Mari Pastori de Suflete in Eparhia Noastra

download Mari Pastori de Suflete in Eparhia Noastra

of 7

Transcript of Mari Pastori de Suflete in Eparhia Noastra

  • 8/17/2019 Mari Pastori de Suflete in Eparhia Noastra

    1/7

    Sfântul Ierarh Nifon Patriarhul Constantinopolului şi MitropolitulŢări Româneşti

    Binecredinciosul popor român din toate locurile şi din toate timpurile a

    cinstit pe sfinţi, ca fiind prieteni ai Dumnezeului celui Preaînalt şi rugători pentru mântuirea oamenilor, făclii ale credinţei, speranţei şi iubirii milostive1.Între aceşti vrednici rugători către Dumnezeu, care au luminat viaţa

    duhovnicească şi culturală a poporului român, fântul !erarh "ifon #$%&'($%&%), primul dintre sfinţii canonizaţi pe teritoriul ţării noastre, s(a întipărit în memoriaBisericii ca model de înţelepciune, gra*nic a+utător, harnic şi rugător fier*inte al

     poporul creştin către Dumnezeu.unoaştem cu toţi destul de *ine, faptul că fântul -oievod "eagoe

    Basara*, fiul spiritual al fântului !erarh "ifon, a primit o aleasă educaţiecreştină şi o desăvârşită formaţie teologică, devenind un spri+initor al/rtodo0iei universale şi fiind model pentru unii domnitori renumiţi de maitârziu precum1 2atei Basara*, -asile 3upu, 4er*an antacuzino şi onstantinBrâncoveanu.

    5rmând cu *ucurie i acrivie lui 6ristos,ș  fântul !erarh "ifon a pus *azeleunei ample înfloriri duhovnice ti, culturale i morale cre tineș ș ș , pe care s(aspri+init apoi i dezvoltarea socială i economică a ării 7omâne ti.ș ș Ț ș

    Pentru misiunea Bisericii, aportul eruditului !erarh a fost unul *ogat ișvariat, deoarece, la îndemnul său stăruitor, a fost utilizat tiparul, fiind în acelevremuri cel mai nou mi+loc de comunicare socială al timpului, imperios necesar 

     pentru cunoa terea mai rapidă i e0actă a credin ei i vie ii liturgice ortodo0eș ș ț ș ț .8stfel, !eromonahul 2acarie a tipărit, la îndemnul fântului !erarh "ifon i cușspri+inul Domnitorului 7adu cel 2are, primul 3iturghier ortodo0 din lume iș

     prima carte de pe teritoriul ării noastreț ', care face parte din trilogia macariană9ste vor*a despre renumitul 3iturghier  macarian, tipărit în anul $%&:,

    la ;ârgovi teș , i omagiat în chip special, în anul &&:, prin retipărirea luiș +u*iliară, la ini iativa i cu osârdia Înaltpreasfin itului Părinte 8rhiepiscop iț ș ț ș2itropolit "ifon, la împlinirea a %&& de ani de la apari ia lui #$%&:(&&:).ț

    1 Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Mesaj la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhulonstantinopolului şi Mitropolitul !ări "omâneşti, $$ august, &$, http1

  • 8/17/2019 Mari Pastori de Suflete in Eparhia Noastra

    2/7

    După 3iturghier au urmat /ctoihul în anul $%$&  iș  ;etraevangheliarul înanul $%$ tipărit cu a+utorul domnitorului "eagoe Basara*@, strădanii care audeschis calea unei utilizări pe scară largă i intensă a tiparului în opera pastoral(șmisionară a Bisericii noastre. 8ceastă lucrare a continuat prin strădaniile unor 

     personalită i culturale i *iserice ti, precum Dimitrie 3iu*avici, Diaconulț ș șoresi, 2atei Basara*, fântul -oievod 2artir onstantin Brâncoveanu, er*anȘantacuzino i mul i al ii până astăzi.ș ț ț

     Mitropolitul Eftimie al II-lea

    unoaştem din paginile cărţilor de istorie că mitropoliţii care avea să fie pe scaunul vlădicesc al ării 7omânesţi se recrutau dintre egumenii de la ozia%.3a anul $%C% egumenul mânăstirii ozia a+unge mitropolitul ării 7omâneştisu* numele de 9ftemie al !!(lea.

    Înscăunarea sa a avut loc la puţin timp după ce domnitorul 2ihai -iteazulrupsese legăturile cu Poarta?.

    8+uns în fruntea *isericii ării 7omâneşti, 9ftimie al !!(lea s(a *ucurat deo deose*ită atenţie din partea lui 2ihai -iteazul. 3(a trimis peste hotare săîncheie alianţe, l(a chemat lângă sine când s(a închinat împăratului, l(a chematdeseori în divan, spre a lua parte la +udecăţi şi spre a se sfătui în vreme decumpănă.

    Îm*unătăţindu(se raporturile ării 7omâneşti cu Poarta, mitropolitul9ftimie găseşte prile+ să scrie patriarhului ecumenic 2eletie Pigas şi cerându(i

    să(i recunoască hirotonia ceea ce patriarhul a şi făcut. După primirea răspunsuluidin partea patriarhului ecumenic, mitropolitul 9ftemie mai trimite două scrisori

     patriarhului prin care cere de la onstantinopol o Bi*lie şi un "omocanonA,gândindu(se pro*a*il la o traducere nouă şi e0actă, ceea ce ne demonstrează cămitropolitul avea înalte preocupări culturale.

    Patriarhul îi trimite pentru moment doar fânta criptură, iar  "omocanonul a pus să fie copiat, deoarece nu avea decât un singur e0emplar. "u ştim dacă acest "omocanon:  a fost trimis vreodată lui 9ftemie al !!(leadeoarece nu mai avem informaţii despre acest lucru.

    4 Înaltpreasfinţitul Părinte "ifon 8rhiepiscopul şi 2itropolitul ;ârgoviştei, op% cit ., p. A

    5 "icolae Do*rescu, urs de istoria $isericii "omâne, Bucureşti, $C$&, p. A%

    6 "icolae !orga, Studii şi documente, -!!, 9ditura ocecu, Bucureşti, $C&@, p. $&%

    7 !dem,  Istoria bisericii româneşti şi a vieţii reli&ioase a românilor ,vol. !, ;ipografia "eamul7omânesc, -ălenii de 2unte, $C&:, p. $%%

    8 olecţie de legi imperiale *izantine şi de canoane ale sinoadelor *isericeşti.

    2

  • 8/17/2019 Mari Pastori de Suflete in Eparhia Noastra

    3/7

    După moartea lui 2ihai -iteazul la C august $?&$, în ara 7omâneascărămâne pe tron imion 2ovilă pentru o perioadă scurtă august $?&$(august$?&, el fiind omul Polonilor. Domnia lui a fost scurtă pentru că *oierii ridicarădomn dintre ei pe 7adu 4er*an. imion 2ovilă se retrage în 2oldova şi

    împreună cu el merge şi mitropolitul 9ftemie. Din 2oldova au cerut spri+inregelui polon igismund al !!!(lea şi Principelui 8rdealului pentru reîntoarcereaîn ară 7omânească dar nu au primit a+utorul cerut. 8stfel s(a încheiatarhipăstorirea mitropolitului 9ftemie al !!(lea.

    Mitropoliţii Teofil şi tefan5na dintre cele mai lungii şi înfloritoare domnii din ara 7omânească

    care permis Bisericii să desfăşoare o activitate foarte *ogată pe toate planuriledar mai ales pe plan cultural, a fost cea a domnitorului 2atei Basara* $?'($?%@.

    În anul $?'? pe scaunul mitropolitan din ara 7omânească urcă egumenulmânăstirii Bistriţa su* numele de ;eofil #$?'?($?@:), fost episcop al7âmnicului.

    (a *ucurat de o încredere deplină a domnitorului 2atei Basara* care(l vatrimite în misiuni diplomatice în ;ransilvania de unde se va întoarce cu un dar de mare preţ din partea mitropolitului henadie, darul constând într(o tiparniţăC.

    2itropolitul ;eofil s(a remarcat pe planul cultural prin tipografiile pe carele(a înfiinţat dar mai ales prin introducerea lim*ii române în Biserică$&. 8 avutde partea sa spri+inul domnitorului dar totodată a fost contemporan cu scriitotul

    savant 5drişte "ăsturel$$, fratele doamnei 9lena soţia domnitorului.3a vremea respectivă e0istau în ara 7omânească trei curente culturale1 !.

    sla"on, spi+init de familia domnitoare şi cărturarul 5drişte "ăsturelE #. $re%es%,spi+init de ierarhii şi clericii greci din ţarăE şi &. românes%, spri+init de clerul demir, de cel monahal şi credincioşii români.

    În timpul păstoririi mitropolitului ;eofil activitatea tipografică a fostfoarte *ogată. 90istau două tipografii una la âmpulung înfiinţată în anul $?'%

    9 8sist. Drd. Florin Do*rei, Mitropolitul 'henadie II al (ransilvaniei )1*+-1*./0 - repere bio&rafice,în 7evista ;eologică, nr. , i*iu, &&:, p. $A?

    10 Florin onstantiniu, istorie sinceră a poporului român, 9ditura 9nciclopedică, Bucureşti, $CCA, p. $@A

    11 Dan 6oria 2azilu, 2drişte Năsturel% 3pariţia scriitorului savant , în volumul titor de spiritualitate cultură şi limbă românească, volum apărut cu *inecuvântarea Înalpreasfinţitului Părinte

     "ifon 2itropolitul şi 8rhiepiscopul ;ârgoviştei, 9ditura 8rhiepiscopiei ;ârgoviştei, ;ârgovişte, &$, p. C$

    3

  • 8/17/2019 Mari Pastori de Suflete in Eparhia Noastra

    4/7

    şi alta la ovora înfiinţată în anul $?'A care va fi mutată în ;ârgovişte mai e0actla 2ânăstirea Dealu în $?@@$. 8mintim astfel1

    ;ipărituri la âmpulung1 E"lo$hion  $?'%#slavonă),'n"ăţătură pestetoate (ilele  $?@ #în româneşte), )ntolo$hion  $?@'#slavonă), Psaltirea

    $?%slavonă)$'

    .;ipărituri la ovora1 Ceaslo"ul  $?@prima carte de cult în lim*aromână), Pra"ila *e la +o"ora numită şi Pra"ila %ea mi%ă, era o colecţie delegiuiri canonice şi civile, E"an$helia n"ăţătoare $?@#în lim*a română) careavea peste ?&& de pagini$@.

    ;ipărituri la 2ânăstirea Dealu1 Răspunsul mpotri"a %atehismului%al"ines% $?@%, carte alcătuită de către mitropolitul -arlaam al 2oldovei şicartea Imitarea lui ristos $?@A, tradusă din latină în slavonă$%.

    2itropolitului ;eofil i(a urmat în scaunul vlădicesc mitropolitul 4tefancare era de neam românesc din părţile -âlcii. 9l a păstorit în două perioade şianume $?@:($?%' şi $?%?($??:. (a remarcat ca *un continuator al operei deintroducere a lim*ii române în Biserică, acţiune pe care o începuse antecesorulsău ;eofil.

    În timpul său se pare că tipografia a funcţionat numai la ;ârgovişte. 8stfelamintim următoarele tipărituri importante1

    Penti%ostar $?@C #slavonă)E Mist.rio sau Sa%rament $?@C#slavonă), cecuprindea randuiala ;ainei Botezului şi a 2irungerii.

    În anul $?% iese de su* presa tiparului prima carte +uridică şi anume'n*reptarea le$ii  sau Pra"ila %e Mare având aproape :&& de pagini. Pravila

    mai cuprindea noţiuni de drept canonic şi numeroase fapte culturale, informaţiidespre alfa*etul slav, definiţia gramaticii, nomenclatura dregătorilor şiatri*uţiilor lor, precum şi un tratat de epistolografie, un fel de manual cu modelede corespondenţă protocolară între aristocraţia ierarhică clericală şi cea laică$?.

    3a $ iulie $?%' mitropolitul 4tefan este depus din treapta arhierească caurmare a cererii voievodului -asile 3upu înaitată către patriarhul !oanichie al

    12 Prof. Dumitru Bulei, (ipăriturile 4n vremea lui Matei $asarab, în volumul titor de spiritualitatecultură şi limbă românească, volum apărut cu *inecuvântarea Înalpreasfinţitului Părinte "ifon2itropolitul şi 8rhiepiscopul ;ârgoviştei, 9ditura 8rhiepiscopiei ;ârgoviştei, ;ârgovişte, &$, p. :&

    13  Ibidem, p. :&

    14  Ibidem, p. :&

    15  Ibidem, p. :$

    16  Ibidem, p. :$

    4

  • 8/17/2019 Mari Pastori de Suflete in Eparhia Noastra

    5/7

    onstantinopolui, şi astfel mitropolitul este trimis ca simplu monah lamânăstirea ;ismana$A.

    9ste repus în treapta de mitropolit la puţin timp după urcarea pe tronulării 7omâneşti a lui onstantin 4er*an. 8stfel din vara anului $?%% şi până pe

    % aprilie $??: a fost la cârma mitropoliei ţării.4i această a doua păstorire s(a dovedit plină de înfăptuiri.Participă alţuri de so*or, de domn şi de toţi *oierii ţării la împărţirea dreptăţii.-eghează, după înlăturarea de la domnie a lui onstantin 4tefan, asupra ctitorieiacestuia ( actuala catedrală patriarhală. e alătură planurilor de reînnoirespirituală a ării 7omâneşti. 8mintim faptul că este organizator al o*orului din$??@. !naugurează în martie $??:, ondica fântă a 2itropoliei, registru masivcare consemnează evenimentele marcante ale vieţii ecleziastice$:.

    8ctiviatea intensă a ierarhilor secolului al G-!!(lea şi a succesorilor lor a+utaţi de domnitorii ţării au fost motivul prin care s(a accentuat unitatea delim*ă, de cultură şi de neam a românilor trăitori pe teritoriul ţării noastre.

     

    Con%lu(ii

    )%tualitatea operei şi a%ti"itătii pastoral-misionare a Sfântului Ioan+ură *e )ur şi a marilor Ierarhi ai /iseri%ii noastre

    Pe cât a fost de mare orator, pe atât de mare a fost şi activitatea sa de mare

     păstor sufletesc. fântul !oan ură de 8ur a slu+it preoţia ca diacon, ca preot şica episcop. Principiile preoţiei sunt trasate cu mână de maestru în tratatulsău 5espre preoţie, la care au meditat atâţia preoţi care găsesc în el sfaturi,îndrumări şi consolări admira*ile.9l a avut atitudini, învăţături, tâlcuiri,îndrumări şi e0plicaţii care sunt vala*ile şi astăzi.

     Dacă ne între*ăm, care a fost calitatea lui superioară, şi care a fostcaracteristica sa deose*ită, negreşit vom răspunde că în privinţa culturii

    17 "icolae !orga, Studii şi documente, p. $C%

    18 7adu reţeanu, 2n e&umen al (ismanei, 6tefan I al 2n&rovlahiei, în revista 2itropolia /lteniei,nr. C, $CAA, p. $%

    5

  • 8/17/2019 Mari Pastori de Suflete in Eparhia Noastra

    6/7

    filosofice şi enciclopedice, nu era cu nimic mai pre+os de scriitorii contemporanicu elE ca hermeneut al fintei cripturi a fost aproape de neîntrecut, pentru caretoţi hermeneuţii de după dânsul, pe el l(au avut de *ază în herminiile lorE în

     privinţa sfinţeniei vieţii a fost unul dintre cei mai rari *ăr*aţi ai Bisericii creştine

    iar ca păstor şi administrator a fost de admirat. Dar cu asemenea calităţi îi găsimîmpodo*iţi şi pe alţii dintre Părinţii Bisericii creştine. 8ceea însă, care îl distinge pe fântul !oan de toţi ceilalţi Părinţi, dascăli şi scriitori ai Bisericii creştine,aceea care(l arată a fi de neîntrecut, şi în care n(a avut până acum egal penimeni, care şi constituie slava lui particulară, este calitatea de 6risostom pecare i(au acordat(o secolele de după dânsul$C.

    8cest virtuos al cuvântului dumnezeiesc a lucrat pentru Biserică toatăviaţa sa cu o nespusă ardoare şi Biserica l(a aşezat nu numai printre Părinţii

     *isericeşti, ci şi printre Doctorii şi scriitorii ei cei mai cele*ri. De asemenea,calităţile literare ale operelor sale care i(au captivat pe contemporanii săi, îlimpun pentru totdeauna literaturii creştine şi universale. 3a puţin timp dupămoartea sa, fântul !oan 6risostom a fost privit atât de ortodocşi cât şi decatolici nu numai ca un predicator şi e0eget remarca*il, ci şi ca o voce autoritarăîn pro*leme de credinţă. Pentru că 6risostom a fost şi un mare interpret aldoctrinei creştine, Biserica l(a numit marele învăţător al lumii.

    ;itulatura de învăţat al Bisericii nu se aplică decât pentru un foarte micnumăr de scriitori *isericeşti, folosit atât în antichitatea creştină #ei sunt Părinţiai Bisericii şi Învăţaţi totodată), cât şi în secolele următoare. Presupune oapro*are specială din partea Bisericii, şi aceasta nu este dată decât autorilor care

    adaugă la o înaltă înţelepciune, adevăruri creştine, o ortodo0ie strictă şi o viaţăsfântă. Printre aceştia, unii se *ucură de o autoritate e0cepţională. Biserica/rtodo0ă are în mod special respect pentru fântul -asile cel 2are, fântulrigorie de "azianz şi fântul !oan 6risostom, pe care îi numeşte Învăţaţiecumenici.

    ;otul este de admirat când vor*im despre fântul !oan ură de 8ur şidespre ceilalţi mari dascăli ai lumii, dar dacă totul se rezumă la admiraţie şiuimire atunci în zadar a fost munca titanică a acestor dascăli şi ierarhi creştini ailumii dacă rămân fără succesiune în misiunea de a continua munca lor de

    desţelenire a inimii oamenilor. "u e0istă o pro*lemă nouă de ordin duhovnicesc în activitatea misionară a

    unui cleric care să nu(şi găsească rezolvarea în operele marilor ierarhi şi dascălicreştini ai lumii. intagma tot mai des auzită H4napoi la Sfinţii PărinţiH, tre*uieînţeleasă de tot clerul *isericesc nu ca o întoarcere în timp, pentru că acest lucrueste imposi*il, ci ca o împreună lucrare cu finţii Părinţi în cotidian. inguri nu

     putem să luminăm pe nimeni dacă nu facem apel la uvântul lui Dumnezeu carea fost înţeles mai *ine de marii ierarhi ai lumii şi care au lăsat în scris lămuriri

     pentru cei care aveau să vină după ei.

    19 http1

  • 8/17/2019 Mari Pastori de Suflete in Eparhia Noastra

    7/7

    /i0lio$rafie$. Înaltpreasfinţitul Părinte "ifon 8rhiepiscopul şi 2itropolitul ;ârgoviştei,

     Precuvântare, la volumul  #n slujba $isericii şi a neamului "omânesc, 9ditura

    8rhiepiscopiei ;ârgoviştei, ;ârgovişte, &$. Bulei, Prof. Dumitru, ;ipăriturile în vremea lui 2atei Basara*, în volumul titor de spiritualitate cultură şi limbă românească, volum apărut cu *inecuvântareaÎnalpreasfinţitului Părinte "ifon 2itropolitul şi 8rhiepiscopul ;ârgoviştei, 9ditura8rhiepiscopiei ;ârgoviştei, ;ârgovişte, &$

    '. onstantiniu, Florin, istorie sinceră a poporului român, 9ditura 9nciclopedică,Bucureşti, $CCA

    @. reţeanu, 7adu, 5n e&umen al (ismanei, 6tefan I al 2n&rovlahiei, în revista2itropolia /lteniei, nr. C, $CAA

    %. Do*rescu, "icolae, urs de istoria $isericii "omâne, Bucureşti, $C$&

    ?. Do*rei, 8sist. Drd. Florin, 2itropolitul henadie !! al ;ransilvaniei #$?A($?@&) (repere *iografice, în 7evista ;eologică, nr. , i*iu, &&:A. !orga, "icolae, Studii şi documente, -!!, 9ditura ocecu, Bucureşti, $C&@:. !dem, Istoria bisericii româneşti şi a vieţii reli&ioase a românilor ,vol. !, ;ipografia

     "eamul 7omânesc, -ălenii de 2unte, $C&:C. 2azilu, Dan 6oria, 2drişte Năsturel% 3pariţia scriitorului savant , în volumul

    titor de spiritualitate cultură şi limbă românească, volum apărut cu *inecuvântarea Înalpreasfinţitului Părinte "ifon 2itropolitul şi 8rhiepiscopul;ârgoviştei, 9ditura 8rhiepiscopiei ;ârgoviştei, ;ârgovişte, &$

    $&.Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Mesaj la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon,

     Patriarhul onstantinopolului şi Mitropolitul !ări "omâneşti, $$ august, &$,http1