LLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLL
3
sau a unei colectivităţi. Articolul 6. Principiul caracterului personal al răspunderii penale (1) Persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvîrşite cu vinovăţie. (2) Răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvîrşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală. Articolul 7. Principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale (1) La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvîrşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. (2) Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă. 2. Noţiunea și clasificarea infracţiunilor. (1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. (2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni. 1. Infracţiunea, răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţiile fundamentale ale dreptului penal. Infracţiunea determină răspunderea penală şi pedeapsa penală, deoarece problema răspunderii penale şi a pedepsei penale se pune numai după ce s-a săvârşit infracţiunea. Din acest punct de vedere este logic faptul că legiuitorul a abordat în CP mai întâi concepţia privitoare la infracţiune, apoi pe cea referitoare la instituţiile enunţate. 2. În definiţia infracţiunii dată în alin.1 art.14 CP sunt enunţate trăsăturile (semnele) esenţiale ale acesteia prin care ea se distinge de alte fapte. Pentru ca fapta să constituie infracţiune, ea trebuie să fie: a) prejudiciabilă; b) prevăzută de legea penală; c) săvârşită cu vinovăţie; d) pasibilă de pedeapsă penală. În lipsa uneia dintre aceste trăsături nu există infracţiune. 3. Fapta prejudiciabilă constituie temeiul real al răspunderii penale (alin.1 art.51 CP). Prin faptă se înţelege manifestarea exterioară a comportamentului unei persoane sub formă de acţiune sau inacţiune prejudiciabilă. Acţiunea este o comportare activă prin care se încalcă o normă prohibitivă ce interzice o anumită activitate. De exemplu, acţiunea de furt încalcă interdicţia ce rezultă din art.186 CP.
description
pps
Transcript of LLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLL
violena n coal s-a evideniat ca o problem destul de alarmant, se cer a fi ntreprinse aciuni de prevenire focalizate pe acest segment
sau a unei colectiviti.Articolul 6. Principiul caracterului personal al rspunderii penale (1) Persoana este supus rspunderii penale i pedepsei penale numai pentru fapte svrite cu vinovie. (2) Rspunderii penale i pedepsei penale este supus numai persoana care a svrit cu intenie sau din impruden o fapt prevzut de legea penal.Articolul 7. Principiul individualizrii rspunderii penalei pedepsei penale (1) La aplicarea legii penale se ine cont de caracterul i gradul prejudiciabil al infraciunii svrite, de persoana celui vinovat i de circumstanele cauzei care atenueaz ori agraveaz rspunderea penal. (2) Nimeni nu poate fi supus de douoriurmririipenale i pedepsei penale pentru una i aceeai fapt.
2. Noiunea i clasificarea infraciunilor.
(1) Infraciunea este o fapt (aciune sau inaciune) prejudiciabil, prevzut de legea penal, svrit cu vinovie i pasibil de pedeaps penal.
(2) Nu constituie infraciune aciunea sau inaciunea care, dei, formal, conine semnele unei fapte prevzute de prezentul cod, dar, fiind lipsit de importan, nu prezint gradul prejudiciabil al unei infraciuni.
1. Infraciunea, rspunderea penal i pedeapsa penal sunt instituiile fundamentale ale dreptului penal. Infraciunea determin rspunderea penal i pedeapsa penal, deoarece problema rspunderii penale i a pedepsei penale se pune numai dup ce s-a svrit infraciunea. Din acest punct de vedere este logic faptul c legiuitorul a abordat n CP mai nti concepia privitoare la infraciune, apoi pe cea referitoare la instituiile enunate.
2. n definiia infraciunii dat n alin.1 art.14 CP sunt enunate trsturile (semnele) eseniale ale acesteia prin care ea se distinge de alte fapte. Pentru ca fapta s constituie infraciune, ea trebuie s fie: a) prejudiciabil; b) prevzut de legea penal; c) svrit cu vinovie; d) pasibil de pedeaps penal. n lipsa uneia dintre aceste trsturi nu exist infraciune.
3. Fapta prejudiciabil constituie temeiul real al rspunderii penale (alin.1 art.51 CP).
Prin fapt se nelege manifestarea exterioar a comportamentului unei persoane sub form de aciune sau inaciune prejudiciabil.
Aciunea este o comportare activ prin care se ncalc o norm prohibitiv ce interzice o anumit activitate. De exemplu, aciunea de furt ncalc interdicia ce rezult din art.186 CP.
Inaciunea const ntr-o comportare pasiv, n nendeplinirea unei obligaiuni impuse de lege sau de alte acte normative. Astfel, neacordarea de ajutor unui bolnav de ctre o persoan care, n virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligat s l acorde constituie infraciunea prevzut de art.162 CP.
Aciunea sau inaciunea obine semnificaie juridico-penal prin capacitatea real de a produce o urmare negativ, care const n vtmarea unor valori sociale indicate expres n art.2 CP sau n crearea unui pericol pentru acestea. Sub acest aspect prin fapt (aciune sau inaciune) ntr-o accepie general se nelege activitatea desfurat laolalt cu urmrile produse. De aici concluzia c nu pot fi apreciate drept infraciuni gndurile, ideile, convingerile persoanei, fr o substan real a acestora. Numai n msura n care ele (gndurile, ideile, convingerile) s-au concretizat ntr-o aciune sau ntr-o inaciune incriminat, care a produs urmri duntoare, se poate vorbi de infraciune.
4. n art.14 CP infraciunea este caracterizat ca o fapt prejudiciabil, i nu "social-periculoas", cum era prevzut n art.7 CP din 1961.
n limbaj obinuit, cuvintele prejudiciabil i periculos au acelai sens i fac parte din acelai cmp semantic. Subliniind ideea c infraciunea, ca fapt prejudiciabil, cauzeaz un prejudiciu valorilor sociale indicate n art.2 CP, legiuitorul recunoate c infraciunea este o fapt social-prejudiciabil, adic social-periculoas. Drept confirmare a acestei teze, legiuitorul s-a pronunat n favoarea termenului fapt prejudiciabil, utiliznd, totodat, n unele articole din CP, i expresii cum ar fi fapt care nu prezint pericol social (art.58 CP), persoan care nu prezint pericol social (art.59) etc. De aceea n continuare, pentru o expunere uniform a textului, vom utiliza termenul prejudiciabil, legal recunoscut i similar termenului social-periculos.
Caracterul i gradul prejudiciabil al faptei reprezint elementul ei material i dezvluie esena social a infraciunii de a cauza o daun valorilor sociale aprate de legea penal sau de a crea un pericol pentru acestea. Elementul material al infraciunii este criteriul principal de deosebire a infraciunii de alte acte delictuoase i determin gradul prejudiciabil al infraciunii.
5. Pentru ca fapta (aciunea sau inaciunea) prejudiciabil s constituie infraciune, ea trebuie s fie prevzut n CP - unica lege penal a RM (alin.1 art.1 CP).
Aceast trstur este impus de principiul legalitii consacrat n alin.2 art.1 CP, conform cruia CP "determin faptele ce constituie infraciuni". Acest principiu este n deplin acord cu art.72 din Constituie i exclude interpretarea extensiv defavorabil i aplicarea prin analogie a legii penale (art.3 CP).
