Laboratorul Nr. 6

Aparatul circulator şi circulaţia sângelui

Aparatul circulator este format din inimă şi dintr-un sistem de vase prin care

circulă sângele şi limfa. Inima împreună cu vasele prin care circulă sângele formează

sistemul cardio – circulator sau circulator sanguin, iar sistemul de vase prin care circulă

limfa formează sistemul circulator limfatic.

Anatomia aparatului cardiovascular

Aparatul circulator sau cardiovascular este alcătuit din inimă şi arborele vascular.

Inima

Inima este organul central al aparatului cardiovascular. Inima este un organ

muscular cavitar în formă de con turtit sau piramidă triunghiulară, situată în mediastin ,

mai exact în mediastinul inferior între cei doi plămânii deasupra diafragmului. Axul

inimii este oblic dirijat în jos, la stînga şi înainte, astfel ca 1/3 din inimă este situată la

dreapta şi 2/3 la stânga planului mediosagital al corpului. Greutatea inimii este de 250 –

300 g, are o capacitatea de aproximativ 550 ml, iar volumul este asemănător pumnului

drept.

Figura 1. Inima, localizare anatomică (contraboli.ro)

1

Inima are forma unui con turtit, iar din punct de vedere al configuraţiei externe i

se descriu: o bază, un vârf, două feţe şi două margini.

Baza inimii este formată în mare parte de atriul stâng şi în mică parte de cel drept.

Aici se observă orificiile venelor şi arterelor mari. Baza inimii vine în raport cu esofagul,

vena azygos şi canalul toracic.

Vârful inimii se află în partea opusă bazei, este rotunjit şi alcătuit în mare parte

din miocardul ventriculul stâng.

Faţa anterioară sau sternocostală este convexă şi vine în raport cu peretele

anterior al toracelui. Pe această faţă se observă un şanţ care poartă numele de şanţul

longitudinal anterior şi porneşte de la vârful inimii şi până la artera pulmonară. Acest şanţ

marchează, la exterior, limita dintre ventriculul drept şi cel stâng. Tot pe această faţă se

mai observă un şanţ de data aceasta trasversal care trece pe sub originea arterei

pulmonare, numit şanţul atrioventricular sau şanţul coronar care marchează graniţa dintre

atrii şi ventricule. Deasupra şanţului coronar, faţa sternocostală a inimii este reprezentată

de către artera aortă şi de trunchiul arterei pulmonare, care au pe laturile lor atriile şi

prelungirile acestora, numite urechiuşe.

Faţa inferioară sau diafragmatică este plană şi vine în raport anatomic cu

muşchiul diafragm, pe care stă culcată. Pe această faţă se observă, de asemenea un şanţ

longitudinal posterior care-l continuuă pe cel anterior şi un şanţ coronar, care-l continuuă

pe cel de pe faţa sternocostală. La locul de întâlnire a celor două şanţuri longitudinale se

găseşte incizura vârfului inimii.

În şanţurile coronare sau transverse se găsesc arterele şi venele inimii.

Marginea dreaptă a inimii este mai ascuţită şi vine în raport cu diafragmul, în

timp ce marginea stângă este mai rotunjită şi vine în raport cu plămânul stâng , această

margine mai poartă şi denumirea de faţa pulmonară a inimii.

Văzută pe dinăuntru, inima este împărţită în patru cavităţi, prin nişte pereţi

dispuşi longitudinal şi trasversal, numiţi septuri.Peretele longitudinal desparte inima în

două parţi, una dreaptă şi alta stângă. Peretele trasvers împarte fiecare fiecare dintre cele

două părţi în două cavităţi : una către baza inimii, numită atriu, şi alta către vârful inimii,

numită ventricul.

2

Peretele longitudinal este împarţit în două segmente un segment spre baza inimi

care desparte atriile, numit sept interatrial, şi un segment direcţionat spre vârful inimii

care desparte ventriculele, numit sept interventricular. Astfel încât cavităţile inimii stângi

nu comunică cu cavităţile inimii drepte. În schimb atriul şi ventriculul de pe aceeaşi parte

comunică între ele prin orificiile atrioventriculare.

Inima are deci în interiorul ei patru cavităţi: două atrii şi două ventricule,

despărţite prin pereţii amintiţi (vezi figura 2.).

Figura 2. Configuraţia interioară a inimii (soothe.ca)

Atriile au formă aproximativ cubică situate spre baza inimii, capacitate mai mică

comparativ cu ventriculele şi prezintă câte o prelungine, numită urechiuşe sau auricul.

Au pereţi mai subţiri decît cei ai ventriculelor şi prevăzuţi cu mai multe orificii. Atriul

drept prezintă cinci orificii: orificiul venei cave superioare, orificiul venei cave

inferioare, prevăzut cu valvula lui Eustachio, orificiul sinusului coronar, prevăzut cu

valvula Thebesius, orificiul urechiuşei drepte şi orificiul atrioventricular drept, prevăzut

cu valvula tricuspidă, aceasta din urmă proiemină ca o pâlnie în ventricul .

La nivelul atriului drept se disting două porţiuni: una, între cele două vene cave,

numită porţiunea sinusală care este încorporată în atriul drept şi cea de a doua porţiunea

propriu- zisă a atriului drept, care prezintă o musculatură specială (muşchii pectinaţi).

3

Între porţiunea snusală şi atriul drept propriu yis se află creasta terminală de la

care pornesc muşchii pectinaţi.

La nivelul atriului stâng sunt prezente patru orificii şi anume: orificiile de

deschidere ale venelor pulmonare, orificiul de deschidere al urechiuţei stângi şi orificiul

atrioventricular prevâzut cu valvula bicuspidă.

În perioada intrauterină atriile comunică între ele prin orificiul lui Botallo, orificiu

care se închide după naştere, în cazul în care acest orificiu nu se ănchide sângele veneso

se va amesteca cu cel arterial, iar boala poartă numele de maladia albastră.

Ventriculele sunt două cavităţi de formă piramidală care se află spre vîrful inimii,

una apaţinând inimii drepte cealaltă inimii stângi. Cele două ventricule nu comunică între

ele.

Spre deosebire de atrii ventriculele au capacitate mai mare, pereţii lor sunt mult

mai groşi şi prevăzuţi cu muşchi papilari şi cu trabecule cărnoase care dau suprafeţei

interioare a ventriculului un aspect neregulat.

Trabeculele sunt de trei categorii:

De ordinul 1 – muşchii papilari, se prind cu o parte de pereţii ventricolului

iar cu cealată parte prin cordajele tendinoase de vârful valvelor,

tricuspidei. Există trei muşchi papilari în ventricolul drept şi numai 2 în

ventricolul stâng.

De ordinul 2 – care se inseră cu ambele capete pe pereţii ventriculului;

De ordinul 3 – care aderă pe toată întinderea lor de pereţii ventriculari,

făcând relief în interiorul ventriculului.

La baza ventriculelor se află orificiile atrioventricular

Din ventriculul drept pleacă trunchiul arterei pulmonare, a cărei origine poartă

numele de con arterial. Orificiul trunchiului arterei pulmonare este prevăzut cu trei

valvule ca au forma unor cuiburi de rândunică numite valvule semilunare sau sigmoide

pulmonare.

Ventriculul stâng comunică cu atriul stâng prin intermediul orificiului

atrioventricular stâng, acesta este prevăzut cu valva mitrală sau bicuspidă, alcătuită din

două valvule sau cuspide de formă triunghiulară.

4

Orificiul arterei aorte face comunicare dintre ventriculul stâng şi artera aortă. Din

ventriculul stâng pleacă artera aortă, al cărei orificiu este prevăzut cu teri valvule

semilunare sau sigmoide. În peretele arterei aorte, la nivelul, valvulelor sigmoide

anterioare, se observă, orificiile de origine a celor două artere coronare, dreaptă şi stângă.

Structura pereţilor inimii

Peretele inimi este format din trei straturi : unul intern, numit endocard, unul

mijlociu, numit miocard şi altul extern, numit epicard.

Endocardul este o membrană, lucioasă, transparentă, care căptuşeşte toate

cavităţile inimi, continuându-se cu tunica internă (intima), arterelor şi venelor.

Endocardul este format dintr-un strat superficial format dintr-un endoteliu cu celule

poligonale turtite şi dintr-un strat profund conjunctivo elastic. Endocardul nu are vase de

sânge nutriţia făcându-se prin imbibiţie. Între endocard şi miocard se interpune un strat de

ţesut conjunctiv, numit stratul subendocardic, în care se găsesc vase sanguine, fibre

nervoase şi ramificaţiile ţesutului nodal al inimii.Acest ţesut conjunctiv pătrunde şi în

miocard.

Miocardul alcătuieşte muşchiul cardiac. Musculatura inimii se inseră pe

formaţiuni fibroase care constituie scheletul fibros al inimii. Acest schelet fibros este

reprezentat de cel patru inele care înconjură orificiile atroventriculare şi arteriale, la care

se adaugă alte două formaţiuni denumite trigoane fibroase (drept şi stâng), precum şi

partea membranoasă a septului interventricular.

Miocardul are drept componentă de bază celulele musculare, numite cardiocite

sau miocite. Cardiocitele reprezintă mai mult de jumătate din greutatea inimii, au formă

cilindrică sau elipsoidală şi dimensiuni diferite după cum intră în componenţa

ventriculelor sau atriilor. În cazul cardiocitelor atriale, acestea sunt şi mai scurte si mai

subţiri comparativ cu cele ventriculare.

Miocardul cuprinde miocardul adult, contractil (de execuţie) şi miocardul

embrionar, de comandă (ţesutul nodal). Miocardul adult este un muşchi striat din punct

de vedere morfologic, dar are proprietăţile muşchiului neted din punct de vedere

funcţional (contracţii automate şi involuntare); el formează muşchi separaţi pentru atrii şi

muşchi separaţi pentru ventricule.

5

Musculatura atriilor este complet separată de musculatura ventriculelor, legătura

anatomică şi funcţională fiind realizată de ţesutul embrionar (nodal), alcătuit dintr-o

musculatură specifică.

Ţesutul (sistemul) nodal şi de conducere

Ţesutul nodal se compune din celule cu proprietăţi funcţionale deosebite de

celelalte celule miocardice. Celulele din acest ţesut sunt celule dătătoare de ritm (se mai

numesc şi celule pacemaker). Li se spune celule dătătoare de ritm sau pacemaker, pentru

că au proprietatea de a genera spontan impulsuri electrice, ce sunt răspunzătoare de

declanşarea ciclurilor cardiace, şi deci a ritmului de contracţie. Aceste celule sunt

localizate în următoarele structuri morfo-funcţionale:

1. nodulul sinoatrial Keith - Flack, numit şi sinusal, din peretele atriului

drept, în vecinătatea vărsării venei cave superioare. Nodulul sinusal nu

este alcătuit în întregime de celule pacemaker.

2. nodulul atrioventricular Aschoff-Twawara, situat deasupra orificiului

atrioventricular drept;

3. fasciculul atrioventricular Hiss, care pleacă din nodulul atrioventricular şi

se găseşte la nivelul porţiunii membranoase a septului interventricular.

Deasupra porţiuniii musculare a septului interventricular, fasciculul

atrioventricular se împarte în două ramuri, una stângă şi alta dreaptă, care

coboară în ventriculul respectiv. Cele două ramuri se ramifică formând

reţeaua subendocardică Purkinje.

Pericardul

La exterior inima este cuprinsă într-un sac fibros numit pericard. Pericardul fibros

are forma unui trunchi de con cu baza la diafragm şi vârful la nivelul vaselor mari de la

baza inimi.

Pericardul este fixat de organele vecine prin intermediul ligametelor (ligamentele

sterno-pericardice, ligamentele vertebro.pericardice, ligamentele diafragmatico-

pericardice).

La interiorul pericardului fibros se află pericardul seros, format din două foiţe;

una internă epicardul, care căptuşeşte suprafaţa externă a miocardului, şi una externă,

6

parietală, care tapetează suprafaţa internă a pericardului fibros. Cele două foiţe se

continuă una cu cealaltă la nivelul vaselor mari de la baza inimi. Între cele două foiţe ale

pericardului seros se află cavitatea pericardică virtuală, ce conţine o lamă fină de lichid

pericardic.

Vascularizaţia şi inervaţia inimi

Arterele care hrănesc inima iau naştere din aorta ascendentă şi se numesc artere

coronare.Există două artere coronare: dreaptă şi stângă. Artera coronară stângă, după ce

ia naştere din aortă se împarte în două ramuri artera interventriculară anterioară şi artera

circumflexă, acestea irigă atriul stâng şi cea mai mare parte din ventriculul stâng şi o

mică porţiune din peretele anterior a ventriculului drept. Artera coronară dreaptă coboară

spre vârful inimii, cea mai importanta ramificatie a sa poartă numele de arteră

interventriculară inferioară. Artera coronară dreaptă hrăneşte atriul şi ventriculul drept şi

o parte din faţa diafragmatică a venrticulului stâng.

Cea mai mare parte a sângelui venos ajunge în atriul drept prin intermediul

sinusului coronar situat în şanţul coronar. Venele care culeg sângele din capilarele

miocardului sunt: marea venă coronară, mica venă coronară şi vena interventriculară

posterioară.

O mică parte din sângele venos este colectată de venele cardiace accesorii, care se

deschid direct în atriul drept.

Limfaticele drenează limfa în ganglionii mediastinali anteriori.

Inervaţia inimiie este dublă simpatică şi parasimpatică. Fibrele simpatice sunt

grupate în trei nervi numiţi nervi cardiaci (superior, mijlociu şi inferior), iar cele

parasimpatice provin din nervul vag. Fibrele simpatice se anastomozează cu cele

parasimpatice formând un plex cardiac superficial, aşezat înaintea plexului aortic şi în

dreptul bifurcaţiei traheei. Din plexul cardiac se desprin fibre simpatice ce inervează

miocardul şi arterele coronare, şi fibre parasimpatice ce inervează preponderent ţesutul

nodal.

7

Arborele vascular sau circulator

Arborele circulator este alcătuit din vase sanguine: artere, capilare şi vene.

Arterele sunt vase prin care circulă sângele de la inimă la reţeaua capilară din

ţesuturi.Diametrul lor descreşte de la inimă spre reţeaua capilară. În raport cu diametrul

lor deosebim : artere mari, mijlocii, mici sau arteriole şe metarteriole. Metarteriolele nu

sunt altceva decât capătul terminal al arterelor mici care se desfac în capilare.

Totalitatea arterelor mari, mici şi mijlocii alcătuiesc sistemul arterial.Acestea pot

fi subîmpărţit în sistemul arterial al marii circulaţiii sau sistemul aortic şi sistemul arterial

al micii circulaţii (circulaţia pulmonară).

Sistemul aortic este format din artera aortă şi din ramurileei, care irigă toate

ţesuturile şi organele corpului omenesc.

Artera Ramuri

Aorta ascendentă cu origine în

ventriculul stâng

Artera coronară stângă şi dreaptă

Arcul aortic, care continuă aorta

ascendentă

Trunchi arterial branhiocefalic, carotida

comună stângă şi subclavia stângă.

Carotida comună dreaptă Artera carotidă externă, carotidă internă

Carotida externă Artera tiroidiană superioară, artera

linguală, artera faringiană ascendentă,

artera auriculară posterioară, artera

occipitală, artera temporală superficială,

artera maxilară internă.

Carotida internă Artera oftalmică, artera cerebrală

anterioară, artera cerebrală medie, artera

comunicantă posterioară

Subcalavie dreaptă şi stângă Artera vertebrală, artera tiroidiană

inferioară, artera intercostală supremă,

artera toracică internă,

Artera axilară Nu are ramuri.

Artera branhială Artera radială şi ulnară.

Artera radială şi ulnară Formează cele două arcade palmare.

8

Aorta descendentă Are un segment toracal şi unul abdominal.

Aorta descendentă toracală Arterele intercostale posterioare şi

arterele diafragmatice superioare (ramuri

parietale). Ramurile viscerale sunt:

arterele bronşice şi arterele esofagiene.

Aorta descendentă abdominală Ramuri parietale: arterele diafragmatice

inferioare şi arterele lombare.

Ramurile viscerale sunt :trunchiul celiac

se împarte în artera hepatică, gastrică

stângă şi artera splenică. Din artera

hepatică se desprind artera gastro-

duodenală şi artera gastrică dreaptă.

Aretra mezenterică superioară, artera

suprarenală stângă şi dreaptă, artera

renală dreaptă şi stângă, artera testiculară,

artera mezenterică inferioară iar terminal

artera iliacă comună stângă şi dreaptă.

Artera iliacă comună Artera iliacă externă şi iliaca internă.

Artera iliacă internă Ramuri parietale: artera sacrată laterală,

artera ileolombară, artera fesieră

superioară, artera fesieră inferioară şi

artera obturatorie.

Ramuri viscerale: comune la bărbat şi

femeie : artera vezicală inferioară, artera

rectală medie şi artera ruţinoasă internă

din care se desprind ramuri pentru

organele genitale: artera uterină şi

vaginală, artera prostatică şi veziculo

diferenţială.

Artera iliacă externă Artera femurală

9

Artera femurală Artera poplitee

Artera poplitee Artera tibială anterioară, artera tibială

posterioară

Artera tibială anterioară Formează arcada dorsală apiciorului

Artera tibială posterioară Plantara internă şi externă care se unesc şi

formează arcada plantară., din care se

desprind arterele digitale comune şi

proprii.

Figura 3. Sistemul arterial si sistemul venos

10

Structura arterelor

Peretele arterelor este alcătuit din trei straturi: tunica internă sau intima, tunica

medie şi tunica externă sau adventicea.

Tunica intenă este alcătuită dintr-un endoteliu format dintr-un singur start de

celule turtite, poligonale, aşezate pe o membrană bazală.

Tunica medie este alcătuită din ţesut conjunctiv în care se găsesc multe fibre

elastice şi din ţesut muscular neted.

Tunica externă este formată din ţesut conjunctiv în care predomină fibrele

colagene şi elastice.

După structura tunicii medii, arterele sunt de două tipuri: musculare şi elastice.

Peretele arterial este inervat de fibre simpatice care acţionează asupra musculaturi

netede a vasului în cauză.

Venele

Venele sunt vase prin are sângele circulă de la reţeaua capilară din ţesuturi la

inimă. Diametrul acestora creşte de la reţeaua capilară spre inimă. Primele vase care iau

naştere din capilare poartă numele de venule.

Sistemul venos al marii circulaţii este reprezentat de două vene mari: vena cavă

superioară şi vena cavă inferioară.

Vena cavă superioară prin intermediul venelor tributare recoltează sângele

venos de la nivelul creier, cap gât, spaţiile intercostale, esofag, bronhii, pericard şi

diafragm.

Vena cavă inferioară, adună sângele încărcat cu CO2 de la membrele inferioare,

de la pereţii şi viscerele din bazin, de la rinichi, suprarenale, testicul (respectiv ovar), de

la peretele posterior al abdomenului, cât şi de la ficat.

Vena mezenterică superioară strânge sângele venos de la nivelul jejuno-

ileonului, apendicelui, colonului ascendent şi jumătatea dreaptă a colonului transvers.

Vena mezenterică inferioară strânge sângele de la jumătatea stângă a colonului

transvers de la colonul descendent, de la colonul sigmoid şi de la treimea superioară a

rectului.

11

Vena splenică strânge sângele venos de la nivelul splinei, pancreasului şi de pe

marea curbură a stomacului.

Pereţii venelor sunt mai subţiri decât ai arterelor. Ei sunt formaţi din aceleaşi

tunici ca şi arterele, dar la marea lor majoritate este greu de făcut deosebirea dintre

tunica medie şi cea externă. În structura venelor perdomină fibrele de colage, cele

musculare şi cele elastice fiind slab reprezentate. În raport cu structura tunicii medii, se

deosebest trei categorii de vene: fibroase, fibroelastice şi musculare.

Patologia sitemului cardio-circulator

Angina de piept

Este un sindrom clinic, caracterizat prin dureri toracice paroxistice substernale sau

precordiale, precipitate de efort şi calmate prin repaus. O fpormă specială de angină de

piep (angina Prinzmetal) se caracterizează prin dureri ăn repaus, uneori ascociate cu

aritmie ventriculară.

Angina de piept este produsă de ateroscelroza moderată a arterelor coronare, care

duce la stenozarea parţială a lumenului acestora. Există şi angine de piept fără nici un fel

de leziuni aterosclerotice.

Infarctul miocardic

Cauza infarctului miocardic este tromboza instalată brusc în arterele coronare, în

prealabil stenozate parţial prin ateroscleroză.

Majoritatea infarctelor miocardice sunt localizate în ventriculul stâng.

Macroscopic , aspectul infarctului variază în funcţie de momentul apariţiei;

1. până la 12 ore nu este vizibil;

2. între 13 -24 ore infarctul devine vizibil, având culoarea cenuşiu-

cafenie;

3. între 2 şi 4 zile, zona de infarct apare de culaore cenuşiu- gălbuie;

4. între 4 – 10 zile culoarea infarctului este cenuşiu- gălbuie cu

centrul hemoragic, marginile fiind roşi şi bine vascularizate.

12

Figura 4. Infarctul miocardic

In infarctul miocardic se impune un tratament de specialitate şi în regim de

urgenţă.

Trombangeita obliterantă debutează cu tulburări de irigaţie la membrele

inferioare, traduse clinic prin claudicaţie intermitentă. La început se găsesc infiltrate

inflamatorii în intimă şi tromboze. În stadiile tardive, trombii se organizează prin ţesut

conjunctiv fibros, dând obliterări ale lemenului arterial.Fumatul şi frigul joacă un rol

patogenic important.

Leziunile vasculare sifilitice sunt întâlnite mai ales în arterele cerebrale şi în

aortă. În prezent, reprezintă boli rarem, datorită tratamentului sifilisului din stadiile

precoce.

Anevrismele reprezintă o dilataţie arterială limitată produsă de modificări ale

pereţilor arteriali.Sediul cel mai frecvent al anevrismelor este aorta.Din punct de vedere

anatomo-patologic, anevrismele sunt calasificate în: anevrisme adevărate, anevrisme

disecante şi anevrisme false.

Infalamaţiile venoase sau flebitele, pot debuta din afara venelor (ca periflebite)

sau, mai rar, din interior ca endoflebite.

13