Master

INTRODUCERE

Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen

mediu, al cărui obiectiv principal îl constituie crearea unei economii de piaţă

funcţionale, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituţiile şi

politicile Uniunii Europene, vizează în principal asigurarea unei creşteri

economice durabile, promovarea unei politici economice coerente, crearea unui

mediu de afaceri prielnic, modernizarea şi dezvoltarea întregii vieţi social-

economice.

În acest context, rolul hotărâtor în atingerea obiectivelor îl au

investiţiile, ca motor al suplimentării, diversificării sau creşterii calitative a

tuturor factorilor de producţie. Nu se pot asigura sporirea capitalului fix sau

circulant, suplimentarea numărului de locuri de muncă, creşterea randamentului

utilajelor, sporirea productivităţii muncii, diversificarea producţiei ş.a.m.d., fără

o judicioasă politică de investiţii.

În condiţiile economiei de piaţă, ale concurenţei şi ale existenţei

proprietăţii private, investiţiile, privite ca o economie la fondul de consum,

trebuie să fie cheltuite în aşa fel încât să asigure o eficienţă maximă, un nivel cât

mai ridicat al efectelor pe unitatea de efort. Decizia de investiţie trebuie să se

bazeze pe determinări cantitative şi calitative riguroase, ca să asigure orientarea

efortului, investind spre cele mai bune variante de proiect.

Prezenta lucrare este subordonată tocmai acestui scop şi vă pune la

dispoziţie un studiu de fezabilitate cu privire la realizarea unei investiţii la

Moara Dobrogea, folosind un ansamblu coerent de metode, tehnici şi procedee

concrete de investigare şi fundamentare a deciziei investiţionale.

Se propune înlocuirea utilajului existent cu o moară de performanţă de

240 t.

Folosirea judicioasă a fondurilor disponibile se bazează pe o bună

elaborare a deciziei investiţionale.

Evaluarea eficienţei economice a unui proiect de investiţii

CAPITOLUL I

INVESTIŢIILE – FACTOR AL

MODERNIZĂRII ŞI RESTRUCTURĂRII

ECONOMIEI NAŢIONALE

1.1. Consideraţii teoretice privind investiţiile de capital

Noţiunea de investiţii are două sfere de cuprindere (sfera lărgită şi sfera

restrânsă) şi defineşte o categorie financiară pe cât de complexă, pe atât de

controversată.

Sfera lărgită este reprezentată de investiţiile financiare. Investiţiile

financiare reprezintă orice plasament de capital cu scopul de a obţine un anumit

profit:

cumpărarea de acţiuni sau de alte titluri de valoare;

plasamentele de sume băneşti în bănci;

blocarea unor fonduri pentru iniţierea de afaceri – în scopul de a obţine

dividende, dobânzi şi respectiv profituri.

Sfera restrânsă este reprezentată de investiţiile de capital. Investiţiile de

capital reprezintă achiziţionarea de noi mijloace fixe, dar şi modernizarea celor

existente.

Prima sferă o cuprinde pe cea de-a doua, adică investiţiile financiare

cuprind plasamentele de capital.

Investiţiile de capital reprezintă totalitatea cheltuielilor prin care se

creează sau achiziţionează noi capitaluri fixe, productive sau neproductive,

se dezvoltă, se modernizează şi se reutilizează cele existente. Investiţiile de

capital au loc atât în economia reală cât şi în domeniile social-culturale,

2


constituind suportul material al creşterii economice şi al dezvoltării activităţilor

social-culturale, în orice ţară din lume.

Orice investiţie aduce ceva nou; având caracter inovator, investiţia

aduce întotdeauna schimbarea situaţiei existente, ducând la apariţia unor

elemente noi, necunoscute până atunci. Orice proces investiţional are asociat,

deci, un însemnat factor de risc, deoarece angajează viitorul, privând societatea

de un consum cert, de o satisfacţie imediată şi sigură, pe seama economiilor şi

veniturilor avute în prezent, în schimbul unei speranţe viitoare de mai bine, pe

baza unor calcule ştiinţifice fundamentate, al căror suport îl reprezintă tocmai

bunul investit.

Definirea investiţiilor trebuie să ţină cont de următoarele aspecte:

reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un proiect, pentru

a crea un spor de avuţie atât la nivelul individului cât şi la nivelul

întreprinderii şi societăţii;

pe lângă obţinerea sporului de bunuri sau de capacităţi de producţie se

urmăreşte şi obţinerea unui câştig – profit;

se reprezintă ca flux al valorilor ce au ca punct iniţial de pornire financiară

veniturile şi economiile realizate;

între momentul investirii şi cel al obţinerii primelor rezultate şi al veniturilor

scontate există un decalaj de timp.

Investiţiile de capital au un rol deosebit de important în asigurarea

dezvoltării şi restructurării economiei naţionale. Indiferent de natura investiţiei

(de stat, de grup sau particulară), fiecare agent economic investitor urmăreşte cu

prioritate:

accentuarea procesului de modernizare a bazei tehnice, în condiţiile

restructurării întregii producţii materiale;

reducerea costurilor de producţie şi mai ales a cheltuielilor materiale, în

condiţiile ridicării nivelului calitativ al produselor, diversificării

sortimentelor şi creşterii gradului de complexitate al acesteia;

promovarea progresului tehnic prin aplicarea în producţie a rezultatelor

cercetării ştiinţifice şi tehnologice;

3


gospodărirea judicioasă a materialelor şi ridicarea gradului de valorificare a

resurselor materiale;

creşterea calitativă a întregii activităţi de comerţ exterior şi de cooperare

economică internaţională.

Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice şi stau

la baza diversificării sau creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie.

Investiţiile (pentru dezvoltare) cuprind totalitatea cheltuielilor făcute

pentru construirea de noi obiective, dezvoltarea sau modernizarea celor existente

şi reprezintă o cheltuială certă pentru un viitor ce conţine elemente de

incertitudine. În cadrul strategiilor şi politicilor firmei, strategia investiţională

obţine un loc important pentru că celelalte activităţi ale firmei depind de

investiţii şi de politica de investiţii adoptată.

Strategia investiţională are un puternic caracter novator, deoarece prin

investiţii se asigură promovarea progresului tehnic şi a rezultatelor cercetării

ştiinţifice, perfecţionarea capitalului fix, a tehnologiilor, a metodelor de

organizare a producţiei.

Investiţiile reprezintă o economie a fondului de consum, o cheltuială

făcută azi pentru asigurarea unei dezvoltări viitoare, de aceea la baza oricărei

activităţi investiţionale trebuie să stea principiul eficienţei economice, al

obţinerii unui efect cât mai mare la fiecare unitate de efort făcută.

În condiţiile economiei de piaţă, fiecare firmă are drept scop să obţină un

profit cât mai mare la un anumit nivel al resurselor consumate, dar pentru

aceasta managerul trebuie să privească în mod sistemic toate activităţile firmei.

Strategia investiţională este o strategie independentă, care trebuie să fie globală

şi să integreze celelalte strategii având drept scop realizarea strategiei generale a

firmei.

Trebuie avut în vedere că investiţia este o cheltuială cu caracter

ireversibil, că o dată ce a fost făcută nu mai poate fi reconstituită decât pe baza

altor cheltuieli, altor eforturi investiţionale. Schimbarea destinaţiei unei secţii de

producţie, a proceselor tehnologice, a structurii producţiei necesită noi eforturi

investiţionale.

4


Alegerea investiţiei reprezintă o decizie financiară importantă şi

complexă pentru întreprinderi. Importantă, pentru că este vorba de angajarea

imediată a unor fonduri înainte de a genera venituri în viitor, angajament ce va

condiţiona activitatea şi succesul întreprinderii. Complexă, pentru că trebuie să

se ţină seama de evenimentele viitoare şi, deci, incerte. Riscul unei investiţii

rezultă din ceea ce ea a schimbat dintr-o incertitudine într-o certitudine.

Un plasament de capital, pe termen scurt sau lung, cu scopul obţinerii de

profit reprezintă o investiţie. Indiferent că fondurile se plasează în active

imobilizate sau în active circulante, investiţia reprezintă o mobilizare de capital

importantă ca volum şi durabilă în timp, urmărind obţinerea unei rentabilităţi

viitoare optime. Prin urmare, decizia de investire conduce la o imobilizare de

capital făcută în prezent, în speranţa unei rentabilităţi viitoare şi care urmează să

se realizeze pe mai multe exerciţii financiare.

Decizia de investire este parte integrantă a politicii generale a

întreprinderii. Ea marchează nu numai o imobilizare de capital, dar şi o anumită

activitate utilă plasată într-un anumit segment al pieţei, angajarea unei anumite

cantităţi de resurse naturale, umane şi financiare, iniţierea şi întreţinerea unor

relaţii cu întreprinderi din ramuri de activitate conexe.

Având în vedere costul de regulă ridicat al investiţiilor, o problemă de

prim ordin care apare este găsirea şi alegerea surselor necesare pentru finanţare,

precum şi evaluarea rentabilităţii acestora, comparând costurile de finanţare cu

rezultatele financiare previzibile.

Evaluarea eficienţei trebuie să se bazeze pe un sistem de indicatori ce

asigură comparabilitatea dintre efecte şi eforturi, nu pe indicatori de volum.

Indicatorii de volum sunt nesemnificativi, deoarece pot fi variante la care efectul

economic să fie mare, dar consumul de resurse să fie supradimensionat, ducând

la o eficienţă economică mai scăzută.

Procedura de alegere a investiţiei presupune, însă, pe lângă evaluarea şi

compararea rentabilităţii proiectelor avute în vedere, în contextul strategiei

generale a întreprinderii, şi greutăţile în obţinerea surselor de finanţare. Dacă

selecţia proiectelor de investiţii se face în funcţie de criterii financiare, trebuie să

5


se ţină cont, totodată, şi de priorităţile dictate de politica întreprinderii în cadrul

strategiei de dezvoltare a acesteia. Evident că fiecare proiect se adoptă pe baza

unui studiu comercial, tehnic şi financiar care să justifice oportunitatea

investiţiei.

Sub aspect financiar investiţia provoacă o mare cheltuială iniţială, care

trebuie să fie urmată în perspectivă de intrări de fonduri, respectiv fluxuri

financiare de recuperare prevăzute a avea loc eşalonat pe întreaga perioadă de

viaţă economică a obiectivului construit (de exemplu, durata de viaţă economică

sau durata normală de funcţionare).

Dacă cheltuielile iniţiale pentru dobândirea activelor imobilizate,

denumite şi fluxuri negative sau de imobilizare, se cunosc din devizul general,

fluxurile financiare viitoare, denumite şi fluxuri pozitive sau de intrare, şi care

constau din amortizările şi beneficiile anuale de realizat de pe urma exploatării

obiectivului, trebuie cuantificate. După stabilirea fluxurilor financiare pozitive şi

negative urmează compararea lor în vederea stabilirii oportunităţii executării

investiţiei.

Stabilirea fluxurilor financiare pozitive este o operaţiune relativ dificil

de realizat, din două motive: în primul rând, pentru că întotdeauna există o

anumită incertitudine a previziunilor şi, în al doilea rând, din cauza dificultăţii

de a separa contribuţia unui anumit activ imobilizat la fluxurile generale pozitive

(beneficiul, în mod deosebit) ale întreprinderii. La toate acestea se mai adaugă şi

greutăţile cuantificării incidenţei fiscale, respectiv contribuţia proiectului la

profitul brut care trebuie corectat cu impozitul pe profit.

O politică de investiţii se defineşte în funcţie de obiectivele angajate de o

societate care dispune, în acelaşi timp, de resursele de finanţare. Dar realizarea

efectivă a obiectivelor, formarea resurselor şi veniturilor generate de exploatarea

obiectivului se eşalonează pe mai multe perioade consecutive, motiv pentru care

este necesară determinarea valorii lor la un moment dat, adică acea valoare care

este posibil de atribuit activelor şi pasivelor imobilizate în procesul investiţional.

Abordarea contabilă are în vedere valoarea patrimonială, respectiv

contravaloarea monetară a cumpărării / vânzării unui activ la un moment dat, şi

6


care poate fi valoarea de achiziţie, valoarea de lichidare sau valoarea de

înlocuire. Spre deosebire de aceasta, abordarea financiară are în vedere valoarea

economică a unei investiţii, dată de mărimea fluxurilor de încasări viitoare

actualizate pe baza costului de oportunitate, el însuşi determinat de riscul

economic propriu proiectului de investiţii şi de gradul de rentabilitate al altor

oportunităţi oferite.

Orice decizie de investire sau de păstrare a unui obiectiv construit are loc

în condiţiile în care valoarea economică este mai mare sau cel puţin egală cu

valoarea de piaţă a acestuia, după cum orice decizie de dezinvestire se va lua

când valoarea economică este mai mică decât valoarea de piaţă.

Rentabilitatea unui proiect de investiţii se stabileşte nu atât în funcţie de

durata normală de funcţionare a obiectivului, cât de durata sa de viaţă

economică, adică de perioada în care obiectivul generează o rentabilitate optimă.

Când durata de funcţionare este lungă, din considerente de prudenţă,

există practica de a determina fluxurile financiare de intrare (pozitive) pe o

perioadă mai scurtă (ex. 10 ani), urmând ca restul să fie considerat ca valoare

reziduală care va majora fluxul de intrare în ultimul an al duratei de viaţă

economică a obiectivului.

Investiţiile reprezintă, deci, o cheltuială certă pentru un viitor cu

elemente de incertitudine, motiv pentru care în cadrul strategiilor şi politicilor

firmei strategia investiţională are un rol important (pentru că toate celelalte

activităţi depind de investiţii) şi trebuie să se bazeze pe buna cunoaştere a

condiţiilor pieţei şi, nu în ultimul rând, pe posibilităţile reale ale firmei.

1.1.1. Investiţiile şi internaţionalizarea sistemelor de producţie

Evoluţiile şi tendinţele ce se manifestă în prezent pe planul economiei

mondiale sunt strâns legate de fenomenul investiţional.

Adâncirea interdependenţelor între economiile naţionale, trăsătură

definitorie a procesului actual de globalizare a activităţii economice, este

7


accentuată de expansiunea explozivă a investiţiilor internaţionale, sub multiplele

forme pe care le îmbracă.

Internaţionalizarea sistemelor de producţie este strâns legată de

activitatea societăţilor transnaţionale, a căror principală formă de expansiune

externă o constituie investiţia internaţională de capital în ţările unde se

implantează.

În prezent, toată lumea este de acord că dezvoltarea economică a unei

ţări nu poate să aibă loc în afara acestui ”cadru” internaţional, resursele interne

nefiind suficiente pentru a sprijini construirea şi menţinerea unei economii

moderne, competitive.

Fluxurile de investiţii străine au cunoscut o accelerare deosebită în

ultimii ani, numărul furnizorilor şi achiziţiilor peste hotare a crescut, iar relaţiile

complexe între comerţ şi investiţii au fost de natură să contribuie la creşterea

economică globală.

Investiţia reprezintă orice utilizare a unui activ în calitate de capital, în

scopul obţinerii de profit.

Investiţia străină (internaţională) este acea investiţie care

încorporează în ea un element de extraneitate. Investiţia străină presupune

existenţa a cel puţin doi agenţi economici: agentul economic emitent şi agentul

economic receptor al investiţiei. Ca urmare, există două tipuri de investiţii

străine: directe şi de portofoliu, care se referă la raportul ce se stabileşte între

emitent şi receptor.

Investiţia străină directă (ISD) presupune:

participarea la constituirea sau la extinderea unei întreprinderi

transferarea către agentul emitent a posibilităţii de control şi decizie asupra

activităţii agentului receptor

dobândirea de proprietăţi, bunuri de echipament etc., sau de titluri de valoare

sub forma părţilor sociale, acţiunilor, obligaţiunilor, certificatelor de depozit.

Investiţiile directe se pot efectua prin:

aport financiar în moneda naţională sau în valută comercială

8


aport în natură, sub formă de bunuri mobile sau imobile, corporale sau

necorporale

participarea la creşterea activelor unei întreprinderi prin orice mod egal de

finanţare

Investiţia de portofoliu (IP) reprezintă:

un plasament pur financiar, care nu presupune stabilirea unui raport între

agentul emitent şi cel receptor

dobândirea de valori mobiliare pe pieţele de capital organizate şi

reglementate, în scopul obţinerii de câştiguri din dividende, din dobânzi, din

diferenţă favorabilă de preţ de vânzare.

Formele investiţiilor străine pot fi:

cumpărarea de acţiuni de pe o piaţă externă sau emise de o firmă din altă

ţară;

cumpărarea de obligaţiuni de pe o piaţă externă sau emise de o firmă străină;

construirea pe un loc ”gol” a unei societăţi sau deschiderea unei filiale într-o

altă ţară;

acordarea unui credit financiar unui agent economic dintr-o altă ţară sau

unui agent economic străin ce operează pe propria ţară;

achiziţionarea sau fuzionarea cu o firmă străină;

participarea cu capital investiţional la constituirea de societăţi mixte.

Fluxurile de investiţii străine au devenit o componentă majoră a

circuitului economic mondial, în special după cel de-al doilea război mondial, în

principal sub forma investiţiilor străine directe (ISD) realizate într-un volum

însemnat de către SUA în vederea reconstrucţiei Europei Occidentale.

Evoluţia cea mai spectaculoasă a acestor fluxuri s-a produs în deceniul

1980 – 1990, când numai fluxurile de investiţii străine directe (ISD) au sporit de

4 ori, cu un ritm mediu anual de 15%.

În urma acestei evoluţii, în 1994 se constituise deja un stoc mondial de

investiţii străine directe (ISD) de cca 2000 miliarde USD, care a generat vânzări

de cca 5500 miliarde USD, cu mult peste volumul exporturilor mondiale de

bunuri şi servicii, apreciat în acel an la 4000 miliarde USD.

9


Potrivit unei prognoze pe termen lung, realizate de experţii ONU,

fluxurile anuale de investiţii străine directe (ISD) se vor cifra la 800 miliarde

USD în anul 2020 (de la 200 miliarde USD în 1990), din care 50% vor fi

orientaţi către ţările în dezvoltare (de la 25% în prezent).

O caracteristică de bază a fluxurilor de ISD o constituie concentrarea în

prezent, la nivelul ţărilor dezvoltate, atât a capitalului investit cât şi a capitalului

receptat. Astfel, la nivelul anilor 1991 – 1992, 97% din volumul ISD şi-a avut

originea în ţările dezvoltate, iar cca 70% din acest volum s-a îndreptat către

ţările respective.

Potrivit Raportului UNCTAD dat publicităţii în toamna anului 1996,

volumul investiţiilor directe de capital străin în cele 26 de state membre ale

O.C.D.E. a sporit cu 53% în 1995, atingând 203 miliarde USD, în timp ce

afluxul de investiţii din aceste ţări a crescut cu 42%, atingând 271 miliarde

USD.

Fenomenul concentrării este manifestat şi în interiorul grupului ”ţărilor

dezvoltate”, şi anume în ”triada” Uniunea Europeană – Japonia – SUA. În

perioada 1980 – 1990, cca 81% din ISD generate şi-au avut originea în ”triadă”,

în timp ce 71% din ISD primite s-au localizat în spatele ”triadei”. În cadrul

acesteia, SUA se constituie în cel mai mare receptor de ISD (de la poziţia sa de

principală sursă de investiţii internaţionale în perioada imediat postbelică, în

timp ce Japonia şi ţările Uniunii Europene (îndeosebi Germania) se evidenţiază

ca principalii investitori.

Concentrarea în ”triadă” a fost însoţită de constituirea unor grupări de

ţări în curs de dezvoltare, principalele beneficiare ale ISD generate de fiecare

”nucleu triadic”. Astfel, pe criteriul proximităţii geografice sau al legăturilor de

natură politică, comercială, istorică, culturală, ţările Asiei de Est şi Sud-Est sunt

principalele ţări în curs de dezvoltare, iar recenta deschidere economică a

Europei de Est pare să conducă la constituirea unei noi ”aglomerări” în jurul

unui membru al ”triadei”, respectiv Uniunea Europeană.

10


În 1995, influxurile de ISD, potrivit aceluiaşi Raport UNCTAD, au

sporit cu 53% către ţările în dezvoltare, acestea beneficiind de cca 100 miliarde

USD investiţii străine.

În Raport se acordă atenţie şi dezvoltării acestui proces în ţările Europei

Centrale şi de Est, apreciindu-se că influxurile directe de capital străin în aceste

ţări s-au dublat în 1995, atingând 13 miliarde USD. Dar acest nivel este

considerat foarte scăzut faţă de dimensiunile pieţei, dezvoltarea economiilor

respective şi potenţialul acestora. Pentru comparaţie, influxurile de capital către

China au totalizat 34 miliarde USD în 1995.

În rândul factorilor care determină realizarea investiţiei străine, diferitele

elemente de politică economică a statelor joacă un rol important.

Ritmurile deosebite de creştere a ISD în deceniul trecut au fost posibile

pe fondul a două mutaţii majore în această sferă:

procesul de privatizare care s-a produs la nivelul tuturor categoriilor de state,

dar cu densităţi şi localizări sectoriale diferite;

tendinţa cvasigeneralizată de liberalizare a regimului investiţiilor străine

directe.

1.2. Modernizarea societăţilor comerciale, principala cale de creştere a competitivităţii acestora

Activitatea de modernizare şi restructurare este un proces dinamic şi

complex, care asigură perfecţionarea capitalului fix, crearea unei structuri

complexe şi mobile a producţiei, introducerea celor mai performante metode şi

tehnici de muncă.

În condiţiile actuale ale conjuncturii economice interne, ale trecerii la

economia de piaţă, o atenţie deosebită trebuie să se acorde dezvoltării economiei

pe baza cererii reale de bunuri materiale, servicii şi nu printr-o dezvoltare forţată

a unor ramuri şi sfere de activitate în detrimentul altora. La baza întregii

activităţi de modernizare şi restructurare a economiei naţionale trebuie să stea

principiile rentabilităţii şi eficienţei economice, nu este posibil ca în unele

ramuri să se consume mai mult decât se produce, să se execute lucrări de slabă

11


calitate şi, în acest fel, să se lucreze în pierdere. Pe viitor, activitatea de

modernizare şi restructurare trebuie să conducă la acţiuni eficiente, şi nu orice

fel de eficienţă, ci numai o eficienţă maximă, pentru a se asigura competitivitate

produselor româneşti atât pe piaţa internă, cât şi, în mod deosebit, pe piaţa

externă.

Privită la nivel macroeconomic, la nivelul unităţilor economice,

activitatea de modernizare şi restructurare impune, în primul rând, luarea unor

măsuri tehnico-organizatorice care să asigure creşterea eficienţei economice a

acestora.

În cadrul acestor măsuri, un loc important îl ocupă perfecţionarea

metodelor de conducere care să asigure un cadru stimulator pentru toţi salariaţii

unităţii economice.

Activitatea de conducere trebuie să se bazeze din ce în ce mai mult pe

folosirea mijloacelor de prelucrare automată a datelor. Investiţiile alocate

modernizărilor trebuie să aibă în vedere echiparea întreprinderilor cu mijloace

moderne de conducere automată a proceselor economice, şi chiar de

cibernetizare a acestora.

Creşterea eficienţei prin intermediul modernizărilor la nivelul societăţilor

comerciale presupune şi o mai bună amplasare a secţiilor şi atelierelor de

producţie, astfel încât să se asigure o circulaţie normală a materiilor prime,

semifabricatelor şi produselor finite, dar şi a forţei de muncă. În acest sens, se

vor stabili fluxuri optime pentru transportul intern.

Activitatea de modernizare la nivelul firmelor necesită asigurarea unei

îmbinări strânse între caracterul multifuncţional pe care trebuie să-l capete

clădirile din cadrul unităţii şi specializarea acestora. Caracterul multifuncţional

presupune împărţirea spaţiului pe zone funcţionale care să asigure o prelucrare

complexă a materiilor prime, iar specializarea reprezintă o împărţire după

caracteristicile procesului tehnologic.

Un aspect deosebit de important care face obiectul modernizării la

nivelul societăţilor comerciale îl constituie perfecţionarea structurii producţiei.

Într-o economie de piaţă, structura producţiei trebuie să fie adaptată nevoilor

12


reale ale pieţei, să răspundă solicitării partenerilor interni şi externi. Se impune

ca structura producţiei să fie dictată de către client, şi nu de către producător.

Dar modificarea structurii producţiei necesită şi modificarea structurii forţei de

muncă, atât în ceea ce priveşte componenţa meseriilor, cât şi în ce priveşte

nivelul de calificare profesională. O producţie de calitate nu se poate realiza

decât cu o forţă de muncă având un nivel ridicat de calificare şi care dă dovadă

de o înaltă disciplină a muncii.

Activitatea de modernizare a locului de muncă este deosebit de

importantă, deoarece locul de muncă reprezintă nucleul activităţii de producţie.

Îmbunătăţirea eficienţei economice depinde de modul cum se organizează şi se

conduce acest segment al societăţii comerciale. La nivelul locului de muncă,

activitatea de modernizare constă în dotarea cu utilaje noi, mai performante, cu

parametri tehnico-economici superiori celor deja existenţi.

De asemenea, se impune introducerea unor măsuri tehnico-organizatorice

care să permită mecanizarea, automatizarea, cibernetizarea şi robotizarea

proceselor de producţie.

Retehnologizarea nu se poate face decât printr-un efort investiţional mare

şi printr-o conlucrare loială cu parteneri străini competitivi şi interesaţi în

colaborarea cu unităţi româneşti.

Indiferent de nivelul la care se realizează activitatea de modernizare, ea

cuprinde cu prioritate:

modernizarea forţei de muncă, prin îmbunătăţirea structurală a acesteia şi

ridicarea nivelului de calificare;

modernizarea utilajelor, prin înlocuirea celor uzate;

îmbunătăţirea parametrilor tehnico-economici la capitalul fix existent şi

dezvoltarea, extinderea capitalului fix;

modernizarea produselor finite, prin introducerea în fabricaţie a unor

produse noi, cu un grad ridicat de eficienţă;

perfecţionarea parametrilor şi ridicarea nivelului calitativ al celor existenţi.

Este important de subliniat faptul că activitatea de modernizare nu se

poate face decât prin intermediul investiţiilor ca suport material al creşterii

13


economice. Pentru reuşita activităţii de modernizare, trebuie avută în vedere

conlucrarea cu activitatea de cercetare ştiinţifică şi de proiectare.

Activitatea de modernizare are ca scop permanent creşterea eficienţei

economice a unităţii în care s-a realizat, permiţând o mai bună utilizare, din

punct de vedere calitativ, a factorilor de producţie.

Activitatea de modernizare este o activitate de tip:

intensiv : asigură o creştere accelerată a productivităţii muncii în raport cu

valoarea capitalului fix care revine pe un salariat şi dezvoltă factorii

calitativi;

neutru : ritmul de creştere a productivităţii muncii corespunde ritmului de

creştere a volumului de capital fix ce revine fiecărui salariat;

extensiv : ritmul de creştere a productivităţii muncii este inferior celui al

dotării tehnice a muncii, deci resursele sunt utilizate ineficient, urmărindu-se

doar creşterea factorilor cantitativi.

În cadrul activităţii de modernizare se pleacă de la o bază tehnico-

materială existentă, care necesită eforturi doar pentru modificări în vederea

punerii ei în conformitate cu celelalte lucrări care se vor face şi cu cerinţele

creşterii productivităţii. Este clar că aceste adaptări vor costa mai puţin decât

dacă ar fi achiziţionată o bază tehnico-materială cu totul nouă. Scopul propus

este atins într-un timp mai scurt, iar efectele produse se vor materializa în profit

suplimentar, ca urmare a producţiei obţinute în economia de timp realizată.

Prin modernizare, indiferent de nivelul la care se realizează, se aplică

soluţii şi idei noi, deoarece modernizarea – prin esenţa ei – are un caracter

novator, este purtătoare şi generatoare de progres tehnic. Din punct de vedere al

efectelor economice, activităţile de modernizare şi restructurare prezintă mai

multe avantaje, din care cel mai important se consideră că este influenţa pe care

aceste activităţi o exercită asupra laturilor calitative ale factorilor participanţi la

viaţa economico-socială.

Ca urmare a avantajelor pe care le prezintă activitatea de modernizare,

apare şi îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a efectelor economice. Un efect

direct îl constituie creşterea producţiei obţinute atât ca urmare a realizării unei

14


producţii suplimentare – datorită îmbunătăţirii parametrilor utilajelor – cât şi a

îmbunătăţirii calităţii şi structurii produselor finite.

Activitatea de modernizare şi restructurare constituie principala cale de

îmbunătăţire a eficienţei economice la toate nivelurile, deoarece prin

modernizare se asigură modificarea raportului dintre eforturi şi efecte. Eforturile

cunosc o scădere relativă, în timp ce efectele economice cresc atât în volum cât

şi în structură.

1.3. Surse de finanţare a investiţiilor

În economia de piaţă este caracteristică autonomia gestiunii resurselor de

investiţii; fiecare agent economic îşi constituie fondul de investiţii, apelează la

împrumuturi bancare etc., căutând totodată ca sumele respective să fie utilizate

cât mai eficient.

Activitatea de investiţii necesită resurse financiare a căror formare este

stimulată de mecanismele economiei de piaţă şi de pârghiile financiare, fiscale,

utilizate de stat.

Sursele din care pot fi finanţate investiţiile sunt:

fondurile proprii ale întreprinderilor

emiterea de acţiuni

credite bancare pe termen lung sau mijlociu

alocaţii de la bugetul de stat

sponsorizări

din exterior: împrumuturi bancare, investiţii directe de capital etc.

Schema de finanţare a unui proiect de investiţii prevede acoperirea

capitalului iniţial de investit din surse proprii şi împrumuturi pe termen lung, iar

a capitalului circulant din credite pe termen mediu şi scurt.

15


CAPITOL II.

ANALIZA - DIAGNOSTIC LA S.C.

DOBROGEA S.A.

2.1. Prezentarea generală a societăţii

Întreprinderea de Morărit şi Panificaţie ”Dobrogea” a luat fiinţă în anul

1961, o dată cu punerea în funcţiune a următoarelor capacităţi:

moara de grâu Medgidia, cu o capacitate de măciniş de 25 t/24 h;

moara de grâu Constanţa, în 1962, cu o capacitate de măciniş de 220 t/24h;

fabrica de pâine Constanţa, cu o capacitate de producţie de 80 t/24 h;

fabrica de biscuiţi Constanţa, cu o capacitate de producţie 15 t/24 h.

În anul 1963, s-au preluat 11 secţii pentru fabricarea produselor de

panificaţie din zona municipiului Constanţa şi a litoralului, de la fostul Trust de

Panificaţie ”Dobrogea” având o capacitate de producţie totală de 172 t/24 h.

În octombrie 1966 au fost preluate alte două fabrici din oraşul Constanţa,

respectiv una de biscuiţi (capacitate de producţie 8 t/24 h) şi una de produse

zaharoase (capacitate de producţie 12 t/24 h).

În februarie 1968 se preiau ultimele secţii de producţie de panificaţie

(brutării) de pe teritoriul judeţului Constanţa.

Pentru acoperirea deficitului de capacitate la pâine, în anii 1971 şi 1972

s-au construit două fabrici de pâine la Mangalia şi Medgidia, ambele cu o

capacitate de producţie de 30 t/24 h.

În 1973 s-a construit în incinta complexului o unitate de produse

zaharoase cu o capacitate de 6 t/24 h.

În 1977 a fost pusă în funcţiune moara de porumb având o capacitate de

35 t/24 h, iar în 1979 a fost dată în funcţiune o nouă fabrică de pâine şi

16


specialităţi de panificaţie, dotată cu 4 linii tehnologice, cu o capacitate totală de

60 t/24 h.

În anul 1982, ministerul de resort schimbă numele întreprinderii în

”Întreprinderea de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase Constanţa”.

În anul 1984 a fost necesară construirea unei noi fabrici de pâine în

Năvodari, cu o capacitate de 30 t/24 h. De asemenea, au intrat în funcţiune o

linie de paste scurte, cu o capacitate de 10 t/24 h, amplasată în spaţiile

disponibile ale morii de grâu Constanţa, şi o linie de paste medii cu capacitatea

de 6 t/24 h.

În anul 1989, se pune în funcţiune o nouă unitate de specialităţi de

panificaţie şi patiserie, cu o capacitate de 10 t/24 h, iar în 1990 se extinde cu 10

t/24 h, şi se modernizează capacitatea de pâine şi specialităţi din oraşul Hârşova.

2.1.1. Statutul juridic

S.C. Dobrogea S.A. este persoană juridică română, cu capital integral

privat şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii 31/1990.

În forma actuală de organizare, firma a fost creată în anul 1991, din fosta

Întreprindere de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase Constanţa, pe baza

H.G. Nr. 1353/1990, prin care s-a aprobat şi statutul de funcţionare.

La data de 30.06.1995, îşi schimbă forma de proprietate ca urmare a

privatizării integrale şi a transferului proprietăţii în baza Legii 58/1991 şi a Legii

77/1994, societatea cumpărând de la FPP III Transilvania pachetul de acţiuni

reprezentând 22% din capitalul social.

Pachetul majoritar de acţiuni, de 70%, deţinut de FPS, a fost cumpărat

de asociaţia salariaţilor şi conducerii în anul 1995, restul de 8% din acţiuni

reprezentând ofertă publică.

În prezent, capitalul social este de 157.322.120 mii lei, valoarea

nominală a acţiunii fiind de 153.900 lei.

17


S.C. Dobrogea S.A. a stabilit relaţii de parteneriat, prin înfiinţarea de

societăţi mixte, cu firme din Danemarca, Italia şi alte ţări, şi a plasat capital în

societăţi mixte cu capital străin, precum şi în societăţi româneşti, deţinând în

prezent participări la 7 asemenea societăţi.

2.1.2. Obiectul de activitate

Obiectul de activitate constă în următoarele tipuri de activităţi:

achiziţionarea şi prelucrarea cerealelor;

fabricarea produselor de morărit, panificaţie, zaharoase, paste făinoase,

biscuiţi, expandate, produse pulverulente şi alte produse alimentare;

comercializarea sub toate formele (en gros, mic gros, en detail, ambulant

ş.a.) a produselor proprii şi a altor produse agroalimentare şi nealimentare,

prin reţeaua proprie de magazine;

prestaţii servicii către alţi agenţi economici sau către populaţie, în domeniul

propriu activităţii de bază;

transport în orice fel, în trafic intern şi internaţional, de bunuri;

activitate de consulting, asistenţă tehnică, cercetare-proiectare, în domeniul

propriu de activitate;

activitate de import-export (inclusiv barter, leasing etc.).

18


2.1.3. Organizare şi structură

Societatea are sediul în Municipiul Constanţa, dar îşi desfăşoară

activitatea pe întreg teritoriul Judeţului Constanţa, având unităţi de producţie şi

comercializare în localităţile: Constanţa, Mangalia, Medgidia, Eforie Sud şi

Nord, Năvodari, Cernavodă, Hârşova, Basarabi.

Societatea este dispersată pe platforme industriale, în toate oraşele

judeţului, şi concentrată ca tip de producţie în capacităţi mari, mijlocii şi mici,

atât pentru producţia de serie cât şi pentru manufactură.

Structura de organizare este reflectată într-o organigramă construită pe

principii de funcţionalitate, împletite cu mobilitate şi asigurând control pentru

toate nivelele de execuţie (Vezi Organigrama societăţii).

Funcţiile societăţii sunt bine reprezentate prin organizarea pe direcţii

(comercială, de strategii, tehnică şi de producţie, economică, de mentenanţă).

Societatea are, din punct de vedere organizatoric, instrumente de

adaptare la economia de piaţă, compartimentele de marketing, cercetare produse

proprii, vânzări funcţionând cu bune rezultate.

19

ORGANIGRAMA S.C. DOBROGEA S.A.

2.1.4. Amplasarea teritorială

S.C. Dobrogea S.A. Constanţa se află în zona de SE a municipiului

Constanţa, în zona industrială, cu legături bine stabilite cu mijloacele de

transport în comun, cu linii de alimentare cu energie electrică de la RENEL

Constanţa.

Este alimentată din reţeaua de apă potabilă a oraşului, pentru consumuri

potabile şi industriale.

Este legată prin căile de comunicaţie terestră de sursele de materii prime,

precum şi de beneficiarii produselor sale.

Din punct de vedere al impactului cu mediul, firma deţine autorizaţie de

mediu.

2.1.5. Portofoliul de activităţi

Potrivit actului constitutiv al societăţii, în anul 1999, portofoliul de

activitate se prezenta astfel:

INDUSTRIE – ponderea sectoarelor de activitate, faţă de valoarea producţiei

realizate, se prezintă astfel:

- morărit grâu şi porumb – 46,05%

- panificaţie – 41,59%

- biscuiţi şi produse zaharoase – 5,34%

- paste făinoase – 2,68%

- amelioratori şi premix – 4,34%


COMERŢ – volumul vânzărilor din activitatea industrială, prin reţeaua proprie

de magazine, a reprezentat 12,96% din volumul total al vânzărilor;

SERVICII REALIZATE – în sectorul logistică, utilităţi (mecanice,

energetice, edilitar-gospodăreşti) şi transporturi (auto şi c.f.).

2.1.6. Competitivitatea produselor

S.C. Dobrogea S.A. produce şi comercializează o gamă diversă de peste

380 produse sub mărci proprii înregistrate, grupate astfel:

produse de morărit: făină, griş, mălai, tărâţe

paste făinoase

biscuiţi şi produse zaharoase

deserturi rapide: pudding, şarlotă, praf de îngheţată, cremă de vanilie, praf

de frişcă

cereale mic dejun

snacksuri, chipsuri, peleţi

amelioratori DAN DO PAN

premixuri pentru patiserie-cofetărie CREDO

pâine şi specialităţi de panificaţie

produse de patiserie şi cofetărie

patiserie congelată

produse precoapte

23


Cerinţele economiei de piaţă au impus dezvoltarea reţelei de distribuţie,

formată din societăţi comerciale specializate în distribuţie activă pe zone

geografice. S-a creat şi dezvoltat, astfel, reţeaua de magazine proprii (51 de

magazine) s-au înfiinţat magazinele ”FRESH”, concept propriu, înregistrat ca

marcă de comercializare, prin care se livrează 2/3 din produsele proprii cu

caracter zonal, şi 15% din cele cu piaţă naţională.

Societatea ocupă şi păstrează poziţia de lider pe piaţa locală şi naţională,

deţinând o cotă de piaţă pe plan local de 70% pentru produsele de morărit, şi

80% pentru produsele de panificaţie, precum şi o cotă de piaţă pe plan naţional

de cca 15% pentru făinuri, biscuiţi, produse zaharoase, paste făinoase.

2.1.7. Transportul şi distribuţia

Transportul şi distribuţia produselor sunt asigurate cu mijloace proprii,

forma de organizare fiind un parc propriu, condus pe principiul centrului de

profit.

2.1.8. Clienţii

Clienţii S.C. Dobrogea S.A. sunt, în afara celor tradiţionali, distribuitori

de mărfuri generale şi specializate, completând reţeaua de distribuţie care

acoperă întreaga ţară.

Societatea desface 70% din produsele de distribuţie naţională prin

distribuitori specializaţi, iar restul de 30% prin relaţii directe cu detailişti

(magazine mari, supermarketuri, magazine alimentare de cartier, cantine,

restaurante).

S.C. Dobrogea S.A. are reprezentanţă proprie în Bucureşti, şi mic-

grosuri în oraşele Judeţului Constanţa.

24


ANALIZA ACTIVITĂŢII ECONOMICO FINANCIARE

Activitatea de producţie:

Producţia fizică realizată între anii 1998-2000 a principalelor sortimente

exprimate în tone/an.

Nr.

crt.

Sortiment 2001 2002 2003 2004 2005

1 Grâu măcinat 84.000 87.000 94.000 104.000 110.000

2 Făină 38.000 40.000 49.000 55.000 85.000

3 Pâine 27.000 29.100 35.000 30.000 26.000

4 Patiserie 100 200 500 800 130

5 Produse zaharoase --- --- 20 --- 85

6 Paste făinoase 1.100 1.400 1.900 2.000 1.200

7 Biscuiţi 1.210 1.300 1.600 1.700 1.700

Se constată o creştere a tuturor indicatorilor fizici pe intervalul analizat (2001-

2005).

Astfel cantitatea de grâu măcinată a crescut de la 84.000 tone în 2001 la 110.000

în anul 2005. Creşteri substanţiale se constată şi la producţia de pâine, făină,

paste făinoase şi biscuiţi.

La produsele de patiserie în perioada 2001-2005 au avut loc creşteri substanţiale,

iar în 2005 producţia a scăzut la 130 tone. Ca urmare a neadaptării produselor la

cerinţele pieţei a scăzut cererea şi implicit producţia realizată. Tocmai de aceea

ne-am propus să prezentăm o variantă de Astfel cantitatea de grâu măcinată a

crescut de la 84,000 tone în 2001 la 110.000 în anul 2005. Creşteri substanţiale

se constată şi la producţia de pâine, făină, paste făinoase şi biscuiţi.

La produsele de patiserie în perioada 2001-2005 au avut loc creşteri substanţiale,

iar în 2005 producţia a scăzut la 130 tone. Ca urmare a neadaptării produselor la

cerinţele pieţei a scăzut cererea şi implicit producţia realizată. Tocmai de aceea

ne-am propus să prezentăm o variantă de modernizare a secţiilor societăţii.

25


Producţia valorică între anii 2001-2005 exprimată in milioane lei

Nr.

crt.

Preţ mediu 2001 2002 2003 2004 2005

1 Grâu măcinat 184.800 217.500 253.800 343.000 385.000

2 Făină 171.000 188.000 240.000 346.000 501.500

3 Pâine 186.300 212.430 262.000 303.000 299.000

4 Patiserie 1.950 4.600 13.000 24.800 46.000

5 Produse zaharoase --- --- 200 --- 1.596

6 Paste făinoase 7.480 10.920 15.000 23.000 15.600

7 Biscuiţi 13.310 15.600 20.000 27.000 32.300

Ca urmare a creşterilor cantitative se remarcă şi modificări substanţiale ale

producţiei exprimată în unităţi monetare. Astfel producţia valorică a grâului

măcinat a crescut de la 184.800 mil. lei în 2001 la 385.000 mil. lei în 2005.

Creşteri semnificative se constată şi la producţia de pâine, făină, produse de

patiserie, paste făinoase şi biscuiţi.

26


BILANŢUL CONTABIL AFERENT PERIOADEI 2003 – 2005

- mii lei -ACTIV 2003 2004 2005IMOBILIZĂRI NECORPORALE 0 0 0Imobilizări corporale din care:Terenuri

4449581 4449581 4449581

Clădiri 9580156 9388033 9355428Construcţii speciale 3500625 3319270 3349210Maşini, utilaje şi mijloace de transport 8320697 8774842 20097510Alte imobilizări corporale 772876 824434 1283656Imobilizări corporale în curs 308074 1985289 1434155IMOBILIZĂRI CORPORALE 26932009 28741449 39969540IMOBILIZĂRI FINANCIARE 630189 826739 826739I. ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL

27562198 29568188 40796279

Stocuri 4207343 11187955 35810738Producţia în curs de execuţie 18637 25635 57151Semifabricate, produse finite, produse reziduale

569302 1014311 1719629

Mărfuri 264335 492522 1609011Ambalaje 111007 106725 151446Total 5170624 12826998 39347975Alte active circulante din care:Furnizori debitori

38549 7502499 3525066

Clienţi şi conturi asimilate 3875178 5300418 14824017Alte creanţe 3416873 2206946 2809393Conturi la bănci în lei 85938 950776 190000Conturi la bănci, în devize, în ţară 2212 637625 12311Casa în lei 220925 559191 360265Casa în devize 1021 0 0Alte valori 41032 315374 129930Total 7681728 17472829 21850982II. ACTIVE CIRCULANTE – TOTAL

12852352 30299527 61198957

Conturi de regularizare şi asimilate din care:Cheltuieli înregistrate în avans

3881 141343 25288

Decontări din operaţiuni în curs de clarificare

538 676 2093

Diferenţe de conversie 246 1950080 5568317III. CONTURI DE REGULARIZARE ŞI ASIMILATE – TOTAL

4665 2092899 5595698

IV. PRIME PRIVIND 0 0 0

27


RAMBURSAREA OBLIGAŢIUNILOR – TOTALTOTAL ACTIV 40419215 61960614 107590934PASIV 2003 2004 2005Capital social 23029655 24578299 24578299Rezerve 609727 285158 2633157REZULTATUL REPORTAT 0 0 0REZULTATUL EXERCIŢIULUIProfit

5699854 2652984 32332120

Repartizarea profitului 5699854 2652984 32332120Fonduri 1866888 4564850 20594515I. CAPITALURI PROPRII – TOTAL

25506270 29428307 47806331

II. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI

0 0 0

Împrumuturi şi datorii asimilate 7978926 24746314 24668209Furnizori şi conturi asimilate 1365214 3542653 16520802Clienţi creditori 0 1575 794Alte datorii 5568805 4240853 18594409III. DATORII – TOTAL 14912945 32531395 59784214Diferenţe de conversie 0 912 389IV. CONTURI DE REGULARIZARE ŞI ASIMILATE – TOTAL

0 912 389

TOTAL PASIV 40419215 61960614 107590934

28


CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE AFERENT PERIOADEI

2003 – 2005

- mii lei -Denumirea indicatorilor 2003 2004 2005Venituri din vânzarea mărfurilor 11682684 19555744 44740974Producţia vândută 41953363 82688176 224690053Cifra de afaceri 53636047 102243920 269431027Venituri din producţia stocată (sold creditor) 20933334 30605529 73857197Venituri din producţia de imobilizări 9965 0 0Producţia exerciţiului 62896662 113293075 298547250Alte venituri din exploatare 113706 500 38278I. VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL 74693052 132849949 343326502Cheltuieli privind mărfurile 10691509 17837651 40637269Cheltuieli cu materiile prime 36670983 65735712 155174457Cheltuieli cu materiale consumabile 3215945 5828055 14501949Cheltuieli cu energia şi apa 315064 27733914 9052107Alte cheltuieli materiale 10579 367156 964222Cheltuieli materiale – total 42049182 74664837 179692735Cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi 2097413 5419266 14305212Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

161596 233943 5109286

Cheltuieli cu remuneraţiile personalului 8180321 13051955 28244762Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială 2530271 4362662 9483486Cheltuieli cu personalul – total 10710592 17414617 37728248Alte cheltuieli de exploatare 92331 208789 625292Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele 1088597 1679634 2281083II. CHELTUIELI PENTRU EXPLOATARE – TOTAL

66891220 117458737 280379125

REZULTATUL DIN EXPLOATAREProfit

7801832 15391212 62947377

Venituri din participaţii, alte imobilizări financiare şi creanţe imobilizate

448131 593715 658913

Venituri din diferenţe de curs valutar 8768 114772 758081Venituri din dobânzi 46180 642753 3414108Alte venituri financiare 1637 1469 103275III. VENITURI FINANCIARE TOTAL 504716 1352709 4934377Cheltuieli cu diferenţe de curs valutar 48790 2430730 5870792Cheltuieli privind dobânzile 1740374 6461050 10752095Alte cheltuieli financiare 83099 217578 3829842IV. CHELTUIELI FINANCIARE TOTAL 2136735 9109358 20452729REZULTATUL FINANCIARPierdere

1632019 7756649 15518352

REZULTATUL CURENT AL EXERCIŢIULUI

6169813 7634563 47429025

29


ProfitV. VENITURI EXCEPŢIONALE TOTAL 117256 269120 1316871VI. CHELTUIELI EXCEPŢIONALE – TOTAL

462572 2829554 1778710

REZULTATUL EXCEPŢIONALPierdere

345316 2560434 461839

VII. VENITURI TOTALE 75315024 13447178 349577750VIII. CHELTUIELI TOTALE 69490527 129397649 302610564REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUIProfit

5824497 5074129 46967186

Impozitul pe profit 124643 2421145 14635066REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUIProfit

5699854 2652984 32332120

Documentele financiare reflectă atât poziţia firmei la un moment dat, cât

şi activităţile ei pe parcursul unei anumite perioade de timp. Totuşi, adevărata

valoare a documentelor financiare constă în faptul că acestea pot fi utilizate

pentru a previziona câştigurile viitoare ale firmei şi dividendele. Din punctul de

vedere al unui investitor, previzionarea viitorului reprezintă cel mai important

aspect al analizei financiare, în timp ce, din punctul de vedere al managerului

firmei, analiza documentelor financiare este utilă atât ca mod de a anticipa

condiţiile viitoare, cât şi, mai important, ca punct de plecare în planificarea

acţiunilor care să influenţeze evenimentele viitoare.

Analiza principalelor rate financiare ale S.C. Dobrogea S.A. va avea la

bază datele cuprinse în următoarele documente financiare: bilanţul contabil,

contul de profit şi pierdere.

Indicatorii financiari se clasifică în mai multe tipuri fundamentale:

Indicatori de rentabilitate

Indicatori de lichiditate

Indicatori de solvabilitate

Indicatori de îndatorare

Pentru ca analiza financiară a societăţii să reflecte cât mai corect

realitatea, datele utilizate în calculul efectiv al indicatorilor vor fi corelate cu

rate de actualizare determinate ţinând cont de indicele preţurilor de consum în

industria alimentară.

Valori neactualizate preluate din bilanţ şi contul de profit şi pierdere

30


- mii lei -Nr. crt.

Indicator 2003 2004 2005

1 Cifra de afaceri 53636047 102243920 2694310272 Active circulante 12852352 30299527 611989573 Stocuri totale 5170624 12826698 393479754 Disponibilităţi băneşti 310096 2147592 5625765 Activ total 40419215 61960614 1075909346 Capital propriu 25506270 29428307 478063317 Capital permanent 33485196 54174621 724745408 Datorii pe termen scurt 6934019 7785081 351160059 Datorii totale 14912945 32531395 5978421410 Venituri totale 75315024 134471778 34957775011 Cheltuieli totale 69490527 129397649 30261056412 Pasiv total 40419215 61960614 10759093413 Rezultat brut 5824497 5074129 4696718614 Rezultat net 5699854 2652984 32332120

Valori actualizate

- mii lei -Nr. crt.

Indicator 2003 2004 2005

1 Cifra de afaceri 204417702 251111068 2694310272 Active circulante 48982884 74415638 611989573 Stocuri 19706282 31502370 358107384 Disponibilităţi băneşti 1181838 5274486 5625765 Activ total 154045712 152175268 1075909346 Capital propriu 97209496 72275922 478063317 Capital permanent 127618779 133052869 724745408 Datorii pe termen scurt 26426933 19120159 351160059 Datorii totale 56836216 79897106 5978421410 Cheltuieli totale 264842297 317800626 30261056411 Pasiv total 154045712 152175268 10759093412 Rezultat brut 22198323 12462061 4696718613 Rezultat net 21723284 6515729 32332120

Factori de actualizare:

3,8112 (pentru valorile anului 2003);

2,456 (pentru valorile anului 2005);

31


Calcularea ratelor de rentabilitate

Nr. Indicatori Formula RezultatCrt.

de calcul 2003 2004 2005

1 Rata rentabilităţii comerciale

Rezultat netCifra de afaceri

10,62% 2,59% 12%

2 Rata rentabilităţii economice

Rezultat brutCapital permanent

17,39% 9,36% 64,80%

3 Rata rentabilităţii financiare Rezultat netCapital propriu

22,34% 9,01% 67,63%

4 Rata rentabilităţii resurselor consumate

Rezultat brutCheltuieli totale

8,38% 3,92% 15,52%

După cum se observă, ratele de rentabilitate înregistrate în anul 2004 au

fost mult mai scăzute comparativ cu nivelul celor din anii 2003, respectiv 2005.

Cauzele acestei variaţii se găsesc în creşterea fără precedent a preţurilor de

achiziţie la materiile prime de bază, precum şi în majorarea tarifelor la energia

electrică.

Pe de altă parte, în anul 2005 rentabilitatea a înregistrat o evoluţie

pozitivă datorată în mare măsură diversificării structurii sortimentale. Astfel, s-

au introdus produse noi cu grad superior de valorificare, respectiv cu un preţ mai

ridicat şi care au avut desfacerea asigurată, facilitând şi creşterea producţiei.

Calcularea ratelor de lichiditate şi solvabilitate

Nr. Indicatori Formula Rezultatcrt. de calcul 2003 2004 20051 Lichiditatea generală (2) Active circulante

Datorii pe termen scurt1,85 3,89 1,74

2 Lichiditatea intermediară (0,8:1)

Active circ. – stocuriDatorii pe termen scurt

1,1 2,24 0,72

3 Lichiditatea imediată (0,5)

Disponibilităţi băneştiDatorii pe termen scurt

0,04 0,27 0,01

4 Solvabilitate (>2) Active totaleDatorii totale

2,71 1,90 1,79

5 Solvabilitate (>0,5) Capital propriuPasiv total

0,63 0,47 0,44

32


Lichiditatea generală este cel mai utilizat mod de apreciere a

solvabilităţii pe termen scurt, pentru că indică măsura în care drepturile

creditorilor pe termen scurt sunt perfect acoperite de valoarea activelor, care pot

fi transformate în bani lichizi în decursul unei perioade, care corespunde

perioadei de maturitate a datoriilor.

În calculul lichidităţii imediate se iau şi stocurile. Acestea sunt, de

obicei, cel mai puţin lichide dintre toate componentele activelor curente ale unei

firme; pierderile posibile pot să apară mai ales în momentul în care se pune

problema lichidării acestor stocuri.

Acest indicator (lichiditate imediată) măsoară capacitatea firmei de a-şi

onora obligaţiile pe termen scurt.

Calcularea ratelor de îndatorare

Nr. Indicatori Formula Rezultatcrt. de calcul 2003 2004 20051 Rata de îndatorare globală

(<0,5)Datorii totale

Pasiv total0,36 0,52 0,55

2 Rata datoriilor pe termen scurt

Datorii pe termen scurtDatorii totale

0,46 0,23 0,58

3 Rata autonomiei financiare (>0,5)

Capital propriuCapital permanent

0,76 0,54 0,65

În urma determinării ratelor de îndatorare se constată că starea de

îndatorare a firmei se află în limitele normale, reflectând o bună gestionare a

activităţii desfăşurate pe bază de credite, respectiv o bună gestionare a

lichidităţii.

33


CAPITOL III.

CONSIDERAŢII PRIVIND EVALUAREA

PROIECTELOR DE INVESTIŢII

În economia de piaţă nu se pune atât problema tipului de investiţie ce

urmează a se realiza, cât de a se selecta cele mai bune proiecte, utilizându-se cât

mai bine fondurile disponibile. În general, clasamentul propunerilor se face după

rezultat sau după valoarea produsului final, şi există un prag la care lista se

încheie.

Unele proiecte sunt eliminate pentru că ele ar putea să excludă alte

proiecte. Proiectele care se exclud reciproc reprezintă posibilităţi alternative de

investiţii: dacă una este acceptată, cealaltă trebuie refuzată.

Proiectele independente sunt acele proiecte ale căror costuri şi venituri

sunt independente la un proiect faţă de cel de-al doilea.

De asemenea, proiectele pot fi contingente sau interdependente, alegerea

unuia implică şi alegerea celuilalt. Proiectele pot fi legate unul de celălalt în

timp. De exemplu, prin acceptarea şi implementarea unui anumit proiect, în

prezent firma poate câştiga o poziţie strategică care să-i permită în viitor

implicarea în alte proiecte pentru care altfel nu ar fi fost disponibilă. O analiză

corectă a proiectului iniţial implică o evaluare a câştigurilor viitoare aduse în

următoarele proiecte.

34


3.1. Etapele procesului de evaluare a unui proiect de investiţii

Procesul de analiză a unei investiţii prevede parcurgerea mai multor

paşi, respectiv:

1. Determinarea costului total al proiectului. Acesta trebuie să reflecte toate

costurile care trebuie suportate în perioada iniţială şi care vor apărea ca

rezultat direct al acceptării şi implementării proiectului.

2. Previzionarea fluxurilor de numerar estimate ca rezultând în urma

proiectului, inclusiv valoarea activelor la sfârşitul perioadei lor de

funcţionare în cadrul proiectului.

3. Evaluarea gradului de risc al proiectului cu ajutorul informaţiilor privind

distribuţia probabilităţilor fluxurilor de numerar.

4. Cunoscând gradul de risc al fluxurilor de numerar estimate şi nivelul general

al costului fondurilor din economie, aşa cum acesta este reflectat de rata

gradului de risc zero, echipa managerială va determina costul adecvat al

capitalului sau rata de actualizare ce va fi folosită în actualizarea fluxurilor

de numerar din cadrul proiectului.

5. Actualizarea fluxurilor de numerar care sunt exprimate toate ca valoare

prezentă (actuală), pentru a se obţine o estimare a valorii pentru firmă, la

momentul prezent, a activului sau activelor la care se referă proiectul

respectiv.

6. Compararea valorii prezente a fluxurilor de numerar estimate cu costurile

necesare ale proiectului. Dacă valoarea prezentă a activului sau activelor la

care se referă proiectul respectiv depăşeşte costul proiectului, acesta trebuie

acceptat. De asemenea, se mai poate calcula rata de rentabilitate estimată a

proiectului, iar dacă aceasta este mai mare decât rata rentabilităţii solicitate

(rata prag), proiectul este acceptat.

35


3.2. Criterii de clasare a proiectelor de investiţii

Scopul principal al procesului de stabilire a bugetelor de investiţii,

respectiv al întregii analize financiare, este luarea deciziilor care să facă posibilă

maximizarea valorii pe piaţă a capitalului social al acţionarilor existenţi, în

prezent sau înainte de luarea deciziei.

Există trei metode majore care se utilizează în evaluarea proiectelor de

investiţii şi în a decide dacă acestea vor fi acceptate sau nu.

Metodele de clasare sunt:

1. Metoda termenului de recuperare a investiţiei (payback period);

2. Metoda valorii actualizate nete (not present value sau NPV method);

3. Metoda ratei interne de rentabilitate (internal rate of return sau IRR method).

3.2.1. Termenul de recuperare a investiţiei

Perioada de recuperare a investiţiei este definită ca numărul de ani în

care o firmă îşi recuperează investiţia iniţială din fluxurile nete de numerar.

Termenul de recuperare a fost prima metoda utilizată în evaluarea

proiectelor ce urmează să fie incluse în bugetele de investiţii.

Cea mai simplă modalitate de a calcula termenul de recuperare a

investiţiei este adunarea algebrică a fluxurilor nete de numerar ale proiectului

considerat până când totalul devine pozitiv.

Pentru a utiliza această tehnică de evaluare, compania stabileşte o

perioadă de recuperare ”prag” şi compară perioada de recuperare a investiţiei

pentru diverse proiecte cu aceasta.

Unele firme utilizează o variantă a perioadei de recuperare, respectiv

perioada de recuperare actualizată. Diferenţa constă în aceea că fluxurile de

numerar estimate sunt actualizate cu costul capitalului pentru proiectul respectiv

sau cu rata de rentabilitate necesară pentru proiect. Astfel, perioada de

36


recuperare actualizată (discounted payback period) este definită ca numărul de

ani necesari pentru recuperarea investiţiei din fluxurile de numerar actualizate.

În ce priveşte costul capitalului, acesta poate fi asimilat cu rata de

rentabilitate minim acceptabilă şi necesară pentru un proiect cu un anumit nivel

de risc. Costul capitalului se bazează pe informaţii de piaţă şi reflectă costul de

oportunitate a investitorilor – atât cei care investesc prin oferirea de credit, cât şi

cei care investesc prin achiziţionare de capital social. Dacă firma nu poate să

câştige acest cost de oportunitate, atunci nu trebuie să facă investiţia respectivă.

Cu toate că perioada de recuperare a investiţiei este foarte uşor de

calculat, poate determina luarea unor decizii incorecte. Conform definiţiei,

această metodă nu ia în considerare fluxurile de numerar ulterioare perioadei de

recuperare. Dacă proiectul este unul a cărui maturizare are loc mai târziu în

timp, utilizarea perioadei de recuperare a investiţiei poate duce la alegerea unei

investiţii mai puţin profitabile. Proiectele cu perioade lungi de recuperare a

investiţiilor sunt, de obicei, cele care implică planificare pe termen lung

(conceperea de produse noi sau intrarea pe noi pieţe). Deseori, astfel de decizii

strategice nu asigură succesul pe termen lung al firmei.

Utilizarea metodei termenului de recuperare este uneori apărată

argumentând că investiţiile a căror recuperare se face în mai mult de 3 sau 4 ani

au un grad mai mare de nesiguranţă şi este recomandabil să nu fie luate în

considerare în momentul planificării deciziilor. În mod evident, acesta este un

procedeu neadecvat.

Unele investiţii care aduc cele mai mari câştiguri sunt tocmai cele care

ating apogeul după 8 sau 10 ani. Este posibil ca ciclul unui nou produs în

ramurile industriale de tehnologie avansată să nu poată duce la recuperarea

investiţiei decât după 8 sau 9 ani. Mai mult, chiar dacă astfel de câştiguri, care

apar după 3 – 5 ani de la investiţia finală, au un grad mare de nesiguranţă, este

important să se estimeze posibilitatea obţinerii lor. Ignorarea acestor şanse de

câştig echivalează cu acordarea lor a unei probabilităţi egale cu zero.

Un alt argument în favoarea metodei perioadei de recuperare a investiţiei

este acela că firmele care se află în criză de numerar trebuie neapărat să dea o

37


mai mare importanţă recuperării rapide a fondurilor pe care le investesc, astfel

încât să le poată utiliza pentru satisfacerea altor necesităţi. Cu toate că abordarea

pe baza metodei perioadei de recuperare a investiţiei oferă într-adevăr o

indicaţie a gradului de lichiditate a proiectului, aceasta nu înseamnă că se pot

ignora numeroasele lui defecte; există metode mai bune care se pot aplica în

situaţiile de criză de numerar.

O a treia raţiune pentru utilizarea acestei metode este aceea că proiectele

a căror perioadă de recuperare a investiţiei este mai scurtă au, de obicei, efecte

favorabile pe termen scurt sau asupra profitului pe acţiune. Firmele care

utilizează metoda din acest motiv sacrifică o dezvoltare viitoare pentru un venit

contabil prezent; o astfel de practică nu duce, însă, la maximizarea valorii

firmei.

Metoda perioadei de recuperare a investiţiei este utilizată uneori doar

pentru că este foarte uşor de aplicat. Dacă firma ia decizii multe privind

cheltuieli mici de capital, costurile utilizării unor metode mai complexe pot fi

prohibitive faţă de beneficiile unor alegeri posibil mai bune dintre diversele

proiecte care concurează pentru aceleaşi fonduri.

Totuşi, este esenţial ca firmele să cunoască defectele metodei perioadei

de recuperare şi costurile pe care acţionarii trebuie să le suporte pentru utilizarea

acestei tehnici.

3.2.2. Metoda valorii actualizate nete - VAN

Pe măsură ce perioadei de recuperare a investiţiei i s-au descoperit

anumite limite, specialiştii au început să caute alte metode de evaluare a

proiectelor, care să recunoască faptul că o unitate monetară primită imediat este

preferabilă unei unităţi monetare primite în viitor. Aceasta a dus la dezvoltarea

unor tehnici de actualizare a fluxurilor de numerar (discounted cash flows –

DCF – techniques), care încorporează valoarea în timp a banilor.

38


Una dintre aceste tehnici este metoda valorii actualizate nete VAN (net

present value NPV method) şi ar putea fi descrisă astfel: se actualizează fiecare

flux de numerar, atât de intrare cât şi de ieşire, folosind ca rată de actualizare

rata costului capitalului pentru proiectul respectiv. Fluxurile de numerar

actualizate sunt apoi însumate algebric, iar rezultatul obţinut reprezintă valoarea

actualizată netă (VAN).

Dacă valoarea actualizată netă este pozitivă, proiectul este acceptat, iar

dacă este negativă, proiectul este respins. Dacă cele două proiecte se exclud

reciproc, va fi acceptat cel care are o valoare actualizată netă mai mare.

Ecuaţia pentru calculul VAN este următoarea:

unde:

CFt = fluxurile de numerar nete estimate

K = costul marginal al capitalului pentru proiectul respectiv

N = perioada pentru care proiectul va fi operaţional

Costul capitalului K depinde de gradul de risc al portofoliului, de nivelul

ratelor dobânzilor în economie şi de câţiva alţi factori. Ieşirile de numerar, cum

ar fi costurile de achiziţionare a echipamentului sau de construcţie a facilităţilor

de producţie, sunt considerate negative.

În cazul unor proiecte mari de investiţii, cum ar fi construirea de

conducte, centrale nuclearo-electrice etc. există ieşiri de numerar pe o perioadă

de câţiva ani, înaintea începerii operaţiunilor propriu-zise.

39


În acest stadiu de analiză, trebuie luate în consideraţie efectele inflaţiei,

care diminuează puterea de cumpărare a fluxurilor monetare viitoare.

Pentru a le remedia, se integrează inflaţia în rata de actualizare, sau se

ajustează în prealabil fluxurile printr-o rată (una singură pe durata proiectului,

sau o rată specifică pentru fiecare flux).

Obţinerea unei valori actualizate nete pozitive înseamnă că rentabilitatea

investiţiei este superioară costului de capital.

Cu cât efectele sunt obţinute mai departe în timp faţă de momentul

finanţării, cu atât ele valorează mai puţin din cauza inflaţiei, a valorificării

capitalului cu întârziere.

În calcule se mai foloseşte şi indicele de rentabilitate, care este un raport

între valoarea actuală a excedentelor nete ale exploatării şi capitalul investit.

unde:

IR = indicele de rentabilitate

Rt = flux de venituri aşteptate pe perioada t

R = rata de actualizare

I = capitalul investit

Acest indice poate fi egal, inferior sau superior unităţii.

Pentru IR = 1 => VAN = 0;

Pentru IR > 1 => VAN > 0 => proiectul este rentabil;

Pentru IR < 1 => VAN < 0 => proiectul nu este rentabil.

Exprimând în VAN în valoare relativă, indicele de rentabilitate permite

clasificarea mai uşoară a proiectelor de investiţii. Dintre mai multe proiecte va fi

acceptat acela al cărui indice de rentabilitate este cel mai ridicat.

40


Raţiunea care stă la baza metodei valorii actualizate nete este relativ

simplă. Astfel, când o firmă doreşte să implementeze un proiect pe care-l

finanţează din surse externe, valoarea firmei va creşte cu suma care reprezintă

valoarea actualizată netă a fluxurilor de numerar estimate.

Astfel, dacă VAN a unui proiect este pozitivă, creşterea valorii firmei

depăşeşte suma de fonduri externe necesare pentru a finanţa investiţia.

Valoarea actualizată netă reflectă câştigul de valoare care revine

acţionarilor existenţi înainte de a lua decizia de investire.

Dacă proiectul este finanţat din profiturile acumulate, valoarea firmei

creşte cu o valoare egală cu valoarea actualizată netă a proiectului.

În acest caz, cu toate că valoarea actualizată a fluxurilor de numerar

duce la creşterea valorii firmei, plata costului iniţial cu fonduri de finanţare

internă reduce valoarea firmei cu acest cost iniţial.

Atunci când se elaborează bugetele pentru investiţii, creşterea valorii

firmei pentru acţionarii existenţi în momentul realizării acestor bugete este egală

cu suma valorilor actualizate nete a tuturor proiectelor acceptate.

Se mai poate considera că valoarea unei firme are două componente:

valoarea activelor existente, deţinute de firmă, şi valoarea oportunităţilor de

creştere, altfel spus a proiectelor cu VAN pozitivă. Investitorii analizează

companiile pe baza unei serii de active aducătoare de câştig, plus o serie de

oportunităţi de creştere care se vor materializa, dacă şi numai dacă firma poate

genera proiecte de investiţii cu VAN pozitivă în cadrul procesului de stabilire a

bugetelor de capital.

Metoda actualizării este intens utilizată în metodologia internaţională (de

către Banca Mondială) şi se pretează pentru a compara în timp efectele unei

investiţii.

3.2.3. Metoda ratei interne de rentabilitate a investiţiei - RIR

41


Rata internă de rentabilitate este definită ca rata de actualizare care face

ca valoarea actualizată a intrărilor nete de numerar, estimate în cadrul

proiectului, să fie egală cu valoarea actualizată a costurilor (ieşirilor de numerar)

estimate pentru proiectul respectiv.

VP (intrări de numerar) = VP (costuri de investiţie)

sau

VP (intrări de numerar) = VP (costuri de investiţie) = 0

unde:

VP = valoarea prezentă

Această ecuaţie poate fi scrisă sub forma următoare:

Se observă din formula RIR că ecuaţia de mai sus este o formulă aplicată

valorii actualizate nete, respectiv ecuaţia care se rezolvă pentru acea rată de

actualizare la care VAN este egală cu zero.

Ambele metode folosesc aceeaşi ecuaţie de bază, dar în metoda valorii

actualizate nete se cunoaşte rata de actualizare K, şi se determină VAN, în timp

ce în metoda ratei interne de rentabilitate se cunoaşte VAN şi se află RIR, care

face ca VAN să fie egală cu zero.

Prin rezolvarea ecuaţiei se va determina RIR, iar dacă aceasta este mai

mică decât costul capitalului proiectul va fi respins.

În general se acceptă acel proiect care are RIR mai mare.

În cazul în care fluxurile de numerar generate de un proiect sunt egale în

fiecare an, iar perioada de timp este mai îndelungată, există o relaţie între rata

internă de rentabilitate şi perioada de recuperare a investiţiei: inversul perioadei

de recuperare a investiţiei oferă o estimare a ratei interne de rentabilitate.

Aflarea ratei de rentabilitate a investiţiei are o importanţă deosebită care

poate fi explicată luând în considerare efectele ei asupra profitabilităţii firmei.

42


Dacă RIR a investiţiei depăşeşte costul fondurilor utilizate pentru

finanţarea proiectului, după rambursarea capitalului împrumutat rămâne un

surplus ce revine acţionarilor firmei.

Astfel realizarea proiectului conduce la creşterea valorii capitalului

social al firmei

Dacă RIR este mai mică decât costul capitalului realizarea proiectului

impune anumite costuri acţionarilor şi în acest caz, acceptarea proiectului duce

la o reducere a valorii firmei.

Criteriul ratei interne de rentabilitate stipulează de asemenea, că dacă proiectele

sunt independente firma trebuie să le accepte pe acelea care au RIR mai mare

decât costul capitalului, iar dacă proiectele se exclud reciproc, trebuie acceptat

cel care are RIR mai mare.

3.2.4. Congruenţa metodelor VAN şi RIR

Metoda valorii actualizate nete acceptă toate proiectele independente a

căror valoare actualizată netă este mai mare decât zero şi clasează proiectele

care se exclud reciproc alegându-l pe cel cu VAN mai mare.

Metoda ratei interne de rentabilitate, pe de altă parte, găseşte valoarea

ratei de rentabilitate care face ca valoarea actualizată netă să fie egală cu zero.

Metoda RIR duce la acceptarea proiectelor independente care au o rată internă

de rentabilitate RIR mai mare decât costul capitalului, iar, din proiectele care se

exclud reciproc, selectarea aceluia care are valoarea cea mai mare.

Este evident că unica diferenţă structurală între cele două metode este

rata de actualizare utilizată în cele două ecuaţii, toate celelalte valori fiind

identice. Mai mult, se observă că dacă RIR >k, atunci VAN >0 (k este rata de

actualizare).

În concluzie, cele două metode oferă aceleaşi decizii de acceptare sau

respingere pentru anumite proiecte. Astfel, dacă proiectul este acceptabil după

criteriile metodei VAN este , de asemenea, acceptabil şi după cele ale metodei

RIR.

43


Reprezentarea curbei VAN în raport cu evoluţia ratei de

rentabilitate

Atunci când firmele aleg proiectele de investiţii le analizează atât cu

metoda VAN, cât şi cu metoda RIR. Totuşi, fiecare din aceste criterii oferă un

punct de vedere diferit asupra proiectului, fapt ce poate conduce la rezultate

contradictorii. Metoda VAN se concentrează asupra valorii pe care un proiect o

va adăuga capitalului social al firmei, presupunând că fluxurile de numerar

estimate se materializează, în timp ce metoda RIR indică rata de rentabilitate a

investiţiei dacă tot ce s-a estimat se realizează. Firmele ar trebui să încerce să îşi

maximizeze valoarea capitalului social şi nu rata de rentabilitate, dacă cele două

se dovedesc contradictorii.

VAN

RIR

Rata de actualizare

amin

amax0

44


CAPITOL IV.

CALCULUL ŞI ANALIZA

INDICATORILOR SPECIFICI DE

FEZABILITATE

4.1. Motivaţia realizării investiţiei

Moara de grâu Constanţa, cu două secţii de producţie – secţia A având

capacitatea de producţie de 220 t/24h, şi secţia B de 120 t /24h, aparţine S.C.

’’Dobrogea’’ S.A. Constanţa şi a fost realizată în 1963 (secţia A) şi dezvoltată

prin extinderea parţială a clădirii (secţia B) în 1984.

Secţia A a fost realizată cu utilaje din import, iar secţia B cu utilaje

achiziţionate în ţară.

Neacoperirea necesarului de făină pe ţară şi pe judeţ din cauza

insuficienţei capacităţii de măcinare a grâului, a dus la exploatarea extensivă a

morilor depăşindu-se în fiecare an durata normală de lucru. Se adaugă la aceasta

utilizarea unor materiale necorespunzătoare şi lipsa pieselor de schimb. Din

această cauză, cu toate eforturile, starea tehnică a utilajelor a avut de suferit.

În condiţiile lipsei de capacitate, existenţa a două mori permite să se

oprească (în perioada de extrasezon pe litoral) secţia B a morii pentru reutilare,

secţia A continuând să funcţioneze.

Folosind utilaje din import de nivel tehnic performant, prin reutilare se

va obţine în acelaşi spaţiu construit, o creştere a capacităţii de producţie de 2,67

ori (de la 120 t/24h la 320 t/24h) şi îmbunătăţirea calităţii făinii, cu posibilitatea

realizării concomitente şi a făinii de patiserie şi paste făinoase.

În urma modernizării utilajelor se vor modifica pozitiv valoarea

producţiei, nivelul veniturilor şi productivitatea muncii.

45


Analiza financiară şi economică demonstrează posibilitatea rambursării

creditului în 3 ani, beneficiul net obţinut în acest timp fiind de două ori mai mare

decât beneficiul actual. În consecinţă, reutilarea se dovedeşte a fi o investiţie

necesară şi eficientă.

Unitatea este destinată măcinării grâului din fondul centralizat pentru

producţia de făină necesară fabricilor de pâine cu caracter industrial şi fondul

pieţei. Întrucât deficitul sau surplusul de făină din zonă nu poate fi precis

determinat, în special datorită fluctuaţiei consumului de pâine, dar şi datorită

sezonului estival şi perioadei de rement anual a morilor, relaţiile de acoperire a

necesităţilor permanente sau temporare între societăţile comerciale nu se pot

stabili prin contracte pe termen lung, motiv pentru care echilibrarea cantitativă şi

sortimentală a făinii destinată producţiei şi fondului pieţei este stabilită de către

Departamentul Alimentaţiei din cadrul Ministerului Agriculturii.

Capacitatea de producţie a morilor de grâu este deficitară la nivel

naţional, cantitatea de 3,8 milioane tone fiind obţinută în condiţiile în care s-a

depăşit cu mult timpul normat de lucru (astfel producţia ar fi fost numai de 2,8

milioane tone).

În acelaşi timp, extracţia medie de făină albă pentru pâine este de numai

60%, ceea ce impune altă structură sortimentală a producţiei de pâine faţă de

cererea de pe piaţă. Acest lucru justifică o dată în plus retehnologizarea în urma

căreia s-ar fi obţinut un procent de 76%,din care 20% făină albă pentru patiserie

şi paste făinoase.

Moara, care va fi supusă procesului de retehnologizare, este alăturată

silozului de cereale al S.C Romcereal de care este legată pentru aprovizionare

directă cu grâu printr-o pasarelă cu bandă de transport.

Prin pregătirea lucrărilor, durata de execuţie (demontare şi remontare) se

poate încadra în 6 luni de stagnare, ceea ce diminuează pierderile şi cheltuielile

suplimentare ale beneficiarului. Întrucât indicii de încadrare ai utilajelor

importate sunt mult mari decât cei ai utilajelor fabricate în ţară se pot obţine

creşterea capacităţii de producţie de 2,67 ori în acelaşi spaţiu construit, respectiv

200 t/zi creştere efectivă.

46


Piaţa internă considerată drept obiectiv este reprezentată de necesităţile

agenţilor economici din judeţul Constanţa (în principal municipiul Constanţa,

oraşele Eforie şi Mangalia).

Beneficiarul a solicitata oferta unor firme străine producătoare de utilaje

recunoscute din punct de vedere calitativ la nivel internaţional. În urma selecţiei

au rămas două oferte, cele ale firmei Buhler (Elveţia) şi Ocrim (Italia).S-a

efectuat o analiză din punct de vedere tehnic, economic şi financiar a eficienţei

realizării importului de tehnologie şi echipamente. Din punct de vedere tehnic s-

a făcut o comparare a dotării cu utilaje, iar economic şi financiar o determinare a

valorii de investiţie şi a rezultatelor acesteia. În urma acestei analize bazate pe

calcularea indicatorilor financiari recomandaţi în metodologia Băncii Mondiale

privind evaluarea unui proiect de investiţii, s-a ajuns la concluzia că cea mai

bună ofertă este cea prezentată de firma Buhler din Elveţia. Firma Buhler este un

furnizor de echipamente industriale recunoscute din punct de vedere al calităţii

superioare la nivel internaţional.

Fiabilitatea utilajelor oferite este mult superioară celor autohtone a căror

execuţie este neglijentă. Echipamentul importat are nivel de realizare tehnică

corespunzător anului 1990, în timp ce utilajele din ţară sunt realizate după o

licenţă achiziţionată în 1963.

La capacităţi de producţie similare greutatea principalelor echipamente

tehnologice este redusă la mai puţin de jumătate (47%).

Puterea instalată în curăţătorie şi moară pentru realizarea aceleiaşi

capacităţi este mai mică cu 45%.

În acelaşi spaţiu construit la secţia B se poate realiza o capacitate de

producţie de 2,67 ori mai mare, respectiv 320 t / 24h în loc de 120 t / 24h. De

asemenea, consumul specific de energie se reduce cu 20%.

47


4.2. Calculul indicatorilor de evaluare a proiectului de investiţii

La fundamentarea analizei economice şi financiare a proiectului se au în

vedere următoarele:

În fiecare an de realizare a investiţiei pentru 50% din cheltuielile

investiţionale vom avea ca tranşă de finanţare creditul iar restul din

surse proprii;

Rata anuală a dobânzii 24%

Creditul obţinut în anul I se va restitui în baza dobânzii compuse;

Creditul obţinut în anul II se va restitui în baza dobânzii simple.

Creditul se primeşte la începutul anului şi se restituie în primii 3 ani de

funcţionare a obiectivului economic, la sfârşitul anului. Unitatea plăteşte un

impozit anual pe proprietate de 20%,iar în primul an este scutită de acest

impozit.

La calcule se va folosi un coeficient de actualizare de 20%.

Calculele pentru analiza economică şi financiară se fac în tabelele

următoare.

Pentru început, având în vedere că 50% din investiţie, pentru fiecare an,

este finanţată prin credit, se calculează sumele de restituit. Pentru a asigura o

mai mare complexitate lucrării, la indicaţia conducătorului ştiinţific, s-au

considerat două forme de restituire a creditului: în baza dobânzii simple şi a

dobânzii compuse. Calculele şi formulele folosite se prezintă în continuare :

Creditul 1 se restituie pe baza dobânzii compuse.

g

S1 S2 S3a b1 2 3

48


Dc = durata de restituire a creditului

= factorul de recuperare a capitalului.

Sh – suma auma anuală ce trebuie restituită

= 48,5 x 1,54 x 0,5

= 37,3

(0,02 reprezintă 24%: 12 luni )

= 48,5 x 1,61 x 0,04

Suma lunară = 3,123

Suma lunară x 12 = 37,2

Calculul Dobânzii simple pentru Credit anul 2

53,5 : 3 =17,83

Rc1 = 18

Rc2 = 18

Rc3 = 17,5

Dobânda = C x d x Nr. zile

360

49


D1 = C2 x 0,24 x 720 = 53,5 x 0,24 x 720 = 25,68

360 360

D2 = (C 2 – Rc1) x 0,24 x 360 = (53,5 - 18) x 0,24 = 8,52

360

D3 = (C2 – Rc1- Rc2) x 0,24 x 360 = 17,5 x 0,24 = 4,2

360

AN C1 C2 TOTAL

Rc D

1 37,2 18 25,68 43,68 80,88

2 37,2 18 8,52 26,52 63,72

3 37,2 17,5 4,2 21,7 58,9

203,5

50


4.2.1. Analiza economică & analiza financiară

a) Raportul venituri actualizate pe cheltuieli actualizate

- exprimă veniturile totale actualizate ce se obţin la 1 leu efort total cu

investiţia şi producţia actualizată.

Vh = venituri anuale

Ch = cheltuieli anuale de producţie

Ih = investiţia anuală

Condiţia esenţială pentru ca un proiect de investiţii să fie eficient este ca

R≥1. În cazul în care R≤1 proiectul de investiţii nu este eficient, deoarece se

obţin efecte (venituri) mai mici decât eforturile depuse (investiţia şi cheltuielile

de producţie).

R = 1417,5 ═> R = 1,0608 venituri totale la 1 leu cheltuieli totale.

1336,14

Aceasta reflectă o situaţie bună a proiectului din perspectiva economiei

naţionale.

Dar, ceea ce interesează în mod special este eficienţa la nivelul agentului

economic, al investitorului, deoarece acesta suportă riscul procesului

investiţional.

Astfel, la nivelul investitorului:

R = Venit actualizat = 1494,65 = 1,027

Efort actualizat 1454,82

ceea ce exprimă o scădere a eficienţei economice, faţă de cazul când nu

se luau în calcul sursele de finanţare şi taxele plătite de agentul economic, dar

menţinându-se la un nivel acceptabil.

51


b) Fluxul de numerar (CASH FLOW)

Exprimă situaţia la zi, respectiv care este câştigul sau pierderea pentru

fiecare an luat în calcul.

Fh = Vh – (Ih + Ch)

Fh = fluxul de numerar pentru anul h

Vh = venituri (încasările) anului h

Ch = cheltuieli de producţie

Ih = investiţie pentru anul h

Valorile se pot următi în cele două tabele, remarcând faptul că fluxul de

numerar este mai favorabil în cadrul analizei economice deoarece pentru anul

curent s-a considerat ca venit şi împrumutul primit, el constituind cheltuială în

perioada rambursării sale, fapt pentru care acum fluxul de numerar este diminuat

faţă de analiza economică.

Fluxul de numerar este denumit în ţară venit net.

Venitul net poate fi anual sau total, în formă:

- statistică VNh = Vh – (Ih + Ch)

- dinamică venit net actualizat (VNA)

c) Venitul net actualizat (VNA)

Permite a se stabili diferenţa între volumul total al încasărilor obţinute pe

întreaga perioadă de funcţionare a obiectivului şi costurile totale (investiţii +

producţie) în cazul în care valorile sunt actualizate.

În funcţie de aceste indicator sub raportul eficienţei, pot fi acceptate

numai variantele în care VNA > 0.

VNAE = 81,36 mld. Lei

VNAF = 39,83 mld. Lei

Acest indicator este deosebit de semnificativ pentru aprecierea eficienţei

viitorului obiectiv economic, deoarece în condiţiile economiei de piaţă ne

interesează să obţinem un profit cât mai mare, iar VNA exprimă profitul net

obţinut de întreprindere pe întreaga perioadă de funcţionare a obiectivului.

52


Cu toate aceste avantaje, el fiind un indicator de volum, ce cuantifică

numai efectele nete, nu poate fi considerat indicator de eficienţă economică,

deoarece nu asigură compatibilitatea cu eforturile făcute pentru a obţine efectul

net.

d) Rata internă de rentabilitate (RIR)

Rata internă de rentabilitate a unui proiect de investiţii exprimă rata de

discontare pentru care veniturile brute totale actualizate sunt egale cu costurile

totale (investiţii şi producţie) actualizate.

Rezultă că, RIR este rata de actualizare pentru care VNA = 0.

Stabilirea nivelului de rentabilitate se poate realiza grafic sau analitic.

Este oportun ca selectarea proiectelor de investiţii în funcţie de RIR să

aibă loc prin comparare cu eficienţa economică obţinută la obiective economice

similare din ţară, dar şi din străinătate.

RIR = amin + (amax - amin) x VNA +( amax - amin) ≤ 5%

În cadrul metodologiei BIRD rata internă de rentabilitate este unul

dintre cei mai semnificativi indicatori ai eficienţei proiectelor de investiţii

VNA+

VNA-

RIR amaxamin0

53


deoarece exprimă capacitatea investiţiei de a furniza profit pe întreaga durată de

funcţionare a obiectivului, stabilind puterea economică a acestuia, respectiv

profitul net ce se obţine la un leu efort total, cu investiţia şi cu producţia.

Acest indicator, după nivelul la care se face analiza, îmbracă două

forme, şi anume rata internă de rentabilitate economică (RIRE), în cazul

analizei economice, şi rata internă de rentabilitate financiară (RIRF), pentru

analiza financiară.

Rata internă de rentabilitate economică (RIRE)

10 20 30 40

20

40

60

8081.36

-6.84

54


Rata internă de rentabilitate financiară (RIRF)

Rata internă de rentabilitate financiară reprezintă rata de discontare care

egalizează valorile actualizate ale producţiei cu costurile (de producţie şi de

investiţii) pe întreaga durată de funcţionare a obiectivului. Spre deosebire de

RIRE, care exprimă la nivelul economiei naţionale, RIRF exprimă eficienţa

economică la nivel microeconomic, din punctul de vedere al agentului

economic.

10 20 30 0.35

10

20

30

4039.83

8.58

55


Se constată că proiectul de investiţii este eficient, deoarece atât RIRE cât

şi RIRF sunt mai mari decât eficienţa medie pe ramură de 20%....(0,2)

Comparând însă RIRE cu RIRF (RIRE>RIRF) se observă totuşi o

rămânere în urmă a eficienţei economice la nivelul agentului economic faţă de

eficienţa economică la nivelul economiei naţionale.

d) Cursul de revenire net actualizat

rata internă de schimb valutar

testul Bruno

Exprimă valorile totale actualizate (cu investiţia şi cu cheltuielile anuale

de producţie) exprimate în lei pentru a obţine 1 unitate valutară netă.

Rna = curs de revenire net actualizat

Ih = investiţiile anuale (în lei)

Ch = cheltuielile de producţie în anul 4 (în lei)

Vh = venituri anuale (în valută)

Ih’şi Ch’= investiţia şi cheltuielile anuale de producţie exprimate în

valută

a şi a’ = rata de discontare a monedei naţionale / valutei

d şi D = durata de execuţie şi de funcţionare a obiectivului economic.

Prin Rna se stabileşte :

costul intern al valutei

se urmăreşte alegerea variantelor de investiţii

oferă informaţii asupra produselor care sunt mai eficiente să se

producă în ţară decât să se importe.

56


Senzitivitatea, incertitudinea, riscul în analiza proiectelor de investiţii

Analizele de sensibilitate îşi propun să stabilească cât de sensibil va fi

viitorul obiectiv de investiţii la anumite modificări:

epuizare resurse iniţiale

modificare preţuri materii prime

creşterea salariilor

prelungirea duratei de realizare a obiectivului

depăşirea volumului, investiţii prevăzut iniţial

Toate aceste schimbări antrenează modificarea RIR fapt ce impune o

analiză a sensibilităţii prin recalcularea RIR (îndeosebi RIRF) deoarece aici se

resimt influenţele asupra rezultatelor economice.

57


CAPITOL V.

CONCLUZII

Investiţiile reprezintă o cheltuială certă pentru un viitor cu elemente de

incertitudine motiv care strategia investiţională are un rol important (toate

celelalte activităţi depind de investiţii, de alocarea de fonduri) şi trebuie să se

bazeze pe o bună cunoaştere a condiţiilor pieţei şi ale posibilităţilor reale ale

firmei.

La baza oricărei activităţi investiţionale trebuie să stea principiul

eficienţei economice, al obţinerii unui efect mai mare la fiecare unitate de efort,

respectiv al unui profit cât mai mare la un anumit nivel al resurselor consumate.

Înainte de demararea unui proiect de investiţii trebuie analizate cu

atenţie toate variantele existente cu scopul de a o selecţiona pe cea mai bună din

punct de vedere tehnic, economic şi financiar.

În cazul concret al S.C. DOBROGEA S.A. investiţia privind

modernizarea morii de grâu Constanţa a respectat toate etapele specifice, dar a

avut şi unele particularităţi. Acestea au fost datorate, în parte, lipsei de

experienţă din acea perioadă în ceea ce priveşte metodologia studiilor de

fezabilitate, dar şi caracteristicile mai deosebite ale ramurii industriale aferente

(morărit şi panificaţie). Când afirm acest lucru, mă refer la faptul că produsele

ce urmau a fi fabricate la un nivel calitativ superior şi în cantităţi mult mai mari

aveau din start desfacerea asigurată pe piaţă, chiar dacă preţul lor ar fi crescut,

pentru că erau numai produse de bază în consumul populaţiei (produse cu

cererea inelastică în raport cu preţul).

Având în vedere că selecţia finală a proiectelor a determinat eliminarea

uneia dintre variante (a firmei italiene OCRIM) chiar în urma analizei tehnice,

unica variantă rămasă în discuţie a fost cea oferită de firma elveţiană Buhler.

Echipamentul produs de această firmă corespundea perfect condiţiilor tehnice

solicitate de firma românească, însă varianta de finanţare propusă de firma

58


Buhler s-a dovedit a fi mai mult o condiţie pentru acceptarea vânzării pe bază de

credit. În consecinţă, au fost acceptate condiţiile de creditare impuse de banca

A.K.A din Germania fără o negociere avantajoasă pentru S.C. DOBROGEA

S.A. Cel mai mare dezavantaj privea costul creditului, respectiv dobânda de

24%, destul de ridicată pentru un credit în valută în perioada respectivă. Efortul

întreprinderii pentru plata dobânzii a fost destul de mare având în vedere

creşterea accelerată a cursului valutar în ultimii 10 ani.

O altă problemă sensibilă o reprezintă modalitatea de evaluare a

proiectului de investiţii. În momentul elaborării studiului de fezabilitate s-a

recurs la metoda de evaluare venituri-costuri, determinându-se un raport

favorabil de 1,06 care a condus la acceptarea proiectului. Analiza veniturilor şi

cheltuielilor reale generate de obiectivul de investiţii a confirmat rentabilitatea

investiţiei conform acestei metode.

Cu toate acestea, metoda în cauză are anumite dezavantaje,

nefuncţionând corect în toate cazurile. Acest indicator este tentant să fie utilizat

deoarece este simplu şi uşor de perceput, necontradictoriu în plan logic. Adesea,

însă, el conduce la stabilirea celei mai eficiente variante a aceleia care are valori

mici ale parametrilor venituri şi cheltuieli actualizate care corespund unor soluţii

de proiect obişnuite ca nivel tehnic şi performanţe tehnico-economice şi

calitative, dar ieftine, care solicită costuri mici de investiţii sau ale unor resurse

necesare exploatării. Alteori, variantele identificate ca cele mai eficiente

presupun costuri foarte mari de investiţii, apelarea la cheltuieli în valută şi, deci,

nu iau în considerare restricţiile în ceea ce priveşte posibilităţile de finanţare, de a

asigura valuta necesară importului de tehnică şi tehnologii, de anumite materii

prime.

Din aceste considerente am recurs la analiza proiectului şi cu ajutorul

altor metode de evaluare, respectiv calcularea valorii nete actualizate şi a ratei

interne de rentabilitate. Aceste criterii de clasificare sunt recomandate a fi

utilizate de metodologia Băncii Mondiale de elaborare a studiilor de fezabilitate.

Conform metodei valorii actualizate nete s-a determinat pentru

analiza economică VAN = 81,36 mld lei, iar

59


analiza financiară VAN = 39,83 mld lei, ceea ce reflectă o situaţie bună.

Datele reale vin în sprijinul deciziei de acceptare a proiectului. Acest lucru se

explică prin evoluţia favorabilă (superioară previziunilor) a veniturilor generate

de obiectiv, ritmul lor de creştere fiind mai accelerat decât al cheltuielilor, fiind o

dovadă în plus a creşterii volumului de vânzări ca urmare a sporirii capacităţii de

producţie şi îmbunătăţirii calităţii produselor.

Cea de-a treia metodă de evaluare, a ratei interne de rentabilitate,

conduce la concluzii asemănătoare criteriului VAN. Pe baza datelor previzionate

se obţine o rată de rentabilitate de

38% în cazul analizei economice, şi de

35% în cazul analizei celei financiare.

Se poate spune că rezultatele sunt bune şi proiectul poate fi acceptat.

Un rol important în asigurarea eficienţei economice prognozate îl are

monitorizarea activităţilor viitoare.

Monitorizarea este raportarea de rutină a informaţiilor privind

desfăşurarea activităţilor şi realizarea din cadrul unui program sau proiect aflat în

stadiul de implementare şi include, plecând de la această informaţie, măsurile

care rezultă că trebuie întreprinse, dacă este cazul, privind remedierea situaţiilor.

Datele monitorizate care apreciază realizările unui proiect sau program se

utilizează pentru determinarea eficienţei implementării lor sau evaluarea

proiectului.

Evaluarea impactelor pe baza datelor monitorizate poate fi efectuată în

timp ce aceasta se implementează, adică evaluarea în curs a proiectului şi a

impactului, sau după ce s-a finalizat adică evaluarea ex-post al proiectului.

În primul caz pentru a putea face o apreciere este necesar ca anumite

activităţi deja să se fi efectuat, iar concluziile trase, dacă este necesar, duc la

luarea măsurilor pentru corectarea programului din mers.

În al doilea caz, concluziile evaluării ex-post vor fi utilizate în proiectele

următoare.

Sistemul de monitorizare şi evaluare foloseşte date colectate sistematic

care sunt completate cu date culese în funcţie de necesităţi şi are rolul să

aprecieze performanţa managerială a unui proiect în faza de implementare.

60


Capacitatea sa de a aprecia realizările greu de măsurat şi cuantificat depinde de

rigoarea acestor măsuri şi de metodele de evaluare folosite. Informaţiile se culeg

cu ajutorul unor rapoarte

Raportarea estimării costurilor – cazul SC DOBROGEA SA – şi a

termenelor finale ale implementării proiectului. O frecventă dificultate

întâmpinată de consiliul director consta în determinarea relaţiei între cantitatea de

muncă depusă, fondurile depuse şi rezultatele obţinute la un moment dat.

Estimarea costului şi a termenului final de implementare s-a realizat de la

nivelul cheltuielilor efectuate în stadiul de realizare a proiectului la data analizei.

În orice caz, însă, întârzierea lucrărilor duce la o creştere şi mai mare a costurilor.

Raportarea problemelor deficitare:

a) cauzele întârzierilor:

inerţie în luarea deciziilor;

întârziere în găsirea fondurilor de finanţare;

situaţia moştenită de la vechea conducere.

b) cauzele depăşirii costurilor:

costurile vor fi în mod repetat depăşite deoarece

amortismentele şi salariile trebuie plătite în continuare.

nivelul tehnic al liniilor de fabricaţie şi utilajelor redus, ceea ce

determină consumuri specifice ridicate, productivităţi scăzute

şi în consecinţă costuri de producţie ridicate;

aprovizionarea ritmică cu materii prime şi materiale deficitară;

c) măsuri propuse:

reducerea costurilor de fabricaţie prin reducerea aparatului

administrativ sau reorientarea acestuia înspre serviciul de

desfacere şi marketing, la ora actuală impunându-se întărirea

acestora în scopul atragerii de noi clienţi şi dezvoltarea reţelei

de distribuţie;

elaborarea unui plan de investiţii care să reflecte foarte clar

ordinea priorităţilor şi să ţină cont de posibilităţile de finanţare

ale firmei în vederea modernizării liniilor de fabricaţie.

61


luarea unei decizii strategice prin care să se optimizeze

structura producţiei în funcţie de cerere şi de potenţialul real al

întreprinderii;

analiza capacităţilor existente şi gruparea lor după nivelul

tehnic la care pot produce;

casarea tuturor mijloacelor fixe şi clădirilor care au durata de

funcţionare îndeplinită şi care nu mai servesc proceselor de

producţie.

punerea în conservare a unor linii sau subunităţi pentru a căror

producţie nu există cerere sau care produc la parametrii

neeconomici;

reproiectarea sistemului informaţional al producţiei astfel încât

informaţia să fie selectivă corespunzător fiecărei secţii şi nivel

de conducere, să circule rapid în cadrul structurii

organizatorice şi să fie completă pentru a servi procesului

decizional.

Revizuirea nivelului cheltuielilor estimate se impune cu ocazia pregătirii

bugetului anual şi efectuării în cadrul acestuia. Se compară apoi cheltuielile

efective cu prevederile bugetare pentru anul financiar respectiv.

Sistemele de monitorizare şi evaluare ale proiectelor, programelor de

dezvoltare au ca sursă de informare principală rapoartele de stadiu ale fiecărui

proiect. Ca urmare se pune problema ca informaţia utilizată în procesul de

conducere operativă şi curentă să fie astfel centralizată încât să fie utilă.

Rapoartele centralizatoare vor conţine numai informaţiile de excepţie.

Una dintre cele mai dificile probleme ale implementării proiectelor o

constituie acoperirea necesarului de fonduri din venituri, precum şi din

împrumuturi.

Conducerea cu succes a unui proiect implică în principal următoarele

activităţi: planificarea, recrutarea personalului, organizarea şi stimularea acestuia,

stabilirea graficelor de lucru, întocmirea bugetelor pentru toate componentele

proiectului, alocarea resurselor, concordanţa realizărilor cu prevederile

62


planurilor, evaluarea rezultatelor şi în funcţie de necesităţi corectarea planurilor

şi efectuarea planurilor de ajustări.

Un instrument de bază al planificării şi al controlului implementării

proiectului îl constituie graficul cuprinzând datele planificate pentru efectuarea

activităţilor în cadrul termenului final preconizat.

Dacă resursele sunt mai mici va fi necesar un timp mai îndelungat pentru

obţinerea aceluiaşi rezultat în cadrul proiectului.

Graficul de execuţie al lucrărilor din cadrul unui proiect cuprinde

termenele la care trebuie efectuate lucrările, volumul lucrărilor. El reprezintă cel

mai detaliat nivel al planificării şi controlului. Dacă un eveniment – de exemplu

livrarea unui material – e întârziat, şi această situaţie e acceptată, atunci

termenele pentru operaţiunea următoare se replanifică.

Pe de altă parte utilizarea completă a rezervelor în sensul întârzierilor

permise în realizarea activităţilor care nu au valenţe critice în legătură cu

finalizarea la termen a proiectului, minimalizarea cererii totale de resurse cum ar

fi: reducerea numărului de personal specializat sau de echipamente, ajustarea

termenelor de începere şi de finalizare a unor activităţi permite minimalizarea

utilizării resurselor şi respectiv ca cererea de venit pentru resursele de personal să

fie redusă în mod considerabil.

63


BIBLIOGRAFIE

Eugen Topală Fezabilitatea şi restructurare, Ed. Semne, Buc. 1996

O.N.U.D.I Manual de elaborare a studiilor de fezabilitate

pentru investiţii industriale, I.P.C.S.A., 1991

Ion Românu Investiţii, ed. Economică, Buc. 2000Ion VasilescuClaudiu Cicea

Ion Vasilescu Tabele şi formule de compunere şi discontare,

indicaţii metodologice de aplicare, Ed. Economică,

Buc. 1999

Ion Vasilescu Investiţii. Studii de caz şi teste grilă, Ed.

Economică, Buc. 1999

*** Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,

Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 126-

127/1990

*** Legea nr. 41/1991

*** Legea nr. 44/1991

*** Legea nr. 80/1991

*** Legea nr. 78/1992

64

Master

Documents

Transcript of Master