Mai Ministerul Afacerilor Interne Moldova

18
Conducera directia economie si finante Țurcan Sergiu Mihail – Șef al Direcției generale economie și finanțe Anul nașterii: 28 octombrie 1963 Locul nașterii: r-l.Drochia, satul Antoneuca Studii: În anul 1985 a absolvit facultatea Economie a Universității de Stat din Moldova. În anul 2002 a absolvit Universitatea de Studii Umanistice, or.Chișinău, licențiat în drept profil jurisprudență, specializarea drept penal. In anul 2008 - masteratul la Academia “Ștefan cel Mare” a MAI – master în drept economic. Activitatea profesională: În Ministerul Afacerilor Interne activează din anul 1991, deținînd diferite funcții ale corpului mediu și superior de comandă. La 12.01.2010 este numit în funcție de șef al DGEF. La 27.07.2012, prin ordinul MAI nr. 347 este numit în funcția de Director al Direcției Generale Economie și Finanțe a MAI. La 24.05.2013 este numit în funcția de șef al DGEF. Starea civilă: Este căsătorit și educă doi copii. Audienţa direcţia generală economie şi finanţe Audiența cetățenilor în cadrul DGEF se efectuează în fiecare zi de marți și joi conform programului de lucru. Responsabilităţi direcţia generală economie şi finanţe 1) elaborarea documentelor de politici financiare și bugetare în cadrul MAI; 2) analiza documentelor de politici publice, a proiectelor de acte legislative și normative, a documentelor elaborate de unitățile aparatului central al MAI, autoritățile

description

Mai Ministerul Afacerilor Interne Moldova

Transcript of Mai Ministerul Afacerilor Interne Moldova

Conducera directia economie si finanteurcan Sergiu Mihail ef al Direciei generale economie i finaneAnul naterii: 28 octombrie 1963Locul naterii: r-l.Drochia, satul AntoneucaStudii:n anul 1985 a absolvit facultatea Economie a Universitii de Stat din Moldova.n anul 2002 a absolvit Universitatea de Studii Umanistice, or.Chiinu, liceniat n drept profil jurispruden, specializarea drept penal.In anul 2008 - masteratul la Academia tefan cel Mare a MAI master n drept economic.Activitatea profesional:n Ministerul Afacerilor Interne activeaz din anul 1991, deinnd diferite funcii ale corpului mediu i superior de comand.La 12.01.2010 este numit n funcie de ef al DGEF.La 27.07.2012, prin ordinul MAI nr. 347 este numit n funcia de Director al Direciei Generale Economie i Finane a MAI.La 24.05.2013 este numit n funcia de ef al DGEF.Starea civil: Este cstorit i educ doi copii.

Audiena direcia general economie i finaneAudiena cetenilor n cadrul DGEF se efectueaz n fiecare zi de mari i joi conform programului de lucru.Responsabiliti direcia general economie i finane1) elaborarea documentelor de politici financiare i bugetare n cadrul MAI; 2) analiza documentelor de politici publice, a proiectelor de acte legislative i normative, a documentelor elaborate de unitile aparatului central al MAI, autoritile administrative i cele subordonate MAI, sub aspectul impactului financiar al acestora, estimarea costurilor pentru implementare i evaluarea capacitii de plat n vederea realizrii prevederilor documentelor menionate; 3) consultarea unitilor aparatului central al MAI, autoritilor administrative i celor subordonate MAI cu privire la procesul i cerinele fa de elaborarea documentelor financiare i bugetare ; 4) monitorizarea ntocmirii i prezentarea, n baza instruciunilor metodologice elaborate de Ministerul Finanelor i a informaiei catalogate, a proiectelor, planurilor i rapoartelor financiare.

Sarcinile i atribuiile dgef direcia general economie i finanea) elaboreaz baza metodologic de formulare i realizare a politicii n domeniul economiei i planificrii indicilor bugetari financiari, estimarea costurilor; b) elaboreaz, n comun cu autoritile administrative i instituiile din subordine, propuneri privind formarea bugetului de stat pentru anul bugetar respectiv i exercit controlul n privina utilizrii eficiente a mijloacelor bugetului de stat i a mijloacelor speciale pentru asigurarea funcionrii eficiente a sistemului afacerilor interne; c) monitorizeaz i planific asigurarea financiar, duce evidena i controlul mijloacelor financiare necesare autoritilor administrative i instituiilor din subordinea Ministerului n conformitate cu normele stabilite prin hotrri de Guvern i acte normative departamentale; d) stabilete normele privind planificarea financiar, decontarea, evidena i controlul mijloacelor necesare autoritilor administrative i instituiilor din subordine; e) organizeaz i coordoneaz activitatea economico-financiar a MAI, elaboreaz n baza propunerilor serviciilor respective ale MAI planurile curente i de msuri privind activitatea economic, particip la realizarea lor practic, asigur controlul desfurrii lor; f) particip pe domeniu de competen i monitorizeaz elaborarea Strategiei Sectoriale de Cheltuieli i Cadrului Bugetar pe Termen Mediu i are ca obiect de activitate planificarea indicilor bugetari financiari pentru Aparatul Central i instituiile subordonate Ministerului; g) stabilete indicii de reea de volum i efectueaz pronosticul social-economic al instituiilor subordonate Ministerului i asigur coordonarea indicilor bugetari cu planurile elaborate; h) asigur procesul de consolidare a propunerilor de buget i dezagregare a limitelor de cheltuieli aprobate pe programe i pe autoriti administrative i instituii subordonate MAI; i) efectueaz analize i ntocmete rapoarte pe domenii de competen, la indicaia factorilor de decizie din cadrul MAI; j) analizeaz factorii care influeneaz asupra necesitilor de surse financiare ale instituiilor, elaboreaz i prezint propuneri referitor la utilizarea raional a mijloacelor financiare, iar n cazuri necesare - la redistribuirea alocaiilor ntre entiti, innd cont de prioriti, situaii operative sau ali factori; k) coordoneaz planurile, devizele, proiectele de ordine i indicaii, statele de personal i alte documente ce in de activitatea financiar-economic i consumarea mijloacelor bneti prezentate spre semnare sau aprobare conducerii MAI. l) elaboreaz baza metodologic a evidenei prin formularea i aplicarea politicii de contabilitate n cadrul MAI, autoritilor i instituiilor din subordine; m) particip la elaborarea n modul stabilit a documentaiei primare de eviden (pe baza formelor - tip interdepartamentale), antrennd n aceast aciune i alte servicii, asigur perfecionarea ulterioar a documentaiei aprobate. n) monitorizeaz respectarea de ctre instituiile din domeniul afacerilor interne a Legii contabilitii. Examineaz materialele i pregtete avize la propunerile de trecere la pierderi n modul stabilit a valorilor materiale. Reprezint interesele Ministerului n organele abilitate la examinarea problemelor ce in de evidena contabil, gestiune i controlul financiar. o) ntocmete, centralizeaz, verific i analizeaz rapoartele privind executarea bugetului, informaii i rapoarte lunare sau periodice ale activitii economico-financiare a autoritilor administrative i instituiilor din subordine i le prezint n ordinea stabilit structurilor de resort; p) particip la elaborarea statelor de personal ale subdiviziunilor MAI, de comun acord cu subdiviziunile resurse umane ntocmete scheme de ncadrare pentru Aparatul central, instituiile subordonate fr statut de persoan juridic i monitorizeaz elaborarea i prezentarea n termenii stabilii a schemelor de ncadrare de ctre autoritile administrative i instituiile din subordine; q) organizeaz edine de informare i dezbatere, precum i seminarii cu factorii implicai n procesul de formulare i implementare a documentelor de politici financiare; r) examineaz petiiile i cererile ce in de competena Direciei; s) nfptuiete controlul bugetar asupra executrii devizului de cheltuieli i respectrii normelor de utilizare a mijloacelor bneti de ctre instituiile subordonate Ministerului; ) elaboreaz ordine de salarizare, regulamente i alte instruciuni cu privire la plile cu caracter stimulatoriu i acordarea ajutorului material angajailor aparatului central n vederea asigurrii aplicrii corecte a condiiilor de remunerare a angajailor MAI i n instituiile subordonate n conformitate cu legislaia n vigoare, asigur respectarea lor; t) pstreaz pn la predarea n arhiva MAI documentele primare, registrele contabile, rapoartele financiare pe suport de hrtie i asigur integritatea acestora. ) nainteaz propuneri, n modul stabilit, privind modificarea actelor normative i legislative, ce vizeaz activitatea Ministerului, precum i estimeaz impactul financiar al acestora; u) elaboreaz i/sau particip la elaborarea proiectelor actelor legislative i normative, care reglementeaz activitatea economico-financiar n sectorul real al economiei, prezint propuneri pentru mbuntirea situaiei economico-financiare a ntreprinderilor de stat monitorizate de minister; v) asigur elaborarea i desfurarea n comun cu alte servicii ale ministerului a msurilor orientate la susinerea social i material a pensionarilor; w) elaboreaz i/sau particip la elaborarea proiectelor de acte normative n domeniul proteciei sociale i asigurrii cu indemnizaii i alocaii, monitorizarea corectitudinii aplicrii legislaiei n domeniul dat.Baza normativ direcia general economie i finaneDirecia general i desfoar activitatea n concordan cu prevederile legislaiei n vigoare, actele normative ale Guvernului, Ministerului Afacerilor Interne, conform dispoziiilor Regulamentului de organizare i funcionare a Direciei generale economie i finane a Ministerului Afacerilor Interne prin ordinul MAI nr.95 din 25.03.2014, inclusiv potrivit Planului de activitate al MAI, Planului de activitate al Direciei generale, precum i n baza celorlalte dispoziii legale aplicabile domeniului de activitate pe care l gestioneaz.Informaii privind candidaii admii06.01.2015Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante dedirector al Serviciului tehnologii informaionale al MAI, se va desfura la13 ianuarie 2015, ora 10:00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:1. Chiria Dan;2. Vesco Ivan;3. onu Andrei.01.12.2014Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante deconsultant al Direciei politici, planificare i raportare financiar a Direciei generale economie i finane MAIse va desfura la04 decembrie 2014, ora 10:00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun. Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:1. Goncearuc Serghei;2. Ungureanu Corina.13.11.2014Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante deef al Serviciului regim i comunicri secrete al Direciei documentare i specialist principal al Seciei protecie a datelor cu caracter personal ale MAIse va desfura la18 noiembrie 2014, ora 10.00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:- ef al Serviciului regim i comunicri secrete al Direciei documentare a MAI:1. Boiteanu Tatiana;2. Nemanu Viorel;3. Crudu Larisa;4. Romanov Alexandra;5. Baltag Silviana.- specialist principal al Seciei protecie a datelor cu caracter personal a MAI:1. Nicolaev Mihail;2. Calugari Igor;3. Berechelea Veaceslav.28.10.2014Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante despecialist principal al Seciei protecie a datelor cu caracter personal a MAIse va desfura la 31 octombrie 2014, ora 10.00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:1. Nicolaev Mihail;2. Calugari Igor.21.10.2014Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante deef adjunct direcie, ef al Serviciului petiii i audien al Direciei documentare a MAIse va desfura la27 octombrie 2014, ora 10.00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:1. Nemeanu Viorel;2. Calugari Igor;3. Onica Svetlana;4. Istrati Igor;5. Baltag Silviana6. Dogotari Eugenia.29.09.2014Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciilor publice vacante din cadrul Direciei generale relaii internaionale i integrare european a MAI, se va desfura la02 octombrie 2014, ora 08.30n sala de protocol a MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:- consultant al Serviciului managementul proiectelor din cadrul Direciei elaborare i coordonare politicilor integrare european a Direciei generale relaii internaionale i integrare european:1. Cebotari Anton;2. Cocodan Mariana;3. Ionescu Irina;4. Cosnicean Ina;5. Tanic Mihail.- consultant al Seciei relaii internaionale a Direciei relaii internaionale i tratate a Direciei generale relaii internaionale i integrare european:1. Slutu Carolina;2. Boan Vasile;3. Dobroviceanu Vladislav;4. Eremeia Andrei;5. Pruneanu Doina;6. Tanic Mihail;7. Paladi Lilia;8. Tanasov Drago.Proba scris din cadrul concursului cu privire la ocuparea funciilor publice vacante din cadrul Biroului migraie i azil, Direciei generale juridice i Direciei relaii publice ale MAI se va desfura la 03 octombrie 2014, ora 10.00 n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd.tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:- specialist al Seciei documentare a Direciei imigrri a Biroului migraie i azil:1. Verde Natalia;2. Rileanu Rita;3. Cebotari Daniela;4. Ciolacu Ion;5. Paunescu Cristina;6. Florena Diana;7. Railean Vera;8. Paal Serghei;9. Dogotari Eugenia.- specialist superior al Seciei comunicare al Direciei relaii publice:1. Cernega Cristina;2. Zbanc Alina;3. Popescu Mariana.- consultant superior al Direciei reprezentare i control al legalitii din cadrul Direciei generale juridice:1. Rileanu Ion;2. Clevada Serghei;3. Bumbac Marcel19.08.2014Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante deauditor intern al Seciei audit financiar a Direciei audit intern a MAIse va desfura la22 august 2014, ora 11:00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:1. Losechi Iuliana;2. Petrachi Maria;2. Lacu Dumitru;3. Cernenco Sergiu.[31.07.2014]Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciilor publice vacante din cadrulDireciei generale analiz, monitorizare i evaluare a politicilor ale MAIse va desfura la01 august 2014, ora 10.00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:- ef al Seciei politici de administrare intern, dezvoltare i integrare european a Direciei elaborare i coordonare a politicilor a Direciei generale analiz, monitorizare i evaluare a politicilor:1. Iuruc Veaceslav;2. Rotaru Nadejda;3. Novac Valentina;4. Gaina Alexandru.- consultant principal al Seciei evaluare a politicilor a Direciei monitorizare i evaluare a politicilor a Direciei generale analiz, monitorizare i nevaluare a politicilor:1. Cernenco Sergiu;2. Tocari Oxana;3. Iuncu Tatiana;4. Calmaui Alexandru;5. Dnu Alexandru;6. Iuruc Veaceslav- consultant principal al Seciei politici de ordine i securitate public a Direciei elaborare i coordonare a politicilor a Direciei generale analiz, monitorizare i evaluare a politicilor:1. Dnu Alexandru;2. Nicolaev Mihail;3. Rotaru Nadejda;4. Iuruc Veaceslav.- consultant superior al Seciei politici de ordine i securitate public a Direciei elaborare i coordonare a politicilor a Direciei generale analiz, monitorizare i evaluare a politicilor:1.Iuruc Veaceslav;2.Tocari Oxana.3 Gartea-Mndru Victoria- consultant al Direciei analiz i planificare strategic a politicilor a Direciei generale analiz, monitorizare i evaluare a politicilor:1. Boaghi Leonid;2. Tanic Mihail;3. Juravschi Vadim;4. Catrinici Artur;5. Furnica Mihai;6. urcan Cristina;7. Cernega Cristina;8. Benea Maria;9. Ulinici Silvia;10. Boubtrn Galina;11. Vlas Maria;12. Gartea-Mndru Victoria;13. Grejdieru Vasile;14. Cioclea Ion;15. Poslavschi Doina.[30.07.2014]Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciilor publice vacante din cadrulDireciei generale resurse umaneiDireciei generale juridice ale MAIse va desfura la31 iulie 2014, ora 10.00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:- consultant al Serviciului proiectare organizatoric, analiz i planificare al Direciei generale resurse umane:1. Prac Mariana;2. Stepan Stela;3. Onica Svetlana;4. Cioclea Ion;5. Tcaci Dina;6. Basarab Aliona;7. Ulinici Silvia;8. Lungu Veronica;9. Buracinschii Vitalii;10. Gorea Victoria- consultant (pentru perioad determinat) a Direciei elaborare i avizare acte interne a Direciei generale juridice:1. Beleaga Victor;2. Coglnicean Dumitria;3. Cioclea Ion;4. Bnzaru Lilia;5. Tocari Oxana;6. Tanic Mihail;7. Mihala Olga;8. Arabadjiu Ina;9. Grejdieru Vasile,10.Vlas Maria;11. Boubatrn Galina.[22.07.2014] Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante de auditor intern alSeciei audit financiar a Direciei audit intern a MAIse va desfura la28 iulie 2014, ora 10:00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:1. Petrachi Maria;2. Lacu Dumitru;3. Losechi Iuliana;4. Galbur Tamara;5. Gorea Victoria;6. Cernenco Sergiu;7. Spiridonova Cristina.[09.07.2014] Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciilor publice vacante prin concurs din cadrulDireciei generale juridice i Direciei administrare i politici de dezvoltare ale MAIse va desfura la14 iulie 2014, ora 10:00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:-specialist superior al Seciei politici de dezvoltare a Direciei administrare i politici de dezvoltare a MAI:1. Calara Igor;2. Panov Artiom;3. Graur Cristina;4. Lacu Dumitru;5. Grosu Victor.- consultant (pe perioad determinat) a Direciei acte interne, contracte i contestaii a Direciei generale juridice:1. Donici Natalia;2. Mihaila Olga;3. Panov Artiom;4. Boubatrn Galina;5. Arabadjiu Ina;6. Graur Cristina;7. Tanic Mihail.[01.07.2014] Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante deauditor intern al Seciei audit financiar a Direciei audit intern a MAIse va desfura la04 iulie 2014, ora 10:00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:1. Lacu Dumitru2. Petrachi Maria.[12.06.2014] Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante despecialist superior al Seciei politici de dezvoltare a Direciei administrare i politici de dezvoltare a MAIse va desfura la18 iunie 2014, ora 10:00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat este admis domnul Grosu Victor.[26.05.2014]Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante deconsultant al Seciei politici administrare personal a Direciei administrare personal a Direciei generale resurse umane a MAIse va desfura la02 iunie 2014, ora 10:00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun. Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:1. Carabadjac Anastasia2. Calara Igor3. Onica Svetlana4. Antoci Dorian5. Jelescu Dumitru6. Donici Natalia7. Puiu Igor8. Mahu Olga9.Tataru Tatiana.[15.05.2014]Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante despecialist superior al Seciei politici de dezvoltare a Direciei administrare i politici de dezvoltare a MAIse va desfura la20 mai 2014, ora 14:00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:1. Grosu Victor2. Cunir Nicolae[05.05.2014]Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante (promovare) deef al Seciei politici de ordine i securitate publica Direciei elaborare i coordonare a politicilor a Direciei generale analiz, monitorizare i evaluare a politicilor a MAI, se va desfura la06 mai 2014, ora 14:00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:1. Gaina Alexandru.2. Ungurean Ivan.Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante deauditor intern al Seciei audit de conformitate a Direciei audit intern a MAIse va desfura la24 aprilie 2014, ora 14:00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:1. Volcov Tudor2. Crudu Larisa3. Gociuc Roman[25.04.2014]Proba scrisdin cadrul concursului cu privire la ocuparea funciilor publice vacante din cadrulDireciei generale resurse umane, Direciei generale juridice i Direciei relaii publice ale MAIse va desfura la06 mai 2014, ora 14:00n sala mic de edine a Colegiului MAI (mun.Chiinu, bd. tefan cel Mare i Sfnt, 75).La proba menionat snt admii urmtorii candidai:- specialist superior al Serviciului evidene proiecte acte normative i documentare a Direciei generale juridice:1. Gorincioi Sergiu2. Danua Tatiana3. Calara Igor4. Brnza Alexandra- consultant (pentru perioad determinat) a Direciei acte interne, contracte i contestaii a Direciei generale juridice:1. Danua Tatiana2. Gorincioi Sergiu- consultant al Seciei politici administrare personal a Direciei administrare personal a Direciei generale resurse umane:1. Danua Tatiana2. Jelescu Dumitru3. Frunza Anastasia4. Budan Ion- specialist principal al Serviciului relaii publice a Direciei relaii publice:1. Jignea Aliona2. Magu IonInformaii privind ctigtorii concursului16.01.2015nvingtor al concursului pentru ocuparea funciei publice vacante de director al Serviciului tehnologii informaionale al MAI este declarat domnul Chiria Dan.10.12.2014nvingtoral concursului pentru ocuparea funciilor publice vacante deconsultant al Direciei politici, planificare i raportare financiar a Direciei generale economie i finaneeste declarat domnulGoncearuc Serghei24.11.2014Lista candidailor nvingtoriai concursului pentru ocuparea funciilor publice vacante de:- ef al Serviciului regim i comunicri secrete al Direciei documentare a MAI domnul Nemanu Viorel.- specialist principal al Seciei protecie a datelor cu caracter personal a MAI domnul Nicolaev Mihail.06.11.2014nvingtor al concursului pentru ocuparea funciei publice vacante deef - adjunct de direcie,ef al Serviciului petiii i audien al Direciei documentare a MAI este declarat doamna Eugenia Dogotari10.10.2014nvingtorii concursului pentru ocuparea funciei publice vacante de- consultant al Serviciului managementul proiectelor din cadrul Direciei elaborare i coordonare politicilor integrare european a Direciei generale relaii internaionale i integrare european:1. Cocodan Mariana.- consultant al Seciei relaii internaionale a Direciei relaii internaionale i tratate a Direciei generale relaii internaionale i integrare european:1. Dobroviceanu Vladislav.- specialist al Seciei documentare a Direciei imigrri a Biroului migraie i azil:1. Rileanu Rita.- specialist superior al Seciei comunicare al Direciei relaii publice:1. Zbanc Alina.- consultant superior al Direciei reprezentare i control al legalitii din cadrul Direciei generale juridice:1. Clevada Serghei.09.09.2014nvingtoriiconcursului pentru ocuparea funciei publice vacante de auditor intern al Seciei audit financiar a Direciei audit intern a MAI este declarat doamnaLosechi Iuliana.07.08.2014nvingtoriiconcursului pentru ocuparea funciei publice vacante de:-consultant al Serviciului proiectare organizatoric, analiz i planificare al Direciei generale resurse umane esteLungu Veronica;-consultant (pentru perioad determinat) a Direciei elaborare i avizare acte interne a Direciei generale juridiceesteGrejdieru Vasile;-ef al Seciei politici de administrare intern, dezvoltare i integrare european a Direciei elaborare i coordonare a politicilor a Direciei generale analiz, monitorizare i evaluare a politiciloresteGaina Alexandru;-consultant principal al Seciei evaluare a politicilor a Direciei monitorizare i evaluare a politicilor a Direciei generale analiz, monitorizare i nevaluare a politiciloresteIuncu Tatiana; -consultant principal al Seciei politici de ordine i securitate public a Direciei elaborare i coordonare a politicilor a Direciei generale analiz, monitorizare i evaluare a politiciloresteRotaru Nadejda;- consultant superior al Seciei politici de ordine i securitate public a Direciei elaborare i coordonare a politicilor a Direciei generale analiz, monitorizare i evaluare a politicilor esteGartea-Mndru Victoria;-consultant al Direciei analiz i planificare strategic a politicilor a Direciei generale analiz, monitorizare i evaluare a politiciloresteFurnica Mihai.21.07.2014nvingtoral concursului pentru ocuparea funciei publice vacante de specialist superior al Seciei politici de dezvoltare a Direciei administrare i politici de dezvoltare este declarat domnulGrosu Victor.09.05.2014nvingtoral concursului pentru ocuparea funciei publice vacante de consultant al Seciei politici administrare personal al Direciei administrare personal a Direciei generale resurse umane a MAI este declarat domnulJelescu Dumitru.16.05.2014nvingtoriai concursului pentru ocuparea funciilor publice vacante de:- specialist superior al Serviciului evidene proiecte acte normative i documentare a Direciei generale juridice:1.Brnza Alexandra-ef al Seciei politici de ordine i securitate public a Direciei elaborare i coordonare a politicilor a Direciei generale analiz monitorizare i evaluare a politicilor (promovare):1.Gaina Alexandru-specialist principal al Serviciului relaii publice a Direciei relaii publice:1.Jignea Aliona05.05.2014nvingtoral concursului cu privire la ocuparea funciei publice vacante de auditor intern al Seciei audit de conformitate a Direciei audit intern a MAI a fost declaratGociuk Roman.11.04.2014nvingtoral concursului pentru ocuparea funciei publice vacante de auditor intern al Seciei audit financiar a Direciei audit intern a MAI a fost declarat doamnaLarisa Crudu.

Acte normative:1. Hotrrea Guvernului nr.1109 din 06.12.2010 Pentru aprobarea Concepiei de reformare a Ministerului Afacerilor Interne i a structurilor subordonate i desconcentrate ale acestora;2. Hotrrea Guvernului nr.778 din 27.11.2009 Cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea i funcionarea Ministerului Afacerilor Interne, structurii i efectivului-limit ale aparatului central al acestuia;3. Hotrrea Guvernului nr.283 din 24.04.2013 "Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea i funcionarea Inspectoratului General al Poliiei al Ministerului Afacerilor Interne";4. Hotrrea Guvernului nr.461 din 24.03.2008 Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de ndeplinire a serviciului special n cadrul ServiciuluiProteciei Civile i Situaiilor Excepionale.5. Hotrrea Guvernului nr.357 din 13.05.2009 Cu privire la aprobarea Regulamentului circulaiei rutiere;6. Hotrrea Guvernului nr.508 din 11.05.2006 Pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor prestate contra plat i tarifele la acestea, precum i a Regulamentului cu privire la modul de formare i utilizare a mijloacelor speciale ale subdiviziunilor MAI;7. Hotrrea Guvernului nr.434 din 19.06.2012 Cu privire la Poliia de Frontier;8. Hotrrea Guvernului nr.50 din 15.01.2013 Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la eliberarea vizelor.