Manual Salarizare-pt Cursuri

12
Salarizarea Partea de Salarizare cuprinde două părți: partea de Resurse Umane ( Personal ), unde se ține evidența unor date contractuale și alte date generale ale salariaților partea de Financiar, unde se ține evidența efectivă a salariilor; se realizaează calculul salarial La angajarea unui nou salariat, mai întâi se înregistrează salariatul cu datele lui de Personal și apoi se înregistrează datele financiare privind calculul salarial. Resurse Umane Când ne referim la Datele de Personal avem în vedere următoarele elemente: - Numele și prenumele angajatului, Codul Numeric Personal, Adresa - Numărul de Înregistrare al Contractului de muncă - Tipul Contractului ( Determinat sau Nedeterminat); dacă contractul este Determinat se are în vedere Data Încetării Activităţii - Data angajării salariatului - data în care angajatul şi-a început activitatea - Data întreruperii și reluării activității, dacă este cazul; în acest caz se are în vedere care este Motivul întreruperii activității - Data Încetării Activităţii – se completează în cazul în care angajatul urmează să- şi înceteze activitatea, din diferite motive - Marca Salariatului – reprezintă un număr distinct ce i se atribuie fiecărui salariat în parte la angajarea lui în firmă; reprezintă un element definitoriu pentru angajați mai ales atunci când în cadrul aceleiași firme se află două sau mai multe persoane cu exact același nume. - Categoria Angajatului – reprezintă o clasificare a salariaților în Muncitor, TESA, Maistru. Și în liste salariații pot fi evidențiați în funcție de aceste categorii. - O altă clasificare a salariaților se mai poate realiza și în funcție de Personal direct / indirect productiv ______________________________________________________________________________________________________ _______ SAN Software 1

description

contabilitate

Transcript of Manual Salarizare-pt Cursuri

Page 1: Manual Salarizare-pt Cursuri

Salarizarea

Partea de Salarizare cuprinde două părți: partea de Resurse Umane ( Personal ), unde se ține evidența unor date contractuale și alte date

generale ale salariaților partea de Financiar, unde se ține evidența efectivă a salariilor; se realizaează calculul salarial

La angajarea unui nou salariat, mai întâi se înregistrează salariatul cu datele lui de Personal și apoi se înregistrează datele financiare privind calculul salarial.

Resurse Umane

Când ne referim la Datele de Personal avem în vedere următoarele elemente:

- Numele și prenumele angajatului, Codul Numeric Personal, Adresa

- Numărul de Înregistrare al Contractului de muncă

- Tipul Contractului ( Determinat sau Nedeterminat); dacă contractul este Determinat se are în vedere Data Încetării Activităţii

- Data angajării salariatului - data în care angajatul şi-a început activitatea

- Data întreruperii și reluării activității, dacă este cazul; în acest caz se are în vedere care este Motivul întreruperii activității

- Data Încetării Activităţii – se completează în cazul în care angajatul urmează să-şi înceteze activitatea, din diferite motive

- Marca Salariatului – reprezintă un număr distinct ce i se atribuie fiecărui salariat în parte la angajarea lui în firmă; reprezintă un element definitoriu pentru angajați mai ales atunci când în cadrul aceleiași firme se află două sau mai multe persoane cu exact același nume.

- Categoria Angajatului – reprezintă o clasificare a salariaților în Muncitor, TESA, Maistru. Și în liste salariații pot fi evidențiați în funcție de aceste categorii.

- O altă clasificare a salariaților se mai poate realiza și în funcție de Personal direct / indirect productiv

- Codul Funcţiei angajatului; acesta poate fi un cod intern al firmei ( dat din interiorul firmei) sau poate fi codul din Codul COR (Clasificarea Ocupațiilor din România). Codul COR este un simbol numeric specific unei anumite ocupații/ meserii/ funcții.

ex: 241502 Economist bancă

- Subgrup de angajaţi: reprezintă o clasificare a salariaților în categorii de genul: Muncitori calificați, necalificați, cu pregătire liceu, pregatire superioară, etc.

- Alte date informative de genul: Data și Locul Naşterii, Seria și Numărul de buletin, Starea Civilă, Naţionalitatea - Limbi străine cunoscute – dacă în cadrul firmei respective cunoașterea unei limbi străine este o cerință obligatorie, atunci se notează și aceste informatii în baza de date

_____________________________________________________________________________________________________________

SAN Software 1

Page 2: Manual Salarizare-pt Cursuri

- Masura_Echipament și Masura_Încălţăminte– dacă angajatului i se dă echipament de protecţie sau încălţăminte de lucru, se va ține o evidență cu măsurile angajaților - Carnet Conducere – se poate ține o evidență a categoriilor de permise auto ale salariaților dacă în cadrul firmei respective au loc activități de conducere auto ( ex: în construcții, pe mașini și utilaje de genul Excavatoare, Basculante, etc.)

- Locul de Muncă - reprezintă o grupare a salariaților (acestea pot fi Ateliere, Formatii, Șantiere, etc.). Fiecare Loc de muncă are o denumire și o codificare unica, de ex: 1234 Șantierul Cucu, 5678 Șantierul Naval, 555 Atelierul Mecanic, 1111 Atelierul Electric, 222 Atelierul Productie, etc.

Mai sunt și alte date de Personal, dintre care unele au legătură și cu partea financiară (calculul salariilor). Dintre acestea menționăm: - Condiţiile de Muncă – evidenţiază condiţiile de muncă ale fiecarui angajat: Normale, Speciale sau Deosebite.

- Data de referinţă pentru vechimea în muncă - Pornind de la acestă dată se va calcula în ani, luni şi zile vechimea în muncă a angajatului, în funcţie de care se va calcula sporul de vechime în muncă (5%, 10%, 20%, etc.) - Situaţie personală – putem distinge aici mai multe categorii de situații: Situație normlă, Handicap grav, Handicap accentuat, Handicap mediu și Handicap ușor. Persoanele cu Handicap grav sau accentuat sunt scutite de la plata impozitului. - Contul de card – reprezintă numărul contului fiecărui angajat care iși ia salariul prin bancă - Regimul de încadrare în ore pe zi - reprezintă numărul de ore de muncă pe zi conform Contractului de Muncă. ex.: 2h, 4h, 6h, 8h. Astfel salariații pot lucra cu normă întreagă sau cu normă parțială.

- Clasa/Treapta salarizare – reprezintă salariul de încadrare corespunzător fiecărui angajat. În funcţie de acest salariu se calculează toate celalalte elemente salariale.

- Număr persoane aflate în întreţinere – dacă angajatul are persoane în întreţinere, se va ține evidența acestora, în funcţie de care se va calcula deducerea de la plata impozitului.

- Funcţie de Bază – funcţia reprezintă activitatea administrativă pe care o prestează un angajat în mod regulat şi organizat într-o instituţie. Se are în vedere dacă salariatul respectiv are sau nu Funcție de bază în cadrul firmei respective. Dacă funcţia nu este de bază, angajatul respectiv nu beneficiază de deducerea de impozit. - Beneficiază de deducere – trebuie avut în vedere dacă salariatul beneficiază sau nu de deducere. Conform legii, toti salariații beneficiază de deducere conform unei grile, în funcție de Venitul Brut și numarul de persoane aflate în întreținere; excepție fac salariații în prima lună de angajare, dacă nu sunt angajați cu începutul lunii.

- Primeşte avans salariu sau tichete de masă – se ține evidența salariaților care primesc avans de salariu sau a celor care primesc tichete de masă

Drepturile si obligațiile angajatului

_____________________________________________________________________________________________________________

SAN Software 2

Page 3: Manual Salarizare-pt Cursuri

Salariatul are, in principal, urmatoarele drepturi :

la salarizare, pentru munca depusa; la repaus zilnic si saptamanal, la concediu de odihna anual;la securitate si sanatate in munca; acces la formarea profesionala, la informare si consultare; dreptul de a lua parte la determinarea si ameliorarea conditiilor de muncala protectie in caz de concediere;

Ca obligatii , salariatului ii revin, in principal, obligatia de a

realiza norma de munca sau, dupa caz, de a indeplini atributiile ce ii revin conform fisei postului; de respectare a prevederilor cuprinse in regulamentul intern, contractul colectiv de munca precum si in contractul individual de munca; obligatia de fidelitate fata de angajator in exercitarea atributiilor de serviciu; de respectare a disciplinei muncii si obligatia de respectare a secretului de serviciu.

Drepturile si obligatiile angajatorului

Angajatorul are, in principal , dreptul sa :

stabileasca organizarea si functionarea unitatii; sa stabileasca atributiile corespunzatoare pentru fiecare salariat; sa dea dispozitii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalitatii lor; sa exercite controlul asupra modului de indeplinire a sarcinilor de serviciu; sa constate savarsirea abaterilor disciplinare si sa aplice sanctiunile corespunzatoare.

Obligatii :

sa informeze salariatii asupra conditiilor de munca; sa asigure permanent conditiile corespunzatoare de munca; sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de munca si din contractele individuale de munca; sa plateasca toate contributiile si impozitele aflate in sarcina sa, sa retina si sa vireze contributiile si impozitele datorate de salariati, in conditiile legii; sa elibereze la cerere toate documentele care atesta calitatea de salariat si sa asigure confidentialitatea datelor cu caracter personal ale salariatilor.

Financiar

_____________________________________________________________________________________________________________

SAN Software 3

Page 4: Manual Salarizare-pt Cursuri

SALARIUL = contraprestația muncii depuse de salariat în baza CIM , expresia bănească a valorii forţei de muncă ( a se vedea ANEXA - Calcul salariu și Contribuții )

Salariu de bază ( tarifar, de incadrare) - În funcţie de acest salariu se calculează toate celalalte elemente salariale.

De exemplu: pentru salariatul A avem Sal Tarifar = 1.000 lei / lună și lucrează cu 8 ore/zi

Calculul salariului începe de la Salariul Tarifar si orele lucrate în Pontaj, cu sporurile aferente dacă este cazul. Pontajul înseamnă calcularea timpului pe care salariatul îl foloseşte pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă.

În Pontaj se pot înregistra următoarele tipuri de ore:

Regie-prezențã - reprezintă tipul de ore de prezenţă la locul de muncă pentru fiecare salariat şi se preiau de pe fişa de prezenţă. Studii în interesul firmei - sunt orele în care salariatul a urmat studii de perfecţionare necesare activităţii sale în firmă. Conducere - orele în care salariatul este plătit cu un spor de conducere conform procentului de conducere Şef Echipă - reprezintă orele relizate pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin salariatului cu funcţie de şef de echipă; in aceste ore salariatul este plătit cu un spor de sef de echipa conform procentului de sef de echipa Suplimentare - sunt orele lucrate la solicitarea conducerii firmei, prestate în afara duratei normale a timpului de muncã sãptãmânal.

Weekend - reprezintă orele lucrate sâmbăta şi duminica şi care sunt calculate în funcţie de un anumit procent stabilit de firmă

Noapte – reprezintă orele lucrate pe timp de noapte între orele 22:00 şi 06:00; sunt platite cu un spor de 25%

Învoiri- Interes personal - reprezintă orele în care salariatul a fost învoit din motive ce nu ţin de activitatea prestată.

Absenţe Nemotivate - reprezintă orele în care angajatul nu a fost prezent la locul de muncă şi nu a prezentat documente care să dovedească o lipsă justificată

De exemplu: salariatul A, în luna Iulie 2011 ( 21 zile lucrătoare, adică 21*8=168 ore lucrătoare ), a lucrat:

80 ore Regie-prezențã ( 10 zile)40 ore Regie-Noapte ( 5 zile ), plătite 125 % 8 ore Învoiri int.pers. ( 1 zi ) - neplatite

8 ore Suplimentare , plătite 200 %

Mai are 2 zile de Concediu Odihnă ( 16 ore ) 3 zile Concediu Medical ( 24 ore )

Validare Pontaj în ore: Regie-prezențã + Regie-Noapte + Învoiri int.pers.+ CO + CM = Normativul lunii 80 + 40 + 8 + 16 + 24 = 168 ore Obs: Orele Suplimentare sunt in afara celor din Normativul lunii

Calcul : Regie-prezențã 1.000 SalTarifar / 168 ore lună * 80 ore = 476 lei Regie-Noapte (1.000 SalTarifar / 168 ore lună * 40 ore) *125% = 298 lei

Învoiri interes personal 0 lei

_____________________________________________________________________________________________________________

SAN Software 4

Page 5: Manual Salarizare-pt Cursuri

Suplimentare (1.000 SalTarifar / 168 ore lună * 8 ore) *200% = 95 lei

Salariul conform orelor lucrate : 476 lei + 298 lei + 95 lei = 869 lei

Drepturile – sunt sume de bani ce se acordă salariaților pentru evenimente deosebite în urma deciziei luate de conducerea societaţii. Exemple de drepturi:

Ajutor de sărbătoriAjutor de căsătorieAjutor de decesAjutor spitalizareAjutor naștereRecompensePrima de pensionareAlte prime acordate

De exemplu: salariatul A, în luna Iulie 2011 are un Ajutor de căsătorie 100 lei și o Primă de 150 lei.

Calcul salariu : 869 + 100 + 150 = 1.119 lei

Concediul de Odihnă

Conform legii, toţi salariaţii unei societăţi au dreptul la concediu de odihnă anual. Sarbătorile legale în care nu se lucrează, precum si zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual. În cazul unor evenimente familiale deosebite (ex: nuntă, deces), salariaţii au dreptul la zile libere plãtite, care nu se includ în durata concediului de odihnã.

Numărul minim de zile de CO pe an este de 20 zile conform Codului Muncii.

Indemnizația de Concdiu de Odihnă se calculează ca medie a veniturilor pe ultimele 3 luni, anterioare lunii de lucru și nu poate fi mai mică decât valoarea calculată în lună (luna in curs) :

De exemplu: salariatul A, în luna Iulie 2011, are 2 zile de Concediu Odihnă

I. Varianta pe 3 luni

Luna Venit Baza CO Zile lucrate de salariat

Aprilie 1000 21

Mai 1000 22

Iunie 1000 22

Veniturile “Venit Baza CO” in acest caz reprezinta - Veniturile conform orelor lucrate in Pontaj + Suma sporurilor cu caracter permanent, unde este cazul (ex: Spor vechime in munca , Spor vechime in domeniu, Spor conducere, Spor sef echipa).

Prin urmare, nu este obligatoriu ca acest “Venit Baza CO” sa fie egal cu salariul tarifar al angajatului respectiv.

Indemnizatie 1 = (1.000+1.000+1.000) / (21+22+22) = 3.000 / 65 = 46,15 46,15 * 2 zile CO = 92,30 leiII. Varianta în luna în curs ( Iulie )

_____________________________________________________________________________________________________________

SAN Software 5

Page 6: Manual Salarizare-pt Cursuri

Indemnizatie 2= 1.000 SalTarifar / 21 zile lucrătoare in lună * 2 zile CO = 95 lei

Indemnizația de CO = max (Indemnizatie 1, Indemnizatie 2) = max (92,30 ; 95 ) = 95 lei

SALARIU REALIZAT = 1.119 + 95 = 1214

Concediul Medical

Pentru perioada de incapacitate temporară de muncă, prin lege sunt definite mai multe tipuri de concedii medicale:

COD_CM DEN_CM PROCENT(%)------ ---------------------------- --------01 01 Boala obisniuta 75 - folosită in exemplu02 02 Accident survenit in timpul 10002.1 02.1 Accident survenit in timp 8003 03 Accident de munca 8003.1 03.1 Accident de munca urgenta 10004 04 Boala profesionala 8004.1 04.1 Boala profesionala- urgen 10005 05 Boala infecto-contagioasa d 10006 06 Urgenta medico-chirurgicala 10007 07 Carantina 7508 08 Sarcina si lehuzie 8509 09 Ingrijirea copilului bolnav 8510 10 Reducerea cu 1/4 a programu 2511 11 Trecerea temporara in alta 2512 12 Tuberculoza (toate formele) 10013 13 Boala cardiovasculara 7514 14 Cancer, HIV - SIDA 10015 15 Risc maternal 85% 8515.1 15.1 Risc maternal 75% 75

Indemnizația de Concdiu Medical se calculează ca medie a veniturilor pe ultimele 6 luni, anterioare lunii de lucru.

Indemniz CM zilnică = (V1 + V2 + V3 + V4 + V5 + V6 ) / (Nr.zile 1 + Nr.zile 2 + Nr.zile 3 + Nr.zile 4 + Nr.zile 5 + Nr.zile 6 )

La această Indemniz CM zilnică se aplică procentul aferent bolii respective și se înmulțește cu numărul de zile de CM.

De exemplu: salariatul A, în luna Iulie 2011, are 3 zile de Concediu Medical TIP 01 Boală abișnuită

_____________________________________________________________________________________________________________

SAN Software 6

Page 7: Manual Salarizare-pt Cursuri

LunaVenit Baza

CM Zile lucratoare

in luna

Ianuarie 1000 21

Februarie 1000 20

Martie 1000 23

Aprilie 1000 21

Mai 1000 22

Iunie 1000 22

Coloana “Venit Baza CM” din tabelul de mai sus reprezinta Salariul realizat + Indemnizatia de Concediu medical totala.

Prin urmare, nu este obligatoriu ca acest “Venit Baza CM” sa fie egal cu salariul tarifar al angajatului respectiv.

Indemniz CM zilnică = (1.000+1.000+1.000+1.000+1.000+1.000) / (21+20+23+21+22+22) = 6.000 / 129 = 46,51

Se aplică procentul corespunzător tipului de boală 01 Boală abișnuită 46,51 * 75% = 34,88 Indemniz CM = 34,88 * 3 zile CM = 105 lei

OBS.: Intotdeauna, la final, sumele se rotunjesc la intreg; nu se lasa sumele cu zecimale.

VENITUL BRUT = SALARIU REALIZAT + CM = 1.214 + 105 = 1319 lei

Contribuțiile angajaților - se calculează în general la Sal Realizat

CAS: 1214 * 10,5% = 127Somaj : 1214 * 0,5 % = 6Sănătate : 1214 * 5,5% = 67

VENIT NET = VENIT BRUT - CAS - Somaj – Sănătate = 1319 – 127 – 6 – 67 = 1119

Considerăm că salariatul nu are nici o persoană în întreținere, iar venitul Brut rezultat este de 1319 lei. Deducerea de la Impozit conform grilei de deduceri este de 220 lei.

Baza de calcul a impozitului = VENIT NET - Deducerea de la Impozit = 1119 - 220 = 899

Impozitul pe venitul din salarii este : 899 * 16% = 144

SALARIU NET = VENIT NET – IMPOZIT = 1119 - 144 = 975

Din SALARIU NET se scad eventualele Rețineri , dacă este cazul. Exemple de rețineri:

Rate Chirie locuinţă Pensii alimentare

_____________________________________________________________________________________________________________

SAN Software 7

Page 8: Manual Salarizare-pt Cursuri

Diverse imputaţii Garanţii Cotizaţie sindicat Depăşire Telefon Pensie facultativă Alte reţineri Rata Asigurare Cotizaţie CAR Popriri

De exemplu: salariatul A, în luna Iulie 2011 are o Pensie alimentară de 50 lei . Calcul salariu :

Restul de plată = SALARIU NET – Rețineri = 975 – 50 = 925 lei

Acești bani pot fi luați toți odată, sau prin două tranșe: Avans și Lichidare Avansurile pot fi la rândul lor de mai multe feluri:

Avans Salariu – reprezintă partea din salariu acordată ca avans.

Alte avansuri corespunzatoare drepturilor sau ajutoarelor:Avans ajutoare de căsătorie – este avansul acordat ca ajutor pentru căsătorie

Avans ajutor naştere – este avansul acordat ca ajutor la naştere

Avans ajutor pensionare – este avansul care se acordă unui salariat în momentul pensionării

Avans ajutoare de sărbători – reprezintă suma de bani acordată ca avans salariaţilor sub forma unui ajutor pentru anumite sărbători

Avans ajutor deces - reprezintă avansul acordat salariatului pentru ajutor în caz de decesul unei rude

Avans alte prime acordate - reprezintă suma de bani acordată în avans salariaţilor ca ajutor pentru alte situaţii faţă de cele prezentate anterior

De exemplu: dacă salariatul A are un Avans Salariu de 400 lei, banii luați la Lichidare vor fi: Lichidare = Restul de plată - Avans Salariu = 925 – 400 = 525 lei

Contribuțiile de angajator - se calculează la Sal Realizat în cazul în care nu sunt alte excepții

CAS = 1214 * 20,8% = 253Șomaj = 1214 * 0,5% = 6Sănătate = 1214 * 5.2% = 63Contribuția pentru concedii și indemnizații = 1214 * 0,85% = 10Contribuția de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale = 1214 * X % = …........ , unde x este între 0,5 și 1,5 în funcție de codul CAEN al firmeiContribuția la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale = 1214 * 0,25% = 3

Rapoarte: Stat de plată, Fluturași, Centralizator contribuții, etc.

_____________________________________________________________________________________________________________

SAN Software 8