Luceafarul

Poemul “Luceafarul” apartine temei filozofice si cosmogomice, fiind considerat capodopera creatiei eminesciene. A aparut in 1883 in Almanacul Societatii Academice Social-Literare “Romania Juna” si reprezinta sinteza tuturor temelor si motivelor eminesciene.

*Apartenenta la gen literar

Poemul apartine genului epic pt. ca urmareste un fir naratic. Exista formula de introducere specifica basmului, prezinta un narrator care povesteste la persoana a 3a si are un numar mare de verbe.

Textul apartine genului dramatic datorita formulelor de adresare si a dialogului, insa in acelasi timp are in intregime substanta lirica.

(98 strofe, 392 versuri, 1908 cuvinte, 1688 adjective)

*Izvoare de inspiratie

Izvoare folclorice: Basmul “Fata din gradina de aur” cules de Richard Kunisch si “Mitul zburatorului” ce este verificat in aparitiile luceafarului ca inger si demon.

Izvoare filozofice: Idei preluate de la Kant si Schopenhauer (teoria geniului in care geniul se distanteaza de semeni prin inteligenta, putere de obiectivare, sete de cunostere, capacitatea de a-si depasi conditia, forta de sacrificiu pt. indeplinirea idealurilor si singuratate sociala).

Fiinta comuna se caracterizeaza prin mediocritate, incapacitatea de a-si depasi sfera

de actiune, dorinta de a trai, de a fi fericita si sociabilitate in exces.

Izvoare auto-bigrafice: Se refera la interpretarea vulgar data de Al. Bratescu Voinesti, care considera ca poemul este rezultatul unor nemultumiri reale in viata poetului.

Defapt izvoarele autobiografice se refera mai ales la structura pesimista si insingurata a poetului.

*Interpretarile Luceafarului

Cea mai veche interpretare ii apartine chiar lui Eminescu, acesta explicand ca poemul este o alegorie pe tema romantic a conditiei geniului in lume.

Alta interpretare ca toate personajele poemului sunt masti lirice ale poetului insusi. Eminescu s-ar fi imaginat pe sine sub chipul lui Hyperion (omul de geniu), sub chipul lui Catalin (omul indragostit), sub cel al demiurgului (forta universal impersonal) si chiar sub cel al Catalinei (poetul meditand la conditia femeii ce tanjeste dupa absolute) – Tudor Vianu.

*Titlul

Alcatuit dintr-un substantive ce provine din latinescul “Lucifer” si este denumirea populara a planetei Venus. In sens conotativ el devine un simbol al unicitatii si superioaritatii, intruchipand geniul.

*Structura

Poemul se imparte in 4 tablouri romantic in care alterneaza 2 planuri: uman-terestru si cosmic-fantastic.

Primul tablou alterneaza planul uman reprezentat de Catalina si cosmic reprezentat de luceafar.

Atmosfera este grava, solemna, iar comunicarea se realizeaza indirect prin intermediul visului hipnotic, indus subcontientului fintei adormite.

Poemul debuteaza cu formula specifica basmului care permite insertia in fanastic.

Prima strofa alcatuieste portretul fetei de imparat, iar a2a o unicizeaza prin compararea cu fecioara si luna.

Poemul descrie o fantastica poveste de iubire intre 2 fiinte care apartin a doua lumi diferite.

Ritalul de dragoste o adduce pe fata in fiecare seara langa fereastra castelului prin care luceafarul o priveste. Proiectat in zare el se deplaseaza cu lumina lui stelara si se reflecta in apele marilor. Repetarea zilnica a acestei priviri provoaca atractia erotica dintre fiinta pamanteana si corpul stellar.

Dupa prima invocare adresata luceafarului, acesta devine spiritual pur. Dragostea Catalinei capata semnificatia aspiratiei catre perfectiune, a dorintei omului comun de a-si depasi limitele: “Cobori in jos, luceafar bland/ Alunecand pe-o raza,/ Patrunde-n casa si in gand/ Si viata-mi lumineaza!”.

Prima intruchipare a luceafarului este de inger, avand ca echivalent personajul mitologic Neptun.

Poetul il compara cu un voevod din timpurile trecute, cu par blond ca aurul, cu umerii goi pe care este prins un giulgiu vanat, cu fata stravezie precum ceara, tinand in mana un toiag impletit din trestii, simbolizand un zeu al apei si al vegetatiei.

Luceafarul isi prezinta originile, cerul si marea, si ii cere fetei sa-l urmeze in lumea visurilor unde ii ofera spre stapanire palate de margean.

Refuzul Catalinei echivaleaza cu spaima de nemurire a fetei :”O esti frumos cum numa-n vis/ Un inger se arata/ Dar pe calea ce-ai deschis / N-oi merge niciodata” . Refuzul fetei nu este din mediocritate sufleteasca, ci pentru ca a inteles ca nemurirea promise inseamna moartea ei in sens uman: “Caci eu sunt vie/ Tu esti mort”.

A 2a intruchipare a luceafarului este in demon, avandu-l echivalent pe Apolo.

Atributele sale fizice contureaza un tanar cu par negru purtand coroana de foc, giulgi negru, iar intreaga traire ii este concentrate in ochi.

De aceasta data originile sunt soarele si noaptea. El isi repeat chemarea, insa ii promite fetei ca o va transforma in cea mai luminoasa stea a cerului.

Iubirea lor poate fi inteleasa drept o atractie irezistibila a contrariilor. La rugamintea fetei, lucefarul hotaraste sa se sacrifice din dorinta de cunoastere : “Da, ma voi naste din pacat/ Primind o alta lege/ Cu vesnicia sunt legat/ Si voi sa ma dezlege.”

Al doilea tablu se desfasoara in plan uman-terestru, atmosfera fiind intima, gesturile rapide, stereotipe si comunicarea se face in mod direct. Tabloul descrie idila a 2 pamanteni.

In debutul acestuia apare un nou personaj, Catalin, “viclean copil de casa”. Treptat fata isi indreapta atentia spre vicleanul paj care se comporta cu indrazneala, oferindu-i o adevarata lectie de amor, de magie erotica.

Catalin ii explica fetei ritualul iubirii si opune ideea de fericire pamanteana celei ideale pe care nu si-o va putea implini nicioadata.

Catalina observa rupture dintre ideal si real si are revelatia ca se potriveste cu o fiita la fel ca ea. Acceptandu-l pe Catalin, fata nu-si demonstreaza mediocritatea, si intelege asemanarea de conditie umana.

In finalul tabloului Catalina isi exprima regretul pentru dragosteainitiala care ramane o proiectie ideala: “In veci il voi iubi/ Si-n veci va ramanea departe.”.

Al treilea tablou se desfasoara in plan cosmic, fantastic. Atmosfera este rece iar gesturile si comunicarea sunt doar presupuse.

Prima parte este consacrata zborului interstellar spre demiurge.

Imaginea haosului se apropie de cea prezentata in “Scrisoarea 1”. Adresarea catre demiurge se face prin apelativul “parinte”. Luceafarul isi exprima dorinta de a primii o noua structura compatibila cu ideea de iubire: “Reia-mi al nemuririi nimb/ Si focul din privire, /Si pentru toate da-mi in schimb/ O ora de iubire”.