LP.9 Viscerele gâtului Faringele, glanda tiroidă şi glandele paratiroide, traheea cervicală şi esofagul cervical au fost detaliate la support curs. Vom detalia în cadrul lucrărilor practice laringele. Laringele este conduct aerifer şi organ în care se produc sunetele. În constituţia laringelui intră 4 grupe de formaţiuni anatomice: cartilaje, ligamente, muşchi şi mucoasă. Cartilajele sunt împărţite în neperechi şi perechi. Cartilajele nepereche sunt:

- cartilajul cricoid are forma unui inel cu pecete, ce pecetea posterior; pe marginea superioară a pecetei cricoidului se găsesc două suprafeţe articulare pentru cartilajele aritenoide;

- cartilajul tiroid este format din două lame laterale, unite prin marginea lor anterioară şi formând un unghi diedru deschis posterior;

- epiglota este situată deasupra cartilajului tiroid; are formă de frunză cu extremitatea cea mai îngustă în partea superioară a intrândului tiroidian.

Cartilajele pereche sunt: - cartilajele aritenoide au forma unor piramide triunghiulare orientate cu baza în jos

şi vârful în sus; se găsesc deasupra peceţii cricoidului; baza lor prezintă în partea anterioară apofiza vocală, iar în partea posterioară apofiza muculară;

- cartilajele corniculate ale lui Santorini sunt două cartilaje mici situate pe vârful cartilajelor aritenoide;

- cartilajele cuneiforme se găsesc în grosimea repliurilor ariteno-epiglotice; - cartilajele sesamoide anterioare se găsesc la extremitatea anterioară a ligamentelor

tiro-aritenoidiene inferioare. Ligamentele laringelui se împart în extrinseci şi intrinseci. Ligamentele extrinseci unesc laringele cu organele vecine; ele sunt reprezentate de:

- membrana tiro-hioidiană; - ligamentele tiro-hioidiene laterale; - membrana hio-epiglotică; - ligamentele gloso-epiglotice; - ligamentele faringo-epiglotice; - membrana crico-traheală.

Ligamentele intrinseci unesc diferitele catilaje ale laringelui. Sunt reprezentate de: - ligamentul crico-tiroidian; - ligamentul crico-corniculat; - ligamentul tiro-epiglotic; - ligamentul aritrno-epiglotic; - ligamentele tiro-aritenoidiene superioare şi inferioare.

Muşchii laringelui se îmart şi ei în extrinseci şi intrinseci.

Muşchii extrinseci se întind de la laringe la organele vecine; sunt reprezentaţi de: - muşchii sterno-tiroidieni; - muşchii tiro-hioidieni; - muşchii stilo-faringieni; - constrictorii inferiori ai faringelui.

Muşchii intrinseci se împart după acţiunea lor în trei grupe: - muşchi tensori ai corzilor vocale: muşchii crico-tiroidieni; - muşchi dilatatori ai glotei: muşchii crico-aritenoidieni posteriori; - muşchi constrictori ai glotei: muşchii crico-aritenoidieni laterali, muşchiul ari-

aritenoidian şi muşchii tiro-aritenoidieni. Mucoasa laringelui căptuşeşte suprafaţa interioară a laringelui. Mucoasa laringelui, fiind ridicată de ligamentele tiro-aritenoidiene superioare şi inferioare formează două perechi de repliuri cu direcţie antero-posterioară numite benzi ventriculare (denumirea veche era de corzi vocale false) şi corzi vocale. Fanta dintre corzile vocale şi apofizele vocale ale cartilajelor aritenoide se numeşte glotă. Ea se împarte într-o porţiune anterioară, ligamentoasă sau vocală şi o porţiune posterioară, cartilaginoasă sau respiratorie. Planurile fictive duse prin benzile ventriculare şi corzile vocale împart interiorul laringelui în trei etaje:

- etajul supraglotic sau vestibulul laringian; - etajul glotic; - etajul subglotic.

Laringele privit la exterior are formă de piramidă triunghiulară truncheată, prezentând:

- două feţe antero-externe care vin în raport cu glanda tiroidă; - faţa posterioară formează peretele anterior al laringo-faringelui; - marginea anterioară este proeminentă la bărbat, luând numele de mărul lui Adam; - marginile posterioare vin în raport cu peretele vasculo-nervos al gâtului.