MANAGEMENTUL PREGATIRII SI INTRODUCERII IN FABRICATIE A NOULUI PRODUS

          1. PREGATIREA PRODUCTIEI: IMPORTANTA,

CUPRINS, SARCINI

          Intr-o intreprindere industriala o caracteristica distinctiva a managementului productiei o constituie capacitatea acesteia de a-si adapta fabricatia in decursul activittii ei in mod operativ, astfel incat produsele obtinute sa satisfaca intr-o masura cat mai mare de consum pe piata interna si pe cea externa, cu luarea in consideratie a celor mai noi realizari ale revolutiei tehnico – stiintifice contemporane si cu asigurarea in acelasi timp a unui maximum de competivitate.

          Pentru asigurarea conducerii optime de fabricatie a produselor trebuie sa se asigure inaintea introducerii in fabricatie o serie de conditiii si masuri cu caracter pregatitor.

          “ Prin pregatirea productiei se intelege un ansamblu de masuri interdependente care se efectueaza pe baza unui plan calendaristic dinainte stabilit, ce are ca obiect crearea si asimilarea in fabricatie a unor produse noi, modernizarea produselor aflate deja in fabricatie, introducerea tehnicii noi   si a celor mai avansate metode de organizare a productiei in vederea asigurarii unei noi eficiente economice maxime activitatii intreprinderii.”[1]

          O buna pregatire tehnica si organizatorica a productiei mijloacelor de munca si a obiectelor muncii asigura inzestrarea diferitelor ramuri ale economiei cu mijloace de productie la nivelul tehnicii mondiale, asigurand totodata avantaje deosebite la consumatori prin randamente superioare, durate mai lungi de exploatare, cheltuieli reduse de productie, intretinere si exploatare.

          Pregatirea productiei prin modul ei de organizare si desfasurare trebuie sa raspunda indeplinirii a o serie de sarcini de baza:

- asigurarea fabricarii unor produse noi la nivelul tehnicii mondiale si modernizarea fabricatiei produselor deja existente,

- asigurarea conditiilor optime pentru indeplinirea ritmica si uniforma a productiei intreprinderii, prin terminarea etapelor de pregatire conform graficelor si prin efectuarea acestora la un nivel calitativ superior,

- reducerea la minimum posibil a duratei de pregatire a productiei, precum si asigurarea efectuarii acesteia cu cheltuieli minime.

          Activitatea de pregatire a productiei constituite in intreprinderile industriale, coloana vertebrala a intregii activitati, arborele motor al intreprinderii, care pune in miscare toate functiunile acesteia. Pentru aceasta, ea trebuie organizata corespunzator pe baza unui si stem

adecvat a carei functionare corecta sa asigure realizarea obiectivelor stabilite potrivit politicii generale a intreprinderii.

          Pregatirea productiei in cadrul unei intreprinderi industriale cuprinde doua etape principale :

a)                              pregatirea tehnica – formata din urmatoarele activitati :

a1. proiectarea produsului;

a pregatirea tehnologica;

a3. executarea prototipului, incercarea si omologarea lui;

a4. executarea seriei zero, a capului de serie sau a lotului experimental si omologarea.

b)                              pregatirea material – organizatorica.

          In cazul productiei industriale de mobila, pregatirea consta in realizarea unei serii de lucrari in etape ca:

-          pregatirea tehnica a fabricatiei,

-          programarea operativa,

-          balante de incarcare,

-          program de fabricatie,

-           pregatire materiala a productiei.

 CAI DE ASIMILARE IN FABRICATIE A NOILOR PRODUSE

          Asimilarea in fabricatie a noilor produse se poate realiza pe trei cai principale:

a)                              dupa o conceptie proprie;

b)                              pe baza unei licente de fabricatie ;

c)                              dupa un model de referinta ;

          Asimilarea pe baza de conceptie proprie stimuleaza si valorifica capacitatea creativa a specialistilor din cadrul institutelor de proiectare, sau serviciului de proiectare din cadrul intreprinderii.

 Aceasta cale constituie un mijloc important de diversificare si modernizare a nomenclatorului de produse, permitand valorificarea bazei materiale, economisirea valutei utilizate pentru achizitionarea unor licente de la firmele straine.

Asimilarea pe baza de conceptie proprie prezinta si o serie de limite : necesita o perioada lunga de proiectare, unele produse nou proiectate fiind necunoscute pe piata, necesita o activitate promotionala cu mari cheltuieli de reclama.

          Asimilarea de noi produse dupa licenta de fabricatie consta in achizitionarea documentatiei tehnice de fabricatie de la diferite intreprinderi din alte tari, contra cost si fabricarea produselor in tara, pe baza acesteia. Aceasta metoda, pe langa o serie de avantaje date de faptul ca reduce timpul de asimilare in fabricatie, produsul asimilat pe baza licentei este cunoscut pe piata prin performantele obtinute anterior si se ofera posibilitatea unei vanzari rapide in cantitati mult mai mari, si o serie de dezavantaje : firma care vinde o licenta are deja pregatit un nou produs din aceeasi gama de produse care va fi lansat pe piata in perioada imediat urmatoare, achizitionarea licentei de fabricatie necesita fonduri valutare, nu se valorifica corespunzator capacitatea de proiectare a specialistilor din tara, inclusiv baza materiala existenta in acel domeniu.

          Asimilarea in fabricatie dupa un model de referinta are loc in cazuri mai rare.

          Modelul de referinta prezinta numai un punct de plecare care, presupune insa o proiectare proprie, cu toate avantajele si dezavantajele care decurg de aici. In aceste conditii organele de proiectare proprii trebuie sa asigure inlaturarea deficientelor existente la modelul de referinta asigurandu-se elaborarea unor proiecte cu caracteristici imbunatatite si superioare in comparatie cu cele ale modelului de la care s-a pornit proiectarea produselor.

3. PREGATIREA TEHNICA

3.1. Proiectarea produselor

          Proiectarea produselor reprezinta o activitate deosebit de importanta in cadrul pregatirii tehnice a productiei, se urmareste determinarea proprietatilor fizico-chimice, a aspectului exterior si a altor elemente privind caracteristicile calitative care vor permite produsului respectiv sa satisfaca cerintele economiei nationale in domeniul prevazut de folosirea acestuia.

          In proiectarea noilor produse punctul de plecare il constituie cunoasterea obiectului proiectarii, respectiv felul produsului si cerintele pe care acesta trebuie sa le indeplineasca fata de consumatori.

          Organele de proiectare, in functie de cerintele ridicate de beneficiarii noului produs, intocmesc toata documentatia necesara precizarii in mod detaliat a caracteristicilor si parametrilor tehnico-economici ale noului produs.

          Proiectarea noilor produse, potrivit experientei, cuprinde urmatoarele faze principale :

          a). elaborarea temei de proiectare si studiul tehnico-economic ;

          b). elaborarea proiectului tehnic ;

          c). elaborarea desenelor de executie.

          Tema de proiectare si studiul tehnico-economic cuprind datele initiale de baza in functie de care se vor elabora proiectul tehnic si desenele de executie.

          Tema de proiectare cuprinde :

-          denumirea produsului,

-          destinatia si conditiile de folosire a acestuia,

-          caracteristicile principale sub raport constitutiv sau al retelei de fabricatie,

-           principalii indicatori tehnico-economici de exploatare,

-          cantitatea in care se va fabrica,

-           termenele de proiectare pe faze.

O tema de proiectare pentru un anumit tip de masina-unealta trebuie sa precizeze destinatia de folosire, dimensiunile, greutatea, viteza de avans, consumul de energie, gradul de automatizare, randamentul.

          In cazul asimilarii in fabricatie a unor noi tipuri de materiale se elaboreaza o tema de cercetare sau o reteta de fabricatie in locul temei de proiectare.

          Studiul tehnico-economic se elaboreaza odata cu tema de proiectare, acesta trebuie sa arate necesitatea, oportunitatea, rentabilitatea asimilarii produsului respectiv.

          Trebuie evidentiate cu caracter estimativ posibilitatile de vanzare ale produsului pe o perioada de cel putin cinci ani. Studiul trebuie sa precizeze : baza de materie prima necesara, posibilitatile tehnologice de fabricatie, costul de productie, caracteristicile tehnice si de exploatare.

          In raport cu felul produsului se realizeaza o documentatie adecvata denumita proiect tehnic, acesta trebuie sa cuprinda : desenul de ansamblu, cu sectiuni si caietul de sarcini.

          Prin proiectul tehnic se vor intocmi toate calculele necesare dimensiunii noului produs, se va face fixarea formelor geometrice si a dimensiunilor de baza ale ansamblelor si pieselor principale ; cu aceasta ocazie se fac calculele de rezistenta cu precizarea felului materialelor ce trebuie utilizate.

          Desenul de executie (desenul de detaliu de executie) este faza cu care se incheie activitatea de proiectare a noului produs si se elaboreaza pe baza proiectului tehnic.

          Desenele de executie arata in mod detaliat toate elementele componente ale produsului; pe baza lor se va elabora tehnologia de fabricatie si se va face executia propriu-zisa a produsului in sectiile intreprinderii, ce trebuie sa cuprinda notite tehnice pentru servirea si intretinerea diferitelor piese sau subansamble.

          Pe baza proiectului tehnic si a desenelor de executie se va putea trece la efectuarea celorlalte activitati ale pregatirii tehnice. Efectuarea tuturor acestor faze ale proiectarii produselor se recomanda pentru asimilarea in fabricatie a diferitelor produse care urmeaza a se fabrica in serie, pentru fabricarea anumitor produse unicate proiectarea cuprinde numai tema de proiectare si desenele de executie.

          Activitatea de proiectare a noilor produse trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte :

-  largirea sortimentului produselor si imbunatatirea continua a calitatii lor ;

- folosirea la elaborarea proiectelor pentru noile produse a normelor interne si a standardelor existente pentru diferite piese ;

- urmarirea reducerii costului noului produs comparativ cu produsele vechi si milare, prin folosirea tuturor cailor posibile ;

- imbunatatirea indicatorilor de exploatare prin prelungirea duratei de exploatare, asigurarea unei concordante intre indicatorii tehnico economici ai noilor produse si cerintele consumatorilor;

- proiectarea unor produse care sa asigure o protectie si securitate a muncii maxima in timpul exploatarii.

3.2 Pregatirea tehnologica a productiei

         

          Pregatirea tehnologica, in cadrul pregatirii tehnice a fabricatiei, reprezinta acea activitate care are drept scop elaborarea tehnologiei de fabricatie.

          Prin tehnologie de fabricatie a produselor se intelege totalitatea procedeelor de prelucrare a materiilor prime si materialelor.

          ‘’ Activitatea de pregatire tehnologica are un caracter complex, cuprinde activitatea de proiectare a unor procedee tehnologice noi sau de perfectionare a celor existente, precum si activitatea de elaborare a metodelor de control tehnic, de alegere a utilajului, de stabilire a normelor de consum de materii prime, materiale, energie si combustibili.’’[2]

          In activitatea pregatirii tehnologice a productiei trebuie respectate o serie de cerinte de baza:

-          elaborarea unor procese tehnologice care sa se caracterizeze printr-un inalt nivel al mecanizarii complexe si automatizarii proceselor ;

-          urmarirea proiectarii unui proces tehnologic care sa asigure fabricarea produsului in conditiile realizarii unei cresteri cat mai mari a productivitatii muncii, a folosirii optime a capacitatii de productie ; necesitatea asigurarii fabricarii unor produse de calitate superioara, a crearii conditiilor necesare pentru reducerea costurilor de productie si realizarea tuturor indicatorilor cantitativi si calitativi.

          In cadrul intreprinderilor industriale pregatirea tehnologica cuprinde un ansamblu de activitati a caror solutionare in mod unitar asigura in final fabricarea optima a produselor.

          Inceputul muncii de pregatire tehnologica il constituie elaborarea procesului tehnologic de ansamblu, pe faze, iar in cadrul acestora pe operatii, in succesiunea lor.

          O alta activitate in cadrul pregatirii tehnologice o constituie alegerea utilajelor necesare pentru executarea diferitelor operatii si stabilirea regimului de lucru al acestora

          In cadrul pregatirii tehnologice, stabilirea echipamentului tehnologic (scule, dispozitive, verificatoare), proiectarea si confectionarea sculelor constituie o alta faza.

          Elaborarea normelor progresive de timp, de munca si de consum de materii prime, materiale, combustibil constituie o alta faza importanta a pregatirii tehnologice.

          Proiectarea tehnologiei controlului tehnic, pregatirea, verificarea si multiplicarea documentatiei tehnologice, precum si a celei de punere la punct si predare a echipamentului proiectat si  confectionat reprezinta alte activitati de pregatire tehnologica.

          Solutionarea optima a acestor probleme se face pe baza cercetarilor de laborator si a diferitelor studii experimentale si tehnico-economice.

          Prin folosirea proceselor tehnologice tipizate in cadrul pregatirii tehnologice se asigura o eficienta economica deosebita. Prin aceasta tipizare se asigura reducerea timpului necesar proiectarii si a costului acestuia, imbunattirea calitatii produselor, si mplificarea documentatiei tehnologice, reducerea nomenclaturii echipamentului tehnologic folosit, determinand o reducere a volumului de munca, deci o scurtare a ciclului de productie.

          In domeniul pregatirii tehnologice trebuie sa se urmareasca folosirea celor mai noi realizari existente pe plan mondial in domeniul tehnologiei de fabricatie, asigurarea introducerii si extinderii in mod treptat a automatizarii instalatiilor industriale.

3.3. Metode de apreciere economica a variantei tehnologice optime

          In conditiile actuale, ca urmare a progresului tehnic, tehnologii pot folosi pentru executarea unui anumit produs mai multe procese tehnologice.

          Prin alegerea variantei optime a procesului tehnologic se intelege stabilirea si adoptarea pentru fabricarea unui anumit produs, piese sau pentru executarea unei operatii, pe baza de analiza, dintr-un anumit numar de procese tehnologice posibile de folosit, a acelui proces care prezinta cele mai mari avantaje de ordin economic, comparativ  cu celelalte procese. Pentru alegerea variantei tehnologice este necesara o analiza comparativa a acestora pe baza unui si stem de indicatori. In functie de indicatorii folositi, aceasta analiza, se poate desfasura in doua etape :

          a). compararea indicatorilor in expresie naturala – analiza are caracter de aproximatie, realizandu-se prin compararea la diferitele variante posibile ale unui ansamblu de indicatori in expresie naturala, asa cum sunt :

              a1. Normele de consum de materii prime, materiale, combustibil, energie ;

              a Felul, cantitatea, complexitatea si valoarea noului utilaj si a  

                  echipamentului tehnologic necesitat de fiecare proces ;

              a3. Volumul de munca necesar pentru diferitele procese si gradul de

                    complexitate a pregatirii tehnice a productiei ;

              a4. Marimea suprafetelor de productie necesare.

          Analiza acestor indicatori in expresie naturala trebuie raportata, atat la marimea lor absoluta, cat si la efectele pe care le-ar avea fiecare in parte asupra obtinerii unei calitati superioare a productiei.

          b). compararea indicatorilor valorici de cost – reprezinta cea de-a doua etapa necesitata de alegerea variantei optime a procesului tehnologic, cei mai utilizati indicatori sunt :

              b1. Costul tehnologic unitar ;

              b Costul tehnologic pentru o anumita cantitate de productie.

          Notiunea de cost tehnologic are un caracter conventional. Notiunea de cost tehnologic defineste faptul ca pentru un proces tehnologic trebuie luate in considerare doar cheltuielile care sunt determinate de tehnologia de fabricatie respectiva. Pentru a calcula costul tehnologic al unui produs este necesar ca din costul de productie unitar sa se scada acele cheltuieli care sunt influentate ca marime de felul procesului tehnologic.

          In costul tehnologic intra cheltuielile pentru urmatoarele elemente :

-          materii prime si materiale,

-          combustibil si  energie,

-           salariile muncitorilor productivi si contributiile asupra acestora,

-          cheltuielilor de exploatare ale utilajului tehnologic,

-          reglarea utilajului si amortizarea acestuia,

-           exploatarea sculelor, dispozitivelor, cheltuielile generale ale sectiilor si ale intreprinderii.

          Din punct de vedere al variatiei lor cu volumul productiei, aceste cheltuieli se impart in doua mari grupe :

          a) grupa cheltuielilor variabile – cuprinde acele cheltuieli care cresc in mod direct proportional cu cantitatea de productie ;

          b) grupa cheltuielilor constante – cuprinde acele cheltuieli care raman neschimbate ca marime in conditiile in care volumul productiei variaza.

          Pentru calculul indicatorilor valorii folosim notatia :

Ct u= cost tehnologic unitar ;

CtN = cost tehnologic pentru o anumita cantitate (N) de productie ;

Cc  = cheltuieli constante ;

V = cheltuieli variabile pe unitatea de produs ;

Pentru cei doi indicatori, pornind de la modul cum participa fiecare grupa de cheltuieli la formarea costului tehnologic, se pot scrie urmatoarele relatii :

C t u  = V + Cc / N               (1)

          Aceasta relatie exprima costul tehnologic in functie de cantitatea de productie si este tipul ecuatiei unei hiperbole echilaterale, asimptotica la cele doua axe coordonate. in Anexa nr. 3 se arata reprezentarea grafica a acestei relatii.

Analizand reprezentarea, se constata ca in zona A, la o variatie mica (   N  ) a cantitatii de productie are loc o variatie foarte mare a costului tehnologic unitar

(Ctul), aceasta zona este caracteristica intreprinderilor cu productia de unicate sau de serie mica, in timp ce in zona C, la o variatie mare a cantitatii de productie (   N2) are loc o variatie foarte mica a costului tehnologic unitar (Ctu2), zona C corespunde si tuatiei existente la intreprinderea cu o productie in serie mare sau in masa.

Ctn = V x N + Cc            (2)

          Aceasta relatie exprima variatia costului tehnologic de productie in functie de cantitatea de productie, este tipul ecuatiei unei drepte cu coeficientul unghiular.

          Analizand reprezentarea grafica a variatiei costului tehnologic de productie in raport cu cantitatea de productie, aratata in Anexa nr.4, se constata ca la o anumita variatie a cantitatii de productie (N) corespunde o variatie proportionala a costului tehnologic de productie.

          In cazul existentei mai multor variante de procese tehnologice, pentru stabilirea variantei optime, se poate folosi procedeul analitic sau grafic.

          In cazul folosirii procedeului analitic se intocmeste un tabel de calcul in care se face analiza, cu valorile corespunzatoare. Se va considera ca varianta optima cea care, pentru o cantitate de productie care urmeaza a fi fabricata, necesita costul cel mai redus.

          Pentru folosirea procedeului grafic se impune reprezentarea grafica a variatiei costurilor in functie de cantitati, pentru fiecare varianta de proces tehnologic in parte, considerand ca varianta optima, aceea care pentru cantitatea de productie ce urmeaza a fi executata va da costul tehnologic minim.

          In cazul existentei a doua variante de procese tehnologice, pentru determinarea pe cale analitica a variatiei tehnologice optime in functie de costul tehnologic unitar se poate folosi un model ca cel din Anexa nr.5.

          In cazul existentei a doua variante de procese tehnologice, pentru determinarea pe cale grafica a variantei tehnologice optime, trebuie sa se faca reprezentarile grafice corespunzatoare. In Anexa nr. 6 se arata reprezentarea grafica a variatiei costului in functie de cantitati in cazul folosirii pentru analiza a costului tehnologic unitar, iar in Anexa nr.7, reprezentarea grafica a variatiei costului tehnologic de productie in functie de cantitati, in cazul folosirii pentru analiza a costului tehnologic pentru o anumita cantitate.

          Pentru cantitatea de productie N1, conform Anexei nr. 6, varianta tehnologica optima este data de procesul tehnologic notat cu cifra romana I, intrucat costul tehnologic unitar pentru cantitatea N1, corespunzator primului proces tehnologic (CtuII) este mai mic decat costul tehnologic unitar pentru cantitatea N1 de la al doilea proces tehnologic (Ctu111).

          Pentru cantitatea de productie N2 varianta tehnologica optima este data de procesul tehnologic notat cu cifra romana II, intrucat costul tehnologic unitar pentru cantitatea N2 corespunzator procesului tehnologic al doilea (Ctu211) este mai mic decat costul tehnologic unitar pentru cantitatea N2 corespunzator primului proces tehnologic (Ctu21).

          Pentru analiza economica a variantei tehnologice optime in cazul existentei a doua variante de proces tehnologic trebuie cunoscuta cantitatea critica (Ncr) pentru care costul tehnologic este acelasi in ambele variante.

          Calculul pentru cantitatea critica se face astfel :

Ctu1 = Ctu11

Ctu1 = V1 + Cc1

Ctu11 = V2 + Cc2

V1 + Cc1 = V2 + Cc2

( Cc1 / Ncr) – (Cc2 / Ncr) = V2 – V1

(Cc1 – Cc2) / Ncr = V2 – V1

            Ncr = (Cc1 – Cc2) / (V2 – V1)

          Pentru analiza variantei tehnologice optime, in unele cazuri, se poate folosi indicatorul ‘’costul fabricatiei unui produs sau piese’’. Pentru determinarea acestui indicator trebuie insumate cheltuielile de materiale, manopera, regie, amortizare cu dispozitivele si sculele care revin pe unitate.

          Determinarea marimii fiecarei componente a costului unitar pe produs se poate face cu ajutorul unor relatii specifice.

          Costul pe unitate de produs se poate determina astfel :

                   Cp = Cmat + Cman + Cr + Cam + Cds + Ssc ,

 

unde : -    Cp = cost pe unitatea de produs sau piesa ;

-                                    Cmat = cheltuielile cu manopera pe unitate ;

-                                    Cr =  cheltuielile de regie pe unitate ;

-                                    Cam = cheltuielile de amortizare pe unitate ;

-                                    Cds = cheltuielile cu dispozitivele pe unitate ;

-                                    Csc = cheltuielile cu sculele pe unitate.

          Pentru determinarea variantei tehnologice optime pot fi utilizate si alte metode, cum sunt : metoda arborelui de decizie, metoda analizei valorii, metoda ELECTRE.

3.4. Executarea, incercarea si omologarea prototipului si a seriei zero

          Prin efectuarea acestor faze se urmareste sa se verifice daca noul produs corespunde documentatiei care a stat la baza asimilarii, si sa se atesteze tehnologia de fabricatie in cadrul indicatorilor tehnico-economici stabiliti.

          Prototipul este format din unul sau mai multe exemplare din produsul care a fost asimilat, executate in ordinea supunerii unor incercari sau probe pentru a se constatata daca au fost respectati parametrii si indicatorii tehnologici proiectati.

          Omologarea reprezinta activitatea de confirmare, pe baza de incercari si  probe, la care este supus prototipul zero, a faptului ca produsul corespunde cu cel proiectat. Ea se efectueaza in doua etape : omologarea preliminara (de prototip) si omologarea finala (de serie zero). Activitatea de omologare se face de catre o comisie de specialisti din care fac parte reprezentantii principalilor consumatori ai produsului si ai unitati producatoare.

          ‘’Omologarea preliminara verifica daca noul produs corespunde documentatiei pe baza caruia a fost intocmit, daca are nivelul prestabilit de calitate, daca alegerea materialelor din reteta de fabricatie a produsului au justificare tehnico-economica. Pe baza rezultatelor omologarii preliminare se poate trece la executia seriei zero.  ‘’[3]

          Executia seriei zero si omologarea finalǎ au ca scop verificarea mentinerii performantelor produsului precum si obtinerea unor informatii referitoare la parametrii de anduranta si fiabilitate.

          Omologarea finalǎ cuprinde activitati de verificare a urmatoarelor si tuatii :

-          daca operatiile tehnologice efectuate pentru seria zero au fost executate pe locurile de munca unde urmeaza sa se desfasoare procesul de productie al produsului, daca au fost respectate toate etapele de desfasurare ale omologarii preliminare ;

-          daca a fost respectata documentatia tehnologica;

-          daca tehnologia de fabricatie cuprinde si operatiile de control tehnic de calitate.

          Activitatea de omologare se incheie cu intocmirea unui proces-verbal in care sunt trecute :

-          denumirea fazei de omologare (de prototip sau de serie zero);

-           denumirea produsului si principalele sale caracteristici;

-           constatarea comisiei si eventualele propuneri de modificare a tehnologiei de fabricatie.

          In cadrul omologarii, incercarile si verificarile imbraca forme specifice : prototip, esantioane, loturi de proba, in raport cu felul ramurii industriale. Prototipul esantionarea, loturile de proba se executa in sectiile experimentale ale intreprinderii, in laboratoarele intreprinderii, in statii pilot sau instalatii semiindustriale, dupa specificul produselor.

          Prin executarea, incercarea si omologarea prototipului si a esantioanelor, prin fabricarea seriei zero, a capului de serie, a loturilor experimentale se pune la punct documentatia de proiectare si tehnologizare si se verifica in mod practic calitatea lor, evitandu-se astfel constatarea ulterioara a unor lipsuri de ordin constructiv sau ale retelei de fabricatie sau defectiuni in desfasurarea procesului tehnologic.

          Dupa terminarea acestor activitati se poate trece la productia de serie a noilor produse asimilate in fabricatie.

4. PREGATIREA MATERIAL-ORGANIZATORICǍ A FABRICATIEI NOILOR PRODUSE

          In cadrul etapei de pregatire material-organizatorica se vor creea conditii de ordin material si organizatoric, pentru fabricarea noilor produse. Trebuie sa se rezolve urmatoarele probleme:

          -  determinarea necesarului de materii prime si materiale consumabile si energie pentru realizarea procesului de productie al noilor produse;

          -  comandarea din timp la furnizorii interni si externi, a utilajelor si echipamentelor tehnologice necesare;

          -  modernizarea utilajelor existente sau adaptarea lor la exigentele noului produs tehnologic printr-o programare din timp in sectiile proprii de reparatii ;

          -  asigurarea unui personal specializat in realizarea noului produs tehnologic, in acest caz impunandu-se solutii privind asigurarea calificarii corespunzatoare a acestuia;

          -  realizarea restructurarii fluxurilor tehnologice la termenele stabilite fara perturbarea fluxurilor tehnologice ale celorlalte produse.

          Elaborarea unui nou si stem de planificare tehnico-economica si operativ calendaristicǎ, precum si a si stemului de evidenta, corespunzator noilor conditii de fabricatie incheie activitatea de pregatire material-organizatorica a fabricatiei noilor produse.

          Toate aceste etape trebuie incadrate in graficul general al pregatirii fabricatiei noilor produse, respectarea termenelor constituind o conditie de baza a inceperii fabricatiei noilor produse conform prevederilor planului de productie.

4.1. Planificarea pregatirii fabricatiei noilor produse

          Activitatea de pregatire a fabricatiei noilor produse sau de perfectionare a produselor existente are un caracter complex. Intreaga activitate de pregatire a fabricatiei se desfasoara pe baza unui plan calendaristic, in care vor fi trecute toate etapele de pregatire a fabricatiei, duratele calendaristice si termenele lor de inceput si de sfarsit. In si tuatia in care perioada de pregatire a fabricatiei dureaza mai mult de un an se intocmeste un plan calendaristic de ansamblu, urmarind ca acesta sa fie defalcat in planuri calendaristice de pregatire direct coordonat cu continutul programului de productie si al planului tehnic privind asimilarea in fabricatie a noilor produse. Actele de pornire in intocmirea acestor planuri calendaristice sunt urmatoarele :

-                                    lista noilor produse care urmeaza a fi introduse in fabricatie sau perfectionate ;

-                                    volumul lucrarilor de pregatire si durata de executie a acestora ;

-                                    termenele privind punerea in fabricatie curenta a acestor produse ;

          in afara de planuri caracteristice de pregatire pe fiecare produs in parte, in intreprinderi, se intocmeste si un plan de pregatire de ansamblu, in care sunt trecute lucrarile de pregatire a fabricatiei pentru toate produsele, cu diferitele etape ce trebuie executate in perioada de plan sau de perspectiva.

          ‘’ Planul calendaristic de pregatire a productiei cuprinde pe verticala denumirea tuturor etapelor si fazele de pregatire indicandu-se pentru fiecare in parte, pe orizontala, cine raspunde de executie, locul din intreprindere unde se desfasoara etapa sau faza respectiva, durata executarii, termenul de incepere si   de terminare a acestora.  ‘’[4]

         In cazul in care se proiecteaza produse complet noi se stabileste volumul lucrarilor de proiectare constructiva, de proiectare tehnologicǎ si de pregatire a echipamentului tehnologic.

          Durata unei anumite etape sau faze de pregatire a productiei se poate stabili cu ajutorul urmatoarei relatii de calcul :

T = [ t / ( N x d x n ) ] x k

unde : -   T = durata etapei, in zile ;

-                                    t  = consumul total de timp necesar pentru executarea etapei sau fazei in 

            ore ;

-                                    N  = numarul de personal care lucreaza si multan la etapa datǎ;

-                                    d  =  durata zilei de lucru, in ore;

-                                    n  = coeficientul e indeplinire a normelor ;

-                                    k  = coeficientul consumului de timp suplimentar (pentru coronare, aprobare).

          In intocmirea graficului Gantt, se recomandǎ folosirea executarii in paralel a unor etape de pregatire a fabricatiei ori de cate ori o anumitǎ etapǎ poate fi inceputǎ fara a fi conditionatǎ de terminarea etapei anterioare. In industria constructoare de masini se poate incepe elaborarea desenelor de executie pe masura terminarii proiectului calendaristic al diferitelor ansamble.

          Planul calendaristic de pregatire, odata aprobat, devine obligatoriu de indeplinit

pentru toate organele de executie.

4. Rolul design-ului in proiectarea produselor

          Design-ul in proiectarea noilor produse sau in modernizarea acestora are o importantǎ deosebitǎ.

          Design-ul industrial reprezinta un mijloc valoros in crearea produselor.

          Principalele functii ale design-ului industrial se referǎ la conceperea, proiectarea si introducerea in fabricatie a noilor produse, acordarea asistentei tehnice si optimizarea activitǎtilor legate de elaborarea formei corespunzatoare a produsului, pentru obtinerea rezultatelor de utilizare optime si a expresiei emotionale dorite, pe baza unor tehnologii de productie rationale.

          Rolul unui bun design, in mod practic, este acela de a amortiza cerintele comerciale cu cele tehnice, de a optimiza relatia de folosire-esteticǎ, de a face produsul coerent cu piata si de a determina cel mai bun raport de folosire-calitate-pret.

          Designer-ul este persoana care se ocupa de design-ul unui produs, trebuie sǎ fie un cunoscator al disciplinelor artistice si tehnice, si se face apel la ergonomie, la analiza valorii si la noile tehnologii.

          Pentru a se putea asigura succesul necesar noilor produse in lupta de concurenta, design-ul trebuie sa defineasca formele si culorile cele mai potrivite in raport cu cerintele mediului inconjurator, contribuind efectiv, impreuna cu celelalte compartimente functionale, la diferentierea tehnicǎ si comercialǎ a produsului fatǎ de alte produse.

          Design-ul industrial este astfel o expresie a unitǎtii tehnicii, stiintei si artei care oglindeste natura specificǎ a actului de creatie in industria modernǎ.

4.3. Folosirea metodei analizei valorii in proiectare

          Analiza valorii are ca obiect gasirea de solutii care sǎ reduca costurile de productie si costurile de utilizare pe baza analizei functiunilor unui produs existent sau care se creeaza. Analiza valorii actioneazǎ pentru maximizarea parametrilor functionali si minimizarea costurilor, atat la nivelul fazei de conceptie constructivǎ a produselor, serviciilor sau proceselor, cat si la nivelul producerii lor.

          Analiza valorii concepe solutii noi, punand total in discutie forma fizicǎ a produsului. Prin efectuarea unei analize complexe a acestor functiuni se urmareste sǎ se lase la un produs numai ceea ce este strict necesar satisfacerii consumatorului.

          Aplicarea metodei scoate in evidentǎ faptul cǎ pentru un produs costul poate fi in bunǎ masurǎ redus, eliminand operatiile care nu contribuie la realizarea functiunilor esentiale.

          Ca metodǎ, analiza valorii necesitǎ parcurgerea unor etape:

          a) definirea sau predefinirea unui caiet de sarcini pentru produsul considerat, pe baza analizei functiunilor pe care trebuie sǎ le indeplinescǎ produsul;

          b) identificarea nevoilor pe care va trebui sǎ le satisfaca noul produs pe durata folosirii lui;

          c) considerarea functiunilor produsului in si ne prin parcurgerea a cinci faze de analizǎ cum sunt: faza analiticǎ, dubitativǎ, imaginativǎ, si nteticǎ si realizatoare.

          Aplicarea metodei, sub raport organizatoric, presupune constituirea unui grup de lucru, condus de un animator, grupa formatǎ din 6 – 8 persoane avand caracter functional si nu ierarhic. In cadrul grupei trebuie reprezentate toate functiunile intreprinderii printr-o persoanǎ competentǎ. Decizia finalǎ la propunerile grupei este adoptatǎ de Seful programului. Grupa de lucru pentru gasirea solutiilor posibile efectueaza pentru produsul considerat o analizǎ detaliatǎ a functiunilor, a materialelor, a dimensiunilor, a procedeelor si metodelor de fabricatie, a calitǎtii, abordarea facandu-se in mod egal prin prisma obiectivelor tehnice si economice. In efectuarea analizei se verifica dacǎ costul pe care il implicǎ partea din produs care asigurǎ o anumitǎ functiune nu este exageratǎ sau neconformǎ in raport cu utilitatea sa tehnicǎ sau comercialǎ. Analiza valorii actioneazǎ in directia maximizarii raportului dintre valoarea de intrebuintare si costul de productie, conduce la renuntarea unor supradimensionari de piese sau semifabricate sau la renuntarea anumitor detalii care nu raspund in mod necesar unor cerinte de utilizare ale consumatorilor, dar care incarca, in mod nejustificat, costul produselor. Utilizarea acestei metode asigurǎ armonizarea intereselor generale, colective si personale care se afirmǎ in cadrul intreprinderii

4.4. Cǎile de reducere a duratei de pregatire a productiei

          Reducerea duratei de pregatire a fabricatiei noilor produse reprezinta una din problemele ce trebuie avute permanent in vedere, prezinta o deosebitǎ importantǎ pentru intreprindere. O duratǎ redusǎ de pregatire asigurǎ punerea la dispozitia consumatorilor a unor produse noi cu caracteristici tehnico-economice superioare si creeaza posibilitǎti de export sporite, pe cand o duratǎ mai mare de pregatire poate avea ca rezultat uzura moralǎ prematurǎ a produselor.

          Caile de reducere a duratei de pregatire au un caracter complex, iar importanta lor difera de la o ramurǎ la alta. Pentru reducerea duratei de pregatire a fabricatiei se cunosc urmatoarele posibilitati:

          - utilizarea proiectelor tip pentru diferitele elemente constitutive ale produselor sau tehnologiilor care pot fi utilizate;

          - folosirea pe scarǎ largǎ a diferitelor subansamble standardizate sau normalizate, reducandu-se numarul pieselor originale ce trebuie proiectate si astfel se micsoreaza volumul de muncǎ necesar pregatirii;

          - folosirea de procedee tehnologice tipizate, constǎ in stabilirea pentru o grupa de produse omogene a unui produs tehnologic tip;

          - folosirea tehnologiei de grup si prevederea in cadrul pregatirii tehnologice a folosirii unor dispozitive demontabile formate din elemente tipizate. Metoda tehnologiei de grup constǎ in elaborarea unei tehnologii unice pentru fabricarea unor grupe de repere si milare din punct de vedere al caracteristicilor de prelucrare.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                    

          - ridicarea pregatirii profesionale a proiectantilor si tehnologilor si specializarea lor pe anumite probleme, astfel incǎt acestia sǎ poata executa lucrari de pregatire cu o componentǎ maximǎ si cu o duratǎ de pregatire minimǎ;

          - organizarea optimǎ a executarii lucrarilor de pregatire prin adoptarea cu un bogat material informativ-ajutator;

          - folosirea unor metode moderne de proiectare in paralel a unor activitǎti specifice etapei de pregatire a fabricatiei noilor produse, cum ar fi teoria grafelor (metoda drumului critic si metoda Pert).

          Prin folosirea acestor posibilitǎti, durata de realizare a etapei de pregatire a fabricatiei noilor produse se reduce considerabil, contribuind in acest mod la reducerea ciclului de asimilare in fabricatie si, deci, la reducerea pe aceastǎ bazǎ a costurilor legate de aceasta activitate.

5. CONCEPTUL DE PRODUS

          In conceptia clasicǎ produsul a fost definit drept “o sumǎ de atribute si caracteristici tangibile fizice si chimice reunite intr-o forma identificabilǎ”. In prezent produsul este definit ca reprezentand un ansamblu de elemente ce declanseazǎ cererea consumatorilor pe piatǎ.

          Componentele ce definesc un produs pot fi grupate astfel:

          a). componente corporale – vizeaza caracteristicile merceologice ale produsului si ambalajului sǎu, determinate de substanta materialǎ a acestora, de aspectul functional (gabarit, greutate).

          b). componente acorporale – contin elemente ce nu au suport material nemijlocit cum sunt : numele produsului, marca de fabricatie, instructiunile de utilizare, protectia legala prin brevet, licenta de fabricatie sau comercializare, pretul, termenul de garantie, serviciile acordate cumparatorului produsului.

          c). comunicatiile privitoare la produs, ce cuprind ansamblul informatiilor transmise de producator cumparatorului potential.

          d). imaginea produsului, sinteza a reprezentarilor mentale ale potentialului cumparator cu privire la produs ; poate avea o imagine clara, favorabila care il poate remarca in masa de produse, deoarece caracteristicile informeaza corect cumparatorul sa-si croiasca o imagine anume despre produs, sau poate sǎ se prezinte cu o imagine difuzǎ, neclara, care poate compromite succesul pe piatǎ al produsului. La formarea imaginii concurǎ toate elementele produsului, dar si modul cum se face lansarea si prezentarea produsului pe piatǎ.

          Produsul creat si destinat pietei nu este si ngular in masa de produse existente, este integrat intr-o gamǎ de produse fie din punctul de vedere al caracteristicilor merceologice, fie din cel al consumului. In notiunea de gamǎ sunt definite varietǎtile articolelor in cadrul anumitor grupe de marfuri. Gama poate avea grad mare sau mic de omogenitate.

          La nivelul unei intreprinderi producatoare avem :

- largirea gamei, datǎ de numarul de linii de productie;

-  profunzimea gamei, datǎ de numarul de produse pe care il contine o linie;

- lungimea gamei, datǎ de suma gamei;

- toate liniile arata suprafata pe care o acopera gama de produse.

5.1. Ciclul de viatǎ al produsului

          Ciclul de viatǎ al produsului reprezinta intervalul cuprins intre momentul aparitiei si cel al disparitiei produsului de pe piatǎ. Ciclul de viatǎ al produsului nu coincide cu durata de viatǎ fizicǎ si durata de functionare a unui produs.

                  Cerere

      ( volum vanzari )

    

 

          Cercetare      Lansare                          Crestere                         Maturitate           Declin          Timp

            Dezvoltare

            Creatie       

          Produsul, in cadrul ciclului de viatǎ, parcurge mai multe etape. Un produs trece prin anumite etape ce prevad aparitia si care pregatesc lansarea pe piatǎ.

          a). Lansarea este etapa in care agentul informeaza publicul despre produs pentru ca potentialii cumparatori sǎ devina cumparatori reali. In aceastǎ etapǎ se desfasoarǎ multiple actiuni promotionale de publicitate in forme si tehnici specifice, se transmit mesaje care sǎ trezeasca interesul potentialului cumparator ;

          b). Cresterea poate fi acceleratǎ sau lentǎ, in functie de efortul actiunilor promotionale desfǎsurate in etapa anterioarǎ, functie de caracterul produsului. In aceasta etapǎ este importantǎ colaborarea intre agentii producatori si comercianti;

          c). Maturitatea produsului pe piatǎ marcheaza limitele unui echilibru de piatǎ. Etapa de stabilitate poate dura mult sau putin, functie de numerosi factori, de aparitia unor produse superioare din punct de vedere cantitativ, dacǎ produsele nu mai  fac fatǎ cerintelor;

          d). Declin – se manifesta prin scaderea cererii pentru produs, apar pierderi ; aceasta etapǎ trebuie insotitǎ de o politica adecvatǎ, menitǎ sǎ conduca la scaderea stocurilor.

          Ciclul de viatǎ al unui produs poate avea o durata mai mare sau mai micǎ, dupa cum si etapele ce il formeaza pot fi diferite ca initiere in timp. Etapele trebuiesc identificate si cunoscute, astfel incǎt deciziile adoptate in legatura cu productia si comercializarea produsului sǎ aiba o temeinica fundamentare economicǎ, sǎ se desfǎsoare in conditii de eficientǎ.

5. Innoirea produselor

          Procesul de innoire al produselor este conditionat de progresul stiintific si tehnic general si de potentialul economic si financiar al firmelor producatoare. Procesul de innoire se desfasoara in ritmuri diferite in functie de caracterul produselor, unele innoindu-se cu frecventǎ mare, altele la intervale mari de timp.

          Gradul de noutate este dat de modificarile pe care le prezinta produsul in raport cu oferta existentǎ. Intensitatea noutǎtii este maximǎ, atunci cand innoirea antreneaza modificarea tuturor componentelor calitative ale produsului conferind acestuia o multitudine de noi insusiri. Ea scade treptat pe masura diminuarii numarului si marimii modificarilor suferite de produs, ajungand panǎ la schimbarea unui si ngur element.

                   Caracteristicile de noutate se atribuie cand:

-   produsul apare absolut nou, deci nu a existat pe nici o piatǎ;

-   produsul este nou pentru intreprindere, el incǎ nu este nou pentru piatǎ;

-   produsul nou se introduce pe o piatǎ care nu a existat panǎ atunci.

          Un produs nou prezinta una sau mai multe insusiri noi, un numar modificat de insusiri sau pune in valoare o insusire ce nu a fost cunoscutǎ, fatǎ de produsele existente pe piata si/sau in consum.

          Introducerea in fabricatie a unui produs si lansarea pe piata a acestuia sunt procese de duratǎ, complexe, precedate de operatiuni ce se desfasoarǎ in anumite etape care trebuie parcurse intr-o succesiune bine stabilitǎ.

          Momentul de creatie este rezultatul imaginatiei si al actiunilor de cautare in domeniu. Ideile rezultate din aceastǎ fazǎ sunt supuse unor procese succesive de selectie in vederea eliminarii variantelor ce nu intrunesc cerintele unui nou produs.

          In aceastǎ etapǎ variantele de produs oferite sunt confruntate cu conditiile concrete de care dispune agentul producator ce vizeaza potentialul uman, material, financiar.

          Ideea de produs este supusǎ analizei si  confruntata cu cerintele pietei. Pentru o asemenea confruntare se stabileste o lista a criteriilor de selectie a variantei in postura de idee de creatie.

          Criteriile ce stau la baza analizei sunt : tehnice, economico-financiare si  de marketing.

          Potrivit criteriilor tehnice variatia propusa este supusa analizei prin prisma performantelor pe care le va dobandi produsul nou privind : functionabilitatea produsului, durabilitatea produsului, conditiile de intretinere si  usurinta cu care se intretine daca resursele intreprinderii satisfac cerintele de folosinta a noului produs (materii prime, conditii tehnice si  tehnologice), daca necesarul de forta de munca poate fi asigurat de aceleasi categorii.

          Potrivit criteriilor economico-financiare se urmareste daca noul produs se incadreaza in consumurile specifice de energie, materiale, daca noul produs va asigura rentabilitatea firmei, cand conditiile de executie se incadreaza in timpii de munca normati, daca firma dispune de resursele necesare pentru modificarea, introducerea noilor tehnologii, daca resursele permit incadrarea de forta de munca suplimentara.

          Criteriile de marketing analizeaza daca noul produs raspunde obiectivelor, strategiilor de piata propuse de firma, daca va dobandi o capacitate mai mare competitiva, daca prin intermediul noului produs, firma isi va imbunatati imaginea, daca produsul creat raspunde cerintelor consumatorilor, daca produsul prezinta elemente de noutate, daca este diferit de oferta existenta, daca conditiile pietei permit castigarea unui nou segment de piata, daca va contribui produsul la realizarea unui profit substantial.

          Se fac estimari cu privire la durata existentei pe piata, se face o analiza a valorii produsului nou.

          Paralel cu produsul se creeaza si  ambalajul sau « Vanzatorul mut », cum este numit in literatura de specialitate. Ambalajul trebuie sa indeplineasca functia de protectie impotriva agentilor din mediul ambiant, sa asigure integrarea formei si  produsului ; sa permita folosirea, etansarea, depozitarea obiectelor ambalate in conditiile depozitului, independent de functia care trebuie sa detina datele ce sunt necesare pentru existenta produsului, pe ambalaj trebuie sa existe mentiunile de utilizare.

          Testarea reprezinta ultimul filtru prin care trebuie sa treaca prototipul noului produs. Testarea urmareste verificarea produsului sub raportul componentelor sale calitative, ale destinatiilor pentru care este realizat si estimarea conditiilor cele mai favorabile necesare introducerii pe piata.

          Operatiunea testarii comporta doua momente : testarea tehnica si testarea de acceptabilitate (de piata).

          Testarea tehnica priveste respectarea parametrilor tehnico-functionali (materii prime, tipodimensiuni), se face in laborator, pe piste de incercare.

          Testarea de acceptabilitate presupune urmariri de piata pe baza carora sa se determine, cunoasca optiunile potentialilor cumparatori, maniera care trezeste interes. Se face o selectie a subiectilor, se stabileste un anumit esantion. Cu prilejul testarii de acceptare, subiectilor li se cere sa faca o evaluare globala asupra produsului sau una analitica pe grupe de caracteristici.

          Pe baza acestor rezultate se accepta sau nu includerea in fabricatie, lansarea pe piata a produsului.

         

6. LANSAREA NOILOR PRODUSE PE PIATA

          Procesul de lansare a produsului nou trebuie organizat si desfasurat cu atentie pentru ca perioada, piata pe care va fi lansat si modul de comercializare sa fie cele adecvate produsului, sa trezeasca interesul potentialilor cumparatori pentru achizitionarea acestuia.

          Pentru lansarea pe piata a produsului sunt necesare o serie de actiuni :

          a). stabilirea perioadei de lansare este corelata cu natura produsului si  specificul sau de consum, astfel produsele cu cerere curenta pot fi lansate oricand, iar pentru produsele sezoniere momentul lansarii trebuie fixat in perioada premergatoare sezonului.

          b). fixarea zonei teritoriale pentru lansare, astfel produsul poate fi lansat si multan pe intreaga piata a tarii sau poate fi inclus in unul sau cateva centre urbane mari, in functie de caracteristicile cumparatorilor potentiali carora se adreseaza si de gradul de adaptare a produsului la piata.

                   c). alegerea canalelor de distributie. In alegerea variantei se tine seama de natura produsului, de nivelul conditionarii sale, de timpul necesar parcurgerii canalelor de distributie, de costul distributiei.

          d). pregatirea pietei pentru lansarea noului produs urmareste crearea unui climat de interes pentru noul produs in randul cumparatorilor potentiali, se foloseste publicitatea, expozitii de produse, demonstratii de utilizare a produsului, parada modei, organizarea de mese rotunde cu specialisti.

          e). stabilirea modalitatilor de distributie si   pregatirea fortelor de vanzare. Acestea au in vedere cantitatea in care produsele noi sunt aduse spre vanzare, modul in care se face lansarea « in masa » sau « in transe », se stabilesc magazinele in care va fi introdus pentru prima data produsul, are loc pregatirea personalului de vanzare pentru desfacerea lui, organizarea actiunilor promotionale la nivelul magazinului si in afara lui, asigurarea stocului la nivelul unitatii comerciale.

          Momentul inceperii vanzarii este punctul culminant al intregului proces de pregatire si  lansare a noului produs pe piata, inceputul confruntarii decisive a acestuia cu consumatorii. Durata lansarii este un element important pentru succesul produsului pe piata.

          Lungimea fazei lansarii este in legatura directa cu natura produsului, gradul sau de noutate si  comportamentul consumatorului. Prelungirea excesiva a acestei etape mareste riscul esecului produsului nou pe piata.

          Difuzarea noului produs pe piata necesita lamurirea a trei probleme : cea a proprietatii produsului si  factorilor mediului ce favorizeaza difuzarea unui produs pe piata; procesul de acceptare a acestuia de catre consumatorii sai potentiali ; determinarea diferitelor categorii de ocupanti.

          Difuzarea noutatii pe piata se realizeaza in mai multe faze :

          - etapa de constatare – consumatorul potential afla pentru prima oara de existenta unui produs ;

          - etapa interesului indiviual – purtatorul cererii doreste sa-si imbunatateasca bagajul cunostintelor sale privitoare la noul produs, prin procurarea de informatii suplimentare cat mai exacte ;

          - etapa de evaluare – se pun in balanta avantajele unei decizii favorabile adoptarii noului produs ;

          - etapa de incercare – consumatorul incearca inovatia pentru a-si imbunatati aprecierile referitoare la aceasta ;

          - etapa de adoptare sau respingere – reprezinta concluzia la care a ajuns consumatorul potential dupa etapele anterioare.

          Principalele categorii de acceptanti sunt inovatorii, acceptantii timpurii, majoritatea timpurii, majoritatea tarzii si  acceptantii tarzii.

          in privinta produselor noi reactiile consumatorilor difera in functie de caracteristicile lor si  ale produselor. Producatorii incearca sa aduca noile lor produse in atentia potentialilor acceptanti timpurii, in special a celor care au caracteristicile unor lideri de opinie.

7. URMARIREA COMPORTARII PRODUSELOR IN CONSUM

          Activitatea de urmarire a comportarii produselor la beneficiar poate avea in vedere produsul in si ne, modul de folosire, de comercializare, formele de promovare, nivelul calitativ al service-ului, relatia cumparatorilor fata de pret.

          Desfacerea produselor industriale prin trecerea lor in sfera consumului asigura satisfacerea unor nevoi sociale sau personale, asigura reluarea si  continuitatea procesului de productie la furnizor, asigura resursele materiale pentru aprovizionarea productiei la intreprinderile consumatoare. Desfacerea produselor asigura recuperarea cheltuielilor de productie, cresterea continua a eficientei economice a intreprinderilor producatoare, asigura realizarea si cresterea plus produsului.

          Scoaterea unui produs vechi din fabricatie si  din sfera distributiei ridica o serie de probleme referitoare la amortizarea completa a liniei de fabricatie, posibilitatea alocarii capacitatilor de productie ce ramam disponibile pentru producerea altor produse, evaluarea posibilitatilor de perfectionare a produselor vechi si  de relansare comerciala a acestora.

          Relansarea unu produs vechi trebuie sa valorifice pe deplin rezultatele urmaririi produselor in consum si sa urmareasca o mai buna repartizare a produsului pe piata[5].

8. STRATEGII IN POLITICA DE PRODUS

          In domeniul politicii de produs orice intreprindere trebuie sa-si stabileasca o anumita atitudine, pe care trebuie sa o manifeste consecvent in scopul satisfacerii conditiilor eficiente in legatura cu produsul.

          Strategia trebuie sa fie subordonata strategiei de piata. Se pot adopta strategii alternative, ca de exemplu :

          - Strategia stabilitatii gamei de produse – intreprinderea urmareste sa-si consolideze pozitia pe piata prin produsele pe care le aduce, cu o ritmicitate ce reflecta cerintele pietei, astfel intreprinderea isi consolideaza gama sortimentala ;

          - Strategia restrangerii gamei de produse – intreprinderea urmareste sa actioneze in directia si mplificarii structurii sortimentale, isi concentreaza eforturile pe unul sau mai multe produse, ea va elimina liniile de fabricatie ale produselor cu uzura morala;

          - Strategia diversificarii gamei de produse – prin multiplicarea tipodimensiunilor produsului in cauza, a nuantelor coloristice, ambalajelor. Se poate realiza : pe verticala,

prin cresterea in profunzime a gamei; pe orizontala, prin marirea numarului liniilor sortimentale ; pe laterala, o dezvoltare a gamei produselor in directii conexe structurii de baza ;

          -  Strategia diferentierii unui produs in cadrul gamei de fabricatie urmareste detasarea acestuia in cadrul unei structuri sortimentale date prin dobandirea de catre produsul respectiv a unor caracteristici intrinseci sau prin sporirea serviciilor ce insotesc produsul respectiv ;

          -  Strategia perfectionarii produselor urmareste imbunatatirea periodica a parametrilor calitativi ai produselor ; prin aceasta strategie nu se urmareste castigarea de noi segmente de consumatori, ci de pastrarea celor actuale ;

          -  Strategia innoirii gamei de produse, se recomanda a fi adoptata in faza de maturitate, inlocuind produsele « imbatranite » cu altele noi, superioare calitativ. Urmareste sa preia consumatorii produsului eliminat de catre noul produs.