Malaria este o boală infecţioasă larg răspândită în regiunile tropicale şi subtropicale. Între 300 şi 500 de milioane de persoane sunt infectate anual; aproximativ 1 - 3 milioane mor în fiecare an, cei mai mulţi fiind copii din Africa sub-sahariană.

Malaria este una dintre cele mai frecvente boli infecţioase şi este o adevărată problemă de sănătate publică; este cauzată de paraziţi din genul Plasmodium (Regnul Protozoa). Cele mai grave forme ale bolii sunt cauzate de Plasmodium falciparum şi Plasmodium vivax, dar şi alte specii înrudite (Plasmodium ovale and Plasmodium malariae) pot infecta oamenii. Grupul de specii din genul Plasmodium care produc boli la om au fost denumite „paraziţi ai malariei”.

Aceştia sunt transmişi de femela ţânţarului anofel. Paraziţii se înmulţesc în globulele roşii din sânge, cauzând simptome cum ar fi febra, anemia, simptome de gripă şi, în cazuri severe, coma şi moartea. Infectarea poate fi prevenită eliminând posibilităţile de a fi înţepat de ţânţari (plase pentru ţânţari, substanţe care îi îndepărtează, sau eliminarea bălţilor şi locurilor de dezvoltare a ţânţarilor).

Din păcate, nu există nici un vaccin eficient pentru malarie. Pentru a reduce riscul infectării pot fi folosite (în mod continuu) anumite medicamente, dar acestea sunt prea scumpe pentru cei mai mulţi dintre oamenii care trăiesc în zonele de risc. Malaria este tratată cu medicamente antimalarice cum ar fi Hidroxiclorochina; în ultimul timp rezistenţa la aceste medicamente (mecanism similar Rezistenţei la antibiotice) este tot mai răspândită.

Legendarul faraon egiptean Tutankhamon a murit din cauza malariei si a unor complicatii suferite in urma unei fracturi la picior, arata un studiu publicat in Journal of the American Medical Association, citat de CNN.

Cercetatorii au folosit metode antropologice, radiologice si genetice in examinarea mumiei lui Tutankamon si a altor 10 trupuri, mumificate in decurs de doi ani in timpul dinastiei tanarului faraon.

Inainte de efectuarea acestui studiu, Zahi Hawass, conducatorul cercetarii, a declarat ca datele istorice si relicvele descoperite indica faptul ca Tutankhamon ar fi putut fi fiul lui Amenhotep al III-lea, un cunoscut faraon din Dinastia a 18-a. Dupa efecturea testelor ADN, echipa de cercetatori coordonata de Hawass a demonstrat ca aceasta ipoteza era adevarata si ca Tutankhamon era casatorit cu sora sa. In plus, oamenii de stiinta sunt de parere ca bolile genetice au afectat starea de sanatate a tanarului faraon, din cauza casatoriilor in familie.

Radiografia mumiei indica faptul ca Tutankhamon suferea de scolioza si de oligodactilie, o anomalie caracterizata printr-un numar mai mic decat cel normal la degetele de la maini sau de la picioare. Din cauza aceastei boli, faraonul avea probabil piciorul stang foarte umflat si suferea de dureri foarte puternice.  

"In reprezentarile antice, Tutankhamon este infatisat tragand cu arcul, insa nu stand in picioare, ci intr-un car de razboi, iar acest lucru era neobisnuit. In plus, in mormantul sau au fost gasite 100 de bastoane. Initial am crezut ca ele reprezinta un simbol al puterii, insa ele erau de fapt folosite de faraon pentru a se deplasa. Abia putea sa stea in picioare" a declarat Hawass.

De asemenea, cercetatorul a explicat ca, in 2005, a fost realizata o tomografie pentru a determina daca Tutankhamon a fost ucis, incat radiografiile precedente indicau o gaura la nivelul craniului. Insa, rezultatele arata ca acea gaura a fost facuta in timpul procesului de mumificare. Cu toate acestea, s-a descoperit o fractura la femurul stang care ar fi putut sa determine moartea sa.

Hawass a adaugat ca testele ADN au demonstrat prezenta plasmodiului malariei in organismul sau si ca acesta, impreuna cu fractura grava probabil i-au fost fatale.

Desi mormantul lui Tutankhamon a fost descoperit inca din 1922, sunt inca putine detaliile care se cunosc despre viata sa. Acesta a fost faraon intre 1336-1327 i. e.n., iar in urma analizarii mumiei, s-a stabilit ca acesta a murit la varsta de 17-19 ani. 

Este una dintre cele mai vechi boli din lume, care a avut un impact urias aspura istoriei omenirii. "Documentele pastrate din antichitate atesta ca malaria a existat in India, China, Egipt, Grecia si Imperiul Roman", ne spune profesorul Nicolae Marcu, seful Catedrei de Istoria Medicinei UMF "Carol Davila". S-au descoperit mumii egiptene care prezentau splenomegalie (splina marita), o manifestare a malariei care dovedeste ca boala a afectat Egiptul. In China a existat chiar un remediu contra malariei: o planta, Dichroa febrifuga, care se folosea empiric in tratamentul bolii. Multe secole mai tarziu s-a descoperit ca radacina de Dichroa contine alcaloizi, substante care combat in mod efectiv malaria.

Se estimeaza ca in lume exista la ora actuala aproximativ doua miliarde de persoane expuse malariei. Dintre acestea, nu mai putin de 100 de milioane sunt bolnave si unul-doua milioane decedeaza anual ca urmare a infectiei. Malaria este o problema majora de sanatate publica in lume, cu deosebire in zonele subtropicale si tropicale. Incercarile repetate de eradicare nu au avut succes, iar boala este in prezent cea mai raspandita din lume. In Europa, cu deosebire in Roma antica, malaria a facut nenumarate victime. Unii istorici au afirmat chiar ca infectia ar fi fost responsabila de caderea Imperiului Roman. Este poate o exagerare, dar cert este ca multi oameni au cazut victime acestei infectii parazitare. Dintre cei mai cunoscuti noua sunt Alexandru Macedon, Alaric, Otto al II-lea, Dante, Caravaggio, Oliver Cromwell. Bolnavi de malarie au fost Gingis Han, Cristofor Columb, Cardinalul Richelieu, Cesare Borgia, Ernest Hemingway, George Washington, James Monroe, Abraham Lincoln, Theodore Roosevelt si multi altii. "In timpul lui Ludovic al XIV-lea a izbucnit o epidemie severa la Versailles chiar in perioada constructiei palatului. La fel s-a intamplat si la constructia Canalului Panama, care a fost chiar intrerupta din cauza malariei", relateaza prof. Nicolae Marcu. DESCOPERIRI. Malaria sau paludismul, dupa denumirea sa stiintifica (lat. palus, mlastina), este determinata de un parazit. El a fost descoperit insa abia in anul 1888 de medicul militar francez Alphonse Laveran (foto stanga).

Pentru descoperirea sa, Laveran a primit Premiul Nobel in 1907. Cativa ani mai tarziu, medicul englez Ronald Ross (foto dreapta) a descoperit rolul tantarului femela de Anophel ca sursa transmitatoare a paludismului. Desi se banuia inca din antichitate legatura malariei cu tantarii, doar Ronald Ross a reusit sa demonstreze stiintific ipoteza. Medicul englez a obtinut si el Premiul Nobel in 1903, chiar inaintea lui Laveran.

(material din jurnalul national)

Există anumite boli care au fost învăluită în mister istoric, cauzele atribuite la forțele magice sau

spirituale. Teratoma ovarian, de exemplu, o tumora numit după grec τέρας (monstru), este un

neoplasm format de păr, dinți, piele si alte tesuturi mature. Aristotel crede ca parula fost înghițit

de către pacient și depozitat in diferite tesuturi ale corpului. Dar alți teoreticieni au susținut

origini de mai mult rău augur: teratoamele au fost raportate a fi o consecință a relațiilor sexuale

cu diavolul, o expresie a unui coșmar (Incubus), dovezi de implicare în vrăjitorie, sau o pedeapsă

pentru răutate.

Malaria a fost mult timp un membru al acestui grup fascinant de boli cu origini voalate. Timp de

multe secole se credea că anumite boli, cum ar fi malaria și holera, au fost cauzate de miasma

(μíασμα, greaca veche: poluare, murdărie),vapori toxici sau ceață umpluta cu particule de

materie descompusa (miasma)Totul plutea deasupra solului, care a fost invizibil pentru ochiul

uman, inclusiv particule de praf si bacterii, a fost numit "aer" - într-un sens,si poate că această

speculație nu era departe de adevăr.

Hipocrate

In 400 i.Hr., Hippocrate a discutat despre etiologia bolilor selectate în tratatul său "aere, ape și

locuri" [ 1 ]. În antichitate, cu mult înainte de malarie termenul a fost inventat, boala a fost

descris varianta ca "febra de mlaștină", "agues" (din latină febris acuta), "febra tertian", "febra

quartan", sau "febra intermitenta." Cei mai mulți termeni provenit de la scrierea lui Hipocrate.

Quintus Serenus Sammonicus

Quintus Serenus Sammonicus, medic al împăratului roman Caracalla, a stabilit ca pacientii

care sufera de febra si friguri să poarte o amuleta cu inscriptia "Abracadabra" (Figura 1 ), în

lucrarea sa didactica "Liber medicinal:"

Inscribis chartae, quod dicitur Abracadabra,

Saepius: et subter repetas, sed detrahe summae,

Et Magis atque Magis desint Elementa figuris

Singula, quae Semper rapies et coetera figes,

Donec în angustam redigatur Litera conum.

Lino sa Nexis col redimire Memento [ 2 ].

“Scrie de mai multe ori pe o bucată de hârtie cuvântul "Abracadabra", și repetă cuvântul în

rândurile de mai jos. Amintiți-vă de a lega aceste documente cu in și legați-le în jurul gâtului .”

După ce poartă talismanul timp de nouă zile, să fie aruncat peste umăr. În caz contrar,

Sammonicus recomanda aplicarea de grasimea leului, sau purtarea de piele de pisica legata cu

corali galbeni și smaralde verzi în jurul gâtului .

Unii cercetători resping cuvânt ul “abracadabra” ca sens. Alții, cu toate acestea, il traduc ca: "Să

fie distrus", "Out, spirit rău, Out" (din cuvintele ebraice Abrai Seda brai), sau "Tatăl, Duhul

Sfânt, Cuvântul" (din cuvintele ebraice Ab, ruach, Dabar.

Marcus Terentius Varro

"Aer rău" sau teoria miasma de etiologie malarie a rămas o ipoteză acceptată bine în secolul al

19-lea e.n., cand tantarii s-au dovedit a fi agentul de transmitere a bolii. Cu toate acestea,

corelația dintre boala și insecte își are rădăcinile în antichitate.

Evitarea de insecte nu este cu siguranță un fenomen nou. În secolul 26 i.e.n, egiptenii au

mancat alimente din familia ceapa - usturoi, cel mai probabil - pentru a alunga tantarii. Herodot,

un istoric grec care a trăit în secolul V î.Hr., a descris practica:

Pe piramida este declarată în scris egiptean cât de mult s-a cheltuit pe ridichi si ceapa si praz

pentru muncitori, și dacă îmi amintesc bine ceea ce interpretul a spus în lectură, o sumă de

1.600 de talanți de argint au fost cheltuite .

Insectele au fost recunoscute ca agenți de moarte și decădere din cele mai vechi timpuri. În

Vechiul Testament al Bibliei, a patra plagă din Egipt a constat de roiuri de muște (רֹוב :(ָע_

Altfel, dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite roiuri de muște pe tine, și pe

slujitorii tăi, și împotriva poporului tău, și în casele tale: și casele egiptenilor vor fi pline de

roiuri de muște , și, de asemenea, pe care acestea sunt pământ.

Exodus 08:21 (King James Bible, Cambridge Ed)

Antic Cuvântul ebraic, רֹוב ,de multe ori tradus pur și simplu ca "muste", cel mai probabil ,ָע_

reprezintă o multitudine de diverse tipuri de insecte - nu numai muste, dar țînțari si viespi - de

natură periculoasă mai mult decât omologii lor comuni.

Ani mai târziu, boala a început să fie asociată nu numai cu insecte, dar cu organism mult prea

mici pentru a fi văzute. Marcus Terentius Varro (116-27 î.en), un savant roman și scriitor, a

recunoscut importanța creaturilor mici in patogeneza bolii:

“Advertendum Etiam, Siqua erunt loca palustria, et propter easdem causas, et quod crescunt

Animalia quaedam minuta, quae non possunt mușchiul consequi, et pe aera INTUS în Corpus

per os AC nares perveniunt atque efficiunt difficilis morbos. Fundanius, Quid potero, inquit,

facere, si istius modificate km fundului de ochi hereditati obvenerit, quo-ul minus pestilentia

noceat? Istuc Vel ego respondere oposum, inquit Agrius, Vendas, quot assibus Possis, AUT si

nequeas, relinquas”.

Măsuri de precauție trebuie să fie, de asemenea, luate în cartierul de mlaștini pentru anumite

creaturi mici, care nu pot fi văzute de ochi, care plutesc în aer și intră în organism prin gura și

nas și produc boli grave. "Ce pot să fac", a întrebat Fundanius, "pentru a preveni boala, dacă

ar trebui să moștenesc o ferma de acest gen"? "Chiar și eu pot răspunde la această întrebare", a

răspuns Agrius,- "se vinde pentru cel mai mare preț în numerar, sau daca se poate "Sa nu-l

vândă,sa-l abandoneze" .

Peste 1.500 de ani au trecut înainte ca termenul de "malarie" sa intre în uz. Cuvântul “malaria” își are rădăcinile în teoria miasma, așa cum este descris de istoricul și cancelarul Florenței, Leonardo Bruni, în lucrarea sa Historia Florentina.

Termenul italian "mal'aria" (aer rău ) a fost introdus în Anglia, 300 ani mai târziu, de Horace

Walpole într-o scrisoare scrisa la 05 iulie 1740: "Nu este un lucru mai oribil decit malaria, care

vine la Roma în fiecare vară, și ucide unul. " .Ioan MacCulloch a introdus cuvântul în literatura

de specialitate, in limba engleză în 1827 .Cu toate acestea, lui Charles Laveran, primul care a

pus in evident microrganismul in sânge în 1893, ii displăcea intens numele de “malarie”. El a

considerat termenul ca neștiințific și vulgar, preferând denumirea "paludisme" (latină: Palus =

mlaștină), care este încă folosit în Franța de azi . În prezent, utilizarea cuvântului “malarie” se

limitează la boala și simptomele acesteia (și nu agentul cauzal acestuia).

Poate că, în parte datorită numele de boala, conceptul etiologic de aer rău prevalat până la ultima

parte a secolului al 19-lea. În timpul numeroasele sale călătorii, jurnalist și Africa explorator

Henry Morton Stanley (1857-1932) a ridicat un ecran de sticlă pe barca lui, pe care el a folosit

pentru călătoriile sale pe râul Congo, ca protecție împotriva miasma [ 11 ].

Joannes Maria Lancisius

Numit ca medic la trei papi (Inocențiu al XI, Inocențiu al XII-lea și Clement al XI), Joannes

Lancisius a fost unul dintre cei mai mari medici ai epocii sale. În cartea sa De noxiis paludum

effluviis, eorumque remediis ("Pe emanațiile nocive de mlaștini, și remediile lor"), el descrie

transferul de boli mortale de animale, menționând că "venenata Animalia non occidunt vulnere,

sed infuso pe vulnus Venetico liquido "(animalele veninoși nu ucide de leziuni, dar ele injecta un

lichid toxic prin rana) [ 12 ].

Lancisius susținut cu tărie folosirea Cortex Peruvianus (coaja peruvian) pentru tratamentul febrei

periodice. Extracte din acest coaja au fost folosite pentru a trata febra, de la începutul anilor 1600

s. Cu toate acestea, utilizarea de pulbere fină de chinină, amestecat în vin francez, nu a fost fără

probleme, și mulți medici nu au fost în favoarea utilizării coaja. În 1707, Anthony Van

Leeuwenhoek a scris Heer van Wikhuysen, "Acest medicament nu este de a fi folosite, dar cu cea

mai mare prudență, pentru că altfel ar putea fi atât de dăunătoare pentru organism, care Tho

febra ar trebui să fie eliminate, de inconvenientele ulterioare pot fi mai rău decât boala în sine''

[ 13 ].

Nici unul dintre medicii italieni eminenți Giovanni Lancisi nici Francesco Torti a folosit

termenul de malarie. A rămas un termen folosit exclusiv în medicina populară italiană.

Francesco Torti

În 1756, Francesco Torti definit un nou standard de ingrijire pentru utilizarea de chinină.

Folosind un desen al arborelui Febrium Lignum, Torti folosit ramuri coaja acoperite pentru a

reprezenta condițiile în care cinchona a fost eficient. Barkless ramuri desfrunzite, au fost folosite

pentru a reprezenta condițiile în care cinchona a fost ineficient (Figura 2 ). Publicarea sa elegant

ilustrat aratat ca doar febra intermitenta au fost receptive la tratament cu coaja cinchona [ 14 ].

Figura 2. Torti copac Febra în formă de o instalație de cinchona stilizate. (Courtesy John Carter Brown Biblioteca de la Universitatea Brown).

Carl Linnaeus

Malaria a fost mult timp distinge de alte febre în două aspecte. În primul rând, malaria este

asociat cu o febra periodică unic si caracteristic, și în al doilea rând, numai malarie este curabile

de chinina.

În 1735, botanistul suedez Carl Linnaeus a călătorit la Universitatea din Harderwijk în Olanda,

unde a obtinut diploma de medic. Teza sa de absolvent a fost intitulat, "teza inaugurală în

medicină, în care se prezintă o nouă ipoteză cu privire la cauza de febra intermitenta. Prin

favoarea lui Dumnezeu, de trei ori cel mai bun și cel mai mare, prezentat de Carolus Linnaeus

din Smaland, Suedia, un savant Wredian " [ 15 ].

În lucrarea sa de 24 de pagini, teza 84-capitol, Linnaeus comparat diferite regiuni ale Suediei și a

constatat lut si febra intermitenta a fi conectate punct de vedere geografic. El a ajuns la concluzia

că particulele de argilă foarte mici au fost responsabile pentru simptomele bolii, și a propus ca

febra intermitenta originea în - și numai în - locuri cu argilos sol:

24. Frigus non est causa vera, quia: Rarissima est Febrium intermittentium în frigidissimis

terrae (Rece nu este adevarata cauza, deoarece febra intermitenta este foarte rar în cele mai reci

zone ale tarii.).

Chinina de droguri este extras din scoarta unui copac acum cunoscut sub numele de copac

Cinchona [ 16 ]. În 1742, Linnaeus a numit genul de acest copac, în manualul său seminal genuri

Plantarum [ 17 ]. În cea de a doua ediție revizuită și adăugită, 1021 genuri de plante au fost

listate, inclusiv, ca ultima intrare, recent descris Cinchona gen (Figura 3 ).

Figura 3. lista Linnaeus "de genul Cinchona. (Courtesy Bayerische Staatsbibliothek, München).

Albert Freeman Africanul Regele

În 1851, în discursul său la Societatea de Medicina din Carolina de Nord, Charles E Johnson a

respins doctrina de origine miasmatic de malarie. Ca dovadă, el a subliniat "bolnăvicios"

Constituția locuitorii din Gibraltar, un oraș construit pe un pat de nisip roșu sec, fara iazuri sau

de mlastini să furnizeze materie vegetală în descompunere necesare pentru generarea de miasma.

În plus, el a remarcat că nici o analiză chimică sau investigație microscopică a fost capabil să

identifice miasma, și că compoziția aerului a fost întotdeauna dovedit a fi 78 părți de azot, 21

părți de oxigen, și un acid carbonic parte [ 18 ].

De 1883, medic american, Albert Freeman Africanul regele, a adunat 19 fapte în sprijinul tantar

ca origine a bolii malarie [ 19 ]:

1 Malaria este cel mai frecvent în zone (mlaștini, mlaștinile, jungle, mlastini, etc), în cazul în

care tantarii sunt endemice;

2 Malaria este cel mai frecvent la temperaturi favorabile creșterii tantar;

3 Malaria nu se produce la temperaturi scăzute;

4 Malaria este cel mai frecvent in regiunile ecuatoriale și de coastă;

5 malariei apare frecvent în zonele de frunziș dens;

6 Pădurilor poate bloca transmitere a malariei;

7 malariei ar putea răspândi în zonele care sunt de mile departare;

8 Malaria se poate raspandi la locurile afectate anterior, atunci când solul este excavat;

9 Un corp mare de apa poate preveni raspandirea de malarie;

10 țări Anterior malarie, atunci când clarificat, poate deveni liber de boală;

11 amenințarea de malarie este mai aproape de suprafața pământului;

12 transmitere a malariei este mai mare în timpul nopții;

13 Pericolul de a obține malarie este mai mare după dormit în aerul nopții;

14 Foc protejeaza impotriva malariei;

15 Orașul de aer are un efect de protectie impotriva malariei;

16 Malaria este cea mai raspandita in vara târziu și toamna;

17 Malaria este arestat de perdele de panza, voaluri tifon, și plase de țânțari;

18 Malaria afecteaza copiii mult mai puțin frecvent decât adulții, și

19 Dintre toate rasele umane alb este cel mai susceptibil de a mlaștină-febra, cel negru așa;

Johann Heinrich Meckel

Puține familii au avut un asemenea impact asupra medicinei de familie ca Meckel, care timp de

patru generații a contribuit foarte mult la anatomie, patologie și științele biologice. Ultimul

membru al liniei Meckel, Johann Heinrich Meckel (1821-1856), a luat poziția instructor în

anatomie patologică la Universitatea din Berlin, care stră-bunicul a avut loc la Charité. După

moartea sa prematură la boli pulmonare, poziția Meckel a fost completat de către Rudolf

Virchow [ 20 ].

În anii 1800, malaria a fost endemic în toată Europa Centrală, cu excepția Lichtenstein. Acesta a

fost bine cunoscut faptul ca pacientii care au murit de malarie au avut depozite negre în organele

lor. Potrivit lui Hipocrate, aceste depozite negre erau caracteristice de malarie, si au fost atribuite

la bila. Acest punct de vedere a prevalat până Johann Meckel s-au dovedit altfel.

În 1846, un pacient pe nume Adelheid B a murit la vârsta de 43 după 24 de ani în diferite spitale

pentru pacientii bolnavi mental. Malaria nu a fost diagnosticat înainte de moartea ei. Heinrich

Meckel efectuat autopsia ei. El a găsit creierul ei să fie maro închis, cu toate capilare umplute cu

particule maronii care au fost fără mișcarea browniană. Splina a fost extinsă și, de asemenea,

maro închis, cu la fel de plin capilare. Meckel a concluzionat că pigmentul brun a fost un produs

sânge ("aus dem Blutroth entsteht ein Schwarzes Pigment") [ 21 ].

Meckel nu asocia pigment cu malarie. Dar, doar câțiva ani mai târziu, relația de cauzalitate dintre

acest pigment brun de malarie a fost înființată de către Virchow și Frerichs, și a malariei a fost

recunoscut a fi o boala de sange (Figura 4 ) [ 22 , 23 ]. Meckel a asumat în mod eronat pigment a

fost chimic identic cu melanina, dar Virchow asociat în mod corect pigment cu cristale hematină

("aus Hämatin condensiert sich allmählich körniges oder krystallinisches Pigment").

Figura 4. desene Frerichs "de depunerea de pigment în organele interne ale pacienților intermittens (Courtesy Staatsbibliothek zu Berlin - Preussischer Kulturbesitz)..

Este cunoscut faptul că acest pigment maro se formează în timpul digestiei de hemoglobină și

produse de parazitul malariei prin biocrystallization [ 24 ]. Prezența de pigment maro (de

asemenea, numit haemozoin) în organe la autopsie este un indicator puternic a infectiei malarie.

Charles Louis Alphonse Laveran

În primii ani de microscopie, tehnologie colorare a fost în fază incipientă. Medicul francez

armata, Laveran, a trebuit să folosească sânge nefixate și fără pată pentru experimentele sale, și

ar putea vedea în sângele pacienților săi un pigment negru, care a fost, potrivit Virchow, urmare

a infectiei cu malarie. Unele ani au trecut înainte Malachowski a dezvoltat o pata care a permis

identificarea diferențial de paraziti din sange [ 25 ].

Laveran a fost de acord cu Meckel cu privire la pigmentul brun, susținând că pigmentul a fost

chimic legate de melanina: "Melan Æ MAI este special foarte pronunțat la persoanele care au

murit de acuta paludisme (atacuri dăunătoare), culoarea pe care o conferă anumite organe, în

special la splina, ficat, iar substanța cenușie a creierului, este aproape întotdeauna suficiente

pentru a demonstra la examenul microscopic dacă moartea este rezultatul paludisme " [ 26 ].

Mai convingătoare a fost observarea lui de gametocytes de sex masculin curs de exflagellation

(Figura 5 ). În 1880 la Spitalul Militar la Constantine din Algeria a descoperit, pe marginile de

corpuri sferice pigmentate in sange de un pacient care suferă de malarie, elemente filiforme

asemănătoare flagel care se mișcă foarte repede: "Am fost încă ezită dacă aceste elemente au fost

paraziti , atunci când pe 06 noiembrie 1880, la examinarea corpuri sferice pigmentate

menționate mai sus, am observat, pe marginea mai multe dintre aceste elemente, filamente

mobile sau flagella, a cărui mișcări extrem de rapid și variat lăsat nici o îndoială cu privire la

natura lor " [ 26 ].

Figura 5. desen Laveran de paraziti malarie.

Ronald Ross

Prima persoană care să facă dovada definitiva ca tantarii efectuate malarie a fost chirurg britanic

armată, Ronald Ross. De lucru în Secunderabad, India, sub tutela mentorului său, Patrick

Manson, Ross a efectuat o căutare meticulos, de doi ani, examinarea la microscop mii de vărgat

gri și alb tantari hrănite cu sânge malarie, în căutarea unui agent patogen în țânțar. In 1897, el a

obținut câteva tantari care au aparținut unei specii cu aripi reperat. Ross hrănite aceste tantari cu

sange de la un pacient pe nume Husein Khan, al cărui sânge conținea numeroase celule în formă

de semilună (Figura 6 ) [ 27 ]. Acesta a fost în aceste pete tantari, acum cunoscut a fi specii

Anopheles, că Ross detectate organisme caracteristice pigmentate în peretele stomacului. Pentru

ca tantarii nu produc pigment (haemozoin), Ross dedus că pigmentul a fost cauzal legate de

malarie [ 27 ].

Figura 6. Jurnal Ross "și Note de Cercetari asupra malariei, Cartea I, pag. 107. (Courtesy Arhivele Service, London School of Hygiene & Tropical Medicine).

Robert Koch Koch, a cărui misiune a fost prim control al tuberculozei, a început munca de teren malarie în 1897. În studiile sale africane a constatat că, în unele sate malarie-călărit, toți copiii au avut malarie și splenomegalie, dar ca a crescut copiii, splenomegalie dispărut, și sângele lor nu mai conținea parazitii din numerele demonstrabile. În cele din urmă, copiii au devenit imun la malariei. El a favorizat de țânțari teorie bazată pe concepte a dezvoltat în timpul unei vizite în India în 1883.

Giovanni Battista Grassi

Giovanni Battista Grassi, un zoolog italian, distins științific diferite specii de tantari. In 1898, el a

identificat fără echivoc Anopheles claviger (SYN A. maculipennis ) (Grecia anofelís : bun-

pentru-nimic), ca vector unic de malarie din Italia[ 29 ].

Patrick Manson

Patrick Manson, un medic scoțian, realizat ca exflagellation descris de Laveran nu ar putea avea

loc în fluxul sanguin, dar numai atunci când parazitul era în afara corpului uman, expus la

umiditate și o temperatură mai scăzută, cum ar fi în stomacul unor insecte . Teoria malariei

Manson a constat din două părți: metamorfoza a "flagella" apare în stomac tantar si flagella

eliberat intră apă potabilă. Cea de a doua parte a teoriei sale - care a declarat că apa contaminată

potabilă a fost motivul pentru obtinerea de malarie - sa dovedit a fi complet gresit [ 27 ].

În 1900, Manson cu condiția convingător, dacă tulburătoare dovada, experimentală a rolului

jucat de țânțari în propagarea de febra malarie. La 29 septembrie, Manson a raportat un

experiment pozitiv infectie cu Anopheles tantarii importate din Roma. Călătoria de la Roma la

Londra a durat zile cu privire la trei ani și jumătate, și de cele mai multe tantari au sosit la

Londra, în viață și în stare bună. Insectele s-au permis să muște degetele și mâinile sănătoase,

fiul de 23 de ani, Manson, Patrick Thurburn Manson, care nu a suferit de malarie, și care nu au

fost în străinătate de la vârsta de trei ani. El a trecut printr-un atac ascuțite de dublu benigne

tertian malarie febra aproximativ 14 zile mai târziu. Chinina a fost administrat și tineri Manson

curând a revenit în stare bună de sănătate [ 30 ].

Potrivit lui Manson, aceste experimente au indicat în mod clar că soluția practică a problemei

malariei se afla în:

1 Evitarea cartier de case autohtone, sursa perene de paraziti malarie;

2 distrugere, în măsura posibilului, de Anopheles " bazine de reproducere și

3 În principal: Protecția la intepaturi de tantar.

Camillo Golgi

Între 1885 și 1892, Bartolomeo Camillo Golgi studiat ciclul asexuată a parazitului malariei și

legate etapele sale de a etapele observate ale diferitelor forme de malarie (Figura 8 ).El a

descoperit că accese febrile a coincis cu segmentarea ("legea lui Golgi"). Munca lui a fost primul

care a demonstra conceptul de un ceas biologic.

Figura 8. microphotograph inițial de o margaretă, cum ar fi pregătirea de sange malariei Golgi lui. (Courtesy Muzeul de Istorie de la Universitatea din Pavia).

În studierea relația dintre ciclul biologic al parazitului malariei și debutul febrei, Golgi a

constatat că cele două tipuri de malarie febra intermitenta (tertian, care apar in fiecare zi, și

quartan, care apar la fiecare a treia zi) au fost cauzate de diferite specii de Plasmodium și că

accese de febra a coincis cu ruptura și eliberare a merozoites in sange [ 31 ].

Fritz Schaudinn

În 1903, Fritz Schaudinn a raportat că femela tantar Anopheles injectat sporozoites in fluxul

sanguin, după care sporozoiți au intrat direct celulele rosii din sange. Schaudinn a fost lupta de

ceva timp pentru a rezolva misterul a modului de intrare în corpul de paraziti malarie. Din 1901-

1904, a lucrat la secția de malarie în Rovigno, un mic oraș din Dalmația (acum Rovinj, Croatia),

care a fost cunoscut pentru rata mare de infectie malarie. El a realizat un set de cinci experimente

în care a permis tantarii să se hrănească pe menajera sa, care a avut Plasmodium vivax semilune

în sângele ei, și folosit ulterior propriul sânge pentru experimente invazie.

În primele patru experimente, el nu a reușit să găsească nici o dovadă de invazie directă a

celulelor roșii. În ultimul experiment, cu toate acestea, el a observat sporozoite malarie (forma

stadiul final în ciclul sexual al parazitului) intră direct unei celule rosii. Cele sporozoites nu au

dezvoltat în continuare în cadrul celulei rosii (Figura 9 ) [ 32 ]. S-au folosit nici un control

corespunzătoare, iar experimentul nu a fost reprodus. Din păcate, Schaudinn a murit pe 22 iunie,

1906, la vârsta de 34. Având în vedere lista sa impresionantă de realizări, raportul Schaudinn de

penetrare directă a eritrocitelor prin sporozoites infecțioși de P. vivax dominat aviz științific până

în 1947, atunci când Henry Shortt și Cyril Garnham a aratat ca o etapă de divizare în ficat a

precedat dezvoltarea de paraziți din sânge [ 33 ].

Figura 9. desenele Schaudinn, care arata intrare directă a eritrocitelor prin sporozoites infectioase in celule numerotate de la 15 o-h. (Courtesy Tropeninstitut Hamburg).

Concluzie

Malaria ramane una dintre cele mai importante cauze de morbiditate și mortalitate umane la nivel

mondial, cu un impact imens in lumea in curs de dezvoltare. Teoriile privind cauza și

transmiterea de malarie au evoluat în timp, de la teoria lui Hipocrate de aer rău în secolul V î.en

la intelegerea noastra actuala a organismelor Plasmodial ca agentul cauzator al bolii. Tratamente

pentru malarie s-au schimbat, de asemenea, în timp, de la Sammonicus "amulete magice în a

treia CE Century la medicamente astăzi anti-malarie. Curent tratamente anti-malarie sunt mult

mai sofisticate decât terapiile vechi. Cu toate acestea, ca unele medicamente din arsenalul anti-

malarie sunt pierde eficacitatea, poate în timp poate exista o revenire de terapii apuse.