„Măscăricii din Șcheii Brașovului – o tradiție reinventată

Orașul Brașov, ca centru la care se raportează toată zona Țării Bârsei și totodată punct de

referință pentru a se distinge și a-și reliefa specificul prin diferență, nu lipsește din calendarul

manifestărilor de Lăsata Secului, calendar menționat întotdeauna de presa locală.

Pentru românii ortodocși din Șcheii Brașovului, postul Paștelui este precedat de ieșirea

„măscăricilor” – oameni de toate vărstele costumați de carnaval sau bal mascat, care cutreieră

centrul vechi al orașului formând un alai vesel. Plimbarea care trece și pe la Muzeul Civilizației

Urbane a Brașovului, unde se mănâncă gogoși, se finalizează cu un bal mascat organizat de o

instituție culturală locală, tot în aceeași zonă. Totul este organizat de „Asociația Șcheii

Brașovului”, care declară că a reintrodus acest obicei, după o întrerupere de 60 de ani, în uzanța

locuitorilor din zona Centru – Șchei. Câteva mărturii despre „vechii măscărici” apar în amintirile

unor șcheieni:

,,Măscăricii, cum i-am prins eu în copilăria mea până în anii 1940, erau în felul următor: în ziua

aceea toată lumea făcea croapăne şi rozol. Se adunau la unul dintre ei, luau o băutură şi o

croapănă, cu lăutarii după ei. Era sărbătoare generală în tot cartierul.” (Marcela Moraru,

locuitoare al Șcheiului).(1)

Între 1940 și 2010 obiceiul nu s-a mai practicat, amintirea păstrându-se doar în memoria

bătrânilor șcheieni. Din mărturii ale sașilor din zona rurală am aflat ca evenimentele

premergătoare Lăsatei Secului au fost interzise de comuniști odată cu venirea lor la putere. În

anii 1970 au primit permisiunea de a organiza parade carnavalești din nou, ceea ce s-a și

întâmplat (de exemplu în Cristian, lângă Brașov) (2). În Șchei însa până în 2010, când Asociația

Șcheienilor s-a gândit să reintroducă „măscăricii” ca o marcă identitară a zonei, obiceiul a fost

dispărut. Nevoia de a regăsi vechi simboluri identitare, de a se configura ca distinct și de valoare

a acestui vechi cartier brașovean, a dus la redescoperirea obiceiurilor premergătoare postului

Paștelui:,,Măscăricii se îmbrăcau în haine vechi şi rupte, aşa ca să nu fie recunoscuţi, deci se

mascau în sensul să nu fie descoperiţi. Ei mergeau din curte în curte .... în curţile în care erau

primiţi, erau serviţi cu croapăne şi plăcinte.” (Iosif Iepure, locuitor al Șcheiului) (3).

Măscăricii erau copiii și tinerii din cartier care se adunau într-un alai carnavalesc - o

manifestare a veseliei publice, după cum descrie M. Bahtin acest obicei (4). Hoinăreala

mascaților aducea veselia de pe stradă în casele celorlalți membrii ai comunității, cei care nu

participau în mod direct la carnaval. După modelul carnavalului la sași, se făceau gogoși

(„croampăne”) pentru alaiul vesel și placinte, toate stropite de rachiu.

„Costumaţia noastră era improvizată, că nu aveam bani, iar în loc de mască ne trăgeam un

ciorap de mătase pe faţă, făceam acolo cu cărbune de la sobă nişte sprâncene, nasul, ochii şi în

cap ce găseam mai vechi, o pălărie, un fes din ăla şi îmbrăcăminte, ne mai luam şi sumna lui

mama mai veche, în picioare ce găseam mai rău ca să apărem ca nişte figuri mai deosebite şi pe

urmă ce găseam, cojoace întoarse sau veste întoarse şi când aveam bani, sau reuşeam să

strângem nişte bani, mergeam la Gebauer şi ne cumpăram câte o mască.”(Vili Gheorghe

locuitor al Șcheiului) (5)

Un alai carnavalesc, cu dezordinea veselă a măștilor improvizate, lăutari, alcool și alimentul

tradițional carnavalesc - acesta este tabloul descris a ceea ce pare să se încadreze în tiparul unei

sărbători populare, care nu avea nevoie de nici un fel de organizare sau control și necesitând o

minimă pregătire prealabilă.

Astăzi „măscăricii” sunt organizați de o asociație a șcheienilor a cărei membrii se costumează în

cea mai mare parte elegant, cu costume de operă, se plimbă prin Șchei și centrul vechi al

orașului, sunt susținuți de instituții locale. De la un spațiu bine definit in limitele cartierului

românesc, alaiul carnavalesc de azi se manifestă în centrul orașului, lucru imposibil și totodată

inutil înainte de 1940, când centrul era locuit aproape în exclusivitate de sași. Mai mult,

identitatea zonală este dorită a se extrapola la întregul oraș, ca iradiind dintr-un centru „tare” –

plin de valoare și legitimat de tradiție:„Vrem să introducem sărbătoarea în planul manifestărilor

oraşului ca ea să cuprindă toată suflarea Braşovului", a declarat Eugen Moga, prim-

vicepreşedintele Asociaţiei Şcheienilor, recent înfiinţată la Braşov. ” (6)

Din revista editată de această asociație, unde obiceiul este descris și explicat, aflăm că „acest

obiciei e un ritual ancestral, în onoarea lui Dyonissos” (7) o asociere livrescă, pe care autorul

respectivului articol o face fără a da sursa) și că „la adăpostul măștilor, gesturile și mișcările

personajelor întruchipate, capătă o valoare simbolică, dincolo de banalitatea cotidianului” (8).

Aici apar binomurile banal – simbolic și cotidian – sărbătoare. Se încearcă satisfacerea nevoii de

timp de o calitate superioară, de o ieșire din cotidian, dacă de timp sacru nu poate fi vorba. Mult

mai realistă și mai puțin pretențioasă este afirmația „măscăricii au rolul de a speria iarna”(9) –

explicație frecvent întâlnită a manifestărilor de Lăsata Secului. Este dată și o interpretare

alternativă „purificare înainde de postul Paștelui” – arderea prin exces a tuturor pornirilor

nepermise de post (alcool, alimente de origine animală, limbaj licențios, comportament

indecent).

Mult mai surprinzătoare decât explicația obiceiului este ipoteza originii lui din imitarea

carnavalurilor venețiene, văzute de comercianții șcheieni în călătoriile lor de afaceri (10). Pentru

a se legitima reintroducerea obiceiului i se sugerează o origine de mare prestigiu – cel mai vestit

carnaval european, o ipoteză total deplasată, din moment ce sașii brașoveni făceau „Fasching”

dintotdeauna, pe același model, deci șcheienii nu au trebuit sa ajungă tocmai la Veneția pentru a

descoperi carnavalul.

Un carnaval bine organizat, documentat și susținut de instituții locale publice și private – acesta

este prezentul unei sărbători reluate după 60 de ani de absență. Alaiul cu costume atent alese se

deplasează prin Brașovul turistic și vizionează filmulețe cu parada lor din anul precendent la

Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, unde se servesc gogoși și rachiu cumparate dintr-un

supermarket. Dar din moment ce există participanți care aleg să-și petreacă timpul liber în acest

mod, aceasta demonstrează că chiar în aceste forme mult schimbate, travestiul și veselia în

spațiul public atrag și răspund probabil unor nevoi umane ancestrale. Chiar daca postul Paștelui

este ținut de numai o mică parte a creștinilor în ziua de azi, fascinația pentru pierderea temporară

a identității atât fizice cât și morale rămâne neschimbată.

Note

1. interviu din 2012 luat de colectivul Muzeului de Etnografie Brașov

2. Fasching s-a făcut....„în ’54 p-ormă s-a interzis, p-ormă doi ani n-a fost și a umblat vărul meu la partid, la Sfat cum se numea la Brașov și a obținut aprobarea și în anul 1968 sau 1970, am scris, am primit aprobarea ... Și apoi am organizat iar asta, după aprobare, nu înainte” – interviu luat Gerdei Filip din Cristian, jud. Brașov, de către Alina Mandai, Muzeul de Etnografie Brașov

3. interviu din 2012 luat de colectivul Muzeului de Etnografie Brașov

4. Bahtin, M.: François Rabelais și cultura populară în Evul Mediu și Renaștere, ed.

Univers, București, 1974

5. interviu din 2012 luat de colectivul Muzeului de Etnografie Brașov

6. adevarul.ro/locale/ brasov /mascaricii-invadat-centrul-istoric-brasovului-foto-video-

1_50ad678a7c42d5a66394826e/index.html

7. Revista „Între chietri” nr. 11\martie 2011, pag. 4

http://bodean.go.ro/MyWeb/revista/Rev%2011.pdf

8. Idem

9. Idem

10. Idem