IMPORTANŢA, ISTORICUL ŞI RĂSPÂNDIREA GERMENILOR DIN GENUL

LISTERIA

Descrierea pentru prima dată a unei boli la om produsă de bacili Gram-pozitivi şi care

se bănuieşte a fi fost o listerioză, datează din 1891. Totuşi, studiul listeriozei ca boală

infecţioasă de sine stătătoare şi al agentului său cauzal, Listeria monocytogenes, începe în

1924 prin lucrările unor cercetători care sunt publicate în 1926, care cuprind rezultatele

investigaţiilor asupra unei enzootii, semnalate la iepurii şi cobaii din crescătoria Universităţii

Cambridge.

Pentru prima dată la om Listerioza a fost descrisă, în 1929, de Nyfeldt. în 1931 şi 1933

la oi de către Gill, iar în 1934 la bovine, de Jones şi Little. In unele ţări, ca Australia, listerioză

este denumită "boala învârtirii în cerc" (circ/ing disease).

Ulterior germenul s-a izolat frecvent de la om şi de la numeroase specii de animale

(mamifere, păsări, reptile, batracieni, peşti), ca şi din diverse medii naturale ( apă, alimente,

furaje, sol, plante).

Majoritatea cercetărilor asupra listeriozei, înainte de 1960, s-au făcut pe animale, dintre

care cele efectuate de Gray si col. în SUA merită menţiuni speciale. Obiectivele lor principale

au fost listerioza la oi, îmbogăţirea materialeror biologice la temperaturi joase în vederea

izolării L. monocytogenes, examinarea coloniilor de pe suprafaţa agarului cu ajutorul luminii

oblice, variabilitatea coloniilor, înţelegerea unor manifestări patologice ale bolii ca avortul,

naşterile premature, boala postnatală, în funcţie de calea de infecţie, izolarea germenului din

siloz, o sursă pentru infectarea animalelor.

Este stabilit că la animale şi în mod special la rumegătoarele domestice, speciile cele

mai receptive, sursa de infecţie principală o reprezintă furaj ele însilozate. Lanţul infecţios

pentru animale, în acest caz, ar fi în mod frecvent: excretor de germeni- sol - plantă --furaj -

animal sănătos. Pentru om, lanţul infecţios în izbucnirile colective este de obicei: purtător -

carne - lapte - om sănătos. Boala poate fi inclusă printre saprozoonoze, deoarece are

concomitent o gazdă animală sau umană şi un mediu de mediu de dezvoltare: sol, apă, plante.

Ulterior descrierii primelor cazuri de boală la om şi, mai ales, după ce s-a stabilit că

unele produse alimentare pot sta la originea îmbolnăviri lor sporadice sau colective, iar

procentul de mortalitate printre persoanele bolnave poate atinge valori de 20-30 %, s-a

acordat o foarte mare atenţie cunoaşterii şi măsurilor de prevenire a acestei toxiinfecţii

alimentare. Dovada o constituie congresele internaţionale asupra listeriozei, care, începând cu

1957 (Giessen- Germania), se repetă cu regularitate la intervale de câţiva ani, iar în unele ţări

dezvoltate, ca SUA, s-au elaborat programe speciale pentru monitorizarea L. monocytogenes

în alimente [38]

Cu toate că frecvenţa rămâne redusă, numărul cazurilor de listerioza la om şi animale

creşte de la an la an. Seeliqer arată că în perioada 1929-1950 au fost identificate în lume 70 de

cazuri de listerioză la om, în timp ce în perioada 1950- 1972, 5.000 de cazuri. Dacă s-ar lua în

considerare numărul cazurilor de boală apărute la om în primii 60 de ani următori descrierii

primelor cazuri, s-ar putea vedea că nu a existat o creştere anuală semnificativă. Abia după

anul 1980 numărul de îmbolnăviri la om a crescut alarmant, odată cu apariţia episoadelor de

origine alimentară şi a devenit o preocupare pentru specialiştii implicaţi în apărarea sănătăţii

publice. Datorită impactului economic şi asupra sănătăţii publice, în deceniul 1980-1990

listerioza a fost considerată cea mai importantă boală de origine alimentară., în prezent se

apreciază că frecvenţa anuală a cazurilor de boală la om oscilează între 3 şi 11,3 persoane la

1.000.000 locuitori. în acelaşi timp specialiştii sunt convinşi că, în realitate, această frecvenţă

este mai mare.[1,37]

Listerioza este mai bine cunoscută, studiată şi raportată în unele ţări din America de

Nord ( SUA, Canada) şi din Europa ( Germania, Franţa, Elveţia ), unde cele mai multe cazuri

de boală au origine alimentară.

GENUL LISTERIA

TAXONOMIE, MORFOLOGIE. METABOLISM SI ANTIGENITATE

Taxonomie: L monocytogenes, deşi a fost studiată foarte intens în ultimii 20 de ani, nu

este încă precizată, ea fiind inclusă în genul Listeria, care nu este încadrat până în prezent într-

o anumită familie sau trib. Genul Listeria face parte din marea grupă de bacili Gram-pozitivi,

asporogeni. în acest gen au fost incluse 8 specii: L. monocytogenes, L ivanovii, 1. inocua, L

welshi-meri, L. seeligeri, L grayi, L. murrayi şi L. denitrificans. în prezent L. denitrificans a

fost exclusă din acest gen şi reciasificată ca Jonesia denitrificans, iar L. grayişi L murrayi,

deşi sunt mult înrudite antigenic cu L. monocytogenes, sunt propuse pentru reclasificare. Alţii

consideră că genul Listeria este format din 4 specii, L monocytogenes fiind considerată ca un

grup heterogen care conţine atât tulpini patogene cât şi tulpini apatogene. Astfel, L inocua se

consideră varianta nehemolitică şi apatogenă a L monocytogenes, iar alte două specii -1.

seeligeri şi 1. welshimeri s-au scos un anumit timp din genul Listeria ca fiind apatogene, deşi

recent s-a demonstrat că L seeligeri poate provoca meningita purulentă chiar la persoanele

imunocompetente. Cele mai recente tulpini descrise ca aparţinând serotipului 5, au fost

incluse în specia L bulgarica, în prezent numită L invanovii. Această specie este rar implicată

în îmbolnăvirile omului, dar afectează frecvent animalele. A vând în vedere cele de mai sus,

majoritatea specialiştilor susţin că numai L monocytogenes trebuie considerată puternic

patogenă pentru om. în materialul prezent vom face referiri şi la celelalte specii, mai ales

atunci când se vor prezenta diferite criterii de identificare.

Morfologie: L. monocytogenes se prezintă ca un bacii sau cocobacil lung de'O,5-2

microni şi gros de 0,3-0,5 microni, cu capetele rotunjite, mobil, Gram-pozitiv. Poate forma

lanţuri scurte şi deşi nu are un mod de grupare caracteristic, ocazional se pot observa grupări

în " V"," Y" sau în palisadă. în culturile vechi se poate prezenta şi ca filamente Gram-labile.

Polimorfismul celular este determinat de condiţiile de cultivare. Astfel, în culturile obţinute

din diferite materiale patologice la 37°C, apar forme de coci şi diplococi, în timp ce la cele

incubate la 20°C-22°C se dezvoltă numai sub formă bacilară. Celulele din culturi sunt mai

Gram-labile decât cele din materialul patologic.

Bacteria este acapsulogenă, nesporogenă, ciliată şi mobilă. Mobilitatea este unul din

caracterele principale ale bacteriei, care o deosebeşte de B. rujetului şi de multe

corinebacterii.

Mobilitatea !isteriei este caracteristică, manifestându-se prin mişcări de înaintare

însoţite de ostogolire, datorită învârtirii în sensul acelor ceasornicului a discului M de la baza

flagelului. Producerea cililor şi deci mobilitatea, depinde de temperatura de cultivare.

Temperaturile înalte ( 37°C ) inhibă producerea flagelilor şi a mobilităţii. Se obţin culturi

bogat ciliate prin cultivare 18-24 ore la 20°C-24°C, pe medii cu o concentraţie de 0,8-1,5 %

agar, cu triptonă, glucoza şi tamponate cu fosfaţi. Oricare ar fi temperatura de incubare,

mobilitatea scade proporţional cu durata cultivării. Ea se determină prin cultivarea în medii

lichide sau semisolide şi prin examinarea microscopică a culturilor în preparate native. Agarul

semisolid turnat în coloană dreaptă în eprubete, se însămânţează cu cultura de cercetat prin

înţepare pe centrul coloanei şi se incubează 24-48 ore la 20°C-22°C. în timpul incubării,

cultura de L monocytogenes se dezvoltă de-a lungul liniei de însămânţare, iar la 2 mm sub

suprafaţa coloanei, difuzează lateral pe o rază de 3-5 mm, dând aspectul de umbrelă.

Metabolism: L monocytogenes este aerobă şi microaerofilă şi se dezvoltă bine pe

mediile uzuale ( bulion şi agar nutritiv), cu pH de 5-9,0 ( optimum 7,2-7,6 ), în limite largi de

temperatură ( 005-45°C), cu un optimum de 30°C-37°C. Viteza de multiplicare este

influenţată de temperatură şi într-o oarecare măsură de substratul în care se află. Astfel,

timpul pe generaţie la 35°C este de 0,65 ore în laptele chocolat, 0,67 ore în smântână şi 0,69

ore în laptele integral şi cel smântânit. La13°C, timpul pe generaţie este de 5 ore în laptele

chocolat, 5,3 ore în smântână, 5,9 ore în laptele integral şi 7,2 ore în cel smântânit. La 4°C,

timpul pe generaţie este în medie de 1,5 zile în toate cele patru sub straturi . Dezvoltarea este

stimulată de vitamine şi unii aminoacizi prezenţi în ser şi sânge. Efectul cel mai favorabil

asupra dezvoltării îl au arginina, histidina, metionina şi triptofanul. în bulionul nutritiv

produce o turbitate slabă sau moderată, cu depozit discret şi uşor granular. Pe suprafaţa

agarului nutritiv formează colonii mici, cu diametrul de 0,2-1 mm, uniforme, fine,

semitransparente, nepigmentate, cu reflex albăstrui, aspect care se evidenţiază mai bine când

coloniile se examinează la o lumină care cade pe suprafaţa agarului în unghi de 45°. Pe

suprafaţa agarului cu sânge, la 37°C, 48 ore, formează colonii mai mari ( 0,4-1,5 rom ),

translucide, gri-albicioase, care devin opace pe măsura trecerii timpului. în jurul acestor

colonii se observă o zonă foarte mică de hemoliză, abia vizibilă. Deseori, este nevoie de

îndepărtarea coloniilor pentru a se observa hemoliză. Se consideră că tulpinile patogene sunt,

în general, hemolitice, deşi unii autori au găsit tulpini patogene nehemolitice, iar alţii nu au

putut stabili nici o corelaţie între capacitatea hemolitică şi gradul de patogenitate [29].

Despre forma şi disocierea coloniilor de Listeria s-a discutat foarte mult. în mod

obişnuit, în culturile primare din produsul patologic coloniile de Listeria de pe suprafaţa

agarului nutritiv sunt de formă S. Totuşi, în cazuri rare, s-au putut izola direct din materialele

patologice şi colonii de forma R.

Acestea apar, de regulă, în mod spontan, prin păstrarea îndelungată a culturilor S pe

diferite medii de cultură, fie în urma aplicării unor tratamente ca modificarea pH-ului sau

tratarea cu substanţe radioactive. Mulţi cercetători au descris existenţa simultană, în aceeaşi

cultură, de la izolare, a 3 forme de colonii: S, L şi R. De aceea s-a spus că nu se poate vorbi de

culturi cu o singură formă de colonii. Deseori se Întâlnesc şi forme intermediare între S şi R,

numite SR sau RS.

Coloniile R sunt formate din bacili "lungi şi fiiamentoşi". S-a afirmat că aceste colonii

R sunt fonoate din celule imobile, nepatogene şi inactive biochimic. Cercetările ulterioare au

demonstrat totuşi, că proprietăţile biochimice şi patogene ale formelor R aproape că nu diferă

de cele ale formelor S. S-a demonstrat posibilitatea transformării formelor R În S prin pasarea

pe anumite medii de cultură sau, mai ales, prin inocularea pe diferite animale foarte sensibile

sau pe embrionii de găină.

Activitatea enzimatică a L. monocytogenes faţă de glucide şi polialcooli este variabilă.

Toate tulpinile fermentează glucoza, iar o parte şi D-galactoza., lactoza, ramnoza, zaharoza şi

hidrolizează esculina. Nu produc indoi şi HzS şi sunt oxidază negative. Nu reduc nitraţii şi

produc catalază. Reduc prontozitul şi TTC. Nu fermentează manita.

L. monocytogenes produce acid, dar nu şi gaze, din ramnoză, ca şi unele tulpini din

speciile L. innocua, L welshimeri şi L. murrayi. Xiloza este folosită de L. ivanovii, L.

welshimeri, L seeligeri şi L. denitrificans, producând acid fără gaze. Numai L. grayi şi

L .murrayi folosesc manitolul.

O altă reacţie importantă pentru definirea speciilor este producerea de hemolizine pe

agarul cu sânge. 1. monocytogenes, 1. seeligeri şi 1.ivanovii produc hemolizine pentru

sângele mai multor specii de animale. Pentru sângele de oaie 1. monocytogenes şi 1. seeligeri

sunt slab hemolitice. Din contra, 1. ivanovii produce o zonă de hemoliză clar delimitată. în

tabelul 1 sunt prezentate unele proprietăţi biochimice şi antigenice ale speciilor de Listena.

Genurile cu care Listeria se poate confunda cel mai des sunt Brochothrix,

Erysipelothrix, Lactobacillus şi Kurthia. Kurthia este strict aerobă şi se poate diferenţia de

Listeria pe baza acestui caracter şi prin incapacitatea ei de a produce acid din glucoza.

Erysipelothrix poate fi diferenţiat de Listeria pentru că nu produce catalază şi nu reduce

prontozilul. Majoritatea lactobacililor sunt imobili şi nu produc colonii albăstrui. Brochothrix

thermosphacta, un psihrotrof ca şi Listeria, se poate deosebi de aceasta prin incapacitatea ei de

a creste la 35°C.

Antigenitate: Speciile de Listeria posedă antigene somatice şi flagelare. Pe baza

structurii antigenice s-au stabilit mai multe serotipuri, după cum se poate vedea în tabelul 1.

Tulpinile de 1. monocytogenes izolate din materiale patologice aparţin de obicei serotipurilor

1/2 a, 1/2 b, 1/2 c, 3 a, 3 b, 3 c şi 4 b.

Răspîndirea geografică a serotipurilor nu este uniformă, nici statică. Unele serotipuri

reacţionează încrucişat cu unii enterococi ( S. faecalis ), cu unele corinebacterii mobile, unele

serotipuri de E. coli, cu s'aureus, S. epidermidis. Din această cauză, serotiparea listeriilor

trebuie făcută şi interpretată numai în corelaţie cu reacţiile biochimice. Nu există relaţii

antigenice între Listeria şi Erysipelothrix, deşi au unele însuşiri morfobiologice asemănătoare.

Reacţia cea mai adecvată pentru serotipizarea listeriilor este seroaglutinarea rapidă şi lentă.

Fagotipia listeriilor a fost propusă în 1957 , iar investigaţiile ulterioare au arătat că

majoritatea tulpini lor de Listeria sunt lisogene. Fagii listeriilor au activitate specifică înaltă,

neacţionând asupra altor grupe de bacterii apropiate ca Erysipelothrix, Corynebacterium,

Lactobacillus, streptococi, stafilococi. Fagotipurile se suprapun mult cu tipurile serologice,

deşi s-au găsit şi unele tulpini de fagi comune pentru mai multe serotipuri.

Din această cauză, ea s-a propus a fi folosită în epidemiologia toxiinfecţiilor alimentare

provocate de L monocytogenes, pentru a stabili relaţiile dintre tulpinile izolate de la bolnavi şi

cele izolate din alimente sau diferiţi purtători, ca şi din mediul înconjurător. Pentru aplicarea

cu succes a fagotipiei, laboratoarele de specialitate trebuie să dispună de cât mai multe seturi

de fagi. Fagii de Listeria sunt specifici pentru gen, dar de la L grayi şi 1. murrayi nu s-a reuşit

să se izoleze nici un fag.

PRODUSELE DE ORIGINE ANIMALĂ CA SURSĂ DE INFECTIE A OMULUI

Studiul efectuat în Franţa în 1985 privind incidenţa listeriilor în unele delicatese crude şi

în carnea de vită în bucăţi şi tocată a stabilit că 30 ( 17 % ) din 175 probe examinate

conţineau Listeria spp. din care 14 erau L monocytogenes. Bacteria s-a izolat de asemenea din

6 ( 33 % ) din 18 probe de cârnati uscaţi sau carnea pentru cârnati, iar 4 din izolate

reprezentau 1. monocytogenes .[1,11,15,28,29]

Incidenţa acestei bacterii a fost cercetată foarte mult în lapte şi produsele lactate din

cauză că aceste produse au stat la baza unor episoade grave de listerioză în 1986, Gledel în

Franţa a găsit Listeria spp la 58 % din probele de lapte crud, iar 1.monocytogenes la 20 % din

probe, celelalte specii găsite fiind L. welshimeri ( 35 % ), L.seeligeri ( 16 % ), L. innocua ( 5

% ) şi L grayi ( 20 % ). O proporţie de 1-4 % din brânzeturile moi făcute din lapte pasteurizat

şi lapte crud erau contaminate. Nu s-a găsit L.monocytogenes la nici una din cele 126 probe

de brânză Rocquefort cercetate. Cercetând 706 probe de brânzeturi din Europa unii cercetători

au izolat Listeria spp. din 8 % din probe; 2,5 % probe erau contaminate cu L. monocytogenes

(1-10 celule/g ). în 1983, în Massachusetts, Heyes şi col, au examinat 121 probe lapte crud din

fermele implicate în producerea unui episod de listerioză şi au găsit pozitive 12 % din probe,

iar Dominquez-Roderiquez si col" în 1985 au examinat 95 probe de lapte crud din Vestul şi

Centrul Spaniei şi au constatat că 45 % erau contaminate cu 1. monocytogenes, 15,8 % cu L.

innocua, 3,1 % cu L. welshimeri şi 1 % cu L seeligeri. [37]

În 1987 au fost examinate probe de lapte crud din 650 ferme individuale din California (

100 ferme ), din jurul oraşului Cincinnati ( 350 ferme) şi din Massachusetts ( 200 ferme ), şi

au constatat o incidenţă a contaminării cu Listeria spp. de 3-26 %. Incidenţa era mai mare în

lunile de iarnăprimăvară şi mai mică în lunile de vară. Ei explică incidenţa crescută a

contaminării laptelui în lunile de iarnă - primăvară prin modul de hrănire şi de îngrijire a

animalelor în aceste sezoane. Sursele probabile de contaminare a laptelui sunt fecalele, mediul

înconjurător şi infecţiile listerice ale ugerului, când laptele conţine 2.000- 20.000 listerii / mi

şi multe celule somatice cu listerii fagocitate.

Legumele (varza, salata, tomatele, ţelina) pot fi de asemenea sursă de listerii după cum

s-a constatat în unele episoade de listerioză la om. Acestea se contaminează frecvent prin

apele de suprafaţă, apele de canal sau gunoiul de grajd, folosite pentru irigarea şi fertilizarea

terenurilor pe care ele se cultivă. Investigaţiile din Olanda, Germania şi Marea Britanie au

arătat că apele de suprafaţă sunt contaminate cu listerii în proporţie de 21-100 %, iar apele de

canal, în procente şi mai mari. Prezenţa 1.monocytogenes în număr mare ( 103_104 celule de

Lm.lml) în apele de canal au determinat pe unii cercetători să considere că omul ar fi sursa

principală a acestei bacterii în natură. [22]

În România, s-au testat 73 probe de alimente; lapte crud, carne, brânzeturi pentru

detectarea contaminării lor cu Listeria spp. folosind metoda bacteriologică clasică şi peR. Din

cele 73 probe examinate, 34 (46,5 %) au fost găsite contaminate cu Listeria spp., din care 8

(10,95 %) cu 1. monocytogenes, 24 ( 32,87 % ) cu 1. innocua, iar 2 ( 2,73 % ) cu specii

neidentificate. Frecvenţa cea mai mare de contaminare s-a înregistrat la probele de carne

( 57,14 % ) şi cele de lapte crud (48,83 %).[26]

Menţionăm de asemenea, că Listeria spp. s-a izolat şi de la diferite vieţuitoare marine

comestibile sau din carnea acestora: creveţi, crabi, homari, langustă, peşte.[13]

EXPRESIA CLINICĂ

Se pot întâlni aspecte clinice multiple. De cele mai multe ori la unul şi acelaşi pacient

coexistă mai multe forme, din care cauză o descriere sistematică bine defmită a diferitelor

forme clinice este destul de dificilă. La persoanele adulte cu rezistenţă naturală normală

boala îmbracă forme uşoare, cu evoluţie rapidă şi trecătoare şi deseori rămâne nedepistată,

pe când la cele cu rezistenţa fragilă, adulţi şi nou-născuţi, afecţiunea se manifestă dramatic şi

furnizează un mare număr de cazuri mortale .[8] Poarta de intrare a bacteriei în organismul

omului este, în mod obişnuit, intestinul, aşa cum au demonstrat numerose modele

experimentale pe animale .[34]

Uneori poarta de intrare este reprezentată de arborele respirator sau diferite Iezi uni

cutanate. Perioada de incubare în listerioza omului este variabilă mergând de la una la opt

săptămâni, deşi o bună perioadă de timp s-a crezut că durata acesteia este de numai o zi.

Probabil că cei care au aftrmat aceasta s-au orientat după perioada de incubaţie a bolii la

animalele de experienţă inoculate pe căi parenteraie. Nu este încă cunoscută doza minimă

infecţioasă pentru om, dar este de presupus că ea variază în limite foarte largi, în funcţie de

rezistenţa şi vârsta indivizilor. Experienţele pe animale au arătat că după administrarea orală,

L. monocytogenes ajunge rapid în celulele epiteliale din vârful vilozităţilor i1eale şi

pătrunde în stroma lor, unde este captată de macrofage. La om acest proces poate fi însoţit

de simptome gripale trecătoare care pot include starea de rău, diareea şi febra uşoară. Faza

enterică, deseori, nu este însoţită de simptome sau acestea sunt uşoare şi nu sunt luate în

seamă. Ea poate fi urmată de portaj de durată nedefmită. Faza intestinală este urmată

frecvent de o infecţie invazivă, când bacteria ajunge în circuitul sanguin şi în diferite ţesuturi

şi organe. Tulpinile virulente sunt capabile să se multiplice în macrofage, să le spargă şi să

producă septicemia. în acest stadiu bacteria are acces în toate ţesuturile şi organele corpului

şi se poate localiza în sistemul nervos central, splină, ficat, ganglionii limfatici, inimă, ochi

şi alte ţesuturi şi organe. La femeile gravide invadează fătul. în organele şi ţesuturile în care

ajunge, bacteria determină formarea granuloamelor listerice, leziunea caracteristică a

infecţiei. în raport de localizare apar manifestări clinice speciftce .[1,22]

Listerioza poate avea mai multe aspecte clinice. Aceste aspecte se pot grupa însă în

două tipuri principale: boala invazivă şi boala neinvazivă. Fiecare din aceste două tipuri se

poate prezenta sub mai multe forme, care se vor descrie, pe scurt, în cele de mai jos.

3,5.1. Boala invazivă

În 1967, s-a descris prima dată o asociaţie între listerioză şi cancer Şi ulterior s-a arătat

că majoritatea cazurilor de listerioză invazivă interesează persoane imunosupresate sau

bătrâne. Folosirea tratamentelor imunosupresive în cazurile de cancer şi de transplant de

organe a sporit atenţia personalului medical asupra Iisteriozei. Odată cu extinderea sin-

dromului imunodeficitar dobândit ( SIDA sau AIDS ) a crescut numărul persoanelor cu risc

crescut faţă de listerioză. în articolul lor asupra cazurilor de Iisterioză, raportate în literatura

de specialitate din 1968 până în 1978, Nieman şi Lorber arată că majoritatea cazurilor de

meningită sau bacteremie date de L. monocytogenes, interesau persoane cu cancer sau care

primiseră tratamente imunosupresive. Alţi factori favorizanţi, dar într-o proporţie mai mică,

erau alcoolismul, diabetul şi ciroza. Totuşi, la 30 % din bolnavii cu meningită şi Il % din cei

cu bacteremie nu s-au găsit factori predispozanţi. Se arată într-un studiu asupra cazurilor de

listerioză sporadică apărute în perioada 1986-1987 la o populaţie geografic diversă din SUA,

că 88 % din cazurile nonperinatale interesau persoane cu una sau mai multe alte boli

coexistente. Cele mai frecvente condiţii favorizante erau cancerul ( 23 % ),diabetul (20 %),

afecţiunile renale ( 18 % ) şi cele cardiace ( 17 % ). Mulţi pacienţi sufereau în acelaşi timp

de mai multe asemenea boli. Alte boli de care sufereau bolnavii cu Iisterioză, erau:

sarcoidoza, otita cronică, boala colagenului vascular, purpura trombocitopenică idiopatică,

astmul, colita ulcerativă şi anemia aplastică. Cercetări recente arată că listerioză se întâlneşte

de aproximativ 300 de ori mai frecvent la persoanele cu AIDS decât la restul populaţiei.[ 35]

S-a descris în Vestul Elveţiei un episod de toxiinfecţie alimentară la adulţi care consumaseră

brânză moale. Episodul a cuprins 57 de persoane la care, excluzând vârsta de peste 65 de ani

la 54 % din ei, la restul nu s-a identificat nici un factor favorizant. Printre pacienţi nu era

nici o femeie gravidă. Printre simptomele mai importante s-au înregistrat: bacteremia la 21

% din cazuri, meningita la 40 %, meningoencefalita la 39 %. în general, 42 % din pacienţi

au contractat forme grave. Bolnavii cu bacteremie erau semnificativ mai în vârstă decât cei

cu meningită şi meningoencefalită. Mortalitatea generală la cele 57 de cazuri a fost de 32 %.

Mortalitatea cea mai mare s-a înregistrat la pacienţii cu meningoencefalită. La 30 % din

supravieţuitori s-au semnalat sechele neurologice.[8]

La se întâlneşte la femei des meningită, meningoencefalită şi bacteremie. Alte semne

sau sindroame descrise, în general, la persoanele adulte cu listerioză sunt abcesele creerului

şi măduvei spinării, endocardita, endoftalmita, osteomielita şi artrita septică. Febra, ataxia,

accesele nervoase, pierderea conştiinţei, starea mentală alterată sunt frecvent prezente în

listerioză sistemului nervos central. Examinarea lichidului spinal poate pune în evidenţă

pleocitoza cu predominenţa leucocitelor polimorfonucleare, hiperproteinemie şi bacili

Gram-pozitivi. Aceştia, de multe ori, nu se pun în evidenţă în lichidul spinal.

Listerioză poate apare în orice stadiual gestatiei, deşi majoritatea infecţiilor se

detectează în stadiul al treilea, infecţiile din primul stadiu al gravidităţii ar putea să existe

mai des decât se raportează dar cele mai multe dintre ele rămân nediagnosticate, întrucât în

asemenea cazuri, de obicei, nu se fac explorări bacteriologice. Făptui că de cele mai multe

ori nu se fac asemenea examene în avorturile spontane sau din fetuşii morţi, contribuie la

subevaluarea incidenţei avorturi lor listerice. Punerea la punct a tehnicii reacţiei

polimerazice în lanţ pentru detectarea Lmonocytogenes în ţesuturile patologice fixate, cum

este placenta, ar putea uşura diagnosticul etiologic al avorturi lor listerice şi cunoaşterea

reală a incidenţei lor.

Femeile gravide infectate cu această bacterie ar putea face forme uşoare de boală

asemănătoare cu gripa, cu febră, dureri de cap, mialgii şi uneori simptome gastrointestinale.

îmbolnăvirea prodromală poate afecta două treimi din femeile cu listerioză complicând

gestaţia. Simptomele corespund fazei bacteremice a infecţiei şi reprezintă momentul când

trebuie făcute hemoculturile pentru fixarea diagnosticului.

Infecţia intrauterină este, cel mai probabil, rezultatul trecerii transplancentare a listeriei

în timpul bacteremiei mateme, deşi unele infecţii intrauterine ar putea fi rezultatul extinderii

ascendente a colonizării vaginale cu L monocytogenes. Infecţia intrauterină poate cauza

arnnionite, eforturi mari în timpul naşterii, avorturi spontane, fetuşi morţi sau infecţii

precoce ale nou-născutului. Tratamentul cu antibiotice în cursul gestatiei poate preveni

îmbolnăvirea nou-născutului, cazuistica sugerând că chiar listerioză matemală netratată ar

putea fi uneori asociată cu naşterea de copii neafectaţi. Supravegherea microbiologică şi

antibioticoterapia profilactică nu se recomandă în mod curent la femeile gravide cu

antecedente de listerioză asociată cu gestaţia. Detectarea precoce şi tratamentul cu

antibiotice allisteriozei la gravide vor fi aplicate dacă episoadele febrile sunt evaluate prin

hemoculturi.

Listerioză la nou-născuţi se poate prezenta sub forma unui sindrom precoce şi unul

tardiv. Listerioză precoce a nou-născuţilor rezultă din infecţia intrauterină care poate cauza

îmbolnăvirea clinică la nou născuţi imediat după naştere sau la scurt timp după aceasta.

Tabloul clinic obişnuit allisteriozei precoce la nou-născuţi se manifestă în primul rând prin

septicemie şi prin granulomatoză infantiseptică, o formă nimicitoare, sau printr-o boală

neonatală fulminantă. Acest sindrom se caracterizează prin apariţia granuloanelor diseminate

în ficat, placentă, ficat, esofag şi puimoni. erupţii peteşiale şi papule pe piele. Din aceste

leziuni se izolează L. monocytogenes, ceea ce nu reuşeşte de la mamă în acest stadiu.

Această formă precoce a bolii poate fi asociată cu aspiraţia de lichid amniotic infectat, cazuri

în care predomină tulburările respiratorii. în această formă de boală semnele de meningită

sunt rare.

. La copii apare şi forma invazivă neonatală tardivă la mai multe zile sau săptămâni de

la naştere. Copiii se nasc, în general, la termen şi în momentul naşterii sunt sănătoşi.

Mamele lor sunt de asemenea sănătoase şi nu au gestaţii complicate. Listerioză neonatală

tardivă, ca şi boala tardivă produsă de streptococi din grupa B, se manifestă deseori prin

meningită. Infecţia sistemului nervos central la aceşti copii are o frecvenţă mare. Astfel, din

totalul cazurilor de listerioză neonatală tardivă raportate în Marea Britanie în perioada 1967-

1985, 93 % ( 39 din 42 ) aveau afectat sistemul nervos central. Ratele de mortalitate în

asemenea formă sunt mai mici. Într-o serie de rapoarte retrospective din Marea Britanie,

forma neonatală tardivă a avut o rată de mortalitate de 26 %, în timp ce forma neonatală

precoce, 38 % ..

În timp ce transmiterea verticală a infecţiei, de la mamă la făt, este demonstrată în

forma precoce, în cea tardivă modurile de transmitere sunt mai puţin studiate. Unele din

infecţiile tardive sar putea transmite de la mame în timpul expulzării prin canalul de naştere,

deşi forma tardivă se poate întâlni şi la copii scoşi prin cezariană. Este posibil ca în aceste

cazuri sursa de infecţie să nu fie mama şi să fie vorba de infecţii nosocomiale sau de alte

surse.

3,5.2. Boala neinvazivă

Boala neinvazivă se manifestă printr-un sindrom uşor. După cum se ştie, îmbolnăvirile

cu microorganisme de origine alimentară nu au totdeauna un caracter aparent. Listerioză

diferă de alte boli de origine alimentară, care, deşi neinvazive, se manifestă clinic destul de

evident. Listerioză neinvazivă apare, probabil, la persoane fără imunosupresie care după

consumarea alimentelor contaminate cu L. monocytogenes, contractă o boală

gastrointestinală uşoară. Dacă avem în vedere această posibilitate, ne putem gândi că, în

realitate, infecţiile listerice la om sunt mult mai numeroase decât cele diagnosticate şi

înregistrate. Aceste persoane ar face tulburări digestive uşoare manifestate prin diaree,

greţuri şi stări subfebrile care, de regulă, nu se iau în seamă. Agentul infecţios, cupă ce a

acţionat un oarecare timp la nivelul intestinului, dispare ca urmare a distrugerii lui de forţele

de apărare ale organismului şi nu trece bariera intestinală. Ca forme Iocalizate neinvazive se

menţionează unele leziuni ale pielii apărute la personalul veterinar şi la proprietarii de

animale care vin în contact cu viţeii sau avortonii infectaţi, conjunctivita listerică a

lucrătorilor din avicultura care manipulează puii de găină infectaţi, endocardita, endoftalmita

.[2,3,9,16,22,35]

BIBLIOGRAFIE

1. Astier- Oumas M.- Mise au point: Listeriosis, Med. et Nutrition, 1992;

2. Bagnarello A.G. şi col. - Listeria monocytogenes endophtalmitis. Arch. Ophtalmol., 1977,84,337340;

3. Bassan R. - Bacterial endocarditis produced by Listeria monocytogenes case presentation and review of literature. Am.J.Clin.Pathol., 1975,63,522-527;

4. Bărzoi O. - Microbiologia produselor alimentare de origine animaIă.Ed. Ceres, 1985, Bucureşti;

5. Bărzoi O., S. Catană, Marcela Bădulescu- Izolarea şi identificarea bacteriei Listeria monocytogenes în unele produse alimentare de origine animală. Caiet de documentare ştiinţifică, LCCPOAF, Bucureşti, 1990,.Sept., 33-59;

6. Bourry A.,T. Cochard, B. Poutrel- Serological diagnosis of bovine, caprine and ovine mastitis caused by Listeria monocytogenes by using an enzyme-linked immunosorbent assay. J.Clin.MicrobioI., 1997 ,June, 1606-8;

7. Bosgiraud C. şi coI.- Etude epidemiologigue de la distribution des especes de Listeria et des serotypes de Listeria monocytogenes en pathologie humaine, animale et dans les aliments.Rev.Med.Vet., 1991, 142,6,463-468;

8. Bula C.J., J. Bille,M.P.Glauser- An epidemie of food-bome listeriosis in westem Switzerland description of 57 cases involving adults.Clin Inf.Ois.,1995,Jan., 20(1), 66-72;

9. Cain O.B., N.L. Mc Cann-An unusual case of cutaneous Iisteriosis.J.Clin.MicrobioI.,1986, 23,976-977;

10. Campell A.N., P.R. Sili, J:K: Wardle - Listeria meningitis acquired by cross-infection in a delivery suite.Lancet, 1981, ii, 752-763;

11. C.D.C. - Listeriosis associated with consumption of turkey franks.Morbid.MortaI.Weekley Rep.,1989, 38, 267-268;

12. Darie P., S. Haroviuc - Listerioza animalelor domestice.Ed. Ceres, 1975, Bucureşti;

13. Dominques Lucas şi col. - Assessement of different selective agar medis for enumeration and isolation of Listeria from dairy products.J.Dairy Res., 1988, 55, 579-583;

14. Fenlon D.R.- Wild bird and silage as reservois in the agricultural environment.J.AppI.Bacteriol., 1985, 59, 537-543;

15. Fleming D.W. şi col. -Pasteurized milk as a vehicle of infection in an outbreak of listeriosis.N.

Engl.J.Med.,1985, 312, 404-407;

16. Genlin B.G., C.V. Broome- Listeriosis, Jama, 1989,261, 1313-1320;

17. Herman L.- Detection ofviable and dead Listeria monocytogenes by PCR.Food Microbiol., 1997, 14, 103-110;

18. ICMSF - Choice of sampling plan and criteria for Listeria monocytogenes. Int.Food Microbiol., 1994, May,22 (2-3), 89-96;

19. IS0- 11290/1996- Horizontal method for the detection and enumeration of Listeria monocytogenes;

20.SR ISO 17025/2001 - Cerinţe generale pentru competenta laboratoarelor de încercări;

21. SR IS0 11290-1/2000 - Metoda orizontală pentru detectarea şi numărarea bacteriei Listeria monocytogenes- Partea 1, Metoda de detecţie;

22. Jaquet C., J.Rocourt, A.Reynaud - Study of Listeria monocytogenes contamination in a dairy plant and characterization of the strains isolated.Int.J.Food Microbiol.,NLD, 1993, 20, 1, 1322;

23. Lovett J. - Listeria monocytogenes, In "Foodbome bacterial pathogenes".Ed.M.Dekker Inc.New York, 1989, 283-310;

24. Mc Clain D., W.H. Lee - A method to recover Listeria monocytogenes from meats. ASM Annual Meeting, Atlanta, Ga, 1-6 mars, 1987;

25. Meier R., G. Terplan - Investigation of cheese and other foodstuff samples with the Listeria Tek ELISA.Lett.Appl.Microbiol.(GBR), 1993, 17,3,97-100.;

26. Mimi Dobrea, 1. Ţogoe, S. Meica, Marcela Bădulescu, Georgeta Voicu - Studiu comparativ al unor metode de izolare a speciei Listeria monocytogenes din lapte.Lucrările Congresului al VII-lea de Medicină Veterinară, 21-24 oct. 1997;

27. Mocuţa N., L. Herman - Cercetarea prevalenţei contaminării cu Listeria spp. a unor alimente prin metoda standard şi prin tehnica PCR. Lucrările Congresului al VII-lea de Medicină Veterinară, 21-240ct. 1997, Voineasa, România;

28. Nicolas J.A.şi col. - Listeriose animale et ensilage.Interet de la serotype et de la lysotypie dans l'approche epidemiologique.Rec.Med.Vet.,1988, 164,3,203;

29. Noak DJ., J. Jockel - Listeria monocytogenes: Vorkommen und Bedeutung in Fleisch und Fleischerzeugnissen und Erfahrungen mit den Emphelungen zum Nachweis und zur Beurteilung.Fleischwirtschaft, 1993, 73, 5, 581-584;

30. Noak D.J., J. Jockel - Verhalten von Listeria monocytogenes by unverpackten Briihwurstaufschnit.Fleischwirtschaft, 1993, 73, 7, 733-740;

31. NoHa - Salas J. şi col. - Incidence of Listeriosis in Barcelona, Spain, m 1990.Eur.J.Clin.Microbiol. a. Inf.Dis.,1993, 12, 157-161;

32. Răpuntean, Gh.,Răpuntean, S.- Bacteriologie specială veterinară, Ed. Tipo Agronomia, 1999, Cluj-napoca,26-32;

33. Rodriquez L.D. şi col. - New methodology for the isolation of Listeria monocytogenes from heavity contaminated environments.AppI.Environ.Microbiol., 1984, 47, 1188-1190;

34. Roşea V. - Teză de doctorat, 1971, Bucureşti;

35. Rotaru, O.; Mihaiu, M.- Igiena veterinară a produselor alimentare, Ed. Risoprint, 2003, ClujNapoca,273-274;

36. Schlech W.F. şi col. - Epidemic listeriosis-evidenee for transmission by food.N. Engl.J.Med., 1983, 308, 203-206;

37. Schuchat J. şi col. - Role offoods in sporadic listeriosis; case-control study of dietary risk factors.JAMA, 1992,267,15,2041-2045;

38. Tappero J.W. şi col. - Reduction in the incidence of human Listeriosis in the United States.Effectiveness of prevention efforts? JAMA, 1995, 273, 14, 1118-1122;

39. Terplan G. şi col. - Prezenţa, comportarea şi importanţa listeriilor în lapte şi produse lactate.Arch.f.Lebensmittelhygiene, 1986,37, 131-137;

40. USDA - FSIS - Circulara din 18 august 1987 către şefii inspecţiei cărnii din ţările exportatoare în SUA;

41. Vasiu, C.-Bacterioze la animale, Ed. ACADEMICPRES, 2001, Cluj-Napoca, 268-279;

42. Wesley LV., F.Ashton - Restriction enzyme analysis of Listeria monocytogenes

strains associated with foodborne epidemics.AppI.Environ.Microbiol., 1991,

apr.,57(4),