Material Formarea Impresiilor

7/29/2019 Material Formarea Impresiilor

http://slidepdf.com/reader/full/material-formarea-impresiilor 1/10

PERCEPEREA PERSOANEI ŞI FORMAREA IMPRESIILOR “Privim pe cineva şi imediat o anume impresie despre caracterul acestuia apare de la sine …Această capacitate de a înţelege instantaneu ceva din caracterul unei persoane, de a ne forma oconcepţie despre cineva ca despre o fiinţă umană, un centru de viaţă şi voinţă care posedăcaracteristici particulare ce alcătuiesc o individualitate aparte reprezintă premiza vieţii sociale”(Asch, 1946, p. 258).

CUPRINSUL CAPITOLULUI:Introducere / 1Paradigma cercetării formării impresiilor propusă de Asch / 2Modalităţi de formare a impresiilor despre ceilalţi / 2Trăsăturile de personalitate: “cărămizi” pentru (re)construcţia mintală a celuilalt / 2Erori în formarea impresiilor / 3

Impactul ordinii de prezentare a informaţiei: efectul informaţiei anterioare & efectul informaţieirecente / 3

Impactul relevanţei informaţiei: trăsături de personalitate centrale şi periferice / 4Impactul valenţei informaţiei: efectul informaţiei neutre, efectul informaţiei negative şi efectul

informaţiei extreme / 6Impactul simultan al ordinii şi valenţei informaţiei: efectul de halo sau eroarea evaluativă / 7Impactul socializării şi experienţei personale: sistemul constructelor personale / 8

Impactul nevoii de coerenţă: teorii implicite despre personalitate / 8Rezumatul capitolului / 10* * *

INTRODUCERE

Viaţa socială presupune o permanentă interacţiune cu ceilalţi. Pentru a comunica eficient esteimportant să dispunem de informaţii despre interlocutori. Uneori putem “să ne documentăm serios”cu referire la o anume persoană înainte de a interacţiona cu aceasta (examinăm un CV, discutăm cucineva care cunoaşte sau a auzit ceva despre persoana în cauză etc.). Însă, de cele mai multe ori, nu ne putem permite să o facem: fie că nu dispunem de suficiente informaţii, fie ca nu mai avem “timp pentru documentare” sau ambele motive sunt prezente simultan.

Şi ce se întâmplă în asemenea situaţii? Din cotidian ştim cu toţii că “ne descurcăm” destul de bine. Cercetările de psihologie socială au demonstrat (şi experienţa cotidiană confirmă) că:

• Chiar dacă ducem lipsă de informaţii despre cineva, reuşim să ne construim o impresie

cvasi-totală despre persoana în cauză, completând activ golurile cu date stocate înmemorie;• De cele mai multe ori nu depunem un efort deosebit şi conştient pentru a ne forma o

impresie despre cineva. Automatismul formării impresiilor despre ceilalţi este motivat denecesitatea cunoaşterii celuilalt pentru a şti cum să ne comportăm în interacţiuneaimediată sau ulterioară. Am putea spune că, datorită faptului că suntem fiinţe sociale,suntem “cronic atenţi la ceilalţi”, aceasta determinând, chiar în absenţa unei motivaţiiimplicite sau explicite de a interacţiona cu cineva, declanşarea automată a procesului deformare a impresiei. Odată formată, impresia despre cineva este “înmagazinată”(stocată) în “arhivele memoriei”, pentru a fi extrasă “spre completare” cu noi informaţiisau “pentru organizarea interacţiunii” în cazul unei noi întâlniri cu persoana în cauză.

• Impresiile despre cineva, fineţea şi conţinutul acestora, sunt dictate de scopurileinteracţiunii curente şi / sau subsecvente.

Formarea impresiilor este domeniul psihologiei sociale care se ocupă de cercetarea erorilor cognitive care intervin în procesul perceperii persoanei şi (re)construcţiei / reprezentării mintale aacesteia.

PARADIGMA CERCETĂRII FORMĂRII IMPRESIILOR PROPUSĂ DE ASCH

Cercetările asupra formării impresiilor au debutat în anii `40 şi sunt legate de numele luiSolomon Asch. Influenţat de psihologia gestalt-istă, acest cercetător a propus o paradigmăexperimentală pentru a demonstra că efectele gestalt-ului se manifestă şi în percepţia persoanei. El a pornit de la ideea că, indiferent de numărul şi calitatea informaţiei de care dispunem, impresia desprecelălalt “apare de la sine” şi reprezintă o (re)construcţie mintală unitară şi coerentă a persoanei percepute. Pentru a demonstra această calitate a perceperii persoanei Asch a condus o serie deexperimente.

Ca să ne imaginăm mai clar maniera în care se realizau experimentele în această paradigmaempirică să analizam succint unul din ele. În unul din experimentele realizate (Asch, 1946),

subiecţilor li se prezenta informaţii sumare despre o persoană necunoscută - o listă compusă din 6cuvinte, descriptori de personalitate. După ce lista de cuvinte era citită de două ori, subiecţii erau

1



rugaţi ca, plecând de la acele cuvinte, să elaboreze o descriere narativă a persoanei în cauză.Rezultatele au arătat că nici unul dintre participanţi nu a întâlnit dificultăţi în elaborarea descrieriinarative. Mai mult decât atât, subiecţii au integrat în descrierea elaborată şi alte trăsături de personalitate care nu se regăseau pe lista iniţială.

Analizând rezultatele mai multor experimente de acest gen Asch a concluzionat că,indiferent de cantitatea şi calitatea informaţiilor, impresiile despre ceilalţi:

•

se organizează cu uşurinţă într-o imagine coerentă şi unitară, într-un tot narativ şi• reprezintă construcţii care pleacă dincolo de informaţia disponibilă, “golurile”informaţionale fiind completate “de la sine”.

MODALITĂŢI DE FORMARE A IMPRESIILOR DESPRE CEILALŢI

De cele mai multe ori impresiile despre ceilalţi sunt achiziţionate în timpul perceperii şiinteracţiunii directe, adică în acele situaţii când persoana percepută se află în câmpul nostru perceptiv (comunicarea faţă în faţă, observarea comportamentului de la distanţă, convorbireatelefonică etc.).

Impresiile despre ceilalţi se pot forma şi atunci când persoana respectivă nu se află încâmpul nostru perceptiv - indirect, atunci când aceasta este reprezentata simbolic (“prezentsimbolic”). Ne putem forma impresii despre o altă persoană în baza unor documente (în bazaexaminării dosarului ne creăm impresia despre un candidat) sau produse ale activităţii sale (ne facem

o impresie despre scriitor prin prisma operei sale, despre un artist plastic prin contemplarea picturilor,etc.). Comunicarea cu un terţ despre persoana în cauză reprezintă de asemenea o modalitate indirectăde formare a impresiilor.

TRĂSĂTURILE DE PERSONALITATE: “CĂRĂMIZI” PENTRU (RE)CONSTRUCŢIA MINTALĂ A CELUILALT

Indiferent de modalităţile în care are loc formarea impresiilor - direct sau indirect - eleimplică o anume activitate cognitivă, de (re)construcţie mintală a celuilalt

Deoarece cunoaşterea şi înţelegerea altor persoane este importantă pentru specia umană caspecie socială (necesitatea organizării eficiente a interacţiunilor sociale), limbajul nostru conţine un bogat vocabular de cuvinte şi fraze pentru formarea şi exprimarea impresiilor despre ceilalţi. Allportşi Odbert (1936), de exemplu, au stabilit că în limba engleză există în jur de 4.000 de cuvinte care potfi utilizate pentru a descrie caracterul sau personalitatea unui individ.

Cuvintele care apar cel mai frecvent în descrierile altor persoane reprezintă trăsături de

personalitate. Trăsăturile de personalitate sunt utilizate în calitate de “cărămizi” pentru a (re)construişi memora portretul psihologic al unei persoane. Ele se referă la particularităţile individuale întermeni de comportamente, abilităţi, motive sau manieră de relaţionare cu ceilalţi.

Trăsăturile de personalitate sunt, la rândul lor, construcţii psihologice plasate în memoriaumană, preexistente formării impresiilor şi reprezintă grile de lectură a persoanei (vezi mai jos despreconstructele personale şi teorii implicite asupra personalităţii).

ERORI ÎN FORMAREA IMPRESIILOR

Am văzut anterior că psihologia socială studiază erorile simţului comun, erori determinate desituaţiile sociale. Formarea impresiilor, aşa cum au arătat studiile empirice, este un proces cognitivdependent în mare parte de contextul social şi supus erorilor.

Erorile în formarea impresiilor pot fi clasificate în funcţie de natura acestora. Astfel, în celece vor urma, vom analiza erorile formării impresiilor determinate preponderent de:

• ordinea prezentării informaţiilor • relevanţa informaţie pentru organizarea interacţiunii• valenţa informaţiei• ordinea şi valenţa informaţiei acţionând simultan• socializare şi experienţa personală• nevoia de coerenţă

IMPACTUL ORDINII DE PREZENTARE A INFORMAŢIEI:EFECTUL INFORMAŢIEI ANTERIOARE & EFECTUL INFORMAŢIEI RECENTE

“Contează prima impresie pe care o creezi” spun oamenii, şi psihologii sociali confirmă

veridicitatea acestei afirmaţii.Pentru a verifica empiric veridicitatea acestei afirmaţii, Asch a condus următorul experiment.El a oferit participanţilor o descriere a unei persoane necunoscute, descriere care conţinea doar o listă

2



cu 6 trăsături de personalitate (V.I.), solicitând acestora să elaboreze o descriere narativă a acelei persoane. În prima condiţie experimentală trăsăturile de personalitate au fost prezentate în ordineaurmătoare: inteligent - harnic - impulsiv - critic - încăpăţînat - invidios. În cea de-a doua condiţieexperimentală ordinea prezentării acestor trăsături a fost inversată, adică subiecţilor li s-a cerut să-şiformeze impresiile despre cineva care este descris ca fiind invidios - încăpăţînat - critic - impulsiv -harnic - inteligent .

Descrierile narative obţinute în prima condiţie experimentală prezentau persoananecunoscută ca fiind competentă şi ambiţioasă, în timp ce în cea de-a doua condiţie experimentalănecunoscutul a fost considerat ca fiind exploziv şi neadaptat social . La finele experimentului participanţii au fost confruntaţi cu o listă ce conţinea perechi de trăsături de personalitate opuse (degenul, generos - zgârcit, puternic - slab, etc.) fiind rugaţi să aleagă din fiecare pereche acea trăsăturăcare se potriveşte persoanei necunoscute descrise. Subiecţii din prima condiţie experimentală au ales,în special, caracteristici favorabile, de genul “fericit”, “sociabil”, “puternic”, “simpatic”, în timp ce participanţii din cea de-a doua condiţie experimentală au manifestat o tendinţă opusă.

Asch a explicat acest efect al informaţiei anterioare ( primacy effect ) prin faptul căformarea impresiilor este un proces automat. Formarea impresiei se declanşează din clipa în care estereceptat primul bit de informaţie despre persoana în cauză, acea informaţie primară “colorând” după principiul gestalt-ului perceperea şi integrarea informaţiilor succesive.

Efectul primei informaţii a fost demonstrat şi în condiţii experimentale mai naturale. Astfel,Park (1986) a condus un experiment în care grupuri a câte 7 persoane au interacţionat săptămânal pe

parcursul a şapte săptămâni. De fiecare dată, în final, subiecţii realizau o descriere narativă aimpresiilor pe care şi le crease despre ceilalţi participanţi. Rezultatele obţinute au demonstrat cătrăsăturile de personalitate prezente în descrierea altor persoane la prima şedinţă (prima impresie)sunt mai frecvente în descrierea finală comparativ cu trăsăturile care apăreau în descrierileintermediare (şedinţa 2-6).

Jones, Rock, Schaver, Goethals şi Ward (1968) au demonstrat că ordinea prezentăriiinformaţiei influenţează şi judecata despre abilitatea persoanei. Ei au condus un experiment în care,într-o primă etapă, participanţilor li se prezentau o serie de date ce conţineau 30 de probleme devocabular. Fiecare dintre probleme era însoţită de evaluarea soluţiei: din totalul de probleme 15 erausoluţionate “greşit” şi 15 - “corect”. După ce subiecţii parcurgeau întreaga listă de probleme li secerea să evalueze abilitatea lingvistică a persoanei care a soluţionat aceste probleme. Au existat treicondiţii experimentale care au manipulat sistematic ordinea de prezentare a răspunsurilor corecte şiincorecte (V.I.): în prima condiţie primele 15 probleme conţineau 10 răspunsuri corecte dispuse

aleator (primatul feedback-ului pozitiv), în cea de-a doua condiţie primele 15 probleme conţineau 10răspunsuri greşite dispuse aleator (primatul feedback-ului negativ) şi în cea de-a treia condiţierăspunsurile corecte şi greşite erau distribuite proporţional. Cercetătorii se aşteptau (ipoteza iniţială)că subiecţii vor fi influenţaţi de rezultatele oferite în cea de-a doua parte a seriei. Altfel spus, naturaultimelor feedback-uri despre performanţă urmau să determine evaluarea abilităţii. Spre surprindereacercetătorilor datele au arătat o dinamică inversă: persoanele din prima condiţie experimentală(primatul feedback-ului pozitiv) au fost evaluate ca posedând abilităţi lingvistice superioarecomparativ cu cei din condiţia a doua (primatul feedback-ului negativ), consideraţi ca fiind cei mai puţin abili din punct de vedere lingvistic.

Rezultatele obţinute se pot explica prin faptul că:• formarea impresiilor este un proces on-line, altfel spus, formarea impresiilor începe cu

primul bit de informaţie disponibilă, astfel încât, orice informaţie ulterioară estedenaturată de impresia creată în baza primelor informaţii (intervine efectul primeiinformaţii)

• primele informaţii atrag mai multă atenţie decât cele subsecvente, or, alocarea de atenţieinfluenţează prelucrarea informaţiilor (cantitatea şi calitatea procesării) ceea ce în finaldetermină un mai bun codaj mnezic al acesteia.

Pe lângă eroarea informaţiei anterioare există situaţii când se observă reversul acesteia:efectul informaţiei recente (recency effect ). Acest efect apare în situaţiile în care persoana care-şiformează impresiile este

• limitată în resurse cognitive (de exemplu, este distrasă, obosită, este bombardată cu omulţime de stimuli de altă natură) sau

• atunci când scopul interacţiunii este de a îmbunătăţi performanţa ţintei percepute. Deexemplu, profesorul va evalua mai pozitiv un elev care a început cu performanţe slabe şia ajuns la un nivel ridicat de performanţă, faţă de un alt elev care manifestă la început o performanţă bună şi ulterior urmează un declin al acesteia (Aronson şi Jones, 1992).

Acelaşi efect credem că va fi observat şi în cazul interacţiunilor dintre un antrenor şisportivii aflaţi sub îndrumarea sa.

3



Explicaţiile efectului informaţiilor recente pot fi de natură:• procesuală (insuficienţa resurselor cognitive care se materializează în lipsa atenţiei şi

respectiv a procesării suficiente a informaţiei la anihilarea efectului informaţiilor anterioare, favorizând impactul accentuat al informaţiilor recente)

• motivaţională (motivaţia de îmbunătăţire a performanţei direcţionează atenţia spre setul

de date recente care sunt procesate mai activ şi compararea acestui set cu dateleanterioare doar pentru punerea în evaluare a progresului realizat)

Deşi a fost semnalată şi eroarea informaţiei recente, de cele mai multe ori impresiile desprecineva sunt distorsionate în sensul informaţiilor anterioare (eroarea informaţiei anterioare).

IMPACTUL RELEVANŢEI INFORMAŢIEI: TRĂSĂTURI DE PERSONALITATE CENTRALE & PERIFERICE

Nu doar ordinea prezentării informaţiei poate cauza distorsiuni în formarea impresiei.Conform opiniei lui Asch unele trăsături au un impact mai mare asupra impresiilor. De exemplu,informaţia că cineva este ostil sau prietenos poate să fie mai importantă decât cunoaşterea faptuluidacă acea persoană este ordonată sau nu. Trăsăturile de personalitate care au un impact mai mareasupra impresiei finale au fost definite ca fiind trăsături centrale. Respectiv, trăsăturile care auimpact redus asupra impresiei finale sunt trăsături periferice.

Pentru a demonstra faptul că trăsăturile au un grad diferit de centralitate Asch a realizat unexperiment similar celui prezentat anterior. Într-o primă condiţie subiecţilor li s-a spus cănecunoscutul este inteligent - abil - harnic – afectuos / cald - hotărât - practic - precaut . În cea de-adoua condiţie, cuvântul “afectuos / cald ” a fost înlocuit cu cuvântul “distant / rece”. În finalconfruntaţi cu lista de perechi de trăsături de personalitate opuse “ persoana afectuoasă / caldă” a fostapreciată ca fiind în acelaşi timp “generoasă”, “deşteaptă”, “fericită”, “amabilă”, “de încredere”, “cusimţul umorului”, “sociabilă”, “altruistă” şi “imaginativă”, în timp ce “persoana distantă / rece” a fostapreciată de majoritatea participanţilor ca posedând trăsături opuse. Asch a repetat acelaşi experimentînlocuind perechea de trăsături “afectuos / cald – distant / rece” cu cea de “ politicos - nepoliticos”. Dedata aceasta nu au fost observate diferenţe semnificative în impresia generală formată de participanţi.

Pornind de la aceste date empirice, Asch a ajuns la concluzia că distincţia “afectuos-distant”este mai centrală comparativ cu distincţia “politicos-nepoliticos”.

Rezultatele obţinute au fost confirmate şi în contexte sociale cu un grad sporit de naturaleţe pentru interacţiunea şi formarea impresiilor.Astfel, Kelley (1950) a utilizat acelaşi şir de descriptori de personalitate pentru a caracteriza

personalitatea unui profesor. Subiecţii, studenţi de colegiu care au optat pentru cursul de psihologie,erau anunţaţi de experimentator că, datorită absenţei pe moment a profesorului titular ei vor face orelecu un “profesor oaspete” (în realitate, complicele experimentatorului). Studenţilor li s-a mai spus că înfinal vor fi rugaţi să evalueze profesorul în cauză (motivul invocat: departamentul este interesat deevaluarea cadrelor didactice). Înainte de a începe ora de psihologie, experimentatorul le-a oferit participanţilor o serie de informaţii sumare despre “noul profesor”, împărţind în clasă pliante cu oscurtă descriere biografică a acestuia. Pe lângă informaţiile biografice pliantele conţineau şi aceletrăsături de personalitate pe care le-a utilizat Asch în experimentul său, prezentate ca fiind evaluăriale colegilor cu care “profesorul” lucrase anterior. În una din condiţii foştii colegi apreciau că noul profesor “este afectuos”, în timp ce în cealaltă condiţie experimentală acelaşi profesor era văzut cafiind “mai curând distant”. Ulterior subiecţii au asistat la o prelegere cu “noul profesor”. În final,confruntaţi cu lista de trăsături opuse, s-a observat o diferenţă semnificativă în evaluarea profesoruluiîn funcţie de variaţia variabilei independente (de fapt, s-au obţinut aceleaşi rezultate ca şi în cazulexperimentului realizat de Asch). Mai mult decât atât, persoanele care au aflat că profesorul este o persoană afectuoasă au participat la discuţiile din timpul orelor în proporţie de 56%, participarea lor fiind semnificativ mai mare faţă de cei cărora li s-a spus că profesorul este distant şi care au participatla discuţii doar în proporţie de 32%.

Cu alte cuvinte, pe lângă confirmarea rezultatelor obţinute de Asch într-un context mainatural, experimentul realizat de Kelley a demonstrat că impresiile pe care oamenii şi le formeazădespre ceilalţi determină natura interacţiunilor subsecvente, jucând rolul unor expectanţe ce setranspun în comportament. În subsecvent, faptul de a interacţiona mai puţin joacă rolul de validare aimpresiei iniţiale în direcţia confirmării expectanţelor, consolidând astfel prima impresie (efectul deauto-îndeplinire a profeţiei).

Rezultatele obţinute de Kelley au fost reproduse într-un experiment similar realizat recent de

Wydmeyer şi Loy (1988) pe un lot de 270 de studenţi. În concluzie, se pare că trăsăturile centrale, de

4



genul “afectuos - distant”) creează expectanţe care influenţează modul în care este interpretatăinformaţia despre persoana percepută.

Cercetările realizate de Asch şi confirmate ulterior de alţi cercetători în diferite contextedemonstrează impactul diferit pe care-l au trăsăturile de personalitate asupra formării impresiilor înfuncţie de gradul de centralitate al acestora. De ce totuşi unele trăsături sunt mai centrale, care este

cauza centralităţii unei trăsături de personalitate?Răspunsul la această întrebare a fost desprins ca rezultat al analizei motivelor deinteracţiune. Este normal ca în momentul în care obţinem informaţii despre cineva să le triem înfuncţie de relevanţa pe care o au pentru organizarea comunicării cu persoana în cauză (anterior amvăzut cum motivul de îmbunătăţire a performanţei ţintei perceptive poate determina distorsiunea perceperii acesteia prin efectul informaţiei recente). De exemplu, la modul ideal, este mult maiimportant să ştim dacă o persoană este afectuoasă sau distantă decât dacă este ordonată sau nu. Altfelspus, o trăsătură este, cu atât mai centrală cu cât are o valoare mai mare de prognostic al interacţiunii.Cu alte cuvinte, atunci când mă întâlnesc şi interacţionez cu cineva, pentru mine este mai importantfaptul dacă interlocutorul este sau nu afectuos decât dacă este sau nu ordonat (acest din urmă aspectmă interesează mai puţin, “e treaba lui dacă e ordonat sau nu, nu mă afectează”). Am putea spune cătrăsăturile centrale sunt acelea care au o valenţă de organizare a interacţiunii într-o cvasitotalitate desituaţii.

Impactul mai mare pe care-l au trăsăturile centrale asupra impresiilor este determinat de

faptul că informaţia considerată mai importantă va atrage atenţia ceea ce, ulterior, va duce la o procesare mai intensă a acesteia, fapt care va determina la rândul său un impact major asupraimpresiei generale / finale.

Care ar fi totuşi motivele generice care determină centralitatea trăsăturilor? Unii cercetătoriau preferat să le extragă de pe urma analizei datelor empirice.

Rosenberg, Nelson şi Vivekananthan (1968) au analizat corelaţiile existente între 60 de perechi de trăsături, ajungând la concluzia că există două axe deosebit de relevante pentru evaluarea persoanei: axa dezirabilităţii sociale (cu polii evaluativi prietenos / bun social – ostil / rău social ) şiaxa dezirabilităţii intelectuale (cu polii competent / bun intelectual – incompetent / rău intelectual ).În opinia cercetătorilor menţionaţi anterior în jurul acestor axe se organizează toate trăsăturile pecare le utilizăm pentru descrierea unei persoane (vezi figura 1).

O atare organizare a trăsăturilor se explică prin impactul a două motive esenţiale importante

pentru organizarea interacţiunilor sociale:• nevoia de a prezice dacă o persoana va fi prietenoasă sau ostilă în comunicarea cu noi,făcându-ne să simţim plăcere sau disconfort ca rezultat al interacţiunii şi

• nevoia de a cunoaşte dacă persoana percepută este sau nu competentă, dacă poate să nefie utilă sau nu.

Este important de remarcat că există o corelaţie între cele două axe şi diferitele tipuri deatracţie interpersonală. Astfel, dezirabilitatea socială este un bun predictor pentru gradul în care ne face plăcere să interacţionăm cu o persoană, în timp ce competenţa intelectuală este corelată cumăsura în care respectăm o anume persoană. În general, în cazul prieteniilor cele două forme deatracţie converg, deşi ele pot exista şi separat: putem respecta pe cineva fără ca să ne placă, şi putemsă simţim afecţiune pentru cineva pe care de altfel nu îl respectăm în mod deosebit.

5

• Savant

RĂU SOCIAL

BUN INTELECTUAL

• Distant/rece

• Nesociabil

• Lipsit de umor • Nepopular

• Deştept

• Inteligent

• Lipsit deimaginaţie

• Nefericit

• Imaginativ



Schema 1: Axa dezirabilităţii sociale şi axa dezirabilităţii intelectualeşi modul de grupare a trăsăturilor de personalitate pe aceste axe

IMPACTUL VALENŢEI INFORMAŢIEI: EFECTUL INFORMAŢIEI NEUTRE, EFECTUL INFORMAŢIEI NEGATIVE & EFECTUL INFORMAŢIEI EXTREME

Cercetările au indicat faptul că, în absenţa informaţiei contrare oamenii au tendinţa de a“gândi pozitiv” despre ceilalţi, formându-şi impresii pozitive. Această distorsiune perceptivă a fostdefinită ca fiind efectul informaţiei neutre ( positivity effect ; am folosit în locul sintagmei “positivityeffect” termenul “efectul informaţiei neutre” pentru că impresia pozitivă este creată pornindu-se de lao informaţie neutră şi nu pozitivă; Sears, 1983).

Totuşi, dacă există careva informaţii negative despre o persoană, acest aspect atrage atenţianoastră şi duce la o exacerbare disproporţională a importanţei informaţiei oferite în formareaimpresiilor subsecvente - se manifestă o distorsiune a percepţiei, pe care o vom defini ca efectulinformaţiei negative (negativity effect ; Fiske, 1980). Odată formate, impresiile negative sunt multmai greu de a fi schimbate în lumina informaţiilor pozitive subsecvente.

Sensibilitatea sporită pentru considerarea informaţiilor negative se poate explica prin faptulcă:

• acestea sunt neobişnuite şi distinctive (s-a demonstrat că informaţiile neobişnuite,distincte şi extreme atrag atenţia - Skowronski & Carlston, 1989) şi

• sugerează, în mod indirect, un potenţial pericol , astfel încât detectarea şi considerareaunor astfel de informaţii este vitală pentru individ.

De asemenea, a fost demonstrat faptul că o trăsătură mai pronunţată are un impact mai mareasupra impresiei generale decât una moderat manifestă - efectul informaţiei extreme (extremityeffect ; Fiske, 1980).

IMPACTUL SIMULTAN AL ORDINII & VALENŢEI INFORMAŢIEI: EFECTUL DE HALO SAU EROAREA EVALUATIVĂ

Formarea impresiilor presupune, în primul rând, o evaluare. Cercetările au determinat că

valenţa informaţiei anterioare determină o distorsiune a informaţiilor subsecvente în sensul evaluăriiiniţiale. Această distorsiune perceptivă a fost definită ca eroarea evaluativă sau efectul de halo (haloeffect ; Cooper, 1981). S-a demonstrat că atunci când suntem confruntaţi mai întâi cu o informaţie pozitivă despre cineva există o tendinţă de interpretare a informaţiilor subsecvente în sens pozitiv(halo pozitiv) şi invers, confruntarea iniţială cu o informaţie negativă ne va “colora percepţia”informaţiei subsecvente în sensul evaluării negative (halo negativ).

Efectul de halo demonstrează că, pe lângă ordinea prezentării informaţiei (eroareainformaţiei anterioare), contează şi conotaţia evaluativă pe care o are acea informaţie.

Efectul de halo a fost documentat şi în cazul unor caracteristici “obiective” ale persoanei.Astfel, aspectul fizic este capabil să inducă un efect de halo: atunci când ne place cum arată cinevasuntem înclinaţi să atribuim unei persoane alte caracteristici favorabile. Desigur, “standardele defrumuseţe variază de-a lungul timpului, diferă în funcţie de cultură, preferinţe individuale, însă,

dincolo de aceste diferenţe, indiferent de criteriile după care judecăm înfăţişarea cuiva, ceea ce e frumos se presupune că e şi bun (Eagly, Ascmore, Makhijani, 1991).

6

• Naiv

• Prost

BUN SOCIAL

RĂU INTELECTUAL

• Afectuos/cald

• Sociabil• De treabă

• Simţul umorului

• Popular

•

Non-inteligent

• Iresponsabil

• Impulsiv



Pentru a demonstra efectul de halo determinat de aspectul fizic Dion, Berscheid şi Walster (1972) au realizat următorul experiment. În cadrul unui studiu preliminar participanţii (studenţi) aufost rugaţi să evalueze atractivitatea fizică a persoanelor necunoscute, folosindu-se de pozele acestora(pozele conţineau imagini ale persoanelor de ambele sexe). Au fost selectate 12 imagini cu persoanefoarte atractive, 12 cu persoane non-atractive şi 12 poze cu un scor mediu al atractivităţii fizice.Ulterior subiecţii care au participat la experimentul propriu-zis (studenţi) au primit un set compus din

trei fotografii - câte una din fiecare categorie de poze - şi au fost rugaţi să evalueze acele persoaneutilizând un chestionar ce conţinea o listă cu 27 de trăsături de personalitate. Pornindu-se de la aceletrăsături de personalitate, a fost calculat un indice de dezirabilitate socială pentru fiecare imagine. Deasemenea, participanţii au fost rugaţi să estimeze dacă persoanele din poză sunt fericiţi în viaţa personală şi dacă au succes în carieră.

Rezultatele au demonstrat că persoanele cu un fizic atractiv sunt percepute ca având şansemai mari de a se căsători, de a avea o căsnicie fericită, de a avea un serviciu mai prestigios, sunt mai bine plătiţi şi, la modul general, sunt mai fericiţi în viaţă.

Încercarea de verificare empirică a gradului în care atractivitatea fizică corelează în realitatecu succesul profesional, sentimentul fericirii etc. au demonstrat că impresiile pe care şi le creeazăoamenii despre persoanele atractive sunt eronate!

Dincolo de faptul că nu există suport real, oamenii tind să creadă că persoanele atractive suntmai sociabile, mai afectuoase în relaţiile interpersonale, mai inteligente etc.

Haloul evaluativ pozitiv pe care-l creează un fizic plăcut se manifestă şi în evaluarea

performanţei. Landy şi Sigall (1974) au condus un experiment în care au rugat subiecţii să evaluezeeseuri semnate de persoane necunoscute. Rezultatele au demonstrat că eseurile care erau însoţite de pozele unor persoane atractive au fost evaluate semnificativ mai bine faţă de eseurile însoţite de pozeale persoanelor mai puţin atractive.

Benassi (1982) a demonstrat că atractivitatea fizică influenţează pozitiv evaluarea abilităţii în baza datelor despre performanţă.

Acelaşi efect a fost demonstrat ca influenţând aprecierea vinovăţiei de către juraţi: de regulăinculpaţii simpatici sunt pedepsiţi mai puţin sever. Totuşi, pentru anumite categorii de crime, acestefect poate fi inversat. Sigall şi Ostrove (1975) au demonstrat că membrii juriului au acuzat o femeieatractivă la mai puţini ani de închisoare când a săvârşit un furt, dar au fost mai severi în cazul în careaceeaşi victimă a fost găsită vinovată de faptul că a determinat un bărbat pentru a face o investiţiefictivă (a comis infracţiunea de înşelăciune). Probabil în cea de-a doua situaţie (înşelăciune) o persoană simpatică de sex feminin a fost considerată ca având mai multe şanse şi mijloace pentru a

înşela un bărbat.Efectul de halo se regăseşte în regulile de asociere a trăsăturilor de personalitate (vezi mai josteoriile implicite despre personalitate: principiul coerenţei evaluative).

* * *

Pe lângă erorile simţului comun care intervin în procesul formării impresiilor, există o seriede erori care sunt puternic colorate de diferenţele interindividuale. Deşi acestea în mod normal nu ţinde psihologia socială ci mai curând de psihologia personalităţii, unele teme, ca de exemplu, cele ce ţinde constructele de personalitate şi teoriile implicite despre personalitate se situează la intersecţia celor două discipline.

IMPACTUL SOCIALIZĂRII & EXPERIENŢEI PERSONALE: SISTEMUL CONSTRUCTELOR PERSONALE

Este normal ca, dincolo de caracteristicile comune ale procesului de formare a impresiilor, săexiste diferenţe interindividuale în considerarea relevanţei informaţiilor şi interpretarea acesteia.Altfel spus, pe lângă trăsăturile de personalitate considerate centrale într-o anume cultură indivizii pot, pornind de la experienţa personală, să-şi elaboreze modalităţi ideosincratice de caracterizare a persoanelor. Kelley (1955) a definit aceste modalităţi ideosincratice de formare a impresiilor printermenul de constructe personale. Ele pot fi cel mai uşor înţelese sub forma unor dimensiunievaluative bipolare elaborate în scopul conferirii semnificaţiei comportamentelor personale şi alecelorlalţi. Spre deosebire de trăsăturile de personalitate ce reprezintă perechi de antonime,constructele personale nu respectă întotdeauna o simetrie lingvistică similară pentru faptul că nu suntmodelate după principiul opoziţiei antonimice, ci plecând de la o experienţa individuală, purtând osemnificaţie personală asociată comportamentelor sociale.

Astfel, de exemplu, trăsăturii de personalitate “binevoitor” îi corespunde (la nivel lingvistic)

în calitate de pereche antonimică trăsătura de personalitate “ostil”. Spre deosebire de nivelullingvistic, în planul semantismului individual , acelaşi comportament poate fi considerat de către o persoană ca fiind “binevoitor”, în timp ce alte persoane îl vor considera ca expresie a altor trăsături de

7



personalitate, de genul “dependent”, “slab”, “candid” (în funcţie de constructele personale pe care leau). În acelaşi timp comportamentele situate la polul opus vor fi şi ele apreciate în mod diferit, caexpresie a “agresivităţii”, “lipsei de tact”, etc.

Constructele personale reprezintă deopotrivă:• rezultatul experienţei perceperii realităţii sociale şi• grile de interpretare a acesteia.

Anume în calitate de “grile de lectură a realităţii” ele intervin în formarea impresiilor.Datorită faptului ca fiecare dintre noi are un sistem individual de constructe personale suntemînclinaţi să ne formăm impresii diferite despre aceeaşi persoană. Constructele de personalitate seformează în timp ca o formă de adaptare a percepţiei individuale şi sunt deosebit de rezistente laschimbare.

IMPACTUL NEVOII DE COERENŢĂ: TEORII IMPLICITE DESPRE PERSONALITATE

Pe lângă constructele de personalitate puternic individualizate oamenii tind sa-şi dezvolteteorii implicite asupra personalităţii (Bruner şi Taguiri, 1954) sau filosofii asupra naturii umane(Wrightsman, 1964). Ele conţin principii generale despre maniera în care diferite caracteristici de personalitate se asociază pentru a produce anume tipuri de personalitate. Astfel, impresiile pe care nile formăm despre persoane sunt influenţate de aceste reguli de asociere între trăsăturile de

personalitate.Cercetătorii au stabilit că în asocierea diferitor trăsături de personalitate o importanţă

deosebită revine sensului evaluativ şi descriptiv al informaţiei. Astfel, de regulă, în mintea noastrătrăsăturile pozitive nu sunt asociate cu trăsături negative (non-concordanţă evaluativă: de exemplu, s-a stabilit că “persoanele inteligente” sunt considerate “prietenoase” însă nu sunt “centrate pe sine”).În mod similar, comportamentele care sunt incompatibile (non-concordanţă descriptivă), chiar dacăsunt pozitive (de exemplu “precaut” şi “curajos”), nu sunt percepute ca fiind asociate. Cu alte cuvinte,asociaţiile dintre trăsăturile de personalitate sunt ghidate de principiul coerenţei evaluative şiprincipiul coerenţei descriptive (a compatibilităţii descriptive a comportamentelor).

La fel ca şi constructele personale, teoriile implicite despre personalitate sunt relativideosincratice.

Am văzut anterior că teoriile implicite de personalitate presupun o coerenţa / consistenţă

evaluativă şi descriptivă a persoanei percepute. Însă de cele mai multe ori suntem confruntaţi cuinformaţii contradictorii despre cineva. Uneori noi înşişi afirmăm despre cineva că “este un tipcontradictoriu”. De ce atunci suntem înclinaţi să ne construim teorii coerente despre personalitate? Cese întâmplă atunci când informaţiile infirmă coerenţa unei persoane?

Nevoia de coerenţă reprezintă acel motiv primordial care determină natura coerentă ateoriilor despre personalitate. Ne place să vedem lumea ca fiind guvernată de legităţi, pe ceilalţi, penoi înşine ca fiind coerent organizaţi. Perceperea incoerenţei ne creează un disconfort interior, odisonanţă cognitivă de care încercăm să scăpăm cât mai repede. Contradictorialitatea informaţiilor despre ceilalţi ne creează de asemenea o stare de dezechilibru cognitiv de care încercăm să scăpămutilizând o serie de strategii. De exemplu, dacă cineva ne spune că “Loredana este inteligentă şi prietenoasă, însă insensibilă faţă de ce simt ceilalţi”, remarcăm că primele două trăsături suntcompatibile (acceptăm cu uşurinţă că cel care este inteligent este şi prietenos: coerenţa evaluativă), întimp ce ultimele două trăsături nu se prea combină (a fi prietenos înseamnă a fi şi sensibil faţă decelălalt şi nu invers: non-concordanţă descriptivă şi evaluativă). Ne vom simţi mult mai bine dacă

vom găsi o manieră de conciliere a acestor informaţii. De exemplu, putem să spunem căa) “Loredana este prietenoasă doar cu cei la care ţine cu adevărat, însă prea puţin îi pasă de

ceilalţi” b) “Loredana crează doar aparenţe că este prietenoasă, în realitate, însă, puţin îi pasă de ce

simt ceilalţi” sauc) “Loredana este foarte labilă afectiv: când are o bună dispoziţie, este foarte prietenoasă,

însă, când are o dispoziţie proastă este indiferentă faţă de cei din jur”

Pentru a pune în evidenţă paleta de strategii la care apelează oamenii pentru a rezolvainconsistenţele informaţiei oferite despre ceilalţi, Asch şi Zukier (1984) au realizat un experiment încare subiecţilor li s-au oferit perechi de trăsături despre o anume persoană. Unele dintre trăsături erauopuse evaluativ sau descriptiv (de exemplu: bine dispus - depresiv, generos - argumentativ, ambiţios -leneş etc.). Participanţilor li s-a cerut să-şi formeze o impresie generală despre persoanele necunoscute

descrise prin setul de trăsături. Analizând descrierile narative, cercetătorii au identificat un set de şasestrategii de conciliere a informaţiilor contradictorii:

8



1. Segregarea - reprezintă o manieră de reconciliere în care caracteristicile opuse suntseparate / segregate pe diferite domenii existenţiale (de exemplu: X este un savantexcelent, însă în viaţa cotidiană nu este bun de nimic)

2. Impactul adâncurilor - se presupune că una din caracteristici este profundă, cealaltăreprezentând un comportament de faţadă (de exemplu: X este aparent sociabil, deşi înrealitate este profund însingurat)

3. Raport cauză-efect - contradicţia se rezolvă prin prezumarea unei relaţii de cauzalitateîntre trăsăturile opuse ca sens din care o trăsătură apare ca o reacţie la cealaltă (deexemplu: X este atât de dependent de mama sa încât este ostil faţă de ea)

4. Raport mijloc-scop - contradicţia se rezolvă prin existenţa unui anume scop (deexemplu: un părinte afectuos este sever cu copiii pentru a le da o bună educaţie). În acestcaz cauzalitatea este orientată spre viitor (scop), în timp ce în cazul anterior cauzalitateaeste orientată spre prezent (efect)

5. Sursa comună - contradicţia se înlătură când există o sursă comună pentru ambeletrăsături (de exemplu: X poate fi bine dispus într-o situaţie şi depresiv în alta datorităinstabilităţii afective)

6. Interpolarea - contradicţia poate fi explicată şi prin intervenţia unei cauze care faceimposibilă manifestarea unei caracteristici, transformând-o în opusul acesteia (deexemplu: X este un tip ambiţios, dar pentru că îi este frică că ambiţiile sale nu se vor realiza este pasiv.)

Experimentul menţionat anterior demonstrează încă o dată capacitatea remarcabilă deformarea a unor impresii unitare, coerente şi bogate în detalii, chiar daca “sursele iniţiale” nu conţindecât foarte puţin din elementele “poveştii finale”.

R EZUMATUL CAPITOLULUI

• Oamenii au nevoie sa-şi formeze impresii despre ceilalţi pentru a-şi putea planifica şi dirijacomportamentul în interacţiunile cu ceilalţi. Deoarece o bună parte din viaţa lor oamenii o petreccomunicând, procesul de formare a impresiilor a căpătat un caracter cvasi-automat, declanşându-se spontan ori de câte ori interacţionăm cu cineva.

• Indiferent de cantitatea şi calitatea informaţiilor, oamenii îşi formează impresiile despre ceilalţicu uşurinţă, completând golurile cu informaţii stocate în memorie, ajungând la o imaginenarativă a interlocutorului, coerentă şi suficientă pentru scopurile şi natura interacţiunii.

• Simţul comun sau gândirea cotidiană, atunci când este raportată la formarea impresiilor,comportă o serie de erori. Dacă gândirea ştiinţifică sugerează că impresia finală despre o

persoană trebuie să reprezinte rezultatul unei laborioase analize a tuturor datelor disponibile,gândirea cotidiană operează mai puţin corect însă mai repede şi mai econom.• Unele “erori” în formarea impresiilor se datorează locului pe care îl ocupă o anume informaţie în

şirul de date. În mod normal, primele informaţii au o pondere mai mare asupra impresiei finale(efectul informaţiei anterioare). Uneori însă informaţiile recente pot să fie mai importante(efectul informaţiei recente). Acest efect invers se datorează unor motive particulare sausuprasolicitării şi surmenajului cognitiv.

• Nu toate informaţiile au acelaşi impact asupra impresiei finale. În mod normal atragem atenţie înspecial informaţiilor care sunt relevante din punct de vedere egocentric (trăsături de personalitate centrale): ne interesează în primul rând dacă persoana cu care interacţionăm neeste sau nu prietenoasă pentru a ne dispune bine sau dacă este inteligentă pentru a ne fi de folos.Toate trăsăturile de personalitate pe care le utilizăm pentru a descrie pe cineva se pare că sestructurează în jurul furnizării informaţiei relevante pentru satisfacerea acestor nevoifundamentale.

• Când ducem lipsă de informaţii despre cineva suntem înclinaţi să pornim de la premiza că persoana în cauză este “un tip de treabă” (efectul informaţiei neutre). Odată ce aflăm o singură

9



informaţie negativă despre cineva rolul acesteia este exacerbat în determinarea impresiei finale(efectul informaţiei negative). De asemenea, trăsăturile de personalitate puternic pronunţate au ovaloare diagnostică şi prognostică mai mare în formarea impresiei generale (efectul informaţieiextreme).

• Fiinţa umană încercă să-şi creeze imagini coerente despre sine şi lumea care o înconjoară.Principiul coerenţei se află la baza teoriilor implicite despre personalitate. Confruntaţi cu

informaţii contradictorii despre cineva, oamenii în mod frecvent apelează la o serie de strategii deajustare a datelor pentru a restabili coerenţa imaginii celuilalt.• Formarea impresiilor presupune în primul rând evaluarea datelor. Principiul coerenţei şi primatul

unei anume informaţii determină un halo evaluativ care “colorează” procesarea informaţiilor subsecvente şi imaginea finală (eroarea evaluativă).

10

Material Formarea Impresiilor

Documents

Transcript of Material Formarea Impresiilor