Anul XIV. Arad, Sâmbătă, 25 Decemvre v. 1910 (7 Ianuarie n. 1911) Nr. 280

ABONAMENTUL Pe on an . 28 Cor. Pe un jnm. . ~M Pe o lună 2-40 «

Nral rfe Dumineca : PC un an . . 5 Cor.

Pentru România şi America . . 10 Cor.

Nrul de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe

an 40 franci.

REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA » Deák Ferencz-utcza 20.

INSERŢIUNILE se primesc la adminis­

traţie. Mulţămite publice ţi Loc de. schis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu să îna­

poiază. Telefon pentru oraş gi

comitat 502.

L u m i n a c u n o ş t i n ţ e i . Niciodată, poate, cuvintele aceste,

pronunţate cu ocazia sărbătorirei naş-terei Domnului, n'au fost mai la locul lor şi mai de actualitate pentru po­porul românesc, ca în anul acesta. Lumina cunoştinţei, care, prin ivirea pe pământ a lui Isus, a răsărit pen­tru lumea întreagă, pare a se fi as­cuns binişor dinaintea privirilor noas­tre. Spiritul binelui şi al adevărului pare a fi rătăcit prin alte regiuni, ca să ocrotească şi conducă alte popoare, lăsându-ne pe noi pradă soartei celei mai furtunoase. Suntem călătorii cari nu mai găsesc calea spre ţărm şi că­rora farul nu le mai zîmbeşte, che­mător. Poporul nostru, în neajunsurile cari trăeşte, în loviturile cari Ie în­dură şi în paşii greoi, cu cari înain­tează, se aseamănă cruciaţilor, cari, r ă t ă c i n d p r i n pustie, oftează zadarnic după un isvor de a p ă tămăduitoare

In lupta pentru adevăr ne stă de veacuri în cale un popor duşman şi semeţ, cu gânduri cobitoare. Ca o ne­gură deasă şi înecăcioasa ne acopere; ca un zid de peatră ne încunjură şi nu îng-ădue să străbată până la noi razele binefăcătoare. In jurul nostru pretutindeni a sunat de mult ora deş­teptării. Belşugul de lumină s'a re­vărsat asupra maselor de-aiurea, ca să se bucure şi să-şi resfeţe sufletul într'însa. Şcoalele, cuvântul, conştiinţa

sunt libere de-alungul şi de-alatul ; ! omul e om în toate ţările. Numai noi " plutim tot mai departe de acest ideal

creştinesc al luminei eterne. Asprimea legilor ne sufocă, prigonirile multe ne împuţinează, dispreţul prigonitorilor ne umileşte şi dinspre periferii vin eterne plângeri, că liniştea e tulburată.

Fără îndoială : poporul românesc din această tară se găseşte astăzi în mare primejdie. Mai rar înfrângerile au fost atât de dese, mai rar conflic­tele atât de acute şi jandarmii atât de activi şi nu credem ca fantoma peirei să se fi arătat vre-odată atât de mon­struoasă de-asupra sălaşurilor noastre şcolare şi a instituţiilor noastre mo­deste, ca acum. Şi când te gândeşti că sistemele de urmărire se rafinează; când observi mâna bănoasă a guver­nului, care operează cu fondurile sale spre necinstirea şi coruperea atâtor ca­ractere şi spre cumpărarea şi mlă­d i e r e a atâtor suflete dintre rândurile noastre, perspectivele viitorului з с în tunecă şi mai mult şi biata lumină a adevărului şi a dreptăţii se face ca o candelă abia întrezărită pintre ruinele unei biserici părăsite...

Dar nu era să fie de-ajuns numai atât.' La duşmăniile din afară, cari s'au aşezat cu atâta îndârjire între noi şi atingerea idealului de lumină, s'a în­tins peste sufletele noastre, ca o um­bră uriaşă, orbirea. Rândurile luptă­toare se aseamănă adese-ori unor pe­

lerini cu ochii legaţi, sau dibuitori prin întunerec, cărora cărările li-s'au înfun­dat şi voinţa li-s'a sleit şi mintea le stă încătuşată. Am trecut prin ani de dezastre interne, de căderi ruşinoase, de slăbiri enorme a puterei de reac-tiune. Am tolerat, fără mâhnire activă, vărsări de sânge pe plaiurile noastre şi mândria noastră a suferit o ştirbire prin lipsuri vinovate. Şi am dovedit astfel, că darul de a urmări binele şi de a apăra adevărul cu stăruinţă, nu ne este hărăzit în destulă măsură, iar puterea biruinţei se ţine străină de poporul nostru.

In migăleala asta, pentru salvarea unor aparenţe, am mai văzut în tim­pul din urmă câte patimi dorm în ini­mile noastre şi cum aceste patimi se pun de-a curmezişul străduinţelor de bine şi cum se aprind la cea dintâi schinteie. Ca un semn îngrijitor ne-a bătut la ochi teama de adevăr şi groaza de a mărturisi slăbiciunile pe faţă. C u v â n t u l cald si deschis este socotit acum ca o primejdie şi minciuna se ascunde sub forma de solidaritate. Talentul şi meritul sunt socotite ca floare îa ureche şi neputinţa se lă-făeşte zgomotoasă şi festivă în fruntea alaiului. Răsbunarea şi spiritul distru­gător îşi caută drum printre rându­rile conducătoare şi pornesc o activi­tate parasitară, neapărat, uitând de orice scop pozitiv. Principiile se reduc la forme şi la vorbe seci, viaţa poli-

РоешІ. UN CAVALER CU OCHI DE VULTUR, CU INIMA DE FATĂ MARC, CU BRAŢ DE FIER, CU MÂNA ALBĂ, DE SBUCIUM ŞI DE LUPTĂ DORNIC, PE-UN PIEPT DE STÂNCĂ SOLITARĂ ŞI-A 'NTEMEIAT UN CUIB STATORNIC, O SINGURATECĂ CETATE CU TURN STRĂLUCITOR ÎN ZARE.

CÂND RAZA ZORILOR DINTĂIE ZÎMBEŞTE'N PRAG DE CETĂŢUIE PE NĂZDRĂVANU-I CAL SELBATIC RĂSARE'N POARTĂ CAVALERUL: O CLIPĂ-I FULGERĂ ARMURA ŞI SBORU-I ÎNTRETAIE CERUL, CU ARIPI MEŞTERE ÎN ALBUL NEMĂRGINIRILOR SE SUIE.

IN FURTUNATECA-I NĂVALĂ SE DUCE-AŞA FĂRĂ HODINĂ, O LUME SE RĂSFRÂNGE 'N OCHII ADÂNCI CA NOPŢILE DE VARĂ; DIN MII DE TULNICE RĂSUNĂ A VIEŢII VEŞNICĂ FANFARĂ ŞI SBURĂTORU-I PRINDE GLASUL DE SUS, DIN UNDE DE LUMINĂ.

AVÂNTUL INI N'A RE POPASURI, ÎN DRUM EL SUIE ŞI COBOARĂ ŞI NESTEMATE FĂRĂ NUMĂR CULEGE MÂNA-I FERMECATĂ : EL RUPE-O FLOARE, PRINDC-UN ZÂMBET, O LACRIMĂ'N ASCUNS VĂRSATĂ.. RĂPEŞTE-UN VIS CE DOARME TAINIC PE CĂPĂTÂIUL DE FECIOARĂ...

A STRĂBĂTUT ATÂTA CALC CÂT OCHII NU CUPRIND SĂ VADĂ ŞI CÂND AMURGII 'NCINGE BOL/A CU CINGĂTOAREA LUI DE AUR, IN GOANĂ EL IŞI SMULGE-O SALBĂ DIN SFÂNTUL CERULUI TEZAUR ŞI YINE-ACASĂ CĂLĂREŢUL CN BRAŢUL ÎNCĂRCAT DE PRADĂ.

ABIA MAI POATE DUCE GREUL, SE 'NDOAIE TRUPUL DE POVARĂ, IŞI SCUTURĂ ÎN FAŢA PORŢII VEŞMÂNTUL ÎMPLETIT DIN ZALE. 0 CLIPĂ SE MAI UITĂ 'N URINĂ CU OCHII OSTENIŢI DE CALE... ŞI-APOI ÎN PRIPĂ TRECE PRAGUL, - DAR PRAVUL A RĂMAS AFARĂ...

PE-UN PAT DE MARMURĂ CURATĂ DINTR'O CĂMARĂ NEŞTIUTĂ fîj MIGĂLIND ÎN PACEA NOPŢII, AŞEAZĂ SCUMPA LUI PODOABĂ, IŞI FRÂNGE DE ZĂGAZURI MINTEA, DE VECI NERĂSPLĂTITA ROABĂ, — $I TAINE PURURI VORBITOARE S'ALEG ATUNCI DIN MÂNA MUTĂ.

\ . . . Ş I ŞTIE BINE URZITORUL, CĂ 'N VREMEA TRUDEI LUI AMARE, ' ACOLO JOS ÎN UMBRA NE GRĂ ŢIN SFAT ATÂTEA DUHURI RELE, I SĂ-I FURE MARMURA MĂIASTRĂ, ARGINTUL COBORIT DIN STELE... I - DAR MÂINILE NU-I DAU ODIHNĂ, CĂCI VREAU ALTAR DE ÎNCHINARE.

Scrisoare. — U n e i i > r i c t e i i c r .

De M a r i l i n a Bocu-

Paris, — Dec. OC TA VI&N GOGA.

Te văd luminoasă şi zâmbitoare alergând vioaie în rostul pregătirilor tale casnice, trasă de mână ori de un colţ al rochiei de fetiţele tale nerăbdătoare şi n căjite că prea şi-a în­greunat Moş-Crăciun cişmele de omăt, de so­seşte aşa greu la ele ; le împaci cu o mân-găere, le alungi cu un sărut în braţele tăticu­lui şi luneci pe nesimţite în salonaşul de ală­turi s'aprinzi luminile. Un moment mai apoi, ochii scânteiază şi micile guriţe cântă, pe când pălmuţele se rup bătând de bucurie. Moş Crăciun, da el e, cel cu sarica pletoasă, alb, alb şi bătrân şi bun la dar. Ce frumos ştie el întinde mâna si cum nu se mai isprăvesc mi­nunăţiile. Că desagii ceia din spinarea Moşu­lui Crăciun se vede că n'au fund. Doamne, Doamne şi genunchii albi se pleacă sub icoane, mânuţele pline se împreună şi căpuşoareleîn-cârlionţate se înalţă să mulţumească lui, A-tot-ştiutoruîui, care a ştiut aşa de bine să le îndrepte pe Moşul acesta fermecat ce pare că a fost tot de desubtul buclelor acelora mătă­soase, să tragă cu urechia la sfatul mare ce se ţinea de atâta vreme în creeruşele lor ne­săţioase.

Că toate, toate câte au visat ele cu ochi deschişi, toate-s aci, ale lor. Şi pe de asupra încă o sumedenie de bunătăţi şi mirodenii.

Şi pare-că le văd strălucirea ochişorilor a-celora frumoşi, cari de bucurie mare la cea

micuţă se fac ca două jeuri în scânteiele lu­minilor de seară şi la cea măricică se deschid şi se catifelează ca nişte pansele sub săruta­rea soarelui.

Voi toţi patru, tot o inimă şi un gând, cu-prindeţi în larga voastră îmbrăţişare lumea toată şi de o potrivă de curaţi la suflete, în clipa aceia sfântă, trimiteţi cu gândul o parte din tihna şi bucuriile acelei dumnezeieşti săr­bători. Din casa voastră, din atmosfera aceia de curăţenie şi fericire, străbate o rază caldă de noroc, pentru fiece copilaş, pentru fiecare cerşetor.

Aiară ninge liniştit şi'ii tăria nopţii geroase nişte paşi mărunţei scârţâie pe zăpada troe-nită. Glasuri sfioase tremură ca nişte clopoţei de argint... „Florile d'albe..."

La voi e pace şi sărbătoare! Ah, de ce nu-mi puteţi trimite şi mie o rază de lumină ! Noi n'avem Crăciun. Sântem singure. Tăticul nostru e'n temniţă. De mila fetiţei ce se ruga de zor într'o seară, dă Doamne să intre tata afară din temniţă, Moş Crăciun s'a abătut în grabă i-a strecurat câteva daruri şi i-a pove­stit ceva de o fetiţă cuminte care asculta pe mama şi nu plângea după tata.

Şi ea 'ntreba : Moş Crăciun, când vine tata şi Moş Crăciun, de ce sântem singure ? Ei îi plac poveştile mai mult decât bouboanele şi îiindcă uitase Moş Crăciun de asta, i-a mai povestit cum s'a născut Christos. Şi aşa eu capul pe o oiţă şi'n braţe cu o păpuşică a adormit între jucării, dupăce avusese grije să-mi spuie tainic : eu nu spui de ce 1-a încins pe tata că atunci şi pe mine mă închide ?i tu rămâi singură.

Pag. 2 » T R I B U N A c 7 Ianuarie n. 1011

ti că la formalităţi goale. Şi reale sunt numai hărţuielile personale de interese înguste.

Cu asemenea orientări în această situaţie şi cu aceste posomorite per­spective, fireşte că lupta pentru „lu­mina cunoştinţei", adecă pentru lumi­narea sufletească a poporulu nostru, este astăzi o foarte anevoiasă pro­blemă pentru un organ de publicitate. A face educaţia politică a miilor d e cititori ; a le da necesarele îndemnuri de apărare împotriva adversarului ; ale tine cald entuziasmul pentru idei culturale ; dar în aceiaş timp a ne apăra şi împotriva adversarilor in­terni şi a reţelei lor de patimi neno­rocite, — desigur reclamă astăzi sfor­ţări uriaşe şi o încredere mare în forţele proprii. Dar o operă pornită, nu se poate opri la calea jumătate. Nici viforele ce bântuie împrejur, nici rînjetul de duşmănie ce ne împrej-rnueşte, nici guzganii cari rod, invi­dioşi, la zidurile noastre, nu ne iau T e d i n t a că pentru lumină şi adevăr,

iai ales acum, avem înalte datorii e împlinit. Un teren mai potrivit de luncă şi de luptă ca acum n'a avut iciodată un organ românesc. Pri-nejdii mai mari de înlăturat, patimi n a i multe de înfrînai şi gânduri bune e răspândit nu s'au impus niciodată n a i imperios. Rostul nostru este Iar în largul luptelor pentru lumină ii adevăr, Alături cu noi luptă cine теа şi rămâne cine poate.

Guvernul şi sărbători le noas t re . După cum im anunţat deja ieri, camera nu va ţine şe-Jinţă până Luni, săptămâna viitoare. Cauza acestei pauze de două zile e împrejurarea, că guvernul, urmând exemplul guvernelor din trecut, ţine să respecte sărbătorile confesiuni­lor de ritul grec. intre membrii camerii sânt v-re-o 60 până'n 70 de inşi gr.-orientali şi gr.-catolici, dintre cari cei mai "mulţ i mameluci. Dar guvernul a mai trebuit să ţie seamă şi

de faptul că din populaţia ţării mai bine de 5 milioane de oameni aparţin bisericilor de rit grec.

Ministnil-preşed irite la Viena. Contele Khuen-Héderváry a sosit azi la Viena, pentru a lua parte la conferenţa miniştrilor comuni.

La această conferenţa prezidată de contele Aelirenthal, ministru de externe, a luat parte şi ministrul de finanţe Lukács. S'au discutat chestiuni delegaţionale.

Seara miniştrii ungari s'au întors la Buda­pesta.

*

D e m i s i a g u v e r n u l u i r o m â n . Din Bu­cureşti ni-se anunţă că dl Ion I. Brătianu, preşedintele consiliului de miniştri, e ho-tărît să se retragă şi să prezinte Regelui demisia întregului guvern.

» Koelnische Zeitung« publică despre criza guvernului liberal următoarea seri soare :

In cercurile politice d e aici ideia unei schim­bări de regim pr inde din ce In ce mai muite rădăcini. Actualul guve rn libera! a venit la cârmă acum vre-o 4 ani, într 'o clipă când ţara era bân­tuită de grele răscoale ţărăneşti .

Datori tă marei vaze de care se bucura preşe­dintele consiliului de atunci, dl Dim. Sturdza, s'a reuşit a se p u n e capăt răscoalei şi s 'au făcut apoi legi cari să r ă s p u n d ă cerinţelor ţărăneşti .

Actualul prim-ministru, dl Ionel Brătianu, după retragerea dlui Dim. Sturdza, din cauză de boală, a luat greaua răspundere a situaţiei şi a conti­nuat cu succes numeroase le reforme de na­tură socială şi e o n o m i c ă , r idicând b u n a stare a ţărei.

Un merit deosebi t şi-a câşt igat rti в ă t i a u n , carp я r l ^ ţ i n u t mai multa vreme portofoliul ex­ternelor, prin po 'h ica sa exterioară conşt ientă , care se sprijinea pe cea a triplei aţianţe, aducând nepreţui te servicii păcei în împrejurări grele, când ameninţa războiul dintre Austro-Ungaria şi Serbia.

C u toată acţ iunea binefăcătoare înăuntru şi în afară, situaţia guvernului a devenit deficilă, pen-trucă activitatea lui reformatoare a lăsat uneie cercuri interesate şi le-a făcut inamice. Această duşmăn ie s'a manifestat mai cu seamă în alege­rile parţiale, în care s 'au ales mai cu seamă par­tizanii dlui Take lonescu, conservator i i -demo-craţi.

De oarece în primăvara viitoare t rebuie să aibă loc alegeri generale, guvernul n u t rebuie să se e x p u n ă unei căderi

D e a ta par te se zice că dl Brătianu a găsit necesar să-şi reconst i tuiască partidul în opoziţie, pent ru a îndepăr ta unele nemulţumiri din sânul partidului . De aceea trebuie să se îndeplinească schimbarea d e regim.

In ce priveşte succes iunea , regele va însărcina cu formarea noului cabinet p e fostul ministru-preşedinte şi şef al partidului conservator , pe di P. P. Ca rp .

Dl Take lonescu, unul din cei mai de seamă oameni politici mai tineri ai ţărei, care s 'a des­părţit acum câţiva ani d e partidul conservator, const i tu ind u n nou partid, partidul conservator-democrat . El va trebui să combată pe dl Carp, d»că n u va reuşi cumva Regelui — care pune mare bază pe aceas ta — ca să împace pe doui fraţi învrăjbiţi.

E, fără îndoială, de mare interes a se avea un partid unit, tare, care graţie marei capacităţi a membri lor săi, să poa tă lucra pentru binele ţărei.

* Reforma honvezimei. Visul de aur al sen­

timentalilor noştr i compatrioţ i a început să se desfacă de lumea t ranscendentala , să ia forme pozitive şi să se aprop ie de lumea materială. In curând «tunurile honvezimei» nu vor mai forma un subs t ra t pent ru poveşt i le lor de primăvară şi vor înceta să mai fie un subiect de ironie pentru revistele umoris t ice din Austria. Vestea fetici-toare a adus -o întâi un ziar beriinez, iar acum ea a fost confirmată chiar de ministru! honvezimei, Hazai :

— Pot să comunic publicităţii — a s p u s el unui ziarist u n g u r e s c — că da, vom desvolta honvezimea şi încă în t r 'o măsură în semnată şi în mai multe privinţi. Scopul nos t ru final e să modern izăm deplin І І О П ѵ е 7 І т н а , n u n u m a i î n c e priveşte instrucţiunea, c\ fi pe terenul categorii­lor de arme şi-al armamentului.

Un ait conducă to r al honve/.imei i a mai dea-tăh'uft apoi Eceuiaş gazefar, că e vorba într'ade-văr de Inzest area honvezimei cu artilerie, cu tu­nuri (!). In acest scop honvezimea se va împâfţi în circumscripţii n o u ă şi în fiecare elicum ^cn'pjie se va înfiinţa câte un regiment d e artilerie, după modelul Fe ldkanonen Regiment clor delà armata comună . Artileria honvezească va fi înzestrată cu tunuri , tip Uchat ius 1875, iar în scopuri le de­prinderilor şi instrucţiunii cu tunuri tip 1863. Or icum Insă sânt şi tipurile a»tea învechite şi lepădate - totuşi , tunuri !

La noi e poarta zăvorită şi întuneric în casă. !n luminiţa albă a candelei fetiţa, albă şi ea ca un fulguleţ de zăpadă, îmi apare ca un mic îngeraş de pază şi din feţişoara ei curată şi senină pare că mi-se strecoară aşa ca o rază de căldură binefăcătoare care mă des-morţeşte din toropeala asta plină de mâh­nire.

'Mi alipesc fruntea de geamul umed şi pri­vesc aşa în besna de afară. Ploaia cântă mo­noton prin sghiaburi şi streaşinile plâng, e pustiu şi toate's negre, nici un sgomot, nici o mişcare şi în întreg haosul ăsta întunecat şi neturburat cum nu clinteşte nimic, pare-că aud vocea tăcerei... Dar gândurile-mi fug. Vezi pentru prima oară mă simt străină, străină pe pământul acesta, de oraşul, de oa­meni şi de întunerecul acesta în care des­chid ochii mari, mari până la lacrimi, să văd ceva ce nu văd.

Curios, când eşti la umbra unui stejar, vezi toată pădurea, sănătoasă şi frumoasă ca trun­chiul drept şi tare de care te sprijini, te-ai depărtat puţin de el, te miri, - oare ce te-a adus în mijlocul putregaiului ăstuia ! ?

Ce departe e colţul înflorit unde e atâta voie buna şi atât de puţin amar. Şi pare-că mi-e urâtă tăcerea asta nepătrunsă.

într'un oraş de mizerii, tăcerea îmbracă to­tul în mantia ei de aur şi dorm conştiinţele şi se înăbuşă suspinele, ca şi cum sub tăcerea asta ar odihni cea mai fericită mână de oa­meni. Nu bate nimeni la ferestrele nelu­minate unde dorm puzderii de copii pe vetre reci, şi câţi bolnavi nu s'ar fi stin­gând fără un muc de luminare. Câte mese

fără o coaje de pâne, câte dureri fără nici o mângăere. Nu ne pasă! Să mergem înainte, ori ştim ori nu ştim ce facem. E o artă a vieţei, să ştii călca în picioare pe unul şi al­tul, ca să ajungi tu unde vrei. Goana vieţei nu te lăsa să priveşti niciodată în jurul tău, dar sânt zile şi acelea, vai se găsesc mai mult sau mai puţin in viaţa fie-căruia, când o mână mai puternică te opreşte pe Ioc,

Atunci? Ce neagră prăpastie! Cu ce-ţi în­trebi sufletul ? Oare cuin simte sărbătoarea cel ce nu s'a gândit totdeauna decât la el însuşi. Şi totuş tăcerea complectă a nopţei acesteia de Crăciun, în oraşul acesta, nepăsător de ale noastre, coperă multe mese încărcate, multă veselie şi uitare şi mai ales ascunde multe guri ce se satură aşa de bine că nu mai au timp să grăiască şi ei ô vorbă bună.

'Mi aleargă gândul la o casă unde am cu­noscut mulţumirea de a nu fi văzut sărman ieşind cu mâna goală, a căror pereţi nu a în­căput o vorbă ori o faptă rea, şi mi-se izbe­şte de zidurile unei temniţi întunecate. Într'o celulă, pe un pat de cazarmă se frământă o minte şi un suflet chinuit.

Asta-i sărbătoarea noastră. ...Un schiăonat de pisică m'a făcut să tre­

sar delà geam şi într'aceiaş clipă zării uiimo-şoroiu alb lângă pervazul icrestiei.

— Scoală măicuţă! îmi trezii fetiţa, uite. nu mai sântern singure, că ne-a venit cineva. Şi ochii nedeschişi bine ai fetişorei, caută cu aşa nespusă bucurie la biata pisicuţă părăsita ce se strecoară cu frică la picioruşele ei, frecân-du-şi blana albă de căpuşoru-i bălai.

Papucii săracului. — Legendă de Crăciun. —

Corespondentul nostru din Paris, ne trimite urmă­toarea legendă gingaşă şi naivă, pe care a descope­rit-o într'un vechiu manuscris din «Biblioteca Naţio-nală« şi al cărui text, scris într'o franţuzească veche şi smălţuit de cuvinte latineşti — aşa cum se obici-nuia în veacui al doisprezecelea — ne explică ere dinţa poporului îu »Sanofi* de Crăciun. Cititorii vor şti că saboţii sînt nişte papuci de lemn, aşa cum le poartă ţăranii francezi şi că în Franţa există obiceiul ca în noaptea de Crăciun să se aşeze aceşti papuci ir cămin, peutruca moş Crăciun să le umple cu daruri pentru copii. Corespondentul nostru din Paris <« tra­dus pentru »Tribuna« această legendă pe cş-e o cre­dem interesantă de publicat, acum cu p/dejul sărbă­torilor albe. Acţiunea se petrece înt ö regiune dm Nordul Franţei, unde frigul este «»şa de ngures în timpul iernei.

Si se întâmplă că fe ţara aceia, cu prilejul sfântului Crăciun, ţe făcură pregătiri mari de cheiuri şi de bucurii. Timp de opt zile împli­nite, seniorul rfuce din partea locului anunţă în toate colţarile moşiilor sale plăcerea ce ar avea-o de a da ospeţe mari în onoarea va­salilor săi delà Răsărit şi delà Apus, deia Miază-noapte şi delà Miază-zi, cu prilejul naşterii Mântuitorului. Un praznic nemai po­menit era în pregătire. Prin bucătăriile lumi­nate de focul jăratecului boi întregi stau in-fiDţi în frigare, şi purcei după cari şiruia gră­simea, apoi, în altă parte, o horă mare de claponi d'auriţi, de fazani, de cocoşi sălbateci, de păuni se învârteau pe frigările lor în faţa unui foc infernal.

7 Ianuarie n. 1911

Transferarea inspectorului delà Făgăraş.

Nu ştiu cum, dar în momentul, când am cetit ştirea despre transferarea in­spectorului Szabó Elemér din Făgăraş în comitatul Sáros, mi-au venit în minte versurile lui Grigorie Alexan-drescu, dedicate pare-mi-se generalului Kiseleff la plecarea acestuia din Mun­tenia : Adio dar, adio, şi fără revedere, Pământul să te 'nghită şi dracul să te iee !

...In sfîrşit comitatul Făgăraşului s'a curăţit de ciudatul tip, pe care nu cred să-1 regrete cineva, cît e comitatul de mare ! Szabó, căruia i-s'a a strigat în plină congregaţie: „şuster", „minci­nos", „porc de câne", fără ca pentru d'aldăstea să fi cerut vr'odată cuiva socoteală pe vr'o cale, — Szabó spaima copiilor, a dăscălimei şi a preoţimei, - Szabó, ruşinea pedagogiei oficiale de astăzi, la vederea căruia un Pesta­lozzi ar muri de scârbă şi de durere — Szabó acesta, în sfîrşit, nu mai face nimănuia umbră în comitatul Făgă­raşului.

Era timpul suprem! Urmaşul lui Szabó, Dr. Radványi

Géza e imposibil să-i samene antece­sorului său. Căci a presupune că în Ungaria ar mai putea exista încă un al doilea inspector fără nici un scru­pul moral şl raia nici o ruşine, ca Szabó , ar însemna, c ă t a r a a c c a o t a c tara patronării ticăloşiei.

E imposibil să se mai găsească un al doilea om, care să afle o plăcere diabolică de câte-ori vede, că a izbutit să puie bete în roate culturei şi edu­caţiei, — e imposibil să mai existe un al doilea inspector, care să ceară căl­carea tuturor legilor şcolare, în paguba educaţiei, — e imposibil sâ se găsească un al doilea .'corupător de conştiinţe ca Szabó, care socoteşte sufletele oam-

» T R I B U N A «

nilor drept marfă de vânzare, iar şco­lile pe cari ar trebui să caute a le desvolta, drept nişte obiecte de pro­fanare.

44 Aşa ceva nu e cu putinţă! Ne-am mai ocupat şi cu alte ocazii

de dl Szabó Elemér, asupra căruia am atras atenţia d-lui ministru de culte, cerând ca să fie scosîdin comitatul Fă­găraşului. Acum, că el nu mai func­ţionează între Români, pe cari i-a scă­pat Dumnezeu de acest flagel, e bine să ne mai amintim odată toate ispră­vile lui.

Dl Szabó a maghiarizat în şcolile româneşti propunerea aritmeticei, a geografiei, a istoriei, şi a constituţiei patriei, ridicând numărul orelor ungu­reşti delà 13 la 22 pe săptămână, în-tr'o şcoală nedivizată contra dispozi­ţiilor legii T supt acest sistem şcolar elevii învăţau totul ungureşte, pentruca, somaţi să spuie şi româneşte ceeace recitează ungureşte, să nu-ţi ştie spune nici o boabă în limba sa maternă. Tot acest Prâslea al ideei de stat a pretins ca să se propuie scrisul şi ce-titul unguresc încă în anul prim de şcoală, ceeace legea şcolara cere numai în anul al doilea. Ba a mers aşa departe încât le-a recomandat în­văţătorilor noştri, ca să ia mai întâi scrisul şi cetitul unguresc, fiind acest procedeu mai natural ! In organul său oficial, care apărea ca supliment la „Fo2:arás és vidéke", scria,între alte ab­surdităţi, şl aceste cuvinte , „ b á r em­sén tartja magát az a felfogás, hogy könynyébb áttérni a magyar olvasás­ról a románra, mint viszont".

Tot acest om a introdus în şcolile româneşti pentru toate materiile afară de religie şi limba română, exclusiv cărţi ungureşti, deşi aceasta n-o cere legea şi deşi aceasta nici nu e măcar în spiritul legii. O anchetă pe care au făcut-o protopopii din comitatul Făgăraşului, a dovedit că s'au întro-

Pag. 3

dus în şcolile româneşti de acolo nu mai puţin de treizeci de feluri de cărţi didactice ungureşti, cu ajutorul cărora nu-i mirare că s'au tîmpit în modul cel mai patent minţile bieţilor copilaşi. Intre acele cărţi se găsesc şi nişte cursuri de aritmetică ale lui Szabó în­suş, apoi „Istoria" antidinastică alui Benedek Elek, de care am mai vorbit şi cu alte ocazii, precum şi toate căr­ţile scrise de prietenii lui Szabó.

Alte isprăvuri ale lui mai sânt ur­mătoarele : pe învăţători i-a silit să aboneze „Fogaras és vidéke", să cum­pere cărţile şi recvizitele necesare delà jidanul Thierfeld din Făgăraş şi delà Lampel din Budapesta ; i-a îndemnat pe învăţători să nu mai asculte de autorităţile bisericeşti-şcolare ; i-a silit să-şi scrie numele de familie, atât pe al lor cât şi pe al elevilor, cu orto­grafie ungurească ; li-a făgăduit câte şi mai câte favoruri, dacă se vor lă-păda de poporul lor şi vor vinde şcoala comunei sau statului ; i-a silit pe o foarte mare parte din ei să vo­teze la alegerile de deputat din pri­măvara asta în contra convingerilor lor şi în contra poporului lor; a in­trat în cele mai scandaloase tîrguieli cu învăţătorii şi preoţii, cerînd ca a-eeştia să închidă şcoala confesională şi să facă şcoală comunală sau de stat.

In şcoală, cu ocazia inspecţiilor, era un adevărat tiran. Totdeauna el îi în-t r eha ne elevi, într'un mod răstit, care îi băga în spaimă, de nu mai ştiau nimic. Aceasta-i şi plăcea: copiii să nu ştie răspunde, pentruca el să poată raporta comisiei administrative, că şcoală „nu corespunde". Adesea îi şi bătea pe copii, luându-i de ureche şi dându-le palmi. Aceasta aducea tot­deauna cu sine, că elevii îngheţau cu toţii de groază, ne mai putând da nici un fel de răspuns.

Acum acest tip, care a reprezintat

uşă; dar crezând că e un vis îşi plecă din nou pleoapele grele peste ochi.

încă trei cioeănituri răsunară în uşă şi o voce jeluitoare se tângui în noap te :

— ..Fie-vă milă de mine, descludeţi-mi ! Cad de irig şi mor de foame..."

Joe începu să tremure de fvică, amintindu-şi de sfaturile maichii-si şi zicându-şi că duhurile rele se tânguiesc de muîte-or: cu glasuri blânde ca să-i înşele pe creştini. Dar afară gemetele se înteţiră şi vocea răsună slabă, rugătoare, istovită. Joe, care avea o inimă bună îşi spuse, că ascultând de sfaturile mamei îl mânia pe Domnul, care prescr isese: ..Să iubeşti pe a-proapele tău c a p e tine însu-ţi". Şi deschise uşa.

In colibă intră un moşneag bătrân, bătrân şi prăpădit, cu lacrămiie îngheţate pe obraz, cu barba albă plină de chiciură.

ClojDotele băteau în clipa aceia cele dintâi dangăte, chemând credincioşii la leturghia de miezul nopţii.

— Şezi jos, moşule, rosti bunul Joe, făcând loc bătrânului pe laviţa de sare, luminată de focul binefăcător de vatră : şezi jos şi încăl-zeşte-te bine. căci nu poţi sta multă vreme a c i . . . Tata şi m a m a se vor întoarce în curând acasă şi mă vor bate când vor şti că am des­chis uşa unui străin, împotriva voinţei lor.

Străinul îşi scutură pletele albite de vrâsta şi de zăpada şi dogoarea vetrei topind ghiaţa de care era acoperit, o făcu să şiruie ca un rîuleţ de primăvară.

— Copile, rosti el cu vocea plângătoare ,— copile, ai milă de mine căci mor de foame.

Caltaboşul clocotea în oală.

Fumul de friptură se scobora până în satul zgribulit la poalele castelului, apoi se ridică la cer. Locuitorii obişnuiau să dea servitorilor din castel o mână de ajutor în vederea Cră­ciunului, spălând şi ş tergând apoi cu cârpe curate mulţimea de vase şi de sticlării.

Odată cu ceilalţi servi sosiseră la castel şi Anton cu nevasta lui Jachelina, pe cari bucă­tarul îi învrednici cu spălatul clondirelor de vin. Şi aveau de lucru, bieţii, căci în sala cea mare oaspeţii ducelui beau de se speteau. Joe, fiiul lor. băetas ca de vre-o opt ani, deştept I iscusit, îi însoţea, curios să ştie şi el ce se petrece la castel. Pe la căderea serei era vorba sa se întoarcă singur la bordeiul din sat.

Sosiţi cam târziu, cei doi servi căpătară vre-o două-trei lovituri peste spete din partea piymcerului care-1 puse pe Anton să clătească sticlele, iar pe jachelina o îndeletnici cu o munca mai uşoara. Joe o urmă pe maică-sa acaţat de fustele ei.

Pivnicerul o aşeză pe femee în faţa unui dulap mare şi-i porunci sä scoată dintr'însul felurite farfurii de aur şi de argint, cratiţe din aceleaşi metale, tăvi încrustate cu topaze şi amethiste — să le ducă într'o odae depărtată şi să le aşeze acolo în fundul unui cămin u-riaş.

- .Asta e odaia domnişorului, feciorul stă­pânului nostru, spuse el, şi vasele acestea sunt menite să primească darurile pe cari Mân-

:tatorul nostru Isus Hristos le aduce copiilor agaţi. Căci află, mojico, că cu cât vasele sunt mai frumoase şi mai scumpe cu atât mai

[multa onoare fac Mântuitorului nostru, care ascunde în ele jucării atât de măreţe cum nici

nu'şi pot închipui măcar micii ţărănoi, ca plo­dul acesta ce se ţine scai de fustele tale".

Jachelina deschise nişte ochi uluiţi, iar Joe părea şi mai uluit.

Apoi ei se întoarseră în bucătărie şi cum

I soarele părea în depărtare, înghiţit par 'că de o prăpastie Jachelina îşi trimise feciorul acasă, sfătuindu-l să nu se oprească în drum, să în-chiză bine uşa bordeiului, pe care să n'o des-

s chidă nimănui de frica făcătorului de rele, apoi I să aprinză focu 'n vatră şi să pue la fiert bu-I cata de caltaboş pe care o vor mânca îm-j preună după liturghia de miezul nopţii.

Joe, copil supus, o porni la drum, cu ochii îndreptaţi pe întinderea albă, cu picioarele scormonind zăpada. El intră în bordei, puse de-a curmezişul uşei un lemn gros, îşi aşeză papucii de lemn în vatră la uscat, aprinse de cei câţiva tăciuni ce ardeau încă o cracă ră-şinoasă de brad ca să lumineze coliba, pironi craca în zid, mai aruncă o mână de rădăcini peste foc, se aşeză pe laviţa de sare şi căzu pe gânduri.

Joe era trist; el visa la minunatele jucării pe cari moş Crăciun le va aduce bogatului cas­telan şi-şi blestema soarta, care făcuse din el un fiu de ţăran. Văzând că nisiparul arăta cea­surile unsprezece el puse căldarea pe foc ^i caltaboşul gras în căldare. Peste tot era tă­cere, doar vântul şuera printre ramurile uscate şi zăpada foşnea acoperind pământul.

Copilul aţipi. In somn i-se păru că aude nişte lovituri în

Pag. 4 » T R I B U N A « 7 Ianuarie n. tOïl

cu demnitate politica şcolară ungu­rească la Făgăraş, a plecat. Nu ştiu dacă la plecare îi va fi venit pe buze cântecul, pe care se poate să-1 fi au­zit vr'odată delà poporul de care şi-a bătut joc, fără să-şi fi luat răsplata pentru aceasta :

D u p ă mini nu plângă nime, Că n ' a m făcut nici u n b ine .

Atâta ştiu că mie la vestea trans­ferării lui mi-au venit în minte cuvin­tele lui Alexandrescu citate mai sus.

Un prieten al şcoalei.

Scrisoare de Crăciun. In lumea ce lor mici. — Reclamă şi blasfe­mie. — Cântăreţii sărbători lor. — Cei cari

rămân. — Noaptea sfântă.

Bucureşti. Lumea se pregăteş te în vederea sărbătoarei de

mâne. Stradele sun t pline d e lume. Galantarele par nişte sorcove enorme împodobi te cu atâtea lucruri minunate , cari deş teaptă atâtea doruri în inimile plăpânde. Cei mici, a căror lume curată şi lipsită de orice patimă şi gând rău a zugră­vit-o domnişoara Pamfille cu atâta măestr ie şi cu atâta adâncă duioşie în nuvelele sale, aleargă din galantar în galantar, minunându-se în faţa pomilor de Crăciun, cari s e înalţă veseli, cu lu­minile aprinse, deasupra Moş-Crăciuni lor de ca­nava, cu borhele de câlţi şi de bumbac . Mă gân­desc la părerea de rău a acelora dintre cei m-ci, cari n u pot avea măcar unul din darurile e x p u s e cu atâta dibăcie în galantarele cari îi ispitesc. Maestrul Vlahuţă a scris o nuvelă mişcătoare cu acest subiect.

Şi uite, cum vin toţi vânzătorii, toţi hulitorii credinţei, toţi iubitorii de arginţi să tu rbure prin lipsa lor d e respect seninătatea acestei sărbători . Reclamele ovreiesti au trebuit să ia şi acum în deşert numele lui Isus . In foi volante, aces te re­clame se împart pe stradă trecătorilor de micii viitori angrosiş t i , cu feţele pătate de pistrui, cu nasurile covoiate, sau de ţigănuşii nespălaţi, cari îşi câştigă în felul acesta câţiva gologani pent ru *uite p o p a n u e popa« , joc de şarlatani, care stoarce ultimul ban din p u n g a mahalagiului na iv E atâta sfidare a tot ce este sfânt în aceste re­c lame! De regulă sunt în versuri alcătuite de cine ştie ce naufragiaţi, versuri de comanda, cari

»•->..-;£ > V . - W 3 ä - . . - ttsií&í a г ѵг i4tf.;<r.7;4ï»"»r » íí«c' ;<&«V'V.Ti*c«

vorbesc de cei trei crai, cari au a d u s darurile lui Isus delà cutare şi cutare magazin Iată o pi ldă:

.,Să dai lucru bun şi fin Cu preţ mic... cu preţ puţin Deci deviza mea-i ţi-o spun Să vând ieftin, mult şi... bun!... — Bravo, bravo, craii-au spus Şi-au plecat cu toţi ae-au dus Cadourile lui... Isus, Care 'ndată ce le-a luat Aşa mic — a şi strigat Cu glas dulce şi divin :

— Să trăiască Să înflorească

Mândrul Bazar de Berlin!!..."

Să pui în gura lui Isus reclame la adresa unui bazar ovreiesc însemnează să fii nu numai stu­pid, ci şi fără d e pic de respect faţă de religia ţărei, în care îţi faci afacerile.

* Sărbătorile Crăciunului au mai a d u s cu ele

ceva, cu care sântem obişnuiţ i de mult. Au făcut să t remure coardele de pe lirele poeţ i lor impro­vizaţi. Aceiaş poveste , în aceiaş formă rudimen­tară se repetă in fiecare an. Păstorii , îngerii, cari cântă «Mărire întru cei de sus , lui Dumnezeu» , craii şi alte personagii din misteriul Mântui torului formează subiectele poeziilor ocazionale, în cari inspiraţia este înlocuită cu un p o t o p d e vorbe goale, uneori aşa de sforăitoare. Orice ziar, care se respectă, orice revistă obscură ţine să asasi­neze pe sărmanii cetitori cu această proză rimată de o enervantă stângăcie. O fi având paşnicul cetă­ţean nevoe, după copiosu-i prînz din ziua de Crăciun d e un astfel de deze r t ? Probabil sa-vuraţia versurilor aces tora ocazionale contr ibuie la înlesnirea digestiei. Rar de tot întâlneşti între poeziile ocazionale, cari se publică cu ocazia săr­bătorilor versuri ca a c e s t e a :

Spre mântuirea omenirii în iesle te-ai născut. —

лг veciniciei de lumină ce umple-al sufletului gol.

Şi 'n lume ai aprins, d'un zîmbet, eterni luceferi de iubire

Sfărmând cioplirile în piatră a idolilor de 'nvrâjbire.

Dar vrajba neamurilor oarbe de-al vremurilor întuneric —

Nici azi nu cade biruită sub vraja unui vis himeric,

Căci azi biserica Credinţă îşi sparge-a ei catapitesme

Sub farmecul ce ispiteşte, al pierzătoarelor miresme.

Şi sânt miresmele ruinii ce'mbată suflete deşarte,

Le sorb apostolii credinţa, de ei credinţa se desparte,

Şi-un vag neînţeles pluteşte în lumea plină de eresuri,

iar adevărul pare şi-astăzi învălmăşit de ne'nţelesuri.

A m înălţat din cer în suflet — şi el un cer vrăjit de astre —

Pe Dumnezeu, şi-astfel privirea ni-s'a'mbătat de zări albastre...

Dar totuş e în noi un demon ce seamănă neghina urii

Şi luptă cu învrăjmăşire să pună stavile naturii.—

Sfărmaţi dar idolii de aur ce sânt şi azi stăpâni pe lume,

Făcând din viaţa trecătoare un lung şi trist prilej de glume —

Şi veţi vedea atunci sub vraja mărgăritarelor de rouă

Născând din nou Isus — şi astăzi sămănător de viaţa nouă.

Dar majoritatea lor e fadă, banală şi lipsită de orice avânt, da orice inspiraţie poetică. Să-i con­damni pe aceşti > cântăreţi* de ocazie, pentru păcatul ce 1 fac а а н п , în preajma venind Mân­tuitorului O, nu El vine în numele iertării pă­catelor, in caisa iui - d u p ă cum altădată, alături de învăţaţii cetăţii, au venit şi vlăstarele plebei, aş ternând în calea iui hainele lor şi strigându-l O s a n a — pot veni acum şi bieţii cântăreţi im­provizaţi, a căi or lira hodorog i tă caută să dea câteva tonuri cel puţin acum. Să îe iertăm daci pOinirea pi îdică . Ar fi p ă e a i oă : condamnam acum.

Toţi fac preparative. Cei fără famîiii se gătesc de plecare Fiecare are o rudă, un prieten, care ştie că 1 va vedea b u c u r o s în casa lui. Puţini sânt aceia, cari rămân în Capitală, cari ştiu, că ori u n d e s'ar duce, vor întâlni acelaş sufiu trist al singurătăţii. Aceştia îţi fac impr«sia pasărilor râmase toamna de stolul călătoarelor, cari şHu luat zborul pes te mări şi ţâri Ii vezi în cafenele privind indiferenţi afară. Ochii ior trişti, caută ss a scundă gânduri le ce le frământă sufletul, Fredonează încet un colind învăţat în copilărie, şi lovind cu degetele în masa de marmoră, îşi

Joe şovăi ; dar străinul îl mai rugă odată şi el nu se putu împotrivi milei. El luă pâne din coş, răsturnă caltaboşul într'un blid de lemn pe care-1 aşeză pe genunchii flămândului.

Acesta înghiţi cu lăcomie. Dupăce se satură el se întoarse cătră băiat :

— „Binecuvântarea Domnului să plouă pe tine — îi zise cu glas mişcat — Dumnezeu o să aibă milă de tine, deoarece şi ţie ţi-a fost milă de suferinzi. Dar spune-mi, copile, nu cumva ai vre-o dorinţă pe lumea asta?

— „Nu sânt din cale afară de nenorocit — răspunse Joe. — Părinţii mei trăiesc, ei mă iubesc, cu toate că în curînd îmi vor rupe ure­chile că nu i-am ascultat. Dar, să-ţi spun drept, aş vrea ca moş Crăciun să vie şi în coliba mea, cum se duce şi la copii bogaţi, şi să-mi aducă un cal de lemn şi un mic răz­boinic îmbrăcat în zale şi înarmat, aşa cum îi văd că pleacă la războiu".

Cele din urmă dangăte de clopot, vestind că liturghia s'a sfârşit, înotau în văzduh.

— „Rămâi cu bine, micule Joe! — zise bă-trînul şi întorcându-se din prag iacu din mână un semn de binecuvântare.

Şi Joe privi multă vreme în urma lui, fre-cându-şi ochii, căci i-se părea că moşneagul înainta într'un veşmânt luminos. j

! El închise uşa şi iar căzu pe gânduri îniaţa i

coşului de pâne şi a căldarei goale. Ce-o să . păţească pielea lui? Anton nu era blând din i cale afară şi o să se întoarcă desigur flămând ; iar maică-sa Jachelina nu îndrăznea nici-odată să se împotrivească soţului ei, când acesta îşi j ghiontuia fiul. Joe începu să plângă, căci i-se \ păru că aude paşi în iaţa casei, şi închise ! ochii ca să nu vadă chipul încruntat al ta- \ tălui său. Când îi deschise din nou, o lumină > orbitoare lumina bietul bordeiu ce părea gătit I de sărbătoare.

Copilul crezu că vreascurile ardeau cu pu­tere şi-şi întoarse privirea spre va t r ă . . . Dar nu-i veni să-şi creadă ochilor şi-1 apucă ame­ţeala când văzu în mijlocul vetrei o gâscă mare friptă, seînteetoare de grăsime galbenă, ce sta înfiptă într'o frigare uriaşă, acolo, în locul unde mai adineaură ferbea sărmanul caltaboş. In sabotul (papuc de lemip său din stânga Joe găsi un cal de lemn fin sculptat,

cu o şea de aur pe dânsul şi cu o coada numai din fire de argint ; în sabotul din dreapta, se odihnea un războinic aşa cum îl visase el îmbrăcat în zale, cu coiful de aur, cu mănenil lăncei împodobit cu pietre nestimate. Şi pa­pucii crescuseră de cuprindeau toată vatra, şi vatra crescuse şi ea de se lăţise peste tot bordeiul.

. . . Şi Joe auzi clopotele sunând din nou, cu glas puternic, şi o voce şopti într'ânsul, cà numai pentru el sunau. In faţa bordeiului st scoborîse un nour strălucitor din mijlocul că­ruia un cor de îngeri cântau cântece de Cră­ciun.

Şi Joe îşi aminti atunci, că tainicul moşneag îi vorbise cu un glas blând şi dulce, îi ocmai ca al îngerilor ce cântau — şi îşi ™ai spuse, că bătrânul fusese Isus liristos on moş Cră­ciun în persoană. Atunci, căz-îfld în genunchi, copilul plânse de fericire, mulţumi ferbinie Domnului şi îngână câ-itece de slava, vocei lui arnestecându-se ca a cereştilor cântăreţi.

Trad. de C. R B.

Spectacolul Timişori i e magazinul de haine gata pentru băr­baţi şi copii al lui -—— •••• • ' '

1 • ' 1 — • •• — r - r ^ ^ - .

H e n r i c h S c h u l % C o m p . éin Timişoara, centru, stadra Kossuth Lajos 21.

In noul magazin de haine deschis în palatul Bâoce i de econo­mii Timişoara-Josefs tadt se &fSă haine şi paltoane gata deli cele mai ieftene până la cele mai fme şi la ultima modă pe lângă preţuri fixe moderate. ===== Magar'n ui poate fi privit or i câ d, fără nici un obl i« — g a m e n t d e & c u m p u r a .

é Ianuarie n. 1911 > T R I B U N A «

amintesc de anii, când n u erau a ş a de singuri şi de sirăini.

* Aud afară colindul copiilor. S'au oprit la fe­

reastra din stradă şi cântă. Acelaş cântec, p'î care 1'am auzit d e atâtea ori şi pe care l 'am cântat şi eu odată. »Steaua sus răsare !< Şi steaua lor, cu lampionul în mijloc străluceşte ca nn ochiu de foc Şi în cântecul for e ceva d u io?, ceva n e s p u s de du ios , care te fură şi fără să vrei te duce u n d e v a departe în anii co­pilăriei neş t iu toare d e patim', copilăriei visă toare, care te-a a rmat aşa d e slab în fata canaliei, ce ştie să şi arate importanţa, să facă pe indispenzabilul . O , nu copilăria mă farmecă în clipa asta. In mintea mea răsare sceiaş icoană scumpă . Şi ce lumină dulce coboa tă asupra-mi ! Şi ce cântec frumos încălzeşte sufletul meu în noaptea as ta de iarnă blândă, domoală, liniştită, în noap tea asta, care şi a pr ins tot ce are mai s c u m p şi mai fermecător ca să pr imească pe Mântui torul lumei.

Afaîă r ă s u r ă glasurile d e argint ale copiilor. Răsună b l i n d e ca o rugăciune de înger, li văd şi pai 'că-mi pa re bine. Şi ochii mei d e sfinx, cari nu c u n o s c mângâierea Iscrimilor, se umezesc acum şi-i u rmăresc până depar te de a îungul stra dei. ŞÎ gânduri le meie se d c cu dânşii , s e d u c departe, tot mai departe. U n d e se vor opri ? C e ne e dng e to tdeauna aşa de departe . Au bă­tut de atâtea ori aceiaş cale. Şi astăzi, ca şi ieri, ca totdeauna. Le văd cum se abat la aceiaş fereastră. Se aba t sfioase, ca nişte colindători străini, veniţi din altă lume. Colindători , caii vreau să fie ei cei dintâi, cari d u c vestea cea minunată. Tu nu auzi cântecul lor Tu nu tre­buie să 1 auzi. Nu trebuie să-1 înţelegi. Cântecul iubirei turbură sufletele Şi de ce te ai tu rbu ta ? Eu a u d cântecul lor. Ii aud şi-1 înţeleg. Eu îl cunosc aşa de bine. Târziu, când zgomotu l con­teneşte, când colindătorii dispar, se întorc şi co­lindătorii mei înapoi Se în torc ca nişte copii fru moţi ai visului meu Se întorc veseli ca ostaşii, cari au biruit în război cari vin împodobit" cu lauii Au prins o rază d e lumină din ochii tăi şi o aduc cu dânşii . Se op re sc şi bat la geam :

— Deşteaptă- te , visător nebun . Ţi-am a d u s dar bogat, acum, la zi mare !

Şi noaptea cade tot mat grea, tot mai în tune cată pes te fire. Şi cade tot mai copleşiroare peste ochii mei, pe s t e gându l meu. Şi adorm cu cântecul p e buze :

Dorul meu străin Ramură de crin, N a fost om ca mine Să ţi-sc închine. . .

» * » Coreii.

tău, şi ţi-ai fript-o la focul ce consuma cu lă­comie barbaria, ce te-a ţinut pe tine şi te ţine şi astăzi în cătuşa mizeriei şi a întunerecului.

Şi iarăşi alte vremuri bătut-au la poarta vieţii. A fost ce-a rnai îndărătnică zvârcolire

] a omului ce-i pui tocurile cizmei pe gâtul lui, j ca să-1 înăbuşi de moarte, i Din lupta aceasta dârză pe viaţă şi moarte,

geniul de arme, Făt Frumosul, se vede în pi­cioare şi în mâni c'o spadă de flăcări. Şi a tăiat iară milă, lăsând pe urma lui munţi de leşuri, iar înaintea lui spumegându-i învolbu­rate porniră vesele, rîuri de sânge. N'a fost frunză să nu se înfioare, din codrul neamului nostru, şi Ungurii, plăpânzii Unguri, ardeau jertfă, pentru mântuirea viitorilor Unguri, căci copacul neamului veşnic înmugureşte. Iar tu, tu Bihor, copil de pripas, şi atunci în vijelia din 1848, te-ai lăsat înşelat de himere deşarte. Tu nenorocitule, ai luat spada, te-ai aliat cu vrăjmaşul nostru, cu Kossuth, şi la Fechetău, ai izbit, vai, în coastele fratelui tău.

Şi vezi sângele sfânt al fratelui tău a cerut răzbunare la ceruri, şi amar canon a căzut pe capul tău; te chinui între viaţă şi moarte, şi nu vei muri niciodată, eşti un Ahasver, şi numai atunci te vei bucura de raiul vieţii, când vei fi ispăşit păcatul, grozava ucidere a fratelui tău Avei. Deci pleacăţi capul tău, co-vârşeşte-ţi coapsa grea de păcate, şi plângi, varsă potop de lacrimi de sânge, ca Cerul să se miluiască spre tine, şi să-ţi dea viaţă, duh, ţie nenorocit rob. Dar să nu crezi, că nu ai sânge în tine, tu ai şi viaţă, numai duhul con­ştiinţă naţionale nu-1 ai. Te-am văzut în anul 1907 la Beiuş, când ni-s'a părut că eşti un năzdrăvan, de care nu prind loviturile vrăj­maşe, şi tu repede, iar ţi-ai plecat capul som­noros, pe perna moale a laşităţii, ai adormit buştean, şi dormi păcătosul de tine şi acum. Azi când din mii de suflete se ridică imnuri slăvitoare, să ne aducem aminte şi de Bihor, de copilul acesta pripăşit pe calea pierzării, şi să ne rugăm dimpreună pentru păcătosul ca să se îndrepte şi viu să fie. Coresp.

Pag. §

B I H O R U L . Oradea-mare, 5 lanuare n. j

Bihorul doarme ! De atâta amar de vreme i doarme uriaşul acesta nătâng. L'a copleşit o j somnolenţă zdrobitoare, din celea mai înde- l pariate vremuri. El năimitul n'a auzit glasul chemător al Arhanghelului vestitor de visuri măreţe ; a descălitorului Dragoş-Vodă, când prin preajma casei Bihorului, în cântece de vitejie, într'o mare de urale, ce se ridică clo­cotitoare spre slava cerului, — urmat de-atâţia eroi, mândria boerilor din Maramurăş, de du­hovnici cucernici, mame duioase şi fecioare cu ochii nrouraţi, cari toţi în frunte cu Vodă treceau spre alte plaiuri, se njghebeze o nouă împărăţie românească. Nimic'n'a auzit Biho­rul, el mut a fost şi atunci. Apoi s'au perindat alte vremuri de restrişte şi de glorie. Trei ţă­rani cu palma aspră, cu trupul schinjuit de obidă, cu grumazul rănit de jug, cu ochiul căzut în orbite, în rotire de vultur îndrăzneţ, şi-au petrecut privirile înfricoşate peste creş­tete de munţi, codrii, văi şi rîuri. Şi ca la un semn sfânt al unui mag etern, chiote, vaere, şuere, au izbucnit cu urgie satanică din mii de piepturi robite de cătuşe, şi furtuna s'a deslănţuit înfricoşata, potopind cu valuri de ioc boieri 'n castele, ce-au închis în ele tira­nia de veacuri. La toate acestea fosta-i tu părtaş, o Bihor paralizat? Nul Căci tu, când ai zărit vulcanul de pe coama Vlădesei, te-ai întors pe altă parte, ţi-ai pus în frigare, bucata otrăvitoare ce ţi-a svârlit-o vrăjmaşul

P e s t r a d ă . De E. B=i.

Souvestre spune în scrisoarea sa ..Filozoful în camera din pod", că ştrengarului de stradă din Paris nimic nu e nou, că vitrinele maga­ziilor mari, expoziţiile de pe placate şi re­clame e şcoala intuiţiei, care într'o oră îi in­spiră mai multă istorie culturală, geografie şi cunoştinţe naturale decât ar putea să-i inspire cel mai bun învăţător într'o şcoală lunga şi îngrijită.

Stradele însă ne oferă şi mai mult. Fiecare zi e un volum nescris din istoria vremii, o psihologie, un monolog, o farsă. Pentru celce ştie să le privească adesea e expunerea ace­lor drame zilnice, cari pe orăşan nu-1 mai al­terează de loc în vârtejul păţaniilor sale. în­tr'un şir lung şi neîntrerupt trec pe dinaintea noastră sutele de mii ca o bucată vie din isto­ria omenimii, care e compusă din neînsemna­tele ei cauze şi scopuri a muncii zilnice, — cum stâncile de corali în mare, de cari năile să sdrobesc, sânt compuse din fiinţe micros­copice.

Câte epizoade înălţătoare, respingătoare, mişcătoare, plăcute şi instructive nu se pierd zilnic pentru creionul desenatorului şi al dra­maturgului. Nepreţuite, nefolosite, caşi miliar­dele de flori, cari înfloresc şi se veştejesc pe înălţimi inacesibile şi adâncimi necunoscute.

Iar când observatorul tăcut se adânceşte în viaţa şi goana de orice soi a mulţimii, atunci pare a fi conştient tocmai despre ceeace se pare mai greu de priceput şi de înţeles, — o pri­vire, tonul unui cuvânt, un salut, — este sam-burul cel mai adânc al vieţii şi fiinţii interne. Pânea spirituală, din cari trăiesc toţi acei mândri şi zeflemitori sau aplecaţi, cari se târîe pe stradă.

E seara târziu. Opera cea mare îşi deschide porţile şi un şir lung de trăsuri aşteaptă în-naintea portalului. Din vestibulul bine luminat se revarsă lumea impacientă a cercetărilor de teatru. In mari sforţări portierul răguşit chiamă numerele prin vălmăşala obişnuită.

E spre miez de noapte. La uşa mică a sce­nei un grup înghesuit mai aşteaptă încă pe cei doi mari interpreţi ai lui Wagner, tenorul şi baritonul. Artişti începători, cari analizează cu pricepere părţile grele şi renumite, eleve tinere de conservator, străini opriţi aici pe vr'o câteva zile, cari voiesc să privească din apropiere pe sărbătoriţii scenei şi vr'o câţiva pro­fani curioşi, cărora nu li-e de grabă de casă. Mereu se deschide uşa spre a da ieşire vre­unui statist, vr'unui servitor, vr'unui corist. Deodată însă se iveşte capul portierului, cău­tând, că e liberă calea până la ^auto". Toţi îşi aţintesc privirea spre uşă, acum — sait sau, Walter Stolzing sau Hans Sachs. Un moment în urmă se deschide uşa iarăş şi de­odată se naşte o îmbulzeală mare.

O clipă şi vehicolul e încunjurat de toate părţile. Strigăte, fâlfăiri de batiste, de mâni — e baritonul. Cu condescendenţă captivantă salută ici şi colo grupul entuziasmat. Cinci ore a stat pe scena — şi pe lângă toată arta sa divină a rămas om, care doreşte odihnă. De partea, unde, salutând zâmbitor s'a urcat, mulţimea începe să-1 petreacă alăturea de „auto", care a pornit încet. De cea parte se iveşte la geam o iată palidă. O fată tînără, drăguţă, gingaşă, blondă. E întruparea cea mai mişcătoare a acelei Jţăthchen", care acum stă înainte „cavalerului" său. Privirea senină şi gura ei tăcută vorbesc mai clar decât vor­bele: „înaltul meu domn!'' El nu ar fi artistul mare, pe care oraşul milioanelor 1-a purtat pe palme, dacă nu ar fi înţeles limba buzelor vii. Drept răspuns la această salutare umilită, deschide fereastra şi-i întinde mâna.

O seară de toamnă târzie — „Geschăfts-spere". Prin una din stradele principale curge şirul nesfârşit al celor eliberaţi. E ora întoar-cerei acasă. Din contuare, magazii şi labora­toare pleacă unii singuri şi grăbiţi, alţii în „duo" alene, dupăcum îi aşteaptă datorinţe casnice sau a m a b i l i t a t e a vr'unui restaurant : purtând aproape toţi pecetea oboselii, al ne­cazului şi adesea al melancoliei înspăimân­tătoare.

Iată însă o pereche, care pare a fi rămas neatinsă de povoara şi necazul zilei, sau o simţire mai puternică înăbuşe expresia lor. Fatá e tînără. Poate să aibă 22—23 de ani şi e îmbrăcată simplu. Poate o modistă. El svelt şi înalt, cam peste patruzeci de ani. In mână ţine un dosar de acte. Felul lui pare a fi acela al unui bărbat din societatea bună. Mergând aşa lângă ea, o întrebă glumeţ : „Ei, dar povesteşte-mi ceva!"

Silueta lui se vede numai prin profil, capul şi umerii tind nemişcaţi înainte.

„Ce să povestec?" îl întrebă ea flegmatic. El înzădar se trudeşte să-i fure o privire a ochilor, să înceapă o discuţie care să-i ră­pească măcar o mişcare repentină, o excla­mare, o privire sau o strângere debilă de mână, semn, că sufletul lui a aflat calea la sufletul e i . . .

într'o zi, poate, îi va succede. Se poate că inima asta încă doarme, şi trezirea ei să fie a lui. E trează de mult, poate, şi visează de unul de altul, căruia soarta nu i-a hărăzit nici poziţie, nici rang. Şi-atunci, din slăbiciunile a doua inimi, — cari n'au curajul resemnării — se naşte una dintre marile drame ale vieţii, pline de disperare tăcută şi de ciasuri negre — al căror final adesea se joacă pe stradă.

Viena, Decemvre 1910.

Un îndemn la muncă. On Red. „Tribuna".

Salutăm cu bucurie păşirea curagioasă şi cuminte de a ne trezi la o nouă viaţă de muncă şi jertfe pentru ridicarea poporului nostru.

Vă asigurăm de sprijinul nostru deplin întru lăţirea noului curent.

Brad, 13126 Decemvre 1910. Dr. Ioan Radu, Dr. Traian Suciu, Ioan Gliişa, Emanoil Comşa, Dr. Cornel Albu, H. Ger­

man, Petru Todoran, Minai Stoia.

Pag, 6 »T R I;B U N A* 6 Ianuarie n. 1911

Scrisoare din Budapesta. - Amintiri. —

Tot mai pripit bate pulsul vieţei orăşăneşti. Tot mai adânc se resimte iiorul sărbătoresc adus de Crăciun — numai viaţa răzlăţiţilor Români poartă umbra unui regret, fugarnic şi el.

Tăcerea şi-a aşternut vălul peste viaţă, stă­vilită de ţărmuri, şi numai gălăgia focoasă alor doi studenţi pripiţi, cari încearcă să spună o halima în fuga clipei, mai vădeşte trecutul apropiat.

Se pare o clipă de odihnă, după încordarea neobişnuită, o reculegere după un lanţ de emoţiuni... Multe variate şi sosite toate odată, încât par'că nu le-am putut prinde şi fixa : Numai în clipa aceasta de odihnă încercăm a le învia, a le orândui.

După manifeste şi contra manifeste, după de­claraţii şi desaprobări, după aderări şi neaderări - iată-ne ajunşi la o clipă de răsuflare — când

refăcând trecutul ne dăm mai de aproape seama de faptele şi întâmplările lui !

După emoţiunile din „Jägerhorn", după aş­teptările pline de o îndreptăţită curiozitate de a putea prinde o vorbă sburătoare din bel­şugul zeilor, după vânătoarea pasionată a şoaptelor învăluite în aburi de şvarţ, dupăîn-şirarea nesfârşită de combinaţii şi năzuinţe de a ghici adevărul celor petrecute, în urmă după părândarea atâtor feluri de impresiuni şi fapte deosebite, — ne vedem ajunşi la li­man şi putem răsufla mai liniştiţi.

Furtuna a trecut ! O pată de cer ne surîde senină pintre nori cerniţi ce se pierd în ne­mărginirile văzduhului, iar noi ne bucurăm cum pacea dintre cer şi pământ se închiagă încet-incet !

Furtuna a început încet, cu adieri de vân­turi primenitoare, cu îndemnuri sănătoase, dar apoi cerul s'a cernit, vijelia a isbucnit, — fulgere tăiau brazde pe orizont, —- s'a des-lănţuit şi sunetul îndârjit al unui corn înde­părtat...

In această atmosferă năbuşitoare, în cătră­nirea elementelor revoltate — lumea aştepta sfârşitul neprevăzut... !

Sfârşitul a fost neobişnuit şi neaşteptat... a fost rîsul vesel şi cam ironic alui Haralamb Călămar, singurul pe care se vede că nu l-a făcut melancolic descătuşarea furtunii...

*

Studenţimea a plecat cătră casă, abia câţiva mai colindă singuratici, seara, uliţele cari duc la „Petru Maior" — ca să afle cele mai noui veşti. Din comentarea unei veşti, începe vorba... Domol, întâi, apoi mai aprins, cum e firea românească — şi gesturile se lărgesc, ochii se aprind, iar vorbele cad tot mai dese şi mai grele, ca apoi să scază iarăş într'o adiere de regret. Nu arare-ori unul lasă foaia pe genunchi şi începe a fredona încet „Do­rurile melë\ Din tăcere se rupe alt glas, în-soţindu-1, un al treilea se frământă în bas — şi sala e cuprinsă de duioşia armonică de voci. Pereţii străini sânt loviţi de fiori tresăltaţi, chi­purile mişcă încet şi icoanele din perete pri­vesc înduioşate cum se infiripă doruri ferecate în suflete!

Colinda ce urmează trezeşte din vraful amin­tirilor scene petrecute, locuri dorite, toată lu­mea aceia curată în obiceiuri, toată căldura solemnă cu fiorii de plăcere rară!...

Sufletul se trezeşte, dorurile se înfiripă, gla­surile cresc şi amintirile răscolite se îmbrăţi­şează frăţeşte în un val străin...

Amintirile şi dorurile izolate se furişează în suflete răscolind o adiere de jale, o frântură de doină, şi toţi tac din nou. Doar ochii umezi clipesc mai des sub gene...

Vălul năbuşitor îl distramă unul dintr'un colţ, intonând cu convingere:

„Pe-al nostru steag e scris unire" şi iar s'alătură glasurile, schmteiază şi par'că vor­bele picura balzam şi nădejdi noui în inimile copleşite de melancolie.

Şi aşa petrecem noi aici în străini. A. Munteanu.

Momente din viaţa şi domnia împăra­tului Iosif al II-lea.

De Dr . I o a n Lupa» .

1. Dintre toţi împăraţii, câţi au cârmuit timp

de peste 6 secole, de pe tronul Habsburgilor, cel mai mare şi mai genial este, fără îndoială, losif al II-lea.

Asupra vieţii şi cârmuirii lui există în limba germană, şi maghiară o întreagă literatură istorică, la care scrierea lui Hoffinger*) nu adaugă rezultate ştiinţifice nouă. Căci nu c o lucrare cu pretenţii ştiinţifice, ci o carte de popularizare, o povestire (Schilderung) con­cisă şi uşoară, pe înţelesul tuturora, o des­criere a personalităţii marelui domnitor şi a timpului său. - - In 49 de capitole sânt înfăţi­şate momentele mai de seamă ale vieţii şi activităţii acestui mare domnitor, care a in­trodus în monarhia habsburgică cele mai fo­lositoare reforme pe toate terenele vieţii de stat şi a cercat să uşureze soarta poporului asuprit.

Deşi faptele şi ideile lui de-o epocală în­semnătate sânt în deobşte cunoscute, în cele următoare vom spicui totuş din această carte nemţească câteva momente caracteristice pen­tru autorul sau pentru eroul ei.

Născut în 13 Martie 1741, într'un timp când mamă-sa era în pericol de a-şi pierde moştenirea părintească, despre care cu drep­tate spusese prinţul Eugen de Savoya lui Carol VI, că mai uşor o poate asigura fiicei sale prin o visterie plină şi 200.000 de soldaţi, decât prin „sancţiunea pragmatică" -•- cel dintâi băiat al Măriei Teresiei primi în botez numele : losif, Benedict, August, Ioan, Anton Mihail, Adam.

Când era copilul de ó luni, Maria Terezia s'ar fi înfăţişat cu el în dieta ungurească din Pojon spre a îndupleca nobili maghiari să-i dea ajutor împotriva duşmanilor săi din afară. Aceştia s'ar fi înduioşat atunci şi scoţându-şi săbiile din teacă, în formă de jurământ, ar fi strigat: „Moriamur pro rege nostro Maria Theresia!" Autorul prezintă scena aceasta ca autentică (pag. 10—11), deşi după unele iz­voare istorice chiar ungureşti, lucrurile nu s'au putut petrece tocmai aşa, căci în ziua de 11 Septemvre 1741, când s'a prezentat Maria Terezia dietei ungureşti în costum naţional-maghiar, copilul era în Viena, de unde numai cu vre-o 9—10 zile mai târziu a fost dus la Pojon*) (20 Sept. 1741). Pe de altă parte isto­riceşte nu e deplin sigur, că cuvintele „Mo­riamur pro rege nostro" s'au şi rostit, în adevăr, în ziua aceea, oricât de mare ar fi

*) A. 1. Qross-Hoffinger : „ I o s e p h II a l s R e g e n t u n d M e n a c h « Neue Ausgabe. Wien 1910 8° mare 302 pp.

**) Aceasta se ştie chiar delà un martor ocular : Ga-vriil Kolinovics, în scrierea sa »Nova Hungáriáé periódus Oynaecocratiae Austriacc« 1790 pag. 492 sg. La locul ace­sta nu povesteşte Kolinovics, că în şedinţa din 11 Sept. s'au strigat cuvintele: «Vitam et sanguinem«, dar nu şi ceialaltă versiune cu »Moriamur . — in aceiaşi zi s'a ma­nifestat însă dragostea Ungurilor faţă de Germani în chi­pul următor : «Comoventur interea vehementissime om­nium animi, cum in alios, tum in aditantes praecipue pur-puratos Qermanos, qorum unus Regina tperquam affec-tuose lequente rugas, ut livoris est indoldes, fronte visus inducere, se demnum impotens proripuit ; infanstorum quorumvis coasiliorum authores primarios et illum prae-terea nominis Ungariei osorem implacabilem, exardescunt & cum jam voces andiri caepissent: Vigye az Erdó'gi, ra-piat los Diabolus, res abitura nulla Regiithroni reverentia, vix fuerat absque discrimine, nisi murmura et maledicta haec piudentiorum tantisper sopita, non enim composita, consiliis exstitissent. Audita quibusdam alias nonneminis vox : malle te, si Diabolis Regina se suapue creditisset qo-tius, quam Ungaris« (Ibidem pag. 493—494.) Această scenă cu înjurături, pusă în cartea lui Kolinovics în ime­diată urmare a scenei cu declamaţia sVitam et sanguinem« prezintă un contrast aiât de izbitor şi araiă, că oricât de mare ar fi fost însufleţirea momentană pentru Maria Te-resia, totuş n 'a putut să împiedece explosia vechei anti­patii contra Nemţilor.

fost înduioşarea staturilor, cărora autorul le dărueşte epitetul: „heldenmütige Magyaren". Istoricii germani, îndeosebi istoriograful Măriei Terezia, Arneth a contestat adevărul tradiţiei privitoare la rostirea acestor cuvinte. Scena s'ar fi petrecut altfel. Bărbatul Măriei Terezia. Francise de Lotaringia' fiind recunoscut atunci ca coregent al soţiei sale, a exclamat la sfâr­şitul jurământului: „Mein Blut und Leben für die Königin und das Königreich Ungarn!" Aceste cuvinte le-au repetat apoi şi staturile: „Vitam et sanguinem pro rege nostro" ! — Versiunea aceasta din urmă este istoriceşte mai acceptabilă, decât cea cu „Moriamur", de oarece a rămas despre ea o dovadă şi în ar­ticolul 63 al dietei din 1741, în cuvintele : „Vi­tam et sangiunem sese impensuros unanimi assensu polliciti sunt". — Autorul cărţii, de care e vorba, combină amândouă versiu­nile şi le dă ca autentice, cum sânt prezentate în cele mai multe istorii ungureşti.

Părinţii s'au îngrijit să-1 împărtăşească pe viitorul împărat de-o educaţie cât se putea mai bună şi multilaterală. Dar în alegerea profesorilor n'au fost deopotrivă de norocoşi. Limba ungurească fu pus s'o înveţe de tînăr delà magnatul Batthyány, care îl instrui şi în cele militare.

Fiind mamă-sa de un catolicism intran­sigent, s'a îngrijit ca şi losif să fie crescut în spirit calolic sădindu-i-se în suflet de timpuriu entuziasmul pentru biserica apuseană. Printre profesorii lui găsim şi pe Iezuiţii Parhammer şi Franz, cari, pe lângă toate silinţele lor, n'au putut exercita însă vreo influenţă hotă-rîtoare asupra lui losif. Cel mai bun dintre toţi profesorii lui a fost baronul Cristof de Bartenstein, excelentul publicist şi secretar de stat, delà care a învăţat losif politica, dreptul şi istoria. E semnificativă îndrumarea, ce o dă tatăl, Francise, lui Bartenstein, cum să-1 înveţe acesta pe losif istoria : „Es soll meinem Sohne Ioseph die Historie so tradiert werden, dass die Fehler und bösen Taten der Regenten so wenig als ihre Tugenden und das Gute, so sie getan haben, verschwiegen werden. Diese Geschichten sollen immer so meinem Sohne appliziert werden, dass er gute An­merkungen und nach und nach gute principia sich mähen lerne, durch welche er die Fehler der vorigen Regenten zu vermeiden früh­zeitig angewöhnt werde, welches gewiss von guter Wirkung sein wird."

Iosif era de o constituţie trupească puter­nică, ager şi expansiv, uneori încăpăţînat şi nedisciplinabil. Marnă-sa voia să-1 îmblân­zească şi cu ajutorul unei educaţii artistice. („Ich lehre meinen Sohn die Kunst lieben — zicea M. T. — damit er .milder werde, deon er ist störrisch".)

In tinereţe losif avea pasiune pentru muzică şi pentru arta militară. La vîrsta de 18 ani voia să participe şi el ca comandant în răz­boiul de 7 ani, dar mamă-sa îl opri. Atunci el îşi căută mângâierea în lectură istorică, citind cu predilecţie istoria viteazului Carol XII şi cărţile lui Iulius Caesar: „De bello gallico".

La 1760 se căsători losif cu principesa Isa-bella de Parma, pe care o iubia cu pasiune. („Europa sah das seltene Schauspiel einer glücklichen Ehe zwischen Personen fürstli­cher Abkunft"). Dar losif nu era să aibă parte de mulţămirile vieţii familiare, Isabella muri în curînd, iar a doua căsătorie încheiată la l 1765 cu Maria Iosefa, fiica împăratului Carol VJI, nu-i aduse nici o fericire familiară şi fu de o durată scurtă (la 1767 muri şi Maria Io­sefa). — Astfel pe viitorul împărat losif II. nu

Шг. 3Í9 — Ш Ѳ T R ѴѢМ N A

studii în străinătate, pentru înavuţirea cunoş­tinţelor şi pentru lărgirea orizontului nostru. Prin cotizaţii şi colecte s'a adunat deja suma de 700 cor.

Avem nădejdea şi convingerea, că toată suflarea românească va urma bucuros exem­plul luminatului Arhiereu şi va sprijini o atare pornire idealistă a tinerimei, cătră un scop aşa de frumos şi folositor.

— Moartea senatorului Elkins. Ieri a murit în Washington bătrînul senator Elkins, răpus de o boală care îl c h i n u i a de multă vreme. Elkins a fost tatăl domnişoarei care de nenumărate ori a fost amintită în vara trecută, în legătură cu căsătoria ducelui abb-ruzilor. Din această căsătorie însă nu s'a ales nimic, căci senatorul ţinea morţiş ca să aibă aceleaşi drepturi la curtea italiană întocmai ca membrii casei domnitoare. După moartea lui însă, fiind înlăturată singura piedecă, nu e esclus ca căsătoria să aibă loc. Elkius a fost până la 1893 uuul dintre principalii con­ducători ai republicanilor.

— Pictorul de curte a lui Abdul Hamid. Fausto Zanaro, lóstul pictor de curte a lui Abdul Hamid, publică într'o revistă din Ve­neţia unele principii de artă ale exsultanului. Povesteşte un caz caracteristic, întâmplat pe vremea când lucra la curte: Se apropia sosi­rea în Constantinopol a împăratului Wilhelm şi luându-se în programul festivităţilor şi vi­zitarea pinacotecei, prusianul a dat ordin pic­torului să facă niţică rînduială în pinacotică. Zonaro a îndeplinit mandatul, aruncând mai multe bucăţi de-ale obscurilor pictori turci, punând în locul lor picturile artiştilor Francezi şi Ruşi. Ca omul conştienţios Zonaro a uitat a doua zi după aranjare din nou în pinaco­tecă, ca eventual să mai indrepteze ceva de este de lipsă. Mare i-a fost mirarea, când şi-a văzut munca nimicită. Toate bucăţile pictori­lor mari au fost înlocuite cu tablouri turceşti. Scandalizat până la culme, a început să facă larmă, să chieme servitorii şi să-i ia la răs­pundere. Atunci intră din întâmplare mareşa­lul curţii şi-i aduce lui Zonaro la cunoştinţă, că schimbarea s'a făcut la ordinul sultanului.

Motivele nau politice. Tablourile puteau atinge neplăcut pe împăratul Wilhelm date fiind relaţiile încordat între Germania şi Rusia. — Aşa erau principiile de artă ale fostului sultan: practice.

— S ă r b ă t o r i r e a C r ă c i u n u l u i . Sărbătorile Naşterei Domnului Isus Christos nu datează de cît din sec. al 11-Iea, fiind instituite de Telephore, succesorul lui Sixte I care, după 11 ani de pontificat a fost mar­tirizat în anul 139 d. p . Chr. La început, data cînd se sărbătorea Naşterea Domnului era schimbătoare, se celebra de obicei în luna lui Maiu. Ea deveni fixă în sec. al IV-lea, sub pontificatul lui Iuiius I, care după avisul doctorilor în teologie, aştză ca dată nes­chimbătoare 25 Decembre, sau mai exact, noaptea de 24 spre 25 Decembre.

Din sec. al VHi-Iea această noapte de 24 spre 25 Decemvre se trecea în biserici împodobite cu picturi măreţe şi frumos iluminate în mijlocul cîntecelor sfinte, în citiri, în rituri deosebite pline de mişcare şi dulce poezie

Puţin cîte puţin, această serbàtoare deveni mai măreaţă.

La finele sec. al X-lea cîntecele începură a fi în­soţite de dialoguri care, mai tîrziu desvoltîndu-se, au devenit serviciu de preoţi, unde Misterele Naşterii Domnului erau reprezentate în toate amănuntele: ieslele, copilul Isus şi mama sa, Sft. Iosef, păstori şi falangele cereşti, formate dintr'o reuniune de copii, cari cîntau melodii religioase în galeriile superioare.

Aceste reprezentări a Misterelor Naşterei Demnu­lui s'au repetat în fiecare an din sec. al Xl-lea pînă într'al XVI-lea în toate bisericile creştine, împrumu-îndu-se din timp în timp, şi din loc în loc oarecari

deoeebiri, şi gradat se adăogau scene suplimentare, mai mult sau mai puţin depărtate de subiect, c a r e t a urmă degenerînd, au trebuit să fie suprimate de tot.

Obiceiul de a sărbători Crăciunul, răspîndindu-se în acelaş timp cu acela al reprezintărilor Naşterei, diEeriţi speculatori ai celor sfinte, începură a perso­nifica Crăciunul şi a merge în numele său pe Ia porţile celor bogaţi, solicitînd prin cîntece, daruri şi bani.

Tot ca o urmare a acestui obicei trebuie atribuită şi origina obiceiului actual de a pune pantofii în va­tră, pentrucă micul Crăciun să aducă noaptea cîteva lucruri frumoase şi plăcute la copii cuminţi.

Cîndva s'a crezut şi s'a căutat a se face oarecare analogie între Crăciunul creştinilor şi între sărbătoarea Khanuca (Hanuca) a evreilor. Punîndu-se în legătură faptul aprinderei de lumini, caracteristic sărbătoarei evreilor şi a pomului de Crăciun la Creştini.

Dar, această analogie este cu totul greşită, căci ace­ste sărbători n'au nimic comun.

Crăciunul însă, are foarte multe legături cu sărbă­torile păgîne ale solstiţiului de iarnă, sărbătorile lui Mithra, împrumutate de Romani, delà Perşi şi acelea ale lui Odin, zeul luminei la Scandinavi, ca şi Mithra la Perşi, de unde ni-s'a păstrat şi ni-s'a transmis cel mai mare număr de tradiţiuni; astfel sînt: binecuvîn-tarea focului şi a rugului de Crăciun (Anglia, Spania, Franţa, Germania, Dalmaţia); aprinderea de lumini Ia arborele de Crăciun şi ramura de văsc a Englezilor, reminiscenţe evidente din timpurile Druidice.

In anul 596, cînd Origoriu-cel-Маге trimise în An­glia pe sft. Augustin de Canterbury, pentru a propo­vădui evanghelia, l a sfătuit ca să respecte tradiţiunile popoarelor la care se ducea să le convertească, şi să caute chiar ca la nevoie «ă le pue în acord, negreşit însă în favoarea creştinismului şi mai ales de a po­trivi sărbătorile jolstiţiului de iarnă cu acelea ale Naşterei Domnului nostru Isus Christos.

— 0 frumoasă faptă creştinească. Din Curticîu ni-se scrie: Dl Dr. Sever Ispravnic, advocat în Arad, a dăruit bise­ricii din Curticiu suma de 1000 (o mie coroane), instituind o fundaţiune pentra ajutorarea tinerilor Români d i n C u r t i c i u o«rî studiază la şcoli medii.

Comitetul parohial îi exprimă şi pe această cale mulţumirile sale sincere pentru această faptă creştinescă.

— Sfinţire de ş c o a l ă în Caţa. Comitetul parohia] gr. or. român din Caţa invită la fes­tivitatea sfinţirei şcoalei gr. or. române din Caţa, care va avea loc Luni, în 27 Dec. st. v. 1910, a doua zi de Crăciun, cu următorul pro­gram :

I. La orele 8 a. m. serviciu divin. Cântările liturgice le va executa corul delà biserica silui Nicolae din Braşov-Şchei. Dirigent: prof. G . Dima.

II. La orele 11 sfinţirea şcoalei prin manda­tarii Escel. Sale Metropolitului, dnii asesori con­sistoriali N. Ivan şi L. Triteanu.

III. La ora 1 p. m. banchet, oferit oaspeţilor în sala festivă a şcoalei.

IV. La orele 7 seara Concert dat de corul delà biserica silui Nicolae din Braşov-Şchei.

După concert urmează danţ.

— Scenă pe galeria Sobranîe i . Soţia fo stuluf ministru-preşedinte Petrov şi soţia ac­tualului ministru de comerţ Dr. Krestev, urmă­reau ieri de pe balcon discuţia din cameră, care se vede că le cam aprinsese, căci deo­dată se născu un schimb de vorbe între ele, care degenera însă în ceartă. In toiul focului cu care discutau cele două dame, soţia lui Petrov îi reproşa celeilalte cu cuvintele:

— Sânteţi ucigaşi. Vă credeţi soţiile mini­ştrilor liberali, caid bărbaţii voştri sânt simpli ucigaşi.

Nici cealaltă n'a rămas mai pe jos, căci ia răspuns :

— Eşti de mult de easa de ntibtmi, iar băr­batul d-tale de puşcărie.

Cazul acesta a produs mare consternaţie între politicieni.

— Cutremurul din Asia. încă nici până astăzi n'au sosit informaţii pozitive şi amănunţite despre marele cutremur pe care l-au semnalat alaltăieri toate observatoriile seismografice din Europa. Un lucru pare sigur şi anume că cutremurul s'a declarat pe o suprafaţă întinsă, nu numai în Tur-kestan, ci şi în alte părţi ale Asiei, aşa de pildă în Afganistan. Se vesteşte prăbuşirea mai raultor oraşe, victimele de oameni însă nu se cunosc nici acum, nici măcar pe a-proape. Pe locul unde se înălţa oraşul Przevals acum e un lac uriaş şi nici nu se poate bănui măcar câţi oameni au pierit acolo, Pentru intensitatea extraordinară şi pentru proporţiile cutremurului e caracteri­stic faptul, că de sgtiduitura ce a produs s'au nimicit aparatele sesmografice din Tiflis şi din Petersburg.

Din Croaţia s'a anuţat aseară un cutre mur bine pronunţat mai ales în Usieku.

— Epilogul tulburărilor anarhiste din Londra. Publicul englez din Londra a trecut peste cele dintâi emotiuni ale fioroasei lupte din Houndsditch şi opinia publică detestă în mare parte înfrigurarea cu care autorităţile s'au aruncat în această aventură primejdioasă. Căci e evident că criminalii din chestie nu erau nici pe departe anarhiştii cu cari se putea face o lovitură de stat, ci neşte bandiţi ordi­nari şi prin greşala ce s'a făcut cu omorîrea capilor răufăcătorilor, s'au îngropat pentru tot-U c t t u i m tainei* cnr.ietătilor criminaliste, cu alte cuvinte poliţia şi-a zădărnicit e a însăşi pla­nurile.

Nu se poate deduce cu siguranţă nici faptul, că criminalii plănuiau atentate politice cu toate combinaţiile asupra atentatului din Iunie viitor, ci mai mult s'ar putea spune, că e vorba de o bandă de tîlhan bine organizată şi gata de ori-ce, care nu să sfia să ucidă şi să omoare cu duiumul, numai ca să-şi ajungă scopul.

Ministrul de interne Curchil, care a fost de faţă la desfăşurarea acestui eveniment senza­ţional, deşi a dat cele mai severe ordihe pen­tru supravegherea străinilor emigraţi — se vorbea chiar, că anarhiştilor nu se va mai da refugiu în nici un oraş al ţării — a declarat, că de aci înainte se vor examina mai dea-proape emigranţii, dar porţile ţării nu vor fi închise pentru evadaţii politici.

*

Cele din urmă trosniri de puşti în lupta cu anarhiştii au amuţit, dar frigurile în­căierării ţin lumea mereu în agitaţie. Toţii locatorii ruşi din Sîepney sânt puşi sub paza şi în fiecare individ suspect se bănueşte un criminal, care ia forme monstruoase în fantá­zia iritată de peripeţiile luptei din urmă. Un băeţel, ucenic pe bordul unui vapor, phmban-du-se pe farmul Tamizei a aflat o cutie de tinichea» foarte dragată la vedere şi a început să se joace cu ea. Din fericire l'au băgat de seamă din bunăvreme şi au luat cutia delà el, căci era o maşină infernală de o forţă uriaşă. Desfăcând-o au aflat într'însa doi punţi de materii explosive.

Intru cât sânt adevărate svonurile de acestea nu se stie, dar se mai vorbeşte că anarhiştii plănueau un mare complot cu prilejul încoro­nării regelui care va avea loc în Iunie. La aceasta serbare vor lua parte mai multe ca-

Schimbare de birou de arhitectură. =========: Arhitectul -

sjii-n. t r a n s p u s Ъіг-ovtl t e h n i c — — în Arad, straja Szent IslYán nr. 7. (Gasa proprie).

Primeşte tot felul de lucrări de birou şi execuţie de branşa arhitecturii. Pregătesc planuri în stilul cel mai modern. — Servesc cu orice explicaţii privitoare la arhitectură. — Rog şi pe mai de­parte binevoitorul sprijin al onoratului public.

Cu stimă

Mászni János, arhitect.

Pag, ы f R I B U N A Nr. 280 -~ I01Ö

pete încoronate şi lume diplomatică, iar când s'ar ii adunat în catedrala Westminster, tero­riştii i-ar ii aruncat în aer.

— Nou advocat român. Din Târgul-Mu-răşului ni-se scrie că dl Dr. Traian Pop a făcut censura de advocat înaintea comisiei de examinare din Târgul-Murăşului.

Felicitările noastre ! — Un enorm câştig la cărţi. Din Paris se

anunţă că cu prilejul unei serate la o familie ducele Alfons de Guichy a câştigat delà prie­teni săi peste trei milioane şi jumătate franci în cărţi. Cei trei partneri s'au obligat să plă­tească suma aceasta în restimp de trei zile. La începutul jocului ducele pierduse peste 72.000 franci dar peste puţin s au întors căr­ţile şi a câştigat fără întrerupere până în zorii zilei.

£renk* stelată şi artişti ei. Petrecere în Caransebeş. Societatea femeilor

romîne pentru regularea şi înfrumseţarea cimiterului gr. or. romín din Caransebeş aranjază în sara de sf. Ioan, 7/20 Ianuarie 1911 petrecere împreunată cu tea­tru, în sala cea mare a hotelului «Pomul verde».

Piesele teatrale: 1. «Cinel-СіпеЬ, comedie cu cîn-tece, într'un act de V. Alexandri. II. «Idil la ţară», comedie într'un act de Iuin şi Flerx, localizată de Maria Baiulescu. 111. «Un tablou vivant.» Dans.

ECONOMIE întovărăşirea dă puterea. Era în ziua de Crăciun. Cu toate că vremea se apropia de amiazi,

satul în care гпя affom ©r*» «copciit de ntşte nori negri , de plumb întunecos.

Deodată se întunecă din cale afară şi fulgi uşori de neaua înspumată începură să fluture încet, lăsându-se lin pe acoperişu­rile caselor.

Nu mult după aeeea, o neaua moale şi orbitor de albă învălea satul întreg şi dea­lurile din împrejurime şi atât de plăcută era ochilor, încât îţi alina orice durere. Vân­tul nu sufla. Crengile pleşuve şi negre ale pomilor visători erau împovărate de nin­soare şi adăugau şi ele ceva armonios la liniştea, ce stăpânea întreg ţinutul.

într'un cuvânt, toată zarea era străbătută de vraja unei lumini albe dar reci.

Drumul satului era pustiu. Nici un car nu mai uruia. Rîul, care trecea prin sat îşi pierduse glasul. Roţile morilor îşi păstrau odihna. Satul întreg era cuprins de-o li­nişte visătoare. Chiar şi inima omenească bătea mai lin şi sufletul era mai senin, căci lupta pentru traiu încetase o clipă, grijile se opriseră în drumul lor.

Abia avui vreme să bag în seamă toate acestea, când deodată auzii un fel de şu-şuit. El se întindea tot mai tare, venea tot mai aproape. In sfârşit îl auzii de tot tare, de tot aproape, preschimbat în vorbe de-ale credincioşilor noştri cari se înapoiau delà biserică.

Mai toţi erau plugari, cari subţi de ar­şiţa dogoritoare a soarelui, sorbiţi de munca zilnică fără socoteală, muncesc din zorile j d'albe până în amurgul ce înegreşte zarea, j

Cei mai mulţi dintre aceşti drept credin- i cioşi erau cu muierile şi cu copiii lor. îm­brăcămintea lor albă ca spuma laptelui, arăta o podoabă, însă o podoabă nevătă-mătoare, cumpătată, fără jertfe aduse deşer­tăciuni şi dragostei de sine.

Priveliştea aceasta mă făcu să cred, că toţi aceşti creştini sânt oameni mulţămiţi,

oameni cari trăiesc în linişte şi fără de

Dar mulţămirea mea nespus de dulce şi bătaia plăcută a inimei mele nu ţinură mult, pentrucă dupăce mă amestecai şi eu între ei şi întrai în vorbă cu ei, mă încredinţai, că nu sânt nici pe departe aşa precum îi credeam eu, ba dimpotrivă, sânt plini de griji, de sarcini, că sărăcia le bate la uşă. Şi-atunci întrebându-mă supărat, că cine-i de vină că ori încotro privim numai să­răcie găsim, mi am răspuns ruşinat şi du­reros: Noi singuri!

Puterile ne zac părăsite şi răsfirate. In schimb umblăm să cerşim şi să adunăm puteri delà străinii duşmani nouă. Puterile noastre le folosim pentru străini, necunos-când preţul lor cel mare dacă le-am folosi pentru noi. Dureros de trist!

Nu ne călăuzim după vorba: » Unul pen­tru toţi — şi toţi pentru unul'«. Ne lipseşte voinţa cea adevărată, ne lipseşte unitatea voinţii, care face minuni şi fără de care nu-i putere naţională.

Orbecăm fiecare, luptându-ne câte unul fără ispravă. Trist şi ruşinos! Deci noi singuri sântem de vină şi nimeni altul. Pieirea ta din tine Israile! Ce să ne facem prin ur­mare? E ceasul din urmă!

Să ne pocăim, să ne deşteptăm, să ne adunăm puterile, să Ie împreunăm, să le rânduim. Să aţîţăm în tot Românul mân­dria naţională, dragostea de neamul său.

In urma prea multelor fărădelegi abătute pe capul nostru, încetul cu încetul ne-am pierdut simţul cât p r e ţ u i m , ne-am pierdut credinţa în noi, în puterea cu care sântem înzestraţi.

Aşadară pentruca iarăş să fim ceeace am mai fost — trebuie să ne unim, să ne în­tovărăşim puterile, căci doar tot noi am dat acestei întovărăşiri cel mai potrivit înţeles:

Unde-i unu l nu-i putere, La nevoi şt la durere , Unde-s mulţi puterea creşte Iar duşmanu l nu sporeş te .

Şi pentruca să ajungem Ia întovărăşirea puterilor noastre, tot numai cărturarilor tre­buie să le vorbim şi dintre ei mai ales în­văţătorului şi preotului. Aceştia sânt în atingere mai nemijlocită şi mai înteţită cu sătenii. Prin urmare ei sânt cei mai che­maţi pentru asta. Dar pentruca sătenii să dea credinţă vorbelor, ei înşişi trebuie să se avânte spre binele obştesc, să premeargă cu pilde vii şi bune.

Preoţi cu crucea în frunte, acum ori nici odată! Căci de nu se mişcă ăştia, nici sătenii nu se vor mişca. De nu se pătrund aceştia de simţul naţional, nici sătenii nu se vor pătrunde de el.

Să ne întovărăşim deci iute şi straşnic, ca să fim aşa cu toţii, un t r u p şi un su­flet! Astăzi trăim în vtacul întovărăşirei. Priviţi lucrurile neînchipuit de grele de fă­cut şi întrebaţi-vă cum s'au făcut ? Prin to­vărăşia puterilor, prin făptuirea ei. Să venim înaintea lumei şi să dăm de gol pe aceia, cari susţin că noi în de noi nu putem face nimic, că ne trebuie ajutor străin, că ne trebuie un tutore ca la fiinţele nevîrst-nice. Altfel, de vom urma şi de aci în­colo să aţipim, să ne tot văietăm, dacă nici în aceste vremuri de grea încercare nu ne desmeiicim din somnul cel de moarte, atunci dormi-v'om somnul peirei veşnice ca popor.

Deşteaptă-te Române din somnul cel de moarte !

Noi Românii sântem fraţi de-un sânge, copii delà o mamă, trebuie deci să fim unii faţă de alţii cu cea mai mare dragoste, blândeţe, încredere şi dreptate, cu atât mai vârtos, cu cât sântem copleşiţi de răuvoi­tori, jur împrejur.

Orice piedecă mică, nesocotită şi neînlă­turată prin puterea noastră proprie, cu vre­mea se va mări şi poate creşte, omorîndu-ne nu şapte vieţi, ci sute de mii de vieţi.

Să ne unim deci! Astfel înarmaţi să păşim apoi ca un sin­

gur om, cu putere de balaur, unul pentru toţi şi toţi pentru unul!

Traian V. Ţăranu.

x Fiecare e c o n o m s'a c o n v i n s deja că motoa­rele lui Korányi sunt cele mai perfecte şi mai ieftine. Zace în interesul fiecăruia, ca să nu cumpere maşină slabă şi rea, ci necondiţionat bună şi durabilă. Bine­voiţi a vă adresa cu încredere firmei K o r á n y i V i k t o r , Budapesta, Liszt Ferencz tér 9, care vă tri­mite catalog de preţuri gratis şi franco.

C e l e mai î r u m o s executate daruri d e C r ă c i u n şi A n u l - n o u : garnituri pimiru îngrijirea mînilor, casete pentru piepteni, garnituri de piepteni, cele mai elegante géante de mătasă şi piele pentru femei, Iornete, gia-mantane, bastoane de argint, toc de ţigări şi ţigirete cutii decorate şi jucării în asortiment bogat se capaiă în prăvălia lui H e g e d ű s G y u l a , Arad Andrásy-tér No 15.

X Ce le mai potrivite cadour i d e Crăciun şi A n u l - n o u în asortiment bogat din cauza lipsei de spaţiu se vînd cu preţuri foarte ieftine. Mare şi bogat asortiment de sticlării moderne şi frumoase, porţelan obiecte de lux şi cadre. F i scher M ó r , Andrássv i tér 2 0 . Palatul Fischer. Telefon pentru comitat ş-oraş Nr. 568.

X Atragem şi pe calea aceasta atenţiunea on. pă­rinţi, ca cumpărările de Crăciun să ie efeptuiască Ia K o v á c s B é l a magazin de modă pentru copii, Cluj-Kolozsvár Király tér nr . I. In întreg Ardealul a-cesta este unicul magazin de artielű pentru îmbrăcă­mintea copiilor. Firma garantează pentru calitatea bun? a mărfurilor ei şi pentru serviciu prompt. In provinţe trimete mustre din orice articlii în branşa aceasta)

Magazinul poate fi cercetat fără obügamentu! de-г cumpăra.

X 1 Litru rum e n g l e z de ananas, cu gust de va­nilie şi o cutie de tea ia olaltă 2 c o r o a n e . (Preţ de concurenţă.) Teiuri veritabile chineze şi ruseşti de ca­litate excelentă şi pe lîngă preţuri foarte ieftine 1 Dkgr. 10, 12, 16, 20, 24 fileri. P r ă j i t u r i 1 e p e n-t r u t e a le socotesc în preţul de fabrică aceluia, care îşi procură delà mir.e tea şi rum. 1 Klgr. sfărmături de ciocoladă cor. 2 40—2 -60. Sursa cea mai ieftină şi mai bună pentru cumpărarea a orice marfă în branşa a-ceasta. — Părul cărunt şi mustaţa căruntă se vopsesc bine cu vopseana «IDEAL» pentru p i r care e nestri-căcioasă. P r e ţ u l 3 cor. Se af ;ă de vînzare în toată coloarea la F e k e t e Mihály , droguerie la «Inger» în Murăş-Oşorheiu (Marosvásárhely). 2

«Călătorul». Laudele ce ne rugaţi să publicăm nu sunt ocazionate.

JPoşîs A40ial*ir«f!«ii, Dr. Ioan Popoviciu, Şiclău. Abonamentul D-voastre

a expirat Ia 1 Oct. 1910. F. A Degan, Fiume. Am primit 14 Cor. abonament

pînă la 1 lube 1911.

IRedeckn fi'-bponsabil : ЫІІп Olu^gHe,, * Tribun** institut tipografic, Ш с Ы к şl mm-

0 nevasta tânără văduvă caută un Ioc de ec noaroă la vre'un preot sau învăţător. A se adresa la dna Tereiia Cherepanci, Arad, Vá'asztóu. 23. (Erzsv.)

Supliment literar al „Tribunei"

De Sextii Puşcariu.

II.

A l d e .

Celce a trăit la ţară prin Muntenia sau prin

Eărţile sudice ale Ardealului a auzit adesea, i graiul ţăranului român, cuvântul alde. La origine, cele două elemente care con­

stituie acest cuvânt se simţeau în mod distinct si chiar şi azi putem auzi construcţii ca : I-am întâlnit pe ăi de veneau călări, adecă „pe cei care veneau călare". Cu timpul a devenit un iei de articol invariabil, aşa încât la Ispirescu găsim fraza : Fugi şi dumneata delà fereastră! Ce te tot zgăeşti şi te uiţi la toţi d'alde taie-cănilor-frunză ?

E interesant a urmări desvoltarea mai de­parte a acestui cuvânt, căci el ne dă o mă­sură de a pricepe cu câtă ingeniozitate 1-a ştiut întrebuinţa poporul nostru, spre a aco­peri o trebuinţă de a se exprima, pentru care limba moştenită nu-i dădea nici un mijloc.

E vorba de pluralul numelor proprii. Gramatica elementară ne învaţă, că numele

proprii nu au plural. Şi e firesc acest lucru. Nicolae Bălcescu a fost unul în toată lumea, deci nu vom veni niciodată -— zice grama­tica în situaţia de a trebui să formăm plu­ralul delà acest nume.

Aşa e, de obiceiu. de sigur. Totuşi sânt cazuri, când chiar pe Nicolae

Bălcescu sau pe Dimitrie Bolintineanu trebuie fcă-i întrebuinţăm la plural. Următorul exemplu pin Vlahută ne arată un astfel de caz şi ne indică şi felul cum formăm, la asemenea ocazii, pluralul:

„Un băietan mai răsărit citeşte frumos; toţi „ascultă cu evlavie, inimile bat mai tare, ochii .se umezesc de lacrimi : prin glasul lui sonor ,şi cald vorbesc Bălceştii şi Botintinenii*.

Dacă am traduce în franţuzeşte propoziţia aceasta, am putea-o reda întocmai. Şi, de fapt precum construcţia întreagă, aşa şi felul de •a forma pluralul numirilor proprii ca şi la sub­stantivele comune, e cu totul literar. Nu ne supără, cetindu-1, dar simţim că nu e ceva special românesc.

Creangă, care avea simţul graiului popular desvoltat într'o măsură extraordinar de fină, venind şi el în situaţia de a întrebuinţa un astfel de plural, construeşte fraza sa cu totul altfel: , ,

In Divanul ad-hoc erau boieri de toata „mâna, şi mai învăţaţi, şi mai neînvăţaţi, cum îi apucase timpul. Intre aceşti din urmă erau

Ide-alde Alecu Florescu, poreclit şi Tololoiu". Intr'adevăr, acesta e felul popular de a forma

pluralul numelor proprii în limba română. Nu însă în astfel de construcţii, care aparţin sti­lului literar şi în care numele proprii sânt pri­vite oarecum ca apelative, fiind aduse ca exemple, sau ca reprezentante prin excelinţă ale unor însuşiri omeneşti, precum la Italieni se zice / Catoni, la Francezi les Catons, la Spa­nioli los Catones, când voim să vorbim nu despre Caton cel istoric, ci să-1 cităm ca pe .tipul judecătorului sever în privinţa moravu­rilor publice."

Alte sânt împrejurările când ţăranul român ajunge în situaţia de a întrebuinţa pluralul unui nume propriu. Mai ales două.

Mai întâi. Când voim să vorbim despre fa­milia cuiva. Când spunem : Mă duc la Pope­scu, intenţia noastră e de a întâlni pe Popescu si, deocamdată, numai pe el ; când spunem msă: Mă duc la Popeşti, nu voim să întâlnim chiar pe Popescu, ci mai ales pe cei care lo-cuesc împreună cu el, pe cei cari sânt repre­zentaţi prin capul familiei : Popescu.

In cazuri de acestea, formăm iarăşi pluralul, ca delà orice substantive; iar când aceasta nu e cu putinţă, întrebuinţăm pluralul sufixu­lui — eseu, (prin Bucovina, al sufixului — eanuj. Astfel vorbim de marca Ghiculeştilor, de ospitalitatea Hurmuzăcheştilor (în Buco-

I vina : Hurmuzăchenilor) etc. Mai greu e însă când avem a face cu nume

de botez, căci spiritul limbii se opune de a le întrebuinţa la plural şi spunând: Mă duc la Ioani, simţim imediat că am păcătuit împotriva spiritului limbii noastre. In cazul acesta po­porul circumscrie : Mă duc la alde Ioan.

Cel mai vechiu exemplu pentru construcţia aceasta îl avem din anul 1680.

E vorba de un pasaj biblic, în care se isto­riseşte despre Azaria, care era, împreună cu fii săi, într'un cuptor, când îngerul Domnului se coborî la ei. Traducătorul cel mai vechiu al cărţii sfinte, din secolul XV sau al XVI, nedibaciu precum era, scrise : „îngerul Domnu­lui destinse depreună cu Azaria-feciorii în cuptoriu" (din copia lui Coresi). Nici Silvestru, le 1651, nu nimeri mai bine, traducând: „în­gerul Domnului depreună cu soţii Azariei po-gorî în cuptoriu". Abia Dosofteiu, îndreptân-du-se cătră limba poporului, găsi expresia adevărată : „îngerul Domnului se pogorî la cei cu alde Azaria, în cuptoriu".

Două exemple moderne vor ajunge spre a ilustra această întrebuinţare a lui alde. Unul e din Ispirescu :

„11 vedea lucrând, când la alde neică Burcilă, când la fruntaşii satului."

Mai lămurit, pentru construcţia cu pluralul pronumelui următor e acest exemplu popular:

„Alde nea Coman, ă ş t i a sânt oameni de ispravă !"

Prin această întrebuinţare nouă a cuvântului alde, limba noastră ajunge în situaţia de a face nişte nuanţări fine, pe care înainte nu avea putinţă a le distinge. Să admitem, bunăoară, că doi fraţi s'au înţeles să cumpere o vie. Dacă înţelegerea aceasta s'a făcut numai între ei doi, se poate spune, simplu: „M'am vorbit .cu frate-mieu Dumitru să cumpărăm o vie". Dacă însă, înainte de cumpărare a fost consultată şi nevasta sau copiii, dacă cumpărătoarea s'a făcut cu consimţământul familiei lui Dumitru, atunci aceeaşi frază va primi forma: „M'am vorbit cu alde Dumitru să cumpărăm o vie."

Mai este însă un alt caz când ţăranul român întrebuinţează pluralul în loc de singular şi, spre a-1 înţelege mai bine, trebuie sa facem o mică digresiune.

La mulţi dintre cetitori le va fi părut curios că ţăranul nostru, când are intenţie să se ducă undeva, să zicem bunăoară la judele satului, întrebat fiind, unde se duce, răspunde „Până la iudele".

De ce „până la judele" şi nu curat: J a ju­dele", când hotărîrea lui este, evident, de a-1 întâlni pe acesta şi nu de a se opri înaintea casei lui?

In zadar îşi bate în acest caz filologul capul cu explicarea construcţiei sintactice a prepo­ziţiei până la. Explicarea nu o va putea da el, ci ea aparţine altui ram ştiinţific, psicolo-giei popoarelor.

Bietul ţăran român a avut să sufere, în curs de veacuri, atâtea prigoniri, el a fost tras de atâtea ori pe sfoară şi a fost exploatat aşa de adesea, încât s'a învăţat minte şi a învăţat să fie precaut şi bănuitor. Rezultatul acestei ex­perienţe se reoglindeşte şi în graiul lui. Când îl întrebi: „Unde te duci?" El imediat se în­treabă însuşi: „Ce treabă are el să mă întrebe ? De ce o fi vrând să ştie?" Şi de aceea, ne­voind să spună un neadevăr, dar fiind prea bănuitor spre a rosti adevărul întreg, el ia re­fugiu la acest până la judele", ca şi când ar vrea să zică : De m'ei vedea pe acolo, să ştii că numai întâmplător m'am nimerit prin partea locului".

Circumscrierea e deci caracteristică graiuiu popular şi toţi ceice au stat în contact cu ţă­ranul nostru, mai ales ceice au avut afaceri cu el, ştiu, că el, înainte de a-şi spune păsul îţi pipăe pulsul prin introduceri lungi, caută să te descoasă, să-ţi gâcească gândurile, să câştige timp de a te cerceta, vorbindu-ţi de copii şi de vreme şi de sămănături, când lui îi arde cu totul de altceva.

Iată cum se explică că în unele regiuni (după o comunicare) „nu se zice niciodată: Mă duc la nănaşul, mă duc la judele, şi alte fraze analoage, ci : Mă duc pân' la ande nă­naşul, la ande judele."

Iată pentruce ţăranul — şi mai ales taranca română — întrebuinţează atât de des aşa nu­mitul plural maiestatic. Nimic mai puţin decât maiestatic! Căci dacă o ţărancă, păzându-şi vaca, îţi răspunde la întrebarea : „Ce mai iaci pe aici?" cu „Ia, păzim şi noi vacile", — de sigur că acest „noi" nu trebuie scris cu literă mare. El n'are nimic din tonul de mândrie a porâncilor domneşti, ci e iarăş izvorît din acelaşi sentiment de precauţie, ca şi când şi-ar zice : „Tu mă vezi pe mine singură, dar să ştii că în apropiere e şi bărbatu-mieu sau frate-mieu, care, la nevoie, mă va apăra!"

Acest plural se redă de-asemenea în graiul popular prin alde. Iată un exemplu din Dela-vrancea, în care o ţărancă întreabă pe un om de bărbatu-său : „Nea Mitrane, ai întâlnit pe ale drumuri pe alde Dumnealui?"

In alde am făcut cunoştinţa unui cuvânt c a r e constituie o mică părticică din bogăţia limbii noastre, cu atât mai preţioasă pentru noi, cu cât e un product al geniului nostru naţional. Nici o altă limbă n'a ştiut să-şi ajute în felul acesta din încurcătura în care se gă­seşte celce ajunge în situaţia neobişnuită de a forma pluralul unui nume propriu.

Altă chestiune este, întrucât se poate intro­duce acest cuvânt în limba noastră literară, dacă nota ţărănească inerentă lui n'ar suna falş într'o frază gândită de un om cu o cul­tură mai înaltă şi scrisă în stilul prozei arti­stice.

Aici rolul filologului încetează. El nu are a da sfaturi, ci trebuie să se mulţumească a releva bogăţiile limbii sale. Singurul sfătuitor este şi rămâne bunul simţ al scriitorului; el îi va răspunde dacă în anumite împrejurări poate, sau nu, primi acest cuvânt din graiul delà tară.

Ceeace filologul poate însă să mai facă, este, de a arăta ce rezultate rele izvorăsc din tendinţa de-a introduce cu tot preţul ast­fel de cuvinte ţărăneşti în literatură, mai ales atunci, când nu le cunoşti bine întrebuinţarea.

Chiar cuvântul alde ne dă un exemplu in­structiv în privinţa aceasta, căci îl găsim în­trebuinţat greşit la doi dintre cei mai buni scriitori ai noştri, Ia Odobescu şi la Ispirescu, ca să nu vorbesc de A. Pann, care n'a avut niciodată simţul limbii româneşti. Şi unul şi altul trec, şi cu drept cuvânt, de scriiton-model în ceeace priveşte limba şi stilul lor. Şi unul şi altul însă sânt născuţi şi crescuţi la oraş şi oricât de mult au cercat sa pătrundă în comorile limbii vorbite la ţară, adesea nu au izbutit să recunoască adevăratul spirit al graiului ţărănesc. Această afirmaţie aş putea-o dovedi cu multe exemple. Mă voiu restrânge însă la două, în care se găseşte tocmai între­buinţarea improprie a cuvântului alde:

„Cum îl văzură alde gloatele venind teafăr, îl primiră cu mare bucurie". (Ispirescu).

„Seara îl apuca prin păduri, ucigând şi stâr­pind alde păsări cobitoare;-ce se arată numai prin întuneric". (Odobescu).

Dacă în cazul dintâi, Ispirescu tace un abuz, voind cu tot preţul să introducă o expresie populară acolo, unde poporul de sigur n'ar pune-o, în cazul din urmă avem a face cu ь greşală, căci Odobesca a întrebuinţat un eu-

Pag. 14 T R I B U N A Nr. 280

vânt ţărănesc în locul altuia. Nefiind binefixate în simţul limbii sale cele două expresii prinse din graiul delà ţară, el a scris : »aide păsări cobitoare", în loc de „ale păsări cobitoare".

Dar, despre această construcţie, foarte in­structivă, în articolul următor.

Cântec. Unde-i stă mai bine floarei Pe pământ în lumea toată, Ca pe sînuri ori în plete La copila-ţi adorată?!

Şi-unde stă mai molcom dorul Noaptca'n patima-i pustie, Ca lângă trupşoru-i fraged Pe perniţa-i purpurie ? !

A Cotrus.

PT LA. De I. Agarbiceanu.

La al treilea litru de vin prietenul Todorescu >ătu în palme şi zise. cu faţa plină de lu-uină :

— Bravo, să trăim cu toţii. Eu unul simt :ă acum încep să trăiesc. Cu cât e afară în-unerecul mai greu, cu atît mai tare mi-se lu-ninează sufletul aici iîngă un pahar cu vin. Ui, e nemărginită puterea nopţii.

— Da, îşi are şi noaptea farmecile sale. )e-o pildă deliciul liniştii, al recreerii" — zise >aul Braiei. un tînăr înalt, blond, cu ochii al-laştri.

— Mai a l e s visarea c ce înfrumuseţează loaptea. Lumea minunată ce ne-o zugrăveşte tfitazia - zise al treilea.

— Nu, voi nu pricepeţi nimic — le răs-iiinse cu hotărîre Todorescu. - -Al ta eînsem-lătatea şi farmecul nopţii. Noaptea, lingă un lăhar cu viu, se apropie de tine tainele vieţii. )ri, mai bine, tainele acestea cari totdeauna răiesc în tine, se trezesc, se ridică din suflet a o evaporare, şi-ţi mişcă puterea gîndirii. /e credeţi voi, în munca zilnică pentru amara ucată de puie stau oamenii să se gîndească X marile probleme ale vieţii?

— Da, eu cunosc un funcţionar, sîntem în-'un biurou, care tot la o jumătate de ceas ;i strînge fruntea în palmele osoase, şi stă şa cîte cinci minute. Noi l-am polecrit „filo-oful", — zise zîmbind Paul Eratei. Todorescu îşi încruntă puţin sprâncenele. — Frate Paule, aici nu-i de glumit. Ce spun

u e foarte serios. — Nu glumesc, dar „filozoful- există. — Ei bine, eu îţi spun că omul tău nu se

indeşte. Dar e obosit. E ruinat de vecmica îţepenire pe scaun, de aierul infect al caselor tchise, de mirosul acela de mort al birouri-Ж. Nu se gîndeşte, ci stă aşa nemişcat, cre-înd că-şi va recăpăta puterile pierdute. Ziua mie nu se poate gîndi adînc, afară poate de narile momente de inspiraţie. Ziua e prea tiuit zgomot, ziua viaţa îşi arată cu prea mare irănie realitatea aspră, ca bietul suflet să cu-eze a se simţi şi a se cunoaşte. Căci sufletul lostru e timid".

Todorescu bău paharul, se depărta cu scau-IUI delà masă, îşi mîngăie fruntea cu o uşoară lunecare a degetelor. In ochi i-se coborî ca i apă uşoară, fină, călduţă.

— Da sufletul nostru e timid, — începu lin nou. Pentru ce vedem în lume atîţia oameni lâciţi. neorientaţi, chiar cînd e vorba de cîş-igaiea puiet de toate zilele? Şi asta încă t'are de-a face atîta cu viaţa noastră suile-ească. Dat ia' să luăm lumea convingerilor, t preocupărilor sufleteşti. Aici sîntem cu toţii zăpăciţi şi neorientaţi. Pentrucă nu avem o :redinţă liotărîtă, nu avem o ţintă. Credinţa lotărîtă nu ţi-o dă munca de toate zilele, îumca materială, pe care o poartă vecinie în

S

! î,

spate imensa majoritate a omenimii. Tăria lumii sufleteşti se razimă pe gîndire. Iar gîn-direa azi e foarte rară pentrucă nu înţeleg oa­menii puterea nopţii. Credem îndeobşte că isprăvind munca de pe-o zi ne putem culca liniştiţi pentrucă am făcut tot ce am putut, tot ce ne-a fost datoria. Pe cînd n 'am făcut ni­mic. Poate un singur gînd nu ne-a luminat creerul, ci am fost simple maşini, simple or­ganisme ziua întreagă.

— Bine Todorescule, tu se vede te gîndeşti să faci din fiecare om un filozof. Dar ca să te copiez, imensa majoritate a omenitnei n'are lipsă de filozofie.

— Fiecare om trebuie să fie un ginditor. Cit îi ajută puterile. Dar trebuie. Altfei e un simplu animal. Şi să vezi că-i aşa. Şi cel din urmă muncitor daca se întîrzie seara printr'o circiumă la un pahar de vin cu un prieten, începe să fie preocupat de chestii filozofice. Am stat în multe rînduri aproape de munci­tori zdrenţoşi şi negri cari au vorbit ceasuri întregi despre dreptate, despre păcat, despre moarte . Ziua n'am văzut în lumea muncito­rilor decît trupuri frînte şi frunţi pline de su­doare. Şi din ochii lor, ziua, arn văzut, pri­vind speriată, durerea şi suferinţa. Ca şi cînd ar ii vrut să arete la toată lumea nemărginita deosebire dintre munca de povară a anima­lului pe care e silit, s'o facă, şi între nobleţă, între înălţimea fiinţii omeneşti . Iar noaptea, în focul discuţiei, i-am văzut cu ochii vii, fulge­rători, noaptea i-arn văzut că-s oameni.

— Vei fi mai văzut şi altceva noaptea, To-dorescuie, la aceşti muncitori, ii vei fi văzut beţi. căzînd sub mese.

— Da, i-am văzut. Dar să crezi, puţini sînţ cari să se îmbete, să se ticăloşească, numai pentrucă le-ar cere trupul. Omul se îmbată pe nesimţite, fără să ştie, urmîndu-şi gîndu-rile sau discuţia. Omul se îmbată în cele mai multe cazuri pentrucă n'are linişte sufletească. Dar s'o lăsăm asta. Eu zic că puterea nopţii e nemărginită, pentrucă noaptea se trezeşte sui Jetul nostru timid pes te zi, asurzit de vuietul maşineior, ori de scîrţăitul penei pe hîrtie, de căderea ciocanelor, de zborul trenurilor, de greutatea ferului ce răstoarnă valurile de iarbă, ori chiar de setea sălbatică a câştigului. Nu ve­deţi voi că însăşi natura a lăsat noaptea ca în sînul ei să se plămădească ceie mai mari ta ine? Noaptea creapă mugurii, noaptea îm­bobocesc trandafirii şi răsare colţul ierbii. Noaptea se nasc şi mor mulţimea oamenilor. Pentrucă noaptea e linişte, iar liniştea e m a m a creaţiei precum şi a distrugerii. Eu, din par-te-rni, iată acum, n'aş mai dori ziua, şi aş sta aici cu voi pentru totdeauna. Şi nu ştiu de a-ţi băgat voi de seamă cît de dulce se apropie noaptea, ca o mîngăiere. Nu ştiu simţita-ţi far­mecul umbrelor moi, catifelate par'că, uşoare, ale înserării. Ca şi cînd cineva care trebuie să poarte destinele acestui univers nemărginit, s'ar apropia cu milă de bietele fiinţi omeneşti lovite cu asprime ziua întreagă de vuiturile de ghiaţă sau de foc ale nepătrunsei lupte pentru existenţă. Şi atunci, ca şi paserea rănită care simte un strop de apă rece pe aripă unde a atins-o săgeata, simte şi omul un tremur uşor, călduţ, şi-i vine să mulţămească cuiva. Cred eu, că fără poruncile bisericii chiar, neamul omenesc s'ar ruga în fiecare seară, printr'un gînd, poate printr'o dorinţă.

Şi dacă stai aşa la un pahar de vin, cu cît rămîi mai mult, cu atîta liniştea se face mai grea în jurul tău. Şi cînd e liniştea mai mare, începe sufletul să se trezească. Credeţi poate că nu-i lucru mare acesta. Dar să vă spun o pildă.

Este undeva o pădure veche de stejar. Ca pe-o platoşe enormă de metal suriu se res-îrînge argintul soarelui dimineaţa. Dar de un­deva vine vuind furtuna, bubuie în depărtări, şi într'o clipă coama aspră a dealului se fră-mîntă, se luptă şi geme pînă în deseară. De cînd a început viforul un amărît de iepuraş stă în culcuşul lui, îşi ascute urechile în fie­care clipă într'altă parte. Dar el, pe care-1 face să se tupileze neînsemnatul foşnet de frunze, nu poate învinge sălbatecul strigăt de războiu al pădurii. Nu-i încape în suflet. Şi, delà o vreme, nu mai ciuleşte cu urechile nici în dreapta nici în stînga, a încremenit. Şi ochii lui au rămas deschişi, măriţi, fără ape, ca

două globuraşe de sticlă. Dar spre seară vîntul se învăluie de-odată, s'adună, şi ca într'un ghem, sare cine ştie unde. Şi cînd se face liniştea deplină, stejarii bătrîni cari au vuit o zi, rămîn tot locului împlîntaţi în părnînt, iar bietul ie­puraş sare din culcuş şi o ia la sănătoasa. Şi in clipa asta e mai mult decât stejarul secu­lar, e se mişcă, fuge, e viu şi poate lucra, pe cînd bătrînul de-un veac rămîne ţeapăn.

Aşa e superior omul, cînd i-se trezeşte su­fletul, tuturor nimicurilor vieţii, deşi acestea nimicuri freamătă, vîjie în jurul lui, şi-1 asur­zesc ziua întreagă. De-aceea îmi place mie noaptea, dragii mei, şi de aceea aş dori să stau aici pînă dimineaţa. O greutate de neîn­vins, un blăstăm par'că stăpâneşte însă ome-nimea. Odată cu venirea nopţii, vine trupul nemernic irînt şi obosit de peste zi şi ne cu­fundă în somn. Cînd ni-s ar da putinţa ca mintea noastră să ajungă în înălţimi nebă­nuite, vine lutul şi ne strînge ca un monstru iarăş în ghiarele lui şi ne adoarme. Oare nu de aceea e lăsat somnul, ca nu cumva oa­menii să poată ajunge la deslegarea tainei ce-i înconjoară? Un neînsemnat mijloc avem de-a putea lupta noaptea împotriva trupului. Vinul. De aceea bem. De-aceea nu stă nime nopţile fără băutura care vine în ajutorul su­fletului deşteptat."

Todorescu voi să înceapă iar, dar în clipa aceea uşa birtului se deschise şi trei băieţaşi, trei colindători intrară. Priviră speriaţi cu ochii lor tineri, şi văzând c'au dat în cârciumă, iu-giră repede afară.

Todorescu bău vinul şi zise: .Era să-mi uit ceva: Iată cea mai mare taină din viaţa ome-nimei, naşterea Mântuitorului, tot într'o noapte s'a întâmplat".

Co Colo '// jos mai în fos

Brîurel, brîuţ de-argint Mere Domnul D-zeu Cu Hristos cu fiul sân, Fia sta Şi îmi plângea D-zeu îl mângâia Şi din grai aşa grăia :

* riale, drăgu ţa le, Nu plânge micuţule Că de mariai ti-i face Ţ-ol da toi ce ţie ţi place Soarele cu razele Şi ceriul ca stelele-!.

Fiul sta Şi nu plângea Şi măricel se făcea. D-zeu se bucura Şi soarele lui îi da, Soarele cu razele Şi ceriul cu stelele Ca raiu să 'mpodobească Şi săracii să i. primească, Că zău domnii, boierii Acolo nu s'or sui Că lie sufletul zgârcit Şi nu dau. la cel lipsit.

Să fii gazdă sănătos De C'ăciun să ai folos !

*

La curţile boiereşti Domn bun şi mai bun!

La curţile '' mpărăteşii Domnii beau benchettiiesc Şi la săraci nu gîndesc Maica sfântă îi vedea. Tatăl sfânt îi auzea, Şi din graiu aşa 'ntreba:

»Cine-i doamne mai creştin? Maica sfântă răspundea: » Doamne sfinte, mila ta N'o trimite 'n curţi domneşti Nici 'n curţi împărăteşti, Făf dă-o şi trimite Jos în Jos pe lângă lună La săraci de voie bună, Şi o lasă lângă stele La copile tinerele, Că ele s'or bucura Pe tine te-or lăuda

No 280 1910. T 4 1 B И N À P«g. 1 5

Pe tine te-or înălţa Şi mereu s1 or închinat.

Scoală gazdă nu darml Şi te scoală de pe vatră Şi ne orneneşte-odată .

Nu te scula somnoros Ca să-ţi fie de folos Astă colindă-a lui Hristos!

Cui. de: Tlieodoi' A. Bogdan.

Călă to ru l şi u m b r a lui . De D. Anghe l .

Intre mulţii tineri pe cari i-am cunoscut acum vre-o cincisprezece ani la Paris, veniţi din cele patru puncte cardinale ale lumei, ani cunoscut şi un băiat din Sălişte.

Boliviani ori reprezentanţi ar nouei Elade, Spanioli ori Portughezi, Siberiani ori Anglo-saxoni, iiecare purta tiparul rasei lui, aducea i obiceiurile sale, şi ori-curn, încet, încet sfîrşiau prin a se acliniata. Petrecerile şi femeile pari­ziene îi iăceau repede să uite obiceiuri şi tradiţii.

Unul singur, şi acesta era Sălişteanul, ră­mânea cum venise, cu aceleaşi haine, cu ace­eaşi nostalgie, cu aceleaşi daruri pentru satul lui. Era inimos cu toate acestea, svelt, cu faţa albă şi cu ochii albaştri, gânditori şi adânci. Femeile se uitau cu drag la el, dar ca un lu­cru neobişnuit, fie sfială, fie vre-o dragoste ascunsă, ele par'că nici nu existau pentru dîn-sul. Era un ideolog în toată puterea cuvântu­lui. In afară de amintirile ce îl legau de satul lui, lumea reală par'că nici nu avea fiinţă pen­tru el. Buzunarele îi erau pline de cărţi şi el încet, încet, se ofilea ca o floare între pagi­nile lor.

Viaţa tumultuoasă bătea sonoră cu valurile ei, chema pretutindeni, întindea laţuri la toate răscrucile, copacii făceau senine cu ramurile lor înflorite, amorul te întâmpina pretutindeni, dar el par'că se ştia trecător, şi ca un grăbit al vieţei, ce era, îşi aduna o altă comoară, presimţind parcă ce urît o să-i fie, dincolo în veşnicie.. . .

Albaştrii ochi cu gene lungi, ce făceau um- î bră obrajilor palizi, păreau veşnic îneguraţi j de visuri, pururi precum un nour ce aleargă pe faţa cerului sus, scrie o urnbră jos, astfel gândurile îi umbreau şi fruntea lui.

Dar delà un timp, ca doi bujori ce-ar înflori pe o zăpadă, de-o parte şi de alta, sângele scrise două flori pe obrajii lui. El însă din biblioteci nu eşia. Ştia tot ce se poate şti la vrîsta lui din cărţi, dar nu ştia nimic din viată.

Pe atunci, când aproape nici un rînd din Nietzsche nu era încă tradus la Paris, el care cunoştea bine limba germană, ştia tot ce a scris marele cugetător, şi nu pierdea nici o ocazie ca să nu opue vieţei reale o maximă sau o rece sentinţă care mă îngheţa. O carte ce obişnuia s'o poarte veşnic era Călătorul şi umbra lui, care era ca o evanghelie pentru el, călătorul ce a tras aşa de puţin timp o um­bră pe pământ.

Eu, ca un alt Satan, îi arătam viaţa şi ten­taţiile ei, căutam distrez, să rîd de maxi­mele lui nemţeşti. Clădeam cu fantázia sis­teme proprii şi imposibile, exaltam viaţa şi manifestările ei multiple, îi vorbeam de feri­cire, de dragoste, dar el se uita trist la mine si revenea la ce-1 durea pe dînsul. O convor­bire întreruptă în treacăt, o paradoxa de poet, aruncată neserios şi uitată imediat, pe dînsul îl urmărea zile întregi şi când ne reîntîlniam, reîncepea discuţia lăsată, ca şi cum nu tre­cuse nici o minuta de când o întrerupsesem. Pe el îl urmăreau ideile, căuta să le lege cu ce-a cetit, să le dea o definiţie, să le sistema­tizeze, Mintea lui lucra continuu, elabora şi era un fericit oricum.

Viaţa însă nu iartă, se vede, pe cei ce o dispreţuiesc. Ea a pus, desigur, un scop obscur în noi, şi maximele nemţeşti nu i-au fost o hrană destul de priitoare.

Zilele neguroase ale Parisului, când castanii simt desfrunziţi şi o ploaie măruntă care cerne j necontenit, te pătrunde, nu i-au fost prielnice. 1

Cand nu mai era o floare prin grădini, bujorii lui tot mai viu înfloreau, şi o tusă necontenită îl muncea.

Venise la Paris să facă şcoala de ştiinţi po­litice, gândindu-se să se întoarcă mai tîrziu în ţara lui şi să se devoteze cauzei pentru care luptă şi se jertfesc şi astăzi atâtea no­bile elemente.

Moartea însă nu 1-a îngăduit şi după ce-şi dăduse examenele cu succes, într'o zi a ple­cat în ţară şi nu s'a mai întors. De-atunci n'a mai vorbit nimeni cu el, s'a dus călătorul cu umbra lui şi numai eu, de sigur, îmi mai re­amintesc de dînsul, aşa cum l'am văzut ultima dată, într'un scăpătat de soare, pe o alee de codru bătrîn. Mergea încet, cu capul plecat, şi soarele îi lumina cartea ce o ţinea în mâni; mergea ca de obicei, fără să vadă primăvara dimprejurul lui, cu ochii pe literile negre, pe care cine ştie ce visător nebun le-a aruncat ca o neghină pe albul paginilor imaculate.... Pe doliul negru al literilor se pleca albastrul ochilor lui, ca şi cum numai atît poţi face la vrîsta aceea. Nu vedea soarele care coboară şi frumos cobora soarele.. . . N'auzea păsările cari îşi cântau rugăciunea de seară şi dulce era rugăciunea lor . . . . Ci, scoţindu-şi un caiet din buzunarul delà piept, se aşeză pe un trunchiu şi începu să scrie.

Ce-a scris în amurgul acela de soare, unde e caietul lui ? Am întrebat odată de un frate şi mi-a spus, că nu ştie.

Era un caiet cu scoarţele de muşama neagră, în care-şi nota toate gândurile lui, tot ce î-se părea ciudat şi în afară de comun, tot ce simţea, de sigur, tot ce-1 interesa, tot ceea ce-i sugera o cetire, toate fărîmele ce aveau să-i slujească, de bună seamă, mai tîrziu. Şi cu mult drag l-aş răsfoi, dacă mai e undeva, pe la rude, în Sălişte.

Caietul acela, pe care îl purta în totdeauna, era îmbrăcat în scoarţe negre şi purta pe prima lui pagină iscălitura lui Dimitrie Comşa.

Do a à lumi. Azi dac'aş fi eu rege-al ţării mele Şi 'n chip tiranic de le-aş face toate Ştiu bine că atuncia lume multă, Mi-ar vrea sfârşitul vieţii blestemate.

Spte-al meu palat privire-ar plini de ură Aţâţi sărmani copii ai nimănuie, Tot aşteptând ca viaţa mea tirană S'o stingă crunt — robia să apuie

Baroni şi conţi la cluburi pe 'noptate S'ar aduna ca sceptrul să mi-l frîngă Ş'apoi, cînd în exil ei tn'ar trimite —, Narfi în lume nime să mă plângă.

Dar nus, ci s domn de-apurun fără sfetnici, Ce vreau e lege 'n trista 'mvărăţie Unde supuşii sânt rebele gînduri Tovarăşi dragi în lumea mea pustie.

Castelul meu e bolnava tavernă Şi sceptru-mi drag e băţul pribegiei, Iar tronu mi făurit din plânsul lumii, E 'ncântutoarea artă-a poeziei.

Şi sunt tiran în lumea-mi fără teamă De blesteme, de bombe, ori de pumnale, Căci nime nu-mi pândeşte clipa morţii, Ci numai eu ades mi-o chem cu jale.

A . Cotruş.

P A X . De A!. Ci u r a .

Bătrânul zâmbi cu bunăvoinţă : „Bună seara, prietene, ce e nou? N'ai mai

scris ceva?" Tînărul se închină respectuos, tuşi odată, ca

să-şi dreagă glasul, apoi spuse cu sfială: „De, nene, de scris am scris, dar lucrul

naibii, n'am cui să-i trimit articolul !" Bătrânul căscă ochii, în semn de mirare : ..Cum n'ai unde, tinere? N'avem noi atâtea

gazete, mă? Scriitori s'avem, că de pe partea gazetelor nu e supărare ! Trimite-1, de pildă, „Luminătorului", în care ai mai scris. Nici să nu-mi dai articolul până nu l'oi ceti în tipar, în ajunul Crăciunului.

—- Vezi, că e un năcaz la mijloc, nene; nu mai pot scrie la gazeta a i a . . .

— Cum nu mai poţi? — Aşa bine; ceteşte dta şi vezi." Scoase din buzunar un număr din .. Tulnicul"

şi-i arătă câteva pasagii subliniate cu creion vânăt.

Bătrânul ceti cu multă mirare : „Căpătuiţii delà „Luminătorul" şi-au dat

arama pe faţă. De doi ani urmărim cu ochi de Argus pe aceşti tâlhari ai condeiului, cu neîncredere din ce în ce mai mare. Ştiam, că vor da de mal. Bănuelile noastre s'au adeverit. Clica delà acest jurnal, cu poleială de naţionalism, apare acum în adevărata ei lumină : un organ de speculă ordinară, cu înclinări declarate pentru zbirii guvernului. In articolul de fond arătăm pe larg mişeliile acestei bande. Publicul cetitor va şti să-şi facă datoria faţă de aceşti falşi luni inători — tot aţâţi : iuciis a non lucendo. Sperăm, că în casele oamenilor noştri de bine nu va mai avea intrare această reptilă!

Şi cu aceste sperăm, câ taraba aceasta murdară se va sista în curând !

Bătrânul îi spuse, după im restimp de gândire:

„Hm! E cam ciudat, dar în sfârşit, dacă oamenii îşi întorc chepeneagul după bătaia vântului, n'ai decât să fii cu ochii în patru. Cine ar fi crezut că şi cei delà Luminătorul, pe cari îi cetiani până ieri cu atâta admiraţie?... Hm, ciudat ! Dar, în sfârşit, scrie-i Tulnicului de aici nainte ; nu te poţi solidariza cu nişte oameni compromişi !"

Tînărul zâmbi cu amărăciune. ,.E şi aici un năcaz. Să vezi dta, nene, co­

media dracului. Nu pot să scriu nici la Tul­nicul ; sunt şi aceştia oameni cu doi bani în trei pungi . . .

— Ce-i delà Tulnicul? Ai nebunit, măi băiete?

Tînărul scoase din alt buzunar un număr recent din Glasul norodului şi i-1 întinse.

Bătrânul îşi potrivi ochelarii pe nas, ca pen­tru a se încredinţa mai bme despre adevără-tatea celor citite. Simţi cum sângele îi cloco­teşte la tâmple, umplându-i urechile cu un vijîit surd, în vreme ce trecu peste şhuri :

„Pălmuiţii delà „Tulnicul" au păţit-o. Toba cea mare a reclamei, pe care o băteau cu atâta furie de zmintifi, a plesnii. Azi glasul lor nu mai află ecou nici în urechile cele mai naive. Chiar cel mai prost om putea să cetească printre şire cochetăria lor cu cei delà putere. Ei bine, aceşti transfugi fără ruşine nu-şi mai maschează trădarea. O spun în gura mare, se mândresc cu ea, ştiindu-se la adăpostul „oalei cu carne", din care s'au înfruptat binişor în vremea din urmă. Şi acum stau cu burţile pline, ca nişte porci, ce se tăvălesc în noroi, stropind în acei ce n'au destulă minte de a se feri din calea acestor brute, cari şi-au însuşit, printr'un ciudat fenomen al naturii, capabilitatea de a pune pe hârtie câteva şiruri scrise cu no ro i . . .

Bătrînul se ridică înfuriat. Asvîrli jurnalul, se plimbă de câteva ori prin cameră, apoi se opri deodată brusc în faţa tînărului:

„Bine mă, ai venit să-ţi baţi joc de mine? Mă ţii chiar aşa de prost să dau cre-zământ acestor glume nesărate? Lasă-mă în pace!

T R I B U N A N r . 28Ô - 1Ô1Ô

BÀTRÎNII. Sub teiul vechiu urnit din rădăcină Bătrânul cu nepotul se opreşte. Un bazm rămas din vremurile bune Copilului bătrinu-i povesteşte.

i nu'i în bazm Ileana Consînzeana, Ys zmei cu ochi de foc cari te'fioară,

Nu-i vorba de Pepelea Năzdrăvanul De Barbă-Cot cu mintea lui uşoară.

Şi ochii celui tînăr ard ca focul S'aprinde'n ei cerească strălucire, II văd strîngându-şi pumnii în cutremur, Căci plânge n bazm trecuta-ne mărire.

Ce mindru creşti, drag făt frumos, în minte-mi, Vei şti s'alegi cărarea cea mai dreaptă, Căci gândul morţii nu te înspăimântă, Căci ştii ce faimă'n lume te aşteaptă.

O, voi, bătrîni, moşnegi albiţi de vremuri, Aproape de trecuta strălucire, Voi n'aţi uitat povestea vitejiei: Lăsaţi-ne-o şi nouă moştenire!

— Să mă, ierţi, nene. Am venit să-ţi cer un sfat, ctim ţi-am mai cerut în atîtea rînduri. Eu nu mai mă pot orienta în haosul acesta. Ce crezi D-ta?

— Lasă-mă în pace. Scrie-le celor delà Glasul norodului. Eu nu mă amestec în cio­rovăiala lor!

— Aş scrie, nene, dar uită ce e..." Scoase din buzunarul dinlăuntru al palto­

nului o altă gazetă. Bătrînul îl privi cu ochi fulgerători :

„Măi băiete, vezi tu uşa aia? — Să-mi dai voie, nene, citesc eu, numai

cîteva şire. E gazeta nouă Rostogolul; cea mai citită şi mai bine redactată. Uită ce spune despre cei delà Glasul norodului. Numai câ­teva şire:

„Nărozii delà „Glasul norodului" nu mai pot fi traşi la răspundere pentru scrisul lor. Aceşti ramoliţi iresponsabili.. Bătrînul răcni din fundul plămânilor: „Afară! ieşi !" Tînărul îşi mototoli speriat gazeta, încercă

să îngîne ceva scuze, dar glasul i-se opri în gât, când ceti furia fără margini ce se des-lănţuia din ochii ieşiţi din orbite.

— Afară! răcni bătrânul pentru a doua oră şi puse mâna pe un scaun. j

* Deschideţi azi comoara fără preţuri , л - £ . , U robilor ce-şi plâng haina soarte,

Batnnul s a culcat arau, dupace resfoi, la Treziţi la viaţă iar divinul cântec, casma colecţia ziarelor din săptămânile ul- C a r e . a m ă n a t a t â ţ i v i t e j i l a m o a r t e

tune. Şi cu cat încerca sa se lămurească, cu atât se încurca mai mult. Îşi amintea ca prin ceaţă de un zău păgân, ce îşi mânca copiii, ca să poată stăpîni mai cu siguranţă... Vedea cum se surpă altarele unul după altul ; cum nu rărnîne nimic din amintirea frumoaselor jertfe, decît cărbunii stinşi şi cenuşa împrăş­tiată...

li venia să plângă, să înjure... S'a zvîrcolit pînă înspre zori, în aşternut, ca

şi cînd s'ar fi culcat într'un cuibar de vespi. — Ce vor aceste semne de distrugere ? Cum

sc poate schimba aşa d e - a z l - p e - m m e o gru­pare de^oameni , la cari ţineai cu sfinţenie? Şi cine mă asigură, că mîne n'o să mă întim-pine surprize şi mai amare?

Se gîndea la viaţa lui de muncă grea, la umilirile prin cari răzbătuse, înviorat de o ve­denie, pe care gazetarii o numiau: viitorul neamului.

Să fie o himeră? Să n'aibă nici un viitor acest neam fără

noroc ? Obosit, încercă să închidă ochii. Aşa cu

ochii închişi, putea să se gîndească mai în tihnă! Cine ştie — îşi zicea atunci — poate s'au schimbat vremile şi oamenii de azi sînt mai războinici, dar or fi ei tot aşa de mari la suflet, cum eram noi!

Spre ziuă, când violetul crepusculului tre­mura la geamuri, simţi ca o înfiorare prin trup. Muncise, par'că, o săptămână încheiată şi acum simţia, că pleoapele i-se apasă grele, ca de pia t ră . . .

„Trăinicia neamului", „vitalitatea noastră' 1 . . . zise el cu glas stins, amintindu-şi o frază din articolele citite.

Pe-o clipă, icoana zeului păgîn îi apăru ca o sfidare: Saturn care îşi mîncase odraslele. Dar firea lui de om cinstit şi drept se potoli.

Era uşurat acum. O mare greutate i-se luase de pe suflet, gîndindu-se la acea minunată pasăre din poveste, care moare şi învie apoi din propria-i cenuşe : pasărea „Phönix".

„Trăinicia neamului" mai spuse odată, ca pentru a se încredinţa că nu doarme — şi pleoapele îi căzură grele, ca acele ale unui om ce moare . . .

fa

Daţi armele, pe care ei sâpat-au „învingere sau moarte pe vecie1", Căntaţi-ne sublimul cânt al morţei Şi-al dragostei de lege şi moşie.

Lăsaţi departe hula şi ocara, Lăsaţi departe intriga deşartă. ~ Au nu vedeţi că v'aţi uitat chemarea, Că vina voastră nu vi-se mai iartă ?

Scurmaţi ţârîna arsă, colbuită Şi ne-arâtaţi lăcaşul de vecie Al celor buni. Să ridicăm altare Unde-au căzut sub focuri şi urgie !

Măiastră carte-a vremilor trecute Deschideţi-o s'o vadă lumea toată. Cântaţi poporului trecutul falnic, Cântaţi-i strălucirea de-altă dată!...

I. U. Soricu.

CÂRTII MELE* Din început de rău ave-vei parte Şîn noaptea care'n juru-ţi se întramă Savanţii ţi-or închide-a lumii vamă In numele necruţătoarei arte.

Condeiul lor te-a osândi la moarte, Ironic te-or lovi şi fără teamă.. : Tu nu băga însă nimic în seamă, Căci mie sfăntă'mi eşti umilă carie.

Dar scrisul lor nu-ţi va grăbi peirea Şi celor juni, cu jalnicele-ţi file Vei fi, vei fi tovarăşe eternă.

Amanţi duioşi ţi-or spovedi iubirea Şi'n nopţi târzii romantice copile Te vor culca la căpătâi sub pernă.

Л. Cotrnş. ') Din volumul de versuri ce va apărea în curând !

Obiceiuri le de sărbători. De Em. Gârleanu.

Doar nu e un veac de-atuncia şi to­tuşi par'că am copilărit acum o sută de ani ! Să fiu atât de bătrîn încât vre­mile acele să mi-se pară atât de în urmă? Sau să se fi schimbat rostul lumii într'atâta încât să nu o mai cu­nosc eu? In închipuirea mea nu pot trăi lucruri pe cari nu le-am văzut, obiceiuri pe cari să nu le fi trăit şi eu cândva. Si totuşi nu mai cunosc par' că nici oamenii, nici apucăturile lor.

Mă văd copil, în uliţa laşului, de lângă bariera Copoului. Acolo, de Sfintele Sărbători, se trăia altfel de cum se trăieşte astăzi, se aşteptau altfel zi­lele frumoase ale Crăciunului şi-ale sfântului Vasile. Vor mai fi poate şi astăzi, în vre-un colt pierdut de tară, târguşoare, sate în care obiceiurile să se mai păstreze, în care Capra să vie să-ţi clămpănească, în ajun, la fe­reastră, în care Irozii să-şi mai avânte săbiile din teacă, deasupra chivărilor de carton. Vor mai fi luminând pe acolo, serile, steaua copilaşilor cu glasurile de argint ; buhaiul va mai fi buhăind în noapte; harapnicile vor mai fi pocnind din şfichiurile lor de mătase. In casă, pe masă, încărcat de cofeturi şi roade, bradul îşi va mai fi aprinzând luminările de ceară, şi îm­prejurul lor copiii vor mai fi cântând cântecele magilor.

Obiceiuri dragi şi frumoase ! Aţi fost prea nevinovate, prea netrebuitoare pentru vremurile aceste maştere, de interese şi de bani. Oamenii au fost prea slabi să vă păstreze, prea necă­jiţi sărmanii, să poată lupta şi pentru voi, când au de luptat atâta pentru dânşii şi ai lor! Aţi apus! Unde şi unde, glasul colindătorilor mai ră­sună; politia opreşte jocul Irozilor şi al Păpuşilor; în locul vostru au venit alte petreceri, cari n'au nici un legă­mânt cu sufletul nostru, e adevărat, dar care sânt legate cu moda.

Dacă acolo, în Ardealul vostru scump, obiceiurile aceste mai dăinu-iesc încă, dacă la voi mai sânt ochi cari să mai privească, înlăcrămati, spre Steaua delà răsărit a magilor, — oameni buni să le păstraţi! învă­ţaţi copiii să le poarte mai departe, în adâncul vremurilor, ca o amintire care le va vorbi despre voi, cum nouă ne vorbesc colindele, în glasul lor cel dulce, despre părinţii noştri.

Atelier artistic pentru fotografii ORADEA-MARE I Favor extraordinar ÎNCEPLIÄ cu azi.

6 buc. fotografii matte format cabinet 12 Gor y* « fi . »«« 1 1 C A • *A £ aft»-I f W Ç п я Ы и І Q K " ó buc. fotografii matte format v i z i t . . 6 Cor

W l l ^ l ţ p d i d l l l l J Ä J . Fotografi i e s e c u t a í e s p l e n d i d pe p â n z ă tot atftt Pentru fotografiile de nunta, C a d r u l gratuit.

Nr. 280 — 1910 » î R 1 B U N A« Pag. 17

Scurte popasuri. - - I m p r e s i i d e c ă l ă t o r i e . - -

De Iuliu Enescu.

Ö zguduitură bruscă a vagoanelor şi-un ţîş-nit ascuţit de locomotivă mă trezi din amor­ţeala în care zăceam de vre-o trei ceasuri. Ridic a lene capul, în faţa mea aceiaşi pasa­geri cercau să mpace somnul, că-şi vâriseră capul — unul într'un colţ. celălalt într'altul — în perdelele delà ferestre. Aerul înfundat din vagon mă sili să ies pe coridor.

Afară începuse să se lumineze binişor de ziuă. Cerul curat de dimineaţă făcea sa stră­baţi cu ochiul până departe, pe vârfurile mun­ţilor, ce se zăreau la vre-o câţiva zeci de chilometri, înşiruiţi de-alungul căii ferate. Ce podoabă frumoasă sânt munţii ! In orişice timp î-ai vedea, aceiaş măreţie, aceiaş splendoare, aceiaş farmec şi aceiaş dor de pribegie îţi deşteaptă. Infăşcaţi în pădurile întunecate de brazi, işi scaldă creştetele albite de zăpada cu­rată, în cele dintâi raze de dimineaţă. Iar dacă întâmplarea te face să calci în împărăţia lor, pe toate plaiurile şi în toate văile aceiaşi bi­necuvântată pace întâlneşti. Pace, pace, cu­vânt atât de drag, de ce sufletul nostru te întâlneşte aşa de r a r? . . .

La dreapta şi la stânga, dealurile încep să se apropie, linia ferată e în multe locuri tă­iată prin stânci de granit, ce ne aşteaptă aple­cate şi ameninţătoare, cu cât ne afundăm mai tare printre munţi. Brazi de toată mărimea se înşiruie pe coastele lăturalnice, purtând în sânul lor un întuneric plin de taine; ici-colo eâte-o poeniţă deşteaptă în mintea noastră atâtea amintiri duioase, .cari îşi au izvorul cu atâta vreme înapoi.

După o goană de câteva ceasuri, iată-ne ajunşi în preajma Salzburgului.

Oraş frumos, înconjurat de dealuri pline de păduri şi poene, orice grabă ai avea, te se­duce să poposeşti în el. Prin mijlocul lui trece rîul Salzach, curat şi albăstriu, ce-şi urinează drumul, domol şi cu răgaz, spre apele Du­nării, iar pe dealul delà marginea lui, din um­brele copacilor se ridică superbă cetatea, ve­chea cetate austriacă. Cei dintâi oameni ce-i întâlneşti acolo sânt vânzătoarii de „floarea reginei", ale căror buchete drăguţe îţi aduce aminte, că nu eşti departe de regiunea al­pilor.

Câteva ceasuri în urmă, sântem într'altă ţară, în alt tren şi cu alţi călători. Munţii în­cep să se micşoreze, rând pe rând dispar în urma noastră, şi acum alergăm pe-o vale bo­gată, bine lucrată, împodobită cu case mari ţărăneşti, printre cari câte-o vilă pretenţioasă, strică armonia acestui colţ patriarhal. Sântem pe pământul bavarez. Pe întinsele arături proaspete, vaporii locomotivei se aştern în suluri jucăuşe, pentru ca după câteva clipe să se destrame. Prin ţesătura lor cenuşie, răsare câte-un plug, tras de câte-un cal, ce se opin­teşte în jugul lui de piele.

Ca o dungă aurie, ce răsare şi s'ascunde în stuful des, se zăreşte „Chiemsee', ce-şi scaldă apele în razele soarelui ce stă pe-o culme de deal. Pe întinderea lui. care are vre-o 18 chi­lometri, se zăresc plutind încet luntrile de pes­cari şi vânători, ce se îndreaptă spre mal. Lacul acesta, care înconjoară vre-o trei in­sule: ,Herreninser, „Fraueninsel" şi „Kraut-insel-', ascunde într'un parc de toata măreţia, unul din cele mai frumoase palate ale Ger­maniei: palatul „Herrenchiemsee", zidit de regele Ludovic II după modelul castelului din Versailles, cu minunata cameră de paradă şi bogata galerie de oglinzi. — Alăturea pe in­sula femeilor e mănăstirea de maice béné­dictine.

Trenul ocoleşte ca un şarpe marginile ace­stui lac, care tot mai mult străluceşte în dreapta noastră şi n'apucăm să ieşim bine din bălţile lui, când la stânga se zăreşte alt Iac, cu pădure de arini pe coasta din faţă, mai mic, mai limpede şi mai ascuns. E „Simmsee" ! Dintr'o rarişte de brazi, pe-o potecă îngustă, coboară cântând şi chiuind o ceată de băieţi. Nici nu-ţi poţi închipui un loc de hoinărie mai potrivit, ca aici, intre lacurile acestea, as­cunse între dealuri mici cu stuf bogat şi îm­prejmuite de păduri. Şi cum vezi veselia ştren­

garilor acestora, cu exuberanţa lor de viaţă, o tiisteţă se aşează pe inima ta, după anii senini ai copilăriei...

* Pe coridoare şi în cupee lumea începe să

se mişte. Unii îşi caută bagajele, alţii-şi adună jurnalele, cocoanele îşi înfig; acele in pălăriile moderne, ce crezi că nu mai se gată în dimen­siuni ; peste tot se observă puţină nervositate, ce ne dă de bănuit că sântem aproape de vre-un oraş.

Arunci ochii pe fereastră. In fund se zăresc turnurile ascuţite ale bisericilor, ce sclipesc şi se ridică peste celelalte coperişuri de case, ca nişte gâturi de girafe. E „München*-ui.

întemeietorul acestui oraş, se zice c'ar fi fost ducele Henrich de Weifen. Pe marginea rîului Isar, în vremurile mai de demult, se

ovesteşte că nu era decât o mănăstire: chäftlarn, cu câteva case în jurul ei. De-aici

i-ar fi venit şi numele de Muniha. Acela însă, care a ridicat Münchenül la starea de azi, şi care a adunat în el atâtea comori de artă a fost regele Ludovic I (1825—1868).

Decum ieşi din gară şi ajungi in piaţa Ca-rol, la dreapta şi la stânga se întinde un fel de bulevard, ce face în mijlocul oraşului un semicerc. Când treci „poarta Carol" şi cobori în strada „Neuhauser" un puvoi de lemne te întâmpină, ce furnică pe lângă tine în nişte vârtejuri ameţitoare. Aceasta e strada cea mai umblată, aici se întind berăriile cele mari, ve­stitele berării, cu mesele simple, berea uşoară şi fetele rumene la obraz.

Cea dintâi grije cu care te scoli dimineaţa e: cafeaua şi pinacoteca. Scapi un tramvai, apuci altul greşit, cobori, în fine ajungi la ţintă : vechea pinacotecă, care se compune în cea mai mare parte din tablourile vestitei ga­lerii din Düsseldorf. Aici întâlneşti tablourile lui Rubens, cari după Anvers şi Viena sânt în mai mare număr la München. Treci pe lângă pânzele lui Dürer şi Holbein, cari par sarbede şi reci, ajungi în sala holandezilor, în care te ţintueşte in loc o scenă din răstignire de Rembrandt. Porţi ochii pela toate pânzele, mai căutând în catalog, mai ascultând con­versaţia vecinilor tăi, sală de sală treci cu po­topul de vizitatori; în mintea ta se îngrămă­desc scene, peisage, tipuri şi colori, gându­rile tale aleargă delà o epocă la alta, că în­tr'un caleidoscop îţi trec pe dinainte frămân­tările atâtor vremuri.

In jurul tău se face deodată tăcere. Ochii tuturor sânt fixaţi pe-o singură pânză, e Raf-fael: Madona Tempi. De ce acest maestru îţi insuflă mai mult respect ca alţii, şi de ce ta­bloul lui adună privirile tuturor? Lângă el stai ca în faţa unui altar, atâta armonie, atâta de­săvârşire şi seninătate păstrează figurile lui.

Cobori treptele, obosit, cu pasul slab şi capul greu şi treci în noua pinacotecă. Alţi maeştrii, cu altă atmosferă, ii guşti pentrucă sânt mai aproape de vremurile noastre, figu­rile lor le cunoaştem, pânzele mai nouă au mai multă viaţă şi culorile lor sânt mai vii. Pictori de toate şcolile, simbolişti; realişti etc. In toate sălile străbate pare-că un vaer din durerile noastre, nuanţat cu rafinărie de atâtea talente puternice. Aici întâlneşti pe Böcklin (jocul valurilor), pe Defregger, Segantini, Len-bach, Stuck (Războiul) şi Uhde cu pânzele lui întunecate. Atâtea pagini din viaţa noastră le regăsim şi retrăim sub altă formă. Atâta bogăţie e adunată la un loc, care a devenit un adevărat pelegrinaj pentru mulţimea se­toasă de senzaţii şi clipe de premenire.

Mă întorc spre casă. In stradă găsesc o li­brărie ale fotografiilor din cele mai vestite tablouri. Mai caut odată tablourile lui Böcklin. Ciudat artist, te izbeşte originalitatea lui. Ce­rul din pânzele lui pare-ca nu l-am mai în­tâlnit.

In uşa delà berăria „Augustinilor un ba­varez, rotund ca un butoi, işi şterge cu dosul palmei spuma de pe mustăţi. Apoi tacticos, işi încheie cei doi nasturi de sus ai surtucului (ceilalţi doi nu se mai pot încheia) şi pleacă mulţămit. Mi-a făcut gust, acest burghez sim­patic, şi-am intrat şi eu să-mi potolesc setea. E ca la un târg aici; lumea intră, iese, me­sele stau tixite de public, printre care se fu­rişează fetele cari aduc bere. E o veselie şi o mulţămire sinceră, lumea glumeşte, ride cu

poftă, închină cu paharele cu coperişuri, ni­meni nu te pisează cu priviri bănuitoare. în­tr'un colt o păreche vorbeşte în taină, îşi aruucă priviri dulci, închină mereu şi-şi strîng manile cu patimă. E fiorul dragostei, care a încolţit şi care i-a prins ca într'o vâltoare. Trăiesc o clipă fericită şi câţi nu i-ar putea invidia pentru această clipă...

Darmstadt.

Băile de înălţimi. Aeroplanul ca mi/loc de însănătoşire. — In căutarea azurului de pe înălfimi. — Ce aer respirăm noi? — Vindecarea tuberculozei (?)

In vremea ce stăm de vorbă despre lucruri pămîn-teşti, pe cari le dospim în fiecare zi cu toată patima noastră de muritori, maşinele văzduhului se perfecţio­nează în Apus ca şi Ia Răsărit (cine ştie la ce îmbu­nătăţiri visează dl Vlaicu) şi ne pregătesc noui mij­loace de cură, o viaţă nouă de rrgienă la care nici unul din noi nu s'a gîndit pînă acuma. Acela, care şi-a spus cel dintîi cuvîntul în această chestiune este doctorul francez Toulouse, un higienist şi scriitor distins. Omenirea a scontat totul în aviaţiune: rapi-ditarea comunieaţiunilor şi unealta aeriană de război; dar nimeni nu s'a preocupat de faptul, că înainte de a ne război ne trebuie o bună sănătate, vlagă şi pu­tere. Şi aviaţiunea e pe cale de a ne prelungi viaţa.

Pentru buna stare a plămînilor noastre aerul înălţi­milor este singurul prk-lnic ; de aceea locuitorul de prin oraşe face drumuri lungi odată sau de două ori pe an, ca să ceară văzduhului de deasupra munţilor o îmbunătăţire a sănătăţii Iui. Odată pe munte trebuie să salăşluiască cel puţin cîte-va săptămîni în aerul proaspăt şi curat. Aceasta se numeşte o cură de şedere.

Aviatorii, prin ajutorul aeroplanului, au putut să atingă şi să întreacă înălţimea de două mii de metri, şi această ascensiune seva putea face într'o zi în ori-ce localitate. Medicul va avea cu acest prilej un nou agent fizi: şi va putea prescrie pacientului său un fel de »bae de înălţime«, care fără sforţări muşchiulare, va excita funcţiunea inimei, va modifica ritmul pul­monar şi respiraţturrea celulelor — şi aceasta din pri­cina rSririi oxigenului şi a depresiune! barometrice. Tinerii, sportsmenii, femeile nervoase şi chiar cardiacii se vor antrena cu succes la această gimnastică pasivă a organelor profunde. Mai tîrziu, experienţa în acest scuz va preciza indicaţiunile cele mai utile.

Ceva mai mrlt. Suferinzii umblă în căutarea soa­relui pînă în Egipt bunăoară. Ori, în mohorîtele [zile de toamnă sau de iarnă, cînd cerul e scund şi cenu­şiu, soarele străluce totuş, dar deasupra norilor. De cîte ori, privind Ia pătura norilor şi a ceţei n'am da un an din viaţa noastră, ca să ne putem îmbăta de albastru şi lumină, ca în fericitele zile ala anotimpu­lui frumos!

Aeroplanul va da deci fie-cărei ţări o coastă de azur unde ne vom putea urca în ori-ce clipă.

Soarele este şi un medicament. Et are o mare in­fluentă asupra diverselor stări morbide, a leziunilor pielei, a boalelor generale şi mai ales asupra tubercu­lozei. Multe abcese ale oaselor au fost vindecate nu­mai prin şederea în ţările calde ; lupusul s'a cicatrizat prin cure de lumină artificială.

Lumina de pe înălţimi are virtuţi particulare. Ea este bogată în raze ultraviolete, cari se împuţinează pe măsură ce te apropii de pămînt. Ori, aceste raze ultra-violete au nişte proprietăţi de ordin chimic, cari fac bucuria medicilor. Ele au o acţiune bactericidă intensă şi ca mîne vom putea steriliza cu ajutorul lor laptele, apa şi toate alimentele noastre. Un aéronef ne-ar putea uşor pune la dispoziţie aceste preţioase radiaţiuni şi altele î n c ă . . . .

Temperatura este şi ea un element, care variază după înălţimi. Ea scade în general cu un grad la 200 metri. Vom avea dar nevoe în timpul verii, pe vremea căldurilor înăbuşitoare, să ne tonificăm făcînd o plim­bare în proaspetele înălţimi.

Cel mai mare bine însă pe care ni-1 va face aero-ncful, atît bolnavilor cît şi oamenilor sănătoşi, va fi dîndu-ne aer curat. Omul aşa cum este, legat de pă­mînt, nu cunoaşte aerul curat. Pămîntul pe care tră­ieşte, unde lucrează, unde se mişcă se dospeşte cu vremea în văzduh, care e plin de toate miasmele oa­menilor, animalelor şi plantelor. Prin oraşe, ae­rul conţine aproape toate produsele naturii: micro­organisme, păr de animale, germeni de vegetale, praf, cărbune, pulbere şi diferite metale — el conţ ne şi aur, gazele de combustiune ale tuturor respiraţiunilor, corpuri iritante, agenţi patogeni. Aş3, că aerul pe care-1 respirăm, un aer murdar şi încărcat, ni-1 trecem din gură-'n gu ră ; dar el rămîne invizibil şi de aceea nu ne este silă de dînsul. Plămînii orăşenilor, mai ales, sunt pline de boale de cărbuni ce se asază acolo în straturi nesănătoase.

Unde să găsim oare aerul curat? La ţară? Dar pă­durile, plantele şi natura, care ne hrăneşte sunt şi ele elemente, care-i modifică compoziţia. Pe munţi ? Dar şi pe munţi găseşti pămînt ca la şes. Pe mare? Acolo da, pulberea nu există şi văzduhul e aproape curat de bacterii. Dar chimiceşte vorbind el nu este curat, căci formează o atmosferă specială, umedă şi ciudată, pe care mulţi dintre noi şi încă nervoşii artriticii şi reurnatizrnţii nu-1 pot supor ta .

Aerul curat n u se poate aşa dar găsi decît pe dea--supra capetelor noastre , acolo unde văzduhu l este mai puţ in încărcat cu elemente cari îi suntstrăine. Şi ae­rul acesta nu-1 vom putea cunoaşte decît prin aéronef. Cari vor fi virtuţile lui higienice şi curative? Omul, care e bătrîn de mii de veacuri, nu le va cunoaşte decît mîne. Aeroplanul, cea din urmă şi poate cea mai importantă descoperire a sa, îl va face să des­copere în acest chip noui reţete de viaţă. A. С.

F O L K L Ó R . De când colindă Românii?

— Legendă. —

Dupăce s'au schimbat limbile oamenilor la turnul Vavilonului, strămoşii noştri de-atunci iară a se socoti multă vreme şi-au luat de­sagii şi haid la drum până li-s au tocit cele picioare de numai oasele li-au mai rămas. Dumnezeu, care poartă grijă de toate câte le-a tăcut, a băgat de seamă, că oamenii no­ştri o duc prea greu drumărind din zi în noapte şi din noapte în zi fără a mânca şi a bea. Fiindu-i milă de ei, — ce a făcut, ce n'a făcut, destul că oamenilor noştri le veni un somn lung, care cât de lung a ţinut numai Dzeu ştie, căci de lung trebuie că lung a fost, dupăce ei pe când s'o culcat erau tinări şi voinici, iar când s'au sculat erau albi de cărunţi şi gâr­bovi de bătrâneţe. Dupăce se treziră, cu mirare s'au uitat unul la altul şi cât pe-aici era să nu se cunoască, aşa se schimbaseră de mult. O su­părare le cuprinse sufletul ^ o je le le a p ă s ă inima D z e u văzându-le durerea inimii, le-a trimes apoi un înger, ca să-i mângâie şi să-i întrebe, că de ce sunt aşa de năcăjiţi.

— Şi cum n'om fi, zise unul dintre Românii noştri," căci uite, că de când am adurmit şi până ne-am trezit, toată lumea s'a schimbat şi chiar şi noi am încărunţit şi ne-am îngâr-bovit de nu suntem buni de nimica.

— Nu vă supăraţi, le zise îngerul. Bunul Dumnezeu s'a îngrijit şi de voi, căci adur-mindu-vă, v'a lăsat că mai bine să vă odih­niţi în ticneală, decât sâ vă împângăniţi ca celelalte neamuri pământene. Dzeu văzându-vă inima voastră bună, v'a pus între popoarele sale alese şi va purta grijă de voi, dacă îi ve-ţi asculta poruncile.

— Şi ce porunci vrea să ne deie, întrebă un gârbovit ce abea mai putea privi de sprîn-cenele ce-i acopereau ochii slăbiţi.

— Să mergeţi şi umblaţi tot pământul ve­stind, că fiul lui Dzeu s'a născut într'o peşteră necunoscută şi că cine îl va afla şi i-se va în­china, aceluia cerul deschis i-va sta.

Românii ca oameni ascultători, luându-se din casă în casă cântând de bucurie, că Dzeu i-a pus între popoarele sale alese, — au stră­bătut tot pământul vestind naşterea lui Hristos şi aflând peştera unde s'a născut, cântând au vărsat lacrămi de bucurie, lăsându-i-le de dar, căci alte daruri n'au avut. Hristos binecuvân-tându-i le-a dăruit bunătatea inimii şi lacră-mile — pe cari şi noi Românii de azi le avem !

De atunci colindă Românii, iar neamul de oameni, cari întâia oară au colindat, strămoşii noştri au fost. (Milaş).

Theodor A. Bogdan. Bistriţa. înv.

Guy de Maupassani

R ă z b u n a r e a . 'Vaduri- iui Pavío Sav crini locuia numai cu

tii-^ău u căsuţă mică, pe îmariturile lui Boni-iac-i<\ Oraşul, aşezat pi-o coamă de munte, atârna chiar Je-asupra mării, şi priveai de pe stâncile aşezate de-asupra strâmtorii, pâaă in partea cea mai de jos a Sardiniei. La picioa­rele lui, de cealaltă parte, şi înconjurându-1 aproape în întregime, o subpresiuue stâncoasă, care părea un gigant coridor, servindu-i de port, după un lung circuit printre două şiruri de stânci abrupte, corăbiile pescarilor italieni sau sardinieni, şi, din 15 în 15 zile, vechiul vapor care făcea cursa spre Ajacio.

Pe un munte alb, coperişurile caselor îl co­lorează încă şi mai alb. Ele au înfăţişarea unor cuiburi de păsări sălbatece, acăţate pe acea rocă, dominând acea strâmtoare teribilă, prin care nu se aventurează vapoarele. Vântul, fără odihnă, mişcă marea, loveşte coasta goală, roasă de el, de-abia acoperită de iarbă ; el năvăleşte în strâmtoare, ale cărei maluri le devastează. Dărele palide ale spumei, atâr­nate pe negre şi nenumărate stânci, cari răs-besc prin toate talazurile, au înfăţişarea de fâşii de pânză, cari fâlfâie şi ondulează pe su­prafaţa apei.

Casa văduvei Saverini, aşezată chiar pe malul stâncei, avea cele trei ferestre spre ori­zontul sălbatic şi dezolat.

Ea trăia acolo, singură, cu fii-su Anton, şi cu căţeaua lor Semillanta, un câne slab, cu părul lung şi aspru, de rasă ciobănească. , :

ajuta tânărului la vânătoare. într'o seară, după o ceartă, Anton Saverini

iu omorît în mod hain, cu o lovitură de cuţit, de Nicolae Barolati, care chiar în noaptea aia trecu în Sardinia.

Când bătrâna mamă văzu corpul copilului său, ç e c a r e îl aduse nişte trecători, nu plânse, dar ramase mult nemişcată, privindu-1 ; apoi, punând mâna-i slabă pe cadavru, îi jură răz­bunare. Voi ca nimeni să nu rămâie cu ea, şi se închise cu cadavru şi cu căţeaua, care urlă. Cânele urlă, în mod continuu, la piciorul patului, cu capul îndreptat spre stăpânu-su, cu c»ada între picioare. Nu era mai puţin mişcată decât muma, care, aplecată acum peste corpul neînsufleţit, plângea, cu ochii fixi, plângea cu lacrimi man, mute, şi ' privea.

Tânărul, culcat pe spate, îmbrăcat în haina-i groasă, găurită şi ruptă în dreptul pieptului, părea că doarme ; dar era plin de sânge, pe cămaşa, care era dată în laturi cu precauţie, pe vestă, pe pantaloni, pe faţă, pe mâni. Bu­căţi de sânge închiegat erau prin barbă şi prin păr.

Bătrâna mumă începu să-i vorbească. La auzul acestei voci, căţeaua tăcu.

— Fie; tu vei fi răzbunat, copilul meu, dragul, sărmanul meu copil. Dormi, dormi; tu vei fi răzbunat, auzi tu? Ж а т а ta îţi fă-gădueşte! Şi ştii prea bine că mamă-ta se ţine totdeauna de cuvânt.

Şi încet, se aplecă spre el, şi atinse cu bu-zele-i reci buzele mortului.

Apoi Sémillanta începu să urle. Scotea un urlet plângător, monoton, sfâşietor, îngrozitor.

Astfel rămaseră amândouă, femeia şi că­ţeaua, până în ziuă.

Anton Saverini fu înmormântat a doua zi, şi-apoi nu se mai vorbi despre el în Boni-facio.

Nu lăsase nici frate, nici vre-un văr mai apropiat. Nu era nici un om ca să-1 răzbune. Singură muma, sărmana, se mai gândea la el.

De ceialaltă parte a strîmtorii vedea cât îi ziulica de mare, un punct alb pe coastă. Era un mic orăşel sardinian, Lougosardo, unde se

refugiau bandiţii corsicani urmăriţi. Ei locuiau singuri aproape acel cătun, în faţa coastei patriei lor, şi aşteptau momentul, ca să se re­întoarcă în Corsica. Ea ştia, că în orăşelul ăla s'a refugiat Nicolae Barolati.

Singură, toată ziua, la fereastră, se uita a-colo, gândindu-se la răzbunare. Cum s'o facă ea fără nimeni, infirmă, atât de-aproape de moarte? De ea nu putea uita, nu putea aştepta. Ce să facă? Nu mai dormea noaptea; n'avea nici o odihnă, nici o linişte ; căuta, se îndărăt­nicia. Căţeaua, la picioarele ei, dormea; şi, câte-odată, rădicându-şi capul, urla. De când nu mai trăia stăpânu-su, urla adesea, ca şi cum l-ar ii chemat, ca şi când sufletul ei de câne, inconsolabil, i-ar ii păstrat o amintire, pe care nimeni şi nimic nu o puteau să i-o distrugă.

Dar, într'o noapte, când Sémillanta începuse să urle, muma de-odată, avu o ideie, o ideie de haină sălbăticie şi ferocitate. Medita până în ziuă; apoi, sculându-se în revărsatul zori­lor, se duse la biserică. Se rugă, îngenunchiată pe pavagiu, plecată în faţa Domnului, rugân-du-1 să-i ajute, să o susţină, să dea corpului ei slăbit o forţă de care are nevoie ca să-şi răzbune copilul.

Apoi veni acasă. Avea în curte o veche bute desfundată, în care strângea apă de ploaie; o răsturnă, o goli, o aşeză bine pe pământ cu pietri şi cu lemne ; apoi legă cu lanţu pe Sémillanta de ea, şi întră în casă.

Căţeaua, toată ziua şi toată noaptea, urlă. Bătrâna, dimineaţa, îi duse apă într'o strachină; dar nimic mai mult: nici pâine, nici supă.

Astfel trecu ziua. Sémillanta, sfârşită, adormi. A doua zi, ochii îi erau strălucitori, părul sbârlit şi smuncea mereu din lanţ.

Bătrâna nu-i dadu nimic să mănânce. Câi­nele, devenit iurios, latră cu o voce răguşită. Trecu astfel o noapte.

Apoi, dimineaţa, mătuşa Saverini se duse la un vecin, şi ceru să-i deie două braţe de paie. Apoi luă vechile haine pe cari le purtase odată bărbatu-su, şi le umplu cu paie, ca să simu­leze un corp omenesc.

înainte de a pune manechinul pe pământ, în faţa cuşcăi Sémillantei, legă de ea acest mănunchi, care părea că stă in picioare. Apoi înfăşură capul într'o veche lingerie.

Mergea, iară încetare, în odaită, cu privirile aţintite pe malul Sardiniei. Asasinul era acolo.

Căţeaua, mirată, privea la omul ăsta de paie, şi tăcea, cu toate că murea de ioame.

Apoi bătrâna cumpără delà cârnăţărie un cârnaţ. Ajunsă acasă, aprinse un ioc în curte, aproape de cuşcă, şi-şi fripse cârnaţul. Sémi­llanta, nebună, sărea, făcea spumă, cu ochii fixi spre grătar, al cărui ium mirositor îi pă­trundea în stomac.

Apoi mătuşa făcu, din cârnaţul acesta fript, un fel de cravată, omului de paie. II învârti de mai multe-ori împrejurul gatului, părînd că vrea să-1 bage în el. Când isprăvi de făcut aceasta, deslegă căţeaua.

Printr'un • salt teribil, cânele ajunse gâtul manechinului, şi punând labele-i pe umeri, în­cepu să-1 sfâşie. Căzu, cu o bucată de pradă în gură, apoi aruncându-se deodată, îşi înfipse colţii în legătură, zmulse câteva bucăţi din nutriment, recăzu, sări din nou, foarte îndârjit. Rupse faţa prin mari muşcături cu dinţii, şi prefăcu în bucăţi tot gâtul.

Bătrîna, nemişcată, privea, cu ochii mari. Apoi legă din nou căţeaua, nu-i dădu de mâncare două zile, şi reîncepu apoi acel ciu­dat exerciţiu.

In trei luni, o învăţă felul ăsta de luptă, la hrana asta graţie muşcăturilor. De-acum n'o mai legă, dar printr'un gest o făcea să sară asupra manechinului.

O învăţă să-1 rupă, să-1 sfâşie, iară ca să-i mai pună ceva împrejurul gâtului. Ea-i dădea, în urmă, ca recompensă, cârnaţul fript pen­tru ea.

Imediat ce zărea un om, Sémillanta se cu­tremura, apoi îndrepta ochii cătră stăpână-sa,

Hadady Győr prăvălie renumiiă de specialiiăţi de modă pentru bărbaţi, Cluj—Kolozsvár, Mátyás-király-tér 14, \

Recomandă articlii de modă pentru domni, pălării şi albituri de-o execuţie foarte fină. Specialist în articole de — — _ — modă englezească. — — — — — — — ~ . — —

T R I B U N A Pag. 19

care îi striga: „Marş!", cu o voce răstită, ri­dicând un deget.

Când crezu c'a sosit timpul, mătuşa Save-rini, se spovedi şi împărtăşi, într'o Duminecă de dimineaţă, cu o piositate extatică; apoi, îmbrăcându-se cu haine bărbăteşti, pârînd un biet bătrîn zdrenţăros, plecă cu un pescar sar-dinian, care o conducea, şi cu căţeaua, în par­tea ceialaltă a strîmtorii.

Ea avea, într'un sac de pânză, o bucată mare de cârnat Sémillanta, nu mâncase de două zile. Bătrâna, în tot minutul, o făcea să simtă mirosul hrănii, şi astfel o excita.

Ei întrară în Longosardo. Corsicana se duse la un iranzelar, şj-1 întrebă de locuinţa lui Ni­colae Ravolati. El îşi reluase vechiul meşte­şug de tâmplar. Lucra singur, în fundul ate­lierului.

Bătrâna, deschise uşa, şi-1 strigă: — Hei! Nicolae! El se întoarse; apoi, dând'drumul căţelii,

ca strigă: — Hai! muşcă-1, muşcă-1! Câinele, nebun, se aruncă, ajunse la gât.

Omul întinse braţele, îl strânse în ele, căzu la pământ. In câteva secunde, se mai svâr-coh, dădu din picioare ; apoi rămase nemişcat, în timp ce Sémillanta îi siăşia gâtul, pe care-1 făcu faşii-făşii. Doi vecini, din faţa porţii lor, îşi aminteau, că au văzut ieşind, un bătrân sărman cu un câne negru, care mânca, mer­gând mereu, ceva negru pe care îl dădea stă-pânu-su.

Bătrâna, seara, veni acasă. In noaptea aceia, dormi foarte liniştită.

Trad. de: Traian Gh. Dimitriu.

Noaptea. E linişte-adâncă, răsufletul lin Alunecă luna pe-albasirul senin Scăldate 'n lumină şi-n farmec ceresc Steluţe plăpânde pe boltă clipesc.

Adoarme natura in visuri de dor A nopţii răcoare adie uşor. Dorm florile duse de blânde visări Şi paseri pribege pe-ascunse cărări.

Dorm umbrele sfinte. Dorm caste simţiri Şi patimi mărunte şi negre gândiri. Se leagăuă firea-n repaos tăcut. Veghează intre stele a Cel nevăzut...

E linişte sfântă pe cer şi pământ. Abia peste codri mai murmură-un vânt, Sub vălul de pace, cu glas ostenit, Suspin de durere adormi liniştit...

Aurelia- Pop.

i i

Dr. B. BASIOTA medic — • specia l i s t în morburi femeieşt i . —

Ctoj-Kolozsvâr, Sír. Ferenc József Ho 6. Consultatiuni între orele 8 -10 a. m. 3—5 p. m.

i i

Felurimi. Cuza şi generalul Teii. Pe la 1863 M. Ko-

gălniceanu stăruia mereu de Vodă Cuză ca să facă ministru şi pe generalul Teil, care se ştie, avea o tremurătură continuă a capului. Cuza îi făgăduia mereu lui Kogălniceanu, dar nu se ţinea de vorbă. îmbulzit de rugăciuni, Cuza ca să scape, îi spuse lui Kogălniceanu:

— Mihalache dragă, am să te rog un lucru. — Ce lucru Măria Ta? — Să mişti mereu din cap 10 minute. — Dar pentruce? — Fă-mi plăcerea şi dă din cap puţin. Kogălniceanu, care era foarte intim cu Vodă,

ca să-i facă plăcerea, începu să mişte capul delà dreapta la stânga. Mişcă, mişca pânăce nu mai putu. Atunci zise:

— Lasă-mă Măria Ta, c'am ameţit. — Dta ai zguduit capul două minute şi ai

ameţit, şi vrei să fac ministru pe Teil care mişcă din cap de treizeci de ani. Slăbeşte-mă te rog!

Abonaţi şi răspândiţi în toate ~ părţile ţării = =

TRIBUNA u n i c u l z i a r p o l i t i c n a ţ i o n a l r o m â n c e a p a r e d i m i n e a ţ a .

Fabrică de parchete, Cluj—Kolozsvár.

Lucrări de cherestrea în orice mă­rime, în lemn de stejar, carpen şi brad.

Primeşte prelucrarea completă a du

Fabrichează orice parchete din sterjar şi carpen pe fond de asfalt, sumelelor.

Alber t Dobó, Prefăcând şi asor tând de n o u magazinul de c iasornice şl giuvaricaie

= al lui Hnsxnik János ^ î l c o n t i n u i e u . — —

. y - , Mare deposit de ciasornice şi giuvaere şi articole de argint veri-glUYarglU, KOlOZSYar, Mátyás király-lér 16. t a b n ş i d e C h i n a i M a r e a t e l i e r d e r e p a r a t u r j . Ochelari se pregătesc

(Telefon 842). Fost prăvălia Husznik. (Telefon 842). ====. după Comandă medicală. = ~

C e i c a r i d o r e s c :

bane, fra

fii

să se adreseze cu toată în­crederea fabricanţilor de

mobile 8жек«»Іу şl Réti din ІѴ5»:ГОІ*ѴА4ЭАГ,О«З1

La cerere prezentăm şl In provincte boga t a noastră colecţie. La I n ţ e l e g m aparte expedăm franco în ori ce psrfţ a Ardealului. - Atelier de primul rang

Mare asortiment de « • * % TM so ü rí PENTRU ÎNLVESTR,

D é s i M ó r CLUJ—K0L0SYÄR, str. Szentegyháza nr. 6.

VOPSITOR ŞÎ CURĂTITOR chimic Vopseşte şi cnrăţeşte după sistemul scoale de specialitate din Germania! .

de haine Specialist în vopsirea hainelor de doliu.

Fabrica: str. Sörház nr. 1. ! ! Dési vopseşte, curăteşte ! !

Ara onoarea a atrage atenţiunea on. public asupra noului meu atelier cu

S S f â S s edificiilor si mobile B « Scopul de căpetenie mi-e să furnisez cele mai bune lucrări, p e l â n g ă preţuri ieftine

— 1 = = şi serviciu culant • -• -======—• ^~**==>

— — — — D e p o z i t p e r m a n e n t d e m o b i l e gata. —

Cu stimă:

SZÉLES SÁNDOR, tâmplar artistic. Oradea-Mare, Hárumas-tca 5—7. Telefon intra şi extra urban 992.

T e l e f o n n r . 4 6 ^ .

K Â R U O S Q Y U B cea mai mare fabrică de trăsuri sudungară

Mare magazin de trăsuri noi şi folosite. — Pregă tesc lucruri de fierar, rotar, şelar, de lustruit şi orice reparări d e b ranşa aceasta, cu preţurile cele mai m o d e r a t e Preţ curent, gratis şi franco. Tot aici se mai pot căpăta omnibuse nenttu

P a g . 2 0 T R I B U N A Nr. 2 8 * — 1 Ш

zsi E u g e n L i e b l i c h f o t o g r a f

Sibiiu—Nagyszeben—Hermanstaút Erzsébet- u. N o 56 (casa proprie).

= Execută totfelul de icoane artistice. = I P l a t i r i a t i p i e , icoane simple, mici şi până la mărime naturală. I P i c t v t r i r e n u m i t e î n . o l e u în toată mărimea, după orice fotografie mică. F o t o g r a f i a r e a с о т э і i i l o r * executată modern, fotografiere în grup şi familie, se ştie, că atelierul acesta în privinţa mărimei este primul. Atelierul în timp de iarnă este încălzit, se poate - fotografia chiar şi pe timp ploios. ===== Preţuri moderate . Cu desluşiri servesc .

M G. Saíler ciasornicar giuvaergiu şi oplic tn

Bestercze, Spital-gasse 23. - (lilngZl „ H o t e l S a h l i n g " / . -

Mare magazin de :

e i a s o r a i e e d e b n z u n a v din a u r argint şi din nickel .

О г о і о а д ѳ d e p ă r e t e , d e ş t e p t ă t o a r e ş i c u pendul . Articli de aur şi argint, i i t ic l l i optiei şi e b e l a r i de

- Batenow. — eparăr i îe a tot-felol ѳ arl i . ls in b ranşa seasta se efeptueeo a eonştilnţiozitate şi я pre ţur i modera te .

I ' m—!—•• ! • S p e c i a l i t ă ţ i l e c o s m e t i c e a l e i u i

D r . O d o r Béla, farmacist se află în farmacia > Sieaua de aur*

Aittd -~ Hft£yeny6ll, Főtér, (cott. Alba inferioară).

Cremă de u n d E j L ' t Ä ireproşabil pentru albirea şi moierea pielei ; nu confine nici un ingredient dăunător de mercurfu. Preţul unul borcan 1 cor. 20 fii.

Crema de Ainil menea moaie pelea, nu i unsuroasă şi păstrează foarte bine pudra. Preţul unui borcan 1 eor. 20 iii.

Lichid pentru moierea şi al-

Iui. O sticlă 1 cor. 10 fii.

S ă p u n din cremă de Ăiud cu mires admirabil cu 1 cor. 20 fii.

Bay-Rtim Samphoo ^T^ţ

Pudră de Ăiud în trei culori, o cutie 1 cor. 20 fii.

Petroform pentru spălarea ПЙГПІ11І ° P r e S t e căderea părului şi UQ formarea mätretti, întăreşte pielea ţi ajută la creşterea părului. O sticlă 1 cor. 80 fii.

Spirt de plante din Ardeal. Făcut din frunzele şi rădăcinile buru­ienilor de lsae, dă părului un lustru frumos, şi-1 face moale. Preţul unei sticle 1 coroană 70 fileri.

Iui şi a pielei. O bticlă 2 cor.

Praf Sampoo K Ä S a pielei, mai ales Ia femei. Un pachet 25 fii. 10 pachete 2 cor.

Hair-Reneirer Iul) părul cărunt îşi recapătă culoarea originală. O sticiă 1 cor. 89 fii.

Apă aromatică pentru gură şi păstrarea şi curăţirea dinţilor. O sticlă 70 fileri.

Apa de gură Formosan ficiarea gurei şi a dinţilor. O sticlă 1 coroana 80 fileri.

Praf pentru dinţi Hydrosan mijloc de mâna întâi pentru albirea dinţilor şi desinficiarea gurei. O cutie 1 coroană 20 fileri.

Picături pentru dinţi O sticlă 60 fileri.

Lichid de brad camerilor şl desinficiarea apartamen­telor bolnavilor. O sticlă 1 cor. 30 fii. Tub pentru împrăştiarea acestuia 60 fii.

veritabile americane

leustadt şi Herzog A r a d , S a l a c z G y u l a - u t c a 1 .

R e c o m a n d ă cele ma i n o u i

Corsete-Princess cari în pa r t ea d inainte sunt d rep te iar îndă răp t încovoia te .

C o m a n d e l e din p rov in ţă d u p ă măsură , se execută în t impul

cel ma i scur t , t o toda t ă p r i m i m şi curăţ i r i şi r epa ră r i e tc .

Mare magazin de corsete gata.

laş in i de scris I D E A L şi ERICA ' á& G r a m o f o a n c A

Maşini de cusut V E R I T A S (fabricaţie proprie) deasemenea cele msi solide părţi constitutive : pangiici de culoare, hârtie de copiat, ace, plăci etc. se gâsesc ia

Ä B a r t h e l m i e G y ö r g y Brassó, Weisz M.-U. 23. Cel dintâi ?i cel m a i b ine asor ta t atelier — — m e h a n i c din Trans i lvan ia . — — Atelier p e n t r u r e p a r a t maş in i speciale de scris , d e or i -ce sistem şi fabricaţ ie , dease­

m e n e a a p a r a t e m e h a n i c e fine e tc . Ş c o a l ă , d o a c r i e c u m a ţ i i n .a . . T U

m o . » T R I B U N A « Pag. If

І І Ш И Ш Ш І І І І І І І І І І І І

Hagazinnl cel mai шаге,

шаі sigur şi mai ieffin

de cergi (procoviţe)

pentra cai F a b r i c a ţ i e d i n ţ a r a .

T o t f e l u l d e c e r g i p e n t r u c a i , c e r g i p l e t o a s e d e B r a ş o v , c e r g i t i v i t e f i n p e n t r u c a i , c e r g i p e p i t a d e A r d e a l , S S S

c e r g i a l b e c ă t ă n e ş t i , î n v ă l i t o a r e p e n t r u i n s t i t u t e , c e r g i p e n t r u c ă l c a t u l r u f e l o r . IES

F a b r i c ă d e f u n ă r i i p e n t r u e c o n o m i e , f r î n g h i e d e l e g a t , s f o r i , m r e j e p e n t r u p e s c a r i , c o ş e r i - m r e j e p e n t r u p i a ţ ă , | 9 | |

f r â n g h i i p e n t r u Î n t i n s u l r u f e l o r . A p a r a t e d e g i m n a s t i c ă . S S I

• t ^ > I V l a g - a z i n d e p o n i e v i , s a c i d e c â n e p a - , i n - ş i j v t t a . • ^ ^ w ICU

Vînzare: în mare şi mic. — Magazin de industriale ardelene şi de Bacica. ЦЦ

Reich B. Károly Fia és Társa ?Aiï І І І Ы І д І І д І М Ы И І і а Ц і І М Ь і И И г і В І Ы г і І В І Н І в У і Д В І И В Ш І

Kovács Soma és Társa, Arad U z i n ă d e m a c i n i .

Agentora" principali a soo. Ma. Cormick Harvestíng Maschine Co. Chicago comisíuneaj fabricantului de maşini Kühne L din Mosón.

Mc. Cormick maşină de arat Iegătoare de snopi, greblă, coasă de f â r , grăpi ţintuite şi cu coarde.

Motoare şi eleetromotoara veritabile americane cu benzin şi oleiu brut.

Maşini, montări de maşinie, unelte pentru mori, articlii tehnici, articlii pentru îmblătirr Fântâni, pumpe, foiuri, instrumente pentru economii de pivniţe.

Cele mai bune morlpatentate, vîrtelniţe, îmblătitoare, plugurî Kühne, grăpi, suluri, cult vator, maşini de sămănat, trieur, ciur, maşină pentru tăiat şeşcă şi napi, sfărmătoare de poruml cămară peetru nutreţ-

Pag. 1 8

Nu mai sunt dureri de stomac I [A KAKUKFţJ KESERŰ S H A S Z N A L A T A ^

Nr. 28в wie

Mijlocul de casă patentat «or IARBA CUCULUI AMARA după o folosinţă de câteva zile încetează cu totul lipsa de apetit, vomarea, nervositatea de — stomac, diarea şi ori-ce durere de stomac — Preţul unei sticle mici 80 fii., sticlă mare 2 cor.

Szenîgalyi Danie, farmacist, Gödöllő, Să vă păziţi de imitaţii I Veritabile sunt numai când pe dop şi pe acoperiş e patenta »elix fumar. off.«

L u c z a J ó z s e f atelisr chimic pentru curăţitul hainelor In Szeghedin (Szeged) Laudon-ш Nr. 9.

~ n P R I M E Ş T E : _

v o p s i r e a ş i c u r ă ţ i r e a h a i n e l o r bărbăteşti, femeieşti, de copii şi pre­oţeşti, p o s t a v de m o b i l e , haine de doliu T W mai departe primesc

c u r ă ţ i r e a p e n e l o r d e p a t , cu maşina prin ce Îşi redobândesc culoarea albă şi uscăţimea originală şi vor fi scutite de praf. Comandele din prov. se efeptuesc imediat şi pr. I

SIBIIU (Nagyszeben), Strada Cisnădiei 47. neguţătorie pentru articlii de sticlă, porcelan şi metal ; farfurii şl blide înflorate, r a m e p. icoane şi J lobu r l . lămpi, oglinzi, ţ i j le de sticlă etc.

Recomandă scule bisericeşti : Cupă şi vas de botez ; Potire argintate şi pe dinăuntru aurite; C ă d e l n i ţ ă ; Căldăruşe pentru apă sfinţită; Candele de părete de bronz; C a n d e l e a r g i n t a t e ; C r u c i ; S f e ş n i c e d e a l t a r , C a n d e l a b r e ş. a, Ieftin de tot : ЩЩГ С а п с І е І а Ъ г і * a u r i t "^Щ pentru 6 luminări, în mijloc cu vss pentru unt-de-lemn şi glob de — sticlă roşie cu prisme de sticlă cu tot preţul 4 3 — Coroane. — La dorinţă serveş te ca cata log gratie şl franco. — Telefon 190.

Telefon N o 316.

Beiber István antreprisă áe betonare şi pa­rare reprezentantul societăţii de asfaltare ung. pe aeţii în

Timişoara, Gyàrvàros, Uri utca No. 32. —

Primeşte lucrări de betonaj, pavări si tincuiri, pie­trarii, canalizări, şi asfaltări. — Se vinde ciment d* Portland şi românesc prima calitate cu preţuri re­duse şi în orice cvant, la comande cu vagonul se transpoartă în condiţii de plată foarte favorabile. La lucrări comunale şi de biserici cele mai mari favoruri. — Prospecte de preţuri la dorinţă gratuit. Toate comandele să se adreseze la firma de mai sus.

Az aradi vár és a Brándes-féle ár között Nincs semmi kár.

Oroloage noui pe lângă garantă de 5 ani. Reparări se fac pe lângă garantă de 3 ani.

Cine doreşte să cumpere ieftin şi bine.

pinn doreşte să cumpereciasornic bun şi ieftin (pelângă UI HC garantă de 5 ani).

ГІПЙ doreşte reparări bune şi ieftine (pe lângă UIIIÖ garantă de 3 ani).

РІПР doreşte să cumpere aiticlii ieftini de aur, argint şi Uillu duble să meargă la firma

r a n d e s D. orologer artist Chronometer, giuvaergiu şi optic

Arad, Andrássy-íér Nr. 8. Vis à vis de biserica Minoriţilor sau

Strada Fábián László M- « (mai nainte — Miksa) *•

(in apropiere de gara). Comenzile sä execută ieftin şl prompt,

Babos Béla fabricant de instru­mente muzicale în

Sibiia, (Nagyszeben) Piaţa-mică 24. Unicul fabricant tn Sibiia. Cel mai ieftin şi cel m&i ban depozit de comparat pentru orice instrumente, precum : vlollne, ţitere, clarinete, harmonice, şi totfeiul de instrumente de suflat din alamă, etc.

Cele mai bene şi mai ieftine corzi de violine. Mare depozit de O r a m o f o a n e tn diferite mărim', presam şi Scala-Record. Mare aaortiment de plăci pentru gramofoane cu preţuri ieftine. Comandele se efeptniesc prin trimiterea banilor tnainte san prin rambursa. Reparaturile se execută artistic şi cât se poate de promt.

* Friedrich Ohlweiler ЬТ- tn Szászsebes, a Petersdorf er Nr. 5.

Primeşte spre efeptuire : instrumente de fabricare de spirt, cognac, llcquer, ţuică şi instrumente de a condensa [| acestea. Mare magazină. Totfelal de iaslrumente şi lucruri necesere la fabrici. Vase de aramă roşie pentru hoteiufi

birturi, instituţiuni etc. Vase de fiert cafea, vase

de spălat şi curăţit. Mai departe primeşte şi

montarea şi repararea fâni anelor artifleiale pe lângă preţuri moderate.

Comande le se execută din material de prima calitate.

*-0»-J И У "*?5тГ '*ЧѴ>Ѵ' "4*5"' "*4F~ 'Л*В£ Е№в£

împrumuturi cu amortizaţie ţi împrumuturi pentru func­ţionar, vinderea şi cumpărarea de moşii şi parcelarea lor o mijloceşte mai avantajos: =

Biroul de Intermedare :

: V i g Lajos : Arad, Piaţa Árpád Nr. 5.

Telefon Nr. 671.

m In atenţiunea On. Dame!

Atrag binevoitoarea atenţiunea a onor. dame asupra prăvăliei mele excelente de obiecte pentru paturi çe fiinţează de 30 de ani.

l i

Mare asortiment permanent de plapoane Şi stofe pentru madraţe

iii precum şi

plapoane de mătasă, de satin, brillatin, cloth-ath-

las, levantin şi rad am es apoi

l e p e d e i e g a t a pentru plapoane.

Magazin bogat asortat de matraţe umplute de cu iarbă de mare, afrik şi păr de cal, într'una sau în trei bucăţi, precum şi coarde (pentru paturi) cusute şi elastice.

L * a d o r i n ţ a , t r i t n i t m o d e l vti~i g r a t u i t ş i f r a n c o , Primesc spre executare totfeiul de comande în branşa aceasta, trusouri pentru mirese, îmbrăearea din

nou a plapoanelor şi madraţelor în mod conştiinţios şi modern. Qu distinsă stimă :

IMaubenreich Mihály, specialist tn Andássy-tér No 22, (Vis-â-vis de Casa comitatalai).

Pag. 40 »T R I B U N Ac Nr. 2SÔ —

Fraţii Friedrich ateliere şi magazin de maşini în Vis-à-vis de Earä, Timişoara Joseîin. Telefon Inter, 724,

Dacă voieşti să-ţi cumperi

dacă voieşti să-ţi

garnituri de maşini cu aburi pentru îmblătit,

transformezi locomobilnl cn aburi în automobil, voieşti să-ţi réparez d u l a p u l d e f o o al maşinei ca aburi sau s'o schimbi cu altul nou, dacă dulapul maşiuei de Îmblătit ţi-a ars sau s'a stricat şi voieşti să ţi-1 reconstruieşti, sau dacă ai lipsă de orlee altă reparaţie de macini, teobirea sulurilor, etc. să vă adresaţi cu încredere cătră firma amintită, care pelângă serviciu prompt şi conştiinţioa execută pelângă preţurile cele mVi ieftine şi condlţiunl de plutire favorabile.

M s F O d é p o s â t permanent b o g a t a e o P t f i t de diferite automobile şi garnituri de maşini de îmblătit reparata In fabrică şi eu specialitate; locomobile cu aburi, dulapuri de maşini de îmblătit, motoare cu benzin, motoare cu ulei brut şi — absorbitoare de gaz, maşini stabile, — semistabile şi Compound, cu preţuri extraordinare de ieftine.

Garnituri pentru maşini de Îmblătit se vând şi pentru p l f t t l r i î n r a t e p e 6 - 1 0 ami* Legam şl afaceri de schimb.

Viitorul este al automobilelor, pentrucă numai prin locomobile-automo-bile se poate obţine foloase mari.

Ateliere deosebite pentra transformarea locomoWlelor in automobile: după sistemul roatelor cu dinţi, — cu lanţ sau transmisionale.

Se asigură durabilitate foarte mare, putere şi iuţeală. Preţurfexlra-ordinar de ieftine. Cereţi prospecte!

Până azi s'au transformat peste 1000 de maşini. Dacă ştiţi cumpărător pentru transformarea locomobilelor

cu aburi la automobile, comunicaţi firmei adresa exactă a aeeluîa, iar firma în caz dacă afacerea succede vă remunerează einetit.

Permanent mare depozit de

aliage şi părţi constitutive crude şi lucrate, necesare la transformarea automobilelor.

Comandele se execută grabnic şi prompt.

E l e v a t o r i n o u l după sistemul Hoffherr & Schrantz, în două mărimi : de 950 — şi Í200'— e e r d a n e .

Mai ieftin ca oriunde şi astfel economiseşt i 200—300 coroane. Preţuri extraordinar de i e f d n e ! *~ Serviciu prorapU — Mijlocitorii i e remunerează! ~ Cereţi *гмі»?і! *~ Ia w\

de lipsă vă tr.'mitem expert.

Nr. 280 — j 9 l ô T R I B U N A

C R O I T O R I E D O M N E A S C Ă

Pag. 41

p r ă v ă l i

b ă i e ţ i ş i c o p i i 1

JÓZSEF FŐHERCZEG-ÚT NR. 3. (PALATUL BĂNCEI ARAD-CSANÁDI).

P R E Ţ U R I FOARTE S C Ă Z U T E !

JOHANN SPILER £*Й? Ц £ Sibiiu—Nagyszeben. Neustiftgasse 2.

Atrage atenţiunea on public, că primeşte pregătirea a ori-ce fel de

CUPTOARE descărcare şi zidirea velrelor de fiert cu preţuri convenabile şi pe lângă serviciu prompt şi conştiinţios.

Comandele se execută imediat.

DUETE. Cei ce doresc a p a d u c t e i e f t i n e sä se adreseze Ia antepriza Iui

Pichles» i ş g n a t z . C l u j , S z é p - U a I. cunoscut atât în Budapesta cum şi întreagă ţara. Telefon Nr. 779.

i Primeşte pelângă garanţie orice lucrări din acest ram ca introducerea de ipaducte ţi canalizare trebuincioasă pentru castele, comune, spitale, casărmi ţi şcoala. — Specialist în sonda]. — Primeşte pe lângă condiţii avantajioase tinerea in ordine şi repararea caselor in cursul unui an. — Prospecte gratuit Se angajează pe anul întreg pentra tinerea în bună rînduială a caselor şi pán­tra repararea bazinului closetului. Ofeiă aparatul pentru clâtirea closetelor - noul eere nu reclamă spese şi de fiecare bucată dă garantă de 3 ani. —

Fondat în anul 1882.

k k k k k k k k k k k

Telefon fte. 688.

B R U C K N E R L I P Ó T tapeţier, decorator şi fabrică de mobile in í

Ш

Andrássy-tér, tér palatul Neumann. (Lângă cofetăria Matzky).

Recomandă mobilele sala proprju pregă­tite, solide şi de o execuţie elegantă. # Pentru camere de durait delà 190 f loriul.

Sufragerie (prînzttor), delà 140 fiorini.

Garnituri de salon, delà 95 fiorini.

preţuri de cumpărare : : convenabile a •

Se Yind esclusiy MOBILE din lemn tare şi vestit = = M S C H L O S Z ,

Furnisorul asociaţiei cailor ferate ungare.

Atelier de I-u rang.

Pag. 42. T R I B D N A MMI

шттштштттшЕШж m

JOHAN G E N S T H A L E R giuvaergiu ţi ciaaornicar,

Ш î n O r ă ş t l e . S z á s z v á r o s . Щ î ^ i l i a J A. i r » S î a s K s c b e e . |& Vânzare de j u v a e r e , de aur ş i argint Я Е şi c e a s o r n i c e p e Щ lângă garant ie şi №І preţuri modera te . -Jpj S i fac orice reparaturi Wà) de juvaere şi eeaaor-jyjj nice de aur, repede «Hü precis şi ieftin. — —

Serviciu cenşiiinţios. :• i

ПшрііТГГГЯ i" Fr

I

! § I

A.GAZ1N DK MOBILE o a n

tîmplar artistic pentru edificii si mobile, în Sibi iu —N. - szeben , El i sabetg . 2 0 .

Primesc ori-ce lucrări pentru aranjamente de s c o a l e , b i s e r i c i , m a g a z i n e , b i r o u r i şi l o c u i n ţ e , deasemenea pentru clădiri, lucrări în cel mai m o d e r n s t i l , pe lîngă liferare promptă preţuri moderate şi din material uscat. Desemne şi proiecte fac grabnic şi gratuit.

I

4 a fe jfe Ât Ѣ jt Ѣ

S A N A T O B , A M B U L A T O R Ş l B A I E A R A N J A T E F O A R T E M O D E R N .

P A N C I O V A F » ^ V N C __. Ü T E L E F O N N R . 181. Ш

Reacţia boaki de sânge după Wassermann—Dungern—Noguchi. Trac-tarea boalei de sânge cu serul Query şi cu absenbenzolul şi cu arsen-benzolul iui Ehrlich; — Vindecarea tuberculozei după Dr. Spengler sau Koch—Woíff—Eisner. — ín stabiliment s e vorbeşte şi româneşte. —

I I I 'ffi ЩШі^Ш merge vestfa bucuroasă de Crăciun că

renumitul atelier fotografe ERVIN KÄRGER, LugOŞ S !£~? ic i i

S l e j a ШМтШІ реПІГП 8 Сі?Г j execută după oricare fotografie :

tandrii i d i p l a ţ i i în marimé naturala Passepartout) S ă d i ? " - -S u r p r i n d e ţ i v ă . f > & i ~ i n . ţ i i ! S u r p r i n d e n ţ i v â c o p i i i !

й s u r a : 30X40 cm. numai Cor. 8-^ , mărimea 11-a 60—60 cm. numai Cor. 15*—, mai mare decât măfimea naturala 84X100 cm. numai Cor. 20* — Renumekî Irmei mele garantează lucrările artistice; numai lucrări de artă 11

Lucrări slabe simt escluae ! Expediere de 2 ori îa 48 ore ! Serviciu prompt şi constiinţioe. Lnerările neconveoabile să mi-să retrimită.

Aduc Ia cunoştinţa on . public, că pră­

vălia mea ce sustă de 4 0 de ani o disolv şi

mărfurile din magazin le vând cu preţuri

surprinzător de ieftine.

Cu deosebită stimă :

Arad, Szabadság-tér 18.

Nr. 2 8 0 _ W i n » T R I B U N A Paj? 43

„ I A N E R * cremă neunsuroasă. Cd ma! non pro­duct b gienic pentru curăţirea părului şi infrumseţarea l u i . Mătură petele gal-biae, bubele prici­nuite de în fierbin­ţeli, sgrăbunţ.- şi alte lecurăţtnii de pi sie.

Сгеяіа ac< asta ziua »e poate folosi rmilt

mai eu succes. 1 teglă 1 c o r o a n ă .

Т а П Р Г " Ш Ч І Г З ^ n o n P l u s u ' * r a P u d r e i - Buni le „IŰ1IÜ1 p t i i i l d , baluri, saloane şi de zilnic folos,

tare acopere încreţudle şi e cu totul nestricicioasă. In colorile : roza, albă $i cremă 1 cu t i e 1 c o r o a n ă .

„ІЛП6Г ' Săpiin i b u c a t ă CO fileri .

„laner" pastă pentra dinţi , d o r ă , , c o r . „laner" apă pentru gură Ş ^ ™ ţ ! n "

geii bi>reţ; ji , contra mirosului greu de gura. 1 sticlă cor. î - 6 0 ; j u m ă t a t e st iclă, SO fiJeri.

Jaoer" esenţă pentru păr ŰSSSÍSt reţei si contra căderii pârului 1 s t ' c lă , 1 c o r . 3 0 fileri

„laner" pomadă g . ï c A T p ă r u l u i - ! t e ' Janei" văpseală pentra păr n blond pârul sur şi cărunt. Nereuşit;; col urii e evchisă La o m ude %ă se noteze cu păru! încărunţit în ce col >are se se văp.siasca (tiegrii brunet; . Un c a r t o n 4 c o r o a n e

„ I a n e r " apă care face părul blond Pentru a văpsi în timp scurt, în băi, auriu, părul blond, roşu, ch'ar şi brânci ori negru 1 s t iclă 4 co r .

Discretă şi z i ln ică e x p e d i ţ i e cu poş ta . - Te le fon 476.

Psnt u înco! jur.irea co trafacerilor numni „ P r e p a r a t e l e lui Rudol i l a n e r " ieşite din farmacia sa ca valoare şi se

pot căpăia la

Fi ma; i , ,M«ria ajutătoare" a lui Rudolf laner, T e m e s v á r , G y á r v á r o e F ő - u í 70.

j Ш6 M

І j C ß f i i i

m c h í i n i c

B r a ş o v — B r a s s ó I Hosszú-utca No . 27. I

R e omanda in a t e n ţ i u n e a onor . p u b l i c i ioc si jnr

m a r e l e său a te l i er m e h a n i c itijat în Braşov , H o s s z ú utca 27, u n d e eiKpîUicsc tot f d u i dc lucrăr i a t ingă-

ire îs aer-sta branşă , p r e c u m : m a ş i n i de cusut , b ic ic lete , g r a m o f o a n e şi apaducte ,

lâi g'i p re ţu r i l e cele m a i Convenabile H Í-XÍCÍ ţur s o dà si p u n c t u a l a

S M m H a

imtß m ă i e s t r u -c o j o c a r în

Nagyvárad, Zöldfa-passage Nr. 9.

, apa r ţ ină to

Sc rc-wotn a i d a ca măiestru per fec t în ru r r r p a r a r e a t u t u r o r a r t ic i i lo r

r e a e t s ^ i b i a n ş e p r e c u m : g u l e r e p r e p a r a t ive , g u l e r e b o a , m a n ş e a n e (muf f ) in execu ta re mo­d e r n ă şi după cel mai e legant gus t . B l a n e ş i t o c u r i d e p i c i o a r e , e t c

R e p a r a t u r i l e se execută p r o m p t .

a o

9 %

î

Dipl. de onoare Lorrin 1902. Medalia de aar Timişoara 1891.

S Z U B O T H i S A N D O R pr-e«Ati*or d e od&jdU şl a d j u t u r i b i s e r i c e ş t i .

Iittuiut Ii 1883 Tiiifei piatra somit, ţi oraş 498. Uferantul excel. Sale episcop Deesewffy din Cenad.

: T I M I Ş O A R A - C E T A T E In coltul străzii LonovicB şi Jenő főherceg, vis-i-vii de hotelul t Hungária*.

Recomandă magazinul său bogat in atenţiunea binevoitoare atât a preo­ţime! cât şi a acelor, cari voesc să cumpere pentru biserici capele, sau societăţi de înmormântare

o d ă j d i i , s t e a g u r i , craci, s t a t u e - sau altfel de adj usturi bisericeşti -

tot sstfel marele său asortiment pentru materiale — eecesare îa formarea adjjustärtlor bisericeşti. —

Pentru liferările mele Iau răspunderea.

— Servesc bucuros cu cata log i lustrat —

I

мммк

1 Kracsa^sssEr» sa таяш& msms^a в m

o r c u o l e i b r u t . ! oy-

tate !

. > i , r

Cea mai contabHă putere moknică . С<и mai ieftină uzină ! Garanţ ie necondiţionată. Preţuri şi condiţii favorabile. *ar F ă r ă m a ş i n i s t ! Nu ex­plodează. Nu e expusă focului. Nu e supt inspecţia financiară. Nu are cazan. Funcţionare simplă. Punem maşina la dispoziţa oricărui individ acreditabil, fără nici o cheltuială, pentru a se convinge că face cel mai bun şi cei mai vr ednic de încredere serviciu. P r o s p e c t e d e p r e ţ u r i d e l à 2 — 6 0 P H g r a t u i t

P Ä L F i r S к t u r n ă t o r i e d e f er $1 f a b r î i d e m a ş i n i In

S E O H B D I N - S Z E G E D . F o n d a t î a Anal 1807. Oist ins cu 20 m e d a l i i d e a u r .

H B . в

irvnenal en sieC&íia вгШ ,mr* la st len a r a

Turnătoria de d o p ö É g . »т m 1

1 1 1

Fabrica dl scaune de 'm pentra dopate, a Iii

^ i i u / 1 m Ы TÎMîŞOÂEi - FABRIC -

Se r e c o m a n d ă spre p r egă t i r ea clopotelor nou» , p r e c u m ia turnarea t e n o u R c lopo te lo r stricate, spre facerea de clopote întregi, armo-a ioasc garan ţ ie , de mai muiţi ani provăzute ca adjastări de fer oStut, cons t ru i t e sp r e a le întoarce în uşurinţă în ori-ce parte, îndată CC c l o p o t e l e sunt bătute de o lăture fiind astfel scutite de crepare. Sânt r e c o m a n d a - птТІВПФѴТ f Г X i I D Ï T i ? d e d â n s a l i n " •e cu deoseb i r e u i i U I ÚIUUH U Ä U ГЛ1 l E» ventate şi pre­s t a t e ш mai m u l t e rânduri, eari sunt provărute în partea superioară -- ea viol I r a — cu găuri ca figura S şi au un ton mai intensiv, m a i idânc , m a i l i m p e d e , mai placat şi cu vibrsre mai voluminoasă decât te le d e sic-ţem vechio , astfel că un clopot patentat de 327 klg. este 'gal în ton cn ua c lopot de 461 klg. patentat după ristcmulvecuiu.

i e ma i r e c o m a n d ă spre facerea scaunelor de fer bătut, de s i r e stă-:ă toare, — s p r e pread justa rea clopotelor vechi cu adjustare de fer bătut

a ii spre turnarea de toace de metal. Рта«агі-«тгімі*е ilustrat» er«««.

g I

WAR*

M

"r.'TîïTVÏ

«аэзйШ-^і-авѵіг^і -«»«äse« I i SÄt I S C U L P T O R

1

ѣ

І ş i P I E T R A « . I

S Z A T M Á R I K O I P A R G Y A R л — H A R K Á N Y I E D f â — :

s c u l p t o r şi pïetr-evt- î a — S Z A T M Á R N É M B n . — v r a ^ ' s Cttcrări : Sculpturi si monumente, altare Q

r í ^ & Sultane, grilaje, bazinuri, statueîe, tngi, ^^^s cruci, pietre p«niru mormînt, etc. etc. Clasa arhitectonică : Canouri, mau olee, poduri, — — scări balustrade, pa vag ii ş. a. — — Clasa de morăr i t . Pietre de moară franceze, rîjniţi — — pentru sămânţă şi sare. tocile etc. — — Numai lucrări de gust şi execuţie s p e c i a l ă , pe lângă — — preţurile cele mai convenabile. — — S e fac g r a t u i t desenuri, reservându-se dreptul d e proprietate. — Vă rog să fiţi atenţi la firmă. —

I !

T R I B U N A

M o t o a r e l e şiasss І і У Ь Ѵ Ш и ѴІЖФІФ on cari sug gaz se construiesc în fabrica de motoare engleze THE CAMPBELL de renume mondial — La expozţia mondială din Bruxelles toţi bărbaţii de specuistate s'au încredinţat pe deplin, că motoarele cele mai dura bile, de construcţia cea mai bună, de manipularea cea mai sigură le efrptuieşte fab'ica CAMPBELL.

Preturi ieftine. Condiţii de plată favorabile. Garantă de mai mulţi ani. Pe cumpărătorii noştri în in-struăm fără plată cum să mani­puleze motoarele. Muncă solidă. Nu e nevoie de maşinist diplomat

= = Singurul reprezentant e :

B u d a p o s t a Telefon No 64—64.

le poate oricine manipula.

V i c t o r * Kor* n y i , IV., Liszt Ferencztér 9. —

Nr. 280 ІШ . T R I B U N A . Pag. 63

M D U R E R I ?

După cât ştiu E l s a f iú idul Iui Fe i l e r alină du­rerile, le vindecă şi alungă slăbirea, vindecă re­pede şi sigur reuma, boala de nervi, junghiuri, dureri, influentă, răceli, durere de cap, dinţi şî de şale, cârceîeli dureri de ochi, ni graenă şi alte dureri cari nu sunt amintite aici. Fluidul Eisa al lui Feiler are efect neîntrecut la răgu-îeala, guturai, dureri pe pi pt şi gât, şi a orga-îelor respiratorii şi a tuturor boalelor contrase lin răceala. E veritabil numai dacă fiecare sticlă )oartf. numele Iui FELLER. 12 sticle mici sau i duble ori 2 s p e c i a l costă franco 5 cor. Mai aducem apoi la cunoştinţă că mil de oa-nent foiosesc cu»rezultat admirabil hapurile E l s a t e b a r b a r a contra per turbaţ i lor stomacale, sgâr-iurilor, lipse) de apetit, arsuri de rinichi, nomat, îdispoziţie, biazare, lipsă d i scaun, dureri de ;cum şi alte perturbaţii a organelor de mistuire, cutii 4 cor. Să ne păzim însă de imitaţii şi să cern comandele act pe ad esa

çen Y. Feiler, farmacist în Stubica C e n t r a l a 122 ( c o l t A g r a m ) .

i r o u d e i r г t V > v n n ^ v ţ i i 1 !

loscând multele lipsuri ale publieu-r o m â n e s c din p i o v i n ţ ă , m ' a m ho-

t să deschid în B u d a p e s t a un .Birofl d e Informaţii ş i „ е т H

A t e n t a r ă r o - f s â n e a s s â . *** \\ ce informaţie relativ la petiţiile îna- J te la ministerii şi la alte foruri, orice • j r mafii comerciale şi în general în j e cauză dau în restimp de 2—3 j

ori-şi-cui resolvând toate chestiile j j iodul cel mai cinstit. Urgitez rezol-a petiţiilor. Vorbesc în persoană cu rentul causei şi rog resolvire favo-lă. Fac totfelul de mijlociri comer-; şi comande. Preţuri moderate, iciu prompt, informaţii detailate. = La aviz a ş t ep t la gară. -° • •

L Ä R I Ü , Budapest, Lajos-u. 1 4 1 . II119..

і э д З а і ы А е а E g g e r 2

t ă b l i a n u m a i cu m a r c a p r e z e n t ă . n e friguroasă toţi părinţii să dee copiilor I U N E * EOQER, căci întăreşte şi promo-rmarea oaselor,îi nutreşte şi'i face să crească. :ul cel mai cu efect contra tusei şi a mis-?ulate. O recomandă medici renumiţi căci e bun preparat de ştiucă, n 'are miros neplă-n la gust să poate mistui uşor şi previne deo-îorburi de copii. La farmacii sticla 2 cor. a 3 sticle 6 cor. pelângă t r imthrea anrici-ativă a banilor, sau contra ramburs.

a c i a M Ä O O R gyógytár testa , VI., B u l e v a r d u l V á c z i 17. i gratuit si franco fiecărui părinte b r o ş u r a : ă ne apărăm contra boalelor de copii". ite căpăta şi în Arad la drogueria Vujtik t şi la farmacia Krebsz Oéza. — — —

La proprietarul Ioan Popescu în Magyarád se află d e v â n z a r e îa cvant mare şi mic :

v i n v e c h i l i ş i n o u de Măderat

B R A U N J 4 Ü T Ä L fabricant de instrumente muzicale în

Temesvár Cintr , Strada FriEz Eiijen No. 14 . (Casa p r o p r i e ) .

G e l m a i m a r e ş i m a i ie f t in i s v o r d e c u m p ă r a r e în U n g a r i a d e s u d

ii 1

Premiat eu premiul I la Bucureşti In 1894.

1П

instrumente : de alamă, lemn,de suflat, cu coarde şi instrumente de bătut p r e c u m şi p ă r ţ i l e c o n ­s t i t u t i v e a a c e s t o r a . = Reparările se execută artistic.

Preturi moderate. I n s t r u m e n t e v e c h i s e c u m p ă r ă s a u se schimbă, ша E x p o r t î n m i c şi m&re.

I Schubauer J .

a t e l i e r d e

ş t a m p i l a d e g u m ă şi g r a v u r ă

Arad, Salacz-utca 3. E x e c u t ă a r t i s t i c g r a v u r i d e m o n o g r a m e , firme şi s c r i s o r i , ş t a m p i l e d e o ţ e l , a r a m ă şi g u m a , s igi le c u f i r m ă ( e m ­b l e m e ) , s t a n f e , c u i e p e n t r u s t e a g u r i , i n s ign i i p e n t r u s o c i ­e t ă ţ i ş i s p o r t . M a g a z i n d e m a ş i n i p . n u m e r a ţ i e , ş t a m p i l e p e n t r u d a t şi p r e s e p e n t r u r o t u n z i r e . E x e c u ţ i e p r o m p t ă .

f m

•

i

•

Ші

«a V </> E

І 1 •— zx 15 ° C CE C -A CD CD

-53

"•" ro CD a>

a. _ <o 3

i I or. 3 1 QX Ol

e 3

.'. QX

•——a BINDER LAJOS clasornicar şi giuvaergiu In

M E D G Y E S , M a r k t - p l a t z N r . 8 .

Depozit bogat de

totfelul de ciasornice de aur şi argint precum şi c iasorn ice d e metal şi nickel

Articlii de argint de China. Ochelari şi zwickeri de Rathenov.

Articol? optice de aer fi argint. Reparaturi solide şi ieftine. Serviciu conştiintios.

SCULPTOR ROMÂN. Â m o n o a r e a a d u c e la cunoşt inţa on .

d o m n i p reo ţ i ţ i învă ţă tor i p r e c u m si î n t r eg o n . publ ic r o m â n u r m ă t o a r e l e :

C a scu lp to r de l e m n sunt tn pozi ţ ie să servesc î n or ice v r e m e eu or i -ee fel de Incru de scu lp ta ră şi măsa r i t p e n t r n sfintele noas t re biserici creşt ineşt i d. e. :

Iconostase ( T e m p l e ) Străni, Tro­nuri, Scaune, Chivote, Rapizi, "~" Uşi, Cadre, etc. ZZIZI î n or i -ce stil s 'ar recere , cn cele m s i m o d e r a t e p r e ţ u r i . Cons t ru i e sc P L A N U R I d u p ă dor in ţă . P e n t r u toa te lucrur i le mele i au ga ran tă d e p l i n ă că s u n t de pr ima cali tate atât ед lnc ru cât şi ca a r tă .

A t r ă g t n d a ten ţ iunea o*, publ c a supra î m p r e j u r ă r i , &i ch ia r b u n a «uviinţă a r aduce ca sin e ca biser ici le noas t re r o ­m a eşti p r i n maeş t r i r o m â n i să se în-f ra tnse ţeze

Rog bunăvoinţa în special a onor. oMi şi comitetele pamchiale.

Gu tot respectai semnez

I l u l i a Bosioe, sculptor şi auritor In BerHşte,

poşta Jám (Banat). Promovat cu distincţie de şcoală de sculptură.

•o 3 -o z. B

O 3 » S 3 ST % n

Magazinul d e blănărie şl cojocăr ie

= I l ï e Ş t e f l e a z z Sibau—Nagyszsbea . Grosser Ring No. 18.

Işi r ecomandă In atenţia on . publ ic din localitate şi provincie bogatul asorti­ment de blănărie cu preţurile cele mai convenabile . Arti­cole de fabricaţie p r o p r i e ; man ta l e d e blană, blane d e că lă tor ie , — manşoane .boa le c ă c i u l i pent ru domni şi d o a m n e

I ultima modă şi lucrate cu gus t . Preţuri ieftine. -:

Ü Pr imeşte orice lucrări d e blănărie pen t ru prefacere, căptuire, căptuşirea şi coliarea mantalelor. Serviciu p romt şi conşti int ios; Numai marfă b u n ă şi execuţ ie d e I-u rang;

швтшшштшЁЮітттшввШЁШшвяш

NICOLIN • 1 imişoara -( C E N T R U ) .

stf. Takarékpénztár 4.

= Articole de coafură specială. =

LITERAT SILKS C h i g n o n s , împleti-uri, turbane, plete,

transformaţii, peru-ce, bandour i .

Specialităţii de par­fumerie, garnituri

pentru curăţitul ma­nilor, noutăţ i d e

piepteni, o rno şi an­trepozite pen t ru păr.

Mare depozit în ar­ticole d e toaletă, ape

d e păr, pudră . Primul s a l o n pentru frizat, conservarea , ondularea, spălarea, culorarea şl curăţirea părului şl a mani lor din Ungaria d e sud.

: Tr^reţxxri m o d e r a t e . : C o m a n d e prin poş tă se efectuesc p rompt . Preţ

-gţg&j) s — — — curent grat is şi franco. — — —

Pag. 54 T R I B U N A Nr. *80 — 1910 I L

SEBESY FER E N Fabrica de tîmplărie : Arad, R a d n a k t iça.

Numărul telefonic petru Radnai-ut 750 .

o w u u i j j i c u i u c ш и ш ш . j S t r a d a Z r i n y i h h j 205.

Atrag atenţiunea onoratului public a s u p r a

bogatului asortiment de mese de birou a-mericane, dulapuri pentru biblioteci şi ste-lagiuri pentru acte executate în atelierul propriu. Comandele pentru aranjamente de dormitoare, prânzitoare şi cameri domneşti le execut prompt. — Rugând binevoitorul sprijin al onoratului public, de-acărui în­credere am fost onorat timp de optspre­zece ani pentru promptitudinea serviciului meu pe terenul acesta. : : Cu deosebită stimă

S E B E S Y F E R E N C Z m ă s a r .

Çrla v â n d

lângă rate lunare e a a b i l e , fă ră o r i c e u r c a r e d e p r e ţ .

Numai p r ima cal i ta te . — Instrumente muzicale. Arme Articole de voiaj Ochiane Aparate de fotografiat Rufe pentru bărbaţi Covoare Candelabre Mobile de aramă

Secte din argint de China Tablouri şi statuete Casse de bani Opuri literare Maşini de scris Hectografe, la

S I S Z ä i w i s l i v . .

íozsvá^, D à k F*i enc-i. 20. ;cesorul lui Aufrecht şi Goldshmidt.

K e p r ö A t í i i t a n t s i g e n e r a l » :

S . A. Oek & C a m p . t

Credit pe Ipoteci, pe сашЬія

şi pentru oficianţi

mijloceşte

Herzog Sándo i ß A B ,

str. W e l t z e r J á r t o n 15, t e l e f o n m. 87C»

*6 I C O N S T A N T I N P E T R U Ţ I U I é curelar, tapiţîer şi vopsitor

de căruţe şi mobile din | Pancota (Pankota, Arad m.) Щ

Primeşte lucrările din branşa lui cu preţuri ief­tine. — Pentru lucrurile de tapiţerie la dorinţă ^

(g m e r g şi în provincie. 30 Sprijiniţi pe maestrul român ! Ş$

S в

<SŢS ЕМО WWO apt ajt> ofa <л» ajp avo Ù*O ova **• в*о ч*о UVO um .*» лѵо OVO s*o wo »tp UYO UVO »«A O»O *«> «*O &~*T>

Ceie mai b u n e

r o I o a a •fit mai solide şi cele mai după modă

j t i v a & r i o a l c —

'V Ч"-?-Г

H g

atât pe bani gata, cât şi în rate pe lângă che­zăşie de 10 ani şi preţuri ieftine, lifereazâ cea ШЯІ bună prăvălie Iu aceasta privinţă în

întreagă U n g a r i a

BBAdSWETTt o'miogîer în SZEGED,

C A T A L O G c u 2 0 0 0 c h i p u r i s e t r i m i t e G R A T U I T , Notez că nuiîîai aceia vor primi catalogul gratuit cari îl cer cu provocare Ia siarul Tribuna (ad. scriu că a cetit anunţul în Trib.) OUIBDPVUJ^NŢ.IA ÎN F-IN în LIMB.. IRTA JIIFLI-Ă, GERMANI 5Ï franceză.

i «H -іЛо ПЧЛ Е¥Э -S-1

depozit de pălării de dame

rad, Weitzer János-u. P .

(în fdifi. ud r:ou а ş oalei de fete).

f e r e s t r ă u s

se capătă permanent delà

fabrica de ferestrău cu aburi în Arad,

m m m mihalţ prăvălie de ghete pentru bărbaţi, femei şi copii

Arad, strada Kossuth Nrul 3. Mare asortiment de totfelul de ghete fabricate în atelierul pro­priu pentru bărbaţi, femei şi copii. Principiu-mi este : circulaţie mare, câştig puţin. — Serviciu prompt ^ ^ ^ ^ şi conştiinţios. ^ ^ ^ ^

Pag. 56 » T R I B U N

— R e p i a n t a ţ l v a v i i l e c u e l t o i d e l à f i r m a r o m â n a ! —

9 9 • • C a l i t a t e d is t insă p e lângă preţuri le c e l e ma i m o d e r a t e , so iur i d e v i n şi d e m a s ă , viţă a m e r i c a n ă c u şi fără r ă d ă c i n ă , o c h i u r i d e altoit , v i ţă e u r o p e a n ă c u r ă d ă c i n ă . =* — S o i x f l Ä c l o v â n z a r e l a - , • —

„ M U G U R U L " însoţire economică-comercială Elisabetopoie (Erzsébetváros, Kiskükütő vm.) m a t e r i a l d i s p o n i b i l în a l to i p e s t e două (2) milioane ş c o a l e l e d e e l to i n 'au fost a t a c a t e d e p e r o n o s p o r a , altoi d e s v o l t a ţ i la p e r f e c ţ i u n e . L a c u m p ă r ă r i p e credi t c e l e m a i u ş o a r e c o n d i ţ i u n i păt i rea p e 10 ani c u in terese d e 7°/o. L a c e r e r e p r e t - c u r e n t ş i I n s t r u c ţ i u n i g r a t i s ş l f r a n c o .

— i I n s K » ţ i r e a p r i m e ş t e g r a t i s e l e v i . o -pentr i învăţarea a l t o i t u l u i şi a manipularea şcoalei de altoi.

Prima c o n d t i e de reDşitd estr de a fol' si m U r a l sol id!

Asort iment bogat In artieîfî t ex t i l i cu preţuri ieftine la firma :

a E o w

a *5> 2 "5 09 O C O a»

S i b i i u — H e r m a n n s l a d t « Fabricatele rem mitelor firme:

c i'i

J3

BenediitScliiollSthn § N I I ? ' } » ! , ' , r s jau

Pânze, sifon, creion Barchet-satin Barchet-croise Barchet-pichet Barchet-cu-şimri Satin-gradel Damast-Gradel Naking, Naturell Saiin, Satin-Raye Pichet-cu-şiruri Ţesături mari de nuntă Pânze impermeabile.

Regenhardt & Rsyman î n I T V E I ' W i x t c l a u .

Măsăriţe de darnast alb Garnituri de damast pt.

c a f e a a l b e ş i c o l o r a t e

Ştergare de damast Ştergare-crep Ştergare-Frottier Năffămuţe de batist Năfrâmuţe de in Graüel de in Alb turi de in Albituri de in pniru pat Ştergare p. bucătărie Broderii de in.

> c r

•a n 3 «f-e a m 3

a c T3 fe< 3 os m c s*

Precum şi Barcheturi în culori pentru haine, Albituîi-tricot, Albituri şi ciorapi, pentru dame, domni, şi copii. Ş o r ţ u r i pentru dame şi copii. Acoperitoare cusute, de calitate fină şi f. fină.

Pianuri sau se cummpără mai bine şi ieftin în cunoscutul şi solidul

magazin de pianuri şi harmoniuri

V. Heldenberg, Sibiiu Str. Cisnădiei 9. (vis-à-vis de Hotelul împăratul Roman).

întemeiat la anul 1867 ca I-a prăvălie de pianuri în Transilvania.

Mare depozit de instrumente nouă şi între­buinţate: pianuri, pianine, harmoniuri cu pre­

ţurile originale de fabrică. Sortiment bogat de pianuri de închiriat.

Plătire în rate după dorinţă. Pianuri vechi să primesc ca schimb.

p â l ă r i e r (Шк B e s z t e m e , «З і і ір Str. Bäutleni.

îşi recomandă bogatul depozit, asortat cu

.ot-felul de pălării tari, de pâslă pentru bărbaţi şi copü, precum şi

cuşme, stafii, карсі şi be re te pentru bărbaţi şi femei, delà cele mai iefiine până la cele mai bune calităţi. — Apoi

•pălării ţ ă răneş t i 5 5

care îţii.pâ&trează coloarea sa origina'ă peîârgă garanţie. Produse proprii asupra c è ro î a se atrage îndeosebit aten-ţiuuea publicului provinciai.

Se primesc tot-felul de reparaturi precum şi

văpsirea pălăriilor vechi din pâslă ori paie pelângă serviciu conştiinţilos.

Pentru buna calitate a pălăriilor provăznte cu J grafia mea proprie drrpt brevet primesc cea mai exti şi sigură garanţie аевша de toatft îuuruderoa.

a / M -

manuşier 5b

""'|v

f^-n A n d ássy-té^ 2 0 . r ^ î Oferă mănuşi , parl iere p. ciorap

bretele p. pantaloni foarte moderr fabricate proprii, ca cele mai potrivite

cadouri ocazionale -m pelâogă preţuri iefti/ae.

Cu distinşi st imă:

Suppi Lej mănuşif r ; fabricant d

bandaje.

X B i B U N A ДОВТГШТ T I P O G R A F I C NICH1N Ş I C O N S . , — A R A D .