Alexandru Bantoș

Solomon Marcus. Traiectul modern al limbii române

Într-un recent articol intitulat oarecum atipic  „A locui azi in limba română”, o continuare a studiului

„Limba română, între infern și paradis”, Solomon Marcus prezintă simplu, argumentat, competent

aspecte actuale ale românei vorbite şi scrise, reflecţiile fiind, de fapt, o continuare a preocupărilor

constante pe care le are magistrul pentru această veche şi niciodată trădată iubire, limba română.

Atent observator şi utilizator al limbii române, – în faţa televizorului sau la bibliotecă, în tren, la o

plimbare pe stradă, oricând – cercetătorul urmăreşte acest inefabil spectacol al ființei umane. Spiritul

de observaţie mereu în stare de veghe, contemplarea şi analiza faptelor de limbă vorbită şi scrisă,

depistarea inadvertenţelor, greşelilor, inexactităţilor sunt un modus viventi al savantului. Caracterul

limpede și exact, aparent colocvial al expunerilor sale, ascund o muncă de filigran asupra cuvântului,

la nivel de logică, și de exactitate a mesajului etc. Fraza, lucrată migălos, meşteşugit, denotă

cunoştinţe vaste, experienţă bogată, talent, dar și o exigență ieșită din comun ce îl situează pe

Solomon Marcus în rândul celor mai luminați dascăli și promotori ai traiectului modern al limbii

române.

„Nevoia de a mă exprima – cum reiese, şi din mărturia omagiatului, mă implică într-o continuă luptă

pentru cuvântul potrivit, pentru evitarea cuvintelor parazite, revin, înlocuiesc, mereu ca până la urmă

să constat că nu am evitat pe deplin stereotipia. Mai totdeauna, când recitesc un text al meu, anterior,

simt că l-aş rescrie. Exigenţele limbii române mă privesc uşor ironic, chiar dacă binevoitor.” p. 20

 Pentru Solomon Marcus limba româna este un miracol, este o împletire spectaculoasă de trăiri,

impresii, evenimente noi şi vechi, e un perpetuum mobile care sălăşluieşte în fiecare dintre noi, făcând

o punte de legătură între  eul personal şi tot ce există în afara noastră. Or, numai în limba în care ai

crescut te poţi exprima deplin. ”Limba româna, - afirmă S. Marcus, - este casa mea. Limba română

există în atâtea variante câţi vorbitori ai ei există. Numitorul comun al acestor variante este suficient

de puternic pentru a asigura posibilitatea comunicării  măcar parţiale, dacă nu integrale. Posibile

diferenţe mari de nivel cultural pot uneori diminua sensibil înţelegerea reciprocă a doi vorbitori cu

aceeaşi limbă maternă.” (p. 63). În ce măsură suntem conştienţi de existenţa acestui decalaj şi ce

trebuie să întreprindem pentru a-l anihila, - iată întrebarea ce ar trebui să-i preocupe pe specialiştii în

domeniu.

1

O inerţie interioară trebuie învinsă şi în cazul limbii române, care, în epoca globalizării, trece printr-

un intens proces al dialogului cu alte discipline. Ne aflăm în plină transdisciplinaritate şi din acest

unghi trebuie privite şi problemele limbii române actuale.

 

Tradițional, cultura română e timidă în comunicarea cu lumea, - afirma Solomon Marcus. Vom

adăuga, că ea se prezintă încă mult sub nivelul necesar şi firesc în relaţia din interior. Prutul mai este

un obstacol în calea stabilirii unei colaborări de durată şi cu finalităţi foarte bine conturate în

domeniul limbii române. Cu manualele de română chestiunea e și mai delicată, intră în joc orgoliul

unor literați, care vor să-și vadă numele în manuale. Deşi se afirmă că  limba română este una şi

indivizibilă, există un mare handicap în abordarea problemei. Manualele de română sunt elaborate

încă separat, adică fiecare cu literatura, limba și cu ţara lui, nu există o colaborare sau o abordare

comună a manualelor, cele din Republica Moldova fiind departe de a satisface conceptul modern de 

predare şi însuşire a limbii române. Și programele didactice de la Chişinău, nu numai cele din

Bucureşti, nu sunt alcătuite de către cei mai competenţi, avizaţi autori, elevilor oferindu-li-se manuale

care în loc să-i apropie de carte, îi îndepărtează. Un exemplu negativ în acest sens îl constituie

manualele pentru alogeni. Deşi există instituţii abilitate, proiecte naționale și europene care au ca

obiect de cercetare acest  aspect al promovării civilizaţiei naţionale – limba română ca limbă străină

–, investigaţiile din acest domeniu au un cerc foarte restrâns de răspândire. De 18 ani Casa Limbi

Române „Nichita Stănescu” din Chişinău organizează cursuri pentru alolingvi, anual, aici, fiind

organizate ore de română pentru circa 350 de alogeni. Prestația instituției ar fi mult mai mare dacă ar

exista o cooperare. Nici o instituţie abilitată din ţară nu s-a interesat de eficienţa acestor cursuri, dacă

toate nevoile insituţiei sunt acoperite. Nu a manifestat interes  nici ICR, cu Departamentul pentru

Relaţia cu Români de Pretutindeni, cu Institutul Limbii Române  de la Bucureşti. Constatăm însă o

lipsă de interes şi o indiferenţă greu  de explicat. Or, una dintre problemele majore ce ar trebui să ne

dea de gândit, după cum  remarcă și omagiatul nostru, este „rolul limbii române în stimularea

comunicării cu lumea, comunicare ce include integrarea europeană şi globalizarea de toate felurile”.

Este regretabil că, după un sfert de secol, nu s-au constituit organisme comune  de specialişti, din

Republica Moldova şi din România, care să aibă în centrul atenţiei promovarea limbii române

literare, standard, în special  în Republica Moldova, în Basarabia de Sud şi nordul Bucovinei, unde

limba română a fost şi mai este supusă unui proces continuu de erodare şi  de claustrare faţă de

matricea ei firească, determinată de perpetuarea bilingvismului unilateral, cu impact încă vizibil

asupra limbajului utilizat. În Republica Moldova atestăm, paradoxal, lipsa unor tineri specialiști în

cultivarea limbii române. În acest răstimp nu s-a manifestat nici un tânăr specialist din rândul miilor

de absolvenţi ai facultăţilor de litere din RM sau din România, fapt de-a dreptul îngrijorător şi care 2

face trimitere la calitatea prestaţiei învăţământului, în general, dar mai ales, cel privind limba română

de azi, implicit traseul pe care urmează să-l parcurgă în situația când limba română trăiește o dramă,

ce vine din două direcţii, internetul şi limba engleză. Condiţiile globalizării, ne obligă, cum subliniază

Solomon Marcus, să adoptăm o strategie lingvistică în măsură să asigure practicarea limbii  române

corecte şi în acelaşi timp „deschisă la schimbările pe care viaţa le impune”. De aici şi sarcina pe care

o au cei preocupaţi de  promovarea şi însuşirea limbii române, obligaţie care este nu numai „a

profesorului de limba şi literatura română, ci a tuturor învăţătorilor şi profesorilor, de la grădiniţă

până la universitate”, dar  în temei a cercetătorilor filologi. Din acest punct de vedere, este imperios

necesară conexiunea eforturilor în elaborarea manualelor de română, centrul şi provincia sunt

datoare să găsească limbaj comun şi în domeniul respectiv ar avea contribuţii substanţiale toate

instituţiile abilitate, în fruntea lor urmând a fi plasaţi, evident, cei mai buni profesionişti acreditaţi şi

recomandaţi de Academia Română. Manualele trebuie să-i înveţe pe elevi să gândească, să crească în

condiţiile moralei, adevărului şi frumosului, să le inspire energia necesară pentru a ieşi învingători în

acest  timp al umbrelor golite de conţinut, pentru a-i pregăti să realizeze  resurecţia bunului simţ, care

după Descartes, „este însuşirea, puterea de a judeca bine şi de a distinge ce-i adevărat de ce-i fals”.

 

Legată de traseul modern al limbi române este şi existenţa publicaţiilor de cultură filologică, puţine şi,

regretabil, cu tiraje ce nu acoperă interesul maselor largi de cititori, în special în comunităţile din

afara României. Una dintre aceste reviste este „Limba Română” de la Chişinău, care  în acest an, la

începutul verii, va marca 25 de ani de la editarea primului număr şi apariţie neîntreruptă. Este o

instituţie de ştiinţă și cultură filologică, cum a demonstrat-o timpul, necesară în Republica Moldova,

dar şi peste hotarele ei. Întrucât graţie internetului aria ei de răspândire este acum nelimitată. După

plasarea pe site-ul publicaţiei (www.limbaromana.md) a tuturor numerelor editate timp de un sfert de

secol şi a celor mai importante lucrări de ştiinţă filologică elaborate de echipa redacţiei, în colecția

„Biblioteca revistei Limba Română”, în prezent, lunar, revista are circa 50 000 de vizitatori unici,

ceea ce pentru o publicaţie de acest gen nu e puţin deloc. Dar pentru că revista din start a avut

misiunea să promoveze limba, literatura, istoria şi cultura română, pentru că nu a acceptat imixtiunea

politicului în programul ei de activitate şi pentru că a detestat spiritul de gaşcă, extins acum la

Chişinău şi în zona academică, revista s-a pomenit marginalizată şi  supravieţuieşte în condiţii

precare, anii de la urmă fiind cei mai dificili. În acest context, aş vrea să accentuez ataşamentul

Domnului Profesor Solomon Marcus faţă de destinul revistei noastre. Domnia Sa a luat atitudine

promptă şi a publicat  articolul „Un semnal de alarmă: Limba Română” în mai multe reviste de la

Bucureşti şi Chişinău,  iniţiind, pe reţeaua  Hotnews – contributors, o dezbatere la care au participat

3

internauţi din întreg spaţiul limbii române şi care au apreciat atitudinea profesorului S. Marcus.

Mesajul Domnului academician a fost auzit , nu însă de cei care au un cuvânt decisiv de spus.

În toţi cei 25 de ani de existenţă a revistei nimeni, absolut nimeni din factorii decidenţi din România

(în Republica Moldova nu prea am avut cui cere sprijin) nu s-a interesat în ce împrejurări

supravieţuieşte o publicaţie care şi-a asumat o misiune dificilă, când, cum îmi mărturisea un profesor

ieşean la 1998, „Trenul spre Siberia se afla la Nistru şi cei care fac Limba Română au locuri

«rezervate» în vagonul din faţă”. Evenimentele prin care ne-a fost dat să trecem în răstimp justifică

predicţiile la care ne-am referit. Pe acest fundal, a fost și mai este benefică şi stimulatoare de energie

şi optimism pentru noi, articolul Profesorului S. Marcus, îndemn de a rezista în neîncheiatul război

identitar, când rolul unei reviste este greu de estimat. Am asemuit cu un scut moral de care avem tâta

nevoie, e un gest de autentic „ostaş al limbii române”, vorba lui Grigore Vieru, pentru care îi

exprimăm şi pe această cale sentimentele de aleasă  gratitudine. Or, numai Grigore Vieru, cel mai

mare  poet al Basarabiei, şi Eugeniu Coşeriu, considerat de Solomon Marcus, „cel mai celebru

lingvist român postbelic”, s-au pronunțat tranșant, susținând, în cele mai dramatice momente din

istoria publicaţiei, necesitatea stringentă ca ea să nu dispară.

Relaţia lui Solomon Marcus cu limba română datează din anii copilăriei, de la descoperirea sărbătorii

sufletului, prin lectura lui Eminescu, Arghezi, Ion Barbu, mai târziu Nichita Stănescu, adevăraţi

creatori şi ctitori ai limbii române, interesul lui Solomon Marcus faţă de limbă şi problemele ei

continuând decenii în şir, extinzându-se şi aprofundându-se prin numeroase lucrări ce au avut drept

obiect de investigaţie limbajul.

În problema limbii române Solomon Marcus ne îndeamnă să „nu mai rămânem cantonaţi într-un

domeniu cu graniţe destul de precise, ci să ne proiectăm pe un traseu transdisciplinar”.

Solomon Marcus este un excelent mânuitor de condei. În orice domeniu scrie: matematică, lingvistică,

filozofie, artă, reuşeşte să fie explicit, convingător, expunerea conţinutului este atractivă, argumentată

şi antrenantă.

Are o manieră proprie, inconfundabilă de a scrie şi a vorbi. Apelează la neologisme, anglicisme şi

împrumuturi din alte idiomuri doar în caz de strictă necesitate, când situaţia o dictează inevitabil,

pentru că Solomon Marcus este în elementul său doar în limba română.

Mai multe dintre lucrările lui Solomon Marcus, cele cu tematică socio-umană amintesc atât de mult de

maniera, simplă, nu simplistă şi deloc savantlâcoasă a marelui lingvist de origine basarabeană Eugen

Coşeriu, care avea un mod de expunere şi de vorbire, parcă cioplit în bazalt, şi care, m-am convins de

atâtea ori, era meticulos la revizuirea textelor. Coşeriu a publicat în revista noastră majoritatea textelor

4

cu tematică basarabeană, inclusiv o comunicare despre misiunea revistei „Limba Română” (în 2001, la

10 ani de la apariţia acesteia) indicând asupra rolului ei în condiţiile traseului modern al limbi române.

Text apreciat şi prelucrat de omagiatul nostru în 2013 când revista se afla din nou în dificultate.

Figură proeminentă în domeniul ştiinţei, Solomon Marcus nu se izolează în turnul de fildeş al

cercetării, aşa cum procedează din comoditate, teamă sau din incapacitatea de a plonja în

complexitatea problemelor realităţii cotidiene. Domnia Sa este iniţiatorul unor febrile şi, aparent,

controversate discuţii în domeniul educaţiei, cercetării, în domeniul elaborări manualelor, în chestiuni

de morală practică, în utilizarea internetului, în procesul de învăţământ, misiunea omului de cultură, şi,

evident, destinul limbii române etc.

„Nevoia de lectură ar trebui să fie organică. Dacă ţi s-a format nevoia de lectură ea devine la fel de

vitală ca nevoia de mâncare.”

„Singurătatea matematicianului” este un elogiu al muncii de cercetare, o retrospecţie în domeniu, un

elogiu disciplinei „aflată în transdisciplinaritate”, o istorie trăită şi retrăită căreia Marcus i-a consacrat

întreaga viaţă.

Cine dintre lingviştii noştri îi va urma exemplul, va aduna într-o carte de învăţătură problemele de azi

ale limbii române, ca un traiect firesc şi absolut indispensabil în lumea modernă, în care globalizarea

devine o realitate omniprezentă.

Un tulburător elogiu limbii române, casa fiinţei şi fiinţării noastre.

Concizia, exactitatea, logica, expresivitatea, corectitudinea impecabilă a limbii vorbite şi scrise.

De altfel, Solomon Marcus vorbeşte despre avalanşa doctoratelor din România, caracteristică şi pentru

Basarabia. Pe bandă rulantă sunt „modelaţi” doctori în filologie, dar ştiinţa nu are de câştigat de pe

urma prestaţiilor lor. După ce îşi susţin tezele, „savanţii” uită că au o misiune deosebită. Am menţionat

şi cu alte prilejuri un fapt reprobabil; deşi din 1989, când a fost aprobată legislaţia lingvistică, au trecut

26 de ani, nu s-a impus nici un tânăr specialist care ar fi preocupat de problemele cultivării limbii.

Dacă instituţiile de profil ar fi lansat câte un specialist pe an, în prezent 26 de tineri s-ar afla la timona

limbii române.

În studiul „Limba română între infern şi paradis”, e vorba „de chinuita limbă a anilor 50”.

Experimentele de care vorbeşte academicianul în perioada postbelică, a fost şi mai devastatoare şi azo

pentru limba vorbită. În stânga Prutului după 1944, iar în partea stângă a Nistrului, începând cu ani 30,

când în scopuri ideologice şi politice a fost folosit şi alfabetul latin considerat după puţină vreme o

diversiune a României burghezo-moşiereşti. Despre aşa zisa „românizare” a limbii „moldoveneşti” se

5

vorbeşte decenii în şir, iar despre halucinantele încercări de a crea o altă limbă decât româna în spaţiul

pruto - nistrian s-a scris mult în aceşti ani.

„Rolul limbi române în stimularea comunicări cu lumea, comunicare ce include integrarea europeană

şi globalizarea de toate felurile”.

„Limba română este o realitate în continuă mişcare“.

Textile sunt excelente antologii de observaţii, gânduri, experienţă, certitudini şi îndoieli relativ la o

problemă anume, pe care o expune cu o claritate de invidiat, formulând pe neobservate un mesaj care

se adresează cititorului fără vârstă, dar înarmat cu răbdare şi având curiozitate de a cunoaşte aventura

spirituală prin care a trecut cercetătorul. Dacă îl citeşti atent, nesilit de nimeni, „îţi oferă sentimentul de

revelaţie supremă, în măsură să îţi schimbe viaţa“. Cea mai mare provocare la adresa limbi române o

reprezintă azi internetul.

6