Mari si Oceane

Colegiul National de Informatica“Tudor Vianu”

9F

Oceanul planetar reprezintă un învelișunitar de apă al Pământului. Suprafața oceanului planetar este de 361 milioane km², ceea ce constituie ¾ din suprafața Globului. Adâncimea medie a oceanului planetar este de 3790 m, iar cea maximă – de 11516 m (Groapa Marianelor). Numit și „ocean mondial”, oceanul planetar este compus din cele 5 oceane –Pacific, Atlantic, Indian,Arctic și Antarctic, împreună cu mările și golfurile care se leagă prin strâmtori sau direct cu Oceanul.

Partea vestică a Pacificului

Partea estică a Pacificului

Oceanul Atlantic

Oceanul Indian

Oceanul Arctic

Vederi din cosmos ale oceanului planetar

Oceanul Pacific este situat întreAsia, Americi, Australia și Antarctica. El este legat cu Oceanul Arctic prinstrâmtoarea Bering, iar cu OceanulAtlantic prin strâmtoarea Drake.

Adâncimi mari sunt situate în apropierea țărmurilor muntoase: groapa Chile (8063 m), groapa Kurilelor (10542 m), groapa Japoniei (10347 m), groapa Marianelor (11022 m), groapa Tonga (10882 m). Peste ⅜

din suprafață este ocupată de adâncimi mai mari de 4000 m, iar ⅛ – cu adâncimi de peste 5000 m. Relieful fundului Oceanului Pacific este foarte variat. Regiunile adânci alternează cu înălțimi ce trec în lanțuri și grupuri de insule

Harta fizică a Oceanului Pacific

Oceanul Atlantic este situat între Europa, Africa, America și Antarctica. La sud-vest se unește cu Oceanul Pacific prin strâmtoarea Drake, iar la sud-est se contopește cu apele Oceanului Indian de la Capul Acelor până în Antarctica (pe meridianul 21 °C). În partea de nord, Oceanul Atlantic

se unește cu Oceanul Arctic. Suprafața Oceanului Atlantic este de 83,132 milioane km², iar împreună cu mările – de 91,7 milioane km². Are un volum de apă de 330 milioane km³. Adâncimea medie este de 3602 m, iar cea maximă – de 8742 m (groapa Puerto-Rico). Oceanul Atlantic are forma literei latine „S” sau a unei văi lungi cu țărmurile aproape paralele.

Harta fizică a Oceanului Atlantic

Oceanul Indian este mai mic, având suprafața de 76,2 milioane km², iar volumul de apă – de 284,6 milioane km³. Adâncimea lui medie este 3736 m. La nord, Oceanul Indian este mărginit de țărmurile sudice ale Asiei, la vest – de continentul Africa. De la Capul Acelor (pe linia meridianului 21°E) până în Antarctica se unește cu apele Oceanului Atlantic. La est, Oceanul Indian este delimitat de peninsula Malacca, insulele Sumatera, Djawa, Flores, Australia, iar de la Insula Tasmania (pe meridianul 147°E) până în Antarctica se unește cu apele Oceanului Pacific.

Harta] fizică a Oceanului India

Oceanul Arctic este situat în emisfera boreală și este delimitat de coastele nordice ale Americii, Asiei și Europei. Oceanul Arctic face legătură cu Oceanul Pacific prin strâmtoarea Bering, iar cu Oceanul Atlantic – prin Marea Norvegiei și Marea Groenlandei. În comparație cu celelalte oceane, are o suprafață mult mai mică: 14,7 milioane km², volumul de apă fiind 16,4 milioane km³. Adâncimea maximă este 5449 m. Relieful fundului Oceanului Arctic este foarte complicat. Platforme vaste continentale trec în depresiuni, despărțite fiind de dorsale submarine.

Harta fizică a Oceanului Arctic

Mările

Mările reprezintă părți separate ale oceanului planetar, care se deosebesc de suprafețele oceanice prin anumite proprietăți fizice și chimice ale apei (temperatură, salinitate, densitate, dinamica apelor etc.). Mările au legătură cu apele oceanelor prin porțiuni înguste, deseori prin strâmtori puțin adânci, care nu permit un schimb intens cu apa din zonele abisale ale oceanelor. Majoritatea mărilor sunt situate pe platforme continentale fiind înconjurate de insule și peninsule (Marea Nordului, Marea Kara, Marea Baltică etc.). Există mări în față, dar se întâlnesc și mări adânci (7000 m –Marea Banda). După regimul hidric și așezarea geografică mările se clasifică în interioare (continentale), semideschise, deschise și interinsulare.

Mările interioare sunt înconjurate de uscat și comunică cu oceanul prin strâmtori:

Marea Albă;Marea Mediterană;Marea Baltică;Marea Azov;Marea Neagră;Marea Roșie etc.

Mările semiînchise sunt separate de ocean prin insule sau peninsule:Marea Bering;Marea Nordului;Marea Ohotsk;Marea Galbenă;Marea Chinei de Sud;Marea Caraibilor etc.

Mările deschise sunt situate la marginea bazinelor oceanice și au legătură cu apele oceanelor:Marea Barents;Marea Kara;Marea Laptev;Marea Siberiei de Est;Marea Ross;Marea Bellingshausen.

Mările interinsulare sunt înconjurate de insule:Marea Celebes;Marea Sulu;Marea Banda;Marea Djawa.

Proprietăți fizice și chimice ale apei

Cele mai importante proprietăți fizice și chimice ale apei marine sunt:salinitatea;temperatură;presiunea;transparența;luminescența;culoareași conținutul gazelor din apă.

Temperatură

Temperatura apei de la suprafață este condiționată de intensitatea energiei solare, frecvența vânturilor, de circulația curenților, de extinderea oceanelor pe Glob.Variația anuală a temperaturii de la suprafața apei depinde de mersul anual al bilanțului de radiație, de curenți și de vânturile permanente. La latitudinile joase oscilațiile de temperatură sunt relativ mici – de 1 °C, iar cele mari – de 2 °C.Diferența între temperaturile maxime și cele minime anuale formează amplitudinile anuale, ce diferă de la o latitudine la alta.

Densitatea apeiFiind dependentă de temperatură și salinitate, densitatea apelor marine este mai mare decât a apelor dulci și crește o dată cu salinitatea. Apa de mare are densitatea maximă la -3 °C.La creșterea densității straturilor de apă contribuie răcirea apei, evaporarea și formarea gheții. Încălzirea, amestecul apei sărate cu cea dulce, topirea zăpezii duc la scăderea densității.Densitatea apei crește de la Ecuator spre regiunile polare, fiind maximă iarna în partea de nord a Oceanului Atlantic (1027,5 kg/m³), în Marea Barents (1027,2 kg/m³). O densitate mare au apele mărilor Mediterană (1027,6 kg/m³) și Roșie (1028 kg/m³), de asemenea apele din jurul continentului Antarctica (1027,5 kg/m³).O densitate mai mică au apele mărilor Neagră, Azov, Caspică, Baltică (1004 – 1010 kg/m³).Densitatea apelor la suprafața oceanului planetar variază de la 996 la 1008,3 kg/m³, crescând o dată cu adâncimea.

PresiunePe 1 cm² de suprafață a oceanului planetar atmosfera exercită o forță egală cu 1 kg (o atmosferă). Aceeași presiune o exercită coloana de apă cu înălțimea de 10,06 m. Cu alte cuvinte, la fiecare zece m adâncime presiunea se mărește cu o atmosferă. Toate procesele ce au loc la adâncime decurg în condițiile unei presiuni ridicate. Aceasta nu împiedică dezvoltarea lumii organice la adâncimi mari.

Aisbergul – rezervă colosală de apă dulce

Transparența apei

Discuri Secchi

Transparența apelor marine este un indicator care depinde de gradul de dispersie și de absorbție al razelor de lumină. Din cauza microorganismelor și particulelor în suspensie, apele marine au o transparență mică.

Transparența apei primăvara în Oceanul Pacific este 59 m, în Oceanul Indian – 40 – 50 m, în Oceanul Arctic –

40 m. Transparența se măsoară cu discul Secchi.

Dinamica apei

Apa mărilor și oceanelor se află într-o continuă mișcare, cauzată atât de forțe interne cât și externe (vânt, forța de atracție a lunii, Soarelui, cutremure etc.).Se disting mișcări ondulatorii (hula și valurile), mișcări ritmice (mareele) și mișcări de translație marină (curenții). Culoarea apei

Stratul pur de apă al oceanului, care absoarbe și difuzează lumina, are o culoare albastră. Aceasta este considerată culoarea „deșertului oceanic”. Culoarea verzuie a apei este determinată de prezența particulelor în suspensie și a planctonului. Din cauza conținutului de substanțe în stare de suspensie apa poate avea o culoare gălbuie, uneori cafenie. Culoarea verzuie a apei mărilor din regiunile polare și temperate este cauzată de dezvoltarea abundentă a algelor din clasa Diatomeelor.