"Mărturii arheologice descoperite pe teritoriul judeţului Galaţi"

         Cercetările arheologice efectuate în judeţul Galaţi, în parteneriat de către Muzeul de Istorie Galaţi şi Muzeul Mixt Tecuci, au adus noi dovezi istorice privitoare la trecutul istoric al acestui spaţiu din sudul Moldovei.         Aceste cercetări au putut fi realizate datorită sprijinului financiar şi logistic al primăriilor Tecuci, Lieşti şi Negrileşti, Episcopiei Dunării de Jos prin protoieria Nicoreşti, parohia Lieşti şi Mănăstirea Adam, precum şi a Consiliului Judeţului Galaţi, care au înţeles necesitatea salvării mărturiilor istorice ascunse de pământ mii şi sute de ani.         Rezultatul cercetărilor coordonate de arheolog expert Mircea Nicu, arheolog specialist Costel Ilie, pe şantierele menţionate, a operaţiunilor de curăţare, marcare, restaurare, conservare şi etalare efectuate de restauratorii şi conservatorii, Adrian Mihalache, Corneliu Moraru, Claudia Gheonea şi Cotinel Munteanu, precum şi  întregul personal al celor două muzee, a făcut posibilă organizarea expoziţiei.

Mănăstirea Adam,Comuna Drăguşeni, Judeţul Galaţi Cercetare arheologică preventivă - 2006

         Biserică de plan triconc, cu absidele laterale realizate în grosimea zidurilor de 1,20 m, uşor ieşite din linia pereţilor de sud şi de nord. O turlă se dezvoltă pe pronaos şi o alta mai mică este turla Pantocrator. Accesul dintre pronaos şi naos este îngustat de ziduri foarte groase. Accesul principal se face pe latura de sud. Mai există un acces direct în altar.          Decoraţia exterioară este foarte simplă şi se concretizează într-o profilatură în zona cornişei. Un soclu masiv înconjoară biserica.         Din pisania bisericii aflăm că la 1868 s-a refăcut catapeteasma şi s-a pictat întreaga biserică; s-au refăcut stranele, s-a refăcut duşumeaua şi s-a construit un cafas pentru cor. Între anii 1869-1870 s-a făcut o reparaţie amănunţită la biserică, iar pictorul I. Musceleanu a acoperit pisania de la intrarea în biserică unde era menţionat anul de întemeiere a bisericii, cu o altă pisanie scrisă cu litere latine.

        Cercetarea arheologică preventivă, desfăşurată în anul 2006, la Mănăstirea Adam a avut ca obiectiv degrevarea de sarcina istorică a unei suprafeţe de aproximativ 600mp, pentru ridicarea unei noi construcţii multifuncţionale pe latura de est a promontoriului "Apărătura", la nord-est de actuala biserică.        Obiectivul este înscris în Lista Monumentelor Istorice la poziţia GL-II-m-B-03073 şi în conformitate cu legislaţia existentă s-au realizat cercetări arheologice preventive în vederea descărcării de sarcină istorică. Cercetarea a fost realizată de Muzeul de Istorie din Galaţi, activitatea fiind coordonată de arheologii Mircea Nicu şi Costel Ilie.         La suprafaţa solului pot fi sesizate resturi de cărămidă provenind de la diferite construcţii, în diferite puncte din incinta mănăstirii, precum şi zonele de înhumări, de pe laturile de nord şi de sud ale bisericii, cu morminte încadrate cronologic de la începutul secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului al XX-lea.        Cercetarea arheologică a fost realizată prin practicarea a 12 unităţi de cercetare şi informare stratigrafică, secţiuni şi casete de diferite dimensiuni.

     

Biserica "Sfântul Nicolae"(Banu), Comuna Nicoreşti, Judetul GalaţiCercetare arheologică preventivă - 2006

         Biserică navă, cu absida altarului rotunjită. Uşa de intrare în biserică are, la partea superioară, o deschidere în arc trilobat. Aceeaşi arcatură trilobată se regăseşte la uşile de acces în altar, practicate într-o catapeteasmă de zid, cu grosimea de 60 de cm.          Pronaosul şi naosul au forme pătrate şi sunt separate printr-un arc dublou, lat de 120 cm. Deasupra pronaosului se ridică turla clopotniţei, cu bază pătrată, iar peste naos se dezvoltă turla cilindrică a Pantocratorului.          Pereţii exteriori sunt împărţiţi în două registre de un brâu de cărămidă aşezate pe colţ. Acelaşi motiv ornamental se reia şi la cornişă. Firide lungi, terminate cu arc în acoladă, trec peste cele două registre şi dau bisericii o linie elansată.         Construirea bisericii a început în anul 1800 şi s-a sfinţit în 1807, iar zidul de incintă s-a terminat în anul 1868. Are 200 de ani vechime şi este singura înconjurată de un zid de incintă care se păstrează întreg.         Ctitorii, Banul Nicolae Lentin şi soţia sa Catinca erau greci veniţi în Moldova cu domnitorul Alexandru Moruzzi. Ei au avut un singur fiu Ioan, care a murit tânăr. Mormântul lui se află în partea de sud-vest a bisericii. După moartea fiului, soţii Lentin au închinat biserica mânăstirii Neamţ căreia i-au dăruit şi cele două moşii de la Nărteşti şi Piscu Covurlui, în suprafaţă de 1800 de fălci. Pe latura de sud vest au existat chilii de pământ.

         Cercetarea arheologică preventivă s-a desfăşurat la solicitarea Parohiei Nicoreşti care viza o suprafaţă de aproximativ 200mp, situată în partea de sud-est a Bisericii Sfântul Nicolae-"Banu", în incinta delimitată de zidurile vechii mănăstiri, în vederea construirii unei clădiri cu destinaţie de muzeu şi activităţi administrative. Obiectivul este înscris în Lista Monumentelor Istorice la poziţia Gl-II-a-B-03088 şi în conformitate cu legislaţia existentă s-au realizat cercetări arheologice în vederea descărcării de sarcină istorică.         În urma semnării contractului nr. 46/14 06 2006, între Muzeul Mixt Tecuci, în calitate de executant şi proprietarul terenului, Parohia Nicoreşti, în calitate de beneficiar şi finanţator, sau executat lucrările arheologice, în perioada 14 iunie-7 iulie 2006. La cercetare a luat parte şi Muzeul de Istorie din Galaţi în baza protocolului de colaborare încheiat cu Muzeul Mixt Tecuci.

Biserica"Naşterea Maicii Domnului" - Negustori, Comuna Nicoreşti, Judetul GalaţiCercetare arheologică preventivă - 2006

          Biserică cu plan triconc, compartimentată astfel: pridvor deschis, pronaos, naos şi altar. Pridvorul deschis este susţinut de şase coloane pictate, între care se deschid arce trilobate; pronaosul este acoperit cu o boltă în leagăn; peste naos se dezvoltă o calotă semisferică, absidele laterale sunt mai mici decât absida altarului, uşor alungită.           La exterior, biserica este încinsă de o dublă profilatură torică, la 2/3 din înălţimea zidului şi o decorsaţie profilată sub cornişă. Pereţii exteriori sunt compartimentaţi în casete verticale.          Este o biserică zidită în prima jumătate a secolului al XVIII -lea şi prezintă elemente specifice arhitecturii religioase moldoveneşti a epocii.          Biserica iniţială a fost construită la 1400, a fost arsă de turci şi de tătari şi s-a refăcut la 1728, pe aceeaşi temelie.

          Biserica a fost reparată în anii: 1828, 1886, 1901, 1923. În anul 1956 s-au făcut reparaţii capitale: consolidarea fundaţiei cu beton (fundaţia iniţială era din bolovani); consolidarea zidurilor cu două centuri din beton; refacerea acoperişului.

         Cercetările arheologice preventive au fost efectuate pe latura de vest a monumentului Biserica "Naşterea Maicii Domnului - Negustori" în urma semnării contractului, dintre Muzeul de Istorie Galaţi, în calitate de executant şi proprietarul terenului, Parohia Nicoreşti, în calitate de beneficiar şi finanţator. Lucrările arheologice  s-au efectuat, în perioada 17 iulie-30 iulie 2006.           Obiectivele investigaţiei arheologice au vizat descărcarea de sarcină arheologică, conform solicitării Parohiei Nicoreşti, care intenţionează să realizeze o construcţie anexă pe latura de vest a Bisericii "Naşterea Maicii Domnului-Negustori", monument istoric datat la 1728, obiectiv înscris în Lista Monumentelor Istorice, la poziţia GL-II-m-B-03086 şi depistarea eventualelor urme de locuire umană din perioade mai vechi.                 Au fost puse în evidenţă urmele de fundaţie a construcţiei ce a fost demolată, care data din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, precum şi morminte de înhumaţie, anterioare construcţiei menţionate, încadrate cronologic în secolele XVIII-XIX.         În toate cele patru casete au apărut morminte de înhumaţie, sub nivelul fundaţiei construcţie, de la adâncimea de -0,50 pană la -1,70. Densitatea înmormântărilor pe suprafaţa cercetată(100mp) demonstrează existenţa unei necropole din secolele XVIII-XIX, anterioară construcţiei.         În urma cercetării arheologice au ieşit la iveală şi fragmente ceramice aparţinând epocii bronzului şi epoca modernă(similare cu cele descoperite la Biserica Sf. Nicolae-"Banu" din comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi, în campania anului 2006).

Situl arheologic Lieşti, Judeţul Galaţi Cercetare arheologică preventivă - 2007

         În urma informării făcute de preoţii Ion Croitoru şi Constantin Gabor, privind existenţa unor urme materiale din epoci mai vechi pe teritoriul comunei Lieşti în vechea vatră a satului, aşezată în lunca Bârladului, un colectiv de la muzeul Mixt Tecuci s-a deplasat la faţa locului, unde s-a constatat existenţa, la nivelul solului, a unor ziduri de fundaţie din piatră şi cărămidă În această zonă a fost amplasată o cruce metalică de 2 metri înălţime fixată într-un soclu de

beton, care marca o veche biserică dispărută, care a deservit satul Lieşti până la inundaţiile din anul 1881.          Locul în care se presupune că a existat vechea biserică este situat la vest de actualul sat între cursul vechi al Bârladului şi râul Siret, în apropierea gârliţei Berzovia, la circa 1 km de râul Bârlad spre vest.         În urma unei periegheze de-a lungul cursului Bârladului vechi au mai fost sesizate urme de înhumări care provin, probabil de la o necropolă de tip Sântana de Mureş.         Potrivit informaţiilor biserica veche cunoscută de localnici ca "Biserica din vale" este semnalată ca fiind ridicată în ani 1840-1846 . Din informaţiile obţinute de la preotul paroh, în urma inundaţiilor de la 1881 biserica a fost distrusă, ca şi întreg satul, de altfel, aşezarea mutându-se pe terasa superioară de pe malul drept al râului Bârlad, la est de punctul cercetat.         Existenţa vechei vetre a satului este confirmată prin numeroase descoperiri întâmplătoare de monede, obiecte de cult, fragmente ceramice, resturi de materiale de construcţie, toate datate în secolele XVIII-XIX. Terenul pe care au fost aşezate satul şi biserica a suferit intervenţii recente, ca urmare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare realizate în perioada comunistă.

Situl arheologic Negrileşti, Judeţul GalaţiCercetare arheologică preventivă - 2007Lista Monumentelor Istorice-cod-Gl-I-s-B-02988

         Locul ales pentru trasare celor trei unităţi de cercetare a fost determinat de existenţa unor vase mari şi fragmente ceramice existente în malul puternic erodat al râului Bârlad.         În secţiunea S1 şi caseta Cs1au fost descoperite urme materiale din epoca bronzului şi din secolele IV-V d. Hr., constând în fragmente ceramice, oase de animale, urme de vatră şi de locuinţă, gropi menajere.         La circa 30m spre sud, în apropierea curţii şcolii, la punctul "Izvor", a fost practicată caseta Cs2 de unde au fost recoltate fragmente ceramice neolitice.         Pe o distanţă de circa 100m, în ruptura malului se pot observa urme de locuire, gropi  menajere cu material arheologic din diferite perioade istorice. Dintr-o astfel de groapă, aflată la 2m sud de caseta Cs1, au fost recuperate fragmente ceramice ce provin de la patru vase de mari dimensiuni şi de la o amforă, datate în secolele IX-X.

2006 Period     Bronze Age; Late Medieval; Modern; ; ; ; ; ;  Category   Domestic; Religious, Ritual and Funerary;  County / District     Galaţi Locality   Nicoreşti Village     Nicoreşti Site     Biserica �Sfântul Nicolae - Banu� Site area      Site name      Research team     Nicu Mircea - responsabil (M Tecuci), Ilie Costel (MI Galaţi) Area research team     

 În luna mai 2006, am primit din partea Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural a judeţului Galaţi, documentaţia necesară pentru descărcarea de sarcină arheologică a unui teren aflat în incinta Bisericii Sfântul Nicolae - �Banu�, din comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi, în vederea construirii unei clădiri cu destinaţie de muzeu şi activităţi administrative de către proprietar, Parohia Nicoreşti. Proiectul vizează o suprafaţă de aprox. 200 m2, situată în partea de SE a bisericii, în incinta delimitată de zidurile vechii mănăstiri. Cum obiectivul este înscris în Lista Monumentelor Istorice la poziţia Gl-II-a-B-03088, în conformitate cu legislaţia existentă s-au realizat cercetări arheologice în vederea descărcării de sarcină istorică. Conform informaţiilor deţinute la momentul debutului cercetărilor1, se ştia faptul că mănăstirea a avut chiliile situate în partea de SV a bisericii şi că a existat un cimitir al acesteia, câteva morminte aflându-se încă pe latura sudică a bisericii. În incinta mănăstirii nu au fost efectuate cercetări arheologice până la declanşarea campaniei actuale. Ctitorii, Banul Nicolae Lentin şi soţia sa Catinca erau greci veniţi în Moldova cu domnitorul Alexandru Moruzzi. Ei au avut un singur fiu Ioan, care a murit tânăr. Mormântul lui se află în partea de SE a bisericii. Construirea bisericii a început în anul 1800, sfinţirea în 1807, iar zidul de incintă s-a terminat în anul 1868. După moartea fiului, soţii Lentin au închinat biserica mânăstirii Neamţ căreia i-au dăruit şi cele două moşii de la Nărteşti şi Piscu Corbului, în suprafaţă de 1800 de fălci. Pe latura de SV au existat chilii de pământ. Zona cercetată se află în incintă fostei Mănăstirii �Banu�, situată lângă Primăria comunei Nicoreşti (latitudine = 45.933, longitudine = 27.283, altitudine = 142 m), la numai 20 m spre N de aceasta. S-a procedat la efectuarea unei descărcări �clasice�, prin executarea unor secţiuni de informare şi control stratigrafic, amplasate astfel încât să acopere o suprafaţă cât mai mare din ceea ce urmează a fi afectat de lucrările edilitare. Au fost practicate cinci unităţi de cercetare şi informare stratigrafică, secţiuni de diferite dimensiuni şi orientări. SI A cu dimensiunile de 15 m/2,2 m şi SI B cu dimensiunile de 15 m/2,5 m, sunt localizate în zona vestică a platoului, în partea de SV a bisericii, la 1,5 m de zidul de V al incintei şi au orientarea N-S. În aceste secţiuni au fost surprinse urmele unei construcţii aşezată pe bârne din lemn ce a avut destinaţia de locuinţă, reprezentând o parte a vechilor chilii ce au adăpostit călugării de la fosta mănăstire. Construcţia având L= 15 m era compartimentată în cinci încăperi, trei camere (dimensiuni: 3,80 / 4,60 m) şi două spaţii despărţitoare cu dimensiunile de 1,20 / 4,40 m. Ca sistem de construcţie clădirea avea la fundaţie pământ galben bătut peste care erau aşezate bârne de lemn (18/18) ce delimitează cele 3 încăperi. Bârnele au fost surprinse în diferite stadii de conservare pe toate laturile construcţiei. Peste bârnele de fundaţie se afla o podea realizată din cărămizi dispuse orizontal (dimensiune cărămizi 27/15/4), conservată parţial în toate cele 3 încăperi. În partea de V a spaţiilor despărţitoare au fost surprinse resturi de zidărie tot din cărămidă ce delimitau încăperile cu urme de tencuială pe ambele părţi, cu o gr. de până la 4 cm. Ca inventar, au fost recoltate, de pe suprafaţa podelei din cărămidă, fragmente ceramice aparţinând sec. XIX-XX, obiecte din fier şi aramă din aceiaşi perioadă (cuie, scoabe, talgere), câteva monede datate în 1774, 1816 şi 1924, precum şi o monedă otomană de la mijlocul sec. al XIX-lea. Monedele descoperite în timpul curăţării pământului din chilii datează perioada de funcţionare a acestora începând din prima jumătate a sec. al XIX-

lea şi până spre mijlocul sec. al XX-lea. Probabil aceste chilii au fost distruse de cutremurul din 1940, când şi biserica a avut de suferit aşa cum arată pisania bisericii, ce aminteşte de refacerea acesteia între anii 1946-1949. Presupunem că într-o anumită măsură cărămida de la clădire şi din paviment a fost refolosită la modificările pe care le-a suferit zidul de incintă pe latura de SE în vederea uşurării traficului pe şoseaua Nicoreşti-Poiana. S II se află localizată în partea de S a platoului şi a bisericii, la 4 m de zidul de incintă din partea de S, are orientarea E-V şi dimensiunile de 46/1,5 m. În secţiunea sus menţionată au fost depistate urmele a două gropi menajere cu material ceramic de epocă modernă. Groapa 1 (G 1) - cu dimensiunea de 2 m are baza uşor alveolată şi merge până la ad. de -1,80 m şi a avut ca inventar material arheologic ceramică din epoca modernă, cenuşă şi fragmente de cărămidă şi beton care au astupat groapa. Groapa 2 (G 2) - cu dimensiunea de 4 m, cu baza dreaptă, se adânceşte până la -4,20 m. Din această groapă au fost recoltate numeroase fragmente ceramice provenind de la vase din epoca modernă, întregi şi reîntregibile, precum şi obiecte din metal. Au fost controlate de asemenea 5 aglomerări de fragmente de cărămidă provenite din demolarea unor amenajări aferente monumentului, poate alte corpuri de chilii. Întrucât acestea se extindeau şi în afara secţiunii au fost deschise două casete, C 1 şi C 2, cu dimensiunile de 2/2 m. În C 1 aglomerarea de cărămidă era delimitată spre E de piatră de râu de dimensiuni mari. Adâncimea stratului de cărămidă a ajuns la -0,40 m. Au fost descoperite fragmente ceramice din epoca modernă, obiecte din metal (cuie, un cârlig de pescuit). În C 2 după aglomerarea de cărămidă a apărut un strat de 5 cm de arsură ce conţinea şi delimita aglomerarea de cărămidă din S II. Tot în caseta 2 în partea de E a depunerii de arsură, de la ad. de 0,90 m a apărut o groapă circulară cu d=0,60 m. Lângă această groapă la -1,47 m, în partea de E a fost sesizat un complex de oase de animale şi fragmente ceramice din epoca bronzului. Sub această aglomerare de oase, la -1,80 m au apărut urmele unui înhumat din care s-a păstrat numai mandibula şi o mică parte din calota craniană, având ca inventar câteva fragmente ceramice şi două fragmente de topor din piatră. Considerăm că oasele de animale fac parte din acelaşi complex cu restul oaselor umane, reprezentând un sacrificiu funerar. Au mai fost descoperite pe întreaga suprafaţă a secţiunii S II, la diferite adâncimi, mici fragmente ceramice aparţinând epocii bronzului. Din gropile menajere 1 şi 2 au fost recoltate numeroase fragmente ceramice aparţinând epocii moderne precum şi obiecte din metal (cuie, scoabe, linguriţă din bronz). S III se află localizată pe platou, la cca. 22 m S de biserică şi la 4 m N de secţiunea S II, are orientarea E-V şi dimensiunile de 10/2 m. În această secţiune a fost descoperit un beci ce are pereţii din cărămidă în care erau prevăzute nişe pentru treptele din lemn. Bolta de intrare este situată în partea de E şi a fost distrusă până la prima treaptă. Gura de deschidere are 2 m, bolta fiind realizată din cărămidă de 27/14/6, bine arsă, în două arce de cerc suprapuse. Lungimea beciului este de 6 m, cu înălţimea în zona centrală de 2 m, şi este prevăzut cu 2 guri de aerisire, obturate de pământul depus prin demolare. Din pământul amestecat cu spărtură de cărămidă, provenit din demolare, au fost recuperate fragmente ceramice, obiecte din metal (cuie, scoabe, bucăţi de tablă, tasuri din bronz) subansamble din unelte agricole şi mijloace de transport, precum şi fragmente dintr-o cruce funerară cu inscripţii. S IV se află localizată pe platou, la 4 m de secţiunea S II, în continuarea secţiunii S III, la 6 m spre E de aceasta, are orientarea E-V şi dimensiunile de 10/1,5 m. În această secţiune au fost sesizate urmele unei căi de acces de la mijlocul sec. XX, precum şi izolat fragmente ceramice de epocă modernă şi din epoca bronzului. În secţiunile cercetate s-a observat o stratigrafie simplă cu doar trei nivele. Solul vegetal are o gr. variabilă între 0,15-0,20 m, urmat de un sol negru granulos de cca. 0,40-0,60 m apoi de sol negru în amestec cu galben 0,40-0,60 m şi solul galben, steril arheologic . Ceramica aparţinând epocii

bronzului a fost găsită în nivelul 3. In profilul de V a S1 A se păstrează stratigrafia generală prezentată cu diferenţa că sub stratul vegetal de doar 5 cm apar straturi provenite de la demolarea zidurilor construcţiei. În urma cercetărilor efectuate se confirma existenţa construcţiilor anexe (chilii şi beci) ale fostei mănăstiri care au funcţionat până spre mijlocul sec. al XX-lea. Au apărut şi date noi privind răspândirea în nordul judeţului Galaţi a aşezărilor din epoca bronzului, Biserica Sfântul Nicolae- Banu devenind un nou punct arheologic pe harta judeţului Galaţi. Descoperirile din epoca bronzului sunt sporadice ele nereprezentând o locuire îndelungată, o eventuală aşezare în această epocă poate să fi existat pe platoul Dealului Primăriei sau la N între localităţile Nicoreşti şi Poiana. Urme de locuire din epoca bronzului au fost surprinse, tot izolat, în cercetările efectuate la Biserica Negustori aflată la N de Biserica Banu. Ceramica ce aparţine epocii moderne, are analogii cu descoperiri de la Nicoreşti, punctul Guzga (material inedit în colecţia Muzeului Mixt Tecuci) şi a altor descoperiri întâmplătoare din perimetrul satului Nicoreşti. Note: 1. Referinţe bibliografice - Theodor N. Ciuntu, Dicţionar geografic statistic şi istoric al judeţului Tecuci, Stabilimentu grafic I. V. Socecu, Bucureşti, 1897, N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Bucureşti, 1974, Preot Dumitriu Scarlat, Mănăstirea Banu, Comuna Nicoreşti-Tecuci, teză de licenţă, Chişinău, 1932, Marele dicţionar geografic al României, Stabilimentu grafic J.V. Socecu, Bucureşti, 1902; Enciclopedia României, vol I, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938; Ion Hulea, Monografia Comunei Nicoreşti şi a Comunei Poiana, Editura Făt Frumos, Bucureşti, 2004

Principala rezervatie naturala din judetul Galati este localizata pe nisipurile din campia Tecuciului si anume la sud de localitatea Liesti, in jurul satului Hanu Conachi, pe o fasie de circa 4 km lungime si 0,5 - 1 km latime avand o suprafata de circa 84 ha si care se continua pana in lunca Siretului.

La cativa kilometri de Municipiul Galati se afla rezervatia paleontologica de la Barbosi cu o suprafata de circa 1 ha, cuprinzand fosile de moluste din faza Euxinului vechi. De asemenea, nu departe de Galati, si anume la nord de oras, dar pe valea Prutului, pe teritoriul comunei Tulucesti, in locul numit Rapa Balaia, se afla cea de-a doua rezervatie paleontologica.

A treia rezervatie paleontologica se afla langa orasul Tecuci, pe soseaua Tecuci-Valea Marului-Pechea-Galati, cu o suprafata de 1,5 ha. Rezervatia se afla pe terasa inferioara a Barladului, la punctul numit La Rates, adica acolo unde a fost candva un han.

In partea de rasarit a judetului Galati, pe teritoriul comunei Baneasa, intre localitatile Baneasa si Roscani, se afla Padurea Baneasa, in care, pe langa padurea in sine este ocrotit si bujorul salbatic, pe seama caruia s-au creat legende si o mare serbare populara care are loc in fiecare an. Se spune ca bujorii ar fi aparut din sangele moldovenilor cazuti in lupta de la Roscani, de la 1574, cand armata lui Ioan Voda cel Viteaz a fost invinsa de turci datorita lipsei de apa.

Tablitele de la Tartaria, prezentate pentru prima oara publicului larg

Potrivit unor experti, ele reprezinta prima scriere alfabetiforma din lume,

In cadrul expozitiei "Turnul lui Babel", organizata in localitatea Graz, Austria, au fost expuse, zilele trecute, niste copii de foarte buna calitate ale celebrelor placute din argila descoperite la Tartaria (judetul Alba), in 1961, care, dupa unele teorii, reprezinta cea mai veche scriere din lume. Este pentru prima oara cand tablitele, in numar de 3, care au dat nastere la atatea controverse, au fost expuse publicului larg. Originalele sunt pastrate la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, nefiind trimise in expozitie din cauza faptului ca asigurarea lor ar fi costat o avere, a declarat, ieri, istoricul clujean Gheorghe Lazarovici. Copiile sunt insotite de patru volume de prezentare a placutelor de la Tartaria, reprezentand, in cadrul expozitiei, un loc de frunte. Pentru necunoscatori, celebrele tablite sunt inscriptionate cu simboluri care, in momentul descoperirii lor, au fost considerate mostre ale sistemelor de scriere proto-sumeriene. Metodele mai noi si mai performante de datare i-au indreptatit pe unii cercetatori, romani si straini, sa afirme fara dubii ca tablitele prezinta cea mai veche scriere din lume, adica 7.000 de ani. Teoria este extrem de controversata, iar cercetatorul Gheorghe Lazarovici nu se situeaza printre cei care o agreeaza, deoarece tablitele s-ar situa cu 2.000 de ani inaintea celor sumeriene, de la Uruk, catalogate drept primele dovezi ale trecerii de la desenarea de simboluri la scriere. "Simbolurile existente pe cele trei placute de la Tartaria pot fi considerate atat un proto-sistem de scriere, cat si un complicat sistem de simboluri ale mamei (cu sexul feminin ca simbol al fertilitatii), tatalui, sarpelui, luminii, pomului vietii etc., in diferite combinatii. Din aceasta perspectiva, ar putea fi vorba despre o scriere de tip proto-sumerian, care, in datarea mea, ar avea o vechime de aproximativ 5.000 de ani, conform asa-numitei "cronologii scurte"", spune Gheorghe Lazarovici. Precizam ca, in momentul descoperirii lor, arheologul N. Vlassa a fost acuzat ca le-a contrafacut, deoarece au fost descoperite in ultima zi a expeditiei arheologice, nefiind inscrise in fisele acesteia, fiind spalate si tratate in laborator. Ulterior, cercetarile au stabilit ca Vlassa a fost acuzat pe nedrept, ramanand, insa, controversa asupra vechimii. Vechimea tablitelor este extrem de importanta, deoarece, daca se va stabili ca este vorba de 7.000 de ani, concluzia ar putea fi ca in Carpati a existat prima scriere alfabetiforma din lume, "exportata", apoi, in Orientul Mijlociu.

DESCOPERIRI ARHEOLOGICE POIANA

Aurul românilor

Date: Wednesday, December 17 @ 23:26:12 EETTopic: Reportaje, jurnale de călătorie

In Dacia preromana

Descoperirile arheologice din tara noastra alatura tezaurului culturii mondiale multe si emotionante fapte de glorie si civilizatie imortalizate in obiecte, implantate de inaintasi in aceste paminturi pline de istorie. Romania este una din tarile europene printre cele mai bogate in vestigii arheologice. Pe teritoriul sau s-au descoperit unelte dintre cele mai vechi, din perioada primitiva a pietrei slefuite. Din mileniul VI i.e.n., din mezolitic, isi fac aparitia obiecte de o frumusete rara (vaze si podoabe) si de un interes deosebit pentru intreaga Europa, iar epoca neolitica se caracterizeaza printr-o diversitate deosebita de forme. Ceramica de Cucuteni, care reprezinta punctul culminant al civilizatiei din perioada de sfirsit a neoliticului, este cunoscuta in lumea intreaga sub numele de „civilizatia de tip Cucuteni", considerata ca una din cele mai frumoase marturii ale intregii culturi europene.

„Cercetarile arheologice [...] au relevat faptul ca in straturile neoliticului timpuriu au inceput sa devina din ce in ce mai frecvente obiectele - unelte si podoabe de cupru. Deci omul, la aceasta data, cunostea metalul. Daca vom admite, logic, posibilitatea ca aurul, prin calitatile sale naturale, sa-i apara omului mai evident decit cuprul nativ, atunci va trebui sa acceptam ca acest metal incepuse sa-i fie cunoscut tot in neoliticul timpuriu. Am putea deci conchide ca, la nordul Dunarii, aurul isi face aparitia in creatia artistica a societatii omenesti tocmai in acest rastimp, inclinati fiind chiar, pe baza analogiilor dintre obiectele de aur si cele din alte materii, sa privim putin mai nuantat acest moment, socotindu-1 mai apropiat de relatiile din prima jumatate a mileniului al lV-leai.e.n. Printre primele obiecte de aur descoperite pe pamintul tarii noastre datind din aceasta perioada sint cele de la Moigrad in judetul Salaj si care reprezinta un idol mare ce simbolizeaza pe zeita mama si trei idoli mai mici (doi cu trasaturi feminine si unul cu trasaturi de barbat).

Forma acestor figurine este schematizata pina la absurd - azi am zice ca este o maniera moderna de reprezentare a figurii umane. Obiecte de aur care apartin aceleasi perioade au mai fost descoperite la Traian in judetul Neamt si Gumelnita - judetul Ilfov, lucrate din foi de aur prin ciocanire. „Tehnica foilor subtiri de bronz sau de aur, lucrate au repousse si gravate cu linii punctate, nu era cu totul necunoscuta in Dacia, ci dimpotriva". La sfirsitul epocii neolitice si inceputul epocii bronzului apar unele fenomene cu caracter social pornind de la acumularea de obiecte indeosebi cele de podoaba si pina la aparitia primelor semne de diferentieri in clase. Evolutia generala a societatii duce la transformari importante in toate directiile, se dezvolta tot mai mult gustul pentru frumos, apar primii embrioni ai civilizatiei, ai cultivarii artei, apar tot mai multe produse din aur, cupru, bronz. „Intre 1400 si 700 i.e.n. constatam in regiunile carpato-danubiene... un sir de fapte istorice si de civilizatie locala. Bronzul e, ca si aurul, rar si scump. Nu e intrebuintat atit pentru unelte, cit pentru arme si podoabe. Se gaseste rar motiv pentru a conclude ca era putin intrebuintat de catre masa poporului de atunci. Dar acelasi popor de tarani dovedeste prin ceramica sa, pe care pamintul ne-a pastrat-o, gustul pentru frumos si chiar bunastare : e probabil ca tesaturile si broderiile din acea vreme erau si mai bogate decit ceramica in motive decorative frumoase. Dar adevaratul lux si adevarata inflorire artistica sint de cautat la clasa nobila, la razboinicii seniori care stapinesc asupra poporului de tarani. Insa ceea ce ii incinta in cel mai inalt grad e impodobirea trupului cu bratari, colane, inele etc. si gateala hainelor cu tot felul de aplice, nasturi si pandative fixate pe stofe.

Mantiile si tunicile lor sint prinse cu fibule nesfirsit de variate ca tipuri si ca marimi... Cingatorile lor sint impodobite cu placi de metal cu desenuri mai mult geometrice gravate sau obtinute au repousse. Hamurile si friurile cailor sint de asemenea incarcate mult cu aplice si cu podoabe de metal. Femeile poarta cercei de bronz si de aur de forme foarte variate, inele de cirlionti, ace de cap ori pentru fixarea vesmintelor, diademe, paftale de cingatori si alte discuri ornamentale, pentru a nu mai vorbi iarasi de gatelile de corp, ca bratarile, colanele etc. pe care le folosesc deopotriva cu barbatii. Cei foarte bogati (ca „Atrizii" din lumea miceniana) au toate aceste podoabe in aur pur (aurul nativ al Transilvaniei, putin cam deschis la culoare din pricina argintului care intra in compozitia lui), precum tot de aur erau si vasele lor de zile mari. Seniorii au averi mai modeste... poarta, insa, podoabe tot de bronz, ca si armele lor". Prelucrarea metalelor, a bronzului au determinat aparitia unei grupari sociale noi, aceea a mestesugarilor, a faurarilor de obiecte de arta, menite sa impodobeasca fiintele umane si casele lor, se dezvolta tot mai mult gustul pentru frumos, pentru obiecte cu forme interesante si atragatoare. Apar bijuterii din aur, rotunde, bombate, sub forma de cercuri si spirale destinate in special infrumusetarii femeii. Sint identificate in aceasta perioada si o serie de podoabe mici, din aur, care erau cusute pe imbracamintea ce era purtata in ocazii deosebite la marile ceremonii. Astfel de podoabe au fost gasite in diferite regiuni ale tarii. In 1938 a fost descoperit tezaurul de la Pecica- Ilovine din judetul Timis, format din 49 obiecte lucrate din foaie de aur. In 1921 a fost scos la suprafata dintr-un mormint tezaurul de la Ostrovul mare din judetul Mehedinti, format din 46 de obiecte de o frumusete deoseebita, asemanatoare cu cele gasite in mormintele miceniene ; este de presupus ca acest tezaur a apartinut unei personalitati bogate. Alte descoperiri arheologice scot in evidenta bijuterii cu forme diferite (bratari simple si lucrate, coliere) ceea ce demonstreaza trecerea de la o arta mai simpla la una mai sofisticata, mai pretentioasa, lucrata de oameni calificati, de mari mesteri. Bratarile gasite au la extremitati capete de animale - lucrate cu o deosebita maiestrie.

Se presupune ca se atribuiau acestor bratari, de catre cei ce le purtau, puteri magice, puteri de protectie si aparare impotriva nenorocirilor. Evolutia constanta in arta prelucrarii metalelor in general, si a aurului in special pentru aceasta perioada istorica, presupune in primul rind o evolutie politica si sociala corespunzatoare nivelului de dezvoltare. Din punct de vedere politic, societatea se gasea in etapa cind democratia militara se impusese ca forma de guvernare. Marturii ale acestei organizari sint descoperirile unor tezaure a caror componenta sint in principal obiecte militare de parada. In 1840, in sud-estul Transilvaniei, la Tufalau, s-a gasit un tezaur de o mare valoare datorita presupusei sale componente. Dupa unele izvoare, aceste tezaur ar fi fost format din 9 topoare de aur, dupa altele numai din patru, din nefericire insa, a ramas numai unul, in greutate de 500 grame, in 1953 a fost descoperit la Persinari, in judetul Dimbovita, un tezaur mai bogat format dintr-o spada de aur, caruia ii lipseste virful si minerul, 11 pumnale de aur si 4 topoare de argint. Este de presupus ca sefii triburilor si capeteniile de osti purtau arme din metale pretioase, aur si argint, cu ocazia unor ceremonii sau parazi militare, ca semn al bogatiei si puterii. Organizarea superioara a societatii in aceasta perioada isi pune amprenta pe o dezvoltare in general a artei prelucrarii metalelor pretioase conservind in reprezentare caracterul abstract si orginal al lucrarilor de o stilizare care se apropie de modernismul zilelor noastre. Desi uneori tezaurele descoperite in zone diferite, cum ar fi cele de la Sarata Monteoru, Sibiu, Hodis din Transilvania, Poarta Alba, Macin din Dobrogea si altele sint formate din obiecte diferite : militare, podoabe, obiecte de utilitate casnica, linia artistica ramine aproape aceeasi pe intregul pamint al patriei noastre. „Unitatea tipologica, stilistica si tehnica in care au fost realizate aceste obiecte pare a constitui

ca in perioada ce o analizam se sterg sau dispar, alteori se modifica structural - marile culturi - ale epocii bronzului, intr-un complex proces de asimilare interna a unor aspecte regionale ale civilizatiei geto-dacice.

Aceasta lume atit de unitara ca evolutie istorico-sociala si spirituala ne apare acum la fel de unitara si din punct de vedere al evolutiei creatiei artistice. Poate ca nu este lipsit de interes sa notam ca tocmai acum... operele artistice - si mai ales cele din aur incep sa-si piarda oarecum din atributele lor simbolice si dobindesc altele, mai concrete, foarte asemanatoare prin semnificatia lor, chiar daca in cazul unor anumite forme mai apar si unele particularitati regionale.De altfel, caracteristica definitorie a acestei unitati o constituie tocmai existenta unor variante regionale, dar care nu presupun atestarea unui etnic si spirit anume, ci tocmai forme locale ce se circumscriu spatiului total de manifestare a artei si civilizatiei geto-dacice. In acest context, arta aurului marcheaza la finele acestei etape, care coincide si cu sfirsitul epocii mari a bronzului, tocmai fenomenul acesta, cu implicatii profunde de stergere oarecum a granitelor dintre aspectele regionale, tinzind spre inchegarea mult mai stricta a ariei sale de manifestare. Desi sufera influente sudice sau asiatice, unele destul de puternice, ramine o arta originala in profunzime net diferentiata de a tuturor popoarelor cu care a venit in contact pe o cale sau alta si atit de unitara ca forme, ornamente si tehnica pe un spatiu geografic bine definit, incit devine un argument incontestabil «al unitatii spirituale si etnice a creatorilor sai". Arta de prelucrare a aurului isi impusese, deci, la inceputul epocii fierului, pe intregul spatiu al Romaniei de azi, particularitatile sale transmise de cultura geto-dacica. Legaturile sale cu celtii, cimerienii, scitii, mai tirziu grecii, vor avea multe influente asupra artei in general si a prelucrarii metalelor pretioase in special, influente care nu vor schimba nimic din personalitatea artei locale ,ci, dimpotriva, o vor intari, transmitind doar acele elemente care o completeaza si o individualizeaza. In 1931, la Agighiol in Dobrogea, s-a descoperit intr-un mormint din perioada anului 400 i.e.n. obiecte de argint printre care un coif de o mare frumusete, ce apartineau artei traco-getice. Mormantul era format din doua incaperi, taiate in piatra ; una apartinea unui barbat, probabil, din lumea aristocratiei tracogetice. In cealalta camera a fost identificat corpul unei femei, nevasta sau sclava barbatului din prima incapere.

La o anumita distanta de mormint s-a putut identifica ramasitele a trei cai inmormintati cu intregul lor harnasament. In 1927 s-a descoperit la Cotofanesti, in judetul Prahova, un coif de aur de 770 grame, de arta geto-dacica, executat din tabla de aur, prin simpla batere. Partea din fata a acestui coif este asemanatoare cu cea a coifului gasit la Agighiol, de arta traco-getica. Din epoca fierului au mai fost descoperite si alte obiecte din aur, care sint marturii de netagaduit ca arta prelucrarii metalelor pretioase era bine stapinita in mileniul I i.e.n. : lantul de la Apoldul de Sus - judetul Sibiu, in greutate de 75 grame si lung de 36 cm ; tezaurele de la Stincesti, judetul Botosani, in greutate de 100 grame, format din 3 piese de aur si mai multe din cupru; cercei cu capete de leu, descoperiti la Tomis (Constanta) in greutate de 2 grame fiecare, o bratara dacica in greutate de 32 grame ; colierul de la Calatis (Mangalia) in greutate de 3 grame. Cel mai mare tezaur este cel de la Cucuteni, judetul Iasi care a fost descoperit in anul 1959, din intimplare, de niste tarani ; greutatea tezaurului fiind de 2000 grame, format dintr-un coif de tip getic ; o bratara de parada, aplice si alte piese. Cu toate ca au fost prezentate unele exemple de descoperiri arheologice prin care au fost puse in evidenta obiecte din aur, care glasuiesc evident de maiestria prelucrarii aurului in aceasta perioada, totusi numarul acestora este destul de redus tinind cont ca tara noastra era unul din locurile bogate in aur. Izvoarele istorice arata ca romanii ar fi luat mari cantitati de obiecte din aur atunci cind au cucerit Dacia . Johannes Lydus, scriitor bizantin din secolul VI e. n., care a descris cu lux de amanunte luptele dintre romani si daci, arata ca sursa sa de inspiratie a fost povestirea care s-a pierdut a lui Criton - doctorul lui Traian. Dupa aceste izvoare istorice, cantitatea de aur

luata de Traian si dusa la Roma dupa infringerea dacilor a fost de cea 1.650.000 kg de aur, o cantitate de argint de doua ori mai mare si 500.000 de prizonieri. Aceste cifre enorme sint justificate cu o doza de autenticitate si prin studiul unui savant francez, care vorbeste de aceeasi perioada istorica, aceleasi evenimente, insa de o cantitate de aur de 10 ori mai mica. Numarul redus al obiectelor de aur, gasite ca urmare a cercetarilor arheologice pe pamintul tarii noastre, scade din autenticitatea izvoarelor istorice in legatura cu cantitatea de aur preluata de romani la ocuparea Daciei.

S-a incercat sa se explice aceasta contradictie prin ipoteza ca in Dacia, minele de aur apartineau regelui, singurul care avea dreptul sa tezaurizeze aurul. La cucerirea Daciei de catre romani aurul stocat de catre rege a fost in intregime ridicat de romani, iar minele aurifere au trecut in proprietatea imparatului cuceritor. Influentele grecesti, despre care s-a amintit, transmise faurarilor aurului odata cu instalarea acestora pe litoralul getic al Marii Negre, se pare ca cel putin in prima etapa nu au lasat urme prea adinci asupra mesterilor locali. Colonistii greci s-au asezat in aceste locuri inca din secolul al VII-lea i.e.n., intemeind cetatile Histria, Tomis si Callatis. Lumea geto-dacica nu este foarte atrasa de arta mestesugarilor greci utilizata in prelucrarea aurului si a obiectelor de podoaba in general, pina la cucerirea Daciei de catre romani. Ipotezele sint multiple si contradictorii in legatura cu explicarea acestui fenomen. Unele explica fenomenul prin existenta unor cantitati mici de aur in perioada elenistica. Majoritatea obiectelor descoperite au fost mai degraba cvasi-bijuterii (amestecuri cu alte metale, pietre aurite, cupru aurit), decit bijuterii de aur in acceptiunea cuvintului. Situatia se schimba atunci cind in Dacia romana se deschid mine noi de exploatare a aurului ori se redeschid unele vechi, parasite ca urmare a unei tehnici mai grele de exploatare.

In Dacia romana

Dincolo de povestiri si legende, nenumarate izvoare istorice atesta pe aceste meleaguri existenta unor insemnate zacaminte aurifere exploatate din cele mai vechi timpuri : „Aici in aceasta imensa incinta fortificata in forma unui mare patrulater, avind ca laturi muntii greu de trecut, se aflau aurul, argintul, arama, fierul... inca din timpurile cele mai vechi, lucratorii cimpiilor moldave, cu frumoasa ceramica pictata, si lucratorii sesurilor populate de la Dunarea mijlocie si din munti..., cu ceramica incisa, au patruns, cu toate greutatile, de la est si de la vest in cetatuia inalta, care poseda aurul si acolo au prins radacini, influentindu-se unii pe altii si creind o civilizatie specifica, de caracter mai mult occidental, dar cu puternice influente orientale". Existenta aurului si a altor metale in Dacia a determinat pe romani inca din prima perioada de ocupatie sa organizeze exploatarea si prelucrarea metalelor dupa procedee care se aratau mult mai productive, sapind nenumarate galerii si puturi prin care se aducea la suprafata minereul ce era supus prelucrarii si transformarii in metale. Extractia si obtinerea aurului a ocupat un loc important in Dacia atit prin prelucrarea minereurilor aurifere cit si a nisipurilor aluvionare care se dovedeau a fi purtatoare de cantitati importante de aur.

Inca din vremea lui Traian, pe pamintul Daciei au fost aduse populatii dalmate (Pirustae si Baridustae) pentru a se specializa in industria miniera, indeosebi in mineritul aurului. Minele de aur care au fost exploatate in aceasta perioada se gaseau la Baia de Cris, Brad, Baia de Aries, iar conducerea centrala a acestora se gasea la Alburnus Maior (Rosia Montana). De organizarea si administrarea minelor din Dacia se ocupa un functionar imperial ce purta titlul de procurator aurariarum, cu sediul la Ampelum (Zlatna), ajutat de mai multi functionari cu pregatire in exploatarea si gestionarea aurului. O mare parte din aurul extras era trimis la Roma, iar o mica parte se transforma in Dacia in obiecte de podoaba pentru sotiile capeteniilor romane sau in obiecte de utilitate casnica pentru cei bogati. De asemenea, se

executau de catre mesteri mari, arme de parada purtate de ofiterii romani in timpul marilor ceremonii. Marturii ale prelucrarii aurului in aceasta perioada istorica sint obiectele si podoabele gasite ca urmare a cercetarilor arheologice din tara noastra, care pun in evidenta vechile ateliere romane de la Histria, Tomis si Callatis, la care se adauga mai tirziu cele de la Romula, Sucidava si Apulum. „Cu toata multimea descoperirilor, nu putem sa nu subliniem macar acele realizari de exceptie, ca bratarile torsionate si cerceii de la Timis, inelul cu camee de sardonix de la Poiana Tecuci (judetul Galati), inelele de la Bals, Vadu, Medias, Apulum, colierul si bratarile de la Sabuc, cerceii cu perle de la Remula s. a....

Referitor la productia de arta a bijuteriei romane, in general, merita subliniat faptul ca cele mai reusite realizari, ca executie si forma, sint tocmai acelea care vor avea si o mare persistenta in timp, trecind in arta orfevreriei bizantine de mai tirziu, permanent prezenta in noua societate de la nordul Dunarii. Aceasta si explica faptul ca, din punct de vedere al realizarilor artistice in aur, nu se simte momentul parasirii Daciei de catre autoritatile militare si administrative ale Imperiului, la finele secolului al III-lea al erei noastre. Productia de bijuterii va mai continua circa un secol, abia apoi facindu-si aparitia cunoscutele tezaure mari, centralizate, in arta carora totusi spiritul roman se va mai pastra inca secole, pina la inlocuirea cu cel bizantin".