1

Marius-Iulian STANCU -

punctul luminos

arhimede nu cerea decât un punct, care să fie solid și nemișcat,

spre a urni din loc întregul pământ [descartes, meditationes de

prima philosophia]

2

ce este cartea pentru un autor dacă nu o suprafață a reflexiei, un aparat lingvistic care, între vorbele pe care ni le auzim de la ceilalți, generează părerea de sine? nu de puține ori cu literatura e ca la fotograf: autorul își alege postura mai estetică [și nimic nu este mai estetic decât ipostasul în care ești aproape de nerecunoscut], își acoperă parțial acele părți ale trupului care nu îl slujesc sau din contră, își scoate în evidență cu văluri cosmetice aura popularis. în fiecare an vine rândul altor autori să își scrie numele în carte, să își facă cunoscut id-ul. oricum ai vrea să îl interpretezi – parte needucată a structurii noastre psihice dar care ne însoțește din prima până în ultima zi [spre deosebire de caracterul “făcut” al eului și supra-eului], cod care ne individualizează în rețeaua statistică – id-ul are legătură cu mișcarea descendentă a unui autor [puteți să-i spuneți „cădere”] care își vede literar forma identitară. precum în imageria gnostică, textul o ia înaintea autorului, “înclinația” vinovată a sufletului de a se “materializa” la modul estetic [curiozitate? îngâmfare? dorință senzuală?] îl face pe autor să uite cine este, să creadă că arta imită viața.

prea puțini sunt acei scriitori de ficțiune care au avut curajul să se oprească după prima carte, care au înțeles că ce urmează nu va reuși, în cel mai bun caz, decât să repete structurile, ideile, obsesiile debutului. în lucrurile spuse altfel nu vei spune altceva. cel care te-a înțeles ca scriitor de la început nu va avea nevoie decât de un fragment, de câteva poeme pentru a-și da seama [o confirmare a înțelegerii anterioare de fapt] de zona în care te plasezi pe teritoriul literaturii în noua carte, între granițele pe care ți le-ai trasat în momentul în care te-ai decis că vrei să treci din tabăra lectorului în cea a scriitorului. sunt opere scrise fără sau contra cititorului, prin care autorul își dorește dispariția din orizontul lecturii, prin care, părăsit fiind de receptor, să nu își mai aibă sensul, izbăvit în sfârșit de povara de a mai scrie. cele mai multe, însă, sunt scrise dintr-o multiplicare a nevoilor care nu pot fi îndeplinite în cele din urmă decât de cineva care îți seamănă, opere scrise din nevoia unui cititor [nu de înțelegerea acestuia, nici chiar de lauda sa, ci de simpla prezență], alături de care să poți pune în mișcare ritualul fără sens al comunicării [maieutica platoniciană a fost întotdeauna mai aproape de teatru decât de metoda filosofică]. cine crede în puterea literaturii nu mai scrie literatură. cei mai buni au scris greu, cu scârbă, oricum cu o anumită jenă, nevoiți să trăiască cu stigmatul de a înșela în mod repetat dorința tainică a celui care citește – punctul final pe care scriitorul se răstignește [punctul meu luminos].

3

arta descrierii aici ar fi trebuit să fie descriere așa am văzut că pun frații mei la început spun ceva despre reflexia apei în miez de noapte despre jocul de oglinzi cu luminile de la mal care e anotimpul? ne va înveli cu ceață ne va face să căutăm umbra pe scăunel lipiți de zid? [câmpul este pustiu sau plin de rod? copacilor din păduri le-a căzut frunza sau încă strălucesc în lumina lunii?] dar ce pot să spun eu în locul unde frații pun descrierea?

4

konkretes nu vreau să vorbesc despre ce a pus sau a spus scriitorul în carte nici chiar despre ce îi putea trece prin gând [cine poate trăi în gândul unui om? cine s-ar putea ține în viață ronțăind la subtile?] aș vrea să vorbesc despre ce culoare avea masa despre lemnul în care toporul pădurarului a tăiat [va fi un lucru pe care poate să îl lase și fiului la care termita nu va ajunge?]

5

ـــم الحل

se făcea că ne adunasem eram cei ce suntem în vis nevoindu-ne la redută la ultimul teritoriu cei cu limbi necunoscute nu l-au traversat

și dacă în vis începe să plouă poate-i un semn cei care ne fac istoria vor avea timp să tâlcuiască ziua asta și inimile le vor tresălta

femeile ne așteaptă prin corturi să dea alinarea trupului de martir zeci de mii de femei dau naștere chiar acum la zeci de mii de bărbați.

6

întoarcerea în pivniţă

(i) factorul H

nu-ţi fie teamă mâinile să prindă cu încredere e anotimpul în care trupul se înveleşte în frunze şi pleduri începi să zâmbeşti duci mâna spre părul şaten şi astea sunt tot un fel de anotimpuri. (ii) “am visat-o pe mama”

îmi spui cu ochii osteniţi dar încă zâmbești duci mâna spre părul şaten un întreg registru de fapte predictibile iar asta înseamnă confort căldura ce îţi umple trupul începând din punctul exact în care în metrou genunchiul tău atinge genunchiul străin ştiind că doar aşa îţi este permis.

(iii) și astea sunt tot un fel de anotimpuri

un tremur al mâinii purtat pe deasupra e un gest bun și frumos e un gest inutil pe canapeaua roasă de guri mici nevăzute lumina îşi repetă zilnic drumul asemeni unui penitent eu nu pot să îţi vorbesc decât despre umilinţă și amprentele iubirilor mele trădează masacrul în jocul ăsta fără miză aproape imposibil să o dăm în tragic

să doară mai mult decât e necesar și trupurile noastre în căutarea suprafeţelor

dure și reci renunţă în noaptea asta la control dacă te uiţi atentă dincolo deasupra zonelor gri și a hârtiilor lipite de asfalt fără schemă

se conturează mecanismul independent.

7

dorințele vin și fac ritmul păcăne pe ciment înspre parc doar roiuri de muște amețitoarele cineva tot învârte la lucruri și nu se întâmplă nimic cineva tot învârte la lucruri și nimeni nu spune că vine amurgul și lucrurile degenerează că în aer doar condimente anxietatea ca să am pace îți dai ochii peste cap dai drumul la motor și întinzi cablurile îmi țin respirația diafragma tresaltă dar în interior nimeni numai vântul hohotitor.

8

autobuzul te duce

nu se rupe în două acum au băgat şi de noapte şi dimineţile vin parcă mai repede uite deja a venit parcă-ţi şi văd sudoarea târându-se ca un infanterist pe trupul tău încă slab pe trupul tău care nu a apucat să se bucure de dulceaţa tinerelor soţii şi a meselor regulate când de fapt ai vrea să te chem să-mi desenezi un dinozaur pe perete sau măcar să ne urcăm pe acoperiş autobuzul te duce nu se rupe în două cum îi duc bicicletele pe bătrânei în filmul ăla cu extratereştri autobuzul te duce la băieţii cu picamăre unul la lopată unul la târnăcop acolo te duce.

9

tu ştii [ai ştiut de la bun început]

că pot fi genul ăla în stare să se entuziasmeze când tu fără să vrei cu faţa spre mare și o mână în slipul galben un soare sintetic se pierde printre blocurile din cartier când tu fără să vrei ca un soare de pluş pe cerul chinei aşa că la terapeut mă ţin bine cum ai ţine nişte flori abia culese pe câmp cu blândeţe de la rădăcină când tu ştii bine avantajele unui păr lung fie că îţi plimbi mâna prin el sau pur şi simplu îţi întorci capul brusc și ei ne spun sugeţi o acadea, lingeţi-vă pe buze, suav, cu încetinitorul.

10

eşti tu toată

în anotimpul în care ne dorim să schimbăm înapoi în anotimpul în care soarele e un câine turbat te aşteaptă în capătul străzii nu-ţi face nimic aşa că îţi vezi de treaba ta și îmi spui că ai vrea să te tunzi dar nici pe departe nu aşa te gândeai şi puştoaicele cu dresuri verzi mestecă la guma lor tot plimbă la iepurii lor eu ştiu de rochiile voastre skinny bunny eu și sufletul meu am cunoscut transparenţa aia aproape jignitoare a rufelor în bătaia luminii.

11

corpul ales plăceri negrăite vor sta lipite de ei/ la început pe ușile de la vestiare/ apoi în inimile lor.

[asta nu-i dimineaţă e o problemă de vestimentaţie cu tăieturi ale pielii şi adidaşi abia cumpăraţi cu puţină voinţă ziua va trece din supermarket în portbagaje] (i) tu care miști mâini pe lângă corp refren asiatic de care nu vom mai scăpa niciodată. nu la chiloței cu mărgele ne îndemni să privim strălucind în noaptea sufletelor noastre. dacă nu e fantezie fetiș poți să ne scoți ochii doamne. în timp ce cu degetul faci cerculețe pe buza paharului nu înspre tine sau aproapele te îndrepți chiar dacă fata de la bar se foiește. ai vrea să îi spui că e atât de ușor să faci răul când ea îți va cere să o atingi. dă-mi peste mâini iubitorule. cu limbi de foc să le arzi. înainte de a spune ceva umple-i pe veci gura cu frișcă. (ii) e doar una dintre zile pentru fata sexy în habitat întinde mâna după pisică peste geam privește băiatul stropind la verdeață prin grădini lasă pielea învăluită în strălucire tu care întorci obraji la pupat apoi urci în mașină pe tine te cântă menajerele o tu distrugătoare de șolduri mânia este ultimul lucru care îmbătrânește în om și asta da și asta e tot. (iii) culcată pe spate brațele

în jurul corpului pe care îl ridici de la bazin îl faci peste sol obiect animat

cu băiatul veghetor la activitatea electrică a mușchilor cu palme și genunchi pe podea [cum femeile în templu stăteau cu chip acoperit din teama de îngeri] lași în spate piciorul te faci mamifer visător la noi teritorii cu băiatul făcut element de rezistență

[dacă nu ai băiat bună e banda elastică ori săculețul de nisip] în timp ce aștepți și mâna ține strâns

12

pe pungă sau mângâie bara mijlocului de transport îți depărtezi picioarele ușor cât pe băiat să nu îl smintești încordezi fesieri cât de mult poți [faci o mică pauză apoi repeți].

13

cei mai buni bărbați/ cele mai bune femei dacă ar avea dacă ar putea avea toate unde ar mai fi rostul unde frenezia țâțelor și a bucilor în așternut? așa că de voi depinde de cei mai buni bărbați cele mai bune femei de cel pe care încă îl aștepți dar care poate acum stă agățat pe nimic fără energie sau obișnuindu-se cu defecțiunea de cei mai buni bărbați cele mai bune femei de brațele voastre depinde luați-ne cu voi hai să fugim.

14

din spatele zidului (i) vor trece ani cu noi şi treaba noastră până vor veni se zice că sateliţii lor deja au găsit ce am găsit noi pe lăzile de bere ne uităm în ochii lor amânăm cerem unul de la altul de la vara asta iubăreaţă ce au găsit în noaptea asta târâş pe cerul gurii noastre se vede pe noi ce-au găsit lângă gura de scurgere [doar aşa mai pot să mă concentrez] vor trece ani cu noi şi treaba noastră sub soarele decolorat cu ce mai găsim până vor veni din spatele zidului mă uit pe geam şi privirea mea aruncă cu vederi (ii) când am depăşit nivelul s-a produs transformarea la început înăuntru apoi pe la margini am vrut să mă ating dar mâna stângă mi-a trecut prin mâna dreaptă & m-am gândit la tine

& a fost ca şi cum te-ai fi aruncat

pentru ultima oară în braţele mele sub cerul electric (iii) zilele voastre sunt precum un mesteacăn la umbra căruia vă adăpostiți

chiar dacă nu l-ați mai văzut niciodată [ăsta-i momentul ăla în care sună telefonul şi vă sperie

15

în care ne vedeți ieşind din lumină aproape umani].

16

ceva din care pot să rup

poate şi pentru că acum ai părul lung până la umeri cu breton într-o parte & când sateliţii lor fac cadre/ cadre pământul în mod diferit ceva mai aproape o poziţie a mâinii orice numai să putem sugera ceva din care pot să rup & când sateliţii lor fac cadre/ cadre pământul în mod diferit ceva mai aproape de la umeri până la picioare turnăm acid ne facem de nerecunoscut.

17

electric & more

când am ajuns tu deja scuipai sânge deşi probabilitatea de a ţi se întâmpla aşa ceva era aceeaşi secvenţă cu prima revoluţie a maşinilor scăpate de sub control cu tine la periferia maşinii & dincolo de oscilaţiile holografice asteroizii lovesc ritmic suprafaţa ostilă distantă & eu mă gândesc nostalgic la sculpturile cinetice & trupul tău cablat la certitudinea că noi nu suntem tu & madonele din cristal la creiere cu extensii.

18

punctul luminos maestrul m-a urcat azi pe munte. mi-a spus să privesc înspre micul pârâu. apa pe sub

tălpi culcă ierburile la pământ. mai domolește din fierbințeala corpului muncit de femei

din zori până în asfințit.

tot ce-mi doresc sunt explozii solare cu cerurile strânse de parcă ar fi o cireașă pe tort. mă rog în fiecare seară aștept în genunchi cum aștept prin satelit semnal de la extratereștri. abia ce-am găsit și începe să curgă ca înghețata în palme pe coate printre genunchi. nu crezi în ce spune dar tot o fredonezi când va veni o să știi va fi ca o întrerupere sau o probă de microfon. pentru ce mișcări ale buzelor când peștele stă prins în năvod? cine știe să tâlcuiască ce zice el să-i spună regelui visele lui ca un înțelept? nu cuvintele vor ieși de pe buzele noastre brotaci rheobatrachus silus și cuvintele se vor sfârși. mi-am pus o întrebare [mă iubești tu mai mult decât aceștia?] și mi-a venit duhul

la loc acum s-a domolit mă privește peste geam la sfârșit mă atinge

cum atingi cu lingurița o amandină. euforia din suflet mă plesneşte peste ceafă tu suflet al meu tu care vrei

doar să mă denigrezi tu care tremuri atunci când mă apropii prea mult tu suflet al meu autostopist strangulat

19

cu propriul tricou. cu fiecare boală spaima puțin mai mare e un balon mare când se sparge din el ies baloane mai mici și confetti. inima e un acrobat care își face dansul într-un picior reprezentând ceva [în moarte suntem toți pietre transformate în pâini?] o albină semnalizând că a găsit de mâncare că te-am găsit.