Mănăstirea boierului Hîncu

Mănăstirea Hîncu are o istorie bogată. De regulă, data fondării unei mănăstiri este legată de o legendă religioasă. În cazul mănăstirii Hîncu este totul foarte simplu, dar dur. Acesta a fost locul în care Elena, fiica boierului Mihail Hîncu şi-a închinat viaţa Domnului. Ea a refuzat să se căsătorească cu aliatul tatălui său, iar în acele timpuri, un astfel de refuz putea fi motivat într-un singur mod: dorinţa miresei de a se retrage din viaţa lumească, cu alte cuvinte, de a se călugări. Elena s-a călugărit, iar tatăl ei, din dorinţa de a nu-şi lăsa fiica să plece departe de el, fie şi la mănăstire, a înfiinţat o mănăstire special pentru ea. Aşa a şi apărut în Moldova mănăstirea Sfinta Cuvioasa Parascheva, cunoscută mai mult sub numele de mănăstirea Hîncu. Este cunoscută chiar data exactă a înfiinţării acesteia: 9 decembrie, 1678. În această zi, Mihail Hîncu a transmis o parte din pămînturile sale mănăstirii nou-create Sfinta Cuvioasa Parascheva.

Locul pentru mănăstire nu a fost ales întîmplător – aici sunt foarte multe surse de apă potabilă. Pe teritoriul său erau o mulţime de izvoare, care s-au păstrat pînă în prezent, iar în unul din ele izvorăşte apă minerală. Astfel, mănăstirea de maici a funcţionat pînă la mijlocul secolului XVIII, cînd tătarii, în timpul unei invazii, au ars mănăstirea pînă în temelii. Călugăriţele au fugit. Peste cîţiva ani, boierul Lupu Hîncu, nepotul lui Mihail Hîncu, a restaurat-o, dar deja ca mănăstire de călugări. Acesta s-a adresat la stareţul mănăstirii vecine Vărzăreşti cu rugămintea de a aduce la mănăstirea Hîncu cîţiva locuitori. În anul 1835, la mănăstirea de lemn se construieşte prima clădire din piatră – biserica de vară a mănăstirii, iar în 1841 se ridică, la fel din piatră, biserica de iarnă.

Aceasta s-a păstrat pînă în prezent – unică pentru arhitectura mănăstirilor din Moldova, întrucît a fost ctitorită cu elemente în stil clasic, la modă în acea perioadă, stil arhitectural ce se caracterizează prin coloane şi porticuri. Noua biserică are foarte multe coloane, 28 la număr. În aceeaşi perioadă, bisericile moldoveneşti se construiau într-un stil auster – linii arhitecturale simple, cu decor minim sau în general fără decor. Dar acest fapt nu a împiedicat ca acestea să devină monumente de arhitectură de importanţă locală.

În anii următori, istoria mănăstirii nu înregistrează prea multe evenimente, cel puţin, în arhivele naţionale nu se găsesc nici un fel de documente referitoare la acea perioadă.

Mănăstirea a fost pe cale să se închidă în anul 1944, cînd aproape toţi călugării acesteia au fugit în România. Însă cîţiva călugări bătrîni, rămaşi pe loc au păstrat mănăstirea, deşi nu pentru mult timp. În anul 1949, odată cu primul val de lichidare a mănăstirilor din Moldova, mănăstirea Hîncu a fost închisă. Călugării au fost angajaţi la muncă în colhozul local – reeducare ideologică. Un an mai tîrziu, în incinta fostei mănăstiri a fost deschis un sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză. Biserica de vară a fost transformată în depozit, iar cea de vară – în club.

Pentru bolnavii de tuberculoză acest loc într-adevăr este unul perfect – în jur sun dealuri cu pădure deasă, iar aerul este foarte curat.

Aerul deosebit este primul lucru pe care îl simţi coborînd din autocar. Pădurea de aici este la fel ca acum 350 de ani

Acum la mănăstire sunt aproximativ 20 de maici şi 10 novice. La mănăstire, după cum se cuvine, sunt primiţi toţi vizitatorii, însă la intrare aceştia sun întîmpinaţi de o maică bătrînă, dar robustă. Ea citeşte la lumînare într-o Biblie veche, îngălbenită şi urmăreşte ca vestimentaţia vizitatorilor, în mare parte femei, să fie una corespunzătoare. Dacă purtaţi pantaloni scurţi sau fustă scurtă şi aveţi picioarele dezgolite, la intrare vă sunt puse la dispoziţie fuste negre, lungi pînă în pămînt, ce stau atîrnate în cui. Interiorul bisericii principale, reconstruită recent, este impresionant. Cupola înaltă, sub care toate cele lumeşti par nesemnificative, impresionează prin grandoarea sa, la fel ca şi iconostasul spectaculos din aur sclipitor. Este într-adevăr oarecum incomod, necreştinesc să intri într-o asemenea biserică purtînd haine indecente. Mănăstirea Hîncu, precum și toate mănăstirile din Moldova, este de dimensiuni mici. Într-o oră reuşiţi să vă plimbaţi pe teritoriul ei, să vă bucuraţi de vederile acestei zone, să admiraţi bisericile, să intraţi în una din ele pentru a aprinde o

lumînare şi a spune o rugăciune. Impresiile şi amintirile, însă se vor păstra peste ani – aceasta este mănăstirea Hîncu, mănăstirea Sfintei Cuvioase Parascheva.