consta in principal in prelucrarea informatiilor predate. Calitatea prelucrarii depinde in primul rand de receptarea optima a materialului. Receptarea este posibila prin intermediul proceselor ( mecanismelor) psihice senzoriale. Senzatia, „ca prima forma de psihic, reproduce in creierul uman insusirile simple ale obiectelor si fenomenelor sau ale stimulilor care actioneaza direct asupra organismului (Mielu Zlate, 1999, p.38).

In functie de natura continutului informational ( tipul de insusiri concrete semnalizate), putem distinge urmatoarele modalitati senzoriale:

Cele care capteaza, inregistreaza si prelucreaza informatiile despre obiectele, fenomenele (lumea externa) : senzatiile vizuale, auditive, gustative, olfactive, cutanate ( tactile si termice), vibratoare ( palestezia- compensarea in cazul unor deficiente).

Senzatiile proprioceptive- care ofera informatii legate de aspecteleposturale sau modificarea lor (somatoestezice), precum si despre miscarile active (kinestezice).Tot in aceasta categorie sunt incluse si senzatiile care mentin echilibrul vertical (ortostatice) si cele care permit redresarea starii de echilibru in conditii de alunecare sau caderi.

Senzatiile organice- sunt determinate de stimulii proveniti de la organele interne si au rolul de mentinere a starii de sanatate.

Senzatiile de durere- sunt cauzare de stimuli mecanici, fizici sau chimici, care produc leziuni ale tesuturilor organice (fiind insotite de o tonalitate afectiva negativa).

Senzatiile au urmatoarele proprietati: calitate ( „capacitatea de a fi vizuale, auditive, gustative, olfactive, etc., avand mare importanta in identificarea corecta a obiectelor si persoanelor, dar mai ales in ghidarea comportamentului”- Mielu Zlate, 1999, p. 55), intensitate (determinata in principal de intensitatea fizica a stimulilor, precum si de modul de aplicare a stimulilor- intermitenta sau continua- si de particularitatile anatomo-fiziologice ale senzatiilor), durata ( senzatia nu se mentine constanta, chiar daca intensitatea stimulului este invariabila, intrucat intervin fenomenele de adaptare sau

diminuare, care duc la adaptarea senzoriala), tonalitatea afectiva ( senzatiile genereaza stari afective placute sau neplacute, in functie de masura in care sunt satisfacute trebuintelor fiziologice).

Integritatea si buna functionalitate a analizatorilor au un rol important in invatarea scolara. Receptarea deplina a mesajelor transmise in clasa poate fi afectata de scaderile acuitatii (sensibilitatii vizuale si auditive). Diminuarea acuitatii auditive (hipoacuzie) si a celei vizuale (miopie, hipermetropie si astigmatism) duc la operarea cu imagini incomplete a stimulilor auditivi sau vizuali. Astfel poate fi afectata prelucrarea aprofundata a informatiilor. Exista si situatii (palestezie) in care deficientele duc la perfectionarea alor modalitati senzoriale (tactila, vibratorie, olfactiva- vezi cazul Clarei Schuman, care in ciuda faptului ca suferea de o hipoacuzie congenitala, a reusit sa ajunga o pianista remarcabila).

Una dintre primele legi formulate in psihologie (cea a pragurilor absolute si diferentiale) are implicatii in activitatea scolara. „ Capacitatea cu ajutorul careia se surprind diferentele minime intre stimuli poarta denumirea de sensibilitate diferentiala. Pragul diferential reflecta intensitatea ce trebuie adaugata sau scazuta din cea initiala, pentru a produce o modificare abia sesizabila a senzatiei initiale” (Mielu Zlate, 1999, p. 61-62). In consecinta, vor invata cu usurinta sa pronunte fonemele specifice limbilor straine sau sa reproduca linii melodice acei elevi care au capacitatea de a diferentia sunete extrem de apropiate ca intensitate sau frecventa.

Legea contrastului senzorial consta in evidentierea reciproca a doi stimuli cu caracteristici opuse. Contrastul succesiv se manifesta atunci cand se amplifica sensibilitatea pentru stimulul care urmeaza ( evitarea monotoniei in timpul predarii, prin modularea vocii profesorului, sunete mai inalte care urmeaza dupa cele joase sau invers). Contrastul simultan faciliteaza in special receptarea semnalelor cromatice. Este cunoscut, de altfel, ca cea mai obositoare combinatie este negru- galben. De aceea, in scoala sunt preferate culorile alb- albastru si negru- alb (pentru scrierea pe tabla).

Adaptarea senzoriala( legea adaptarii senzoriale) consta in „cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau modificarii conditiilor de mediu” (Mielu Zlate, 1999, p.64). De regula, stimulii puternici duc la diminuarea sensibilitatii, iar cei slabi la cresterea acestora. Daca profesorul foloseste frecvent un ton prea ridicat, se produce fenomenul de adaptare (scaderea sensibilitatii) , dar cu pretul instalarii unei stari de oboseala la elevi.

Exista situatii cand legea intensitatii (intensitatea senzatiei este direct proportionala cu logaritmul intensitatii stimulului) este contrazisa. Daca stimulul are o intensitatea mica, dar o semnificatie considerabila, atunci creste sensibilitatea fata de el (legea semnificatiei).

Fenomenul intermodelarii primare informationale poarta denumirea de sinestezie.De exemplu, la ora de muzica , audierea unor fragmente din opere simfonice, poate genera efecte de vedere cromatica( sinopsie). De asemenea, stimulii optici produc efecte auditive- vedere sonora. Se pare ca acest fenomen sta la baza talentului artistic (din punct de vedere neurofiziologic are loc o activitate atat a ariilor corticale care prelucreaza stimulii vizuali- zona occipitala, cat si cei auditivi- zonele temporale).

Informatiile separate despre proprietatile fizice ale stimulilor ( senzatiile vizuale, auditive, tactile, olfactive, kinestezice) sunt inegrate si codificate in imagini perceptive.

Perceptiile sunt procese psihice senzoriale care contin totalitatea informatiilor despre insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor, in conditiile actiunii directe a acestora asupra analizatorilor. Perceptiile nu sunt o simpla suma de senzatii, intrucat reflecta o imagine unitara a stimulului, fiind surprinse interrelatiile complexe dintre insusirile principale si detaliile.

Imbogatirea experientei perceptive depinde de folosirea unui bogat material intuitiv si de realizarea de activitati practice ( alcatuirea de irebare, insectare, portofolii, experimente in laborator). In analiza acestora, profesorii trebuie sa urmareasa reflectarea fazelor perceptiei: detectia (sesizarea prezentei stimulului in campul perceptiv), discriminarea (detasarea stimulului de fond, diferentiindu-l de cei similari), identificarea (unificarea informatiilor obtinute si recunoasterea obiectului) si interpretarea ( integrarea verbala si stabilirea semnificatiei obiectului perceput). Primele doua faze au un caracter senzorial, iar celelalte implica folosirea experientei cognitive si limbajului. Astfel se ajunge la invatarea perceptiva.In timpul explorarii perceptive trebuie verbalizate insusirile constatate, pentru ca numai astfel acestea dobandesc pregnanta in structura imaginii care se formeaza, se diferentiaza de cele mai putin relevante, se fixeaza mai bine in memorie.

Daca explorarea perceptiva este insuficienta, atunci si produsele acesteia vor fi sumare, confuze, nediferentiate,eronate. Putem deduce de aici ca „actiunea este nu numai un mijloc de realizare a perceptiei, ci elementul ei constitutiv fundamental” ( Mielu Zlate,1999,p.94).In consecinta, este de dorit ca profesorii sa facliteze realizarea cat mai multor actiuni cu obiectele: sesizarea formei, marimii, masurarea, descompunerea, recompunerea, modelare, transformare.

Profesorii trebuie sa cunoasca foarte bine legile perceptiei, pentru a evita realizarea unor imagini saracacioase,difuze, diforme. Legea integralitatii perceptive subliniaza faptul ca insusirile obiectului sunt reflectate in mod unitar, surprinzandu-se relatiile dintre elementele importante si cele periferice, de fond si de context. Legea structuralitatii perceptive presupune sesizarea elementelor importante (punctele de maxima concentrare informationala). Profesorii trebuie sa fie atenti in selectionarea materialului didactic, astfel incat sa coincida organizarea ierarhica a imaginii percepute cu sarcina de invatare (elementele principale sa fie cele care au si cea mai mare relevanta in situatia respectiva). Un exemplu al nerespectarii acestei legi se regaseste in cazul in care materialul ales atrage atentia de la elemente care au tangenta cu tema studiata.

In explorarea perceptiva, atentia se concentreaza, in functie de scopul urmarit, asupra anumitor elemente (obiectul perceptiei- care va fi reflectat integral, cu claritate si precizie), celelalte (constituindu-se in fond perceptiv) fiind redate vag, lacunar.Ulterior, componente ale fondului perceptiv pot deveni obiect al perceptiei. Tinca Cretu (2004), subliniaza ca evidentierea obiectului perceptiei se realizeaza de profesori prin: stimularea interesului elevilor de a descoperi aspectele definitorii ale acestuia, conturarea speciala (pentru a fi diferentiat mai usor de fond), contrastul cromatic ( actualizarea schemei perceptive anterior) si folosirea unor indicatori verbali( cu rol in detectie si discriminare).

Scolarii din clasele primare nu trebuie supraincarcati in momentul procesului perceptiv, pentru ca ei au o capacitate mult mai mica de operare cu informatii in memoria de lucru in comparatie cu adultii. Exemplu: unui lot de adulti si unuia de copii li s-au dat sa vizualizeze mai multe imagini; au fost rugati ulterior sa-si aminteasca detalii ( cat mai multe). In lotul de adulti performantele au fost superioare, dar in cazul in care s-a

formulat indicatia clara de a retine culori si forme, s-a constatat ca diferentele au fost nesemnificative. In scoala este important ca profesorul sa orienteze activitatea elevilor, mentionand indicatorii care se vor ghida explorarea perceptiva. Aspecte sesizate facil de profesori pot fi remarcate mai greu de catre elevi (diferente in ceea ce priveste experienta cognitiva, respectiv bogatia schemelor perceptive anterioare).

Observarea este perceptia intentionata, organizata si condusa schematic, constient si voluntar, reglata de experienta cognitiva anterioara.Pentru a stimula dezvoltarea acestei capacitati, profesorii trebuie sa evidentieze indicatorii perceptivi relevanti in explorarea obiectului sau fenomenului observat, sa reactualizeze cunostintele importante in sarcina respectiva, sa exploreze stimulii cu o complexitate ridicata pe baza unui plan prestabilit, sa formuleze verbal si sa inregistreze rezultatele partiale. Calitatea acestora din urma depinde de spiritul de observatie –capacitatea de a surprinde cu usurinta, rapiditate si precizie ceea ce este slab, ascuns,nerelevant, dar semnificativ pentru scopurile urmarite (Tinca Cretu, 2004,p.85).

In concluzie, perceptia nu este o simpla contemplare a realitatii concrete, ci un mecanism psihic prin care se obtin imagini complexe, intuitive, bogate, semnificative, contextuale.In diverse situatii de invatare, elevii au ocazia de a-si forma si exersa strategii optime de explorarea a campului perceptiv, pentru identificarea si interpretarea elementelor importante in sarcina respectiva.Experienta perceptiva si extensia acesteia prin invatare permit crearea unui repertoriu bogat de reprezentari mentale-fundamentul pe baza caruia se vor dezvolta notiunile (produse ale gandirii).

Largirea campului de actiune a gandirii este facilitata de capacitatea de a semnaliza si ceea ce este absent, sub forma unor reprezentari.” Reflectarea si cunoasterea obiectului in absenta lui, dar cu conditia ca acesta sa fi actionat candva asupra organelor de simt, poarta denumirea de reprezentare” (Mielu Zlate, 1999, p.184).

Elaborarea imaginii mentale a obiectelor presupune: participarea latenta a analizatorilor, implicarea mecanismelor verbale; procedee specifice de comparare, selectare, accentuare, condensare, restructurare a informatiei perceptive initiale. Implicarea limbajului stimuleaza organizarea reprezentarilor, iar memoria contribuie la intiparirea si actualizarea selectiva.

Din cele mentionate putem deduce caracteristicile principale ale reprezentarii: imagine secundara, panoramica, schematica, unitara, mobilitate, simbol figurativ. Este o imagine secundara , care se bazeaza pe experienta perceptiva (la nivelul careia s-au realizat prelucrari primare de informatii). Caracterul panoramic al reprezentarii il explica prin faptul ca aceasta reflecta simultan si integral insusirile obiectului respectiv (spre deosebire de perceptie, care reda numai acele insusiri care pot fi vizualizate din pozitia fata de obiect). Schematismul consta in estomparea sau omisiunea detaliilor nesemnificative.Este vorba despre o schematizare intuitiva, influentata de operativitatea gandirii si de codificari verbale.

Reprezentarile sunt imagini unitare, deoarece ofera o imagine integrala a obiectului respectiv.Mobilitatea acestora presupune posibilitatea de a se modifica, restructura, pentru o mai buna adaptare la cerintele sarcinii respective.Reprezentarile sunt simboluri figurative-redau la nivel mental insusirile configurative ale obiectelor.

Ultima caracteristica mentionata (simbol figurativ) evidentiaza un aspect foarte important- reprezentarea face trecerea de la sensibil la abstract. Sensibilul se regaseste in

cadrul acesteia prin insusirile intuitiv-figurative caracteristice obiectului respectiv (legatura cu perceptia) si rationalul- prin condensarea, schematizarea, accentuarea insusirilor relevante ( realizate cu ajutorul operatiilor gandirii). De aceea se considera ca reprezentarea faciliteaza formarea notiunilor.

Caracterul general al reprezentarilor nu trebuie confundat cu generalizarea conceptuala, intrucat aceasta din urma presupune surprinderea insusirilor esentiale . M.Zlate (1999) subliniaza ca, din punct de vedere al continutului, „reprezentarea se apropie de perceptie (reda insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor), iar prin mecanismul operational se apropie de gandire (implica un anumit grad de generalitate) (...)Faptul ca imaginea are un caracter generalizat arata ca ea prefigureaza unele particularitati ale proceselor logice” (p.192-193).

Bogatia si varietatea repertoriului de reprezentari mentale isi pun amprenta asupra formarii conceptelor, intelegerii semificatiei cuvintelor noi, oferind in acelasi timp un suport intuitiv pentru formarea si dezvoltarea rationamentelor si rezolvarea de probleme. De exemplu , elevii inteleg notiunea de „lant trofic”, pornind de la reprezentarile mentale pe care le au despre plante, animale, retea hidrografica, atmosfera. La ora de chimie sesizeaza mai usor diferentele dintre alcani (hidrocarburi saturate) si benze( hidrocarburi aromate), reprezentandu-si mental inelul aromatic asemeni unui „dans” al norilor de electroni- asa cum si-a imaginat Keukle, cel care a descoperit nucleul atomic). La ora de geometrie, reprezentarea mentala a datelor problemei si desenarea corecta a acesteia faciliteaza gasirea modalitatii de rezolvare. Daca repertoriul reprezentarilor mentale este sarac, atunci vor aparea confuzii sau dificultati in rezolvarea de probleme.Elevii care spun ca pinguinii au corpul acoperit cu blana ( luand in considerare ca sunt animale care traiesc in zona polara) sau cei care aplica teorema lui Pitagora in triunghiurile dreptunghice cu cateta mica orizontala ( pentru ca doar asa a fost exemplificat pe tabla) sunt exemple ale acestui aspect.

Profesorii ar trebui sa tina cont in activitatea lor de predare si de preferintele senzoriale ale elevilor.Practica ne demonstreaza ca exista elevi care rezolva mai usor exercitii si probleme (algebra, fizica, chimie) daca fac apel la reprezentari vizuale.Daca le receptioneaza doar in formele verbale, nu sunt la fel de eficienti.Cei cu preferinte auditive au deseori dificultati la scriere ( vorbirea si ascultarea sunt diferite de scriere si vizualizare).Acestora le este mai dificil sa transpuna in scris ceea ce exprima oral cu usurinta. Pentru a-si invinge reticenta care o au fata de aceasta activitate, elevii pot face exercitii acasa, in care vor incepe cu forma verbala, pe care o vor dicta sau inregistra si dupa aceea o vor scrie. Dupa mai multe repetitii, se va forma deprinderea de scriere.

Pentru cei care au preferinte vizuale, demersul va fi invers.Mai intai vor face o schema sau vor scrie ideile principale ale materialului care trebuie prezentat oral.Cei cu preferinte kinestezice beneficiaza de situatii in care antreneaza motricitatea fina (manualitatea), in diverse aplicatii practice.Se pare ca situatiile de invatare din scoala (exceptie facand cele din cadrul orelor de ed. fizica si abilitati practice) pun accentul in special pe auditiv (mesaje verbale) si vizuale (texte scrise, imagini, scheme,diagrame, harti).Ce se intampla cu cei care au preferinte kinestezice? Exista riscul de a fi etichetati drept elevi slabi, cu un ritm lent in invatare sau chiar cu aptitudini scolare scazute.Ei pur si simplu au alte strategii de invatare, determinate de preferintele senzoriale (corelate probabil cu o dominanta a inteligentei kinestezice, in comparatie cu cea lingvistica sau logico-matematica)

Un exemplu sugestiv in acest sens este cazul unui elev care nu reusea sub nici o forma sa se concentreze la ora de matematica si , implicit, performantele sale erau foarte slabe.La prima vedere ar fi putut fi incadrat in categoria copiilor hipercinetici, intrucat se afla in continua miscare.Profesoara de matematica a observat ca elevul respectiv avea o motricitate fina bine dezvoltata si a profitat de acest lucru, initiindu-l in sistemul destinat nevazatorilor (Braille). Asociind un domeniu in care era inzestrat- cel kinestezic- cu cel care capatase o atitudine de refuz-matematica-a inceput sa capete incredere in fortele proprii.Matematica nu i se mai parea a fi o materie dificila si plictisitoare.

In majoritatea cazurilor, acesti elevi se vor orienta spre ocupatii in care sa foloseasca abilitatile motrice: constructii, agricultura, gradinarit, reparatii auto, educatie fizica.

Bibliografie

AUSUBEL, D.P; ROBINSON, F.G., Invatarea in scoala.O introducere in psihologia pedagogica. Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1981

CRETU, TINCA ,Psihologia educatiei. Bucuresti, Ed.Credis, 2004 EGGEN, P; KAUCHAK, D., Educational Psychology . New York, MacMillan

Publishing Company, 1992 MALIM, T., Procese cognitive. Bucuresti, Ed. Tehnica, 1999 ZLATE, M., Psihologia mecanismelor cognitive. Iasi, Ed. Polirom, 1999 POPESCU, NEVEANU, P., Dictionar de psihologie. Bucuresti. Ed. Albatros,

1978

UNIVERSITATEA VALAHIA, TARGOVISTEFACULTATEA DE STIINTE JURIDICE, SOCIALE SI POLITICESPECIALIZAREA STIINTELE EDUCATIEIPSIHOPEDAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR

-FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI-

BRATU ELIZA-TEODORA ANUL I