LurkrutHdymtist

ORGAN AL CULTULUI CREŞTIN A. Z. S.

DIN

REPUBLICA SOCIALISTA ROMÂNIA

ANUL XLVIII IANUARIE - FEBRUARIE 1970

CURIERUL ADVENTISTORGAN AL CULTULUI CREŞTIN A.Z.S.

DINREPUBLICA SOCIALISTA ROMÂNIA

C U P R I N S

De la un an la altul . . . .

„Ca nisipul“ ...............................................

Luaţi seama la voi înşivă .

Din viaţa Bisericii . . . .

Minunatele roade ale neprihănirii . V. Florescu

Consacrare (versuri) . . . . .1. Bătrîna-Voivodeni

Despre H r i s t o s ......................................

Împreuna simţire . . . .

Psalmul sfîntului locaş (versuri) . ,H. Artinian

Desăvîrşit în I s u s ..................................... .V. Laszlo

Petru şi I u d a ......................................

Petru şi Ziua Cincizecimii . .D. I. Bădescu

Blîndeţea (versuri) . . . . .Ciorba Iosif

CURIERUL ADVENTIST

Organ al Cultului Creştin A dventist de Ziua a Şaptea din Republica Socialistă România. Apare la două luni sub conducerea unui comitet.

Redacţia şi administraţia : Bucureşti, Str. Labirint 116

Redactor :

DUMITRU POPA

D in fu io ru l v re m i i , pe f i r u l ce

se toarce d in negură de zile, un an trece şi a l tu l v ine ş i- i ia locul, fă ră însă a - l desf i in ţa în t ru n im ic , fă ră însă a- i adăuga ceva

sau cumva a - i m icşora v reuna d in va lo r i le lu i , ci, găs indu- l în zor i de z i a l f ie că ru i în t î i ianuar ie aşezat

în galeria is torică a v ie ţ i i noastre, î l lasă in tac t, aşa cum a fost.

De f iecare dată, anu l cel nou v ine încărcat de nespuse ocazii,

care m a i de care m a i m inunate , pun ind u -n i- le la d ispoziţ ie spre în - fe r ic i re , spre binele, spre propăşirea

f iecăre i ore ce urmează a ne f i

dă ru i tă d in to lba lu i z i de zi, u r în -

du-ne a face d in ea, d in această f iecare zi, to t ce poate f i m a i f r u ­mos pen tru no i c i t şi pen tru cei

d in p rea jm a noastră.A n nou, ocazii noi, p o s ib i l i tă ţ i

no i ne stau în cale şi ne îm bie a le u ra bun ve n i t în v ia ţa noastră, a le p r i le ju i să o înmiresmeze şi

să o ducă pe căile succesului.Cu trecerea în t r -u n an nou, ne

este de u n deosebit folos a face o preum b la re p r in această galerie is­to r ică a v ie ţ i i noastre, să p r i v im ta ­

b louri le t r ă i r i i de pînă aci şi să răs­fo im pag in i le h r isoave lor scrise an de an de no i înşine.

Această in te r io r iza re a noastră, această f ix a re a och iu lu i pe im a g in i

ce au p r in s momente înălţătoare d in v ia ţă , această rec i t i re a f i le lo r ce cup r ind c lipe m inunate de izbînzi,

va da p ic io ru lu i nostru, m a i m u l t

c u ra j în paşii pe calea n o u lu i an. Şi ch ia r dacă ic i şi colo un tab lou

sau o f i lă de hr isov a l nostru ne

va face să p ă l im şi să ne în tr is tăm , d a to r i tă lu c ru r i lo r neplăcute ce n i le vo r readuce la v ia ţă , ca fapte ale noastre, îna in te-ne se deschide la rg

un an nou, cu perspective num a i de izb înz i pen tru oricine.

Trecerea de la u n an la a l tu l oferă f iecăru ia d in t re no i pe de o parte p r i le j de cugetare, m ed i ia re şi de

cercetare de no i înşine cu p r iv i re la t recu t da r şi m om en tu l p r ie ln ic de

a lua h o tă r î r i în ce priveşte v i i ­to ru l.

„ M u l t face pen tru lin iş tea noas­

t ră sufletească şi ob ice iu l de a te cerceta pe t ine însu ţ i şi ale ta le“ ,

spunea P lu ta rh în vechime, ia r în zile le noastre, marele sc r i i to r f r a n ­

cez M a r t in du Gard, Roger, com­

pletează această idee spunînd : „ î n v ia ţă exis tă anum ite popasuri, anu ­

m ite momente cînd t rebu ie să ş t i i să te opreşti, să te adinceşti în t ine înzu ţ i şi să ie i o ho tăr îre “ .

j . y e l a un an

la a ltu lM. T. FIR VAN

Şi m ai m u l t decît oricare a ltu l , începutu l de an alcătuieşte cel m ai

n im e r i t popas şi m om ent de ad ln- cire în no i înşine, de cercetare a galerie i is torice a v ie ţu i r i i noastre

de pînă aci, şi încă, de luarea unei

hotărîr i .Este un obicei îm pă m în ten i t ce

ne îndeamnă ca la f iecare început de an să lu ă m n o i ho tăr îr i , şi no i credem în eficacitatea ho tă r îr î lo r . Cel care ia h o tă r î r i exerc ită una

d in cele m a i nob ile p u te r i înc red in ­ţa tă lu i, şi anume : puterea v o in ­

ţei. Dar, dacă este im p o r ta n t a lua hotăr îr i , de o valoare covîrş i to r

m ai mare este de a le şi aduce la

îndep lin ire .Pe v rem u r i , I z ra e l i ţ i i lua ră şi ei

o hotărîre pe care o comunicară lu i

M o is e : „N o i vo m asculta şi vom face“ , la care Dumnezeu zise : „T o t

ce au zis este bine“ . însă s im p la

luare a h o tă r î r i i nu a fost socotită

de Dumnezeu to tu l, căci E l accen­

tua asupra aducer i i la îndep l i ­n ire a h o tă r î r i i . cînd zise : „O , de a r răm îne ei cu aceeaşi in im ă ca să se teamă de M in e “ . Dsut. 5, 27-20.

Şi pe l in ia m a r i lo r bărba ţ i a i cre­d in ţe i care n u num a i că au luat

ho tă r î r i m a r i în v ia ţa lo r da r care

s-au s t rădu i t să le şi aducă la în ­dep lin ire , apare p roem inent f igu ra

m are lu i apostol a l c reşt inătă ţ i i , Pa- vel, care a u rm ă r i t pas cu pas şi

clipă cu c l ipă aducerea la în d ep l i ­n ire a h o tă r î r i i Iv.ată pe calea spre

Damasc.

I n legătură cu aceasta, scr i ind

s f in ţ i lo r d in F i l ip i , obştea creştină

m u l t iu b i tă de el d in acel loc, Pa- ve l le face cunoscut a t î t ho tărîrea

luată, da r încă m a i m u l t decit a t î t , s tă ru in ţa in aducerea ei la înde­

p l in ire . C i t de insp ira toare şi în -

sufle ţ i toare s in t cuv in te le lu i : „F ra ­

ţ i lo r , eu nu cred că l -am apucat

î n c ă ; da r fac un s ingur l u c r u :

u it în d ce este în u rm a mea, şi a-

runc îndu -m ă spre ce este înain te, alerg spre ţ in tă , pen tru p re m iu l

chem ări i cereşti a lu i Dumnezeu, în

Hristos Isus“ . F i l ip . 3, 13, 14.

...TJit ce este în u rm a mea... M ă arunc Spre ce este înainte... A le rg spre ţintă... au a lcă tu it t re i ja loane

pe d ru m u l în fă p tu i r i i h o tă r î r i i lu ­

ată de apostol ca v ia ţa lu i să f ieo um blare în tocmai pe urmele şi în fe lu l Ce lu i în care crezuse.

IA N U A R IE —FEBRUARIE 19701

Să poposim cîte o c l ipă asupra

f iecăre ia d in aceste ja lo n ă r i de cale, a acestor etape d in îna in ta rea lu i

Pavel.U rm ă r ire a ţ in te i pe care şi-o

propusese, anume ca Hristos să ia

ch ip dep l in în el, Pavel şi-o începe „ u i t i n d ce era în u rm a lu i “ , desfă- cîndu-se de u n anume trecu t a l său.

Ceea ce Pavel vo ia să dea u i tă r i i ,

să nu se m ai găsească în v ia ţa sa,

erau acele ta b lo u r i ce n u - i m a i p lă ­cea să se m ai găsească de aci îna­

in te f ig u r in ă acolo.După în t îm p la rea pe d ru m u l Da-

mascidui, după convorb irea cu A n a -

nia, Pavel îşi luă îndestu lă vrem e să

se cerceteze p ro fund , să-şi încerce şi să-şi cerce ce el numise pînă aci um b la re rel ig ioasă, şi constatase cu

m ultă amărăciune de sufle t că rău l stătuse l ip i t de el şi păcatu l î l în fă - şurase aşa de lesne in atitea r in - d u r i , înn ou r în d u - i această um bla re

a sa.Acest trecut a l uno r fapte ale ră ­

u lu i şi păca tu lu i vo ia Pavel să-l dea u i tă r i i , şi ţ in ta desfacerii de

acestea a u rm ă r i t -o tot t im p u l v ie ­

ţ i i sale, nevo ind să se m a i găseas­că de aci îna inte în v ia ţa sa n im ic ce a r putea aduce vreo u m b ră o- supra ca rac te ru lu i său de adevărat

creştin in v ie ţu irea sa de m a i t î r - ziu.

Greşeli le pe care apostolu l Pavel le constatase în t recu tu l v ie ţ i i sale, departe de a- l dobori, i l în tărise

şi m a i m u l t în hotărîrea de a face din v ia ţă un adevărat succes, r id i - cîndu-se cu a ju to ru l lu i Dumnezeu,

deasupra lor, şi în lă tu r îndu - le . P l in de cura j, av ind şi nădejde in v i i to r ,

in m om en tu l desprinderi i de insuc­cesele d in t recu t, aposto lu l Pavel scria F i l ip e n i lo r experienţa v ie ţ i i sale : „P o t to tu l în Hristos care mă în tăreşte“ F i l ip 4, 13.

Cu f iecare z i ce trece, cu fiecare f i l ă pe care am întors-o, no i alcă­tu im „ t recu tu l“ nostru. Şi dacă îna ­in tarea, izb inda şi succesul va îm ­bogăţi fiece clipă, a tunc i acest „ t re ­cut“ va deveni o comoară preţioasă

de a m in t i r i in an i i ce vo r urma, o

fo r ţă p i ldu itoare de v ie ţu ire pentru cei ce o vo r p r im i , dar şi o îm bă r ­

bătare pen tru atingerea unor ţ in ­te şi m a i înalte.

C ind un v i i t o r f rum os ne stă des­chis înain te, de ce să-l întunecăm

t ră in d în h rube le mucegăite ale

a m in t i r i lo r şi scenelor cele m a i în ­tunecoase d in trecut ? ! De ce să nu le u i tă m şi să nu vrem să le u ită m ?

A m c i t i t o descriere despre o fa ­

m il ie care deseori îşi am intea de luptele d in t re I r landez i şi Englezi.

„C in d începea să povestească aceste lup te", spunea scr i i to ru l, „parcă

vedeau sîngele încă curgind. Cre­

deam că povesteşte ceva recent, dar evenimentele se petrecuseră p r in se­

co lu l al 18-lea. T o tu l era a t i t de proaspăt în m in tea lo r în cit parcă ar

f i fost ie r i. A t î t de adine se în rădă ­cinase in suf le t ura, in c i t sîngelui

vărsat n ic i după a t i ta vreme nu

i se îngăduise, să se coaguleze".CU de adesea şi noi, în v ia ţa de

f iecare z i ne în tunecăm prezentu l cu am in t irea t recu tu lu i, cu insuc­

cesele, scăderile noastre, sau şi m ai

grav c ind e vorba de cci d in j u r

care ne-au greşit sau ne-au făcut ch ia r un rău. „ N u - l u i t ! N u - l u i t “ ! auzim de m u l te ori . Tragic , dar cei ce suferă m a i m u l t nu s in t cei care

ne-au făcu t rău, ci noi care c locim în no i ră u l făcut.

P r in t re alte le , o cauză pentru care ceru l va f i a t î t de ceresc, de

m inuna t, de p lăcu t şi îneîntător, este pen tru că „n im e n i nu-şi va

m ai aduce am inte de lu c ru r i le tre ­cute, şi n im ă n u i n u - i vo r m a i ven i

în m in te “ . Isa. 65, 17.

Dacă do r im să avem o părt ic ică de cer ch ia r ac i pe pămînt, să i n ­cludem în v ia ţa noastră u ita rea „a

celor ce sînt în u rm a noastră“ , a to t ce este întunecos, şi să lăsăm ca

curcubeul făgădu in ţe i izb înz i i să lumineze feeric to tu l d in ju r u l nostru.

C it de p o t r iv i t este s fa tu l ce n i - l dă şi C u v in tu l Insp ira ţ ie i d iv ine :

„ M u l ţ i oameni pe calea v ie ţ i i se

ocupă prea m u l t cu greşelile, cu defectele şi cu dezamăgir i le lo r şi astfel in im i le lo r se um ple de t r is ­

teţe şi descurajare... N u este luc ru

in ţe lepţesc să adun i toate neplăce­

r i le şi am ărăc iun i le t recu tu lu i , toate

greşelile şi dezamăgir i le şi să v o r ­beşti despre ele ca să te amărăşti

d in cauza aceasta, pînă ce a jung i copleşit de descurajare. U n sufle t

descuraja t este p l in num a i de în ­tuneric , depărtînd de la sine lu m i ­

na lu i Dumnezeu şi aruneînd o

um bră tr is tă şi asupra că ră r i i a l ­tora

De e să p r i v im o c l ipă înapoi,

aceea să f ie pen tru greşelile şi pă­catele noastre p rop r i i , căci D u m ­

nezeu nu ne-a făcu t răspunzător i pentru m ăr tu r is i re a păcate lor a ltora, oricare a r f i ele. Şi această p r iv i re

să dureze, n u m a i a t i t c i t să ne

conducă să cădem pe genunchi pen­

t ru ie r tarea ne izb inz i lo r trecu tu lu i ,

ca să nu le ducem cu noi peste pragu l a n u lu i ce vine, m u rd ă r in d

astfel cu ele f rumuseţea ce el ne-o oferă. î n anu l nou să păşim „ îm ­

brăcaţi cu om u l cel nou... cu o in i ­mă p l ină de îndura re “ , de bunătate,

smerenie, b lîndeţe, îndelungă răb ­

dare şi iertare.

U n nob i l bărbat avea dreptate

cind zicea : „E u scriu cu v in tu l IE R ­T A R E cu l i te re m ar i, m ai în t i i pen ­

t r u că mă m îngîie g indu l că D um ­

nezeu mă ia r tă şi în al doilea r înd pentru că ştiu c it e de necesar şi c it e de greu totuşi, ca eu să ie r t

pe a l ţ i i " .

„Fac u n s ingur luc ru u i t in d ce

este in u rm a mea“ ne îndeamnă şi pe noi azi apostolid Pavel, ca să

ie rtăm, să u ităm, şi a tunc i cend se va cobori la şi in noi. Să o facem acum la ho ta r de an nou, acum, la trecerea de la un an la a ltu l.

D a r să u rm ă r im in continuare g indu l lu i Pavel. Ho tă rîrea apos­to lu lu i nu era o s implă negaţie. Pentru el nu era su f ic ien t să uite

tab lou r i le întunecoase d in u rm a

lu i, ci adaugă im ed ia t : „a rune îndu- mă spre ce este îna inte

A d e vă ra tu l creştin nu trebu ie să

dăinuie in trecut, ci să-şi depună strădania şi să-şi găsească fe ­r ic irea în ceea ce este îna intea lu i. A c i pe păm în t el este pen tru p u ţ in t im p. El trebu ie să privească

îna inte spre veşnicie. Ce tragic, ca un cop il al lu i Dumnezeu care are

p r iv i le g iu l să trăiască în v i i to ru l

fă ră s f irş it , să îngăduie g in d u r i lo r sale să se invîrtească in j u r u l c î to r-

va inc idente neplăcute a celor cîte- va decenii de aci. C reştim d trebuie

să f ie f i in ţa care să se d is t ingă p r in p r iv i re a inainte. Pen tru el

t recu tu l este ceva ce t rebu ie u ita t, f i indcă a fost amestecat şi m în j i t

cu păcat în călătoria lu i pe acest pămînt. N u m a i a tunc i c ind p r iv i rea

noastră este necontenit îndrepta tă înain te, pu tem spera să p r indem

o s tră luc ire a m a lu r i lo r r îu lu i v ie ţ i i

şi splendoarea cetăţi i sf in te „N o u l

I e r u s a l i m c e se coboară de la

Dumnezeu.

Cărarea pe care mergem spre îm pă ră ţ ia lu i Dumnezeu, avem asi­gurarea că va f i lum ina tă de lu m i ­na Feţei Sale. Ps. 89, 15, Deci, dacă

dor im ca feţele noastre să reflecte

lu m ina Sa, t rebu ie să p r iv im ina ­in te şi în sus, după cum îndemna D om nu l Isus : „Să vă u i ta ţ i în sus,

şi să vă r id ic a ţ i capetele, pentru că

CURIERUL ADVENTIST

izbăv irea voastră se apropie". Luca 21, 28.

Ia r în încheiere, hotărîrea apos­

to lu lu i Pavel este în tă r i tă p r in cu­

v in te le : „A le rg spre ţ in tă , pentru

p re m iu l chem ăr i i cereşti a lu i D um ­

nezeu, în Hris tos Isus“ .

A c i se găseşte cheia în treg i i lu i hotărîr i . I n cele ce spunea Pavel nu

era o s im p lă dorin ţă , ci o do r in ţă

bine determ inată de a atinge ţ in ­ta, de a o ajunge cu orice chip.

De aceea şi zicea e l : „A le rg spre ţ in tă " .

„T o ţ i să-şi aducă am inte că nu pot să dea a lto ra ceea ce ei înşiş i nu posedă ; de aceea nu t rebu ie să

se dea m u l ţu m i ţ i cu căile şi ob ice iu ­r i le lo r f i reş t i , fă ră a căuta să facă vreo schimbare spre m a i bine. Pa­vel zice : 'A le rg spre ţ in tă ’. Trebuie

să aibă loc o continuă re fo rm a ţ iune>o îna in tare neîntreruptă , dacă vrem să desăvîrşim un caracter s imetr ic".

La ce este bună o hotărîre dacă nu duce la acţ iune“ ? „A ru n c în - du-m ă spre ce este înainte... alerg ‘ erau cuv in te le aposto lu lu i Pavel de

s trădu in ţă in a-şi aduce la în d e p l i ­n ire hotărîrea luată. Ia r cu p r iv i re la fe lu l acestei a lergări, el scria Co- r in te n i lo r : „Eu , deci. alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă

lup t cu pum nu l, dar nu ca u n u l care loveşte în vînt. Ci m ă po rt aspru cu t ru p u l meu, ş i - l ţ in în stăpînire, ca nu cumva, după ce am p ropovădu it

altora: eu însum i să f iu lepădat... A - le rga ţ i da r în aşa fe l ca să căpătaţi p re m iu l * . 1 Cor. 9,26.27.24.

N u vom ajunge n ic iodată ceru l cu paşi nehotăr î ţ i , cu p ic ioare slăbăno-

g iie şi cu h o tă r î r i şovăielnice. Nu este nevoie nu m a i de a te arunca, de a p o rn i îna inte, c i şi de a alerga zi de zi, ho tă r î t să a jung i la ţ in tă, z i ln ic s t rădu indu-te a t ră i şi a v ie ţu i în sfinţenie.

„To tdeauna trebu ie să păstrăm îna intea och i lo r noş tr i ’ţ in ta , pen tru p re m iu l chem ăr i i cereşti a lu i D u m ­

nezeu, în Hristos Isus'. A dună c it po ţ i m a i m u l te fapte bune în a- ceastă via ţă. ’Cei în ţe lep ţ i v o r s tră ­

luc i ca s tră luc irea ceru lu i, şi cei ce

v o r învă ţa pe m u l ţ i să um b le în ne­

p r ihă n ire vo r s tră luc i ca stelele• în veac şi în veci de vec i ’. Dan. 12,3.

„Dacă v ia ţa ne este p l in ă cu p a r ­

fu m u l sfînt, dacă c ins t im pe a l ţ i i avînd cugete bune fa ţă de a lţ i i , şi

fapte bune p r in care să fe r ic im pe a l ţ i i nu im p o r tă dacă locu im în -

t r -u n bordei sau in t r - u n palat. S p i­r i t u l care este n u t r i t dă culoare fap ­

te lo r noastre. Cel în pace cu D u m ­nezeu şi cu semenii săi, nu poate ajunge nenorocit . In in im a sa nu va f i i n v i d i e ; bănuirea de rele nu-ş i va găsi sălaş acolo ; nu poate exista ură. In im a cea în arm onie cu D u m ­

nezeu stă m a i presus de necazurile şi cercăr i le acestei v ie ţ i . Insă in i ­ma în care nu se a f lă pacea lu i Hristos, este ne fer ic i tă — p l in ă de ne m u lţu m ire ; acela găseşte defecte in orice, şi el va produce disonanţă

ch ia r şi în muzica cea m a i celestă. Via ţa egoistă este o v ia ţă a rău tă ţ i i .

Cei ale căror in im i sînt p l ine cu i u ­b ire de sine furn izează g în du r i rele despre f r a ţ i i lor, şi vo r v o rb i îm po ­t r iv a une lte lo r lu i Dumnezeu. P a t i ­m i le m en ţ inu te aprinse şi crude p r in im b o ld i r i le lu i Satana, alcătuiesc un izvo r amar. con t inuu îm prăş t i ind o apă ce otrăveşte v ia ţa altora...

„O r ic in e p re t inde că urmează pe Hristos, se preţuieşte pe sine mai

p u ţ in şi preţuieşte pe a l ţ i i m ai m ult. A le rg a ţ i u n i ţ i , a lergaţi u n i ţ i ! In u- n ire este tăr ie şi b i ru in ţă : în dis­cordie şi dezbinare este s lăbic iune şi în frîngere. Aceste cuv in te m i-au

fost spuse d in cer. In ca li ta te de t r i ­m is a l ce ru lu i v i le spun vouă“ .

Dumnezeu n-a făcut aşa de lungi braţele noastre ca stînd pe loc să atingem cerul. N u ! Ci în treaga noas­

t ră f i in ţă : capul, in im a > m îin i le şi pic ioare le noastre să f ie consacrate un u i s ingu r s c o p : atingerea ţ in te i , câştigarea p re m iu lu i ceresc. Făcînd aceasta, la s f î rş i tu l v ie ţ i i sale apos­to lu l Pavel pu tu să spună : „ M i -a m isp răv i t alergarea, am păz it credin ţa.

De acum mă aşteaptă cununa n e p r i ­hăn ir i i . . . " 2 T im . 4,7, 8.

Fie, ca în anu l nou în care păşim,

să ne însuşim şi no i această ho tă ­

r î re a aposto lu lu i Pavel, ca v ia ţa noastră să atingă înalte le c u lm i ale sf in ţen ie i şi des&vîrşir ii .

3IA N U A R IE —FEBRUARIE 1970

T) en tru luna decembrie, vremea

era nespus de m inuna tă şi b lîndă pe l i to ra l. Pe to t cup rinsu l lu i , ţ ă r ­m u l m ă r i i noastre era m îng i ia t de v a lu r i b lînde şi domoale. Ceru l era a lbastru ca -n t r -o frumoasă zi de vară. U n soare b lînd aureola bolta azurie a ceru lu i, in u n d în d ţă rm u l cu

raze au r i i , ce căzînd oblic pe cava l­cada spumoasă a va lu r i lo r , făceau ca s trop i i jucăuş i să se prefacă în puzderie de rub ine m ult ico lore .

Vîn tu l. . . un ho ina r curios, vaga­

bonda încoace şi încolo îm bră ţ iş înd marea şi n is ipu l ţă rm u r i lo r . V a lu ­r i le , în t r -o mişcare fă ră de sfîrşit, mărşă lu iau în r în d u r i strînse spre ţă rm u l pus t iu şi nisipos. Impetuoase

şi p l ine de sălbătic ie ele se înă lţau spre azuru l ceru lu i, pen tru ca în frac ţ iunea urm ătoa re de secundă să se arunce în t r - u n tu m u l t zg lobiu dar asurz ito r spre îna in te ; apoi în ­soţite de dan te lă r ia im acu la tă a spumei, se îndreap tau agale spre ţă rm îm b ră ţ iş in d u - l şi od ihnindu-se

l ips ite de putere pe n is ipu l scîn- teietor.

T ab lou l acesta îm i înc în ta nespus de m u l t p r iv irea . Deşi cunoşteam d in cop ilă rie această tumultoasă î n ­t indere de ape, zăgăzuită doar de l i ­

n ia ţă rm u r i lo r nisipoase> prive liş tea ce o vedeam acum îm i odihnea p r i ­v irea ş i -m i înc în ta su f le tu l. A m cău­

ta t un cotlon m ai oc ro t i t de bătaia v in tu lu i şi m -a m aşezat. Jos, v a lu ­r i le se spărgeau în m i i de perle, ia r la or izont apa şi p ă m în tu l fo rm a u o singură l in ie ce se pie rdea în zare. Lin iş tea încon jură toare puse stâpl- n ire şi pe su f le tu l meu şi asemenea celor m ici, m î in i le -m i începură a răscoli n is ipu l f i n a l ţă rm u lu i . Ase-

„Cît de nepătrunse mi se par gîndurile tale, Dumnezeule, şi cit de m are este num ărul lor ! Dacă le număr- sîn t mai multe decît boabele de nisip..." !

Ps. 139,17.18.

D. POPA

menea cupelor u n u i excavator, p u m ­n i i r id icau în sus g răm ăjoare de n i ­sip f in , care apoi se rostogolea p r i n ­tre degete înapoi... în nisip.

P r iv in d căderea l in iş t i tă a boabe­

lo r de n is ip în în t inderea cea mare a... n is ip u lu i , îm i ven i în m in te cu ­v in te le psalm istu lu i.. . „ca n is ipu l

m ă r i i . . . !“Şi fă ră să vreau vocea-m i a r t icu lă

tare... „B a , ca boabele de n is ip “ .

S tăp în it de g îndu l acesta ce n u -m i da pace> făcu i constatarea că a r ne­cesita m u l ţ i an i pen tru a num ăra num a i boabele de n is ip d in t r -u n sac. Ce să m a i z icem despre k i lo m e t r i i şi m u n ţ i i de n is ip ce se în t in d în toate d irec ţ i i le şi pe toate m e r id ia ­nele g lobu lu i nostru ?

Cît de adevărată este a f i rm a ţ ia p s a lm is tu lu i ! N is ip ! N is ip ! N is ip !

N is ip u l de pe toate ţă rm u r i le lu ­m i i , i lustrează foarte bine, pen tru cel credincios... fa p tu l că Dumnezeu

este in f in i t . Este foarte c la r acest lu c ru şi peste p u t in ţă de înţeles !

A n i i lu i Dumnezeu. — După cum nu pu tem n um ăra n is ip u l p ăm în tu -

lu i , to t aşa nu pu tem cuprinde în l im i te le u n u i ca lcu l v ia ţa v iu lu i Dumnezeu. „ În a in te ca să se f i năs­cut m u n ţ i i şi îna in te ca să se f i f ă ­

cu t p ă m în tu l şi lumea> d in veşnicie

în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu“ . Ps. 90,2. M u r i to r i i n u au destui an i spre

a - I num ăra an i i , şi nu avem n ic i cu ce... căci ei sînt ca n is ipu l.

U n ive rsu l lu i Dumnezeu — „ I n casa T a tă lu i M e u “ ■ spunea D om nu l Isus, „s în t m u l te locaşuri“ . Ioan 14,2.

Cu an i în u rm ă un astronom făcea

următoarea re m a rc ă : „ I n Calea

La p te lu i d in s is temul nostru side­ral, exis tă aproape patruzeci de m i ­

l ia rde de sori. P o t r iv i t ca mărime, soarele nostru are în ju r u l său nouă

planete. Dacă şi ce i la l ţ i sori au la r în d u l lo r, în medie, cîte nouă p la ­nete fiecare, a tunc i avem un to ta l

de t re i sute şasezeci de m i l ia rd e planete. Şi d incolo de ho ta ru l sis­

te m u lu i nostru solar, în m ic ro co s ­mosul ur iaş şi in f in i t , se a f lă alte

nenumărate ga lax ii . În treaga oştire a ceru lu i, care este... ca n is ip u l“ !

Bunătatea lu i Dumnezeu — Viaţă. Sănătate. Hrană. Îm brăcăm in te . A -

dăpost. Ocrotire . Conducere. A d e ­văr. Insp ira ţ ie . Speranţă. B inecuv în -

tă r i materia le . B inecuv în tă r i s p i r i t u ­

ale. To t ceea ce avem nevoie pen tru a găsi d ru m u l spre Dumnezeu, spre căm inu l ceresc. Toate... ca nisipul... !

Ps. 139,17.18.

Răscumpărarea lu i Dumnezeu. —

Cel m a i mare m iraco l fă p tu i t de Cel A to tpu te rn ic . B ă rba ţi şi femei>

cîndva în păcate, s t ră in i şi sc lav i ai păcatu lu i. Cîndva, m o r ţ i în păca­

tele lor. A cum , răscumpăraţi. Re­născuţi, re îno iţ i . Făcuţi după c h i ­

p u l lu i Dumnezeu. Ocazie de m i ­rare pen tru îngeri. Consternare pen­t r u demoni. Slavă a lu i Dumnezeu. D in nou acasă. L ib e r i de puterea şi prezenţa păcatu lu i. A leş i a i lu i Dumnezeu. Perle ale Îm pă ră ţ ie i

Sale. Şi n u m ă ru l lo r n im en i n u - l

poate socoti. Este ca nis ipul. .. !

P ie rd u ţ i pen tru Dumnezeu. — Pă­

catu l const itu ie — d in punc t de ve ­dere s p ir i tua l — o tragedie de ne­

exp l ica t în un ive rsu l lu i Dumnezeu. Nică ie r i nu este nevoie de el şi to ­

tuş i este p re tu t in d e n i prezent. To tu l a fost făcu t p en tru în fr îngerea lui. D a r d a ru l nespus de mare adus p r in je r t fa F iu lu i lu i Dumnezeu . a

fost nesolicitat. Refuzînd dragostea lu i Dumnezeu şi m i la Sa, respingînd h a ru l Său, to tu l este zadarnic . Ia r nu m ă ru l lor... ca n is ipu l m ă r i i . . . !

A n i i făgăduin ţe i. — M a i presus de

toate însă se a f lă făgăduinţe le lu i Dumnezeu. Pe ele se bazează lu c ra ­rea m în tu i r i i şi a re s ta b i l i r i i căm i­

n u lu i celor m în tu i ţ i .

Ia tă g îndur i , g în du r i ce mă stă- pineau în t im p ce p r iveam în t insu l

f răm vnta t al m ă r i i , ia r f i re le de n i ­sip se scurgeau încet p r in t re p o r ta lu ­

r i le m î in i i la rg deschise. C ufundat în meditaţ ie , ascultam vocea ta in ică a ad încu lu i şi a su f le tu lu i meu> pe cînd m in tea se deschise lu c ră r i i D u ­h u lu i Sfîn t. Comuniunea cu D u m ­

nezeu dădea su f le tu lu i meu pace !

4CURIERUL ADVENTIST

jQ.ua ţ i s&ama

ia oe i h iş ioăpostolul Pavel ne dă un sfat de o mare importanţă atunci

cînd scrie următoarele în epis­tola sa către Efeseni : „Luaţi seama deci să umblaţi cu bă­gare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţe­lepţi11. Cap. 5,15. Atît de m ult se cuprinde în expresia „cu bă­gare de seamă11 sau „circum- specţi“, încît nu-i vom putea cuprinde toată puterea şi plas­ticitatea conţinutului pînă cînd nu vom căuta să analizăm pu ­ţin etimologia acestui cuvînt. El este un cuvînt compus din ,,circum“ — în ju r — sau •— într-un cerc — şi „specere“ — a privi sau a v e d e a ; astfel, „a privi în cerc“. Desigur că lucrul acesta nu este posibil. Noi nu putem privi în cerc. Noi nu putem privi de ju r îm­prejurul unui m unte şi să ve­dem dintr-o singură privire ce se întîmplă de jur îm prejurul acestui munte. Ochiul nostru vede în linie dreaptă, şi de a- ceea avem nevoie de un ajutor spre a înţelege ce dorea să spună apostolul Pavel.

A jutorul de care avem ne­voie ni-1 dă tot el atunci cînd spune în epistola sa către Co­m unitatea din Corint : „Căci am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni". 1 Cor. 4,9. Alte traduceri redau ex­presia „O PRIVELIŞTE*1 cu „UN SPECTACOL11. Expresia de „SPECTACOL11 ce o găsim aici şi care derivă tot din cu- vîntul — specere — dar aici cu sensul de „teatru11, aşa cum traducerile marginale ale Sfin­tei Scripturi redau această ex­presie (privelişte — spectacol— teatru). Deci noi sîntem fă­c u ţ i— „UN TEATRU11 — pen­tru ceilalţi (îngeri şi creştini). Lucrul acesta schimbă sensul original al expresiei în studiu de la „a vedea11 în tr-un cerc, în aceea de „a fi văzuţi11 în- tr-un cerc. Teatrele din vremea

„ L u a ţ i scama deci să u m b la ţ i cu băgare de seamă, n u ca nişte neînţe lepţ i, ci ca nişte în ţe lep ţ i“. Efes. 5,15.

aceea constau dintr-o arenă circulară, astfel aranjată încît eei ce veneau la tea tru aveau posibilitatea să privească la artişti, şi astfel orice moment al spectacolului putea fi bine urm ărit de către spectatori.

La fel, cei credincioşi, pot şi sînt la fel de bine văzuţi în umblarea şi comportarea lor, de către toţi cei ce îi încon­joară. Deci, cît de necesar este ca noi să fim totdeauna atenţi, prudenţi, circumspecţi,.., pen­tru ca num ai viaţa aoeea cu­rată, dreaptă şi adevărată să fie demonstrată de ţoţi cei ce se numesc creştini. Lucrul aces­ta cuprinde ceea ce zicem şi facem, ce purtăm şi cum pur­tăm, ce, cît şi cum mîncăm sau bem, cum şi ceea ce spun unii despre alţii. Este m ărturisirea noastră veritabilă sau este n u ­mai o simplă pretenţie nedo­vedită de realitate şi deci.... făţarnică ! Cît de serioasă este această problemă pentru noi toţi. Ca membri ai Bisericii lui Dumnezeu, avem datoria a fi totdeauna, în orice situaţie, oeea ce pretindem a fi. Ca slu­jitori ai Bisericii lui Dumne­zeu, ne revine sarcina de a fi totdeauna asemenea învăţăto­rului divin.

Moise, omul răbdării şi blîn- deţii, concretizează astfel aceas­tă situaţie. El scrie : „Să pă­ziţi tot ce v-am spus, şi să nu rostiţi numele altor dumnezei : numele lor să nu se audă ie­şind din gura voastră11. Exod23,13. Alţi traducători redau astfel acest t e x t : „Şi în toate lucrurile despre care v-am spus, fiţi... circumspecţi (atenţi, prudenţi)11... cu alte cuvinte în păzirea lor (aşa cum redă tra ­

ducerea românească textul), „fiţi cu atenţie". Importanţa acestei — atenţii — este pre­zentată de apostolul Pavel a- tunci cînd scrie lui Timotei. El spune : „Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra în­văţăturii, pe care o dai altora ; stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mîntui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă11. 1 Tim. 4,16. Deci din cele de pînă acum ne putem da seama că umbla­rea atentă, circumspectă, este o problemă deosebită.

Există în general tendinţa între oameni, şi în mod deo­sebit între „creştini11,... a pre­tinde a fi ceea ce nu sînt. Lu­crul acesta nu este ceva nou. Este o situaţie ce poate fi sem­nalată chiar în zilele regelui Saul şi a lui David, şi ea a fost pe faţă denunţată de Dom­nul Isus cînd a fost pe pămînt. Adevărata măreţie este recu-- noscută ca fiind principiul dreptăţii în inimă. Această ca­litate preferată a fost mani­festată atunci cînd Samuel s-a dus să ungă pe unul din fiii

5IA N U A R IE —FEBRUARIE 1970

lui Işai ca rege în locul lui Saul, care fusese lepădat de Dumnezeu. Îneepînd cu fiul cel mai mare, toţi au fost tre ­cuţi prin faţa profetului lui Dumnezeu, unul cîte unul. Toţi au fost respinşi, pînă cînd a fost adus David. Atunci Dum­nezeu spuse lui Samuel : „Scoa- lă-te şi unge-1, căci el este !... căci omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă“. 1 Sam. 16,12,7.

Domnul Isus spuse Fariseilor din zilele Sale : „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici ! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a bli­dului, dar înlăuntru sînt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb ! Curăţă întîi par­tea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari şi farisei fă ţa r­nici ! Pentru că voi sînteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sînt pline de oa­sele morţilor şi de orice fel de necurăţie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sînteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege11. Mat. 23,25-28.

Apostolul Pavel spunea adre- sîndu-se marelui preot : ,,Te va bate Dumnezeu, perete văru ­it ! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lo­vească, împotriva Legii" ! Fap­te 23,3. Să se observe că din dovezile sau faptele cuiva, se poate de asemenea cunoşte dacă cel în cauză- este un ipo­crit (făţarnic).

Cei ce au întocmit calendarul în vigoare şi astăzi ne servesc o ilustraţie a acestui fel de caracter cu... „două feţe“ . P ri­ma lună a calendarului nostru a fost num ită Ianuarie, în cin­stea unui vechi zeu roman nu ­mit Janus. El — spune mito­logia ■— avea două feţe. Una cu care privea înainte şi alta cu care privea înapoi. Şi cei ce au alcătuit calendarul şi-au zis că numele acesta se potri­veşte excelent începutului de an, deci primei luni de la în­ceputul unui an, deoarece cu o faţă putea privi înainte spre zilele anului în curs, iar cu alta spre anul care s-a scurs, a trecut. Intr-un fel se pare

că ea indică şi felul unora de a fi. Ba găseşti cîte unii care sînt copii fidele a celui din poveste care ascultă pe toţi şi tuturor le spune : „Şi tu ai dreptate". Dar cînd e vorba să acţioneze după cele ce afişează a fi... îl găseşti în rîndul... fă­ţarnicilor. Despre Abraham Lincoln se spune că — pentru timpul şi poziţia sa — era cel mai demodat din toţi oamenii de pe atunci. El era subiect de ironie şi ridicol ; dar lui îi păsa prea puţin sau deloc de toate acestea. Ambiţia lui cea mare era dreptatea cauzei sale şi se străduia ca umblarea lui să-i fie tot atît de dreaptă. El a fost ironizat de lumea... „mo­dernă de pe vremea lui“ ... dar poporul de rînd, masele popu­lare, l-au iubit.

Din comportarea unora se poate desprinde faptul că unii caută în tot ceea ce fac să-şi facă unele relaţii ca acestea să-i fie... folositoare. De aici va îmbrăca tot atîtea măşti cîte sînt situaţiile care i-ar a- duce un cîştig. Ipocriza, făţăr­nicia, micimea sufletească îi ca­racterizează. M întuitorul le spune : „Vai de voi,... fă ţar­nici". Sînt alţii însă care caută necontenit şi neobosit să se facă folositori lumii, ca ceilalţi, colectivitatea, să folosească de pe urma lor. Aceştia, în spiritul nostru creştin, urmează pilda Domnului nostru Isus Hristos care nu a avut altă ţintă în viaţă decît de a face pe alţii fericiţi. De aceea, e- xista o strînsă legătură între ceea ce spunea şi învăţa El şi viaţa Lui de fiecare zi. Unul din marii poeţi clasici spunea în versurile sale :

„Dumnezeu mă ştie ;

Eu nu sînt încă

Ceea ce ar t reb u i să f iu ,

N u sînt n ic i ch iar

Ceea ce eu aş putea fi...

Dar...

p re fer de douăzeci de or i

să fiu...

U n necredincios sincer,

Decît...

Ascuns sub fa ld u r i le Evanghelie i

Să fiu... Făţarnic ... Ip o c r i t “ !

Se spune despre Atena an­tică care avea un cult deosebit pentru artele frumoase şi pen­tru preocupările intelectuale, că prima întrebare ce şi-o pu­neau cu privire la un străin ce sosea în rîndurile lor era : „Cît de mult ştie“ ? In Roma antică, unde se dădea o mare atenţie rangului, se spune că se întreba : „Cine a fost tatăl său"? Iar la New York-ul mo­dern, unde viaţa se învîrteşte în jurul dolarului, întrebarea este : „De cît dispune" ? Dar valoarea unui om nu este de­terminată de bogăţia lui, de „naşterea" sau chiar de ştiinţa ce o posedă, cît de faptul dacă toate acestea le pune în slujba şi binele patriei sale, a socie­tăţii, a întregei colectivităţi u- mane, a păcii, sau, asemenea unui „Harpagon", ţine numai pentru sine toate, asemenea slujbaşului din pildă, îngroapă talantul dat... Acestora, Mîn­tuitorul le spune : „Rob viclean şi leneş..."

Cînd David Livingstone pă­trunse în inima Africii, dădu de triburi care niciodată nu vă­zuse vreo oglindă, sau altceva asemănător în care să-şi vadă chipul. Cînd unii din aceştia şi-au privit pentru prima dată feţele în oglinda lui Livingsto­ne, acesta i-a auzit exclamînd : „CE URÎT". Şi noi am fi ui­miţi dacă am vedea pentru pri­ma dată „FAŢA" inimilor noastre.

Un înţelept persan — spune legenda — îmbrăcat foarte să­răcăcios, lua parte la un mare banchet. El nu fu băgat în sea­mă şi chiar insultat. Nimeni nu părea dispus să stea lîngă el. Atunci acesta ieşi de la ban­chet, merse acasă, se schimbă de hainele sărăcăcioase şi-şi luă haine de mătase şi satin, lanţ de aur şi pietre preţioase, îşi puse un mare diamant pe tu r ­ban, îşi prinse o cingătoare bătută numai în briliante şi se întoarse in sala banchetului. Toţi cei prezenţi îi dădură o mare atenţie. Acesta scoţîn- du-şi încălţămintea numai ru ­bine, şi înălţîndu-şi mantia cu un gest dramatic spuse : „Bine ai venit — mantie... stăpîna mea ! Bine ai venit excelenţa mea mantie. Trebuie acum să

8 CURIERUL ADVENTIST

i n v i a ţ a

P h iI) i s e r i c i i

întreb mantia mea ce doreşte să mănînce, deoarece primirea făcută acum se datoreşte nu ­mai ei“.

FII CEEA CE DOREŞTI CA CEILALŢI SA FIE. TU — v ia ­ţa şi faptele tale — SA VOR­BEASCĂ DESPRE TINE, şi NU VORBELE TALE.

Fie ca pastorii noştri şi toţi ceilalţi să spună deschis şi sin­cer — şi să dovedească în practică lucrul acesta — că m a­rea cantitate de credinţă a lor sau a oricărui altcuiva nu le va folosi la nimic, atîta timp cit viaţa lor nu dă m ărturie m ută — totuşi răsunătoare — despre credinţa lor.

Un gînditor religios spunea : „Nu este bine pentru un cre­dincios să se roage oferind „CREMA“, dar să trăiască „vînturînd zerul“.

Adevărata va loare stă in A F I,

şi n u in A PĂ R EA ,

I n a face z i ln ic , to t ce-i de făcut,

C h ir dacă b ine le - i m ic — in loc

de a visa

A face c indva lu c ru r i mari.

Căci orice a r zice om ul in orb ia

lu i,

In afară de i lu z i i le t ine re ţ i i ,

N im ic n u - i m a i m in un a t ca

bunătatea,

Şi n im ic m a i pu te rn ic ca adevărul.

Să lăsăm deci la o parte tot ce-i artificial şi să începem iarăşi cu sinceritatea cea bună şi sănătoasă care va face din noi oameni folositori societăţii şi comunităţii frăţeşti. Şi astfel vom fi în stare a privi în u r ­mă nu la o viaţă plină de ipo- crize, ci la o viaţă plină de sinceritate şi devotament în toate lucrurile ce au adus un folos patriei sale, omenirii, a- proapelui său.

Astfel, învăţătura apostolului Pavel : „Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi”, se dovedeşte plină de învăţăminte pentru cei ce vor să fie învăţaţi.

C. ADV.

/» cursul lunii decembrie a ci­nului 1969, la Bucureşti şi

Sibiu, au avut loc Conferinţele de Orientare şi îndrumare, Conferinţe la care au luat par­te toţi deservenţii Cultului nos­tru.

Aceste ocaziuni — ca totdea­una cînd slujitorii lui Dumne­zeu sînt laolaltă •— au contri­buit şi contribuie la lărgirea orizontului împlinirii chemării noastre de a sluji lui Dumne­zeu şi aproapelui, din p ro fu n ­zimea fiinţei noastre.

Pe ziua de 17 decembrie 1969 au fost prezenţi la Bucu­reşti deservenţii Cultului din Conferinţele Bucureşti şi Ba­cău, împreună cu fraţii de la Seminar, Casa de Pensii şi U- niune.

Biroul acestei Conferinţe de Orientare a fost alcătuit din fraţii ; C. Alexe, M. Pîrvan, A. Doroftei, I. Barbu, C. Chio- răscu şi N. Neacşu, sub condu­cerea fratelui D. Popa, secre­tarul Uniunii.

Pe ziua de 23 decembrie a.c. a avut loc Conferinţa de Îndru­mare de la Sibiu la care au luat parte deservenţii Cultului din Conferinţele Sibiu ş i 'C h ip

Biroul acestei Conferinţe a cuprins pe fraţii ; D. Popa, C. Alexe, A. Doroftei, A. Delea, A. Constantinescu, St. Laszlo şi K. Berner, sub conducerea fr. !. Tacliici, preşedintele Uniunii.

Cu aceste ocaziuni au fost prezentate celor de faţă două referate şi anume :

■— 23 August 1944 — 23 A u ­gust 1969 — un sfert de veac de libertate şi progres social din Patria noastră, Republica Socialistă România.

— Pastorul, rolul, conţinutul şi influenţa predicii sale.

R e feren ţi: fraţii D. Popa şi A. Doroftei. Tratarea acestor subiecte, este o împlinire a preceptelor divine din Sfînta Scriptură care ne sfătuiesc ca în preocuparea creşterii şi dez­voltării hoastre, ca şi a slujirii noastre, su căutăm să fim „tot mai plăcuţi înaintea lui Dum­nezeu şi înaintea oamenilor

Sîntem plini de recunoştinţă la adresa Bunului Dumnezeu pentru aceste minunate şi bi- necuvîntate ocaziuni care să contribuie la desăvîrşirea lu­crării noastre în viaţa Biseri-

. cii.

IA N U A R IE —FEBRUARIE 1970 7

L

RO

D E n

A L IE I

V. FLORESCU

j } in mom ent ce viaţa a fost curăţită de păcat şi Isus

Iiristos o are în totală stăpîni- re, x)or apare minunatele roade ale neprihănirii, la fel cum fructele bune apar pe un pom bun. Cînd pomul este bun, ro­dul cu siguranţă va fi bun. Deci nu rodul produce pomul bun, ci pomul produce rodul cel bun. Aşa dar atenţia nu trebuie să ne fie atrasă în pri­mul rînd asupra stării fructu ­lui, ci asupra stării pomului. Dacă pomul este bun, fructul nu poate fi altfel.

„Ori faceţi pomul bun şi ro­dul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău : căci po­mul se cunoaşte după rodul lui“. Mat. 12,33.

„li veţi cunoaşte după roa­dele lor. Culeg oamenii stru­guri din spini, sau smochine din mărăcini ? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bu­ne este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte“. Mat. 7,16-20.

„Nu este nici un pom bun, care să facă roadă rea, şi nici un pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cu­noaşte după roada lui. N u se strîng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din m ă­răcini. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a ini­mii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lu i; căci din prisosul inimii vorbeşte qura“. Luca 6, ■13-45.

„Căci Dumnezeu a osîndit păcatul în firea noastră, tri- meţînd, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnul firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului“. Rom. 8,3.4.

Astfel, prin credinţă, cerin­ţele Legii pot fi împlinite în noi, nu aşa cum încercaseră ebreii să le satisfacă — prin propriile lor lucrări — ci prin viaţa şi lucrarea sălăşluirii lă­untrice a lui Hristos. Neîncetat „Hristos în voi, nădejdea sla­v e i . Col. 1,27. Nu numai că sîntem îndreptăţiţi prin cre­dinţă, dar „dreptul va trăi prin credinţă“.

„Prin har aţi fost m în tu iţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la v o i ; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pen­tru faptele bune, pe co.re le-a pregătit Dumnezeu mai înain­te, ca să umblăm în ele“. Efes. 2 ,8 - 1 0 .

Domnul este dispus să ne acorde binecuvîntarea expri­mată în Ebrei 13,20.21 :

„Dumnezeul păcii, care, prin sîngele legămîntului celui veş­nic, a sculat din morţi pe Dom­nul nostru Isus, marele Păs­tor al oilor, să vă facă desă- vîrşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în voi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor“.

Fără de Hristos, strădaniile noastre de păzire a legii lui Dumnezeu şi a aduce roadele neprihănirii, au dat totdeauna greş. Strădaniile lui Hristos totdeauna au dus la succes. De aceea El Se oferă a veni în noi şi a trăi desăvîrşita Sa via­ţă de ascultare în trupul nos­tru. Viaţa pe care El o trăi în corp omenesc acum o mie no­uă sute de ani, este deci co­piată azi în trupul nostru, dacă II întronăm în inimile noastre.

Apostolul Pavel ajunsese la această experienţă cînd spu­nea :

„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc — dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos tră­ieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o tră­iesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru m ine“. Gal. 2,20.

Isus Hristos este ,,acelaşi ieri, azi şi pentru totdeauna11. în El „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare“. Iacob 1,17. Şi cum El păzi poruncile Tatălui Său pe cînd Se găsea în trup, putem fi fără teamă că El va păzi poruncile Tatălui în trupul nostru atunci cînd, Ii va fi îngăduit ca prin Spi­ritul Său să intre în viaţa noa­stră. De fapt, atunci cînd Hris­tos are conducerea, poruncile sînt preschimbate din porunci în făgăduinţe. De exemplu, porunca ce spune : „Să nu u- cizi“, devine o făgăduire a u- nui lucru pe care cel nou năs­cut în Hristos Isus, nu-l va face — el nu va ajunge uci­gaş ; el nu va nutri în inima sa ură şi răutate faţă de un altul. El este născut din Dum­nezeu. El nu va săvîrşi pă­cat. Îngăduind lui Hristos să-i conducă viaţa, el va trăi în-

CURIERUL ADVENTIST

tocmai cum trăi Hristos, şi Hristos şi Tatăl sînt una. De aceea, în viaţa adevăratului creştin se va dovedi iubire iar nu ură. Nu poate fi altfel.

Cind Isus dăinuie în inimă, neprihănirea Legii va fi împli­nită in noi.

„Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti da­că Duhul lui Dumnezeu locu­ieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hris- stos, nu este al Lui. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vos­tru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina ne­prihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voa­stre muritoare, din pricina Du­hului Său, care locuieşte în voi.

„Aşa dar, fraţilor, toţi cei ce sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dum­nezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi fr ică ; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să stri­găm : A va ! adică : Tată“ ! Rom. 8,5-15.

„Ce urmează de aici ? Să pă­cătuim pentru că nu mai sîn- tem subt Lege ci subt har ? Nicidecum. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l as­cultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vor­ba de păcat, care duce la moar­te, fie că este vorba de ascul­tare, care duce la neprihănire ? Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit-o. Şi prin chiar fap­tul că aţi fost izbăviţi de subt păcat, v-aţi făcut robi ai ne­prihănirii. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii noastre păm în teşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădulare­le voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvîrşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum tre­buie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voa­stră'“. Rom. 6,15-19.

„Deci, prin credinţă desfiin­ţăm noi Legea ? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Le- gea“. Rom. 3,31.

Credinţa nu înlătură Legea lui Dumnezeu. Din fire, fieca­re este păcătos. El nu este su­pus legii lui Dumnezeu, ci le­gii păcatului şi morţii. Spre a deveni cetăţean al împărăţiei lui Dumnezeu el trebuie să-şi declare loialitatea faţă de îm ­părăţia lui Dumnezeu, „mul­

ţumind Tatălui, care v-a în ­vrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lum i­nă. El ne-a izbăvit de subt pu ­terea întunericului, şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui“. Col. 1,12.13.

Cind loialitatea şi depinderea cuiva se schimbă, la fel şi sim­patiile şi dorinţele lui suferă o schimbare, căci „cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răs­tignit firea pămîntească îm-

IA N U ARIE—FEBRUARIE 1970O

preună cu patimile si poftele ei". Gal. 5,24.

Cîndva au iubit păcatul; a- cum iubesc neprihănirea. Cînd­va au trăit pentru plăceri personale, acum trăiesc spre a plăcea lui Dumnezeu.

Cîndva au trăit în făţişă în ­călcare a legii m orale; acum trăiesc în ascultare de leqea Sa.

Cîndva au socotit legea lui Dumnezeu drept un jug al ro­biei ; acum ei pot spune îm ­preună cu David : „Cît de m ult iubesc legea T a ! Toată ziua mă gîndesc la ea“. Ps. 119,97.

A cum pomul s-a schimbat şi pomul cel nou aduce roadele de pace ale Spiritului, care sînt „dragostea, bucuria, pacea, în­delunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţea, înfrînarea poftelor“. Gal. 5,22.23.

„Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hris- tos Isus pentru faptele bune,

pe care le-a pregătit Dxmne- zeu mai dinainte, ca să u m ­blăm în ele... Voi, care odinioa­ră eraţi depărtaţi, aţi fost a- propiaţi prin sîngele lui Hris- tos“. Efes. 2,10-13.

„Aşa dar, voi nu mai sîn- teţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sînteţi împreună ce­tăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi pro­orocilor, piatra din capul un ­ghiului fiincl Isus Hristos“. Vers. 19,20.

Făgăduinţa noului legămînt este că Dumnezeu va scrie le­gea Sa în inimile celor ai Săi. In loc ca inima să dorească după păcat, acum ea va dori să lucreze în armonie cu prin­cipiile acestei mari măsuri a neprihănirii. Despre cel nepri­hănit psalmistul spune : „Le­gea Dumnezeului său este în inima lu i ; şi nu i se clatină paşii“. Ps. 37,31.

Legea lui Dumnezeu, aşa cum o găsim în Decalog, este măsura marei şi finalei jude­căţi. Potrivit acestei măsuri vor fi cercaţi toţi. Spre a trece cu bine această probare, vie­ţile trebuie să fi ajuns a fi în deplină conformitate cu fiece precept al ei. Numai cei care păzesc poruncile Sale vor avea drept la pomul vieţii şi li se va îngădui să intre prin porţi în cetatea lui Dumnezeu. Apoc.22,14.

Insă la această măsură se poate ajunge numai prin pu te ­rea sălăşluitoare lăuntric a lui Hristos. Noi sîntem cu totul fără putere. El este nădejdea şi îndestularea noastră.

„Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, avînd totdeauna în toate lu­crurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună“. 2 Cor. 9,8.

Iată deci, care este solia E- vangheliei : Cel care este stri­cat şi rău, a cărui natură este atît de decăzută şi slăbită prin păcat încît nu poate săvîrşi binele cu toate că ar dori să facă acest lucru, prin harul lui Dumnezeu este în stare să fie pe deplin salvat de sub pu­terea păcatului, salvat de la moartea veşnică, ajuns un co­pil al lui Dumnezeu curat şi nobil, şi moşteneşte nem uri­rea. şi viaţa veşnică.

Schimbarea aceasta este să- vîrşită, nu prin efortul său personal de a n produce, ci prin aceea că îngăduie ca Dom­nul Isus să schimbe firea şi să conducă viaţa.

Hristos se oferă să ne ia, viaţa de păcat şi ruşine şi să ne dea în schimb viaţa Sa de curăţie si ascultare.

El făgăduieşte a ne da tăria Sa în locul slăbiciunii noastre.

Fără El nu putem face n i­mic, însă putem săvîrşi totul prin Hristos care ne întăreşte.

Trebuie să ajungem îndrep­tăţiţi prin credinţa în El, şi find îndreptăţiţi, „vom fi mîn- tuiţi prin viaţa Lui“. Rom. 5, 10. „Cel drept va trăi prin credinţă

„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus : iată că toate lucrurile s-au făcut noi“. 2 Cor. 5,17.

C O N S A C R A R ENu cerul Tău cu care Te-arăţi răsplătitor Mă face azi, Isuse, să-Ţi cînt şi să Te-ador ;Nu teama de osînda în lacul cel cu foc Mă face să-Ţi ţin legea cu rîvnă de proroc,

Ci dragostea cu care mereu m-ai copleşit (De.şi aveam un suflet de rele bîntuit) Mă-ndeamnă fără preget să-Ţi fiu asculător, Să-Ţi preamăresc puterea şi veşnic să Te-ador.

Jertfirea Ta pe cruce de-a pururea mă-nvaţă Să mă încred în Tine şi-n sfînta Ta povaţă ;A Ta răbdare-mi spune mereu să Te-nţeleg Şi num,ai Ţie pururi să mă consacru-ntreg.

A l Tău sînt azi, Isuse ! Ş i mîine-al Tău voi fi ! Pe veci a mea iubire eu Ţi-o voi dărui.Tu eşti a mea lumină, viaţa mea eşti Tu :In tine, doar în Tine, eu mă încred de-acu.

Palate, bani şi ranguri eu nu doresc să am.Nu vreau să par în lume că sînt bărbat de neam.Eşti singura comoară pe care-n orice zi O caut. Fă, Isuse, ca să Te pot găsi..

1. BĂTRÎNA V01V0DEN1

((

F I CU R I E R U L A D V E N T I S T

D e s p r e

T 6 v i L t o $

TOM A DOBRE

trebarea ce alcătuieşte conţi­nutul gîndurilor ce urmează ? !

Dar să ne întrebăm fiecare dintre noi, pe noi înşine, cei care ne numim, creştini, ba uneori ne socotim foarte zeloşi în legătură cu acest nume : ..In adevăr cunosc eu pe Hris- tos ? Cine este El pentru m ine“ ?

Căci una este a şti ,,ceva“ despre Hristos şi alta este „a-L cunoaşte“ ; şi primejdia este tocmai aceasta de „a şti“ multe lucruri despre Hristos şi să confundăm aceasta cu creddnţa“ în Hristos, şi cu totul a^ta este „a-L cunoaşte“ pe El, această cunoştinţă să fi produs identitatea de păreri şi fapte cu E l ; deoarece creştin, adică urmaş al lui Hristos, înseamnă o persoană ce dezvăluie concret şi faptic, în văz de lume, carac­terul şi umblarea de viaţă a lui Hristos, deci transpunerea aces­tei cunoştinţe printr-o trăire a- semenea Lui... „plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oa­m e n ilo r asemenea Aceluia în a Cărui viaţă „nu s-a găsit nici un păcat“.

Ne place să citim adesea cu­vintele ce dezvăluie atît de m ult marea iubire a lui Dum­nezeu cît şi a Domnului Hris­tos : „Atît ele m ult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca ori­cine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică". Ioan 3. 16.

Le ştim cu totul pe de rost aceste cuvinte ce alcătuiesc chezăşia planului de mîntuire prin Isus şi ele mişcă adînc simţămintele noastre ; însă oare

am ajuns să cunoaştem pe Isus din această iubire, să-L vedem în toată măreţia Sa de Fiu de Dumnezeu şi în acelaşi timp în toată duioşia de Mîntuitor ?

în ce m inunat tablou este prezentat cunoştinţei noastre pe de o parte Dumnezeirea — Tatăl şi Fiul — şi pe de alta obiectul iubirii lo r : omul, că­ruia este dispus a-i ierta totul şi a-l aşeza într-o stare de to­tală fericire !

Cunoaşterea lui Isus prin prizma acestei iubiri dumneze­ieşti, va aduce în viaţa noastră de creştini un puternic imbold spre atingerea celor mai înain­tate trepte ale curăţiei de viaţă, ale sfinţeniei.

Cunoaşterea din profund de inimă a personalităţii lui Isus,

întruchiparea şi exemplificarea iubirii Tatălui, va da vieţii noastre creştine acel parfum de viaţă dumnezeiască ce va d.ovecli că în adevăr „L-am cu­noscut pe Isus, aşa cum este'1.

„De atîta vreme sînt cu voi ; şi nu M-ai cunoscut, Filipe“ ? se adresă plin de duioşie Mîn- tuitorul unuia dintre ucenicii Săi.

Aşează şi tu creştine, numele tău în locul celui al lui Filip şi vezi dacă nu cumva tabloul vieţuirii tale creştine arată că deşi „de atîta vrem e“ ai fost cu Isus, totuşi n-ai ajuns să-L fi cunoscut „aşa cum este El şi cum doreşte El a fi tu “.

Cunoaşterea lui Isus nu este un lucru terminat la o dată în trecut, acum, sau cîndva în v i­

IA N U A R IE —FEBRUARIE 197011

itor, ci este o lucrare continuă, cit ţine viaţa, mergînd paralel cu sfinţirea, ba ajungînd să se contopească cu ea, şi trecînd apoi dincolo de mormînt şi urnând ca veşniciile să ne dez­văluie şi mai m ult despre cu­noaşterea lui Isus.

Creştine —

Cunoşti tu oare pe Isus ? Iubirea Lui tu ai cuprins ? In grija Lui predă-te a z i ;El fie ţinta de atins.

Cunoşti tu oare pe Isus,Şi Golgota de ce-a’ndurat ? Pe tine-atîta te-a iubit Incit şi viaţa El Şi-a dat.

Cunoaşti tu oare pe Isus,Şi de-L cunoşti, trăieşti

cu El ?Ca Oaspe drag îl ai mereu Nedespărţit de El de fel ?

E-aşa ferice să-L cunoşti,Să ştii că-L ai la dreapta ta ! Cînd drumu-i greu

şi-alunecos Să poţi să prinzi tu mina Sa.

(V. Florescu)

Că această cunoaştere a lui Hristos trebuie să fie o lucrare continuă şi progresivă în viaţa creştinului ne este arătat lă­murit de bătrînul apostol Pavel care vorbind despre umblarea sa creştină, şi aceasta m ulţi ani, spunea : „Nu că am şi cîştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvîrşit, dar alerg îna­inte, căutînd să-l apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hris­tos Isus... şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi Păr- tăşia suferinţelor Lui,... ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi“. Filip. 3, 12. 10. 11.

O viaţă întreagă de adevărat creştinism trăise Pavel, şi to­tuşi, deşi anii bătrîneţei înce­peau să apese greu pe umerii lui, el nu înceta de a dori cu înfocare să cunoască şi mai profund trei lucruri :

— pe Isus— puterea învierii Lui— părtăşia suferinţelor Lui.

j ţ 2 j - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Pentru Pavel „a cunoaşte pe Isus“ a alcătuit o temă ce în ­cepu să o aprofundeze din clipa experienţei sale pe calea spre Damasc, cînd întrebă : „Cine eşti Tu, Doamne“. Şi cu anii ce trecuseră, în apostolatul său, Pavel, urmărind a cunoa­şte pe Isus, ajunse la acea de­plină cunoaştere a şti „cine este Isus“ aşa încît la sfîrşit de cale a credinţei putu afir­ma cu siguranţă : „Ştiu în cine am crezut“.

A urmărit apostolul Pavel ca în cunoaşterea lui Isus să înţe­leagă puterea învierii Lui, rolul acestei învieri în planul de mîntuire.

Vorbind despre această putere a învierii şi despre efectul ei, apostolul Pavel argumenta :

„Dacă n-a înviat Hristos, cre­dinţa noastră este zadarnică, voi sînteţi încă în păcatele voas- tre“, lămurind prin aceste cu­vinte că învierea lui Hristos înseamnă nimicirea păcatului.

Pentru Pavel această putere a învierii asupra păcatului, cu toate urmările ei fericite, era o realitate binecunoscută, căci el afirmă cu tărie : „Hristos a înviat din morţi... Moartea a fost înghiţită prin biruinţă... M ulţumiri fie aduse lui Dum­nezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos“.1 Cor. 15.

Şi cunoaşterea rostului sufe­rinţelor, morţii şi învierii Dom.- nului Isus, îl face pe apostolul Pavel să exprime : „Pe Isus, îl vedem încununat de slavă şi cu cinste, din pricina morţii, pe care a su fe r it-o ; pentru ca prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sînt toate, şi care voia să ducă pe m ulţi fii la slavă, să de- săvîrşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mîntuirii lor“. Ebr. 2, 9. 10.

Această cunoaştere deplină a lui Isus, a suferinţelor şi a puterii învierii din morţi a Lui, în legătură cu lucrarea de m în ­tuire, duse pe apostolul Pavel la acea certitudine de afirma­re, atunci cînd „clipa plecării“ lui era „aproape“ : „M-am lup­tat lupta cea bună, m i-am is­prăvit alergarea, am păzit cre­dinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Dom­nul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui“. 2 Tim. 4, 7. 8.

„Să-l cunoa.scă pe Isus“ şi-a luat ca ţintă apostolul Pavel în vieţuirea sa creştină, şi aceas­tă cunoaştere apostolul o tran­spuse în frumoasa şi pildui- toarea sa viaţă.

Cînd apostolul Pavel vorbeş­te în epistolele sale de o viaţă neprihănită înmiresmată de iu­bire întreolaltă, de îngăduinţă, de o umblare fără reproş în mijlocid oamenilor, de cinste şi de sîrguinţă în treburile fie ­căruia, el transpunea în cuvinte cunoaşterea multiplă a lui Isus, la care ajunsese şi care-i în­cunună bătrîneţele cu siguranţa unei umblări în credinţă în adevărata, luminătoarea cu­noaştere a lui Isus.

Creştine, cunoşti pe Isus ?

CURIERUL ADVENTIST

ÎMPREUNĂ

SIMTIft9

A. PALĂŞAN

J n Veneţia se găseşte vestita „Punte a Suspinelor", care

datează din secolul al XVI-lea şi care lega palatul Dogilor de închisoarea din Veneţia, con­damnaţii fiind conduşi din sala de judecată spre locul de exe­cuţie. La această punte se refe­ră Byron cînd spune ;

Am stat în Veneţia pe pun­tea suspinelor

Palat, de-o parte şi temniţă, de alta...

Au trecut peste 400 de ani, dar ecoul suspinelor nu s-a stins. Numele punţii — devenit expresie — semnifică şi astăzi un loc de suferinţe, şi o sursă de amărăciuni.

In cele ce urmează doresc să vorbesc despre inimi îndure­rate şi dezamăgiri, despre re ­grete şi nenorociri. Le ai poate şi tu tot aşa şi cei care locuiesc pe aceeaşi planetă cu tine !

Faţa ta este plină de zîmbet, cuvintele îţi sînt plăcute şi în­curajatoare, dar în fundul ini­mii ai o cicatrice. „Inima îşi cunoaşte necazurile, şi nici un străin nu se poate amesteca în bucuria ei. De multe ori chiar în mijlocul rîsului inima poate fi mîhnită, şi bucuria poate sfîrşi prin necaz“. Prov. 14,10.13

Poate cicatricea din inima ta a fost pricinuită de pierderea unei fiinţe iubite, care nu mai poate fi înlocuită, de efectele îngrozitoare ale unui accident,

„Ş i a runca ţ i asupra L u i toate în g r i jo ră r i le voastre• căci E l însuşi îngrijeşte de vo i" . 1 Pe tru 5, 7.

„ V e n i ţ i la M ine, to ţ i cei t r u d i ţ i şi îm povăra ţ i , şi Eu vă vo i da o d i h n ă M a t . 1, 28.

de o boală, de o căsătorie nere­uşită care s-a soldat în cele din urmă cu un divorţ, de un copil neascultător — risipitor — de pierderea unor bunuri m ateri­ale, sau de trădare din partea unui prieten. Dar eu nu doresc să mă ocup prea m ult de cau­zele care ţi-au zdrobit inima, ci de efectele ei şi de ceea ce poţi face cu propria ta tragedie.

Nenorocirea nu ţi-ai ales-o tu, dar num ai tu singur poţi să-i hotărăşti răspunsul, nu ­mai tu singur poţi să găseşti

soluţia şi calea de a ieşi din starea aceasta de nemulţumire şi criză ! Aceasta va fi cea mai im portantă parte a experienţei tale. Tu poţi să-ţi răspunzi, de­venind ursuz şi revoltat. Aceas­ta va fi în tr-un fel o alegere firească, dar în acelaşi timp nefericită, pentru că nu-ţi vei găsi niciodată liniştea luptîn- du-te mereu împotriva inevita­bilului. Dacă nu-ţi vei stăpîni ostilitatea, ea va spori şi-ţi va măcina personalitatea. Starea aceasta de spirit va spori în- tr-a tît încît în cele din urm ă te va face bănuitor faţă de seme­nii tăi şi potrivnic lui Dumne­zeu. Te va izola şi te va face un însingurat. Tu vei fi de o parte a zidului pe care singur l-ai ridicat, iar semenii tăi vor fi de cealaltă parte a lui. Exis­

IA N U ARIE—FEBRUARIE 1970ia

tă însă o cale mai bună — ace­ea de a-ţi înţelege durerea — decît să-ţi hrăneşti resentimen­tul, de a am eninţa cu pumnul spre cer şi spre pămînt.

William James, tatăl psiholo­giei aplicate, a sugerat primul pas, într-o astfel de situaţie, cînd a zis : „Fii gata să accepţi ceea ce ai !“ adică, să recunoşti că sînt anumite lucruri în afa­ra puterii tale, iar altele nu, şi că este o mare înţelepciune în a şti să faci distincţia între ele.

John Milton, orb la 42 de ani, scria : „Nu este o nenoro- rire să fii orb ; este o nenoro­cire de a nu fi în stare să în ­duri, să suporţi orbirea !“

Cineva se ruga aşa în fiecare săptămînă :

„Doamne, d ă -m i seninătate

Să accept lu c ru r i le pe care nu le pot schimba.

D ă -m i c u ra ju l de a schimba lu c ru r i le , dacă pol,

Şi dă -m i în ţelepciunea de a

cunoaşte d ife ren ţa d in t re ele“ !

După ce ai acceptat această atitudine, trebuie făcut vin al doilea pas : acela de a-ţi trans­fera dezamăgirea în tr-un aju ­tor adresat umanităţii. Este ce­ea ce un soţ şi o soţie au făcut, aflîndu-şi pacea în această faptă.

Timp de şapte ani, aceşti oa­meni au aşteptat să aibă un copil. In sfîrşit, evenimentul s-a petrecut şi ei au avut un băieţaş. Această pereche era foarte cunoscută şi iubită, aşa încît mulţi prieteni de ai lor au venit să-i felicite şi să ofere cadouri noului născut.

însă, cînd s-au uitat în locul unde era pruncul, ei n-au vă­zut copilaşul aşteptat. Copilaşul care dormea sub plapuma de şaten era un mongoloid. A fost cea mai mare tragedie a aces­tei perechi fine şi inteligente. Dar, după necazul care i-a con­frunta t la început, ei şi-au dat seama de inutilitatea luptei îm­potriva inevitabilului. Ei au re ­cunoscut necesitatea acceptării a ceea ce nu stătea în puterea lor de a schimba. Ei au căutat să-şi înlăture amărăciunea, transformînd-o şi dîndu-şi sea­ma că puteau face ceva care

să-i unească cu ceilalţi semeni ai lor, care sufereau ca şi ei.

Au in trat apoi în legătură cu alţi oameni care mai aveau co­pii înapoiaţi şi au dus şi ei co­pilul lor la o şcoală pentru a- ceştia. Mama şi-a folosit talen­tul povestind aici copiilor, îm­părţind dragoste şi dovedind înţelegere fiecărui copil. în a- ceastă transferare şi îm părţire a nenorocirii lor, această pere­che şi-a găsit pacea. In afara crucii lor, ei şi-au construit o scară. Pe această scară au u r ­cat sute de părinţi, de copii arieraţi, găsindu-şi speranţă şi încurajare, unde mai înainte ei cunoscuseră numai descura­jare şi disperare. Mulţi alţii, ca şi ei, şi-au purificat propriile lor tragedii.

O altă pereche care-şi pier­duse singurul fiu, un strălucit student într-o universitate, a

oferit găzduire în casa lor spa­ţioasă unor studenţi lipsiţi în cele materiale, care frecventau aceeaşi universitate. Pe această cale, fiul lor deşi mort, a con­tribuit la educarea celorlalţi.

O altă mamă, al cărui copil a fost omorît în tr-un accident, a adoptat un copilaş, care nu a fost dorit de către părinţii lui şi din cauza aceasta era mal­tratat. Dragostea acestei mame adoptive s-a transferat asupra copilului adoptiv, neglijat, chi­nuit şi m altratat de către pă­rinţii lui fireşti.

Fiecare om îşi făureşte pro ­priul său mediu înconjurător.

Helen Keller, născută la 27 iulie 1880, după un an şi opt luni de la naştere s-a îmbolnă­vit de tifos. A rămas oarbă, surdă şi mută. îi mai rămăsese posibilitatea să miroasă şi să pipăie. O învăţătoare, s-a ho- tărît, văzînd nenorocirea aces­tei fiinţe, să-i ajute cu tot ce va putea. în tr-o zi, a condus-o la cişmea, i-a întins mînuţa sub apa care curgea, apoi a scris cu degetele în palma fe­tiţei: ,,water“, (apă). Aşa a pro­cedat cu toate lucrurile.

După vreo doi ani, fetiţa a început să vorbească, scriind ea în palmele învăţătoarei ceea ce voia să-i spună. învăţătoarea procedă la fel cu ea. La 15 ani Helen punea mîna pe gura ce­lor care îi vorbeau şi înţelegea după mişcarea buzelor lor tot ce i se spunea. La vîrsta de 17 ani a reuşit la toate examenele de germană, franceză, engleză şi greacă. A început apoi să scrie cărţi, devenind o scriitoa- re celebră cu renume mondial.

Ce a spus Helen Keller des­pre mînă, căreia îi datora foarte mult : „Mîinile oamenilor vor­besc pentru mine o limbă pli­nă de înţeles. Unele mîini mă ating ca şi o ocară. Am întilnit oameni care sînt atît de lipsiţi de orice bucurie în viaţă, încît apropierea degetelor lor reci îmi era tot una, ca şi cum ,aş fi dat mîna cu vîntul de miază noapte. Dimpotrivă, mîinile al­tor oameni, parcă au raze de soare, aşa că atingerea lor, îmi încălzeşte inima. E destul apă­sarea mîinii unui copil şi pen­tru mine e tot atîta lumină, cîtă la alţii dintr-o privire de

11CURIERUL ADVENTIST

P s a l m u lSfîntului lo c a ş

Cît sînt de plăcute, Doamne, ale Tale Case sfinte,Unde oamenii ascultă preţioasele-Ţi cuvinte.

Sufletu l tînjeşte-n mine, şi suspin mereu de dor,După curţile de pace, Doamne al oştirilor !

Inima îmi strigă-ntruna, şi Te. cere fiinţa mea,Dumnezeul meu, acolo, Te privesc eu pururea.

Căci şi pasărea acolo, casîi-şi face cu m ult zel, Rîndunica-şi face cuibul şi îşi pune puii-n el.

Ah, altarele prea sfinte, mă atrag mereu, mereu.Creatorul meu Cel veşnic, Adoratul Dumnezeu.

Fericit este acela ce rămîne-n Casa Ta,Căci el poate-n adorare Numele a-Ţi lăuda.

Fericit cine se-ncrede în Tăria Ta de Tată,Şi în inimă păstrează o credinţă nepătată.

Cînd străbat ei Valea Morţii, în izvoare o prefac,Şi ca ploaia timpurie, binecuvîntări atrag.

Din putere în putere ei ajung mergînd mereu,Şi se-nfăţişează astfel în Sion la Dumnezeu.

O, ascultă a mea rugă, Dumnezeul m eu Cel Drept,Ia aminte cu-ndurare căci eu milai Ta aştept.

Tu ne eşti un scut puternic, uită-Te la noi şi vezi Faţa Celui Uns de Tine, şi ne ţine pururi trezi.

Căci mai m ult e-o zi la Tine, petrecută-n Casa Ta,Căci acolo val de pace îmi inundă inima.

Eu doresc să fiu acolo, şi să stau pe pragul Tău,Dar să nu rămîn în cortul omului cu gîndul rău.

Căci El, Domnul, este-ntruna scut şi soare pentru noi,El dă slavă şi-ndurare şi ne scoate din nevoi.

Nu lipseşte nici un bine omului neprihăn it;Cel ce-n Tine se încrede este veşnic fericit.

H. ARTINIAN

dragoste1*. Tot ea mărturisea despre viaţă : „Eu am găsit viaţa atît de frumoasă"!

Este bine şi necesar să ne punem şi noi întrebarea aceas­ta: ce fac eu cu suferinţa, cu nemulţumirea sau cu necazul meu ? Fac din aceasta o cruce pe care nu o pot purta singur, sau poate mai îngreuiez şi ne­cazurile altora cu nem ulţum i­rile şi suferinţa mea ?!

Prin suferinţă omul se iden­tifică cu întreaga rasă umană ! Albert Schweitzer a exprimat acest gînd cînd a spus : „Ori­care dintre noi care a învăţat din propria experienţă ceea ce înseamnă durerea şi neliniştea... nu mai aparţine lui însuşi, ci este fratele tu turor acelora care suferă".

Dr. Schweitzer a înţeles că natura omenească atinge împli­nirea prin schimbarea atenţiei spre nenorocirile altora. Cînd omul se concentrează asupra propriilor lui suferinţe, el de­vine plin de am ar şi egoism, dar cînd îşi îndreaotă atentia în afară, el găseşte sensul soli­darităţii şi îşi pierde senzaţia de înstrăinare. Suferinţa poate să servească unui scop de răs­cumpărare. Fără durere, noi am fi satisfăcuţi să ne ţinem ochii aţintiţi asupra lucrurilor pămîntesti. Am fi mai puţin în­clinaţi să privim spre ceruri.

Fără necaz şi suferinţă multe din făgăduinţele biblice ar fi fără sens. Dacă n-am fi fost apăsaţi de povara păcatului, sau a vreunor păsuri de alt or­din, n-ar fi fost încurajator pentru noi să acceptăm bine­voitoarea invitaţie a lui Isus din Matei 11,28 : „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împo­văraţi, şi Eu vă voi da odihnă".

Dacă am cunoscut îngrijora­rea în vreun fel oarecare în viaţa noastră, nu avem nici un motiv să ne descurajăm, pen­tru că ştim din experienţă ce însemnează cuvîntul din 1 Pe­tru 5,7 : „Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi“ .

Dacă n-am cunoscut nicioda­tă durerea lacrimilor, alinarea durerii, sau tristeţea duhului, noi vom înţelege mai puţin pa- sagii ca cele din Apoc. 21,4 :

,,E1 va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintîi au trecut".

Cea mai mare alinare a ace­lora care suferă este certitudi­nea că ei nu sînt singuri în su­ferinţa lor. Dumnezeu Tatăl a cunoscut semnificaţia suferin­ţei cînd Şi-a trimis propriul Său Fiu din ceruri,, din gloria indescriptibilă a locuinţelor a- celora veşnice, aicea jos pe pă- mînt, ca lumea să-L respingă. ,,A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit" Ioan 1,11. Şi Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu a cunoscut întris­tarea, cînd S-a plimbat ca un simplu om printre oameni :

„Dispreţuit şi părăsit de oa­meni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispre­ţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre Le-a purtat, şi durerile noastre Le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedep­sit, lovit de Dumnezeu şi sme­rit". Isa. 53,3—4.

Chiar şi pe cruce, Omul su­ferinţelor S-a identificat cu toţi semenii noştri. La dreapta Lui a fost răstignit un tîlhar şi un altul la stînga. El Şi-a transfe­ra t durerea proprie şi S-a a- mestecat cu răufăcătorii, şi prin mijlocirea morţii Lui, crucea unuia dintre tîlhari a devenit scară pentru eternitate...

IA N U A R IE —FEBRUARIE 1970 o u

V / '

bdita ţi la aceasta creştin i ! FI

/ f Jine dă >,toate luc ru r i le " , fă ră plată. Insă în ce fe l ne dă E l toate lu c ru r i le ? Ele a jung la no i „ îm p re ­ună cu E l“ . Secretul p r im i r i i d in partea noastră a tu tu ro r lu c ru r i lo r

este p r im ire a L u i . De aceea, cînd în tronăm pe Isus Hr is tos in viaţă, puterea ce o d o r im spre a ne des­to in ic i să facem binele va ven i îm preună cu El. E l va satisface toate dorin ţe le noastre, nu p o t r iv i t slabei noastre pu te r i , ci p o t r iv i t bogăţie i Sale de slavă. ,>Căci D u m ­

nezeu a v ru t ca toată p l ină ta tea să locuiască în E l “ . Col. 1, 19. Şi a tunc i de ce să u m b lă m cu fa ţa necăjită şi să ne f ră m în tă m cu p r iv i re la b iru in ţă ? Em anuel este cu noi, şi „E l va m in tu i pe poporu l L u i de

păcatele sale“ . Mat. 1> 21. Dacă l i îngădu im să ne conducă, El îşi io.

răspunderea de a u rm ă r i ca întreaga vo in ţă a lu i Dumnezeu să se în fă p ­tuiască în v ia ţa noastră.

Să m ed ităm asupra p rob lem ei v ie ţ i i veşnice. N o i cu to ţ i i do r im şi

ne rugăm lu i Dumnezeu să ne facă parte de e a ; da r c i t im : „N u este n ic iu n u l care să facă binele, n ic i - u n u l m ăcar“ . Rom. 3, 12. Şi oare

poate duce Dumnezeu păcatu l in cer ? Poate im o r ta l iza E l păcatul ?

Tocm ai pen tru a p re în t îm p in a o asemenea situa ţ ie izgon i E l pe p r i ­m i i p ă r in ţ i d in G răd ina Edenulu i.

’ ,D om nu l Dumnezeu a z i s : Ia tă că om u l a a juns ca u n u l d in Noi, cunoscînd binele şi rău l. Să-l îm ­

p ied icăm da r acum ca nu cumva

să-şi în t in dă m îna să ia şi d in

po m u l v ie ţ i i , să mănînce d in el, şi

>,El, care n-a c ru ţa t n ic i ch iarpe F iu l Său, ci L -a dat pen tru no i to ţ i, cum nu ne va da fă ră plată,împreună cu El, toate lu c ru r i le “ ? Rom. 8, 32.

să trăiască în veci. De aceea D o m ­n u l Dumnezeu l -a izgon it d in gră ­d ina Edenulu i, ca să lucreze pă- m in tu l , d in care fusese lua t". Gen. 3, 22. 23.

Nu, Dumnezeu nu poate im o r ta ­l iza păcatul. E l n ic iodată nu va dă ru i v ia ţă sau putere veşnică cuiva ce stă departe de F iu l Său, Isus Hristos.

Şi atunci, cum poate un păcătos să dobîndească v ia ţa veşnică ?

„M ă r tu r is i re a este aceasta : D u m ­nezeu ne-a dat v ia ţa veşnică, şi această v ia ţă este în F iu l Său. Cine are pe F iu l are v ia ţa ; cine n-are pe F iu l lu i Dumnezeu, n-are v ia ţa ".

1 loan 5, 11. 12.

Este ca şi cum Dumnezeu ar zice : „ Ia tă î ţ i stă la dispoziţ ie v ia ţa veş­n ică : însă nu ţ i -o pot încredinţa, deoarece Eu nu pot să im orta l izez păcatu l şi tu eşti păcătos. Insă Iată

ce vo i f a c e : V o i încred in ţa v ia ţa ta veşnică F iu lu i meu. Dacă l l vei p r im i , ve i putea să o ai. Deschide-1

uşa in im i i tale, şi in t r în d , E l va aduce cu Sine v ia ţa veşnică, şi ea

va f i a ta “ .C ineva poate ca azi să aibă v ia ţa

veşnică şi m î ine s-o pia rdă. E l s-ar putea hotărî că nu vrea ca Isus să-i m ai conducă viaţa. S -ar putea să

dorească a-şi d i r i j a s ingur luc ru r i le . S-ar putea să se lase pradă vreune i

isp ite amăgitoare. A tu n c i Isus co­boară de pe tron, ia r stăpînirea o re ia om ul cel vechi. Insă a tunc i cînd pleacă Isus> îm preună cu E l pleacă şi v ia ţa veşnică. Ea este în El. Ea pleacă a tunc i cînd pleacă El.

Î n v ă ţă tu r a : „de îndată ce-ai do- b înd i t h a ru l eşti totdeauna în h a r “ , nu este adevărată. M in tu i re a de­p inde de fa p tu l dacă Isus Hristos dăinuie în via ţă. N u m a i a t i ta v re ­me rămîne v ia ţa veşnică, cît ră-

V. I ASZLO

mine El, căci fă ră E l nu este v ia ţă

veşnică.

Să ne în ch ip u im că acum c in c i ­sprezece an i m -am convert i t şi am predat in im a lu i Dumnezeii . Ştiu

că m -a p r im i t . Insă de a tunc i î n ­coace experienţa v ie ţ i i mele n-a fost m u l ţum itoa re . Adesea m -a m lăsat pradă d ia v o lu lu i şi am căzut în ispită. Ia tă însă că vreau ca de acum să trăiesc o v ia ţă b iruitoare . Vreau să b i ru i aceste ispite. Cum pot iz b u t i ? A m văzut că succesul nu poate ven i p r in s trădanie . hotă-

rîre, sau ch ia r p r in im punere în prop r ia noastră putere, ca să nu m ai păcătuim. Oare n -am încercat noi vreme îndelungată acest p lan, şi am constatat că n -am izb u t i t deloc ? Da. Exis tă însă un drum. m ai bun : „ M u l ţ u m i r i f ie aduse lu i Dumnezeu> care ne dă b i ru in ţa p r in D o m nu l nostru Isus H ris tos". 1

Cor. 15, 57.

B i ru in ţa este un dar de la D u m ­

nezeu. U n da r n u - l po ţ i dobînd i m unc ind pen tru el. Cunoaştem că ie r ta rea este un dar, şi oarecum ne este uşor să credem aceasta. Insă

există vreo deosebire în tre calea pe care p r im im ie r tarea şi calea pe care trebu ie să dob înd im b i ru in ţa ? Nu. Dumnezeu dă în dar şi b iru in ţa .

Ia tă pe cineva care, p r in c red in ­

ţă, a ceru t ie r ta re pen tru păcatele

sale d in trecut. Se poate că el şi crede că ele sînt iertate. Şi totuşi şchiopătează> încercînd să trăiască

o v ia ţă creştină, însă fă ră să aibă b iru in ţă . De ce ? F i indcă poartă s in ­gu r bătălia . E l încearcă să dob în ­

dească această b i ru in ţă p r in p ro ­p r i i le sale e fo r tu r i . Deşi se străduie, el este conştient de în frîngere, n u ­m a i f i indcă nu recunoaşte că b i r u ­in ţa este un da r a l lu i Dumnezeu to t pe atî ta cît este şi iertarea. Pe amîndouă le p r im im sub aceleaşi condiţ i i .

Po ţ i crede aceasta ? I n c l ipa în care o cauţi, şi deschis, cu adevărat> sincer şi încrezător, crezi, ve i avea

b iru in ţa . Tu ai avu t c red in ţă a crede că a tunc i cînd ai ven it la

1*5 I1 J C U R IE R U L A D V E N T IS T

D o m nu l E l ţ i - a şi ie r ta t păcatele. A i oare aceeaşi c red in ţă a crede că în aceeaşi zi> d rep t răspuns la stă- ru i toarea ta cerere, E l î ţ i dă dep lină

b iru in ţă asupra p u te r i i păca tu lu i ? Dacă da, a tunc i o şi ai. Aceasta în ­seamnă nep r ihăn ire p r in credin ţă,

ia r nu p r in e fo rt omenesc. M u l ­ţu m i tă lu i Dumnezeu că o asemenea b iru in ţă este la îndemîna o r icu i !

B i ru in ţa asupra s lăb ic iun i i şi pă ­catelor noastre a fost cîştigată acum

o m ie nouă sute de an i c ind Isus b iru i pe Satana în trup. A tu n c i de ce să mergem încoace şi încolo căsnindu-ne a o dob înd i p r in slabele noastre s trădan i i ? Tot ce avem de

făcu t este să ne r id icăm şi să o cerem d in m ina Căpetenie i m în tu -

i r i i noastre.In cap ito lu l douăzeci d in a doua

Cronic i găsim rapo r ta tă o preţioasă experienţă pen tru noi. Cei d in Iuda lup tau îm p o tr iv a v ră jm a ş i lo r lor. Fuseseră în f r în ţ i în m a i m u l te r în - du r i , şi losa fa t hotăr î că este fă ră rost să m a i încerce. Spre el îna in ta o mare oştire, şi judec ind după în - f r în g e r i le trecute, regele lu i Iuda îşi

dădea seama că nu este de n ic i un fo los să pornească la luptă. N u m ai rămăseseră decît c î ţ iva d in t re os­taş ii lu i Iuda, şi losafat era înspăi- m înta t . Insă el se rugă :

„O , Dumnezeul nostru,... ochii

noş tr i sînt înd rep ta ţ i spre T ine “ .2 Cron. 20. 12.

îm p o t r iv a lo r se îndrep ta o mare

oaste de lu p tă to r i • m u l t m a i m u l ţ i decît ostaşii lu i Iuda. E i erau p re ­g ă t i ţ i de luptă, însă ostaşii lu i Iuda nu. De aceea losafa t spuse : „D o a m ­ne, nu ş t im ce să facem. N-avem

putere a ne îm p o t r iv i unei oş t ir i a tî t de mare. A m ajuns la capătul destoinic ie i n o a s tre ; dar och ii no ­

ş tr i sînt înd rep ta ţ i spre T ine “ .Şi Dom nu l, răspunzînd acestei

rugăc iun i, dădu nespus de în t r is ta ­tu lu i rege asigurarea :

„ N u vă tem eţ i şi nu vă spă imîn-

ta ţ i , D om nu l va f i cu v o i“ .

Doar pe o s ingură cale putem dobînd i b i ru in ţa asupra d iavo lu lu i . M a i în t î i de toate t rebu ie să recu ­noaştem că exis tă cineva — Căpe­ten ia oş t i r i i D o m n u lu i — care nu

nu m a i că este în stare să dobîzi­dească b i ru in ţa în v ia ţa noastră dar a şi dob înd it -o pen tru noi. L u c ru l acesta î l făcu E l cind, ca om, în- t îm p ină şi b i ru i aceleaşi ispite pe

care le în t îm p in ă m şi no i azi.

Doreşti b i ru in ţa asupra păcatu­lu i ? Isus o cîştigă pen tru t ine de

acum o m ie nouă sute de ani. S in ­

gu ru l lu c ru ce- l a i de făcu t este săo pr imeşti . Este a ta în Hris tos. Bătă l ia nu este a noastră', ci a lu i Dumnezeu, „care ne dă b i ru in ţa p r in D o m nu l nostru Isus H r is tos“ . 1 Cor. 15, 57.

„ D ar dacă după ce m i-a m p re ­t ins b iru in ţa , m a i fac o greşeală“ ? Cu p r iv i re la aceasta Pavel spune :

,’lm b ră c a ţ i -v ă în D om nu l Isus Hristos, şi n u p u r ta ţ i g r i jă de f i rea pămîntească, pen tru ca să-i t rez i ţ i

pofte le“ . Rom. 13, 14.

N u trebu ie să ne preocupăm de neizbîndă, căci o asemenea preo­cupare dovedeşte lipsă de acea cre ­d in ţă ce este necesară pen tru ex ­

perienţa cea deosebită a n e p r ih ă n i ­r i i p r i n credinţă. N o i t rebu ie să luăm am in te la marea putere a

D o m nu lu i lsus> nu la s lăbic iunea şi nedesăvîrşirea noastră. E l este în stare să ne păzească de cădere, şi El ne va da b iru in ţa . De aceea mă p r ind de c u v în tu l Său. Eu ş t iu că

E l este al m eu şi că îm preună cu El vo i f i b i ru i to r . Acesta este g lo ­

r iosu l p r i v i le g iu a l f iecă ru i c red in ­cios al lu i Dumnezeu.

M a i sînt şi a lte lu c ru r i pe care le doreşti, în afară de v ia ţa veşnică şi putere pen tru b iru in ţă ? Toate î ţ i

aparţ in , însă cu toatele sînt p r im i te în acelaşi chip, p r in acceptarea lu i Isus şi îngăduârea ca E l să-ţ i mode­leze vo in ţa şi dorin ţele .

,’B inecuv în ta t să f ie Dumnezeu, Tată l D o m n u lu i nostru Isus Hris tos,

care ne-a b inecuvîn ta t cu to t fe lu l de b inecuv în tă r i duhovniceşti, în locur i le cereşti, în H r is to s " . Efes.

1, 3.

■,Şi voi, p r in El, sîn te ţi în H r is ­tos Isus. E l a fost făcu t de D u m ­nezeu pen tru no i înţelepciune, ne ­p r ihăn ire , s f in ţ i re şi răscum părare".1 Cor. 1, 30.

„D um nezeu l meu să îngrijească de toate trebu in ţe le voastre . după bogăţia Sa, în slavă, în Isus H r is ­tos“ . F i l ip . 4, 19.

V re i să f i i desăvîrşit ? N u anu l v i i to r , sau luna v i i toare , o r i săp-

tăm îna v i i to a re ■ c i : v re i să f i i de-

fe ck şrfn îrvfjţc'iU !*cîilj®i:iaJntiâ -ciIwiîga >; ai pj- r P 'ijţj ia mii ce-

|şeri| c f D cr'o e jx u Sta desfci.

e ca! Şese 2il.- vei sabotuf, c a .D o n :- u, nici tu, nici fe r a, (îfe-i sfrăirraî t3u, 2' făcut Dum nezei în ziua şaptea V a i ţ i o sfinţi pe en. •

fcurvesti.

mărturisi incasă aproapelui Suc

Să nu pofteşti casa Aproapelui iii:', n îri.scrvui iui; nici se*rv*>w, ni

lUj s ă nit jpofţeştf fem eia ap roape lu i

;iicV - SŞjnul lai, iilcţ nin Joa

IA N U A R IE —FEBRUARIE 1970

săvîrşit ast"ăzi? Ai curajul să crezi că desăvî'J'şirea este ceva cu pu­tinteL? Ce asigw'are ylis im Î/l. Cu­vlntul lui Dum,nezeu?

"DumHezelil pl1cU, care. prin. sin­ge le legămîntului celui veşnic, a sculat di~l morţi, pe Domnul n ostru Isus, marele Păstor al oilor, să vii facă desăvîrşiţi în orice lucra bun. ca să faceţi voia Lui, şi să lucl'ez.: în noi ce-I este plăcut, prin I sus Hristos, A Lui să fie sla.va in vec'ji t'ecilor" ! Ebrei 13, 20. 21.

Cum. ne face El deseivÎ1·şi ţi? Lu­crîlld in 1loi. Cine face Zuc'ral·ea? Hristos, E l lucrează în mine, şi nu­mai cind El l1terea=fi in mine pot fi eu desădi'şit. Ea nu mă pot fac..! insumi desăvÎ1'şit , Ce am eu de făcut esie să-1n'i răstignesc eu l . set. jertfesc fiece poftă păcătoasă, şi să

spun : "Doamne, ViilO in inima mea, ş i lttcrează in mine după burta Ta plcicere". I sus spwle .-

"Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacii aude c!1lcva glasul ,Meu şi deschide uşa, voi int r a la el, voi cina cu el. ş i e l cu Mine". Apoc. 3, 20.

De aceea, să illvitU111 pe lVl'întui ­fonlt illlihmtnl. Şi fll fj i,Hhl-nc po­tri vit voii Sale, avem asigurarea:

"Orice lucru vpţi, cere, cind vil ruga ţ i, sii. credet.i că l-aţi ş i primit, şi-l veti avea". l\1arc!t 11, 24.

Aceasta aduce lJilll'clu·Îniciri pre­zente. Treb·u·ie să cred acum· şi

ctecliuţa devine "siguranţa {ltcnl­

riloT nădăjd1tite '· .

"Da1"·, va spune ci,wlJa: ',ce 11 e­voie am de toate acestea? Oare daca mă lupt din greu şi mă stră­

dui îlldelung, nu pot izb1lti prin

mine însumi să Î7nplhlesc cerinţele

legii l ui D1.t1nnezeu"? Nu; este cu neputillţă.

,.Pent1-u Adam, Înainte de căde -

1'ea în păcat, era cu putinţă să- şi

formeze un caracter drept prin su· pttnerea la legea lui Dumne=eu. Dm' el păcătUi şi, din cauza peicatului, ji1'ea noastră este decăzută, şi 1l0 i nu putem singuri ajunge drepţi .

Pe1lfru cii sintcm plici/toşi şi 1i e ­

sfinţi, Iloi nu putem .. asculta de o lege sfîntă. Noi nu avem o drep­late proprie, ClL care să corespun ­dem cererilor Legii lui Dumnezeu".

"Dar Domnul Hris tos a făcut cu pUfinţă scăparea noastră. El veni şi

trăi ai.ci pe pămînt în .. mijlocul cer­cărilol' şi ispit elor, la care şi 'nOi sin tem expuşi. El trăi însă o viaţă fără de păcat, rl1'istos muri pentru noi , iaT aCU1n El Se oferă să ia asupră-Şi păcalele noastre şi să ne dea 1!Ouă dreptatea Sa, Dacă noi ne

incrcd'inţ(i m Lui şi Il prlmi·m pe El ca Min tu itor al nostru, atunci, ori­cit de ,păcătoasă ar fi fost viaţa

noas tră, n oi sin tem socot iti drep'.i din cauza Lui, Caracterul hli I-Iris­tos inloc uieşte atunci pe al nostru, i ar noi sîn te1n pri1niţi ş 'i priviji de Du'mnezeu ca şi CU1n nici nu am fi păcătuit nic iodată,

" Mai 111Ult încă, H ristos 3chi1nbc1 i nima noastră, El ră1nînc in inima n.oastră prin credinţă, Odatei stabi­Lită C1.! Hr istos l egătura aceaSta, noi treb'u·ie să o păs tl'ă111 prin credinţâ.

şi pri.n contin1W supunerc Lui a :voinţii 1l 0ash'e. Ci t, tintp V011l 'ilrma aşa, El va l1tC1'a Î11 noi şi. voirea . ~i indeplillirea potl'it.' it lJ1.l11ilt'oiliţe i

Sale, Atunci V01n ajunge :să zjcem : Viaţa pe care o trilicsc acum În corp, o trăiesc in credinta il, Fiul lui. Dumnezeu, cate 17:.-a iubi t şi. S-a dat pe Sine pent r u min.e'. Gal. 2. 20, A tu1tc·i Hristos indeplillind fo­tul În noi, noi vom, da pe fată ace­laşi spirit şi vont săvîrşi acelcaşi

fapte - fapt e ale rlrcptliţii, În Sl~­

punerea la l egea lui Dumnezeu'· .

Pe cind călătol'eam 1l1fr-o zi ca Iroleibuzul, tl'oleul zbură d e Pl' sirmă şi ll'oleibuzul se opri. Şi

atita vreme ci t t rolcLLl l·ămasc În aJata sirmei, conducătorul 11 LL ptlt Il

mişca maşina /lici 101 milimet ru. Era moartă. Motorul nu avea putere in el, Il/sti CÎ1ld conducătoru l tras!! jos troleul şi il aşeză din 110U p:!

sîrmă şi apoi apăsă pe pedală, mo ­torul din nou era pUn ele 1JWere şi

~l'oleibuzul 1JOrlii jn lungul sir,"/::ii,

Ceea ce tre buie să ne pl"eocaJ)f.! est e de a şti că l egătll ra dintre l'ia­ta 110astră şi Isus Hristos nu esfe

Î1ltreruptă; atunci putem f i siguri de o continuă biruinţă . In şi prin

?loi înşine nu alJem putere, In<;ă

putem face totul, putem bi1·ui orice

ispită, putem trăi O viaţă de deplină ascultare de toate cerinţele l u i

Dumnezeu, "prin Hristos care ne întăreşte",

Deci, să-L 'primim, Al' trebui s,·"/ fi.m m.ai preocupaţi d e problema dacă ne-am prins de Hristos· dacă

ne-am predat Lui ini1na şi viata noastră, decît de orice alte binecu­

t'intări, De multe ori noi facem gre­şeala că ne rugăm pentru multe

altele în vreme ce avem nevoie de Hristos, de prezenţa SpirituLUi Său

Sfint să1ăşlu'itoare în inimile 1toas­t1'e, El nu este depart e de niciu1l11l

dintre noi. El doreş te să locuiascd in inimile noastre, să dăinuie în 11 iaţa noastră, Şi in clipa in care

I-am 'Î11(}ăduit lnt1'a1·ea, biruinţa

este a noastră.

,·Cdci D1Imnezeu a vrut ca toată

plinătatea să locuiască în El " , Co l ,

1, 19.

,.Vestea , pe C(L1'e am a·u=it -o d ~

la r:1 şi pe ca1'e v-o p-ropovăduim,

est.e că Dwnllezeu e L umină. şi În

El nu este intuneri.c, Dacă zicem

c iI m ... ' C17l pell'ftL$ie C ll El, şi umblăm

În Întuneric, ·mi11ţim , şi nu trăim

adeveLl'ul" . Toan. 1, 5. 6.

Umbl'i tu in În.tuneric? Atunci nu

poţi spune.- "Am părtăşie Cll El",

Cpl care are pă1'tiişie cu El are l u­

mina vi(>ţii , El dilce o viaţ{! curată,

11epr i helnită, biruitoare, clici H1'is­

tos dăin tde Îl11ăuntrul lui. l11Să cind

clneua constată că păcatul il biruie,

poate sd-şi dea seama cu pl1rtăşia

di.n tre sufletuL său şi Fiul lui Dum·

ne::eu a fost ruptă ; cei altcuiva i

S-a :n găduit si!. se introneze in vi~ ­

ră, câci .,DUnl.1le,:clL cs1 e lumină , şi

În El 1HL este intune1· ic" .

S el ne inchipuim că 11(' găsitn.

în tr-o camt:ră, o cameră lntullecoa-

3(1, ÎlltllllCCOClsă ca miezul d e noapte,

Dorim sa scoat em a.fură îHfimeTicu l

.~i să introducem lUTIliila. Ce vom

face? Oare ne rom pune la t.reob(/

cu scpe, lopeţi .5i roabe spre a sfă­

rima intunericul şi a-l căra afară?

()arc ar fi po~ibil aceasta? Dar

Îllt oarce şalUirul ; fu leglit.ul'G

cu 'uzin a electrică ; atunci lumina

'L'a stniluci şi ·Întun ericul se va risipi,

Unde dispare intunericul? Nu ştiu,

insel el dispar>! ele îndatli ce lumina

s~rălllCe ftC! in cameră. Deci, dacă

doreşti Iwni1ia t\ ; c>ţ;i, intoarcc şal­

tiind. Dacei doreşti ca in t1l11eriC11 1

păcatului Sll sc 1'isipeascti, l.11găduie

ca .,Lumina lumH" să pătrundă în

inillla fu , liilpl"eulIă cu El nu este

deloc ill tUi l eric. Noi sintem TIlinui l .. i

p rin t'iata S'l .

Damnc::en sti 1l e dea azi incre­

ekrea ele a crede cii inl]Jl'C1I1HL Cit

I sus, Tatcil ne dă In dal' toate lu­

crurile; ş i cu inimi unlile, din toată

inima să-I ingilduim a ocupa tronu l

vieţii 1loastre, "In E l locuieşte toată

plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi

totul depl in i n El". Col. 2, 9. 10.

~---------------------------Cr.:R1Enr.:L , lDVENT1ST

PETRUşi

IUDAA. BĂLAN

T u eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa

/Piatră, Stîncă/'1, au fost cuvin­tele Domnului Hristos faţă de Petru, cînd i-a fost prezentat de fratele său Andrei. Nu se mai văzuseră niciodată pînă atunci. Era prima lor cunoştin­ţă şi de acum acest Chifa va fi întîlnit tot mai des în anturajul Domnului Isus şi mai cu sea­mă în unele îm prejurări im­portante din viaţa Lui.

La această primă întîlnire, ochii lui Isus Hristos s-au oprit asupra lui, citindu-i caracterul şi viaţa, văzîndu-i firea lui impulsivă, inima lui iubitoare şi atrăgătoare, ambiţia lui şi încrederea în sine, apoi căde­rea lui, dar şi pocăinţa şi în sfîrşit activitatea şi moartea lui de martir.

Petru urmărise îndeaproape lucrarea de chemare la pocăin­ţă a lui Ioan Botezătorul pe malurile Iordanului. Fusese mişcat de întrevederea lui Ioan Botezătorul cu rabinii, cînd acesta a declarat că : „El este glasul celui ce strigă în pustie : „Neteziţi calea Domnului, cum a zis proorocul Isaia... Pregătiţi în pustie calea Domnului, nete­ziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Ori­ce vale să fie înălţată, orice m unte şi orice deal să fie ple­cate, coastele să se prefacă în cîmpii, şi strîmtorile în vîlcele! Atunci se va descoperi Slava Domnului şi în clipa aceea, ori­ce făptură o va vedea".

Negînd că el ar fi Acela pe care-1 aşteptau cu toţii, Ioan Botezătorul a făcut m ărturisi­rea publică, zicînd :

„Am văzut Duhul pogorîn- du-se din cer în chip de po­rumbel şi oprindu-se peste El. Eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis : Acela peste care vei vedea Duhul pogorîndu-se şi oprindu-se, este Cel ce botează cu Duhul Sfînt, şi eu am vă­zut lucrul acesta şi am m ărtu ­risit că El este Fiul lui Dum­nezeu".

Spre acesta erau îndreptate gîndurile lui Simon, şi atunci cînd i-a fost prezentat de An­drei, el n -a întîrziat să-L cu­noască şi să-L urmeze.

De aci înainte, Petru urm ă­rea necontenit activitatea Ace­luia care-i schimbase numele şi-i ceruse să-L urmeze. A luat

parte la prim a minune din Ca­na Galileei, cînd Domnul Isusa prefăcut apa în vin, spre u i­mirea tu turor participanţilor la nuntă. L-a urm at mai departe la Ierusalim, unde a asistat la acea scenă neplăcută pentru cărturarii ebrei, dar plăcută Cerului şi oamenilor sinceri, devotaţi lui Dumnezeu.

Petru, ca şi ceilalţi, L-au auzit zicînd : „Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negus­torie" ! A văzut cum foarte re ­pede, Templul Domnului a fost golit de gloata zgomotoasă şi de m ărfurile lor. Curţile au fost curăţate de traficul acela josnic şi în locul scenelor de mai înainte, s-a pogorît o adîn- că linişte şi solemnitate.

IA N U A R IE —FEBRUARIE 1970 d

Tot cu ocazia aceea, Petru a auzit tainica afirmaţie făcută de Fiul lui Dumnezeu : „Stri­caţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica". Era o afir­maţie pe care avea s-o înţelea­gă abia peste cîţiva ani, după împlinirea ei.

Mai tîrziu avea să asiste la vindecarea slăbănogului bolnav de 38 de ani. Era zi de Sabat şi Petru L-a auzit spunîndu-i: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă“. Minunea, Sabatul, lau­dele la adresa lui Dumnezeu din partea fostului slăbănog au mişcat inima lui Petru, fără a îndrăzni să se pronunţe asupra acestei lucrări (în Sabat), din partea Aceluia în care-şi pusese încredere ca fiind Mesia.

Apoi, Scripturile ne rapor­tează că : „Isus a venit în Ga- lileea şi propovăduia Evanghe­lia lui Dumnezeu. El zicea : S-a împlinit vremea şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Po- căiti-vă si credeţi în Evanghe- lie“ !

Petru ca şi ceilalţi era fră- m întat de gîndul nem ărturisit de a-L vedea pe Domnul Isus împlinind năzuinţele poporului de a fi liberaţi de sub jugul Roman. El spera că această „putere" cu care făcea minuni va fi folosită pentru binele lor; dar nici un semn nu arăta că se va petrece acest lucru.

în următoarele zile, Petru avea să recunoască şi să afir­me M esianitatea Domnului Hristos, în următoarele împre­jurări. Fiind la .m area Galileei, ucenicii, după o noapte obosi­toare de pescuit fără nici un re­zultat, se odihneau în corăbiile lor. Dar nu trecu mult şi lu ­mea a început să se adune în

jurui Domnului Isus. El, se u r­că în corabia lui Petru şi de- părtînd puţin corabia de ţărm ca să poată fi văzut şi auzit, a început să înveţe poporul adu­nat pe ţărm.

După ce a term inat cuvînta- rea Sa, şi privind la aceşti uce­nici descurajaţi, zise lui Petru: „Depărteaz-o la adînc şi arun­caţi-vă mrejele pentru pescui­re". Luca 5,4. Drept răspuns, Simon I-a zis : „învăţătoruie, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic ; dar la cu- vîntul Tău, voi arunca m re­jele". Luca 5,5.

Noaptea era singurul timp favorabil pentru pescuitul cu plăşile în apa limpede a lacu­lui. După munca grea a nopţii fără să fi avut succes, părea fără nădejde aruncarea plăşilor ziua ; dar Isus dăduse porunca şi ei ascultară aruncînd plăşile în apă. Cînd încercară să le scoată afară, era aşa de mult peşte, încît era în primejdie să se rupă plăşile. Dar Petru nu se gîndea la belşugul din coră­bii. Minunea aceasta care în­trecea pe toate la care fusese martor, era pentru el manifes­tarea puterii dumnezeeşti. în Isus, el văzu pe Cineva, care ţinea sub sţăpînirea Sa toată natura, şi în timp ce tovarăşii săi puneau la loc sigur vînatul din mreje, Petru căzu la picioa­rele Mîntuitorului, şi-i zise : „Doamne, pleacă de la mine, căci sînt un om păcătos, dar în acelaşi timp s-a agăţat de picioarele lui Isus, simţind că nu poate să se mai despartă de El. Mîntuitorul i-a răspuns : „Nu te teme ! de acum încolo vei fi pescar de oameni". După această întîmplare, Petru şi cei­

lalţi L-au urm at pe Domnul Isus fără nici o rezervă.

Isus a ales pescari needucaţi, deoarece ei nu fuseseră deprinşi cu tradiţiile şi obiceiurile gre­şite ale timpului lor. Erau oa­meni cu însuşiri naturale, dar în acelaşi timp umili şi dori­tori de învăţătură, oameni pe care El îi putea educa pentru lucrarea Sa.

Şi, în timp ce Isus pregătea pe ucenicii Săi pentru lucrare, unul care nu fusese chemat în chip deosebit, a stăruit să se vîre între ei. Acesta era Iuda Iscarioteanul. El s-a prezentat de unul singur şi a cerut cu stăruinţă un loc în acest cerc intim al ucenicilor. Cu mult zel şi cu o aparentă sinceritate, el a zis : „învăţătoruie, vreau să Te urmez oriunde vei m er­ge". Isus, nici nu l-a respins, nici nu i-a zis bun venit, ci nu ­mai a rostit aceste cuvinte tris ­te : „Vulpile au vizuini şi pă­sările cerului au cuiburi ; dar Fiul Omului n-are unde-Şi o- dihni capul". Ucenicii doreau ca Iuda să facă parte din nu ­mărul lor. Ei priveau la înfăţi­şarea lui impunătoare, la ageri­mea minţii şi talentele lui de socotitor, şi de aceea l-au re­comandat cu insistenţă, ca fiind nevoie de ajutorul său. Iuda, făcînd parte din aşa zisa pătură cultă, ucenicii gîndeau că Dom­nul Isus ar fi trebuit să se în ­conjoare de astfel de oameni care a r fi avut influenţă pe lingă cărturarii şi. fariseii cu­noscuţi între ei. Ei s-au mirat cînd au văzut că a fost primit aşa de rece.

Ucenicii fuseseră foarte mult dezamăgiţi pentru faptul că Isus nu încercase să-Şi asigure

i f l CURIERUL ADVENTIST

colaborarea conducătorilor lui Izrael. Ei considerau ca o gre­şeală faptul că nu-Şi întăreşte prestigiul prin asigurarea spri­jinului acestor oameni cu in­fluenţă în popor. Dacă El ar fi respins pe Iuda, în mintea lor a r fi pus la îndoială înţelepciu­nea Domnului Hristos. Dar, ce­le petrecute cu Iuda mai tîrziu, le-a arătat primejdia gîndurilor omeneşti, în contrast cu înţe­lepciunea lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, atunci cînd Iuda a venit între ucenici, el nu era nesimţitor faţă de fru ­museţea caracterului lui Isus.

El simţea influenţa acelei puteri dumnezeeşti care atră ­gea sufletele la Mîntuitorul. El, care nu venise să fărîme tres­tia frîntă, nici să stingă mucul care fumegă, nu voia să res­pingă acest suflet chiar dacă o singură dorinţă îl atrăgea spre lumină.

M întuitorul a citit ce era în inima lui Iuda aşa cum a făcut şi cu Petru. El cunoştea adîn- cimile de nedreptate în care s-ar fi scufundat Iuda, dacă nu s-ar fi consacrat harului lui Dumnezeu. Aducînd în legă­tură cu Sine pe acest om, El îl aşeză în situaţia ca zi cu zi să fie d u s în legătură cu valu­rile iubirii Sale neeffoiste. Dacă el şi-ar fi deschis inima fată de Isus, atunci el ar fi devenit un sunus al îm părăţiei Sale.

Dumnezeu, face educaţie pentru serviciul Său, dacă sîn- tem disciplinaţi si vrem să în ­văţăm de la El. Noi nu sîntem aleşi nentru că sîntem desăvîr- şiti. ci fără a ne lua în seamă nedesăvîrşirile, sintem aleşi pentru ca prin cunoaşterea si trăirea adevărului si prin harul lui Hristos să putem fi trans­format! după chipul Său, năs­cuţi din nou.

Iuda avea aceleaşi ocazii ne care le aveau şi ceilalţi ucenici. El a ascultat aceleaşi învătături preţioase, dar trăirea adevăru­lui pe care îl cerea Isus nu se potrivea cu dorinţele $i scopu­rile nesfinţite ale lui Iuda. si el nu voia să sacrifice propriile sale idei pentru a primi în schimb înţelepciunea dumneze­iască.

învăţăturile lui Isus, stăru ­iau asupra principiilor binefa­cerii, care loveau lăcomia la

rădăcină. El a făcut să treacă prin faţa lui Iuda înfăţişarea urîtă pe care o are lăcomia şi de multe ori acest ucenic şi-a dat seama că i se descrie carac­terul şi i se arată păcatul ; dar el nu voia să mărturisească şi să părăsească drumul său. Isus nu l-a m ustrat pentru lăcomia lui, ci a suportat pe acest om încrezut cu o răbdare dumne­zeiască, deşi îi arăta că îi citea inima ca pe o carte deschisă.

Cînd a venit să se asocieze cu Isus, el avea cîteva trăsă­turi de caracter preţioase, care ar fi pu tu t ajunge o binecuvân­tare pentru comunitate şj dacă ar fi fost dispus să poarte ju ­gul lui Hristos, el ar fi putut să fie unul dintre apostolii de frunte : dar el si-a înăsprit ini­ma cînd i-au fost arătate de­fectele, şi plin de îngîmfare şi de răutate, a ales propriile sale ambiţii egoiste şi în felul aces­ta s-a făcut nepotrivit pentru lucrarea ce Dumnezeu ar fi v ru t să-i încredinţeze.

Iată două caractere diferite şi diametral opuse. Lui Petru, Domnul îi spune la un moment dat : „înapoia Mea Satana”. Marcu 8,33. Dar acest Petru înfrunta t făţiş, nu se supără, nu-L părăseşte, ci răspunde : ,,Unde să ne ducem? Tu ai cu­vintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştin­ţa că Tu eşti Hristosul, Sfîntul lui Dumnezeu". Ioan 6,67—69.

Apostolul vorbeşte aici în numele tuturor, deci şi în nu­

mele lui Iuda care nu protes­tează. Iuda credea în mod în ­doielnic în Isus ca Mesia. Iar socotelile că o încercare de a-L determina pe Domnul să devi­nă îm părat al lui Izrael, iar el prim sfetnic, nu trebuia amî- nată. Trădarea lui avea să pu ­nă capăt acestei nesiguranţe şi dacă Isus era Fiul lui Dumne­zeu, atunci El, va rupe lanţu ­rile cu care va fi legat, aşa cum făcuse Samson pe timpuri, prin ruperea funiilor. Dar, spre disperarea sa, Domnul Isus n-a făcut nici un gest de apărare şi scăpare, ci din contră El a întins mîinile să fie legate, aşa cum Şi-a întins faţa ca să fie sărutată de el. Nerăbdător îl u r­mări de la grădina Ghetsemani pînă la judecata din faţa con­ducătorilor evrei şi o teamă în ­grozitoare puse stăpînire pe su­fletul său că a trădat pe învă­ţătorul său nevinovat.

Acum era prea tîrzie căinţa sa şi recunoaşterea că a fost un vînzător. Spînzurătoarea a pus capăt existenţei pline de duplicitate, iar numele lui e pronunţat cu scîrbă ori de cîte ori cineva cade în acest păcat, păcatul trădător al lui Iuda.

Pe de altă parte Petru, care cade şi el în păcatul lepădării de învăţătorul divin, îşi revi­ne, plînge şi se pocăieşte, iar amintirea lui e plină de băr­băţie şi dîrzenie, şi ea a în­tărit şi întăreşte milioane de credincioşi pe drumul îm pără­ţiei Slavei lui Dumnezeu.

IA N U A R IE —FEBRUARIE 197021

m ■ ' S I

£?lua @ii/ieLzeelmllD. I. BĂDESCU

f \ e f iecare dată, cînd creşt in i i au încercat a se întoarce d in

nou către p r im u l secol, ei au sperat să găsească iz v o ru l c reş t in ism u lu i a-

postol ic , cură ţ ia sa de doc tr ină şi

sim p li ta tea p ra c t ic i i sale. E i au cău­tat să descopere secretul, care a fă ­

cut cu p u t in ţă p r im i lo r creşt in i să

predice cu putere Evanghelia lu i

Hristos în toată lumea» în m a i p u ­

ţ in de o sută de ani.

Solia Evanghelie i conţinea tre i e- lemente : 1) doc tr ina despre p e r ­

soana F iu lu i lu i Dumnezeu arătat în trup , ven ind în lume să caute

pe păcătos pen tru a - l m în tu i şi în ­nob ila ; 2) moartea Sa pe o cruce

romznă in tre doi t î lha r i , după o ne­

asemuită v ia ţă de s lu j i re în cu-

v în t şi fap tă ; 3) puterea u n u i M în - tu i to r c ruc i f ica t şi în v ia t d in m or ţ i .

Evanghelia lu i Hris tos a fost fo r ţa d iv ină care a d istrus puterea păca­tu lu i şi a adus abundentă v ia ţă spi­r i tu a lă cum şi glorioasa nădejde de

reînnoire. Acesta este secretul creş­t in is m u lu i p r im i t iv . Curăţ ia şi g lo ­

r ia sa au ten t ică sînt un izvo r de

insp ira ţ ie p e n tru no i cei de astăzi..Hristos, F iu l lu i Dumnezeu, este

to t a t î t de actual şi p en tru bă rba ţ i i şi femeile z i le lo r noastre, cum a fost şi la începu tu l c reş t in ism u lu i, adică

şi în Z iua C inc izecim ii. V ia ţa Sa,

însemnătatea Sa, moartea Sa pe cruce> sîngele Său vărsat, sînt acum

ca şi atunci, aceeaşi bază de m în -

tu ire , Stînca nec l in t i tă , pe care su­

f le tu l poate să se repauzeze în ve ­

derea m în tu i r i i sale.

Solia lu i Dumnezeu nu s-a sch im ­

bat şi n ic i fe lu l de m în tu ire o fe r i t

de Dumnezeu nu diferă. Pen tru pă ­

cătos, calea de in t ra re la M în tu i to -

r u l nu s-a schimbat. Isus Hris tos

singur deţine răspunsul la p rob le ­

mele v i ta le ale celu i păcătos. Astăz i ,

ca şi în acel t im p , E l î i este singura

speranţă, lu m ina cea adevărată, Ca­

lea, A d e vă ru l şi V iaţa. N im en i, care

este rel ig ios, nu poate găsi pe D u m ­

nezeu în a fara lu i Isus Hris tos. A- ceasta este Evanghelia pred icată de

apostoli.

22CURIERUL, ADVENTIST

Aposto lu l Pe tru vo rb ind despre E-

vanghelia ce o predica, spunea : „C ăc i v -am p ropovădu it Evanghelia

p r in Duhu l S f in t t r im is d in ce ru r i"(1 P e tru 1,12), cuv in te ce fac să se nască im ed ia t î n t re b ă r i le : De care Evanghelie este vorba ? Care este c on ţ inu tu l g lorios a l solie i ei ? Care este puterea care o însoţeşte ? Cum va putea D u h u l S f in t a l lu i D um ne ­

zeu, o Persoană inv iz ib i lă , să f ie un pred ica to r a l Evanghelie i ?

Răspunsul la aceste în t re b ă r i îl

găsim în cartea Faptele Apos to l i lo r , cercetînd cuv în tă r i le aposto l i lo r• care p red icau pe Hris tos. E i şt iau că ascu ltă to r i i lo r se compuneau d in

reprezentan ţ i i celor t re i c u l tu r i ale epocii ace le ia : romană, greacă şi ebraică. F e lu l cum concepeau ei so­lia, făcea să iasă în evidenţă a rm o ­n ia perfectă d in t re Hristos şi p ro ­feţie. Faptele istorice erau foarte re ­cente şi m u l ţ i cunoscuse pe Isus în mod personal. P ro fe ţ ia era secu­la ră ; ia r ei puneau în expunere un deosebit accent.

Dacă luăm ca exemplu predica lu i

Petru d in Z iua C inc izecim ii, aşa

cum o conţine cap ito lu l a l doilea d in Faptele Apos to l i lo r , vedem că în 22 de versete, de 12 o r i se face re fe r ire la Vech iu l Testament făcîn-

du-se ap l ica ţ ia p ro fe ţ i i lo r . Această p r im ă cuvîn tare apostolică raporta tă

în N ou l Testament cuprinde c in c i ­zeci de c ita te b ib l ice d in cele o sută

de înd em n u r i personale date ascul­tă to r i lo r cu acea ocazie.

Petru vorbeşte de o moarte r u ­şinoasă, care d in punc t de vedere omenesc părea a f i fost o în frîngere.

I n p r im u l r înd , Pe tru pune în ev i­

denţă b i ru in ţa lu i Isus Hris tos în v ia ţă (v. 22). De la ieslea d in Bet- leem şi p înă la Calvar, v ia ţa M în -

tu i to ru lu i a const i tu i t o manifestare

a m ă r tu r ie i a t î t pen tru p r ie ten i cît şi pen tru duşmani. P r im i i treizeci

ele an i a i existenţe i lu i Isus s-au scurs în t r -u n sat unde era n u m it

f i u l du lgheru lu i. După Nazaret, a u r ­m a t botezul p r in Ioan Botezătoru l şi

isp it i rea d in pustie ■ ia r apoi a c t iv i ta ­tea Sa pub l ică ce a p r im i t aproba­

rea lu i Dumnezeu şi care atrase m u l ţ im i le la El.

E l a t r ă i t o v ia ţă natura lă, umană, simplă, u m i lă şi to tuş i vic torioasă.

T r iu m fu l Său a fost b i ru in ţa asupra isp ite i, asupra păca tu lu i şi a la n ţu ­r i lo r lu i ; asupra pre judecă ţi lo r, asu­

p ra t r a d i ţ i i lo r omeneşti, asupra ad ­m i te r i i tacite a păcatu lu i, a corup ­ţie i, asupra u l t ra ju lu i , a ipocriz ie i> şi

a avariţ ie î . Acest t r iu m f al lu i H r is ­tos apropie pe păcătos de cer şi î i

descopere pe Dumnezeu Tată l în i u ­

birea Sa m in un a tă şi nemărg in ită , îi

arată calea m în tu i r i i , sub lin iază o- portun ita tea naş ter i i d in nou şi rea­li ta tea t ra n s fo rm ă r i i ind iv id u a le pe

care o face puterea Evanghelie i.

Hris tos t ră ia ceea ce p red ica • şi predica ceea ce trăia. N im e n i nu

putea să-I găsească vreo greşea lă ;

însăşi adve rsa r i i cei m a i de temut şi cei m a i în ră i ţ i recunoşteau că : „N ic ioda tă n -a v o rb i t v reun om, ca omul acesta“, şi lu c ră r i le Sale erau

fă ră asemănare. B i ru in ţa lu i Hristos

aci. în această v ia ţă, a fost manifes ■ ta tă p r in s f in ţenie, p r in cură ţ ia ade­vă ru lu i , p r in com pătim ire , p r in har,

p r in iub ire , p r in îngăduire> p r in bu ­nătate, p r in puterea de-a înţelege, p r in c red in ţă şi p r in bl indeţe şi bu ­

nătate.

Apos to lu l a v o rb i t apoi, despre b i ­

ru in ţa lu i H r is tos în moarte. Vers. 23. D in punc t de vedere omenesc• crucea nu părea să f ie un s imbol al b iru in ţe i. M u l ţ im i le care u rm au

M în tu i to ru lu i L -a u lepădat în a p ro ­pierea C a lva ru lu i şi s-au în tors în

satele şi oraşele lor. M u l ţ im e a care strigase „osana“ , la in tra rea t r i u m ­

fa lă în Ie rusa l im , de asemenea, a îm p l in i t p ro fe ţ ia d in Zahar ia> că în

ziua c ru c i f ic ă r i i Sale s-a a lă tu ra t

duşm an ilo r Săi cerînd moartea Sa. La înfăţişare, „ u n om al du re r i i , d is ­

p re ţu i t Şi părăs it de oameni“ cu co­roană de sp in i pe cap, îm brăca t cu

o m antie de p u rp u ră • cu m î in i le legate, acoper it de răn i, E l Ş i-a v ă r ­

sat sîngele în tăcere, asemenea u n u i m ie l b lînd, fă ră să p re t indă vreo simpatie . î n sch im bu l iu b i r i i Sale,

a su fe r i t ch in u l t o r t u r i l o r ; în sch im ­bu l bogăţ i i lo r şi a g lo r ie i pe care o părăsise E l a p r im i t m ize r ia şi

ocara C a lv a ru lu i ; insu lte le şi i n j u ­r i i le au fos t u n icu l ecou pe care

l -a u găsit m inuna te le Sale învă ţă ­tu r i .

La sfîrş i t, a tunc i cînd a fost p i r o ­n i t pe lem n . l - a refuzat şi apa pen­

t ru a-Şi astîmpăra setea, n ic i ch iar atîta pen tru îndu lc irea apăsări i

Sale. Toată răuta tea oam en ilo r şi toată m în ia lu i Dumnezeu, păreau

a se îndrep ta către cruce. La Ca l­

var, nu m a i c î ţ iva d in ucenic i au re ­zis tat la această lepădare şi la a- cest d ispreţ zdrob ito r . H ris tos a s t r i ­gat : ’ ,S-a s f î r ş i t !“ Vo ia E l p u r şi

s im p lu să spună că a te rm in a t p ro -

povăduirea Sa, m in u n i le Sale, lu ­c ră r i le Sale de iub ire , şi va părăsi

acum p ă m în tu l aşa cum l-a găsit, scufundat sub puterea celu i rău ? A dat El greş în lucrarea pe care

i-o încredinţase T a tă l Său ? G loria d in noaptea B e t leem ulu i a avu t oare

un s f î rş i t în t r -o a ltă noapte de m i ­

zerie şi de d u re r i ? Oare Cel care a mers pe mare şi a l in iş t i t v în tu l şi va lu r i le cu vocea Sa, să se f i a fu n ­dat deodată în va lu r i le îngheţate ale m o r ţ i i ? El, care a e l ibera t pe c ap t iv i de sub puterea Satanei, de s u fe r in ­ţele b o l i lo r să Se lase omorît , ne- f i in d în stare să Se coboare de pe cruce spre a Se salva ? Va f i d is ­

pus să poarte o coroană de sp in i şi o moarte in fam ă ?

B i ru in ţa lu i H ris tos de pe cruce

este b i ru in ţa asupra m or ţ i i , asupra păcatu lu i. M u r in d , M in tu i to ru l a dă­r u i t v ia ţă. Vărs îndu-Ş i sîngele E l a deschis o cale păcătosulu i v in o ­

vat, de a se împăca cu Dumnezeu. Păcătosul dezmoştenit p r in păcat şi

slăb it p r in experienţa sa> poate de acum încolo să se numească f iu şi m oşten ito r a l lu i Dumnezeu, îm p re ­ună m oşten itor cu Hris tos. P r iv in d

p r in c red in ţă la su fe r in ţa Celu i care

a fost s trăpuns pe cruce p r in t r - o moarte aşa de crudă, el va putea găsi calea care duce la Dumnezeu , la împăcarea cu Tatăl, la ie rtarea păcate lor şi la pacea su f le tu lu i .

In al tre i lea r înd, vo rb irea lu i P etru este o vo rb ire de b i ru in ţă pen ­

t r u că atinge apogeul în sub l in ie ­

rea t r iu m fu lu i lu i Hris tos p r in în ­

vierea şi înă lţarea Sa la cer (v. 24).

El ne aminteşte de Ace la , care a t r ă i t o v ia ţă de b i ru in ţă şi care Şi-a

încheiat m is iunea pămîntească p r i n ­t r -o moarte vic torioasă. În v ia t d in moarte şi su it la cer, E l ocupă un loc

îna lt la dreapta lu i Dumnezeu. E l a

revărsat d a ru r i le S p ir i tu lu i Său pes­te oameni, îm p ă r ţ in d cu ei trofeele pe care le posedă El.

înă lţarea lu i Hris tos la cer con­

f i rm ă even im entu l sup rana tu ra l al înv ie r i i , d is trug înd pen tru totdeauna

puterea m o rm în tu lu i şi în lă tu r în d f r ica de m o a r te ; de asemenea, El

a demonstrat în acel m om ent şi în acel loc că Dumnezeu T a tă l a p r i ­

m i t je r t fa F iu lu i Său p en tru păcat.

Jert fa ispăşitoare a lu i Hris tos, p la ta

dator ie i noastre> dreptatea Sa de-

săvîrşită, m er i te le Sale nem ărg in ite

sint îndestulă toare p en tru a ispăşi nelegiuirea noastră. N o i sîntem îm ­

păcaţi p r in moartea Sa şi m în tu i ţ i

p r in je r t fa Sa. Cel care a m u r i t

pen tru a ne m în tu i , trăieşte în p re ­

zent pen tru a ne o c ro t i ; E l in te rv ine

totdeauna în favoarea noastră. Cel

care „a fost is p i t i t în toate lu c ru - r i le “ , trăieşte în s p r i j in u l celor care

sint isp i t i ţ i . T ro n u l Său este un

IA N U A R IE —FEBRUARIE 197023

t ron de har, de care ne pu tem a-

prop ia în toate îm p re ju ră r i le v ie ţ i i p en tru a a f la îndura re , şi „a f i a ju ­

ta ţ i în nevoile noastre1'.

î n încheiere, cuvîntarea lu i Pe­

t ru la Z iua C inc izec im ii este o cu-

v în ta re de b iru in ţă , pen tru că b i ­ru in ţa lu i H ris tos a fos t dep l ină• şi

u rm ă r i le ei au o însemnătate şi o

putere veşnică. Cu toate acestea nu to ţ i au făcut experienţa b iru in ţe i lu i

Hristos, „căc i Dumnezeu a v r u t ca

toată p lină ta tea să locuiască în El, şi să împace to tu l cu Sine p r in El, a t i t ce este pe p ăm în t c it şi ce este in ce ru r i• făcînd pace p r in sîngeîe

cruc i i L u r ‘ . Col. 1, 19-20.

Una d in trăsă tu r i le esenţiale ale Evanghelie i, este caracteru l ei p e r ­

sonal, specific. „Ce să facem ?“ a în treba t m u lţ im ea . Răspunsul apos­to lu lu i este la fe l de p e rs o n a l : ,,Po-

c ă i ţ i -vă şi f iecare d in vo i să f ie botezat în N um ele lu i Isus Hris tos,

spre ie r ta rea păcatelor, apoi ve ţ i p r i ­m i d a ru l D u h u lu i S f în t" . Fapte 2,38.

„F iecare d in v o i “ zice tex tu l. Cînd

no i exam inăm Evanghelia predicată

de Petru p r in D u h u l S fîn t d in cer> descoperim că accentul este pus pe

cond iţ ia recunoaşteri i păca tu lu i de cel în cauză. E l este, de asemenea,

şi în p red ic i le lu i Isus, în cazul că­

lă to ru lu i care a căzut în tre t î lha r i , pe calea spre E r ihon , şi a l fem e ii

păcătoase d in casa lu i Simon> al lu i Zacheu, care s-a su it în dud. A s u ­p ra acelu iaşi lucru, se insis tă şi în parabola cu oaia p ie rdu tă , cu d rah ­ma p ierdută , cu f i u l r is ip i to r , cu v a ­meşul d in te m p lu , om u l cu m îna

uscată d in sinagogă, p a ra l i t icu l de

la lacu l Betezda, o rbu l de la m a rg i ­nea d ru m u lu i , t î lh a ru l m u r ib u n d de

pe cruce, etc., f iecare caz pun înd în

evidenţă s ituaţ ia sp ir i tua lă în care se găsesc cei păcătoşi, lipsa lo r sp i­r i tu a lă şi despărţirea lo r de D u m ­nezeu.

Evanghelia pred icată p r in S p i r i tu l S fîn t t r im is d in cer, consideră pe Hristos ca M în tu i to r . Pe acest Isus,

care a m u r i t pen tru m în tu irea noas­tră, care trăieşte pen tru a ne ocrot i şi — care Se interesează de f iecare

d in ai Săi, î l vom vedea ! E l nu se

va întoarce la Betleem în sărăcie ;

El nu se va coborî aci jos pen tru a

f i d isp re ţu it şi bat jocorit , r ă n i t şi

cruc if icat. E l va reven i a doua oară

în g lorie pe n o r i pen tru a lua Bise­

r ica Sa pămîntească în casa T a tă ­

lu i S ă u unde este E l acum pen tru

a p regăti un loc celor ce au crezut

in El. Evanghelia pred icată p r in S p i­r i t u l S f în t t r im is d in ce ru r i este o r i ­

entată către o z i a reven ir i i , unde păcatu l va dispare şi unde moartea

n u va m a i f i .

Cu alte cuvinte, Evanghelia anunţă t r iu m fu l b in e lu i asupra rău lu i . în

cerur i le cele no i şi pe p ă m în tu l cel nou va guverna dreptatea. Această ordine a lu c ru r i lo r aşa de măreaţă, se va în t îm p la p r in vo in ţa lu i D u m ­nezeu, care a zis cu p r iv i re la acea

zi : ,,Iată, Eu fac toate lu c ru r i le noi !“ Apoc. 21,5.

Cuv in te le lu i P e tru despre „E v a n ­

ghelia p red icată p r in S p i r i tu l S f în t

t r im is d in c e ru r i " , sînt i lus tra te p r in evenimentele d in Z iua C inc izecim ii. Dumnezeu s ig i lă predicarea lu i Pe­

t ru p r in S p i r i tu l S f în t . care S-a

coborît d in c e ru r i peste to ţ i care ascultau cuvîn tarea sa. Această m a ­n ifestare n -a a v u t ca scop a provoca o explozie spectaculoasă de e m o t iv i ­tate suf le tească; — puterea S p i r i ­

t u lu i S f în t a fost descoperită i n im i ­lo r pocăite, p ro fu n d convinse de

păcat, care au sesizat deodată lu m i ­na d iv ină a Evanghelie i, g rav ita tea ră tă c i r i i lor, răuta tea p u r tă r i i lo r şi

pedeapsa pe care o m er itau . Această

putere a S p i r i t u lu i S f în t a făcut să se nască c red in ţa în Hris tos pen ­

t ru m în tu ire , c red in ţă care aduce ie r ta re şi pace, d rep t roade ale E- vanghelie i. Şi astfe l aceste in im i au

fost u m p lu te cu bucurie şi botezul

a u rm a t ca un semn al ascu ltă r i i şi recunoaşteri i Ce lu i care a m u r i t , a

fost îngropat şi în v ia t d in m or ţ i .Şi cînd aceşti c reş t in i s-au a l ip i t

B ise r ic i i celei no i, ei nu s-au m u l ­ţu m i t de a f i m em br i, a p a rt ic ipa la

toate serv ic i i le şi a se bucura de toate p r iv i le g i i le n o i lo r lo r cond iţ i i sp ir i tua le . Cred in ţa lo r dorea să se

manifeste p r in t r - o v ia ţă t ra n s fo rm a ­tă şi abundentă în fapte bune — roadele d rep tă ţ i i . Cei, care t im p de t reizeci şi t re i de an i avusese m ă r ­tu r ia une i v ie ţ i desăvîrşite t ră i tă în m ij lo c u l lor, anume a D om nu lu i

Isus, acum au devenit adevăraţ i creşt in i v i i , H r is tos t ră in d în ei şi

manifestîndu-se în lume p r in ei.

P r in t re numeroasele p r im e jd i i , care am en in ţă astăzi amvoanele

creştine, două d in t re ele sînt în deosebi m a i răspîndite. P r im a constă

în a prezenta o Evanghelie fă ră o

bază b ib l ică şi fă ră crucea lu i Hristos.

A doua p r im e jd ie la fe l de gravă, este aceea a une i Evangheli i , care

or ic ît a r f i de bogată în citate b i ­blice, p rez in tă calea m în tu i r i i ca

foarte uşor de parcurs şi cere num a i să crezi. Este adevărat că Scr ip tu ra

s p u n e : „Crede în D om nu l Isus Hristos şi ve i f i m i n t u i t C r e d i n ­ţa “ , însă, este o foarte fe r ic i tă re a l i ­

tate. H a ru l d iv in dă celu i ce a gre ­şit pos ib i l i ta tea de-a p r im i v ia ţa veş­

nică, d a ru l lu i Dumnezeu p r in cre­

d in ţa personală. însă, no i nu trebu ie

să u i tă m că S cr ip tu ra sublin iază de­seori fa p tu l i lu s t ra t în Evanghelie şi

Faptele A p o s to l i lo r şi anume că ade­

văra ta c red in ţă este însoţ ită de o v ia ţă de fapte şi de o schimbare

incontestabilă. Păcătosul devine sfînt, ava ru l devine generos, cel crud

devine blînd, cel m în d ru devine u - m il i t . A s t fe l au fost cei care au au ­

z i t şi au ascultat p r im a cuvîn tare a lu i Pe tru d in Z iua C inc izec im ii şi au crezut în Isus Hristos.

La s f î rş i tu l c ap i to lu lu i a l doilea

d in Faptele A posto l i lo r , se vorbeşte

de acea zi b inecuvîntată, în care pă ­

rea că ceru l era coborît pe pămînt.

î n t im p ce puterea d iv in ă însoţea pe apostoli, cei care credeau aveau m ai m u l t decît un crez : ei posedau

iub irea frăţească. E i erau s im p l i şi

sinceri. E i manifestau u n s p ir i t de

lepădare de sine şi de dărn ic ie . I n i ­

m ile lo r abundau în fapte de în d u ­

rare şi în credincioşie fa ţă de doc­

t r ină , în adorare, s tatorn ic ie şi în

p l ină ta tea bucurie i. V ia ţa lo r era o v ia ţă de laudă con tinuă către Dumnezeu, pg care î l numeau Tată l lo r ceresc. Dumnezeu făcea să spo­

rească t r u p u l lu i Hris tos, B ise r i ­ca Sa.

S p i r i tu l S f în t a l lu i Dumnezeu este

încă prezent, convingînd de păcat, de dreptate şi de judecată.

24CURIERUL ADVENTIST

b l î n d e j e a

Fiul meu, pe drumul vieţii, către ţintă alergînd, Orişiunde-n orice vreme, să fii bun, umil şi blînd ; Căci blîndeţea e virtute, călăuză, sfînt veşmînt, Însuşire preţioasă, rod al Duhului Prea Sfînt.

E o tainică putere, are-n ea un farmec sfînt,Adierea ei te face să simţi cerul pe pămînt.Sim ţuri sfinte-nălţătoare ea emană ne’ncetat,Te îndeamnă la iubire, la trai sfînt şi nepătat.

E un element de seamă într-un caracter ales,E a treia fericire, treaptă sfîntă spre progres; î ţ i înobilează firea şi te face bun, duios,Liniştit, plin de iubire, cum era Isus Hristos.

Către sferele senine îţi îndreaptă al tău gînd,Şi-n tăcere îţi vorbeşte de Isus cel bun şi b lîn d ;Dă tărie şi ajută, ca să creşti mereu in har ;S-o păstrezi ca pe-o comoară, ca pe cel mai mare dar.

Iar cînd alţii te insultă, ea îi pune limbii frîu,Ş i privirea ţi-o-nsenină, dragostea-ţi devine brîu.Un răspuns dat cu blîndeţe se-nţelege pe deplin.El înlătură mînia şi te costă-aşa puţin.

Stă cu multă dărnicie pe al reuşitei praa.Şi e gata să-ţi deschidă poarta fericirii larg ;E modestă, preţioasă, şterge lacrămi şi suspin,E blajină, prietenoasă şi curată ca un crin.

Precum luna în tăcere, trece printre norii-n rînd,Cu privirile senine, şi ne-arată chipu-i blînd ;Precum faţa-şi oglindeşte-n luciul apei cristalin Prin blîndeţe tu reflectă chipul Domnului Divin !

CIORBA IOSIF

In tr. Poligrafică „G rafica Nouă“ — c. 1070