ARAD - 1935. ANUL II. IANUARIE — No. 4.

HOTARULRevistă literară şi culturală

SUMAR:

T. VuiaEd. I. GSvSnescu AI. T. Stamatiad Marcel Olinescu — Gh. Ciuhandu — — P. Bogdan N. Pascu Şt. leşanu —Gh. Moţiu — —P. Bogdan —Dem. Basarabeanii Gh. Moţiu — — — Cirus Spiride — — I. J. Bănăţeanu Pan

Iarnă

Vasile Goldiş

Poema anotimpurilor (poezie)

Nebuna (poezie)

Zece ani dela moartea Episc. I. I. Papp

Plimbare iarna (poezie)

Nepoata lui Borcea Curtev

Naţional-Socialismul german

Catren (poezie)

Pragul Vieţii (poezie)

Clipe (poezie)

Cântec (poezie)

Politicul şi economicul

Statornicie (poezie)

Cronica rimată

R ecens ii: CĂRŢI Eugen Louincscu „Mile", flnton Holban „Ioana", D/larcelle Fauchier De/a- uigue .Tragedia lui Lassale“, (a. n ), G. Popa-Lisseanu .Izvoarele Istoriei Ro­

mânilor" (dr. G. Ciuhandu), Gr. Popiţi „Cântece din fluer (m. o.)

REVISTA: Societatea de mâine. Meridian. Arhivele Olteniei. Luceafărul (a. n )

în s e m n ă r i: Incâ o editură. „Adevărul", număr festiv. Schimbul revistelor, Cincinat Pa-

velescu. Manifestările „Ateneului popular, Dale biografice (Caius Pascu).

Note: Conferinţele (t. v.). Un om, o atitudine. Sunt zece ani. (t. v.)

I%

1sj

I

IkK:fW1

$

I

%

HOTARUL apare sub îngrijirea unui comitet de redacţie, format din urmă­torii membri ai „Ateneului Popular Arădan": Barbu Pornpiliu, Ciuhandu Gh., Constantinescu Al., Găvănescu Eduard, Lupa? Octavian, Olinescu Marcel, Negură Al., Păun Mihai, Şt. Popovici, Isaia Tolan şi Vuia Tiberiu.

HOTARUL apare lunar cu un singur număr dublu pentru lunile Iulie şi . August:abonamentul fiind:

Pentru autorităţi, instituţii şi întreprinderi comerciale, financiare şi industriale,pe an — — — — 200 lei pentru particulari — — 100 lei

* * x-

HOTARUL va apare în 24 şi 28 pagini.

PENTRU DOMNII AUTORI. Manuscrisele nepublicabile nu se păstrează şi nu se înapoiază. Cele admise de comitet vor fi publicate în ordinea primirii. Domnii autori sunt rugaţi a trimite manuscrisele scrise Ia maşină, pe o singură pagină şi perfect citibile.

Pentru tot ceiace priveşte redacţia: manuscrise, cărţi, reviste, etc. a se adresa: Al. Negură, publicist, Arad-

Abonamentele şi tot ceiace priveşte administraţia, se. vor adresa Al. Constantinescu, profesor, Bal General Dragalina, Arad.

NOTA ADMINISTARŢIEl. Rugăm pe domnii abonaţi dar mai ales pe cei din provincie să ne trimită costul abonamentului pe anul trecut şi pe anul în curs, pe adresa:- Al Constantinescu, Arad, Bul. General Dragalina, 16. Apariţia regulată a revistei e condiţionată de plata regulată a abonamen­tului infim pe care vi-1 cerem. Rugăm deasemenea să ni-se comunice orice plângere în legătura cu apariţia şi expedierea revistei.

I

HOTARUL

I A R N Ă . . .

După amiază cu promoroacă■ Lucrurile îşi iau haine de umbre. Puntea se întinde aburită sub hlamida rece. In arcade şi contraforturi se ridică ireală o clădire din alt veac: peretele de mtunerec stă împo- trivă-i, atoate cuprinzător.

Printre tufişuri ninse’n chiciură, Râul. Ghiaţa s’a îngrămădit, pe alocuri ca o bubă rotundă. Blocuri ascuţite se insuliţă spre neant Câte-o vinişoară, iaz domol,"curge apă lină şi proaspătă, spre a trece repede sub podişul zgronţuros.

in jur se resfiră vioaie, de nepătruns, ceaţa- Totuşi, deasupra, un cer, puţin avar în culori Şi lumina balansează marea şi o face tran sparentâ ca o iluzie.

Trecătorii sperie cu zgomotul ţipigilor înţintaţi, cari cad pe cal­darâm, ritmic şi limbuţi. Ufiii înaintează, halucinaţi înspre perdelele înluminate de ceaţă şi tăcere, surâzând hipnotic viziunilor albe ce joacă jocuri cu îngeri pe fundale argintate. Alţii discută aprins lucruri de o zi şi mizerii ce ţin de legea trecătoare.

Şi peste tot gerul, horbotă de cristal şi pace- Din depărtări, coboară pe trepte de neguri, o pereche■ Din râsul

lor fac pâlnie, aprinse, dorinţele lor se împletesc în flăcări de mister şi numai e iarnă. Inima gâlgâie fierbinte, svon ce'cheamă iubirea şi din pieptul lor se ridică hulubi albi ca petalele primăverii, cuvinte ce rodesc. Şi astfel trec în pas mărunt, ritm de viaţă, speriind tăcerea şi îngheţul

Tiberiu Vuia

HOTARUL

VASILE GOLDIŞSe împlineşte un an de când s‘a desprins

din aceasta efemeră vieaţă sufletul generos al lui Vasile Goldis. S‘a scufundat discret în acel vast ocean al nefiinţei, cum ne spunea cu glasul lui domol bătrânul luptător, fce-şi aştepta cu o socratică seninătate sfârşitul.

Moartea lui a stat însă pentru mulţi ca o mustrare, pentru uitarea în care lăsaseră pe acela care fusese aici la Arad, timp de aproape . două decenii, cărturarul şi animatorul, cu vor­ba şi scrisul, al Neamului său. Căci iureşul vic­toriei şi al zilelor ce au urmat dăduse la o parte pe aceia ce au fost scut de apărare în vremile grele de altă dată. De aceia poate ultimii ani ai lui Vasile Goldiş vor fi fost adumbriţi de o uşo­ară tristeţe, pentru cele ce se petreceau în acest Ardeal, la a cărui eliberare contribuise atât de mult. Dar dincolo de năvala profitorilor şi a renegaţilor de până eri, convertiţi la banchetul izbândei, V. Goldiş va fi simţit aproape de el, sufletul recunoscător, sufletul delicat şi cinstit al acestui popor ardelean eliberat. Şi în această, caldă dragoste, care l-a înconjurat şi aici, la Arad, caşi pretutindeni în ţara mărită, în ulti­mii ani ai vieţii lui, V. Goldiş va fi avut mulţu­mire şi răsplată sufletească pentru atîtea de- cepţiuni pe care le oferă lupta politică.

Dispărea însă la un ceas de mare răs­cruce, de mare frământare, când splendida so­lidaritate şi disciplină de altă dată se năruea în mărunte socoteli electorale şi interese meschine. Prezenţa lui între noi se cerea, ca un reazăm moral, pentru încrederea pe care el o putea răs­pândi. De acea la aceasta grăbită scurgere a vremii dela moartea lui V. Goldiş, la împlinirea unui an, deplîngem deopotrivă pe animatorul, şi, luptătorul naţional de eri, pe omul integru de totdeauna. 1

Ca o pioasă contribuţie la biografia lui V. Goldiş publicăm mai jos această copie a unei scrisori adresate — poate — lui T. Mihali sau G. Pop de Băseşti, copie pe care am obţinut-o prin bunăvoinţa păr. Dr. Gh. Ciuhandu. E scrisă pe 7 jumătăţi în lungime, de hârtie ministerială şi ea arată greutăţile mari prin care trecea presa de peste munţi în anii răsboiului, precum şi neobosita grijă a lui V. Goldiş pentru menţi­nerea foilor sale, necesare în'îupta naţională ce se purta aici şi în Transilvania.

Stimate Amice,

Cu bucurie Te vestesc, că după o absenţă de aproape 10 săptămâni, în care timp am absol- vat cura prescrisă de medici, m‘am reîntors acasă deplin sănătos, dar şi întinerită putere de muncă.

îndată după sosirea mea la Arad am făcut o revizie minuţioasă asupra tuturor afacerilor

„Concordiei" precum şi ale foilor noastre „Ro­mânul" şi „Poporul Român“ Acestea foi ale noastre, ca şi pressa întreagă din ţară, dela în­ceputul războiului, stau sub cenzură dublă, po­litică şi militară, şi astfd conţinutul şi peste tot redactarea lor trebuie judecată acum nu din punctul de vedere al celor ce ar trebui să fie ci din acel al posibilităţii. Sunt convins că cei ce înţeleg realitatea, vor şti să aprecieze aceasta stare de lucruri.

Administraţia „Concordiei" şi a celor două foi am aflat-o în regulă deplină, dar tot atunci cu multă mâhnire am constatat, că situaţia ma­terială a institutului nostru „Concordia" şi a- celor două foi „Românul" şi Poporul Român" este foarte precară. Am dispus, ca pe bază da­telor pozitive din cărţile institutului contabili­tatea să compună bilanţul tipografiei „Concor­dia" şi contul speselor venitelor la foile noastre „Românul şi „Poporul Român" în anul acesta.

Din acest bilanţ şi cont, alăturat aci la aceasta scrisoare a mea, se învederează că in­stitui nostru „Concordia" are un sold pasiv de peste 60.000 cor., iară la foile „Românul" şi „Po­porul Român" se arată în anul acesta un dificit de peste 37.000 cor. care însă după convingerea mea se va urca până la finea anului aproape de50.000 cor. deoarece nu cred posibil, ca în lu­nile Septembrie şi Decembrie din acest an să mai incurgă din abonamentele „Românului" încă48.000 cor., cum se arată aceasta în Contul ad­ministraţiei (la punctul 3 din Credit).

Cauzele acestei stări şubrede materiale sunt următoarele:

1/. Dela „Tribuna" am primit o datorie de bancă în suma de 141,200 cor. Din aceasta da­torie mai restează şi astăzi suma de Cor. 77.020. Pe cambiul ce s‘a dat ca acoperire institului de bani „Victoria" pentru aceasta datorie sunt giranţi, afară de Tine, amicii noştri d. Dr. Alexandru Vaida şi Dr. Aurel Vlad.

Afară de asta institutul „Concordia" mai are alte datorii în suma totală de 180.000 Cor. Astfel se face că suntem necesitaţi a plăti din venitele foilor „Românul" şi „Poporul Român" anual numai interesele în suma horendă de Cor. 20.000.

2/. Abonaţii „Poporului Român" cei mai mulţi, sunt concentraţi şi duşi la războiu, aşacă în loc de circa 20.000 Cor., cât ar trebui să între anual din abonamentele acestei foi popo­rale, va întră în anul acesta cel mult 5000 Cor.

3/. Abonaţii din România ai ziarului „Ro­mânul" cei mai mulţi, au returnat ziarul şi au denegat plătirea abonamentului pentru cuvân­tul pretext, că ziarul nu concordează cu senti­mentul obştesc din România. Adevărul e, că dintr'o parte oarecare se face formală propa­gandă pentru boicotarea „Românului" în Româ­

HOTARUL

nia. Astfel de unde 1* anul trecut în abonament tele din România am incasat peste 40.000 Cor. anul acesta nu se incassează mai mult de 5000 cor.

4/. După ce estenziunea ziarului „Românul" şi a foii poporale „Poporul Român" s'a redus şi dupăce războiul a redus peste tot intenzita- tea vieţii economice şi comerciale, astfel în chip firesc şi incassările noastre pentru înserate la cele 2 foi, aşacă în anul acesta din înserţiuni nu se incassează decât vre‘o 5000 Cor. câtă vreme anul trecut inseţiunile ne-au adus peste 16.000 Cor.

5/. S‘au redus în măsură foarte simţitoare şi lucrările proprii - tipografice ale institutului nostru parte fiindcă cei mai mulţi culegători tipografi ai noştri au fost concediaţi, dar chiar de am avea lucrători, nu avem ce lucra, deoare­ce şi pe acest teren starea de războiu a redus foarte mult producţiunea. Astfel în anul acesta din tipărituri şi alte lucrări ale tipografiei nu se va realiza nici 3000 Cor. câtă vreme în anul trecut venitele din aceste lucrări au atins suma de 15.000 Cor.

Din toate acestea se învederează că situ­aţia materială a ! foilor noastre „Românul,, şi „Poporul Român" este într'adevăr desperată. Şi tu ştii foarte bine, că aceasta organe de publici­tate ale partidului naţional român din Ungaria şi Transilvania în anul acesta 1915 nu au primit din partea partidului absolut nici un ban ajutor material, deoarece cele 27.000 Cor. trimise aici la începutul anului curent s‘au folosit integral pentru acoperirea parţială a datoriei de 141.000 Cor. ce o avem la institutul de bani „Victoria" ca moştenire dela ziarul „Tribuna".

Tu. ştii, stimate Amice, că la fuziunea no­astră cu Tribuna factorii competenţi dăduseră asigurarea, că datoria Tribunei, luată asupra noastră, va fi în curând plătită.

De atunci au trecut deja 3 ani de zile şi din acea datorie tot ne mai apasă încă 77.000 Cor. Dupăce. acum amicii noştrii dd. Dr. Alexandru Vaida şi Dr. Aurel Vlad numai voiesc să poarte răspunderea materială pentru aceasta sumă şi deoarece nici nu se poate pretinde dela dânşii, această jertfă, pe care au luat-o asupra lor dând crezământ promisiunilor făcute cu abso­lută certitudine, că datoria aceasta în curând va fi plătită, Te rog cu toată insistenţa să faci tot posibilul, pentru ca datoria de 77.000 Cor. ce mai restează din sarcina Tribunei să fie plătită integral cel mult la începutul anului viitor, ca astfel atât tu cât şi amicii noştri dd. Dr. A. Vaida şi Dr. A. Vlad să fie absolvaţi dela răs­punderea materială pentru această datorie.

încât priveşte însă deficitul de aproape50.000 Cor. ce se arată la foile noastre „Roma­nul,, şi „Poporul Român", aici e trebuinţă de iminent ajutor. Cu multe greutăţi şi făcând în­cordările cele mai mari spre a-cruţa banul, am dus-o până aci fără ajutorul partidului. Acum însă am ajuns la marginea imposibilităţii de a răspunde îndatoririlor noastre materiale şi acum în luna 2* Octomvrie avem scadenţe mari de plă­tit, mă simt necesitat a Te ruga să iai dispozi­ţiunile potrivite, ca cel mult până la sfârşitul lunei Septemvrie să ni se dea un ajutor de cel puţin 30.000 Cor. iar până la finea lunei Decem­vrie să ni se verse restul de 20.000 Cor., ori dacă asta ar fi absolut imposibil, atunci Te rog să chibzueşti asupra 3* desfacerii institutului nostru „Concordia" şi asupra sistării foilor noastre „Românul" şi „Poporul Român". Te fac însă atent la împrejurarea, că şi ,în acest caz deficitul de aproape50.000 Cor. va trebui să se acopere de undeva, deoarece inventarul institutului încă arată un sold pasiv de circa 60.000 Cor. şi astfel nici prin vinderea tuturor realităţilor noastre şi a tipog­rafiei nu s‘ar plăti nici deficitul foilor, dar nici chiar datoriile noastre celelalte. De altfel în timpul războiului vinderea realităţilor noastre este imposibilă, deoarece azi nimeni nu cumpără case nici chiar cu preţurile cele mai reduse.

Personalul angajat azi la institutul „Cori- cordia" şi la cele 2 foi ale partidului, fără îndoi­ală, la orice caz va trebui plătit încă un an de zile.

Altfel desfacerea institutului tipografiei „Concordia" şi satisfacerea foilor noastre între împrejurările de azi ar pricinui partidului pier­deri materiale enorme. Dar după părerea mea bine întemeiată desfacerea institutului şi sista­rea foilor nu ar constitui numai un regretabil regres în desvoltarea noastră culturală, ci ar fi adevărat dezastru pentru viaţa noastră naţio­nală.

Te rog deci, stimate Amice, ca în temeiul celor espuse să binevoeşti a lua dispoziţiunile, ce vei afla de cuvinţă, avizându-mă şi pe mine cât mai curând despre intenţiunile Tale, ca să pot lua şi eu demersurile în consecinţă.

Primeşte asigurarea deosebitelor conside- raţiuni ce-ţi păstrează al Tău iubitor amic.

Arad, 8/21 August, 1915.

Vasile Goldiş directorul executiv al

tipografiei „Concordia"

Publicată de Ed. I. Găvănescu i

1* Urmează şters: Eu. 2* Urmează şters: Septemvrie.

3* In sus urmează sters: sistării fiilor noastre «Românuv

HOTARULm

^Poem a anofimpulzfot ^: /. :

Glume şi triluri ;Calde săruturi Sboară prin aer.

II. .

Soare de f/acari.Câmpuri'de aur:Moara uiseaza.

ML

Vânturi şi ploi;Tremura n zări,Palid, Hmurgul.

IV.

Stele de ghiafâ,Foc sub cenuşe,Noapte târzie.

HI. T. Stamatiad•) Din volumul: „Peisagii sentimentale",

sub tipar.

sjle D u n a* ■ .

Timpul — ca uri ornic stricat — s’a oprit din drum

Pe calendarul din perete sub uitare şi sub praf.

In suflet sub zăbranic s’a fixat epitaf.

Pentru ea fiecare mâine ori ieri e un acum :— „Rcum a plecat şi acum va să vie . . . .

Cine? Cine, poate nici ea — nu mai ştie?

(E doar unul singur de decenii trecute.)

Poartă şi acum rochia din o mie nouă sute,

Dela ultimul bal, la care a dansat. . . . .

In ţară tot mai domneşte drăguţu de’mpărat.

Morţii ej n’au murit; îi vede oricând.

In mintea ei viaţa deapoi dublează torcând ,

Fiul nestajnic al vieţii de-acuma. înşirate

Mărgele îi stau pe piept colorate

Chipuri profane; "icoane şi amulete dela Radna.

Orice mamă cu copilul strâns în braţe e icoana

Maicii sfinte. Ca unei surori îi dă poveţe

Iar Copilului îi cântă şi duios îi dă dulceţe.

E nebuna!

Un ornic fără ace ce merge întruuna.

Şi deci singura măsură a lucrurilor în sine

Pentru sine. . . . . . . .

Mareei Olinescu

HotarUli i

Zece ani dela moartea Episcopului Ioan I. Papp

S‘au împlinit la 21 Ianuarie a. c.Ceice l-am ajuns şi, mai ales, i-am fost cola­

boratori, ne minunăm de repeziciunea cu care s‘au scurs cei zece ani, decând rămăşiţele pămân­teşti i-au fost aşezate, spre yecinică odihnă, la ctitoria sa — biserica din satul natal, Pociove- lişte, în Bihor.

Trecură anii cum trecură. Dar figura lui ni-a rămas în amintire, cu strădaniile cari l-au caracterizat şi cu rezultatele, câte a putut re­aliza.

Toată viaţa sa a tins cătră cele mai realiste ţeluri: sporirea avutului material al Bisericii şi îndrumarea -vieţii administrative şi bisericeşti eătră bunărânduiala, pe care necontenit o ac­centua. In şcoala acestor preocupaţii s‘a trezit când începuse epoca de reorganizare în spirtul Statutului organic şagunian. Aceleaşi preocupări Ie-a avut şi în lunga sa carieră administrativă, de peste trei decenii, aici în centrul eparhiei, — până să ajungă episcop (1903), — dar fără să fi avut preocupări mai-subtile, cari să fi trecut dincolo de barierele gospodăriei şi a administra­ţiei eparhiale. Ajuns episcop, a urmat cu aceeaşi râvnă, aceleaşi cărări.

încă din primii ani ai episcopiei sale, a sim­ţit, însă, că Biserica are şi alte necesităţi de ordin duhovnicesc, ritual, pastoral, misionar. De aceea a şi convocat o consfătuire a sfetnicilor săi, din centru şi din provinţă (1906). N‘a reuşit, însă. Nti numai pentru multiplicitatea problemelor puse dintr'odată şi pripit în discuţie. Nu numai periţrjică n‘a mai revenit la ele după aceea. Ci şi pentrucă nici mediul şi nici -mijloacele de atunci nu erau propice pentru asemenea lucrări, cari reclamă stăruinţă necontenită şi colabora­tori formaţi în spiritul unor asemenea lucrări. De aceea n‘a răzbit să realizeze gândul duhov­nicesc, ce-i încolţise, vag şi prea puţin definit, în suflet. \

: Nici. cărţii nu i-a făcut un cult formal. N‘a încumjatrQ nici la alţii. Dar, la urma urmelor, a trecut-printr'o convertire. Cea mai mare parte a frumoasei sale averi de om cruţător — care, însă săvărşia şi acte de dărnice —- a constituit-o într'o fundaţie de burse, pentru teologi, la studii acasă şi în străinătate. Pagubă, însă, că şi ace­asta fundaţiune ca şi altele, a fost înghiţită, aproape. întreagă, de chivernisirea rea a unui institut financiar. Dacă ar fi ajuns să vază ace­asta surpare a-noului gând ce pusese la baza fundaţiunei şale, un milion de Lei, azi ni-ar da dreptate celorce, în juru-i, şi nu odată împotri- vindu-i-ne —: accentuam alte scopuri şi alte mij­loace în viaţa bisericească.

A avut răposatul şi calităţi: Un cult for­

mal pentru ordinea rituală şi buna rânduială a slujbelor bisericeşti, la altar mai ales. Un apologet, râvnitor pentru cercetarea Casei Dom­nului, mustrând din înălţimea piedestalului exemplului său propriu, până a nu-1 fi copleşit slăbiciunile bătrâneţelor. O râvnă mare şi o me­ticuloasă gri je de chivernisire şi întrebuinţarea banului bisericesc, aplicându-ne şi nouă uneori, restricţiuni materiale. Fireşte, pentru sporirea fondurilor eparhiale, care era punctul culmi­nant, până la sfârşit, al crezului său de admi­nistraţie bisericească.

Jumătatea a doua a arhipăstoriei sale a căzut în vremea războiului mondial, care a stri­cat o seamă din bunele rânduieli, pentru cari ostenise cu râvnă laudabilă.. ' -' " -

Au intervenit şi bătrâneţele, cu povara lor, secondate de nouile rosturi de viaţă, pentru cari avea la'ndemână numai elementele veohi, de până atunci. Iar când s‘a mutat la cele vecinice, a lăsat o grea moştenire, în cele materiale şi în cele sufleteşti deopotrivă.

S‘au împlinit d'atunci zece ani. . . Şi prea se pare, că a fost uitat înainte de vreme; —■ şi n‘o merita. .

A fost un om al datoriei, pe care şi-a fă­cut-o întreagă: după forţele culturale, de cari a dispus, şi pe măsura aptitudinilor sfetnicilor săi. . '■ .

Cel ce scrie aceste şire de pomenire l-a cu­noscut de acum patruzeci de ani. Două decenii d‘a rândul, până în pragul morţii, i-a fost din rândul sfetnicilor mai tineri, şi dacă nu totdea­una din cei mai apropiaţi şi mai ascultaţi. Totuşi cu inimă împăcată, îi evoc memoria de peste un deceniu dela creştineasca sa săvârşire în Dom­nul. Gh. CiuhaJidu.

^P fzm £cate iarnaîntind cărări pe sub castanii

odată plini de lumânări şi —■; acuma — joc de linii stranii: cărbune, cretă; scăp ărări.'

Surprind stafii rătăcitoare, în feeria de metal şi marmor dur,, sub zămţi de soare pe căi înfipte'n zări de-opal.

Da. Sunt cărări pe care corbii, întind aripi de tinichea, în chip de trepte. Urcă orbii, pe ele'n sus, lumini să ia.

' P-Bogdan

HOTARUL

'lepocitci luiCu gândul închis într’o frază

absurd terorizantă prin, repetare continuă, rătăcea în neştire. De- sechilibrul nervilor ce-o prinseseră toată, într’un joc desfrânat con­trasta cu regretul.odios ţâşnit din fraza gestului de' călău nesatis­făcut. „De ce nu l’au stins? Se va feri şi desigur, acum n’o mai pot face.”

îşi târşie paşii lipiţi de pământ prin elasticul gros, greu de întins, al noroiului cleios. Se ridică în vârfuri lângă fereastra cu o geană de lumină. II caută. Nu-1 vede în pat şi sofaua nu se zăreşte din partea geamului. Coboară, pri­virea spre.! duşumea. Atunci în­cepe ameţeala. Aceiaşi ameţeală stupidă, neverosimilă. îşi dă seama că- este o ameţeală, tre­nului ce-ţi trece în fugă sub ochi, nelegitimată ei prin nimic şi prin întreg şirul vast al experienţelor grele. Nu s’a înspăi­mântat, nu. Anii i-au dat obişnuin­ţa chirurgului împietrit. Atunci ca- re-i origina acestei ameţeli, vâr­tejului acesta din cap, uruitului eli cei din urechi şi gelatinei de sub picioare? Fereastra ia proporţii în zeci te. Şi lucrurile din cameră... şi el, el se multiplică, aceiaş el mul­tiplicat în care-şi golise, pe câmp, conţinutul revolverului . . . Tablou mort, inert, cu figuri de vată ca o vitrină aranjată de anul nou. . Se mişcă totuşi, se învârteşte acum. Se

• opreşte o fracţiune de secundă atât cât retina obosită au mai poa­te înregistra diversitatea fugii şi revenirii vertiginoase a obiectelor înmulţite la înfinit, suprapuse, a- mestecate, aruncate grămadă aco­lo în cameră, sub el, peste el şi în capul ei. Vede totul,şi nu, vede ni­mic. Culori şi forme amestecate până la desfiinţare imaterială ca’n tablourile colorate văzute de cetă­ţeni în noaptea anului nou. Colora­tura păstrează însă o dungă roşie, obsedantă. Dungă, acoperă itotul. Un punct, da, un punct fix. îi trebue un punct fix ca aviatorilor, când sunt încercaţi de asemenea idioată ameţeală. Şi-l alege la întâmplare, fără preciziune, tulbure: Vrea să scape de ameţeala asta, să exclu­dă innodarea imaginii fixate, cu al­te imagini la fel de neclare. Dinţii îi sunt strânşi de minghina voinţii; maxilarul inferior contractat a păt­runs adânc în cel de sus şi-i de- formează gura strâmbată de zăbala spaimei. Cum? Dar aceasta nu e

spaimă. Nu poate fi. E o ameţeală uşoară ce va trece. Trebue să trea-

\ că, trebue să treacă . __ ,Punctul fix se luminează din ce

în ce clarificându-se, acolo, jos.Inmaginea se stabileşte întreagă,

singură. Şi nu ţipă Măria Curteva. Gura ei e prea’ pungită spre a scăpa un sunet. Vede, acum, vede bine. Vede dar. Se cutremură. Mâi­nile i-se ridică mecanic şi forţa disperării, nervozitatea adevărului voit tot, împing în fereastră, Tre­mură. Trage şi împinge, zgudue cerceveaua; fereastra rezistă. îşi trage mâna în mâneca hainei şi loveşte geamul. Acum priveşte mu­t ă . . .

El e colo, jos. Sgârcit. La picio­rul patului. O grămajoară de şto­fă neagră garnisită cu alb: barba lui imaculată din care emana atâta stăpânire. Pătată pe alocurea de subţiri şiroaie de sânge/ pare bla­na fantezistă a unei femei cu gest. Şi ochii aceia cu flăcări verzui ce puneau fire electrice în şira spi­nării. Ireali, , înspăimântători, cu lava lamelor usturătoare; rar vă­zuţi şi atunci ai impresia că :■ uzi lovirea cremenei din care sar scân­tei. Scântei verzuri. . . Sunt des­chişi ochii aceia, dar cu scânteia stinsă ca un far cu sticla afumată.

E Borea Curtev. Era Borea. Curtev. Acum e un neînsemnat. ghem de stofă şi pânză sub care se bănueşte carne fără viaţă.- Sa­vant, sihastru şi temut, era Borea, Curtev. Dispreţuia lumea şi trăia totuşi în ea stăpânind-o, ..ţinând-o în palma sa. Uitătura lui fugară, o limbă de flacără verzue. Deruta orice gând, orice împotrivire. Lu- mea-i spunea „Ţarul”. In derâdere ' sau de frică? Ori poate, fiindcă tocmai contra principiilor ţariste îl ştia. Era revoluţionar. Revolu­ţionar din vechea tagmă. Revolu­ţionarul ideilor, principiilor ca principii, revoluţionarul vieţii, ca - Viaţă. Vorbea şi scria. Scria, şi vorbea despre tot. Zguduia din te­melii argumentele burgheze, sco­tea din orice, nota înjustă şi falşa' orânduire. Dar niciodaită n’ă pre- conisat schema refacerii. N’a spus şi n’a scris niciodată ce s’ar putea pune ’în locul gardianului ce pă­zeşte somnul burghezimei şi ce s’ar inventa în locul Dumnezeului smuls din suflete. Era luptătorul luptei. Mercenarul ideilor lui care nu se gândea niciodată la prada prove­nită din cucerire. Sau, cine poate

4 ; de H; PnSCU

sti ? Cine • putea pătrunde omul acesta, cu adâncuri înfricoşetoare? Scria mult. Nu vorbea niciodată faţă de o persoană. Spunea câteva vorbe formulate îri ordin. Şi ter­mina întotdeauna: „tac”, ' adică „aşa”. Inpăciuitor, conciliant şi totodată fără replică. Cântat pe variate tonuri, ca un-val a cărui

. muzică fremătătoare te încântă,şi care, totuşi, te izbeşte de stânca cea -mai apropiată. Nu specifica vreodată ţara experienţelor -sale. Rusia, Abisinia, Germania sau China. • Pentru el era experienţa ideii pe care totuşi n’o spunea. Aripa gândului său nu-şi oprea plutirea asupra puncteolr. Zbura deasupra totului. N’a fost niciodată înrolat. I-se înrolaseră alţii...

Cunoscuse pe Tolstoi şi, poate, a : fost singurul om primit în intimi­tatea anaheretului precursor. Bău­se cu lăcomie filosofia străine ros-,

. tită rar sau în avalanşe necontro­late. Ososul din Iasnaia-Poliana, îi strecurase pe sub ochi o pagină fascinantă a vieţii.' A băut-o la­com şi Iasnaia-Poliana i-a fost ’ea- gănul iniţierii. A consumat-o şi Va

' trezit alt om. Adică s’a trezit om căci înainte nu era nimic. Era bo- er şi asta spune tot. Profesiune negată şi totuşi jinduită de toată lumea. Boer şi căsătorit ca or; ce rus,'care avea dreptul la titlul de „tătucă” din partea ' robilor săi. Era frumoasă descendenta hatma­nilor tătari Tutchevnici. 0 sălbă- tecie superbă prostită de domesti­cire; uragan de simţiminte naive, minunate, _ omorâte, de civilizaţie. Clocot de sânge în flăcări stropit de ghiaţa neînţelegerii. Ii dăruise pe Fedor, asemenea‘firii ei. Şi apoi a dispărut mlădiţa hatmanilor. A fost furată probabil de o clipă a redeşteptării elanului stepic în unduieri de valuri infinite . . . Cu gunguriri de pasăre ce-şi regăseşte cuibul.. .Borea nu s’a încăpăţânat s’o caute răstumând. lumea ce-i sta la picioare şi nici n’a blestemai-o. A dispreţuit tot: soţie, copil şi rang şi lume. S’a depărtat de toţi şi .Va închis mai ermetic sub carapacea ideilor ce se coceau. Apoi a plecat. Colindând Europa ca revoluţionar .cunoscut, a fondat nuclee peste tot şi a scos ziare cu'viaţă scurtă în care fulgera accentul, solvelor sale. Oriunde, cumpăra o casă pe- careo doua nucleului înjghebat şi dis­părea ca să iasă la iveală în altă parte a continentului print’un alt

ziar ori altă carte. Când scria sche- nouă. Tot ce putea obţine despre Pasivitatea ei legiuită nu contras- letul acesta fugar şi când se odih- înţelesul şi mersul m işcării for- ta întru nim ic cu dogoarea cere- nea şi când îşi revizuia ideile ? Via- mau hrana ei intelectuală. Luni bralismului. Aşa cum vedem în ţa i-a fost un ciclon ce l'a smuls întregi a răvăşit stive enorme de viaţa de toate zilele şi ne-am obiş- din ea şi la purta t în neştire şi ziare şi broşuri. Le-a în tipărit şi nu it să spunem normal sau natu- nesiguranţă. Grav, ca şi când şi-ar numai târziu a încercat să-le pre- ral. Şi înlocuirea patimei începutu- fi dat seama că viaţa e un catafalc cizeze după felul ei. Urmărea avidă lui, p r in ură, este tot aşa de natu- şi el îşi conduce catafalcul, în g r ijit totul. Adică ce se putea şti în an- ral. Cu deosebirea că mai întoţ- în îmbrăcăm inte întotdeauna, ca turagul ţarinei despre revoluţie, deauna procesul acesta e datorit pentru ultimu-i drum, impresio- P rin tr ’un straniu proces sufletesc, desiluziilor de ordin fizic . . . nant şi dominator â răvăşit idei îşi împunea rece chiar neconvinge- Reitter a m urit în explozia d in tr ’o şi v iaţă câteva decenii. . . ’ rile ca sub dominaţia hipnotică a închisoare şi Curteva a rămas

Revoluţia bolşevică, revoluţia im- unui alter ego. îş i era deopotrivă maestră fă ră maestru. Poseda a- pregnată în sângele generaţiilo.r de arbitru parţial şi imparţial. Secă- cum ceeace gândurile răsputineşti pagina tolstoiană şi tălm ăcită în . tu ia forţa dârză de a înţelege cu preconizaseră. Arta, marea a rtă a uzina gândurilor lui, revoluţia pă- orice chip, orice lucrare. Şi termi- pândii, furtului, omorului şi mai tată de roşul poftelor, l’a ros, i-a nând i-se ridica din nepătruns, în- ales a f u g i i ! Arta pentru care se desrădăcinat, planta vieţii lui pri- demn interior logicul luptei făţişe, recrutează numai inteligenţe vii, bege. I-a smuls cărma ideilor şi i-a începe să scrie. P rim ul articol pu- crude şi înşelate. C rim inalii cei mai aruncat în aier fundamentul beto- blicat în coada unei foi şi în negii- odioşi sunt ridicaţi la valoarea mar nului vârsat de el. I-a sfârtecat co- genţa mândriei semnat curagios cu tirag iu lu i patriotic dacă sunt învă- pilul vieţii cu flăcările roşului luat numele ei, îi aduce încercări de a ţaţi a ucide fără tremurarea mâi-

ca stemă. Roşu ce întărâtă bestiile f i cunoscută, bănuelile curţii şi nii, bestial, atunci când li-*se in- aprinse în ţările unde se înăbuşe stima luptătorilor tovarăşi. îndură suflă că servesc scopuri înalte. Se

lumea să asiste şi- unde, totuşi, ochiadele de vinovăţie, este pusă numesc spioni şi nu crim inali. In există legi de ocrotirea animale'or. sub urmărire şi numai graţie lub- fine, gust de interpretare socială. De ce şi-au ales acea culoare su- ricului popă Rasputin scapă. Aces- Mar ia Curteva a fo.it şi ea spioană gestivă a unor lucruri profund de- ta ghiceşte d in tr’o dată elementul şi crim inala cea mai destoinică, părtate de umanism, care există viitor. Pe dealtă parte atracţia ei Mâna ei n ’a tremurat niciodată şi şi cere sânge . de fată frumoasă nu-1 lasa, desigur, ultima gură de aier a celor căsă-

Borea Curtev licărindu-şi flăcă- rece. I-au smuls adm iraţia modul p iţi de ea, n ’a înfiorat-o. A trecut ruele verzui, a întors spatele şi de a se comporta al Curtevii, cura- prin toate. S’a tăvă lit prin borde- s’a închis în el. Onorurile oferite ju l ei şi siguranţa în faţa suspici- luri şi a urcat graţioasă somptuoa- s’au oprit la uşa lui. S’a închis în unilor poliţiei. I-a înlesnit pătrun- se scări de palate. A râs cât se el şi-a refuzat. Trebuie- să refuze, derea în mai marea intim itate a poate da natural în braţele dansa- Nu putea să nu refuze. . . Lenin, roabei sale Ţarine, sters tablou de torului matelot ca şi în ale celor uriaşul taur, pupil crescut la sâ- incultură. M aria l’a servit din re- cu stemă pe cărţi de vizită. E ra nul ideilor lu i; Troţki adăpat zi cunoştinţă, l ’a servit loial şi popa întrebuinţată în cele mai grele ca­de zi din insomnia lui laborioasă a fost convins de credinţa ei. In zuri şi n ’a lipsit de la niciun mare şi Stalin şi . . . Fiare, fiare ceeace priveşte însă satisfacţia a eveniment .Ca,n fa ţa unui ecran pe spurcate . . . \ doua, poate prima, s’a lovit de in- care se scurge încet viaţa unui in-

S ’a rupt de acolo unde se des- transigenţa caracterului ei. I-a scă- divid comun, a asistat în noaptea făşura teatrul acesta apocaliptic. pat printre degete flu idu lui po- aceea de Noemvrie la sfârşitu l

| Şi-atunci, fă r ă ţinta gândului, pese şi s’a depărtat. In timpul no- une lum i cu^ rădăcini nevinovate fără legiunile pe care le d irija, viciatului în arta spionajului, Ras- seculare. Dacă nici istoria nu i-a Borea Curtev şi-a adus aminte că puţin i-a dat ca îndrumător pe dat prea mare importanţă şi^ dacă e bătrân, că patriarhul demodat al Reitter, încercat spion german. întreaga lume s’a încuiat în impa-

revoluţiei nu m ai păstrează sănă- Vârsta şi legile f ir i i au făcut ca sibilitate, de ce s’ar f i cutremurat tatea oţelită, Cu greu s’a decis să Reitter să nu fie priv it numai ca M aria Curteva? Ura ei făcuse mari ceară un favor nouei stăpâniri ză- îndrumător. M aria şi-a iubit, că- salturi. A urât inconşţient organi- păcită de prea multă lum ină. A lăuza cu patim ă rusă. E ra blond zaţia burgheză, l ’a urât apoi pe dorit să-şi afle familia. Poate tra- Fritz Reitter ca m iriştile imense Reitter. A fost prima ei mare ură gedia atâtor fam ilii i-a trezit sen- peste care îşi sburlea pletele Maria cu înţeles. Pe urmă a urât indivi- timentul. I-a dat de urmă, ascunsă în fuga murgului ei. In glas cu so- dual şi în masă. A u rât fă r ă a des-

; prin văgăunile Caucazului. Fedea norităţi de orgă şi în ochi cu im- cifra motivul determinant. A urât căzuse printre primele recretă prec is iun ivo litive .A ltc inevarar.fi fiindcă era în slujba urii. Se hrănea ale bolşevizmului. A considerat privit drept icoana unui cap de ro- cu ea şi<i-se identificase. U ra duş- aceasta că prim a răsplată fă ră in- man în epoca decadenţii. Părea că manul. Acesta putea să fie un să a se gândi la regrete şi pedeap- nimic nu-1 interesează, nimic nu-1 lucru. Ea-1 ura. I-se comanda ace- să cerească. ' Conştiinţa lui era cutremură. Curteva i-s’a dat fără astă u ră cele mai deseori. Lucra opera ideilor ; sale. Şi-o modelase a f i rugată, spontan. Un act de ne- aşa cum un funcţionar model îşi după cum dorise el. cesitate sacră fa ţă de simţimintele execută lucrul pretenţios şi-l duce

Maria, M aria Curteva era fata ei. S’a respectat pe ea şi l’a urât cu emfază în faţa şefului pentru lui Fedea şi nepoata lui Borea Cur- pe el. L ’a urât până a şi-l face semnare. Gestul ei neprecupeţit de <tev. Avea numai 17 ani M aria străin. Nu pentru indiferenţa şi ră- gânduri era lin iş tit ca al cizma- Curtev când ,— deşi în anturajul răceala lui ca în faţa unui lucru rului ce-şi bate lin iş tit cuiele pe Ţarinei — a fost prinsă de volbu- cerebral ci pentrucă-i .desţelenise iln ia însemnată, cu creionul ori ou rile tatonante ale anarhizmului. ogorul fiin ţe i ei interioare şi citi- cuţitul, pe talpă. F ără reflexe. F ără Golul v isu rilo r, sale spulberate de- se în ea ca în tr ’o Biblie la înde- dubiu ş i fără control. O maşină negativisulul filosofiei ruse şiau mâna tuturor. Actul i-s’a părut cu v ia ţă şi sânge în ea. La preci- gâsit elementul în pulsaţia cea tot aşa de neînsemnat ca şi lui. zie aran jată ea-şi continuă lin ia

menirii ei deslănţuindu-şi toate forţeje atunci când i-s’ar cere. Şi M ariâ Curteva uimise marile or­ganizaţii europene ce-o urmăreau.

. E ra cunoscută cu un num ăr şi po­reclită „Fâţa” sau „Um bra roşie” . Dacă nu era m âna ei în tr ’o afa­cere de soiul acesta, era capul, su­gestia sau dictarea ei.

Şi azi? Acum? Trem ură! Ea!

„Da, da, el e mort. M ort de-abi- nelea. II vede, doar. Uite, îl poate p ipăi de vrea.. înţepenit . . . Ce puţin sânge a avut! N u mai cur­ge . . . Oare s'a scurs tot din cor­pul lu i? Bunic ! . . . El, bunic? N uu ! El, bestia lubrică în stare de un sentiment.! ? Capabil să iubeas­că? . . . A ida-de! A r f i prea in­suficient in form ată şi puţin cu­noscătoare . . :. Dar purtarea lui? Nebunia lu i sub ită? . . .

A dorit să-l omoare. Pe urmă a voit-o. Trebuia. Ce-a reţinut-o deci să nu zdrobească ea spurcăciunea? Ce i-a anchilozat degetul? . . . Trebuia să moară de mâna -ei. O datorie, un drept şi o răsplată. In definitiv a s im ţit ea vre-o apropi­ere de mogâldeaţa aceasta împot-

. molită în propriu-i sânge? N u ! A tunci? . . . Dar lumea ştie că-i este bunic. Ştie şi Ceka . . . Şi acei de-acolo privesc cu prea multă înţelegere şi zâmbet prelung când vine vorba . . . Borea Curtev era un cui în coasta roşie. Negaţia fundamentală a bolşevismului. Era prea multă energie tăcută în refu­zul lui pentru a-1 socoti inconşti ent. Dispreţul Iui nestrigat le-a dat dreptul la ură. Şi l ’au urât şi l ’au condamnat. E a l’a găsit în oraşul acesta din România. S ’a dus la el. I-a spus botolit, m ăsurat că e n<

. poata lui. F ă ră a se înfiora în bă-| taia flăcăruelor verzi. A zâmbiţi stăpână, încrezătoare. Aceeaşi vo­inţă îi stăpânea. Aceeaşi încredere. Aceeaşi bruscheţă sufletească, ace-j laş noian de inconştienţă: Unul avea forţa experimentului prin uz, altul experienţa lucrului. E a pregătită, hotărâtă, dârză, neclin­tită. E l neîncrezător, studiat, dis­preţuitor şi ursuz; voit neatent, calculator şi in tim idant. N ’o văzu-

’ se niciodată şi trucurile-i erau prea bine cunoscute. Aceeaşi viaţă, ace- laş destin, acelaş sânge, totuşi aşa de depărtaţi.

Şi-a aprins o ţigare, a mai p r i­vit-o odată prin în tâ iu l nor de fum apoi peste flacăra pe sfârşite a chibritului. A întins mâna. Gestul

.mecanic, imperativ, osos, de robot, arăta un scaun. Şi Curteva s’a aşe­zat în poza. studiată, devenită na­turală al cărei aspect o favori­zase îndelung. L ’a privit necli­pind . . . Continuu . . . Forţat,

dominant. Borea Curtev şi-a cobo­râ t ochi. E l, primul. A plâns? Par­

că i-au tremurat o clipă-firele din barba-i măturoasă ./. .

E i, nu ! Pentru alţii scenele! No­ţiunea Curteva era sinonimă noţi-: unei fapt.

— A i spus că mi-eşti nepoată. Nu cred; Te numeşti M aria Cur- teva? De unde numele acesta f C i­ne l ’a purtat, şi cine-1 mai poartă? N ici eu. O v iaţă am fost un număr. Un num ăr de operetă mi-a fost v ia ­ţa. M ă identificasem eroului. Dar cred că nu eu am fost. A ltul, a ltu l!

E şti fa ta fiuliui meu?

— Da.— Cum se numea?— Fedea Curtev. Fostul şam-

L.-lan al Ţarului.— Care Ţar? A existat un Ţar?

Unde?— Acolo unde tu ţi—ai lăsat ur­

ma trădării, bunicule, în Rusia.— „Bunicule” ? Ce este acest cu­

vânt? Ex istă în grai?

— Da, ha, ha, ha. Ha, ha, h a . . . E şti nebună, nebună. Sunteţi ne­buni !

Râsul acela! Sonoritatea aceea fă ră ecou, seacă, sfredelitoare, in ­umană.

„E nebun” ? F ără îndoială. Dar siguranţa aceasta şi modul de a ocoli pantele vorbirii? Nu, nu, e

im posib il!" f— A m venit să te omor, buni-

jicule. Ş tii, sunt M aria Curteva, sunt ÎN.-21. II cunoşti, l ’ai auzit... Da, şi ! vreau să te omor. Eu, înaintea joricăruia. Nu Ceka m ’a forţat. Ea Imi-a dat un ordin ca oricare altul. lObişnu it.

Cu ochii în tavan, un chiromant [nemişcat în clăbucii fum ulu i de ţi- jgare, fă r ă viaţă parcă, crescut a- , kcolo în lemnul scaunului, bătrânul Jpare că nu aude. Pauza ei îl deş- [teap tă ..

— Da. Mai departe. Aşa!— Eşti duşmanul nostru. Tată

[denaturat. Iţ i ponegreşti copiii şi idealul vieţii. Ne dispreţueşti >tu, care ne-ai deschis ochii şi ne-ai în­drum at . . . Dar, la urma urmei, de ce te-aş judeca eu. Am venit

■să . . .■—■ T aci!Un strigăt de fia ră lovită. Un

rostogolit de stânci imense. Pum­nul lu i lemos cade sec, formidabil,

pe masă. ,Se ridică d in tr’o săritu ră sprin­

tenă şi mâinile-i lungi se crispează pe gâtul ei. Gât neted, luminos. Gât rar de rusoaică frum oasă; gât nobil ce nu are obiceiul îndoirii. Moale şi catifelat, rotund şi p lin . . . Mâinele lui pătrund ca nişte beţe în vată. Ea nu s’a opus. N ’a avut

-r tim pul... A fost prea neaşteptat gestul. Aşa cum vezi vara trăsne-

. .tu l pornind şi nu: te mişti deşi ai ’ impresia^ că-ţi va despica ţeasta, închizi, ochii r num ai. Aştepţi şi doza de groază te face să crezi că totul a durat ore întregi. Ea a în-

; ehis ochii. D ar spania sufocării i-a pus tremur şi fio r i în membre . . . Cât a durat? Cleştele de lemn dă drumul încordării. De ce? Aierul gâlgâie în pept. Nu-i demnă v icti­ma de agresor? Nu mai are .pu­tere?

. — Laş! P ha ! . . . Suflarea obo­sită, scurtă, f lu tu ră firele albe . . . Dar să ştii, fetiţo, că Borea Curtev nu omoară decât pe cine merită asta din m âinile lui . . . Voi, nu, să ş t i i ! . . .

Se lasă moale pe scaun, îşi înco­lăceşte braţele pe genunchi şi pri­veşte lung, încordat, cu gânduri nebănuite în ochii verzi de iarbă ofilită. M aria Curtev a deschis ochii. Priveşte fix la moşneag. In aşteptare şi nu aşteaptă nimic. Poate un ordin ? Bătrânul a reuşit să-i fure voinţa. E l n'o mai p r i­veşte. O are în posesiunea sa. O ştie supusă acum. Nu, nu, se va opune din toată puterea ei. Trebue să se opună . . .

— He . . . dar . . . ştii că eşti frumoasă, fe tiţo? Da, da, da! F ru­moasă. O femee frumoasă la Borea Curtev! Dar n ’a i auzit tu că asta nu s’a În tâm plat? Pe ce ai venit? A aa ! Să m ă omori parcă ai zis . . . De ce n ’ai făcut-o? Tac, bine. Va f i şi asta. N u însă înainte de a-ţi dovedi ţie şi lor că Borea Curtev redevine om. : Da, eşti frumoasă. Vei f i deci a mea. Borea Curtev îsi reia viaţa şi boeria părăsită, pentru două zile. Sau . . . Numai

1 el îşi poate relua ce-a aruncat a ltă­dată. Lui nu i-se va opune nimeni. Nu va îndrăzn i. Voi aţi voit-o. Nu mai sunt n im ic din. ce-am fost. Ni-mic! A uz i? Veţi ispăşi voi . . . Mi-am adorm it întregul omenesc din mine, mi-am înohiricit sufletul. M ’am închinat unui idol trădător. Un crez mincinos al unei- m inciuni scabroase . . . Dar nu eu am fost. acela, o repet. Altul. Nu recunosc nim ic făcu t de alt. Borea Curtev. Nicevo! Tac! Tu . .-..vei rămâne două zile aici, la mine. Vei locui, mânca şi tră i cu mine. In a treia zi îţ i voiu pune un revolver în m â­nă, voiu întoarce spatele şi tu vei împuşca. Sau, vei pleca. Te pri­veşte. înţe legi? Tac! . . .

Ultimele vorbe learuncase plim- bându-se nervos prin cameră. Il

^obosise atâta vorbă.. O . priveşte oprincTU-se lângă ea. I i aşează mâ­na scheletică pe umăr, aceeaşi mâ­nă scheletică, apoi încet, o coboară

HOTARUL

' de-alungul braţu lu i ei inert până genunchii, strânge mai tare ochii ruperea de acest tablou ce-1 zgâl-în dreptul m ijlocului peste care şi izbeşte. Izbeşte duşmanul şi izbi- ţâie şi-l zdrenţueşte în făş ii sânge-îşi trece braţul tot cu aceeaşi în- tura e disperată. Povara s’a rupt şi rânde. Mâna. Mâna lui îi stoarcecetineală stud iată . . . s’a prăvălit pe parchet cu zgomot de creerul şi carnea de pe ea şi in ima.

Ea, moleşită, cu muşchii în corn- scândură putredă şi cu un gemăt Fuge. D ar tabloul e mereu lângă pletă delăsare şi nervii obosiţi slab. Atât. E liberă, respiră. Pep- ea. I i întoarce spatele luând altă ca după o electrizare de scurtă du- se lărgeşte la in fin it. Aerul direcţie. Şi acolo e to t el. Câmpul rată ce lasă în carne furn icături colcăe în el. „Canalia, canalia bă- din spatele casei e plin de el. de amorţeală, fă r ă o reflecţie, tr â n ă !” Por.cul hidos! Poşeta! Un- „Ce, câţi sunt?” ţip ă ea oda- oarbă, supusă. Ochii, ochii aceia d? 'i„ e Poşeta? calculează săritura tă cu carnea încreţită de spaimă, cu pâlpâiri de verde enervant . . . până la masă şi în fr igura tă , strân- „îm puşcă” se aude vocea lui. „Ţra- Verdele acela înfricoşetor de ver- &e metalul strălucitor, cald, salva- ge” îi pătrunde în urechi, acolo, de, neverosimil . . . N’o scârbesc tor. Ţinteşte. Ochiul ei însă se lo- în partea cealaltă. . „Ha, ha, ha, de loc .atingerile lui şi nici buzele veste de o grăm adă inertă de proasto” răsună cavernos câmpul ce i-se lipsesc de fa ţă cu senzaţia Ştofă neagră, colo, jos, lângă so- . ce-i prinde picioarele în laţul cleios unor prune afumate, nici p ipăirile f aua de pe care îl zvârlise ea, fără al noroiului. In ima nu şi-o m ai lui. Un suflu de aier călduţ, îmbie- suflu, gol de viaţă. simte. M ai are timp, dealtfel, să se

tor la somn şi parfumat, se lasă „Cum, m ort?" Nu, nu se poate, gândească la ea? M âna în fr igu ra tă din ce în ce mai opac peste creierul Nu aşa de repede, nu aşa de repe- strânge arma. Fierul îi frige pal­ei de cartofi puree. Da, iată, se de. Se apropie .In semi întunericul ma- Fuge mereu. „Trage . . . tra-. uită în propriu-i cap şi-şi vede lăsat, barba lui răvăş ită nu mai ge”. Atunci arma pocneşte. Ţin- creierul din cartofi pisaţi . . . lăsa să se vadă nici-o proeminenţă teşte şi trage disperată. Se întoar- Pumnul de cartofi e sfredelit svâc- a feţii. Vrea să pipăe şi să stingă ce Şţ fuge. D in fa ţă Borea Cur- nit, rar, de o lum ină mică, m ică . . . ochiul acela îngrozitor, pe amân- tev îi râde sfredelitor. „Trage . . . Lum iniţa se repetă plictisitor de doi ochii aceia vrea să-i stingă. E trage”. A,^ nu l-a omorât.^ Şi ea regulat. Ca un semnal. Un S. O. S. mort? E i ş i? Le va zbura lumina trage. Se întoarce, vrea să fugă. enervant. Un S. O. S. în pumnul moartă. Conduce încet luciul meta- E l e în faţă. Iar trage şi ia r fuge. de cartofi puree din capul ei. Şi ' lic aproape, mai aproape. Dar, i-s’a Vrea pocnitura sjirdă _ce-o înebu- aierul acesta călduţ . . . A ierul păru t? Nu e deschis oare? A, cu n^şţe dar totodată^îi dă beţia scă- m iriştilor fă r ă , sfârşit, fugă ne- a tât mai bine, cu a tâ t mai bine. p ării şi-i distramă frica de a fi bună cu părul în vânt, o flacără Se apleacă mai mult. Ochiul lu- singură cu el. Are nevoe de zgo- dogoritoare sus. Soarele. Soarele şi ceşte înceţoşat şi câteva fire din moţul ucigător. Nevoia elementu- lum iniţa ce se ridică din creierul mustaţă trem ură uşor. Vede! Şi o acesta imperios necesar stării ei , . . Re itter! Uite şi pe Reitter. priveşte fix. F ix itate ide nebun ; . ei e aşa de culminant, încât epu- g Colacul braţelor lui . . . E aşa de Şi în . tăcerea grea, apăsătoare, în izarea armei, îi scaldă tot corpul bine în braţele lui Fritz. E a e toată atmosfera p lină de imaginile sce- în tr ’o sudoare rece. Desnădăjdu ită • o rugă. Şi sângele şi pântecul şi > nelor petrecute care o priveau par- 0 zvărle în claia aceea albă de pe gura ei. Toate sunt înfiorate de că, în atmosfera dimprejurul şi care nu i-se deslipesc ochii • • • ' nelămuritul ce-o încălzeşte, o arde, din capul ei ce-o aduseseră pe prag S ’a trezit lungită jos, m noroiu. o sufocă. N u gândeşte. Cum paote de nebuniei, încercata Maria Cur- E lucidă. Toată mulţimea scenelor ea gândi cu creierul acesta de teva, nu îndrăzneşte să tragă. Aş- i_se revarsă în minte ca răsturnate cartofi? Brusc lumina îi cu- teaptă vorba lui, ruga lui. Vrea d in tr’o căldare plină. Le prinde fă- prinde întreaga) cavitate p lină să-l vadă Ia picioarele ei cerşind ra ŞÎr şi pricepe . . . Pricepe ne- cu pasta moale. Dureroasă ca iertare să-şi răzbune prin înjosire bunia ei . . . Se detestă . . . S’a un ghimpe în fip t brutae. Gâl- ,înjosirea ei. N im eni nu l’a văzut lovit de un par şi a căzut. Nu sim- gâitcare ca un şuvoiu. O clip ită aşa. Ea vrea să-l vadă după cum te nici-o durere. Bine, nu e mort.lum ina orbitoare îi acoperă mai în- el a văzut-o desprinsă din cercul ^ ya ucide, atunci! ................... Acumtunecos creerul. Apoi im agini în voinţei ei. E l nu se m işcă însă. Pri- iată-1. Ţ intit în frunte. Pro-aralauşă se în fig crud. Im ag in i veşte mereu. N ici nu clipeşte ectilul a desfăcut şi spulberat maridure ca n işti ’ bulgări ce cad şi pleoapa înpietrită. M aria întinde • bucăţi din crauiu. In rană poatepătrund ca’n pământ afânat. Care, piciorul. V ârfu l pantofului atinge încăpea un pumn. Dar, totuşi, aşacare-i u ltimul gând? Ah, da. Tre- ştofa în dreptul unde bănueşte coa- de puţin sânge! De sub pulpanabue să m ă opun, trebue să m ă sta. Şi-n aceeaşi tăcere ce se pre- hainei descheiate se vede o m ână

opun, trebue . . . S.- O. • S.-ul lu- lungeşte, rar, depărtat,d iavolesc, strânsă conclusiv pe revolver,

m initei adresat voinţei ei. Şi greu- sfredelitor, vocea lu i dură. ghintui- Curteva e atrasă de rana asta . . .tâtea asta pe pept ce nu-i dă tă de aceeaşi s iguranţă: . E ceva mai tare decât ea, care oaier . . . Gura si nasul apăsate de — Trage! Dar trage odată, proa- împinge. înaintează, întinde mâna

fire aspre, groase, cu miros de tu- • sto! Iepure fricoş! Şi PÎPăe sângele puţin. Sare, des-tun şi gust amar. înţelege atunci Contrastul violent dintre ce aş- cordându-se ca un are. P rin spate,totul. A, scârnăvia! Sub elasticul tepta şi ceeace aude, îi răsuceşte braţe şi intestine, prin tot corpul,chiloţilor nişte obiecte dure ca de- nervii dogoriţi de varietatea chi- i-a trecut o lama rece . . .getele unei m âin i dintr’un magazin nului ca pe nişte^ coarde uitate în . . . A doua zi M aria Curteva aortopedic . . . îş i reaminteşte per- toracele unei v iori scorojite. N ’a urmat, ea singură, dricul „Ţarului.”fect acum..Se înfiorară. Scârba i-se gândit nimic. Ce-ar f i putut gân- Preoţi şi flori,coboară în in imă. Raţionează. Cu di ? A r f i putut gândi ? Seara şi-a slobozit în cap glon-ultima putere lăsată de oboseală şi A fugit. Clocotul din creerul ei ţele ce urma aceluia cu care pleca-înzecită de scârbă, îndoaie brusc nu cere decât un lucru, imperativ: se Borea Curtev.

sp s şs

Naţionai-Socialismul german(după cartea lui ADOLF HITLER: Mein Kampî )

O necesitate firească de orientare în lume, ne obligă să învăţăm a cunoaşte mai de-aproape nu numai popoarele cari trăesc în jurul graniţe­lor noastre, dar şi pe acele mai îndepărtate, cari însă — prin numărul mare al indivizilor ce le compun, prin gradul înalt de cultură şi civiliza- ■ ţiune la care au ajuns, prin rolul pe'care: sunt ' chemate să-l joace; în omenire-au de multe ori o influenţă de neînlăturat asupra vieţii naţionale a neamului din care facem parte. '

Şi chiar dacă nu ar fi totdeauna aşa. Chiar: dacă. nu ar putea fi vorba de-o influenţă directă ce s‘ar exercita. Şi în acest caz — faţă de adân­cile experienţe sociale şi politice ce se fac în unele state europene, precum şi faţă de multip­lele: probleme, pe cari le avem de rezolvat noi singuri,- şi natural că am-dori să ştim cum le rezolvă, şi alţii, — se impune o cunoaştere cât de sumară a vieţii naţionale a acestor popoare, mai ales când această viaţă se întâmplă să iasă cu violenţă din tiparele obicinuite în cari se scur­gea până la un moment dat.

Din acest punct de vedere cred o analiză, cât se poate de sticcintă, a noilor principii, cari stăpânesc viaţa politică şi sociala a poporului german, nu poate fi cu totul lipsită, de interes.

Dl. Rădulescu Motru, profesor de filosofie la Universitatea din Bucureşti, a întreprins, la' sfârşitul anului 1921 şi la începutul anului 1922 sau, ca să fiu mai exact, între 15 Noembrie 1921 şi 1 Martie 1922, o anchetă în Germania, pentru a se documenta asupra stării de spirit de acolo.

Constatările sale le-a consemnat într‘o bro­şură întitulată „ în co tro merge Germania de as­tăzi"? având subtitlul:Scrisori dintr'o ţară în-

. vinsă.în prefaţa acestei broşuri, autorul, antici­

pând asupra cuprinsului ei, declară că această anchetă l‘a convins de sinceritatea regimului de­mocrat din Germania, şi că, dacă în Germania se va produce mai târziu vre-o schimbare de regim, aceasta se va face, tot spre stângă iar nu spre dreapta reacţionară. Singură^ presa franceză, afirmă mai departe autorul, ar crede contrarul. -

După ce constată (pag. 6.) că „două con­cepţii de guvernare trec astăzi prin ultimele lor momente de sforţare, şi ca după cum va învinge una sau alta, vom avea o Europă naţionalistă războinică sau vom avea o Europă nouă socia­listă" afirmă că „Republica socialistă germană este la începutul unei direcţii noui, care, dacă va rămânea, va schimba faţa Europei mai întâi, iar apoi a lumii întregi. \

Dar Dl. Rădulescu se mai convinge însă de un lucru şi anume de existenţa a două Germanii. Una — după cum îi spune DsaJe un german, cu crucea de fier pe piept, pe care 1‘ a întâlnit în

restaurantul gării unui mic orăşel din Prusia — (Pag. 14) „primitoare de toate aspiraţiile şi vândută jidanilor; cealaltă a Germanilor de baş­tină. Cea dântâi locueşte oraşele, sau mai bine zis furnică prin oraşe; cea de-a două stă lipită de glie. Noi ţăranii suntem adevăraţii Germani. Noi am creiat istoria germană; noi am spăi- mântat lumea cu virtuţile noastre războinice .. . Germania noastră, a ţăranilor, este religioasă, monarhică si războinică, asa cum a cunoscut-o Tacit". ;

„Cealaltă Germanie, n‘o cunosc, nu mă inte­resează. Ne stăpâneşte acum, desigur; dar stă­pânirea ei este vremelnică. Socialismul este o boală, atâta tot. Boala a început de când cu gră- mădireâ populaţiei spre oraşe, de când cu în­mulţirea fabricelor. Ea culminează astăzi sub protecţia Francezilor."

Alţi germani însă vorbesc altfel. Citez dela pag. 20. '

„Nu cunosc patria ca să fiu patriot; cunosc o muncitorime organizată într‘un stat german, de-o camdată, până ce vom avea organizarea in­ternaţională. Patria, mea nu este legată de un teritoriu; ea este în.întreaga lume a muncitori­lor"; . . ; -

Am stăruit mai mult asupra acestei broşuri, pentru că în ea sunt- puse faţă în faţă aceste două concepţii de viaţă (diese zwei Weltanschan- nungen) ale Germanilor, care, intrând în luptă una contra alteia, a dus la victoria germaniei naţionaliste şi războinice asupra Germaniei so- cialist-marxiste şi pacifiste.- Mişcarea politică, care a organizat şi trans­format în elemente luptătoare şi ofensive toate aspiraţiile Germaniei naţionaliste, cari păreau înfrânte, la un moment dat, este: Naţional-Soci- alismul german de astăzi, al cărui întemeietor (vorbesc de mişcarea politică) este Adolf Hitler, actualul >,Fiihrer" al Germaniei.

Personalitatea acestui conducător, care a întrunit în persoana sa consimţământul aproape unanim al celor 65 milioane de Germani, merită să fie cunoscută. JDdată cu schiţarea ei, vom arăta în linii generale şi principiile politice, cari constituesc naţional-socialismul german.

Hitler s‘a născut în orăşelul Braunau (Au­stria de sus) pe In. Tatăl său a fost funcţionar vamal.

Hitler consideră ca o indicaţiune fericită a providenţei faptul de-a se fi născut în acest oraş

. dela graniţa a două state germane, a căror unire într'un singur stat va Ti unul din princi­palele scopuri ale vieţii sale.

„Gleiches Blut gehort in ein gemeinsames Reich", strigă el, fixând prin aceasta unul din punctele de program a mişcării naţional-socialis-

■ te. Germania, zice el, nu are dreptul să adopte.

HOTARUL

nici o politică de expansiune colonială, până ce nu a cuprins în hotarele sale pe ultimul german. Abia după ce imperiul n‘ar mai putea asigura pâinea de toate zilele fiilor săi, abia atunci — din nevoia în care s‘ar găsi propriul tău popor — s‘ar naşte dreptul, justificarea morală, de-a căuta să câştigi noi teritorii pentru a asigura existenţa naţiunii. -

Fire neastâmpărată, în vecinică cearta şi discuţie cu ceilalţi prieteni de copilărie, găseşte într'o ediţie populara a istoriei războiului fran­co german din 1870, pe care o descoperă în bib­lioteca părinţilor săi, o lectură extraordinar de potrivită pentru temperamentul său. El declară că această lectură s‘a transformat în sufletul său în cea mai intensivă realitate sufletească pe care a trăit-o.

Tatăl său voia să-l facă funcţionar. El însă simţia atracţie pentru pictură; iar în liceul real din Linz, pe care totuşi a trebuit să-l cerceteze câţiva ani, el arată — sub inspiraţia profesoru­lui său de istorie. Dr. Leopold Poţsch — mare predilecţie pentru geografie şi istorie universală, învaţă să deosebească, în istorie forţele cari dau naştere evenimentelor istorice, iar studiul isto­riei universale îi va servi de acum înainte ca un îndreptar permanent pentru activitatea prezen­tului menită să devie istorie, adecă pentru poli­tică. ■

Devine naţionalist fanatic ajungând în cu­rând la convingerea că dinastia Habsburgilor trădează :— din interese personale interesele permanente ale Germanilor din Austria, consim- ţând anume la slavizarea imperiului, şi vede mai târziu în asasinarea prinţului moştenitor Franz- Ferdinand o răsbunare a zeiţei Dreptăţii.

El iubeşte Austria lui germană şi urăşte de moarte imperiul habsburgic.

La 13 ani pierde pe tatăl său, după alţi doi ani pe mamă să. Rămas singur,pleacă la Viena cu un geamantan în mână, dar cu convingerea ne-, strămutată de-a smulge destinului „ceva“ şi pentru el.

Timpul petrecut la Viena devine hotărîtor pentru întreaga sa desvoltare sufletească de mai târziu. El singur zice; „In dieser Zeit bildete sich mir ein Weltbild und eine Weltanschanung, die zum grajiitenen Fundament meines derzeitigen Handelns wurden. Ich habe zu dem, was ich mir so einst sohuf, nur weniges hinzulemen miissen, zu ândern brauchte ich nichts. Pag. 21.“

Refuzat de către Academia de Pictură, Ca- re-i descoperise un incontestabil talent pentru arhitectură dar nu penfîru pictură, el trebue să-şi câştige existenţa în Viena ca lucrător de ocazie, lucrător auxiliar, preciun şi ca aquare- list.

Pus, la această vârstă; în contact direct cu întreaga lume muncitorească din Viena, cunos­când de-aproape, prin experienţa sa personală* mentalitatea si condiţiunile materiale de trai ale acestei muncitorimi, Hitler ajunge la studiul practic , şi teoretic a tuturor • chestiunilor mun-'

citoreşti, pe cari le aprofundează şi le cercetează cu o râvnă şi cu o competenţă uimitoare.

Cu toată simpatia sa pentru aceste clase muncitoare (cărora în fond le aparţine. Seine persiinliche GIeichung“ cum ar zice sociofogul Oppenheimer), pentru cari găseşte accente dul­cele mai sincere şi mai puternice, atunci când le descrie mizeria lor, el este în permanenţă jignit de lipsa de naţionalism a acestei clase. Şi nu-şi poate explica înde-ajuns cum poate cădea cine­va atât de jos, încât să-şi renege naţiunea din care face parte şi să nu aibă nici un respect pentru nici o instituţie de nici o natură a popo­rului din care face parte. •

Explicaţia pe care şi-o dă şi convingerea la care ajunge constitue sâmburele doctrinei sale politice de mai târziu a: Naţional-Socialis- mului.

Clasele muncitoare, zice el, trebuesc din nou naţionalizate.

Dar această chestiune a naţionalizării cla­selor muncitoare este în primul rând o chestiune de creare a unor condiţiuni sociale sănătoase, drept bază pentru posibilităţile de educaţie a fiecăruia. Căci numai cine are posibilitatea de-a cunoşte prin educaţie şi şcoală mărirea cultu­rală, economică şi în special cea politică a patriei sale, numai acela va putea simţi acea mândrie lăuntrică de-a aparţine poporului din care face parte. s

Un publicist român, F. Aderca, într'un vo­lum intitulat „Oameni excepţionali" se ocupă între altele de situaţia din:Germania înainte de Hitler. El spune că germanii trăiau într'o poziţie nefirească, oblică. Dă exemplu cu preşedinţii so- cial-democraţi în fruntea tuturor instituţiilor re* publicane şi cu un mareşal de-al Kaizerului în fruntea Statului (Pag. 75).

Hitler împacă aceste două contraste, aceste două antiteze într'o sinteză superioară. Păstrea­ză socialismul claselor muncitoare ca mijloc de luptă pentru inbunătăţirea condiţiunilor de exis­tenţă ale lor, dar le cere să se integreze în corpul naţiunei întregi, să devie naţionale, iar pe de altă parte afirmă că Naţionalism care să cuprin­dă numai anumite clase nu există. v

In general socialismul primeşte în doctrina naţional socialistă a Germanilor din ce în ce mai mult sensul unei concepţiuni de viaţă, a unei atitudini sufleteşti a individului faţă de societa­tea în care trăeşte şi înseamnă în acest caz, pri­matul intereselor coolectivităţii asupra intere­selor individului. Devine aproape identic cu ceia ce numeşte Oswald Spengler “preussischef Geist“, înţelegând prin acesta subordonarea oarbă a intereselor individuale intereselor co­lectivităţii.

Atribue social democratismului, în a cărui conducere Hitler descoperă mai cu seamă evrei, această rătăcire a maselor muncitoreşti, şi de aceia toată ura lui, toată forţa lui gigantică de agitaţie se îndreaptă contra acestuia. Căci Hit­ler este om de acţiune. Odată descoperită cauza răului, el întrebuinţează toate mijloacele pentru

HOTARUL

12

a-1 înlătura. Nimic nu-1 poate abate pe de dru­mul apucat, Singur contra unei lumi întregi, el acceptă lupta, având convingerea că va isbuti.

. Lucrător el însuşi, caută să convingă pe muncitorii cu . cari se găseşte întâmplător pe şantier despre dreptatea convingerilor sale.

Este huiduit, este îndepărtat cu forţa din mijlocul lor. Dar aceasta nu-1 descurajează. Du­pă o desperare; care ţine câteva ore, reia' din nou acţiunea sa cu o îndărătnicie drăcească. Caută ocupaţie în altă parte, pe alt şantier, şi • încearcă din: nou să convingă şi să readucă la naţionalism pe muncitorii stăpâniţi de social de­mocratism. ;

învaţă tactica de luptă a social-democra- ţilor, tinde să pătrundă firea omenească, do- vedindu-se mai târziu un adânc cunoscător al psichologiei maselor populare.

Concepţiei de viaţă a social-democratismu- lui el îi opune o nouă concepţie de viaţă, despre care voi vorbi mai târziu, accesibilă în fond ma- relor mase, egal de brutală în afirmarea ei, şi de-o exlusivitate şi de-o intoleranţă cel puţin la fel cu a marxismului.

Tot acum studiază mişcările politice ale na­ţionalilor germani ai lui Schonerer şi socialis­mul creştin al lui Lueger.

Din insuccesul celui dintăi şi marea popula­ritate a celui din urmă îşi dă seama de impor­tanţa elementului social într‘o mişcare politică menită să cuprindă întreaga naţiune. Numai o mişcare, care este purtată de valurile marilor mase ale poporului, poate deveni o mişcare cu urmări politice importante şi poate asigura is- bânda unor noi idealuri.

Paralel cu acest învăţământ intuitiv şi teo­retic al problemelor muncitoreşti, al tacticei de luptă, a psichologiei mulţimei, el participă ca spectator la lucrările parlamentului austriac.

La-început îl indignează faptul că nemţii, conducătorii imperiului austriac sunt aici în mi­noritate şi că în acest parlament se vorbesc toate limbile din lume.

Instinctul său de conservare naţională — după cum mărturiseşte singur — îl face să urască o instituţie unde naţia lui în loc să fie reprezentantă, era în continuu trădată.

Căci . despre naţiunea lui are o idee de tot orgolioasă. Numai colonizarea unor ţinuturi cu elemente germane : a procurat cauza istorică pentru formarea imperiului habsburgic, zice el. Si numai această populaţiune germană a fost forţa care a tinut la un loc această formaţiune politică hibridă, care a fost Statul austriac.

Mai târziu urăşte institutia. aceasta a par­lamentului şi din alte motive. In parlament, zice el, toată lumea vorbeşte, toată lumea votează, dar nimeni nu e ţinut să răspundă de efectele şi urmările votului său. Orice om cuminte se pierde în această masă amorfă, proastă şi laşă, după cum o numeşte el. " ■

în locul parlamentului el propune democra­ţia adevărată germanică, cu libera alegere a unui conducător (Fuhrer), care însă : rămâne

răspunzător pentru toate actele sale.Acest principiu al răspunderii pentru ac­

tele sale, ar trebui să stăpânească viaţa unui popor în toate domeniile ei.

în 1912, când părăseşte Viena şi trece la Miinchen în Germania,, ideile sale politice sunt definitiv fixate şi ele vor forma baza mişcării intitulată „NaţionaI-SociaIism“.

Toate >aceste teorii politice- le încadrează apoi într‘un sistem, într‘o concepţie generală despre Iunie,, care stă la baza tuturor actelor sale şi care se poate rezuma cam în felul urmă­tor:

Natura nu'cunoaşte decât lupta sălbatecă pentru existenţă şi în acest scop produce exem­plare tot mai perfecţionate, tot mai adaptate pentru această luptă.

Aceiaş pământ a fost dat tuturor vieţuitoa­relor spre a se hrăni, iar natura nu face decât să privească la libera desfăşurare a forţelor fie­căruia. Cel mai curagios, cel mai harnic ob­ţine dela natură, ca cel mai iubit copil al ei, dreptul de-a trăi.

Căci la sfârşit învinge vecinic setea de-a trăi. La flacăra ei se topeşte aşa numita umani­tate, expresiune a unui amestec de prostie, laşi­tate şi închipuire îngâmfată.

Luptând se perfecţionează omul.

în luptă vecinică a crescut şi s‘a desvoltat omenirea.

De-aceea Germanii, în loc să se ocupe cu înbunătăţirea rasei câinilor şi cailor, să se; ocupe cu înbunătăţirea rasei lor proprii şi să-şi cultive virtuţile pe care le are rasa Germanică, evitând cu desăvârşire încrucişările cu rase inferioare, care , strică sângele şi anihilează instinctul de conservare al rasei.

Aceasta este apărarea acelui „deutsclies Volkstum" care transpusă în lupta politică de fiecare zi şi cu mijloacele de agitator cu desă­vârşire excepţionale ale lui Hitler, a dus la cu­noscuta mişcare antisemită, menită să popiila- rizeze.numele Fiihrer-ului în cele mai largi pături ale poporului.

Voind să fixeze liniile mari ale politicei ex­terne, de care depinde în mare parte şi evoluţia ei internă, Hitler pleacă dela următoarele con­siderente:

Germania ocupă un teritoriu foarte mic în raport cu numărul locuitorilor ei. Ea se va ve­dea curând nevoită să procure fiilor ei pâinea de toate zilele.

Si atunci nu pot fi decât patru soluţii:1) O împiedecare artificială a naşterilor.

Aceasta însă contrazice principiul natural al selecţiunei celor mai buni dintre cei născuţi.

2) Colonizările interne (teoria sociologului Oppenheimer) ar asigura viitorul numai pentru câteva sute ani în care timp naţiunea, crezând în ideia unei păci eterne, ar pierde din vigoârea necesară luptei permanente şi inevitabile pentru viaţă pe care trebue s‘o dea.

3) Politică colonială, cum a fost cea pe care

HOTARUL

a făcut-o Germania până în anul 1914. Aceasta însă duce fatal la război, deoarece loveşte în interesele altor ţări industriale, iar în acest caz, Germania avându-şi baza în Europa şi teritoriul ei fiind incomparabil mai mic ca al celorlalte mari naţiuni ar trebui să lupte după cum e şi cazul — în eondiţiuni extrem de nefavorabile.

4) Cea mai bună politică externă rămâne tot aceea, care tinde la câştigarea de noi teri­torii în Europa, pentru hrana ■ populaţiunii, căci „dîe Natur kennt keine politischen Grenzen" şi în acest caz spada premerge plugului.

Aceste teritorii însă nu se pot câştiga decât pe seama Rusiei Sovietice şi a Statelor baltice.

în politica externă deci tendinţa Naţional- Soeialismului German este: .

Strângerea tuturor germanilor într'un sin­gur imperiu.

înfrângerea Francezilor, duşmanul lor se­cular, „dieses der Vernegerung anheim gefalle- nen Volkes,“ cum se exprimă Hitler, şi asigura­rea graniţei dinspre Rin şi apoi hegemonie euro­peană şi expansiune către est.

După unele informaţiuni apărute recent în ziare ar urma să fie eliminate din ediţiunile vii­toare ale cărţii lui Hitler, acest fel de aprecieri ofensatoare la adresa Francezilor.

Nu este locul aici, căci ne-ar duce prea de­parte, să. examinăm şi mijloacele propuse de Hitler pentru realizarea acestor scopuri politice îndrăsneţe. .

Trebue să remarc însă că atitudinea sa în această privinţă ca Fiihrer al Reiehului este destul de iscusită, aşa bună oară, răspunzând felicitărilor primite dela corpul diplomatic cu ocazia anului nou (1935), afirmă'că nici o naţi­une nu simte mai intens nevoia de pace decât poporul german.

Infiltrând în sufletul fiecărui german ase­menea idealuri, fiecare va simţi „dass in einer Welt, in der Planeten um Sonnen kreisen, Monde um Planeten ziehen, in der immer nur die Kraft Herrin der Schwăche ist und sie zum gehorsa- men Diener.zwingt oder zerbricht, fur den Men- schen nicht Sondergesetze gelten konnen."

In 1914 Ia isbucnirea răsboiului mondial, întră ca-voluntar în armata germană şi luptă 4V2 ani pe frontul francez. Odată a fost rănit? iar pe la sfârşitul războiului era să-si piardă ochii în urma unui atac cu gaze otrăvitoare.

Atribue catastrofa militară a Germaniei din Noembrie 1918 duşmanilor interni ai Ger­maniei: socialiştilor de toate nuanţele şi influ­enţei Evreilor.

Pentru distrugerea acestor duşmănise aruncă în 1919 în luptă, întrând într'un partid politic (Deutsche Arbeiterpartei) compus din 6 inşi. (numit şi Sechs-mănerpartie).

Vestitele sale trupe de asalt nu sunt Ia înce­put decât cei câţiva tineri cari aveau menirea de-a supraveghea oa adunările convocate de această grupare să nu fie împrăştiate.

Odată cu desvoltarea mişcării naţional-so-

cialiste capată şi aceste „trtlpe“ importanţa oareli se cunoaşte.

Extraordinarului său talent de propagan­dist şi credinţei nestrămutate în idealul ce şi-a fixat, ambele unite cu o putere de voinţă în ade­văr fenomenală în ce priveşte urmărirea sco­purilor sale, apoi existenţei şi acelei Germanii naţionaliste, despre care , am amintit la început— deşi Hitler nu s‘a adresat direct decât munci­torilor germani, pe vremea aceea toţi marxişti, începând prin a fi bătut şi aruncat afară din şalele unde se ţineau adunările lor şi sfârşind prin a-i ţine pironiţi ore întregi sub puterea magică a cuvântului său — tuturor acestor fac­tori se datoreşte succesul aproape unic al acestei doctrine politice.

Natural acest succes se datoreşte şi acelor elemente sufleteşti ale- rasei germane, pe cari le-a exaltat în sufletul fiecărui german, actualul Fiihrer.

A început — după cum spune el — să înoate , contra apei, pentru ca să fie observat mai bine. După scurt timp, mişcarea lui a format un colţ de stâncă în albia râului, de care se frângeau valurile acestuia. Mai târziu stânca a fost pre­făcută într'un dig care a oprit şi a dat cu totul altă direcţie apelor.

Idealul lui este das Volk und das Valter land El nu urmăreşte in viaţa publică realizarea ime­diată a unor instituţiuni sau a unor idei abs­tracte, cari s'ar putea traduce în practică prin simplă legiferare.

Ceia ce urmăreşte el şi'ceia ce dă în parte un caracter cu totul idealist luptei sale politice este mai întâi realizarea unei anumite stări de spirit Ia întrsg. poporul german, a unei singure atitudini sufleteşti faţă de marile probleme ce se pun în prezent pentru această naţiune, ati­tudine, care să corespundă îii jnod intim tuturor calităţilor şi năzuinţelor de rasă ale Germanilor.

Nu legiuitorul ci spirtul public să creeze instituţiile de cari se va simţi nevoia. '

De exemplu el îl vrea pe German aşa cum a fost: răsboinic, dornic de afirmare în lume cu arma în mână. Şi atunci întrebarea nu trebue pusă: „Wie fabrizleren wir Waffen“ ci „Wie er- zeugen wir den Geist, der ein Volk befăhigt,, Waffen zu tragen?" Wenn dieser Geist ein Volk beherrscht, findet der Wille tausend Wege, von denen jeder bei einer Waffe endet." .

★Statul — după Hitler — nu este decât un

mijloc pentru ajungerea unui scop. Iar acest scop rezidă în păstrarea şi promovarea fizică şi sufletească a unei comunităţi de fiinţe de acelaş fel; — a unei naţiuni.

Un stat va fi bun sau rău, nu după gradul de cultură sau însemnătate politică în raport cu celelalte state, ci această calitate a statului se va măsura exclusiv după gradul în care el este de folos naţiunei cuprinse în marginele sale.

De aceia mişcarea naţional-socialistă nu urmăreşte crearea unei monarchii sau întărirea unei republici, ci crearea unui Stat German, 13

HOTARUL.... ........ ■■■■III1B—

adecă crearea unui Stat, care să cultive şi să promoveze; calităţile rasei germane.

Imperiul german trebue să cuprindă în el pe toţi germanii „mit der Aufgabe, aus diesem Vclke die wertvollsten'Bestănde an rassischen Urelementen nicht nur zu semmeln und zu er- halten, sondern lângsam und sicher zur beherr- schenden Stellung ,emporfuhren“.

De multe ori el îşi dă seamă de această exaltare a calităţilor de rasă ale Germanilor. Dar penru a-i ridica pe Germani din nou la acea încredere de sine, pe care au avut-o înain­te şi în- cursul răsboiului mondial, el crede ăce-

-i astă exaltare absolut necesară. Căci zice el1: „Die grossten Umwălzungen auf dieser Erde wâren nicht denkbar gewesen, wenn ihre Trieb- kraft, statt fanatischer, ja histerischer Leiden- schaften, nur die biirgerlichen Tugenden der Ruhe und Ordnung igewesen wâren.

Iar mai departe: „Wer glaubt, dass unser Volk aus unserer jetzigen Erziehungsarbeit zur Ruhe und Ordnung die Kraft erhâlt, eines Ta- ges die heutige Weltordnung, die Kettenglieder unserer Sklaverei den Gegnern ins Gesicht zu schlagen, der irrt bitter.“

Nur durch ein Ubermass an nationaler Wil- lenskarft, an Freiheitsdurst und hochster Lei- denschaft wird wieder ausgeglichen wdrden, was uns einst fehlte.

Scolii îi cere educaţie fizică şi numai după aceasta educaţie sufletească şi intelectuală. Educaţia publică (şi după ce copii_au părăsit şcoala) intră în atribuţiunile Statului. De aici nevoia de-a supraveghia presa, care complecte- ază cultura primită în şcoli a fiecărui cetăţean. Iar armata este ultima treaptă în educarea fie­cărui fiu al naţiunei. Abia după terminarea ser­viciului militar devine cetăţean german — după Hitler —, acela care până atunci nu fusese decât un ,,Staatsangehoriger,“ după cum „Staatsan- gehorigin" rămâne fata germană până la mări- tarea ei cu un „Staatsbiirger“.

Căci numai după terminarea serviciului mi­litar i se acordă în modul cel mai sărbătoresc unui tănâr sănătos şi imaculat cetăţenia ger­mană. ' /

Aceasta este cea mai de valoare diplomă pe care o poate primi în viaţa lui pământească.

Cel ce o primeşte trebue să fie atât de mân­dru de ea încât să prefere a fi măturător de stradă, dar cetăţean al imperiului german, decât rege într‘o ţară străină.

Naţional-sociâlismul este contra guvernării statului prin Parlament. El consideră această instituţie contrară naturii lucrurilor. Peste tot, întreagă cultură umană este produsul activităţii creatoare a unor indivizi determinaţi. Numai în conducerea Supremă a unui stat este hotărîtor principiul valorii majorităţilor, care otrăveşte apoi de-acolo de sus întreagă viaţă socială.

Cea mai bună constituţie şi formă de stat este aceia, care permite celor mai bune capuri să ajimgă la influenţă şi conducere în stat.

Statul etnic (der Volks-staat) nu are, în­cepând cu comuna rurală până sus la conduce­rea lui supremă, corpuri reprezentative, cari să hotărească prin majoritate de voturi, ci numai corpuri consultative cari ajută pe conducătorul pe „Fuhrerul“ ales cu sfaturile lor şi îşi impart între membrii lor obligaţiunile ce au de îndep­linit.

Toate aceste sunt însă numai desiderate ale Naţional-Socialismului, urmând ca ele să fie realizate în mod treptat; căci nimeni nu trebue să-şi închipue — adaogă Hitler, — că ajunge să scoţi dintr'o servietă un proect de constitu­ţie pentru a-1 putea impune unei naţiuni prin- tr‘un simplu decret. /

Din acest puţin cât am putut spune, cred. că se poate trage concluzia că naţional-socialis- mul german este o mişcare de înviorare, de re­naştere a încrederii poporului german în pute­rile şi calităţile sale de rasă şi de exaltare până la paroxism a acestor calităţi.

Cum şi cât va putea fi menţinută şi ali­mentată această mişcare, este o chestiune de viitor. De-ocamdată dânsa solidarizează o în­treagă naţie care urmăreşte cu toate puterile ei, amplificate de elanul acestui efort," noul ideal de afirmare şi izbândă a energiei germane.

Dar Hitler mai-spune: „Staatsgrenzen wer- den durch Menschen geschaffen und durch Men- schen geăndert." şi acestui strigăt îi răspunde din toate ţările ce se simt vizate un enorm sgo- mot de arme şi de pregătiri de război.

Iar la orizontul întregii Europe apare din nou spectrul monstrului menit — după Hitler — să asigure selecţiunea omenirii,

St. Iesami. '

(B a h o n ^

Am făurit din plângeri,, tristeţii mele, v ise . . . Icoanelor, în suflet, las căile deschise Ş i gândurilor tainice, drum nou să pot deschide Ecourile altei lumi le’nchid în crisalide. . .

14 Gh. Moţiu

C T raguf vieHz .

In privelişti subţiate:

arbori, ce duc — jălbi pe sus —

smocuri verzi sub ceruri plate; crai în purpur spre apus;

ierburi prinse sub călcâie: avântaţi, spre cer deschis, tânări nestruniţi în brâie săgetează, grei de vis:

joc vivrant între coloane— lemnul codrilor de' fag — curs de ape cu bulboane, în uitat arhipelag;

fund de zare florentină, furci caudinp, adăstând cele aşchii de lumină, să Ie frân ă, rând pe rând.

P- Bogdan G/î,ZP ^

Noaptea cade neagră ca păcatul Şi, de-alungul uliţii, strident,Vântul toamnei şi-a’nceput oftatul Aiurând bolnav, ca un dement.

Joacă umbre n colţuri taciturne, Fantomatic noaptea le-a creeat.Ca în viziunile nocturne >

fi te unui suflet sbuciumaf.

Şi, pe când, prin besnă, cătră casă Tree cu paşii, repezi şi târzii.Peste strada tristă şi retrasă Ploaia picură melancolii. '

Dem. Basarabeanii

Prin zile cu soara,In mine cobor ;Mi-e viaţa ninsoare De cântec şi dor.

Prin seri de leşie, Mă’nalţ către cer;Ş i ceru-mi îmbie Poveri de mister. ,

Cu sufletul pur,Misterul il rup;Sunt luntre pe azur,Cu ancora'n trup. . .

1 Gh. Moţiii

Politicul şi economicul, Situaţiunea prezentă, se caracterizează

printr'o generală revizuire a tuturor concepte­lor politiee-economiee sau administrative. Revi­zuire, readaptare, reformare, iată principiile de bază ale acţiunilor contemporane. Problema n'ar merita o cercetare serioasă dacă aceste trans­formări ar duce la clarificări, la poziţiuni fa­vorabile de acţiune şi progres. Din păcate se generalizează din ce în ce o confuziune care ya duce în chip fatal la un rezultat negativ. Se răstoarnă o ordine trecută care nu mai poate aduce tot ce a dat, dar în schimb se fac experi­enţe cari duc Ia pierderea încrederii în posibili­tăţile de realizare a propriilor, noastre forţe. Şi ca să ilustrăm realitatea afirmaţiunei noastre, să privim ce)e două concepte de bază ale colec­tivităţii în viaţă şi evoluţia'ei: politicul şi eco- , nomicul.

Politicul, haina pe care o îmbracă în toate timpurile Statul în acţiunea sa; economicul, re­zultanta tuturor eforturilor în vederea unui re­zultat, consecinţa observaţiunii şi activităţii omeneşti. Aceste două concepte de maximă im­portanţă sunt astăzi în situaţiunea unor expe­rimentări fără sfârşit. Uzura lor pare impercep­tibilă, dar consecinţele nu atât de îndepărtate şi mai ales îndoiala, care din ce în ce devine mai profundă, sunt rele a căror urmări nu le putem preciza. Dacă. privim politicul constatăm o tota­lă dezorientare şi o perioadă de experimentare a cărei durată pare a fi de nelimitat. Să cercetăm

-în Europa situaţiunea actuală.In primul rând în republica Sovietică, poli­

ticul se află în plină experimentare. Dela integ­ralul ;marxism, abandonat de Lemn în 1921, este , greu să definim politicul. In regimul bolşevic Statul apare autocrat desăvârşit, avem dicta-

, tură militară, organizare cooperatistă şi într'un sens avem un capitalism de Stat, întrucât massa producătoare nu participă la repartizare nici în proporţie cu numărul braţelor de lucru, nici în proporţie cu valoarea muncii după Marx. .Re­partizarea se face mai mult ca oricând arbitrar, se realizează asigurarea unui minimum de exis­tenţă ,prin nesocotirea valorii umane.

O altă ţară în care politicul se află într'o experienţă, este Italia. Fascismul creat şi sus­ţinut de o personalitate excepţională, îşi face aşezarea definitivă pe concepţia iniţială a Sta­tului corporativ al lui L. Duguit.

Dar până în prezent nu putem yorbi de o deplină clarificare a problemii-pentru faptul că partidul fascist este cel care trebuie încă să sus­ţină şi să asigure existenţa principiului corpo­ratist care n‘a parvenit să devină o realitate de sine stătătoare. Concepţia noului Stat este prea legată de o organizare politică şi de un om, pentru ca să putem stabili ca îndeplinită pe dep­lin forma noului Stat. Elementul voliţional, su­

veranitatea, în speţă guvernământul, duc l’a o confuzie cu Statul, care îşi pierde astfel una din atributele esenţiale, aceia de a fi o permanenţă deasupra realităţilor omeneşti. Perpetuitatea care trebuie întotdeauna să fie caracterul de bază al unui Stat, apare cu totul relativă. Noua formulă de revizuire a Statului-naţiune sub for­ma corporatistă este încă o experimentare a căror rezultate nu pot îndritui afirmarea unei definitive aşezări a noului concept de Stat.

O altă ţară în care politicul se află în plină transformare, este Germania. Naţional-socialis- mul identificat deplin cu naţiunea Statului, adu­ce prin această revizuire o experienţă similară cu cea italiană în ceiace priveşte călcarea sen­sului noţiunii democratice a Statului. Imposibi­litatea existenţei unei minorităţi, aşezarea drep­tului celor mai tari la baza noului Stat german, e departe de a găsi orice trăinicie în faţa viito­rului. . Experienţă ce caracterizează o perioadă de tranziţie. Dealtminteri un regim democratic în adevăratul înţeles n'a fiinţat în Germania de după război. Naţional-socialismul a grupat toate curentele germane în vederea, unei supremaţii, care constituie ideologia Germaniei actuale. Problema politicului este subsidiară în faţa aces­tui ţel, iar disciplina colectivităţii apare ca o garanţie de reuşită.

Singurele ţări cari par a nu căuta revizui­rea conceptului politic sunt Anglia şi Franţa. Cât priveşte noile democraţii, constituite în ur­ma marelui război, problema nu se poate pune, întrucât o garanţie şi însăşi fiinţa lor îşi gă­seşte condiţionarea în regimul democratic, care constituie liniştea şi forţa lor.

Anglia pare a nu fi schimbat întru nimic conceptul asupra politicului; acfelaş echilibru imuabil pare a guverna şi în prezent. Totuşi o analiză comparativă cu epocile anterioare, va arăta profunde modificări de mentalitate a co­lectivităţii engleze. In ceiace priveşte Franţa, politicul trece print'o criză temporară, a cărei remediere nu va fi în reforma Statului cum o preconiza Dl. G. Doumergue, ci numai puterni­cul civism şi valoarea individualităţii franceze va înfrânge obstacolele actuale.

Din scurta cercetare, am putut sesiza trans­formările şi experimentările în care se află poli­ticul. Politicul a fost în ultima vreme pus în com­paraţie cu economicul. Unii au susţinut o supre­maţie, alţii cealaltă. Intre politic şi economic nu poate exista o superioritate sau inferioritate. Aceste două concepte de bază se complecteazâ. Ele sunt două aspecte ale aceleiaşi noţiuni, din cari derivă: Statul. Deci subiectiv se face inter­pretarea unuia din aceste concepte, punctele lor de atingere sunt o colaborare strânsă şi nici de- cum o desarmonie. In acest sens politicul cons-

HO

tituind: cadrul legal, iar economicul acţiunea productivă.

Statul, în sensul democratic al noţiunii, reg­lementează prin aceste fundamentale concepte existenţa sa, fiind un scop şi în aceiaş timp un mijloc pentru colectivitatea sa. Deci este o iluzi- une susţinerea unei superiorităţi acolo unde nu, poate fi*. Dacă factorii reprezentativi ai acestor concepte sunt slabi sau incapabili, aceasta duce la un deschilibru în care principiile nu pot fi atinse; schimbaţi oamenii, dar nu dărâmaţi principiile!

Dacă cercetăm economicul în colectivităţile amintite la început, găsim aceiaşi nesiguranţă, descrientare şi continuă experientare, ce consti­tuie baza desechilibrului actual. Problema eco­nomică constitue-astăzi un mister de nepătruns pentru colectivităţile actuale.

Desorientarea totală în care ne aflăm este atât de evidentă, încât orice analizare a ei pare de prisos. Lupta se dă fără încetare pe un front de partizani ai vechilor doctrine faţă de reforma­tori. Forme de protecţionism din ce în ce mai excesive, organizarea unei quasi-autarhii par a fi noile comandamente economice. însăşi Anglia a păşit în această direcţie în urma noilor mă­suri de protecţiunne; ceva mai mult: noile pro­iecte ale D-lui G. Eliott tind la crearea unei proprii agriculturi. Imposibilitatea unei soluţii împăciuitoare apare din ce în ce mai evidentă, prin tendinţa generală de a proteja economiile naţionale şi de a reduce pe cât posibil importu­rile. ■

In faţa acestei conjuncturi defavorabile ce măsuri se iau? , ■.

Se încearcă o sumă de teorii, experienţe fără rost, cari n'aduc decât o agravare şi mai mare a situaţiunii prezente. Legile naturale sunt mereu nesocotite, în locul unei munci serioase, a unei analize şi a unei laborioase cercetări a trecutului, avem reţete cari pe cât de sugestive, pot părea, rămâne ca experienţa să le araţe sub \ adevărata lumină. Imaginaţia poate construi ce­le mai atrăgătoare sisteme. Atât timp cât ele rămân produsul unor premise neverificate, toate reformele şi încercările rămân în forma unui provizorat pe care numai timpul îl poate defi­nitiva.

Ori, în situaţiunea prezentă nu putem con­tinua acest provizorat al formulelor atrăgăto­are. Să părăsim domeniul experienţelor atât de puţin îmbucurătoare .Ce trebuie schimbat nu este principiul, Care s‘a verificat prin timp, ci mentalitatea care fiind a noastră, n‘o putem sesiza în justa ei măsură. In locul îngrădirilor continue, să deschidem în faţă orizontul unei colaborări reale, pe bazele vechilor principii cari

... adaptate nouei unităţi mai largi, să reînceapă un ciclu de progres şi civilizaţie. Să părăsim in­dolenţa caracteristică omului obosit. Lupta cu natura totdeauna a creiat, contemplaţia a adus regres. Reintroducerea adevăratei competenţe şi desăvârşirea reală a spiritului, ne vor da forţe şi o vigoare care. ne va permite să părăsim acest declin spiritual în care ne sbatem. >

Cirus Spiride

CS ta to r n ic ia ^

Celei duse.

Prin plopii desfrunziţi, dLrerea’şi cerneI iprnpi asnrn vânt n p ’nrlplpfp

lopn aesrrunziţi, aLrereaşi Al iernei aspru vânt şi pe'ndelete Gherar, — ca şi uitarea — pe’a lor plete Din nouri, grei, de plumb, fulgi albi aşterne,

*

Pe-un loc viran, copii cete-cete- Au început zăpada să adune 5â facâ-un om. . . . Pe stradă, o minune De fată trece . . . . şi-apoi alte fete I

Ş i noaptea vine. . . . Nebăgat în seamă, Oraşul îşi închide încet ochii- . . .Ascult, s'aud foşnirea unei rochii. . . .

N im ic i., şi-atunci, tot tu, din vechea-ţi ramă Cobori, o suflet bun, din vreme bună 5â-mi zici, ca altă dată . . .- „noapte bună!“

loa’n 3. Bănăţeanu

E iarnă şi’i pustiu! .Copacii au albit de aşteptareDupă un snop de raze, rupt din soare!In parcuri canapeaua-i troenită,(Excluse sunt căderile'n ispită)- Sub cer. de plumb,. oraşul hibernează,Şi oamenii, cu ochi deschişi, visează Poveşti din alte ţări, pe unde marea Deschide sezoniştilor cărarea!

E iarnă şi'i pustiu! . . .Şi eu, încerc să scriu Lunara osândire perimată,Ce’i botezată „Cronică rimată"!Un moft banal, un „ce“, care se zbate In gama. alb şi negru/dând în toate! . . .Ce pagină stupidă! . . . Ea îmi cere Să am pe buze-un veşnic strat de miere;Sa îmi prefac sărutu’n muşcătură,Şi-otravă să ascund mereu în gură.Să nu iubesc nimic, dar să declam Că cel mai heruvinic suflet am! .Din francmazon să deviu ortodox,Şi, ca o învitaţie la fox,Să scriu, ca toată lumea să o ştie,Ca în Hrad, eu vreau Mitropolie! . . .Să scriu, ca Strunga lui Slăvescu, din Paris:„O, mon amie, eşti singurul meu vis'M Ca din Berlin, să-i scriu lui Tătărăscu!„Ori eu rămân, ori pleacă V. Slăvescu“ !Lui Mihalache să’i fiu pantalon, /La Vaida să joc rolul de baston,Maniu să mă ia, mere de stup, . . .Să fiu, precum vedeţi, ca orice „Lup“.Stupidă meserie! . . . şi’i pustiu! . . . * 'La „Cronica rimată" nu mai scriu încerc ca să deviu ceiace sânt:Un glas într’o frântură de pământ,Să cânt poveşi din ţări, in care marea,Deschide sezoniştilor cărarea.

Nu-i iarnă! . . .' nu-i pustiu! . . . totu-i părere! Stau în hamac, sub umbra de zorele, \Iubita mi se scaldă toată’n ochi Şi eu îi fur tot trupul de sub rochi !Fă, şi tu, cetitor, fă ca şi mine:Puţin să'ţi pese de ziua de mâine:Eşti încă azi în viaţă, bea şi cântă! . . .Hu eşti poet! . . . El, prostu, să frământă! Pan

HOTARUL

ăr ti^R e vi s t e„Mite", roman de Eugen Lovinescu. Editura „Adevărul", Bucureşti.

După puternicul, studiu al dlui G. Călinescu despre viaţa lui Eminescu, d. Eugen Lovinescu vine cu o veritabilă spovedanie intimă, transpu­să la viaţa nefericitului poet al veacului trecut. Cetitorii romanelor dlui Lovinescu, familiarizaţi cu felul de gândire al noului romancier din str. Câmpineanu, se vor vedea obligaţi la o strânsă legătură între acţiunea penultimului roman „Firu'n patru" cu romanul despre care ne ocu­păm aici.

„Mite", e romanţarea iubirii lui Eminescu, desprinsă dintr'o fişă puţin cunoscută marelui public: dragostea dintre poet şi Mite Kremnitz, cumnata criticului şi mult trâmbiţatului reazem al poetului, Titu Miorescu.

D. Lovinescu, înzestrat cu toată nuanţa psihologiei adevăratului creator, a reuşit să ne developeze un Eminescu veritabil, aşa cum nu­mai prea puţini dintre admiratorii marelui poet şi l-au putut imagina.

Titulatura „Mite" trebue socotită numai un simplu pretext, pentru evidenţierea nuanţelor de dragoste ale poetului Eminescu; un fel de dra­goste de care nici autorul romanului nu pare strein. Este înţelegerea firească a celor cari mai mult gândesc decât acţionează şi crâmpeiul acestei nuanţe a fost fericit ales de omul de carte, d. Eugen Lovinescu. Din el se desprinde nu numai cunoaşterea psihologiei curat emines­ciene, care ar fi însemnat destul, dar şi o veri­tabilă notă, raportată la istoria noastră literară a timpului, ceia ce însemnează mai mult decât ne aşteaptăm.

Subiectul lui „Mite“? ! .'.. Cunoscuta fră­mântare a poetului în luptă cu dragostea prea Puţin împărtăşită; dragoste care pentru el cu­noştea o singură potenţă viabilă: poezia. Eroina aleasă de autor, nu scade cu nimic, acţiunea ro­manului şi la frământarea eroului, frumoasa Mi­ţe răspunde cu acele minunate îndoeli sufleteşti, mtre admiraţie şi patimă. Şi când autorul ri-

acţiuhşa între erou şi eroină, la cea mai

înaltă dramă sufletească, intervine atât de bi­nefăcătoarea apariţie a lui Carageale, capitole, de-o rară frumuseţă literară.

încadrat cu episoade evocatoare ale epocii, romanul se sfârşeşte cu revenirea muzei la ceia ce era chemată să rămână: femeia cinstită a doctorului Kremnitz şi mama model a suavului Baby.

înainte de a ne încheia scurta, dare de seamă asupra celui mai bun roman care a încheiat anul literar trecut, nu putem trece cu vederea evo­carea figurii lui Titu Maiorescu, aşa cum numai un Eugen Lovinescu avea curajul s‘o faca, ne- interesând că opinia despre criticul temut, este pusă în gura lui Carageale.

„Mite", rămâne primul roman bun despre acela care a fost Mihail Eminescu şi iniţiativa dlui Lovinescu de-a fi autorul lui, ni se pare cea mai nemerită. s

„Ioana", roman de d. Anton Holban. Editura „PantheonV Brad.

E o carte ou eroi neînţeleşi, aşa cum s‘ar părea la prima cetire; de îndată ce fiecare fra­ză apare perfect înţeleasă, cartea devine o ra­ră operă de artă. Lipsită de-un subiect propriu zis „Ioana" se înscrie direct în rândul romanelor de pură psihoanaliză, manieră personală dlui Holban, ca unul care nu se dă în lături să re­cunoască. frumuseţă romanelor proustiniene. .

Dragostea dintre Ioana şi Sandu, nu-i de­cât un veritabil chin, după cum singur o spune autorul: „Doi oameni cari nu pot trăi unul fără celălalt şi cari-totuşi când sunt alături, se chi- nuesc".

Pornită dela această premiză, cartea devine mai uşor de înţeles, cu toate că stilul autorului refuză să discifreze acţiunea atât de greoae a romanului. Stilul şi construcţia frazei din „Io­ana" nu-i accesibil decât celor pasionaţi de lite­ra tipărită şi nu greşim când am face aici afir­maţia că, după numărul exemplarelor vândute din această carte, s‘ar putea face adevărata statistică a cetitorilor adevăraţi din cuprinsul ţării, . - 19

HOTARULftnamm wap ^aw ţşii p ii^ ş p ţ ia

i

20

; Cu „Ioana", d. Anton Holban s‘a înscris definitiv în rândul romancierilor veritabili, cu atât mai mult cu cât dsa. dezvălue în paginile acestei cărţi acte de :cea mai nuanţată sinceri­tate. Dacă o spune undeva: „Vorba care mi se potriveşte: naiv!. . . Am ajuns aşa de mare şi aşa de complect lipsit de orice experienţă a vi­eţii!", d. Holban nu face altceva, decât să ni se spovedească .omeneşte, aşa cum nu se prea în­tâmplă cu mulţi dintre scriitorii noştri.

Povestind o iubiră plină de adevăr uman, d. Holban îşi poate continua şirul minunatelor gân­diri, fără nici un fel de îndoială. Cine-i va ceti pe „Ioana" îi vâ deveni cetitor perpetuu a viitoa­relor opere literare, ceia ce înseamnă mult pentru autorii de azi.

„Tragedia lui Lassalle". Viaţa Elenei Racoviţă. .De Marcelle Fauchier Dela- vlgue. Editura „Adevărul", Bucureşti

/ ’Editura care a tipărit traducerea cărţii dnei

Marcelle Fauchier Delavigne s‘a gândit mai în­tâi la personalitatea eroului acestui roman, ace­la care a fost Ferdinand Lassale, sociologul, economistul şi adevăratul întemeetor al social- democraţiei germane, din timpul Iui Bismark. Şi pentru a pregăti pe cetitor pentru romanul în­titulat „Tragedia lui Lassalle", editura „Adevă­rul", a publicat şi studiul lui Dobrogeanu-Ghe- rea, asupra personalităţii eroului romanului.

Pe cetitori desigur că-i va atrage subtitu- latura romanului: „Viaţa Elenei Racoviţă", nu­me autentic românesc. Cetirea romanului le va satisface curiozitatea, Elena Racoviţă, fiind tâ­nără Elena van Donning, fiica consilierului le­gaţiei bavareze din acele timpuri. Eroina, logo­dită cu tânărul boer moldovan Iancu de Raco­viţă, a reuşit să prindă în mrejile ei pe cugetă-

, torul Lassalle, ca apoi să‘1 părăsească brusc, la cerinţa, familiei, care nu poate concepe o unire între vlăstarul celei mai veritabile aristocraţii germane, cu reprezentantul mişcării socialismu-: lui german. Şi Lassalle este sortit să cadă vic­tima duelului între el şi logodnicul Elenei van Donning.

Ei bine, autoarea romanului a reuşit să în­cadreze în paginile cărţii scrise, viaţa zbuciu­mată a lui Lassalle, întitulând-o cum nu se pu­tea mai nimerit „Tragedia lui Lassalle."

E o adevărată tragedie, cunoscând faptul că eroul este cunoscut oa cea mai proeminentă personalitate politică a vieţei germane din seco­lul trecut; personalitatea destrămată până la totală disparţie, sub vraja copilului ingrat, care a fost aceia chemată să pozeze nu mult prea târ­ziu sculptorului Carpeaux, în grupul Geniul Dansului, figura principală. ;

Cetirea acestei minunate cărţi ne reînpros- pătează memoria cu anumite evenimente din do- menitul istoriei, accentuindu-ne tot odată, unele trăsături caracteristice ale figurilor atât de cu­noscute în viaţa politică şi artistică a timpului.

(a. n.)

„Izvoarele Istoriei Românilor" de G. Popa-Lisseanu.

Anul trecut a adus o plăcuta surpriză iubi­torilor şi mai ales cultivatorilor istoriei noastre naţionale. D-l. G. Popa-Liseanu, fiu al Ardea­lului şi om de. şcoală şi de carte, s'a apucat de un lucru de mare importanţă pentru cunoaşte­rea trecutului nostru: să publice adică seria de cronici şi âlte isvoare medievale, cari fac menţi­une despre Români.

Seria cronicilor publicate până acum, şase la număr, sunt următoarele:

Voi. II. Descrierea Europei Orientale (Des- rum) scrisă de Anohymus, notarul regelui Bela. Pag. 129, cu un faximil şi o hartă. Lei: 100.. Voi. II. Descrierea Europei Orientate (Des- cripitio Europae Orientalis) din 1308, de un Ge­ograf anonim. Pag. 69. Lei: 60.

Voi. III.: Românii în Poesia medievală, — pe urma mai multor'Scriitori: clericul Godefri- dus din Viterbium (veac. X II.); Cântecul Nie- belungilor (veac. X II.) ; Weltchronik a lui Ru- dolf din Ems (veac X III.) ; Weltchronik a vie- nezului Iansen Enikel (veac. XII) ; Oesterrei- chische Reimohronik, o poemă frumoasă a Iui Ottocar din Stiria; un cântec, dela un. autor re­cunoscut, despre distrugerea Ungariei prin tăta­ri (veac. X II.); franciscanul Iacopone din Todi (veac XIII.) ; italiânii Fazio degli Uberti şi Stagio Dati; Francesco Berlinghieri (veac. XIV) poetul frances Philippe Musket (veac. XIII.), diaconul Ioan din Adrianopol. Pag. 32. Preţul:?

Voi. IV: Cronica lui Simon de Keza (Ohro- nicon Hungaricum) din veac. XII. Pag. 134. Lei 100.

Voi. V.—VI., la un loc: 'Cântecul de Jale (Carmen Miserabile) al italianului, canonic de Oradea, Rogerius (veac. XIII.); şi: Descoperi­rea Ungariei celei mari (De inventa Ungaria Magna), de Ricardus (veac. XIII.) Pag. 103 + 24. Lei: 100.

Chiar şi numai această seacă înşirare a materiilor încă ne oferă o informaţie suficientă, pentru a aprecia gândul şi munca d-lui G. Popa- Lisseanu, precum şi bunele servicii, pe care le aduce, prin publicaţiile sale, în general culturii noastre şi mai cu seamă ştiinţei istorice româ­neşti.

Textele respective, cele mâi multe, sunt

scrise original în limba latină, dar şi în alte limbi: vechia germană, italiană, franceza şi chiar şi greacă. Textele de cronici, toate lati­neşti, sunt redate şi în traducere întreagă pe româneşte, şi prin limba uşoară, în care sunt traduse, oferă şi o lectură plăcută pentru cei ce vor să inspire aerul vechilor cronici şi a obişnu­inţelor de atunci de a vedea şi scrie lucrurile.

In lucrarea sa, d. G. P.-L. este ajutat, chiar favorizat, în mare măsură prin împrejura; rea că, pelângă cunoaşterea mai multor, limb1 moderne şi a limbilor clasice vechi, ştie şi un­gureşte. Limba aceasta i-a dat posibilitatea de a consulta şi operele istoricilor ungureşti, pentru

HOTARUL

a-i pune la contribuţie, prin utilizare" şi prin rectificări. ' l ...

Proxima cronică, pe care o va publica, fă­când şi ea menţiune de Români, este aceea a cronicarului rus Nestor. Nu putem şti, ce va mai publica d. G. P.-L, dar nădăjduim să ne deie şi cronicile bizantine, cari tratează, mai ales, despre Românii de peste Dunăre, cum cronicele publicate în cele şase volume privesc mai mult pe Românii din stânga Dunării.

La orice caz, semnalăm cu bucurie eveni­mentul cultural al operei dlui G. P.-L., potrivită a lărgî orientările culturale şi istorice, prea în­guste până aci, întrucât Românii nu aveau po­sibilitatea de a cunoaşte din sursă pură proble­mele istorice vechi ale trecutului nostru.

Gh. Ciuhandu.

Gr. Popiţi: Cântece din fluer. Editura „Cartea Românească", Timişoara.

Poetul timişorean Gr. Popiţi e un sensitiv, deci un timid. Cântecele sale de fluier sunt în­tristate doiniri în marginea vieţei păstoreşti şi numai arareori, ca în cele 10 cântece finale, ehi-

niiituri săltăreţe de tânăr îndrăgostit. Cele mai multe din poeziile adunate în elegantul său vo­lum, sunt pasteluri — dar gravate în lemn — a vieţei păstoreşti, . . , •

Cu turma’n codru plin de drag îş i cântă dorul ne’nţeles,Duioase cântece se ţes Iri fluire de cioban pruibeag.

Sunt cântecele nostalgice ale celui ce despărţit de viaţă păstorească, ăută în versuri molcome ^ ca pasul unui cioban, să creştere în cioplituri ca‘n lemn, chipul poeticului păcurar.

; Dar cine, din flu ier poate răspundeDoruri învinse? ,. . . Vrajei desprinse

, Din veacuri perdute doar codru-i .. răspunde.

(Cel din urmă).

Elegantul volum al dlui Popiţi e ilustrat de in­teresante gravuri ale pictorului C. Bogdan. Adecvate în stil poeziei păstoreşti a dlui Popiţi, gravurile dlui Bogdan sunt cea mai bună înţele­gere a felului cum trebuie ilustrată o carte.

m. o.

R E V I S T ESocietatea de mâine. An. XI. No. 12. Dec.

1934. Continuă şi la Bucureşti, .unde a fost mu­tată, tradiţia începutului dela Cluj. In acest no. despre problemile sociale se ocupă d. Ion Clo­poţel, directorul revistei. Colaborează apoi dnii: Traian Herseni, Const. Sudeţeanu, D. Tomescu, cu o frumoasă caracterizare a dlui N. Iorga; C. Rădulescu Motru, dr. Gh. Dragoş, dr. Mihail Marina, Ion Th. Dea. Beletristica este semnată de dnii: Emil Isac, Bogdan Amaru, Radu Gir, Petre Pascu, George Negrea, Al. Iacobescu, C. Miu-Lerca, Alexandru Baiculescu, Valentin Stra- va etc.

„Meridian", caetul cini. Apare lunar sub priceputa conducere a dlor I. Mihăescu şi Tibe- riu Iliescu. Din acest ultim caet, desprindem cu­vintele frumos scrise ale dlui I. Mihăescu, în „Examen radioscopic"; „Desen fără linii", al dlui T. Iliescu; o puternică schiţă „Viziune al­bă" a dlui George Acsinteanu; şi „Reportajul, metodele şi creatorii" a dlui Al. Robot. Poezii. bune iscălesc dnii: Emil Bota, Mircea Paveles- cu, Const. Salcia, Teodor Scarlat şi M. I. Ioanid. Pe lângă schiţa Studiul critic despre poezia lui Geo Bogza, a dini Lucian Boz, revista con- ' ţine un bogat material de însemnări teatrale şi dări de seama.

„Arhivele Olteniei", An X III.. No. 74—76 Iulie—Dec. 1934. Simţim un regret nebănuit ori de câte ori apariţia acestei reviste ne reaminteş­te existenţa ei. Şi să fim înţeleşi: regretul nostru este justificat: de teama dispariţiei minunatei publicaţii, în paginile căreia am aflat frumos în­

dreptar în arta scrisului. Se prea poate să fim acuzaţi de insuficienţă critică, ca şi de înapoiaţi în ale artei. Preferăm acest fel de judecată ,fără protest, pentmcă ştim cine anume ni-1 va face. Preferăm o revistă de documentări istorice, de­cât una care tinde spre pervertirea gustului ar­tistic, mai ales când e scrisă şi de oameni lipsiţi de talent. „Arhivele Olteniei", în cel 13 ani de continuă apariţie, nu se poate să nu fi folosit multora dintre noi, când în paginile îor, au scris atât de mulţi recunoscuţi cărturari ai ţării. In vremurile noastre aceste „Arhive", nu-şi mai au căutarea de drept, cercetătorii serioşi ai trecu­tului rărindu-se tot mai mult, pentru a li se lua locul de pretendenţi la nemurire, ieşiţi la sup­rafaţă mulţumită unei stări de spirit, trecuţă dincolo de normal. D. prof. C. D. Fortunescu, animatorul frânturei de suflet care a mai rămas „Arhivelor Oîteniei", merită întreaga stimă a tuturor celor cari mai au curajul să respecte munca, pusă numai în slujba frumosului. Din acest no. desprindem frumoasele îndrumări spu­se “Pentru un nou dicţionar geografic", pe care le bănuim ale dlui C. D. Fortunescu; „Scrisori inedite ale lui Petrache Poenaru'V date în vilea" de d. Ioan C. Filitti; „In jurul unei lupte a Ro­mânilor cu Rutenii în anui 1277", de d. Aurelian Sacerdoţeanu; „Porţile cetăţii dela Vidin la Cas­telul Peleş" de d. M .N . Burghele; „Opera la Craiova", un foarte interesant studiu documen­tar despre activitatea compozitorului Karl Teo­dor Wagner, în calitate de kapelmeistru al Te­atrului Naţional din Craiova; între anii 1859— 1866; „Acte şi însemnări, relative la boerul *nun- 21

HOTARULBBenHHHH™en0HHE53

tean Sandu Bucşănescu", de d. prof. I. Ionaşcu; dintr'un studiu asupra acestui veritabil artist al „Două biserici craiovene“, de G. Mil-Demetres- Banatului; dincolo de doinile din Banat, cule3ecu; „Origina Brâncovenilor", de Ilie Chiriţă, etc. de d. dr. Aurel E. Peteanu şi cu excepţia păreri- .Bogată cronica intitulită „Oltenia arheologică" lor dlui Adrian1 Brudariu, despre „Depopularea„Oltenia istorică", „Oltenia literară-artistică", Banatului", cuprinsul „Luceafărului" nu‘l indică„Oltenia culturală", Note şi comunicări, etc. născut şi crecut în ţara dintre Dunăre şi Murăş.

• Nu pledăm pentru un regionalism excluşi-„Luceafărul*' An. I No. 1. Timişoara. Re- vist, dar nu'nţeiegem să se repete, şi la Timişoa-

cunoaştem dintru început că sarcina dlui Aurel ra, ceia ce s‘a încercat aiurea. v«. Cosma-Junior 6ste destul de grea. I-am urmărit Cu speranţa că am fost înţeleşi, trecem la

activitatea şi străduinţele în domeniul publicis- cuprinsul revistei. Poezii bune iscălesc dnii: C.tic, ceia ce ne îndreptăţea la aşteptări frumoase. Miu-Lerca, Petre Bogdan şi Dorian Grozdan.Cu apariţia: primului număr din „Luceafărul", Fragmentul dlui Cezar Petrecu, din romanul luibănuim că Banatul îşi visa întruchiparea unui Eminescu, poartă pecetea remarcabilului talentalt gând, decât acela al dlui Aurel Cosma-Junior, al autorului. Părintele Filaret Barbu se ocupă

Complectarea unei reviste provinciale, cu serios de problemele muzicale ale Banatului, iarmaterial adus din inima ţării, a mai fost încer- d. Ştefan Gomboşiu documentează frumos stili-cat şi de alte centre, fără rezultate prea fericite, zat personalitatea sculptorului Romul Ladea,D. Cosma având experienţa altora, ar. fi putut singurul exponent al artei sale în Banatul luievita un drum greşit. iubit.

In afară de întrebarea dlui Ioachim Miloia, Aşteptăm numărul 2, pentru a ne definitivaasupra originii lui Constantin Daniel — schiţă părerile. * (a. n.)

' : ' ■ '■ ■ • . ■ ■ ■ ■

ÎNSEMNĂRIpântii ale neamului. Şi dacă democraţia franceză şi-a putut instala întregu-i organism în sistemul de conducere al republicei, nu-i mai puţin adevă­rat că „Adevărul", se strădueşte în aceiaşi di­recţie, de aproape 50 de ani de viaţă.

Omagiul „Adevărul"-ui îşi are semnificaţia bine stabilită şi aportul adus!ţării prin apariţia numărului închinat Franţei nu poate fi desmin- ţit de nimeni. Ca revistă de frontieră, avem ob­ligaţia de-a încrusta i evenimentele, cari prin structura lor ies din cadrul convenţionalului, şi numărul festiv pe care „Adevărul" l‘a închinat Franţei, e un asemenea eveniment.

Schimbul revistelor. Din capul locului am făcut apelul de circumstanţă. Ba am avut naivi­tatea a ne îndoi o singura clipă, că un asemenea apel ar putea fi intrepretat dincolo de rostul lui. Ne-am înşelat. Administraţia unora dintre re­viste ne-a trecut sub uitare schimbul, iar redac­ţia altora, nu ne aminteşte apariţia.

Nu ne îngrijorează nici una nici alta, rostul nostru fiind bine fixat, în publicistica ţării ro­mâneşti. Suntem o revistă pur regională, care refuzăm colaborări de dincolo de graniţile ţinu­tului pe care-1 reprezentăm.

Revistele de directivă (!), din Capitala, sau cele care s‘au născut în virtutea unor simple ambiţii personale, vor fi simţind nevoia unor astfel de colaborări;. „Hotarul" însă n-are ne- voe de ele, nici atunci când materialul unui nu­măr se nemereşfce să fie sub aşteptările condu­cătorilor . . . Atât avem,, atât dăm, dar este nu­mai al nostru.22

încă o. editură. Ne-a venit o carte dela o editură nouă: „Pantheon", din Brad. Am fost informaţi că ţinutul Moţilor ar vrea să se re­marce şi printr-o ţinută pur spirituală, dar re­alizarea a venit prea repede, pentru a mai avea timpul unei comentări.

Cartea dlui Anton Holban, apărută în edi­tura „Pantheon" din Brad, înseamnă un triumf. Nu ştim şi nici nu vrem să ştim motivele unei astfel de transpuneri tocmai în micul oraş din munţii Apuseni, dar iniţiatorul, ei merită aten­ţia cuvenită sufletelor ce depăşesc anumite ti­pare. . . ; .

Editarea „Ioanei" marchează un început nou, pe urmele căruia avem siguranţa că vom vedea declanşeri de orizonturi, rămase în umbră din cauza unor forţe ce se credeau singure stăpâne pe-o lume spirituală, înhămată la carul lor, ca singurile ce‘şi ştiau preţui interesele.

Bradul nu va purta de ici în colo numai au­rul propriu zis, ci şi pe acela al spiritului, cum frumos ne-a dovedit-o prin al său „Pantheon", care-â editat una din frumoasele cărţi ale dlui Anton Holban.y

„Adevărul", număr festiv.’Numărul de Cră­ciun al „Adevărului" a fost închinat Franţei. Din acest prilej, ziarul politic din capitala ţării şi-a. adăugat un.nou merit în rândul celor prea. multe, pentru a le înşira, aici.

Amiciţia franco-română nici nu putea găsi un alt interpret, decât ziarul românesc, aflat în tot timpul la postul de onoare, în marile răs-

S

HOTARUL

Şi pentru a pune punct. înţelegem ca re­dacţiile să fie prea ocupate cu anunţarea anu­mitelor reviste, dar nu putem pricepe uitarea administraţilor de-a ne trimite schimbul! Esteo ţinută pe care ne oprim de-a o califica aici şi căreia ne vedem obligaţi de-ai răspunde prin sistarea schimbului.

Acelaş cuvânt îl adresăm şi editurilor, care ne primesc revista şi uitând să ne trimită volu­mele apărute, spre recenzare, mai uită să ne trimită înapoi revista cu adnotarea că nu simte nevoia popularizării cărţilor editate.

Cincinat Pavelescu. O coardă de harphă mai puţin. Era numai a lui şi cei cari au încercat s'o acorde, au rămas simpli muzicanţi, fără a se putea ridica nici-unul la înălţimea maestrului.

Cartea cu slovă veche a pierdut şi ea un îndrăgostit, căci numeni ca Cincinat n‘a ştiut preţui anticul în toate formele lui.

însuşi maestrul a fost un antic, zămislit parcă din naştere unei lumi de fast. Iubind rega­litatea, a trăit aproape de ea, confundându-se nu odată cu un cap încoronat.

A iubit vinul şi femeia, cântându-le în strofe stilizate după aluatul sufletului său. Purtând pe faţă veşnic zâmbet, se credea tinereţă fără sfârşit. I

„Nu sunt nici rău, nu sunt nici blând,Nu m'am târît, n‘am pismuit,Am fost şi sunt un biet smintit Care visează chiar mergâ,nd“.

Şi nu şiu dac1 am suferit,N‘am fost sărac, n‘am fost bogat;Am şi iubit, am şi uitat,Am şi uitat, am şi iubit".

Aşa a trecut prin viaţă, acela care în pre­faţa cărţii lui spune:

„In faţa casei mele te afli. Intră dacă Măcar odată viaţa un dor ţi-a sugrumat,Şi‘n chinuri al tău suflet de-a trebuit să tacă, Aici vei şti cât doare un ţipăt nestrigat.

Trecutul meu va creşte din umbra ce se lasă. Iţi voi întinde jeţul să stai. Vei asculta,Şi‘ţi va părea i clipă că eşti la tine-acasă Şi versul meu că spune poveşti din viaţa ta!"

I-a fost dat să se stingă într'o zi de început de iarnă, aşa cum visase odată, cu ochii des-

Ca pe balcon, şi‘n părul meu... , Plângi, suflete! . . . E iarnă!"

sau:

chisi:„Azi de iarnă!

S‘a ‘ntunecat a toamnei ceaţă Pe strune mâinile-mi înghiaţă N‘o să mă vezi de azi ‘nainte Cu flori în păr şi în cuvinte, Căci, vai balconul ţi e ‘nflorit Cu reci podoabe de zăpadă, Şi‘n noaptea care stă să cadă Tu ai uitat că m‘ai iubit Şi neaua ‘ncepe să s'aşteamă Intăi mai rar, şi-apoi mereu

Larma surdă şi blajină a zăpezii ce s‘aşterne Punând albu ‘ndolierii peste negru ‘ngropăciunii, Voci de orgă reci- şi grave cum sunt nopţile

/eterne.

La mormântul meu această orchestrare vă/implor:

Fără lacrimi, fără vorbe, şi în ritmul rugăciunii, In tăcere şi în noapte, să cobor, să cobor!"

(a. n.)

Manifestările „Ateneului popular arădan"au marcat în timpul din urmă evenimente ieşite din obişnuit. Prăznuind cele două Uniri — 1 De­cembrie şi 24 Ianuarie — în sufletul satelor Chişineu-Criş şi Şiria, societatea culturală ara- dană, fără preşedinţi şi statute, îşi precizează şi mai accentuat existenţa.

La Chişineu-Criş, animatorul frumosei săr- . bătoriri a Unirii Ardealului, s‘a dovedit unul de dincolo de munţi; deputatul Fănică Popovici; la Şiria, festivitatea sărbătorirei primei noastre Uniri dela 1859, a fost organizată de cucernicul fiu al Siriei, părintele Adamoviciu.

La Chişineu-Criş, prezentarea ateneiştilor a fost făcută de părintele protopop Petre Marşeu, răspunzând din partea „Ateneului", d. Al. Cons­tantinescu; vorbind apoi despre trecutul locali­tăţii d. Octavian Lupaş, cunoscutul cercetător al hrisoavelor aradane.

La Şiria, localitate cu trecut şi cu proemi­nente figuri istorice, au vorbit dnii: Eduard Găvănescu, despre Ion Rusu-Şirianu şi Oct. Lu­paş, despre Ion Mera. Şi într'o parte, ca şi în ceilaltă, însemnătatea zilei a fost reliefată de .părintele dr. Gheorghe Ciuhandu.

Câteva date biografice a unui preot din com. Tăuţi, scrise pe pagina unui „Molitvenic" vechi. Comunicate de: Caius Pascu.

Anul trecut am avut norocul să văd scris pe pagina unui „Molitvenic" (Evologiu), tipărit în secolul al XVIII-lea, o notiţă biografică, scri­să cu litere cirilice de către preotul Lucea Iov din com. Tauţi (jud. Arad).

Această notiţă am copiat-o cu gândul să o public undeva ca o contribuţie la biografia aces­tui preot, ce se va scrie atunci când se va în­tocmi monografia bisericii din Tauţi, sau mo­nografia acestei comuni.

„Moltvenic“-ul l-am aflat la un fost coleg al meu de şcoală şi a aparţinut cândva bisericii din com. Chier, după cum am putut vedea de pe sigilul parohiei ortodoxe române de acolo, care era imprimit pe una din pagini.

însemnarea făcută în acest „Molitvenic" este următoarea: 23

fARUL

,,Eu din jos sub scrisul m‘am născut în an. 1802, în luna lui Martie în 7 zile. Şi m‘am căsă­torit în anul 1832, în luna Iui Noem(vrie) în 7 zile, şi am săvârşit teologie în an. 1824. Şi m‘am făcut diacon în anul 1825, în luna lui Ianua(rie), în 7 zile, şi am căpătat darul preoţiei în luna Ia­nuarie în 21 zile, în anul 1828. Şi preot în Tauţi am venit în an. 1832, în luna Mai în 6 zile.

Scris-am August în 12 z(ile) an. 1846Lucea Iow

Paroh în Tauţi“ Bibliotecile „Concordiei". Tânăra soc. cul­

turală „Concordia", din Arad, ale cărei baze au fost puse de regretatul, cărturar Vasile Goldiş, şi-a inagurat acest an ca largi popasuri de odih­nă sufletească. începând cu Hălmagiu şi sfâr­

şind cu Săvârşinul, „Concordia" a aprins în patru sate aradane făclia unor gânduri de mai bine, înfiinţând în inima lor tot atâtea biblioteci populare. :

Şi dacă Vasilie Goldiş s‘a stins înainte de‘aşi vedea cu ochii, un vis atât de mult dorit, urmaşul său la „Concordia", d. dr. Justin Mar- şeu este o chezăşie că bibliotecele înfiinţate re­cent, nu vor avea soarta altora, tot din judeţul nostru, rămase şi până azi nedespachetate în birourile celor cărora li s‘au trimis. In acţiunea pornită de d. dr. Justin Marşeu avem cu atât mai mult încredere, cu cât dsa a reuşit să'şi gă­sească colaborator demn, în persoana dlui Oc- tavian Lupaş, unul dintre colaboratorii noştri, a cărei activitate i-am ştiut-o preţui totdeauna.

N O T EConferinţele inaugurate de

Ateneul nostru în Decemvrie le Chişineu Criş, cu continua­rea, de ziua Unirii, la Şiria, şi cu drumuri ce aşteaptă să fie plinite, întâmpină un susţinut in­teres al localnicilor. Se vădeşte ast­fel încă odată ce resurse bogate în nizuinţi spirituale ocroteşte pă­mântul românesc dincolo de zidu­rile ce se ridică între ficţiunile oraşului şi eternul, plămădit din suferinţe şi muncă aspră, al satu­lui. ■ i / -

La . desfăşurarea acestei munci noi ducem o contribuţie modestă, un semn de început, şi un îndemn care ne fortifică şi pe noi: viito­rul rămâne al satelor şi al energii­lor cari cresc acolo, în simplitate, în măsură şi în echilibru. Şi în măsura în care satul românesc se va lăsa încins, de falcărea muncii spirituale şi va rodi fără încetare sub acest semn al vieţii adevărate, care biruie întunerecul din lăuntru şi umbrele de sub hotare, numai în această măsură ne-am înfipt bi­ne şi cu temei în faţa vremii ca­re trece vrăşmaşă peste orice braţ încrucişat şi suflet înţelenit.

1 (t. v.)

Un om, o atitudine, iată ceace ar părea afirmaţie pa­

radoxală în legătură cu traectoria spirituală a scriitorului Panait Is- trati, ancorat de câtva timp în preajma cercurilor - de dreapta pe pământul ţării şi în inima ei.

Pornit din nelinişti de ape şi lu­mini, drumul lui este un continuu efort în spre adevăr, pe care în chip tragic îl căuta în formele lui exterioare, cât timp fondul de omenie stă în fiecare viaţă, în adâncuri. .

Convertirea lui Istrati, care ne aminteşte cealaltă - întoarcere în­spre suferinţe şi adevăr, al autoru­lui lui „De Profundis” este numaio aparenţă. In realitatea este îm­pingerea înspre lumină a unui vechi fond de rodnicie în care se plămădeau nou energii, acumulate în aşteptarea ceasului de limpeziri.

Din acest fond a răsărit şi ope­ra de până aici a scriitorului, şi tot din el se arată încăodată că un om Chemat să scrie lucruri de du­rată, nu trebue să îşi potriviască pasul cu efemerul fără a doua zi al politicei de orice soiu.

Sunt zece ani, decând, în Aradul ăsta ce uită aşa de repede, a murit un om/ care, prin îndelungata împlinire a înal­tei sale funcţiuni de arhiereu, se încadra locurilor de aici, organic

U *r VA

şi inseparabil. De-o modestă ori­gine din jurul Beiuşului, vlădica Ignatie Papp, cu o personalitatea a sa, prin; pitorescul expresiei şi în dorinţa de-a rămâne pe-o linie dreaptă de simplitate şi măsură, era în conştiinţa obştească din aces­te ţinuturi şi până în depărtate că­tune de munte, o întruchipare de suflet românesc.

înfăţişare de ascet mascând ti­miditatea sub avalanşe de vorbe sfătoase, cumpănit totuşi într’o vi­aţă în care îi plăcea să trăiască în tihnă, să gospodărească şi să în­drume, asaltat adeseori de eveni­mente, printre cari căuta să ţie cârma după împrejurări şi cu chib­zuinţă, Episcopul Ignatie Papp, s’ar putea să nu rămâie în istorie ca un chip escepţional. Noi, însă, l-am cunoscut cu inima noastră de copil, şi depe atunci ne-a rămas întipărit în minte ca un om de suflet, de bunătate şi de cuminţe­nie bătrânească. Deaceia ne miră că a putut fi uitat aşa de repede si atât de iremediabil, încât să nu se găsească de nicăeri o iniţiativă întru pomenire.

Valorile de inimă, de1 impondera­bil şi de tradiţie, se pare că nu au cătare în veacul acesta, prea pre­zent, plin de ai lui şi mândru fără seamăn., ' (t. v.)

Cărţi primite:

„In sus“, versuri, de Ion Focşeneanu. Colecţia „Braşovul Literar",

„Mâl“, roman de Isaia Răcăciuni. Editura „Naţionala-Ciornei".

„Publicaţiile româneşti ale Sibiului de azi“ Schiţă biografică de

prof. Pimen Constantinescu, Extrasele revistei „Sibiulliterar".

„Cântice din Fluer", poezii, de Gr. Popiţi. Editura Librăriei „Car­

tea Românească", Timişoara.

„Mărgăritare negre", poeme de Al. T. Stamatiad. Editura .Cartea Românească".

„Anuarul şcoalei sup. de arte şi meserii din Arad, pe anul şcolar

1933 1934".„Anuarul şcoalei sup. de comerţ pt. băeţi din Arad, pe anul şcolar

1933- 1934“.

Reviste:

„Gândul vremii’’, an. 3, no. 1, str. Păcunri 18, Iaşi; .Transilvania*, an,

65, no. 6, Sibiu str. Şaguna no. 6 ; „Fântâna Darurilor", revistă de

cultură creştină, dir. Toma Chiricuţă; „Hyperion", revistă zisă a

poeziei, an. 3 no. 11 - 12, Cluj, Calea Dorobanţilor 60; „Sibiul

Literar". Sibiu, str. General Moşoiu, no. 1; „Satul", an. 5 no. 50, prelungirea Polonă 13, Bucureşti III; „Lumină din lumină", an. 1

no. 9, Timişoara III, str. Putna 1 ; „Revista vremii11, Galaţi str. ma­

ior Fotea; „Lanuri", an. 2. no. 15— 16, Mediaş, str. Armurierilor 8 ; „Duh“, an. 1 no. 3, Arad, str. Vasile Goldiş no. 13 ; „Mugurul", re­

vista elevilor dela liceul „Mihai Viteazul", ano 5, nn. 3, Bucureşti,

bul. Pache no. 72 ; „Prietinii istoriei literare", buleti lnformativ.no.

3, bul. Pache no. 72 ; „Plaiuri secelene". no. pe Ianuarie 935 Sa-

tulung-Săcele, jud. Braşov, Şoseaua Regele Ferdinand No. 670 ; „Steaua Transilvaniei", an. 2, no. 23, Bucureşti, str. Atena no. 4

„Blajul", an. 1, no. 12, Blaj, sir. Regele Ferdinand no. 23 ; „Lumea

Nouă" an. 3, no. 10, 11 şi 12, dir. Mihail Manoilescu, Bucureşti,

str. B. Mussolini, no. 27 ; „Manifest", an. 2, no. 1, Ianuarie 1935, Iaşi; „Pagini literare" an. 1, no. 9. Ianuarie, Turda; „Erdelyi Elet"

an. 23. no. 18 Arad. „Film" an. II no. 45— 46, Timişoara; „Gând

românesc" an. II Decemvrie 1934 Cluj; „Revue de Transylvanie“

tome 1 no, 3 , Cluj; „Mugurul" an. 5 no. 4, Bucureşti; ,,Satul" an-

5 no. 51, Bucureşti; „Răsăritul" an. 17 no. 1, Bucureşti; „Liber­

tatea" an. III no. 3, Bucureşti; „Gazeta Cărţilor" an. 4 no. 11 şi 12, Ploeşti; „Viaţa Basarabiei" an. 4 no. 1 Chişinău; „Progres şi Cul­

tură" an. 3 no. 1. Tg. Murăş; „Copilul an. 1 no. 2, Arad,

LEI 10 —

I N S T I T U T DE AR T E

G R A F I C E

C o n c o r d i aa r a d