TEMA

Profesor coordonator:Popescu Doris

Realizatori:Istrate Ileana Ghisoiu Lacrima Bara Madalina Dobrin Bianca Hideg Izabela

Marea criza de supraproductie din 1929-1933

1.Problematizare

1

Aceasta, avand cauzele in ciclicitate in fluctuatiile intrinseci ale activitatii economice, dar si intr-o dezvoltare ce a suprasolicitat consumul,a zguduit lumea si a cuprins toate ramurile de activitate. A izbugnit in Wall-Street , in ‘’ Joia Neagra’’, 24 octombrie 1929. Actiunile s-au prabusit, falimentele au inceput sa ‘’curga’’ in lant.

Productia industriala a marilor state a scazut in medie cu 65%. Fata de 1929 , in 1933 productia industiala a SUA a scazut cu 65%, a Angliei cu 86,1% , a Germaniei cu 65%, a Frantei cu 77%.Anul 1932 a fost an de apogeu al crizei. Erau 30 milioane someri in tarile dezvoltate , iar salarile scadeau abrupt. Criza din industrie a fost insotita de o criza in agricultura, practic in toate domeniile.SUA, Germania, Anglia, Franta, Japonia, alte state, practic toate statele europene – evident, Romania, pe uram in Asia, America de Sud, etc. Au fost puternic lovite de criza.

America tocmai isi revenea dupa primul razboi mondial iar economia intra intr-o noua era. Dezvoltarea fara precedent a inovatiilor tehnice si stiintifice din timpul razboiului si imediat dupa, a creat o prapastie intre capacitatea industriei de a genera produse competitive si capacitatea salariatilor de a le cumpara, in timp ce rata de economisire a populatiei cu venituri peste medie era mai mare decat cresterea oportunitatilor de investitii, ceea ce a dus la o crestere fara precedent a preturilor unor active – actiuni si imobiliare in principal.

In luna octombrie a anului 1929, istoria a considerat ca a venit momentul ca America sa plateasca pentru toate excesele facute in ultimii 10 ani. Bursa s-a prabusit cu 40% si doua au fost zilele care au ramas in memoria investitorilor: 24.10 – black Thursday – joia neagra, ziua in care trendul bursier s-a transformat din bullish (crescator) in bearish (de scadere) si, in special, 29.10 – black Tuesday – martea neagra, cea mai devastatoare zi din toata istoria bursiera a SUA, zi in care s-a anulat toata cresterea bursei din ultimul an. Doar in perioada 29 oct-13 nov, de pe bursa s-au evaporat 30 de miliarde de dolari, suma comparabila cu totalul cheltuielilor SUA in primul razboi mondial. In trei ani, indicele Dow Jones a pierdut 89% din valoare, scazand de la 381.17 puncte in 03.09.1929 la 41

2

de puncte in 05.07.1932 si ii vor trebui 26 de ani pentru a isi depasi din nou maximul atins inaintea crizei.

Oficial, criza economica a durat din august 1929 pana in martie 1933, Pentru a vedea si influenta acestei crize asupra celorlalte economii dezvoltate, va prezint tabelul de mai jos in care se vede evolutia indicelui productiei industriale aferent fiecarei tari in perioada crizei, anul 1929 fiind luat drept reper .

2 . Cauzele crizei

Originea crizei economice din 1929-1933 a fost văzută nu numai în fragilitatea sistemului circulaţiei internaţionale a capitalurilor, respectiv, în extrema lor mobilitate comparativ cu cea a forţei de muncă şi a mărfurilor, ci şi în persistenţa inflaţiei în cele mai stabile economii, respectiv în acumularea de stocuri de mărfuri.Cronologia desfăşurării crizei are aspecte certe, dar şi aspecte încăcontroversate privind cauzele declanşării, lanţul de cauzalitate şi succesiunea diferitelor manifestări, faptele fiind susceptibile de interpretări diferite. Complexitatea şi profunzimea crizei impune luarea în considerare a mai mulţi factori decât simpla explicaţie keynesiană a supraproducţiei provocată de scăderea consumului.

Marele crah financiar din anul 1930 a aparut in primul rand ca o consecinta directa a Primului Razboi Mondial. Multe dintre cele mai puternice tari ale lumii, inclusiv Marea Britanie ori Germania, ramasesera cu datorii imense dupa Primul Razboi Mondial si apelau la SUA pentru imprumuturi. Dupa Primul Razboi Mondial, economiile europene erau dependente de ajutorul financiar american. Dar, ca urmare a crahului, acesta nu a mai putut fi sustinut. Economiile tarilor europene au fost curand afectate de marea criza, dar impactul deplin nu a fost simtit decat in 1931.

În general, se consideră că speculaţiile din anii ’20 au încurajat mulţi oameni să împrumute bani pentru a cumpăra acţiuni şi să utilizeze aceste acţiuni pentru achiziţionarea unui alt număr de acţiuni, şi aşa mai departe, creîndu-se un lanţ cu mult prea multe verigi slabe. Împrumuturile brokerilor au crescut de la aproximativ 5 milioane $ în 1928 la 850 milioane $ în septembrie 1929. Piaţa bursieră a devenit extrem de instabilă pentru că se baza pe împrumuturi şi pe elemente afective gen „falsă încredere” şi „optimism”. În momentul în care aceste elemente afective, mai ales încrederea, au dispărut, piaţa s-a prăbuşit.

O altă cauză evidentă a fost neimplicarea guvernului la momentul potrivit. Acesta nu a luat nici o măsură împotriva investiţiilor hazardate, crezînd că afacerile sînt punctul forte al americanilor şi cheia economiei americane, renunţînd, astfel, să mai verifice felul în care decurg acestea.

Cauzele Crizei sunt atat de complexe încat nu există un consens în a le stabili clar rădăcinile. Există însă o serie de teorii, dintre care trei sunt semnificative: cea a lui Keynes, viziunea monetaristă şi explicaţia legată de mijloacele de finanţare.

3

În viziunea lui Keynes, a apărut o inexplicabilă restrîngere a cheltuielilor, atat în investiţii, cat şi în privinţa consumului personal. Aceasta ar fi dus la colapsul activităţilor economice. Este însă dificil de demonstrat că situaţia apărută a fost mai degrabă o cauză decat o urmare a unor probleme economice mai profunde. Oricat de important ar fi fost declinul valoric al acţiunilor, nu pare să fie suficient pentru a genera o asemenea cădere economică precum cea din 1929-1933, chiar ţinand cont de şocul psihologic produs de prăbuşirea pieţei bursiere. Adevărata cauză ar putea fi slăbirea economiei, care s-a propagat pană la nivelul preţurilor acţiunilor, iar nu invers.

Principalele cauze: ciclicitatea tehnologica a productiei, generala de schimbarea

mijloacelor tehnice, a surselor de energie, etc. productie fara acoperire si blocajul financiar. scad preturile si se distrug produse spre a un fi generata o

scadere si mai mare de preturi (un procedeu pe cat de simplist, pe atat de pagubitor).

specularea in exces a unor active financiare, in special actiuni si imobiliare active al caror pret a crescut complet necontrolat in ultimii 10 ani iar acum, cand pretul acestora se apropie de valori mai normale, descoperim ca bogatia mondiala s-a redus cu 30.000 de miliarde de dolari.

3.Efecte si manifestari

Ca urmare a scaderii activitatii industriale, in 1933 aproximativ 25% (15 milioane) dintre americanii apti de munca erau someri iar venitul mediu al celor care aveau totusi de lucru a scazut cu 43%.In ceea ce priveste sectorul bancar, daca in anii premergatori crizei apareau banci noi intr-un ritm de 4-5 pe zi, in timpul crizei au falimentat in medie doua pe zi. Criza din sectorul bancar a avut trei faze:

1. octombrie-decembrie 1930, moment in care pentru prima data, unele banci au inceput sa dea semne de slabiciune iar lipsa oricarei garantari a depozitelor a facut ca panica sa se raspandeasca rapid. Daca inainte de crearea FED in 1913, bancile private aveau posibilitatea de a lupta impotriva unei recesiuni economice prin imprumuturi acordate prin intermediul unor case de clearing si/sau suspendarea temporara a dreptului de a lichida un depozit, dupa crearea FED, luarea unor astfel de masuri a devenit responsabilitatea acesteia dar in 1930, Rezervele Federale fie nu au dorit, fie nu au putut sa opreasca raspandirea acestei crize in sistemul bancar.

2. iunie-decembrie 1931. Aceasta faza a fost prefatata de falimentul celei mai mari banci austriece, Kredit-anstalt (mai 1931),

4

moment care a adus panica si in sistemul bancar european. In anul respectiv in SUA, indicele preturilor a scazut cu 9.4% (deci deflatie), indicele productiei industriale s-a prabusit cu 15%, masa monetara M1 s-a redus cu 5.7% iar rata dobanzii a ramas stabila la 11.3%.

3. decembrie 1932 – martie 1933. Aceasta a treia faza a reprezentat apogeul Marii Crize. Comparativ cu 1929, datele macroeconomice aratau astfel: rata somajului a crescut de la 3% la 25%, bursa a pierdut 80% din capitalizare, indicele productiei industriale a scazut cu 52%, masa monetara s-a contractat cu 33%, indicele preturilor a scazut cu 33% iar o treime dintre banci ori au dat faliment, ori au fost preluate.

Boom-ul economic nu a durat foarte mult. Cresterea productiei era pur si simplu mai mare decat cresterea cererii. Mai mult, specula devenise un mod rapid de imbogatire. Se cumparau actiuni pe credit, care erau revandute la o valoare mai mare unor cumparatori doritori doar sa le revanda mai departe pentru profit. Mai mult, agricultorii au de suferit chiar si in perioada cresterii economice. Pretul produselor agricole era mic, in vreme ce acela al masinilor agricole crestea. Ei reprezinta o masa de cumparatori (1/3 din populatia activa) aproape exclusa de pe piata.

Fragilitatea unei astfel de economii este evidenta. Totul a devenit un fel de joc piramidal, iar unii detinatori de actiuni au inteles asta si au inceput sa vanda. Vanzarea unor stocuri mari de actiuni atrage dupa sine scaderea preturilor si panica, fapt care are ca rezultat amplificarea vanzarilor.

Şi în Marea Recesiune a secolului trecut lucrurile stăteau la fel ca acum: autorităţile abordau patetic şi neprofesionist criza. Cu câteva luni înainte, economia mergea bine, iar cu câteva luni după eram în colaps, băncile făceau apeluri disperate întru sprijinirea fragilului leu, profesorii stăteau din grevă în grevă, iar mai periculos părea „iredentismul maghiar“. Sinucigaşii perioadei, „jenaţi financiar“, se duceau pe lumea cealaltă lăsând în urmă datorii şi implorând iertarea băncilor creditoare.

În 1929, la finele unui deceniu de aur care estompase memoria macabră a Primului Război Mondial, criza a lovit din plin „România dodoloaţă“. Bursele s-au prăbuşit, marile companii au început să se clatine din temelii, iar „şomajul“ a devenit, dintr-un simplu cuvânt, o realitate cotidiană alarmantă. Niciodată n-a părut mai evidentă prăvălirea citadelei capitaliste decât în lunile şi în anii care au urmat acelui „octombrie negru“ din 1929. Au trecut aproape opt decenii de atunci, România bate la porţile unei noi crize economice de proporţii, iar comedia şi tragedia încă alcătuiesc aluatul din care ţara îşi prepară soluţiile anticriză. Wall Streetul se prăbuşeşte prima dată pe 24 octombrie 1929. La Bucureşti, veştile ajung însă mai greu. Era internetului nu transformase încă miile de kilometri în secunde-distanţă. Trei zile mai târziu, cel mai mare ziar românesc al epocii, „Universul“, dedică, în fine, o „casetă“ evenimentului: „La Bursa de efecte din New-York s-au făcut tranzacţiuni asupra unui număr de circa 14 milioane acţiuni. Şedinţa a decurs extraordinar de furtunos şi în parte într-o atmosferă de panică,

5

înregistrându-se scăderi colosale la cursurile celor mai multe hârtii“. Nici „Dimineaţa“, ziarul stângii politice, nu se grăbeşte foarte tare. Abia pe 1 noiembrie titrează pe prima pagină: „Crahul catastrofal de la Bursa din New-York“, descriind pe larg haosul de pe piaţa bursieră americană. Când vine vorba de România, optimismul e în floare. Criza e mereu „a lor“, a celorlalţi, mereu în altă parte: „În general, bilanţul Băncii Naţionale arată că situaţia economică a început să se îndrepte în mod foarte temeinic şi îndreptăţeşte speranţa ca, pe măsură ce se va valorifica noua recoltă, îmbunătăţirea să se accentueze“. Mai mult, pe 7 noiembrie, se desfăşoară, la Bucureşti, Adunarea generală extraordinară a Uniunii Industriaşilor. Despre criză şi posibilele sale efecte? Nicio vorbă. România îşi trăia încă iluziile departe de un tăvălug financiar ce avea să „muşte“, cu forţă şi pe neaşteptate, câteva luni mai târziu.Starea de „dulce visare“ caracteriza şi vârfurile eşalonului politic românesc. Pe 10 noiembrie 1929, Ion Mihalache, la acea vreme ministru al agriculturii, publica în „Universul“ o „Scrisoare către plugari“, în care sfătuia agricultorul român să se arunce în braţele băncilor: „Agricultura nu se mai face azi numai cu «oasele».

Efectele crizei şi începutul recesiunii teribile care avea să afecteze România până la mijlocul anilor ’30 începeau să producă primii „descurcăreţi“. România profundă a avut în permanenţă anticorpii necesari pentru a dezlega iţele situaţiilor complicate: „De câtva timp s-a constatat că circulă în ţară noi bancnote false de 1.000 lei,din seria celor falsificate în comuna Băileşti (Dolj). Bancnota se poate cunoaşte după hârtie, care este inferioară şi fără lustru. Culoarea bancnotei este închisă, iar filigramele nu sunt reuşite“.

Comedia nu se opreşte însă aici, căci în România începuseră să circule şi dolari falşi: „Tezaurul din Washington a înştiinţat poliţia Capitalei că s-au falsificat bancnote de 10 şi 20 dolari ai Băncii «Federal Reserve» din Missouri, seria 1928. Portretul lui Jackson, secretarul tezaurului, este imperfect“.

6

Pe 1 noiembrie 1929, „Dimineaţa“ anunţa căderea Bursei din New York.

Criza economică din perioada interbelică a fost una de supraproducţie, fiind agravată de scăderea puternică a puterii de cumpărare a populaţiei. La nivel mondial, a explodat la jumătatea anului 1929, afectând producţia de fontă, cupru, oţel, huilă, sare, cantităţi uriaşe de produse rămânând nevândute, în depozite. În România, imaginea-simbol a epocii este cea a ţăranului vărsând laptele pe câmp sau dând foc grânelor.

La începutul anilor ’30, preţul chintalului de grâu scăzuse sub nivelul cheltuielilor făcute pentru a-l recolta. Marii proprietari, care făcuseră eforturi financiare considerabile pentru automatizarea procesului agricol, s-au găsit în situaţia de insolvabilitate. Modelul american eşuase lamentabil în România interbelică. La sfârşitul lui iulie 1930, „Universul“ demarează o serie de reportaje sub titlul „Prin regiunile de munte ale Bucovinei“. Foametea, şomajul şi falimentul sunt imaginile cel mai des invocate.

Reacţia guvernului a fost, pe toată durata recesiunii, aproape catastrofală. Preţurile mărfurilor de producţie autohtonă s-au menţinut la nivelul anilor care au precedat criza, dovedindu-se exagerate în raport cu puterea de cumpărare a populaţiei. Mărfurile agricole, neprotejate de nicio măsură vamală, au fost lăsate la discreţia concurenţei internaţionale, ceea ce a contribuit la scăderea preţurilor respective cu 60-70% faţă de perioada 1928-1929.

Falimente bancare răsunătoareÎn plus, o adevărată hemoragie financiară a afectat România la începutul

7

anilor ’30. Firmele cu capital străin s-au retras de pe piaţa românească, încercând să limiteze pierderile şi să mai salveze o brumă de profit. Conform estimărilor neoficiale, între octombrie 1929 şi iulie 1931 au „ieşit“ din România peste 17 miliarde de lei.Inevitabil, sistemul bancar a intrat în colaps. Printre cele mai răsunătoare falimente sunt, în epocă, Banca Ţării Româneşti şi Banca Bercovici, ambele din Bucureşti. Criza bancară, anunţată încă din 1930, dă naştere la o adevă rată panică printre deponenţi. „Să mai salvăm ce se mai poate salva“, devine sintagma-simbol a epocii. Oamenii încep să-şi retragă masiv banii depuşi.

DRAMELE CRIZEI ECONOMICE. În România interbelică, mulţi negustori şi petrolişti s-au spânzurat sau şi-au tras un glonţ în tâmplă, din cauza dificultăţilor financiare Cronica sinuciderilor la români pe vreme de criză rămâne în acelaşi registru specific naţional: tragicomedia. Pe 3 februarie 1930, „Universul“ scria:„Marele comerciant angrosist din Capitală, Jean Eschenasy, s-a sinucis. În strada Gabroveni 4, el avea un mare magazin de manufactură. În ultimul timp ajunsese într-o mare jenă financiară, din care cauză se neurastenizase. Ieri-dimineaţă a plecat foarte abă- tut de acasă şi a spus fiului său că nu va veni la masă. La prăvălie a stat până la ora 1, când a plecat odată cu întreg personalul. Eschenasy avea însă o altă cheie şi după câtva timp s-a înapoiat în prăvălie şi s-a spânzurat. În buzunarul hainei sinucigaşului s-a găsit o scrisoare cu următorul conţinut: «Mă simt incapabil să mai rezist. Văd ruina mea şi a familiei mele. Cer iertare familiei, băncei creditoare şi celorlalţi creditori ai mei»“.

8

Pe 28 februarie ’30, altă tragedie subliniată în „Universul“: „Altă victimă a crizei financiare, marele comerciant Pandele Brătulescu şi-a pus capăt zilelor. (...) Afaceristul era descoperit cu 25 de milioane. În ultimul timp era foarte abătut şi din cauză că i s-a aplicat o amendă de 200 mii lei, în conformitate cu legea“.

REVOLTA DASCĂLILOR „Statul se desinteresează complect de profesori“ Cu sau fără cele aproape opt decenii care s-au aşezat peste cea mai mare recesiune economică a secolului trecut, România pare să trăiască, mereu, în interiorul aceloraşi coordonate. Şi la sfârşitul lui 1929, ţara se confrunta cu problemele ce fac astăzi actualitatea: „Profesorii secundari îşi încep cariera cu 7.000 lei pe lună, adică cu atât cât costă numai chiria lunară a unei locuinţe modeste, iar pentru tot restul de cheltuieli ale unei vieţi de familie, statul se desinteresează complect, părăsindu-i absolut la voia întâmplării. Starea învăţământului nostru nu este decât efectul acestei crime politice împotriva profesorimii“. Şi, fiindcă aşa nu se mai putea, dascălii pregăteau o grevă de proporţii.

9

DIFICULTĂŢI... În 1930, şomajul făcea ravagii!!

4.Solutii propuse pentru iesirea din criza

Conferinta economica si monetare de la Londra(1933)- pune in discutie, prin reprezentantii celor 64 de tari participante, unele frane ridicate de politica economica protectionista, problema reducerii tarifelor vamale, stabilitaea monetara, oprirea deprecierii monetare, reglementarea preturilor, etc. Conferinta inregistreaza un insucces datorita promovarii conceptiei si politicii cu privire la impartirea lumii in 4 zone:

a) zona lirei sterline (in jurul Angliei) – in 20 septembrie 1931 Marea Britanie a hotarat ‘’sa mearga’’ pe devizele ei;

b) zona dolarului (in jurul SUA)c) zona francului (Franta, Belgia, Luxemburg, Italia, Olanda,

Elvetia, Polonia)d) zona altor tari care abandoneaza si ele etalonul monetar aur

si adopta controlul schimburilor stabilind cursuri diferite ale monedelor la import si export.

Dupa esecul conferintei de la LONDRA , se accentueaza tendintele de autarhie(politica unui stat de a se ‘’descurca’’ cu forte proprii, din resurse proprii, fara a apela la importuri) mai ales Italia, Germania, Japonia, se ‘’reglementeaza’’ schimburile economice in cadrul unei regiuni restranse. Asemenea coordonate de protectionism agresiv si tendinte de izolare a statelor vor induce reactii puternice din partea statelor mici si mijlocii,

10

mai slab dezvoltate din punct de vedere industrial care cereau in continuare reducerea barierelor vamale si acordarea de concesii bilaterale. Romania ia parte la Mica Intelegere, la Intelegerea Balcanica avand relatii intense cu Cehoslovacia , Polonia, Bulgaria, Iugoslavia , Franta, Anglia,Germania. Se urmarea mentinerea pacii si securitatii europene, relatii economice avantajoase ale partenerilor, liberalizarea comertului intre tarile membre si incheierea uor acorduri pe o perioada mai indelungata.

Criza mondiala din 1929-1933 a dat un imbold extrem de puternic cercetarilor economice si sociale marxiste.Avea loc o aplicare creatoare ampla a metodologiei marxiste la cunoasterea realitatiilor romanesti si a contextului lor international.Fara a fi lipsita de greutati , erori,neajunsuri si meandre,trebunind sa invinga o serie de intelegeri sablonarde si dogmatice mai vechi sau mai noi, acesta activitate a condus la elaborarea unor lucrari economice din care unele se cer retinute.

In general, guvernele au luptat contra crizei pe trei directii: a) reintroducerea protectionismului; b) distrugerea stocurilor; c) reducerea deficientelor bugetare si a importurilor, insotita de o permanenta politica de devalorizare monetara.

Criza a trimis în şomaj milioane de muncitori, pe ansamblul lumii, în1932, ponderea şomerilor în rândul muncitorilor fiind de 21,1%, iar în uneleţări mult mai ridicată: Germania, 30,1%, Australia 29%, Canada 26%,Anglia 22,1% etc 2.În asemenea condiţii internaţionale, fiecare ţară a căutat să promoveze o politică economică potrivită propriilor interese, însă, în împrejurările menţionate, politica economică a micilor state a fost puternic influenţată de politica economică, comercială şi monetară a marilor puteri. Astfel, unele ţări, printre care şi Anglia, abandonează, începând cu 1931 etalonul aur şi promovează o politică de depreciere monetară ca mijloc de încurajare a exportului. Alte ţări procedează la o sporire însemnată a taxelor vamale, printre acestea numărându-se Statele Unite, Franţa, Italia, Spania etc.

Ca urmare a efectelor crizei economice mondiale, tendinţa tuturor statelor a fost de a împiedica importul de produse străine. Astfel, numai între octombrie 1930 şi decembrie 1932, au mărit taxele vamale la toate produsele pe care le importau un număr de 22 de state, au mărit parţial taxele la import 41 de state, iar 21 de state au introdus fie sistemul de contingentare al exportului, fie sistemul de licenţă de import. Alte ţări au introdus un întreg sistem de prohibiţii. Aceste măsuri de întărire a protecţiei vamale şi de urcare a taxelor, de restricţii cantitative la import-export, au fost însoţite de întărirea măsurilor de control a plăţilor internaţionale, controlul schimburilor şi operaţiunilor de devize, toate agravând situaţia schimburilor economice internaţionale. Preocupările statelor de a-şi salva economiile de efectele crizei s-au intensificat în 1930.

5.Th. Roosevelt : NEW DEAL

11

Statele Unite ale Americii au reprezentat in anii ’30 un model de impletire a politicului cu economicul. Este vorba de victoria in alegeri a democratului F. D. Roosevelt , datorata in primul rand programului sau de criza.

F. D. Roosevelt era descendentul unei ilustre familii americane care daduse deja un presedinte Statelor Unite, pe Theodore Roosevelt. In 1920 a candidat pentru functia de vicepresedinte al Statelor Unite, suferind insa un esec, alaturi de toti democratii. Dotat cu o inteligenta sclipitoare, dar mai ales cu o mare vointa, datorita careia a reusit sa se recupereze de pe urma unui atac de polemica care aproape il paralizase, Roosevelt a fost ales, in 1928, guvernator al statului New York.

La alegerile din 1932, Roosevelt a candidat impotriva republicanului Hoover pentru presedintia S.U.A., campania sa electorala avand ca tema Omul uitat la baza piramidei sociale. In discursurile sale se angaja sa gaseasca o cale de iesire din criza economica care atinsese apogeul. Masurile preconizate au fost cuprinse intr-un program coerent, intitulat New Deal, care propunea cresterea rolului statului in economie, dar si o dezvoltare a democratiei americane prin participarea la viata publica a cetatenilor de conditie modesta. Programul sau economic si sociale i-au adus victoria categorica in 1932 si realegerea sa ca sef al executivului american in 1936 si 1940. el era inconjurat de o echipa cu care a colaborat constant in realizarea planurilor sale care aveau in centru salvarea spiritului intreprinzator american. New Dealu-ul a avut astfel sansa de a fi aplicat, readucand increderea si optimismul in casele americanilor. Programul a vizat trei domenii economice, si anume: sistemul bancar, sectorul industrial si agricultura.

Politica New Deal descrie programul de schimbare, alinare, recuperare, si reforma a presedintelui Franklin D. Roosevelt, care s-a intins din 1930 pana in 1939. Aceasta noua tactica politica avea ca scop rezolvarea problemelor economice create de criza economica din anii ’30. Cand Roosevelt a fost numit a declarat: Imi iau angajament fata de dumneavoastra, fata de mine insumi, pentru o noua invoiala pentru poporul american. Politica New Deal cuprindea actiuni federale cu un scop fara precedent de a stimula recuperarea industriala, de a ajuta victimele acestui declin industrial, de a garanta standardele minime de trai si de a preveni viitoarele crize economice. Multi factori economici, politici si sociali au dus la crearea politicii New Deal. Statisticile, care au aratat ca rata oamenilor fara serviciu a ajuns la 25% si ca 20% din copii de scoala erau malnutriti si sub media greutatii corespunzatoare varstei lor, au demonstrat ca trebuie luate masuri cat mai repede posibil.

In primii doi ani, aceasta politica a fost preocupata in special cu construirea de adaposturi si de cantine pentru milioanele de someri. Insa, cu trecerea timpului, ea s-a focalizat pe recuperare. Cu scopul de indeplini aceasta sarcina au fost create numeroase agentii. Legea redresarii industriei a fost tactica principala a ploiticii New Deal lansata de Roosevelt. A fost creata in decembrie 1933 pe baza principiilor Actului National de Recuperare Industriala. Legea redresarii industriei a permis schitarea codurilor competitiei drepte cu acordul presedintelui, stabilind preturi constante, salarii si conditii de munca stabile. Afacerile care satisfaceau codurile au fost scutite de legile antitrust, iar muncitorilor li s-a dat dreptul de a organiza uniuni si colectivitati de afaceristi. Dupa aceea Guvernul a lansat programe care includeau recuperarea permanenta si o reforma a abuzurilor curente. Recuperarea Administrativa a dat

12

presedintelui puterea de a regla comertul dintre state. Aceasta putere a fost acordata Congresului.

O alta masura prevazuta de politica New Deal intitulata Recuperarea Industriala Nationala, emisa in iunie 1933, a avea scopul de a stimula revenirea industriala a SUA prin pomparea fondurilor federale in proiecte privind constructiile la scara larga. Seful administratiei lucrarilor publice a exercitat o precautie extrema in alocarea fondurilor insa aceasta nu a stimulat renasterea rapida a industriei americane la care se asteptau cu totii. Au fost cheltuite 6 miliarde pentru a permite anteprenorilor consrtuctiilor sa angajeze aproximativ 650.000 de muncitori care, in alte conditii, ar fi ramas fara slujba. Au fost construite atat scoli si biblioteci, cat si sosele si autostrazi.

In preajma celui de-al doilea mandat, presedintele Roosevelt a cerut sporirea cheltuielilor de inarmare si a dus o politica deliberata de deficit bugetar, a reactualizat legile antitrust si a marit ipozitele pe veniturile ce depaseau 50 000 de dolari pe an , asigurand Statelor Unite un echilibru solcial, o economie puternica si un mecanism eficient de interventie a statului in cazul unor dezechilibre.

Congresul Statelor Unite a adoptat si o lege pentru reglementarea agriculturii si ajutorarea fermierilor, caroro li s-a impus reducerea suprafetelor cultivate pentru mentinerea sau chiar cresterea preturilor.

Pe 6 martie 1933 Roosevelt a inchis toate bancile din tara si a obligat Congresul sa aprobe Actul de urgenta al finantelor. Corporatia de asigurare a depozitelor federale a fost formata de catre Congres pentru a asigura depozite de pana la 5000$. Aceste masuri au restabilit increderea americanilor in banci. Acestia nu mai erau speriati de posibilitatea de a-si pierde toate economiile in cazul in care banca da faliment. Inspectorii Guvernului au descoperit ca majoritatea bancilor aveau profit si la doua treimi li s-a permis sa se deschida ulterior.

6.CONCLUZII

Putem compara efectele crizei economice actuale cu cele generate de criza din 1929-33? Raspunsul la aceasta intrebare poate fi impartit in doua:DA, pentru ca si aceasta criza a fost cauzata de specularea in exces a unor active financiare, in special actiuni si imobiliare (sa nu uitam, creditele subprime au declansat aceasta criza economica), active al caror pret a crescut complet necontrolat in ultimii 10 ani iar acum, cand pretul acestora se apropie de valori mai normale, descoperim ca bogatia mondiala s-a redus cu 30.000 de miliarde de dolari. In plus, este evident faptul ca guvernele si diferitele institutii de reglementare nu au tinut pasul cu vremurile iar cadrul legislativ existent in unele domenii este complet depasit.NU, pentru ca acum exista mai multa bogatie, situatia economiei mondiale este incomparabil mai buna decat a fost in urma cu 80 de ani iar guvernele au fonduri pentru a lupta impotriva acestei crize. Cei mai pesimisti analisti indica pentru 2009, an considerat ca reprezentand

13

apogeul crizei, o scadere a PIB-ului SUA de 3-4% in timp ce rata somajului nu va trece de 8-9%. Comparati aceste cifre cu cele de acum 80 de ani si veti vedea de ce situatiile nu se compara daca discutam in procente. In cifre absolute insa, pierderile de acum sunt mult mai mari avand in vedere ca in perioada 1929-33, o scadere a bursei cu 80% a dus la pierderi de zeci de miliarde de dolari in timp ce acum, o scadere de doar 40% a DJIA a dus la pierderi de mii de miliarde.

Nu stim nici cand si nici cum se va termina aceasta criza, insa in SUA se vor pune bazele unui nou „New Deal” prin care vor fi reglementate tranzactiile la bursa, piata bancara si modul in care se evalueaza valoarea activelor depuse drept garantii pentru credite.La 80 de ani de la cea mai mare criza financiara din istorie, businessul mondial are nevoie de noi legi si reguli pentru a functiona. Capitalismul in forma actuala si-a demonstrat limitele iar pentru a continua sa produca bogatie, fundamentele acestuia trebuie ajustate. Vor invata guvernele si investitorii ceva din actuala criza mondiala? Doar timpul ne-o va arata.

(1929-1933)La finele primului razboi mondial parea ca economia mondiala si-a revenit si a intrat intr-o perioada de crestere. SUA devin creditoarele statelor europene. Avantul s-a sfarsit printr-o noua criza economica, in 1929. Mizeria provocata de aceasta a condus la ascensiunea extremelor in Europa: fascismul si comunismul. PROTESTE "LA INALTIME". Unul dintre cele mai spectaculoase si dramatice efecte ale crizei economice mondiale a fost somajul. Grevele muncitorilor din intreaga lume erau la ordinea zilei.

7 . Bibliografie

1.Dan Popescu,Istoria Economica-Istoria Economiei Nationale,Editura Continent.

2.N.N.Constantinescu,Istoria Gandirii Economice Romanesti,Editura Economica

3.Istoria Romaniei.Transilvania,volumul II,Editura “George Baritiu”,Cluj-Napoca,1997

4.Internet

14